Testament 

Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Iti scriu cu trupul meu viata
si mersul stelelor ti-l scriu.
Vocala cea mai lunga este ata
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dam si marturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere tirzie
tinind alături morti si vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să stim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Incit nu stim cine traieste -
cuvintul poate, poate trupul.
Zapada alba Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul...