CLXIII

 
Din spulberul iubirii atât doar mai pot strânge,
Sã-mi fac un ştreng, eu singur, cu fragedele-ţi rochii..
Mã-ndeamnã alte gânduri sã iert şi sã-nchid ochii,
Privighetoarea oarbã cu mult mai dulce plânge.
Înduplecã-te, darã, durerea mea-ntr-atât,
Sã preaslãvim fugara, şi-n loc de rãzbunare
Sã stoarcem nemuririi şi artei lacrimi, cât
Sã stea podoabã lumii hidoasa ei trãdare.
Dar cine viers şi suflet acum sã-mi împrumute
Dacã-mi lipseşti tu, însãşi esenţã a minunii?
Ah, inimã şi coarde sunt deopotrivã mute,
Când limpede vãd astãzi prãpastia minciunii:
         Cãci orb eram atuncea când te aveam în faţã,
         Splendoarea-ţi, luându-mi ochii, da cântecului viaţã!

 
25 decembrie 1954

 
<<<< Prima paginã >>>>