TOPSY
într-o dimineață pe când Domnișoara Ofelia vedea de treburile gospodăriei, auzi vocea lui Saint-Clare, care o chema de jos, de la scară.
·	Coboară, verișoară, vreau să-ți arăt ceva.
·	Ce este? zise Ofelia coborând cu lucrul în mână.
-	Iată! Este o achiziție pe care am făcut-o pentru tine.
Și împinse spre ea o negresă de opt-nouă ani.
Era una dintre cele mai negre fețe ale rasei sale... Ochii ei rotunzi aveau străluciri sticloase; jucau cu o neîncetată mobilitate spre toate obiectele din apartament, gura sa întredeschisă de mirarea produsă de atâtea minunății, descoperea un strălucitor șirag de dinți albi. Părul ei lânos era împărțit în două șuvițe ce se răspândeau în jurul capului. Expresia fizionomiei sale era o mirare amestecată cu finețe și viclenie peste care se așternea ca un văl, un fel de gravitate solemnă și tristă... N-avea ca îmbrăcăminte decât un sac vechi zdrențuit. Ținea cu încăpățânare mâinile încrucișate pe piept. Era în toată înfățișarea ei ceva bizar și fantastic. Nu era un copil; era o apariție. Domnișoara Ofelia nu știa ce să zică... îi găsea un aer sălbatic, în sfârșit, întorcându-se către Saint-Clare întrebă.
-	Augustin, pentru ce ai adus-o aici?
-	Păi, pentru ca să o poți instrui și crește cum trebuie.
M-am gândit că este un exemplar destul de drăguț de
cioroi. Aici, Topsy! adăugă el fluierând ca un om care vrea
să atragă atenția unui câine. Ia să vedem! Cântă-ne un
cântec de-al tău și să vedem unul din dansurile tale.
184
 
Se văzu lucind în ochii ei ca de sticlă un fel de ciudățenie răutăcioasă și, cu o voce clară și ascuțită, cântă o veche melodie a negrilor; își acompania cântecul cu o mișcare măsurată a mâinilor și a picioarelor... bătea din palme, sărea, își ciocnea genunchii; era un ritm straniu și sălbatic... Scotea de asemenea, din când în când, sunete răgușite și guturale, caracteristice muzicii rasei sale; în sfârșit, după două sau trei salturi, scoase o notă finală ascuțită de tot, străină de gama melodiilor omenești ca fluierul unei locomotive, apoi se lăsă să cadă pe parchet, rămase cu mâinile împreunate și o expresie de blândețe și de solemnitate extatică reapăru pe fața sa... Dar cu coada ochiului arunca totuși priviri furișe și viclene.
Domnișoara Ofelia nu scoase o vorbă: era înmărmurită. Saint-Clare, ca un băiat glumeț ce era, părea că se bucură de mirarea ei și se adresă copilei:
-	Topsy, iată-ți noua stăpână. O să te dăruiesc ei. Fi
atentă să te porți bine.
-	Da, dom'le, făcu Topsy cu o gravitate solemnă, însă
clipind din ochi cu un aer destul de răutăcios.
-	Trebuie să fii bună, Topsy: înțelegi?
·	Oh  da!  Dom'le,  reluă  Topsy  împreunându-și
cucernic mâinile.
-	Ascultă Augustin, ce înseamnă aceasta? replică în
sfârșit  domnișoara Ofelia;  și   așa casa este  plină  de
pacostele astea mărunte, nu poți face un pas fără să nu calci
pe vreunul... mă scol dimineața, găsesc un tanc negru
adormit după ușă, ici un căpșor negru se arată de sub masă,
un altul este întins pe pardosea, furnică de colo, colo,
strigă, se cațără... și mai ai nevoie să aduci alții! Și apoi,
pentru ce, Doamne Dumnezeule?
-	Ca să o instruiești:  nu  ți-am  spus-o?  Predici
185
 
totdeauna despre educație, am vrut să-ți dau un material virgin;... fă o încercare; crește-o cum ar trebui să fie crescută.
·	Nu am nevoie, te asigur; am destule pe cap.
-	Iată cum sunteți voi creștinele. Faceți asociații,
trimiteți vreun biet misionar să-și.ducă viața printre păgâni.
Dar să mi se arate unul dintre voi care să ia cu el un
nenorocit și să-și dea osteneala să-l convertească! Nu!
Când se ajunge aici... sunt murdari, neplăcuți, ba una ba
alta...
-	Ah!   Nu  văd  lucrurile în  felul  acesta,   spuse
Domnișoara Ofelia îndulcindu-se. Ei bine, va fi aproape o
operă apostolică. Și privi mai cu îngăduință copila.
Saint-Clare nimerise bine. Conștiința Domnișoarei  Ofelia era mereu trează. Ea adăugă totuși:
-	Poate n-ar fi fost nevoie să o cumperi... am destule
de făcut prin casă.
-	Hai! Fie, verișoară, spuse Saint-Clare retrăgându-se,
să-ți cer iertare, ești atât de bună că n-aș vrea să te supăr cu
nimic. Iată faptele: micuța aparține unei perechi de bețivi
care țin un birt prăpădit. Trec prin fața porții lor în fiecare
zi.  Mă  plictisise  să  o  aud  plângând,  iar pe  ceilalți
înjurând-o și apoi bătând-o... părea zglobie și ciudată... am
crezut că s-ar putea scoate ceva din ea... am cumpărat-o ca
să ți-o dăruiesc... încearcă să-i dai o educație ortodoxă ca
în Noua Anglie... vom vedea ce va deveni. Eu nu am
dispoziții pedagogice, dar aș fi încântat să te văd încercând.
·	Voi face ce voi putea, zise Domnișoara Ofelia și se
apropie de noua ei supusă cu băgarea de seamă ce s-ar lua
față de un păianjen negru pentru care ai avea intenții
binevoitoare.
186
 
-	Este îngrozitor de murdară și aproape goală...
-	Ei bine, să coboare să o spele și să o îmbrace...
Domnișoara Ofelia o conduse spre bucătărie.
"Ce nevoie are de o nouă negresă Domnișoara Ofelia", se întreba bucătăreasa supraveghind pe nou venită cu un aer puțin prietenos... "N-o să mi-o aducă să mi se încurce prin picioare pe aici. "
·	Eh! făcură Jane si Roza cu un dezgust suprem; să nu
se arate în drumul nostru. Dacă am ști de ce o fi vrut
domnul să mai aibă o prăpădită de negresă în plus!
·	Ați  sfârșit?  strigă  bătrâna  Dinah   simțindu-se
oarecum atinsă. Nu este mai neagră decât domnișoara
Roza. S-ar părea că voi vă credeți albi! Ei bine! Nu sunteți
nici albi, nici negri... Ar trebui să fiți totuși ori una, ori alta.
Domnișoara Ofelia văzând că nimeni nu se îndemna să procedeze la operația spălatului și îmbrăcatului noi venitei, se hotărî să o facă ea însăși cu asistența puțin binevoitoare și foarte puțin grațioasă a domnișoarei Jane.
N-ar fi tocmai potrivit să fac în fața unor firi delicate povestea amănunțită a toaletei unui copil care până acum a fost neglijat și rău tratat... Vai! în lumea aceasta mulți trăiesc în așa hal, că nervii semenilor lor nu ar putea suporta nici măcar simpla descriere.
Domnișoara Ofelia era o femeie practică, plină de hotărâre și de dârzenie: înfrunta toate inconvenientele, e drept, nu fără oarecare repulsie... dar ea îndeplini sarcina.Principiile ei nu o puteau obliga să facă mai mult. Când descoperi pe umerii și spinarea fetei cicatrice mari și învârtoșeli ale pielii, semne ale sistemului sub care fusese crescută, își simți inima plină de compătimire.
·	Vedeți, spunea Jane arătând semnele, acestea nu
dovedesc cumva răutatea ei? O să avem de -furcă cu ea.
187
 
Urăsc pe mojicii aceștia negri... atât de dezgustători, puah! Mă mir că domnul a cumpărat-o.
Topsy asculta comentariile al căror obiect era, cu un aer obidit și prefăcut; numai ochii ei vioi și pătrunzători fugeau către cerceii lui Jane. Când fu complet îmbrăcată, de altfel destul de convenabil, când în sfârșit i se tăie părul, Domnișoara Ofelia simți o anumită satisfacție și zise că ea avea astfel o înfățișare mai creștinească decât înainte. Ea începu să reflecteze chiar la un plan de educare al. ei.
Se așeză să reflecteze chiar la un plan de educare al ei.
Se așeză în fața micii sclave și începu să o întrebe:
-	Câți ani ai, Topsy?
-	Nu știu, doamnă... și făcu o strâmbătură care lăsă să
i se vadă toți dinții.
·	Cum! Nu știi ce vârstă ai? Nu ți-a spus nimeni?
Cine-i mama ta?
·	N-am   avut   niciodată,   zise  copila  cu   o   altă
strâmbătură.
-	N-ai avut niciodată mamă! Ce vrei să spui? Unde ești
născută?
-	Nu sunt născută, continuă Topsy cu mutre atât de
diabolice că domnișoara Ofelia, dacă ar fi fost o fire
nervoasă s-ar fi putut crede în fața vreunei arătări din țara
visurilor. Dar domnișoara Ofelia nu era nervoasă de loc,
era o femeie cu bun simț, energică și întreprinzătoare; ea
reluă deci cu puțină asprime:
-	Nu trebuie să-mi răspunzi astfel, copila mea; eu nu
glumesc cu tine: spune-mi unde te-ai născut și ce erau tatăl
și mama ta.
·	Eu nu m-am născut, reluă copila cu mai multă
hotărâre, n-am avut nici tată, nici mamă, nici nimic... Am
fost crescută de un traficant, cu o mulțime de alte fete...
188
 
Bătrâna mama Sue ne îngrijea.
Copila era sinceră: se vedea cât de colo. Atunci Jane rânjind:
·	Vedeți calicii aceștia de negrii... Traficanții îi
cumpără ieftin când sunt mici, apoi îi vând scump când
s-au făcut mari.
-	Cât timp ai trăit la stăpânul și stăpâna ta?
-	Nu știu.
-	Un an? Mai mult? Mai puțin?
-	Nu știu.
-	Vedeți! reluă Jane, prăpădiții aceștia de negri nu pot
să răspundă. N-au idee de timp; nu știu cât e un an, nu-și
cunosc vârsta!
Copila păru mirată și făcu strâmbătura ei obișnuită,
-	Știi cine te-a creeat?
-	Nimeni, cred, și începu să râdă.
Ideea părea că o distrează, își înmulți clipirile ochilor și reluă:
-	M-am făcut mare: nimeni nu m-a făcut.
-	Știi să coși? întrebă Domnișoara Ofelia care simțea
nevoia să pună întrebări de un ordin puțin mai ridicat.
-	Nu.
-	Ce știi să faci? Ce făceai pentru stăpâna ta?
-	Știu să scot apă din fântână, să spăl vasele, să frec
cuțitele, să servesc lumea.
-	Erau buni cu tine?
·	Desigur!  făcu ea aruncând o privire bănuitoare
asupra Domnișoarei Ofelia.
Domnișoara Ofelia puse capăt acestei convorbiri puțin încurajatoare. Saint-Clare ședea rezemat de spătarul scaunului.
·	Ei bine, verișoară, iată un teren virgin... nu vei avea
 
nimic de smuls; seamănă-ți ideile.
Ideile Domnișoarei Ofelia asupra educației, de altfel ca și celelalte păreri, erau precis determinate. Erau ideile care aveau trecere acum o sută de ani în Noua Anglie. Acestea pot fi exprimate în puține cuvinte. Să-i învețe pe copii când trebuie să vorbească, să-i învețe catehismul, să citească, să scrie și să-i biciuiești când mint... Că sistemul acesta de educație este azi depășit și că se revarsă asupra educației torente de lumină, o fi, dar trebuie să recunoaștem de asemenea că bunicile noastre au reușit să crească bărbați și femei cumsecade cu sistemul acesta.
In orice caz Domnișoara Ofelia nu cunoștea altul și se grăbi să-l aplice micii păgâne.
A făcut o declarație de drepturi și o precizare de situație. Topsy era considerată ca aparținând personal  Domnișoarei Ofelia care o ținea la ea în cameră din cauza privirii puțin binevoitoare a personalului. O învăța pe Topsy cum să facă în casă curat, cum să facă patul. Priviți-o pe Topsy! Nu mai e murdară; a eliberat-o de lațele care odinioară îi umpleau inima de bucurie; are o rochie curată, un șorț scrobit, stă respectuoasă în fața lui domnișoara Ofelia cu un aer solemn, într-adevăr demn de o înmormântare.
-	Să-ți arăt, Topsy, cum trebuie făcut un pat. Țin mult
la patul meu. Trebuie deci să observi cu atenție ce-ți arăt.
-	Da doamnă, zise Topsy suspinând adânc și cu o
expresie de tristețe lugubră.
-	Iată, Topsy, partea de sus a cuverturii, uite dosul și
uite cum vine. Iți amintești, nu?
-	Da, doamnă, zise Topsy cu toate semnele unei adânci
atenții.
-	Cuvertura, urmă Domnișoara Ofelia, trebuie să fie
190
 
întoarsă în felul acesta, pentru a face margine la picioare; cu partea cea mai groasă la picioare.
·	Da, doamnă.
Să adăugăm că în timp ce Domnișoara Ofelia se întorsese cu spatele pentru a arăta practic cum se face, tânăra elevă reuși să pună mâna pe o pereche de mănuși și o panglică pe care cu îndemânare le strecură în manșete. Mâinile, revenind cu repezeală, se încrucișară pe piept în poziția cea mai inofensivă.
·	Ia să vedem, Topsy, cum o să faci, zise Domnișoara
Ofelia trăgând cuverturile. Și se așeză.
Topsy se achită de însărcinare cu tot atâta îndemânare cât și seriozitate, spre nestăpânita satisfacție a lui Domnișoara Ofelia. întinse cuverturile, întoarse marginile, netezi cutele, dovedind profesoarei calitățile sale. Dar o mișcare nenorocită făcu să iasă capătul panglicii care flutură din mânecă și atrase imediat atenția  Domnișoarei  Ofelia. Ea se repezi înspre nefericita panglică.
·	Ce-i asta, nemernico? Copil rău, a-i furat-o!
Panglica căzu din mâneca lui Topsy, care nu fu totuși
prea încurcată... Ea o privea cu un aer de nevinovăție și de surprindere adâncă.
-	Ce-i? A! Panglica lui Domnișoara Felia, nu-i așa?
Cum a putut să ajungă în mâneca mea?
-	Topsy, nu minți, răutate! Ai furat-o.
-	Cocoană! Vă declar despre aceasta că nu-i așa. Am
văzut-o chiar în clipa aceasta pentru întâia dată.
-	Topsy, reluă Domnișoara Ofelia, nu știi că e foarte
rău să minți?
·	Eu nu mint niciodată,Domnișoara Felia, reluă Topsy cu toată gravitatea virtuții. E adevărul pe care vi-l spun, adevărul adevărat!
 
-	Topsy, tu continui să minți... o să pun să te bată.
-	Vai! Cocoană, să mă bateți toată ziua și tot nu aș
putea spune altceva... reluă Topsy gângăvind. Nici n-am
văzut panglica aceasta... S-o fi prins de mâneca mea...
Domnișoara Felia l-a lăsat fără îndoială pe pat... așa trebuie
să fi fost.
Minciuna aceasta atât de evidentă indignă în așa măsură pe Domnișoara Ofelia că prinse fata și o zgâlțâi.
·	Nu mai repeta aceasta!
Scuturătura făcu să cadă mănușile din mâneca cealaltă.
·	Ei bine, o să-mi spui iar că nu ai furat panglica?
Topsy mărturisi că furase mănușile, dar negă cu
îndârjire că ar fi luat și panglica.
·	Bine, dacă mărturisești totul, nu te bat.
Topsy făcu mărturisiri complete cu toate semnele unei căințe perfecte.
-	Hai, spune! Trebuie să mai fi luat și alte lucruri de
când ești în casă... te-am lăsat să alergi ieri toată ziua
spune-mi ce ai făcut și nu o să ai de-a face cu gârbaciul.
-	Ei bine! Cocoană, am luat alea roșii pe care și le pune
domnișoara Eva la gât...
-	Răutate! Și ce altceva?
-	Am luat cerceii Rozei, știți... cerceii roșii...
-	Adu-mi-i aici! Imediat toate lucrurile... ai auzit?
-	Vai! Cocoană, nu pot... au ars!
·	Ars! Altă minciună!... Hai, îndată sau gârbaciul!
Atunci cu proteste răsunătoare,  lacrimi  și  suspine,
Topsy declară că nu era posibil, că erau arse, toate arse...
·	Și de ce arse?
·	Pentru că sunt o rea, da, foarte rea... nu pot să mă
opresc... în aceeași clipă, Eva intră foarte nevinovată în
cameră cu colierul roșu la gât...
192
 
-	Eva, unde ți-ai găsit colierul?
-	Găsit? Păi l-am avut toată ziua...
-	Ieri?
-	Da și ieri, verișoară, și ce-i mai curios este că l-am
avut toată noaptea... am uitat să-l scot, la culcare.
Domnișoara Ofelia păru foarte surprinsă. Ea a fost și mai mirată când în aceeași clipă Roza intră, purtând pe cap un coș cu rufe călcate proaspăt... cerceii de coral clinchenindu-i la urechi.
-	Nu știu într-adevăr ce să-i fac copilului acestuia, zise
Domnișoara Ofelia disperată... Topsy, de ce mi-ai spus că
i-ai furat?
-	Cocoana mi-a spus să mărturisesc... n-aveam altceva
să mărturisesc, spuse Topsy, frecându-și ochii.
-	Dar nu vreau să-mi mărturisești lucruri pe care nu
le-ai făcut... asta iarăși înseamnă să minți.
·	Adevărat? iarăși e minciună? spuse Topsy cu un aer de perfectă nevinovăție.
-	Nu-i un pic de adevăr în ființa asta, zise Roza privind
pe Topsy cu indignare... Dacă aș fi domnul Saint-Clare aș pune
să o bată până la sânge... s-o învețe minte.
-	Nu, nu, Roza, spuse Evangelina cu un ton poruncitor
pe care știa să-l ia câteodată. Nu trebuie să vorbești așa.
-	Ah! Domnișoara Eva, sunteți prea. bună... Nu știți
cum trebuie să vă purtați, cu negrii nu-i alt mijloc decât să-i
snopești în bătaie... V-o spun eu...
·	Aș! Roza! Ce spui tu, este nedemn!
Ochii copilului aruncară fulgere... iar pe obrazul ei apăru o nuanță mai închisă. Roza fu subjugată.
·	Domnișoara Eva are sângele tatălui său în vine... Se
vede cât de colo, murmură ea ieșind... Ia partea tuturor, ca
193
 
tatăl său!
Evangelina privea pe Topsy. Iată doi copiii prezentând cei doi ;   poli  ai  lumii  sociale. Iată pe alba și nobila copilă cu păr de aur, cu ochiul adânc,  cu  fruntea inteligentă  și   superbă,  cu  mișcări aristocrate; și lângă ea târându-se neagră, bănuitoare, vicleană,   subtilă  și mincinoasă, un alt copil. Da,  iată în adevăr două tipuri și două rase: rasa
saxonă,  produs  al civilizației  ascuns în măruntaiele "  secolelor, și care are în urma ei și pentru ea ani lungi de stăpânire, de educație și de supremație morală și materială, și rasa africană, acest șir de secole de opresiune, acest produs al aservirii, al neștiinței, al mizeriei și viciului...
Poate că unele din aceste gânduri străbăteau sufletul Evei. Când Domnișoara Ofelia se porni cu mustrările violente contra relei purtări a lui Topsy, Eva păru tristă și nesigură, apoi cu o voce dulce spuse:
·	Biata Topsy! Ce nevoie ai să furi? Știi că se va avea grijă de tine... Mi-ar place mult mai mult să-ți dau tot ce am, decât să te văd că furi...
194
 
Era prima vorbă bună pe care Topsy o auzise vreodată. Dulceața vocii, farmecul ființei Evei, acționară straniu asupra acestei inimi sălbatice și neîmblânzite... și în acest ochi rotund, pătrunzător și viu se văzu strălucind ceva ca o lacrimă. Apoi se auzi chiotul unui râs scurt și înfundat și Topsy făcu strâmbătura ei obișnuită. Nu! Urechi care niciodată n-au auzit altceva decât cuvinte aspre și crude, firește că nu vor crede când vor auzi prima dată cuvântul dumnezeiesc al mângâierii și bunătății! Pentru Topsy, ceea ce spunea Evangelina era pur și simplu curios și de neînțeles. Nu credea.
, Dar cum s-o iei pe Topsy? Domnișoara Ofelia nu-i mai dădea de hac. Planul ei nu părea deloc aplicabil... Avea nevoie să se gândească la așa ceva și de aceea o închise pe Topsy într-o cameră întunecoasă. Era încredințată de influența morală a camerelor întunecoase asupra copiilor!
·	Nu văd cum aș putea crește copila asta, spuse ea lui
Saint-Clare, fără să o biciuiesc.
·	Eh! Biciuiește cu dragă inimă... îți dau depline
puteri, fă cum poftești!
-	Trebuie bătuți copiii, zise Domnișoara Ofelia, eu nu
am auzit că s-ar putea crește fără așa ceva.
-	Fără îndoială! reluă Saint-Clare râzând în sine. Fă
cum crezi... îți voi face numai o simplă observație. Am
văzut lovind-o pe copila aceasta cu vătraiul, am văzut
doborând-o cu lovituri de clește...în sfârșit, cu tot ce le
cădea la mână... e obișnuită cu bătăile; vezi va trebui să pui
să o biciuiască puternic ca să poată avea vreun efect.
-	Ce-i de făcut atunci?
·	Chestiunea e gravă... aș vrea să răspunzi singură.
Ce-i de făcut cu o ființă care nu poate fi condusă decât cu
vâna de bou?
-	Nu știu, dar nu am mai văzut un copil ca acesta!
-	Se găsesc adesea și printre noi bărbați și femei care
nu fac mai mult ca ea.
-	N-aș putea spune, reluă Domnișoara Ofelia.
-	Nici eu, zise Saint-Clare.  Cruzimile groaznice,
pedepsele strașnice cu care se umplu adesea jurnalele,
moartea lui Prue de exemplu, ce cauză au avut? Se găsește
adesea în purtarea rea a unora ori a altora... Stăpânul
devine din ce în ce mai crud, sclavul din ce în ce mai hârșit.
Cu biciul și cu relele tratamente este ca și cu lauda: trebuie
să dublezi doza când sensibilitatea scade! Am văzut îndată
acest lucru când am devenit posesor de sclavi... M-am
hotărât să nu reîncep, pentru că n-aș ști unde să termin. Aș
vrea cel puțin să-mi salvez moralul. Așa că sclavii mei se
poartă ca copii răsfățați. Cred că face mai mult pentru ei,
ca  și  pentru  mine,  decât  să ne înrăim  și să ne
desconsiderăm cu toții. Ai vorbit mult de răspunderea ce o
are educatorul.  Aveam într-adevăr nevoie să te văd
încercând cu un copil care în definitiv nu-i decât o mostră
printre miile altele.
-	Sistemul   nostru   face   asemenea copii,   spuse
Domnișoara Ofelia.
-	Recunosc, dar s-a făcut, s-a făcut...există... ce cale e
de urmat?
-	Nu pot să-ți mulțumesc pentru experiența care vrei să
o faci, dar fiindcă eu văd aici o datorie, voi stărui și voi
încerca să o scot la capăt cât mai bine. Domnișoara Ofelia
se puse cu nădejde pe treabă, cu zel, energie, fixă ordinea
și orele de lucru: ba își puse în gând și să o învețe să
citească și să coasă.
Cu cititul merse destul de bine și în curând reuși să
196
citească fără greutate. Cusutul merse mai greu. Firea ei neastâmpărată nu se potrivea cu nemișcarea cerută de asemenea treabă. Rupea acele, încurca ața, ascundea mosoarele sau le arunca pe fereastră, cu toată supraveghera  Domnișoarei Ofelia. Totuși, în curând Topsy se evidenție în casă; avea nesecate posibilități, mima, se maimuțărea, imita, se strâmba, dansa, sălta, se cățăra, se învârtea, fluiera și scotea toate strigătele pe toate tonurile ce se puteau închipui, în recreații, toți copiii din curte stăteau în jurul ei cu gurile căscate de admirație și mirare. Chiar Domnișoara Eva, era ca orbită de toate aceste drăcovenii de neînchipuit. Ochiul magic al șarpelui nu farmecă porumbelul? Domnișoara Ofelia regreta că Eva se simte bine în tovărășia lui Topsy și rugă pe Saint-Clare să facă ordine.
-	Ei aș! Lasă copiii... Lui Topsy n-o să-i facă decât
bine.
-	Un copil atât de stricat! Nu ți-e teamă că o să o învețe
la rele mai degrabă?
-	Nu! Imposibil... Alt copil... poate! Dar pe sufletul
Evei, răul alunecă fără să pătrundă, ca picătura pe o frunză.
-	Nu-i niciodată sigur, în ce mă privește n-aș lăsa
copiii mei să se joace cu Topsy.
-	Copiii tăi, nu, dar ai mei da, reluă Saint-Clare... dacă
Eva ar fi putut fi stricată... ar fi fost demult...
Topsy a fost mai întâi nebăgată în seamă și disprețuită de ceilalți sclavi. Ei, însă, înțeleseră curând că trebuie să revină asupra primelor purtări. Toate buclucurile produse cădeau pe seama lor, fiindcă Topsy reușea totdeauna să-și stabilească nevinovăția, deși nu avea nimeni cea mai mică îndoială asupra autoarei.
Momentul era totdeauna atât de bine ales că nu era
posibil să se descopere vinovatul.
într-un cuvânt, Topsy îi făcu pe toți să înțeleagă că trebuia să o lase în pace. Ceea ce se și făcu.
Era foarte îndemânatică și prindea foarte ușor toate, în câteva lecții știu să aranjeze camera domnișoarei Ofelia cum numai aceasta putea să o facă. Și când vroia, nu puteau fi mai curate, mai bine întinse cuverturile, mai bine așezate pernele... dar din păcate nu prea vroia des.
Dacă domnișoara Ofelia, după două-trei zile de supraveghere atentă, își închipui că Topsy era cu totul pe calea cea bună, și își vedea de alte treburi lăsând-o de capul ei, aceasta într-o oră sau două era în stare să facă din cameră o harababură întreagă.
în loc să facă patul, scotea puful din perne, se cățăra în vârful patului cu capul în jos, întindea cearceafurile ca pe covoare pe pardoseală, îmbrăca pilota cu cămașa de noapte oa  domnișoarei Ofelia, iar în mijlocul acestora ea cânta, fluiera, se privea în oglindă, făcea strâmbături, într-un cuvânt: dracul gol!
într-o zi, domnișoara Ofelia, printr-o neglijență foarte curioasă la o femeie ca ea, și-a uitat, plecând, cheia în broasca sertarului, înapoindu-se o găsi pe Topsy gătită cu frumosul său șal roșu de stofă de China, pe care și-l învârtise ca un turban în jurul capului și se plimba prin fața oglinzii cu aerele unei regine de teatru, la repetiții.
-	Topsy, strigă ea la capătul răbdării, cine te împinge
să faci acestea?
-	Nu știu, cuoană? Poate pentru că sunt foarte rea!
-	Nu știu ce să mă mai fac cu tine!
-	Trebuie bătaie, cuoană! Fosta mea stăpână mă bătea
mereu: am nevoie de ea, ca să muncesc!
-	Nu Topsy, nu vreau să te biciui... poți foarte bine să
198
faci treabă dacă vrei: de ce nu vrei?     "   " ;
·	Eram obișnuită cu gârbaciul cuoană: cred că îmii face
bine.
Domnișoara Ofelia întrebuința câteodată rețeta; Topsy intra atunci în spasme... scotea strigăte ascuțite, suspina, plângea, gemea... După o jumătate de oră, cocoțată pe balcon și înconjurată de toată trupa micilor negri, mărturisea cel mai adânc dispreț pentru ce se întâmplase.
·	Ah! Ah! Domnișoara Felia mă biciuie, ea, care n-ar
omorî cu biciul o muscă... Să fi văzut pe fostul meu stăpân
cum mai ardea carnea... știa meseria, fostul meu stăpân!
Topsy făcea paradă de monstruozitățile ei: ea le considera ca pe niște distincții măgulitoare.
·	Iată, negrilor! spunea ea auditoriului, știți că sunteți
cu toții niște păcătoși? Da, și voi sunteți și toată lumea
este? Albii sunt și ei păcătoși! Domnișoara Felia mi-a
spus... Dar eu cred că negri sunt cei mai mari păcătoși...
Nimeni nu-i mai păcătos ca mine. Sunt așa de rea, că nu-i
nimic de făcut cu mine. Fostul meu stăpân jumătate din
timp mă înjura.
Cred că sunt cea mai rea creatură de pe pământ!
Și făcând o săritură, Topsy, vioaie și ușoară, se pornea în vârful vreunui gard înalt, îngâmfându-se de răutățile ei.
Așa continuă un an sau doi educația lui Topsy. Domnișoara Ofelia se obișnuia din zi în zi cu ea, cum te obișnuiești cu bolile cronice.
Saint-Clare se distra ca de un papagal sau de un câine dresat. Când greșelile îi închideau orice cale de scăpare. Topsy se refugia după scaunul său, și acesta găsea totdeauna mijlocul de a face pacea: ea găsea, de asemenea, mijlocul de a-i stoarce câțiva bani ca să cumpere nuci sau candel, pe care le împărțea cu nesfârșită dărnicie celorlalți
199
 
copii din curte; căci pentru a fi drepți, trebuie să spunem că Topsy era darnică și că avea inima largă. Nu-și făcea rău decât ei însăși.
Și acum, că am introdus-o. în corpul nostru de balet, ea va figura la rândul ei, cu celelalte personaje ale noastre.