
 
DESCOPERIREA
După lunga discuţie avută seara, domnul şi doamna Shelby se culcară mai târziu ca de obicei.
·	Ce-o fi cu Elisa astăzi? spuse doamna Shelby, după
ce sună de vreo câteva ori fără nici un rezultat.
Domnul Shelby, în picioare, în faţa oglinzii, îşi ascuţea briciul. Uşa se deschise şi un tânăr mulatru intră cu apă pentru bărbierit.
·	Andre! zise doamna Shelby, du-te de bate la uşa
Elisei şi spune-i că am sunat-o de trei. ori. Biata fată!
adăugă ea încet, suspinând.
Andre reveni imediat, cu faţa speriată.
·	Doamnă, sertarele Elisei sunt deschise, lucrurile sunt
împrăştiate peste tot... Cred că a plecat.
Adevărul trecu ca un fulger prin faţa ochilor celor doi soţi. Domnul Shelby strigă:
-	Să ştii că a bănuit... şi a fugit.
-	Domnul fie lăudat! spuse doamna Shelby. Da, cred
că a plecat.
-	Doamnă, ceea ce spuneţi, n-are nici un sens; dacă a
plecat va fi într-adevăr neplăcut pentru mine.Haley a văzut
că ezitam să-i vând copilul, şi-ar putea închipui că sunt
complice la fugă, ori, aceasta îmi atinge .onoarea.
Domnul Shelby părăsi camera în grabă.
De un sfert de oră era în casă un du-te-vino continuu. Zgomote de uşi deschise şi închise şi o amestecătură de feţe de toate nuanţele şi culorile.
O singură persoană ar fi putut să dea lămuriri, dar aceasta era tăcută. Era şefa bucătăreasă Chloe. Un nor de
35
tristeţe acoperea faţa ei altădată veselă. Pregătea dejunul ca şi cum n-ar fi văzut şi n-ar fi auzit nimic din cele ce se petreceau în jurul ei.
O droaie de negri se grămădiră curioşi să vadă cum va primi Haley vestea.
-	Sunt sigur că o să înceapă să înjure, spuse John.
-	Păi sigur că-njură, spuse la rândul lui Mandy. L-am
auzit şi ieri.
-	Pariez că o să se înfurie rău, spuse Andre.
Haley apăru în sfârşit, cu cizme, împintenat... Din toate părţile i se aruncă în faţă vestea cea rea. Sclavii adunaţi n-au fost deloc dezamăgiţi în aşteptările lor.El începu să înjure şi înjura cu o abundenţă şi o uşurinţă care-i înveselea nespus; aveau totuşi grijă să se ferească din raza biciului său.
-	Ei, Shelby, uite ceva extraordinar, strigă el intrând
brusc în salon: se pare că fata a şters-o cu copilul.
-	Domnule Haley... Doamna Shelby este aici, spuse el
cu demnitate.
-	Scuzaţi, doamnă, zise Haley salutând uşor şi cu un
aer înţepat: repetam ce am auzit adineauri. Circulă o veste
ciudată. E adevărat domnule?
·	Domnule, răspunse Shelby, dacă vreţi să stăm de vorbă, vă rog să păstraţi buna cuviinţă. Andre, ia pălăria şi cravaşa domnului Haley... Luaţi loc, domnule... Da, cu regret trebuie să vă comunic că această tânără, care a auzit sau a bănuit ce se pune la cale, şi-a luat copilul şi a fugit astă-noapte.
-	Mărturisesc că speram să procedaţi loial cu mine în
această afacere, replică Haley.
-	Ce? Domnule! spuse Shelby apropiindu-se furios de
el. Ce vrei să spui cu asta? Celui care-mi pune onoarea la
36
 
îndoială nu-i pot da decât un singur răspuns.
La aceste cuvinte negustorul deveni mai umil şi coborî tonul.
-	E totuşi greu,murmură el, pentru un om care a făcut
o afacere bună, să se vadă tras pe sfoară în felul acesta.
-	Domnule, spuse Shelby, dacă n-aş fi înţeles că ai
într-adevăr motive de-a fi supărat, nu toleram nici un
moment modul grosolan în care te-ai prezentat acum la
mine, şi adaug, pentru că explicaţia pare necesară, că nu
tolerez nici cea mai mică insinuare din partea dumitale.
Loialitatea mea nu poate fi suspectată. Dispuneţi de caii şi
oamenii mei pentru a găsi ceea ce vă aparţine, într-un
cuvânt,  Haley, continuă el, părăsind brusc tonul de
demnitate rece, pentru a reveni la cordialitatea francă, tot
ce ai mai bun de făcut e să-ţi recapeţi buna dispoziţie,să
mâncăm ceva, apoi vom vedea.
Doamna Shelby se ridică şi spuse că ocupaţiile nu-i permit să asiste la dejun şi însărcinând pe o mulatră cu preparatul şi servitul cafelei, părăsi salonul.
Haley încercă să facă vreo câteva glume, însă Shelby i-o tăie scurt, ceea ce îl făcu pe negustor să regrete că îi înmânase documentele.
Servitorii fură încunoştiinţaţi că trebuiau să pună şaua pe Bell şi Jerry, pentru a pleca în urmărirea fugarilor. Samuel şi Şam îşi dădură seama că treaba nu trebuia făcută cu toată graba şi că de aceeaşi părere, nemărturisită însă, sunt şi stăpânii lor.
După câtva timp, Samuel veni triumfător în galop cu Bell şi Jerry. Descălecă şi-i alinie lângă zid. Calul lui Haley era un tânăr armăsar întunecat, care n-avea nici o clipă astâmpăr.
·	' Oh! Oh! spuse Samuel... Sălbaticule!... şi faţa sa
37
 
neagră se lumină de un gând drăcesc. O să te ţin eu'pe loc. Un fag mare umbrea curtea. Pe jos era răspândit jir. Samuel luă unul, se apropie de armăsar, îl mângâie, ca pentru a-l domoli, şi făcându-se că ajustează şaua, băgă sub ea jirul, în aşa fel ca cea mai mică greutate pusă pe şa să trezească sensibilitatea calului, fără să-i lase cea mai mică urmă de rană sau zgârietură.
·	Aşa, spuse el, făcând o strâmbătură, vom vedea dacă
va fi mai liniştit de acum.
în aceeaşi clipă doamna Shelby apăru pe balcon şi-i făcu un semn să se apropie.
·	De ce ai întârziat atâta Samuel? Am trimis pe Andre
ca să te grăbească.
·	Doamnă,nu puteam  să-i  prindem pe  amândoi
deodată. Au alergat până la marginea livezii.
·	Ei, bine! Acum Samuel, vei însoţi pe domnul Haley,
ca să-i arăţi drumul... Să-l ajuţi... Ai grijă de cai, Samuel!
Ştii că săptămâna trecută Jerry şchiopăta puţin. Să nu-l faci
să meargă prea repede.
Doamna Shelby pronunţă aceste ultime cuvinte cu vocea scăzută şi cu o anumită intonaţie.
-	în privinţa asta, lăsaţi pe mine, spuse Samuel. Şi se
întoarse sub fag. Adresându-se lui Andre îi spuse că nu va
fi surprins când calul domnului- Haley o să înceapă să
danseze în momentul când va fi încălecat.
-	Ştii, Andre, că animalele au câteodată idei de astea.
-	Bravo! zise Andre, făcând din ochi că a înţeles.
-	Vezi, Andre, doamna vrea să câştige timp. Se vede
cât de colo.
-	îl va câştiga... Las' pe mine.
-	Ai să vezi, Andre! Ai să vezi! adăugă Samuel. Dacă
i se -va întâmpla ceva calului domnului Haley, o să sărim
38
 
din şa şi o să alergăm să-i dăm ajutor. Da, o să-i dăm ajutor!...
Samuel şi Andre îşi clătinară capetele negre pe umeri, izbucnind într-un râs nestăpânit.
Haley apăru pe peron. Câteva ceşti dintr-o excelentă cafea, îl mai îndulciseră.Era destul de vesel; înainta spre cal surâzând; cei doi sclavi culegând câteva foi de palmier, pe care le numeau "pălăriile " lor, se repeziră spre cai ca să "ajute pe domnu ".
-	Bravo, copii! Şi acum să ne grăbim! Nu mai avem
nici un minut de pierdut.
-	Nici un minut,dom'le, spuse Samuel, ţinând scările
şi întinzându-i hăţurile, în timp ce Andre dezlega ceilalţi
doi cai.
în clipa când Haley se lăsă în şa, focosul animal sări, cu un elan nebănuit, trântindu-şi stăpânul la câţiva metri mai departe, pe un strat de iarbă proaspătă, care amortiza puţin lovitura.
Samuel se repezi spre hăţuri cu un gest frenetic, dar nu reuşi decât să bage în ochii, animalului pălăria de palmier: întâmplarea aceasta nu păru deloc să calmeze calul, aşa că se smuci violent din mâna lui Samuel, trântindu-l, necheză de două, trei ori furios, apoi se năpusti spre câmpie,urmat de Bell şi Jerry, pe care Andre îi scăpase din mână vrând să dea ajutor lui Samuel.
Urmă o scenă de dezordine de nedescris. Andre şi Şam ţipau şi fugeau; câinii lătrau; Mike, Moise, Amanda, Fanny, şi toate micile mostre din rasa neagră, care se găseau la fermă, se răspândiră în toate direcţiile, urlând, bătând din mâini şi încurcând treaba cu cea mai nevinovată bunăvoinţă din lume.
Calul lui Haley păru că înţelege intenţiile urmăritorilor
39
 
şi se preta cu cea mai mare bucurie jocului.
Timp de două ore dură această alergătură şi hărmălaie, până ce în fine, Samuel apăru triumfător, călare pe Jerry şi ţinând de hăţuri calul lui Haley, plin de spume, cu ochii înflăcăraţi, cu nările dilatate, lăsă să se vadă că ardoarea şi elanul nu îi erau încă domolite.
-	L-am prins! strigă Samuel cu mândrie. Fără mine,
toţi ar fi alergat degeaba şi tot n-ar fi putut pune mâna pe
el.
-	Fără tine? mormăi Haley morocănos. Fără tine nu
s-ar fi întâmplat asta.
-	Eu? întrebă Samuel cu un aer mirat. Eu care m-am
făcut lac de apă ca să vă servesc!
-	Da, zise Haley. M-ai făcut să pierd trei ore cu prostia
ta. Acum, hai să ne grăbim!
·	Domnule,  strigă rugător Samuel.   Vreţi  să ne
omorâţi? Şi pe noi  şi caii? Nu mai putem...  Staţi  şi
dumneavoastră până după masă; calul trebuie* buciumat.
Vedeţi în ce stare este?... Jerry şchioapătă, şi apoi, cred că
40
 
doamna nu vă va lăsa să plecaţi aşa.Nu pierdem nimic dacă mai aşteptăm. Lisa n-a fost niciodată o bună drumeaţă.
Doamna Shelby, pe care această conversaţie o distra foarte mult,coborî treptele şi îndreptându-se către Haley, îşi exprimă foarte politicos regretele ei pentru accident, insistând să rămână la masă şi asigurând că se va servi imediat.
Haley, după oarecare chibzuială se hotărî, foarte prost dispus, să ia drumul salonului. Samuel, rostogolindu-şi ochii cu o expresie pe care n-am putea-o descrie, duse cu gravitate caii în grajd.
ÎNGRIJORĂRILE UNEI MAME
Niciodată o fiinţă omenească nu 's-a simţit mai nenorocită şi mai părăsită decât Elisa în momentul când s-a depărtat de coliba unchiului Tom. Suferinţele şi pericolele pe care le încerca bărbatul ei, primejdia la care era expus copilul ei, toate acestea se amestecau în sufletul ei cu sentimentul confuz şi dureros al tuturor pericolelor pe care ea însăşi le va avea de întâmpinat părăsind această casă; singura pe care o cunoscuse, părăsindu-şi stăpâna pe care totdeauna o iubise şi o respectase. Nu părăsea ea, de asemenea, toate acele lucruri familiare legate de locul unde a crescut, arborii care au umbrit-o, aleile pe care s-a plimbat în serile când era fericită alături de tânărul ei bărbat? Toate acestea .parcă îi adresau mustrări pentru hotărârea pe care o luase.
Dar mai puternice decât toate era dragostea de mamă care o înnebunea de spaimă la presimţirea teribilului
41
 
pericol care se apropia. Copilul era destul de mare ca să poată merge singur şi în orice altă împrejurare ar fi făcut-o, dar atunci numai gândul de-a nu-l strânge în braţele sale o făcea să tresară şi să-şi grăbească mersul.
Pământul îngheţat scârţâia sub paşii săi, orice zgomot, orice umbră îi umplea sufletul de spaimă şi o mânau mai repede înainte. Se mira ea însăşi de puterea pe care o găsea în ea: copilul i se părea uşor ca un-fulg.
Numai o mamă ar putea să înţeleagă forţa misterioasă care-i dădea tăria să străbată acest drum anevoios fără să simtă nici o oboseală! Şi ea mergea, mergea mereu, fără să se oprească să răsufle... Primele licăriri ale dimineţii o găsiră pe drumul mare, la multe mile depărtare de casă.
Adesea, împreună cu stăpâna sa se dusese să viziteze câţiva prieteni din vecinătate, până la satul T...., destul de aproape de Ohio. Cunoştea la perfecţie drumul, dar ca să mearagă mai departe, să treacă fluviul, însemna pentru ea necunoscutul.
Când, pe drumul mare începură să treacă oameni şi căruţe, instinctiv Elisa căută să-şi schimbe înfăţişarea ca să nu atragă atenţia asupra ei.
Ajungând într-o poieniţă prin care trecea un mic pârâu, se aşeză şi-i dădu copilului să mănânce. Acesta începu să plângă când văzu că ea nu mănâncă.
·	Nu, Henry, nu scumpul meu îngeraş! Mama nu poate să mănânce până tu nu vei fi salvat. Trebuie să mergem, să ne zorim până ce vom ajunge la râul cel mare.
O porni din nou grăbită la drum. Apoi reluă mersul regulat şi calm. Trecea prin locuri unde nu mai era cunoscută. Dacă din întâmplare ar fi întâlnit pe cineva, nu i-ar fi putut veni gândul că este o fugară, cunoscându-se bunătatea familiei Shelby. Şi apoi, ea era atât de albă, încât
42
 
ar fi trebuit un ochi atent şi exersat ca să recunoască repede că este corcitură. Copilul era, de asemenea, alb ca şi ea: era un motiv în plus ca să nu fie observaţi.
Pe la prânz ajunse la o fermă unde se mai odihni şi mâncă ceva. Cu cât distanţa creştea, cu atât pericolul se micşora şi, nervii destinzându-se, începu să simtă oboseala şi foamea.
Fermiera, o bătrânică bună şi guralivă, era încântată că avea cu cine să stea de vorbă şi primi fără rezerve povestea pe care Elisa i-o spuse, pentru a-şi justifica prezenţa acolo; că se ducea să stea o săptămână la o prietenă, nu prea departe de acolo.
Pe la apusul soarelui, ajunse în satul T... pe malul lui Ohio, obosită frântă, dar cu sufletul împăcat. Primul său gest a fost să măsoare cu privirea râul care o despărţea de Canaanul libertăţii.
Era pe la începutul primăverii; râul umflat şi mugind căra sloiuri imense. Datorită, însă, curbei pe care o făcea, cantităţi mari de gheaţă se prinseseră şi se îngrămădeau în movile enorme, întrerupând comunicaţia între cele două maluri.
Elisa rămase o clipă în contemplarea acestui înfiorător spectacol: "Bacul desigur că nu merge... " gândi ea. Şi alergă într-un suflet la un mic han, ca să ceară lămuriri.
Hangiţa, ocupată cu prepararea cinei, se opri surprinsă cu furculiţa în mână, auzind vocea dulce şi plângătoare a Elisei.
-	Ce s-a întâmplat?
-	E vreun bac sau vreo barcă, care trece la B...?
-	O! Nu. Bărcile nu mai trec, zise hangiţa.
Durerea şi sfârşeala Elisei o înduioşară.
·	Trebuie să treci de partea cealaltă? Ai pe cineva
43
 
bolnav? Pari foarte îngrijorată...	'\
·	Am un copil în pericol. Abia aseară am aflat şi am
venit într-un suflet cu speranţa să găsesc bacul.
·	Ce nenorocire,  spuse femeia,  simţind că i se
deşteaptă toate instinctele materne... îmi pare într-adevăr
foarte rău... Salomon! strigă ea prin fereastră, către un
bordei prăpădit.
Un individ cu mâinile murdare şi cu şorţ de piele apăru în prag.
·	Ia spune-mi Salomon, omul ăla o să treacă râul la
noapte?
·	Spune că o să-ncerce, dacă o fi posibil.
Atunci, hangiţa, întorcându-se către Elisa:
·	E un om care o să vină cu nişte mărfuri ca să le ducă
dincolo... O să mănânce aici. Singurul lucru care-ţi rămâne
de făcut, este să stai şi să-l aştepţi. Ce copil drăguţ, adăugă
ea, dându-i o prăjitură.
Dar copilul frânt de oboseală, plângea.
-	Mititelul! spuse Elisa, nu e obişnuit să meargă. Şi
l-am grăbit aşa de mult...
-	Pune-l în camera asta,spuse femeia, deschizând uşa
unei camere în care se găsea un pat confortabil.
Elisa îl aşeză binişor, şi-i ţinu mânuţele până ce micuţul adormi. La ea nu se gândea. Pentru ea nu era timp de odihnă. Privirile ei pline de lacrimi, se îndreptau către
valurile spumegânde, care curgeau între ea şi libertate.
* *    *
Dar s-o părăsim pentru o clipă şi să vedem ce se întâmplă cu urmăritorii ei.
Doamna Shelby, spusese ce-i drept, că masa va fi imediat servită, dar... "pentru a se face un târg, trebuie doi "! Cu toate ordinele repetate şi transmise mătuşii Chloe,
44
 
această înaltă demnitară, drept orice răspuns, mormăia
nişte cuvinte de neînţeles şi-şi continua treaba cu o
încetineală neobişnuită.	.
Toţi ai casei bănuiau instinctiv că doamna nu era deloc întristată de această întârziere. Nu se poate bănui câte accidente pot întârzia cursul normal al lucrurilor. Un pui de negru neîndemânatic răsturnă sosul: trebuia făcut altul. Mătuşa Chloe, imperturbabilă, procedă ca şi cum abia atunci începea să pregătească mâncarea. Un copil căzu cu apa pe care o aducea: trebui să se ducă din nou la fântână. Un altul răsturnă untul.
Din timp în timp venea vestea la bucătărie că domnul Haley părea foarte prost dispus şi că nu mai avea astâmpăr.
·	Mă bucur, spuse Tom, că domnul nu a plecat dimineaţa asta, cum avea de gând. Aş fi suferit mai mult decât atunci când am auzit că am fost vândut. Desigur că ar fi fost mai uşor pentru el, şi mult mai
45
 
greu pentru mine care-l cunosc de când era mic. Domnul nu putea s-o scoată la capăt fără asta. A făcut bine ce-a făcut! Dar mă tem ca lucrurile să nu meargă mai rău din cauza lipsei mele. Domnul n-o să poată să supravegheze şi să alerge peste tot, cum făceam eu. Copiii au bunăvoinţă... dar sunt uşuratici... Asta mă îngrijorează. Se auzi soneria şi Tom fu chemat în casă.
-	Tom, îi spuse Shelby cu bunătate, trebuie să te
încunoştiinţez că voi avea de plătit domnului acestuia zece
mii de dolari, dacă nu vei fi la locul pe care ţi-l va indica.
El pleacă acum la alte treburi. Ai toată ziua asta ca să te
pregăteşti. Poţi să te duci unde vrei.
-	Mulţumesc, domnule, spuse Tom.
-	Nu uita, adăugă negustorul, dacă speli putina, voi
pretinde toată suma stăpânului tău! Dacă ar fi vrut să mă
creadă, n-ar fi trebuit niciodată să aibă încredere în mutrele
voastre negre:alunecaţi ca ţiparii.
-	Domnule, spuse Tom, stând drept în faţa lui Shelby,
aveam opt ani când stăpâna bătrână v-a aşezat în braţele
mele. N-aveaţi nici un an: "Tom, acesta va fi stăpânul tău!
Ai grijă bine de el! " mi-a spus ea. Şi acum domnule, vă
întreb,  nu mi-am făcut întotdeauna datoria? Am fost
vreodată necredincios?
Domnul Shelby fu deprimat; lacrimile îi veniră în ochi.
-	Bunul meu, Tom, numai Dumnezeu ştie cât de
adevărate sunt cuvintele tale şi dacă aş putea, nu te-aş
vinde pentru tot aurul din lume.
-	Să mai ştii de asemenea, spuse la rândul său doamna
Shelby, că vei fi răscumpărat de îndată ce vom putea s-o
facem. Domnule Haley, să-ţi aminteşti cui m-ai vândut şi
să-mi comunici.
-	în privinţa asta să n-aveţi nici o grijă, spuse Haley.
46
 
Dacă doriţi, pot să vi-l aduc înapoi peste un an...
-	Ţi-l voi răscumpăra la preţ bun...
-	Foarte bine, spuse negustorul. Eu vând, cumpăr...
Numai să fie afacere bună! Asta este toată pretenţia pe care
o am. înţelegeţi...
Domnul şi doamna Shelby se simţeau umiliţi şi micşoraţi de neobrăzata familiaritate pe care şi-o permitea Haley; dar amândoi simţeau imperioasa nevoie să-şi stăpânească sentimentele. Cu cât se arăta mai aspru şi mai avar, cu atât doamna Shelby se temea de soarta Elisei şi a copilului. Căuta deci, să-l reţină prin tot felul de viclenii feminine; surâsuri, amabilităţi, totul în sfârşit pentru a face să treacă timpul pe nesimţite.
La orele două, Samuel şi Andre, aduseră caii care păreau mai odihniţi ca niciodată, cu toate zburdălniciile de dimineaţă. Samuel păreadispus să continue năzbâtiile şi-l făcu pe Andre să înţeleagă -aceasta, deşi acesta nu prea vedea cum ar mai fi posibil!
·	Vreau să ajung direct la râu, spuse Haley, ajungând
la marginea proprietăţii. Ştiu drumul pe care-l iau toţi
sclavii fugiţi... vor să treacă...
·	Păi   sigur,   spuse   Samuel,   domnul   Haley   are
dreptate... Dar sunt două drumuri ca să ajungă la râu: e
drumul pe pământ şi drumul de piatră.Pe care din ele vreţi
să apucăm?
Andre privi candid pe Samuel, deşi era surprins că aude această noutate topografică. Se grăbi şi el să confirme....
·	Eu, spuse Samuel, aş crede că Lisa a luat-o pe
drumul cel vechi, pentru că e mai puţin umblat.
Haley, cu toate că era vulpe bătrână, şi foarte bănuitor de felul lui, se lăsă totuşi prins.
·	Şi dacă nu sunteţi decât doi păcătoşi de mincinoşi?
47
 
făcu el oprindu-se un moment gânditor, ceea ce înveseli teribil pe Andre, în timp ce faţa lui Samuel luă o expresie de gravitate solemnă.
·	Domnul poate să facă ce doreşte, zise Samuel; poate
să ia drumul cel drept, dacă vrea, pentru noi e totuna; şi
când mă gândesc mai bine, cred că ar fi într-adevăr cel mai
bun... A! hotărât...
-	Nu! A mers pe drumul singuratic, spuse Haley
gândind cu voce tare şi fără să mai ţină seama de remarca
lui Samuel.
-	Eii! Nu se ştie! reluă Samuel. Femeile sunt aşa de
ciudate! Nu fac niciodată lucrurile aşa cum trebuie făcute.
Ba le fac totdeauna pe dos... Dacă crezi că au apucat pe un
drum, e sigur că trebuie să le cauţi pe altul ca să le găseşti.
Părerea mea, e că Lisa a luat-o pe drumul cel nou. De
aceea, cred că trebuie să mergem pe drumul mare.
Aceste observaţii asupra caracterului feminin, nu dispuseră pe Haley în favoarea drumului nou; el anunţă hotărât că va merge pe cel vechi şi întrebă pe Samuel cât mai are de mers până la el.
-	Numaidecât, spuse Samuel, făcând din ochi lui
Andre. Numaidecât! Dar, adăugă cu gravitate:mă gândesc
mai bine că n-ar trebui s-o luăm pe drumul ăsta. N-am mers
niciodată pe el. E prea singuratic şi  am putea să ne
rătăcim... Şi atunci ce ne facem?
-	N-are a face, spuse Haley, eu vreau să merg pe
drumul vechi.
-	Dar vedeţi, continuă Samuel, mi se pare că am auzit
că drumul ăsta e încurcat de tot felul de obstacole. Nu-i aşa
Andy?
Andre nu era sigur... Nu văzuse... Nu ştia... Nu vroia să se compromită.
48
 
Haley, obişnuit să vadă printre minciunile sfruntate ale negrilor, crezu de data aceasta că adevărul indica drumul cel vechi, şi că Samuel, numai printr-o scăpare din vedere pomenise de el la început iar toate sforţările astea nu aveau ca scop decât ca să-l facă pe el să revină asupra hotărârii. Deci când, Samuel îi arătă drumul, Haley se năpusti hotărât, urmat de cei doi negri.
Era într-adevăr un drum vechi, care ducea odinioară la râu. Era părăsit de mulţi ani. Timp de o oră au mers oarecum nestânjeniţi de nimic; dar după aceea, drumul se îngreuna fiind tăiat de tufe, de bolovani... Samuel ştia perfect de bine asta... Călărea cu aer de supunere respectuoasă,murmurând şi bombănind din timp în timp că era rău pentru copita lui Jerry.
·	Vă previn că vă cunosc foarte bine şi că orice
încercare de-a mă trage pe sfoară nu merge cu mine...
spuse Haley.
·	Domnu' va face ce va dori,.reluă supus Samuel, dar
în acelaşi timp aruncă o privire semnificativă lui Andrei, a
cărui veselie era gata-gata să izbucnească.
Samuel era de-o vioiciune deosebită, îşi lăuda vederea excelentă,striga din când în când:
·	Aha! văd o pălărie de femeie pe dâmbul ăla?...
Alegea pentru exclamaţiile lui porţiunile cele mai grele şi
mai stâncoase ale drumului, unde era aproape imposibil de
grăbit, îl ţinea astfel pe Haley într-o continuă emoţie. După
o oră de mers, cei trei călători se pomeniră în curtea-unei
ferme.
Nu întâlniră pe nimeni. Toţi erau la câmp, dar ferma bara cu totul drumul şi era evident că aici se sfârşea.
·	Ei! Ce vă spuneam eu, domnule? făcu Samuel cu un
aer de inocenţă persecutată. Păi se putea ca un străin să
49
cunoască mai bine drumurile decât cei care s-au născut prin locurile astea?
·	Păcătoşilor!  spuse Haley. Ştiaţi că am pornit-o
greşit...
·	Dar nu v-am spus eu tot timpul şi nu vroiaţi să mă
credeţi? I-am spus eu domnului că e greu şi că se înfundă...
că eu cred că n-o să putem trece... Andy m-a auzit...
Afirmaţia aceasta era prea adevărată ca să mai poată fi contrazisă.
Nefericitul negustor fu deci obligat să nu mai insiste, îşi stăpâni furia şi toţi trei făcură calea întoarsă, îndreptându-se spre drumul mare.
Rezultă din toate aceste întârzieri un oarecare avantaj pentru Elisa. Trecuseră trei sferturi de oră de când copilul său dormea în camera hangiţi, când Haley şi cei doi sclavi ajunseră şi ei acolo.
Elisa era la fereastră. Privea în altă direcţie, dar ochiul pătrunzător al lui Samuel o descoperi imediat. Fu un moment critic! Samuel avu grijă ca vântul să-i ia pălăria şi scoase un strigăt formidabil, într-un fel cum numai el ştia. Acest ţipăt o făcu pe Elisa să tresară şi să se ascundă imediat.
Cei trei călători se opriră în faţa uşii, la doi paşi de fereastră.
Pentru Elisa o mie de vieţi se concentrară în această clipă, solemnă. Camera avea o uşă laterală care dădea spre râu. Elisa luă copilul în braţe şi străbătu dintr-un salt cele câteva trepte. Negustorul o zări în momentul când ea dispărea după mal. Se aruncă jos de pe cal, strigă la Samuel şi la Andre, apoi se repezi după ea ca un ogar după vânat, în această clipă groaznică, picioarele Elisei abia atingeau pământul. Ajunseră pe urmele ei. Atunci, cu acea putere
50
 
nervoasă pe care Dumnezeu o dă disperaţilor, scoţând un strigăt sălbatic, cu o săritură înaripată, Elisa se aruncă pe deasupra torentului care mugea şi căzu pe pluta de gheaţă. A fost un salt disperat, imposibil de realizat decât în deznădejde sau în nebunie. Haley, Samuel şi Andre rămaseră înmărmuriţi.
Enormul gheţar crăpă şi începu să se cufunde sub greutatea ei... Dar Elisa nu se opri decât pentru o secundă şi îndoindu-şi forţele, cu tot pericolul, sări din sloi în sloi, alunecând, agăţându-se, căzând, dar ridicându-se mereu; îşi pierdu un pantof, ciorapii îi cădeau din picioare, sângele îi însemna calea dar ea nu vedea nimic, nu simţea nimic până ce în sfârşit, ca prin ceaţă, ca într-un vis, se trezi de partea cealaltă a râului, unde un om îi întindea o mână.
·	Orice ai fi, eşti o
fată curajoasă!   spuse
el.
Elisa recunoscu faţa şi vocea unui om care avea o fermă aproape de fosta ei casă.
·	Oh!      Domnule
Symmer!	Salvează-mă! Ascunde-mă! spuse ea.
 
o	Cum?    Ce    s-a
întâmplat?  Nu  eşti  la
domnul Shelby?
·	Copilul      meu,
copilul  ăsta,   au  vrut
să-l vândă... şi iată pe
stăpânul lui, spuse ea
51
arătând pe malu celălalt. Oh! Domnule Symmer, ai şi dumneata un copilaş...
·	Da, am şi eu unul... Şi o ajută, cu stângăcie, dar cu
bunătate, să urce malul. Eşti o femeie curajoasă, repetă el
încă o dată... Şi mie îmi place curajul... oriunde îl găsesc.
Când fură pe creasta digului,omul se opri:
-	Aş fi fericit să pot face ceva pentru tine, dar n-am
unde să te ţin. Cel mai bun lucru pe care-l pot face, este
să-ţi spun unde trebuie să mergi. Şi îi arătă o casă mare,
albă, care se găsea mai departe de strada principală a
satului.  Du-te acolo.  Sunt oameni buni.Nu-i  nici o
primejdie. O să te ajute... Sunt obişnuiţi cu astfel de lucruri.
-	Dumnezeu să te binecuvânteze! spuse din tot sufletul
Elisa.
-	Pentru nimic! Ceea ce am făcut, e o nimica toată...
-	Dar desigur, domnule,n-o să spui la nimeni...
-	Dar ce-ţi închipui? Drept cine mă crezi? Hai, vino.
Uite, eşti o femeie de inimă. Meriţi libertatea şi o vei
avea... dacă asta depinde de mine.
Porni cu pas vioi spre fermă.
"Poate că Shelby n-o să găsească totuşi că am făcut bine, dar ce să fac? Dacă va prinde vreodată o sclavă de-a mea în aceleaşi împrejurări,nu va avea decât să-mi facă la fel. Nu puteam să văd această biată fiinţă fugind, luptând şi încercând să se salveze... Şi apoi, eu nu sunt însărcinat să vânez şi să prind sclavii altora... "
Aşa vorbea săracul locuitor din desişurile Kentucky-ului, care nu cunoştea dreptul constituţional, ceea ce-l făcea însă să se poarte ca un bun creştin.
Haley şedea ca trăsnit.Când Elisa dispăru, aruncă asupra celor doi negri o privire mohorâtă.
52