Igor Bauersima: norway.today Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare Wouldn't it be nice if we were older Then we wouldn't have to wait so long And wouldn't it be nice to live together In the kind of world where we belong You know it's gonna make it that much better When we can say goodnight and stay together Wouldn't it be nice if we could wake up In the morning when the day is new And after having spent the day together Hold each other close the whole night through Happy times together we've been spending I wish that every kiss was neverending Wouldn't it be nice Maybe if we think and wish and pray it might come true Baby then there wouldn't be a single thing we couldn't do We could be married And then we'd be happy Wouldn't it be nice You know it seems the more we talk about it It only makes it worse to live without it But let's talk about it Wouldn't it be nice Good night my baby (Wouldn't It Be Nice, Brian Wilson/Tony Asher) (Aerul sună puţin a "see you in another world" de NURSE WITH WOUND şi a linişte. Foşnet alb. Intră Julie. Poartă un tricou cu inscripţia julie@home.shirt). JULIE. Salut, eu sunt Julie. Acestea sunt primele cuvinte pe care le rostesc în locul acesta. Dacă ceea ce vă comunic eu acum sună eventual nepotrivit, îmi cer scuze. Fiindcă anunţul meu le este destinat numai oamenilor care vor să se sinucidă. De aceea îi rog pe aceia, care nu au intenţia de a se despărţi de viaţă, să nu-mi acorde nici o atenţie şi eventual să părăsească un timp acest chat-room. JULIE. În curând, şi asta nu e o decizie bruscă, eu am să mă sinucid. M-am gândit mult la asta. Hotărârea mea e luată. Chiar dacă pentru unii lucrul acesta s-ar putea să sune ciudat, aş vrea să o fac împreună cu cineva. De unde şi această întrebare a mea: Ar vrea cineva să mă însoţească în moarte? Nu trebuie să spuneţi nimic acum. Înţeleg foarte bine dacă nimeni nu vrea să recunoască aici, public, că i s-a luat de tot şi de toate. Probabil că acum staţi alături de partenerul dumneavoastră, cel cu care tocmai petreceţi această etapă a vieţii, iar acela crede că e OK să mai prăduiască un timp resursele planetei şi să aştepte până când cancerul sau vreo altă maladie are să-l măture de pe suprafaţa pământului. Dar eu nu am venit aici să vă stric cheful. Smile. Ce vreau eu să spun e că în mod normal mai sunt încă multe legături între unul care vrea s-o şteargă şi ceilalţi. Nu există mulţi oameni care înţeleg actul suprem al executării sentinţei la viaţă, deci, care să priceapă ce înseamnă "a-ţi pune capăt zilelor" pentru demnitatea unui om. În mod normal, omul vrea să trăiască până când bagă de seamă că toţi ceilalţi s-au dus şi el e singur de tot, cum de altfel a şi fost mereu. Vreau să spun, unul dintre noi, cei de-aici, le va supravieţui tuturor celorlalţi. Şi asta e mai mult ca sigur. Dar nu vreau să semăn discordie aici, chiar dimpotrivă. Fiindcă cel care mai ia încă totul în serios, acela este regula. Vreau să spun că cei mai mulţi sunt prinşi în cine ştie ce construcţii mentale întemeietoare de sens, vitale. Legături afective, sentimente de responsabilitate, nu-i aşa? Obsesia succesului, instinctul înmulţirii, beţia plăcerii şi alte necesităţi reacţionare. E-n regulă. Voi însă vă aflaţi cu toţii aici fiindcă vreţi să ieşiţi din viaţă, mai devreme sau mai târziu. Aşa că, dacă nu cumva m-aţi tras în piept, atunci suntem între noi. Da. Da. Deci. JULIE. Da. Deci, cum spuneam, toate răspunsurile serioase sunt binevenite. Bineînţeles că puteţi să-mi trimiteţi şi un e-mail şi mai departe aranjăm noi. Smile. JULIE. Fiindcă, oameni buni, poate că aţi observat deja, eu nu am ce căuta printre oameni, nici măcar printre cei sătui de viaţă. Este un adevăr trist, dar un adevăr. Dacă nu mă simt în largul meu în societate, atunci asta nu se întâmplă din cauza celorlalţi, ci mai ales din cauză că eu însămi nu mă arăt aşa cum mi-aş dori-o. Obligaţia de a juca un rol şi o aversiune interioară împotriva acestui lucru fac ca orice societate să-mi fie o povară şi bucuroasă pot să fiu numai în propria mea societate, fiindcă atunci pot să fiu chiar adevărată. Lucrul acesta nu ai voie să-l faci între oameni şi nimeni nu este aşa. (Intră August. El poartă un tricou cu inscripţia august@home.shirt). AUGUST. Atunci, dacă nimeni nu vrea să spună nimic acum, atunci poate că am să spun eu ceva. Fiindcă... Deci pe mine mă cheamă August şi... Vă rog să nu mă întrebaţi de ce. Nu ştiu. Nu am nimic de-a face cu asta. AUGUST. ...De fapt, niciodată n-am putut să-mi imaginez că aş putea avea ceva în comun cu viaţa. La modul foarte general. Nu ştiu dacă şi alţii păţesc aşa. Cele mai multe lucruri care reuşesc în viaţă sunt atât de ciudate, atât de ciudate... nu vreau să spun haioase, vreau să spun doar ciudate. Sigur că sunt şi momente ca lumea. Când sunt numai eu, de exemplu, şi alerg aşa de unul singur, şi-mi aud respiraţia şi paşii şi sângele îmi bubuie destul de tare-n urechi. Dar nici eu nu alerg tot timpul. Nici nu ţine, din păcate, să alergi într-una. Scopul e: aproape să nu fii aici. Deci să nu fii nicăieri. Să fii peste tot absent. Asta înseamnă să fii în viaţă. Aşa, fără prezenţa mea, ar mai fi suportabil, o vreme. Şi când te gândeşti că se spune a fi în viaţă. Dar eu pot să pun pariu pe orice că, atunci când unul e, aşa, "în viaţă, din plin", atunci e vorba de cine ştie ce făcătură căcăcioasă. AUGUST. Dar chestia e că totul stă-n loc. Şi eu stau în loc şi nu se aude nicăieri nici un sunet. AUGUST. Doar aşa o gălăgie incertă. Cum spuneam, nu ştiu dacă şi celorlalţi le merge la fel. Habar n-am. Poate sunt eu bolnav. Da' nici chestia asta nu suport s-o aud, "Băiete, eşti bolnav". Vreau să spun, când vine la tine aşa o apariţie de-asta ciudată de tot, cu-n zâmbet d-ăla naşpa de tot şi îţi zice "Mai întâi trebuie să vă faceţi bine, şi pe urmă o să vedeţi...", atunci mi se suie sângele la cap. Cine sunt oamenii ăştia superciudaţi, care pot să-ţi zică "Ceea ce crezi tu că e, nu e. E doar ceea ce gândim noi că e". Ştiţi voi ce vreau să spun. Vreau să spun că pot şi singur să-mi dau seama că ceea ce gândesc eu nu e. Dar pe ce chestie vrea careva să ştie că ceea ce gândeşte el chiar există. Oricum totul e o minciună uriaşă, aici. Totul prefăcătorie. Toţi fac în aşa fel de parcă ei ar fi cineva şi ar fi pe fază şi altcineva nu. Cum vrea atunci unul să ştie ce este. Nimic nu este. Cel mai adevărat sentiment pe care pot eu să-l am e sentimentul Nimicului. De exemplu, dacă iau scaunul ăsta aici şi-l ridic aşa în sus, aşa... atunci el face asta. Bun. El se mişcă în sus. Dar cu toate astea pluteşte o dată cu el şi aşa o incertitudine ciudată. Eu nu pot să ştiu, chiar s-a mişcat el în sus cu adevărat sau numai s-a făcut că se mişcă? Oare adevărat e adevărat? Dacă-l duc pe urmă în jos, atunci el coboară... poate... Ba da, coboară. Cu toate că - şi aici e problema - cu toate că eu bănuiesc că el doar se face că coboară, ca să ne liniştească pe noi. Totul făcătură. Vreau să spun, asta se vede peste tot, nimicul. Deci în acest chat-room aici mai e câteodată câte unul care mai zice că nu-i aşa - degeaba. Dar cei mai mulţi useri bântuie tot timpul pe afară ca observeri şi-şi mai tocesc picioarele din când în când ca să-şi mai simuleze câte o adiere de viaţă. Fiindcă, cei mai mulţi sunt totuşi prea laşi până la urmă ca să se care. Mai bine să mai reziste o repriză. Poate până la urmă se întâmplă totuşi ceva adevărat. Aici nu se-ntâmplă nimic adevărat. Vreau să spun, închipuiţi-vă că ne-am duce acum, împreună cu Julie. Toţi. Asta ar fi poate o chestie adevărată! Ne-am tăia cu toţii venele, unii la alţii. AUGUST. Vreau să spun, şi voi sunteţi aici cu toţii fiindcă v-aţi săturat, de toate. Asta e un potenţial. Ăsta ar fi în sfârşit un început. O chestie care ar putea să facă şcoală. AUGUST. Era şi timpul să se outeze cineva aici. Că Julie vine aici şi spune"Eu plec", asta mi se pare marfă. JULIE. Mulţumesc. AUGUST. N-o spun doar aşa de formă. JULIE. Clar. AUGUST. E un semn de viaţă. JULIE. OK. JULIE. A fost o ironie? AUGUST. Ce? JULIE. Semn de viaţă. AUGUST. Nu. Da. Nu! Vreau să spun că altfel nu s-ar întâmpla nimic aici. JULIE. Da. Se poate. AUGUST. Nici măcar nu e clar dacă e cineva aici, pe bune. În liniştea asta. Da' dacă cineva zice brusc "Eu plec acum", atunci măcar pot să-mi închipui că tocmai a fost cineva aici. JULIE. Users come, users go. JULIE. Eu mai sunt încă aici. AUGUST. Da. JULIE. Şi desigur şi tu. AUGUST. Da, da. Deci, vrei să mori? JULIE. Eu am să mor. Da. AUGUST. Asta am de gând şi eu. JULIE. Da? AUGUST. Da. JULIE. Vrei să spui, curând? AUGUST. Da. JULIE. Serios? AUGUST. Cum? JULIE. Vreau să spun, de-adevăratelea? AUGUST. De-adevăratelea? JULIE. Vreau să spun, să rupi legătura. AUGUST. Legătura? JULIE. Cu viaţa şi celelalte. AUGUST. Da. Clar. Cum spuneam, la mine nici nu prea există cine ştie ce de rupt. JULIE. Da. AUGUST. Dintr-o făcătură ca asta mi-e foarte easy să ies. Chiar în seara asta, dacă e cazul. JULIE. Da, dar nu numai de aici. Vreau să spun, să pleci de tot. AUGUST. Da, se-nţelege. JULIE. De tot de tot. AUGUST. Nu doar să ieşi din sistem sau să-ţi iei lumea-n cap sau aşa. JULIE. Exact. AUGUST. Asta vreau. JULIE. Eşti bolnav sau aşa? AUGUST. Nu. Da. Nu ştiu. Cum spuneam... JULIE. Eu nu sunt bolnavă. AUGUST. Aşa, deci. Păi da. JULIE. Da, ascultă, eu una eu n-am de gând să lungesc chat-show-ul ăsta la nesfârşit. Cum spuneam, mă grăbesc. AUGUST. Da' ia spune, cum arăţi? JULIE. Cum, cum arăt? AUGUST. Spune-mi cum arăţi tu. JULIE. Ca Natalie Wood. Ca Natalie Wood înainte să se înece. AUGUST. Cine-i Natalie Wood? JULIE. O actriţă. S-a înecat. AUGUST. Aşa deci. AUGUST. Descrie-mi puţin cum arăta ea. JULIE. Păr închis la culoare. AUGUST. Îmi place. JULIE. Nouăzeci la sută din omenire are părul închis la culoare. AUGUST. Da? Da. Îmi place. JULIE. Wood înainte să se înece, asta-i o stare psihică. Era în "Rebel fără cauză". În afară de asta, nimeni nu ştie nimic, şi mai ales, cum arăta aia atunci. Înainte să se înece. Iar dacă există totuşi careva să ştie, atunci ăla i-a ajutat s-o facă şi eu pot să afirm aici tot ce vreau. Natalie Wood e un afurisit de star şi moartea ei o enigmă. AUGUST. Eu sunt sigur că tipa arăta bine înainte să se înece. Îmi închipui că tipa a avut o viaţă de rahat, aşa, ca actriţă. Totul tot timpul o făcătură totală. Pereţi falşi, podea falsă, oameni falşi, nimic nu-i pe bune şi tot timpul îţi spune careva ce să faci. Cine suportă aşa ceva. E-o situaţie de n-ai aer. Eu cred că atunci când tipa a înţeles că, gata, se-neacă, abia atunci a respirat şi ea cu adevărat. Aşa, ca actriţă, vreau să spun... nu, pe bune. E ceva eliberator. JULIE. Da. AUGUST. Da. Dar eu n-aş vrea neapărat să mă-nec. JULIE. Nu. Nu-i obligatoriu. AUGUST. Tu cum vrei s-o faci? JULIE. În doi. AUGUST. Dar cum? JULIE. Nu pot să spun aici. Numai "în caz că". Precis că sunt pe aici nişte oameni de bine, cărora nu le place nimic mai mult decât să salveze pe cineva sau ceva. Tot ce pot să spun e că e o treabă sigură de tot. One way ticket. AUGUST. Atunci ia-mă cu tine. JULIE. Câţi ani ai? AUGUST. E totuna, nu? JULIE. Da. AUGUST. Tocmai. JULIE. Deci, câţi? AUGUST. Nouăsprezece. JULIE. Las-o baltă. AUGUST. De ce? JULIE. Nu vreau să iau cu mine începători. AUGUST. Nu sunt începător. JULIE. Te-ai mai sinucis vreodată până acum? Vreau să spun, ai mai încercat deja? AUGUST. Nu. Da. Sigur. JULIE. Şi? AUGUST. Şi n-am reuşit încă. JULIE. Deci tot începător. AUGUST. Stai puţin. Şi tu mai trăieşti. JULIE. Da. Eu nici n-am mai încercat. Şi nici n-am s-o-ncerc, am s-o fac. Tipii care încearcă aşa un pic să o facă şi pe urmă vor să-i compătimeşti, aşa ceva chiar că nu mă interesează. AUGUST. Stai puţin. Eu am făcut câteva încercări pe cinstite. Am o cicatrice pe faţă. Am căzut din pat imediat după naştere. M-am aruncat. A fost primul meu reflex. De când mi-aduc eu aminte, mă gândesc să mă omor. Pe bune. Am vrut să intru în viteză cu motocicleta într-un pilon de pod, de exemplu. Ca să arate a accident şi să nu-şi facă nimeni pe urmă probleme de conştiinţă. JULIE. Şi? AUGUST. Şi ce? JULIE. Cum a fost cu pilonul? AUGUST. Asta era teorie. Asta era o variantă. Nu ştiu. Nu am permis de conducere. JULIE. Acum e pe bune. AUGUST. Da. Ştiu. Se şi aude, la tine. JULIE. Ce? AUGUST. Că e pe bune, aici. JULIE. Pe bune? AUGUST. Pe bune. AUGUST. Alo? JULIE. Da. Ai o poză cu tine? AUGUST. O poză? Cum, o poză? JULIE. O poză. De uitat la ea. AUGUST. Da. JULIE. Arată-mi. JULIE. Ăsta eşti tu? AUGUST. Da. JULIE. De-asta mi-era frică. AUGUST. De ce? JULIE. Că arăţi bine. AUGUST. Cum? JULIE. Ca lumea de tot. AUGUST. Prostii. Ia arată-mi una de-a ta. JULIE. Da. AUGUST. Pe bune? JULIE. Ce. AUGUST. Arăţi foarte o. k. JULIE. Mulţumesc. AUGUST. Aş vrea să vin cu tine. JULIE. Stai puţin. Am o-ntrebare. Dacă răspunzi corect, am să mă mai gândesc. AUGUST. Acuma vorbeşti serios? JULIE. Nu te cunosc de loc. Poate eşti vreun pervers din ăla. AUGUST. Da, smile. JULIE. Eşti sau nu? AUGUST. Nu. Smile. JULIE. Bine, dacă vreţi să participaţi şi voi, ceilalţi, la ghicitoare, puteţi bineînţeles să participaţi. Deci, sunteţi gata? Raţiunea. Ce este asta? AUGUST. Ce? JULIE. Da. AUGUST. Da? JULIE. Asta e întrebarea. Nu te grăbi. AUGUST. Raţiunea? Ce e raţiunea? Raţiunea e o boală. Ştie oricine. JULIE. Asta-i tot? AUGUST. Nu ştiu. JULIE. Mai ştie careva ceva? N-aveţi idee? Da? Nu. Raţiunea? AUGUST. Da. Nu ştiu. Înseamnă pentru fiecare altceva. Deci, de exemplu, mie mi se pare raţional să mă omor, şi lu' altu' nu. Era filosoful ăla, el nu s-a sinucis, de exemplu, dar el a descoperit că noi avem ochi ca să nu vedem, şi urechi, ca să nu auzim. Cum naiba-l cheamă? Deci, ăla zice că raţiunea se bazează pe ochii ăştia, care nu văd, şi pe urechile astea, care nu aud. Şi că de aia raţiunea ar fi un concept iraţional. E un fel de celebritate mondială. A fost aproximativ unul dintre cei mai mari. Habar n-am... îl chema oarecum... JULIE. Dacă vrei, te iau cu mine. JULIE. Ce-i? AUGUST. Da. JULIE. Da, vii cu mine? O facem împreună? AUGUST. Da! JULIE. Nu. Adică, vreau să ştiu pe bune. AUGUST. Da. JULIE. La asta nu m-am aşteptat. Atât de repede. JULIE. Ai vorbit serios... AUGUST. Da. JULIE. Ai vorbit total serios. No bullshit? AUGUST. Sigur. JULIE. Serios serios. AUGUST. Shitfuckingserios. JULIE. Oare sunt fericită acum, sau aşa? AUGUST. Nu ştiu. JULIE. Presupun că sunt chiar fericită, acum. JULIE. Acum trebuie să-mi promiţi ceva. AUGUST. Ce anume? JULIE. Trebuie să-mi promiţi că nu povesteşti la nimeni de asta. Despre ce-o să facem noi, n-ai voie să spui nimic. Nici părinţilor tăi, nici prietenilor tăi, nici prietenei tale, la nimeni. Plecăm şi nu spunem la nimeni unde ne ducem. La absolut nimeni. AUGUST. Nu. JULIE. Jură-te! Jură că nu spui nimic la nimeni. AUGUST. Sigur. JULIE. Spune: jur că n-am să spun nimic. AUGUST. Jur că n-am să spun nimic. JULIE. Fie să mă bălăcesc veşnic în viaţa asta, dacă n-am să pot să-mi ţin gura. AUGUST. Fie să mă bălăcesc veşnic în viaţa asta, dacă n-am să pot să-mi ţin gura. JULIE. Trăiască moartea. AUGUST. Trăiască moartea. JULIE. Amin. AUGUST. Amin. JULIE. Avem nevoie de-un cort. AUGUST. Un cort? JULIE. Şi ceva de mâncare. AUGUST. De mâncare? JULIE. Bere. AUGUST. Să fac nişte sandwichuri? JULIE. Şi de haine călduroase avem nevoie. Noaptea e minus nu ştiu cât. Oricum, puţin de tot. AUGUST. Da' unde ne ducem? JULIE. În zăpadă. AUGUST. Îngheţăm? JULIE. Track me down. Când intri pe homepage-ul meu, aştepţi puţin să vezi dacă nu te-a urmărit nimeni. Pe urmă vin eu să te iau. Smile! oameni buni. AUGUST. Smile. (Schimbare de decor pe "Wouldn't It Be Nice" cu BEACH BOYS. E ziuă, ninge fără întrerupere; în spate, scena se pierde în neant. Marginea lumii. Cu rucsacuri grele în spate, cei doi ajung pe platou. Rămân mult timp în loc şi contemplă panorama difuză, albă. În sfârşit, îşi aşează bagajele în zăpadă. August îndrăzneşte şi face câţiva paşi în direcţia prăpăstiei, alunecă, cade şi se întoarce). AUGUST. Mamă ce alunecă. AUGUST. E frumos aici. JULIE. Crezi? AUGUST. Râul ăla. JULIE. E un fiord. AUGUST. E imens. De unde vine toată apa asta? AUGUST. Ce? JULIE. Ăsta e un fiord. Aia e apă de mare. Asta e marea. AUGUST. Chiar şi aşa. AUGUST. E ceva? JULIE. Ce? AUGUST. Ce e? JULIE. Ce să fie? AUGUST. Nu zici nimic. AUGUST. Trebuie să fie ceva. JULIE. Nu. AUGUST. Eu zic că e frumos aici, şi tu nu spui nimic. Trebuie să fie ceva. JULIE. Ah. AUGUST. Ai putea să-mi spui şi mie ce e! JULIE. Nu - e - ni-mic. AUGUST. Ţi-e frică sau aşa? JULIE. Ce? AUGUST. Ştiu şi eu. Se poate-ntâmpla. AUGUST. Ăla unde duce, fiordul ăla? Duce undeva? AUGUST. Mi se pare frumos aici. JULIE. Tu nu poţi să taci o dată, pur şi simplu? AUGUST. De ce? JULIE. Fiindcă nu spui nimic, tot timpul. AUGUST. Eu zic: E frumos aici. JULIE. Asta nu e nimic. Asta nu e nimic. AUGUST. Aşa. AUGUST. Şi cât timp ai de gând să taci aşa? JULIE. Veşnic. Veşnic am de gând să tac. AUGUST. Deja de pe-acum? JULIE. Şi acum. AUGUST. Veşnic? JULIE. Da. AUGUST. Cred că mi-e prea frig pentru asta. AUGUST. Pe frig nu poţi să taci veşnic. Nu prea mult timp, în orice caz. JULIE. Tu eşti de fapt un mic glumeţ, nu-i aşa? AUGUST. Cum? JULIE. Erai cumva clownul clasei, înainte? August comicul? AUGUST. Nu. JULIE. Atunci te grăbeşti să recuperezi acum chestia asta? AUGUST. Eşti de-a dreptul nesuferită. JULIE. Te cheamă pe bune August? Cum te cheamă pe bune? AUGUST. August. JULIE. Nu e numele tău adevărat. AUGUST. Ba da. L-am primit. De ziua mea. JULIE. Ţi-ai zis August în chat-room, din cauză că pe mine mă cheamă Julie. AUGUST. Iulie... Nici măcar nu mi-a picat fisa. Nu, pe bune că nu. Supertâmpit. Iulie. Eşti un pic cam rece pentru iulie. JULIE. În regulă. În orice caz nu-ţi cred numele. Niciodată. AUGUST. Ia spune, de ce n-ai vrut tu de fapt să o faci de una singură? AUGUST. În taxi n-ai spus nici un cuvânt. Şi nici înainte. Nu ştiu. JULIE. Eu - nu - simt - nevoia - să - vorbesc - într-una. Înţelegi treaba asta? Sau n-o-nţelegi? AUGUST. Ba da, înţeleg. Nici eu nu simt nevoia să vorbesc într-una. Numai că acum am pur şi simplu chef de asta. Am senzaţia că e ceva. De ce nu-mi spui ce e? JULIE. Ce e? Stăm aici la marginea prăpăstiei. Asta este prăpastia. Iar aici suntem în dos, aici trăiesc oamenii cei mărunţi şi îşi fac gânduri. Aici e mijlocul. Aici e marginea, pe urmă nu vine multă vreme nimic, şi pe urmă vine marea. Acolo sunt peşti cărora le e foame. Asta e. AUGUST. Dacă vrei, putem să şi tăcem. Nu există nimic mai plăcut decât să taci cu cineva. În afară doar de să taci singur, poate. Vreau să spun, eu m-aş fi omorât şi singur, dar ceea ce ai spus tu, că nu-ţi găseşti locul printre oameni, că nu poţi să fii tu însăţi decât singură cu tine, asta mi-a plăcut. Exact aşa e şi cu mine. JULIE. Nu ai spus la nimeni că suntem aici? AUGUST. Nu. De ce? JULIE. Vreau doar să fiu sigură. AUGUST. Oricum nu ştie nimeni unde e locul ăsta, aici. Am spus că mă duc să stau la un prieten, două zile. Pe mine or să mă caute abia poimâine. Dar precis nu aici. Şi tu? JULIE. Pe mine nu mă caută nimeni. AUGUST. Ştiu şi eu. Pot să-mi închipui foarte bine că are să te caute cineva. JULIE. Ce vrei să spui? AUGUST. Păi da. Uite-te şi tu la tine. Nu-i deloc aberant. De fapt nu pot să-mi închipui absolut deloc că n-o să te caute nimeni. Sunt mii de tipi care caută în permanenţă aşa ceva ca tine... Zeci de mii. JULIE. Chiar caută, pe bune... AUGUST. Nu, serios. Milioane caută aşa ceva. Ceva, aşa, trist, şi uşor decadent. AUGUST. Aproape că nu pot să mă uit în jos de aici. JULIE. Atunci nu te uita. AUGUST. Întotdeauna cred că am să sar imediat în gol, într-un loc ca ăsta. Din totdeauna. Ai şi tu chestia asta? JULIE. Da. AUGUST. Dar aşa de sus n-am mai fost niciodată. JULIE. 600 de metri. AUGUST. M-am uitat în net. Viteza medie a unui om îmbrăcat în cădere liberă e între 190 şi 205 km/h, deci asta înseamnă aproximativ 55 de metri pe secundă. Asta face deci... 600... deci, împreună cu faza acceleraţiei, sunt în jur de 10 secunde timp de cădere. JULIE. Cam aşa ceva. AUGUST. Ţi-ai făcut deja calculul ăsta, aşa-i? Ce faci în alea zece secunde? JULIE. Cad. AUGUST. Ah. JULIE. Şi sunt moartă. AUGUST. Asta-i tot? JULIE. Zece secunde de moarte. Da. Îmi dau pur şi simplu drumul şi nu mai există nimic, totul e aici, dar nu mai există nimic. Nu mai există nici măcar un singur lucru, nici măcar un singur eveniment pe lumea asta, nimic, care să mă mai privească. Te-ai descotorosit de toate, de tristeţea ta, de bucuria ta, de ura ta, de dragostea ta, de caracterul tău jalnic, de răspunderea pentru deşeurile tale de hârtie. Pur şi simplu de tot. Te lasă complet rece. Continentul nostru produce patruzeci de milioane de căcat pe zi şi nu mai e absolut deloc problema ta. Orice gând e în plus. Orice faptă imposibilă. Totul a rămas în urma ta. Nu mai ai îndatoriri, nu mai trebuie nici măcar să respiri. Eşti absolut liber să nu faci nimic. Libertatea absolută fără sfârşit. Tu eşti Dumnezeu şi Dumnezeu nu face nimic. Iei act de toate, timp de câteva secunde, dar nu mai există întoarcere, nu mai există pro şi contra. JULIE. Şi pe urmă te-ai dus. AUGUST. Şi memoria ta. Ce faci cu memoria ta? Doar nu poţi pur şi simplu să uiţi tot. JULIE. Ba da. Trebuie să-ţi închei toate socotelile, înainte. AUGUST. Să le închei. JULIE. Trebuie să te concentrezi asupra momentului. AUGUST. Asupra momentului, da? JULIE. Afară de cazul în care vrei să mori fără să bagi de seamă. Dar să trăieşti o viaţă întreagă pentru un moment anume şi pe urmă să-l scapi, ăsta e cam cel mai tâmpit lucru pe care mi-l pot imagina. AUGUST. Eu am sperat întotdeauna să nu ratez scurtul moment de viaţă, atunci când se întâmplă să se instaleze. JULIE. E acelaşi lucru. (August numără până la 10). AUGUST. Mai întâi m-am gândit că, în cădere, am să gândesc un singur lucru: Asta e. Asta e. Asta e. Asta e. Asta e. Mă gândeam că ăsta va fi ultimul meu gând. "Asta" şi "e". Un gând complet gol. El nu înseamnă absolut nimic. Este complet gol şi cumva potrivit. Dar la zece secunde mă tem că n-are să ajungă şi, cu puţin timp înainte de impact, am să mai gândesc repede ceva inutil şi nepotrivit cum ar fi: "Gândeşti 'asta e' fiindcă ţi-ai propus-o, şi când te gândeşti că taică-tu ţi-a cumpărat atunci la Luna Park îngheţată de lămâie, când aveai patru ani". Bum. JULIE. Îngheţată de lămâie? AUGUST. Tocmai am inventat-o. JULIE. Tatăl tău ţi-a cumpărat îngheţată de lămâie? AUGUST. Da, nu ştiu. Ba da, precis. Precis n-am să gândesc timp de zece secunde "asta e". Niciodată. Acum precis că am să mai stric o zecime de secundă pe îngheţata de lămâie. Nici măcar cea mai unică şi cea mai vie situaţie din toată viaţa mea n-am s-o traversez fără dificultăţi de concentrare. Nu pot să iau nimic în serios pentru mai mult timp. JULIE. Dacă nu iei nimic în serios, trebuie să minţi în continuu. AUGUST. Da. Toţi mint. Totul. Şi "Asta este" sună ca o minciună, cu cât mă gândesc mai mult la asta. Deci nici nu am de ce să mă concentrez la ceva, mai mult timp. Singurul lucru durabil e plictiseala. Pe aia pot s-o iau în serios. Plictiseala. JULIE. Eu nu pot să sufăr plictiseala. AUGUST. Dar trebuie luată-n serios. Se găseşte peste tot. Întreg Universul se plictiseşte de moarte. Totul devine mai lent. DJ-ii, muzica, maşinile, planetele, particulele elementare. Un chill out total. Într-o bună zi, Luna are să se prăbuşească pe Pământ. Aşa am auzit. Din cauza gravitaţiei. Fiindcă Pământul absoarbe iar Luna îşi pierde elanul. Nici taică meu nu mai are elan. El se învârteşte în jurul maică-mii. Totul absoarbe. Universul absoarbe şi se descompune şi devine uniform şi plictisitor şi mort. Chill out. O chestie pe care am citit-o eu, undeva. Că "Big bang-ul a fost o lovitură în tâmpla prostiei. Universul s-a născut din recunoaşterea propriului neajuns." Am ţinut minte asta. Nu prea ştiu eu ce înseamnă, până la coadă, dar se potriveşte destul de bine. Ca ton.Vreau să spun, să cazi zece secunde e prea mult ca să nu se instaleze plictiseala. Chiar dacă nu te mai interesează nimic, îţi mai fulgeră prin creier amintiri, ţi-aduci aminte de cine ştie ce chestii şi evenimente absurde. Şi îţi aduci aminte de o după amiază răcoroasă pe malul lacului şi de soarele de pe muşchiul verde şi de mirosul din casa de vacanţă şi cum te-a durut o măsea, şi copilul cu crizele de epilepsie, şi bicicleta ta în beci, şi scara rulantă, pe care te aflai atunci când ai sărutat pentru prima oară, şi înţelegi ce tâmpit erai, şi mincinos şi mic şi cretin, cum n-ai ştiut cu adevărat ce să faci cu toate astea şi cu tot restul şi te copleşeşte cea mai lungă dintre toate plictiselile. E o veşnicie, zece secunde. Mă întreb dacă n-ar trebui să sărim de undeva mai de jos. JULIE. Ai o prietenă? AUGUST. Nu. JULIE. Nu mă miră. AUGUST. Pe bune? JULIE. Dacă te mai ascult, mă apucă toate depresiile din lume. AUGUST. Păi nu erai oricum depresivă? JULIE. Nu. AUGUST. Nu? JULIE. Ce? AUGUST. Nu eşti depresivă? JULIE. Nu. AUGUST. Atunci ce eşti? JULIE. Normală. Sunt fericită. AUGUST. Mă tragi în piept acum sau ce? JULIE. Nu. AUGUST. Nu înţeleg cum vine asta. JULIE. Am tendinţa să fiu fericită. AUGUST. Da. Asta da. E normal. JULIE. Asta zic şi eu. AUGUST. Vreau să spun, e normal să ai tendinţa asta. Da' nu pentru sinucigaşi. Ăştia au mai degrabă tendinţa spre prăpăstii şi chestii din astea. Şi spre frică şi teroare. JULIE. Da. AUGUST. Nu pricep. JULIE. Nu merită să fii depresiv. E stupid, te blochează, şi nu-i deloc vesel. Nu te alegi deloc cu absolut nimic. Absolut şi total nimic. Nici măcar un sinucigaş nu se-alege cu absolut nimic. Sinucigaşii depresivi sunt nişte cârpe. AUGUST. Dar atunci de ce te mai sinucizi? JULIE. Eşti total bătut în cap sau ce? AUGUST. Cum aşa? JULIE. Ce mă tot baţi la cap cu-ntrebările tale? Ţi-am spus doar că mi-a ajuns. Mi-a ajuns. Am avut. Sunt sătulă. Mi-ajunge. N-am de gând s-o mai iau încă o dată de la capăt. AUGUST. Nu-i nevoie să ţipi aşa. Te pomeneşti că mai trezeşti cine ştie ce animale din hibernare. Oare există urşi pe aici? JULIE. Da... AUGUST. Rahat... AUGUST. Şi tot nu mi-ai spus, de ce n-ai vrut s-o faci singură JULIE. Pentru că... pentru că în calculul raportului costuri-profit nu intră aşa ceva. Trebuie să merite. Eu vreau ca viaţa mea să fie împlinită, până la capăt de tot. Să fii singur e jalnic, să mori singur tot aşa. Nu vreau să mă pierd aşa, jalnic, într-un colţişor. Şi pe urmă, poate că n-aş face-o niciodată singură. AUGUST. Ce vrei să spui cu asta, să merite? JULIE. Vreau să mă aleg cu ceva din asta. Vreau să văd cum e unul care moare imediat. Am văzut la televizor cum îi împuşcă pe oameni, cu încetinitorul şi-aşa. Nici cu încetinitorul nu vezi mai mult, vezi doar şi mai mult că nu vezi nimic. AUGUST. Vrei să vezi cum moare unul? JULIE. Da. AUGUST. Deci, cum mor eu. JULIE. Da. AUGUST. Eşti total dementă. Nu, vreau să spun că asta e totuşi boală. Eşti dusă rău de tot. JULIE. Ah. AUGUST. Iei droguri sau ceva de genul ăsta? JULIE. Tu traversezi jumătate de Europă ca s-o zgudui cu mine aici, în albul ăsta. Şi ţie ţi-e bine, da? Uită-te şi tu la tine. Te găseşti normal? Eu cel puţin ştiu ce fac. Tu, tu ştii ce faci? Unde eşti? De ce eşti unde eşti? AUGUST. Habar n-am. JULIE. Eşti pe marginea prăpăstiei. Ai ajuns la capătul celălalt al vieţii tale netrăite, băieţaş. AUGUST. Poate că nici măcar nu mă aflu aici ca să mă sinucid, fetiţo. JULIE. Ce ştiu eu de ce eşti tu aici? AUGUST. Da. Ce ştii tu, de ce sunt eu aici. AUGUST. Acum mai faci şi pe misteriosul, da? AUGUST. Ce-o să fie dacă-ţi zic că n-am de gând s-o fac? Pur şi simplu fiindcă n-am vrut niciodată s-o fac? Fiindcă am venit aici din curiozitate? JULIE. Ştii de ce nu e adevărată chestia asta? Fiindcă ai făcut pe tine. Adineauri, în taxi, tremurai. Eu am crezut că ai să ne trădezi. Şoferul se uita tot timpul în jos, la mâinile tale. Am văzut eu. Ţi-e frică. AUGUST. Mi-era frig. Şi acum mai mi-e frig. Şi de când stau aici cu tine şi te tot ascult mi-e şi mai frig. JULIE. Ţi-e frică. AUGUST. Nu te cunosc. Habar n-am cine eşti, sau ce. JULIE. Asta chiar că-i totuna. Nu mă deosebesc cu absolut nimic de toate celelalte fete pe care le cunoşti. Poţi să proiectezi asupra mea tot ce vrei tu. Am şi câteva chestii de machiaj la mine, ca să-ţi vină mai uşor. AUGUST. Să proiectez asupra ta? JULIE. Da. Închipuie-ţi că eu sunt mama sau ceva de genul ăsta. Ce ştiu eu ce păsărică ai tu. AUGUST. Eşti nebună de legat. Ce fac eu aici? JULIE. Faci pe tine. Tocmai am ajuns aici. Ăsta nu e un picnic. Eu nu-ţi plătesc biletul de avion ca să faci tu pe tine. AUGUST. Nu fac pe mine, fir-ar să fie astăzi şi mâine. Nu te cunosc. JULIE. Asta nu contează. Vrem să ne sinucidem aici. Pentru asta merită. AUGUST. N-am încredere-n tine. Nu cred nimic din ce spui. Nu eşti nici măcar depresivă, fir-ar să fie. De ce vrei tu să te omori? Habar n-am. Nu vorbeşti cu mine. Sau în orice caz, nu pe bune. Suntem în vreun show aici sau aşa? De ce nu vorbeşti cu mine normal? De ce te prefaci într-una? Eu unul nu mă prefac deloc. JULIE. Dacă ce spun eu sună un pic fals, atunci e tocmai fiindcă mă forţez să vorbesc cu tine ca să rămâi în formă. Asta e treaba. AUGUST. Da, hai să vedem care-i treaba. Mi se pare o idee bună. JULIE. Fiindcă tu mă obligi să mă dau vorbăreaţă. AUGUST. Stai puţin. Tu ai vrut să iei pe cineva cu tine. Tu n-ai vrut să vii încoace singură. Tu ai vrut să vezi cum arată cineva în perspectiva morţii. Iar acum eşti servită. Aşa arată unul care-o să moară. Vorbeşte într-una. Rahat. JULIE. Vorbeşte rahat. AUGUST. Da. Şi asta. Poate. JULIE. "În perspectiva morţii". De unde scoţi tâmpeniile astea? JULIE. Boceşti acum, sau ce. AUGUST. Nu. JULIE. Te smiorcăi. AUGUST. Nu. JULIE. Oameni buni, ăsta se smiorcăie. AUGUST. Care oameni? JULIE. E aşa o expresie: "Oameni buni, ăsta se smiorcăie." AUGUST. N-o cunosc. JULIE. Ei poftim. Uite că poţi să mai înveţi ceva, la bătrâneţe. AUGUST. Ce înseamnă expresia aia? JULIE. "Sunt uimită că te smiorcăi". AUGUST. Nu mă smiorcăi. JULIE. Mă refer la expresia ta. AUGUST. Expresia mea? Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare Editura LiterNet, 2002