Îmbrătisarea 

Când ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data 
imaginea copacilor, indiferenti si goi, 
pe care-o lasa sa-l strabata. 

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume, 
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut să te pastrez în brate 
asa cum tin trupul copilariei, intrecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si să te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.