CXC

 
Nu te-am putut cuprinde sã fii numai al meu,
E cum aş cere lunii sã-mi ardã noaptea-n sfeşnic;
Ţi-e locul între stele...Ci, oricât de pigmeu,
Mi-e dragostea cer, iar tu, luminãtoru-i veşnic.
Ştiu, între noi sunt douã iubiri: a mea şi a ta;
Nu ne-a-nchegat în sine o unicã simţire:
Tu firul tãu oricând vrei poţi rupe sau scurta,
Dar lanţul meu rãmâne şi-i fãrã-mpotrivire,
Nici spaţiul, nici timpul nu izbutesc sã-l roadã,
Rugina deznãdejdii îl lasã neatins:
Nu-l simţi cum freamãteazã sãlbatic de întins ?
Ca sã te urmãrescã, nãvalnic, ca pe-o pradã,
         Chiar pân' la cellalt capãt al lumii de-ai fugi,
         Înverigat de tine, cât lumea s-ar lungi.

 
Duminicã, 31 iulie 1955

 
<<<< Prima paginã