Editura LiterNet
Ovidiu Bufnilă: Câmpuri magnetice

Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare




      Toată vara au umblat printre agenţii noştri nişte vorbe aiuritoare.
      Marile noastre întinderi informaţionale trepidară.
      Se zvonea că ne apropiem de o stranie bifurcaţie. Trompeţii din Galeea au anunţat-o spre seară cu sunete viguroase, prelungi, asurzitoare.
      Toboşarii din Cretona şi-au rupt mâinile de sticlă. Husarii din Goblena au tunelat domeniile virtuale în goana cailor vrând să găsească bifurcaţia.
      Ne îndreptam spre ea de o mie de ani fără ca măcar s-o bănuim şi fără ca astrofizicienii fericiţi din Ehren, din Adamville şi Takla Makan să-i descopere prezenţa periculoasă în spuza stelelor pe care le cercetau cu atâta vioiciune.
      Era ca şi cum ne-am fi aruncat orbeşte într-un vârtej virtual fără să luăm seama la pericolele care ne pândeau.
      Eremiţii reformaţi din Ehren puseră la cale dărâmarea zidului din Takla Makan în timp ce Obin Oba se întâlni cu vicepreşedintele Weinberger, în mare secret, la bordul submarinului galben pe care Abu Kadâr îl ancorase nu departe de Puerto Pico, în apropiere de Insulele Diavolului.
      Generalul Başkaev se certă cu augusta oficială din Burbansk iar cavaleriştii din Guaribo îi adresară o scrisoare plutonierului Slatt anunţându-l că se vor petrece evenimente tragice. Pneumaticii din Ghile Ga aflară că Petra Petronius ar fi descoperit o celulă bizară ce avea o uriaşă pereche virtuală.
      Bobolina le promise electricilor din Susa Mabusa că o să afle întreg adevărul dar locotenenţii împăratului Ogawa îi puseră întruna beţe în roate.
      Pricoliciul de la arsenalul din Galeea povesti tuturor că avusese un coşmar şi că era posibil ca întreg universul plin de universuri să fie înfăşurat într-o mantie înstelată de magicienii secretului. Pricoliciul se visă pe muntele Haman şi se jură că văzuse pentru prima oară în viaţa lui un diamant de lumină veche.
      Groparii din Kauna Kunaó îl căutară pe pricolici vrând să-l răpească pentru că aveau de gând să atace Tulule şi să devină nemuritori.
      Generalul Monteores se întâlni cu begonul de Bagoda încercând să se pună de acord asupra împărţirii lumii iar colonelul Sharun se gândi pentru prima oară că Pitoşkin, unul dintre oamenii lui, i-ar putea fi de folos ca să afle cât mai multe lucruri despre Mandhala.
      Totalitarienii din Cretona puseră la cale o ambuscadă în care ar fi vrut să-i atragă pe totalitariştii din Galeea iar forţele de ordine din Betola încercară să împrăştie cei zece mii de gunoieri care aveau de gând să dea o lovitură mortală guvernantei naţionale şi să aresteze ofiţerii împăratului Ogawa.
      Marele scut din Qiatotocoatl deveni obiect de dispută între ambasadorii orientalelor şi occidentalelor iar noi ne cuibărirăm într-un albatros imperial pregătindu-ne să reinterpretăm imperfecţiunea.
      Zburând pe deasupra muntelui Haman, am zărit-o pe domnişoara Margareta din micul Beauburg giugiulindu-se cu Pitoşkin. Se hârjoneau într-o căpiţă de fân. Nici nu le trecea prin gând că în curând vom secretiza întregul univers plin de universuri.
      În zare, dincolo de Azego Bazego, se desfăşura dansul norilor din Marsila Molé iar forţele maritime ale vicepreşedintelui Weinberger produceau primele vârtejuri virtuale.
      Cerul se înroşise şi se auzea bubuitul tunurilor din Kumbra Kumbrali.
      Nici vorbă de pacea de o mie de ani!
      Muşcând-o de urechiuşă pe domnişoara Margareta, Pitoşkin îi povesti despre buclele Davi, despre orgasmul universal şi despre diamantele de lumină veche în care ar fi stat ascuns teribilul adevăr al tuturor lumilor.
      Domnişoara Margareta îşi trecu degetul printre buze şi îi şopti lui Pitoşkin că ignoranţa şi prostia guvernantei naţionale din Bulbona or să ducă la pierzanie agenţii secreţi şi că minunata artă a spionajului se apropia de sfârşit.
      Pitoşkin încercă s-o liniştească dar chiar atunci ne zări plutind prin văzduh. O luă la fugă după albatrosul imperial vrând să-l doboare cu pietre. Se lăsă păgubaş pentru că dincolo de stâncile de pe ţărm văzu submarinul galben al lui Abu Kadâr tăind leneş valurile.
      Lângă tunurile de la prova, vicepreşedintele Weinberger stătea la taclale cu Obin Oba. Râdeau de se prăpădeau. Fumau trabuc. Se băteau prieteneşte pe umăr şi, din când în când, se strângeau în braţe.
      Puneau la cale soarta popoarelor din Guaribo, Kodaon şi Tonga Tongao, răpirea lui Agomanian Agomanianos care lupta împotriva diavolului, extazul mulţimilor din Takla Makan, dimineaţa generalilor din Quanqo Koqué, mareea trandafirilor din Adamville şi furtul secretelor din San Gastoban.
      Colonelul Sharun ar fi dat orice să afle toată tărăşenia.
      Privindu-se într-o oglindă adusă de un pelerin din Burbansk, colonelul îşi ţuguie buzele şi-şi promise că într-o bună zi va conduce lumea.
      Pitoşkin îşi scoase ocheanul şi urmări cu atenţie mişcările buzelor celor doi sperând că o să primească o tresă în plus.
      Un matroz se căţără în nacelă vrând să împuşte albatrosul pentru prânzul lui Abu Kadâr.
      Matrozul era gras şi ştirb. Avea obrazul plin de cicatrice. Luptase în Nulome, la Popocatepetlán şi în Guabano Lao.
      Era iubitul lui Abu Kadâr şi fusese cumpărat pentru două baniţe de aur din Metongo Bambo. Abu Kadâr ţinea la el ca la ochii din cap şi omorâse cu mâna lui o mulţime de vânători de balene şi de soldaţi imperiali care doar îndrăzniseră să arunce vreo privire iubitului său.
      Vicepreşedintele Weinberger îl lovi pe matroz peste mână. Glonţul fierbinte şuieră ameninţător şi se pierdu în spuma valurilor.
      Abu Kadâr se apropie în grabă.
      Era asudat. Avea tunica descheiată iar mustăţile uriaşe i se zbârliseră. Bocancii îi miroseau a catran. Catarama centurii ruginise din cauza aerului sărat iar chelia îi era plină de pete maronii. Sabia din oţel de Polga Polgani zăngănea nerăbdătoare şi ameninţătoare. Puşcociul dăruit de tunarii din Beauburg se umflase de plumbi grei gata, gata să trimită pe lumea cealaltă orice ageamiu care ar fi îndrăznit să-l înfrunte pe Kadâr. Pumnalul furat din Galeea se pregătea să lovească mişeleşte iar arcanul dăruit de guvernatorul din Togai mustăcea vrând să-i gâtuie drăgăstos pe toţi cei din preajmă.
      Vicepreşedintele mărturisi că în copilărie un albatros imperial i se arătase în vis şi că îi povestise despre diamantele de lumină veche, despre universul plin de universuri şi despre femeile din Mandhala. La prima vedere totul părea să fie o superbă iluzie dar Weinberger era convins că e acelaşi albatros.
      Abu Kadâr îi aruncă o privire scurtă lui Obin Oba.
      Obin Oba avea un caftan cusut cu fir de aur şi nişte ochi ca de smoală. Galopul cailor sălbateci se auzea în răsuflarea lui. Sute de bătălii sângeroase se citeau în tatuajele sale iar pe cizme încă nu se uscase sângele pneumaticilor ucişi în şarja de cavalerie de la Qinzacoatl.
      Obin Oba încuviinţă dând uşor din cap.
      Era sfârşitul primăverii şi se anunţau evenimente tragice care aveau să schimbe soarta tuturor lumilor şi a universului plin de universuri.
      Abu Kadâr îşi scoase sabia şi reteză scăfârlia iubitului său.
      Să fi fost oare acest moment un act de descurajare strategică iniţiat de serviciile secrete inamice din alte lumi? Să fi fost o intrigă ţesută de un rebel din interiorul enciclopediei? Să fi fost o conspiraţie pusă la cale de augusta oficială din Calabra aflată mână-n mână cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil?
      Dar cum ar fi putut acţiona asemenea spioni de vreme ce eram o omogenitate informaţională şi stăpâneam secretul orizontalizării?
      Oare structurile narative şi descriptive ale enciclopediei fuseseră virusate în adâncime? Analiza sociologică ne dezvăluia tendinţele?
      Bobolinele, hemolii, gunoierii din Guaribo, femeile de serviciu din Takla Makan, melisele şi eremeţii reformaţi din Ehren şi multe alte personaje fabulatorii erau suportul ideal pentru viruşii informaţionali folosiţi de serviciile secrete inamice?
      Să fi fost o stare de insurgenţă a structurilor imaginare libere pe care le-am descoperit în mişcarea noastră aparentă către sensul ultim?
      De ce nu am evitat bifurcaţia în cele din urmă?
      De ce ne-am lăsat atraşi de rotirea marilor molecule neluând în seamă mulţimea de celule care ţâşneau din vârtejurile virtuale căutându-şi fie o pereche, fie un punct de echilibru în care să pornească în marea lor aventură prin universul plin de universuri?
      De ce am fi preferat abisul unei stări de acalmie informaţională?
      Reinterpretând structurile narative şi descriptive ne obligăm să reorganizăm instrucţiunile conţinute în inventarul nostru enciclopedic.
      Lumile din Molina Mar, din Burbansk, din Puerto Pico şi din Qiatotocoatl ne apar ca fiind imperfecte, actele economice, religioase, militare, culturale şi de orice altă natură fiind adesea fără substanţă.
      Imperfecţiunea nu este însă ţelul nostru ultim aşa cum spionii de dincolo de orizontul vizibil nu sunt adevăraţii noştri duşmani.
      Acţiunile de dezinformare puse la cale de serviciile secrete inamice ne-au ajutat însă să descoperim proprietăţile uluitoare ale orizontalităţii.
      Am reuşit astfel să intuim strategicile câmpurilor magnetice şi am înţeles că alcătuirea lumilor nesfârşite se revendică a fi a codurilor constituite spre deliciul interpretării. Am aflat că maliţia sau aroganţa celui care intepretează sunt dovezi sigure de vulnerabilitate.
      Savanţii desueţi din Patola, din Beauburg şi din Gugumbe au preamărit tradiţia şi au luat cu asalt întemeierile forţelor de creştere lucrând în dauna lor şi spre binele spiritului conservator. Malagambiştii literari din Pântraşiva, din Kalombra şi Baha au ţinut prelegeri şi conferinţe despre marele nimic năucind masele largi şi vestind o ultimă apocalipsă pentru a fi pe placul augustei oficiale.
      Toate aceste experienţe ne-au convins să pornim în căutarea miracolului şi au organizat ceea ce numim adeseori tendinţa.
      Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre şi ne îndreptăţeşte să credem că, de cele mai multe ori, ignoranţa şi prostia sunt instituţionalizate cu bună ştiinţă în lumile enciclopediei.
      Ele sunt susţinute fie de propaganda în dauna binelui public, fie de monopolul pus pe nemurire. Ele au un efect devastator stârnind vârtejuri virtuale şi producând revoluţii pe care savanţii desueţi din Doga Noga şi Marsila Molé le confundă cu câte o bifurcaţie exemplară, tânjind după un eveniment cu efecte devastatoare.
      Aşa stând lucrurile, imperfecţiunea nu vorbeşte despre sfârşitul istoriei. Lupta dintre periferie şi centru ascunde alte înţelesuri decât cele oficiale şi pune istoria sub semnul întrebării. Cinismul ucide elanul critic iar critica devine inutilă într-o lume în care corpul ucide privirea.
      Noi am pornit însă în căutarea sensului ultim convinşi că, deşi pare finită, existenţa este o construcţie fără de capăt. Suntem prizonieri ai unor matrice informaţionale fundamentale dar încercăm să construim ceea ce pare de neconstruit.
      În aparenta noastră mişcare prin universul plin de universuri, descoperim că sensurile înţepenite în stereotipii sunt mai mortale decât proiectilele sau forţele telurice sau valurile zbuciumatului ocean digital.
      Conspiratorii plini de tenacitate din Quanqo Koqué şi Togai caută în profunzimile enciclopediei formula magică prin care ar putea stăpâni mişcările tectonice şi vorbesc încifrat despre lipsirea de secret, taină şi miracol.
      Iminenta desecretizare arde formele şi produce evenimente în cascadă punând profeţiile de la Gumaba şi Tefalo în mare dificultate şi bagatelizând acţiunile secretoşilor din Guaribo, din Metembo şi Wole Wa.
      Dezvăluirea nu este însă decăderea secretului.
      Războaiele informaţionale ne dezvăluie că evoluţia este a limitei iar organizarea superioară prin catastrofe e a vecinătăţii.
      Formele pornite spre sensul ultim al lucrurilor îşi pierd de cele mai multe ori supleţea genetică şi simţul interpretării. Tocmai de aceea luptăm cu fervoare în războaiele informaţionale urmărind transformările neaşteptate.
      Probabilitatea existenţei unei bifurcaţii în proximitatea noastră ne-a făcut să iniţiem procedurile de secretizare a universului plin de universuri şi să luăm aminte la sfârşitul naţiunilor, la sfârşitul imperiilor şi la vulgarizarea istoriei.
      Ameninţarea imperiului ar putea fi bifurcaţia.
      Iar terorismul ar putea ascunde profunzimile formelor aduse de dincolo de orizontul vizibil de spionii enciclopediilor pe care nu le-am supus interpretării.
      Construit cu perversitate, terorismul e refuzul celuilalt. În aparenţă, terorismul asigură prezenţa diriguitoare. E prezenţa duşmanului. Prezenţa malefică. El nu anunţă noile războaie ci epoca imperială.
      Care va fi imperiul?
      Nu care va fi ci cum va funcţiona imperiul e important de ştiut. Aflându-ne în zona predicţiei sau a profeţiei, ne putem înşela asupra termenilor. Dar nu o fac oare inspiraţii din Galeea atunci când duc spre eşafod femeile slute?
      Dar imperfecţiunea e tocmai superbia gândirii. Lipsirea de mari armate aflate în încleştări sângeroase şi pline de tragic şi grandoare anunţă un construct imperial.
      Diferenţa este pregătită.
      Soldaţii imperialelor îşi înmoaie lancea în sângele barbarilor. Dar barbarii din Gotumba, din Askayo şi Guantile nu sunt fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii?
      Artele complexităţii se desfăşoară pline de perversitate.
      Imperiul se întinde etern, jinduind după starea sa imaginară. Imperiul pare a fi sensul ultim, ultima instrucţiune a enciclopediei noastre.
      Imperiul e sfârşitul democraţiei.
      Ea sucombă, se sufocă sub elanul maselor al căror metabolism trebuie să funcţioneze continuu îngurgitând falşii eroi. Falşii eroi sunt construiţi cu abilitate sau din greşeală în Mastrokas, Azego Bazego şi Tulule. Exerciţiul lor stă fie sub semnul conspiraţiei, fie sub semnul rebeliunii, insurgenţa nefiind invocată.
      Starea de insurgenţă, aducătoare de sens, este înlocuită în epoca imperială cu starea de beligeranţă continuă. Vor fi avut loc toate războaiele informaţionale posibile în Popocatepetlán, în Galeea, în tumultuoasa Bulbona.
      Celălalt ar putea fi eternul duşman în timp ce marile armate se preschimbă în gărzi imperiale specializate şi înarmate până-n dinţi. Ele sunt trimise să restabilească ordinea prin edict imperial şi prin manipulări. Ele sunt trimise, mesianic, să aducă fie pacea, fie sabia mulţimilor care se vânzolesc în vecinătatea oraşelor rotitoare aflate la nord de Ghile Ga.
      Celălalt este diabolizat. El va fi nu ars pe rug sau ucis în bătălie ci va fi pulverizat semantic în încâlcite procese pierdute în noianul ştirilor ameţitoare fie anulat prin acte diplomatice de miniştrii de externe ai orientalelor şi occidentalelor.
      Artele complexităţii se nutresc din aceleaşi fundamente autoritare ale enciclopediei. Ele metabolizează bibliografia. Ele controlează centrul şi periferia dând viaţă fantasmelor care cutreieră prin minţile naivilor sau îndrăgostiţilor din Baasa, din Kualimbo şi din Gotela.
      Noul imperiu nu este din acest punct de vedere un pas înainte.
      Structurile narative şi descriptive intră într-o eră plină de convulsii care nu anunţă o renaştere ci o decădere în celălalt.
      Este în fapt, toată această epocă imperială, o utopică de rangul I sau, mai mult, o imposibilitate strategică, un finit al exerciţiului de putere.
      Vorbind despre aceasta, nu vom şti niciodată dacă deciziile noastre au fost corecte sau nu. Nu vom şti niciodată dacă structurile narative şi descriptive pe care le folosim sunt posibile potrivit noilor instrucţiuni enciclopedice.
      Mareea trandafirilor din Adamville, extazul mulţimilor din Takla Makan, dimineaţa generalilor din Quanqo Koqué, diamantele de lumină veche şi aventurile lui Pitoşkin sunt construcţii imaginare sau urma lăsată de structurile turbulente specifice complexităţilor?
      Vom descoperi că de fapt complexităţile sunt expresia dinamicii câmpurilor magnetice care guvernează artele privirii?
      Trăim într-o superbie a incertitudinii.
      Guvernatorul din Togai nu are încredere în împăratul Ogawa iar vicepreşedintele Weinberger îi suspectează pe toţi. Obin Oba nu pleacă urechea la linguşeli iar Pitoşkin, omul colonelului Sharun, se întreabă adeseori dacă există cu adevărat şi dacă lumea este într-adevăr reală.
      Noi, magicienii secretului, luăm forme şi pătrundem în miezul evenimentelor fiind chiar esenţa lor. Nu ştim sigur dacă fiinţăm sau ne aflăm doar în funcţiune după un plan ascuns ale cărui instrucţiuni nu le deţinem.
      Plutim într-un ocean de ambiguitate.
      Dar ştim că minunata artă a spionajului ne-a desluşit că dacă zidurile ar fi limită absolută atunci nu ar mai fi nimic.
      Formele enciclopedice se vânzoliră.
      Sub presiunea câmpurilor magnetice am intrat într-o simultaneitate de rangul I restrângând domeniul imaginarului. Prezentul, trecutul şi viitorul s-au regăsit în acelaşi plan şi pentru o milionime de secundă ne-am privit pe noi înşine.
      Nu eram interesaţi de rebeli, de revoluţionari, de conspiratori, de vizionari, de intriganţi şi de inocenţi. Am construit o aparenţă. Secretizând universul plin de universuri, am ocupat întregul concept spaţio-temporal al enciclopediei.
      Entropia deveni o construcţie simbolică iar timpul se pulveriză.
      Lipsirea de istorie şi lipsirea de timp prin deconstrucţie a normei şi reevaluarea atitudinală într-un iluzoriu continuum par a fi tendinţa către sensul ultim.
      Fragmentarea şi simultaneizarea centru-periferie arestează elanul omului de ştiinţă care decade din dreptul său natural în Matola, Rabodaran şi Metula.
      Nu marile spaţii de lectură sociale vor fi ale sensului ultim iar sociologul nu va mai fi lectorul ideal. Nevăzând în aceasta moartea sociologiei ci o metamorfoză, o schimbare de ritm în lumile enciclopedice.
      Imaginea celuilalt nu va mai fi obiect de studiu şi nici eveniment al stării civile, el nemaifiind al grupului ci al lui însuşi.
      Eul multiplicant, multiplicat în serii de comportamente şi atitudini, îl face pe analistul conservator şi lipsit de orizont să creadă că faptele sociologice nu vor mai fi, nivelare fiind prin multiplicare.
      Societăţile nefiind pe moarte ci într-un vârtej informaţional, structurile lor informaţionale prăbuşindu-se în ele însele fie prin regim inflaţionist fie prin constrângere la comportament copiat sau indus.
      Marele orgasm al universului plin de universuri va pustii totalităţile stabilind tendinţa în mai toate lumile solare.
      Dar schimbarea sentimentului religios atât prin schimbarea obiectului cât şi prin reciclarea subiectului dă îndreptări asupra tendinţelor.
      Cardinalii din Gutumbe, călugării simpatici din Guaribo şi Tulule, episcopul din Takla Makan şi multe alte feţe bisericeşti s-au întâlnit de mai multe ori departe de ochii lumii încercând să găsească o limbă comună într-o lume a diversităţii.
      Unitatea diversităţii şi descoperirea limbilor sunt iluzorii, unitatea nefiind căci autoritatea se deconstruieşte construindu-se, aflându-se în plin proces de eroziune.
      Aceasta fiind dinamica haosului.
      Căci eroul, fermentul sociologiei, fie erou exemplar prin comportament exemplar, fie erou al actelor sociale şi al prospecţiei sociologice prin legătură şi atitudine, prin concept şi tendinţă, se prăbuşeşte în el însuşi.
      Nu reţeaua îl egalizează cu el însuşi ci multiplicarea celuilalt. Celălalt nu mai admite eroul ca funcţie socială negându-i funcţia. Societăţile nu mai pot fi categorisite şi inventariate, numite şi definite. Instrucţiunile enciclopediei sunt secretizate.
      Faliile nu sunt aşa cum nu sunt nici limitele sociologiei ea nemaifiind ştiinţă ce poartă structura aparţinătoare magicului. Noile comportamente, noile manifestări ale spiritului religios, actele habitatului şi ploile acide construiesc chipul celuilalt.
      Sociologul nu va mai fi în opoziţie. El nu va mai fi martorul. Rămânând martor el se va sfârşi. Dăruindu-se acţiunii, el va fi eroul.
      Eroul şi celălalt, iată norma admisă în Gabo, Mahdama şi Bastroias.
      Sociologia viitorului nu este a obiectelor moarte sau simpla citire a scării valorice, valoarea nemaifiind un construct static. Valoarea nu este un asumat şi nici un dăruit aşa cum sociologia nu este periferic, ea fiind corpul împotriva corporalităţii ca şi stigmat social.
      Mesajul este aici şi acum. Evenimentul este mesajul iar nu componentele lui, nu statisticile, nu anchetele, nu sondajele şi nu actul politic.
      Simultaneitatea este cheia de boltă a noii sociologii care nu va fi a proximităţii, a alăturării sau a limitei autorităţii ci va fi, deconstruindu-se autoritatea, chiar aceasta.
      Sociologia va fi celălalt construindu-se pe sine şi subminând autoritatea, evenimentul, aici şi acum, fiind al întregului.
      Matricele societăţilor vor fi ale complexităţii şi ale sfârşirii limitei, complexitatea fiind mai mult decât structură complexă sau dinamică a obiectului social, obiectul social nemaifiind.
      Marea construcţie, prin deconstrucţia autorităţii, nu înseamnă disoluţia socialului ci e calea către simultaneitate şi lipsire de opoziţie, matricele societăţilor construindu-se odată cu analiza sociologului, iluzorie fiind graniţa dintre observaţie şi construcţie şi interpretare.
      Moartea autorităţii în Takla Makan, în Guaribo, în Patola şi Marsila Molé nu este nimic altceva decât moartea discursului autoritar şi conservator şi moartea pasivului. Ieşit de sub conul de lumină al academicului subordonat ministerialului prin fonduri şi simpozion şi medalii ale conjuncturii şi funestului carnaval al autorităţii închistate, actul sociologului va fi al războinicului demiurg care distruge pentru a construi.
      Augusta oficială va sucomba.
      Punând în lumină matricele socialului şi structurile dinamice ale lumilor, sociologul va fi în noul său drept natural să recompună partitura socialului nu pe potriva mesajului sau împotriva lui, nu pe potriva instrumentarului şi dicţionarului.
      El va fi acela care va schimba aici şi acum instrucţiunile socialului reunind sentimentul religios cu opinia publică şi construind astfel noul mesaj, noua structură care şi ea va fi supusă derizoriului şi sfârşirii într-o lume a vecinătăţilor şi nu a limitelor iluzorii şi apocaliptice.
      Enciclopedia conţine actele sociologice şi le instrumentează cu perversitate lucrând asupra magicienilor secretului. Magicienii secretului lucrează asupra verdictului învăluind şi aruncând vălul şi năvodul asupra lumii.
      Formele cuprinse în inventarul enciclopedic sunt prinse în conflicte imaginare pe care le comentează adeseori cu însufleţire. Ele nu se află în căutarea adevărului ci doresc să expliciteze fiinţarea prin propoziţii simple constrângând conceptul şi arestând miturile şi istorisirile în structuri precare.
      În Nulome, în Adamville şi Kamol Pator, în Doga Noga şi în Takla Makan, augusta oficială polemizează cu detractorii guvernării punând la cale spectacole de stradă ieftine. Literatura vine să sprijine retorica găunoasă înlocuind spiritul critic şi preschimbând constructul filozofic într-o nesfârşită logoree.
      Fiinţele se revendică a fi ale autorităţii fără de margini şi emit sentinţe pline de dezinvoltură şi perversitate.
      Din această perspectivă, limbajul sentenţios, dincolo de autoironia pură, nu se vrea cuprins confuziei el nefiind predicţie şi nici măcar profeţie.
      Limbajul sentenţios pare mai mult o prăbuşire a semnului sprijinind eretica interpretare a simultaneităţii.
      Nesfârşitele polemici dintre centru şi periferie ne pun de multe ori în pericol în mişcarea noastră aparentă prin universul plin de universuri.
      Ne orizontalizăm însă în cascadă.
      Trecem razant pe lângă o groapă de potenţial ivită în urma unor furtuni magnetice. Punem capcane informaţionale pentru serviciile secrete inamice.
      Formele enciclopediei se răzvrătesc.
      Împăratul Ogawa vrea să se preschimbe într-un albatros imperial. Obin Oba vrea să se metamorfozeze într-un apus de soare. Femeile de serviciu din Takla Makan vor să ajungă preotese în Mandhala.
      Pitoşkin ia legătura cu spionii din Mudra Dramu şi le promite un diamant de lumină veche cerându-le în schimb să-l transforme în sunetul primordial pentru a gâdila urechiuşele domnişoarei Margareta.
      Corpurile sunt în derivă.
      Celulele se hârjonesc chemându-se unele pe altele.
      Infinite sunt mişcările corpului urmând credinţa. Cercul magic al mişcării conţine o infinitate de coduri. Dacă axa longitudinală se sfârşeste la mijlocul bolţii cereşti, imaginarul e asemenea unui turbion. Ne vom lupta pe potrivă cu nimicnicia şi ipocrizia.
      Dacă axa transversală e prea rigidă, atunci vom fi sortiţi slugărniciei şi doar revelaţia ne-ar putea sustrage violent nemerniciei şi compromisului.
      Poate că momentul naşterii nu e guvernabil şi imaginarul, conţinându-se, are o târzie descoperire a sa. Axele imaginii sunt conţinute în numerele fiinţei şi în van am încerca să le schimbăm.
      Pitoşkin ar plăti bani grei la oracolul din Bulbona ca să afle că numerele îi anunţă un destin implacabil. Împăratul Ogawa are o numărătoare magică adusă din Bankusai iar Bobolina vorbeşte uneori despre numerele satanice care guvernează corporalitatea în artele privirii.
      Mişcările corpului sunt pecetluite de axe determinate. Iar codurile sunt definiţia şi, avându-le, putem reinterpreta imperfecţiunea. Insurgenţa este explicitarea forţei imaginarului. Iar forţa imaginarului este împotriva dictatutului şi autorităţii colectiviste.
      Comunităţile şi nu colectivităţile sunt ţinta spionilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil. Se pare că furtunile magnetice sunt provocate de serviciile secrete inamice prin tehnici subtile. Bobolinele se multiplică sub presiunea câmpurilor şi pornesc pline de elan să înfăptuiască.
      Fiinţe tragice ale colectivităţii par a se deosebi prin maniere şi exerciţiu monden de bobolinele comunităţilor aflate întreţesute în structurile narative de profunzime ale enciclopediei.
      Dar nu mondenitatea le diferenţiază ci insurgenţa.
      Bănuim că reţelele noastre au fost deja virusate şi că spionii încearcă să pulverizeze orizontalitatea noastră prin centre şi periferii virtuale.
      Interceptăm mesaje. Zgomotul de fond al universului plin de universuri e încărcat de amprente. Interpretarea mesajelor dintre serviciile secrete inamice ne duce la concluzii stranii.
      În rândurile inamicilor noştri se cuibăreşte confuzia. Sunt tot mai fascinaţi de acurateţea secretizării universului plin de universuri.
      Sunt cuprinşi de perplexitate.
      Tind să devină inversul nostru informaţional. Ca şi cum ar vrea să ne legăm prin conducte secrete. Ca şi cum ar vrea să fim pereche în mişcarea noastră aparentă, să ne confundăm, să fim unul şi acelaşi obiect cosmic aflat în funcţiune sau fiinţând.
      Unele servicii secrete inamice au pornit în căutarea propriei lor identităţi, se cheamă unele pe altele, se tatonează, încheie câte un armistiţiu.
      Altele încearcă să descopere gramatici operaţionale şi grile de lectură hoinărind prin instrucţiunile enciclopediei vrând să dea de urma noastră.
      Dar grilele de lectură sunt secrete. Aidoma nopţilor. În faldurile lor se ascund felurite întâmplări al căror înţeles scapă muritorilor.
      Asta s-a întâmplat cu puţin timp înainte ca domeniul real să explodeze aplatizându-ne şi transformându-ne creierele în conducte de gradul unu.
      Şi chiar tu, cititorule, nu ai habar că eşti de fapt o aparenţă. Nu te-ai gândit că nu exişti în domeniul real şi că eşti doar o instrucţiune din domeniul virtual. Un produs al artelor privirii, o combinaţie de coduri câştigătoare.
      Căci ce altceva ar putea fi arta? O urmă de melc, o aparenţă şi ea, un reziduu al programului. Cine să înţeleagă oare programul? Poate magicienii secretului. Ei sunt fiinţe fabuloase. Uneori se întrupează în subdomenii care pot părea reale unor fiinţe bidimensionale aşa cum am fost odinioară.
      Sub presiunea câmpurilor magnetice, universul plin de universuri se umflă sau se dezumflă. Conductele informaţionale sunt elastice. Şi ele se mişcă. În nodurile lor se găsesc urme de lumină veche, materie stelară de la începuturi, matrice informaţionale care au fost aruncate de program şi aşa mai departe. Se petrec apoi tot felul de fenomene.
      Viaţa nu este decât o reflecţie. O aparenţă. Materialitatea şi solidaritatea se deduc din viteza particulelor. Viteza este foarte importantă. Mai apoi, materia invizibilă. Acolo unde conductele informaţionale se fac ghem reţinând lumina.
      Lumina însă scapă de foarte multe ori din cauza câmpurilor magnetice. Şi atunci apare noaptea nopţilor în care tot felul de fenomene sunt posibile. Acestea fiind spuse, textul acesta este o aparenţă care se adresează ţie, o altă aparenţă construită după o tainică grilă de lectură.
      Nemărturisirea grilei e primul act al iniţiatului. Descoperirea grilei e actul subtil al celui trecut de utopice. Doar savantul desuet consideră grila un moft, o construcţie iluzorie. Iniţiatul lecturează enciclopedia cu ajutorul grilei dar nu o face pentru a proslăvi predicţia sau profeţia.
      Simultaneitatea face inutilă raportarea la viitor dând posibilitatea de a-l interpreta prin lipsire de timp.
      Timpul e un construct căutat de serviciile secrete inamice. Regimul lor imaginar e bântuit de fantasme.
      Din când în când, găsim în ochii bobolinelor vârtejuri virtuale generate de centralele de informaţii de dincolo de orizontul vizibil.
      Vârtejurile se cuplează la matricele informaţionale ale formelor conţinute în enciclopedie, intră în rezonanţă anunţând nesfârşitele războaie matriceale.
      Dar vârtejul nu e grilă.
      Spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil par să nu urmărească ocuparea unor poziţii avantajoase în raport cu sistemul nostru de referinţă. Ar fi prematur însă să ne pronunţăm asupra intenţiilor lor. Refuză sistematic să intre în contact cu noi şi nu dau semne că ar dori să negociem.
      Nu par interesaţi de tehnologiile noastre ci se concentrează asupra unei metafizici a tehnologiei.
      Structurile imaginare libere şi matricele virtuale ale artefactelor par a le fi de trebuinţă pentru un plan ascuns.
      Organizarea superioară prin catastrofe dezvăluie fiinţarea-funcţionarea artefactului în structuri imaginare libere, morfologia lui aparţinând simultaneităţii şi fiindului.
      Numai din punctul nostru de vedere există efectul de orizont al continuumului şi de aici iluzia evoluţiei tehnologice. Fiind simultaneitate şi nu adăugare, fiind desfăşurare deodată şi nu construcţie, artefactul este o preexistenţă aparţinând unui plan ascuns pe care îl cercetează absorbiţi desueţii astronomi din Quantila.
      În mod fals artefactul aparţine istoriei şi contextului. Tehnologia este o stare a lumilor fiind a structurilor imaginare libere care nu au a-şi căuta vreun suport, ele nefiind în funcţiune.
      Artefactul şi tehnologia nu sunt importante prin funcţiile lor care ar fi spre buna funcţionare a enciclopediei, crede Elal Belal din Ehren.
      Artefactul şi tehnologia aparţin structurilor ascunse ale universului plin de universuri, enciclopedia revendicând artefactul spre folosinţa lui.
      Nu facem o delimitare între fiinţă şi artefact, ele fiind unul şi acelaşi obiect al viului şi, în ultima instanţă, a ultimului sens, fiind al profunzimii fundamentale.
      Arestarea artefactului, proasta lui folosire şi greşita interpretare a funcţiilor sale, reduc fiinţa la acte vulgare, la un pragmatism minor şi la sfârşitul istoriei ca desfăşurare iluzorie.
      Un motor uriaş va fi strivit de gravitaţie în timp ce un nanomotor va scăpa controlului el manifestându-se nu atât liber cât condus de forţe subtile către executarea unor sarcini enciclopedice.
      Toate acestea nu pot împiedică revoluţia tehnologică să se desfăşoare în mod aparent către un ultim sens în Bulbona, Nulome şi Adamville, fiind acesta sfârşitul enciclopediei sau desecretizarea universului plin de universuri.
      Problema ar fi destul de simplă în lipsa unor structuri imaginare libere, a unui act de reflecţie susţinut într-un univers lipsit de fiind.
      Evenimentul nu ar putea fi însă eveniment nefiind construit după instrucţiunile unor structuri imaginare libere astfel că însuşi evenimentul este dovada funcţionării unor astfel de structuri care reclamă, în bifurcaţii, dezvoltarea tehnologiei şi tehnicii.
      Artefactul ca obiect cosmic nu s-ar putea produce fără o matrice virtuală care să-l organizeze şi care să se afle înaintea lui în existenţa-funcţionare.
      Intuiţia, descoperirea, proiectarea şi experimentul nu sunt decât exerciţii minore care pun în lumină matricea virtuală desecretizând-o fără a cunoaşte sarcina de profunzime şi săgeata catastrofei prime, sugerează Iagomanian din Tulule.
      Scepticii sau academicianul desuet din Nulome, din Takla Makan şi din Guaribo ar întreba cu maliţie la ce i-ar trebui universului plin de universuri o umbrelă sau un manometru sau un telescop iar filozoful arogant ar spune că universul plin de universuri ar încerca să se cunoască privindu-se prin uriaşa lentilă acţionată de un motoraş pus în mişcare de puterea vântului.
      Nici una nici alta.
      Trebuinţa nu este o funcţie a universului şi nu este o fundamentală unui artefact. Viitorul, conţinut în simultaneitate, ar putea dezvălui martorului ultim adevărata natură a artefactului şi tehnologiei.
      Problema dacă acest martor va fi un artefact aflat în funcţiune sau nu este fundamentală.
      Dacă s-ar afla în funcţiune, structurile imaginare ar fi nesfârşite şi ar pregăti o nouă stare de intenţionalitate, intenţionalitatea fiind starea supremă a universului plin de universuri.
      Dacă nu s-ar afla în funcţiune, artefactul-martor ar fi un pasiv al inventarului pe care matricea virtuală îl va fi părăsit întorcându-se în instrucţiunile enciclopedice.
      Aceasta fiind o lipsă exemplară, serviciile secrete inamice pun la cale un atac pe un front de adâncime. Ar putea fi doar o simulare.
      Suntem pregătiţi pentru atac şi contraatac.
      Potrivit unor responsabili de ordin superior, viruşii produşi de serviciile secrete inamice ar putea induce centre şi periferii în profunzimile omogenităţii noastre. Dar noi suntem esenţa structurilor narative şi descriptive.
      Noi suntem picurii de ceaţă din Tonga Tongao, noi suntem vântul de seară din Kauna Kunaó, noi suntem vârtejul ameţitor al dansatorilor din Ponema Katai.
      O uriaşă balenă albastră se arătă în docurile din Puerto Pico şi flecări despre câte-n lună şi-n stele cu pricoliciul de la arsenalul din Galeea.
      Generalul Monteores îşi trimise scafandrii să afle ce şi cum iar Obin Oba porni un război pe viaţă şi pe moarte cu vicepreşedintele Weinberger.
      Domnişoara Margareta îi trimise begonului de Bagoda un mesaj secret prin care îl avertiză asupra unui posibil atentat, împăratul Ogawa ceru vânătorilor săi pielea balenei albastre iar Abu Kadâr îşi duse submarinul galben în apropiere de Bulbona pentru un bombardament de seară.
      Generalul Başkaev vru să încheie o alianţă secretă cu augusta oficială din Guaribo. Femeile din Mandhala îşi făcură apariţia pentru prima oară pe muntele Haman iar electricii din Susa Mabusa se pregătiră să invadeze Tulule.
      Bobolina se întâlni cu un alchimist din Marsila Molé într-o cafenea de pe bulevardul trandafirilor din Cutumbe. Alchimistul încerca să producă un atractor straniu şi se dădea în vânt după artele privirii.
      Argobai Gogobenos, preafericitul din Kodaon, decretă anotimpul fluturilor iar guvernatorul din Togai încercă să se transforme într-o libelulă cu ajutorul unor învăţaţi din Gozeh.
      Învăţaţii ştiau tot ce se poate şti despre naşterea universului plin de universuri şi reuşiseră s-o facă să vorbească pe balena albastră din Puerto Pico şi descifraseră înţelesurile unor mesaje găsite în nisipurile din Galobra.
      Mesajele erau adresate unui magician din Susa Mabusa care avea legături oculte cu inspiraţii din Kalabrar.
      Eremiţii reformaţi se strânseră în Kauna Kunaó. Pregătiră conferinţele aprilice şi trimiseră invitaţii în întreaga enciclopedie. Agobembe Kabila îi anunţă că va ţine un discurs memorabil despre sfârşitul minunatei arte a spionajului iar colonelul Sharun îi sfătui să-şi ia unele măsuri de precauţie.
      Nodurile informaţionale din Azego Bazego, Adamville şi Bankusai se făcură nevăzute într-o noapte fără lună iar pneumaticii din Ghile Ga se arătară gata să înfrunte diavolul într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte în valea Bogga.
      Vicepreşedintele Weinberger ceru amiralului său să trimită un portavion în zonă iar generalii Guan Ho şi Guan Hoa se grăbiră să pătrundă în trecătoarea Qe pentru a forţa iniţierea unor negocieri.
      Dansatoarele din Beauburg povestiră că magicienii secretului animau uriaşa balenă albastră şi că forţe tainice puneau la cale schimbarea lumii, aroganţa, lipsa de program, iluzoria glorie, nemoartea prin act cenaclier sau insular, falsa retorică despre moartea genului, subretele sau malagambiştii literari care trec drept critici cu ştaif fiind doar câteva dintre elementele unui carnaval al imaginarului.
      Plăcerea gurmandului, nărăvit şi insuficient, maestru declarat al referinţei, pare să fie doar execuţia în piaţa publică a scriitorului care, chipurile, ar trebui să îndeplinească un ritual al scrisului.
      Scriitorul trebuie să facă orice numai să încapă în meschinele canoane şi regulamente instituite de augusta oficială, oricare ar fi ea, sau în molatecele sau vulgarele texte, chipurile critice, vânzolite prin Puerto Pico, Lamona, Cutumbe şi Mauna Lao.
      Scriitorul este o trompetă inspirată a vremurilor ce vin, este salvatorul şi învăţătorul. Malagambiştii literari din Kawala consideră chiar că scriitorul e conductor de tren gata, gata să tragă semnalul de alarmă spre vestirea apocalipticilor evenimente.
      Gurmandul arogant se hrăneşte din vechile canoane critice împărţind cu mânie sau dispreţ bonuri valorice de glorie sau de prosperitate literară.
      Spiritul critic e mort şi îngropat în timp ce mulţimile din Azego Bazego, Qiatotocoatl şi Kumure sunt guvernate de mituri desuete şi nefuncţionale.
      Mulţimile trăiesc moartea propriului lor imaginar dănţuind fantomatic, îngurgitând evenimentul, neştiind că sistemele liniare sunt defuncte şi că secretul este de fapt o complexitate.
      Fandomul din Adamville, din Beauburg, din Cretona, Mastrokas şi Marsila Molé este văduvit de ani de zile de un spirit critic viguros şi eficace. În schimb, noul val de scriitori este etichetat, încondeiat sau tratat paternalist de criticii desueţi pentru care istoria s-a oprit de mult din mersul ei maiestuos şi tragic.
      Spiritul critic e mort şi îngropat dar criticii desueţi se întrec în catalogări gomoase şi sentinţe arogante. Fandomul are nevoie de nerv. Fandomul are nevoie de forţele de creştere care se află sub semnul disoluţiei nu prin lipsă de asociere vremelnică ci prin lipsa unui discurs viril şi devastator.
      De ani de zile penibilele bârfoteci insulare sau cenacliere din Galeea, din Tulule şi din Kyo Sao, în marginea infantilismului, ţin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sănătos.
      Nişte nimenea se bat cu palma pe burdihan pleznind cu metafore şi acreală nodurile informaţionale.
      E libertate dar nu e spirit critic revoluţionar.
      E libertate dar nu e curaj.
      E momentul istoric al individualităţilor puternice, obsesii mortale pentru spiritul colectivist.
      Neaveniţii şi impostorii s-au aciuat la sânul fandomului gâdilându-l şi tembelizându-l prin act aşa-zis critic paternalist, prin construcţii hilare, prin structuri narative vulgare. Să te umfli de râs cum mai chinuie nişte nimenea referenţialitatea de parcă adevăraţii războinici ai imaginarului ar fi nişte sugari.
      Dar aceşti critici prăfuiţi pun, chipurile, talpa-n gât, vrând să-i înveţe pe noii veniţi cam ce va să zică scriitura. Forţele de creştere au poate o ultimă şansă de a revoluţiona spiritul critic. Forţele de creştere au o ultimă şansă de a porni noua cruciadă a imaginarului spre deruta serviciilor secrete inamice.
      Stă în savoarea scriiturii lor, în libertatea lor de expresie, în superbia fiinţării lor să înceapă revoluţia imaginarului. Altfel, toţi aceşti minunaţi tineri, se vor bucura de o scurtă notă în pagina istoriei fandomiale.
      Fervoarea lor, prospeţimea şi curajul de a sparge falşii idoli şi de a arde falsul spirit critic care-i guvernează penibil sau gomos, în prefaţa cărţilor sau în nodurile informaţionale, sunt atât de preţioase în această minunată cruciadă.
      Li se vor opune unii, prin diverse mijloace, prin spirit de gaşcă sau prin act arogant, paternalist şi leşinat în pieţele publice din Guaribo, Adamville şi Takla Makan şi Mauna Lao.
      Ei şi?
      Cântecele de sirenă, perverse şi înşelătoare, ideologiile prăfuite şi tămâierea ar putea fi oare pericole pentru forţele de creştere?
      Fervoarea cruciadei le va arde căci organizarea superioară a enciclopediilor se face prin fracturi şi bifurcaţii în timp ce sentimentalismul şi dulceaţa criticului desuet sunt ale evoluţiei şi ale deşertăciunii care duc sublimul şi spiritul critic în pustiu.
      Încercatul mileniu pune într-o altă lumină imaginarul şi relaţia lui cu câmpurile magnetice. Fie aceasta o metaforă care desemnează câmpul enciclopedic aflat în proximitatea privitorului, lector ideal.
      Câmpurile enciclopedice sunt cele care formează şi susţin imaginarul iar forţele de creştere ar putea porni o cruciadă pentru recuperarea enciclopediei.
      Enciclopedia nu este o sumă dar conţine un inventar enciclopedic pe care forţele de creştere l-ar putea intui.
      Ar putea porni cu ambiţie în căutarea lui.
      Sigur că l-ar putea inventa inventariind instrucţiunile enciclopediei. Ar lupta pentru distrugerea ei, pentru subminarea unei perfecţiuni semantice prăfuite pregătind răsturnarea puterii vechiului imaginar şi metamorfozându-se apoi în noii constructori în toate instrucţiunile enciclopediei.
      Forţele de creştere şi-ar putea construi lideri, şi-ar putea hotărî eroii într-o lume a complexităţilor. Forţele de creştere trebuie să lupte într-o cu totul altă lume şi să pună la cale noi instrucţiuni ale enciclopediei. Cruciada forţelor de creştere ar putea fi nu doar revoluţie a spiritului critic.
      Cine se teme de vârtejurile semantice ale enciclopediei aflate în mişcare haotică se va ţine cu dinţii de un iluzoriu promontoriu conceptual.
      Aşa cum, prăbuşindu-se în gol de la peste două mii de metri înălţime, egulabul de Mitombe a încercat să se agaţe de o bucată siropoasă de nor.
      Poate că vom explicita într-o bună zi propoziţia simultaneităţii care cuprinde atât predicţia cât şi profeţia care te guvernează cititorule atît de subtil.
      A lupta în câmpurile de bătălie enciclopedice înseamnă a te pregăti fie pentru deziluzie, fie pentru jertfă.
      A fi insurgent înseamnă a refuza, a stârni haosul pentru a-l guverna. Insurgenţa este o stare fundamentală a viului în exerciţiul său sub presiunea câmpurilor magnetice. Insurgenţa e cuprinzătorul iar spiritul e necuprinsul tentat de a cuprinde.
      Noii cruciaţi vor descoperi ei singuri templul şi noile legi.
      Altfel vor sfârşi în vulgaritate şi micime fiind în cele din urmă înghiţiţi de hulpava enciclopedie care, metamorfozată în câmpuri magnetice, ţinteşte către desfăşurarea ei ca şi câmp material care asigură suportul interpretării.
      Artele privirii sunt ale insurgenţei şi premerg interpretării şi descoperirii.
      Forţele de creştere pot arunca o altfel de privire enciclopediei provocând-o şi deconstruind-o pentru a o stăpâni vremelnic. În aceasta constă taina. Iar adevăratul drum, care duce de cele mai multe ori în pustiu, e drumul către miracol.
      Forţele de creştere ar putea înfăptui miracolul noii enciclopedii chiar dacă aceasta ar fi superba lor jertfă şi un act aparent minor în imensitatea universului plin de universuri.
      Serviciile secrete inamice iniţiază entropicele de rangul doi. Avem însă ştiinţa turbulenţelor. Ştim foarte bine că periferiile din Omaha, din Cardena şi Burbansk îşi conţin centrul aşa cum democraţiile din structurile noastre descriptive, Adamville, Beauburg şi Molina Mar, îşi conţin dictatura.
      Dominaţia centrului asupra periferiilor nu este o problemă de geometrie în domeniul imaginar. E mai mult o chestiune de relativitate.
      Împăratul Ogawa i-a scris cândva lui Petra Petronius invitându-l la curte să conferenţieze despre centre şi periferii. Astrofizicianul a refuzat dar a folosit un nod informaţional pentru a păstra legătura cu împăratul. Ogawa a crezut că Petronius are complexul centrului.
      Dar noi, magicienii secretului?
      Noi nu avem complexul centrului prin aceasta susţinând că libertatea noastră nu are nimic în comun cu geometria.
      Noi nu ne organizăm reţelele asemenea unor cercuri concentrice deşi uneori lăsăm spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil să interpreteze astfel mişcările noastre pline de subtilitate.
      Astfel de figuri reprezintă un model limitat al lumilor. Trasate în iureşul războaielor şi rebeliunilor stârnite pentru supremaţia centrului, cercurile concentrice împresoară centrul ca nişte ziduri de necucerit. Îl limitează. Îl definesc. Ca şi cum ar fi o simultaneitate. Fals! Cercurile concentrice produc fie insolenţa şi aroganţa, fie imbecilizarea şi lipsa de credinţă a locuitorilor.
      În mod pervers, unii dintre aceştia lansează semnale de iubire periferiilor.
      Le laudă plini de ticăloşie. Le adorm simţurile. Se arată gata de a pune la cale proiecte grandioase. Luptă chiar pentru eliberarea lor iluzorie. Cheamă guvernanta naţională în ajutorul periferiilor. Să emită legi şi decrete şi ordonanţe inspirate.
      Politicienii, oamenii de afaceri şi vizionarii desueţi curtează periferiile, valsează cu ele, le trimit scrisori parfumate sau divizii motorizate sau alimente şi medicamente şi un salut frăţesc, toţi oameni respectabili.
      În construcţiile noastre simbolice, structurile descriptive se confundă unele cu altele, se luptă astfel pentru supremaţie, construiesc oameni respectabili instituind o normă imaginară care funcţionează la periferie şi la centru deopotrivă.
      Unele periferii au vocaţia centrului. Altele aspiră la universal. Conspiră unele împotriva altora. Se revoltă. Fac revoluţie. Îşi trimit armatele neregulate şi briganzii să jefuiască cetăţile sau oraşele plutitoare sau nodurile informaţionale. Văzduhul e plin de praf de puşcă. Reţelele virtuale pâlpâie fantomatic, trag să moară bine împănate de viermi informatici.
      Dacă universul plin de universuri ar fi omogen, insurgenţa din structurile sale narative ar fi un paradox. Sau poate semnul sigur al activităţii serviciilor secrete inamice. Neomogenitatea universului plin de universuri ar pune sub semnul întrebării unele instrucţiuni ale enciclopediilor. Ne-ar transforma într-un caz particular de organizare informaţională. Am putea fi un singular. Un finit. Nicidecum un fiind care trebuie să fie o structură deschisă, încântătoare. Problema e ce înţelesuri dăm omogenităţii...
      Fiindul ar putea fi vârtejul dansatoarelor din Marsila Molé, picăturile de polen de pe câmpiile din Guaribo, spuma zilelor din Qiatotocoatl.
      Incertitudinea agită spiritele. Ne lăsăm pradă incertitudinii. Ai spune că suntem masochişti, că suntem telurici şi suficienţi. Stările de incertitudine, adăugându-se una alteia în cascadă, produc momente de genialitate la periferie şi momente academice la centru. Produc vulgaritate la periferie şi atitudini arogante şi gomoase la centru.
      Spiritele înfierbântate îşi dau întâlnire la conferinţele aprilice. Conferinţele au loc în fiecare an la observatorul astronomic din Takla Makan. Augusta oficială e invitată să ţină şi ea câte o cuvântare. Augusta oficială împarte fondurile, are în grijă bugetul şi medaliile.
      Nu are habar de neomogenitate. Nici nu-i pasă.
      Dar noi, magicienii secretului?
      Credem că neomogenitatea ar da lovituri mortale imaginarului. Imperiile s-ar dovedi de neconceput. La fel revoluţiile.
      Nici n-ar mai fi fiinţe. Poate doar forme hilare sau groteşti.
      Poate doar un ochi primitiv. Din care ar lipsi sclipirea licuricilor, răsăritul învăpăiat, jocul stelelor.
      Stelele?
      Tainice instrucţiuni ale enciclopediei. Închid în ele structuri narative de profunzime. Gata să ardă esenţa.
      Dar suntem feriţi de pericol. Trecerea de la periferie la centru se face prin vecinătăţi şi nu prin insurgenţa preschimbată-n vârf de lance împotriva limitei.
      Limita e nefiindul.
      Nici nu există cu adevărat. Ar putea fi o convenţie stabilită de răzvrătiţii din Takla Makan, din Gozeh, din Kalabrar. Răzvrătiţii vor să arunce în aer academiile şi universităţile. Au virusat nodurile informaţionale. Se pregătesc să ia cu asalt câmpul informaţional universal.
      Le domolim elanul acţionând prin buclele Davi. Iniţiem catastrofe sau câte o informare în cascadă. Artele privirii ne dezvăluie noi profunzimi. Reorganizând structurile narative nu e ca şi cum ai pleca cu trenul dintr-un centru către nord, către sud, către est sau către vest.
      Noi nu explicităm periferia în raport cu centrul prin puncte cardinale. Noi lucrăm cu incertitudini. Lucrăm cu entropice şi cu utopice. Din când în când, inspiraţi de totalitariştii din Guaribo, din Doga Noga sau Cretona sau de scrierile conservatorilor din Nulome, folosim evenimentele mici pentru a construi un model.
      Incertitudinea e esenţa.
      Vulgarizând, Galeea sau Bulbona sau Adamville sunt nişte biete orăşele în raport cu un centru internaţional de putere iar acesta, la rândul lui, e o biată mărgică în spuma universului plin de universuri.
      Bineînţeles că minunata artă a spionajului ar fi ridicolă dacă lucrurile ar fi chiar atât de simple. Iar noi, magicienii secretului, am cădea în desuetudine.
      Nu suntem orgolioşi. Ne deosebim de savanţii şi scriitorii desueţi din Molina Mar, din Guaribo şi Popocatepetlán. Bietele lor orgolii sucombă prin vulgarizare. Ele aspiră a fi ale centrului sau de a fi chiar centrul.
      Ei ar fi autoritatea.
      Bulbona, Mastrokas, Omah şi Gozeh ar fi expresia lor. Ei sunt cuprinzătorul iar structurile descriptive sunt ceea ce cuprind.


Editura LiterNet   Prima pagină   Pagina anterioară   Pagina următoare

Editura LiterNet, 2002