Igor Bauersima: norway.today Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare JULIE. "Oameni buni, ăsta se smiorcăie." AUGUST. Ce tot vorbeşti aici? Mă uit şi eu în jur, fir-ar să fie. Nu mă smiorcăi. Mă uit doar la blestematul ăsta de fluviu. La apă. Şi la gheaţă. JULIE. Şi te smiorcăi. AUGUST. Ei, şi? Doar nu e un delict, sau e? JULIE. Nu. AUGUST. Nu. JULIE. Doar că ai afirmat că nu te smiorcăi. AUGUST. Fiindcă, fiindcă, rahat. Pot să afirm aici ce vreau eu. Nu am de dat socoteală la nimeni aici. Pot să vorbesc ce vreau eu aici. Dacă tot trebuie s-o mierlesc, aici, atunci pot şi să mă port cum vreau eu. Pot să-mi dau drumul cât vreau eu aici. Pot să-mi dau drumul cum şi cât am chef şi pot să-mi caut şi orice altă uşurare din lume şi pot să spun tot ce n-am spus până acum niciodată, rahat. JULIE. Asta ai spus-o deja. AUGUST. Să ştii că mor de râs, pe bune. JULIE. Ia stai puţin, ai spus "dacă tot trebuie s-o mierlesc". AUGUST. Da. Şi? JULIE. Sună ciudat. AUGUST. Da? JULIE. Ca şi când n-ai mai vrea. AUGUST. Ce? JULIE. S-o mierleşti. AUGUST. Nu mai vreau absolut nimic. JULIE. Ia stai puţin. S-o mierleşti, asta trebuie să vrei. AUGUST. Da. Mă cac. Nu mai vreau nici măcar să ştiu ce mai vreau. Atunci vreau şi gata. JULIE. Era doar aşa, un sentiment. AUGUST. Nici măcar un sentiment nu mai vreau. JULIE. Avem o înţelegere. AUGUST. Da. Ştiu. JULIE. Trebuie doar să fiu sigură. Avem o înţelegere. AUGUST. Da. JULIE. Cum e înţelegerea noastră? AUGUST. Nu există întoarcere. JULIE. Şi dacă unul nu mai vrea? AUGUST. Da, ştiu... JULIE. Păi vezi? AUGUST. Şi cu toate astea eu spun aici tot ce vreau eu. Şi fac tot ce vreau eu. (Un timp, August face ce vrea el). JULIE. Ce faci? AUGUST. Fac ce vreau eu. (Julie îndrăzneşte, treptat, să se apropie de marginea stâncii). JULIE. Vino-ncoace. AUGUST. La ce? JULIE. Vino încoace. AUGUST. La ce? JULIE. Să te uiţi şi tu. AUGUST. Acum nu am chef să văd nimic. JULIE. Ţi-e frică? AUGUST. Nu. JULIE. Atunci vino încoace. AUGUST. Nu vin. Alunecă. Acolo unde eşti tu, alunecă. JULIE. E o probă de curaj. AUGUST. N-am nevoie de nici o probă de curaj în momentul ăsta, JULIE. Nu pot să mă uit în jos, dacă nu mă ţine careva, fir-ar să fie. JULIE. E foarte departe până jos, şi habar n-am ce se întâmplă dacă alunec la vale. AUGUST. Eu credeam că ai mai fost odată pe-aici. Cu părinţii tăi. JULIE. Eram încă mică pe-atunci. AUGUST. Şi nu te-ai uitat în jos, atunci? JULIE. Ba da. Dar m-a ţinut taică-meu. AUGUST. Şi el nu e aici acum. JULIE. Nu. El nu e aici acum. AUGUST. Kant! Kant îl cheamă. JULIE. Pe cine? AUGUST. Pe filosof. JULIE. Care filosof? AUGUST. Ăla cu ochii şi cu urechile. Care a spus că nu folosesc la nimic. JULIE. Schimbi vorba. (Schimbare de decor. Un perete de stâncă se ridică în faţa noastră. Departe, sus, cerul alb. Sus, la margine, apare capul lui Julie.) JULIE. Ei, ce e? Vii o dată? (August îndrăzneşte să înainteze încet şi se târăşte în patru labe până la Julie. Se târăsc spre margine.) AUGUST. Da' fără nasoale, da? JULIE. Tu n-ai nevoie să te uiţi în jos. Ţine-mă bine de picioare. AUGUST (Off). Ei, ce e? Ce vezi? AUGUST (Off). Spune o dată. Ce e? AUGUST (Off). Cum arată? JULIE. Ce anume? AUGUST (Off). Ce vezi tu acolo. JULIE. Uită-te şi singur. AUGUST (Off). La ce să mă uit? AUGUST (Off). Nu poţi să-mi spui şi mie? JULIE. Nu ştiu. AUGUST (Off). Nu? Ce vezi acolo? JULIE. De unde să ştiu eu ce vrei tu să auzi. Văd curul Noii Zeelande. Ce crezi tu că văd? Nu văd nimic. O afurisită de prăpastie fără fund, asta văd. AUGUST (Off). Şi jos de tot ce e? JULIE. Acolo jos e întuneric. Nu ştiu. Presupun că-i iadul sau aşa ceva. AUGUST (Off). Vrei să spui că nu vezi fundul? JULIE. Nu. Ceva mai jos e ceva care iese în afară. Aici trebuie să sărim peste chestia aia. Trebuie să sărim mult în afară. AUGUST (Off). Iese ceva în afară acolo? JULIE. Da. AUGUST (Off). Cât de mult în afară? JULIE. O bucată bună. Trebuie să sărim peste ea. AUGUST. Şi dacă ne izbim de aia, nu ajunge? JULIE. Nu ştiu. Nu. Poate că doar îţi rupe ceva şi tu cazi mai departe. Şi braţul tău rămâne agăţat acolo şi-ţi mai face cu mâna o vreme. AUGUST (Off). Şi nu vezi deloc fundul? JULIE. Uită-te şi singur. AUGUST (Off). Mă lasă nervii. (Apare capul lui August.) AUGUST. Nu pot să mă uit în jos. JULIE. Atunci nu te uita în jos. AUGUST. Se învârteşte totul cu mine. JULIE. Atunci uită-te-ntr-altă parte. AUGUST. Căcat. JULIE. Ce-i? AUGUST. De ce facem asta? JULIE. Păi ceva trebuie să facem. AUGUST. Da. AUGUST. Ce zici, or mai fi făcut-o deja şi alţii aici? Înaintea noastră? JULIE. Poţi să fii sigur de asta. AUGUST. De ce crezi asta? JULIE. Doar nu crezi cumva că tocmai descoperim ceva sau aşa? AUGUST. Nu. JULIE. Poţi să fii absolut sigur că asta s-a mai întâmplat aici. Aşa sau un pic altfel, dar în esenţă cam la fel. AUGUST. Vreau să spun în forma asta. În doi şi aşa. JULIE. În doi, singuri, ca lemingii. Toate au mai fost deja. Dar asta e totuşi cam totuna acum. Eu fac asta pentru mine. Eu nu fac asta aici pentru ceilalţi. Nu fac aici un show sau ceva de genul ăsta. AUGUST. Nu. JULIE. Şi n-am mai făcut asta niciodată. Nu m-am mai sinucis niciodată. AUGUST. Nu. JULIE. Asta contează. Asta e absolut unic. Asta evidenţiază totul în comparaţie cu tot ce a mai fost deja odată. Eu n-am mai făcut-o niciodată. Şi încet-încet e timpul. AUGUST. Cum? Acum? JULIE. Da. AUGUST. Stai puţin, chiar acum? JULIE. Da. AUGUST. Dar... JULIE. Ce? AUGUST. Dar eu... JULIE. Ce? AUGUST. Bine, dar eu... noi... avem toate chestiile astea la noi. Mâncarea şi cortul şi aşa. JULIE. Da, şi? AUGUST. Da, şi eu am crezut că ne mai culcăm o dată înainte de toată treaba asta. JULIE. Ne mai culcăm? AUGUST. Da. JULIE. Vrei să spui că voiai să te mai gândeşti o dată dacă o faci sau nu? AUGUST. Nu... nu... nu. Nu asta voiam. JULIE. Păi atunci? AUGUST. Bine, dar, stai un pic. Acum imediat, asta e totuşi... Eu aveam de gând să mai scriu ceva şi... JULIE. Dă-i drumul. AUGUST. Stai puţin. JULIE. Gata, ne ridicăm. (Julie se ridică.) JULIE. Hai, dă-i drumul o dată. AUGUST. Nu. Stai puţin. Eu nu pot să mă ridic. Dacă mă ridic, cad imediat în prăpastie. JULIE. Asta-i ideea. Dă-i drumul. AUGUST. Aşteaptă. Aşteaptă. Lasă-mă cu asta. JULIE. Dă-i drumul, vino. Vreau să scap o dată de treaba asta. Vreau să mă arunc acum. Hai. AUGUST. O clipă. Eu mai vreau să... JULIE. Ce? AUGUST. Eu voiam... JULIE. Să mai dormi o noapte înainte, da? AUGUST. Nu. Da. JULIE. De dormit poţi să dormi destul când eşti mort. Hai, sărim! AUGUST. Nu! JULIE. Hai! AUGUST. Lasă-mă! (Julie încearcă să-l apuce pe August de mână. Se ajunge la luptă. Cei doi se luptă. În timpul luptei, ei sunt de mai mult ori cât pe-aci să cadă în prăpastie.) AUGUST. Termină! JULIE. Laşule! AUGUST. Termină o dată! Acum îmi dai drumul. JULIE. Nu. AUGUST. Dă-mi drumul! JULIE. Avem o-nţelegere. AUGUST. Dă-mi drumul, fir-ar să fie! O să cădem în prăpastie. JULIE. Da. AUGUST. Nu aşa ne-a fost înţelegerea! JULIE. Aşa a fost înţelegerea. AUGUST. Dă-mi drumul! JULIE. Dacă tu nu sari, te ajut eu. AUGUST. Dă-mi drumul! JULIE. Nu! AUGUST. Dacă am să cad de aici, or să te spânzure pentru crimă. JULIE. Sar după tine, tontule. AUGUST. Nu vreau. JULIE. Ce? AUGUST. Nu vreau! JULIE. Vii cu mine... AUGUST. Dacă nu termini o dată... JULIE. Ce? Ce? AUGUST. Te omor, fir-ar să fie. JULIE. Super! (Julie se împiedică şi cade. Reuşeşte să se mai agaţe doar cu o mână de un colţ de stâncă de pe margine. Se balansează deasupra prăpăstiei.) JULIE. Nu reuşesc să mă sui înapoi. Ajută-mă. AUGUST (Off). Eşti...eşti bolnavă rău! Puteam să cad în prăpastie! JULIE. Da, şi? Doar a fost amuzant. Ajută-mă să urc înapoi! AUGUST (Off). Aşteaptă un pic. Am la mine un cântec pentru tine! JULIE. Ajută-mă. Fir-ar să fie. Eu... îmi pare rău. Am fost o tâmpită, ce vrei. AUGUST (Off). O secundă, vine imediat! JULIE. Am glumit doar. Nu te-aş fi aruncat niciodată de aici. Pe bune. Ajută-mă, fir-ar să fie. Ce faci tu după aia? Nu mai pot să mă ţin. Ajutor! Fir-ar să fie. (August revine cu un casetofon uriaş cu difuzoare încorporate şi încearcă să-l pună în funcţiune.) AUGUST. Ia ascultă. O ştii pe asta? Am luat-o de la frate-meu. JULIE. Ajută-mă o dată, bulangiule. AUGUST. Şşşţ. Ai răbdare. Cum se porneşte ăsta? JULIE. Dacă nu mă ajuţi, cad. AUGUST. Şi? JULIE. Şi... o să mă ai pe conştiinţă. Doar nu vrei asta. AUGUST. Nu merge, drăcovenia. JULIE. Ajutor! AUGUST. Oare cât am mers noi cu taxiul? JULIE. Ajută-mă. AUGUST. Crezi că ne poate auzi cineva? JULIE. Nu. AUGUST. Nu. Nu ne poate auzi nimeni. Pe o rază de patruzeci de kilometri nu ne-aude nimeni. JULIE. Ajută-mă să mă sui înapoi. AUGUST. Ai putea să zbieri aici cât vrei tu, nu te-ar auzi nimeni. JULIE. Exact. AUGUST. Ia dă-i drumul. JULIE. La ce? AUGUST. Strigă. JULIE. Ajută-mă. AUGUST. Mai tare. JULIE. N-ai decât să strigi singur, bulangiule. AUGUST. Momentan, eu unul nu am nici un motiv s-o fac. JULIE. Nici eu nu am nici un motiv. AUGUST. Nu? JULIE. Nu. AUGUST. Mie mi-ar fi puţin frică în locul tău. JULIE. De ce? AUGUST. Fiindcă nu mă cunoşti. JULIE. Ei şi? AUGUST. Şi pentru că nu ştii cine sunt. Poate că sunt total dement. Stai puţin, cântecul era cam aşa: Tumtumtum, tumtum, tumtumtum, tumtum... JULIE. Uhu, nenea e rău, rău. AUGUST. Spune-mi cu ce mă aleg eu dacă nu te las să cazi. Ce am eu la treaba asta, dacă nu o fac? JULIE. Nu ştiu. Trage-mă sus. Nu mai pot. AUGUST. Ce am eu la treaba asta? JULIE. Ajută-mă o dată, fir-ar să fie! AUGUST. Ce am la treaba asta? JULIE. Ce vrei tu. AUGUST. Ce vreau eu? JULIE. Da. AUGUST. Şi dacă eu nu vreau nimic? JULIE. Dacă nu vrei nimic, nu primeşti nimic. Trage o dată. (August o trage sus pe Julie. Se aşează amândoi pe stâncă, epuizaţi.) AUGUST. Ai vrut să mă omori. AUGUST. Aşa e, nu-i aşa? JULIE. Nu eşti în toate minţile, nu-i aşa? AUGUST. Ai vrut să mă laşi să cad în gol. JULIE. Am vrut... AUGUST. Fuck you... JULIE. Fuck yourself. AUGUST. Fuck you, pe bune. JULIE. Nu mai spune. AUGUST. Al dracului ce-ai mai vrut să mă omori, aici. JULIE. E fumată asta. AUGUST Ai vrut să mă omori, cel puţin... JULIE. Să mori de râs. AUGUST. Precis or să-mi iasă pistrui. De la un şoc ca ăsta. JULIE. Pistrui? Tu te gândeşti la pistrui, acum? AUGUST. Da. JULIE. E incredibil. AUGUST. N-am ce face. Întotdeauna mă gândesc doar la tâmpenii. JULIE. Omul se gândeşte la pistrui. AUGUST. Cu cine vorbeşti? (Julie se ridică.) JULIE. Ar trebui să ridicăm cortul. Se întunecă. Nu mai e mult. Încă o jumătate de oră, pe urmă e din nou întuneric aici. Întotdeauna e întuneric aici, iarna. (Schimbare de decor. Acelaşi decor ca în 2. Numai că e întuneric. În faţa noastră, un cort slab luminat. În faţa lui stă August şi se uită la cer.) AUGUST. Tocmai a fost ceva pe cer. JULIE (Off). Ce? AUGUST. A fost aşa un fel de lumină. Pe cer. (Julie vine afară din cort.) JULIE. Unde? AUGUST. Peste tot. A fost lumină de-adevăratelea. Scurt de tot. JULIE. O lumină? AUGUST. Da. JULIE. Peste tot? AUGUST. Da. JULIE. Un fel de iluminare? AUGUST. Da. Nu ştiu. Stăteam aşa aici şi pe urmă mă uit în sus să văd dacă sunt stele. Şi atunci am văzut-o. Brusc. JULIE. Şi? AUGUST. Ce şi? Era neobişnuită. JULIE. Şi ce ţi-a spus ea ţie, lumina? AUGUST. Cât poţi să fii de tâmpită. JULIE. Pe bune? AUGUST. Da. Era uriaşă. JULIE. Bine, dacă zici. Mie mi-e frig. (Dispare din nou în cort.) (O uriaşă pânză de lumină pâlpâie pe cerul nopţii.) AUGUST. E-aici! E-aici! E din nou aici! E uriaşă! O vezi? Aici. (Julie vine afară.) JULIE. Aurora boreală! Asta e aurora boreală! ... Camera! (Julie se-ntoarce în cort. Se întoarce din nou cu o cameră de filmat şi filmează apariţia magică.) JULIE. Un moment! Am prins-o. Am prins-o. O auroră boreală... AUGUST. Tu ai mai văzut vreodată chestia asta? Aşa ceva? JULIE. Nu. Niciodată. AUGUST. Dar tu ai crescut pe undeva pe aici, prin apropiere. JULIE. La cincizeci de ani o dată prinzi aici o auroră boreală. Deci, niciodată de fapt. AUGUST. Destul de rar. JULIE. Nu e ăsta locul din care să vezi aurorele boreale. Eu nu cunosc pe nimeni care să fi văzut deja vreuna, aici. E prea sudic locul ăsta. (Lumina se stinge din nou.) AUGUST. S-a dus. (Julie se întoarce spre August.) JULIE. Zi ceva. AUGUST. Cât e de mare o auroră de-asta boreală? AUGUST. Lasă asta. Vreau să spun, cât de mare e ea? Se vede aşa de mare. Dar dacă chiar este aşa de mare cum se vede, atunci ar trebui să poată fi văzută de peste tot. De ce nu vede nimeni aurore boreale? Tu nu cunoşti pe nimeni care a văzut vreodată aurore boreale, şi nici eu nu cunosc. Vreau să spun, jumătate de lume poate să vadă luna, simultan. Şi dacă aurora boreală e aşa de mare cum se vede, atunci ar trebui şi pe ea s-o vadă jumate de lume. Sau ceva mai puţin. Dar oricum, destul de mulţi oameni. Nu? (Julie închide camera video.) JULIE. Eşti un dulce. AUGUST. Ia arată. Arată-mi dacă e ceva pe ea. Poate că nici nu se poate filma o lumină ca asta! (August derulează caseta.) AUGUST. Poate că aurorele astea boreale sunt mici de tot. Aşa un fel de halucinaţii, despre care însă nu poţi să vorbeşti pe urmă cu nimeni. Poate că alea pâlpâie numai în dreptul feţelor noastre aşa. Aşa, ca un fel de homevideo. Pentru folosinţa privată. (August pune caseta să meargă. În timp ce ei se uită amândoi în micuţul monitor de control, pe cer se desfăşoară încă o dată acelaşi spectacol.) AUGUST. Asta e! JULIE. Chiar aşa de mică nu pare. AUGUST. Şi totuşi nu-i acelaşi lucru, pe video. JULIE. Arată cumva ca o dereglare. Oarecum extraterestru. AUGUST. E aproximativ cel mai frumos lucru pe care l-am văzut de multă vreme. Închipuie-ţi că am fi nişte oameni din ăia din peşteri. JULIE. Acuma am fi făcut în pantaloni cât cuprinde, că cine ştie ce zei ar vrea să ne ia de guler. AUGUST. Da. Oare aveau pantaloni, ăia din peşteri? JULIE. Nu ştiu. Dar gulere precis că aveau. AUGUST. Ştiu şi eu. Şi tu crezi că aveau zei? JULIE. Sigur. Sub formă de aurore boreale, bineînţeles. La fiecare cincizeci de ani venea câte un zeu din ăsta în formă de auroră boreală şi le făcea un pic cu mâna la ăia. Şi pe urmă trăgeau cincizeci de ani de chestia asta. AUGUST. Înăuntru, în peşteră. JULIE. Da. (Imaginea, în spatele Juliei & August, se întoarce de la lumina polară în direcţia lui August. Îl vedem pe August rostind încă o dată cuvintele: "Cât e de mare o lumină de-asta polară?") JULIE. Cât e de mare o lumină de-asta polară. Super. AUGUST Arăt absolut stupid. Făcătură cât cuprinde. (Camera se opreşte. Cerul nopţii.) JULIE. Am fost imposibilă cu tine. AUGUST. Ce? JULIE. Îmi pare rău. Am fost imposibilă cu tine, astăzi. Nu trebuie să crezi tot ce spun, mai ales când mai am puţin până să mă omor. Într-un moment ca ăsta, nimeni nu e cinstit. AUGUST. Nu? JULIE. Nu. Îmi placi. (Julie îl sărută pe August tandru pe tâmplă.) AUGUST. De ce ai făcut asta? JULIE. Aşa mi-a venit. AUGUST. Da' ce buze moi poţi să ai. JULIE. Ştii... poţi să ai încredere în mine. AUGUST. Şi tu îmi placi. (Julie îi ia lui August camera şi-l filmează. Vedem în proiecţie un plan apropiat cu August.) JULIE. Mai zi o dată! AUGUST. Ce? JULIE. Ce-ai zis adineaori, mai zi-o o dată. AUGUST. Nu ţine. JULIE. Altceva ai spus, adineaori. AUGUST. Nu pot să mai zic asta o dată. JULIE. Niciodată? AUGUST. Dă-ncoa. (August ia camera şi o filmează pe Julie.) JULIE. Ia ascultă: nu prea mai avem mult timp. Mai avem încă aproximativ patru sandviciuri şi zece cutii de bere. În orice caz, cu muzica şi ţigările nu ajungem în nici un caz până la primăvară. Şi mai e puţin şi e mâine. Şi mâine e gata. Asta ar trebui să ne fie limpede acum. Prin urmare, orice ar fi e totuna. Poţi să faci o impresie total neplăcută, e totuna, chiar nu trebuie să mai fii aşa de reţinut, da? Aici, nimeni nu mai aşteaptă aşa ceva. Poţi să-ţi dai drumul fără nici o problemă. Poţi să-ţi faci o doză în faţă la toată panorama asta şi e totuna. Poţi să spui toate frazele din lume. Poţi să faci tot ce vrei. Poţi să repeţi cuvinte sau poţi să nu le repeţi. Poţi să te pui în cap. Şi tocmai din cauza asta, atunci când eu te rog, vreau să spun, când eu te rog să faci ceva total inofensiv, atunci fă-o fir-ar să fie astăzi şi mâine, altfel o iau razna. Sau dacă mai ai tu cine ştie ce altă idee, să faci ceva anume, atunci chiar fă-o. Fiindcă e mişto să faci ceva. E mult mai mişto decât dacă n-o faci. Gata cu gânditul. De gândit poţi să gândeşti când ai timp. Iar noi nu avem timp. Ne-am înţeles? AUGUST. Ne-am înţeles. JULIE. Vreau să spun că, după aia, avem tot timpul să ne gândim, în vecii vecilor. AUGUST. Da? JULIE. Da. Dacă chestia aia din noi care gândeşte e spiritul, şi dacă spiritul e veşnic, aşa cum afirmă toată lumea, atunci, logic, avem timp să gândim o veşnicie. Dar numai foarte puţin timp de făcut ceva, prin comparaţie. Deci, şi dacă tu mă rogi de ceva, atunci o fac şi eu. JULIE. Îmi place de tine. Ştii asta. AUGUST. Da. Şi mie îmi place de tine. JULIE. Stai puţin, dă-o-ncoa. (Julie ia camera şi-l filmează pe August.) JULIE. Ce-ai spus adineaori? AUGUST. Nu ştiu. JULIE. Nu am făcut noi o înţelegere, chiar adineaori? AUGUST. Da. JULIE. Şi? AUGUST. Ce? JULIE. Şi nu ai spus tu ceva, chiar acum? Dă-i drumul! Spune o dată. AUGUST. N-am nici un chef să spun ceva la comandă. JULIE. Bine. Atunci zi altceva. Ceva nou. Repede. Acum exersăm chestia asta aici. Hai, fii relaxat. Gata cu gânditul. Zi ceva! Bagă trăiri, dă-le drumul! Urmează-ţi instinctul. Dacă în trei secunde nu ai zis ceva emoţional, am să sar. Unu, doi, trei. AUGUST. Heil Hitler! JULIE. Eşti tâmpit, sau ce? AUGUST. Ce s-a-ntâmplat? JULIE. A fost o supertâmpenie, asta, acum. AUGUST. A venit aşa din mine, pur şi simplu. M-ai stresat. JULIE. A fost exact tot ce se putea mai pe-alături, asta. E superpenibil. AUGUST. Păi nu ne-aude nimeni aici. N-ai spus tu: indiferent ce. JULIE. Dar nu aşa ceva. AUGUST. Orişicât, ţi-am salvat viaţa. JULIE. Ceva mai inteligent nu ai şi tu pus de-o parte? AUGUST. De fapt, pentru ce ai luat cu tine o cameră video? JULIE. Uite aşa, ca să fie. Fiindcă am vrut ca, ca după aia, ei, ca să rămână ceva... Acum, ea se află aici, şi acum ea se află aici şi gata. AUGUST. Aş vrea să mă culc cu tine. JULIE. De ce spui asta? AUGUST. Fiindcă tu ai zis să zic tot ce vreau. JULIE. Gumă/prezervativ ai? AUGUST. Nu. JULIE. N-are gumă. AUGUST. La ce bun? JULIE. Mamă, n-are gumă, şi vrea să se culce cu mine, oare are voie? Nununu. Nu, nu permit să mi se facă un copil, după aia eu sar imediat jos de aici. Nici o frică. Vreo boală, ceva? Nu, iar dacă e, o iau imediat cu mine, şi n-are să supravieţuiască. JULIE. Ce mai e? AUGUST. Nimic. JULIE. E cumva vreo problemă pentru tine? AUGUST. Cum? JULIE. Că fac glume? AUGUST. Nu. JULIE. Da... Păi atunci eu mă duc în cort şi mă aranjez un pic. AUGUST. Da. JULIE. Da... AUGUST. Da. (Ei dispar cu camera video în cortul slab luminat şi-l închid în urma lor. Le auzim vocile, amplificate.) JULIE (Off). Tremuri. AUGUST (Off). Mi-e frig. JULIE (Off). Aşa cum tremuri acum, n-o să iasă nimic. Ia închide asta. Dă-o-ncoace. Închide-o. E-nchisă? (În imaginea video îi vedem pe August şi pe Julie. Imaginea pâlpâie. Julie pare să ia camera şi s-o pună de-o parte. Imaginea dispare pentru scurt timp şi revine. Vedem ceva colorat şi nedefinit, vreun articol de îmbrăcăminte în plan apropiat poate.) JULIE (Off). Trebuie să respirăm. Tu respiri? AUGUST (Off). Ai un adorat? JULIE (Off). Un adorat? AUGUST (Off). Un prieten. JULIE (Off). Eşti un dulce. Întreabă altceva. AUGUST (Off). Ce e, ai sau nu? (Imaginea se mişcă brusc. Deodată sunt amândoi în imagine.) JULIE. Mai bine întreabă-mă cum îmi place s-o fac. AUGUST. Atunci, cum îţi place? JULIE. Stând în mâini, pe un cal. AUGUST. Şi lui cum îi place? JULIE. Deci, dacă preferi s-o faci cu el, atunci nu te afli unde trebuie. AUGUST. Cu cine? JULIE. Ce ştiu eu? Tu întrebi tot timpul de nu ştiu care tip. AUGUST. Voiam şi eu să aud, atât. JULIE. Dar nu eşti gelos sau ceva de genul ăsta? AUGUST. Nu. JULIE. Fiindcă, aici se termină totul la mine. Asta e ultima chestie. Ultimul lucru de care aş avea nevoie, să stau într-un cort la marginea unei prăpăstii şi să ascult o scenă de gelozie. Respiri prea superficial. În felul ăsta n-o să se încălzească niciodată aici. Ce ai? AUGUST. Cum, ce am? JULIE. Tot mai tremuri. AUGUST. E frig. JULIE. Vino încoace. (August se aşează mai aproape lângă Julie.) JULIE. Tu tremuri. AUGUST. Şi tu. JULIE. Ţine-mă strâns. JULIE. Crezi că sfârşitul lumii o să vină noaptea? AUGUST. Nuu. Când se crapă de ziuă. JULIE. Deci, ştii totuşi filmul ăla? AUGUST. Care film? JULIE. "Rebel fără cauză". AUGUST. Nu. JULIE. E acolo o scenă, cu puţin înainte de final, când Platon, aşa îl cheamă pe ăla, şi e mult mai tânăr decât ceilalţi doi, deci puţin cumva ca şi copilul lor, da? Ei sunt puţin ca şi părinţii lui, perechea de îndrăgostiţi, şi el îl întreabă pe tip, care e jucat de James Dean, îl întreabă deci pe ăla dacă sfârşitul lumii vine noaptea. AUGUST. Da şi? JULIE. Şi James Dean zice: "Nu, când se crapă de ziuă." AUGUST. E un geniu, tipul. JULIE. Aşa era scris în scenariu. AUGUST. Asta ziceam şi eu. JULIE. Care tip? AUGUST. Tipul care a scris cartea. JULIE. Poate a furat-o şi el de undeva, aşa cum şi tu ai furat-o de la el. AUGUST. Eu n-am furat-o de nicăieri. JULIE. Ai văzut filmul. AUGUST. Da. JULIE. Şi nu ştii şi cine e Natalie Wood? AUGUST. Da. Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare Editura LiterNet, 2002