Cantec de luna noua
Nichita Stanescu



Incet, sub pasii ceasului venit, 
se sterge, sur, noptirea-albastra 
...si tot mai e ceva neimplinit 
si singur, in iubirea noastra... 

Poate ca doina asta veche 
tacerile le cerne rand pe rand, 
de iti rasuna in ureche 
pe dupa ceturi luna lunecand 

Nelinisti vechi, si glasul lor hoinar 
spre nestiut incet ne mana 
Ne-oprim o clipa... apoi mergem iar 
prin ceata uda, mana-n mana 

si vazul tau pe piept imi suie 
ca un paianjen beat. Si nu imi spui 
ca mi s-a prins surasu-ti amarui 
de buze, fata amaruie 

Chemarile ne scutura in san 
durut zornaitoarea salba... 
........................... 
Si de-as fi fost copac batran, batran, 
tu ai fi fost o frunza alba 

sau poate inserarea. 


10-1-1956