LASA-TI LUMEA...



Lasa-ti lumea ta uitata,

Mi te da cu totul mie,

De ti-ai da viata toata,

Nime-n lume nu ne stie.



Vin' cu mine, rataceste

Pe carari cu cotituri,

Unde noaptea nu trezeste

Glasul vechilor paduri.



Printre crengi scanteie stele,

Farmec dand cararii stramte,

Si afara doar de ele

Nime-n lume nu se simte.



Parul tau ti se desprinde

Si frumos ti se mai sade,

Nu zi ba de te-oi cuprinde,

Nime-n lume nu ne vede.



Tanguiosul bucium suna,

L-asculta cu-atata drag,

Pe cand iese dulcea luna

Dintr-o rariste de fag.



Ii raspunde codrul verde

Fermecat si dureros,

Iara sufletu-mi se pierde

Dupa chipul tau frumos.



Te desfaci c-o dulce sila,

Mai nu vrei si mai te lasi,

Ochii tai sunt plini de mila,

Chip de inger dragalas.



Iata lacul. Luna plina,

Poleindu-l, il strabate ;

El, aprins de-a ei lumina,

Simte-a lui singuratate.



Tremurand cu unde-n spume,

Intre trestie le farma

Si visand o-ntreaga lume

Tot nu poate sa adoarma.



De-al tau chip el se patrunde,

Ca oglinda il alege -

Ce privesti zambind in unde ?

Esti frumoasa, se-ntelege.



Inaltimile albastre

Pleaca zarea lor pe dealuri,

Aratand privirii noastre

Stele-n ceruri, stele-n valuri.



E-un miros de tei in cranguri,

Dulce-i umbra de rachiti

Si suntem atat de singuri

Si atat de fericiti !



Numai luna printre ceata

Varsa apele vapaie,

Si te afla stransa-n brate,

Dulce dragoste balaie.



		Mihai Eminescu

		1883, Decembrie.

.