Igor Bauersima: norway.today Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare Cuvînt înainte de Victor Scoradeţ Igor Bauersima a împlinit 38 de ani, e arhitect (are un birou de arhitectură în Zurich), muzician (cântă la saxofon iar cd-ul helluvatime al formaţiei sale Recrash W a fost distribuit în toată lumea), a regizat o serie de filme experimentale, a montat vreo zece spectacole, a scris câteva piese de teatru. Fiu al unui emigrant ceh în Elveţia şi al unei rusoaice (aceştia au părăsit Praga în 1968, chiar în noaptea în care tancurile sovietice invadau Cehoslovacia), vorbeşte ceha şi rusa, dar şi franceza, engleza şi germana. De scris, scrie în germană, dar cea de-a doua piesă, Tourist Saga (1992), a scris-o mai întâi în engleză şi şi-a tradus-o în germană în vederea montării care a fost apoi invitată la un festival important. Deasupra biroului din locuinţa lui pariziană, are o fotografie cu Ionescu, Eliade, Cioran. La Zurich, are o mică trupă cu care montează o dată pe an un text scris anume pentru membrii ei. Figură bine cunoscută mai cu seamă pe scena off şi off-off, Igor Bauersima a atras asupra sa şi atenţia Annei Badora, directoarea lui Dusseldorfer Schauspielhaus. La începutul anului 2000, aceasta i-a comandat o piesă. Iar Bauersima şi-a găsit până la urmă materialul în Der Spiegel, într-un articol ce relata sinuciderea a doi tineri - o austriacă şi un norvegian. După ce au încheiat mai întâi, prin internet, un pact în acest sens, ei s-au aruncat de pe stânca numită Scaunul predicatorului, de la o înălţime de 610 metri. După ce a explorat, la rândul lui, site-urile "de specialitate", Bauersima s-a îngrozit şi a scris norway.today. În iunie 2001, piesa, montată de autor, s-a bucurat de un succes deosebit la acelaşi festival de la Mulheim. În stagiunea care a urmat, "norway.today" a devenit una dintre cele mai jucate piese din Europa. Textul cucereşte prin precizia şi naturaleţea cu care e portretizată această generaţie Internet. O generaţie care, spre deosebire de cele ce au precedat-o, nu are nici motive serioase de conflict cu generaţia părinţilor, nici probleme materiale majore, nici războaie împotriva cărora să protesteze. Societatea e, şi ea, mai permisivă ca oricând. Şi totuşi, Julie şi August vor să se sinucidă. De ce? Julie spune că a avut tot, a trăit tot ce se putea trăi. (În realitate, sau pe internetul care ţine loc de imaginaţie? Răspunsul la această întrebare nu pare să aibă vreo importanţă.) Şi ştie, deci, că nu merită. August, filosof prin vocaţie, înţelege că ceea ce le repugnă la viaţă e falsul. Totul e fake, făcătură. Şi poate că primul lucru adevărat pe care-l trăiesc e aurora boreală. Pe care se grăbesc s-o filmeze. Numai că, pe film, e meschină: "Trebuie s-o fi trăit cu adevărat". Dar într-o lume care trăieşte la fel de fals cum se comportă şi Julie şi August, atunci când se filmează, adevărată-i doar făcătura. Prin urmare, ei nu au ce căuta într-o astfel de lume. Numai că, în ceea ce urma să fie ultima lor noapte pe pământ, între ei începe să se contureze, parcă, ceva adevărat. Oare se vor întoarce în lume, să verifice dacă e cu putinţă să trăiască un adevăr numai al lor, rămânând totodată ei înşişi? Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare Editura LiterNet, 2002