CLVIII
Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţã o privesc
Şi ochilor tãi, aştri tulburãtori de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mã-nfãţişez cu duhul, nu te sãrut pe gurã,
Plecat ca peste o floare, te rup şi te respir...
Şi nu nu mai eşti de-acuma trupeascã o fãpturã,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi numãr anii, seva nu stã în gingãşie:
Cu ideala forţã mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fãrã urme de pulbere tîrzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pãmîntul n-are margini, nici cerurile prag.
Joi, 2 decembrie 1954