Igor Bauersima: norway.today Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară JULIE. Şi te-ai prefăcut doar că nu ştiai? AUGUST. Da. JULIE. Şi eu chiar te-am crezut? AUGUST. Poate că şi tu te-ai prefăcut numai? JULIE. S-ar putea. AUGUST. S-ar putea. (Se sărută, scurt.) JULIE. Da. Ia spune. Dar chestia asta, că o lungim acum aşa, cu stat în pielea goală şi tot, asta nu ţi-ai închipuit-o însă aşa... AUGUST. De închipuit mi-am închipuit-o. JULIE. Da. Dar nu suntem obligaţi s-o facem, nu? AUGUST. Nu. Nu neapărat. Am putea şi numai să ne-o închipuim ceva mai exact. JULIE. Da. Asta am putea. AUGUST. Atunci presupun că eu aş vrea acum de fapt să vin sub canadiana ta. JULIE. Şi eu aş vrea acum să-mi pun mâna aici. Aşa, pe partea interioară a pulpei tale. AUGUST. Deci tu ai cam trece imediat la subiect. JULIE. Da. AUGUST. Asta m-ar cam agita. JULIE. Te-ar agita? AUGUST. Da, sau cum se zice? JULIE. Nu ştiu. Eu nu zic niciodată aşa ceva. AUGUST. Excita. JULIE. Da? Dacă-mi pun mâna aşa, acolo? AUGUST. Da, sigur. Iar eu presupun că, cu mâna în care nu mă sprijin, cu aia ţi-aş atinge părul, şi pe urmă gâtul. JULIE. Eu presupun că atunci aş face cu mâna mea aşa, încoace şi-ncolo. AUGUST. Şi pe urmă precis aş încerca să ajung cu mâna mai departe în direcţia sutienului, fără să bată prea tare la ochi. JULIE. Cum aşa? AUGUST. Ei da. Aşa, pe lateral. Atunci, mâna mea, presupun, ar şterge în trecere sânul tău, în timp ce se duce în jos. JULIE. Presupun că da. Eu presupun că în momentul ăsta aş abandona pulpa şi mi-aş duce mâna la obrazul tău, ca să te mângâi. AUGUST. Asta presupun că mi-ar da curaj. Atunci aş încerca ceva pe la şoldul tău, cu mâna, ca să-ţi ating spatele. JULIE. Pe urmă eu te-aş săruta atunci pe gât. AUGUST. Iar eu nu aş spune nimic tot timpul. Dar de tremurat, aş tremura. JULIE. Da. Şi eu. AUGUST. Eu aş fi total excitat, fiindcă acum o facem imediat... JULIE. Eu aş mirosi cum miroşi tu. Şi pe urmă ar trebui să mă uit iar la tine. Şi m-aş gândi că arăţi al naibii de bine. AUGUST. Nu, stai puţin, asta o gândesc eu. Eu aş gândi asta. (August iese din cort, în timp ce pe imaginea video încă se văd cei doi în cort. August vorbeşte către sine şi către public.) AUGUST. Eu m-aş gândi, ce face asta cu mine în cortul ăsta, superpisica asta? E atât de frumoasă, şi, într-un fel, e meseriaşă din toate punctele de vedere. Iar eu sunt totuşi doar eu. E ciudată tipa, că o face cu mine. Poate că e nebună. Aşadar, eu aş fi dintr-o dată foarte aproape să-mi pierd tot respectul. Cine ştie ce greşeală mai e şi asta. Trebuie să fie ceva la mijloc. O confuzie. Ea crede că eu nu sunt eu, ceea ce eu totuşi sunt. N-am voie să-i spun şi ei asta, altminteri adio numărul meu. (Julie iese şi ea din cort, în timp ce, în spate, imaginea continuă să curgă, ca şi când nu ar fi nimic. Ea se opreşte lângă August. În continuare, şi ea priveşte în public.) AUGUST. Eu trebuie acum să mă port cu mare grijă ca şi când ar fi absolut normal că o femeie ca ea e interesată de mine. Într-un cort. Ca şi când chestia asta mi s-ar întâmpla destul de des. Şi în timp ce-mi spun asta, îţi trec cu mâna peste sâni şi te sărut cam cum o face vreun barosan oarecare în vreun film, tocmai fiindcă eu trebuie să par cât mai cool cu putinţă şi fiindcă pe mine nu mă taie capul cum e când te comporţi natural într-o situaţie ca asta. JULIE. Presupun deci că se trece cu mâna peste sâni şi aşa... AUGUST. Da. JULIE. Da. AUGUST. Da. Şi deci eu te-aş săruta, lung de tot şi cu multă artă şi mi-aş spune, ce buze moi are asta. JULIE. Şi eu aş spera că sărutul nu se mai termină şi tot ce am fost eu până acum ar începe să se fărâmiţeze şi să se descompună şi s-ar face din ce în ce mai mult loc pentru tine, în mine. Şi eu nu aş vrea să te las să intri, nu încă, fiindcă mi-e ruşine de dezordinea care e în mine, unde mai sunt atâtea lucruri neclare, dar sărutul ar dura din ce în ce mai mult, şi de fapt parţial nici eu nu aş mai şti deja prea bine cine sunt, cum s-ar zice, atât de tare aş lucra cu limba, că timp de o clipă aş crede şi eu că e bine, că a trecut şi că eu am să supravieţuiesc şi acum, ştii? Să supravieţuiesc la tot şi la toate. (Ceva în imaginea video pare să nu mai poată coincide cu realitatea dintr-un cort. Imaginile pe care le provoacă Julie devin treptat realitate în faţa ochilor noştri. În cele ce urmează, ia naştere un fel de "dialog" între pânză şi scenă cele două spaţii par să curgă unul într-altul.) JULIE. Că chestia cu muritul a încetat şi că ne găsim într-un loc, care ne aparţine nouă, acasă sub un acoperiş, şi că este chiar posibil să fii acasă, şi că muritul a trecut, şi noi putem să ieşim, şi afară e totul normal, şi muritul a trecut, înţelegi? Nu mai e nimic care să tindă spre moarte, totul există doar, pur şi simplu, şi în gând eu aş ieşi afară în stradă şi sărutul ar dura atât de mult, până când m-aş afla pe stradă, şi ar fi noapte, şi eu te-aş lua cu mine şi am alerga pe străzi şi am opri un taxi şi ne-am sui în el şi pe urmă m-aş apuca din nou de piciorul tău şi m-aş ţine bine fiindcă pe el îl simt atât de ferm. AUGUST. Şi între timp s-ar mai întâmpla bineînţeles şi alte chestii. JULIE. Uite, luminile. Luminile oraşului. (Lumini trec în goană prin dreptul lor.) AUGUST. Da. JULIE. Cel mai bine, ne-am iubi în taxi, în public, fiindcă acolo ne-am cunoscut, atunci. AUGUST. Da, dar de data asta, gata. Eu aş începe să te dezbrac. Mai întâi canadiana şi bluza. JULIE. Şi eu te-aş ajuta, ca să meargă mai repede. Iar eu aş trage ca tâmpita de cămaşa ta, ca să scăpăm şi de asta. Şi pe urmă am sta amândoi aşa unul lângă altul şi eu aş spune bineînţeles: Mi-e frig. AUGUST. Şi eu m-aş întinde deasupra ta, aşa puţin pe o parte, şi mâna ta chiar ar fi foarte rece. Şi la fel şi a mea, dar împreună ar fi totuşi cald apoi, oarecum. Şi te-aş săruta şi mai mult. Şi mâna mea, singura mână liberă (fiindcă cealaltă ar fi prinsă sub tine, dar eu m-aş preface că nu-i nimic) deci cu cealaltă eu aş umbla pe pulpa ta, la fel ca tine cu a mea, fiindcă eu aş şti că precis îi place şi ei, fiindcă aşa mi-a făcut şi ea mie şi a fost bine. JULIE. Şi eu aş desface picioarele încet de tot, pentru ca tu să ştii că-i OK, dacă te duci cu mâna un pic mai sus. Fiindcă nu ne ştim deloc de prea mult timp. AUGUST. Da. Şi eu m-aş duce mai sus cu mână. Dar prin jeanşi nu prea se simte cine ştie ce aşa că sus aş continua pur şi simplu să sărut în disperare, până când jos aş reuşi să desfac pantalonii. JULIE. Şi eu m-aş întoarce de la tine ca să mă dezbrac de tot. Şi m-aş dezbrăca de tot. Şi tu m-ai îmbrăţişa şi ne-am încălzi. Am sta întinşi acolo ca două linguriţe mici de cafea şi ne-am ţine strâns. Şi eu m-aş uita la pânza cortului şi pânza cortului ar vui şi noi am fi în deşert, doi beduini, şi eu aş simţi pieptul tău pe spatele meu. Ai păr? AUGUST. Cum? JULIE. Pe piept? AUGUST. Nu. JULIE. Bine. AUGUST. Eu te-aş ţine şi ţi-aş tot umbla pe la şold şi aş şi încerca să mă controlez, la toată excitaţia asta. JULIE. Şi într-un târziu eu aş ceda la toată plăcerea care m-a luat în stăpânire. Şi aş sări în aer şi aş şi ţipa - ia-mă, hai ia-mă, ia-mă... AUGUST. Pe bune? JULIE. De ce nu. AUGUST. Ei da. Şi eu mi-aş spune atunci, e pornită rău, pisica, şi atunci... atunci aş face-o. JULIE. Cum anume? AUGUST. Păi eu aş... atunci... te-aş, ei da. JULIE. M-ai ţine de şolduri. AUGUST. Da. Cu o mână. Cu cealaltă te-aş mângâia pe spate în sus şi-n jos. JULIE. Şi eu te-aş căuta, mi-aş împinge fundul spre tine, şi aş simţi cum pătrunzi în mine. Mai întâi încet şi pe urmă din ce în ce mai tare. Şi cu fiecare pătrundere aş respira din ce în ce mai repede. AUGUST. Eu te-aş iubi. JULIE. Vrei să spui că m-ai fute. Ne-am fute până ne-ar ieşi şi ochii din cap. AUGUST. Nu, te-aş iubi. JULIE. Vrei să spui că ne-am fute aşa, plictisitor? AUGUST. Nu. JULIE. Vrei să spui că atunci ai fi îndrăgostit. AUGUST. Da. JULIE. Cu tot tacâmul, şi mi-ai spune şi cuvinte frumoase şi-aşa? AUGUST. Da. JULIE. Cum mi-ai zice? AUGUST. Broască. JULIE. Broască. AUGUST. Da. Nu ştiu. Pisică. Presupun. JULIE. Pisică, da? Le ai cu animalele, da? AUGUST. Sau Baby, pur şi simplu. JULIE. E clar, sau cu bebeluşii... AUGUST. E ceva? JULIE. Sunt fericită AUGUST. Şi eu. JULIE. Mâine o să murim. AUGUST. Da. JULIE. Sunt aşa de fericită. AUGUST. Şi eu. JULIE. Hai vino. (Julie îl ia pe August de mână. Dispar din nou în cort.) JULIE (Off). Pune nişte muzică. Pune şi tu nişte muzică! Ce era chestia aia pe care ai vrut să mi-o pui, mai devreme? Ce era chestia aia pe care voiai s-o ascult? Ia arată. (Julie pune CD-ul.) AUGUST (Off). Nuu, mai departe. Mai în faţă. La patru. Uite. "Death of an Angel", KINGSMEN. AUGUST (Off). Orga. Super. Erau total dincolo. Auzi? E istorică, muzica asta. E trash. Ei au numit asta trash. Ăştia au fost punkişti cu douăzeci de ani înaintea punkiştilor. Punkişti adevăraţi. Vreau să spun, punkiştii s-au luat după ăştia. Toată chestia aia cu non-future e făcătură cât cuprinde. Vreau să spun, poate că şi trashul e făcătură. Dar asta-i totuna. Ia ascultă: Bucata asta e perfectă. Atunci au avut o iluminare. Totală. Ăştia au văzut o auroră boreală, şi pe urmă, când a trecut, gata, aveau songul: "My baby's gone, and left me here to stay". JULIE (Off). Interesant... (Schimbare de decor. Acelaşi decor ca în 2. Zorii zilei. August se târăşte afară din cort. Are camera cu el şi merge spre prăpastie. Se opreşte. Filmează panorama, pe urmă face o întoarcere lentă spre prăpastie, apoi în jos. Pe urmă închide aparatul. Iese şi Julie din cort şi se opreşte lângă August. Pare cam nedormită şi e îmbrăcată ca şi când s-ar duce la un party. Poartă o rochie elegantă şi pantofi cu tocuri înalte.) JULIE. E oarecum neagră, ziua de azi. AUGUST. Azi dimineaţă, în timp ce moţăiam, am visat că mă aflu la marginea originii, că stau lângă prăpastie, acolo unde a început totul, şi că asist la crearea Haosului. JULIE. Gata, hai să termin o dată. AUGUST. Tu întâi. (August face câţiva paşi ca să se îndepărteze de prăpastie şi îndreaptă aparatul de filmat spre Julie.) JULIE. Aşteaptă. Eşti deja pe înregistrare? AUGUST. Da. JULIE. Nuu. Aşteaptă. Mai şterge o dată ce-ai tras. (August derulează.) AUGUST. OK. JULIE. Bună, mamă, bună, tată... Rahat. N-a fost bine deloc, mai şterge o dată. AUGUST. OK. (Aparatul merge.) JULIE. Eşti gata? Bună, mamă, bună, tată, bună, bunico, bună, Rune. După cum vedeţi, eu sunt aici, în locul ăsta unde... Ce-i? AUGUST. Vrei să ai şi "Eşti gata" pe bandă? JULIE. Sigur că nu. AUGUST. Atunci încă o dată. Aşteaptă. JULIE. Începi numai după ce zic eu OK OK.? - OK...Bună, mamă, bună, tată, bună, bunico, bună, Rune. Da... după cum vedeţi, eu sunt aici, în locul ăsta, unde am fost cu toţii împreună când eram mică, şi tu, tată, m-ai ţinut de picioare, ca să pot să mă uit în jos, în prăpastie, fiindcă îţi era frică să nu cad în ea..." AUGUST. Ce-i? JULIE. Închide-o puţin. AUGUST. Ce-i? JULIE. Nimic. Eu... Ia stai, ia arată-mi puţin, cum arată totul? AUGUST. Tot? JULIE. Nu, doar sfârşitul. (August derulează. Pe ecran o vedem pe Julie spunând " ...tată, m-ai ţinut de picioare, ca să pot să mă uit în jos, în prăpastie, fiindcă îţi era frică să nu cad în ea...") JULIE. E cumva de rahat. AUGUST. Nu ştiu, mi s-a părut foarte bun cadrul. JULIE. Dar e total patetic. Nu? AUGUST. Nu ştiu. Dar e şi ceva ieşit din comun, aici. Ce-ar fi să faci mai departe, doar putem să facem şi o a doua versiune. JULIE. OK. Poţi continua de aici? După "să nu cad în ea"? AUGUST. Da, aşteaptă... OK JULIE. Eu zic OK AUGUST. OK. JULIE. OK...Eu sunt astăzi aici, fiindcă vreau să recuperez chestia asta. Astăzi am să sar de aici. Asta înseamnă că de fapt sunt moartă deja. (Ea încearcă să-şi ascundă râsul.) În clipa asta, în care vă spun vouă asta, eu sunt moartă. (Râde.) E naşpa rău gândul ăsta, puteţi să mă credeţi. (Râde tot mai mult.) Dar asta o ştiţi deja. Fiindcă altfel, video-ul ăsta... deci... Rahat, acum am pierdut şirul. AUGUST. Atunci îl opresc, da? JULIE. Nu! De ce? AUGUST. Păi ziceam că, cu râsul... JULIE. Poate că tocmai asta a fost ca lumea! Cumva consolator, poate. Poate că tocmai astea sunt aşa momentele bune. AUGUST. Da' a fost poate un pic dement, nu? JULIE. Dement? AUGUST. Un pic. JULIE. Nu-i nimic. Trage mai departe de aici. AUGUST. Dar atunci poate că trebuie să mai râzi puţin acuma, pentru continuitate. JULIE. Care continuitate? AUGUST. Continuarea. JULIE. Dar ăsta este un cadru! AUGUST. Da, dar după cadrul ăsta vine continuarea. Deci, merge mai departe de acolo de unde ne-am întrerupt. JULIE. Nu. Puţin mai departe merge mai departe. De aia nu mai râd acum. N-ai voie să mă întrerupi. OK.? Numai eu am voie să întrerup. OK.? AUGUST. OK. JULIE. OK... AUGUST. Merge. JULIE. După aia nu mai vine nimic. JULIE. După aia nu mai vine nimic. După aia e gata. După început nu mai vine nimic. JULIE. Mă auzi? JULIE. Opreşte obiectul. AUGUST. Ce mai e? Tocmai era super momentul. Tăcerea asta. Ar trebui să faci mai multe pauze, alea dau super. (Opreşte aparatul.) JULIE. Nu vine "Merge". După "OK". Nu vine "Merge". După "OK" vin eu. AUGUST. Am spus eu ceva? JULIE. Da. Ai spus "Merge". Dar asta vede toată lumea, că merge, altfel nu te-ar auzi pe tine cum spui "Merge". AUGUST. Nu fii şi tu aşa de pedantă. JULIE. Eu nu mă omor aici în fiecare zi, fir-ar să fie. Şi vreau să iasă bine. AUGUST. OK. JULIE. OK. (Aparatul merge.) JULIE. Întrerupem scurt pentru o reclamă. Shop till you drop, motherfuckers! Da, şi iată-ne din nou live pe fază, să vedeţi cum doi oameni tineri nevinovaţi din clasa de mijloc, de origine europeană, se aruncă, din propria lor voinţă, afară din viaţa care le-a fost încredinţată... OK. Vino, dă-i drumul... OK. AUGUST. Ce-i? JULIE. Am spus OK Deci, aparatul ar trebui să meargă. AUGUST. Păi ăla merge de mult. JULIE. Ăla merge de mult. Deci... Nu aş vrea să pară ca şi când eu nu aş şti ce fac. Ştiu asta foarte bine. Şi mai am şi pe cineva aici de faţă care poate să confirme. Tipul ăla din spatele camerei video, ăla e August şi el e prietenul meu cel mai bun. Îl iubesc. Tare de tot. Ia arată-te puţin. (August îşi pune scurt camera în dreptul feţei şi rânjeşte.) JULIE. Da. Rune, el e August. Precis că tu gândeşti acum "un looser tipic". Dar este un mare succes să poţi să fii looser. Gândeşte-te o dată la asta. E un mare succes să poţi să fii unul. Iar August este un super-looser. Nu râde. Şi eu îl iubesc pentru asta. Nu aş vrea să i se întâmple ceva rău. De aceea o să sărim împreună. O să ne ţinem de mână şi nu o să ne dăm drumul, până nu ajungem jos. AUGUST. Stai puţin... (Camera se opreşte.) JULIE. Ce? AUGUST. Ştiu şi eu. N-ar fi mai bine să nu ne amestecăm prea tare unul pe celălalt? JULIE. Cum? AUGUST. Păi da. Ştiu şi eu. Rune ăsta, eu nu-l cunosc şi nu ştiu dacă vreau să-i las vreun mesaj. Că eu aş fi un looser şi aşa mai departe. Ştiu şi eu. JULIE. Asta-i doar aşa o chestie între mine şi el. Dar puteam să facem casete separate. AUGUST. Da, dar asta e totuna. Vreau să spun, eu de fapt nu am nimic de-a face cu asta, că tu te omori, deci, din punctul de vedere al conţinutului... JULIE. Mai întâi aş vrea să termin de spus chestia asta aici. AUGUST. Bine. Dar pe urmă mai faci o versiune fără mine, OK? JULIE. Dacă vrei tu. Deci. OK. Unde eram? AUGUST. N-o să ne dăm drumul până nu suntem jos. JULIE. Da. Da, tocmai. Ce tot vorbeşti aici? Cum adică, "o versiune fără tine"? Nu există nici o versiune fără tine. Dă-i drumul, să continuăm. Deci. OK... (Camera porneşte.) JULIE. Da. Ăsta a fost dintotdeauna visul meu, trebuie să ştiţi. Dintotdeauna am vrut să mor cu cei pe care-i iubesc. Simultan. Ca să nu trebuiască să trăiesc asta, să-l văd pe unul cum se duce. Deci întotdeauna n-am putut decât să-mi închipui cum mor împreună cu voi toţi. La un picnic. Toţi împreună. "Familie ucisă de un meteorit. Craterul e de mărimea unui stadion de fotbal." Că unul dintre noi moare înaintea celorlalţi, asta n-am putut niciodată să mi-o închipui. Da. Acum v-o mai iau o dată înainte. Îmi pare rău. Lucrurile stau în felul următor. Atunci, papa, atunci când tu m-ai ţinut de picioare, a fost un sentiment plăcut. Întotdeauna am primit de la voi un sentiment plăcut atunci când am avut nevoie de el. Aţi fost nişte părinţi atât de buni, cum nici nu există. Fiindcă de fapt voi m-aţi ţinut tot timpul de picioare, voi, prietenii mei şi colegii mei... Puteam să mă uit în toate prăpăstiile din lume şi nu aveam nevoie să-mi fie frică. Fiindcă eraţi voi aici. Şi, şi pentru asta vă mulţumesc, fiindcă am avut o viaţă minunată... datorită vouă, la toţi. Am văzut tot, am băgat în mine lumea întreagă. Şi am primit tot ce există. Am primit tot ce-am vrut, întotdeauna am primit tot. Nu a existat nimic intangibil. Am fost peste tot iar restul l-am văzut în filme, am fost în Ţara de Foc, la indigeni şi am văzut soarele răsărind, am mâncat Big Macs şi am făcut cumpărături la Prada şi invers, am fost iubită, am fost dorită, ştiu să navighez, şi să joc golf, am fost un as în informatică, am conceput jocuri pe calculator, am făcut bani, am făcut tot ce poate să facă plăcere, am un tatuaj, aici... Am încercat toate drogurile posibile din lume fără să mă distrug şi m-am distrat cu băieţii, am petrecut o noapte cu Brad Pitt, asta nu mi-a făcut o plăcere deosebită, dar a fost interesant, din perspectivă sociologică, asta a fost atunci, când m-ai lăsat să zbor singură la New York, Rune, băiatul era în acelaşi avion, îmi pare rău. Cu tine am avut marea mea dragoste, Rune, şi încă te mai iubesc. Chiar dacă tu ai devenit un câştigător. Ai grijă de tine. Da, fiecăruia timpul lui. Pe scurt: Voi mi-aţi servit lumea, am avut de toate şi am scuipat totul afară, de îndată ce mi se afla pe limbă. Fiindcă un lucru nu poate niciodată să contrabalanseze greutatea celui care urmează. Viaţa mea... aşadar trecutul meu se compune în principal dintr-un viitor din care n-a ieşit nimic. Foarte multă vreme nu am înţeles principalul lucru... Foarte multă vreme nu am înţeles că nu exista decât un singur drum, ca să ai totul: să nu ceri nimic. Nu există decât un singur mod de a avea totul: să nu ceri nimic. Şi eu cred... eu cred că acum nici nu-mi mai e foame. Am avut, şi nu mai am poftă de nimic. Nu vreau nimic, aşa cum niciodată nu mi s-a mai întâmplat să nu vreau nimic. Nu ştiu dacă înţelegeţi asta. În orice caz, nici unul dintre voi nu poate să-mi dea nimicul, nimeni nu poate să-mi dea asta, în afară de mine. Da, un lucru mai vreau, vreau o moarte frumoasă. Şi am vrut să vă spun tuturor la revedere, şi să vă ţin strâns de tot şi să vă consolez şi să vă spun că totul o să fie bine... fiindcă eu totuşi vă... fiindcă eu totuşi vă... fiindcă eu... fiindcă... Închide aici. (Camera se opreşte.) JULIE. De fapt, sunt o idioată totală, acum îmi cade fisa. AUGUST. De ce? JULIE. Vorbesc aici numai despre mine... AUGUST. Păi da... dar e şi ultima oară. JULIE. Şi mai sunt şi stupidă pe deasupra. Nu se poate aşa. Nu pot să fac aşa ceva. Mai pune o dată o casetă nouă. (August introduce o nouă casetă.) AUGUST. Mie mi se pare în regulă. N-a fost rău de loc. În orice caz, eu te înţeleg mult mai bine acum. Că vrei să te omori şi toate celelalte. Înţeleg. Pe bune. JULIE. N-am spus decât prostii cât cuprinde. Că am avut deja tot ce se poate şi-aşa. Că lumea întreagă m-a ţinut de picioare numai ca să mă uit eu în abisuri. Numai debilităţi. Propagandă. AUGUST. Da. Dar în general. JULIE. Încă o dată. (August o filmează pe Julie.) JULIE. Salut, oameni buni. Iată-mă încă o dată... Da. Nu ca să vă fac cine ştie ce reproşuri, aici. Aşa ceva nu face decât cineva care se mai agaţă de viaţă. N-am vrut decât să vă spun salutare. Da, şi nu vă faceţi nici un fel de probleme pentru asta fiindcă, dacă mi-aş fi dat seama mai de mult că am la fel de multe slăbiciuni şi greşeli ca şi voi, m-aş fi omorât pe loc. Da? Dacă privim lucrurile aşa, atunci a durat totuşi mult de tot. Da. Deci... AUGUST. Am închis. JULIE. Am terminat. AUGUST. Da. N-am ştiut că e atât de scurt. JULIE. A fost de căcat. Treci tu. (August îi dă camera lui Julie.) AUGUST. Păi stai puţin, nu ştiu dacă pot s-o rezolv aşa de repede. JULIE. Eu sunt pregătită. AUGUST. Atunci dă-i drumul. (Camera merge.) AUGUST. Salut, dragii mei. Iată-mă încă o dată... Eu... Deci... Eu am vrut întotdeauna să fiu o parte din ceva, din viaţă, dintr-o poveste, dar în acelaşi timp... Căcat. Scuzaţi. Da. De când reuşesc eu să-mi aduc aminte, nu există nici un lucru care să fi vrut să pornească de la mine, da? Nu am simţit niciodată nevoia să fi fost eu cauza la ceva pe lumea asta. Poate că există vreun cuvânt oarecare, pe care mi-ar fi plăcut să-l spun, dar pe moment nu-mi dau seama care. Ba da. Laş. Eu sunt un laş. Presupun. Singurul meu curaj, până astăzi, a constat în faptul că nu m-am sinucis. Am trăit tot timpul cu teama că nefericirea mă va lua prin surprindere. Asta mi-a cam otrăvit zilele. Da. De aceea vin eu astăzi în întâmpinarea destinului meu şi mă arunc de aici în jos, în nefericire, înainte să mă lovească ea pe mine. Da. Deci... nu vă faceţi probleme, da, e poate un noroc, nefericirea. Ah, da, şi să nu uitaţi să daţi de mâncare la peştişor. Da. Salut. (Camera se opreşte.) JULIE. Ai un peştişor? AUGUST. Da. De fapt, am vrut să-l iau cu mine. Da' pe urmă m-am gândit la avion... şi pe urmă, e un peşte de apă sărată. JULIE. Păi asta, de jos, este apă sărată. AUGUST. Pe bune? JULIE. E un fiord. AUGUST. Da. Căcat atunci. Sper că or să-l hrănească ei. Ia dă-mi să văd, vreau să văd cum arată. Trebuie să-ţi închipui că tu eşti părinţii tăi şi te uiţi la asta. (August ia camera şi derulează. Vedem şi auzim încă o dată cele înregistrate. Cei doi privesc fascinaţi micuţul monitor de control al camerei video.) JULIE. ...atunci m-aş fi omorât pe loc. Da? Dacă privim lucrurile aşa, atunci a durat totuşi mult de tot. Da. Deci. Şi salutare... AUGUST. Salut, dragii mei. Iată-mă încă o dată... Eu... Deci... Eu am vrut întotdeauna să fiu o parte din ceva, din viaţă, dintr-o poveste, dar... (August închide.) AUGUST. Într-un fel, nu e deloc. Sună cumva a superfăcătură. Nu pot să fac asta. Vreau să zic, nu trăiesc o viaţă întreagă numai ca să zic o minciună ca asta. Chiar nu se poate una ca asta, să las aici aşa ceva în urma mea. O făcătură ca asta. JULIE. Trebuie să ne mai uităm o dată la tot. Stau aici ca hipnotizată. AUGUST. Zic numai... ştiu şi eu. JULIE. Păi da. Asta pe deasupra. Dar eu mai şi arăt cum arăt. AUGUST. Asta-i normal. JULIE. Cum? AUGUST. Păi da, aşa imediat după ce te-ai sculat. JULIE. E pur şi simplu prea depresiv. Arăt cumva aşa ca o sectantă din aia. Vreau să evit chestia asta. Ca ăia să creadă pe urmă că nu eram în toate minţile sau aşa. Ia spune, asta cu laşitatea e doar de garagaţă? AUGUST. Păi da... JULIE. De ce povesteşti chestii de-astea? AUGUST. Ca să-i consolez pe ăia. M-am gândit că dacă se omoară un laş, asta are aşa ceva consolator. JULIE. De ce nu vrei să le spui şi lor adevărul? În loc să bagi o făcătură ca asta? Vreau să spun, ăsta era acum momentul cel mai bun pentru asta. În afară de asta, nu aş vrea să fi sărit în gol cu un laş. AUGUST. Da. Da. A fost de căcat. (Camera merge. Julie se dă supercasual.) JULIE. Salut, oameni buni. Eu una m-am săturat. Voi n-aveţi cum să-nţelegeţi asta, aşa că n-am să mai trăncănesc degeaba aici. Salut. (Camera se opreşte.) AUGUST. A fost haios acum. Aşa, scurt. JULIE. Încă o dată. (Camera merge.) JULIE. Bună, mamă, tată, la tine am să ajung mai încolo... JULIE. Nu. Ăsta nu e un început. Aşteaptă, aşteaptă. Las-o să meargă. Dragă mamă, dragă tată. Eu sunt aici, cu August. August e noul meu prieten. Ne iubim. JULIE. Fuck. Pe bune. Fuck. Nu reuşesc şi pace. Vino, trage-te tu. (Julie preia camera.) AUGUST. Da, aşteaptă. Deci. OK. Salut. Îmi pare rău, că v-am făcut una ca asta. Dar să ştiţi că de fapt nici nu m-am gândit la voi în toată povestea asta. În acest moment, care are să vină imediat, voi eraţi total indiferenţi. Ăsta e adevărul... AUGUST. De unde ştiu eu, că în momentul care o să vină acum ăia îmi sunt chiar indiferenţi? Aşteaptă, încă o dată... OK.? AUGUST. Salut. Habar n-aveţi voi cum e să fii eu. Vă zic eu, e de căcat. Nu reuşesc nici măcar să încropesc două vorbe de adio, aici. M-apucă disperarea, şi de-aia mă duc acum... Salut. (Camera se opreşte.) JULIE. Dar nu-i pe bune, asta. AUGUST. Măcar e adevărat cel puţin. Ştiu şi eu. Stai aşa, mi-a venit. JULIE. OK. AUGUST. Dragă mamă, dragă tată, dragă frate şi dragă restul lumii. Una peste alta... judecând la rece, e imposibil să nu-ţi pierzi minţile. Pe curând... (Camera se opreşte.) JULIE. Ştiu şi eu... Poate că ar trebui să aşezăm camera aici pur şi simplu, să ne aşezăm aici în faţă, să spunem repede ceva şi pe urmă ne ducem. AUGUST. Da. (Julie pune camera jos şi dă pe înregistrare. Se postează amândoi în faţă şi se ţin de mână.) JULIE. Vă iubesc. AUGUST. Şi eu. (Se duc, ţinându-se de mână, spre prăpastie. Cu puţin înainte de margine): JULIE. E patetic. AUGUST. Da, într-un fel. JULIE. În afară de asta mai sunt şi toate chestiile trase până acum. AUGUST. Da. (August opreşte din nou camera.) AUGUST. Poate-ar da bine puţină muzică? JULIE. Muzică? AUGUST. Nu ştiu, pentru atmosferă. Ca fond sonor? JULIE. Aşteaptă, am ceva la mine. Asta m-a consolat întotdeauna când eram tristă. (Julie aduce din nou casetofonul din cort.) JULIE. Chestia e că nu am avut deloc totul. Asta-i chestia. Nu mai ştiu nici eu. Într-un fel, nu mai cred un cuvânt din ce zic. Aurora boreală, azi-noapte. Nu mai văzusem niciodată o auroră boreală. Căcat. Vreau să zic, dacă am fi sărit, am fi ratat-o total, lumina aia cretină. Absolut nimic n-am văzut. Uite. Aşteaptă. Uite. Numărul şase. Eşti gata? AUGUST. Da. JULIE. OK. Las-o să curgă. (Camera merge. Julie pune un CD şi-l lasă să meargă ("Egg radio" de Bill Frisell). Vrea să spună ceva, se uită lung în cameră, până la urmă plânge şi-atât. Cântecul se aude în continuare. Julie opreşte casetofonul.) JULIE. Îmi pare rău. AUGUST. Mai vrei o dată? JULIE. Nu. Cred că sunt incapabilă. Nu se poate să fie aşa de greu să-ţi iei adio. AUGUST. Lasă-mă să mai încerc şi eu o dată. (Îi dă Juliei camera.) AUGUST. OK.? (Julie aprobă din cap. August, gânditor): AUGUST. Dacă moartea este un lucru îngrozitor, aşa cum poate că şi este, cum se face că, după o vreme, îl considerăm fericit pe fiecare dintre prietenii noştri care a încetat să mai trăiască? AUGUST. Viaţa este pentru mine o problemă pe care trebuie s-o rezolv în fiecare dimineaţă din nou. Dacă ar fi să-mi urmeze instinctele cele mai profunde, atunci, de dimineaţa şi până seara, n-aş face decât să strig după ajutor. AUGUST. Toate contradicţiile mele vin din faptul că e imposibil să iubeşti viaţa mai mult decât o iubesc eu, şi să ai în acelaşi timp sentimentul ăsta că eşti tot timpul respins şi părăsit. AUGUST. De ani de zile trăiesc cu mine şi sunt nefericit. Dar astăzi, astăzi sunt fericit. Poate că adevărata fericire stă numai în conştiinţa faptului că nu mai ai nevoie de tine însuţi. (Camera se opreşte. Julie e entuziasmată.) JULIE. Amin. A fost genial! AUGUST. Căcat. JULIE. Eşti un poet. De unde scoţi aşa ceva? (August scoate la iveală o carte din cort.) JULIE. A sunat atât de original. Am fost absolut emoţionată. AUGUST. Nu-nu-nu. Am furat-o. JULIE. Da-i tot aia, nu? AUGUST. Ştiu şi eu. JULIE. Asta putem s-o lăsăm aşa cum e. AUGUST. Vrei să spui că a fost bine? JULIE. Da. Nu? AUGUST. Nu. A fost furăciune, nu se pune. Vreau să spun ceva propriu. JULIE. OK. Dar trebuie să fii ca adineaori, la fel de gânditor. Iese super. AUGUST. Trebuie să fiu într-un fel anume? JULIE. Da. A fost extraordinar de credibil, crede-mă. AUGUST. Vrei să spui că trebuie să fac vreo făcătură? JULIE. Aşa se pare. AUGUST. Ca să fie credibil? JULIE. Aşa se pare, văzut de aici. AUGUST. Pe bune? JULIE. Dacă-ţi zic. AUGUST. Trebuie să fac o făcătură? JULIE. Dacă adineaori a fost făcătură, da, atunci da. AUGUST. A fost făcătură. Făcătură totală. JULIE. Părea însă adevărat. AUGUST. Bine, dar, dacă asta... A fost făcătură! JULIE. Ei, şi? E clar că făcătura nu trebuie întotdeauna să fie făcătură. Făcătura poate fi total adevărată, uneori. AUGUST. O făcătură poate să fie adevărată? JULIE. Da. Făcătură e doar atunci când nu e nimic. Atunci e făcătură. AUGUST. Asta zici tu. JULIE. Asta zic eu. AUGUST. Făcătură e doar atunci când nu e nimic. JULIE. Da. AUGUST. Bine, dar nimic e nimic de tot. JULIE. Da. AUGUST. Atunci nimicul e făcătură. JULIE. Da. AUGUST. Atunci, toată treaba asta, aici, e pe bune? Aşa, deodată? JULIE. Aşa se pare. (râde) AUGUST. Faci glume. JULIE. Nu. Acum tocmai că nu. Acum tocmai, că nu. (râde) AUGUST. Toată treaba asta aici e pe bune? JULIE. Tremuri. AUGUST. Da. Mi-e frică. JULIE. Păi din ce cauză? AUGUST. Din cauza viitorului. JULIE. Care viitor? AUGUST. Al meu. Nu ştiu. Până acum, viitorul meu nu m-a făcut niciodată să-mi fie frică, fiindcă ştiam că pot să mă omor oricând. Înţelegi? Dar acum... JULIE. Dar acum? AUGUST. Deodată nu mai sunt aşa de sigur... că mai pot să mă omor. Înţelegi? JULIE. Dă-i drumul. AUGUST. OK. (Camera merge.) AUGUST. Salut, oameni bune. Astăzi eu sunt aici în Norvegia. V-am spus că mă duc să locuiesc la Mats în week-end. Dar a fost o minciună. Nu m-aţi fi lăsat să plec. Aşa că v-am tras o minciună. Julie aici mi-a plătit avionul. Da. Şi chiar a meritat. Vreau să spun, acum o să sărim amândoi de aici, în jos... Vreau să spun, pentru asta ne aflăm acuma aici. Ca să ne ducem. Dar şi în rest a meritat din plin, fiindcă timpul ăsta scurt, aici, a fost chiar ca lumea. Vreau să spun că m-am simţit aici extraordinar de viu, pe bune. Deci, pentru prima oară, poate. Ieri noapte am văzut o auroră boreală. Am filmat-o. Puteţi să o vedeţi şi voi. A fost o lumină minunat de frumoasă, uriaşă. A acoperit aproape tot cerul. Şi m-am gândit şi la voi, de ce nu puteţi şi voi să vedeţi lumina asta, acasă, fiindcă e atât de mare. Chestia e că pe video arată mult mai mică, şi mai întunecată. Arată cumva aşa ca printr-un fel de ceaţă. Trebuie să fi văzut asta pe viu. Nu pot decât să v-o recomand. Nici Julie, aici, nu mai văzuse aşa ceva. Stăteam aici ca nebunii. Da. Ar trebui s-o vedeţi şi voi o dată. Dar se pare că e foarte rară, zice Julie. Da. Da şi... Julie e un prieten. Julie. Deci eu sunt... de fapt... da. Deci eu am vrut de fapt... Eu am vrut de fapt să vă spun de ce fac ceea ce am să fac imediat, dar... sincer vorbind, în clipa asta nu mai ştiu. Habar n-am. Îmi pare rău. (Camera se opreşte.) AUGUST. Ştii tu? JULIE. Nu. AUGUST. Păi atunci... JULIE. Da. AUGUST. Aşteaptă puţin. (August strânge toate casetele într-o geantă şi se duce cu ele la prăpastie. Julie stă lângă el. Se privesc. August aruncă geanta în prăpastie. Amândoi se uită după ea.) JULIE. A rămas agăţată. AUGUST. S-ar putea întâmpla că tocmai ne-a lovit o fericire de pe urma căreia n-o să putem să ne revenim prea curând. JULIE. Vreau să dispar de-aici. AUGUST. Şi eu. (Ies amândoi.) SFÂRŞIT Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară Editura LiterNet, 2002