Dar poate că nu există nici un plan. Poate că e numai o bagatelă. O cădere în penumbra Lunii. Praful cosmic aşternut prin cancelarii spre calvarul femeilor de serviciu din Takla Makan. Baliverne duminicale, băşcălie naţională şi internaţională şi intergalactică.
Poate că sunt numai planuri ale fiinţelor şi personajelor fabulatorii care bântuie structurile noastre narative.
Bobolinele, hemolii şi melisele şi pitoşkinii aspiră, conspirativ, la un statut cosmic. O altfel de cucerire a universului plin de universuri.
Pe furiş. Prin fraudă.
O construcţie de trebuinţă elitelor sau o baricadă iluzorie pe care luptă scriitorii şi savanţii desueţi, conservatori şi potrivnici reinventării lumilor.
Poate că noi înşine suntem planul. Noi suntem poziţiile lui. Noi suntem instrucţiunile lui, noi suntem informaţia în stare pură. Noi suntem entropia şi matricea ultimă. Noi suntem viruşii informaţionali. Noi suntem spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil în căutarea actelor noastre, întru aflarea urmelor noastre.
Planul trebuie să fie cuprinzătorul iar noi ar trebui să ne regăsim înăuntrul lui.
Sau poate că nici nu cuprinde omogenitatea noastră informaţională. Asta ar însemna cumva că am fi nişte reziduuri? Poate secreţia misterioaselor strategici ale câmpurilor magnetice în mişcarea lor aparentă prin universul plin de universuri?
Serviciile secrete inamice lasă urme în proximitatea noastră informaţională fiind secreţii ale imaginarului lor sau dovada folosirii unor tehnologii?
Ne întrebăm dacă nu cumva imaginarul entităţilor care suntem secretă fluide nebănuite care ar putea indica mişcarea noastră aparentă.
Să se fi cuplat intim aceste structuri imaginare fără ştirea dar în dauna noastră?
Misiunile noastre diverse să fi generat un imaginar rebel, gata să lupte împotriva noastră zădărnicind îndeplinirea misiunii?
Ar trebui să admitem că răpirile, filajul, interogatoriile, asasinatele, ascultarea telefoanelor, furtul de documente, contactul de influenţă, şantajul şi orchestratele noastre operaţiuni de dezinformare au produs o bifurcaţie în imaginar sub presiunea câmpurilor magnetice în Takla Makan, în Guaribo, în Metombe, Marsila Molé, Adamville şi Mrosella?
Să ne îndreptăm către această posibilă bifurcaţie trecând printr-o simultaneitate? Să fim chiar noi simultaneitatea, esenţa ei şi nu suprafaţa?
Luăm în calcul posibilitatea ca serviciile secrete inamice să fie un produs al acestei structuri imaginare care ar putea conspira împotriva noastră, care ar putea încerca să penetreze reţelele noastre modificându-ne structurile narative şi descriptive.
Nu excludem o a doua variantă potrivit căreia imaginarul produs de misiunile noastre a fost capturat de servicii secrete inamice de acelaşi rang cu noi. Ele ar încerca să ne atragă într-o capcană folosindu-se de aparentele noastre stări de incertitudine.
Serviciile secrete inamice elaborează un nou set de mesaje. Destinatarul rămâne necunoscut. Nu identificăm turbulenţe magnetice dar totuşi mesajele au fost trimise către o adresă anume.
Agitaţiile belicoase ale începutului de mileniu clarifică sau, dimpotrivă, învăluiesc tendinţa beligerantă şi turbulenţele magnetice. Fiinţele umane se află în plin război nu ele între ele ci cu acel ceva nenumit, bănuit, hidos sau angelic.
El poate fi identificat. Poate fi construit.
Agenţii noştri îşi pierd însă armele în confruntări şi nu reuşesc să se infiltreze în structurile narative ale serviciilor secrete inamice fiind, rând pe rând, radiaţi din inventarul nostru enciclopedic.
Este o măsură de prevedere extremă dar trebuie să ţinem cont de faptul că ar fi putut fi transformaţi în structuri imaginare libere sau în vârtejuri virtuale care ar putea produce reverberaţii mortale în omogenitatea noastră informaţională, determinând Bulbona, Cretona, Quzo, Gonfleda, Adamville, Takla Makan şi Bitombe să se transforme într-un invers informaţional.
Nu reuşim să localizăm destinatarul noului set de mesaje şi nici să stabilim natura şi funcţiile lui în această fază pregătitoare a războiului informaţional total.
Se naşte întrebarea chinuitoare dar îndrăzneaţă dacă nu cumva trebuie să fim convinşi de existenţa unui terţ.
Între serviciile secrete inamice, se pare, este o coordonare tacită, în sensul că nu există o comunicare directă între ele şi că se află în zone distincte, chiar la distanţe foarte mari sau că, din cauza presiunii câmpurilor magnetice, formaţiunea sau conglomeratul lor se descompune pentru a se reface din nou evenimentul scăpând interpretării noastre.
Problema terţului nu e neimportantă pentru noi şi o tratăm, în primă fază, ca pe o propoziţie admisibilă.
Toate manevrele serviciilor secrete inamice par să indice că ele nu se grăbesc să ajungă în starea de război declarat. Nu se arată interesate de un război-fulger pe care să-l câştige detaşat.
Poate că nu sunt pregătite sau poate că încearcă doar să ne distragă atenţia sau aşteaptă intrarea în scenă a unei a treia forţe care le dictează tacticile şi care a stabilit obiectivele strategice.
Acceptând un terţ, ne aflăm în faţa unor opţiuni tactice diverse. Am putea duce un război de uzură împotriva unei forţe informaţionale multiple sau am putea iniţia negocieri separate cu serviciile secrete inamice.
Dacă acest terţ are un ascendent asupra serviciilor secrete inamice, putem folosi relaţia de subordonare pentru a pune la cale o revoltă sau o rebeliune împotriva centrului informaţional, manipulând periferia.
Dacă e o relaţie de cooperare, ne putem substitui uneia dintre părţi cerând schimbarea protocolului şi introducând amendamente favorabile nouă prin exerciţiu.
Dacă terţul a plănuit atacul împotriva noastră sau serviciile secrete inamice, mişcându-se aparent în proximitatea noastră informaţională, ne-au definit ca potenţiali adversari, nu e iarăşi lipsit de importanţă.
În al doilea caz, obiectivul nu era omogenitatea noastră informaţională ci o cu totul altă stare sau punct din universul plin de universuri.
Ar putea fi şi o anecdotică de rangul I sau o celebră de nivelul II care să asigure un front comic ficţionalului nostru.
Plăcerea comicului nu anulează problema care ne frământă. Ne întrebăm de ce ar risca un terţ să intre în bifurcaţia spre care, potrivit zvonurilor, ne-am îndrepta.
Are o altă viziune cosmică, a ajuns la un adevăr fundamental, are ştiinţa despre tot şi poate controla totalitatea în mişcarea ei aparentă prin universul plin de universuri modificând-o după bunul plac?
Penetrarea bifurcaţiei ar fi aidoma unui orgasm universal? O iniţiere în structurile narative ultime?
Aflându-se într-o stare conflictuală cu noi, terţul ar fi atras în bifurcaţie fără a-şi mai putea recăpăta echilibrul informaţional?
Urmăreşte acest lucru?
E un terţ sinucigaş? Un terţ aflat în căutarea unei tragice acordări a fantasmelor şi vârtejurilor virtuale la vulgaritatea unei idei cum e cea a morţii totale?
Să fie un terţ paradoxal? Sau e o construcţie imaginară liberă, un cumul de perversităţi care iau forme în enciclopediile pe care le virusează cu ajutorul serviciilor secrete inamice care ne urmăresc de la începutul acestei experienţe?
Dar poate că el a construit bifurcaţia. Şi în acest caz omogenitatea noastră informaţională e importantă pentru el prin ea însăşi sau prin enciclopedia pe care o protejează.
Sunt unele idei potrivit cărora terţul ar putea fi un constructor care vrea să ne fixeze într-o operă sau într-un metacod pentru a deschide sau pentru a făuri o lume.
Luăm în calcul şi această variantă. Şi noi folosim structuri informaţionale pentru a reinventa lumile cuprinse în enciclopedia noastră.
Consultăm bibliografia. Punem la cale conflicte între sintaxe şi semne, metacoduri, aparente contradicţii şi incertitudini.
Bobolinele, hemolii, vidanjorii din Burbansk, femeile de serviciu din Molina Mar, academiile din Bakusai şi Doga Noga, Suprema Contabilă din Puerto Pico, pitoşkinii şi gunoierii din Beauburg, seriile Monteores, Sharun şi Farigot, îngerii din Kamol Pator şi mareea trandafirilor din Pântraşiva, eremiţii reformaţi din Ehren, vânătorii de balene din Galeea, sticlarii din Quzo şi savanţii desueţi din Takla Makan, guvernanta Naţională din Bulbona, Cretona şi Cardena şi Mazalaa şi Bitombe, malagambiştii literari din Upândâva sunt tot atâtea construcţii simbolice cu care alcătuim noi structuri narative aflate într-o mişcare aparentă care compun la rândul lor omogenitatea informaţională care suntem.
Acest ameţitor balet cosmic confuzionează serviciile secrete inamice. Cuprinse de disperare recurg la diverse manipulări.
Se pare că o serie de agenţi au defectat în cascadă. Secţiunile noastre de filaj recuperare şi anihilare nu reuşesc să identifice secreţiile lor în proximitatea noastră. Să fie oare o primă acţiune de dezinformare reuşită a serviciilor secrete inamice?
Să fie încercarea de a penetra fandomul din Mauna Lao, din Guaribo şi din Takla Makan pentru a putea controla imaginarul enciclopediei noastre? Oare nu am respectat prescripţiile şi regulamentele în timpul operaţiunilor de orizontalizare?
Contrainformaţiile nu au reuşit să regleze imaginarul entităţilor noastre fiind prinse pe picior greşit?
Un montaj superb!
Dar ce e montajul? O subtilă integrare a unor pasaje, a unor fragmente, a unor cioburi care ar trebui apoi să îndeplinească o funcţiune potrivit unui plan ascuns, potrivit unei doctrine sau potrivit unui impuls iniţial?
Paranoia integrării sucombă prin elan socialist. Paranoia cerberilor care preamăresc utopia socialistă este un adagio la marşul funebru al utopicilor care nu doresc integrarea în Tulule, în Guaribo şi Agobe şi Baha şi Calabra şi Kauna Kunaó.
Pentru că ar fi spre anularea lor, spre ştergerea lor din istorie.
Discursul fără de substanţă şi fără de ideal şi cinismul sunt cele două laturi ale fundamentalei socialiste pornită să susţină spatele frontului. Socialismul e doar colectivismul cu ştaif, e jobenul purtat şmechereşte. E golăneala poleită cu titluri şi împănată cu proiecte de anvergură, golite de sens.
Socialismul e furibunda zbatere a mintoşilor proletari care fumează trabuc sperând în adâncul inimii că sângele li se va albăstri. Dar nici pe departe integrarea orientalelor cu occidentalele cu nordicele şi sudicele.
Căci coşmarul e profunzimea socialismului corpurilor în timp ce senzualitatea, cuprinsă în metafizici subtile, e însăşi starea entropică a utopiei.
Senzualitatea pierdută ne bântuie fantomatic de la un capăt la altul. O lăsăm în voie, o punem la cale, o construim cu minuţie ataşând-o întrebărilor şi incertitudinii pentru a ţese înşelătorul năvod informaţional pe care îl folosim în războaiele matriceale în mişcarea noastră aparentă prin universul plin de universuri.
Stările noastre interogative sunt tot atâtea false puncte vulnerabile care vor atrage în capcană serviciile secrete inamice.
Am putea iniţia negocieri separate cu terţul în speranţa că vom obţine un răgaz pentru a ne reechilibra din punct de vedere informaţional şi pentru a construi o buclă de protecţie pentru enciclopedia noastră.
Dar dacă terţul este propria creaţie a serviciilor secrete inamice atunci încercarea noastră ar fi sortită eşecului.
Hotărâm să ieşim de sub imperiul incertitudinii şi să atacăm terţul pe întreg frontul care suntem.
Ne pregătim să-i modificăm structurile profunde, să-i inducem stări de centru şi periferie şi apoi, iniţiind conflicte devastatoare, să-l anihilăm. Ne poziţionăm în aşa fel încât relaţia conflictuală să atragă într-un vârtej virtual şi serviciile secrete inamice pentru a le neutraliza. Le-am putea aduce moartea termică!
Moartea termică e regina în universul plin de universuri?
Colapsul terţului şi a avangardei sale informaţionale ne-ar putea afecta structurile profunde, construcţiile noastre simbolice suferind modificări notabile.
Am putea descoperi că în urma desfăşurărilor conflictuale, bobolinele noastre au trei sâni în loc de doi, că împăratul Ogawa se transformă noaptea în Pitoşkin, că generalul Monteores e de fapt o caracatiţă în travesti iar begonul de Bagoda e o piatră vorbitoare care flecăreşte cu balena albastră din Puerto Pico şi cu pricoliciul de la arsenalul din Galeea şi cu domnişoara Margareta şi cu vreo doi trei spioni veniţi de dincolo de orizontul vizibil.
Potrivit ultimilor informaţii, nu există un terţ.
Atunci să avem de-a face cu un atractor straniu care modifică strategicile câmpurilor magnetice prin bifurcaţii şi catastrofe?
O sumă de coduri care nu conţin teme ci sunt simple înşiruiri întâmplătoare producătoare de posibile sensuri prin exerciţiul probabilistic nefiind conforme unor tactici şi strategii? E un eveniment codat aidoma celui petrecut în Adamville la sfârşitul lui septembrie?
Atunci, într-o noapte, când se auzi cea de-a douăsprezecea bătaie din turnul primăriei, limbile bătrânului orologiu se topiră-n picuri strălucitori. Figurinele mecanice, care anunţau ora exactă cu lovituri de baros, se prăbuşiră-n gol sfărâmându-se de caldarâmul umed. Generalul Monteores simţi o arsură în inimă iar împăratul Ogawa îşi consultă înfrigurat astrologul.
Simultaneitatea ne joacă feste. Straniul atractor ivit în Adamville pare a fi pereche cu atractorul a cărei prezenţă o bănuim în proximitatea omogenităţii noastre informaţionale.
Ar fi ridicol să ne fi construit propriul atractor. Ar fi tragic să fi conspirat împotriva noastră fără s-o ştim, fără să bănuim că lucrăm în mare secret la distrugerea omogenităţii noastre informaţionale.
Ar fi nedrept ca evoluţia să fie principiul director prin continuitate şi săgeată temporală şi nu organizarea prin catastrofe şi bifurcaţie care este amurgul profeţilor şi a savanţilor şi scriitorilor desueţi, conservatori şi potrivnici reinventării lumilor.
Ideile despre enciclopedii care am putea fi, despre secretizarea universurilor, despre structurile narative şi descriptive, despre minunata artă a spionajului să fie un construct fals, nefuncţional?
Organizându-ne ca omogenitate prin orizontalizare, crescându-ne suprafaţa informaţională la infinit, să nu fi observat pericolul?
Poate că, părăsind formele, ne-am dovedit aroganţi, preaplinul aspiraţiei jucându-ne o festă de proporţii!
Poate că secretizând universul plin de universuri şi transformându-l într-un punct esenţial am aşezat enciclopedia între limite în timp ce noi eram convinşi pe deplin că ea fiinţează prin vecinătăţi.
Dar poate că atractorul straniu a fost materializat în proximitatea noastră informaţională prin strategicile câmpurilor magnetice înseamnă că forţe necunoscute conspiră în dauna enciclopediilor vrând fie să le distrugă, fie să le reorganizeze pentru o sarcină ale căror înţelesuri ne scapă.
Vicepreşedintele Weinberger ţine, în aceste zile de construcţie identitară, un şir de conferinţe în şapte ţări ale occidentalelor. Conferinţele sunt atractori pentru evenimente mici care roiesc în jurul unui eveniment mare nefiind fragmentele lui dar organizându-i fragmentarea.
Serviciile secrete inamice se întrec punând la cale o ambuscadă agenţilor noştri, vrând să ne joace o festă şi fac schimburi de mesaje nepărând interesate de prezenţa atractorului straniu.
Mesajele lor ne vorbesc despre gramatici primitive, despre un limbaj frust, aproape mecanic. Vizibilitatea lor este încă slabă iar funcţionarea lor pare supusă nu unor rigori militare ci unor forţe exterioare al căror exerciţiu ne cuprinde din când în când. Continuă căutarea unei identităţi iar comportamentul agenţilor lor pare aberant.
E ca şi cum ne-ar descoperi prezenţa uneori ca mai apoi să ne uite instantaneu, să nu ne mai ia în seamă.
Infiltrările lor ţintesc nivelele noastre superficiale ei neţinând seama că suntem un obiect a cărui dimensiune fractală este omogenitatea.
Sunt situaţii în care, lăsându-i să ne traverseze, prin treceri de nivel pe care le controlăm din punct de vedere energetic, agenţii se comportă ca şi cum nu am fi chiar frontul. Încercăm să înţelegem dacă ei disimulează sau pur şi simplu nu ne localizează.
Aceste evenimente şi intermitenţele ar putea pune în discuţie valabilitatea existenţei acestor servicii secrete inamice în proximitatea noastră.
Dacă ele nu există potrivit instrucţiunilor noastre, atunci asupra noastră sunt exercitate forţe manipulatorii subtile de un înalt grad de virtualizare.
Acesta ar fi semnul că se încearcă nu anihilarea ci fracturarea omogenităţii noastre pentru ca extragerea enciclopediei să fie făcută fără pierderi inutile.
Ne este binecunoscută stratagema pe care o folosim uneori fracturând lumile noastre mici pentru a extrage noi structuri narative.
Ştim că personajele conţinute în inventarul nostru enciclopedic nu sunt exemplare şi că alterarea funcţiilor lor le transformă în modele imperfecte.
Imberbul cenaclier din Molina Mar, epigonii, ambasadorii orientalelor sau occidentalelor ne folosesc pentru a ne lărgi capacitatea de a sonda proximitatea noastră informaţională şi de a ne pregăti noi comportamente.
Ca şi cum ai fluiera în biserică sau te-ai dezbrăca în pielea goală în rotonda îngerilor din Qiatotocoatl sau te-ai deda la perversiuni în aula universităţii din Guaribo.
Să le spui în faţă adevărul? Ce cruzime!
Să le pui în faţă o oglindă din Quzo? Iată nebunia, iată perversitatea în toată splendoarea ei!
Să-i cobori de pe soclu pe malagambiştii literari din Quzo, să-i trimiţi să asude în fabrici! Să la asculţi răsuflarea întretăiată! Să-i împingi pe buza prăpăstiei din Popocatepetlán, acolo unde poţi vorbi cu întreg universul prin ecou şi meditaţie, prin reflexie şi reflecţie!
Să-i faci să încurce interogatoriul cu interogaţia!
Să-i tragi de mânecă, alo, domnule, se aude, acolo, sus, pe soclu? Cu toţii urcă pe soclu. Au ascensiunea în vine. Le clocoteşte urcuşul în măruntaie.
Nu aud. Pradă uşoară. Dar cum să audă când au urechile înfundate cu dopuri de glorie?
Ah, gloria!
Cum mai amuşină poalele gloriei scriitorului ticăloşit şi îngâmfat din Togai!
Cum e gata, gata s-o îmbrăţişeze într-un gang, s-o siluiască!
Inflaţia informaţională universală e ţinta lui! Să fie totalitatea! Să înfăşoare în propoziţii rebele întregul adevăr. Secreţiile lui? Romanele, de bună seamă!
Nu are importanţă ideea. Numărul e important. Căci, dacă ai scris o sută de romane eşti cineva! Şi meriţi cu prisosinţă lauri, pupături de protocol şi un post de director la teatrul naţional din Bagoda!
Căci gloria e târfa.
Chiar şi director de gazetă în Nulome nu-i de lepădat, un amploiat la ministerul informaţiilor publice din Guaribo sau din Wagala sau din Kambora.
Cum se mai dăruieşte literaturii imberbul cenaclist din Guaribo!
S-a nărăvit la glorioase gesturi. E priceput în treburi politice. Se aruncă în realitatea virtuală, se multiplică construind enciclopedia. El o ia în stăpânire, el o şterge de praf, o transformă în pumnal cu care loveşte pe la spate partida la putere care i-a oferit un loc călduţ.
Ideologia? Hrană pentru inocenţi!
Are nasul roşu, imberbul cenaclist, e plin de rujul monden. L-au pupat cucoanele din înalta societate, elitele l-au pupat. Iată salvatorul! Iată hrana ideală pentru metabolismul maselor!
Dar timpul?
Ah, e experienţă! E îngurgitarea enciclopediei! E străluminarea premergând senilităţii! Să fie revelaţia?!
Totalitatea e suma tuturor enciclopediilor, declară imberbul cenaclist din Guaribo la conferinţele aprilice şi toată lumea îl aplaudă plină de entuziasm!
Ceva adevăr în vorbele lui!
Dar revelaţia se hrăneşte cu corpul lui. Îl sleieşte, îl consumă pe negândite. E obosit. Uite-l, zace printre mormane de hârtii. I s-au înroşit privirile. Îşi pierde nopţile violând realitatea virtuală. E conectat la virtual, nu încape îndoială. S-a digitalizat! E maşinărie, un pneumatic, un electric, un informaţional!
E vestitorul altei lumi!
Gâfâie. Trage din ţigară obosit. Se pregăteşte să dezvăluie întregii naţii ultimele sale structuri narative care conţin întregul adevăr.
Iar naţia? Vulgara! Aşteaptă cu sufletul la gură ca imberbul cenaclist din Guaribo s-o certe! Să-i arate adevărul! S-o siluiască!
O ia în tărbacă, imberbul. Arată cu degetul spre cei corupţi şi dă de veste asupra apocalipsei informaţionale, se ia cu propaganda la trântă. Îndreaptă democraţia către utopie!
E fie de dreapta, e fie de stânga, imberbul, materialist sau idealist. Dualismul e duşmanul lui! Minte sau corp! Idee sau trup!
E gomos! E arogant! Nu admite replică. Cum? Ultimul lui roman? Un succes! Sensul ultim. N-ai înţeles? Eşti novice. Ignorant sadea!
Nu e scriere, romanul. E orgasm. Orgasmul universal.
Cartea cărţilor. Secretul secretelor, domnule! Ce inocent mai eşti!
E genial, romanul!
Iar imberbul? Stă la taclale pe micul ecran cu diavolul în persoană! Se mediatizează! Construieşte regimul imaginar al maselor. Diavolul? Construcţie simbolică. Atractor straniu făcându-şi mendrele prin Adamville şi sculând morţii din morminte. Dictatura şi democraţia îl folosesc deopotrivă, nu e nici o îndoială. Se bat pe burtă diavolul cu imberbul cenaclist şi zic vrute şi nevrute despre enciclopedii, despre universul plin de universuri, despre sfârşitul lumilor, despre serviciile secrete inamice de dincolo de orizontul vizibil, omogenitate informaţională prin înregimentare şi lipsire de act critic!
Să nu te prăpădeşti de râs?
Noi suntem o omogenitate informaţională nu prin aceea că omogenităţile noastre au aceleaşi proprietăţi fiind dispuse la distanţe egale unele de altele!
Nu e roman! E ştiinţa ascunsă, zice plin de aplomb imberbul cenaclist din Guaribo. Curvăsăreală! Diavolul ştie ce ştie! E albastru.
Să-l radiem din inventarul enciclopedic fiind virusat de serviciile secrete inamice? Încă nu.
Fie un diavol albastru.
Imberbul, păstorind gazete tembele de un ban şi jumătate, pline de paranormali de duzină şi de astrologi cu ştaif şi de expectaţii ştiinţifice cu rol de savantlâcuri, îşi dă ochii peste cap şi zice, zâmbind parşiv, sunt sclavul de lux al maselor largi populare.
Se dă în stambă la televizor şi-şi face de cap în realitatea virtuală. Quzo, Adamville, Beauburg, Guaribo, Nulome, Galeea şi lesbienele din Qiatotocoatl leşină de emoţie, îşi dau una alteia cu săruri pe la nas.
Imberbul păzeşte cu străşnicie parcela lui de glorie, critică guvernanta naţională pentru ca mai apoi să-i ceară mărire de salariu şi vesteşte moartea literaturii furând-o pe faţă pe suprema contabilă.
Suprema contabilă numără secreţiile literare şi hotărăşte cine va fi sau nu membru. Plin sau aspirant.
Ce-i cu puţoiul acesta, întreabă pe un ton răstit zărind în proximitatea sa glorioasă un aspirant. Îl ia în şuturi. Îl trimite la bancul de lucru al literaturii, în bibliotecă, un caz restrâns al enciclopediei.
Ah, puţoiul!
Noi l-am construit. Spre sfârşirea plictisului lumesc, spre împrospătarea imaginarului, pentru a face puţină mişcare.
Diavolul albastru îi dă târcoale, să-l viruseze, să-l arunce în braţele serviciilor secrete inamice, agent de influenţă cu sau fără ştirea lui.
Bineînţeles că imberbul pune mâna pe dosarul secret al puţoiului. Diavolul i-l pune sub nas. L-a scos de sub teascul arhivelor prăfuite.
Academia e ţinta imberbului. Trebuie să plăteşti, nu-i aşa?
Suprema contabilă din Bagoda se pupă cu academia din Beauburg care se pupă cu suprema contabilă din Omah care se pupă, la rândul ei, cu academia din Nulome care se pupă şi ea cu eremiţii reformaţi şi cu alţi conspiratori.
Ambasadorii occidentalelor se pupă cu ambasadorii orientalelor şi toată lumea, scriitori şi savanţi desueţi, caută să pună mâna pe forţele telurice.
Poporul confuz din Qiatotocoatl urmăreşte cu sufletul la gură tevatura şi bate din palme în timp ce presiunea câmpurilor magnetice pregăteşte orgasmul universal.
Dar scriitorii adevăraţi?
Războinicii imaginarului?
Acei luptători care construiesc atractorul straniu ce produce vârtejuri virtuale spre teroarea augustei oficiale din Bitombe, din Mastrokas, Azego Bazego şi Kokusai!
Magicienii secretului iau seama la acest adevăr în lupta lor cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil şi ţin seama de mişcările formelor potrivit unor secrete instrucţiuni enciclopedice.
Mişcările publice ale lui Obin Oba debutează pe tabla de şah oganesă într-o manieră care pare să confuzioneze analiştii şi mass-media. Încercăm să obţinem anumite determinări şi să producem evenimente în cascadă pentru a induce în eroare serviciile secrete inamice.
Tocmai de aceea, departe de a da declaraţii ferme asupra viitorul său politic, Obin Oba se întâlneşte cu regina Norú din Omah şi cu înaltele feţe bisericeşti ale Oganei şi cu o serie de înalţi ofiţeri.
Deschiderea pare inspirată, de vreme ce fostul rege vrea să conecteze imaginarul oganez la vremurile de dinaintea primelor războaie.
Utopicele ne însoţesc şi ne umplu de elan sub presiunea câmpurilor magnetice.
În inima utopicelor izolăm bolile aduse de dincolo de orizontul vizibil şi descoperim înţelesuri ale profunzimii. Îl descoperim pe Abu Kadâr. E manipulat de spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil.
Speriat de moarte, Abu Kadâr intră cu surle şi tube în tiribomba vacii nebune, sindrom care bântuie Molina Mar, Mazalaa şi Mateea Maló.
El s-a hotărât să mănânce vegetale promiţând o adevărată cruciadă împotriva morcovilor, salatelor, castraveţilor, napilor, porumbului şi verzei. Gurmand fiind, legumele sunt deja în mare pericol.
Rămas fără capital politic, Abu Kadâr şarjează folosind anecdotica pentru a-şi recupera imaginea pierdută.
O campanie de imagine inspirată l-ar putea face praf dacă un consilier de imagine ar construi principala propoziţie afirmând că e o legumă politică.
Client al propriei sale iluzii, Abu Kadâr se crede un vizionar şi un luptător al imaginarului.
Integrarea pare singura alternativă pentru lumile mici se afirmă la seminarul despre redefinirea identităţii culturale din câmpul de imagine al orientalelor ţinut la Marsila Molé.
În demersurile lor şi la masa negocierilor, oamenii politici păstrează în imaginarul lor o anumită feminitate a occidentalelor, aceasta fiind o trăsătură subtilă a politicii masculine. Spionii de dincolo de orizontul vizibil sunt adeseori bulversaţi de mişcările din culisele politicii şi se rătăcesc prin hăţişul structurilor noastre narative pierzând controlul cu centralele lor de informaţii.
Orientalele, ca şi concept al imaginarului politic, păstrează aceeaşi referinţă feminină. Chipul lor ocupă noua lume reticulară, ochiul modernităţii încercând să se obişnuiască încet, încet cu o vizibilă fractalizare.
Fractalizarea e o nouă politică susţinută de iniţiaţi. Chipul occidentalelor, în transcripţie, este un joc de fragmente care îşi caută principiile de funcţionare.
Adevărul e acoperit de propriile noastre convingeri.
În aparenta noastră mişcare prin universul plin de universuri, reinterpretând structurile narative, descoperim adevărul ascuns de certitudinile omogenităţii informaţionale care suntem.
Spionii de dincolo de orizontul nostru vizibil încearcă să găsească o breşă de profunzime producând limite. Ei fragmentează lumile noastre ridicând ziduri pe care noi le virtualizăm aruncând mantia noastră înstelată peste ele.
Spionăm.
Bobolina pune ochii pe imberbul cenaclist. Generalul Monteores bănuieşte că guvernanta naţională se va folosi de geniul său militar pentru a pune mâna pe diamantele de lumină veche de la Qiatotocoatl.
Pitoşkin nici nu bănuieşte că colonelul Sharun îi va da o misiune specială care îl va arunca în braţele morţii. Ocultele au pus şi ele ochii pe imberbul cenaclist.
Superbul cabotin e gata, gata să se iniţieze. E gata, gata să participe la conspiraţia pusă la cale de diavol împotriva poporului confuz.
Spionăm.
Suntem vigilenţi. Serviciile secrete inamice încearcă să ne viruseze enciclopedia. Serviciile secrete inamice îl curtează pe imberbul cenaclist. Iar el?
Promite maselor largi populare nemurirea prin text.
Dar ce e textul? Ieşirea din anonimat? Numirea fiinţei, starea civilă în forma ei cea mai pură?
Imberbul e gata virusat. Un diamant de lumină veche o să-i parvină prin poştă, vine la ţanc diamantul să arunce-n aer o duminică leşioasă şi fără inspiraţie, fără de speranţă, fără femei şi fără şampanie cumpărată din Galahra.
Nemurirea!
Sunt puţini cei aleşi. Genialii. Ei secretă enciclopediile altor lumi, scriu în gazetele populare şi toată lumea leşină de emoţie. Genialii au ştiinţa textului, a întregului text. Sunt egoişti. Dezvăluie fragmente. Adună cioburi cu sârg. Construiesc opere nemuritoare din bucăţi de texte aruncate la gunoi de o lume-ntreagă.
Întregul adevăr cu linguriţa.
Se vânzolesc la sindrofii. Lumea îi trage de limbă, când o să ne rupem gâtul, când se sfârşeşte universul plin de universuri, când cade asteroidul, dacă presiunea câmpurilor magnetice e bună în contra ridurilor.
Serviciile secrete inamice stau cu ochii pe geniali, le sorb cuvintele, le fură notiţele, pun în gura lor toate apocalipsele posibile. Ca şi imberbul cenaclist, se împotrivesc reinventării lumilor. Nu iubesc complexitatea, o gogoriţă, acolo. Ei sapă cu unghiile în inima absolutului. Mintea e minte. Corpul e corp. Ideea e idee iar trupul e trup. Asta e evidenţa. Nu e loc de metaforă.
Guvernanta naţională strâmbă din nas. Ce să facă ea cu teoriile, cu simpozioanele, cu romanele?
Taie lumina imberbului. Ridică impozitul genialului, austeritatea bugetară îşi spune cuvântul. Apoi, plină de mărinimie, guvernanta naţională bate medalii şi tipăreşte diplome. Scorneşte nişte titluri. Sau, dimpotrivă, pune rebelii la popreală. În fel şi chip. Îi bate la tălpi. Le smulge limba.
Bobolina le vine de hac. Sau gloria. După caz.
Serviciile secrete inamice pândesc guvernanta naţională.
Pun la cale tot felul de tertipuri. Îi îndeamnă pe rebeli la felurite acte. Genialii din Quzo o şterg în Beauburg. Înjură guvernanta naţională de acolo plini de patimă.
Imberbul cenaclist din Guaribo o şterge în Nulome şi toarnă cerneală şi venin în inima guvernantei naţionale.
Noi stăm cu ochii pe structurile narative virusate de serviciile secrete inamice încercând să prindem de veste unde şi când vom cădea în penumbră.
Suntem pretutindeni în inima enciclopediei noastre. Acţiunile de dezinformare puse la cale de serviciile secrete inamice ne ajută să descoperim proprietăţile uluitoare ale orizontalităţii şi să intuim strategicile câmpurilor magnetice.
Literatura ne poartă sâmbetele în schimb. Ne încondeiază mişeleşte. Ne aruncă în braţele unor structuri narative perverse.
Suntem spionii geniali sau, dimpotrivă, malagambişti sadea. Ne joacă pe degete literatura. Ea ar fi, chipurile, enciclopedia. Ba mai mult, în pântecele ei dospeşte, miraculos, totalitatea.
Spionăm!
Luăm forme diferite, întâmplătoare hoinărind prin structurile narative ale enciclopediei noastre. Răsfoim bibliografia parcă fără un scop anume.
Pregătim noi comportamente fără a fi atractori stranii pentru atitudini şi evenimente bizare. Pregătim noi conexiuni virtuale dar fără a fi inteligenţe artificiale.
Admitem că am fi stări ale conştiinţei libere nefiind producătoare de comportamente şi nefiind în funcţiune.
Serviciile secrete inamice nu par a fi interesate de asemenea propoziţii.
Mesajele pe care le schimbă între ele, experimentând gramatici primitive şi comportamente subversive pline de stângăcie, vorbesc despre interesul lor pentru fluidele enciclopediei noastre.
Într-un război informaţional de speţa întâi am fi şi noi interesaţi de fluide. Dar aparenta noastră stare conflictuală interioară anunţă un război dificil şi de uzură care ar putea culmina cu o surpriză de proporţii.
Tocmai de aceea încercarea serviciilor secrete inamice de a-şi descoperi forme adecvate fluidelor noastre ni se pare plină de inocenţă.
Am secretizat procesele şi fenomenele pneumatice şi hidraulice. Am ocultat ştiinţa despre turbulenţe folosind secretele ei pentru a pune la cale schimbări de ritm.
Am secretizat aparent vecinătăţile universului plin de universuri dar am lăsat deschise fante pentru a împrospăta imaginarul şi pentru a ispiti serviciile secrete inamice, pentru a le prinde ca într-un cleşte.
Viruşii lor pătrund prin fante căzând după o vreme în ghearele extractoarelor noastre de informaţii.
De cele mai multe ori radiem din structurile narative personajele fabuloase infestate. Viruşii sunt particule virtuale a căror pereche gravitează fantomatic în proximitatea noastră virtuală.
Uneori, sub presiunea câmpurilor magnetice, particulele-pereche pot scăpa de sub influenţa enciclopediei producând o undă de şoc devastatoare.
Turbulenţele ne ajută să reinventăm lumile. Schimbăm structurile narative metamorfozându-le în structuri descriptive. Producem aglomerări. Folosim inversul informaţional. Schimbăm codurile în cascadă adăugând noi instrucţiuni şi încurcăm scenariile cu bună ştiinţă.
Noi am inspirat marşul femeilor de serviciu din Cardena. Noi am pus la cale conspiraţia antreprenorilor de pompe funebre din Adamville. Noi am aprins revolta gunoierilor din Takla Makan.
Războiul conductei din Molina Mar, lovitura de stat din Gozeh, crahul financiar din Beauburg, furtul diamantelor de lumină veche de la trezoreria din Bulbona, criza marelui scut din Quzo, falimentul băncilor din Cardena, asasinatele din Kalombra, orgasmul din Mandhala, sabotajele din Burbansk, apariţiile îngerilor în Pântraşiva, extazul mulţimilor din Kamol Pator, măcelul din Guaribo, dimineaţa generalilor din Puerto Pico, exodul din Morena, războaiele mecanice din Doga Noga, dispariţiile misterioase de la Popocatepetlán, frământările eremiţilor reformaţi din Galeea, ivirea cometei în Omah, luptele de stradă din Gugumbe, grevele din Gublin, insurecţia din Alundao, asaltul de la Pitonga Batonga, migraţiile de seară din Pasola, revelaţiile din Upândâva, luminile din Kyo Sao, dansul norilor din Togai, carnavalul broaştelor din Jaw Ab Jawal, furtunile electrice din Vale Note au fost, toate, instrumentate de noi.
Să fie plăcerea experimentului la mijloc? Să fie bucuria perversă a umplerii formelor în mişcarea noastră aparentă? Sau sunt tehnicile subtile de manipulare a serviciilor secrete inamice?
Admitem că sunt încercări periculoase. Turbulenţele scăpate de sub control produc bifurcaţii fatale. Încercăm însă să intuim strategicele câmpurilor magnetice.
Bănuim că presiunea lor orizontalizează universul plin de universuri pentru a-i mări suprafaţa şi pentru a-l pregăti pentru o nouă sarcină informaţională.
Ideea aceasta e atât de nebunească încât producem nenumărate turbulenţe în structurile noastre narative căutând o ascunzătoare unde s-o dosim şi să uităm de ea.
Dar stăpânim turbulenţele?
Iar omogenitatea noastră informaţională nu e un construct fals? Nu s-a produs cumva o rupere de echilibru şi structurile narative au scăpat de sub control? E atât de uşor atunci când încerci să induci în eroare serviciile secrete inamice vrând să le faci să creadă că eşti în măsură să decodezi întreaga informaţie conţinută în turbulenţe şi în evenimente mici!
Enciclopedia noastră s-a dedublat şi imaginarul ei s-a transformat într-un atractor straniu care ne va destructura?
Şi atunci în ce poziţie ne aflăm? Cum suntem dispuşi în plan în raport cu serviciile secrete inamice? Suntem nordul sau sudul, estul sau vestul sau serviciile secrete sunt fie partea dreaptă, fie partea stângă?
Dar este importantă pentru ele poziţionarea? De ce nu par interesate să-şi schimbe coordonatele? S-ar putea multiplica iar multiplicanţii le-ar putea înlocui cu succes în lupta cu omogenitatea noastră informaţională!
De ce nu încearcă să extragă bibliografia? De ce nu sunt interesate de texte?
Doar trăim într-o lume de texte!
Universul plin de universuri e text. Enciclopedia e text. Forma în mişcare e text. Pitoşkin e text. Revolta gunoierilor din Guaribo e text. Maiorul Farigot în faţa plutonului de execuţie din Gutombe e text.
Bobolina şi ea!
Textele se insinuează în omogenitatea noastră informaţională producând bifurcaţii. Ne cheamă într-o zonă a perversităţii. Ne înşeală. Manipulatorul care este manipulat e principiul director al textelor.
Admitem că au o esenţă feminină. Că se rotesc apetisant în jurul lectorului punând la cale orgasmul universal.
Savanţii desueţi din Takla Makan nu vor să anime textele. Înşiruire de puncte, spun ei. Imberbii cenaclişti din Molina Mar, din Nulome şi Qiatotocoatl curtează textul, îi aduc jertfe. Îl siluiesc apoi, mişeleşte.
Citirea textelor premerge reflectării şi interpretării pregătind, subtil, reflexia. E ca şi cum ai pregăti simultaneitatea pentru a o adăuga enciclopediei încercând să obţii un efect de oglindă.
Construim.
Personajele noastre fabuloase tind să se organizeze într-un continuu construindu-şi referinţe imaginare.
Sentimentul religios capătă forme în cascadă oferind, în mod subtil, o raportare fie liniştitoare fie contestatară.
Poate că aici să descoperim dorinţa irepresibilă de a construi perfecţiunea pe care o întâlnim la bobolinele, hemolii, pitoşkinii, elvinele şi la alte asemenea structuri exemplare?
Încercarea lor de a distruge ordinea pe care mai apoi încearcă prin insurgenţă să o restabilească să fie un mod categoric de a accepta dictatura textului?
Căci toate aceste lumi sunt ale textului, desfăşurându-se potrivit instrucţiunilor cuprinse în enciclopedie. Literatura din Takla Makan, din Beauburg, din Adamville se grăbeşte să aresteze enciclopedia substituindu-se noilor structuri narative şi luptând împotriva noastră.
Literatura se organizează prin texte şi încearcă să dea lovituri mortale academiilor, mulţimilor, partidelor politice şi bunului simţ.
Ai spune că e în căutarea orgasmului universal ea bântuind câmpurile de bătălie, cancelariile, nodurile informaţionale din reţeaua virtuală, scena teatrului, terasa fanfarei militare, tribunele terenurilor de joc din Takla Makan, fabricile de oglinzi din Quzo, pieţele de păsări şi fructe de mare din Bulbona şi Puerto Pico, băncile şi bursele din Adamville şi Molina Mar şi aşa mai departe.
Literatura stăpâneşte arta disimulării putând lua înfăţişări diverse de la romanul cavaleresc şi de spionaj la actele civile şi tratatele militare. Nu-i sunt străine reţetele culinare, documentele notariale, rapoartele poliţiei, referatele universitare, buletinele meteo şi indicaţiile astrologilor.
Din acest punct de vedere, ne putem întreba dacă textele sunt libere în lumile noastre. Dacă sunt accesibile interpretării. Literatura stă la pândă spionând personajele fabuloase. Ea le împinge către perfecţiune, ea le joacă feste, ea se hrăneşte cu eroi, cu scandaluri şi revoluţii. Metabolismul ei nu are de-a face cu exerciţiul enciclopediei.
Enciclopedia tinde către totalitate pe când literatura se declară, plină de trufie, a fi însăşi totalitatea.
Dar totalitatea nu e nici pe departe suma tuturor textelor.
Textele sunt produse şi puse în circulaţie. Lectura lor ar putea fi starea de insurgenţă? Sau lectura e doar un pas timid către deliciul interpretării?
Pitoşkin citindu-i pe savanţii desueţi sau generalul Monteores oferind protecţie imberbului cenaclist din Popocatepetlán, sunt oare în puterea literaturii sau reprezintă mici turbulenţe rotitoare în inventarul nostru enciclopedic?
E pe moarte literatura? Sau malagambiştii literari din Omah stârnesc furtuni într-un pahar cu apă vrând să se afle-n treabă?
Răsfoind structurile narative şi descriptive ale enciclopediei descoperim că strigătele lor se estompează în oceanul de texte care spală imaginarul.
Cine să fie misteriosul necunoscut care produce furtunile şi acalmia oceanului? Cine e atât de pervers încât îi trimite pe malagambiştii literari să se deghizeze în regi şi împăraţi, în generali, în revoluţionari şi dizidenţi, în femei de serviciu şi funcţionari publici, în instrumentişti şi în preoţi şi pelerini?
E un personaj fabulos al enciclopediei sau o stare de conştienţă a ei? E o formă iluzorie iniţiată în ştiinţa fluidelor sau ştiinţa însăşi?
Să fie un magician? O construcţie simbolică a entropiei?
Potrivit cercetărilor noastre el e acolo unde nu este, el construieşte ceea ce pare de neconstruit, un invers al citadelei.
Magicianul nu este numit şi nici nu cade în greşeala de a se numi. E însăşi iniţierea în texte iar iniţierea nu are nimic de-a face cu serviciul mărunt de lectură.
Să fie orgasmul universal?
Împotriva lui luptă savanţii desueţi din Bulbona şi imberbul cenaclist din Puerto Pico, din Guaribo, din Galahra şi Walla?
Să le fie teamă de reinterpretarea imperfecţiunii?!
Literatura ne numeşte magicienii secretului şi ne bârfeşte peste tot.
I-a şoptit împăratului Ogawa că suntem perverşi şi utopici. I-a scris o anonimă colonelului Sharun din Ehren acuzându-ne că am fi adus Mandhala de dincolo de orizontul vizibil. I-a asmuţit pe gunoierii din Guaribo împotriva noastră zicându-le, prin manifeste şi ştiri bombastice, că am fi obţinut în alambicele noastre un fluid de bacterii care face să dispară gunoiul instantaneu.
I-a pus pe jeratic pe savanţii desueţi din Bulbona cum că am vrea să contestăm titlurile şi lucrările lor despre imposibilitatea reinventării lumilor şi a existenţei altor construcţii decât cele materiale sau imateriale.
Savanţii desueţi din Bulbona, din Takla Makan, din Guaribo şi Bitombe erau oare vânduţi spionilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil?
Să-i fi ghicit?!
Ha, ha, ha!
Dar noi ce mincinoşi mai suntem!
Cum mai spunem noi câte o gogoriţă acolo. Reorganizând structurile noastre narative îi transformăm pe generalul Başkaev, pe Bobolina, pe colonelul Sharun şi pe mulţi alţii. Îi aruncăm în braţele diavolului. Diavolul trecu prin corpurile lor însemnând urmele spionilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil.
Ieşea soarele.
Stăteam la soare în Takla Makan şi îi dădeam instrucţiuni diavolului când literatura, printr-o notă informativă mincinoasă, i-a pus pe urmele noastre pe oamenii lui Obin Oba, pe locotenenţii împăratului Ogawa şi pe Bobolina.
Tocmai ne pregăteam să spionăm structurile narative ale enciclopediei noastre vrând să înţelegem interesul constant al serviciilor secrete inamice pentru fluide.
Potrivit unor informaţii, apa ar fi dispusă să negocieze cu serviciile secrete inamice lucru care a bulversat omogenitatea noastră.
Desfăşurând ciclurile acvatice pe mai multe mii de ani nu descoperim o bifurcaţie în care a fost, este sau va fi o fiinţă vie. Dar nici nu este o construcţie simbolică virusată.
Atenţia noastră se îndreaptă spre pricoliciul de la Arsenalul din Galeea. A venit împreună cu echipa lui în Takla Makan. O mulţime de admiratori se înghesuie să-şi vadă idolul. Pricoliciul îşi face de lucru în apropierea rezervoarelor de apă construite de Elal Belal, consirtoriul de Makeba, pentru lupta împotriva deşertului Al Jawab Baja, atotcuprinzătorul şi neiertătorul.
Stăm la soare în Takla Makan gândindu-ne dacă n-ar trebui să protejăm toate fluidele enciclopediei cu o buclă informaţională. Literatura se tot ţine după noi şi umple jurnalele cu caricaturi, seriale ieftine şi benzi desenate.
Construim sub semnul unui secret originar folosindu-ne de construcţiile literaturii, de perversele ei structuri narative şi descriptive.
Enciclopedia are nevoie de ea. E secreţia ei. Ar părea că ne guvernează prin texte, prin secrete, fluide şi secreţii. Literatura e câinele ei de pază.
Cel mai teribil serviciu de contrainformaţii!
Omogenitatea noastră, în mişcarea ei aparentă, stă între secretul originar şi secretul ultim fără îndoială.
Dacă enciclopedia şi personajele ei fabuloase sunt înscrise sau circumscrise acestui iluzoriu continuum dintre originar şi ultima parte, ar fi fundamentale unui miracol pe care încercăm să-l interpretăm.
Secretul e între forme. Taina între formă şi totalitate. Misterul e al totalităţii.
Dar miracolul?
A fi înscris e semnul călătoriei, al expediţiei şi misionarismului. A fi circumscris e calea către introspecţie, introvertire şi reflecţie.
Dar totalitatea?
Dar universul plin de universuri?
Dacă universul plin de universuri e text, în cele din urmă, ar trebui să-l cunoaştem, să-l interpretăm. Noi însă l-am secretizat păstrând anumite lumi mici pentru plăcerea experimentului şi pentru a putea organiza frontul pe care luptăm împotriva serviciilor secrete inamice.
Pornind în călătorie, ar trebui să admitem că universul plin de universuri se desfăşoară pregătind misterul naşterii totalităţii prin secret şi taină.
Dar miracolul?
Numindu-ne magicieni ai secretului şi luându-ne în derâdere, literatura ne dă de ştire despre profunzimile enciclopediei.
Ai spune că aşa ne ceartă enciclopedia.
Noi, magicienii secretului, stări fabulatorii, păzim secretul înfăşurării şi desfăşurării structurilor narative şi descriptive care compun universul plin de universuri în întregul său, el nefiind însă totalitatea.
Incantaţiile, numerele, mantia, virtualul şi darul ubicuităţii sunt accesoriile noastre, sunt uneltele noastre, sunt semnele noastre de taină.
Construim ceea ce pare de neconstruit.
Spionăm.
Suntem acolo unde nu suntem.
Tocmai de aici mesajele contradictorii ale serviciilor secrete inamice. Suntem un obiect fractal în mişcare aparentă iar secretul e dimensiunea noastră fractală.
Învăluindu-l cu mantia noastră înstelată.
Oceanul de texte e mantia. Structurile narative sunt învăluite iar structurile descriptive sunt misiunile noastre de acoperire.
Un secret ascunde alt secret aşa cum un război ascunde alt război şi aşa cum cel care manipulează este la rândul lui manipulat.
Aici e febrilitatea dezvăluirii. Aici e capcana întinsă cu abilitate şi perfidie serviciilor secrete străine.
Aici se întinde oceanul de incertitudine.
Orizontalizându-ne sub presiunea câmpurilor magnetice, navigăm aparent către secretul ultim. În nesfârşitele lor războaie, spionii se înfulecă unii pe alţii oferindu-şi secrete imaginare.
Aici sunt vârtejurile virtuale, bifurcaţiile şi bănuiţii atractori. Dezvăluirile nu fac decât să ascundă. Tocmai de aceea, vorbind despre perversităţile literaturii, ascundem teribilul adevăr al tuturor lumilor.
Stăteam la soare în Qiatotocoatl.
Spionii prinţului Kubla Kan, virusaţi de serviciile secrete inamice, se cuibăriseră într-un albatros imperial şi ne urmăreau cu atenţie din văzduh.
Bobolina ne-a spălat picioarele. Ne-a dăruit scoici aurii şi ne-a şoptit câte ceva despre Mandhala.
Era după mareea trandafirilor din Beauburg şi după revolta gunoierilor reformaţi din Bulbona.
Am întrebat-o pe Bobolina o mulţime de lucruri despre malagambiştii literari din Takla Makan şi despre imberbul cenaclist din Nulome.
Am admirat cei trei sâni imenşi pe care Bobolina îi dezvăluia cu dărnicie. Era o primă încercare de a schimba una din instrucţiunile enciclopediei. Trei sâni?
Literatura ar fi murit de necaz.
Imaginarul Bobolinei a produs o propoziţie fantastică iar noi ne-am abţinut cu greu să nu ne dăm de gol. Bobolina ne-a spus că Mandhala, sub presiunea câmpurilor magnetice, adusese prezentul, trecutul şi viitorul în acelaşi plan.
Să fi fost o încercare subtilă a serviciilor secrete inamice de a virusa enciclopedia mărind suprafaţa informaţională a structurilor ei narative?
Begonul de Bagoda a pornit în urmărirea ei, împăratul Ogawa ţine morţiş să pună mâna pe ea, generalul Monteores vrea să facă pace cu generalul Başkaev din pricina Mandhalei, imberbul cenaclist din Guaribo e gata să scrie un poem dedicat femeilor din Mandhala, Obin Oba vrea să arunce în aer Adamville pentru ca Mandhala să nu fie atrasă de câmpul lui gravitaţional, pricoliciul de la arsenalul din Takla Makan se laudă că ştie el ce ştie despre Mandhala, ne-a şoptit Bobolina pocnind straşnic cu umbreluţa ei un agent trimis de colonelul Sharun pe urmele ei.
Simultaneitatea trebuie să fie esenţa Mandhalei, ne-a mai spus Bobolina tulburându-ne. Timpul e o gogoriţă pentru domnişoarele de pension din Galeea, pentru malagambiştii literari din Molina Mar şi pentru guvernanta naţională din Cretona, din Guaribo şi din Catombo.
Begonul de Bagoda o ştia foarte bine. El construise oraşe-plutitoare din vârtejuri virtuale capturate prin incantaţii de aiagobalul său. A atacat Gonfleda, Bulbona şi Cretona. Ar fi fost în stare să-l facă harcea-parcea pe generalul Başkaev, să-l răpească pe Farigot, să facă zile fripte împăratului Ogawa şi să arunce în aer marele scut de la Takla Makan numai ca să se afle-n treabă.
Editura LiterNetPrima paginăPagina anterioarăPagina următoare