Editura LiterNet
     
Carte de poveşti

Editura LiterNet   Prima pagină   Cuprins   Pagina anterioară




A fost, odată ca niciodată, un căluţ. El trăia într-o pădure mare, verde şi frumoasă, plină de animale, de frunze şi de flori, de zgomote, de mirosuri şi de freamăt.

Căluţul era vioi, ba chiar prea vioi.

Toată ziua alerga, bătea din copite şi necheza, şi nu dormea aproape niciodată. Degeaba ieşea Luna printre nori, degeaba se opreau vântul şi freamătul frunzelor din copaci, degeaba se culcau toate animalele din pădure. Căluţul nici nu băga de seamă.

El alerga fericit, necheza vesel şi scula din somn toată pădurea.

De aceea i s-a spus Zglobiuţ.

Cu toate că, în pădure, toată lumea îl iubea, Zglobiuţ trebuia potolit. Animalele trebuiau să se odihnească, puii lor trebuia să doarmă, ca să crească, iar bătrânii pădurii aveau nevoie de linişte, ca să poată lua hotărâri importante.

De aceea, într-o zi, animalele pădurii s-au aşezat la sfat.

- Ce ne facem cu Zglobiuţ, se întrebară ele.

- Să-l legăm de un copac, spuse vulpea cea vicleană.

- O să rupă pomul şi n-o să rezolvăm nimic, zise veveriţa. Iar eu nu o să am unde să mă mai sui.

- Să-l trimitem în altă pădure, spuse cârtiţa. Aşa n-o să-mi mai strice nimeni muşuroaiele.

- Asta nu, nechezară ceilalţi căluţi. Dacă e vorba pe-aşa, plecăm toţi şi n-o să mai tundă nimeni iarba din poieni.

- Daţi-mi-l mie, să-l mănânc, spuse lupul. Eu mă aleg cu o masă bună, iar voi o s-aveţi linişte.

- Vai, vai, săriră iepuraşii cu urechile ciulite. Zglobiuţ este prietenul nostru, nu vă lăsăm să-i faceţi aşa ceva.

În pădure se lăsă liniştea. Nu se mai auzeau decât bâzâitul albinelor şi aripile fluturaşilor. Nu mai avea nimeni nici o idee. Toate privirile se îndreptară către bufniţa cea înţeleaptă.

- Ştiu eu ce trebuie făcut, spuse într-un târziu bufniţa. Să vină păsărelele!

Şi păsărelele veniră. Toate animalele erau curioase, dar bufniţa le spuse să se întoarcă la treburile lor. Nu peste mult timp, păsărelele plecară într-o călătorie lungă. Şi-au zburat, şi-au zburat, peste câmpuri, peste păduri şi poieni, peste ape şi arături, zi însorită şi noapte înstelată, până când au ajuns la o fâneaţă înmiresmată, plină de floricele roşii şi galbene, albastre şi portocalii.

În mijlocul fâneţii se afla o căluţă albă, cu coama în vânt, cu ochişorii verzi şi adânci. Căluţa păşea cu graţie prin iarba verde şi înaltă. Din cînd în cînd ridica privirea limpede spre cerul albastru şi ofta uşor. O chema Liniştuţa.

Nimeni nu ştie ce i-au spus păsărelele căluţei celei cuminţi, dar nu peste mult timp, Liniştuţa şi-a luat rămas bun de la fâneaţa cea înmiresmată. Şi-a mers, şi-a mers, zi însorită şi noapte înstelată, până a ajuns în pădurea noastră.

Între timp, Zglobiuţ reuşise să facă cea mai mare năzbâtie. Într-o zi, pe când animalele încercau să-şi adoarmă puişorii pentru somnul de după-amiază, se iscă zarvă mare. Nici măcar vântul nu ştia ce să mai facă şi se apucă să bată din ce mai tare. Crengile copacilor se legănau neliniştite, iar frunzele mai galbene zburau în vârtejuri de jos până sus. Florile îşi închiseseră petalele, iar albinele se refugiaseră speriate în stupi.

Zglobiuţ stătea pe cea mai înaltă colină din pădure şi bătea de mama focului din copite. Şi nici măcar nu era singur: îl acompaniau mai mulţi iepuraşi, care băteau cu codiţele pe spatele unor ţestoase, iar ciocănitorile din copaci ţineau ritmul pe trunchiurile tari de stejari. Nu lipseau nici gaiţele care, cu vocile lor ascuţite, făceau un tărăboi de nedescris. Bufniţa îşi pierduse răbdarea. Era ora ei de somn cea mai dulce, după ce toată noaptea veghease pădurea cu ochii ei mari, deschişi.

Când a văzut-o pe Liniştuţa, Zglobiuţ s-a dat trei paşi înapoi, cu uimire. Nu mai văzuse niciodată o căluţă atât de frumoasă şi de liniştită. Apoi au pornit împreună pe sub ramurile copacilor bătrâni.

De atunci, pădurea şi-a găsit liniştea. Toate animalele erau mulţumite: puii puteau să doarmă, ca să crească mari, iar bătrânii puteau să se gândească la treburile importante.

Numai bufniţa cea înţeleaptă se uita în urma celor doi căluţi, mereu împreună, şi se gândea: nu peste mult timp, va trebui să caut o altă Liniştuţă... Dar asta este o altă poveste.



Editura LiterNet   Prima pagină   Cuprins   Pagina anterioară

Editura LiterNet, 2003