
TRAVERSAREA
In fundul vasului, care mergea în susul râului Red, Tom şedea legat de mâini şi de picioare şi cu sufletul apăsat mai greu ca de lanţurile pe care le purta. Pentru el nu mai exista nici o rază de lumină; toate visurile lui îşi luaseră zborul pentru totdeauna... şi ferma din Kentucky, şi nevasta şi copiii şi stăpânii buni şi casa Saint-Claire cu frumuseţile şi bogăţia ei şi căpşorul blond al Evei, cu privirea îngerească şi Saint-Claire mândru, măreţ, triumfător, bucuros şi
250
 
nepăsător câteodată, dar totdeauna bun, şi orele de tihnă şi leneveala... toate fugiseră, fugiseră pentru totdeauna...
Aceasta este una din marile mizerii ale sclavajului. Un negru cu un caracter mai comunicativ şi mai simpatic întâlneşte o familie distinsă şi dobândeşte sentimente şi gusturi, fiind într-un fel o atmosferă de lux; apoi intră pe mâinile unui stăpân aspru şi brutal.
După ce domnul Simon Legree, noul stăpân, îşi îmbarcă pe vasul cu aburi "Piratul " cei opt sclavi legaţi doi câte doi şi cu cătuşe la mâini, ancora fu ridicată şi o porniră în susul râului Red.
Atunci, stăpânul Legree, cu mutra pe care i-o cunoaştem, vru să-i mai treacă în revistă. Se opri " în faţa lui Tom, care pentru vânzare a trebuit să se îmbrace cu tot ce avea mai bun.
Legree i se adresă astfel:
-	Scoală-te!
Tom se sculă.
-	Scoate asta!
Şi cum Tom, încurcat de cătuşe nu putea să se mişte destul de repede ca să-i fie pe plac, îi smulse gulerul şi îl băgă în buzunarul lui.
Se îndreptă apoi spre lădiţa lui Tom, şi deschizând-o scoase din ea un pantalon şi o vestă prăpădită pe care le întrebuinţa numai în grajd. I le întinse poruncindu-i să le îmbrace, după ce îl uşură de fiarele pe care le purta. Apoi îi dădu în locul cizmelor lustruite o pereche de ghete rupte. Astfel transformat îşi reluă locul dinainte, fiind din nou legat.
Lucrurile le vându oamenilor de pe bord, râzând de negrii care vor să facă pe domnii.
·	Acum, Tom, că te-am scăpat de orice bagaj inutil, ia
251
 
seama la ce ai pe tine că nu vei mai căpăta altceva. Eu dau îmbrăcăminte odată pe an şi îmi place ca negrii să aibă grijă de ea.
·	Şi acum, voi toţi, făcu el dându-se câţiva paşi înapoi,
priviţi-mă! priviţi-mă în faţă! drept în ochi! acum, adăugă
el strângându-şi pumnul enorm şi greu care semăna mai
degrabă cu barosul  unui fierar, vedeţi pumnul ăsta!
cântăriţi-l... şi îl prăvăli pe mâna lui Tom.
Vă previn că pumnul ăsta face mai mult decât un ciocan de fier ca să dărâme negrii. N-am întâlnit încă vreunul care să nu fi fost doborât din prima lovitură. Şi ridică pumnul aşa de aproape de faţa lui Tom încât acesta se trase înapoi închizând ochii.
·	Eu n-am nici unul din paznicii ăia blestemaţi, eu sunt
paznic şi supraveghetor... vă previn că văd totul... trebuie
să mergi în pas... altfel nu-i chip! Nu veţi găsi la mine nici
cea mai mică blândeţe... sunt fără pic de milă.
Bietele femei abia de mai respirau: toată grămada de sclavi se aşeză pe jos cuprinsă de spaimă. Stăpânul se răsuci pe călcâie şi se duse să bea un păhărel.
·	Aşa mă port cu negrii mei, spuse el unui domn cu o
înfăţişare  distinsă,   care   şezuse  lângă  el  în   timpul
discursului. Sistemul meu... începutul energic... să ştie ce-i
aşteaptă... Eu nu sunt un plantator boier cu degetele albe,
de crin, şi care se lasă înşelat şi furat de arendaşi. Priviţi
încheieturile mele! hai! Uitaţi-vă la pumnul meu! Colea,
s-a întărit ca piatra, pe pielea negrilor... pipăiţi!
Străinul puse degetul pe locul arătat şi spuse simplu "cam tare"! apoi adăugă: "Exerciţiul v-a făcut fără îndoială şi inima tare"...
·	Păi cum nu! desigur! am cu ce să mă laud. Nu cunosc
pe nimeni mai aspru ca mine. La mine nu merge să mă
252  .
 
înmoaie nici cu binişorul, nici cu încăpăţânarea.
-	Văd că aveţi un lot frumos de sclavi!
-	Adevărat, zise Simon. Este Tom, colo: se pare că e o
bucată bună, l-am plătit cam scump ce-i drept. Cusurul lui
e că nu prea vrea să fie tratat cum sunt trataţi negrii... dar o
să-i treacă... Femeia aia gălbuie... ehi! e cam bolnavă dar
am luat-o pentru ce valorează acum... poate să ţie un an sau
doi, nu mă încăpăţânez să-i cruţ... Nu! pe legea mea! îi
întrebuinţez până la capăt şi apoi cumpăr alţii, mai puţine
îngrijiri şi mai puţină cheltuială.
-	în general, cât timp trăiesc? întrebă străinul.
-	Ei, Doamne! nu prea ştiu... depinde de cum sunt
clădiţi! Cei mai zdraveni ţin vreo şase sau şapte ani, cei
slabi... doi-trei. La început mă necăjeam cu îngrijirea lor,
acum însă, bolnavi sau sănătoşi, au acelaşi regim. Nici n-ar
servi la ceva diferenţa. Odinioară îmi băteam capul şi
cheltuiam o mulţime de parale. Acum când moare unul,
cumpăr altul... e mai bună afacerea... şi în orice caz mai
comodă.
-	A cui erai? întrebă Tom pe mulatra lângă care era
legat.
·	Stăpânul   meu   era   domnul Ellis.   Şedea   pe
Levee-Street, trebuie să-i fi văzut casa.
-	Era bun cu tine?
-	Destul de bun, până când s-a îmbolnăvit şi a devenit
foarte nervos şi pretenţios. Trebuia vegheat în fiecare
noapte... până la urmă am căzut de oboseală şi într-o
dimineaţă m-a găsit dormind: s-a înfuriat atât de rău, că s-a
hotărât să mă vândă celui mai rău stăpân ce s-ar ivi; şi
totuşi îmi promisese că la moartea lui voi fi liberă.
-	Aveai prieteni?
-	Aveam pe bărbatul meu care este fierar. Stăpânul îl
253
 
închiria altora...M-a ridicat aşa de repede că nici n-am avut timpul să-l văd; am şi patru copii... Oh! Doamne! -
Atunci femeia îşi acoperi faţa cu palmele.
Vasul înainta ducând încărcătura de dureri! Urca domol curentul mâlos şi agitat urmând întorsăturile capricioase ale râului Red. Aceleaşi maluri roşiatice şi lipsite de orice variaţie, în sfârşit vasul se opri în faţa unui orăşel şi Legree coborî împreună cu oamenii lui.
ŢINUTURI MOHORÂTE
Tom şi tovarăşii săi, înşiraţi după o căruţă grea, înaintau cu greutate pe un drum stricat, în căruţă se instalase Legree şi aruncate printre bagaje, cele două femei încă legate. Se îndreptau spre plantaţie, situată la oarecare distanţă.
Era un drum pustiu şi sălbatic care şerpuia cu mii de cotituri printr-o pădure de brazi; vântul gemea prin ramuri, pe laturi trunchiuri de chiparoşi se ridicau din pământul umed, lăsând să atârne ghirlandele lor funebre cu muşchi negricioşi.
Ici şi colo şerpi hidoşi alunecau printre crăcile rupte şi răspândite, care putrezeau prin smârcuri, îngrozitor drum, chiar pentru un om care s-ar duce să-şi vadă de afaceri călare pe un cal bun, dar încă pentru aceşti nenorociţi pe care fiecare pas îi depărta pentru totdeauna de tot ce poate regreta, de tot ce poate dori omul.
Numai Legree părea încântat: din timp în timp scotea din buzunar o sticlă cu rachiu şi-i mai trăgea o duşcă.
·	Hai! spuse el întorcându-se şi aruncându-şi privirea pe feţele triste ale oamenilor. Hai! băieţi, să auzim un cântec acum!
254
 
Sclavii se priveau între ei codindu-se... apoi unul intona o melodie cu pretenţii de a fi veselă; era un cântec, stupid şi destul de răspândit printre negri. Astfel ajunseră la plantaţie. Aparţinuse înainte unui proprietar bogat şi cu gust. Acum...
Aspectul era jalnic ca al oricărei proprietăţi trecută dintr-o mână grijulie într-una neglijentă şi spoliatoare. Unde altă dată era o pajişte îngrijită, acum creşteau buruieni înalte printre cioburi de sticle şi mormane de gunoi.
Sera nu mai avea geamuri şi câteva ghivece mai zăceau aruncate pe aleea odinioară cu pietriş curat.
Casa, înconjurată cu o verandă susţinută de stâlpi impozanţi, era mare şi frumoasă; şi la ea se cunoştea schimbarea stăpânului. Unele ferestre erau înfundate cu scânduri, altele cu zdrenţe... tencuiala căzută în mai multe locuri, obloane lipsă...
Trei sau patru câini fioroşi, deşteptaţi de zgomotul roţilor năvăliră gata să sfâşie... A fost nevoie de toată cazna
255
 
sclavilor casei ca să-i împiedice să nu-i facă bucăţi pe Tom şi pe ceilalţi.
-	Uite ce vă aşteaptă, spuse Legree, mângâind câinii cu
o satisfacţie ce făcea rău la vedere, şi întorcându-se către
sclavi... vedeţi ce vă aşteaptă dacă aţi vrea să fugiţi... Câinii
ăştia sunt dresaţi la vânătoare de negri; v-ar înghiţi ca pe
nimic... Băgaţi de seamă! Ei, Sambo - spuse el unui negru
în zdrenţe, cu o pălărie fără boruri şi care se tot învârtea în
jurul lui - cum au mers lucrurile?
-	Foarte bine, stăpâne.
-	Quimbo! se adresă el, unui alt negru, ţi-ai amintit ce
ţi-am spus?
-	Sigur!
Cei doi negri erau personajele principale ale gospodăriei; fuseseră antrenaţi sistematic de Legree... Voise să-i facă la fel de cruzi şi sălbatici ca dulăii. Cu grijă şi exerciţii reuşise. Reprezentau ferocitatea.
-	Hei! Sambo, ia du oamenii la locul lor şi uite, am
cumpărat   şi   o   femeie   pentru   tine, spuse   Legree
împingând-o pe mulatră spre el.
-	Oh! stăpâne, mi-am lăsat bărbatul la Noul Orleans.
·	Ei şi ce? nu-ţi trebuie altul acum? Gura... şi şterge-o.
Legree puse mâna pe bici.
Tom nu mai putu să audă altceva pentru că trebui să urmeze pe Sambo în tabără.
Aceasta era formată din nişte bordeie mizere, murdare şi dezgustătoare. O mână de paie trântită pe jos forma toată mobila. Tom era gata să leşine.
·	Care va fi a mea? îl întrebă pe Sambo cu ton supus.
·	Nu ştiu... poate asta... cred că mai e loc pentru unul.
Nici eu nu ştiu unde să vă mai bag, pentru că sunt o
mulţime.
256
 
r-i-i A.		        J
Târziu, când turma de negri se întoarse de la muncă pentru a intra în tabără, bărbaţii şi femeile, zdrenţăroşi, murdari şi prăpădiţi, nu văzură cu ochi buni pe noii veniţi. Voci guturale şi răguşite se ciorovăiau în jurul morii de mână cu care îşi măcinau boabele pentru mâna de păsat ce forma masa lor de seară. Erau la
câmp din zori, muncind îndoiţi sub biciul paznicului, căci
era tocmai în toiul culesului bumbacului.
Bărbaţii  erau  abrutizaţi,  morocănoşi,  femeile  slabe,
triste  şi  descurajate.  Trataţi  ca  animalele,  nenorociţii
coborâseră pe ultima treaptă posibilă unor fiinţe omeneşti. Sambo aruncă un sac cu porumb mulatrei şi-i spuse să
i-l macine. Femeia se supuse şi Quimbo interveni cerând
să-şi aştepte fiecare rândul.
Tom aşteptă şi el mult, cu sacul care trebuia să-i ajungă
o săptămână şi dădu o mână de ajutor unor femei ce nu
puteau să învârtească moara. O coardă sensibilă tresări în
inima lor şi le lumină o clipă faţa.
257
 
CASSY
Nu i-a trebuit mult timp lui Tom ca să afle de ce trebuia să se teamă sau ce putea spera de la viaţa pe care o ducea acum. Căuta pe cât putea, cu băgare de seamă, să înlăture neplăcerile obişnuite stării sale. îşi luase hotărârea să suporte totul cu răbdare, zicându-şi că poate astfel s-ar ivi o posibilitate de salvare pentru el.
Legree   şi-a dat numaidecât seama de calităţile   lui Tom        şi îl considera, printre sclavii   de prim ordin; dar   avea pentru      el o antipatie specifică oamenilor răi faţă de  cei  buni.   Se înfuria să tot vadă, că  nici una  din violenţele lui faţă de cei slabi nu era scăpată  de  Tom care  o  înregistra cu strângere   de inimă. Cumpărându-l, s-a gândit că mai târziu l-ar
258
putea face supraveghetor, căruia să-i poată încredinţa, în absenţa lui, conducerea afacerilor. Dar după el, pentru postul acesta prima, a doua şi a treia condiţie era asprimea. Tom nu era aspru: Legree îşi puse în cap să-l facă aspru.
într-o dimineaţă, pe când se ducea la câmp, atenţia lui Tom fu atrasă de o nouă sosită cu o înfăţişare deosebită. Ea nu îl privi şi nu-i spuse nimic cu toate că mergeau alături. Treaba o făcea cu uşurinţă şi îndemânare dar cu dispreţ.
în ziua^aceea Tom lucră alături de mulatra cumpărată odată cu el. Se vedea că suferea cumplit şi era gata, gata să leşine. Pentru a o ajuta, Tom voi să-i strecoare în sacul ei din bumbacul cules de el, dar femeia se opuse spunându-i că ar putea să aibă el neplăceri. In aceeaşi clipă, apăru şi Sambo care îi trânti ei un picior zdravăn cu bocancul iar lui Tom o lovitură cu biciul peste faţă. Tom îşi reluă lucrul tăcut; însă femeia, epuizată,leşină. Pentru a o trezi o înţepă adânc cu un ac lung. Nenorocita se sculă pe jumătate gemând. Profitând de un moment când Sambo se depărta, Tom reuşi să pună în sacul mulatrei câţiva pumni din bumbacul cules de el, cu toate protestele ei. Deodată, străina care acum era lângă Tom şi care îl auzise când îi spusese mulatrei că poate îndura mai uşor ca ea violenţele, ridică ochii mari, negri, îl fixă şi îi puse la rândul ei câţiva pumni de bumbac în sac.
·	Nu ştii unde eşti, îi spuse ea, căci altfel n-ai face asta. Dacă ai fi stat o lună aici nu ţi-ar mai trece prin minte să ajuţi pe nimeni.
Până la sfârşitul zilei femeia strânse cu o iuţeală uimitoare porţia ei în afară de ce dăduse lui Tom în mai multe rânduri.
Seara/când Legree află de la Sambo de fapta lui Tom, decise drept pedeapsă să-l pună chiar pe el să o biciuiască
259
pe Lucy, mulatra. Era încântat de lecţia bună pe care i-o dădea.
Trecu la locul unde făcea cântărirea sacilor; încet, unul câte unul, rupţi de oboseală, muncitorii soseau cu teamă, .întinzând panerele lor. Legree nota în dreptul numelui fiecăruia greutatea panerului. Al lui Tom avea greutatea cerută, Lucy se apropie: şi la ea greutatea era împlinită, dar stăpânul făcu pe furiosul:
·	Leneşo! Vită! Iar nu ai greutatea... Treci de-o parte,
am eu grijă de tine.
Femeia scoase un geamăt lung şi căzu pe o bancă.
·	Tom, ia vino încoace! răcni Legree. Ştii că te-am luat
pentru a îndeplini lucruri mai deosebite. Astă seară o să te avansez şi trebuie să te formezi. Ia pe femeia asta şi biciuieşte-o; ştii de ce este vorba; ai mai văzut aşa ceva.
Iartă-mă! stă
pâne. Nu mă puneţi
la    treaba asta.
N-am  făcut-o  ni
ciodată... niciodată
n-aş   putea să   o
fac... îmi este im
posibil... absolut!
-	O    să înveţi
multe pe care nu le
260
 
ştii, înainte de a termina cu mine, zise Legree luând o vână de bou cu care îl lovi cu furie pe Tom în plină faţă. Urmă o ploaie de lovituri.
-	Ei bine! adăugă el când obosi, mai spui că nu poţi?
-	Da, stăpâne! zise Tom ştergându-şi sângele cu mâna.
Voi munci ziua şi noaptea până la ultima suflare, dar asta
cred că nu e drept şi nu o voi face niciodată, nu... niciodată!
Un freamăt trecu prin mulţime... Legree păru la început foarte surprins, apoi izbucni:
-	Cum, mizerabilă bestie neagră, nu găseşti că e drept
ce spun? îndrăzneşti să afirmi în faţa stăpânului tău ce e
drept şi ce nu e? Pretinzi că nu e drept să loveşti pe femeia
asta?
-	Da, stăpâne! Biata fiinţă e slabă şi bolnavă. Ar fi
crud să fie biciuită... şi eu nu o voi face niciodată... Dacă
vrei să mă omori, omoară-mă; dar de ridicat mâna asupra
unui om, nu!... mai bine să mor!
261
 
Tom vorbea cu vocea sa blândă şi potolită .dar era uşor de văzut până la ce punct hotărârea lui era de nezdruncinat. Legree spumega de furie şi adăugă:
-	Nu sunt eu stăpânul tău? N-am plătit o mie două sute
de dolari pentru tot ce e în pielea ta neagră? Nu eşti, acum,
al meu trup şi suflet?... Şi, cu bocancul îi mai dădu o
lovitură.
-	Răspunde-mi.
Tom era frânt de durere; dar la ultima întrebare o rază trecu prin ochii lui, şi în timp ce pe faţă îi curgea, şi sângele şi lacrimile, spuse:
·	Nu!  sufletul  nu este  al tău,  stăpâne...  nu 1-ai
cumpărat... nu poţi să-l plăteşti... Nu poţi să-mi faci rău.
·	Ah! nu pot! spuse Legree cu-o ironie drăcească... O
să vedem... Sambo, Quimbo, aici! Daţi-i câinelui ăstuia o
bătaie să nu se mai scoale o lună.
Cei doi giganţi îl ridicară pe Tom. Se vedea pe feţele lor victoria ferocităţii. Era, personificarea forţelor întunericului; Biata mulatră ţipă de durere; toţi sclavii se sculară deodată; Quimbo şi Sambo îl luară pe Tom, care nu mai opuse nici o rezistenţă.
MULATRA
Era în toiul nopţii. Tom însângerat şi gemând, zăcea într-o magazie părăsită. Era întuneric adânc, în atmosfera apăsătoare bâzâiau miliarde de ţânţari; o sete arzătoare, cel mai îngrozitor supliciu, punea vârf suferinţelor lui Tom.
Auzi nişte paşi, şi o luminiţă licări lângă el...
·	Cine-i acolo? Oh! vă rog, de băut! puţină apă...vă rog!
262
 
Cassy, căci ea era, puse băutura pe pământ şi sprijinind capul lui Tom îi dădu să bea apă dintr-o sticlă. Când termină de băut:
-	Mulţumesc, doamnă, zise el!
-	Nu-mi spune doamnă; nu sunt decât o nenorocită de
sclavă ca şi tine... mai nenorocită decât ai putea fi vreodată.
Şi vocea îi deveni mai amară: dar ce ai cu tovarăşii ceilalţi
ai tăi, încât suferi atâta pentru ei, când la prima ocazie ei
s-ar întoarce împotriva ta? Sunt tot aşa de josnici şi cruzi
faţă de sine cât sunt unii faţă de alţii.
-	Bietele fiinţe, zise Tom, cine i-a făcut cruzi? Dacă
cedez, eu însumi voi deveni crud încet, încet... Nu! Nu!
doamnă. Eu am pierdut totul, tot ce aveam pe pământ. Nu
mi-a mai rămas decât conştiinţa de om cinstit şi dacă devin
crud ca Sambo... ce importă cum am devenit astfel.
Femeia aruncă asupra lui Tom o privire înspăimântată! S-ar fi spus că a fost izbită de un gând nou... Scoase un geamăt lung şi strigă:
-	îndurare! ai spus adevărul. Vai! vai! şi se crispa
frântă de o durere grozavă apoi într-o clipă se îndreptă şi
păru că se reculege.
-	Pot face ceva pentru tine? Mai ai nevoie de apă?
Tom vroia să vorbească dar ea îi făcu semn să tacă.

·	Nu vorbi, caută să dormi, dacă vei putea...
Puse cana cu apă aproape, îi potrivi lucrurile lângă el şi ieşi.
263
 
FĂGĂDUIELI DE DRAGOSTE
Salonul lui Sirnon Legree era o încăpere mare cu un cămin monumental şi care odinioară fusese splendid tapetată. Acum, acest tapet mucegăit, sfâşiat şi decolorat, atârna bucăţi, bucăţi pe pereţi. Aerul era închis, greu şi nesănătos aşa cum poate fi într-o casă părăsită, umedă şi ruinată care n-a mai fost aerisită cu anii. Un morman de cărbuni era trântit alături de căminul în care ardea focul, nu numai pentru că Legree avea nevoie ca să-şi fiarbă apa pentru grog şi să aibă de unde îşi aprinde ţigarea. Câinii îşi aveau culcuşurile lor; în neorânduiala de nedescris ce domnea, lucrurile de întrebuinţare curentă, personală, precum cele de toaletă sau cămăşi, şei, harnaşamente, " haine, erau aruncate la întâmplare pe jos, pe scaune, pe unde se nimerea.
Sambo intră făcând plecăciuni şi întinse stăpânului ceva învelit în hârtie.
-	Ce mai vrei, câine?
-	Un farmec, stăpâne.
-	Ce?
·	Un farmec de la o vrăjitoare pe care negrii îl iau ca
să nu simtă durerea când sunt bătuţi. Tom şi-a agăţat-o la
gât cu o panglică neagră.
Legree era superstiţios ca majoritatea oamenilor cruzi şi necredincioşi. Luă hârtia, o desfăcu şi scoase un dolar de argint şi o buclă de păr blond lucios. Părul, ca un şarpe viu, se încolăci singur pe degetul lui Legree.
Cuprins de spaimă, smulse bucla de pe degete ca şi cum s-ar fi ars...
264
 
·	Ia-o!... du-o!... la foc! la foc! şi o aruncă pe jar. De
ce mi-ai adus-o aici?
Sambo rămase cu gura căscată de mirare şi încremenit de teamă...
·	Să nu-mi mai aduci lucruri d-astea necurate aici,
strigă el ridicând pumnul la Sambo care fu bucuros că
scapă numai cu atât.
Dolarul îl aruncă pe fereastră afară.
Ce remuşcări avea Legree? Şi ce-i amintea această simplă buclă de păr blond ca să zguduie un obişnuit cu toate formele cruzimii?
Pentru a răspunde trebuie să spunem cititorului o poveste mai veche.
Cât de aspru şi păcătos era omul acesta acum, odată a fost şi el legănat la sânul unei mame iubitoare... Acolo, departe în Noua Anglie, această mamă îşi crescuse unicul fiu cu o dragoste pe care nimic nu o făcu să şovăie; dar fiu al unui tată cu inimă de piatră, violent şi insensibil, toată comoara de dragoste revărsată asupra lui fu zadarnică; urmă căile blestemate ale unei vieţi de desfrâu şi de moarte a sufletului. După o ultimă încercare, când se părea că în sfârşit fusese atins... răul învinse totuşi şi de atunci i se încredinţa cu totul.
într-o noapte, în suprema agonie a deznădejdei, mama sa îngenunche la picioarele lui; iar el o îmbrânci brutal şi ea căzu leşinată, apoi înjurând şi blestemând o porni în lume.
Ultima dată când Legree mai auzise de mama lui, a fost într-o noapte de desfrâu...
Era în mijlocul prietenilor lui îndobitociţi de băutură ;când i se dădu o scrisoare... O deschise... şi scoase din ea o
265
 
buclă de păr care i se înfăşură de asemenea, în jurul degetelor.
Scrisoarea anunţa moartea mamei sale care îl ierta şi-i dădea binecuvântarea.
Legree arse scrisoarea şi părul; dar când le văzu îndoindu-se şi strângându-se în flăcări se cutremură. Adesea, în noaptea şi liniştea solemnă care condamnă spiritul celor răi să stea de vorbă cu ei înşişi, îşi vedea mama ridicându-se palidă la căpătâiul patului lui şi simţea înfăşurându-i-se pe degete părul ei... o năduşeală rece îi inunda faţa, şi sărea din pat plin de spaimă!
"Un lucru ştiu: că trebuie să las omul ăsta în pace, îşi zise el. Cred că sunt vrăjit. Datorită lui am retrăit cutremurarea şi spaima de atunci... De unde o fi având el bucla de păr? Nu poate fi aceeaşi! Doar ştiu bine că am ars-o! Nu poate părăsi singură capul celor morţi...
Nemaiputând sta singur îşi chemă sclavii pe care îi admitea din când în când în salon să-l întovărăşească la băutură şi când îi punea, ca să se amuze, să-i cânte, să danseze sau să se bată... după capriciile momentului.
Larma produsă de urletele, ţipetele şi chiotele dinăuntru o aduse şi pe Cassy, care îl îngrijea pe Tom, la fereastra de unde văzu nebunia degradantă a lui Legree şi celor doi supraveghetori, într-un hal fără de hal de beţie furioasă, aruncând cu scaunele şi făcând zgomotul acela infernal.
"Ar fi într-adevăr un păcat să scapi omenirea de aceşti mizerabili?" se întrebă ea cu adânc dispreţ şi revoltă...
·	Ei, băiete! zise Legree atingându-l pe Tom dispreţuitor cu piciorul, cum te simţi? Nu ţi-am spus că o să te învăţ cu lucruri noi? Ei, acum eşti dispus să mă . asculţi? Hai scoală! şi-i mai dădu un picior.
Rupt  şi  epuizat  cum  era,  abia  reuşi,  cu  sforţări
266
 
supraomeneşti, să o facă.
·	Ei drace! va să zică poţi! Acum, în genunchi şi cereţi
iertare pentru răspunsul de ieri.
Tom nu făcu nici o mişcare.
-	La pământ, câine, făcu Legree, lovindu-l cu biciul.
-	Domnule Legree, spuse Tom, nu pot face aşa ceva!
Am făcut ceea ce am crezut că este drept; .şi voi face şi în
viitor la fel. Nu voi face niciodată rău, fie orice-o fi.
-	Ah! nu ştii ce ar putea să mai fie, stăpâne Tom...!
Crezi că ţi s-a făcut ceva deocamdată? Ce-ai zice dacă te-aş
lega de un pom şi aş face puţin foc în jurul tău? Nu ar fi
plăcut? Hai?
-	Stăpâne, ştiu că poţi face lucruri teribile, dar... când
vei omorî corpul, nu vei mai putea face nimic; şi apoi va fi
eternitatea.
Cuvântul acesta dădu forţe noi lui Tom care continuă:
-	Domnule Legree, m-ai cumpărat şi eu voi fi o slugă
bună şi credincioasă. Vă voi da toată munca mea, tot
timpul meu şi toată puterea mea. Dar sufletul nu vreau să-l
dau unui om muritor. Nu mă tem de moarte, o aştept, mă
poţi bate, mă poţi lăsa să mor de foame, să mă arzi, nu va
fi decât că voi ajunge mai repede acolo unde trebuie să mă
duc.
-	Vei ceda!
-	Nu!
-	Blestematule! şi cu un pumn îl dădu grămadă.
-	Ia seama, Tom, deocamdată te las fiindcă ne grăbeşte
treaba şi am nevoie de toată lumea, dar să ştii că eu nu uit
niciodată, şi o vei plăti. Adu-ţi aminte!
267