
Frank Herbert
Bill Ransom

PANDORA

Efectul Lazar
(Titlul original: The Lazarus Effect




În Cronici se afirma ca un sistem binar este impro¬priu aparitiei si dezvoltarii vietii. Dar iata ca aici, pe Pandora, am descoperit creaturi vii. Desi toate erau cumplit de periculoase si ? cu exceptia algelor ? nu cunosteau toleranta, ele reprezentau totusi forme de viata. Din cauza ca am stârpit algele, stricând astfel echilibrul acestei lumi, pedeapsa Navei s-a abatut asu¬pra noastra. Câtiva dintre noi, putini la numar, am ra¬mas în viata. Suntem însa la cheremul oceanului nesfârsit si al capriciilor celor doi sori. Faptul ca reusim sa supravietuim pe fragilii nostri Cloni-pluta este în ace¬lasi timp o victorie si un blestem. Traim Perioada Deli¬rului.
? Hali Ekel,
Jurnale


DUQUE SIMTI MIROS de carne arsa si par pârlit. Adul¬meca aerul o data, de doua ori, apoi începu sa boceasca. Singu¬rul sau ochi sanatos lacrima abundent. Încerca sa-si ridice pleoapa cu ajutorul degetului, însa durerea îl chinuia insuporta¬bil. Mamica plecase undeva, afara. Afara era unul dintre cuvin¬tele pe care le putea pronunta, cum ar fi fierbinte, sau mami. Nu-si dadea foarte bine seama unde se afla afara, si ce forma avea. Nu iesise niciodata din cubicul. Locuia pe un Clon-pluta, ancorat de vârful unei stânci negre. Din fostele întinderi de uscat ale Pandorei, era singura care mai rasarea deasupra apei.
Frica puse stapânire pe el. Mirosul de ars devenea din ce în ce mai puternic. Poate ar fi mai bine sa spuna ceva. De obicei nu vorbea; cuvintele se loveau de nasul imens care-i cadea peste gura. Se obisnuise sa fluiere cu nasul. Mamica îl întelegea, si îi raspundea fluierând la rândul sau. Stabilisera între ei un limbaj format din peste o suta de cuvinte-fluierate. Încreti fruntea; pie¬lea se întinse, tragând de nasul carnos si îndreptându-l. Fluiera, încercând mai întâi sa afle daca mamica se afla prin apropiere.
? Mami? Unde esti, mami?
Ciuli urechile, încercând sa distinga inconfundabilul scaff-slap... scaff-slap facut de picioarele ei goale pe puntea pufoasa si neteda a plutei.
Mirosul de ars îi umplu narile, facându-l sa stranute. De afara, dinspre coridor, se auzeau foarte multi pasi, mai multi decât auzise el vreodata; însa pasii lui mami nu erau printre ei. Se strigau cuvinte pe care nu le întelegea. Trase aer pe gura, îsi aduna puterile, apoi fluiera din rarunchi. Efortul facut îi strecura durere în coastele fragile, iar vibratia zgomotului îl lasa nauc pret de câteva clipe.
Nimeni nu îi raspunse. Nimeni nu deschise usa. Nimeni nu îl scoase de sub paturile mototolite, pentru a-l strânge în brate si a-i alunga teama. 
În ciuda usturimii produse de fum, duse o mâna spre ochiul drept si, cu cele doua degete boante, reusi sa ridice pleoapa. În camera era întuneric... ba nu, peretele organic dinspre coridor proiecta pe podea dansul hipnotic al unor raze portocalii, grele, înfricosatoare. Fumul întepator se adunase ca un nor deasupra lui, atingându-i fata cu tentacule negre, insinuante. Afara, pe lânga strigate si slap-slap de picioare, începusera sa se faca auzite tot felul de zgomote... lucruri masive târâte pe coridor, lovindu-se din când în când de peretele stralucitor al cubiculului. Teroarea îsi înfipse ghearele în el, facându-l sa se chirceasca, transformându-l într-o gramajoara muta si informa.
Cu câtva timp în urma, cuptorul din cubicul arsese un pe¬rete organic. Si atunci iesise fum, însa fusese dulce-lipicios. Îsi aminti de gaura mare, cu marginile carbonizate, care deschisese un pasaj între cubicului lor si cel alaturat; bagase capul prin ea si fluierase la vecini. De data aceasta mirosul avea o aroma amara, iar peretele stralucitor nu se topea.
Un tumult amenintator se auzi deodata. Ai fi zis ca daduse ceva în clocot pe cuptor, însa mama sa nu pusese nimic la gatit. În plus, era prea puternic, acoperind celelalte zgomote de pe coridor, chiar si strigatele care se auzeau prin apropiere.
Duque arunca paturile de pe el si puse picioarele pe punte. Tresari, surprins.
Fierbinte!
Puntea se înclina fara veste, mai întâi în spate, apoi în fata. Se trezi proiectat cu fata în peretele dinspre coridor. Materia organica se rupse si Duque ajunse afara, pe burta, precum un taietel de supa. Picioarele tropaiau în jurul lui, le statea în cale. Nu avea cum sa deschida ochiul sanatos, cu mâinile trebuia sa-si protejeze capul si trupul. Puntea fierbinte îi ardea genunchii si coatele. Valul brusc de durere îl facu sa scoata înca un fluierat strident. Cineva se împiedica de el. Simti doua mâini prinzân¬du-l de subsuori si ridicându-l. Câteva fragmente din podeaua organica fierbinte îi ramasera lipite de piele. Stia cine îl luase în brate. Era Ellie, vecina, cea cu picioare scurte, groase, si cu vocea minunata. O recunostea dupa mirosul de iasomie al paru¬lui.
? Duque, spuse ea, hai s-o gasim pe mami.
Sesiza ceva anormal în vocea ei. O voce sparta, care iesea cu forta din gâtlejul uscat, zdrelindu-l.
? Mami, spuse el.
Duse un deget bont catre pleoapa, ridicând-o. Vazu imagini de cosmar: panica si limbi uriase de foc.
Ellie îsi croi drum cu umerii prin multime. Vazându-l pe Duque cum roteste capul în toate directiile, îl pocni peste mâna:
? Lasa asta acum! Tine-te bine de gâtul meu.
Duque nu avu nevoie sa i se repete ordinul. Ceea ce vazuse îi era suficient. Îmbratisa strâns gâtul lui Ellie si scoase un scân¬cet slab. Ellie continua sa-si faca loc împingând si icnind. Peste tot în jurul lui, Duque auzea cuvinte pe care nu le întelegea. Frecându-se de ceilalti, bucati din podeaua lipita de piele erau smulse. Îl durea.
Acea imagine a lui afara ramase nestearsa în memoria lui Duque. Focul tâsnea din apa întunecata! Se înalta în spirala, însotit de un puternic zgomot de apa clocotinda. Peste tot erau aburi, încât oamenii pareau umbre informe plutind pe fundalul rosu al flacarilor. Urletele si strigatele nu încetasera, speriindu-l, obligându-l sa se agate si mai strâns de gâtul lui Ellie. Sfere uriase de foc se rostogoleau spre cer, deasupra insulei. Duque nu întelegea nimic din toate astea, însa auzea focul pornind din trupul insulei, lovind cu salbaticie, croindu-si drum spre liber¬tate, si sfârâind la contactul cu oceanul.
De ce arde apa? Stia sa fluiere cuvintele acestea, însa Ellie nu le-ar fi înteles.
Pluta se înclina violent. Cazura, riscând sa fie calcati în picioare. Duque era deasupra ei, protejat de contactul cu puntea fierbinte. Ellie blestema, gâfâind. Se prabusira si altii în jurul lor. Duque o simti pe Ellie cufundându-se în materia organica topita a puntii. Ea se zbatu la început ? aidoma murenei proaspat pescuite pe care mami i-o pusese mai de mult în brate înainte de a o gati ? însa obosi repede si începu sa scoata gemete de-abia auzite. Duque, care înca se mai agata de ea, simti ma¬teria fierbinte lipindu-i-se de mâini. Îsi desclesta degetele si tra¬se. Ellie scoase un urlet. Duque încerca sa se ridice, sa scape, sa plece de-acolo, însa presiunea trupurilor îngramadite lânga ei îl tinea prizonier. Îsi simti parul de pe ceafa zbârlindu-se. Fluiera pe nas, cerând ajutor, dar nimeni nu îi raspunse.
Puntea se înclina din nou si câteva trupuri cazura peste el. Simti carne fierbinte, umeda. Ellie gâfâi iarasi, foarte adânc. Aerul deveni dintr-o data altul. Oamenii care tipau: „Ooo, nu! Ooo, nu!" amutira. Începura sa tuseasca. Tusea si el, sufocân¬du-se cu praful fierbinte si dens. Cineva în apropiere reusi sa scoata câteva cuvinte:
? Am gasit-o pe Vata! Ajutati-ma. Trebuie s-o salvam!
Calmul o învalui pe Ellie. Gemetele ei încetasera. Duque nu-i mai putea simti pieptul ridicându-se si coborând, în ritmul respiratiei. Deschise gura si pronunta cele doua cuvinte pe care le cunostea cel mai bine:
? Mami! Fierbinte, mami! Mami!
Cineva, chiar lânga el, întreba:
? Ce-a fost asta?
? Fierbinte, mami, spuse Duque.
Doua mâini îl prinsera, îndepartându-l de Ellie. Auzi o voce ranindu-i urechea:
? Un copil! Traieste!
? Adu-l încoace! striga cineva, într-un acces de tuse. O avem pe Vata!
Duque se simti purtat din mâna în mâna, printr-un pasaj, pâna ajunse într-un loc slab luminat. Ochiul sanatos zarea, printr-o ceata de praf, stralucirea unor luminite, suprafete stralucitoare, pârghii. Se întreba daca nu cumva acesta era afara unde plecase mami. Nu. Multi se înghesuisera aici, într-un spatiu foarte strâmt, însa nici urma de mami. Cineva în fata lui tinea în brate un copil mai mare, complet dezbracat. Stia sa recunoasca un copil. Mami pleca din când în când afara si ve¬nea cu câte unul; îl îngrijea, îl alinta... uneori îl lasa si pe el sa-l mângâie. Copiii erau moi si draguti. Desi acesta avea dimensiuni mai mari decât toti cei pe care-i vazuse pâna atunci, Duque stia ca era totusi un copil, dupa silueta dolofana si figura imobila.
Presiunea aerului se schimba deodata si auzi pocnituri în urechi. Ceva începu sa zumzaie. Tocmai când se decisese sa lase la o parte frica si neîncrederea si sa se bucure de caldura ema¬nata de trupurile celorlalti, izbucnira trei explozii gigantice, dând peste cap spatiul strâmt în care se aflau cu totii.
„Buummm! Buummm! Buummm!" se auzira exploziile, una dupa alta.
Oamenii fura facuti gramada. Unul câte unul, încercara sa iasa din învalmaseala. O talpa atinse fata lui Duque, apoi se retrase.
? Atentie la copii, spuse cineva.
Doua brate puternice îl ridicara si îl ajutara sa deschida ochiul. Vazu o fata alba si lata, cu ochi caprui adânciti în orbite. O fata de barbat.
? L-am gasit pe celalalt, vorbi barbatul. Nu e o frumusete, însa traieste.
? Da-mi-l mie, zise o femeie.
Cei doi copii ajunsera unul lânga altul. Erau tinuti în brate de o femeie, caldura trupurilor lor amestecându-se. Duque se simti invadat de un sentiment de siguranta, care fu însa imediat alungat de vorbele femeii. Îi întelegea cuvintele! Nu stia cum reusea sa faca asta. Statea cu capul lipit de pieptul ei si sensul cuvintelor i se revela imediat ce vibratia vocii îi atingea obrazul.
? Insula a explodat, anunta ea. Am vazut prin hublou.
? Ne-am scufundat la o adâncime suficient de mare, spuse un barbat. Am scapat de pericolul imediat, însa nu putem ramâ¬ne aici multa vreme. O sa ne sufocam.
? Ne vom ruga Pietrei, propuse femeia.
? Si Navei, sugera altcineva.
? Pietrei si Navei, cazura de acord cu totii.
Duque auzea cuvintele ca din departare, în timp ce consti¬enta îi era invadata de sentimentul ca întelege totul. Asta se datora faptului ca trupul sau se atingea de cel al copilului. Îi aflase si numele.
„Vata"
Un nume minunat. O cantitate enorma de informatii îi în¬florea în minte; ca si cum cunoasterea fusese dintotdeauna aco¬lo, ascunsa, având nevoie doar de numele Vata-ei si de atingerea ei pentru a i se raspândi în memorie. Acum stia ce însemna afara, îl experimenta prin intermediul simturilor umane si ex¬plorând amintirile algelor. Deoarece Vata purta gene de alge în trupul ei uman. Duque îsi aminti: algele îsi aveau salasul în ocean, la mare adâncime, prinse de pretioasa piatra. Îsi aminti minusculele insule care acum nu mai existau deoarece algele fusesera exterminate, furia oceanului scapând astfel de sub orice control. Lucruri teribile se întâmplau pe Pandora, asa spuneau amintirile oamenilor si ale algelor. Planeta, strabatuta în lung si în lat de valuri uriase, devenise un bulgare neregulat de materie solida scufundat sub un strat neîntrerupt de apa.
Duque stia si unde se aflau acum: într-un mic submersibil, care ar fi trebuit sa fie legat de un dirijabil.
Afara era o tara a minunilor.
Toate aceste informatii fantastice îi fusesera transmise direct de mintea Vata-ei, deoarece ea purta genele algelor, la fel ca si el. La fel ca multi supravietuitori umani. Gene... stia si despre aceste lucruri minunate, deoarece mintea Vata-ei era un depozit magic, revelându-i istoria, Razboiul Clonilor, exterminarea alge¬lor... totul. Simti ca între el si Vata se stabilise o legatura directa, care ramase chiar si dupa ruperea contactului fizic cu ea. Fu cuprins de o imensa recunostinta. Si-o exprima, însa nu primi raspuns. Întelese atunci ca Vata dorea sa ramâna doar cu amintirile profunde si calme ale algelor. Nu vroia decât asteptarea, refuza sa aiba de-a face cu toate acele lucruri pe care le azvârlise în el. Se lepadase de ele ca de o piele descuamata, inutila, dân¬du-i-le lui. Duque se simti încoltit de un sentiment de ciuda, însa fericirea reveni aproape imediat. Devenise pastratorul atâtor minuni!
Constiinta.
Asta va fi sarcina mea, gândi el. Trebuie sa fiu constient pentru amândoi. Eu sunt sistemul de pastrare a amintirilor. Eu sunt Poarta Bivolului, pe care doar Vata o poate deschide.




În vremurile acelea, pe Pamânt existau uriasi.
? Geneza,
Cartea Crestina a Mortilor


22 BUNRATTI, 468.
Oare de ce tin acest jurnal? Este un hobby cam ciudat pen¬tru Seful Justitiei si Presedintele Comitetului Formelor de Viata. Sper ca vreun istoric sa scrie cândva o opera ampla, bazându-se pe mâzgaliturile mele? Parca vad ca peste multi ani cineva va da peste jurnalul meu. Unul ca Iz Bushka, de exemplu, plin de prejudecati, incapabil sa accepte noul. Credeti ca Bushka mi-ar distruge jurnalul din cauza ca teoriile mele intra în conflict cu ale lui? Probabil ca asa au patit multi istorici din trecut. Altfel, pentru ce ne-ar fi obligat Nava sa o luam de la capat? Da, eu sunt convins ca asta a facut Nava: ne-a obligat sa o luam de la-nceput.
Ooo, eu cred în Nava. Uite, înregistrez aici si acum: Ward Keel crede în Nava. Nava este Dumnezeu si ne-a adus pe Pan¬dora. Acesta e testul decisiv: ori ne scufundam, ori învatam sa înotam, în sensul cel mai strict. În sfârsit... aproape cel mai strict. Noi, Insularii, mai mult plutim. Tritonii sunt cei care înoata.
Pandora este terenul ideal pentru testare. Si cât de inspirat i-a fost ales numele! Nici un petic de uscat nu a mai ramas deasupra apei. Pe vremuri, algele tineau în frâu furia oceanului.
Algele! Creatura nobila, inteligenta, cunoscuta de toate fiintele acestei lumi sub numele de Avata, este astazi o simpla planta ? mare, groasa, verde... si muta. Stramosii nostri au distrus Avata, lasându-ne drept mostenire un ocean planetar.
Oare am mai facut noi, oamenii, asa ceva vreodata? Am mai distrus acele lucruri care împiedica manifestarea libera a energiilor fatale vietilor noastre? Nu stiu de ce, însa am senti¬mentul ca da. Cred ca din cauza asta, Nava a lasat pe orbita celulele acelea de hibernare! Nu putem ajunge la ele. Ne atâta curiozitatea si nelinistile. Preoteasa-psihiatru e de aceeasi parere. „Nimic nu este nou sub sori", asa spune ea.
Stau si ma întreb: oare de ce însemnul Navei ia mereu forma unui ochi în interiorul unei piramide?
Când am început acest jurnal, intentia mea era sa tin o evidenta a activitatii mele în cadrul Comitetului care hotaraste ce forme noi de viata capata permisiunea de a supravietui si de a se înmulti. Noi, mutantii, avem un adânc respect pentru mo¬dificarile aduse zestrei genelor umane de catre acel geniu nebun, Jesus Lewis. Din documentele incomplete care au mai supra¬vietuit, rezulta clar ca pe vremuri uman avea o definitie mult mai stricta. Mutantii pe care îi acceptam astazi fara nici o rezer¬va ar fi provocat, nu cu mult timp în urma, consternarea tuturor si ar fi fost trimisi la moarte. Ca membru al unui Comitet ce trebuie sa ia hotarâri asupra formelor de viata, îmi pun mereu întrebarea: Acest nou-nascut ne va ajuta sa supravietuim? Si sunt nevoit sa gasesc un raspuns, folosindu-ma de putinele mele cunostinte. Daca exista fie si cea mai slaba speranta ca el sa-si aduca o contributie benefica la ceea ce numim „societate uma¬na", atunci votez pentru a fi lasat în viata. Si acel geniu disimu¬lat sub o forma terifianta, acea minte care îsi are sediul într-un corp diform, acea realitate care ne da ceea ce meritam, m-a rasplatit de foarte multe ori. Stiu ca am luat decizii corecte. 
Însa jurnalul meu a capatat tendinta de a divaga. Trag con¬cluzia ca în mine se ascunde un filozof. Nu vreau sa stiu doar ce, ci si de ce.
De-a lungul generatiilor care s-au succedat dupa acea teri¬bila noapte, când ultimele insule de pamânt ale Pandorei au explodat transformându-se în lava topita, societatea noastra s-a polarizat. A capatat un straniu caracter dual care ? sunt con¬vins ? ne-ar putea distruge pe toti. Noi, Insularii, cu orasele noastre organice plutind la întâmplare pe suprafata oceanului, credem ca formam societatea perfecta. Tinem unul la altul. In¬diferent de forma sau de culoarea pielii, noi respectam esenta fiecaruia, ceea ce se afla dincolo de aspectele fizice grosiere. Si totusi, exista ceva în adâncul nostru care insista sa spuna „noi" si „ei". De ce? Avem vreun viciu ascuns, pe care nu-l putem constientiza? Va rabufni într-o zi, pe neasteptate, împingându-ne la violenta si intoleranta?
Ooo, da, Insularii si-au cultivat o forma de intoleranta; lu¬crul acesta nu poate fi negat. Glumele ne tradeaza. Glume anti-Tritoni. Foci, asa i-am poreclit. Sau Dragalasi. Iar ei ne spun noua Muti. De la mutanti, bineînteles. Cuvântul asta, oricum l-ai pronunta, zici ca e scos direct din intestine.
Suntem gelosi pe Tritoni. Asta este. Uite c-am scris-o. Ge¬losi. Fundul oceanului este al lor, cu toate formele de relief. Toate constructiile si instalatiile lor sunt adaptate formelor tra¬ditionale ale trupului omenesc. Foarte putini Insulari îsi pot gasi un mediu adecvat în clasa de mijloc a Tritonilor. Putem concura fie cu geniile, fie cu drojdia societatii lor. Însa aceia dintre noi care migreaza la ei se trezesc îngramaditi în comunitati ale Insu¬larilor... ghetouri. Si totusi, visul oricarui Insular este sa ajunga la Dragalasi.
Pentru a supravietui, Tritonii se straduiesc parca sa alunge oceanul din jur. Vor ca în spatiul lor vital sa paseasca pe supra¬fete relativ stabile si ferme. (Din punct de vedere istoric, trebuie sa recunosc ca oamenii si-au dorit dintotdeauna sa paseasca pe suprafete stabile, sa respire aer liber ? desi al Tritonilor este teribil de umed ? si sa aiba lucruri solide în jurul lor.) Unii dintre ei au degetele de la mâini sau de la picioare unite printr-o membrana, însa acest lucru a intervenit destul de frecvent în evolutia speciilor. Daca e sa ne luam dupa documentele stra¬vechi si sa facem o comparatie, Tritonii au înfatisare de oameni; macar de atâta lucru ne putem da seama si singuri. De fapt, toata lumea stie ca a existat Razboiul Clonilor. Stramosii nostri imediati au lasat marturii scrise despre el. Jesus Lewis ne-a facut ceea ce suntem. Iata de ce între „noi" si „ei" se trage aproape în mod firesc o linie de demarcatie. 
Însa eu vroiam sa scriu aici despre caracterul Tritonilor. Si-au autoimpus misiunea de a recrea algele. Dar vor avea oare constiinta? Cert este ca algele au aparut din nou în ocean. Am vazut cu ochii mei efectele acestui lucru, si sper ca ultimele valuri imense, care fac atât prapad, vor disparea în curând. Vom avea din nou insule de pamânt. Si totusi, cum se împaca asta cu caracterul Tritonilor?
Readucând algele, ei încearca sa stapâneasca oceanul. Aceasta este trasatura definitorie a Tritonilor: dorinta de a sta¬pâni.
Insularii plutesc în voia valurilor, a vântului si a curentilor. Stapânind aceste forte, Tritonii vor detine controlul asupra noas¬tra.
Insularii se pleaca în fata unor lucruri care altfel i-ar dis¬truge. Ei s-au obisnuit cu schimbarea, însa au cam obosit. Tri¬tonii se opun anumitor schimbari... si vor obosi, la rândul lor.
Acum va pot explica tot ce cred eu ca a facut Nava cu noi. Cred ca în universul nostru, este inevitabil ca viata sa se con¬frunte cu o forta teribila, sa suporte un test. Si are de ales: ori se pleaca, ori este distrusa. Tritonii s-ar frânge în fata unei ase¬menea forte. Insularii nu opun rezistenta si plutesc mai departe. Cred ca noi ne vom dovedi cei mai buni supravietuitori.




Pacatul original salasuieste în trupurile noastre si ne sta întiparit pe fata.
? Simone Rocksack,
Preoteasa-psihiatru


SLAP.
Izbitura rece a valului îl trezi de-a binelea pe Queets Twisp. Casca, întinzând bratele anormal de lungi (le lasase sa atârne sub punte), apoi îsi sterse stropii de pe fata cu dosul mânecii. Observa ca soarele înca nu rasarise. Primii fulgi ai zorilor se ridicau usor, gâdilând burdihanul negru al orizontului. Nici un nor de ploaie nu se zarea pe cer. Cele doua pasari ale sale, legate cu sfoara ca sa nu scape, îsi dichiseau penele stralucitoare ciri¬pind multumit. Îsi freca bratele pentru a pune sângele în misca¬re, si pipai pe fundul luntrii, cautând tubul cu suc de concentrate si proteine.
Bleah!
Bau tot ceea ce mai ramasese în tub si o expresie de leha¬mite i se întipari pe fata. Concentratul nu avea nici gust, nici miros. Probabil din cauza asta era asa de... gretos.
Daca tot l-au facut comestibil, ar fi trebuit sa-i dea si un pic de gust placut, gândi el. Bine ca nu mai avem mult si ajun¬gem în port, acolo macar o sa gasim mâncare adevarata.
Muncea din greu întinzând si strângând plasele pentru pesti, iar acest lucru îi provoca o imensa pofta de mâncare, pe care concentratele o puteau potoli, desi nu o satisfaceau niciodata.
Oceanul cenusiu era strabatut de valuri mari, venind din toate directiile. Se cascau râpe adânci, urmate imediat de creste uriase. Vârful unui val inunda luntrea, însa pompa organica putea face fata situatiei. Se întoarse si se apleca peste margine, inspectând plasa de pesti. Aceasta desena la suprafata apei o retea de linii înspumate. Tragea usor în jos, datorita încarcaturii grele. Lui Twisp îi lasa gura apa gândindu-se la miile de kilo¬grame de scilla ? fierte, prajite sau gatite cu sos de smântâna si servite cu chifle calde...
? Queets, n-am ajuns înca? rasuna vocea sparta, adolescen¬tina, a lui Brett.
Din trapa puntii iesi la iveala o claie de par blond, contras¬tând puternic cu blana de culoare neagra ce acoperea teasta lui Twisp. Brett Norton era destul de bine dezvoltat pentru cei saisprezece ani ai sai. Halaciuga ciufulita îl facea sa para si mai înalt decât era în realitate. Participa pentru prima oara la o cam¬panie de pescuit, iar efectele începeau deja sa se faca simtite în trupul sau nematurizat.
Twisp sarise ca ars, luat prin surprindere. Inspira adânc, încet, pentru a alunga ultimii fiori care îi mai alergau prin trup si pentru a se înarma cu rabdare.
? Nu înca, spuse el. Dar suntem purtati de un curent bun. La scurta vreme dupa rasarit, vom ancora în port. Manânca si tu ceva.
Baiatul facu o grimasa si cotrobai prin trusa dupa mâncare. Sub privirea lui Twisp înhata tubul aproape gol, îi scoase capa¬cul, si, cu înghitituri mari, dadu pe gât lichidul maroniu care alunga senzatia de foame.
? Brrrr!
Brett tinea ochii închisi strâns. Un frison îl scutura din toate încheieturile.
Twisp zâmbi. Ar fi cazul sa nu-l mai consider "baiat". Are saisprezece ani, a trecut de vârsta copilariei. În plus, o campanie de pescuit i-a asprit ochii si i-a întarit bratele.
Se întreba adesea: ce-l facuse pe Brett sa aleaga meseria de pescar? Caracteristicile fizice ale baiatului se apropiau mult de standardele Tritonilor... putea coborî în adâncuri, putea duce acolo o viata confortabila.
Are un complex din cauza ochilor. Însa e un lucru pe care foarte putini oameni îl sesizeaza.
Ochii lui Brett erau mari, dar nu grotesti. Cu ei putea vedea într-un întuneric aproape absolut. Calitatea aceasta era deosebit de utila, mai ales la pescuitul pe timp de noapte.
Iata un lucru de care Tritonii ar sti sa profite din plin. Se pricep foarte bine sa manipuleze oamenii.
Plasa se smuci brusc, clatinând luntrea si dezechilibrându-i. Se trezira amândoi tinându-se cu mâinile de margine. O noua smucitura.
? Brett! striga Twisp. Piloteaza tu luntrea cât timp trag eu de plasa.
? Dar nu putem ridica plasa, protesta baiatul. Asta ar însem¬na sa renuntam la toata încarcatura de peste...
? E un Triton acolo! S-a încurcat în plasa si o sa se înece daca nu-l ridicam la suprafata.
Twisp începuse deja sa traga vârtos de plasa. Muschii pu¬ternici ai antebratelor se încordau de parca ar fi vrut sa iasa prin piele. Era una dintre putinele ocazii când se bucura ca genele sale de mutant îl înzestrasera cu o forta neobisnuita.
Brett nu se mai vedea. Statea aplecat, încercând sa mane¬vreze motorul electric. Agitatia frenetica de sub apa era trans¬misa firelor plasei, ca printr-un telegraf.
Triton, fara nici o îndoiala! gândi Twisp, tragând si mai puternic. Se ruga sa-l poata scoate pâna nu era prea târziu.
Sau poate este o Sirena. Primul Triton pe care-l vazuse încurcat în plasa de pescuit era de fapt o femeie. Minunata. Se zbârli, scotându-si din minte reteaua de rani, linii subtiri dese¬nate de plasa pe pielea ei imaculata, alba... moarta. Acum se concentra asupra unui singur lucru: sa traga de plasa... sa traga cât putea de tare!
Înca treizeci de metri. Picaturi de sudoare îi cadeau în ochi, usturându-l, si ace de durere îi ardeau spatele.
? Queets! 
Întoarse capul spre Brett si zari ochii albiti de groaza. Ur¬mari privirea baiatului, si ceea ce vazu la trei-patru sute de metri în dreapta îl facu sa încremeneasca. Pasarile scoasera un cron¬canit strident, confirmând ceea ce ochii de-abia puteau distinge.
? Nemilosii au iesit la vânatoare!
Rostise cuvintele în soapta si fusese gata-gata sa scape firele care îi lasau urme adânci în palmele batatorite.
? Ajuta-ma! striga el concentrându-se asupra zvâcnelilor disperate ale plasei. Cu coada unui ochi îl zari pe Brett prinzând de firele din stânga. Cu coada celuilalt ochi vazu spuma ridicata de înaintarea haitei de Nemilosi.
Sunt cel putin sase, aprecie el. La naiba!
? Ce-o sa se întâmple? se auzi din nou vocea sparta a lui Brett.
Stia ca baiatul ascultase multe povesti, însa doar realitatea îl putea face sa înteleaga cu adevarat. Înfometati sau nu, Nemi¬losii vânau. Labele lor uriase si caninii în forma de sabie uci¬deau din placere. Nemilosii acestia îl cautau pe Triton.
Mult prea târziu, Twisp se repezi în cabina, dupa pistolul-laser învelit într-o pânza impregnata cu ulei. Îl apuca panicat, însa primii Nemilosii lovira frontal plasa iar luntrea începu sa se legene. Alti doi se apropiara lateral si Twisp simti izbiturile tocmai când dadea sa iasa pe punte cu pistolul. Vazu plasa des¬facându-se larg, retezata de falci si dinti ascutiti. Restul haitei ataca violent, napustindu-se dupa halcile de carne si aschiile de oase, transformând Tritonul într-un fel de spuma rosiatica. Doi Nemilosi se ciocnira violent, unul dintre ei alegându-se cu o rana. Îmbatati de gustul sângelui, ceilalti se aruncara asupra to¬varasului lor, facându-l bucatele. Sânge verde si bucati de blana mânjira partea laterala a luntrei.
N-avea nici un rost sa iroseasca o încarcatura laser în mij¬locul haitei dezlantuite! Gândul îi aduse o unda de amaraciune. Insularii renuntasera de mult la speranta ca ar putea extermina aceste creaturi îngrozitoare.
Tresari, lasând gândurile la o parte. Cauta cutitul si, cu o miscare hotarâta, reteza frânghiile plasei de pescuit, renuntând la ea.
? De ce...?
Nu raspunse protestului si apasa un buton aflat sub carcasa motorului. Unul dintre Nemilosi îngheta la nici un metru de partea superioara a parapetului. Se scufunda încet, plutind înain¬te si înapoi, înainte si înapoi, ca un fulg care cade din înalturi într-o zi linistita, fara vânt. Ceilalti dadura târcoale luntrei, însa se retrasera imediat ce simtira efectul paralizant al scutului. Se napustira asupra Nemilosului paralizat, apoi se îndepartara în graba, lasând o linie înspumata în urma lor.
Twisp îsi înveli din nou pistolul-laser, adapostindu-l sub bancheta.
Decupla scutul, privind fix ramasitele zdrentuite ale plasei de pescuit.
? De ce-ai renuntat la plasa?
Vocea lui Brett era aproape poruncitoare, în ea se facea simtita iritarea. Parea pe punctul de a izbucni în lacrimi. Socul, îsi spuse Twisp. Si pierderea întregii încarcaturi.
? Au sfâsiat plasa ca sa ajunga la... la el, îi explica Twisp. Oricum am fi pierdut toata încarcatura.
? Puteam salva ceva din ea, murmura Brett. O treime din încarcatura ajungea pâna aici.
Lovi parapetul care îi ajungea pâna la piept. Ochii sai erau doi nori cenusii, amenintatori, pe un cer dureros de albastru.
Twisp ofta, constient de faptul ca adrenalina putea favoriza aparitia unor frustrari; trebuia ca ele sa fie eliberate cât mai repede.
? Nu se poate activa scutul daca firele plasei depasesc raza sa de actiune, spuse el. E preferabil ca plasa sa fie ori înauntrul scutului, ori afara. Modelul asta de scut este de tot rahatul, dar n-am ce-i face, nu eu l-am proiectat...
Izbi cu pumnul în bancheta.
Sunt la fel de socat ca si pustiul, gândi el. Inspira adânc, îsi trecu degetele printre smocurile dese de par negru, si calmul puse stapânire pe el înainte de a porni transmitatorul radio. Cei de pe Vashon, preveniti ca în zona se plimba o haita de Nemi¬losi, îsi vor putea lua masuri de precautie.
? Dupa aceea s-ar fi repezit asupra noastra, spuse el. (Îm¬punse cu degetul materialul aflat între doua banchete.) Chestia asta este o membrana groasa de doi centimetri. Ti se pare mult? Ce sanse crezi ca am fi avut?
Brett coborî privirea, strânse din buze, iar apoi se bosumfla. Cautatura sa se atinti în departare. Marele Soare aparea la ori¬zont, ridicându-se pentru a-si întâlni steaua-surata, aflata deja sus pe cer. Sub Marele Soare, în zare, o silueta masiva raspândea reflexe portocalii pe suprafata apei.
? Acasa, sopti Twisp. Orasul.
Erau purtati de unul dintre curentii puternici de suprafata. Într-o ora sau doua, aveau sa ajunga la masa de oameni plutind pe marea insula.
? Ce rahat am facut! spuse Brett. Suntem ruinati.
Twisp zâmbi, lasându-se pe spate pentru a se bucura de lumina sorilor.
? Ai dreptate, raspunse el. Si suntem în viata.
Baiatul mormai ceva printre dinti, iar Twisp îsi strânse bratele ? un metru si jumatate fiecare ? sub cap. Coatele ieseau în afara ca doua aripi stranii, aruncând umbre grotesti pe apa. Îsi privi un cot, reflectând la caracterul unic al calitatilor sale de mutant. În viata de toate zilele, se împiedica aproape în perma¬nenta de brate ? îsi putea atinge vârfurile picioarelor cu mâinile, fara a se apleca nici un pic. Însa membrele acestea ridicau plasa de pescuit de parca pentru asta fusesera proiectate.
Poate ca într-adevar, pentru asta fusesera proiectate, cuge¬ta el. Cine mai stie? Erau utile pentru pescuit si apucat, dar îl deranjau în timpul somnului. Femeile, totusi, pareau sa le apre¬cieze forta si modul foarte original si placut în care stiau sa îmbratiseze. Legea compensarii!
Poate ca le da iluzia de siguranta. Zâmbetul i se lati pe figura. Nu ducea deloc o viata sigura. Toti cei care plecau pe mare erau pânditi de primejdii cumplite. Cine îsi închipuia altfel, era ori nebun, ori mort.
? Ce ne va face Curtea Maritima?
Vocea lui Brett de-abia se auzise pe fondul valurilor care lingeau luntrea si a ciripitului artagos venind dinspre cele doua pasari.
Twisp continua sa se bucure de plutirea luntrei si de lumina calda, solara, care-i scalda fata si bratele. Îsi musca scurt buzele subtiri, apoi raspunse:
? Greu de spus. Ai zarit vreun ucenic Triton?
? Nu.
? Dar acum vezi?
Asculta fosnetul pasilor care traversau luntrea si îsi dadu seama ca baiatul cerceta orizontul. Twisp îl alesese pentru ochii sai exceptionali. Si pentru modul în care se comporta.
? Nici o urma. Probabil ca era singur.
? Nu prea-mi vine sa cred, facu Twisp. Foarte rar ai sa întâlnesti Tritoni calatorind singuri. Însa acum pun pariu ca to¬tusi cineva este singur.
? Chiar trebuie sa ne prezentam în fata Curtii?
Twisp îndrepta privirea spre Brett si îi surprinse buzele schi¬monosindu-i-se de teama. Ochii sai erau doua luni imposibile pe fata-i nebarbierita.
? Cam da.
Brett cazu fara vlaga pe bancheta de lânga Twisp, clatinând luntrea atât de tare, încât spuma valurilor se prelinse pe punte.
? Si daca nu spunem? întreba el. Cine va sti?
Twisp îsi muta privirea. Brett mai avea multe de învatat despre ocean, despre cei care îsi petreceau viata pe suprafata si în adâncul lui. Existau multe legi, majoritatea nescrise. Prima lectie fusese dura, socanta, însa ce puteai pretinde de la un baiat fara experienta, care abia scosese nasul în lume? În Centru nu puteai trai asemenea aventuri. Viata acolo era... comoda. Cei aflati în centrul insulei mâncau scilla si murena, dar traiau de¬parte de pericolele oceanului.
? Tritonii urmaresc totul, începu el calm. Nu le scapa nimic.
? Poate ca Nemilosii l-au prins si pe celalalt Triton, insista Brett. Daca a existat un altul.
? Pielea Nemilosilor are celule pneumatice. Pentru izolare termica si flotatie. Nu se pot scufunda.
Twisp îsi pironi ochii negri în cei ai lui Brett si continua:
? Te-ai gândit la familia lui, care îl asteapta acasa? Acum închide gura!
Stia ca pustiul se simtea jignit, dar ce naiba! Daca vroia sa traiasca pe ocean, trebuia sa-i învete regulile. Nimanui nu-i pla¬cea sa fie surprins sau abandonat aici. Nimanui nu-i placea sa stea în barca împreuna cu o gura prea sloboda. În plus, Twisp începea sa simta apropierea unei dezagreabile si inevitabile pre¬zentari în fata Curtii Maritime. Îsi spuse ca ar cam fi timpul sa-si pregateasca pledoaria. Prinderea unui Triton în plasa de pescuit era un lucru grav, chiar daca tu nu aveai nici o vina.




Cei cu firea slaba pot fi extrem de periculosi atunci când capata putere. Vazând viata peste tot în jurul lor, si actiunile ei imprevizibile, acestia se lasa prada unor influente demoniace. Vazând atât forta, cât si slabiciu¬nea, se concentreaza numai asupra slabiciunii.
? Învataturile Navei,
Cronici


CU EXCEPTIA activitatii unor operatori si comentariilor lor ocazionale, în dimineata aceasta Turnul de Control al Son¬delor era dominat de liniste. Cladirea reprezenta o oaza de tace¬re, aflata la o suta de metri sub suprafata oceanului, izolata de lumina zilei prin zidurile groase ale complexului Tritonilor. Ceva, o realitate subtila, îl nelinistea pe Iz Bushka. Stia ca sim¬turile îi erau asaltate de particularitatile ambientului tritonian ? un mediu cu care majoritatea Insularilor nu era deloc obisnuita ? însa nu reusea sa determine cauza exacta a anxietatii.
Prea multa liniste, gândi el.
Faptul ca avea deasupra capului o masa imensa de apa nu îl îngrijora deloc. Reusise sa alunge aceasta frica în timpul ser¬viciului obligatoriu pe submersibilele Insularilor. Atitudinea de superioritate pe care o sesiza la Tritonii din jur, asta îl deranja! Întoarse privirea usor spre stânga: colegii sai ? Tritoni ? stateau la o oarecare distanta, de parca se fereau sa intre în contact cu singurul Insular din echipa.
GeLaar Gallow se apleca spre femeia de lânga el, Kareen Ale, întrebând-o:
? De ce întârzie lansarea?
Ale vorbi cu vocea sa blânda si placuta:
? Am auzit pe cineva spunând ca s-a primit un ordin de la Preoteasa-psihiatru... ceva în legatura cu binecuvântarea.
Gallow încuviinta. O suvita de par blond îi cazu pe ochi si o aranja la locul ei, cu o miscare fireasca. Gallow era cel mai frumos mascul pe care-l vazuse Bushka vreodata ? un zeu grec, daca istoria spunea adevarul. Fiind Insular, si în timpul liber ocupându-se de istorie, Bushka era dispus sa creada în toate povestile care abordau trecutul omenirii. Parul auriu al lui Gallow era lung si usor ondulat. Ochii de un albastru profund aruncau priviri cercetatoare asupra tuturor lucrurilor si fiintelor. Dintii regulati, orbitor de albi, erau dezvaluiti de zâmbete care nu depaseau conturul gurii. Ai fi zis ca unica destinatie a zâm¬betului se reducea la satisfacerea celor ce doreau sa vada niste dinti perfecti pe o fata perfecta. Unii spuneau ca se operase pentru a-si înlatura membranele de la mâini si de la labele pi¬cioarelor, însa asta putea fi o simpla bârfa izvorâta din gelozie.
Bushka îsi îndrepta discret atentia spre Ale. Se zvonea ca Tritonii o rugau sa se împerecheze cu Gallow, pentru a da nas¬tere unor urmasi minunati, care sa perpetueze frumusetea parin¬tilor. Fata Sirenei era superb proportionata, un oval cu buze pline si ochi albastri, departati. Nasul, foarte usor curbat în sus, avea o linie neteda si dreapta. Pielea ? contrastând perfect cu parul rosu-întunecat ? avea o transparenta rozalie si parea deo¬sebit de fina. Probabil ca atunci când îndatoririle o chemau la suprafata, sub lumina aspra a celor doi sori, ea trebuia sa fie protejata prin aplicarea unor pomezi speciale. 
Îsi arunca privirea dincolo de cei doi, spre consola uriasa cu tastatura grafica si monitoare mari. Unul prezenta suprafata oceanului, inundata de puternica lumina solara. Pe celalalt se putea vedea tubul submarin prin care urma sa fie lansat un balon umplut cu hidrogen ? o sonda. Sonda trebuia sa patrunda în atmosfera turbulenta a Pandorei. În fundal se zarea unduind un pâlc de alge.
La dreapta lui Bushka, prin tripla bariera protectoare cons¬truita din plasmasticla, se puteau distinge Baza de Lansare a sondei si câtiva Tritoni înotând în jurul ei. Unii purtau tuburi cu oxigen închise în costumele mulate pe corp. Altii duceau în spate pesti-cu-aer, creaturi proiectate de bioinginerii Insulari pentru munca de lunga durata în mediul subacvatic.
Îi producem, însa nu avem accesul la mediul în care sa-i putem folosi.
Bushka zari o pereche, Triton si peste-cu-aer. Gura lui ca de lipitoare era conectata la artera carotida a Tritonului. Îsi ima¬gina nenumaratii cili pompând oxigen proaspat în circuitul san¬guin al înotatorului. Din când în când, Tritonul elimina dioxidul de carbon: prin coltul gurii îi iesea un ciorchine de bule care se ridica încet spre suprafata.
Oare cum o fi sa înoti liber prin apa, dependent de simbio¬za cu un peste-cu-aer? Gândul era tipic pentru un Insular plin de complexe. Insularii îi depaseau pe Tritoni în domeniul bioingineriei. Dar toate produsele lor geniale se exportau, în schimbul unor materii absolut necesare.
Si eu as vrea sa fiu ,,exportat" aici. Însa nu prea am sanse!
Bushka încerca sa alunge sentimentul de gelozie care îi da¬dea târcoale. Îsi putea vedea imaginea oglindita în bariera de plaz. Comitetul Formelor de Viata îl considerase uman. Carac¬teristicile sale se aflau pe la extremitatea spectrului tritonian. Totusi... trupul masiv, statura scunda, capul sferic cu fire de par groase, castanii, sprâncenele bogate, nasul lat, gura mare, barbia patrata ? nimic dintre acestea nu intrau în standardul de fru¬musete reprezentat de Gallow.
Comparatia îl durea. Se întreba ce gânduri or fi umblând prin capul Tritonului înalt, cu privire dispretuitoare. Oare de ce ma priveste atât de ironic?
Gallow îsi îndrepta atentia catre Ale, atingându-i umarul gol si râzând la o remarca a ei.
Activitatea deveni febrila în jurul Bazei de Lansare. Lumini se aprinsera în interiorul tubului ce urma sa dirijeze sonda în calatoria ei spre suprafata.
Responsabilul cu lansarea vorbi de la consola de comanda:
? Mai sunt câteva minute.
Bushka ofta din greu. Experienta aceasta nu decurgea pre¬cum se asteptase... precum sperase.
Vise! se autopersifla el.
Când fusese anuntat ca avea sa fie reprezentantul Insularilor la aceasta lansare în spatiul în care evolua Nava, se simtise napadit de un val de entuziasm. Prima sa calatorie în centrul civilizatiei tritoniene! În sfârsit! Apoi venisera iluziile: Poate... Poate voi reusi sa ma fac acceptat de societatea tritoniana, sa scap de saracie si de existenta mizerabila de la suprafata.
Aflând cine urma sa faca parte din echipa, sperantele sale prinsesera aripi. GeLaar Gallow era presedinte al Directiei Imi¬grarilor în teritoriul tritonian si decidea daca un Insular putea face parte sau nu din societatea sa. Însa Gallow parea sa-l evite acum. Iar dispretul din atitudinea sa devenise evident.
Doar Ale îi facuse o primire calduroasa, însa ea era membra în guvernul tritonian, diplomat si reprezentant plenipotentiar în relatiile cu Insularii. Bushka fusese surprins sa descopere ca si ea era doctor în medicina. Umblau vorbe cum ca se supusese rigorilor educatiei medicale într-un gest de razvratire împotriva familiei, care avea o lunga traditie de serviciu în corpul diplo¬matic si în guvernul tritonian. Desigur, familia câstigase în cele din urma. Ale fusese plasata printre vârfurile ierarhiei sociale, detinând probabil o putere mai mare decât oricare alt membru al familiei sale. Vestea ca devenise principalul mostenitor al pro¬prietatilor lui Ryan si Elina Wang stârnise comentarii aprinse atât printre Tritoni, cât si printre Insulari. Familia Wang daduse nastere unei singure fetite, Scudi, iar Ale fusese numita tutorele ei. Nimeni nu reusise sa evalueze valoarea proprietatilor Wang, însa directorul general al Comertului Tritonian fusese probabil cel mai bogat om de pe Pandora. Elina murise la doar un an dupa disparitia sotului si nu avusese timp sa introduca schimbari majore în afacerile Wang. Astfel încât Kareen Ale devenise o mostenitoare bogata, puternica si frumoasa. În plus, stia sa ga¬seasca întotdeauna cuvintele potrivite.
Suntem încântati sa te avem printre noi, Insular Bushka.
Cât de cald si îmbietor sunasera vorbele ei!
A fost pur si simplu politicoasa... diplomata.
Un nou val de agitatie trecu peste cei aflati la consola Tur¬nului de Control al Sondelor. Monitoarele care prezentau supra¬fata apei începura sa pâlpâie. Imaginea fu în cele din urma înlocuita cu figura Simonei Rocksack, Preoteasa-psihiatru, care vorbea din centrul sau de comanda aflat departe, la suprafata, pe Vashon.
? Va binecuvântez în numele Navei.
Gallow pufni, de-abia reusind sa-si mascheze dispretul. Bushka sesiza fiorul care parcurse trupul Tritonului la vederea PP-ului. Obisnuit cu varietatea Insularilor, nu fusese niciodata contrariat de înfatisarea Simonei Rocksack. Însa acum o privi prin ochii lui Gallow. Parul ei argintiu forma o coama salbatica tâsnind din vârful capului, aproape sferic. Ochii lipsiti de pig¬ment ieseau mult în afara, la nivelul celor doua protuberante ale sprâncenelor. Gura, greu de remarcat sub un pliu de piele cenu¬sie, era o fanta rosie si subtire ramasa fara barbie. De sub ea pornea o bucata de carne, într-un unghi ascutit, facând jonctiu¬nea cu gâtul gros.
? Sa ne rugam, începu Rocksack. Aceasta rugaciune am spus-o acum câteva minute, în prezenta Vatei. Acum o voi re¬peta. (Îsi drese vocea.) Nava, a carei infinita putere ne-a trimis pe apele Pandorei, ne acorda iertarea Pacatului Original. Ne acorda...
Bushka lasa cuvintele sa curga pe lânga el, neatent. Auzise de foarte multe ori rugaciunea aceasta, în diverse variante. Fara îndoiala ca si colegii de echipa o stiau. Toti Tritonii prezenti în Turnul de Control al Lansarii Sondelor se foiau la posturile lor si pareau plictisiti.
Pacatul Original!
Pasiunea sa din timpul liber îl facuse sa se aplece mult asupra traditiilor. Iata ce descoperise: Tritonii credeau ca Pacatul Original fusese savârsit prin uciderea algelor pandorane consti¬ente. Penitenta lor era sa descopere algele în propriile gene si sa populeze înca o data oceanul cu junglele de frunze si tulpini uriase. Însa de data aceasta algele nu mai erau constiente. De¬venisera simple alge... controlate de Tritoni.
La extrema cealalta, fanaticii Adoratori din Insula Guemes pretindeau ca Pacatul Original îl reprezenta abandonarea Ado¬rarii. Însa majoritatea Insularilor împartasea punctul de vedere al PP-ului: Pacatul Original era directia în care mergea bioingi¬neria. Directie aleasa de Jesus Lewis, geniul malefic care initiase atâta diversitate în caracteristicile umane! Lewis crease Clonii si "îi modificase pentru a se adapta cât mai bine supravietuirii în mediul Pandorei".
Bushka dadu din cap. Vocea PP-ului îi zumzaia în urechi, ca din departari. Cine traieste cel mai bine pe Pandora? se întreba el. Tritonii. Oamenii normali.
Tritonii erau de zece ori mai numerosi decât Insularii. De¬sigur, numarul depindea de spatiul vital. Capriciile Pandorei se atenuau mult în mediul acvatic. Oamenii se puteau desfasura într-un spatiu mai mare decât pe suprafata turbulenta si pericu¬loasa a oceanului.
? Fie ca Nava sa ne protejeze, spuse PP-ul. Fie ca binecu¬vântarile Sale sa însoteasca încercarea noastra, stiind ca tintim cu gândurile curate spre cer. Fie ca gestul nostru sa ne apropie si mai mult de Nava.
PP-ul disparu de pe ecranul monitorului, imaginea fiind în¬locuita cu un prim-plan al tubului de lansare, ale carui indica¬toare semnalau prezenta unui curent slab.
Aflat la o consola în stânga lui Bushka, responsabilul cu lansarea spuse:
? Conditie verde.
Datorita sumarului instructaj anterior, Bushka stia despre ce era vorba: hotarâsera sa lanseze sonda. Îsi atinti privirea spre un alt monitor, care transmitea imagini primite prin cablu de la o platforma girostabilizata aflata la suprafata. Valurile erau lungi în acea zona, cu crestele înspumate. Ochiul experimentat al lui Bushka aprecie ca vântul sufla cu patruzeci de klick-uri, ceea ce în conditiile Pandorei reprezenta o foarte slaba adiere. La iesirea din ocean, traseul sondei urma sa cunoasca o deviatie rapida. Dar asta nu le va afecta foarte mult experimentul, deoarece vi¬teza ascensionala era impresionanta. În plus, ca o compensare, se produsese o spartura în nori. Unul dintre astri aparuse la marginea bresei, raspândind un manunchi de raze argintii. Responsabilul cu lansarea se apleca asupra unui indicator.
? Patruzeci de secunde, anunta el.
Bushka înainta câtiva pasi pentru a-l vedea mai bine pe cel care vorbise. Responsabilul cu lansarea îi fusese prezentat sub numele de Panille cel Negru ? "Umbra", pentru prieteni. Nu sesizase nici o urma de antipatie la el; poate doar un pic de nemultumire, sentiment caracteristic la toti specialistii care se trezesc brusc cu vreun strain în spatiul lor de lucru, fara a li se fi cerut în prealabil acceptul. Sesizase imediat ca Panille avea gene de alge; si nu era spân, ceea ce conform standardelor pan¬dorane reprezenta un adevarat noroc. Panille îsi purta parul lung legat cu o panglica ? "e o traditie în familia mea", raspunsese el întrebarii lui Bushka. Avea o înfatisare tipic tritoniana. Genele algelor îi colorasera cu nuante de verde pielea întunecata. Fata ovala, cu trasaturi ferme, pometi înalti, sprâncene drepte si nas ascutit. Privirea ochilor caprui trada o inteligenta deosebita. Gura, si ea dreapta, precum sprâncenele, iar buza de jos parea mai plina decât cea de sus. Apoi pornea o gropita adânca, mer¬gând pâna la despicatura barbiei înguste si bine conturate. Panille avea un trup bine legat, cu muschi netezi caracteristici Tritonilor ce înotau mult în apa oceanului.
Bushka fiind pasionat de istorie, numele "Panille" îi trezise aproape imediat interesul. Stramosul lui Panille avusese un rol esential pentru supravietuirea oamenilor în timpul Razboiului Clonilor si dupa plecarea Navei. Era un nume faimos în Cronici.
? Lansat! spuse Panille.
Bushka privi prin bariera de plaz. Tubul de lansare urca mult de tot, spre suprafata, pierzându-se la un moment dat din vedere. În planul departat se zareau câteva pâlcuri de alge înal¬tându-se aproape paralel cu tubul ? trunchiuri de culoare rosu-închis punctate de luminite stralucitoare care se aprindeau într-o succesiune stranie, de parca algele fusesera cuprinse de agitatie. Bushka îsi îndrepta atentia catre monitoare, asteptându-se sa vada un spectacol impresionant. Însa imaginea asupra careia se concentrasera ceilalti arata doar lenta ridicare a sondei în inte¬riorul tubului. Luminile dispuse pe peretele tubului se aprindeau una dupa alta, marcând ascensiunea. Materialul balonului, la început plin de cute, se umfla progresiv... pâna ajunse la forma finala, triumfatoare: o sfera portocalie umpluta cu hidrogen.
? Acum! exclama Ale cu bucurie atunci când sonda iesi pe gura tubului. Camerele montate pe un submersibil tritonian o urmareau ridicându-se spre suprafata. Datorita unui curent de apa, traiectoria sondei era usor înclinata.
? Verificati monitoarele principale, ordona Panille.
Monitorul mare aflat în centrul consolei schimba imaginea. Acum primea informatii de la echipamentul instalat pe sonda. Privira cu totii fundul verde al oceanului ? plantatii de alge, o formatiune stâncoasa... Încetul cu încetul, detaliile devenira ne¬clare, întunecate. Un monitor din dreapta-sus începu sa difuzeze imaginile luate de pe platforma girostabilizata. Camera de luat vederi se misca brusc spre stânga, cu o smucitura ametitoare, apoi se stabiliza plutind pe valurile înspumate.
Bushka simti o durere în piept. De-abia atunci realiza ca-si tinuse respiratia, asteptând ca balonul sa-si faca aparitia la su¬prafata. Iata! O bula mare se ridica din ocean, fara a se sparge. Vântul sufla dintr-o parte, aplatizând usor forma balonului. Acesta urca grabit spre înalturi, împreuna cu sonda. Camera de la suprafata apei îl urmari ? era ca o floare portocalie plutind într-un vas cu apa de culoarea cerului. Imaginea se mari, dând detalii asupra sondei care înca se mai balansa la capatul cablului, împrastiind picaturi de apa luate de vânt. 
Întoarse din nou privirea spre monitorul central, unde erau difuzate imaginile luate de sonda. Se vedea oceanul de sub ba¬lon, o scena plata, care nu reflecta câtusi de putin starea lor interioara. În locul prin care iesise balonul la suprafata de-abia se mai distingeau câteva valuri micute.
Asta a fost tot?
Era putin cam dezamagit. Îsi freca imediat ceafa groasa si mâna i se umezi de transpiratie. Arunca pe furis o privire spre cei doi observatori Tritoni. Acestia discutau în liniste, inspectând din când în când monitoarele. Prin bariera de plaz se puteau zari câtiva Tritoni facând curatenie în jurul Bazei de Lansare.
Frustrarea si gelozia luptau sa puna stapânire pe el. Îsi opri ochii asupra consolei principale, unde Panille dadea ordine ope¬ratorilor sai. Cât de bogati erau acesti Tritoni! În minte îi reve¬nira computerele organice demodate cu care se multumeau Insularii, duhoarea de acolo, aglomeratia si grija disperata cu care se economisea fiecare farâma de energie. Insularii munceau pâna la epuizare pentru a face rost de câteva radiouri, receptoare de navigatie prin sateliti, sonare... Ce contrast ametitor oferea acest Turn de Control al Sondelor! Cât de bine era înzestrat! Bushka stia ca daca unii dintre Insulari îsi puteau permite luxul de a fi mai înstariti decât ceilalti, acest lucru trebuia tinut secret. Diferentele de stare sociala creau fisuri într-o comunitate care depindea în ultima instanta de unirea tuturor într-un efort co¬mun. Insularii considerau ca uneltele erau facute pentru a fi folosite. Daca totusi cineva nu-si folosea unealta, desi era recu¬noscut ca proprietar al ei, oricine i-o putea lua... oricând.
? Uite un vântura-lume, spuse Gallow.
Bushka se zbârli. Stia ca în societatea tritoniana Insulele erau poreclite "vântura-lume". Insulele pluteau în voia curen¬tilor si a vântului. Tritonilor nu le trebuise foarte mult timp pentru a gasi acest termen batjocoritor.
? Este Vashon, remarca Ale.
Bushka încuviinta. Insula sa natala nu putea confundata. Metropola organica avea o forma distincta, bine cunoscuta tutu¬ror locuitorilor sai. Vashon era cea mai mare dintre Insulele plutitoare ale Pandorei.
? Vântura-lume, repeta Gallow. Cred ca în marea majoritate a timpului cei de-acolo nici nu stiu unde se afla.
? GeLaar, nu esti prea politicos cu oaspetele nostru, îl do¬jeni Ale.
? Adevarul este adesea neplacut, spuse Gallow. (Zâmbi fad spre Bushka.) Am remarcat ca Insularii nu au prea multe scopuri precise în viata. Nu prea auzi pe vreunul zicând "vreau sa ajung acolo!"
Are dreptate, blestematul! Efectele acestei plutiri fara vreo directie anume se imprimasera adânc în psihicul Insularilor.
Vazând ca Bushka nu raspunde, Ale îi lua apararea din proprie initiativa:
? Având în vedere situatia de la suprafata apei, trebuie ca Insularii sa se preocupe mai mult de meteorologie, de supra¬vegherea orizontului. Nimic surprinzator în asta. (Se uita între¬bator spre Bushka.) Oamenii sunt modelati de mediul ambiant. Este adevarat, Insular Bushka?
? Insularii cred ca a sti sa mergi este tot atât de important ca a sti unde te afli, zise Bushka. 
Îsi dadea seama ca raspunsul sau fusese cam slabut. Se întoarse spre monitoare. Doua dintre ele difuzau imaginile trans¬mise de sonda. O camera se concentrase asupra platformei sta¬bilizate, care acum se scufunda încet-încet, revenind la calmul de sub suprafata oceanului. Cealalta era fixata rigid de sonda si în acel moment încadrase Insula Vashon. Bushka înghiti cu no¬duri privindu-si Insula natala. Nu o vazuse niciodata dintr-o ase¬menea perspectiva.
O privire scurta spre indicatorul de sub monitor îl informa ca imaginile erau luate de la optzeci de mii de metri altitudine. Conturul Vashon-ului umplea în întregime ecranul. O grila se suprapuse peste imagine, oferind informatii topometrice: Insula avea aproape treizeci de klick-uri în lungime si ceva mai putin în latime. Vashon era un gigantic oval cu tarmuri neregulate, plutind pe apa. Bushka recunoscu portul în care ancorau barcile de pescuit si submersibilele. Doar câteva dintre ambarcatiunile care alcatuiau flota Insulei puteau fi zarite în apele protejate.
? Ce populatie are? întreba Gallow.
? În jur de sase sute de mii, cred, raspunse Ale.
Bushka se încrunta, gândindu-se la aglomeratia din Insula... si comparând-o cu libertatea de miscare din habitatul Tritonilor. Vashon îngramadea peste doua mii de oameni în fiecare klick patrat... de fapt, spatiul lor vital putea fi estimat mult mai corect în termeni cubici. Se construiau cubicule peste cubicule, în blo¬curi care urcau mult deasupra apei si coborau mult sub suprafata ei. Unele dintre Insulele micute îsi condensau si mai mult locui¬torii, realizând niste aglomeratii inimaginabile. Trebuia sa le vezi ca sa crezi ca asa ceva era posibil! Spatiul se degaja doar atunci când ramâneau fara energie. Devenea un spatiu mort, de nelocuit. Ca si la oameni, materialul organic al Insulelor intra în descompunere dupa moarte. O Insula moarta devenea o imen¬sa carcasa plutitoare. Lucrul acesta se întâmplase de multe ori.
? Eu nu as suporta o asemenea aglomeratie, declara Gallow. Eu as pleca imediat.
? Nu e chiar atât de rau acolo! izbucni Bushka. Om trai noi în aglomeratie, însa ne ajutam unul pe altul.
? Sper! pufni Gallow. (Se roti usor, privindu-l pe Bushka direct în ochi.) Ce pregatire profesionala ai, Bushka?
Bushka se holba la el, oarecum jignit. Un Insular nu ar fi pus o asemenea întrebare. Un Insular cunostea ocupatia tuturor prietenilor sau a celor cu care intra în contact. În plus, regulile nescrise ale respectarii intimitatii permiteau foarte rar asemenea indiscretii.
? Ce pregatire profesionala ai? insista Gallow.
Ale îl prinse blând de brat.
? Pentru un Insular, astfel de întrebari pot reprezenta o ofen¬sa, spuse ea.
? Nu, n-am sa ma consider jignit, zise Bushka. La împlini¬rea vârstei potrivite, am devenit supraveghetor-de-valuri, Triton Gallow.
? Adica trebuia sa anunte din timp apropierea valurilor devastatoare, explica Ale.
? Cunosc termenul, o asigura Gallow. Si dupa aceea?
? Pai... am ochi buni si stiu sa apreciez distantele, astfel încât am ajuns expert-în-evaluarea-directiei. Dupa aceea am lu¬crat pe submersibile... apoi, pricepându-ma la navigatie, am de¬venit calculator-de-timp.
? Aha, calculator-de-timp, facu Gallow. Esti unul dintre cei care estimeaza pozitia unei Insule. Nu foarte precis, asa mi s-a spus.
? Suficient de precis, se înversuna Bushka.
Gallow râse înfundat si schimba subiectul:
? Insular Bushka, voi credeti ca Tritonii au furat sufletul algelor?
? GeLaar! interveni Ale.
? Nu, lasa-l sa raspunda, spuse Gallow. Am auzit recent ca unii dintre fundamentalisti, mai ales cei din Insula Guemes, au astfel de convingeri.
? Esti imposibil, GeLaar! se supara Ale.
? Curiozitatea mea este imensa si foarte greu de satisfacut. Ce ai de spus, Bushka?
Bushka stia ca trebuie sa raspunda, însa o facu pe un ton mult prea strident:
? Multi Insulari cred ca Nava se va întoarce, iertându-ne pacatele.
? Si când se va întâmpla asta? întreba Gallow.
? Atunci când vom redobândi Constiinta Colectiva!
? Aaaa, vechile Povesti ale Tranzitiei, facu dispretuitor Gallow. Crezi în ele?
? Istoria este un hobby al meu. Constiinta umana a suferit o transformare majora în timpul Razboaielor Clonilor, asa cred.
? Hobby?
? Meseria de istoric nu se bucura de recunoasterea si accep¬tul deplin al celor din Insule, îl lamuri Ale. Este considerata inutila.
? Aha! Continua, Bushka.
Bushka strânse pumnii, straduindu-se sa-si domoleasca mâ¬nia. Tritonul asta îsi dadea prea multe aere... se credea impor¬tant. Însa era într-adevar important... toate sperantele sale depindeau de Gallow.
? Nu cred ca am furat sufletul algelor, spuse el.
? Bravo tie! facu Gallow, de data aceasta zâmbind sincer.
? Dar, adauga Bushka, am convingerea ca stramosii nostri, poate chiar cu ajutorul algelor, s-au înaltat pentru foarte scurt timp la un alt nivel de constiinta... o fuziune între toate câmpu¬rile mentale existente în acel moment.
Gallow duse mâna la gura, pe furis, lucru destul de ciudat la el:
? Relatarile par sa se puna de acord. Însa putem avea încre¬dere în ele?
? Nu exista nici o îndoiala: în zestrea noastra de gene uma¬ne au fost incluse si genele algelor, grai Bushka.
Sesiza ca Panille îl privea cu atentie.
? Si cine stie ce se poate întâmpla daca readucem algele la nivelul lor de constiinta anterior? Cam asta ar fi problema, nu? întreba Gallow.
? Cam asa ceva, fu de acord Bushka.
? De ce crezi ca ne-a abandonat Nava aici?
? GeLaar, te rog! îl întrerupse Ale.
? Lasa-l sa raspunda. Insularul asta are o minte activa si patrunzatoare. Ar putea fi exact ceea ce ne trebuie.
Bushka înghiti cu noduri, descoperind brusc ca i se uscase gâtlejul. Ce însemna asta? Un test? Gallow îl punea la încercare, sa vada daca era apt sa se integreze în societatea tritoniana?
? Speram... (Bushka înghiti din nou cu greutate.) Adica, daca tot am ajuns aici... Speram ca mi s-ar putea permite accesul la documentele descoperite de Tritoni în vechiul Fort. Probabil ca raspunsul la întrebarea ta...
Lasa fraza în suspensie. O tacere grea se asternu asupra încaperii.
Ale si Gallow schimbara priviri furise.
? Foarte interesant ceea ce spui tu! facu Gallow în cele din urma.
? Am auzit ca ati recuperat baza de date a Fortului... Adi¬ca... (Tusi încurcat.)
? Istoricii nostri lucreaza fara întrerupere, spuse Gallow. Dupa Dezastru, totul ? inclusiv ceea ce s-a gasit în Fort ? a fost supus unei analize amanuntite.
? As vrea totusi sa studiez documentele, insista Bushka. (Se înjura în gând. Sunase atât de plângacios!)
? Bushka, ce-ai zice daca din documente s-ar descoperi ca Nava nu este Dumnezeu, ci o constructie realizata de oameni?
Bushka strânse tare din buze, pâna se albira:
? Erezia Imposturii? Dar nu s-a lamurit ca...
? Nu ai raspuns la întrebare! vorbi Gallow cu asprime.
? Ar trebui sa vad materialul si sa judec singur, spuse Bushka.
Ramase locului, ca o statuie. Nici un Insular nu avusese vreodata acces la documentele Fortului. Iar ceea ce insinua Gallow era de-a dreptul... exploziv!
? Sunt extrem de interesat sa aud ce concluzii poate trage un istoric Insular din documentele Fortului, spuse Gallow cau¬tând privirea Sirenei Ale. Vezi vreun motiv pentru care sa nu-i satisfacem dorinta?
Ea ridica din umeri si întoarse capul în alta directie. Bushka nu reusi sa interpreteze expresia figurii ei. Dezgust?
Gallow îl gratula cu zâmbetul sau distant.
? Am înteles însa ca Fortul reprezinta pentru Insulari un fel de tarâm mistic. Nu mi-ar conveni sa alimentez superstitiile.
Mistic? gândi Bushka. Pamântul care odinioara se înaltase deasupra oceanului. O constructie ridicata pe un continent, o masa de uscat care nu plutea în voia valurilor. Ultimul loc inun¬dat în cursul Dezastrului. Mistic? Lui Gallow îi ardea de joaca?
? Sunt un istoric competent, spuse el.
? Adineauri sustineai ca istoria reprezinta un hobby pentru tine...
? Tot ceea ce s-a recuperat din Fort a fost în stare intacta? risca Bushka o întrebare.
? A fost sigilat, rosti Ale întorcându-si înca o data privirea spre Bushka. Înainte de a taia plastotelul, stramosii nostri au protejat Arhiva cu un clopot de aer, ca sa nu intre apa.
? Am gasit totul exact asa cum fusese lasat de cei care au plecat ultimii, adauga Gallow.
? Deci este adevarat, sopti Bushka. 
? Înca nu sunt lamurit: ai fi în stare sa întaresti superstitiile Insularilor? insista Gallow.
Bushka adopta o pozitie cât mai teapana:
? Eu sunt un savant. Singura mea dorinta este sa ajut la aflarea adevarului.
? De unde vine interesul asta subit pentru Fort? întreba Ale.
? Subit? (În privirea lui Bushka se oglindea consternarea.) Dintotdeauna am sperat sa descoperim ce se afla în baza de date a Fortului. Cei care au lasat-o acolo ne sunt si noua stramosi, nu doar voua. 
? Într-un fel, consimti Gallow.
Bushka simti sângele inundându-i obrajii. Majoritatea Tri¬tonilor credea ca doar Clonii si mutantii populasera vreodata Insulele plutitoare. Oare Gallow era de acord cu acest nonsens?
? Poate ca ar fi fost mai corect sa întreb de ce s-a resuscitat acest interes? spuse Ale.
? Sper ca ne întelegi, am auzit tot felul de chestii despre Miscarea din Guemes, o completa Gallow.
Bushka încuviinta. Într-adevar, Adorarea câstiga din ce în ce mai multi adepti printre Insulari.
? Am primit rapoarte descriind obiecte neidentificate evo¬luând pe cer. Unii cred ca Nava s-a întors deja, însa deocamdata se ascunde în spatiu, nedorind sa ni se arate.
? Tu crezi asa ceva? întreba Gallow.
? Ar fi posibil, admise Bushka. Pâna acum însa, singura certitudine este ca PP-ul sta tot timpul si ia declaratii de la cei care pretind ca au avut viziuni.
? Vai, vai! râse Gallow batjocoritor. 
Înca o data, Bushka se simti încoltit de mânie. Tritonii astia îl considerau o simpla jucarie! Totul nu era decât un joc rauta¬cios.
? Ce-i asa de amuzant? întreba el.
? GeLaar, înceteaza! interveni Ale.
Gallow ridica o mâna:
? Kareen, priveste-l cu atentie pe Insularul Bushka. Oare nu ar putea trece drept unul de-al nostru?
Privirea Sirenei aluneca rapid peste trasaturile lui Bushka, întorcându-se apoi din nou spre Gallow:
? GeLaar, ce ai de gând?
Bushka inspira adânc, tinându-si rasuflarea.
Gallow îl studie si el pret de câteva clipe, apoi se interesa:
? Bushka, ce-ai zice daca ti s-ar oferi un loc în societatea tritoniana?
Bushka expira încet, inspira din nou...
? As... as accepta. Cu recunostinta, desigur.
? "Desigur", repeta Gallow, zâmbind spre Ale. Deci, din moment ce Bushka va fi de-ai nostri, nu se întâmpla nimic rau daca îl lamuresc de ce sunt amuzat.
? Treaba ta, GeLaar, consimti Ale.
Privirea lui Bushka fu atrasa de o miscare la consola Tur¬nului de Control al Sondelor. Desi Panille nu îl mai privea îsi putea da seama, dupa pozitia umerilor, ca asculta cu mare aten¬tie. Salveaza-ne, Nava! Erezia Imposturii era adevarata? Asta era marele secret al Tritonilor?
? Bushka, aceste viziuni care îi dau atâta bataie de cap iubitului nostru PP sunt rachete tritoniene, spuse Gallow.
Bushka deschise gura... apoi o închise, incapabil sa rosteas¬ca vreun cuvânt.
? Nava nu a fost si nu este Dumnezeu, începu Gallow. Do¬cumentele Fortului...
? Pot fi interpretate în mai multe moduri, interveni Ale.
? Doar de catre idioti! latra Gallow. Bushka, noi lansam rachete deoarece ne pregatim sa aducem jos celulele de hiber¬nare aflate pe orbita. Nava a fost si este o constructie mecanica realizata de stramosii nostri. Multe alte constructii si lucruri ne-au fost lasate în spatiu, iar acum trebuie sa le recuperam.
Felul realist în care vorbise Gallow îl lasa pe Bushka fara rasuflare. Povestile despre celulele de hibernare cunosteau o lar¬ga raspândire în societatea insulara. Oare ce se afla în containe¬rele care orbitau în jurul Pandorei? Recuperarea acelor celule si cercetarea continutului merita orice sacrificiu ? chiar si distru¬gerea credintei în Nava-Dumnezeu.
? Esti socat, observa Gallow.
? Sunt... sunt coplesit, raspunse Bushka.
? Am fost prea mult îndoctrinati cu Povestile Tranzitiei. Viata ne asteapta acolo sus, spuse Gallow ridicând degetul la verticala.
Bushka încuviinta:
? Se presupune ca în containere se afla nenumarate forme de viata provenind de pe... de pe Pamânt!
? Pesti, animale, plante, enumera Gallow. Chiar si oameni. Oameni normali, zâmbi el plimbându-si mâna împrejur, aratând spre toti ocupantii Turnului de Control al Sondelor. Oameni ca noi.
Bushka lua o gura de aer. Într-adevar, rapoartele stramosilor afirmau ca în celulele de hibernare se aflau fiinte umane care nu fusesera vreodata atinse de experientele lui Jesus Lewis. Poa¬te ca pe orbita hibernau oameni provenind dintr-un alt sistem solar. Oameni care asteptau trezirea, neavând habar de realitatile îngrozitoare ale acestei lumi de cosmar.
? Acum stii, spuse Gallow.
Bushka îsi drese vocea:
? Noi n-am banuit ca... adica, PP-ul n-a scos nici un cuvânt despre...
? PP-ul nu este la curent cu trimiterea rachetelor, îl lamuri Ale.
Vocea ei paruse îngrijorata. Bushka privi prin bariera de plaz, spre tubul de lansare a sondelor.
? Despre asta stie, desigur, adauga ea.
? Un lucru absolut inofensiv, facu Gallow.
? Rachetele noastre nu au primit binecuvântarea, rosti Ale.
Bushka ramase cu privirea îndreptata spre lumea aflata din¬colo de bariera de plasmasticla. Niciodata nu se considerase o persoana profund religioasa, însa lucrurile auzite de la acesti Tritoni îl zdruncinasera puternic. Ale nu era de acord cu modul în care interpretase Gallow continutul documentelor din Fort, dar... binecuvântarile însemnau ceva foarte obisnuit, de ce sa le eviti? Doar daca nu cumva...
? Care este raspunsul tau, Triton Bushka? întreba Gallow.
Triton Bushka! 
Îndrepta o privire uluita spre Gallow, care astepta raspunsul la o întrebare. O întrebare. Oare ce îl întrebase? Avu nevoie de câteva momente pentru a reconstitui conversatia.
? Raspunsul meu... este da. Insularii... vreau sa spun... n-ar trebui ca ei sa afle despre aceste rachete?
? Ei?
Gallow râse, si hohotele îi zguduira minunatul trup.
? Ai vazut, Kareen? Fostii lui compatrioti au devenit dintr-o data "ei".




Atingerea copilului ne învata ce este nasterea. Mâi¬nile noastre sunt martore la. aceasta lectie.
? Kerro Panille,
Cronici


VATA NU PENETRA SFERA CONSTIENTEI, plutind la periferia sa învaluita în umbre. Amintirile treceau unduind prin neuronii ei, precum tentaculele algelor. Uneori plonja în visurile lui Avata. În aceste visuri apareau adesea grupuri mari de aero¬state ? baloane umplute cu hidrogen, care murisera o data cu algele initiale. Când visa astfel de lucruri, lacrimile îi curgeau din ochi, amestecându-se cu baia nutritiva; lacrimi mari în me¬moria acelor uriase sfere înfratite cu cerul, evoluând în brizele care mângâiasera planeta timp de milioane de ani. Aerostatele din vis îsi tineau cele mai lungi tentacule ? doua la numar ? încolacite în jurul unor bolovani, folosindu-i pe post de balast. Vata simtea atunci atingerea linistitoare a Pietrei.
Pentru ea, gândurile erau aerostate, pânze matasoase si portocalii plutind pe fundalul negru al mintii. Uneori fuziona cu constienta lui Duque, care plutea alaturi de ea. Afla toate eve¬nimentele prin intermediul gândurilor lui. De nenumarate ori retraise acea terifianta noapte, când atractiile gravitationale ale celor doi sori actionasera la unison distrugând ultima baza a oamenilor pe uscatul fragil al Pandorei. Duque îsi ancora adesea gândurile în acea experienta. Iar Vata, prinsa de mutant precum doi parteneri Tritoni legati printr-un cablu de siguranta, era obli¬gata sa recreeze visuri care sa domoleasca si sa aline terorile lui Duque.
Duque a scapat, soptea ea mintii lui. Duque a fost dus departe, pe mare, unde Hali Ekel i-a oblojit arsurile.
Duque îsi tragea nasul si scâncea. Daca ar fi fost constienta, ar fi auzit cu propriile ei urechi, caci statea împreuna cu Duque în acelasi ambient de sustinere a vietii, în centrul Vashon-ului. Vata era aproape scufundata într-o gramada monstruoasa de car¬ne roz-albastrie cu caracteristici de femela umana. Sâni enormi, cu sfârcuri gigantice, roz, se ridicau din baia nutritiva ca doi munti dintr-un lac maroniu. Duque plutea pe lânga ea precum un satelit, fiind punctul ei de referinta într-un infinit vid mental.
Timp de generatii întregi, cei doi fusesera hraniti si venerati în complexul central al Vashon-ului ? sediul Preotesei-psihiatru si al Comitetului Formelor de Viata. Erau paziti de gardieni Tritoni si Insulari aflati sub directa comanda a PP-ului. Aceasta supraveghere rituala eroda, încetul cu încetul, spaimele pe care pandoranii le deprindeau din frageda copilarie de la parintii lor.
"Cei doi sunt ca unul, si vor fi mereu acolo. Ei reprezinta ultima noastra legatura cu Nava. Atât timp cât vor trai, Nava va fi cu noi. Adorarea i-a tinut în viata, si îi va tine mult timp de-acum încolo."
Desi Duque se trezea din când în când, ridicându-si pleoapa si aruncând priviri spre gardienii cufundati în semiobscuritate, reactiile Vatei ramâneau totusi în afara constientei. Respira. Ju¬matate din zestrea sa genetica apartinea algelor; în consecinta, trupul masiv absorbea energie din solutia nutritiva a piscinei vii. Analiza solutiei dovedea existenta reziduurilor umane, care erau însa repede aspirate de ventuzele unor pesti-gunoieri. Foarte rar, Vata scotea un sunet sforaitor si ridica un brat la suprafata, pre¬cum un monstru oceanic care se ivea din adâncuri, apoi îl scu¬funda din nou. Parul ei crestea mereu pâna când se raspândea ca niste alge, învelind trupul spân al lui Duque si împiedicând acti¬vitatea pestilor-gunoieri. Atunci venea PP-ul si, cu o închinaciu¬ne în care se putea distinge totusi lacomia, îi taia suvitele. Firele de par erau apoi spalate, triate, binecuvântate si vândute ca in¬dulgente. Le cumparau chiar si Tritonii. De multa vreme, co¬mertul cu Vatapar devenise o sursa majora de venituri pentru PP. Duque era, mai mult decât oricine, constient de conexiunea sa cu Vata. Atunci când Vata îi lasa timp liber pentru gândire, reflecta la caracterul unic al acestei legaturi. Uneori vroia sa vorbeasca gardienilor, sa le împartaseasca nedumeririle sale, însa când încerca sa asta se producea o mare agitatie, chemau PP-ul, iar paza era întarita.
? Ea ma traieste, spusese el odata, iar cuvintele lui fusesera înscrise pe containerele cu Vatapar, ca slogan publicitar. 
În momentele în care Duque era dispus sa vorbeasca, PP-ul îsi pregatea întrebarile. Apoi le rostea cu o voce uneori tunatoa¬re, alteori plina de respect.
? Vorbesti în numele Vatei, Duque?
? Vorbesc.
Mai mult nu reuseau sa obtina cu aceasta întrebare. Stiind cu totii ca Duque avea în trup gene autentice de alge (fiind unul dintre cei aproximativ o suta de mutanti conceputi prin inter¬ventia algelor), îl întrebau despre fiintele care odinioara tinusera în frâu mânia oceanului nesfârsit.
? Îti amintesti de alge, Duque?
? Avata, îi corecta el. Eu sunt Piatra.
Raspunsul acesta stârnea discutii interminabile.
"Avata a fost numele pe care algele l-au rezervat pentru ele însele. Referirile la Piatra au oferit un teren fertil pentru specu¬latiile savantilor si teologilor."
"Constiinta lui Duque îsi are sediul pe fundul oceanului, acolo unde traiesc algele, asta a vrut sa spuna!"
"Nu! Tineti cont ca algele se ancorau întotdeauna de pietre, ridicându-si tulpinile spre lumina solara. Iar aerostatele le folo¬seau ca balast..."
"Gresiti cu totii. Vata se agata de Duque pentru a ramâne în viata. El este Piatra ei."
Si întotdeauna se gasea unul care revenea la argumentul cu Adorarea si la acea planeta îndepartata în spatiu si timp, unde cineva numit Petru daduse acelasi raspuns ca si Duque.
Discutiile nu duceau la nici un rezultat, însa ori de câte ori Duque dadea semne de trezire, ei apareau imediat cu întrebarile.
"Duque, cum de nu muriti, tu si cu Vata?"
"Asteptam."
"Ce asteptati?"
"Nici un raspuns."
Ultima afirmatie provocase câteva crize, pâna când PP-ul din acea vreme daduse ordin ca raspunsurile lui Duque sa nu fie facute publice decât cu permisiunea PP-ului. Desigur, acest lucru nu oprise raspândirea zvonurilor, însa tot ceea ce nu se apropia de versiunea oficiala a PP-ului era categorisit drept ere¬zie mistica. De doua generatii încoace, nici un PP nu-i mai pusese lui Duque întrebarea cu pricina. Interesul imediat se con¬centra asupra algelor pe care Tritonii reusisera sa le cultive în întregul ocean planetar. Algele erau puternice si sanatoase, însa nu dadeau nici un semn ca ar fi dobândit constiinta.
Orizontul marilor Insule plutitoare era din ce în ce mai des ocupat de zone mari, verzi, hipnotice. Acolo pluteau frunzele algelor. Se spunea c-ar fi un lucru bun. Algele formau adevarate crescatorii de pesti. Toti erau de acord ca pestii se înmultisera, desi pescuitul devenise mult mai dificil. În zonele cu alge nu puteau fi folosite plasele. Frânghiile cu momeala se încurcau printre frunzele uriase si nu mai puteau fi recuperate. Pâna si murenele proaste învatasera sa se retraga în sanctuarul algelor la apropierea pescarilor.
Foarte des se tot repeta si întrebarea referitoare la Nava; Nava, care era Dumnezeu, si care parasise omenirea lasând-o sa se descurce singura pe Pandora.
"De ce ne-a abandonat Nava aici, Duque?"
Duque raspundea invariabil:
"Întrebati Nava."
Multi Preoti-psihiatri îi urmasera sfatul, înaltând rugaciuni mute, implorând un raspuns. Însa Nava nu le raspundea. Nici o voce, fie ea si subtila, nu le penetra constienta.
Întrebarea îi framânta fara încetare. Se va întoarce Nava? Le lasase celulele de hibernare pe orbita în jurul Pandorei. O orbita stranie, care parea sa desfida legile gravitatiei. Multi Tri¬toni si Insulari spuneau ca Vata astepta coborârea celulelor de hibernare pentru a se trezi.
Nimeni nu punea la îndoiala faptul ca între Duque si Vata exista o conexiune, deci de ce nu ar exista o legatura între Vata si viata care astepta adormita acolo, sus?
"Care este relatia dintre tine si Vata?" întrebase un PP.
"Care este relatia dintre tine si mine?" îi raspunsese Duque.
Afirmatia fusese înregistrata imediat în Cartea lui Duque si ? normal ? provocase multe discutii. Se observase, totusi, ca ori de câte ori erau puse întrebari de genul acesta, trupul impu¬nator al Vatei tresarea. Uneori violent, alteori de-a dreptul im¬perceptibil.
"Este precum cablul de siguranta care leaga doi înotatori", remarcase un Triton istet. "Întotdeauna îti poti gasi partenerul."
Constienta embrionara a Vatei tragea de aceasta legatura de parca ar fi pastrat informatiile genetice ale alpinistilor. Urcau, ea si Duque. De multe ori îl purtase spre înaltimi. Amintirile ei înfatisau o lume spectaculoasa, pe verticala. O lume pe care Insularii nu si-o puteau imagina, iar hologramele nu reuseau sa o redea cu exactitate. Vata nu se imagina în locul unui alpinist. Nu se gândea deloc la ea. Nu existau decât cablul si urcarea.




Pentru început, a trebuit sa ne obisnuim cu un stil de viata lipsit de fermitatea unui sol stabil; apoi ne-am straduit sa pastram tehnologia si echipamentele salvate de la Dezastru. Lewis ne-a lasat o echipa de bioingi¬neri ? blestemul si în acelasi timp puterea noastra. Nu îndraznim sa lasam copiii nostri pe drumul ce ar con¬duce la o Epoca de Piatra.
? Hali Ekel,
Jurnale


WARD KEEL, aflat pe înaltul scaun judecatoresc, coborî privirea asupra celor doi solicitanti din fata sa. Barbatul era un Triton înalt, având tatuat pe frunte însemnul de criminal, un "E" rosu, de la "Expatriat". Nu se mai putea întoarce vreodata în multinvidiata lume subacvatica; de asemenea, stia ca Insularii îl acceptau doar datorita genelor sale. Însa în cazul de fata nu îsi dovedisera efectul stabilizator, si Tritonul era probabil la curent cu verdictul ce urma sa-l primeasca. Tinea în mâna o pânza umeda, tamponându-si cu gesturi nervoase pielea goala.
Femeia, perechea Tritonului, scunda si subtire, cu parul de un blond-spalacit, avea doua protuberante discrete acolo unde ar fi trebuit sa se afle ochii. Purta un sari lung si albastru. Atunci când mergea, Keel nu îi auzea pasii, ci doar un scrâsnet strident. Se legana dintr-o parte în alta, murmurând.
De ce a trebuit ca tocmai asta sa fie primul caz al zilei? se întreba Keel. Ce soarta perversa! Tocmai în dimineata asta!
? Copilul nostru merita sa traiasca! spuse Tritonul.
Vocea sa bubui în sala. Comitetul Formelor de Viata auzea deseori proteste rastite, însa de data aceasta Keel avu impresia ca barbatul se adresase femeii informând-o ca vorbea el în nu¬mele amândorura.
Fiind Presedinte al Comitetului, asupra lui Keel cadea sar¬cina ingrata de a semna hotarârea, de a vorbi direct solicitantilor disperati. De foarte multe ori era invers, si sala purta ecoul râsetelor voioase ale vietii. Însa astazi, în acest caz, râsul avea sa lipseasca. Keel ofta adânc. Tritonul, desi fusese declarat cri¬minal de justitia alor sai, transforma problema într-un delicat caz politic. Atunci când era vorba de Insulari, Tritonii nu priveau cu ochi buni copiii ce puteau fi considerati "normali", si tineau o evidenta foarte exacta a nasterilor în care erau implicati parinti Tritoni.
? Am studiat solicitarea voastra cu mare atentie, vorbi Keel.
Privi în dreapta, apoi în stânga, spre ceilalti membri ai Comitetului. Aveau cu totii o atitudine impasibila, cu atentia îndreptata în alta parte ? asupra curbelor tavanului bombat, asu¬pra netedei podele organice, asupra maldarelor de documente... oriunde, numai asupra solicitantilor nu. Trebuia ca Ward Keel sa rezolve partea cea mai penibila a cazului.
Daca ar sti! gândi el. Chiar eu am fost examinat astazi de un si mai înalt Comitet al Formelor de Viata... La fel cum vor fi examinati si ei, în cele din urma. Simti o profunda compasiu¬ne pentru cei doi solicitanti, însa verdictul nu putea fi schimbat.
? Comitetul a hotarât ca subiectul este o simpla gastrula aberanta...
Nu "copilul", gândi el, ci subiectul.
? Vrem sa avem acest copil! racni barbatul lovind cu pum¬nul în gratiile care îl desparteau de scaunele membrilor Comi¬tetului.
Garzile din spatele salii luara pozitie de drepti, fiind prega¬tite sa intervina. Femeia continua sa se legene în contratimp cu ritmul melodiei care îi iesea de pe buze.
Keel rasfoi un teanc de dosare învelite în plasmasticla si extrase câteva de foi pline cu diagrame si poze.
? S-a descoperit ca structura nucleara a subiectului adapos¬teste o gena reactiva, le explica el. Materialul celular se va în¬toarce asupra lui însusi, distrugându-si învelisul protector...
? Daca tot va muri, lasati-ni-l pâna atunci! striga barbatul, stergându-si fata cu pânza umeda. De dragul omenirii, macar atât lasati-ne.
? Domnule, spuse Keel, tocmai de dragul omenirii nu pot face una ca asta. Daca subiectul va suferi o infectie virala, aceas¬ta structura poate deveni transmisibila...
? Copilul! Nu "subiectul"! Copilul nostru!
? Destul! latra Keel.
Garzile se apropiara încet de Triton, încadrându-l. Keel lovi clopotelul de lânga el si orice urma de agitatie se topi. Linistea puse stapânire pe sala.
? Am jurat sa protejam viata umana, sa perpetuam doar acele forme care nu ne pun în pericol existenta.
Tritonul ridica privirea, coplesit de invocarea acestor teribi¬le cuvinte. Pâna si partenera sa înceta sa se legene, desi un slab murmur îi mai iesea înca din gura.
Keel si-ar fi dorit sa urle la ei: "Mor, chiar aici în fata voastra, mor!" Reusi sa se stapâneasca. Daca se va lasa vreodata prada isteriei, atunci o va face în locuinta sa, departe de spec¬tatori. Spuse:
? Am fost împuterniciti sa luam masuri extreme pentru ca omenirea sa poata supravietui balamucului genetic mostenit de la Jesus Lewis. (Se lasa pe spate, domolindu-si tremurul din voce.) Aceasta decizie negativa nu ne provoaca nici un fel de satisfactie. Du-ti femeia acasa. Îngrijeste-o...
? Vreau un...
Clopotelul suna înca o data, retezând vorbele Tritonului. Keel ridica tonul:
? Usier! Scoate-i pe acesti oameni de aici. Vor avea drept la prioritatile uzuale. Încheiati cazul, retinând toate materialele specificate în Regulamentul Formelor de Viata, subparagraful B. Sedinta se suspenda.
Keel se ridica în picioare si trecu pe lânga membrii Comi¬tetului fara a arunca vreo privire în dreapta sau în stânga. Ge¬metele si zbaterile Tritonului deznadajduit rasunau la nesfârsit în cotloanele mintii sale îndurerate.
Imediat ce ajunse în birou, destupa micuta sticla de boo, turnându-si o portie zdravana. Lua o înghititura, simti un fior strabatându-i trupul, si astepta caldura pe care lichidul limpede trebuia sa i-o strecoare în sânge. Apoi se aseza în fotoliu si închise ochii, sprijinindu-si ceafa lunga si subtire pe suportul special, eliberând-o de greutatea capului masiv.
Ori de câte ori lua o decizie negativa, ca în dimineata aceas¬ta, îsi amintea de momentul în care, copil fiind, se prezentase înaintea Comitetului Formelor de Viata. Oamenii spuneau ca era imposibil sa-si mai aminteasca scena acum, însa el chiar o tinea minte ? nu în fragmente si idei, ci în totalitate. Memoria sa se putea întoarce mult în timp, ajungând pâna la protectia calda a pântecelui de mama, nasterea fara probleme într-o camera întu¬necoasa, si trezirea fericita lânga tâtele generoase. Da, îsi amin¬tea verdictul Comitetului. Fusesera îngrijorati de dimensiunile exagerate ale capului si de lungimea gâtului subtire. Protezele l-ar fi ajutat cu ceva? Întelesese cuvintele. Se nascuse cu niste gene speciale. Întelesese limbajul înca din frageda copilarie, cu mult înainte ca dezvoltarea fizica sa îi permita rostirea vorbelor.
? Acest copil poseda caracteristici unice, spusese batrânul Sef al Justitiei citind din raportul medical. Intestinele sale au nevoie de un implant periodic de remora, pentru a suplini lipsa bilei si a enzimelor.
Seful Justitiei coborâse apoi capul. Parea un gigant în spa¬tele imensei mese. Privirea sa se fixase asupra copilului gol, tinut de mama în brate.
? Picioarele: scurte si cioturoase. Labele picioarelor: defor¬mate. Degetele de la picioare: în numar de sase, fara articulatii. Degetele de la mâini: sase. Trunchiul exagerat de lung, soldurile înguste. Fata foarte mica în acel... (Seful Justitiei facuse o pauza pentru a-si drege glasul) ...cap enorm.
Apoi privirea se mutase asupra mamei, remarcând soldurile extrem de late. Batrânul avea niste nelamuriri în privinta caracteristicilor anatomice, însa întrebarile ramasesera nerostite.
? În ciuda acestor inconveniente, subiectul nu prezinta de¬viatii primejdioase.
Spusele Sefului Justitiei fusesera înregistrate fidel în rapor¬tul medical. Keel, dupa ce ajunsese membru în Comitet, facuse rost de raport, citindu-i cu o detasata curiozitate.
"Fata foarte mica..." acestea erau cuvintele scrise în raport, exact asa cum si le amintea el. "Ochii: unul caprui si celalalt albastru." Zâmbi. Ochii sai ? "unul caprui si celalalt albastru" ? se puteau roti pâna spre tâmple, permitându-i sa arunce priviri înapoi fara a întoarce capul. Pleoapele erau lungi si cazute; când se relaxa, vedea parca prin ceata. Timpul trasese riduri la coltu¬rile buzelor lungi si groase. Iar nasul turtit, lat cât o palma, crescuse pâna aproape de gura. Stia ? din comparatii ? ca în¬treaga sa fata parea prea îngusta, de parca cineva i-ar fi lipit-o la repezeala pe cap. Însa ochii plasati mult în lateral ofereau caracteristica dominanta a expresiei lui ? atentie si întelepciune.
M-au lasat sa traiesc deoarece paream foarte ager.
Iata calitatea pe care si el o cauta la subiectii adusi în fata sa. Istetime. Inteligenta. De asta avea nevoie omenirea pentru a iesi din încurcatura. Forta fizica si agilitatea erau utile, desigur, însa nu însemnau nimic fara o inteligenta calauzitoare. 
Închise ochii, înfundându-si adânc ceafa în suportii elastici. Boo-ul îsi facuse efectul dorit. Nu consuma niciodata boo fara a se gândi la cât de ciudata era situatia: bautura provenea de la îngrozitoarele Tentacule Nervoase, care îi terorizasera pe stra¬mosii sai în zilele de pionierat pe Pandora, când uscatul se ridica deasupra apei.
"Hoarde de Viermi", asa le numisera primii exploratori. Hoardele de Viermi atacau tot ceea ce era viu, înaintând de-a lungul traseelor nervoase, mâncând celulele pâna ajungeau la creierul suculent unde îsi depuneau gramezile de oua. Chiar si Nemilosii fugeau din calea lor. Apoi oceanul nesfârsit a pus stapânire pe planeta, iar Tentaculele Nervoase se transformasera într-un vector biologic subacvatic ale carui reziduuri fermentate erau numite boo ? "sucul fericirii", sedativ si narcotic.
Mângâie paharelul si lua înca o înghititura.
Usa se deschise si auzi un zgomot de pasi ? fosnetul bine¬cunoscut al hainelor, mirosul familiar... Nu deschise ochii, gândindu-se câta încredere îi ofereau toate aceste informatii senzo¬riale. Era ceva neobisnuit, chiar si pentru un Insular.
Sau poate e vorba de o invitatie. 
Începutul unui zâmbet strâmb îi atinse colturile gurii. Sim¬tea gâdilatura boo-ului pe limba si în vârfurile degetelor. Ba chiar si în degetele de la picioare.
Îmi pregatesc ceafa pentru securea calaului?
Dupa o decizie negativa, îl coplesea invariabil un sentiment de vinovatie. Dorinta de a se face înteles si iertat. Desigur, actio¬na conform regulamentului Comitetului, însa nu era chiar atât de idiot, încât se ascunda în spatele unei scuze rasuflate, de genul: "N-am facut decât sa respect regulamentul."
? Ai nevoie de ceva, domnule Judecator?
Vocea apartinea asistentei si uneori-amantei Joy Marcoe.
? Nu, multumesc, raspunse el.
Joy îl atinse usor pe umar:
? Comitetul ar dori o întrunire. Ora unsprezece, la sediu. Sa le spun ca esti prea...?
? Nu, am sa fiu prezent. 
Închise ochii si o auzi dând sa plece.
? Joy, o striga el, te-ai gândit vreodata...? Ce ironie! Tu, cu numele tau, sa lucrezi pentru Comitet!
Femeia se întoarse lânga el, punându-i mâna pe brat. Boo-ul avusese un efect straniu asupra lui Keel. Simtea mâna ei topin¬du-i-se în simturi ? era mai mult decât o simpla atingere... era mângâierea unui centru vital al Fiintei sale.
? A fost o zi deosebit de grea, spuse Joy. Însa zile ca asta sunt din ce în ce mai rare, stii bine.
Facu o pauza, asteptând probabil un raspuns. Neprimind nici unul, continua:
? Cred ca Joy este un nume perfect pentru slujba mea. Îmi aminteste mereu cât de mult doresc sa te fac fericit.
El reusi sa zâmbeasca anemic si îsi potrivi mai bine capul pe suporti. Îsi facuse analizele medicale... Însa nu-i putea spune tocmai acum care era verdictul final.
? Ma faci fericit. Trezeste-ma la zece patruzeci si cinci.
Ea pleca diminuând lumina în camera.
Sistemul mobil care îi sprijinea capul începuse sa-l irite la baza cefei, acolo unde se monta în suportii fotoliului. Baga un deget sub perne, ajustând elementul de reglare. Acum îi venea mai bine pe partea stânga, însa îl deranja pe dreapta. Ofta, tur¬nându-si o alta portie de boo.
Ridica paharul subtire. Lumina slaba de deasupra capului arunca scântei albastru-cenusii în lichidul clar. Parea la fel de vitalizant ca un dus rece pe o vreme fierbinte, când perechea de sori îsi trimitea razele nemiloase prin stratul de nori.
Câta placere se afla ascunsa în acel lichid! Admira linia degetelor subtiri strânse în jurul paharului. Una dintre unghii statea într-o pozitie nefireasca (o agatase mai devreme în pliurile robei). Era sigur ca Joy o remarcase si ca la întoarcere o va taia si bandaja. Ar fi reparat-o pe loc, însa Keel nu era la prima unghie rupta si stia bine ca nu îl durea.
Sticla paharului îi reflecta imaginea, precum o oglinda. Se studie cu atentie. Curbura exagera spatiul larg dintre ochi. Pleoa¬pele lungi care de obicei atingeau pometii devenisera niste punc¬te micute. Facea eforturi sa-si focalizeze privirea asupra paharului aflat prea aproape de fata. Nasul era de-a dreptul imens. Duse încet lichidul spre buze si imaginea deveni neclara, disparând apoi cu totul.
Nu e de mirare ca Insularii evita oglinzile!
Totusi, trasaturile sale îl fascinau si adesea se surprindea studiindu-le în vreo suprafata neteda si lucioasa.
Era de-a dreptul ciudat ca unei creaturi atât de diforme i se permisese sa traiasca! Verdictul vechiului Comitet îl uimea si acum. De unde stiau membrii aceia ca el va gândi, va rani si iubi? Simtea ca toate acele mici gramajoare ? adesea informe ? aduse în fata Comitetului sau se înrudeau cu întreaga omenire prin simplul fapt ca puteau gândi, iubi... si, mai ales, puteau fi ranite.
Din vreun coridor aflat în spatele usilor sau, poate, de un¬deva din strafundurile mintii sale, sunetul armonios al unor ca¬deri de apa îl cuibari confortabil în pernele fotoliului, acoperindu-l cu voalul somnului.
Imagini incomplete apareau si dispareau din constiinta sa, concretizându-se dintr-o data într-un vis deosebit de placut. Se tavalea împreuna cu Joy Marcoe pe un pat. Roba ei se deschise, dezvelind netezimea delicata a carnii înfierbântate, iar Keel îsi simti trupul cuprins de o efervescenta vulcanica ? trupul din fotoliu si trupul din vis. Stia ca era visul primei lor aventuri amoroase. Mâna se strecura pe sub roba, tragând trupul femeii spre el. O mângâia pe spate, savurând placerea contactului cu caldura ei. Atunci descoperise de ce purta Joy haine foarte largi, prin care se puteau ghici formele tari ale soldurilor si coapselor, si bratele scurte dar puternice. Sub subsuoara stânga îi crescuse un al treilea sân. În vis, mâna lui gasi sfârcul mic si tare, framântându-l între degete. Râsetele ei excitate îl întarâtau.
Domnule Judecator.
Era vocea lui Joy, însa ceva nu se potrivea.
Nu asta spunea Joy în vis.
? Domnule Judecator.
O mâna îl tragea de bratul stâng. Simti fotoliul si sistemul de sustinere, apoi o durere la jonctiunea dintre ceafa si capul masiv.
? Ward, a sosit timpul sa te trezesti. Comitetul se întruneste în cincisprezece minute.
Clipi de câteva ori, dezmeticindu-se. Joy statea aplecata deasupra lui, zâmbitoare. Continua sa-l traga de brat.
? Am înteles, spuse el. (Duse mâna la gura, cascând.) Te-am visat.
? Sper ca a fost ceva frumos, murmura ea îmbujorându-se.
? Cum altfel ar putea fi un vis cu tine? surâse el.
Roseata se accentua pe obrajii ei. Ochii cenusii raspândeau raze pline de lumina.
? Nimeni nu poate rezista complimentelor tale, domnule Ju¬decator. (Îl batu usor pe brat.) Dupa sedinta Comitetului, va trebui sa-i trimiti un mesaj lui Kareen Ale. Secretara ei ne-a comunicat ca Ale va sosi aici la treisprezece treizeci. Am infor¬mat-o ca agenda ta pe ziua de azi este plina si...
? Am sa ma întâlnesc cu ea. 
Îsi îndrepta coloana, prinzându-se cu mâinile de marginea biroului. Boo-ul îi dadea întotdeauna o senzatie de ameteala când se ridica în capul oaselor. Ce caraghiosi, medicii aia! Dupa ce i-au comunicat ca e condamnat la moarte, l-au sfatuit sa renunte la boo! Evita excesele, evita agitatia.
? Kareen Ale profita de amabilitatea ta. Îti pierzi timpul cu ea, spuse Joy.
Lui Keel nu-i placea deloc modul în care Joy pronunta numele ambasadoarei Tritonilor: "ah-ley". Într-adevar, era un nume care nu se prea potrivea la seratele corpului diplomatic, însa Sirena stia sa-si sustina punctul de vedere, câstigând res¬pectul si aprecierea lui Keel. 
Îsi dadu seama ca Joy parasea încaperea.
? Joy! o striga el. Da-mi voie sa-ti pregatesc eu cina, diseara.
Ea întepeni în cadrul usii. Se întoarse spre el zâmbind:
? Mi-ar face mare placere. La ce ora?
? Nouasprezece?
Joy aproba cu o miscare hotarâta a capului, apoi iesi. Gratia si economia ei în miscari îl impresionau deosebit de placut. Nu avea nici pe jumatate vârsta lui, însa era deosebit de înteleapta. O întelepciune fara vârsta. Oare cât timp trecuse de când si-o facuse amanta?
Doisprezece ani? Nu, treisprezece. 
Întâlnirea aranjata pentru diseara i se parea din ce în ce mai promitatoare. Trupul ei era suplu si complet lipsit de par, iar asta îl excita într-un fel pe care-l crezuse de mult uitat.
Ofta din rarunchi, apoi încerca sa se concentreze asupra apropiatei întruniri a Comitetului.
Batrâni basinosi, gândi el. Coltul gurii i se ridica a zâmbet, în ciuda vointei lui. Cu toate astea, sunt niste basinosi foarte importanti.
Membrii Comitetului ? cinci la numar ? erau printre cei mai puternici oameni ai Vashon-ului. Keel era Seful Justitiei si o singura persoana putea rivaliza cu el: Simone Rocksack, Preoteasa-psihiatru, care se bucura de un larg sprijin popular si avea astfel puterea de a influenta deciziile Comitetului. Simone putea misca lucrurile în mod subtil, prin aluzii si sugestii; Keel dadea ordine precise, directe, care erau imediat executate. 
Îsi dadu seama, surprins, ca desi îi cunostea foarte bine pe membrii Comitetului, nu-si putea aminti figurile lor. În sfârsit... figurile nu puteau fi chiar atât de importante. Mai important era ceea ce se ascundea în spatele figurilor. Duse un deget la nas, apoi la fruntea bombata... si, ca si cum acest gest avusese o încarcatura magica, îsi aminti foarte clar figurile celorlalti patru judecatori.
Alon, saizeci si sapte de ani, cel mai tânar dintre ei. Alon Matts dirija de aproape treizeci de ani destinele bioingineriei pe Vashon.
Teodor Carp era cinicul grupului. Keel considera ca numele i se potrivea perfect. Altii îi spuneau "Omul Peste", atât din cauza înfatisarii cât, si a comportamentului. Carp semana cu un peste. Avea o piele albicioasa, translucida, fata îngusta, degete scurte si groase. Mansetele robei îi ajungeau pâna aproape de vârful degetelor; la prima vedere, mâinile sale pareau niste ari¬pioare. Buzele pline si late nu cunosteau zâmbetul. Nimeni nu se gândise vreodata sa-l propuna Sef al Justitiei.
Nu este o persoana potrivita pentru asa ceva, gândi Keel. Indiferent cât de grava ar fi situatia, din când în când e necesar sa mai si zâmbesti. Dadu din cap, râzând în sinea sa. Poate ar trebui introdus înca un criteriu la admiterea subiectilor ? capa¬citatea de a zâmbi, de a râde...
? Ward, se auzi o voce, as putea jura ca tu îti petreci viata visând, chiar si atunci când ai ochii deschisi.
Se întoarse, zarindu-le pe celelalte doua membre ale Comi¬tetului, în spate, pe culoar. Oare trecuse de ele si nu le observa¬se? Posibil.
? Carolyn... Gwynn, spuse el aplecând capul. Într-adevar, cu putin noroc mi-as putea petrece restul vietii visând. V-ati mai înviorat dupa sedinta de dimineata?
Carolyn Bluelove ofta, ridicând spre el o fata lipsita de ochi.
? Grea dimineata, spuse ea. S-a terminat repede, a fost luata decizia corecta, însa a fost foarte grea...
? Ward, nu înteleg pentru ce este nevoie de audierile astea, spuse Gwynn Erdsteppe. Nici tie nu-ti face bine, nici noua. N-ar trebui sa trecem prin astfel de încercari penibile. Mult mai sim¬plu ar fi sa le comunicam verdictul în scris sau printr-un curier. De ce sa aducem tragedia în sala de judecata?
? Pentru ca au dreptul sa fie ascultati... au dreptul sa auda decizia nemiloasa si irevocabila din gura celor care au dat-o, raspunse el. Altfel, unde am ajunge? Puterea asupra vietii si mortii este coplesitoare, primejdioasa, si e bine sa o stapânim prin orice mijloace. Nu ne putem juca... O astfel de decizie nu este usoara, si niciodata nu va trebui sa fie usoara.
? Deci ce suntem noi de fapt? insista Gwynn.
? Zei! sari Carolyn, luându-l pe Keel de brat. Domnule Ju¬decator, fii amabil si condu-le pe aceste doua zeite batrâne în sala!
? Cu placere, facu el. 
Îsi târsira pasii pe culoar. Podeaua neteda scotea un oftat usor la atingerea talpilor goale.
În fata lor, o echipa de muncitori murdari picta peretii cu o vopsea nutritiva. Se foloseau de pensule late, tragând linii albas¬tre, galbene si verzi. Peste o saptamâna, vopseaua avea sa fie complet absorbita, peretii revenind la tonurile flamânde, cenu¬siu-maronii.
Gwynn trecu în spatele Carolynei si a lui Keel. Ritmul ne¬regulat al pasilor ei le rasuna în urechi, grabindu-i. Keel, absor¬bit de zgomotul care parca ameninta sa-l calce în picioare, nu reusea sa se sincronizeze cu pasii micuti ai Carolynei.
? Stie vreuna dintre voi pentru ce ne întrunim acum? întreba el. Probabil ca este vorba despre ceva neplacut... Joy mi-a co¬municat doar ora, s-a ferit sa-mi spuna motivul.
? Tritonul de azi-dimineata a facut recurs la Preoteasa-psihiatru, pufni Gwynn. Nu înteleg de ce insista!
? Foarte curios, comenta Carolyn. 
Într-adevar, Keel era si el de aceeasi parere: foarte curios. Trecusera cinci ani de când ocupa functia de Sef al Justitiei si niciodata nu i se contestase decizia în fata PP-ului. Însa anul acesta...
? Preoteasa-psihiatru este doar o figuranta, spuse Gwynn. De ce trebuie sa pierdem ? si noi, si ei ? timpul cu o...
? Si ea, o întrerupse Carolyn. Probabil ca are multe altele de facut, ca emisar al zeilor.
Deschisesera din nou vechea si bine cunoscuta discutie. Keel mergea tacut între ele, neatent la cuvinte. Învatase smeche¬ria asta cu câtiva ani în urma. Problemele oamenilor îi umpleau viata pâna la refuz, nu mai avea timp si pentru zei. Mai ales acum... În aceasta zi, când viata care ardea în trupul sau devenise de doua ori mai pretioasa.
Într-un singur sezon, opt decizii au fost contestate în fata PP-ului. Si în toate opt erau implicati Tritoni.
Da, foarte interesant. Întâlnirea cu Kareen Ale, programata pentru dupa-amiaza, în urma sedintei cu PP-ul, capata brusc un interes deosebit.
Cei trei judecatori patrunsera într-o sala mai mica. Era o camera de informare ? micuta, bine luminata... plina cu carti, benzi magnetice, holograme si diverse echipamente de comuni¬catie. Matts si Omul Peste, cu ochii atintiti asupra monitorului principal, ascultau deja primele comentarii ale Simonei Rock¬sack. Bineînteles, folosea reteaua de intercomunicatii a Vashon-ului. Rareori îsi parasea sediul aflat lânga bazinul în care pluteau Vata si Duque. Protuberantele fetei sale se miscau în ritmul cu¬vintelor. Mai ales cele ale ochilor erau deosebit de active.
Nou-venitii luara loc în liniste. Keel îndrepta spatarul fotoliului pentru a usura presiunea exercitata de cap asupra gâ¬tului si a protezei.
? ... mai mult, ca nu li s-a permis sa-si vada copilul. Nu este o atitudine cam dura din partea unui Comitet însarcinat cu protectia formelor de viata?
Carp raspunse prompt:
? Simone, era o gastrula! O simpla îngramadeala de celule, cu o gaura mare în centru. Nu câstigam nimic daca prezentam publicului acea creatura...
? Parintii creaturei nu reprezinta publicul, domnule Judeca¬tor. Si nu uita asocierea dintre Creator si creatura. De asemenea, tine seama ca eu sunt Preoteasa-psihiatru. Desi aveti probabil unele îndoieli privind rolul meu religios, va asigur ca pregatirea de psihiatru este foarte temeinica. Atunci când i-ati spus acelui tânar cuplu ca nu-si poate vedea odrasla, i-ati refuzat un "ra¬mas-bun", o finalizare care îi putea ajuta sa depaseasca durerea, sa-si continue viata în mod normal. Acum se vor naste discutii, lacrimi si cosmaruri inutile, care nu au nimic comun cu doliul firesc.
Gwynn profita de pauza:
? Ceea ce ai spus nu suna ca un recurs. Recursul are ca scop schimbarea deciziei pentru forma de viata aflata în discutie. În consecinta te rog sa-ti expui intentiile. Încerci cumva sa-ti creezi o platforma politica folosindu-te de contestatii?
Nodulii de pe figura PP-ului se retrasera de parc-ar fi fost loviti în plin, apoi iesira din nou în vârful tulpinilor lungi.
Figura unui bun psihiatru nu se tradeaza niciodata. Pro¬babil ca Simone se preface.
Vocea PP-ului se auzi din nou, umeda si poticnita: 
? În aceasta problema voi tine cont de parerea Sefului Jus¬titiei.
Keel tresari, cu toate simturile puse în garda. Recursul lua o întorsatura neasteptata ? daca era într-adevar un recurs. Îsi drese glasul, îndreptându-si atentia spre ecranul monitorului. Cei patru noduli parura sa ignore privirea Judecatorului, con¬centrându-se intens asupra gurii sale. Keel îsi drese din nou glasul.
? Eminenta Ta, spuse el, este clar ca în acest caz nu am actionat cu cea mai mare delicatete. Vorbesc în numele întregu¬lui Comitet si îti suntem recunoscatori pentru ca ne-ai atras aten¬tia. Uneori, împovarati de deciziile grele pe care trebuie sa le luam, pierdem din vedere ca si ceilalti sunt apasati de o mare suferinta. Critica ta ? nu gasesc acum alt cuvânt ? va fi luata în considerare. Totusi, observatia Judecatoarei Erdsteppe este jus¬tificata. Denaturezi recursul cu probleme care nu constituie ar¬gumente în favoarea unei creaturi aberante condamnate la moarte. Doresti sa sustii recursul?
Imaginea afisata pe monitor facu o pauza, apoi suspina im¬perceptibil:
? Nu, domnule Judecator. Am vazut raportul si, în acest caz, sunt de acord cu decizia voastra.
Carp si Gwynn mormaira nemultumit, la unison, în spatele lui Keel.
? Cred ca ar trebui sa stabilim o întâlnire neoficiala în care sa discutam problemele aparute, spuse el. Ce parere ai, Emi¬nenta Ta?
Capul se apleca încet, iar vocea iesi, revarsându-se:
? Da. Da. Ar fi foarte util. Voi aranja totul prin intermediul secretariatelor noastre. Multumesc membrilor Comitetului pen¬tru timpul ce mi-a fost acordat.
Keel nu apuca sa raspunda. Imaginea disparu fara veste. Colegii sai sopteau, intrigati. Se întreba si el: Ce naiba pune la cale? Stia ca trebuia sa fie ceva în legatura cu Tritonii, iar mân¬carimea dintre omoplati îi spunea ca afacerea era mult mai se¬rioasa decât lasa sa se întrevada conversatia avuta cu PP-ul.
Vom afla destul de curând cât de serioasa este. Daca e de rau, eu voi fi singurul chemat.
Ward Keel studiase psihiatria si era dintre cei care stiau sa se foloseasca de cunostintele dobândite. Îsi spuse ca trebuia sa fie deosebit de atent la detaliile discutiei pe care urma sa o aiba mai târziu, cu Kareen Ale. Interventia PP-ului se sincronizase prea bine cu initiativa ambasadoarei. Cu siguranta, nu era vorba de o simpla coincidenta.
De fapt, gândi el, cred ca am sa anulez întâlnirea. Am nevoie de un plus de informatii. Discutia cu ambasadoarea tre¬buie sa aiba loc pe terenul meu, la ora pe care eu o voi consi¬dera convenabila.




Câta cruzime din partea Navei! Tot ceea ce ne este util orbiteaza în jurul nostru, inaccesibil, în timp ce aceasta teribila planeta ne ucide, unul câte unul. Sase nasteri au avut loc ieri noapte; toti copiii au fost mu¬tanti, însa nu au supravietuit decât doi.
? Hali Ekel,
Jurnale


SIMTIND CALDURA RAZELOR SOLARE patrunzând prin trapa deschisa, Iz Bushka îsi freca ceafa, dezmortindu-se. Nu-si permitea sa se lase cuprins de fiori în prezenta lui Gallow si a altor doi Tritoni din echipajul submersibilului.
Mândria m-a facut sa accept propunerea lui Gallow, îsi spuse el. Mândria si curiozitatea ? hrana ego-ului. I se parea ciudat ca totusi cineva ? chiar daca era vorba de superegocen¬tricul Gallow ? sa-si doreasca un "istoric personal". Bushka simti ca trebuie sa fie prudent, atent la tot ceea ce îl înconjura.
Submersibilul îi era destul de familiar. Urcase de multe ori la bordul unor submersibile tritoniene ancorate în portul Vashon-ului si se deprinsese cu ele. Erau masini stranii, cu echipamente compacte si complicate ? butoane, manete, instrumente stralu¬citoare... Ca istoric, Bushka stia ca aceste masini tritoniene nu difereau prea mult de submersibilele primilor colonisti ai Pan¬dorei, construite înainte de acea groaznica Perioada a Delirului, pe care unii o denumisera "Noaptea de Foc".
? Sunt un pic diferite fata de submersibilele voastre insula¬re, nu? întreba Gallow.
? Într-adevar, sunt diferite, raspunse Bushka, însa nu într-atât încât sa nu le pot manevra.
Gallow încrunta o singura sprânceana, privindu-l de parca i-ar fi luat masurile. Avea de gând sa-i ofere o uniforma?
? Am fost o data pe un submersibil insular, spuse el. Putea îngrozitor.
Bushka recunoscu în sinea sa ca, într-adevar, materia orga¬nica folosita la construirea si actionarea submersibilelor insulare avea un miros de reziduuri. Din cauza substantelor nutritive, desigur.
Gallow statea la consola de comanda, undeva în diagonala fata de Bushka, mentinând submersibilul la punct fix. Aveau în jurul lor mai mult spatiu decât pe oricare submersibil insular, dar trebuia sa se fereasca de muchiile dure. Bushka facuse deja câteva vânatai, de la marginile trapelor, bratele scaunelor si mâ¬nerelor de la usile dintre compartimente.
Hula oceanului era astazi lunga, iar orice Insular ar fi considerat-o blânda. Foarte rar primeau câte o izbitura din lateral.
Nu trecuse mult din aceasta "mica excursie" ? cum o nu¬mise Gallow ? si Bushka intra la idei. Intuia o primejdie cum¬plita. Avea sentimentul ca oamenii acestia îl vor ucide daca nu se va ridica la înaltimea asteptarilor. Trebuia sa descopere sin¬gur, cât mai curând, ce anume însemna "la înaltimea asteptari¬lor".
Din soaptele discrete ale echipajului, trase concluzia ca Gallow planuia un fel de revolutie împotriva guvernului trito¬nian. "Miscarea", asa i se spunea. Gallow, împreuna cu "Nemi¬losii Verzi" si Baza de Lansare Numarul Unu. "Îmi apartin", spusese el. Totul era atât de evident, încât Bushka simti urcând în el acea frica ancestrala a celor care îndrazneau sa consemneze istoria în chiar miezul evenimentelor. Aceasta era fateta pericu¬loasa a meseriei de istoric.
Gallow si oamenii lui erau niste conspiratori care îsi trada¬sera intentiile în prezenta unui ex-Insular.
Oare de ce?
Nu pentru ca ca l-ar fi considerat devotat cauzei lor ? prea multe elemente subtile demonstrau contrariul. Nici nu îl cunos¬teau suficient de bine pentru a avea încredere în el, chiar daca era istoricul personal al lui Gallow. Bushka putea fi sigur de asta. Raspunsul fusese clar, sarea în ochi. Cunostea prea multe precedente istorice pentru a trage concluzia corecta.
Mi-au întins o cursa!
Restul era la fel de evident. Daca se implica în complot ? oricare ar fi fost acesta ? atunci va fi de-a pururi omul lui Gallow, pentru ca nu va avea de ales. Gallow îsi dorea cu sigu¬ranta un istoric personal, sau poate chiar mai mult. Îsi dorea sa ramâna în istorie. O istorie scrisa dupa bunul lui plac. Vroia sa fie istoria! Daduse de înteles ca îl cautase mult pe Bushka ? "cel mai bun istoric Insular".
Tânar si lipsit de experienta practica ? asa îl considerase Gallow, gândi Bushka. Ceva ce putea fi modelat fara efort. În plus, intervenea si tentatia irezistibila a celeilalte propuneri.
"Noi suntem adevaratii oameni", spusese Gallow.
Si îl comparase cu norma, punct cu punct, dupa care deci¬sese: "Esti de-al nostru. Nu esti Mut."
De-al nostru. Afirmatia avea un magnetism, o forta teribi¬la... mai ales pentru un Insular, si mai ales daca lui Gallow îi reusea complotul.
Însa eu sunt un istoric, îsi zise Bushka. Nu un personaj romantic într-o poveste de aventuri. Istoria îl învatase ce peri¬cole îl pasteau pe scriitorul care dorea sa se identifice cu personajele sale. La fel stateau lucrurile si în relatia istorici-per¬sonalitati istorice.
Submersibilul se înclina fara veste. Bushka îsi dadu seama ca tot se straduia cineva sa deschida trapa exterioara.
? Esti sigur ca poti conduce submersibilul asta? îl întreba Gallow.
? Da. Comenzile sunt foarte simple.
? Chiar asa?
? Te-am urmarit. Submersibilele insulare au sisteme organi¬ce echivalente. Si tine seama ca am o calificare înalta, Gallow.
? Spune-mi GeLaar, te rog, vorbi Gallow. (Îsi desprinse centurile, se ridica din scaunul pilotului, apoi pasi în lateral.) Suntem tovarasi, Iz. Tovarasii îsi spun pe nume.
Bushka se strecura în scaunul pilotului, la invitatia lui Gallow, si facu o scurta trecere în revista a comenzilor. Arata pe rând spre ele, indicând functia fiecareia:
? Tangaj, balast, propulsie, comanda înainte-înapoi, maneta de gaz, amestecul de combustibil, conversia hidrogenului, injec¬torul de umiditate si reglarea ambientului... Celelalte indicatoare de bord au etichete. Alte detalii?
? Foarte bine, Iz, îl lauda Gallow. Esti un om mult mai pretios decât sperasem la început. Pune-ti centurile. De-acum încolo, tu vei fi pilotul nostru.
Dându-si seama ca fusese atras si mai adânc în conspiratia lui Gallow, Bushka se conforma. Golul din stomac începea sa ocupe un spatiu din ce în ce mai mare.
Submersibilul se înclina din nou. Bushka atinse un buton, comutând pe un senzor aflat deasupra trapei exterioare. În ima¬ginea de pe ecranul monitorului aparu mai întâi Tso Zent... apoi, în spatele sau, figura plina de cicatrice a lui Nakano. Cei doi aveau o înfatisare ce te putea induce usor în eroare. Zent îi fusese prezentat drept primul strateg al lui Gallow, si, desigur, asasinul-sef.
Bushka se holbase la asasinul-sef, luat prin surprindere de titlul acestuia. Zent avea pielea neteda si înfatisarea unui elev inocent... Însa impresia dura doar atâta vreme cât nu-i zareai ochii mici si caprui, care contrastau izbitor cu trasaturile fetei. Muschii puternici dovedeau ca înotase mult la viata lui. La gât se zarea cicatricea lasata de un peste-cu-aer. Zent era unul dintre aceia care preferau pestii, renuntând la tuburile cu oxigen ? un indiciu foarte interesant.
Apoi venea Nakano ? un gigant cu umeri pe masura si brate tot atât de groase ca si trupul unui om. Fata era diforma si plina de cicatrice, de la arsurile unei rachete tritoniene care explodase înainte de lansare. Bushka era la curent cu întâmplarea. Gallow i-o povestise deja de doua ori si probabil avea sa o repete. Nakano permisese câtorva manunchiuri de fire sa-i creasca pe post de barba; în rest, era complet lipsit de par, ranile arsurilor iesind în evidenta pe crestet, ceafa si umeri.
"I-am salvat viata", spusese Gallow, vorbind în prezenta lui Nakano de parca acesta n-ar fi fost acolo. "Face orice pentru mine." 
Însa Bushka descoperise sentimente calde si umane ascunse în Nakano; la o înclinare brusca a submersibilului, întinsese mâna spre noul tovaras, prinzându-l ca sa nu cada. Avea chiar si simtul umorului.
"Experienta fiecaruia se vede dupa numarul vânatailor", spusese Nakano, zâmbind cu timiditate. Avea o voce aspra si un pic neclara.
Zent nu poseda nici sentimente calde, nici umor.
"Scriitorii sunt periculosi", afirmase el dupa ce Gallow îl prezentase pe Bushka. "Vorbesc în doi peri."
"Scrierea istoriei pe parcursul desfasurarii evenimentelor este întotdeauna o chestie periculoasa", fusese de acord Gallow. "Însa avem avantajul ca nimeni nu va vedea ceea ce a scris Iz, decât atunci când vom dori noi." 
În acest moment, Bushka sesiza pericolul în care se bagase. Erau închisi într-un submersibil, la saptezeci de klick-uri depar¬tare de orice baza tritoniana, ancorati la marginea unui urias pâlc de alge. Atât Gallow, cât si Zent aveau obiceiul enervant de a vorbi despre el ca si cum nu s-ar fi aflat de fata.
Arunca o privire spre Gallow, care statea în spatele scaunu¬lui pilotului, supraveghind printr-un hublou ceea ce faceau Zent si Nakano în exteriorul submersibilului. Gratia si frumusetea lui Gallow capatasera un nou sens în ochii ex-Insularului. Tritonul se temea îngrozitor de accidentele care îl puteau desfigura. Nakano era materializarea celor mai profunde spaime ale sale. 
Înca un psalm îsi câstiga locul în "istoria adevarata" a lui Bushka, cea pe care o tinea ascunsa în minte, conform vechii traditii insulare. Mare parte din istoria Insularilor fusese scrisa în psalmi ? versuri care izvorau în mod natural, fraza dupa fraza. Hârtia era considerata efemera, se putea degrada repede. Toate containerele organice mâncau hârtie! Documentele permanente se pastrau în dosare din plaz si în memoria oamenilor. Doar administratia si cei foarte bogati îsi permiteau dosare din plaz. În schimb, oricine putea tine minte un psalm.
"GeLaar se teme de cicatricele Timpului", rosti Bushka în sinea sa. "Timpul este Batrânetea iar Batrânetea este Timpul. Nu moartea, ci actul de a muri."
Daca ar sti! gândi el. Scoase un carnetel din buzunar si mâzgali pe el câteva versuri inofensive pentru istoria oficiala a lui Gallow ? data, ora, locul, participantii...
Zent si Nakano patrunsera în cabina fara a scoate un cuvânt. Luara loc pe scaune, lânga Bushka; sub ei se aduna o balta de apa sarata. Inspectara toti senzorii submersibilului, miscându-se lent si tacut. Erau doua siluete grotesti în costumele lor de sca¬fandru lipite pe corp, traversate de dungi verzi. "Camuflaj", raspunsese Gallow întrebarii nerostite a lui Bushka, atunci când le zarise pentru prima oara.
Gallow îi privi cu un aer aprobator pâna terminara inspec¬tia, apoi spuse:
? Pregateste-te pentru imersiune, Iz. Cap trei sute douazeci si cinci de grade. Ai grija sa ramânem imediat sub turbulenta valurilor. 
? Înteles.
Bushka îndeplini ordinul, încercând sa "simta" forta masi¬nii, aducând-o lin în pozitia ceruta. Economisirea energiei era a doua natura la un Insular, si manevra submersibilul mai mult din instinct decât cu ajutorul instrumentelor.
? Perfect, îl lauda Gallow. (Arunca o privire întrebatoare spre Zent.) Nu ti-am spus eu?
Zent nu raspunse, însa Bushka primi un zâmbet din partea lui Nakano:
? Va trebui sa ma înveti si pe mine smecheria asta. Mane¬vrezi cu multa eleganta.
? Sigur.
Bushka se concentra asupra comenzilor, obisnuindu-se cu ele, simtind influenta apei asupra suprafetelor de comanda si, prin intermediul acestora, asupra mâinilor. Puterea care zacea, adormita, în acest submersibil tritonian îl ispitea. Îsi imagina cum ar putea raspunde masina dac-ar fi împins maneta de gaze la maximum. Însa consumul de combustibil ar fi fost de-a drep¬tul exagerat, iar motoarele cu hidrogen s-ar fi supraîncalzit.
Ajunse la concluzia ca prefera totusi submersibilele insula¬re, suple, vii. Erau mai mici, desigur, si mai vulnerabile la acci¬dente, însa îti creau o senzatie de interdependenta. Ele depindeau de tine, tu depindeai de ele. Insularii nu faceau greseli când se aflau sub apa. Un submersibil insular putea fi asemuit unei valve sau unui tesut muscular... sau, mai precis, unei cara¬catite fara creier si fara intestine. Avea o trepidatie, un puls tacut cu efect calmant... aici, pe masinile astea reci, se auzeau zum¬zete, pocnete, zgomote de metal lovind metalul. Si simteai vi¬bratiile pâna în radacina dintilor!
Gallow se apleca spre el, soptindu-i la ureche:
? Iz, ce-ar fi sa introduci niste umezeala în aer? Vrei sa ne uscam de tot?
? Uite aici! spuse Nakano, aratând spre cadranul unui indi¬cator digital aflat deasupra lui Bushka, pe plafonul curbat. ("21" era înscris acolo, cu cifre rosii.) Noua ne place sa fie peste patruzeci la suta.
Bushka mari umiditatea în mai multe etape, gândindu-se ca acesta era un alt punct slab al Tritonilor. Trebuia ca toti cei care urcau la suprafata oceanului ? cu diverse misiuni în corpul di¬plomatic sau în unele societati comerciale ? sa se adapteze exis¬tentei de acolo, altfel erau crunt loviti de aerul uscat; crapaturi ale pielii, boli de plamâni, rani sângerânde ale tesuturilor sensi¬bile... asta îi astepta de obicei.
Gallow îl prinse pe Zent de umar:
? Da-ne coordonatele Insulei Guemes.
Zent studie instrumentele de navigatie, sub privirile discrete ale lui Bushka. Ce însemna asta? De ce vroiau sa localizeze Insula Guemes? Era una dintre Insulele cele mai micute si sa¬race ? cei zece mii de locuitori ai sai duceau o existenta precara, la limita subnutritiei. Ce interes putea prezenta pentru Gallow?
? Grila vectoriala numarul cinci, anunta Zent. Doua sute optzeci de grade, opt kilometri. (Apasa un buton.) Am marcat-o!
Pe ecranul de navigatie din partea superioara a tabloului de bord aparu o grila verde si o pata micuta, informa, în unul dintre careuri.
? Cap compas doua sute optzeci de grade, Iz, porunci Gallow. Mergem la pescuit.
La pescuit? se mira Bushka. Unele dintre submersibile pu¬teau fi adaptate si trimise în larg, sa pescuiasca. Însa acesta nu era dotat cu echipamentul necesar. Nu-i placu deloc felul în care râsese Zent auzind vorbele lui Gallow.
? Miscarea este pe cale sa-si faca intrarea triumfala în isto¬rie, declara Gallow. Fii atent si înregistreaza totul, Iz.
Miscarea. Gallow o pronunta întotdeauna cu "M", si foarte adesea între ghilimele, de parca o vedea deja înscrisa într-un dosar din plasmasticla. Atunci când Gallow vorbea despre "Miscare", Bushka vedea parca toate resursele si esafodajul din spatele ei, cu sprijinitori anonimi si influente politice în punctele esentiale. 
Îndeplinind ordinele lui Gallow, Bushka braca eleroanele, se asigura ca nu le statea nici un obstacol în cale, verifica asieta longitudinala si monitorul principal. Întreaga procedura deveni¬se aproape un automatism. Submersibilul coborî usor, îndrep¬tându-se spre cursul stabilit.
? Vectorul de profunzime se apropie de valoarea corecta, spuse Zent, zâmbind spre Bushka.
Bushka sesiza surâsul acela oglindit în ecranele moni¬toarelor si îsi nota în minte. Zent probabil stia foarte bine cât de mult puteai irita un pilot daca îi citeai instrumentele fara a-i cere permisiunea. Nimanui nu-i placea sa i se spuna ceea ce stia deja.
Aerul din cabina a devenit sufocant si lipicios, observa el. Plamânii sai de Insular nu se împacau prea bine cu atmosfera dorita de Tritoni. Reduse putin umiditatea, întrebându-se daca ei vor fi de acord cu treizeci si cinci la suta. Înscrise submersi¬bilul pe curs.
? Cap compas doua sute optzeci de grade! spuse din nou Zent, afisând acelasi zâmbet.
? Zent, ce-ar fi sa te joci în alta parte? îl întreba Bushka.
Aduse eleroanele în plan orizontal, blocându-le în aceasta pozitie.
? Nu primesc ordine de la scriitori, se stropsi Zent.
? Potoliti-va, baieti! interveni Gallow, însa în vocea sa se distingea clar amuzamentul.
? Cartile spun minciuni, murmura Zent.
Nakano era ocupat cu hidrofonul. Ridica o casca de pe ureche si grai:
? Activitatea este foarte intensa. Am numarat peste treizeci de barci de pescuit.
? Aha, un punct fierbinte! facu Gallow.
? Am detectat trafic radio spre si dinspre Insula, continua Nakano. Si muzica. Muzica Insularilor o sa-mi lipseasca foarte mult.
? E buna? întreba Zent.
? N-are cuvinte, da' se poate dansa pe ea, îl asigura Nakano.
Bushka se uita întrebator spre Gallow.
Ce vrea sa spuna Nakano? Cum adica o sa-i lipseasca muzica Insularilor?
? Mentinem cursul, hotarî Gallow.
Zent îsi puse pe cap castile lui Nakano:
? GeLaar, parca ziceai ca Insularii din Guemes sunt niste idioti amarâti. Nu ma asteptam sa aiba atâtea echipamente radio. 
? În ultimul an, de când am început s-o supraveghez, dia¬metrul Insulei Guemes a scazut cu aproape o jumatate de kilo¬metru, spuse Gallow. Bolovanul lor plutitor moare de foame. Sunt atât de saraci, ca nici macar n-au cu ce sa-si hraneasca Insula.
? Ce cautam noi aici? întreba Bushka. Daca nu gasesti alt¬ceva decât echipamente radio demodate si subnutritie, cu ce poate fi de folos Miscarii?
Avea o presimtire neagra. O presimtire foarte neagra. În ce vor sa ma bage astia? Au de gând sa faca din Insulari niste marionete care sa puna în aplicare toate intentiile lor murdare?
? Va fi o prima demonstratie, rosti Gallow. Sunt traditionalisti, fanatici înraiti. Acum, când toate celelalte Insule sugereaza ca a cam venit vremea pentru o migrare spre adâncimi, Guemes trimite tot felul de delegatii pentru a opri tendinta.
Acesta era secretul lui Gallow? se întreba Bushka. Dorea ca toti Insularii sa ramâna la suprafata?
? Traditionalisti, repeta Gallow. Asta înseamna ca asteapta sa le aducem noi suprafetele de uscat. Au impresia ca îi iubim atât de mult, încât o sa le facem cadou vreo doua continente. Lupta-te cu piatra! Baga-te în mocirla! Planteaza algele!
Cei trei Tritoni râsera. Bushka zâmbi si el. Nu-i prea ardea de zâmbit, însa nu avea de ales.
? Ar fi mult mai bine daca Insularii ar învata sa traiasca la fel ca noi, îsi dadu Nakano cu parerea.
? Toti? întreba Zent.
Nakano nu raspunse, iar Bushka sesiza încordarea crescân¬da din cabina.
? Doar cei care merita, mai, Matahala! izbucni Gallow.
? Doar cei care merita, fu de acord Nakano, însa fara prea multa convingere.
? Fanatici religiosi blestemati! urla Gallow. Aduc numai necazuri! I-ai vazut pe misionarii din Guemes, Iz?
? Da, atunci când Insulele noastre au plutit suficient de aproape una de alta, spuse Bushka. Prilejurile pentru a face o vizita sunt întotdeauna bine venite. Împerecherea si vizitele sunt momentele cele mai placute ale vietii.
? Si mereu trebuie sa va scoatem barcutele din adâncuri sau sa va remorcam, adauga Zent. Pentru asta vreti sa muncim noi în mocirla!
? Tso, facu Gallow prinzându-i de umar, Iz este acum unul de-al nostru.
? Ar trebui sa punem cât mai curând lucrurile la punct, se îmbatosa Zent. Toata lumea trebuie sa traiasca sub apa. Viata la suprafata nu-si are nici o justificare. Foarte clar!
Bushka nota aceste cuvinte, însa îl uimeau peste masura. Gallow îi ura din tot sufletul pe cei din Guemes, însa în acelasi timp era de acord ca ar fi bine ca toti sa traiasca în adâncuri.
Toata lumea sa se bucure de bogatiile lumii Tritonilor? Gândul acesta îi aducea o unda de tristete. Ce pierdem daca renuntam la viata de Insulari?
Ridica privirea spre Gallow:
? Si cu cei din Guemes...?
? A fost o greseala sa se înalte un guemesian la rangul de PP, spuse Gallow. Guemesienii nu vad lucrurile la fel ca noi.
? Insula în raza vizuala, raporta Zent.
? Reducem viteza la jumatate, ordona Gallow.
Bushka se conforma. Reducerea vitezei domoli vibratia care îi agresa coloana vertebrala.
? Care este pozitia noastra pe verticala? întreba Gallow.
? Suntem la aproximativ treizeci de metri sub chila Insulei, raspunse Zent. La naiba! N-au nici macar un singur supra¬veghetor. Ia uitati-va! Nici o barca pe directia de plutire.
? Este o adevarata minune ca a mai ramas întreaga, spuse Nakano.
Bushka sesiza o nuanta stridenta în vocea lui Nakano, însa nu reusi sa si-o explice.
? Du-ne exact sub chila, Iz, ceru Gallow.
Ce facem noi aici? se întreba Bushka în timp ce executa ordinul. Ecranul monitorului principal afisa extremitatea cea mai de jos a Insulei ? o protuberanta de un rosu-maroniu, spongioa¬sa, cu portiuni flamânde pornind din ea. Într-adevar, Guemes se afla într-o stare de-a dreptul deplorabila. Partile ei esentiale mu¬reau de foame. Respiratia lui Bushka devenise din ce în ce mai sacadata. Submersibilul tritonian era prea aproape pentru o sim¬pla misiune de supraveghere. Si nu asa te apropiai de Insula pentru a o vizita.
? Coborâm înca cincisprezece metri, porunci Gallow.
Bushka îndeplini ordinul, folosind sistemul de propulsie pe verticala si reglarea automata a asietei longitudinale. Se simtea mândru ca mentinuse submersibilul în pozitie orizontala pe în¬treg parcursul coborârii. Pe ecranul superior aparea întreaga In¬sula, ca o umbra întunecata într-o baie de lumina. Un sir de barcute înconjura tarmul ca margelele unui colier. Bushka facu un scurt calcul, estimând ca, la nivelul de plutire, diametrul Insulei Guemes nu era mai mare de sase klick-uri. Punctul cel mai de jos al chilei se afla la trei sute de metri adâncime. Fâsii lungi de substanta organica pluteau halucinant, agitate de curen¬tii din jurul Insulei. Gramezi imense de materie spongioasa pu¬trezita înnegreau apa din jur. Gaurile erau peticite cu o membrana subtire.
Probabil pânze de Fusuri.
Observa undeva, în dreapta, o valva prin care se scurgeau reziduurile, semn clar ca fabrica de elemente nutritive din Guemes suferise o avarie importanta.
? Îti dai seama cum miroase pe-aici? întreba Zent.
? Trebuie sa fie ceva minunat, mai ales într-o zi calduroasa, spuse Gallow.
? Guemes are nevoie de ajutor, propuse Bushka.
? Si îl vor primi.
? Priviti pestii, facu Nakano. Pun pariu ca asta-i cel mai bun moment pentru pescuit.
Arata cu degetul spre monitorul superior. Un urias peste-gunoier, lung de aproape doi metri, plutea în vecinatatea senzo¬rului. Jumatate din mustatile pestelui atârnau fara vlaga, în plin proces de descompunere, iar orbita singurului ochi vizibil era goala si alba.
? Este atâta putreziciune aici, încât pâna si pestii-de-rahat îsi dau duhul, spuse Zent.
? Daca Insula este în halul asta de bolnava, îti dai seama ca oamenii sunt si ei într-o forma destul de proasta, adauga Nakano.
Bushka simti un val de roseata în obraji si facu eforturi sa nu deschida gura.
? Barcile alea din jurul Insulei poate ca nu pescuiesc, spuse Zent. Poate ca Insularii s-au mutat acolo.
? Insula este o amenintare, concluziona Gallow. Cine stie câte boli colcaie pe ea! Epidemia a cuprins probabil toata ma¬teria organica.
? Cine poate trai în rahat fara sa se îmbolnaveasca? întreba Zent.
Bushka dadu din cap. Credea ca descoperise motivul acestei "mici excursii".
Gallow s-a apropiat pâna aici ca sa confirme nevoia lor disperata de ajutor.
? Oare ochii lor nu vad ceea ce este evident? întreba Nakano. (Batu cu palma în învelisul tare al cabinei.) Submersi¬bilele noastre nu au nevoie de laturile alea nutritive. Nu putre¬zesc, nu se oxideaza. Nu se îmbolnavesc, nu ne îmbolnavesc pe noi...
Gallow, cu ochii asupra monitorului superior, îl prinse pe Bushka de umar.
? Coborâm înca cincisprezece metri, Iz. Avem suficient spatiu sub noi.
Bushka încuviinta si coborârea fu înca o data lina, perfecta, stârnind admiratia lui Nakano.
? Nu vad cum pot trai Insularii în conditiile alea, spuse Zent clatinând capul. Înfrunta ravagiile climei, se zbat sa faca rost de mâncare, sunt atacati de Nemilosi, se îmbolnavesc... au toate motivele sa se care de-acolo si sa vina pe fundul oceanului.
? Greseala au comis-o deja, nu-i asa, Tso? întreba Gallow.
Nakano arata spre un colt al monitorului superior:
? În locul expertului-în-evaluarea-directiei nu se afla decât un fel de membrana.
Bushka privi si vazu o pânza de Fusuri, neagra la culoare. Acolo ar fi trebuit sa fie o sfera cu perete transparent, cornos, adapostind un observator care îi coordona pe cei de la suprafata. Pe Guemes, nici urma de asa ceva ? probabil îsi pierdusera si sistemul de corectie a directiei. Erau într-o situatie groaznica! Guemes ar da probabil oricât pentru a primi o mâna ajutor.
? Sfera cornoasa a murit, le explica Bushka. Au acoperit-o cu pânza de Fusuri ca sa împiedice infiltrarea apei.
? Cât timp crezi ca pot pluti asa, orbeste? Cât timp crezi ca mai dureaza pâna se vor duce cu totii la fund? murmura Nakano, cu mânie în glas.
? Probabil ca stau acolo sus si se roaga în disperare la Nava sa vina si sa le dea ajutor, îsi batu joc Zent.
? Sau se roaga sa domolim noi oceanul si sa le dam înapoi minunatele continente, spuse Gallow. Si dupa ce o sa reusim, ne vor acuza ca din cauza noastra au esuat pe cine stie ce su¬prafata de uscat. N-au decât sa se roage. Sa se roage la noi!
Gallow se apleca peste umarul lui Bushka, actionând un comutator.
Bushka trecu toti senzorii în revista ? sus, jos, înainte, îna¬poi... peste tot, din compartimentele aflate pe suprafata exterioa¬ra a submersibilului ieseau ca niste tepi de arici scule speciale stralucitoare, ascutite. Si ucigatoare.
Deci asta mesterisera Zent si Nakano! îsi dadu el seama. Verificasera manipulatoarele si bratele mecanice. Le privi înca o data: excavatoare, foreze, berbeci, cuttere si un heliarc pentru sudura montat în fata, pe bratul sau mobil. Toate straluceau puternic sub razele luminii exterioare.
? Ce vrei sa faci? întreba Bushka. 
Încerca sa înghita în sec, însa gâtul era prea uscat, în ciuda umezelii exagerate din cabina.
Zent pufni dispretuitor. Bushka se simti puternic atins de zâmbetul acestuia ? un zâmbet schitat la marginea buzelor. Nici un pic de simpatie nu se întrezarea în ochii abisali!
Gallow îi cuprinse umarul într-o strânsoare puternica, dure¬roasa.
? Du-ne sus, Iz.
Bushka privi în stânga, apoi în dreapta. Nakano îsi legana bratele puternice, cu ochii pe ecranul unui monitor. Zent tinea în mâna un mic perforator-laser, cu teava îndreptata neglijent spre... Bushka.
? Sus! repeta Gallow, strângându-l si mai puternic de umar.
? Dar o sa le taiem Insula, o sa le-o distrugem! protesta Bushka. (Îsi simtea inima batând disperat chiar la baza gâtului, sufocându-l. Abia acum îsi daduse seama care erau intentiile lui Gallow.) Fara Insula, nu vor avea nici o sansa. Cei care nu se vor îneca pe loc vor muri de foame, plutind aiurea în barcile lor!
? Insula si-a pierdut deja sistemul de filtrare. Au mari sanse sa moara de sete, si nu de foame, spuse Gallow. Oricum vor muri. Uita-te la ei si-ti vei da seama! Sus!
Zent agita în joaca perforatorul laser, apasându-si casca pe urechea stânga.
Bushka nu lua în seama amenintarea perforatorului.
? Ori vor fi prinsi de Nemilosi! protesta el. Sau de furtuni îngrozitoare!
? Stati asa! spuse Zent, aplecând capul spre stânga, ca pen¬tru a auzi mai bine. Am prins un fel de bruiaj sonic... o vibratie care provine de la membrana, cred...
Se ridica brusc în picioare, urlând, smulgându-si casca si aruncând-o într-un colt. Din nari i se prelingea un firicel de sânge.
? Du-ne sus, blestematule! zbiera Gallow.
Nakano decupla sistemul de blocare a eleroanelor si se în¬tinse peste Bushka pentru a porni sistemul reactiv de aducere la suprafata. Submersibilul se înclina cu vârful în sus.
Instinctele de pilot ale lui Bushka reactionara prompt. Ali¬menta motoarele si încerca sa aduca submersibilul în pozitie orizontala. Însa masina deveni deodata o creatura vie, repezin¬du-se ca o sageata spre chila întunecata a Insulei Guemes. În nici doua clipite ajunse la destinatie. Submersibilul se zdruncina din toate încheieturile, pe masura ce sculele exterioare taiau, patrundeau, zdrobeau, sub comanda lui Nakano si a lui Gallow. Zent ramasese pe vine, apasându-si palmele pe urechi. Perfora¬torul-laser îi zacea în poala.
Bushka se lipi cu spinarea de spatarul scaunului, privind îngrozit ravagiile produse de cei doi Tritoni. Era inutil sa mai actioneze comenzile. Nu ar fi facut decât sa amplifice dezastrul. Ajunsesera deja în centrul Insulei, acolo unde traiau locuitorii cei mai influenti, unde îsi adaposteau echipamentele cele mai sensibile, unitatile chirurgicale si celelalte facilitati medicale...
Masacrul sângeros si rece continua fara întrerupere ? vizibil pe orice monitor, simtit în fiecare zdruncinatura a submersibilu¬lui. Era de-a dreptul ciudat sa vezi atâta durere, fara sa auzi macar un tipat. Tesutul moale, viu, nu putea opune rezistenta metalului rece, ascutit si nemilos, pe care submersibilul îl intro¬ducea în aceste scene de cosmar. Fiecare izbitura sau rasucire provoca rani cumplite. Pe monitoare aparusera deja fragmente de corp omenesc ? un brat, un cap retezat.
? Sunt oameni, murmura îndurerat Bushka. Sunt oameni.
Tot ceea ce învatase despre caracterul divin al vietii îl în¬demna acum la revolta. Tritonii aveau aceleasi credinte! Cum puteau ucide o întreaga Insula? Îsi dadu seama ca Gallow l-ar ucide fara remuscari, la primul semn de rezistenta. Arunca o privire spre Zent, care parea în continuare buimacit. Îsi recupe¬rase perforatorul-laser si nu îi mai curgea sânge din nas. Nakano actiona ca un mecanism automat, dirijând energia acolo unde se dovedea necesara. Cutterele si aparatul de sudura continuau sa macelareasca Insula muribunda. Submersibilul începuse sa evo¬lueze fara asistenta umana, rotindu-se de la un capat la altul în jurul unui pivot imaginar aflat în centrul de greutate.
Gallow se ghemui în colt lânga Zent, cu privirea fixata pe ecranele monitoarelor, admirând felul în care aparatul de sudura topea tesutul organic al Insulei.
? Nava nu exista! izbucni el. Ati vazut! Credeti ca i-ar per¬mite unui simplu muritor sa comita o asemenea crima? (Îsi în¬toarse privirea exaltata spre panoul de comanda, acolo unde Bushka zacea trântit în scaunul pilotului.) Ti-am zis! Nava este o constructie mecanica, ridicata de oameni ca noi. Dumnezeu! Ha! Nu exista Dumnezeu!
Bushka încerca sa scoata câteva cuvinte, însa gâtleju-i era prea uscat.
? Du-ne înapoi jos, Iz, ordona Gallow.
? Ce-ai facut? reusi sa pronunte Bushka în cele din urma.
? Am provocat Nava! spuse Gallow. Mi-a dat vreun ras¬puns? Nu!
Hohote salbatice îi iesira printre buze. Numai Zent i se alatura.
? Ti-am zis sa ne duci înapoi jos! repeta Gallow.
Mânat de frica, Bushka actiona comenzile, schimbând po¬zitia balastului, reglând suprafetele de comanda. Daca plecam repede de aici, unii dintre Insulari ar putea reusi sa supra¬vietuiasca, gândi el. Coborî încetisor, printre bucati de materie organica, ramasite ale îngrozitorului masacru. Prin hublourile din plaz se zarea apa însângerata; avea o culoare murdara în razele aruncate de luminile exterioare ale submersibilului.
? Sa ramânem aici! porunci Gallow.
Bushka ignora ordinul, cu privirea atintita asupra privelistii de cosmar ? trupuri inerte si membre sectionate plutind în amestecul oribil de apa si sânge. Peste tot în jur, o imagine gretoasa. O rochita de dans cu mansete dantelate... hainele din garderoba cuiva... portretul iubitului lânga capacul unei casete cu amintiri: zâmbetul buzelor pe o fata lipsita de ochi... Dincolo de razele luminoase ale submersibilului, sângele curgea în cas¬cada, raspândind o ceata cenusie purtata de curenti.
? Ti-am zis ca ramânem aici! striga Gallow.
Bushka nu-l lua în seama nici de data aceasta, continuând sa coboare. O cascada de lacrimi statea sa izbucneasca din spa¬tele pleoapelor.
Nu trebuie sa plâng! se ruga el. La naiba! Nu trebuie sa fac o criza în fata acestor... acestor... Memoria sa nu gasea cuvinte potrivite. Abia acum se produse în el o schimbare pro¬funda. Cei trei Tritoni devenisera creaturi aberante, primejdioa¬se. Trebuia ca ei sa fie adusi în fata Comitetului. Sa fie judecati si pedepsiti!
Nakano se întinse, punând mâna pe comenzile lui Bushka. Regla balastul si submersibilul se opri. Ochii sai luceau amenin¬tator.
Bushka îl privi printr-o perdea de lacrimi, apoi îsi îndrepta ochii spre Zent. Acesta înca se mai tinea de ureche, însa îsi revenise, lipindu-si pe fata zâmbetul rece ca otelul. Buzele se miscara încet, fara a scoate un sunet: "Asteapta sa iesim de aici, si-apoi ai sa vezi tu!"
Gallow se îndrepta spre comenzile heliarcului.
? Mergem drept înainte! ordona el.
Scoase un ecran de protectie polarizat, ridicându-l pâna la nivelul ochilor, apoi roti electrozii heliarcului.
Bushka îsi puse centura de siguranta, care mergea de la umar pâna la talie. Miscarile sale devenisera ferme, atragând privirile curioase ale lui Zent. Înainte ca Zent sa poata actiona în vreun fel, Bushka bracase la maximum eleroanele, actionase suprafetele de comanda dinspre tribord, golise compartimentele cu balast si deschisese vanele din fata. Submersibilul cazu cu nasul în jos, rotindu-se ca un burghiu si scufundându-se din ce în ce mai rapid. Sub influenta fortei centrifuge, Nakano fu arun¬cat în stânga. Zent încerca sa se prinda de ceva si pierdu perfo¬ratorul-laser. În cele din urma se dezechilibra, lovindu-l si pe Gallow în cadere. Singur Bushka era stapân pe miscarile sale, legat în scaunul pilotului.
? Tâmpitule! urla Gallow. Ai sa ne omori pe toti!
Bushka stinse pe rând toate luminile din interior si exterior, lasând aprins doar farul din fata. Ce exceptia acelui con de lu¬mina, întunericul se asternu în jurul lor. Apa devenise o mocirla neagra, prin care se putea distinge totusi plutirea unor fragmente de corp omenesc.
? Tu nu esti Nava! zbiera Gallow. Ma auzi, Bushka? Tu faci asta, nu Nava!
Bushka nu îl lua în seama.
? Nu ai scapare, Bushka, se auzi din nou Gallow. Pâna la urma tot va trebui sa iesi la suprafata, si atunci punem noi mâna pe tine!
Acum se întreaba probabil daca am de gând sa murim cu totii.
? Ai înnebunit, Bushka!
Bushka privi prin parbriz, încercând sa distinga fundul oceanului. La viteza pe care o capatase, submersibilul avea sa se înfiga adânc. Temerea lui Gallow era întemeiata: nici plast¬otelul si nici plasmasticla nu puteau rezista unui impact cu roca, mai ales la o asemenea viteza.
? Chiar esti hotarât sa o faci, Bushka?
Vorbise Nakano, cu o voce puternica însa bine stapânita. Si parca printre cuvinte se strecurase un sentiment de admiratie. Drept raspuns, Bushka micsora panta de scufundare însa mentinu raliul la o valoare ridicata, stiind ca avea un simt al echilibrului mult mai bine dezvoltat decât cei trei Tritoni.
Nakano începu sa vomite, tusind si înecându-se cu continu¬tul lichid al propriului sau stomac. Un miros oribil puse stapâ¬nire pe cabina.
Bushka apasa câteva clape, cerând sa afle repartitia gazelor în interiorul submersibilului. Containerele cu balast se goleau cu ajutorul dioxidului de carbon. Privirea urmari traseele afisate. Într-adevar, aerul expirat de plamânii ocupantilor cabinei era trimis spre containerele cu balast. Bineînteles, pentru economi¬sirea energiei.
Gallow continua sa mormaie înfuriat, straduindu-se sa în¬vinga forta centrifuga:
? Nu e Nava! E un mâncator-de-rahat. Las' ca-l omor eu. Niciodata nu trebuie sa ai încredere într-un Insular!
Urmarind indicatiile diagramei, Bushka apasa o serie de clape, actionând sistemele de avarie. În fata lui aparu imediat o masca de oxigen. Celelalte ramasera la locul lor. Cu o mâna îsi puse masca pe fata, în timp ce cu cealalta comanda aducerea dioxidului de carbon în cabina, direct din containerele cu balast.
Zent începu sa gâfâie, neajutorat.
Gallow murmura de-abia auzit:
? Nu esti Navaaa!
Vocea lui Nakano iesea cu greu printre buze, gâlgâita, însa cuvintele erau clare:
? Aerul! Idiotul asta... vrea... sa ne... sufoce!




Justitia nu este un act aleator; într-adevar, ar fi fost posibil ca totusi ceva atât de subiectiv sa nu se produca vreodata.
? Ward Keel,
Jurnale


TRIBUNALUL MARITIM lua o decizie la care Queets Twisp nu se asteptase absolut deloc. Moartea unui Triton în plasa de pescuit nu intrase niciodata în categoria "accidentelor" scuzabile, chiar daca toate dovezile aratau ca fusese ceva inevi¬tabil si ca pescarii nu aveau nici o vina. Întotdeauna era scoasa în evidenta tragedia decedatului si a familiei pe care acesta o lasa în urma. Tritonii se foloseau de orice prilej pentru a atrage atentia asupra numarului mare de Insulari pe care îl salvau ei în fiecare an cu ajutorul echipajelor de cautare si interventie.
Twisp iesi din birourile Tribunalului, mergând printr-un co¬ridor lung decorat cu fresce deformate, scarpinându-se în cap. Brett, lânga el, aproape topaia de fericire; figura lui era toata numai un zâmbet.
? Ai vazut? spuse el. Stiam eu ca ne facem griji de pomana! Au zis ca în plasa noastra de pescuit nu s-a încurcat nimeni. Nici un Triton nu a fost dat disparut. Deci nici un Triton nu a fost omorât.
? Nu ma mai enerva cu rânjetul ala al tau! se rasti Twisp.
? Dar Queets...
? Nu ma întrerupe. Am fost tot timpul foarte atent la plasa. Am vazut sânge. Rosu. Sângele Nemilosilor este verde. În plus, nu ti se pare ca au scapat cam repede de noi?
? Probabil ca au o zi foarte încarcata, iar cazul nostru era prea putin important, argumenta Brett. Chiar ai vazut sânge?
? Prea mult. Nu putea fi de la câtiva pesti raniti.
Culoarul îi conduse afara, în aglomeratia celui de-al treilea nivel al unei galerii. Din loc în loc erau dispuse hublouri prin care se putea zari marea agitata, cu valuri înspumate. Serviciul Meteorologic anuntase un vânt de cincizeci de klick-uri si sanse de ploaie. Norii atârnau greoi, plumburii, ascunzând soarele care se îndrepta spre asfintit. Celalalt soare plecase deja la culcare.
Ploaie?
Serviciul Meteorologic facuse o estimare gresita, ceea ce se întâmpla foarte rar. Simturile sale de pescar îi spuneau ca vântul se va înteti înainte de aparitia ploii. Era sigur ca se va însenina înainte de asfintit.
? Tribunalul Maritim are si alte treburi de facut, nu-si pierde timpul cu niste amarâti... (Brett se întrerupse, zarind expresia întunecata a lui Twisp.) Vreau sa spun ca...
? Stiu ce vrei sa spui! Acum chiar ca suntem amarâti. Pier¬derea încarcaturii ma costa imens: trebuie sa fac rost de echipa¬mente de detectie la mare adâncime, plase, baterii pentru scutul de protectie, hrana, rame...
Twisp mergea cu pasi mari si hotarâti; Brett rasufla din greu încercând sa nu ramâna în urma.
? O putem lua de la capat daca...
? Cum? întreba Twisp, agitându-si nelinistit bratele lungi. Nu pot cumpara echipamente. Stii ce sfat am sa primesc de la Uniunea Pescarilor? Sa-mi vând barca si sa ma înrolez din nou pe vreun submersibil, ca simplu membru al echipajului.
Galeria se termina cu o rampa lunga si lata. Coborâra în tacere pâna la terasa de la nivelul al doilea, unde aproape întreg spatiul era destinat cultivarii legumelor. Un labirint format din culoare de acces conducea spre parapetul înalt. De acolo se putea zari primul nivel al constructiei, mult mai întins ca supra¬fata. Pâna sa ajunga la parapet, în stratul de nori aparura câteva brese prin care unul dintre sorii Pandorei îsi trimise razele aurii binefacatoare. De data aceasta, meteorologii se facusera de ru¬sine.
Brett îl prinse pe Twisp de mâneca:
? Queets, daca faci rost de un împrumut nu va mai trebui sa-ti vinzi barca si...
? M-am saturat de împrumuturi pâna aici! izbucni Twisp ridicându-si palma la nivelul gâtului. Stii când am reusit sa scap de datorii? Cu foarte putin timp înainte de a te angaja pe tine. Nu vreau sa trec înca o data prin asta! Am hotarât. Renunt la barca. Asta înseamna ca va trebui sa vând si contractul tau.
Se aseza la baza parapetului, pe o ridicatura de materie organica, privind spre întinderea oceanului. Presupunerile sale se adeverisera: viteza vântului scazuse simtitor. Valurile izbeau în continuare cu putere, însa spuma se ridica la verticala, nede¬pasind tarmul Insulei.
? De mult n-am mai avut asa o vreme buna pentru pescuit, sopti Brett.
Twisp recunoscu în sinea sa ca pustiul avea dreptate.
? Cum se face ca am scapat atât de usor de la Tribunalul Maritim? se întreba el. În plasa noastra s-a încurcat un Triton. Stii si tu foarte bine, pustiule. E ceva necurat la mijloc.
? Important este ca ne-au lasat în pace. Ma asteptam sa te bucuri.
? Maturizeaza-te, pustiule.
Twisp închise ochii, sprijinindu-se cu spatele de parapet. Îsi simti ceafa mângâiata de briza racoroasa. Desi soarele se îndrep¬ta rapid spre asfintit, razele sale erau înca puternice, încalzindu-i teasta.
Prea multe probleme, gândi el.
Brett se ridica în picioare, înfruntându-l cu privirea:
? Mereu îmi spui sa ma maturizez. Însa am impresia ca ca sfatul asta ti s-ar potrivi foarte bine si tie. Daca ai face rost de un împrumut si de...
? Pustiule, daca nu vrei sa te maturizezi, atunci taci din gura!
? Poate ca totusi n-a fost vorba de un Triton. Daca prinse¬seram un biet peste triped? insista Brett. 
? În nici un caz! Un peste triped reactioneaza cu totul altfel. Ala a fost un Triton si Nemilosii l-au sfârtecat. (Twisp înghiti în sec.) Sau, cine stie, poate ca a fost o Sirena. Dupa toate aparentele, avea intentii dubioase.
Twisp îsi tinea în continuare ochii închisi, ascultându-i pe celalalt cum îsi muta greutatea de pe un picior pe altul.
? Din cauza asta vrei sa vinzi barca? întreba Brett. Din cau¬za ca am omorât din greseala un Triton care nu avea ce cauta pe-acolo? Crezi ca Tritonii vor sa puna mâna pe tine?
? Nu stiu ce sa mai cred, spuse Twisp deschizând ochii si ridicându-i spre Brett.
Privirea pustiului tâsnea prin fanta foarte subtire a pleoape¬lor, tintuindu-l pe Twisp.
? Observatorii Tritoni atasati Tribunalului Maritim nu s-au împotrivit deciziei judecatorilor.
? Ai dreptate. (Twisp ridica degetul mare spre nivelul al treilea, unde se aflau birourile Tribunalului.) În cazuri ca al nos¬tru fac mult taraboi si cer pedepse foarte aspre. Ma întreb ce se petrecea de fapt acolo, jos... În ce secrete de-ale lor ne-am bagat noi nasul?
Brett se aseza si el lânga Twisp. Ascultara o vreme soapta valurilor care se loveau de tarm: slap-slap-slap.
? Ma asteptam sa fim trimisi în adâncuri, facu Twisp. Asa se întâmpla de obicei. Mergi sa lucrezi pentru familia Tritonului decedat. Si nu întotdeauna te mai întorci la suprafata apei.
Brett mormai ceva în barba, iar apoi adauga:
? Pe mine m-ar fi trimis, însa nu si pe tine. Toti stiu ca am ochi deosebiti, ca pot vedea cu ei chiar si pe întuneric. Tritonii ar vrea sa aiba unul ca mine printre ei. 
? Îti dai prea multa importanta, pustiule. Tritonii sunt foarte prudenti atunci când se pune problema acceptarii vreunei gene straine. Stii bine cum ne-au poreclit: Muti. N-au pus nici un pic de simpatie sau caldura sufleteasca în porecla asta. Pustiule, în ochii lor noi nu suntem decât niste mutanti. Ne tolereaza acolo doar pentru ca trebuie sa suplinim lipsa vreunui Triton dispa¬rut... nu cauta alte motive.
? Poate ca Tritonul nu desfasura o activitate prea importan¬ta, si au considerat ca nu e cazul sa umplem golul produs prin disparitia lui, îsi dadu Brett cu parerea.
Twisp lovi cu pumnul în materialul elastic al parapetului:
? Sau poate nu doresc ca noi, Insularii, sa aflam cu ce se ocupa Tritonul acela.
? Asta-i o nebunie!
Nu primi raspuns. Tacerea îsi facu loc între ei, în timp ce soarele singuratic disparea, încetul cu încetul. Twisp privi peste umar, spre larg. Linia orizontului era întunecata si lata, neputân¬du-se face o delimitare precisa între apa si cer. Ai fi zis ca oceanul pusese stapânire pe întreg spatiul.
? Fac eu rost de echipamente, rupse Brett tacerea.
Twisp tresari, însa nu scoase nici un cuvânt. Se multumi sa arunce o privire spre pusti. Acesta avea si el ochii îndreptati spre orizont. Pielea sa pierduse paloarea bolnavicioasa pe care o avea atunci când se urcase pentru prima oara pe luntre. Acum capa¬tase o nuanta întunecata, de adevarat pescar. Parea mai slab... si mai înalt.
? M-ai auzit? întreba Brett. Am zis ca...
? Te-am auzit. Esti foarte nerabdator sa te întorci în largul oceanului. Mi se pare suspect, tinând seama ca în campania noastra de pescuit te-ai pisat si te-ai vaicarit aproape tot timpul.
? Nu m-am vaicarit...
? Glumeam, pustiule. (Twisp ridica împaciuitor o mâna, pentru a opri torentul de proteste.) Nu mai fi si tu asa de sensibil.
Brett îsi simti obrajii cuprinsi de flacari si coborî privirea spre vârful încaltarilor.
? Cum ai de gând sa obtii împrumutul? întreba Twisp.
? Parintii mei ma împrumuta pe mine, iar eu te împrumut pe tine.
? Parintii tai au bani?
Se uita la el cu mai multa atentie. Nu era foarte surprins. Totusi, în tot timpul petrecut împreuna, Brett nu vorbise nici o data despre familia sa. Iar Twisp, discret, nu întrebase. Asta era regula printre Insulari.
? Da, veni raspunsul. Parintii mei sunt foarte aproape de Centru. Primul inel dupa Laborator si Comitet.
Twisp fluiera printre dinti:
? Atât de aproape! Cu ce se ocupa?
Brett zâmbi fals:
? Cu reziduuri. Au facut avere din rahat.
Twisp râse, dându-si deodata seama:
? Norton! Brett Norton! Ai tai sunt acei Nortoni?
? Doar Norton, îl corecta Brett. Echipa Norton. Amândoi considera ca împreuna alcatuiesc un singur artist. Un artist com¬plet.
? Picturi cu rahat, chicoti Twisp.
? Au fost primii. Si e vorba de nutriment, nu de rahat. Re¬ziduuri prelucrate.
? Deci ai tai scurma în rahat, îl tachina celalalt.
? Haide, termina! protesta Brett. Împunsaturi din astea am primit doar de la colegii de scoala. Credeam ca am scapat de ele. Maturizeaza-te, Twisp!
? În regula, pustiule. Stiu ce este nutrimentul. (Batu cu pal¬ma peste podeaua organica.) Stiu cu ce hranim Insula.
? Nu e chiar atât de simplu. Eu stiu mai bine, ca doar am trait în mijlocul lor. Este vorba de ceea ce ramâne dupa prelu¬crarea pestelui, compost din gradinile cu legume, resturi de mân¬care si... cam totul. (Zâmbi.) Inclusiv rahat. Mama a fost primul chimist care a reusit sa coloreze nutrimentul fara a dauna mate¬riei organice.
? Iarta-l pe batrânul pescar, glumi din nou Twisp. Ne-am obisnuit cu materia organica moarta, cum ar fi de exemplu membrana care acopera carcasa barcilor. Noi, cei aflati la peri¬ferie, procedam mai simplu: punem mâna pe un sac cu nutri¬ment, îl amestecam cu un pic de apa si îl împrastiem pe pereti atunci când acestia capata o tenta ceva mai cenusie.
? N-ai încercat niciodata sa dai peretilor culoare? întreba Brett. Sa îi pictezi?
? Nu, chestiile astea le las pe seama artistilor, raspunse Twisp. Eu n-am crescut în acelasi mediu ca si tine. În copilarie mâzgaleam peretii, nu îi pictam. Combinatia de culori era foarte simpla: maroniu pe cenusiu. Nutrimentul nu putea capata si alta culoare din cauza ca ar fi daunat podelelor, peretilor, întregii materii organice. Si stii foarte bine, daca materia organica moa¬re... (Ridica din umeri.) Cum au rezolvat problema parintii tai?
? Pentru ei n-a fost o problema. Mama era chimist, iar tata avea talent la desen. Într-o buna zi s-au alaturat unei echipe care hranea zidurile, si au pictat o fresca pe cladirea radarului, spre tarmul unde se depoziteaza reziduurile. Asta a fost înainte sa ma nasc eu.
? Doua mari evenimente istorice, îl lua Twisp peste picior. Prima pictura realizata cu rahat si nasterea lui Brett Norton. (Scu¬tura din cap, devenind putin mai serios.) Si ti-ai gasit o slujba permanenta, pentru ca nici o fresca nu rezista mai mult de o saptamâna.
? Dar sa stii ca tin o evidenta a tuturor lucrarilor, facu Brett pe un ton de scuza. Au holograme, si alte chestii din astea. Unii dintre prietenii lor au compus piese muzicale pentru expozitiile de la galerie si teatru.
? Si cum se face ca ai renuntat la toate astea? vru Twisp sa stie. Bani cu gramada, prieteni importanti?...
? Probabil ca pe tine nu te-a mângâiat niciodata cineva pe crestet, spunând: "Iata-l pe viitorul nostru pictor."
? Deci nu ti-a placut?
Brett îi întoarse spatele cu violenta. Cu siguranta ascundea ceva.
? Nu te-a satisfacut felul în care am muncit pentru tine?
? Ba da, pustiule. Esti un pescar destul de bun. Putin cam necopt, însa acesta fiind primul tau contract, ti se poate trece cu vederea.
Brett nu îi raspunse. Twisp îsi dadu seama ca pustiul privea fresca aflata pe peretele celui de-al doilea nivel. Era mare si atragea atentia mai ales acum, scaldata de ultimele raze ale soa¬relui. Raspândea o lumina calda, rosie.
? Ei au pictat-o?
Brett încuviinta fara a întoarce capul.
Twisp îsi arunca înca o data privirea spre peretele cu prici¬na, gândindu-se cu câta usurinta trecea astazi de-a lungul fres¬celor care decorau coridoarele, zidurile si podelele, fara a acorda atentie culorilor. Unele aveau forme geometrice precise, contras¬tând puternic cu muchiile rotunjite si moi caracteristice vietii pe Insule. Câteva mai faimoase, cele care faceau din Nortoni un cuplu atât de des solicitat ? si pentru care se platea atât de bine ? abordau subiecte istorice. Acestea nici nu apucau sa se termine ca si începeau sa fie absorbite de peretii înfometati. Fresca pe care o priveau acum reprezenta un element nou în creatia echi¬pei Norton ? ceva abstract, un studiu care combina rosul-aprins si fluiditatea miscarilor. În lumina soarelui la apus, creatia parea sa emane o mare forta interioara, clocotind precum un monstru înfuriat sau o furtuna de sânge.
Soarele se scufundase aproape cu totul, lasând suprafata oceanului prada întunericului. Doua dungi subtiri luminoase pâl¬pâira la marginea de sus a frescei, apoi astrul disparu dincolo de orizont. În atmosfera mai plutea înca o slaba stralucire, do¬vada a recentului asfintit.
? Brett, de ce nu-ti cumpara parintii tai contractul? întreba Twisp. Daca te-ai folosi de agerimea ochilor, cred ca ai deveni un foarte bun pictor.
Brett se întoarse... o silueta neagra, de-abia conturata pe fundalul ceva mai luminos al frescei.
? Nu mi-am oferit niciodata contractul pentru vânzare.
Twisp întoarse privirea, profund miscat de raspunsul primit. Era ca si cum devenisera dintr-o data prieteni mult mai apro¬piati. Implicatiile nerostite ale acestei marturisiri constituiau un liant pentru experientele traite împreuna în largul oceanului... acolo unde fiecare depindea de celalalt pentru a putea supra¬vietui.
Nu vrea sa-i vând contractul. Ce tâmpit sunt! gândi Twisp. Nu era doar placerea de a pescui. Dupa ucenicia alaturi de Queets Twisp, valoarea contractului lui Brett crescuse în mod simtitor. Putea gasi de lucru oriunde, ca pescar. Nu... pustiul nu vrea sa stea departe de un prieten. 
? Înca nu mi-am pierdut creditul la Asul de Cupa, spuse el. Hai sa mergem acolo... bem o cafea si... mai vedem noi...
Ciuli urechile, ascultând fosnetul pasilor lui Brett pe fondul matasos al noptii. Luminile dispuse pe întreg tarmul Insulei se aprinsera, servind drept faruri de noapte. La început aruncara asupra valurilor raze fosforescente verzi-albastrii, apoi licaririle devenira din ce în ce mai puternice, pe masura ce tot mai multa materie organica intra în faza de combustie. Cu coada ochiului, Twisp îl zari pe Brett stergându-si pe furis obrajii.
? Hei, la naiba, deocamdata n-am de gând sa stric o echipa atât de buna! spuse el. Hai sa mergem sa ne bem cafeaua.
Era pentru prima oara când îl invita pe pusti sa petreaca împreuna o seara la Asul de Cupa, desi toata lumea stia ca era localul preferat al pescarilor. Brett scoase barbia din piept. Era un semn încurajator si Twisp se ridica în picioare.
? Mi-ar face placere, accepta Brett.
Mersera în tacere pe pasarela, apoi de-a lungul culoarelor luminate de raze albastre, fosforescente. Intrara în cafenea printr-o bolta îmblanita. Twisp îl lasa pe Brett sa arunce privirea roata, dupa care arata cu degetul spre ceea ce adusese faima Asului de Cupa în toata Insula: peretele care dadea spre exterior. De la podea si pâna în tavan era o blana continua, alba si stralucitoare. Blana creata de oaie.
? Cum o hranesc? întreba Brett.
? În spatele ei se afla un coridor folosit pentru depozitare. Nutrimentul este aplicat din acea parte.
Cafeneaua nu se aglomerase înca, era prea devreme. Putinii clienti nu le acordara prea mare atentie nou-venitilor. Brett îsi înfunda usor capul între omoplati, încercând sa observe totul fara a da impresia ca este indiscret.
? De ce au ales tocmai blana? 
Îsi croira drum printre mese spre peretele cu pricina.
? Pentru ca este un bun izolator fonic în timpul furtunilor, raspunse Twisp. Ne aflam foarte aproape de tarm.
Ocupara scaune la o masa lânga perete ? atât masa, cât si scaunele erau confectionate din aceeasi membrana care folosea la protejarea carcasei barcilor. Membrana moarta, uscata si apoi prelucrata. Brett se aseza cu precautie, iar Twisp îsi aminti de primele momente ale pustiului la bordul luntrei.
? Nu-ti place mobila moarta, rosti el.
Brett ridica din umeri: 
? Înca nu m-am obisnuit.
? Pescarilor le place. Sta acolo unde o pui, e stabila, nu-si schimba forma si nu trebuie s-o hranesti. Ce comanzi?
Twisp ridica mâna facându-i semn lui Gerard, proprietarul, aflat în nisa din spatele barului. Gerard îsi salta mai întâi umerii apoi capul enorm, cu o privire întrebatoare întiparita pe figura. Smocuri de par negru îi încadrau fata simpatica.
? Am auzit ca au ciocolata adevarata, sopti Brett.
? Daca vrei, Gerard o sa-ti strecoare în ea si câteva picaturi de boo.
? Aaah... nu. Nu, multumesc.
Twisp ridica doua degete, punând deasupra lor palma celei¬lalte mâini ? codul pentru ciocolata ? apoi facu scurt cu ochiul ? adica în bautura lui sa intre si o portie de boo. Gerard îi facu semn ca întelesese comanda. Toti clientii localului erau la curent cu problema lui Gerard: picioarele sale fuzionau într-o singura coloana terminata cu labe fara degete. Proprietarul Asului de Cupa era obligat sa se miste cu ajutorul unui scaun motorizat cumparat de la Tritoni, ceea ce îi asigura o popularitate mare în rândul Insularilor. Twisp se ridica, îndreptându-se spre bar pen¬tru a lua bauturile.
? Cine-i pustiul? întreba Gerard asezând doua cupe pe tej¬ghea. Boo-ul este în cupa albastra.
Puse degetul pe cupa albastra, ca sa fie sigur ca si celalalt întelege.
? Noul meu angajat, raspunse Twisp. Brett Norton.
? Serios? Din Centru?
Twisp încuviinta.
? Parintii lui fac arta din rahat, relua Gerard.
? Cum oare de stia toata lumea de asta, numai eu nu? se mira Twisp.
? Din cauza ca nu scoti capu' din plasele alea ale tale de prins peste, îl lamuri Gerard.
Fruntea sa ridata coborî peste sprâncene, iar în ochii verzi începura sa straluceasca luminite jucause, amuzate.
? Eu nu-mi dau înca seama ce l-a facut sa aleaga meseria de pescar, spuse Twisp. Daca as crede în noroc, as zice ca pus¬tiul asta mi-a adus ghinion. Însa e foarte simpatic.
? Am auzit ca ai pierdut si pestele, si echipamentul. Ce-ai de gând sa faci? (Gerard înclina capul spre Brett, care îi privea.) Parintii lui au bani.
? Asa zice si el. (Twisp lua cele doua cupe, pregatindu-se sa plece spre masa.) La revedere.
? Succes la peste! îi ura Gerard. (Vorbele iesisera automat din gura, evitând filtrul gândirii. Se încrunta, dându-si seama ca le adresase unui pescar ramas fara plasa de pescuit.)
? Mai vedem noi.
Twisp se întoarse la masa. Sesiza o crestere usoara în pul¬satia puntii organice de sub picioare. S-ar putea sa vina o furtuna. 
Îsi sorbira în liniste bauturile, iar Twisp simti boo-ul mân¬gâindu-i traseele nervoase, domolindu-le agitatia. De undeva din spatele tejghelei cineva începu sa cânte la flaut. În scurt timp altcineva i se alatura, sustinând ritmul melodiei cu ajutorul unor tobe cu apa.
? Despre ce ati discutat? întreba Brett.
? Despre tine.
Baiatul rosi puternic în lumina palida a cafenelei.
? Ce... ce anume? insista el.
? Se pare ca numai eu nu eram la curent ca vii din Centru. De-asta nu-ti plac mobilele moarte.
? Totusi, m-am obisnuit cu luntrea.
? Nu oricine îsi poate permite sa aiba materie organica... Si nu oricine vrea, spuse Twisp. Costa foarte mult sa întretii o mobila buna. Iar materia vie nu e cea mai fericita solutie în construirea ambarcatiunilor mici, pentru ca daca ar da peste un banc de pesti ar lua-o razna. Submersibilele sunt special conce¬pute ca sa reziste tentatiei.
Brett schita un zâmbet:
? Stii, când ti-am vazut pentru prima oara barca si am auzit ca o numesti "luntre", mi-am zis ca "luntre" înseamna "hoit".
Râsera amândoi, Twisp un pic cam strident din cauza boo-ului.
Brett îl privi fix:
? Te-ai îmbatat.
Twisp raspunse imitându-i expresia si tonul vocii:
? Pustiule, ai dreptate, sunt pe cale sa ma îmbat. Ba s-ar putea chiar sa mai comand un boo.
? Ai mei fac chestia asta dupa fiecare expozitie.
? Iar tie nu-ti place. Ei bine, pustiule, eu nu sunt parintii tai ? nici unul dintre ei.
Sunetul puternic al unei alarme izbucni chiar în vecinatatea intrarii, facând zidurile cafenelei sa vibreze.
? Val seismic! striga Brett. Putem salva luntrea?
Porni spre iesire, facându-si drum printr-o aglomeratie de pescari speriati.
Twisp se ridica si el în picioare, clatinându-se si facându-i semn lui Gerard sa nu actioneze înca mecanismul de blocare al portii. Brizantii spalau deja culoarele din apropierea tarmului. Oamenii disperati de-abia se mai tineau pe picioare, îndreptân¬du-se spre cele mai apropiate adaposturi. Urla spre Brett, care ajunsese deja departe:
? Pustiule! Nu mai e timp! Vino înapoi!
Dar Brett nu-l asculta.
Twisp gasi un cablu de siguranta si, tinându-se de el, înainta pâna la tarm. Luminile straluceau, scotând în evidenta siluete cuprinse de panica, figuri îngrozite. Peste tot în jur se auzeau urlete. Oamenii se strigau unii pe altii. Brett era deja pe chei, aruncând echipamentul în cala si slabind parâmele. Când Twisp ajunse în dreptul luntrei, Brett tocmai slabea cablul prorei. Vântul urla salbatic iar valurile se napusteau mânios asupra calei. Întreg portul era acoperit de spuma alba a oceanului.
? O scufundam acum si o ridicam mai târziu la suprafata! racni Brett.
Twisp i se alatura, spunându-si ca pustiul auzise sfaturile unor pescari batrâni. Asta era singura sansa ? nu prea mare ? de salvare a luntrei. De-a lungul cheiului puteau fi zarite multe ambarcatiuni zdrobite, gata-gata sa se scufunde. Twisp gasi în apropiere câtiva bolovani ce puteau fi folositi drept balast. Îi ridica, unul câte unul, si-i puse în bratele lui Brett, care îi trântea în cala. Apa ajunsese deja pâna la marginea parapetului. Brett coborî pe puntea luntrei, aruncând o copertina peste balast.
? Deschide valvele si sari! striga Twisp.
Brett se ghemui, pipaind cu mâna, si nu dupa multa vreme din centrul barcii tâsni un jet puternic de apa. Twisp întinse bratul spre partenerul sau, exact atunci când valul seismic ajun¬gea în port izbind cu brutalitate toate obstacolele întâlnite. Lun¬trea se scufunda, lovita în plin. Simti atingerea degetelor înclestate ale pustiului... nu reusi sa le prinda. Cablul prorei trecu suierând la câtiva centimetri de el. Îl apuca strâns, încer¬când sa ridice luntrea la suprafata, zdrelindu-si palmele, urlând:
? Brett! Pustiule!
Portul era deja un iad, prada spumei turbate a valurilor. Twisp se simti apucat de doua perechi de brate si dus spre ada¬post. Se împotrivi, ud leoarca, urlând din rasputeri, însa cei doi pescari îl târâra de-a lungul culoarului pâna la Asul de Cupa. Intrara în cafenea. Gerard, în scaunul sau motorizat, actiona me¬canismul de închidere. Valurile loveau mânios în poarta.
Twisp se agata de blana elastica a peretelui:
? Nu! Pustiul e înca acolo!
Cineva îi aduse în dreptul buzelor o portie calda de boo pur. Lichidul îi intra cu forta în gura, repezindu-se pe gâtlej, inun¬dându-i trupul cu o stare placuta de oboseala, de detasare... Însa nu reusi sa stearga amintirea degetelor lui Brett alunecând prin¬tre degetele sale.
? Aproape îl prinsesem, suspina el.




Spatiul este habitatul natural al omenirii. La urma urmelor, planeta nu e altceva decât un obiect în spatiu. Cred ca oamenii manifesta tendinta fireasca de a se mis¬ca liber în habitatul lor.
? Raja Toma,
Cronici


IMAGINEA PREZENTA pe micutul pergament organic în¬fatisa un tub argintiu înaltându-se spre cer. Tubul nu avea aripi si nici nu parea legat de vreun alt mijloc de transport. În capatul de jos se distingea o stralucire portocalie, destul de palida pe fondul albastru-argintiu al cerului Pandorei. Procedeul prin care se realizase pictura nu permitea o stabilitate pe termen lung a imaginii; culorile începusera deja sa capete o tenta cenusie.
Insularii pretuiau foarte mult acest gen de arta, admirând atât caracterul efemer al picturilor, cât si frumusetea lor intrin¬seca. Peste membrana organica neteda se aplica un film subtire de microorganisme fotosensibile. Apoi, cu ajutorul unei lentile speciale, se focaliza un joc de lumini asupra membranei; microorganismele capatau astfel culoare, realizând desenul dorit. Ward Keel, studiind cu atentie pergamentul, îsi spuse ca artistul dorise sa încarce minunata compozitie cu o semnificatie reli¬gioasa.
Sa fie oare Nava, sau vreun obiect creat de Ea?
Omul n-ar fi vrut sa se desparta de pictura pe care o reali¬zase, însa Keel se folosise de pozitia sa importanta în societate pentru a-l convinge. Abordase discutia cu blândete, fara graba, vorbind în fraze lungi si complicate, facând aluzie la bunastarea Insulelor si la încrederea reciproca pe care fiecare trebuia sa o manifeste fata de semenii sai, lasându-l si pe celalalt sa-si spuna parerea, aprobându-l prin înclinarea capului masiv. Amândoi erau constienti ca pictura avea sa dispara în curând, lasând mem¬brana organica cenusie si flamânda, gata sa primeasca o noua imagine. Artistul pleca în cele din urma, nemultumit dar resem¬nat. Un individ cu picioare subtiri si brate prea scurte. Artist, totusi.
Era înca dimineata, însa caldura îsi facuse deja simtita pre¬zenta. Keel ramase câteva momente în pijama savurând briza racoroasa adusa de sistemul de ventilatie. Joy facuse un pic de ordine înainte sa plece, aranjând cuvertura pe pat si punându-i hainele pe un suport transparent din plaz. Pe masuta zaceau ramasitele micului dejun pe care ea i-l pregatise ? murena si oua de pasare. Dadu la o parte farfuria si betigasele pentru mâncat, asezând în locul lor pergamentul cu imaginea stranie. Îl privi îndelung, gândind cu febrilitate. Ajunse la o concluzie si ceru legatura cu Departamentul Securitatii Insulei.
? Am sa va trimit doi oameni. În doua ore vor fi la dum¬neavoastra, spuse Seful Securitatii. Rezolvam imediat problema.
? Doua ore nu înseamna "imediat", veni replica lui Keel. Pâna atunci, imaginea va disparea de tot.
Figura cu riduri adânci prezenta pe ecranul monitorului se încrunta. Individul vru sa spuna ceva, dar se razgândi. Îsi freca nasul carnos, apoi ridica privirea. Parea sa consulte un raport pe care Keel nu-l putea vedea.
? Domnule Judecator, rosti el deodata, cineva se va prezenta la dumneavoastra peste câteva minute. Unde va gaseste? 
? În apartamentul meu. Presupun ca stii unde se afla.
? Desigur, domnule, raspunse Seful rosind.
Keel întrerupse legatura, regretând asprimea cu care vorbi¬se. Cei de la Securitate erau întotdeauna enervanti, însa reactia sa fusese determinata de cu totul altceva: de gândurile nascute în urma contemplarii imaginii care în curând avea sa dispara. Gânduri tulburatoare. Artistul vazuse acel obiect pe cer, dar nu raportase PP-ului. Era dovada întoarcerii Navei, afirmase el. Si cu toate acestea venise la Seful Justitiei, nu la PP, cum ar fi fost normal.
Cum ar trebui sa procedez? se întreba Keel. De fapt, nici eu nu am informat-o pe Simone.
Simone Rocksack avea sa se supere, desigur. Va trebui sa îi relateze întâmplarea, si asta chiar foarte curând. Însa deocam¬data... au mai ramas câteva detalii nelamurite.
Clopotelul de la usa apartamentului zdrangani o data... de doua ori...
Au si venit cei de la Securitate?
Luând cu el imaginea cilindrului avântat spre cer, Keel pa¬trunse în camera principala, închizând usa de la bucatarie. În general, Insularii nu-i priveau cu ochi buni pe cei bogati, care-si permiteau sa manânce separat, sustragându-se aglomeratiei si zgomotului din cantine.
Ajuns la intrare, atinse membrana organica sensibila. Aceasta raspunse prompt, retragându-se. Kareen Ale statea în cadrul deschiderii arcuite. Tresari surprinsa, apoi zâmbi.
? Doamna ambasador Ale, rosti el, mirat de propriile sale cuvinte ceremonioase.
De obicei, atunci când nu se aflau la vreo întâlnire oficiala, îsi spuneau firesc: Kareen si Ward. Însa atitudinea ei crispata îl avertiza ca vizita era de fapt oficiala.
? Scuza-ma ca am venit la tine acasa fara sa te anunt în prealabil, începu ea. Avem de discutat ceva important, Ward.
Arunca o privire asupra pergamentului si încuviinta, de parca presupunerile ei se adeverisera.
Keel facu un pas în lateral, permitându-i sa intre, apoi actio¬na mecanismul de blocare a usii. Ale îsi alese un fotoliu si se aseza cu gratie, sub privirile admirative ale barbatului. Ca întot¬deauna, era captivat de frumusetea ei deosebita.
? Am auzit despre..., declara Ale aratând spre pergament.
? Acesta este motivul vizitei tale?
Kareen tacu pret de câteva clipe, pastrând o expresie impa¬sibila. Apoi ridica din umeri:
? Banuiai, probabil, ca tinem sub observatie câteva dintre activitatile de la suprafata.
? M-am întrebat adesea care o fi sistemul vostru de spionaj, raspunse el. Kareen, încep sa nu mai am încredere în tine.
? De ce ma ataci, Ward?
? Asta este o racheta, nu? se interesa el, plimbându-i ima¬ginea prin fata ochilor. O racheta tritoniana!
Ale facu o grimasa, însa nu parea câtusi de putin surprinsa ca estimarea lui Keel era corecta.
? Ward, as vrea sa vii cu mine în adâncuri. Trebuie sa-ti arat ceva. Sa spunem ca va fi o... "vizita de informare".
Desi nu raspunsese întrebarii puse, din atitudinea ei se putea deduce ca recunostea adevarul celor afirmate de Keel. Indiferent ce puneau la cale, Tritonii nu doreau implicarea Insularilor sau a comunitatilor religioase.
? Vreti sa puneti mâna pe celulele de hibernare! De ce nu ati cerut binecuvântarea PP-ului pentru o astfel de initiativa?
? Unii dintre noi... (Ale ridica înca o data din umeri.) Cei mai de seama dintre Tritoni considera ca este o problema poli¬tica.
? Vreti sa creati înca un monopol tritonian, o acuza el.
Ea îsi feri privirea, fara sa raspunda.
? Si cât va dura aceasta "vizita de informare"? vru Keel sa stie.
Ale se ridica în picioare:
? Poate o saptamâna... poate mai mult...
? Care este motivul vizitei?
? Vei descoperi la fata locului.
? Adica îmi ceri sa ma pregatesc pentru o vizita în adâncuri, care nu se stie cât va dura, si al carei scop nu-l voi afla decât dupa ce voi ajunge acolo?
? Te rog, Ward, ai încredere în mine!
? Sunt sigur ca esti loiala intereselor Tritonilor, tot asa cum si eu sunt loial intereselor Insularilor. 
? Îti jur ca nu vei pati nimic.
Keel zâmbi în sinea sa, amuzat. Ce încurcaturi le-ar pricinui Tritonilor daca ar muri în adâncuri! N-ar fi deloc exclus. Medicii nu precizasera când anume va avea loc trecerea sa în nefiinta.
? Da-mi un ragaz de câteva minute, sa-mi fac bagajul si sa las pe umerii altora îndeplinirea sarcinilor mele cele mai urgen¬te, spuse el în cele din urma. 
? Îti multumesc, Ward, facu ea, simtindu-si inima mai usoa¬ra. Nu vei regreta. 
? Întotdeauna m-au interesat secretele politice, replica el. 
Îsi spuse ca trebuia sa ia o tableta noua pentru jurnalul sau. Era sigur ca va avea multe lucruri interesante de consemnat în aceasta vizita de informare. Cuvinte pe plaz si versuri în memo¬rie. Va fi martor la desfasurarea unor evenimente importante, nu la discutii filosofice sterile.




O întreaga constiinta planetara a pierit o data cu algele, marcând începutul dezvoltarii unei constiinte co¬lective a oamenilor. Acesta sa fi fost motivul pentru care am ucis algele?
? Kerro Panille,
Opere Alese


PANILLE UMBRA SE ÎNDREPTA spre Controlul Curen¬tilor, alergând pe coridoarele lungi ale cladirii. Parul sau negru si des, legat cu o panglica, îi biciuia ceafa în ritmul pasilor. Tritonii se dadeau la o parte, facându-i loc sa treaca. Stiau cu totii ca era vorba de o urgenta. Prin întregul complex central se raspândise deja zvonul: aveau probleme cu o Insula importanta. Probleme grave.
Ajuns la dubla trapa a Controlului Curentilor, actiona ime¬diat, fara a-si trage macar rasuflarea. Debloca lacatul, dupa care se apleca si deschise trapa exterioara în timp ce cu cealalta mâna rotea deja mecanismul trapei interioare. Într-o contradictie fla¬granta cu Regulamentul de Proceduri.
Apoi intra în babilonia salii. De-a lungul a doi pereti, în lumina slaba, straluceau instrumente si afisaje. Activitatea febri¬la si imaginile monitoarelor îi aratara imediat ca oamenii sai se confruntau cu o problema grava. Pe opt dintre monitoare se vedea fundul oceanului, presarat cu materie organica sfâsiata si cu alte ramasite ale Insulei. Senzorii de la suprafata trimiteau imagini tulburatoare: resturi de barci împrastiate ici-colo, toate umplute pâna la refuz cu supravietuitori.
Facu o scurta pauza, încercând sa înregistreze în minte toate detaliile. O barcuta rezista cu greu la suprafata apei. În jurul ei, pe o raza foarte mare, pluteau fragmente de epave. Insularii supravietuitori erau profund zdruncinati si pe fetele lor se putea citi disperarea. Multi dintre ei fusesera raniti. Cei capabili sa se miste încercau sa opreasca sângele care curgea siroaie din carnea ranita. Unii se zvârcoleau si gemeau, chinuiti de arsuri. Majori¬tatea barcilor pareau gata-gata sa se scufunde, iar una chiar fu¬sese umpluta cu cadavre. O femeie batrâna, cu parul cenusiu si membre cioturoase, se zbatea în bratele unor Insulari care o tineau sa nu se arunce în valuri. Imaginile nu erau însotite de sunet, însa Panille vedea foarte bine ca sarmana urla.
? Ce s-a întâmplat? întreba el. O explozie?
? Poate ca a existat o defectiune la instalatia lor de hidro¬gen, dar deocamdata nu suntem siguri, raspunse Lonson.
Lonson era santinela numarul doi a lui Panille. Vorbise fara a întoarce capul.
Panille se apropie de focarul activitatii din sala:
? Ce Insula a fost asta?
? Guemes. Dezastrul s-a produs la foarte mare distanta de noi, însa am alertat Salvarea si toate echipajele de interventie aflate în vecinatatea lor. Si, dupa cum vezi, am adus câtiva senzori la suprafata.
? Guemes, repeta Panille, amintindu-si continutul celor mai recente rapoarte.
Chiar si cele mai rapide submersibile de interventie aveau nevoie de câteva ore pentru a ajunge la locul tragediei.
? Când vor sosi primii supravietuitori?
? Mâine dimineata la prima ora, zise Lonson.
? La naiba! Ne trebuie hidroptere, nu submersibile de inter¬ventie! izbucni Panille. Ai cerut?
? Asta a fost primul lucru pe care l-am facut. Însa dispece¬rul mi-a zis ca n-are de unde sa ne dea, deoarece Controlul Spatiului are prioritate. (Lonson se strâmba.) Ca de obicei!
? Calmeaza-te, Lonson. Ni se va cere un raport, de asta poti fi sigur, si ai sa spui acolo cine si de ce ti-a pus piedici. Acum afla daca prima echipa de interventie care va ajunge la fata locului poate pune la dispozitie câtiva oameni pentru a-i interoga pe supravietuitori.
? Crezi ca s-au ciocnit de vreo stânca mai înalta?
? Nu, nu poate fi asta cauza. Ce dezastru! (Buzele subtiri ale lui Panille se strânsera una în alta, devenind o linie subtire. Îsi mângâie gropita din barbie.) Câti au supravietuit?
Raspunsul veni de la o tânara aflata la baza computerizata de date:
? Sub o mie.
? Ultimul recensamânt a înregistrat peste zece mii de locui¬tori, spuse Lonson.
Noua mii de morti?
Panille clatina din cap, gândindu-se cu groaza la amploarea pe care o va avea misiunea de recuperare si eliminare a cada¬vrelor. Trebuia ca ele sa fie eliminate, altfel exista riscul de contaminare a spatiului tritonian. Iar când pluteau la suprafata apei, atrageau Nemilosii si alti demoni agresivi. Se simti parcurs de un fior. Nimic nu deranja mai tare un Triton decât sa adune cadavrele umflate ale Insularilor.
Lonson îsi drese glasul:
? Ultimul nostru raport spunea ca Guemes era foarte saraca, iar materia organica de la margine începuse sa se desprinda.
? Nu asta a fost cauza. (Panille îsi pironi ochii într-un moni¬tor, citind coordonatele locului în care se aflau supravietuitorii si sesizând apropierea primelor echipe de interventie.) Probabil ca a fost o explozie.
O lua spre stânga, de-a lungul sirului de monitoare. Daca se oprea în dreptul vreunui operator, cerând informatii speciale, respectivul prelucra imaginea întocmai.
? Insula asta nu s-a dezmembrat pur si simplu, spuse el.
? Parca ar fi fost strapunsa si arsa, îsi dadu cu parerea un operator. Oare ce s-a întâmplat acolo?
? Vom afla de la supravietuitori.
Usa principala se deschise suierând usor, permitându-i Si¬renei Ale sa intre. Panille îi vazu imaginea reflectata pe suprafata unui ecran si se încrunta. Ce ironie a sortii! Tocmai pe ea o trimisesera sa îi ceara raportul preliminar! Pe vremuri, ei doi... În sfârsit, acum era de domeniul trecutului.
Kareen se opri lânga Panille, aruncând o privire sirului de monitoare. Trasaturile ei se crispara la vederea imaginilor trans¬mise.
Deschise gura sa spuna ceva, însa Panille i-o lua înainte:
? Dupa primele estimari se pare ca avem de adunat cel putin noua mii de cadavre. Iar curentul le poarta spre una dintre cele mai mari plantatii de alge. Va fi un adevarat chin sa le scoatem de-acolo!
? Am primit un raport de la Controlul Spatiului, zise ea.
Buzele lui Panille se arcuira, mimând un ahh-ha! Fusese informata în calitate de membra a corpului diplomatic sau de directoare a Comertului Tritonian? De fapt, ce importanta mai avea?
? Noi n-am reusit sa primim nici un raport de la sonde, vorbi Lonson din celalalt capat al salii.
? Toate rapoartele au fost blocate, îl înstiinta Sirena.
? Si ce-ai vazut? o întreba Panille.
? Guemes a avut un colaps interior si s-a scufundat.
? Nu s-a produs o explozie?
Pe Panille nu îl mira faptul ca rapoartele sondelor fusesera blocate. Se mai întâmplase lucrul acesta, din diverse motive. El avea acum o alta nelamurire: cum adica nu s-a produs nici o explozie? Structura de rezistenta a Insulelor mari nu ceda asa, pur si simplu.
? Nu, nu s-a produs o explozie, spuse Ale. A fost un fel de... framântare în centrul Insulei, dupa care s-a rupt în bucati si s-a scufundat aproape toata.
? Probabil putrezise, rosti operatorul din fata lui Panille.
? Nu, este exclus, replica Panille aratând cu degetul spre supravietuitorii schiloditi înfatisati pe monitoare.
? Dezastrul asta putea fi provocat de un submersibil? dori Ale sa stie.
Panille nu scoase nici un cuvânt, socat de implicatiile între¬barii. 
? Îmi raspunzi sau nu? insista Sirena.
? Da, este posibil, murmura el. Însa cum putea un accident ca asta sa...
? Multumesc, m-am lamurit, îl opri ea. Acum te rog sa uiti ce te-am întrebat.
Rugamintea sunase mai degraba a ordin. Asprimea cuvin¬telor fusese amplificata si de expresia ei autoritara. Panille se simti încoltit de mânie. Oare ce imagini transmisese sonda?
? Când vor ajunge aici primii supravietuitori? întreba Ale.
? Mâine dimineata. Însa am cerut primei echipe de inter¬ventie sa-i interogheze pe supravietuitori. Ne-am putea lamuri...
? Sa-ti dea raportul doar pe frecvente codificate.
? Dar...
? Vom trimite un hidropter, hotarî ea. (Se îndrepta spre con¬sola de comunicatii si dadu câteva ordine în soapta, apoi reveni lânga Panille.) Submersibilele de interventie sunt prea lente. Trebuie sa actionam în foarte mare viteza.
? Nu stiam ca exista hidroptere disponibile.
? Am stabilit alte prioritati. (Facu un pas în spate, apoi se adresa întregii sali.) Ascultati, cu totii! Tragedia s-a produs într-un moment nepotrivit. Tocmai l-am invitat pe Seful Justitiei sa faca o vizita la noi si suntem angajati în negocieri foarte... delicate. Zvonurile si rapoartele insuficient fundamentate ne pot provoca mari necazuri. Nu trebuie sa vorbiti nimanui despre ce auziti sau vedeti în aceasta sala.
Se auzira câteva soapte înfundate. Stiau cu totii ca Ale ocu¬pa una dintre cele mai importante pozitii în societatea tritoniana. Iar faptul ca venise aici dând ordine peste capul lui Panille ? care conducea Controlul Curentilor ? sugera clar gravitatea si¬tuatiei. Kareen Ale era o diplomata si de obicei se pricepea sa prezinte aspectele neplacute într-o lumina favorabila.
? Circula deja vorbe, o informa Panille. Le-am auzit pe culoare, în timp ce ma îndreptam încoace.
? Iar oamenii te-au vazut alergând.
? Mi s-a spus ca era o urgenta.
? Da... În sfârsit, acum nu mai conteaza. Important este sa nu încurajam raspândirea zvonurilor.
? N-ar fi mai bine sa anuntam ca s-a scufundat o Insula si ca am început operatiunile de salvare a supravietuitorilor? între¬ba Panille.
Ale se apropie de el, soptindu-i:
? Pregatim un anunt, însa deocamdata avem probleme cu formularea lui. Traim un adevarat cosmar politic... care vine tocmai într-un asemenea moment! Trebuie sa fim foarte pru¬denti.
Panille inspira parfumul ei îmbatator... amintiri placute îl chemara sa vina si sa se odihneasca în mijlocul lor. Le respinse brutal, revenind la realitate. Desigur, Ale avea dreptate.
? PP-ul s-a nascut pe Guemes, îi aminti ea.
? Poate ca Insularii au provocat dezastrul, se aventura el.
? Poate. Cei din Guemes si-au atras multe antipatii, din cau¬za fanatismului lor. Totusi...
? Pe de alta parte, daca Insula a fost atacata de un submer¬sibil... numai un Triton ar fi putut face asta. Submersibilele in¬sulare folosesc doar la pescuit, nu sunt dotate cu echipament care sa produca asemenea pagube.
? Nu conteaza al cui a fost submersibilul, îl întrerupse ea. Cine ar pune la cale o atrocitate ca asta? Si cine ar înfaptui-o?
Sirena îsi îndrepta înca o data privirea spre monitoare, cu o expresie de adânca îngrijorare întiparita pe fata.
E convinsa ca a fost un submersibil, gândi Panille. Raportul acelei sonde probabil ca ofera informatii relevante... si pericu¬loase. Mai mult ca sigur, a fost un submersibil tritonian!
Simtea deja apropierea unei furtuni politice. Guemes! Din¬tre toate Insulele, tocmai Guemes! Intre Insulari si Tritoni exista o interdependenta care putea fi rupta de tragedia Insulei Guemes. Hidrogenul Insularilor, obtinut din apa oceanului prin intermediul unor procedee organice, era mai bogat si de mai buna calitate... iar asaltul asupra spatiului crescuse cererea de hidrogen pur.
Miscarile unor înotatori, vizibile prin hublou, îi atrasera pri¬virea si atentia. Tritonii trageau dupa ei o platforma hidro¬stabilizata. Costumele lor se mulau pe corp ca o a doua piele, scotându-le în evidenta muschii puternici.
Costumele de scafandru, îsi spuse el.
Chiar si acestea puteau constitui subiectul unor conflicte. Insularii produceau cele mai bune costume de scafandru, însa piata era controlata de Tritoni. Plângerile Insularilor, care ar fi vrut sa aiba si ei ceva de spus în privinta preturilor, nu prea se luau în seama.
Ale, urmarindu-i privirea si crezând ca-i ghiceste gândurile, arata spre noua plantatie de alge:
? Asta e doar o parte a problemei.
? Poftim?
? Algele. Fara acordul Insularilor, proiectul algelor s-ar putea opri.
? Politica secretului este gresita. Ar fi trebuit ca Insularii sa fie informati de la bun început.
? Însa nu au fost. Si cu cât ridicam deasupra apei mai multe portiuni de uscat...
Ridica din umeri.
? ... cu atât creste pericolul ca Insulele sa se scufunde, o completa Panille. Stiu. Nu e nevoie sa-mi spui tocmai mie asta. Sau ai uitat ca aici suntem la Controlul Curentilor?
? Ma bucur ca întelegi dificultatile politice. Sper sa îi con¬vingi si pe oamenii tai ca trebuie sa fim foarte atenti la ce facem si ce spunem.
? Ma voi stradui, o asigura el. Însa ma tem ca situatia ne-a scapat deja de sub control.
Ale rosti ceva, însa prea încet Panille apleca discret urechea spre ea:
? N-am auzit ce-ai spus.
? Am spus asa: cu cât sunt mai multe alge, cu atât vor fi mai multi pesti. Spre avantajul Insularilor.
Desigur, gândi Panille. Studia de multa vreme manevrele de culise ale politicii si devenise din ce în ce mai cinic. Proiectul algelor nu mai putea fi oprit, desigur, însa putea fi încetinit dramatic... În consecinta, realizarea visului Tritonilor ar fi fost amânata. Nu era întelept sa scoti în evidenta acest lucru. Nu... trebuia ca toti sa vada în primul rând avantajele. Sa fie cu ochii pe alge si pe celulele de hibernare. Mai întâi recuperam celulele de hibernare aflate pe orbita, apoi ne ocupam de visatori. Panille întelegea ca în politica se actiona practic si eficient, vorbindu-se în acelasi timp despre visuri.
? Da. Vom încerca sa fim cât mai practici, mormai el.
? Sunt sigura.
? De fapt, e în interesul nostru. Am înteles de ce ai amintit de proiectul algelor. Fara alge, Controlul Curentilor nu-si mai justifica existenta.
? Am impresia ca dramatizezi, Umbra.
Era pentru prima oara de când intrase în Controlul Curen¬tilor ca i se adresase astfel. Însa el nu dori sa insiste asupra semnificatiilor. Rosti cu voce slaba:
? Acolo au pierit peste noua mii de oameni. Daca de vina este unul dintre submersibilele noastre...
? Vom stabili cu precizie cine este vinovatul. Sa nu ramâna loc pentru interpretari sau dubii...
? Bineînteles, toata lumea trebuie sa fie convinsa ca Insu¬larii au facut-o.
? Am impresia ca ma iei peste picior, Umbra. Stim amândoi ca multi Tritoni vor considera distrugerea Insulei Guemes drept o adevarata binecuvântare pentru Pandora.
Panille arunca o privire în sala, la oamenii care pareau sa se concentreze asupra muncii lor fara sa ia în seama conversatia. Însa o auzeau. Se îngrozi dându-si seama ca printre cei de fata puteau exista unii care sa gândeasca asa cum spusese Ale. Ceea ce pâna acum considerase a fi simple speculatii la un pahar de bautura, discutii de cafenea si vorbe sterile, capatase dintr-o data o noua dimensiune. Simti acest lucru ca pe o maturizare nedo¬rita, cum ar fi moartea unui parinte. Realitatea cruda nu mai putea fi trecuta cu vederea. Stupefiat, îsi dadu seama ca pâna acum câteva momente se îmbatase cu iluzii despre bunele intentii care stau la baza tuturor relatiilor interumane. Trezirea îl um¬plea cu un sentiment de furie.
? Am sa aflu chiar eu cine este criminalul, spuse el cu în¬versunare.
? Sa speram ca a fost un accident oribil, încerca ea sa îl potoleasca.
? Nu esti chiar atât de naiva, încât sa crezi una ca asta. Nici eu nu cred. (Îsi plimba privirea peste imaginile tulburatoare pre¬zente pe ecranele monitoarelor.) A fost un submersibil de-al nos¬tru ? un S-douazeci sau poate chiar mai mare. A scapat plonjând adânc, punându-se la adapost sub ramasitele Insulei?
? Din raportul sondei nu se poate trage o concluzie defini¬tiva.
? Deci asa a procedat.
? Umbra, n-are rost sa te bagi singur în necazuri, îl sfatui Ale. Îti vorbesc ca prieten. Pastreaza banuielile pentru tine... Camera asta nu trebuie sa ajute la raspândirea zvonurilor. 
? Înteleg de ce esti îngrijorata, facu el. Evenimentul asta o sa aiba o influenta negativa asupra afacerilor.
Ea deveni deodata rigida, iar vocea capata o tonalitate fer¬ma, precisa:
? Trebuie sa plec, sa aranjez primirea supravietuitorilor. Discutam mai târziu.
Se întoarse si parasi încaperea.
Usa se închise în urma ei cu un suier slab. Panille ramase cu amintirea pasilor furiosi si a parfumului îmbatator.
Bineînteles ca trebuia sa plece, îsi spuse el. O asemenea catastrofa presupunea implicarea întregului personal calificat. Dar Ale era mai mult decât un simplu medic. Politica! Oare de ce am impresia ca în spatele tuturor crizelor politice stau la pânda comerciantii?




Constienta este darul Speciei-Zeu facut individului. Constiinta este darul Individului-Zeu facut speciei. În constiinta gasesti structura, forma constientei, frumu¬setea.
? Kerro Panille,
Avata, Traduceri
Cronici


? MA VISEAZA, se plânse Duque.
Vocea sa rasunase puternic, venind din penumbra care în¬valuise marea piscina organica.
Un supraveghetor alerga în graba sa o anunte pe Preoteasa-psihiatru. 
Într-adevar, Vata începuse sa viseze. Erau vise concrete. Vise proprii sau mostenite de la alge. Memoria lui Avata inclu¬dea amintiri ale omenirii, unele dobândite cu ajutorul aero¬statelor, altele nu stia cum... Însa erau despre moarte si durere. Visa chiar si amintiri de-ale Navei, cele mai stranii dintre toate. De generatii întregi, în constiinta umana nu mai penetrasera ast¬fel de informatii.
Nava! gândi Duque.
Nava traversa neantul precum un ac pliurile unei stofe: intra într-un loc si în aceeasi clipa iesea în altul, mult mai departe. Nava crease odata o planeta paradisiaca, populând-o cu oameni carora le-a cerut:
,,Hotarâti-va asupra modului în care Ma veti Adora!"
Apoi adusese oamenii pe Pandora, care nu era un paradis, ci o planeta acoperita aproape în întregime de un ocean imens. Valurile se miscau sub influenta ciclurilor neregulate ale celor doi sori. Ar fi fost o imposibilitate, daca Nava n-ar fi creat-o. Nava se situa mult deasupra legilor fizicii. Visele agitate ale Vata-ei erau strabatute de fulgere, permitându-i lui Duque sa vada.
"De ce adus Nava oamenii la mine?" întrebase Avata.
Nu raspunsesera nici oamenii, nici Nava. Apoi Nava pleca¬se, iar oamenii ramasesera. Noile alge ? fostul Avata ? nu sta¬pâneau acum decât un petic din fundul oceanului, iar visele lor inundau constiinta lui Duque.
Vata visa la nesfârsit.
Duque experimenta visele ei ca pe niste reproduceri vizuale impuse simturilor. Le cunostea sursa. Tot ceea ce venea de la ea avea un parfum anume, inconfundabil, imposibil de respins.
Vata visa despre o femeie numita Waela, si despre o alta, Hali Ekel. Visul-Hali îl tulbura profund. Îl simtea foarte real, ca si cum propriul lui trup urca toate acele pante si suporta durerile; ca si cum Nava îl deplasa pe el prin timp, spre alte dimensiuni, pentru a fi martor la crucificarea unui om. Stia ca Hali Ekel vedea toate acestea. Însa senzatiile ei erau acum senzatiile lui. Oare de ce unii dintre spectatori îl raneau scuipându-l, în timp ce altii îl mângâiau cu lacrimile lor?
Omul dezbracat ridica privirea spre Cer, strigând: "Iarta-i, Tata!"
Duque avu impresia ca aude mai degraba un blestem. Cu¬vintele îl zguduira profund, îl coplesira cu un sentiment teribil, terifiant. Sa ceri iertarea criminalului, si nu razbunare! Sa fii iertat pentru crima, si nu blestemat!
Preoteasa-psihiatru ajunse în sala. Robele lungi si pasii mari nu reuseau sa ascunda linia placuta a coapselor zvelte si sânii generosi. Trupul sau era de doua ori fascinant: o data pentru ca Simone detinea functia de PP si apoi pentru ca trebuia sa poarte acea fata guemesiana. Îngenunche lânga Duque si în camera se lasa imediat linistea. Nu se mai auzea decât gâlgâitul sistemelor de întretinere a vietii.
? Spune, Duque!
? Este real. (Vocea lui Duque era deformata, coplesita.) S-a întâmplat cu adevarat.
? Ce s-a întâmplat? insista ea.
Duque auzi o voce estompata, ca din departare, mult mai putin prezenta decât visul. Simtea suferinta lui Hali, trupul îm¬batrânit trimis de Nava pe acel cumplit Munte al Crucii; îi sim¬tea nedumeririle.
Ce vor oamenii acestia? De ce m-a adus Nava aici? 
Întrebarile ei erau si ale lui, însa raspunsurile ramâneau în¬valuite în mister.
PP-ul repeta întrebarea:
? Ce s-a întâmplat, Duque?
Vocea îndepartata era ca o insecta enervanta bâzâindu-i în ureche. I-ar fi placut s-o striveasca, sa scape de ea.
? Nava, spuse el.
Supraveghetorii tresarira. Însa nu si Simone:
? Se întoarce Nava?
Cuvintele ei îl umpleau de mânie. Vroia sa se concentreze asupra visului-Hali. Daca l-ar lasa în pace, poate ca ar reusi sa afle raspunsul la întrebari.
? Se întoarce Nava, Duque? Trebuie sa raspunzi!
? Nava este pretutindeni! racni el.
Strigatul alunga definitiv visul-Hali. Ce fiinta enervanta! Daca l-ar fi lasat în pace... ar fi putut gasi raspunsul. Fusese atât de aproape!
Vata visa acum un poet pe nume Kerro Panille... si mai era tânara aceea din visul anterior, Waela. Fata ei se se lasa mân¬gâiata de algele care pluteau la suprafata oceanului, însa trupu-i ardea în flacari alaturi de Panille... orgasmul lor puse stapânire pe Duque, din talpi pâna-n crestet, zguduindu-l ca o explozie, înlaturând toate celelalte senzatii.
PP-ul îsi întoarse ochii rosii spre supraveghetori, rostind sumbru:
? Nu veti povesti nimanui ceea ce ati auzit aici. 
Încuviintara cu totii, însa unii dintre ei se gândeau deja cui i-ar putea împartasi aceste revelatii ? unui prieten de încredere sau fiintei iubite. Era ceva mult prea important pentru a fi tinut sub lespedea tacerii.
Nava este pretutindeni!
Este oare prezenta si aici, în sala, sub o forma subtila si misterioasa? gândi Simone. Îi ceru lamuriri lui Duque, care aproape ca adormise savurând efectul relaxarii postcoitale.
? Pretutindeni este pretutindeni, murmura el.
Logica raspunsului nu putea fi pusa la îndoiala. Preoteasa-psihiatru privi în jur cu teama, scrutând ungherele umbrite ale încaperii. Supraveghetorii o imitara. Amintindu-si motivul pen¬tru care fusese chemata, Simone întreba:
? Cine te viseaza, Duque?
? Vata!
Vata tresari. Sânii sai tulburara suprafata întunecata a nutri¬mentului.
PP-ul se apleca spre urechea clapauga a lui Duque:
? Vata se trezeste?
Vorbise atât de încet, încât doar cei din apropiere reusira sa distinga susurul slab al cuvintelor, fara însa a întelege ceva.
? Vata ma viseaza pe mine, sopti Duque.
? Vata viseaza Nava?
? Daaaaaaa.
Le-ar spune orice, numai sa plece odata, sa-l lase în pace. Sa-l lase singur, prada viselor. Vise teribile... si minunate.
? Nava ne trimite vreun mesaj? întreba PP-ul.
? Plecati! gemu el.
Simone se lasa pe spate:
? Acesta este mesajul?
Duque nu raspunse.
? Unde sa plecam? continua ea. 
Însa Duque visa acum despre nasterea Vata-ei. Auzi vocea Waelei: "Copilul meu se va naste în ocean."
Repeta si el cuvintele.
? Duque, Nava ne porunceste sa mergem în adâncuri? mor¬mai PP-ul. (Duque nu fusese niciodata atât de coerent.)
Tacere. Duque contempla umbra Navei proiectata peste un desert însângerat si auzi vocea Ei ineluctabila: "Traversez Poarta Bivolului!"
Simone repeta întrebarea. Vocea ei devenise aproape un sus¬pin. Însa îsi dadu seama ca nu mai avea rost sa insiste. Semnele erau foarte clare: Duque transmisese mesajul si îsi pusese lacat la gura. Se ridica încet în picioare, simtindu-se deodata rigida, batrâna si obosita, desi nu avea decât treizeci si cinci de ani. Gândurile îi umblau alandala prin cap. Care era semnificatia mesajului? Trebuia sa fie analizat cu multa precautie. Cuvintele fusesera clare, precise... Însa nu puteau fi oare interpretate si în alt mod?
Suntem copiii Navei?
Asta era o întrebare esentiala. Ridica încet privirea, plim¬bându-si-o pe deasupra tuturor celor prezenti:
? Tineti minte ce v-am poruncit!
Ei încuviintara înca o data, însa dupa câteva ore întreg Vashon-ul fierbea: Nava se întorsese. Se trezea Vata. Nava le poruncise tuturor sa mearga în adâncuri.
Pâna la caderea noptii, alte saisprezece Insule aflasera ? prin radio ? despre mesajul transmis de Duque. Tritonii, care spionau comunicatiile radio de la suprafata si aveau oameni de încredere printre supraveghetorii Vata-ei, cerura PP-ului sa le dea lamuriri:
? Este adevarat ca Nava a aterizat pe Pandora, în apropierea Vashon-ului? Este adevarat ca le-a poruncit Insularilor sa mi¬greze spre adâncuri? 
Întrebarile nu se opreau aici. Preoteasa-psihiatru, dându-si seama ca printre supraveghetorii Vata-ei se aflau numerosi spioni si ca ordinele ei fusesera încalcate, aborda tinuta cea mai protocolara, raspunzând categoric:
? Toate revelatiile Vata-ei necesita o analiza foarte atenta si trebuie sa fie însotite de rugaciunile PP-ului. Atunci când va fi nevoie sa stiti, vi se va spune.
Era cel mai nepoliticos raspuns pe care-l daduse vreodata Tritonilor, însa cuvintele rostite de Duque o întorsesera pe dos. În plus, tonul folosit de Tritoni merita ? poate nu chiar cu vârf si îndesat ? mustrarile ei oficiale. Obiectiile lor puteau fi consi¬derate de-a dreptul jignitoare. Desigur, stia prea bine ca o mi¬grare rapida si masiva a Insularilor spre adâncuri era imposibila! Foarte multi dintre ei s-ar fi confruntat cu probleme de adaptare fizica si psihica. De aici trase concluzia ca mesajul lui Duque trebuia sa primeasca o alta interpretare. Si, înca o data, admira întelepciunea strabunilor care se gândisera sa combine functia de preot cu cea de psihiatru.




Cei care se aventureaza cu navele lor pe valuri, Cei care îsi câstiga existenta în apele oceanului, Aceia vad lucrarile Domnului Si minunile Sale în adâncuri.
? Cartea Crestina a Mortilor


BRETT NU REUSI sa mai sara pe chei. Simtind bulina* înfasurându-i-se în jurul gleznei, întelese ca se va scufunda. Tra¬se repede o gura de aer înainte de a atinge apa si cauta cu disperare ceva de care sa se apuce. Gasi degetele lui Twisp, însa le pierdu fara sa-si dea seama. Luntrea ? adevarata ancora care îl tragea spre adâncuri ? lovi la un moment dat o proeminenta a Insulei si se dadu peste cap. Zmucitura îl proiecta spre centrul lagunei si pret de o clipa avu impresia ca scapase din lat. Iesi la suprafata, la aproximativ zece metri departare de chei. Desi valurile uriase vuiau îngrozitor, îl auzi pe Twisp strigându-l. Insula devenea tot mai mica, ceea ce însemna ca luntrea se desprinsese de cablul care o tinea legata de chei. Inspira puter¬nic, umplându-si plamânii pâna la refuz, si simti bulina tragân¬du-l spre Insula. Se încovoie încercând sa se elibereze, însa cablul facuse un nod în jurul gleznei. Zbaterea sa tulbura echi¬librul fragil al luntrei care se rostogoli de pe platforma unde îsi gasise un refugiu precar. Simti cablul întinzându-se din nou si tragându-l la fund.
*Parâma pentru manevrarea pânzelor inferioare ale unei nave
O racheta de avertisment colora apa cu reflexe portocalii. Suprafata parea linistita, însa nu era decât calmul de dinaintea unui alt val seismic. Apoi totul deveni o ceata, simti masa imen¬sa de apa rasucindu-i cu salbaticie... cablul care îl ducea încet dar sigur spre adâncuri... presiunea care îi strivea narile, fruntea si pieptul.
Am sa ma înec!
Deschise larg ochii. Ce straniu! Vedea totul foarte clar, imaginile fiind chiar mai bune decât cele de noapte. Culorile dominante erau rosul si albastrul, în nuante întunecate. Durerea din piept devenea insuportabila, însa nu dadu drumul aerului din plamâni, încercând sa prelungeasca ultimele mângâieri ale vietii. Îl îngrozea gândul sa ia o gura de apa, sa moara sufocat...
Întotdeauna am crezut ca am sa mor sfâsiat de un Nemilos.
Primele bule de aer îi scapara printre buze, lasându-l prada panicii. Simti un torent cald pe pântece si îsi rasuci capul, ca sa vada. Era propria lui urina, care se lipise de el ca un giulgiu, respingând presiunea rece a apei.
Nu vreau sa mor!
Ochii urmareau ascensiunea bulelor de aer, surprinzându-l în continuare cu claritatea imaginilor. Suprafata însa nu se mai vedea, devenise o amintire inaccesibila. 
În acel moment, când îsi dadu seama ca pierduse orice speranta, prinse cu coada ochiului o strafulgerare întunecata... miscarea unei umbre pe fundalul negru. Întoarse capul spre ea si zari o femeie înotând sub el. Purta un costum atât de fin si de transparent, încât parea dezbracata. Avea ceva în mâna. Brett simti întinderea cablului, o smucitura brusca, apoi deveni liber.
Sirena!
O vazu rasucindu-se, bagând cutitul la loc în teaca lipita de picior si ridicându-se apoi spre el. Ochii ei mari si albi contras¬tau cu fata închisa la culoare.
Presiunea din plamâni învinse în cele din urma bariera bu¬zelor, împingând bulele de aer afara într-un suvoi de nestavilit, arzându-i în trecere gâtlejul si gura. Sirena îl prinse de subsuoara si acum reusi sa o vada mai bine: era tânara, supla, cu o musculatura superba. Îl trase spre ea. Lipsa de oxigen îl facea sa-si simta teasta inundata de fulgere orbitoare. Apoi gura ei se lipi de a lui, turnându-i viata pe gâtlej.
Savura senzatia minunata, expira, apoi primi din nou o gura de viata. Vazu pestele-cu-aer lipit de gâtul sirenei si îsi dadu seama ca primea jumatate din excesul pe care circulatia sanguina îl aducea plamânilor ei. Auzise de chestia asta, însa nu crezuse ca o va experimenta vreodata.
Ea se retrase putin, tragându-l de brat. Brett expira si din nou primi aer.
Zari o echipa de Tritoni lucrând pe culmea unei înaltimi submerse. Algele uriase unduiau în spatele lor si faruri mici straluceau pe stâncile ascutite.
Panica disparu, putin câte putin. Vazu ca salvatoarea sa purta un snur în jurul taliei, de care erau prinse greutati. Peste¬le-cu-aer legat de gâtul ei era albicios, brazdat de vene negre si avea branhii pe tot corpul. Contrasta puternic cu pielea fina, neteda si întunecata a Sirenei.
Durerea plecase din plamâni, mutându-se în urechi. Scutura capul si începu sa se traga de o ureche. Ea îl vazu si îl strânse de brat pentru a-i atrage atentia. Îsi prinse narile cu doua degete, mimând o expirare puternica. Apoi arata spre nasul lui. El o imita si simti o pocnitura în urechea dreapta. Neplacuta, însa durerea disparu. Repeta procedura si pentru urechea stânga.
Când îi dadu urmatoarea gura de aer, Sirena ramase mai mult timp lipita de el. Dupa care se desprinse si îi surâse. Brett fu inundat de caldura unui val de fericire.
Traiesc! Traiesc!
Privi dincolo de pestele-cu-aer, admirând felul în care Sire¬na lovea apa cu picioarele, muschii puternici încordându-se pe sub costumul lipit de piele. Farurile de pe stânci ramasera în urma.
Fara veste, fata îl trase de brat, oprindu-l în spatele unui tub metalic stralucitor, lung de aproape trei metri. Zari câteva mâ¬nere, o cârma micuta si sistemele de propulsie. Recunoscu obiectul, îl mai vazuse si în holograme: era un cal tritonian. Ea îi puse mâinile pe mânerele din spate, apoi îi dadu o noua gura de aer. O vazu desprinzând un cablu legat de partea din fata a obiectului si cu o miscare lejera se ridica deasupra. Îi arunca o privire, cerându-i sa o imite. El se conforma si strânse picioarele în jurul metalului rece, tinându-se bine de mânere. Ea încuviinta si mesteri ceva. Brett simti o vibratie usoara gâdilându-i pi¬cioarele. Vazu farul din fata aprinzându-se si un tub iesind dintr-un compartiment al calului. Sirena îl prinse si i-l duse spre gura. Si ea purta unul, pentru a da ragaz pestelui-cu-aer sa se întremeze dupa efortul depus. Acesta parea mai micut si mai scofâlcit decât la început.
Brett prinse mustiucul în gura si scoase buzele în afara, strângându-le în jurul tubului.
Inspira pe gura, expira pe nas.
Fiecare Insular era obligat sa se deprinda cu viata pe submersibile si cu echipamentul de salvare tritonian.
Expira, inspira.
Plamânii se umpleau cu aer rece, bogat si binefacator.
Simti apoi o zmucitura si ceva îi atinse usor glezna stânga. Sirena îl apuca de genunchi, tragându-l mai aproape, si îl invita sa o prinda cu mâinile de talie. Brett nu mai vazuse niciodata o femeie dezbracata, iar costumul ei transparent lasa sa se vada totul. Oricât de de lipsita de romantism ar fi fost situatia, trupul ei îl impresiona deosebit de placut.
Calul începu sa urce, apoi plonja spre adâncuri. Parul Sire¬nei se învolbura în curentul fluid, acoperind pestele-cu-aer si mângâindu-i obrajii. 
Îi admira umerii netezi si suvitele printre care reusea sa distinga, în umbrele îndepartate, un fantastic joc de lumini: mari, mici, difuze... nenumarate. Începura sa apara forme vizibile: zi¬duri si turnuri, platforme netede, pasaje întunecate si pesteri. Luminile devenira ferestre din plaz, iar Brett îsi dadu seama ca intrau într-o metropola tritoniana. Probabil ca era un centru foar¬te important, judecând dupa iluminatie si întindere. Dansul scân¬teietor îl captiva, oferind ochilor de mutant imagini încântatoare. Era coplesit de senzatii pe care nu se crezuse capabil sa le experimenteze vreodata. Unele se datorau miracolului ca supra¬vietuise, iar cealalta era oferita de privelistea grandioasa, cu totul noua pentru el.
Calul intra într-o zona turbulenta, începând sa se rasuceasca în toate directiile. Brett avea dificultati cu pastrarea echilibrului; la un moment dat, piciorul pierdu contactul cu punctul de spri¬jin. Salvatoarea sa reactiona prompt, întorcându-se spre el si invitându-l sa o cuprinda din nou pe dupa talie. Piciorul ei îl cauta pe al lui, încolacindu-l. Apoi se concentra asupra comenzi¬lor, conducând calul spre o aglomerare vasta de blocuri si cu¬pole.
Mâinile lui Brett pipaiau pântecele Sirenei. Propria sa îm¬bracaminte i se paru dintr-o data ridicola si pentru prima oara întelese de ce preferau Tritonii costumele de scafandru sau nu¬ditatea. Atunci când desfasurau o activitate de lunga durata într-un mediu ceva mai rece purtau costume de scafandru, dar daca nu erau obligati sa stea mult timp în apa, sau acolo unde circulau curenti calzi, se simteau foarte bine în pielea goala. Pantalonii largi fluturau si îi biciuiau coapsele, iritându-l.
Ajunsesera deja în apropierea complexului de cladiri; Brett începu sa le vada dintr-o perspectiva cu totul noua. Turnul din fata, de exemplu, se ridica maiestuos, pierzându-se în ceata nea¬gra de deasupra. Îi cauta vârful cu privirea si descoperi ca la suprafata se lasase noaptea.
Probabil ca nu ne aflam la o adâncime prea mare, gândi el. Turnul asta s-ar putea înalta deasupra apei! 
Însa nici un Insular nu raportase descoperirea unei structuri de acest fel.
Fereasca Nava ca vreuna dintre Insule sa se ciocneasca de un astfel de lucru!
Lumina care venea dinspre cladiri era pentru el mai mult decât suficienta. Dar cum de gasise salvatoarea lui drumul? Stia foarte bine ca distanta fusese parcursa într-un întuneric aproape deplin ? pentru un ochi normal. Apoi pricepu ca Sirena se diri¬jase dupa farurile fixate pe fundul oceanului, care defineau co¬ridoare colorate în rosu si verde.
Deasupra apei se simtise întotdeauna în largul sau, chiar si noaptea. Însa aici, suprafata devenise o pata neagra si îndepar¬tata. Lua o gura mare de aer din tub si se trase mai aproape de tânara femeie, strângând-o de mijloc. Ea îl mângâie usor pe mâna si conduse masina printr-un labirint de canioane abrupte. La un moment dat executa un viraj si ajunsera într-un spatiu larg, bine luminat, încadrat de câteva cladiri înalte. Chiar în fata se contura o structura în forma de cupola, din care ieseau plat¬forme pentru acostare. În jurul lor, scaldati într-o lumina puter¬nica, trebaluiau multi oameni. Brett zari un sir de sasuri prin care intrau sau ieseau înotatorii. Sirena manevra încet spre o platforma, acostând. Un Triton prinse calul de mânerul montat în spate si fata îi facu semn lui Brett sa inspire adânc. El se conforma. Ea îi înlatura cu delicatete aparatul de la gura, apoi îsi scoase pestele-cu-aer si îl aseza în colivia plasata lânga sas.
Trecura mai departe, patrunzând într-o camera unde apa disparu repede, fiind înlocuita cu aer respirabil. Brett se trezi într-o mica baltoaca, fata-n fata cu Sirena. Apa îi curgea pic-pic de pe haine. Ea era aproape uscata, de parca atât pielea cât si costumul de scafandru fusesera unse cu o substanta uleioasa.
? Eu ma numesc Scudi Wang, rosti ea. Tu?
? Brett Norton. (Râse, stingherit.) Mi-ai... mi-ai salvat viata.
Râse din nou, dându-si seama cât de ridicola si inutila fu¬sese ultima afirmatie.
? Eram în turul de cautare si interventie, spuse Sirena. Atunci când se produc valuri seismice si suntem în apropierea unei Insule, intram întotdeauna în alerta maxima.
Brett auzea pentru prima oara de asa ceva, însa nu se mira. Pentru el, viata era pretioasa si i se parea normal ca toti sa gândeasca la fel. Chiar si Tritonii.
? Esti ud leoarca, glasui ea privindu-l din cap pâna-n pi¬cioare. Ai pe cine sa anunti ca traiesti?
Traiesc! Gândul îl facu sa respire mai repede. Traiesc!
? Da. As putea trimite un mesaj?
? Desigur. Dar mai întâi trebuie sa îndeplinim niste forma¬litati.
Brett sesiza ca Sirena, la rândul ei, îl privea cu interes. Estima ca avea aproximativ aceeasi vârsta ca si el ? saisprezece, cincisprezece ani. Era miniona, cu sânii mici si un ten bronzat caracteristic mai degraba Insularilor. Ochii verzi cu pete aurii îi aruncau priviri calme. Nasul cârn îi dadea un aer strengaresc ? pentru o clipa, avu senzatia ca semana cu orfanii de pe coridoa¬rele Vashon-ului, care îl impresionau cu ochii lor larg deschisi si sinceri. Umerii ei erau bine proportionati si înzestrati cu muschi mentinuti într-o forma perfecta. Cicatricea pestelui-cu-aer iesea în evidenta la baza gâtului: o linie rozalie contrastând cu suvitele negre de par ud.
? Esti primul Insular pe care l-am salvat vreodata, glasui ea.
? Eu... aaahh...
Scutura din cap, dându-si seama ca nu gasea cuvintele pen¬tru a-si exprima recunostinta. Spuse, cu o voce nesigura:
? Unde suntem?
? Acasa, raspunse ea firesc. Aici locuiesc eu. (Îsi desprinse centura cu greutati înfasurata în jurul taliei, agatând-o de umar.) Vino. Sa-ti fac rost de haine uscate.
Fata deschise o poarta, iar el porni dupa ea lasând în urma o dâra de apa. Patrunsera într-un culoar. Era frig, dar asta nu îl împiedica sa admire mersul vioi al lui Scudi. Se grabi sa o prinda din urma. Culoarul îi dadea o senzatie stranie ? podea ferma, ziduri dure luminate de tuburi fluorescente. Culoarea ar¬gintie a peretilor era întrerupta din loc în loc de usi pe care fusesera pictate diverse simboluri colorate ? unele verzi, altele galbene, mai rar albastre.
Scudi se opri în dreptul unei intrari cu coduri albastre si o deschise. Intrara într-o sala spatioasa, cu multe sertare însirate de-a lungul peretilor. În centru se gaseau patru rânduri de banci. Pe peretele opus, Brett zari o alta poarta. Sirena deschise un sertar si îi arunca un prosop albastru, apoi îngenunche, deschise un alt sertar si începu sa cotrobaie prin el. În cele din urma gasi o camasa si pantaloni, se ridica în picioare si le întinse încercând sa-si dea seama daca se potriveau masurilor lui Brett.
? Astea cred ca au sa-ti vina bine. Daca nu, le vom înlocui mai târziu, spuse ea punându-le pe o bancuta apropiata.
Pantalonii aveau o culoare verde-pal iar camasa se tragea pe cap asemenea unui tricou. Ambele fusesera confectionate dintr-un material fin si usor pe care Brett nu îl mai vazuse pâna atunci. Se sterse pe fata si pe par, apoi ramase locului, nehotarât. Din haine înca îi mai picurau stropi de apa. Stia ca Tritonii erau obisnuiti cu nuditatea. Însa el nu... mai ales ca acum se afla în compania unei femei superbe.
Ea îsi scoase cu miscari foarte naturale costumul de scafan¬dru, gasi o salopeta bleu într-un alt sertar, apoi se aseza pe o bancuta si începu sa se stearga cu un alt prosop. Brett împietrise, incapabil sa-si dezlipeasca ochii de pe trupul ei.
Cum sa-i multumesc? se întreba el. Mi-a salvat viata, dar se poarta de atât de natural, de parca ar fi fost o nimica toata. De fapt, ea facea totul cu naturalete. O privea în continuare, fascinat, si la un moment dat simti o efervescenta placuta în pantalonii reci, urmata de erectie. Obrajii îi fura cuprinsi de flacari. Îsi roti privirea, cautând cu disperare o camaruta sau macar un paravan în spatele caruia sa se ascunda si sa-si schim¬be hainele. Nimic. 
Încordarea lui era atât de evidenta, încât Sirena o sesiza în cele din urma. Îsi plimba, amuzata, dintii pe deasupra buzei inferioare: 
? Îmi pare rau, am uitat. Se spune ca Insularii sunt foarte rusinosi. Asa este?
Obrajii lui Brett se colorara si mai puternic:
? Da.
Scudi îsi puse repede salopeta si trase fermoarul.
? Am sa întorc capul. Dupa ce te îmbraci mergem sa mân¬cam.
Locuinta ei avea aceeasi culoare argintie ca si culoarele, masurând aproximativ patru metri pe cinci. Brett înca nu reusise sa se acomodeze cu colturile drepte si muchiile ascutite. Din pereti ieseau doua paturi-canapele înguste, acoperite cu paturi de rosii si galbene, pe care fusesera imprimate motive geome¬trice dispuse în spirala. Un colt al camerei era ocupat de o ma¬suta de bucatarie, iar în cel opus se gasea o toaleta. Usa de acolo statea deschisa, lasând sa se vada baia, cu dus si o cada micuta afundata în podea. Totul ? podea, tavan, pereti ? parea construit din acelasi material. Brett îsi plimba mâna peste un perete, sim¬tindu-l rece si rigid.
Scudi gasi o saltea verde sub un pat si o aseza pe cel de lânga.
? Fa-te comod, îl îndemna ea.
Se îndrepta spre masuta de bucatarie, atinse un buton si camera se umplu de vibratiile unei melodii stranii.
Brett lua loc pe patut. Se asteptase sa dea din nou peste un material tare însa, surprinzator, descoperi ca suprafata era elas¬tica si facea un compromis acceptabil cu formele trupului. Se întinse cât era de lung.
? Ce-i cu muzica asta?
Ea deschisese un dulapior. Întoarse capul, raspunzându-i:
? Balene. Ai auzit de ele?
Brett îsi pironi ochii în tavan:
? Mi s-a spus ca în lista cu inventarul celulelor de hibernare apar si balenele. Mamifere pamântene uriase, care traiesc în adâncuri.
Ea facu semn cu capul spre difuzorul aflat deasupra buto¬nului:
? Cântecul lor este deosebit de linistitor si placut. Mi-ar placea sa le ascult dupa ce vor fi coborâte de pe orbita.
Brett se lasa învaluit de succesiunea armonioasa a sunetelor, când înalte, când joase. Aveau un efect calmant, la fel ca si suprafata oceanului într-o dupa-amiaza linistita si târzie. Nu reu¬sea sa se concentreze asupra cuvintelor rostite de fata. În ciuda cântecului balenelor, sau poate datorita lui, în camera se insta¬lase o pace adânca, infiltrându-i-se prin toti porii, dându-i o senzatie unica.
? Cu ce te ocupi? întreba Scudi.
? Sunt pescar.
? Foarte bine, spuse ea, foindu-se pe lânga masa. Înseamna ca esti aproape tot timpul deasupra valurilor. Valurile si curentii furnizeaza energia.
? Da, am auzit. Tu cu ce te ocupi... atunci când nu esti în misiunile de supraveghere si interventie?
? Matematizez valurile. Asta este ocupatia mea de baza.
Matematizeaza valurile? Habar n-avea ce însemna asta. De fapt, abia acum îsi dadu seama cât de putine lucruri stia despre viata Tritonilor. Arunca o privire prin camera. Peretii erau tari. Dupa experienta din sala-cu-sertare se asteptase sa fie si reci. Însa aprecierea lui fusese gresita, acestia radiau o caldura confortabila. Nici Scudi nu parea rece. În drum spre camera întâlnisera multi oameni pe culoare. Multi o salutasera, conti¬nuându-si apoi discutia cu prietenii sau colegii de munca. Toti se deplasau grabiti, cu un pas sigur, iar culoarele nu erau peste tot blocate de aglomeratii în care trebuia sa strângi din umeri ca sa poti trece mai departe. Unii umblau dezbracati, purtând doar o centura de lucru în jurul taliei. Totusi, nimic din agitatia ex¬terioara nu penetra în aceasta camera. (Pe Insule, peretii organici transmiteau pâna si cele mai mici zgomote.) Aici puteai alege între caldura si agitatia zgomotului sau luxul unei oaze de liniste aflate la doar câtiva metri departare.
Scudi mesteri ceva si peretii fura inundati de culori stralucitoare, galbene si verzi, care se succedau precum valurile. Panglici lungi unduiau sub influenta unui curent. O compozitie abstracta. Brett era fascinat de felul în care succesiunea tentelor pe pereti se armoniza cu cântecul balenelor.
Ce-as putea sa-i spun? Stau singur în camera cu o fata superba si nu-mi trece nimic prin minte. Excelent, Norton! Te pricepi de minune sa faci conversatie!
Oare cât timp trecuse de când erau împreuna? La suprafata tinea evidenta timpului studiind variatia luminii. Aici, lumino¬zitatea era constanta. Se simtea dezorientat.
Scudi lucra cu spatele la el. Apasa un buton montat pe perete, iar Brett o auzi soptind ceva într-un transfon tritonian. Toate aceste sisteme de comunicatie îl impresionara puternic, reamintindu-i de prapastia tehnologica dintre Insulari si Tritoni. Uite, Tritonii aveau de exemplu chestia asta, transfonul; Insularii nu îl gaseau pe lista de produse comercializate. Era sigur ca putea fi procurat pe piata neagra, însa la ce bun daca nu puteai vorbi decât cu Tritonii! Submersibilele insulare aveau în dotare echipamente de comunicatie portabile care prindeau câteva ca¬nale transfonice, dar asta se întâmpla doar pentru ca folosea atât Tritonilor, cât si Insularilor. Primii deveneau foarte snobi atunci când venea vorba despre bogatiile sau realizarile lor!
Se auzi un suierat slab, pneumatic, în dreptul masutei de bucatarie. Scudi se întoarse spre el, tinând în mâna o tava cu câteva cupe si tacâmuri. Puse tava pe podea, între cele doua paturi, si îsi aranja o perna la spate.
? Eu nu prea gatesc, îi explica ea. Bucataria centrala este mai rapida, însa adaug condimentele cu mâna mea. Celor de-acolo le cam lipseste imaginatia!
? Da?
Scudi descoperi doua cupe, lasând mirosurile aromate sa-i încânte narile.
? Oamenii sunt curiosi sa afle mai multe date despre tine, continua ea. Am primit câteva apeluri, dar le-am spus sa mai astepte. Mi-e foame si sunt obosita. Tu nu?
? Ba da, si mie mi-e foame, recunoscu el. 
Îsi plimba din nou privirea prin camera. Nu erau decât aces¬te doua patuturi. Fata se astepta cumva ca el sa doarma aici... cu ea?
? Tata m-a învatat sa gatesc, facu ea, punându-si o cupa în poala si mestecând cu lingurita.
Brett o imita, alegând cupa cea mai apropiata. Ritualul Insu¬larilor era diferit, observa el. Scudi îndreptase deja lingura spre gura. Pe Insule erau serviti întâi oaspetii, apoi gazdele mâncau ceea ce mai ramânea. Auzise ca nu era indicat sa-i tratezi pe Tritoni în acelasi fel ? ei mâncau adesea totul si nu mai lasau nimic gazdelor. Scudi îsi linse câteva picaturi de supa de pe dosul palmei.
Duse si el lingura la gura.
Delicioasa!
? Aerul ti se pare suficient de uscat? îl întreba ea.
El încuviinta cu gura plina de supa.
? Camera este cam mica, însa îmi este mai usor sa o acli¬matizez asa cum îmi place mie. Si o pot pastra mai curata. Eu lucrez mult la suprafata si m-am obisnuit cu atmosfera uscata, ba chiar îmi place. Umiditatea din pasaje si locurile publice încep sa ma deranjeze.
Bau direct din cupa.
Brett o imita, apoi dori sa stie:
? Ce se va întâmpla cu mine? Când am sa ma întorc la suprafata?
? Discutam despre asta dupa ce terminam de mâncat.
Lua capacele de pe alte doua cupe, lasând sa se vada bu¬catelele de peste plutind într-un sos negru. Una i-o întinse lui Brett, împreuna cu o pereche de betigase confectionate din os.
? Bine, dupa ce mâncam, accepta el.
Dupa care mesteca o îmbucatura. Era foarte picanta. Îi da¬dura lacrimile, însa ramase cu un gust placut în gura.
? Asa e obiceiul la noi, explica Scudi. Mâncarea aduce li¬niste în corp. Ti-as putea spune: "Brett Norton, ai scapat de orice pericol si te simti bine." Însa stiu cât de strain îti este mediul nostru. În plus, ai trecut printr-o aventura cumplita. Tre¬buie sa-i vorbesti trupului tau cu limbajul pe care-l întelege cel mai bine pentru ca apoi sa poti lua o decizie corecta. Hrana si odihna ? cu astea trebuie sa începi.
Brett aprecie întelepciunea sfatului si continua, savurând fiecare bucatica. Desi era mai scunda decât el, Scudi mânca tot atât de mult. Îi placea sa o urmareasca pescuind cu betigasele prin cupa si ridicându-le apoi spre buze.
Ce gura minunata are! gândi el, amintindu-si prima portie de viata pe care o primise de la ea.
Privirile lor se întâlnira, iar Brett îsi coborî ochii asupra cupei.
? Oceanul ne absoarbe energia si caldura, spuse ea. Eu port cât mai putin posibil costumul de scafandru. Dusuri fierbinti, hrana fierbinte, paturi calde... ne sunt indispensabile. Ai lucrat pe submersibilele insulare, Brett?
Întrebarea ei îl prinse pe nepregatite. Tocmai începuse sa creada ca persoana lui nu o interesa deloc.
Poate ca eu reprezint pentru ea un fel de obligatie, îsi spu¬se. M-a salvat si acum trebuie sa aiba grija de mine.
? Lucrez ca pescar la un contractor pe nume Twisp. Mai ales pe el as vrea sa-l înstiintez ca n-am murit. E un barbat ciudat, dar n-am vazut un alt pescar mai bun.
? La suprafata, rosti ea. E foarte periculos, nu? Din cauza Nemilosilor. Ai vazut vreodata Nemilosi?
Brett înghiti cu noduri:
? Luam pasari cu noi, pe barca. Ele ne avertizeaza.
Spera din suflet ca ea sa nu-i fi remarcat ezitarea.
? Noi ne temem de plasele voastre, zise Scudi. Uneori vizibilitatea este foarte slaba si nu reusim sa le evitam. Multi Tritoni au pierit din cauza lor.
El încuviinta, amintindu-si de Nemilosi, de sânge, si de ceea ce îi spusese Twisp despre Tritonii prinsi în plase. Ce-ar fi daca i-ar povesti lui Scudi întâmplarea traita pe luntre? Sau despre reactia ciudata a Tribunalului Maritim? Mai bine nu... Probabil ca nu ar întelege. Si s-ar crea o bariera între ei doi.
? Nu-ti place sa lucrezi în submersibilele insulare? îi arunca ea, în graba. Stiu ca sunt moi, organice, nu seamana cu ale noastre, dar...
Dupa felul în care vorbise, Brett îsi dadu seama ca Scudi sesizase sovaiala lui.
? Cred... cred ca mi-ar placea sa ramân cu Twisp, în caz ca nu se întoarce pe submersibile. As vrea sa-l stiu linistit, sa nu-si mai faca probleme din cauza mea. 
? Întâi ne odihnim si dupa aceea mergem sa discutam cu cineva care ne poate ajuta. Tritonii calatoresc departe, cutreiera întreaga planeta. Vei afla ce mai face Twisp si îi vei trimite un mesaj... daca asta vrei.
? Cum adica, daca vreau? (Se holba la ea, încercând sa înteleaga.) Adica as putea alege sa... dispar?
Sprâncenele lui Scudi se ridicara, accentuându-i aerul stren¬garesc.
? Acolo unde vrei sa fii, acolo vei ajunge. Ceea ce vrei sa fii, aia vei deveni. E simplu, nu?
? Nu poate fi chiar atât de simplu.
? Daca nu ai încalcat legea, exista sanse sa ramâi aici. Lu¬mea Tritonilor este mare si încapatoare. N-ai vrea sa stai?
Tacu brusc, asaltata de un acces de tuse, iar Brett se întreba daca nu cumva ar fi vrut sa spuna "sa stai aici, cu mine?" Scudi parea dintr-o data mai matura, mai tacuta. Tragând cu urechea la discutiile purtate printre Insulari, Brett ramasese cu impresia ca Tritonii erau mai sofisticati, se simteau pretutindeni în largul lor, stiau mai multe decât Insularii.
? Stai singura? întreba el.
? Da. Aici locuia mama. Si este foarte aproape de locul în care traia tata.
? Membrii unei familii tritoniene stau separati?
? Parintii mei... erau niste încapatânati, amândoi, facu ea încruntându-se. Nu puteau trai unul lânga altul. Eu am locuit multa vreme cu tata, dar... aahhh... a murit.
Scutura din cap, si Brett întelese ca amintirile o dureau. 
? Îmi pare rau, glasui el. Mama ta unde este?
? A murit si ea. (Îi evita privirea.) S-a încurcat într-o plasa de pescuit... n-a trecut nici un an de-atunci. (Întoarse din nou capul spre el, încerca sa înghita, însa nu reusi. Nodul era prea mare.) A fost greu... mama si-a gasit un amant, pe GeLaar Gallow. Asta a fost dupa...
Dadu iarasi din cap. Cuvintele parca nu vroiau sa iasa.
? Iarta-ma, Scudi. N-am avut intentia sa-ti trezesc amintiri dureroase.
? Dar eu vreau sa vorbesc despre ele! Aici n-am pe nimeni cu care sa... Adica... cei mai buni prieteni ai mei ocolesc subiec¬tul si eu... (Îsi trecu palma peste obrazul stâng.) Tu esti un prieten nou, si ma asculti.
? Bineînteles, însa nu vad ce...
? Dupa ce a murit tata, mama a preluat... Stii ca tatal meu a fost Ryan Wang, stapân peste o avere incredibila?
Wang! tresari Brett. Comertul Tritonian. Salvatoarea sa era o mostenitoare extrem de bogata!
? Eu n-am... n-am banuit ca...
? Nu trebuie sa te simti jenat. În sfârsit, Gallow urma sa-mi devina tata vitreg. Înainte sa moara, mama i-a cedat controlul asupra celei mai mari parti din mostenirea lasata de parintele meu.
? Deci tie nu ti-a mai ramas nimic.
? Poftim? Aaa, adica din partea tatei. Nu asta este problema mea. În plus, noul meu tutore este Kareen Ale. Tata i-a lasat... multe. Erau foarte buni prieteni.
? Dar care este problema ta?
? Toti fac presiuni asupra lui Kareen, sa se marite cu Gallow. Iar Gallow abia asteapta.
Brett observa ca buzele ei se albeau ori de câte ori rosteau numele lui Gallow.
? Ce nu-ti place la Gallow asta? întreba el.
? Ma înspaimânta! sopti Scudi.
? De ce? Ce-a facut?
? Nu stiu. Însa facea parte din echipaj atunci când a murit tata... si când a murit mama.
? Bine, dar... mama ta... parca spuneai ca era vorba de o plasa de pescuit.
? O plasa de pescuit a Insularilor. Asa mi-au spus.
Brett coborî privirea în podea, amintindu-si de recenta în¬tâmplare cu Tritonul prins în plasa si sfârtecat de Nemilosi. Zarindu-i expresia stânjenita, Scudi încerca sa-l linisteasca:
? Nu-ti port pica. Vad ca-ti pare rau. Toti Tritonii stiu ca trebuie sa se fereasca de plasele de pescuit. Mama cunostea pericolele la care se expunea.
? Ai spus ca Gallow era cu parintii tai atunci când au murit. Crezi ca...?
? N-am spus nimanui asta. Nu stiu de ce-ti marturisesc tie, dar îmi inspiri încredere. Si... vreau sa spun... 
? Îti sunt dator.
? Nu, nu! Nu m-am gândit la asa ceva. Pur si simplu... îmi placi. Îmi place figura ta si felul în care asculti.
Brett ridica ochii si privirile lor se întâlnira.
? Nu te poate ajuta nimeni? Ai amintit despre Kareen Ale... Toti o cunosc. Ea nu poate...
? Niciodata nu i-as putea spune asemenea lucruri!
O privi atent câteva clipe, remarcând socul si teama întipa¬rite pe fata ei. Povestile Insularilor vorbeau despre pasiunile malefice care condimentau viata societatii tritoniene. Violenta era aici la ea acasa. Însa ceea ce sugera Scudi...
? Te întrebi daca nu cumva Gallow a fost implicat în moar¬tea parintilor tai?
Ea încuviinta, fara a scoate un cuvânt.
? Ce te face sa banuiesti asta?
? Mi-a cerut sa semnez mai multe documente, însa eu am zis ca nu ma pricep si am rugat-o pe Kareen sa ma sfatuiasca. Nu cred ca Gallow i-a aratat aceleasi hârtii pe care mi le-a pus mie în fata. Ea înca nu s-a pronuntat.
? Te-a... (Brett îsi drese glasul.) Vreau sa spun ca... tu esti... adica, stii, uneori Insularii se casatoresc foarte tineri.
? Nu, n-a fost nimic de genul asta, cu exceptia faptului ca-mi spune mereu sa ma maturizez mai repede. Este o gluma. Zice ca a cam obosit asteptându-ma.
? Ce vârsta ai? 
? Împlinesc saisprezece luna viitoare. Tu?
? Eu voi împlini saptesprezece peste cinci luni.
Scudi îi studie palmele batatorite, remarcând urmele adânci lasate de sforile plasei de pescuit.
? Palmele tale spun ca muncesti cam mult, pentru un Insu¬lar. 
Îsi acoperi imediat gura cu mâna si facu ochii mari. Dar era prea târziu, cuvintele scapasera.
Brett auzise multe bancuri de-ale Tritonilor, despre Insulari care trândaveau bronzându-se la soare în timp ce Tritonii cons¬truiau o lume subacvatica. Se încrunta.
? Am o gura cam sloboda, care adesea vorbeste fara mine, se scuza ea. Uite ce prostii fac. De-abia am gasit pe cineva care îmi poate fi cu adevarat prieten, si l-am si jignit.
? Insularii nu sunt lenesi.
Scudi se apleca spre el, luându-i palma într-ale sale:
? E suficient sa ma uit la tine ca sa-mi dau seama ca e vorba de scorneli rautacioase.
Brett îsi trase mâna. Înca se mai simtea tulburat si jignit. Realitatea cruda si amara iesise la suprafata. Degeaba încerca Scudi sa o acopere.
Muncesc cam mult, pentru un Insular!
Scudi se ridica în picioare, strângând cupele goale si restu¬rile de mâncare. Le baga într-o fanta pneumatica practicata în peretele de lânga masa de bucatarie, apasa un buton si totul disparu cu un suier discret.
Brett privi fanta. Muncitorii care se ocupau cu chestia asta erau probabil Insulari. Nimeni nu-i vedea vreodata, nimeni nu-i lua în seama.
? Bucatarie centrala si spatiu la discretie! rosti el. Tritonii au viata usoara, nu noi!
Ea se întoarse spre el, cu o expresie încordata:
? Asa cred Insularii?
Baiatul îsi simti fata cuprinsa de flacari.
? Nu-mi plac bancurile mincinoase, continua ea. Sunt sigu¬ra ca nici tie.
Brett înghiti cu noduri. Scudi era atât de directa, spre deose¬bire de Insulari! Cu toate acestea, naturaletea ei îl atragea în mod deosebit.
? Queets nu spune niciodata bancuri din astea. Nici eu, adauga el.
? Queets este tatal tau? 
Întrebarea îl facu sa se gândeasca la parintii sai si la viata boema pe care o duceau între doua sedinte de pictura. Îsi aminti de apartamentul lor central, de lucrurile la care tineau ? mobila, arta, ba chiar si aparatura tritoniana. În schimb, Queets nu avea decât ceea ce putea pune în barca: strictul necesar supravietuirii. 
? Îti este rusine de tatal tau? îl întreba Scudi.
? Queets nu este tatal meu. Este pescarul care m-a angajat. Queets Twisp.
? A, da. Nu esti foarte înstarit, nu-i asa, Brett? Te vad mirat de tot ceea ce vezi aici si... (Ridica din umeri.)
? Hainele de pe mine erau ale mele, spuse el. Atunci când mi-am vândut contractul lui Queets, m-a luat ucenic si mi-a oferit tot ceea ce aveam nevoie. Pe o luntre nu ai loc sa îndesi lucruri inutile.
? Queets este zgârcit? Se poarta urât cu tine?
? Queets este un om bun! Si este puternic. N-am întâlnit pe nimeni mai puternic decât el. Are brate lungi de nici nu-ti vine sa crezi, îi ajung pâna la talpi. Perfecte pentru meseria lui.
Un fior de-abia perceptibil scutura umerii Sirenei. 
? Îl apreciezi foarte mult pe Queets, remarca ea.
Brett îsi feri privirea. Fiorul acela involuntar spusese totul. Insularii îi faceau pe Tritoni sa se înfioare. Le provocau repulsie. Simti durerea dezamagirii înfigându-i-se ca un cutit dureros în pântece.
? Voi, Tritonii, sunteti toti la fel, vorbi el. Mutantilor nu le pasa daca exista diferente mari între ei.
? Nu te-am considerat mutant, Brett. Oricine poate vedea ca esti normalizat.
? Aha! sari el, strapungând-o cu privirea. Ce-i aia "nor¬mal"? Da, am auzit spunându-se ca printre Insulari au loc astazi tot mai multe nasteri normale... si desigur, exista varianta chi¬rurgiei genetice. Te deranjeaza ca Twisp are brate lungi? Si ce daca? Nu e un monstru! E cel mai bun pescar de pe Pandora, pentru ca fizicul lui se potriveste de minune cu ceea ce face.
? Vad ca am învatat multe lucruri gresite, sopti Scudi. Queets Twisp trebuie sa fie un om foarte bun, din cauza ca a reusit sa cucereasca admiratia lui Brett Norton. (Un zâmbet strâmb îi flutura pe buze, apoi disparu.) Tu n-ai învatat lucruri gresite, Brett?
? Eu... dupa tot ce-ai facut pentru mine, n-ar fi trebuit sa-ti vorbesc în felul asta.
? Tu nu m-ai salva daca m-as încurca în plasa ta de pescuit? N-ai...
? As sari dupa tine, si nici nu mi-ar pasa de Nemilosi!
Ea îi zâmbi atât de placut, încât Brett simti ca se topeste, zâmbind la rândul lui.
? Stiu ca asa ai face, Brett. Îmi placi. Am aflat de la tine lucruri pe care nu le cunosteam. Esti diferit, însa...
Zâmbetul disparu iarasi de pe fata lui.
? Ochii mei sunt foarte buni, exclama el, crezând ca asta era diferenta la care se referise Scudi.
? Ochii tai? (Îl privi cu atentie.) Sunt minunati! I-am remar¬cat de la bun început. Sunt mari si... greu de evitat. (Îsi coborî privirea.) Îmi plac ochii tai.
? Credeam... credeam ca...
? N-am vazut doi Insulari care sa semene perfect, însa nici Tritonii nu sunt identici.
? Nu cred ca Tritonii vor gândi vreodata astfel, acuza el întreaga societate subacvatica.
? Unii vor arunca priviri mai insistente, recunoscu Scudi. Curiozitatea este ceva normal la o fiinta umana, nu?
? Au sa ma porecleasca Mut, protesta Brett.
? Majoritatea n-o va face.
? Cuvintele nu sunt decât vibratii nostime ale aerului sau mâzgaleli pe hârtie. Asa spune Queets.
? Mi-ar face placere sa-l întâlnesc pe Queets asta, râse Scudi. Pare un întelept.
? Stie din ce unghi trebuie sa fie privite lucrurile. Nu cred ca ar exista ceva care sa-l tulbure... decât, poate, pierderea barcii.
? Dar faptul ca te-a pierdut pe tine nu-l tulbura?
Brett se întuneca la fata:
? As vrea sa afle ca traiesc. Se poate?
Scudi atinse butonul transfonului si formula cererea lui Brett. Prin grila din perete veni un raspuns atât de slab, încât nu îl auzi decât ea.
Fusese atât de naturala! Brett îsi spuse ca spontaneitatea marca diferenta dintre ei mai mult decât ochii sai mari care vedeau perfect pe timp de noapte.
? Vor încerca sa ia legatura cu Vashon-ul, zise ea. Apoi se întinse, cascând.
Chiar si atunci când casca este minunata, gândi el. Sesiza ca paturile erau foarte apropiate.
? Locuiai aici împreuna cu mama ta? întreba el. (Se înjura în sinea sa, vazând tristetea revenind pe fata lui Sirenei.) Îmi pare rau, Scudi. N-ar trebui sa-ti aduc tot timpul aminte de ea.
? Nu face nimic, Brett. Noi suntem aici, ea nu mai este. Viata merge mai departe... iar eu continui munca mamei mele. (Zâmbetul strengaresc îi lumina din nou trasaturile.) Stii ca esti primul baiat cu care împart camera?
El se scarpina pe gât, stânjenit, nestiind care erau conventii¬le între sexe aici, în lumea tritoniana. Oare ce însemna "sa îm¬parti camera"? Încerca sa câstige putin timp:
? Care este munca pe care tu o continui?
? Ti-am mai spus. Matematizez valurile.
? Nu înteleg.
? Merg acolo unde apar configuratii noi de valuri. Cu asta se ocupa mama mea... si ambii ei parinti. Este un talent natural transmis genetic.
? Si ce anume faci?
? Forma valurilor si felul în care se deplaseaza ele ne dau informatii despre miscarea sorilor si influenta pe care o are aceasta miscare asupra Pandorei.
? Da? Doar uitându-va la valuri va dati... Pai, valurile apar si dispar, uite-asa! facu el pocnind din degete.
? Noi simulam valurile într-un laborator, îi explica ea. Ai avut de-a face cu valurile seismice, sunt sigura. Unele dintre ele înconjoara de mai multe ori planeta.
? Deci îti poti da seama când apar?
? Uneori.
Brett tacu, intimidat de vastitatea cunostintelor Tritonilor.
? Stii ca avertizam Insulele atunci când putem, relua Scudi.
El încuviinta.
? Pentru a matematiza valurile, trebuie sa le interpretez. (Se batu cu palma peste frunte.) "Interpretare" este un cuvânt mai potrivit decât "matematizare". Si, desigur, transmit ceea ce in¬terpretez.
Desigur! gândi el. O mostenitoare! O salvatoare! Iar acum, o experta în valuri!
? Cui transmiti? (Se întreba daca ar putea învata si el ceea ce facea ea. Cât de benefice ar fi pentru Insule aceste cunos¬tinte!)
? Algelor! raspunse ea. Interpretez valurile ca sa poata fi întelese de alge.
Brett încremeni sub efectul socului. Glumea, îsi batea joc de ignoranta unui Insular?
Ea îi sesiza nedumerirea si se grabi sa adauge:
? Algele acumuleaza cunostinte. Pot fi învatate sa controle¬ze curentii si valurile... Atunci când vor umple din nou oceanul, vor sti mai multe lucruri. Acum se deprind cu lucrurile esentiale de care au nevoie pentru a supravietui pe Pandora.
? Glumesti, nu-i asa?
? Poftim? facu ea, uluita. Nu stii despre alge? Se hraneau singure, asigurau schimbul de gaze între ocean si atmosfera. Aerostatele! Oh, ce mult mi-as fi dorit sa le vad! Algele stiau atâtea lucruri, controlau curentii si stapâneau întreg oceanul. Da, asta s-a întâmplat odata, demult!
Brett ramasese cu gura cascata. Îsi aminti de lectiile de la scoala, despre algele constiente... o fiinta traind prin toate com¬ponentele sale, înglobându-le într-o unica identitate. Însa asta era istorie straveche, din vremurile în care uscatul se înalta deasupra oceanului pandoran.
? Si crezi ca va redeveni ceea ce era odata? întreba el.
? Deocamdata învata. Îi aratam cum sa creeze curenti si sa neutralizeze valurile.
Brett se gândi ce-ar însemna asta pentru viata Insulelor ? sa navighezi cunoscând dinainte directia curentilor si adâncimea apei! Sa-ti alegi traseul în functie de conditiile meteo, de pre¬zenta pestilor... Gândurile îi iesira deodata din minte, iar locul le fu luat de un altul, pe care-l considera aproape nedemn, însa cine putea sti cu siguranta ce intentii are o inteligenta nonumanoida?
Scudi, remarcându-i expresia, îl scoase din reverie:
? S-a întâmplat ceva?
? Daca poti învata algele cum sa controleze valurile si cu¬rentii, atunci vor sti si cum sa le creeze. Vom ajunge la cheremul lor. Cum le-am putea împiedica sa ne distruga?
Cuvintele îi iesisera pe gura aproape mecanic. Raspunsul veni pe un ton de compatimire:
? Algele vor alcatui o fiinta rationala. Nu va fi în avantajul lor sa distruga Insulele, sau pe noi. Deci, logic, nu ne vor distruge.
Casca pe ascuns si Brett îsi aminti ca Scudi trebuia sa mear¬ga în curând la munca.
Totusi, ideile pe care i le vârâse ea în cap clocoteau, se ciocneau, faceau zgomot nelasându-l sa doarma. Tritonii faceau atât de multe lucruri! Stiau atât de multe!
"Algele vor gândi din nou." Îsi aminti ca auzise undeva cuvintele acestea, la o conversatie în apartamentul parintilor sai ? unde se adunasera oameni importanti ca sa discute proble¬me importante.
"Însa acest lucru nu se poate realiza fara ajutorul Vata-ei," raspunsese cineva. "Vata este esentiala pentru alge."
Apoi conversatia devenise mult mai aprinsa, sub efectul boo-ului, desigur, oscilând între pure speculatii si paranoia.
? Am sa fac întuneric în camera, daca esti rusinos, spuse Scudi. (Chicoti si diminua luminatia pâna când toate formele devenira umbre. El o privi cum cauta drumul spre pat.)
Pentru ea este întuneric, gândi el. Pentru mine, de-abia s-a mai redus stralucirea. Se trase la marginea patului.
? Ai vreo prietena, la suprafata? întreba ea, curioasa.
? Nu... nu în adevaratul sens al cuvântului.
? Ai mai împartit camera cu vreo fata?
? Pe Insule, totul se împarte cu ceilalti. Doua fiinte pot sta singure într-o camera doar daca formeaza un cuplu proaspat casatorit sau doresc sa faca dragoste. Si costa foarte scump.
? Vai! facu ea. (Ochii lui Brett zareau degetele ei dansând nervos pe suprafata patului.) Aici împartim camerele pentru a face dragoste, desigur, dar si pentru multe alte motive. Pentru a sta împreuna cu un coleg de serviciu sau de scoala, cu prietenii... Ti-am spus asta ca sa te poti odihni cum se cuvine. Mâine vei întâlni oameni, ti se vor pune întrebari, te vei plimba... va fi multa agitatie.
Degetele ei dansau în acelasi ritm nervos.
? Nu stiu cum sa-ti multumesc ca te-ai purtat atât de frumos cu mine.
? Asa e obiceiul la noi. Daca un Triton te salveaza, te poti bucura de tot ceea ce are el, pâna... pâna te hotarasti sa pleci. Trebuie sa am grija de toate sufletele pe care le aduc aici, în camera.
? Ca si cum as fi copilul tau?
? Cam asa ceva.
Scudi ofta, apoi începu sa se dezbrace. Brett simti ca nu poate patrunde în intimitatea ei fara a primi cât de cât o încu¬rajare, si îsi acoperi ochii.
Poate ca ar trebui sa-i spun. Nu e cinstit sa o pot vedea astfel si ea sa nu stie.
? N-as vrea sa-ti tulbur viata, rosti el.
? Nu mi-o tulburi deloc. (O auzi strecurându-se sub patura.) Este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâm¬plat. Esti prietenul meu; îmi placi. Nu-i suficient?
Brett se dezbraca, întinzându-se pe pat si tragându-si patura pâna la gât. Queets spunea mereu ca nu-ti poti da seama ce se afla în mintea unui Triton. Prieteni?
? Suntem prieteni, nu? insista ea.
El îi întinse mâna peste spatiul dintre paturi. Dându-si sea¬ma ca ea nu o putea vedea, îi atinse degetele. Simti strângerea calda si placuta. Apoi auzi un oftat. Scudi îsi retrase mâna cu delicatete.
? Trebuie sa dorm, se scuza ea.
? Da, si eu.
Scudi pipai cu degetele pe perete pâna gasi butonul, si cân¬tecul balenelor înceta.
Brett se simti inundat de o liniste deosebita, de un calm inimaginabil. Urechile se relaxara, apoi, deodata, o stare de aler¬ta... oare ce sa fi fost? Nu-si dadu seama. Trebuia sa doarma, totusi. Somnul era absolut necesar. Mintea îi spunea: "Chiar în acest moment, se întreprinde ceva pentru a-i informa pe parintii tai si pe Queets." Traia. Familia si prietenii se vor bucura dupa atâta neliniste si tristete. Cel putin, asa spera el.
Dupa câteva minute, îsi spuse ca somnul nu venea din cau¬za ca lipsea miscarea. Descoperirea îi permise sa se relaxeze si mai mult, sa respire mai usor. Îsi aminti cum era la suprafata, când valurile-i leganau trupul. Se concentra intens, încercând sa pacaleasca mintea, închipuindu-si ca se afla pe o luntre si apa îl ridica blând, apoi îl cobora, apoi îl ridica iar...
? Brett? (Vocea lui Scudi era aproape o soapta.)
? Da?
? Dintre toate creaturile aflate în celulele de hibernare, cel mai mult as vrea sa vad pasarile. Pasarile care cânta.
? Am ascultat si eu câteva înregistrari din arhivele Navei, rosti el cu o voce somnoroasa.
? Cântecul lor este ca al balenelor. Atât de frumos, încât îmi dau lacrimile. Si zboara.
? Avem si noi pasari.
? Pasarile voastre sunt rate si nu cânta.
? Dar fluiera atunci când zboara si sunt foarte caraghioase.
Scudi se întoarse pe o parte, cu spatele la el. Se auzira paturile fosnind.
? Noapte buna, prietene, sopti ea. Somn usor.
? Noapte buna. (Si acolo, la granita dintre somn si veghe, îsi imagina zâmbetul ei minunat.)
Asa începe dragostea? se întreba el. Simtea o apasare pe piept, care nu disparu decât dupa ce patrunse pe valurile unui somn agitat.




Când algele si aerostatele au pierit, copilul-Vata a intrat în catalepsie. Au trecut trei ani de atunci, si starea ei nu s-a schimbat. Întrucât în zestrea ei genetica intra atât gene umane, cât si de alge, speram ca ne poate ajuta sa readucem algele la constienta. Doar ele sunt în stare sa potoleasca acest ocean dezlantuit.
? Hali Ekel,
Jurnale


WARD KEEL PERCEPEA LINISTEA mai mult prin inter¬mediul senzatiilor tactile. Prin jocul evenimentelor, întreaga sa viata si-o petrecuse la suprafata oceanului. E drept, nici nu-si dorise în mod special sa ajunga vreodata în adâncuri.
Fii cinstit, îsi spuse el. Recunoaste ca te-au speriat poves¬tile despre sindromul presiunii si socul intrarii într-un mediu strain.
Acum, pentru prima oara în viata, nu reusea sa perceapa pulsul podelei sub picioarele goale, sunetele activitatii oameni¬lor, vocile lor, frecarea peretilor organici de tavanul organic ? nici una dintre omniprezentele frictiuni cu care Insularii se obis¬nuiau de mici copii pe culoarele aglomerate. Era atât de liniste încât îl dureau urechile.
Kareen îl lasase singur în camera, "câteva clipe, ca sa te acomodezi". Lânga el se afla un perete mare din plasmasticla care dezvaluia privirii un bogat peisaj oceanic dominat de tonuri rosii, albastre si verzi. Delicatetea umbrelor necunoscute îl fas¬cina o buna bucata de vreme.
Ale îi spusese: "Eu voi fi prin apropiere. Daca ai nevoie de mine, cheama-ma."
Tritonii cunosteau foarte bine senzatiile de slabiciune cu care se confruntau Insularii ? vizitatori sau emigranti ? atunci când ajungeau în adâncuri. Unii dintre acestia intrau în panica la gândul ca deasupra capului aveau o imensa masa de apa. Iar izolarea (chiar daca venea din proprie initiativa) ajungeau sa o tolereze de-abia dupa o lunga acomodare. Toata viata lor se obisnuisera cu peretii organici subtiri, stiind ca imediat dincolo de ei se aflau oameni, surprinzându-le chiar si soaptele. Desigur, nu se auzeau gemetele si mângâierile atunci când faceau dragos¬te, certurile de familie, necazurile. Decât daca erai invitat sa le auzi.
Schimbarea îl naucea.
Lasându-l aici singur, Ale încercase sa faca presiuni asupra lui? Sa-i influenteze deciziile? Cine stie, poate îl urmarea cu ajutorul unui sistem de supraveghere tritonian? Era sigur ca Ale, cu pregatirea ei medicala si experienta dobândita în societatea insulara, era la curent cu problemele unui nou-venit.
De-a lungul ultimilor ani, o studiase atent în misiunile ei diplomatice si ajunsese la concluzia ca Sirena actiona aproape întotdeauna în cunostinta de cauza. Conform unui plan. Era si¬gur ca Ale urmarise ceva lasând un Insular singur în astfel de împrejurari.
Linistea era teribil de apasatoare.
Un imperativ i se înfipse în minte: Gândeste, Ward! La asta esti foarte bun. Tresari puternic. Parca auzise vocea mamei sale ? acum dusa dintre cei vii ? atingându-i atât de puternic centrii auditivi, încât privi în jur, temându-se sa nu zareasca o fantoma îndreptând spre el un deget mustrator.
Inspira adânc o data, de doua ori, si îsi simti muschii piep¬tului relaxându-se usor. Înca o inspiratie si ceata din minte dis¬paru. Linistea nu îi mai chinuia urechile si pieptul.
Coborâsera cu un submersibil si pe toata durata calatoriei Ale nu pusese nici o întrebare, nu oferise nici un raspuns. Ciu¬dat, nu? Era renumita pentru întrebarile ei dificile, care deschi¬deau calea argumentelor decisive.
Oare m-au adus aici doar ca sa ma tina departe de Comitet? se întreba el. Fusese invitat într-o vizita al carei scop rama¬sese deocamdata învaluit de mister. Ingenioasa metoda! Mult mai simpla si mai putin periculoasa decât o rapire brutala. Se simtea ciudat, gândindu-se ca ajunsese în postura unui obiect de schimb cu valoare neprecizata. Totusi, nu era nelinistit; însemna ca nu va fi tratat cu violenta.
De ce-mi trec gândurile astea prin minte? 
Îsi dezmorti bratele, picioarele, apoi se îndrepta spre cana¬peaua plasata în fata peretelui transparent. O gasi elastica si confortabila, în ciuda faptului ca era facuta dintr-un material anorganic. Batrânetea îi întepenise trupul, convingându-l sa aprecieze fotoliile moi si comode. Îsi simtea remora obosita, luptând cu disperare sa nu moara. Evita nelinistile, îl sfatuisera medicii. Era o gluma buna, având în vedere functia lui în socie¬tatea insulara. Remora producea în continuare hormoni, însa avertismentul îi revenea insistent în memorie: "O putem înlocui, desi înlocuitorii ei nu vor avea viata lunga. Timpul lor de su¬pravietuire va deveni din ce în ce mai scurt. Organismul tau îi respinge, întelegi?" Auzi agitatie în stomac. Îi era foame si lua acest lucru drept un semn bun. În camera nu descoperi nimic care sa semene cu o bucatarie. Nici monitoare, nici difuzoare. Tavanul era înclinat, urcând din dreptul canapelei spre peretele din plaz, care parea înalt de sase sau sapte metri.
Câta extravaganta! îsi spuse. O singura persoana într-un spatiu atât de mare! Camera aceasta putea adaposti o familie insulara numeroasa. Aerul era un pic mai rece decât îi placea lui, însa se obisnuise. Peretele din plasmasticla proiecta umbre verzui asupra podelei, iar lumina din tavan era fosforescenta si stralucitoare. Îsi dadea seama, dupa razele care veneau de afara, ca nu coborâsera la o adâncime foarte mare. Totusi, deasupra lui se afla multa apa: milioane de kilograme, care apasau structura de rezistenta a camerei. Gândul acesta îl înfiora. Îsi plimba pal¬ma umeda peste peretele din spatele canapelei ? tare si ferm; niciodata nu vazuse atât de mult plastotel. Începu sa respire cu mai multa usurinta. Intrase în spatiul Tritonilor: toate construc¬tiile erau solide. Deodata, camera i se paru o adevarata fortareata. Peretii erau uscati, datorita unui sofisticat sistem de ven¬tilatie. Tritonii care veneau în misiune la suprafata mentineau atâta umezeala în locuintele lor! Oare cum de nu se sufocau? Desigur, Ale facea exceptie... Însa ea era deosebita, nu cunos¬cuse nici un om ? Triton sau Insular ? care sa-i semene. Îsi dadu seama ca aerul din camera fusese conditionat conform standar¬delor insulare. Se simti mai în siguranta.
Batu canapeaua cu palma si îsi aminti de Joy. Ce mult i-ar placea o canapea ca asta! Da, Joy era o adevarata hedonista. Si-o imagina odihnindu-se lânga el si se simti deodata singur, tânjind dupa prezenta ei reconfortanta. Întreaga lui viata fusese un singuratic, nu întretinuse decât câteva legaturi ocazionale. De unde venea sentimentul acesta nelinistitor? Apropierea sfârsitu¬lui provoca în el o schimbare? Gândul îl dezgusta. Ce rost avea sa se amestece în viata lui Joy? Doar asa, pentru ca peste putin timp sa o împovareze cu durerea unei pierderi ireparabile?
În curând am sa mor.
Comitetul trebuia sa aleaga pe cineva în locul lui, pentru functia de Sef al Justitiei. Pe cine? El ar fi ales-o pe Carolyn, însa cel mai potrivit din punct de vedere politic ar fi fost Matts. Nu-l invidia pe succesor, oricare ar fi fost acesta. Era o functie ingrata. Totusi, înainte de a-si pregati iesirea definitiva de pe scena, mai avea câteva probleme de rezolvat. Se ridica, tinân¬du-se de canapea. Ceafa îl durea, ca de obicei, iar picioarele se înmuiasera ca o guma. Avu nevoie de o intensa concentrare pentru a ramâne pe pozitie. Poftim! Un nou simptom. Ce bine ca podeaua era încalzita, ca si peretii! Astepta putin ca sa-si recapete puterile, apoi, sprijinindu-se de perete, porni spre stân¬ga, în directia usii. Lânga iesire se aflau doua butoane. Îl apasa pe cel de jos si auzi un suierat în spate, în dreptul canapelei. Îsi roti ochii în directia sunetului, ca sa vada... si inima îi tresari de parca ar fi vrut sa iasa din piept.
O portiune a peretelui alunecase în lateral, dezvaluind un desen. Îl privi, spunându-si ca îi crea o înfricosatoare senzatie de realitate. Parca ar fi fost o fotografie. Imaginea înfatisa o asezare omeneasca, ridicata pe uscat, pe jumatate distrusa, înconjurata de flacari... si oameni zbatându-se în tentaculele aerostatelor ce pluteau deasupra.
Aerostatele au murit o data cu algele, gândi el. Ceea ce vedea acum era ori o pictura veche... ori reconstruirea istoriei de catre o persoana cu foarte multa imaginatie. Ar fi înclinat spre prima ipoteza. Asfintitul grandios vizibil în fundal, detaliile foarte exacte ale aerostatelor... totul se focaliza asupra unui mun¬citor aflat în centrul compozitiei, cu degetul îndreptat spre pri¬vitor. Avea o expresie acuzatoare, dominata de ochi negri si stralucitori.
Locul asta îmi este cunoscut. De ce oare? Îl coplesise o senzatie de familiaritate care nu avea nimic comun cu un simplu déjŕ-vu. Era o amintire, un lucru real. Da! Memoria îi spunea ca undeva, în aceasta camera ? sau prin apropiere ? se afla o mandala de culoare rosie.
De unde stiu asta?
Cerceta de jur-împrejur cu atentie. Canapeaua, peretele transparent, fresca, peretii goi, usa ovala. Mandala nu se afla nicaieri. Merse spre plaz, atingându-i. Era rece, singura supra¬fata rece din camera. Ce ciudat, acest sistem de instalare a plas¬masticlei! Pe Insule nu gaseai asa ceva. De altfel, ar fi fost imposibil, plasmasticla ar fi ranit sau distrus materialul organic în timpul unei furtuni. Materialul cornos ce adapostea expertii-în-evaluarea-directiei era mult mai sigur, chiar daca pretindea hrana si îngrijire.
Peretele din plasmasticla era incredibil de transparent. Ni¬mic nu sugera grosimea lui sau densitatea extrem de mare. Un peste-gunoier cu mustati lungi adulmeca partea exterioara, cu¬ratând suprafata. Aparura si doi Tritoni, conducând o sanie mare si grea, încarcata cu bolovani si namol. Apoi disparura în spatele unui povârnis vizibil în partea dreapta.
Din curiozitate, Keel lovi cu pumnul în plaz. Tump-tump! Pestele-gunoier îsi continua impasibil activitatea. Curentii per¬turbau anemonele, ferigile, iarba si buretii. Zeci de pesti, într-o varietate de culori, curatau frunzele algelor care cresteau în apropiere. Altii, mai mari, cercetau mâlul împrastiind nori de sedimente cenusii. Keel mai vazuse asemenea imagini în holo¬grame, însa realitatea era mult diferita. Recunostea unele specii de pesti ? creaturi aduse de la laborator în fata Comitetului, pentru a li se permite înmultirea în mediul oceanic natural.
Un peste-arlechin aparu sub gunoier, împingând cu botul în plaz. Keel îsi aminti de ziua în care PP-ul binecuvântase primul arlechin înainte de a-i da drumul în apa. Era ca si cum revedea un vechi prieten.
Se apuca din nou sa cerceteze camera, încercând în acelasi timp sa-si dea seama ce era cu amintirea aceea incompleta. De ce i se parea totul atât de cunoscut? Memoria îi spunea ca man¬dala ar fi trebuit sa se afle la dreapta frescei. Se îndrepta spre peretele cu pricina si îsi plimba degetul pe el, cautând un buton. Nu descoperi nici unul însa un alt panou aluneca putin în lateral si se auzi un clic. Privi panoul cu mai multa atentie. Nu era construit din plastotel, ci dintr-un material compozit, mai putin dens. Descoperi pe perete o denivelare usoara, verticala. Aseza palma pe suprafata din dreapta ei, împinse, si panoul aluneca în spate, dezvaluind în pasaj. Keel simti imediat miros de mâncare.
Dadu panoul la o parte si patrunse pe coridor, care facea un viraj brusc la stânga. Zari lumini. Kareen Ale statea în bucatarie, cu spatele la el. Narile îi fura asaltate de izuri îmbietoare ? ceai negru si supa de peste. Inspira adânc, pregatindu-se sa vorbeas¬ca, însa zari mandala rosie si se opri. Desenul asezat undeva deasupra umarului Sirenei îl facu sa ofteze, aspirându-i consti¬enta acolo, printre cercuri si linii si forme rasucite, ca într-un vârtej, pâna-n centru, unde un ochi ? unul singur ? privea spre Univers. Un ochi fara pleoapa, asezat deasupra unei piramide aurii.
Asta nu poate fi memoria mea, gândi el. Traia o experienta teribila. Amintirile Navei i se infiltrau în minte ? cineva mer¬gând printr-un pasaj lung, curbat... un agrarium scaldat în lumi¬na violeta aparu undeva la dreapta. Nu se putea împotrivi fluxului de imagini. Algele crescând pe fundul oceanului se un¬duiau spre el... zari bancuri de pesti a caror existenta fusese respinsa de Comitetul sau.
Ale se întoarse si surprinse expresia fascinata a lui Keel, concentrarea intensa asupra mandalei.
? Te simti bine? întreba ea.
Vocea ei îl readuse cu brutalitate la realitatea din bucatarie. Expira tremurând din tot corpul, apoi îsi umplu plamânii cu aer.
? Eu... mi-e foame, spuse.
Nici nu-i trecu prin minte sa-i povesteasca despre amintirile ciudate din care abia revenise. Cum ar putea pricepe ea ceea ce nu întelegea nici macar el?
? Ia loc, îl invita Ale, aratând spre o masuta pentru doua persoane, plasata într-un colt, lânga un mic perete din plaz.
Masuta era scunda, conform standardelor tritoniene. Îl du¬reau genunchii numai gândindu-se ca trebuia sa se aseze acolo.
? Ti-am gatit chiar eu, rosti ea.
Sesizând ca Insularul înca nu iesise din starea de buimacea¬la, adauga:
? Usa din camera alaturata duce spre o încapere cu dus si baie. Dincolo de ea, daca ai nevoie, gasesti un birou cu toate cele necesare. Accesul spre exterior este tot acolo.
Keel îsi îngramadi genunchii sub masa si se aseza cu coa¬tele pe suprafata ei, sprijinindu-si capul în palme.
A fost un vis? se întreba el.
Avea mandala rosie chiar în fata. Aproape ca îi era frica sa o priveasca din nou. 
? Îti place mandala, observa Ale trebaluind prin bucatarie.
El îsi lasa privirile sa se plimbe peste liniile desenate cu multa vreme în urma. De data aceasta, nimic nu îl absorbi spre interior. Încet-încet, fragmente din propriile amintiri i se furisara în minte, aducând imagini efemere în spatele ochilor. Întârziau putin, apoi dispareau ca un abur. Calatori înapoi în timp, pâna la una dintre primele lectii de istorie. În centrul clasei juca o holo-drama documentara pentru copii. Insularii adorau efectele teatrale, iar aceasta fusese cu adevarat fascinanta. Nu-si mai amintea titlul, însa tinea minte ca era vorba despre ultimele zile ale continentelor Pandorei ? care în holograme nu pareau deloc mici ? si despre moartea algelor. Atunci aflase pentru prima oara ca algelor li se spunea "Avata". Actorii se agitau într-un post de comanda, iar în fundal se zarea un perete... si acea fresca teribila care acum ajunsese în camera alaturata. Lânga ea se afla mandala rosie, exact asa cum o vedea acum. Nu vroia sa stie cu cât timp în urma vazuse holo-drama ? oricum, trecusera peste saptezeci de ani de-atunci. Îsi îndrepta atentia spre Ale.
? Este mandala originala sau o copie?
? Mi s-a spus ca este originalul, raspunse ea. Este foarte veche, mai veche decât orice asezare de pe Pandora. Se pare ca te-a fascinat.
? Am mai vazut-o undeva, împreuna cu fresca de dincolo. Peretii acestia si spatiul din bucatarie au fost construiti mai re¬cent, nu?
? Locuinta a fost remodelata dupa preferintele mele. Întot¬deauna m-au atras camerele astea. Mandala si fresca au ramas în pozitia initiala. Am grija de ele. 
? Înseamna ca stiu unde ma aflu, spuse el. Copiii Insularilor învata istorie cu ajutorul holo-dramelor si...
? Cunosc holo-drama la care te referi. Într-adevar, aceasta este o parte a vechiului Fort. Pe vremuri iesea falnic deasupra apei si era protejat de munti înalti.
Aduse mâncarea într-o tavita, apoi aseza cupele si betiga¬sele pe masuta.
? Dar Fortul nu a fost distrus în întregime? întreba el. Documentarele holografice au fost probabil refacute dupa cele de dinaintea lor...
? Sectiuni întregi ale Fortului au supravietuit intacte. Era dotat cu sasuri automate, care s-au închis imediat ce a patruns apa. Le-am restaurat cu foarte multa grija.
? Sunt impresionat.
Keel dadu din cap, realizând ca trebuie sa reevalueze impor¬tanta Sirenei Ale. Tritonii remodelasera o parte a vechiului Fort conform preferintelor ei! Traia într-un adevarat muzeu, se simtea bine si nu parea deloc afectata de valoarea istorica a obiectelor si a cladirilor înconjuratoare. Am facut o greseala neinteresân¬du-ma din vreme cum traieste un Triton în mediul lui natural. Încerca sa se relaxeze, sa lase toate problemele deoparte. Pentru un om aflat pe pragul mortii, acest loc reprezenta un adevarat avantaj. Nu mai era obligat sa decida asupra acceptarii sau res¬pingerii diverselor forme de viata. Mame sfâsiate de durere sau tati înnebuniti de mânie nu aveau sa-i mai prezinte creaturi pen¬tru care Comitetul trebuia sa spuna "nu". Lumea asta era departe de Insule.
Ale îsi sorbi ceaiul. Mirosea a menta si Keel îsi simti deo¬data stomacul arzând de foame. Începu sa manânce, ca Insularii, punând deoparte portii egale pentru gazda sa. Prima înghititura îl convinse ca era cea mai buna si mai aromata supa de care se bucurase vreodata. Asa mâncau Tritonii de obicei? Înca o data, regreta ca îi lipsea experienta vietii subacvatice. Sesiza ca Ale dusese si ea cupa aburinda la buze, savurându-i continutul, si se simti insultat. 
Însa îsi reveni repede. Alti oameni, alte obiceiuri. Ce ciu¬dat! Niste simple diferente ale modului în care se serveste masa pot conduce la un dezastru între natiuni daca nu sunt percepute asa cum trebuie. Întrebari la care nu primise raspuns îi bâzâiau înca prin teasta. Probabil ca trebuia sa nascoceasca o noua mo¬dalitate de abordare... un amestec între franchetea Tritonilor si discretia Insularilor.
? Aerul din aceasta camera este foarte placut pentru mine, începu el. Însa vad ca nici tu nu ai nevoie de burete sau de unguente. M-am întrebat adesea: cum reusesti sa te descurci în mediul insular?
Ale îsi lua ochii de pe figura lui si înalta cupa cu ceai, folosindu-se de ambele mâini.
Îmi ascunde ceva, gândi el.
? Ward, esti o persoana foarte imprevizibila, rosti ea dupa ce coborî cupa. Recunosc ca nu ma asteptam la întrebarea asta.
? Dar la ce întrebare te asteptai?
? Deocamdata as prefera sa-ti raspund. Vezi tu, avem locu¬inte în care se mentin permanent conditiile de la suprafata. Eu am fost crescuta în astfel de locuinte. M-am adaptat mediului insular. Si ma adaptez foarte rapid cu umiditatea din mediul Tritonian ? atunci când este nevoie.
? Vrei sa spui ca... înca din copilarie ai fost aleasa si pre¬gatita pentru misiuni în Insule?
Vocea lui fusese ezitanta si socata. 
? Într-adevar, rosti ea. Câtiva dintre noi am fost... pusi deo¬parte si pregatiti sa îndeplinim cerintele fizice si mentale.
Keel o fixa îndelung, uimit. Nu auzise vreodata de asa ceva! Soarta unui om putea fi tratata cu atât dispret? Ale nu îsi alesese singura drumul în viata! Si, spre deosebire de majoritatea Insu¬larilor, avea un trup care îi permitea îndeplinirea oricaror aspi¬ratii. Îsi aminti cum îsi pregatea ea miscarile ? o persoana planificata care facea planuri. Ale fusese... deformata. Ea vedea probabil totul ca pe o simpla formare si pregatire, dar în realitate fusese deformata! 
? Însa macar duci o viata... tritoniana? o întreba el. Le res¬pecti obiceiurile, înoti, si...
? Priveste.
Sirena desfacu salopeta în dreptul gâtului si o lasa sa alu¬nece, descoperindu-si sânii. Apoi se întoarse cu spatele la Keel, aratându-i umerii. Pielea ei era alba si neteda ca un os fara carne lasat sa se usuce la soare. Din dreptul omoplatilor pornea ? paralel cu coloana vertebrala ? o cicatrice micuta, urma lasata de pestele-cu-aer. Însa de obicei nu era plasata acolo. El întelese imediat semnificatia.
? Daca ar fi vizibila pe gât, cicatricea i-ar putea tulbura pe unii dintre Insularii cu care te întâlnesti, nu?
Apoi îsi spuse ca Ale suferise probabil o interventie chirurgicala complicata, în scopul modificarii traseelor arteriale.
? Ai o piele minunata, adauga el. Pacat ca ti-au pus semnul tocmai acolo.
? Operatia mi-a fost facuta la o vârsta foarte frageda. Nici macar nu ma mai gândesc la ea. Nu este decât un simplu... accesoriu.
Keel îsi dori intens sa-i mângâie umarul, spatele neted si puternic... Însa reusi sa se abtina.
Fii atent, smintitule! se apostrofa el.
Sirena se îmbraca, acoperindu-si sânii si umerii. De-abia când îi întâlni privirea Keel îsi dadu seama ca se holbase la ea cu o insistenta aproape nerusinata.
? Esti foarte frumoasa, Kareen. În vechile holograme, toti oamenii arata... cam ca tine, însa tu esti... (Ridica din umeri, deranjat de presiunea protezei montate pe ceafa.) Nu te supara pe un biet Mut, dar întotdeauna te-am considerat un ideal de frumusete.
Ea se încrunta, nedumerita:
? N-am pomenit niciodata un Insular spunându-si singur... Mut. Asa te consideri?
? Nu chiar. Desi nu ne-ai auzit, folosim destul de des ter¬menul. De cele mai multe ori în gluma. Uneori, mama îsi aten¬tioneaza odrasla: "Mutulica, nu-mi strica tortul cu labutele tale soioase." Sau: "Omule, daca ma mai superi o data, te trimit în paradisul Mutilor." Daca vine din partea unuia de-al nostru, nu-i nici o problema. Însa atunci când ne numeste un Triton astfel, nu-ti pot descrie cât de jigniti ne simtim. Fii sincera, când dis¬cutati între voi nu ne spuneti Muti?
? Tritonii mai badarani asa fac, si... În sfârsit, termenul apa¬re din când în când în conversatii. Mie personal nu îmi place. Daca trebuie neaparat sa facem o distinctie între noi si voi, prefer "Clon", sau "Lon", cum spuneau stramosii nostri. Pro¬babil ca locuind aici, în camerele astea, am capatat înclinatii spre cuvintele învechite.
? Deci niciodata nu ai vorbit despre noi numindu-ne Muti.
Mai întâi gâtul si apoi fata Sirenei capatara o culoare pur¬purie. Keel o gasea de-a dreptul încântatoare, însa reactia fusese foarte elocventa. Simti mâna ei fina si bronzata atingându-i de¬getele îmbatrânite, presarate cu pete galbene.
? Ward, trebuie sa întelegi ca o persoana pregatita atâta vre¬me pentru diplomatie... vreau sa spun, atunci când esti în com¬pania altor oameni...
? Da, înteleg ce vrei sa spui. "Atunci când te afli pe o Insula, trebuie sa te comporti ca un Insular."
Ea îsi retrase mâna, facându-l sa tânjeasca dupa caldura placuta a atingerii:
? Cam asa ceva, recunoscu el.
Lua cupa cu ceai si sorbi ultimele picaturi. Keel sesiza caracterul defensiv al gestului. În mod cert era tulburata, nu o mai vazuse niciodata astfel. Nu avea în el atâta vanitate ? si prostie ? încât sa-si închipuie ca asta se putea pune pe seama celor câteva cuvinte schimbate pâna în acel moment. Trase con¬cluzia ca singurul lucru care o putea scoate pe Ale din starea ei de echilibru era o situatie total neprevazuta si fara vreun prece¬dent diplomatic. Un eveniment pe care nu îl putea tine sub con¬trol.
? Ward, tatona ea, cred ca exista un punct asupra caruia noi doi am cazut întotdeauna de acord.
Nu-si ridicase înca privirea din cupa cu ceai.
? Serios? facu el pe un ton neutru, refuzând sa-i întinda o mâna de ajutor.
? "Uman" se refera mai putin la aspectele anatomice si mai mult la cele mentale, declara Ale. Inteligenta, compasiune... umor, nevoia de a împarti cu ceilalti...
? Si de a stabili ierarhii? o completa el.
? Probabil ca da. (De-abia acum îi înfrunta privirea.) Trito¬nii se mândresc cu trupurile lor. Se mândresc cu faptul ca au reusit sa se mentina aproape de standardul original.
? De-asta mi-ai aratat cicatricea de pe spate?
? Am vrut sa îti dai seama ca nu sunt perfecta.
? Adica esti deformata, ca si mine?
? Ward, nu vrei sa ma ajuti deloc!
? Tu si ai tai va bucurati de luxul ca puteti alege mutatia dorita. Genetica are, desigur, legile ei uneori dezagreabile, însa pe voi nu va afecteaza prea tare. Cicatricea pe care mi-ai aratat-o nu te face sa semeni cu mine... poate mai degraba pistruii tai. Dar trebuie sa recunosti ca pistruii sunt mult mai usor de supor¬tat decât asta. (Se batu cu palma peste proteza din ceafa.) Fii linistita, nu ma plâng. Am considerat ca putina pedanterie nu strica. Bun, acum spune-mi, în ce problema nu vreau sa te ajut deloc?
Se lasa pe spate, satisfacut. Anii lungi si plicticosi petrecuti în functia de Judecator îi oferisera totusi lectii utile.
Ea îl privi drept în ochi. Keel zari teama întiparita pe tra¬saturile delicate.
? Exista Tritoni fanatici care vor sa extermine toti... Mutii de pe planeta.
Brutalitatea cuvintelor si tonul lor sec îl prinsera pe nepre¬gatite. Atât Insularii cât si Tritonii stiau sa pretuiasca viata. Re¬marcase acest fapt de nenumarate ori. Ideea unei crime provoca greata aproape tuturor pandoranilor. Deciziile sale judecatoresti împotriva creaturilor cu mutatii aberante si periculoase îl trans¬formasera într-o persoana retrasa, însa legea cerea ca cineva sa decida asupra oamenilor, monstrilor aberanti si... altor lucruri. Suferinta îl coplesea de fiecare data când lua o decizie negativa.
Dar sa extermini sute si sute de mii... Ramase cu ochii pironiti în gol, reanalizând comportamentul Sirenei ? mâncarea preparata de ea însasi, gazduirea în aceasta locuinta deosebita. Si, desigur, cicatricea.
Sunt de partea ta, încerca ea sa-i comunice. Simtea preme¬ditarea în actiunile ei, însa mai era ceva dincolo de mesajul concis si rece. Altfel, de ce s-ar fi simtit stingherita? Cu sigu¬ranta, Ale dorea sa îi împartaseasca un anumit punct de vedere. Care punct de vedere?
? De ce? întreba el.
Ea inspira adânc. Simplitatea reactiei lui Keel o surprinsese.
? Din cauza ignorantei, veni raspunsul.
? Si cum se manifesta aceasta ignoranta?
Ale lovea nervos si ritmic cu degetele într-un colt al fetei de masa. Flip-flip-flip. Ochii sai cautara o pata pe tavita, o ga¬sira, si o fixara cu insistenta.
? Închipuie-ti ca sunt un copil, insista Keel. Explica-mi. "Sa extermine toti Mutii de pe planeta." Stii foarte bine cum gândesc eu despre protejarea vietii umane.
? La fel gândesc si eu, Ward. Te rog, crede-ma.
? Atunci, explica-mi, ca sa putem întreprinde ceva. De ce ne vrea cineva moartea doar pentru ca suntem... extranormali?
Niciodata în viata nu fusese mai constient de nasul imens, de ochii plasati aproape de tâmple, atât de îndepartati unul de altul, încât urechile percepeau zgomotul ? clic-clic ? facut de fiecare clipire.
? Este vorba de politica, îi raspunse ea. Si de puterea as¬cunsa în instinctele josnice. Si, desigur, de situatia algelor.
? Care situatie a algelor?
Vocea îi suna sec în propriile sale urechi, îndepartata, si... da, încarcata de teama. Sa extermine toti Mutii de pe planeta.
? Te simti în stare sa faci o plimbare? îl întreba ea cu ochii îndreptati spre hublou.
Ward îi urmari privirea:
? Unde, afara?
? Nu, nu afara. A fost un val seismic la suprafata si multe dintre echipele noastre au raportat distrugerea unor terenuri înal¬te pe care le-am construit recent.
Keel îi privi în continuare buzele. Nu-i venea sa creada ca într-adevar cineva putea vorbi cu atâta detasare despre un val seismic.
? Si Insulele? facu el încercând sa-si înghita nodul din gât. Cât de mari sunt pierderile?
? Minime. Din câte stim noi, nimeni nu a murit. Valurile seismice vor tine în curând de domeniul trecutului.
? Nu înteleg.
? Acest val seismic a fost mai mic decât furtunile pe care le înfruntati în fiecare iarna. Am reusit sa înaltam deasupra apei o retea de terenuri. Portiuni de uscat. Cândva, ele vor fi insule... insule adevarate, stabile, din solul Pandorei. Care nu vor mai fi purtate aiurea de curentii oceanului. Si sper ca unele dintre ele vor deveni continente.
Uscat, gândi el simtind un gol în stomac. Uscat înseamna adâncime mica. La adâncime mica o Insula se poate lovi de fundul apei, scufundându-se. Istoria dovedea ca toate aceste de¬zastre erau cumplite. Dar Ale vorbea totusi despre cresterea in¬tentionata a riscului de scufundare, cea mai mare teroare pentru un Insular.
? Cât de numeroase sunt portiunile de uscat? întreba el în¬cercând sa pastreze un ton calm.
? Nu foarte multe. Oricum, este un început.
? Dar va dura la nesfârsit sa...
? Va dura mult, dar nu la nesfârsit, Ward. Muncim de ge¬neratii întregi. Si în ultimul timp primim ajutor. Vom trai sa ne vedem visul realizat, nu te bucuri?
? Ce legatura are asta cu algele?
Nu vroia sa se lase molipsit de entuziasmul ei.
? Algele sunt cheia, asa cum au spus dintotdeauna oame¬nii ? Tritoni si Insulari. Cu ajutorul algelor si al câtorva bariere artificiale inteligent plasate, putem controla curentii oceanului. Toti curentii.
Controlul, gândi el. Asta urmaresc Tritonii, este în firea lor. Avea dubii ca vor putea stapâni oceanul, dar daca vor manipula curentii, chiar ca vor controla miscarea Insulelor.
Cât de mult control?
? Traim într-un sistem binar, spuse el. Distorsiunile gravi¬tationale provoaca inevitabil valuri seismice, cutremure...
? Asta nu se întâmpla pe vremea când algele erau stapâne pe aceasta planeta. Acum avem destule alge ca sa putem remar¬ca o diferenta. Vei vedea cu ochii tai. Iar curentii îsi vor înceta actiunea de degradare, contribuind la acumularea sedimentului, nu la împrastierea lui.
Degradarea. O privi, minunându-se de frumusetea ei. Cu¬nostea oare sensul cuvântului? O simpla definitie tehnica nu era suficienta.
Interpretând gresit tacerea lui, Ale se grabi sa continue:
? Avem o documentatie completa, putem reconstrui totul. Planeta poate redeveni asa cum era înainte de moartea algelor.
Nu chiar totul, îsi spuse Keel. Privi înca o data spre gradina aflata dincolo de plasmasticla. Vegetatia era atât de luxurianta, încât acoperea aproape în întregime mâlul. Nu se zarea nici un bolovan. Pe când era copil, niciodata nu-i placusera misiunile de supraveghere a derivei, din cauza ca nu vedea altceva decât piatra... si mâl. Asta în cazul în care apa era suficient de putin adânca sau de clara pentru a se putea vedea ceva. Orice Insular simtea fiori de gheata pe spinare atunci când distingea fundul apei.
? Cât de înalte sunt aceste "bariere artificiale"? întreba el.
Ale îsi drese glasul, ferindu-si privirea:
? În zona în care ne aflam au început sa se formeze brizanti. Supraveghetorii din Vashon probabil ca le-au remarcat deja. Valul acela seismic i-a adus atât de aproape, încât... 
? În centrul sau, Vashon are adâncimea de o suta de metri, protesta el. Doua treimi din populatie traiesc sub linia de plutire a Insulei ? o jumatate de milion de suflete! Vietile lor sunt în pericol! Cum poti vorbi cu atâta indiferenta despre...?
? Ward! îl întrerupse ea cu o voce dura, metalica. Cunoas¬tem pericolele care ameninta Insulele si le-am luat în calcul. Nu suntem criminali. Peste putin timp vom finaliza cele doua proiecte monumentale la care muncim de generatii întregi: refa¬cerea completa a algelor si ridicarea continentelor.
? Proiecte pe care le-ati tinut secrete, fara sa ne avertizati si pe noi asupra pericolelor. Vreti sa ne sacrificati pentru...
? Nimeni n-a pus problema astfel!
? Nimeni, cu exceptia prietenilor tai care vor sa extermine toti Mutii de pe planeta! Asa vreti sa ne ucideti? Transformând Insulele în epave esuate la marginea barierelor si a continentelor voastre?
? Stiam ca asa ai sa reactionezi, facu ea. Însa trebuie sa întelegi ca, spre deosebire de oameni, Insulele nu mai au nici un viitor. Sunt de acord ca ar fi fost bine sa va dezvaluim mai devreme planurile noastre, sa va implicam si pe voi, dar... uite ca n-am facut-o. (Ridica din umeri.) O facem acum. Misiunea mea este sa-ti explic cum trebuie sa actionam împreuna pentru a evita dezastrele. Sa te conving ca este necesar sa cooperezi la...
? La exterminarea în masa a Insularilor!
? Haide, Ward, ce naiba! La salvarea în masa a Insularilor... si a Tritonilor. Trebuie sa ridicam continentele si sa le populam înca o data, împreuna.
Parea sincera, însa Keel nu avea încredere în ea. La urma urmelor, era o ambasadoare, antrenata sa debiteze minciuni pe un ton cât mai convingator. Iar enormitatea propunerii facute...
Ale arata spre gradina exterioara:
? Algele se dezvolta excelent, dupa cum vezi. Însa nu sea¬mana deloc cu fiinta ucisa de stramosii nostri. Acum sunt simple plante, lipsite de constiinta. Desigur, au fost recreate din genele anumitor oameni care...
? Ai uitat ca vorbesti cu Seful Justitiei? mormai Ward. Nu-mi explica tocmai mie cum este cu genetica. Stiu despre "stupidoalgele" voastre.
Ramase surprins, vazând-o pe Ale rosind. Era pentru prima oara. Fara îndoiala, o astfel de smecherie trebuia sa faca parte din arsenalul unui bun diplomat. Oare cum de nu o folosise pâna acum... ori situatia o coplesise, facând-o sa nu-si mai poata con¬trola reactiile? Se hotarî sa-i studieze cu mai multa atentie com¬portamentul, pentru a-si da seama de adevaratele ei sentimente.
? "Stupidoalge" este un termen copilaresc si ridicol, protes¬ta ea. Nu reflecta deloc realitatea. 
? Încerci sa-mi distragi atentia, o acuza Ward. Spui ca Vashon s-a apropiat de linia brizantilor. Cât de mult?
? Peste câteva minute plecam. Vei avea posibilitatea sa-ti dai seama singur. Însa trebuie sa întelegi ca noi vrem sa...
? Nu. Nu trebuie sa înteleg ? tu vrei de fapt sa accept ? un plan care pune în pericol viata atâtor oameni. Am zis oameni. Punct. Vorbesti de control. Ai vreo idee ? oricât de vaga ? despre energia colosala a unei Insule aflate în miscare? Stii câte eforturi ? îndelungate si minutioase ? se depun pentru manevra¬rea unui obiect cu o asemenea masa? Termenul asta al tau, "con¬trol", nu ia în considerare energia cinetica a...
? Ba o ia, Ward. Sa nu crezi ca te-am adus aici doar pentru a-ti oferi un ceai. Sau ca sa discutam în contradictoriu. (Se ridica în picioare.) Hai! Avem mult de mers, sper ca ti-ai luat picioa¬rele cu tine.
Se salta si el, încetisor. Îl dureau genunchii, iar piciorul stâng îi amortise putin. Era adevarat tot ceea ce-i spusese Ale? Teama ca Insula sa nu se zdrobeasca la contactul cu fundul apei avea radacini adânci în orice Mut. Nici Keel nu reusea sa scape de ea. Atunci când zareai o linie alba la orizont, te pregateai pentru moarte. Stiai ca vei întâlni fie un val seismic, fie spuma brizantilor spargându-se într-o apa putin adânca. Da, linia alba aducea moartea, si nimeni nu putea schimba situatia.




Cum fac dragoste Tritonii?
De fiecare data la fel.
? Gluma insulara



CELE DOUA BARCI ? una dintre ele pe post de remorca ? se leganau duse de apa oceanului. Nimic nu se zarea la orizont, cu exceptia valurilor cenusii, tavaluguri înalte si lungi purtând pe creasta o linie intermitenta de spuma. Vashon disparuse de mult, ramânând în urma. Twisp pastra cursul cu ajutorul vântu¬lui si al instinctelor sale de pescar încercat, care puteau sesiza evolutia luminozitatii pe cerul Pandorei. Astepta încordat, arun¬când din când în când priviri spre radio sau goniometru. Toata noaptea se pregatise pentru ca dis-de-dimineata sa poata porni în cautarea lui Brett ? ridicând barcile de sub apa, reparând stricaciunile provocate de valul seismic, încarcând hrana si echi¬pamentele necesare.
Doar Soarele Mic se afla pe cer, o pata difuza dincolo de perdeaua subtire de nori. Vreme ideala pentru navigatie! Exper¬tul-în-evaluarea-directiei îi daduse coordonatele la care valul seismic lovise Vashon-ul, si pe la mijlocul amiezii va putea în¬cepe sa scotoceasca prin adâncul apelor.
Daca ai supravietuit pâna acum, baiete, nu-ti fie frica, te gasesc eu!
Un sentiment descurajant puse deodata stapânire pe el. Sentimentul ca se agita degeaba. Trecuse aproape o zi de când oceanul îl furase pe Brett... ca sa nu mai punem la socoteala haitele de Nemilosi! Apa era strabatuta de un curent ciudat, care desena o linie argintie printre valuri. Din fericire, se îndrepta în aceeasi directie ca si el. Îi putea masura viteza cu ajutorul rada¬rului doppler. Pastrase radioul acordat pe frecventele Vashon-ului, sperând sa auda ca pustiul fusese salvat.
Exista, desigur, posibilitatea ca Tritonii sa-l fi gasit pe Brett. Twisp statea la pânda, încercând sa descopere urme ale prezentei Tritonilor: geamandura, care marca existenta unei echipe de lu¬cru, sau un hidroglisor, ori suprafata metalica si lucioasa a unui submersibil iesind din adâncuri. 
Însa nimic nu aparea în raza sa vizuala.
Plecarea din Vashon ? executata în mare graba si pe furis ? se dovedise un adevarat tur de forta. Pe parcursul pregatirilor avusese tot timpul senzatia ca ofiterii de Securitate vor veni sa-l opreasca. Însa Insularii se ajutau între ei, chiar si atunci când intentiile unuia pareau de-a dreptul disperate si lipsite de sansa. Gerard îi facuse un pachet mare cu hrana de la prieteni si de la bucataria Asului de Cupa. Securitatea fusese informata ca Brett cazuse prada valurilor. Informatorii lui Gerard aflasera ca parin¬tii pustiului lansasera un apel ca "cineva sa faca totusi ceva." Dar nu i se adresasera lui Twisp. Ciudat! Folosisera doar cana¬lele oficiale. Twisp îi banuia pe cei de la Securitate ca stiusera de pregatirile lui, însa în mod deliberat îl lasasera în pace ? în parte pentru ca purtau pica familiei Norton, si în parte pentru ca... pentru ca Insularii se ajutau între ei. Toti stiau ca era de datoria lui sa-l caute pe Brett.
Când coborâse pe chei sa vada ce putea face pentru a-si recupera ambarcatiunea, gasise o agitatie frenetica. Pescarii se apucasera sa-si repare barcile. Totusi, în ciuda faptului ca aveau mult de lucru, îsi facusera timp sa-i dea o mâna de ajutor. Brett era singura persoana disparuta. În sinea lor, erau de acord cu tentativa curajoasa a lui Twisp.
Toata noaptea primise daruri ? echipamente, sonar, barca de rezerva, motor, baterii cu celule de tipar... Nimeni nu rostise vreun cuvânt, însa în ochii lor se putea citi: "Stiu. Sunt de acord cu tine. Daca as fi în locul tau, as face la fel."
La sfârsit, gata de plecare, Twisp asteptase nerabdator în¬toarcerea lui Gerard, care îl sfatuise sa nu plece pâna nu vorbeste cu el. Barmanul sosise în scaunul motorizat, tinându-si piciorul în fata ca pe o lance boanta. Fiicele sale gemene topaiau în spate. În urma lor veneau cinci clienti permanenti ai Asului de Cupa, tragând câteva carucioare pline cu hrana.
? Ai aici haleala pentru douazeci si cinci sau treizeci de zile, îi spusese Gerard, oprind scaunul lânga barcile care asteptau semnalul de plecare. Te cunosc bine, Twisp. Stiu ca n-ai sa te dai batut.
Un val de tacere penibila se asternuse deasupra pescarilor prezenti pe chei. Gerard rostise cu voce tare ceea ce gândeau cu totii. Cât timp putea supravietui pustiul acolo, în oceanul ostil? 
În timp ce prietenii încarcau hrana în barca-remorca, Gerard îl informase:
? Au fost trimise mesaje catre Tritoni. Imediat cum afla ceva, ne vor da de stire. Nu-ti pot spune de pe acum cât are sa te coste.
Twisp facu o ultima verificare a barcilor, apoi cauta privirea prietenilor care-l ajutasera cu daruri si cu contributia lor fizica. Le era îndatorat. Iar la întoarcere ? se va întoarce, împreuna cu pustiul ? datoria sa va fi cu mult mai mare. Si când te gândesti ca de-abia trecusera câteva ore de când cocheta cu ideea de a schimba viata independenta de pescar cu cea de pe submersibile! Ce sa-i faci... asta e!
Gemenele lui Gerard îl rugasera sa le mai învârta o data. Barcile erau gata si toti fura cuprinsi de sentimentul îndoielii... chiar si Twisp. Desfacu larg bratele oferind câte o mâna fiecarei fete, apoi se roti, mai repede, din ce în ce mai repede, ridicân¬du-le în aer. Spectatorii se retrasera din calea acestei adevarate elice. Fetele scoasera tipete ascutite atunci când talpile lor se îndreptara spre orizont. Twisp se opri, împleticindu-se, ametit si transpirat. Gemenele cazura în fund, pe chei, cu privirea total dezorientata.
? Sa te întorci, ma auzi? îi strigase Gerard. Altfel, sa stii ca fetele mele nu ne-o vor ierta niciodata!
Twisp pastra cursul folosindu-se de vântul pe care-l simtea în obraji, fiind atent si la curentul apei. Continua sa rememoreze acea tacuta si stranie plecare. Vechea zicala a flotelor de pescari îl însotea în singuratate: Cel mai bun prieten al tau este spe¬ranta.
Barca-remorca era supraîncarcata si lovea luntrea atunci când se înaltau deasupra unui val mai mare. Zumzetul de fond al radioului se suprapunea peste soaptele apei care lingeau car¬casa ambarcatiunilor. Slap-slap. Arunca o privire peste umar, spre remorca. Doar antena de sarcina electrostatica iesea de sub prelata. Simtea sub picioare vibratia calma si linistitoare a mo¬torului cel nou. Bateriile cu celule de tipar nu începusera înca sa-si schimbe culoarea, însa era cu ochii pe ele. Daca antena nu "prindea" un fulger, va fi nevoit sa le hraneasca înainte de ca¬derea noptii.
Formatiuni masive de nori cenusii se desfasurau în fata. În curând avea sa ploua. Întinse peste punte membrana transparenta primita de la un pescar, lasând neacoperita doar o mica fanta prin care sa adune apa potabila. Înca nu terminase de strâns ultimele noduri, când indicatorul de curs scoase un sunet de alarma. Deviase cu putin peste cinci grade de la traseul prestabi¬lit. Redresa în graba situatia, apoi se adaposti sub membrana, nemultumit ca în acest fel vizibilitatea se va reduce dramatic. Însa stia ca nu trebuie sa se ude.
Cu hainele uscate, n-am sa ma simt niciodata cuprins de deznadejde.
Dar, cu toate acestea, deznadejdea îl încoltise, agresiva si rea. Avea vreo sansa ? oricât de mica ? sa-l mai gaseasca pe pusti? Ori facea totul doar pentru a-si asigura propria sa pace interioara?
Sau poate ca nu mai am alte scopuri în viata...?
Alunga din minte acest ultim gând, considerându-l inaccep¬tabil. Încerca sa iasa din vârtejul îndoielilor si se apuca de trea¬ba. Prinse un pestisor argintiu si îl agata în capatul unei sfori. Lega sfoara de pârghia unui clopotel aflat la tribord, iar celalalt capat ? cel cu momeala ? îl lasa sa pluteasca pe apa. Apoi trase de ea pentru a se asigura ca instalatia functioneaza. Auzi clin¬chetul subtire al clopotelului.
Exact asta-mi trebuia! gândi el. Sa trag dupa mine un peste mort, ca sa atrag Nemilosii. Desi Nemilosii preferau prazile cu sânge cald, acceptau totusi orice atunci când le era foame.
La fel ca si oamenii.
Lasându-se pe spate si prinzând pârghia cârmei cu subsuoa¬ra, încerca sa se relaxeze. Radioul nu transmisese nici un mesaj pe frecventele destinate cazurilor de urgenta. Întinse mâna si comuta pe programul normal, unde în acel moment se difuza o emisiune muzicala.
Un alt aparat primit în dar ? sonda de navigatie cu sonar încorporat si posibilitati de memorare a pozitiei ? zacea pe pun¬te, la picioarele sale. Îl activa pentru a verifica pozitia si com¬para rezultatul cu cifra înscrisa pe aparatul doppler.
Destul de aproape.
Undeva în urma, Vashon plutea parcurgând în mod constant sapte klick-uri pe ora. Luntrea sa era capabila sa atinga doua¬sprezece klick-uri pe ora. La viteza asta, nu putea pescui nimic cu o simpla sfoara.
Radioul întrerupse programul muzical pentru câteva comen¬tarii legate de persoana Sefului Justitiei, Ward Keel. Comitetul nu daduse pâna acum nici o declaratie oficiala, însa observatorii considerau ca aceasta vizita în adâncuri ? fara precedent ? putea avea "o profunda semnificatie pentru Vashon si celelalte Insule."
Ce semnificatie? se întreba Twisp.
Keel era o persoana importanta, însa lui Twisp îi venea greu sa-si imagineze ca aceasta importanta depasea limitele Vashon-ului. Comunitatile insulare murmurau uneori, nemultumite de vreo decizie, însa de la instalarea lui Keel în functia de Sef al Justitiei se produsesera foarte putine tulburari. Ceea ce dovedea ca omul nu ducea lipsa de întelepciune. 
Însa de data aceasta tresari curios: Preoteasa-psihiatru fusese rugata sa comenteze misiunea lui Keel. Ce legatura putea avea religia cu o calatorie a Sefului Justitiei? Dintotdeauna, Twisp nu acordase decât o atentie superficiala atât politicii, cât si religiei. Erau subiecte bune de discutie atunci când te aflai la Asul de Cupa, în fata unui pahar cu bautura, însa nu întelesese niciodata de ce oamenii se înfierbântau în polemicile despre "adevaratul scop al Navei."
Cine sa stie care fusese adevaratul scop al Navei? Poate ca nu avusese nici unul, de fapt!
Totusi, era posibil ca vechea religie sa câstige teren printre Insulari. Dintotdeauna, aceasta reprezentase o sursa ? nemedia¬tizata ? de controverse între Tritoni si Insulari. Exista deja o polarizare suficient de accentuata între ei si diplomatii discutau mereu în contradictoriu despre "abilitatile functionale" ale fie¬carei parti. Insularii pretindeau ca detin suprematia în agricultu¬ra, textile si meteorologie. Tritonii se laudau ca trupurile lor erau cel mai bine adaptate vietii pe uscat.
Cearta stupida! Twisp avea convingerea ca inteligenta unui grup de oameni ? fie el insular sau tritonian ? scadea o data cu cresterea numarului.
Daca oamenii vor rezolva problema asta, înseamna ca vor rezolva totul, gândi el.
Avea sentimentul ca se punea la cale ceva foarte important. Însa aici, în mijlocul oceanului, cât de îndepartate i se pareau toate framântarile celorlalti! Nici Nava, nici PP, nici fanatici religiosi... doar un agnostic calit în lupta cu viata.
Nava era Dumnezeu? Dar cui îi pasa? Fusesera abandonati si influenta Ei nu îi mai putea atinge.
Un val lung si de aproape doua ori mai înalt decât celelalte salta luntrea. Ajuns pe coama, Twisp arunca o privire împrejur si distinse ceva masiv plutind pe apa în departare. Indiferent ce era, statea în calea curentului argintiu care purta cele doua am¬barcatiuni. Îl tinu sub o supraveghere atenta si dupa ce se mai apropie putin îsi dadu seama ca era vorba de mai multe obiecte îngramadite. Câteva minute mai târziu, le recunoscu.
Nemilosi!
Însa pasarile nu croncanisera absolut deloc! Îsi îndrepta privirea spre ele, apoi atinse butonul care activa scutul de pro¬tectie, pregatindu-se sa respinga atacul haitei. Nemilosii pluteau fara a face vreo miscare.
Ciudat, îsi spuse el. N-am mai vazut niciodata Nemilosi stând linistiti. 
Înalta capul prin fanta practicata în membrana transparenta, si privi mai cu atentie. Apropiindu-se de centrul haitei, numara sapte adulti si un grup compact de tineri Nemilosi. Pluteau pe valuri ca niste fragmente întunecate de materie organica moarta.
Morti, îsi dadu el seama. O întreaga haita de Nemilosi, morti cu totii! Din ce cauza oare? 
Încetini putin, însa ramase cu degetul pe buton... pentru orice eventualitate. Dar Nemilosii nu se prefaceau, încercând sa-l atraga în cursa... Erau morti de-a binelea, dispusi într-un cerc de protectie: fiecare adult îsi înlantuise membrele posterioa¬re cu cele ale vecinilor sai, îndreptând labele din fata si coltii ascutiti spre amenintarea ce venea din exterior. Animalele tinere ramasesera în interiorul cercului.
Twisp se roti în jurul lor, privindu-i cu atentie. Cât timp trecuse de când murisera? Ar fi dorit sa se opreasca si sa jupoaie macar unul. Pielea de Nemilos era foarte valoroasa. Însa asta ar fi însemnat sa întârzie si sa renunte la o parte din spatiul dispo¬nibil la bord.
Unde mai pui ca au sa puta îngrozitor!
Se apropie si mai mult. Acum întelegea cum de se adapta¬sera Nemilosii atât de rapid vietii în mediul acvatic. Blana lor era formata din fire groase si goale pe dinauntru. Nenumaratele celule de aer formau astfel un foarte eficient sistem de plutire. Legendele spuneau ca odinioara Nemilosii se temeau de apa; firele goale pe dinauntru le ofereau protectie atât împotriva fri¬gului din timpul noptii, cât si a caldurii insuportabile atunci când razele necrutatoare ale sorilor se abateau deasupra desertului. Blana de Nemilos ? usoara si calduroasa ? folosea la confectio¬narea celor mai apreciate paturi. Fu din nou tentat sa jupoaie unul, deoarece se pastrasera într-o stare perfecta. Dar pentru asta ar fi trebuit sa renunte la o parte din încarcatura. Îsi putea per¬mite?
Unul dintre Nemilosi avea o gluga care plutea precum o mantie pe lânga capul spân si hidos. Expertii spuneau ca era o reminiscenta ancestrala. Cei mai multi se lepadasera de gluga, devenind masini ucigase cu dinti ca sabia si gheare ascutite care puteau atinge cincisprezece centimetri.
Dând la o parte un colt al prelatei, înfipse cangea în Nemi¬losul respectiv, înaltându-l suficient de mult pentru a putea ve¬dea ca fusese ars. De la piept si pâna la pântece avea o cicatrice profunda, acoperita cu crusta tare. Bestia atârna fara vlaga, ceea ce însemna ca murise de câteva ore. Poate chiar cu o jumatate de zi în urma. Retrase cangea si aranja prelata la loc.
Arsi? se mira el. Oare ce surprinsese si ucisese aceasta hai¬ta? Orice ar fi fost, venise din adâncuri.
Manevra cu grija cârma, reluând cursul de-a lungul curen¬tului argintiu, apoi îsi nota în minte capul compas si directia în care se afla Vashon. La radio se difuza în continuare muzica populara. În curând, misterioasa haita de Nemilosi ramase în urma, ca o pata de-abia vizibila la orizont.
Norii se ridicasera usor, iar ploaia întârzia sa cada. Twisp naviga folosindu-se de informatiile incerte oferite de compas, de directia rafalelor de vânt si de pozitia petei luminoase proiectate de soare pe stratul de nori. Vântul desena linii paralele pe mem¬brana transparenta, oferindu-i o informatie precisa referitoare la directia relativa.
Gândurile i se întoarsera la Nemilosi. Era convins ca fuse¬sera omorâti de Tritoni, însa cum? Probabil cu un submersibil. Daca Tritonii posedau astfel de arme, Insulele nu aveau nici o sansa împotriva lor!
De unde mi-a venit gândul asta, cum ca Tritonii ne vor ataca? 
Între Tritoni si Insulari existau multe diferente, într-adevar, însa razboiul era o poveste aproape uitata, cunoscuta doar din arhivele salvate în urma Razboiului Clonilor. Iar Tritonii depu¬neau mari eforturi pentru a salva vietile Insularilor.
Cu toate acestea, cei care traiau sub apa aveau o întreaga planeta la dispozitie pentru a se ascunde, în caz ca erau stapâniti de gânduri necurate. Iar Tritonii doreau ca Vata sa vina în lumea lor. Mereu înaintau petitii cerând ca ea sa fie mutata "într-un sediu mult mai sigur si confortabil, construit în adâncuri".
"Vata este elementul-cheie prin care algele îsi pot redobândi constiinta," spuneau ei. Declaratia aceasta repetata la nesfârsit devenise aproape un cliseu, însa PP-ul parea de acord cu ea. Twisp nu credea chiar tot ce iesea din gura PP-ului, dar nu era atât de prost, încât sa-si trâmbiteze suspiciunile. 
În opinia lui, era vorba de o lupta pentru putere. Vata, care traia de generatii întregi alaturi de tovarasul ei nedespartit, Duque, devenise pentru pandorani un fel de "sfânt viu." Era foarte usor sa inventezi tot felul de povesti pentru a explica de ce statea ea acolo fara a da oamenilor nici un raspuns.
? Asteapta întoarcerea Navei, lansase cineva. 
Însa Twisp avea un prieten teh pe care PP-ul îl chemase în câteva rânduri pentru a întretine piscina cu nutriment în care traiau Vata si Duque. Când auzise una ca asta, râsese.
? Nu face altceva decât sa traiasca, afirmase el. Si pun pariu ca nici macar nu e constienta de ceea ce face! 
? Însa are gene de alge, nu-i asa? întrebase Twisp.
? Bineînteles. Am pândit momentul când fanaticii religiosi si observatorii Tritoni nu au fost atenti, si am efectuat teste. Nu ne-au trebuit decât câteva celule. Daca ar afla de "blasfemia" noastra, PP-ul ar lesina de furie. Îti spun cu mâna pe inima ca Vata are gene de alge.
? Deci Tritonii ar putea avea dreptate în privinta ei?
? Cine naiba sa stie? (Prietenul sau zâmbise.) Foarte multi dintre noi le avem în zestrea genetica. Si, cu toate acestea, sun¬tem foarte diferiti. Poate ca ea a nimerit totusi combinatia feri¬cita. Sau, cine stie, Jesus Lewis a fost Satana, asa cum afirma PP-ul. Iar Pandora a reprezentat terenul lui de joaca.
Dezvaluirile prietenului nu schimbasera aproape deloc pa¬rerile lui Twisp.
Totul este politica. Iar politica are ca motivatie instinctul de posesiune.
În ultima vreme, oricum o întorceai ajungeai tot acolo: la impozite si la sustinerea grupului politic care îti promova cel mai eficient interesele. Daca aveai un prieten în interiorul sistemului, lucrurile mergeau bine ? averea nu te costa foarte mult Altfel... Nemultumire, gelozie, invidie. Iata sentimentele care guvernau Pandora. Si teama. Recunoscuse multa teama pe trasaturile unor Tritoni pusi în fata unor Insulari cu mutatii ge¬netice drastice. Oameni pe care pâna si Twisp i-ar fi denumit Muti. Teama amestecata cu oroare si dezgust. Într-adevar, senti¬mentele conduceau viata pe aceasta planeta, iar politica se spri¬jinea pe cele mai josnice dintre ele. "Draga Nava," rosteau fetele sincer îngrozite ale Tritonilor, "nu-mi da mie sau unei fiinte iubite un trup oribil ca asta!"
Sonarul porni alarma, întrerupându-i gândurile întunecate. În zona, adâncimea apei era mai mica de o suta de metri. Arunca o privire în jur. Curentul argintiu fusese încadrat de alti curenti secundari, venind din ambele parti. Simtea vibratia lor sub pi¬cioare. La suprafata pluteau tot felul de resturi ? în majoritate frunze de alge, însa si câteva oase subtiri. Probabil ca apartinu¬sera unor pasari, altfel n-ar fi plutit.
O suta de metri! tresari el. Foarte putin adânc. Vashon pro¬babil ca ar fi atins fundul apei. Îsi aminti ca Tritonii preferau sa construiasca pe terenuri apropiate de suprafata. Sa fi fost aceasta o zona tritoniana? Cauta cu privirea un semn distinctiv: platfor¬me de scufundare, bule de aer care sa tradeze prezenta unui submersibil sau un hidropter. Nimic din toate acestea. Doar oceanul si curentul care îl purta mai departe. Cam multe resturi. Probabil ca era o zona în care Tritonii se straduiau sa revigoreze plantatiile de alge. De multe ori, în discutiile de la Asul de Cupa, Twisp le luase apararea în privinta proiectului respectiv. Algele ofereau hrana pestilor, ajutând la înmultirea lor. Erau adevarate crescatorii de pesti. Iar mai mult peste însemna mai multa hrana pentru Insulari si Tritoni. În locuri cunoscute dinainte.
Sonarul îl informa ca adâncimea apei se mentinea la valoa¬rea de nouazeci de metri. Tritonii aveau motive întemeiate sa prefere apele putin adânci. În primul rând, favorizau cresterea algelor. Apoi, comertul cu Insulele se facea mult mai usor; bi¬neînteles, cu conditia ca plutirea acestora sa nu fie stânjenita. Si mai erau si proiectele acelea prin care vroiau sa ridice suprafete de uscat deasupra oceanului. Twisp spera sa descopere prin apropiere vreun punct de supraveghere sau de schimb comercial. Poate ca totusi cei de-acolo aflasera ceva despre Brett. Iar puti¬nul pe care-l stia despre Tritoni îl facea sa-si doreasca un con¬tact ? oricât de efemer ? cu aceasta lume fascinanta. 
Începu sa viseze cu ochii deschisi, închipuindu-si ca pustiul fusese salvat de Tritoni. Culese o mâna de alge si în visul sau se facea ca Brett fusese gasit de o Sirena tânara si superba. Apoi sufletele celor doi adolescenti fuzionasera într-o dragoste fier¬binte.
La naiba! Ce m-a apucat? mârâi el. Visul se stinse, însa îsi mai trimitea din când în când spre el fragmente disparate. Twisp se straduia din rasputeri sa le alunge.
Una e sa speri, alta e sa cazi prada fanteziei. Cea de-a doua se putea dovedi de-a dreptul... fatala.




Aceasta ar putea fi cea mai buna epoca pentru Cre¬dinta, dar în nici un caz nu este o epoca a Credintei.
 -Flannery O'Connor,
Corespondenta, Arhivele Navei


CEI CARE ÎN ACEA ZI o supravegheau pe Vata au spus ca parul ei prinsese viata, înfasurându-se în jurul capului si al umerilor. Agitatia sa crescânda începuse sa semene din ce în ce mai mult cu niste convulsii. Firele lungi si groase ale parului o învaluira în cele din urma precum un giulgiu.
Convulsiile se domolira si încetara dupa doua minute si douasprezece secunde. La patru minute si douazeci si patru de secunde dupa aceea, lianele redevenira par, raspândindu-se ca un evantai pe suprafata apei. Timp de trei schimburi ramase în acea pozitie, încordata si rigida.
Preoteasa-psihiatru nu a fost nici prima si nici ultima care a corelat agitatia din piscina Vata-ei cu scufundarea Insulei Guemes. Cu toate acestea, a fost singura pe care vestea nu a surprins-o.
Nu acum! se razvrati, de parca daca ar fi fost dupa ea s-ar fi priceput sa aleaga un moment mult mai potrivit pentru moar¬tea a mii de oameni. De aceea avusese nevoie de Gallow. Putea trai stiind ca se putuse înfaptui o astfel de oroare, însa nu ar fi fost în stare sa participe activ la savârsirea ei. Cu toate acestea, nimic nu putea estompa imaginile îngrozitoare care îi asaltau imaginatia în timp ce Vata se zvârcolea în piscina. 
Învaluita astfel în propriul ei par! Gândul acesta o cutre¬mura pe Simone.
La primele semne de agitatie ale Vata-ei, Duque tresarise, se încordase puternic, apoi intrase brusc într-o profunda stare de soc. Singurul mesaj coerent pe care-l scotea cu voce ascutita si panicata era: "Mami!"
Toti medicii-tehnicieni aflati în încapere ? atât Insulari, cât si Tritoni ? se repezira în piscina pentru a acorda primul ajutor.
? Ce s-a întâmplat cu el? întreba o tânara functionara.
Era lipsita de barbie si avea un nas coroiat, dar pe ansamblu crea o impresie acceptabila. PP-ul remarca ochii ei verzi, mari, precum si genele albe care clipeau des în timp ce rostea cuvin¬tele. 
În cele din urma, Simone Rocksack arata cu degetul spre indicatoarele centrului de monitorizare, aflat în partea opusa piscinei:
? Inima îi bate neregulat si repede, este agitat, respira super¬ficial, presiunea sanguina a scazut brusc. :oc! Nu a fost atins de nimic si toti medicii-tehnicieni au confirmat ca nu a suferit leziuni interne. (Îsi drese glasul.) Soc psihogenic. Ceva i-a pro¬vocat o spaima care aproape l-a ucis!




Negarea brutala a trecutului este modalitatea prin care lasul se fereste de informatiile incomode.
? Cronici


AVERSELE SPORADICE ÎNCETASERA, facând loc ce¬rului senin, în vreme ce un vânticel placut încalzea obrajii lui Twisp. Micul Soare se îndrepta spre asfintit. Experimentatul pes¬car arunca o privire spre apa potabila adunata în recipiente ? aproape patru litri. Dadu prelata transparenta la o parte rulând-o si legând-o astfel încât sa o poata trage repede înapoi peste punte în caz ca vremea se schimba din nou. 
În minte continuau sa-i revina frânturi din visul cu Brett si frumoasa Sirena. Ce prostie! Tritonii doreau copii normali. În lumea lor, pustiul nu putea gasi decât dezamagirea. Era sufi¬cienta o singura privire spre ochii sai si parintii îsi vor tine fiicele departe de el. Desi pe Insule se nasteau copii din ce în ce mai normali ? cum ar fi de exemplu gemenele lui Gerard sau chiar Brett ? atitudinea celor doua grupuri ramânea aceeasi. Tri¬tonii erau Tritoni iar Insularii erau Insulari. Dar, cu toate acestea, Insularii veneau tare din urma: foarte rar mai apareau devianti primejdiosi. În plus, durata vietii crescuse în mod sensibil.
Auzi semnalul sonor al sondei de navigatie. Apoi înca o data. Îsi îndrepta privirea spre aparat si stabili o noua limita inferioara. Apa devenea din ce în ce mai putin adânca; în momentul de fata, saptezeci si cinci de metri. De la cincizeci se putea zari fundul apei. Prietenii îi oferisera în dar un minunat senzor-de-deriva, care la unul dintre capete avea materialul cor¬nean ce se focaliza în functie de dorinta utilizatorului. La cela¬lalt, o fanta în forma de gura se adapta formei ochilor. Aparatul organic nu putea supravietui decât scufundat în nutriment ma¬rea majoritate a timpului. Dupa cum era de asteptat, nu dupa multa vreme avea sa creasca, devenind incomod pentru o bar¬cuta de pescuit, trebuind sa fie transferat pe o ambarcatiune mai mare. Twisp îsi plimba mâna peste tubul organic, simtind ras¬punsul reflex. Ofta. Ce spera el sa gaseasca pe fundul apei, chiar daca era suficient de putin adânca? Lasa deoparte senzorul-de-directie si îsi concentra atentia asupra împrejurimilor.
Aerul era caldut, aproape înmiresmat, si foarte umed în urma ploii de scurta durata. Valurile se linistisera. Singura pre¬zenta agresiva o constituia curentul acela capricios care se întin¬dea pâna în zare si avea o latime de peste doi kilometri. Ciudat. Nu mai vazuse niciodata ceva asemanator, însa Pandora le rezer¬va mereu noi si noi surprize. Singura constanta ramânea vremea: se schimba neîncetat fara a da cuiva de veste. Se uita cercetator spre bancul de nori dinspre est, remarcând ca Micul Soare nu mai avea mult pâna sa atinga linia orizontului. În curând urma sa rasara Marele Soare, învaluind totul într-o lumina mai puter¬nica. Studie din nou banda albastra care marca orizontul. Într-adevar, se însenina. Norii se îndepartau de el cu o viteza mai mare decât cea a luntrei, desi aceasta era ajutata si de cu¬rentul rapid. Razele îi mângâiau obrajii, bratele... Se sprijini de pârghia cârmei, primind caldura ca pe un vechi prieten. Era ca si cum Pandora privea cu ochi buni încercarea sa. Stia ca ajun¬sese foarte aproape de locul în care valul seismic lovise Insula Vashon, iar vizibilitatea se îmbunatatise. Îsi plimba privirea de jur-împrejur, cautând o pata neagra la suprafata oceanului.
Am sosit, pustiule!
Apoi, spre dreapta, distinse o linie înspumata. La vederea ei simti un fior rece urcând pe sira spinarii si ridicându-i parul de pe ceafa. Încremeni în pozitie de drepti.
O linie alba pe ocean!
Val seismic? Nu... nici nu crestea, nici nu se îndeparta. Era fixa, pozitionata un pic spre stânga si ceva mai în fata raportat la directia de înaintare a celor doua ambarcatiuni. Sonarul îl avertiza ca adâncimea era acum de cincizeci de metri. Scoase senzorul-de-directie din învelitoare, fixându-l pe carcasa luntrei cu capatul cornean în apa. Îsi lipi fruntea de fanta în forma de gura si se apuca sa caute.
Ochii se adaptara repede si în curând reusira sa distinga forme. Ceea ce vedea nu semana deloc cu întinderile deluroase pe care le zarise adeseori de la bordul submersibilelor. Nici cu peisajele suprarealiste amenintatoare din zonele periculoase. Fundul apei urca hotarât spre suprafata. Arunca înca o privire sonarului: douazeci de metri! 
Îsi îndrepta din nou atentia spre fundul apei. Adâncimea era atât de mica, încât putea distinge urme delicate de pasi si terase acoperite cu alge, marginite de ziduri si stâlpi din piatra. Totul parea artificial... facut de mâna omului.
Unul dintre terenurile pe care se definitiveaza proiectul algelor!
Vazuse multe amenajari destinate proiectului, însa cea de aici era foarte diferita. Si probabil mult mai vasta. Nu avea nici o îndoiala ca inginerii Tritoni faceau experimente cu algele. Se dorea ca unele culturi sa supravietuiasca si sa evolueze chiar si pe uscat ? daca asa ceva va fi vreodata posibil. Cu acest exem¬plu în fata, îi venea mult mai usor sa creada: Tritonii erau ho¬tarâti sa duca la bun sfârsit tot ceea ce pretindeau ca începusera. Vazuse kilometri întregi de latice întinse pe fundul oceanului, structuri care ofereau algelor posibilitatea de a se fixa si a se dezvolta. Zidurile din piatra protejau culturile. Insularii se plân¬sesera ca submersibilele lor se vor încurca printre latice. Twisp se îndoia de valabilitatea acestui argument, amintindu-si de Tri¬tonii prinsi în plasele de pescuit. Oricum, plângerile Insularilor nu oprisera proiectul.
Renunta sa mai cerceteze fundul apei si privi spre linia de spuma. Curentul argintiu care îl adusese pâna aici facea un viraj spre dreapta, ocolind acea zona misterioasa, aflata probabil la cinci klick-uri departare. Prezenta ei era însotita de un vuiet surd.
Ar putea fi o latice de care se sparg valurile?
Cele doua barci se clatinara lovite de un val lateral, iar remorca începu sa se zbata facându-l sa munceasca din greu la cârma.
Brizanti! se lamuri el. Acolo sunt brizanti.
Insularii raportasera asemenea fenomene, însa nu prea erau crezuti. Probabil din cauza ca incidentele se produceau foarte rar. Insula Everett, aproape la fel de mare ca si Vashon, semna¬lase o linie de brizanti chiar înainte de a se zdrobi purtata de curentii oceanului spre una dintre misterioasele zone putin adânci. Evenimentul avusese loc cu treizeci de ani în urma. Everett se scufundase si nici un locuitor al sau nu reusise sa supravietuiasca.
Indicatorul de curs lansa un semnal de avertizare.
Twisp puse senzorul-de-directie la loc în învelitoare, opri semnalul de avertizare si trase puternic de pârghia cârmei. Lun¬trea intrase în curba care se îndrepta spre linia de brizanti. Cu¬rentul capatase acum alte caracteristici, apa sa învolburata alungând valurile din cale. Ai fi zis ca prinsese viata si avea de atins o tinta anume, spre care se îndrepta cu hotarâre, maturând orice obstacol. Twisp îsi dorea sa iasa, nu fusese niciodata con¬fruntat cu o asemenea forta. Crescu turatia motorului cu înca o suta de cicli, riscând sa-l distruga. Însa nu avea alta solutie, trebuia sa scape de acest curent.
Barcile se învârtira pe loc la marginea curentului, obligân¬du-l sa manevreze disperat cârma. Apoi, dintr-o data, se trezi în apa brazdata de valuri. Linia de brizanti era în continuare pericu¬los de aproape de el, însa acum se simtea stapân pe sine si stia ca o putea evita. Crescu din nou turatia motorului, ajungând la viteza maxima. Marginea argintie a curentului se subtia pe ma¬sura ce se îndeparta de ea. O zari ocolind brizantii si disparând.
Si daca pustiul a fost prins în capcana asta? se întreba. Ar putea fi oriunde.
Se apleca asupra instrumentelor, citi pe radarul doppler dis¬tanta care îl separa de Vashon, apoi se pregati sa observe pozitia soarelui pentru a trimite semnale de avertizare. Insulele nu aveau ce cauta în zona aceasta. Un indicator rosu începu sa clipeasca pe suprafata radioului ? era vorba de un semnal de la o alta Insula. Roti aparatul în directia ceruta si identifica Insula Vul¬turului. O Insula micuta, care în acest moment plutea undeva spre nord-est, mult prea departe pentru a-i putea determina po¬zitia si distanta. Sonarul de adâncime nu îi mai putea servi la nimic deocamdata, deoarece nu avea în memorie un prag atât de scazut al adâncimii apei. Efectua în minte un calcul estimativ, folosindu-se de pozitia soarelui si de distanta pâna la Vashon, si trase concluzia ca din cauza curentului deviase cel putin zece klick-uri spre vest fata de cursul dorit. Asta însemna ca nu câs¬tigase nici un pic de timp: desi fusese purtat cu viteza mare, trebuia acum sa compenseze deriva pentru a ajunge la locul unde valul seismic lovise Vashon-ul.
Transforma coordonatele în coduri, apoi porni transmitato¬rul automat. Semnalul se raspândi în toate directiile: "În zona aceasta apa este foarte putin adânca! Am detectat brizanti! Pe¬ricol!"
Miji ochii si îsi facu mâna streasina deasupra lor, cautând un semn cât de mic la suprafata apei. Nimic care sa tradeze prezenta Tritonilor ? nici o geamandura, nici o baliza radio... nimic. Curentul acela înspaimântator devenise un firicel subtire stralucind printre valuri. Stabili un nou curs si se pregati pentru o perioada ceva mai grea de navigatie la vedere. Peste câteva momente avea sa intre în starea de concentrare din care nu putea fi scos decât de un eveniment foarte neobisnuit.
De undeva din spate auzi un suier si un zgomot de apa clocotinda. Zumzetul calm al motorului si soaptele valurilor fura înghitite de o eruptie violenta.
Twisp se rasuci, la timp pentru a zari un submersibil trito¬nian tâsnind din apa cu nasul în sus si prabusindu-se apoi pe o parte. Metalul vopsit în auriu si verde stralucea în lumina razelor solare. Apuca sa distinga sculele montate pe carcasa aparatului, toate active, zvârcolindu-se si lovind orbeste. Submersibilul se scufunda din nou la nici o suta de metri departare, provocând un val mare care se insinua pe sub cele doua barci, înaltându-le. Twisp se stradui sa le stabilizeze, supraveghind în acelasi timp monstrul. Acesta se roti de câteva ori în jurul axei longitudinale, apoi ramase nemiscat.
Fara a sta pe gânduri, Twisp împinse cu abdomenul în pâr¬ghia cârmei, grabindu-se sa sara în ajutor. Nici un submersibil nu executa în mod normal asemenea evolutii, fiind extrem de periculoase pentru echipaj. Mai ales ca era vorba de un aparat tritonian, construit din metal. 
Înca nu ajunsese suficient de aproape când trapa aparatului se deschise larg, lasând sa apara un barbat îmbracat doar cu niste pantaloni verzi, de lucru. Turnul de supraveghere intrase deja sub apa, submersibilul înclinându-se cu nasul în jos. În curând avea sa dispara în adâncuri. Barbatul fu dezechilibrat de un val puternic si începu sa înoate orbeste, dând viguros din brate. Dar nu se îndrepta spre barca lui Twisp, de parca nici nu o vazuse. Submersibilul fu înghitit de ape, lasând în loc un vârtej micut si o multime de bule de aer.
Twisp manevra barca pentru a-l intercepta pe înotator. Îsi duse mâinile pâlnie la gura, strigând:
? Hei! Aici! Sunt aici! 
Înotatorul continua sa înainteze neabatut în aceeasi directie.
Twisp facu un ocol larg pentru a ajunge lânga barbat, opri motorul si întinse bratul.
Acoperit de umbra ambarcatiunii, înotatorul rasuci capul si arunca spre Twisp o privire înfricosata. De-abia cum zarise bratul întins în ajutor.
? Urca la bord, îl invita pescarul.
Era o expresie traditionala printre Insulari, calduroasa si simpla. Nu implica nici macar o curiozitate de genul: "Ce cauti pe-aici?" 
Înotatorul prinse mâna si încerca sa se catere la bord. Miscarile sale erau atât de stângace, încât fu gata-gata sa rastoarne barca. Twisp îl trase pâna în mijlocul puntii, apoi se întoarse la cârma.
Barbatul ramase neclintit câteva momente în baltoaca for¬mata sub el, privind speriat în jur. Desi pielea de pe piept si de pe fata era palida, nu prea semana cu cea a Tritonilor.
O fi vreun Triton care traieste mult la suprafata? se întreba Twisp. Si ce naiba s-a întâmplat cu el? 
Înotatorul parea mai în vârsta decât Brett dar mai tânar decât Twisp. Pantalonii verzi lasau sa se scurga siroaie de apa sarata.
Pescarul arunca o privire spre locul în care se scufundase submersibilul. Doar câteva bule de aer mai marcau locul în care disparuse.
? Ai avut probleme? se interesa el.
Din nou o laconica expresie insulara, care spunea: "Cu ce te pot ajuta?"
Barbatul se sprijini cu spatele pe parapet si inspira de câteva ori, adânc.
Îsi revine dupa soc, gândi Twisp, studiindu-l. Era scund, îndesat, si avea o capatâna mare.
Insular? Rosti întrebarea cu voce tare, sperând ca fran¬chetea ei sa-l readuca la normal.
Omul nu scoase nici un cuvânt, însa se încrunta.
Oricum, bine ca reactionase. Twisp examina pe îndelete aceasta stranie aparitie din valurile oceanului: suvite umede de par castaniu lipite de fruntea lata; ochi caprui acoperiti de sprân¬cene groase; nas lat, gura mare si barbie patrata; umeri largi, brate puternice continuate cu antebrate subtiri si palme delicate. Desi pareau fine, degetele se terminau cu vârfuri groase si ba¬tatorite. Twisp mai vazuse asemenea degete la oameni care pe¬treceau mult timp la consolele instrumentelor.
Aratând cu degetul mare peste umar, spre locul în care se scufundase submersibilul, întreba:
? Vrei sa-mi explici ce s-a întâmplat?
? Am fugit, se auzi vocea subtire a barbatului.
? Trapa era deschisa atunci când s-a scufundat, remarca Twisp.
O simpla observatie, dar celalalt o putea interpreta dupa cum dorea.
? Submersibilul era bine protejat în rest, veni raspunsul. Nu va fi inundat decât compartimentul motoarelor.
? A fost un submersibil tritonian, continua Twisp. (Din nou, o simpla afirmatie.)
Barbatul se îndeparta de parapet:
? Am face foarte bine sa plecam repede de aici!
? Vom ramâne, pentru ca trebuie sa caut un prieten, îl in¬forma Twisp. A cazut în ocean, smuls de ultimul val seismic. (Îsi drese glasul.) Vrei sa-mi spui cum te numesti?
? Iz Bushka.
Pescarul avu impresia ca mai auzise numele acesta, însa nu reusea sa-si aduca bine aminte. Ba, daca se uita mai cu atentie la figura lui, parca l-ar mai fi întâlnit ? cine stie, poate în Vashon... sau altundeva.
? Te cunosc? întreba el.
? Cum te cheama?
? Twisp. Queets Twisp.
? Nu cred ca ne-am vazut vreodata.
Buska se uita din nou speriat spre valurile oceanului.
? Nu mi-ai spus de ce anume fugeai, continua Twisp. (Înca o afirmatie.)
? Am fugit de niste oameni care... ce bine ar fi fost daca i-as fi omorât! La naiba! Trebuia sa-i omor, dar nu am fost în stare!
Twisp amuti, socat. Oare toti Tritonii vorbeau cu atâta usu¬rinta despre curmarea vietii unor oameni? În cele din urma îsi regasi glasul:
? Totusi i-ai trimis în adâncuri. Inundând compartimentul motoarelor!
? Da! În plus, înca nu-si recapatasera constiinta. Dar sunt Tritoni. Îsi vor reveni repede si vor scapa. Haide! Mai bine sa plecam de-aici!
? Am impresia ca nu m-ai înteles, Iz. Caut un prieten care a fost luat de valuri.
? Daca prietenul tau traieste, atunci se afla în siguranta, recuperat de Tritoni. Nu pluteste nimic, pe o raza de douazeci de klick-uri. Crede-ma. Am cercetat cu mare atentie. Eu am iesit la suprafata pentru ca te-am zarit pe tine.
Twisp îsi îndrepta privirea spre linia de brizanti:
? Uite, brizantii aia sunt la suprafata.
? Bariera? Da, însa nu e nici o baza tritoniana în zona.
Twisp cazu pe gânduri câteva momente. Bushka pronuntase cuvântul "tritoniana" cu un accent destul de straniu. Teama? Dezgust?
? Stiu unde putem gasi o Baza de Cautare si Interventie, spuse Bushka. Am putea ajunge acolo mâine în zori. Daca prie¬tenul tau traieste...
Lasa fraza în suspensie.
Vorbeste cam ca un Insular si actioneaza precum un Triton. La naiba! Unde l-am mai întâlnit?
Arata cu degetul spre brizantii din zare:
? Ai crede ca aia-i o bariera.
? Tritonii vor ridica întinderi de uscat deasupra apei. Barie¬ra face parte din proiectul lor.
Twisp absorbi informatia fara a-i analiza credibilitatea. Ar fi nemaipomenit sa fie adevarata, însa deocamdata trebuia sa lamureasca alte probleme.
? Deci ai sabordat un submersibil si ai fugit de niste oameni care mai bine ar fi murit.
Nu credea nici jumatate din povestea îndrugata de Bushka. Ospitalitatea caracteristica pescarilor îl îndemna sa asculte. Însa nimic nu-l obliga sa si accepte.
Bushka îsi plimba ochii de jur-împrejur. Al doilea soare urcase pe cer, dar în acest anotimp se îndrepta foarte repede spre orizont. În curând aveau sa fie învaluiti de jumatatea-de-noapte. Lui Twisp îi era foame si simtea iritarea dându-i târcoale.
? Ai un prosop si niste paturi? întreba Bushka. Am cam înghetat!
Iritarea pescarului disparu brusc, regretând ca nu se ocupase mai din timp de confortul celuilalt.
? Prosopul si paturile sunt aranjate în cabina din spatele tau.
În timp ce Bushka scotea articolele necesare, Twisp adauga:
? Deci m-ai vazut si ai iesit la suprafata sperând ca am sa te salvez.
Bushka privi privi printre faldurile prosopului cu care îsi stergea parul:
? Daca îi mai lasam înca putin sa inspire dioxid de carbon, ar fi murit. Însa nu am putut.
? Vrei sa-mi spui cine sunt?
? Oameni care ne-ar ucide în timp ce si-ar mânca micul dejun, fara sa piarda o singura îmbucatura!
Tonul lui Bushka îl îngrozi pe pescar. Si chiar era convins de ceea ce spunea.
? Banuiesc ca nu ai un CDR la bord, rosti Bushka.
Cuvintele lui aveau o tenta de snobism.
Twisp îsi pastra cumpatul si ridica instrumentul respectiv. Compensatorul de deriva relativa era unul dintre aparatele cu care se mândrea cel mai mult. Sageata compasului arata ca se îndepartase foarte mult de la cursul prestabilit.
Bushka se apropie, privindu-l mai cu atentie:
? Un compas tritonian este mai precis, dar ne vom descurca si cu asta.
? Nu este deloc mai precis atunci când navighezi de la o Insula la alta, îl corecta Twisp. Insulele îsi schimba mereu po¬zitia si nu ai un punct fix de referinta.
Bushka îngenunche lânga CDR si începu sa-l manevreze cu multa pricepere. Twisp îsi dadu seama ca nu facea asta pentru prima oara. Sageata rosie din partea superioara a carcasei ajunse într-o noua pozitie.
? Acum ar trebui sa ne conduca acolo, estima Bushka. (Cla¬tina din cap.) Uneori ma mir cum putem naviga fara instrumen¬tele construite de Tritoni.
Adica noi? tresari Twisp.
? Cred ca esti Insular, îl acuza el de-abia stapânindu-si mâ¬nia. Probabil ai impresia ca suntem foarte înapoiati, nu-i asa?
Celalalt se ridica în picioare, întorcându-se înapoi la locul de lânga intrarea în cabina.
? Mai bine te-ai mai sterge putin cu prosopul, îl apostrofa Twisp. În special în spatele urechilor!
Bushka nu îl lua în seama, asezându-se pe podea si spriji¬nindu-se cu spatele de cabina.
Pescarul mari turatia motorului si încadra ambarcatiunile pe cursul indicat de sageata CDR-ului. Foarte bine, sa mergem sa vizitam Baza de Cautare si Interventie! La naiba cu Bushka asta! Era oare unul dintre Insularii emigrati în adâncuri, care devenisera mai Tritoni decât Tritonii?
? N-ai de gând sa-mi explici ce s-a întâmplat la bordul submersibilului? întreba el. M-am saturat sa ghicesc si as vrea sa stiu precis în ce afacere am intrat.
Bushka îsi schimba pozitia, pastrând o figura întunecata. Fara alte introduceri, începu sa descrie aventura în care fusese atras de catre Gallow. Când ajunse la partea cu Insula Guemes, Twisp îl opri:
? Tu erai la comenzi? 
? Îti jur ca habar n-aveam ce facea.
? Continua. Ce s-a întâmplat dupa aceea?
Celalalt relua povestirea din momentul scufundarii Insulei. Twisp îl asculta, cu o expresie aspra. O data duse mâna sub pârghia cârmei, cautând pistolul-laser ascuns în compartimentul secret ? un pistol-laser construit de Tritoni, care îl costase o jumatate de încarcatura de murene. Însa atingerea rece îi alunga întrucâtva pornirea sângeroasa. Si daca Bushka minte? se între¬ba în sinea sa.
Pescarul astepta sfârsitul relatarii, ramase putin pe gânduri, apoi continua:
? Deci i-ai legat de scaune, inclusiv pe Gallow, si ai scu¬fundat submersibilul. De unde stii ca nu i-ai trimis la o moarte sigura?
? Nu i-am legat foarte strâns. Dupa ce-si vor reveni, se vor putea elibera.
? Eu cred ca as... (Twisp scutura violent din cap.) Stii foarte bine, nu-i asa, ca va fi cuvântul tau împotriva cuvântului lor. În plus, erai la comenzi!
Bushka îsi îngropa fata în patura pe care si-o tinea înfasu¬rata pe genunchi. Umerii începura sa-i tremure si dupa câteva clipe pescarul îsi dadu seama ca plângea. 
Între doi barbati, aceasta reprezenta cea mai miscatoare do¬vada de sinceritate. Twisp nu mai avea nici o îndoiala ca poves¬tea era adevarata.
Bushka ridica spre el fata uda de lacrimi:
? Si înca nu stii totul. Habar n-ai ce idiot am fost! Idiotul ideal, unealta ideala!
Apoi se destainui în continuare ? Twisp afla despre Insula¬rul-savant care dorea sa acceada în lumea Tritonilor, despre felul în care Gallow speculase aceasta dorinta, atragând un Insular nevinovat într-o aventura înfioratoare.
? De ce nu ai dus submersibilul la Baza de Interventie? întreba pescarul.
? Era prea departe. Si nici nu stiam ce fel de oameni voi întâlni acolo. Daca faceau parte din grupul lor? Este vorba de o organizatie secreta, majoritatea Tritonilor habar n-are de exis¬tenta ei. Te-am zarit pe tine si... nu vroiam decât sa scap de ei si din submersibilul ala blestemat!
Tânar isteric! îl apostrofa Twisp în sinea sa.
? Tritonii n-au sa se bucure deloc aflând ca le-ai sabordat submersibilul.
Bushka râse scurt, cu hohote amare:
? Tritonii nu pierd nimic! Ei recupereaza totul. Daca ajunge la fundul apei, se vor pricepe sa-l aduca din nou în stare de functionare.
? Interesanta poveste, Iz, aproba Twisp cu o miscare a ca¬pului. Acum am sa-ti spun ce s-a întâmplat în realitate. Partea cu Insula Guemes o cred, iar...
? Nu am mintit!
? Tare-as vrea sa nu te cred, însa nu am ce face. Si mai cred ca Gallow te-a atras în cursa pentru a se folosi de tine. Dar am impresia ca nu esti chiar atât de nevinovat pe cât vrei sa pari. 
? Îti jur ca habar n-aveam care îi erau intentiile! 
? În regula, Iz. Te cred. Te cred când spui ca m-ai zarit pe scannerul submersibilului. Ai iesit la suprafata sperând ca am sa te salvez.
Bushka se încrunta.
? Da, asa este, continua pescarul clatinând din cap. Nu ai înotat direct spre barca mea pentru a fi sigur ca, încercând sa te salvez, ma voi îndeparta de submersibil. Ai fi vrut sa treci drept Triton iar eu sa te duc la Baza de Interventie. Acolo urmai sa te folosesti de informatiile despre distrugerea Insulei Guemes pentru a-i forta pe Tritoni sa te pastreze în lumea lor. Aveai de gând sa faci un târg murdar cu...
? Nu este adevarat! Jur!
? Nu jura strâmb, îl sfatui Twisp. Nava te aude.
Bushka deschise gura, apoi se razgândi. Invocarea numelui Navei îsi facea aproape întotdeauna efectul asupra Insularilor, chiar si asupra acelora care pretindeau ca nu cred în Ea.
? Pe ce Insula ai locuit? îl întreba pescarul. Si cu ce te ocupai?
? Pe Insula Vulturului. Eram... istoric si tehnician la centrul de comanda al pompelor.
? Probabil ca de acolo te cunosc. Eu uit foarte rar o fizio¬nomie. Istoric, zici? înseamna ca ai stat mai mult prin salile de studiu. Asa se explica tenul tau palid. 
? Îti poti face o idee, oricât de vaga, despre cantitatea docu¬mentelor istorice salvate de Tritoni? Nici macar ei nu le cunosc numarul ? sau valoarea.
? Deci acest Gallow a considerat ca tu erai omul cel mai potrivit pentru a-i consemna faptele de importanta istorica, nu?
? Asa a pretins.
? Una e sa scrii istoria, si cu totul altceva este sa o faci cu mâna ta. Banuiesc ca ti-ai dat seama. 
? Într-adevar! Nava mi-e martor ca nu mint!
? Mmmda! Bushka, deocamdata suntem legati unul de ce¬lalalt. N-am de gând sa te arunc peste bord. Însa trebuie sa întelegi ca povestea ta îmi provoaca o stare de... neliniste. Înte¬legi, nu? Daca exista o baza acolo unde spui tu... ei bine, vom vedea.
? Baza exista, rosti celalalt cu convingere. Are un turn care se înalta deasupra apei si îl poti distinge de la o departare de cincizeci de klick-uri.
? Da, desigur. }ntre timp, tu vei sta cu spatele lipit de pere¬tele cabinei iar eu voi ramâne aici, lânga pârghia cârmei. Nu care cumva sa te misti de-acolo. Ai bagat la cap?
Bushka îsi cufunda din nou fata în patura, fara a raspunde. Dupa felul în care îi tresareau umerii, era clar ca auzise sfatul.




Care este cel mai dificil lucru atunci când vrei sa faci dragoste cu o Muta?
Sa gasesti orificiul potrivit.
? Gluma tritoniana


VENIND ÎN URMA SIRENEI ALE, cu pasi prea repezi pentru picioarele sale batrâne si vlaguite, Ward Keel patrunse printr-o trapa deasupra careia fusese desenat un cerc rosu. Se trezi deodata într-o încapere plina de agitatie. Pretutindeni se aflau monitoare (fiecare deservit de catre un tehnician), si cel putin zece console împanate cu butoane si simboluri grafice tritoniene. Oriunde si-ar fi îndreptat privirea, zarea semnale de avertizare clipind nelinistitor. Numara zece display-uri deosebit de mari pe care erau înfatisate imagini subacvatice si de la su¬prafata. Toata aparatura fusese îngramadita într-un spatiu foarte putin mai mare decât locuinta lui Kareen.
Cu toate acestea, nimeni nu este stingherit în activitatea sa, gândi el.
Tritonii, ca si Insularii, devenisera maestri în utilizarea efi¬cienta a spatiilor restrânse. Totusi, ceea ce Tritonii ar fi consi¬derat "mic", pentru Insulari ar fi fost "spatios".
Ale îl plimba printre pupitre si monitoare, facând prezenta¬rile. Fiecare operator ridica usor ochii, dadea scurt din cap, apoi se întorcea la preocuparile sale. Din privirile pe care le aruncau furis spre Ale, Keel îsi dadea seama ca prezenta sa în aceasta camera era foarte... incomoda pentru multi Tritoni.
Se oprira în dreptul unui pupitru ceva mai mare, asezat pe un podium nu prea înalt. De acolo era coordonata întreaga ac¬tivitate din sala. Ale i se adresase barbatului de la consola cu "Umbra", însa îl prezenta sub numele de Panille cel Negru. Keel recunoscu imediat numele. Probabil ca era un descendent al faimosului poet si istoric. Ochii mari ai lui Panille priveau cer¬cetator de deasupra pometilor înalti. Gura sa subtire de-abia schitase o miscare în timpul prezentarilor.
? Ce reprezinta locul acesta? întreba Keel.
? Este sala de Control al Curentilor, îi explica Ale. Detaliile le vei afla mai târziu. Toti cei de-aici sunt în momentul de fata implicati într-o urgenta. Vezi luminile acelea portocalii? Cele care clipesc! Sunt apeluri catre echipele de Cautare si Interventie aflate la datorie.
? Cautare si Interventie? se mira Keel. Unii dintre oamenii vostri au probleme?
? Nu, replica ea strângând maxilarele. Oamenii tai au pro¬bleme.
Keel închise gura cu zgomot. Privirea sa aluneca prin toata sala, sesizând figurile încordate, atente la imaginile de pe mo¬nitoare, si cadenta frenetica a degetelor lovind în tastatura con¬solelor. Totul era atât de derutant! Acesta era oare începutul amenintarii pe care o mentionase Kareen? Cuvintele ar fi vrut sa iasa afara, însa le opri, nu fara efort. Sirena spusese "Cautare si Interventie." Trebuia sa priveasca si sa înregistreze.
Imediat dupa ce medicii îi comunicasera ca era condamnat la moarte, Keel simtise un vid în jurul lui si facea eforturi dis¬perate sa-l umple. Avea impresia ca pâna si functia sa în cadrul Comitetului Formelor de Viata îsi diminuase dintr-o data impor¬tanta. Titlul de Sef al Justitiei nu îi mai era suficient. Îi trebuia înca ceva... ceva care sa-i încununeze viata, sa demonstreze dra¬gostea pe care o manifestase fata de semeni. Ar fi vrut sa trimita un mesaj de-a lungul coridoarelor: "Iata cât de mult v-am iubit!" Poate ca în aceasta sala se gasea împlinirea dorintei sale.
Ale îi sopti la ureche:
? Umbra ? asa l-au poreclit prietenii, suna mai frumos decât "cel Negru" ? este cel mai bun coordonator al nostru. Se poate lauda cu un impresionant procentaj de reusite în recuperarea Insularilor naufragiati.
Spera sa ma impresioneze cu grija ei artificiala pentru vietile unor Insulari? Keel rosti cu o voce seaca si abia auzita:
? Nu stiam ca sunteti atât de bine organizati.
? Crezi ca lasam ceva la voia întâmplarii? întreba ea. (Keel sesiza o usoara nota de aroganta.) Întotdeauna cautam sa recu¬peram Insularii naufragiati în urma unei furtuni sau a unui val seismic.
Seful Justitiei îsi simti mândria ranita.
? De ce nu ne-ati spus pâna acum ca aveti grija de vietile noastre?
? Cum ar fi reactionat mândria voastra de Insulari, stiind ca sunteti supravegheati cu atentie? Ward, nu uita ca am trait multa vreme printre voi. Deja ne suspectati ca urzim un complot împo¬triva voastra. Ce-ar crede Insularii daca ar vedea statia asta? întreba Ale aratând spre sirurile de console, de monitoare si imprimante.
? Aveti impresia ca Insularii sunt paranoici! izbucni Keel, în sinea sa admise totusi ca destinatia acestei sali îi atinsese amorul propriu. Nici Departamentul Securitatii Vashon-ului nu ar fi apreciat ideea unei continue supravegheri, iar temerile lor puteau fi întemeiate. Keel îsi spuse ca nu vedea decât ceea ce doreau ceilalti sa-i arate.
Un ecran mare aflat undeva în dreapta înfatisa conturul unei Insule.
? Seamana cu Vashon, rosti Keel. Recunosc dispunerea expertilor-în-estimarea-directiei.
Ale atinse umarul lui Panille, iar Keel sesiza ca gestul ei raspândise o caldura intima. Tritonul ridica privirea de la con¬sola.
? Pot sa te întrerup putin? întreba ea.
? Da, dar fii cât mai concisa.
? Esti bun sa alungi temerile domnului Sef al Justitiei? A recunoscut silueta Insulei sale acolo, pe monitor. (Întoarse capul în directia ecranului respectiv.) Spune-i care este distanta pâna la cea mai apropiata bariera.
Panille forma un cod, rasuci un buton si citi informatia afisata pe un indicator dispus în partea superioara a consolei. Ecranul monitorului de deasupra indicatorului prezenta mai întâi conturul Vashon-ului, apoi imaginea oceanului ca si cum ar fi privit de pe Insula. Într-un mic patrat din dreapta-jos clipea un mesaj: "V-200".
? Vizibilitatea este de doua sute de metri, declara Ale. Des¬tul de buna.
? Vashon se afla la patru kilometri de bariera HA-noua, deplasându-se paralel cu ea, îi informa Panille. Peste o ora vom continua sa o îndepartam. Valul seismic a deviat-o pâna la aproape doi kilometri de bariera. Am intervenit si nu a aparut nici o problema. Situatia a fost mentinuta tot timpul sub control.
Keel îsi înabusi un icnet auzind cuvintele lui Panille. Furia ameninta sa-i încetoseze mintea însa reusi sa întrebe pe un ton cât de cât calm:
? "Nici o problema"?
? Da, raspunse Panille. Situatia a fost permanent tinuta sub control...
? Tinere, manevrarea unei mase cum este cea a Vashon-ului... (Clatina violent din cap.) ... ne putem considera norocosi daca ajungem pe cursul dorit atunci când vrem sa contactam o alta Insula. Sa eviti primejdia într-un spatiu de numai doi kilo¬metri este un lucru imposibil.
Colturile buzelor lui Panille schitara un zâmbet. Un zâmbet pe care Keel îl detesta din tot sufletul. Vazuse prea multi adoles¬centi cu cas la gura zâmbind astfel, închipuindu-si ca batrânii nu aveau reactii suficient de prompte.
? Voi nu ati reusit sa atrageti algele de partea voastra, rosti Panille. Noi, da. De aceea suntem aici si sa stii ca nu mai avem timp pentru paranoia voastra.
? Umbra! exclama Ale pe un ton de repros.
? Îmi cer scuze, facu Panille, întorcându-se la comenzi. Însa cu ajutorul algelor am reusit sa controlam traiectoria Vashon-ului în ultimii ani, tinându-va departe de pericole. La fel am procedat si cu alte Insule.
Ce pretentie surprinzatoare! gândi Keel. Cu coada ochiului, remarcase atentia pe care Ale o acorda tuturor gesturilor lui Panille. Tânarul citi ceva pe indicatoarele sale, clatinând din cap.
? Priviti, îi invita Tritonul. Landro!
O femeie vârstnica aflata în celalalt colt al salii întoarse privirea spre ei. Panille îi comunica o serie de litere si cifre. Ea le introduse în computer, astepta, apasa o tasta, apoi astepta din nou. Panille se întoarse la propria consola si degetele începura sa-i zboare pe deasupra tastaturii.
? Priveste monitorul lui Umbra, îl invita Ale.
Ecranul prezenta o fâsie lunga, lata si adânca, formata din alge unduitoare. Mesajul "V-200" continua sa clipeasca în coltul de jos. Keel trase concluzia ca tulpinile plantelor aveau peste o suta de metri înaltime. În timp ce privea, algele se aplecara într-o parte sau într-alta, formând un culoar lat de cel putin treizeci de metri.
? Algele creaza canale, reusind astfel sa controleze curentii oceanici, declara Ale. Esti martor la una dintre cele mai simple modalitati prin care se hranesc ele. În felul acesta capteaza cu¬rentii mai reci, bogati în elemente nutritive.
? Cum le faceti sa reactioneze? sopti uimit Keel.
? Prin semnale de frecventa joasa, raspunse ea. Tehnica noastra nu a atins înca perfectiunea, dar o va atinge în curând. Daca ne luam dupa documentele istorice, forma aceasta de co¬municare este foarte înapoiata. Ne asteptam ca în urmatoarea etapa de evolutie, algele sa adauge vocabularului lor si elemente vizuale.
? Vrei sa-mi spui ca vorbiti cu ele? 
? Într-un sens foarte primitiv, da. Asa cum mama vorbeste copilului. Nu s-au ridicat înca la un nivel suficient de elevat al constiintei si nu pot lua decizii independente.
Keel începea sa înteleaga de ce Panille arborase zâmbetul acela. De câte generatii cutreierau Insularii oceanul, fara a banui macar ca asa ceva era posibil? Oare câte alte minuni tehnologice inventasera Tritonii, tinându-le departe de curiozitatea Insularilor?
? Pentru ca nu este o comunicare perfecta, ne alegem o marja de siguranta destul de mare, îi explica Ale.
? Patru kilometri... vi se pare suficient?
? Doi kilometri, interveni Panille. În momentul de fata, dis¬tanta aceasta poate fi considerata acceptabila.
? Algele reactioneaza la o succesiune de semnale, continua Ale.
De unde vine sinceritatea asta subita fata de cea mai înalta autoritate administrativa a Insularilor? se întreba Keel.
? Dupa cum vezi, le educam si totodata le atragem de partea noastra, rosti Ale luându-i de brat în timp ce priveau culoarul dintre alge.
Keel surprinse privirea lui Panille la gestul prietenesc al lui Kareen si usoara crispare a buzelor sale.
Gelozie? Gândul pâlpâi ca o lumânare într-o camera întu¬necoasa. Descoperise probabil un mod de a-l pedepsi pe tânar pentru aroganta lui. Atinse mâna Sirenei, mângâind-o usor.
? Acum întelegi pentru ce te-am adus aici? îl întreba ea.
Seful Justitiei încerca sa-si dreaga glasul, descoperindu-si dintr-o data gâtul foarte uscat. Desigur, era necesar ca Insularii sa afle despre aceste realizari. Începu sa desluseasca problema Sirenei ? de fapt, problema Tritonilor. Facusera o greseala nedezvaluindu-si din timp preocuparile. Sau... cine stie?
? Mai avem si alte lucruri de vazut, spuse ea. Ce-ar fi sa continuam cu sala de gimnastica de alaturi, pentru ca este cea mai apropiata? Acolo se pregatesc astronautii nostri. 
Între timp, Keel se rotise încet, plimbându-si privirea peste monitoarele din sala. Mintea sa era doar partial focalizata asupra cuvintelor rostite de Ale, si le auzea ca printr-un val gros. Facu un pas gresit, fiind gata-gata sa cada peste ea. Dar bratul ei puternic îl ajuta sa se echilibreze.
? Stiu ca intentionati sa recuperati celulele de hibernare, declara el.
? Nava nu le-ar fi lasat pe orbita daca nu am fi avut nevoie de ele, Ward.
? Deci, pentru asta construiti bariere si încercati sa ridicati suprafete de uscat deasupra oceanului?
? Putem lansa rachetele de sub apa, dar nu obtinem cine stie ce rezultate, rosti ea. Avem nevoie de o baza solida de lansare, undeva deasupra apei.
? Ce veti face cu continutul celulelor?
? Daca documentele spun adevarul ? si nu avem nici un motiv sa le banuim de altceva ? bogatia formelor de viata ada¬postite acolo ne va aduce pe calea cea buna în evolutia noastra... o cale umana.
? Ce este aceea "cale umana"?
? Pai... este... Ward, formele de viata din acele celule de hibernare pot...
? Am studiat si eu arhivele. Ce crezi ca va câstiga Pandora de pe urma... unei maimute rhesus, de exemplu? Sau a unui piton? Cu ce ne vor ajuta mangustele?
? Ward... acolo exista vaci, porci, gaini...
? Sau balenele, ce profit ne vor aduce? Ar putea supravietui alaturi de alge? Adineauri ai subliniat importanta capitala a al¬gelor...
? Nu vom sti decât daca încercam, nu?
? Ca Sef al Justitiei si al Comitetului Formelor de Via'a ? si în calitatea aceasta vorbesc acum ? trebuie sa-ti amintesc ca mi-am pus si eu întrebarile astea.
? Nava si stramosii nostri au adus...
? Ma uimiti cu subita voastra înclinare spre religie, Kareen! Nava si stramosii nostri au adus haosul pe Pandora. Au actionat fara a se gândi la consecinte. Priveste-ma, Kareen! Eu sunt una dintre acele consecinte. Cloni... mutanti... Te întreb, de unde stii ca Nava nu a vrut sa ne dea o lectie?
? Ce lectie?
? Ca exista unele schimbari care ne pot distruge. Vorbesti cu atâta usurinta despre o viata "umana"! Da-mi o definitie pentru "uman".
? Ward... noi doi suntem umani.
? Ca mine, Kareen. Asta este felul în care judecam. Uman înseamna "ca mine". În adâncul nostru, spunem: Daca este uman, este "ca mine".
? Asa iei tu deciziile în Comitet?
Tonul ei s-ar fi vrut sarcastic, însa se simtea ca fusese atinsa.
? Da, asa le iau. Numai ca atunci când "pictez" asemanarea, ma folosesc de o pensula foarte lata. Cât de lata este pensula ta? Ca tot veni vorba, tânarul acesta arogant de lânga noi, crezi ca m-ar putea privi spunând: Da, este "ca mine"?
Panille nu ridica ochii din consola, dar ceafa i se înrosi puternic.
? Umbra si oamenii lui fac mari eforturi pentru a salva vietile Insularilor, îi aminti ea. 
? Într-adevar, si îi sunt recunoscator pentru asta. Totusi, tare-as vrea sa stiu ce gândeste atunci când ne salveaza. Ne priveste ca pe niste oameni, sau ca pe niste forme de viata interesante, însa inferioare lui? Traim în medii diferite, Kareen. De aici rezulta ca nu putem avea aceleasi obiceiuri. Asta-i tot. Dar am început sa ma întreb: de ce trebuie ca noi, Insularii, sa fim manipulati de standardele voastre de frumusete? Ai face dragoste cu mine? (Ridica mâna pentru a preîntâmpina replica ei, si sesiza ca Panille facea tot posibilul pentru a ignora con¬versatia purtata la câtiva pasi departare.) Nu te teme, nu este o propunere serioasa. Însa gândeste-te la toate implicatiile ei. Gân¬deste-te cât de trist este ca am fost obligat sa recurg la acest exemplu.
Alegându-si cu grija cuvintele si cântarind pauzele dintre ele, Ale raspunse:
? Esti cel mai dificil... om... pe care l-am întâlnit vreodata.
? Pentru asta m-ai adus aici? Ti-ai spus ca daca ma convingi pe mine, vei putea convinge pe oricine?
? Eu nu ma gândesc la Insulari ca la niste Muti, sopti ea. Consider ca sunteti oameni, ca viata voastra este pretioasa si ca avem nevoie unii de altii pentru a merge mai departe.
? Dar ai spus chiar tu ca exista unii Tritoni care nu sunt de acord cu punctul acesta de vedere.
? Majoritatea Tritonilor nu cunosc greutatile pe care le în¬frunta Insularii. Trebuie sa recunosti, Ward, ca mare parte din activitatea voastra este... ineficienta. Desigur, nu voi sunteti de vina.
Cât de subtil! Aproape eufemistic.
? Prin ce suntem noi importanti pentru voi?
? Ward, si unii si altii am încercat sa rezolvam aceeasi pro¬blema ? supravietuirea pe Pandora ? în moduri oarecum diferite. Aici, în adâncuri, încercam sa obtinem metan si îngrasaminte în vederea cultivarii uscatului, atunci când acest lucru va fi posibil.
? Sustragând energia ciclului biotic actual?
? Doar pentru un scurt timp, insista ea. Uscatul va fi mult mai stabil în prezenta culturilor. Vom avea nevoie de sol fertil.
? Metan, murmura el.
Ar fi vrut sa comenteze argumentul ei, însa uita totul în lumina unei descoperiri neasteptate:
? Vreti sa puneti mâna pe instalatiile noastre de hidrogen!
Ale holba ochii, surprinsa de ascutimea mintii Insularului.
? Avem nevoie de hidrogen pentru a putea ajunge în spatiu, se eschiva ea.
? Iar noi avem nevoie pentru a ne gati hrana, pentru a ne încalzi, si pentru a actiona motoarele.
? Aveti si metan la dispozitie.
? Nu suficient.
? Noi separam hidrogenul pe cale electronica si...
? Însa printr-o metoda nu prea eficienta.
Desi încercase sa o reprime, mândria i se facuse simtita în voce.
? Da, pentru ca voi folositi membranele acelea minunate si presiunea apei, rosti ea.
? Unu la zero pentru materia organica. 
? Însa nu poti crea o întreaga tehnologie bazându-te doar pe materia organica. Nu va dati seama ca va trage înapoi? Teh¬nologia ar trebui sa va protejeze si sa va ajute pe calea pro¬gresului.
? Disputa asta dureaza de câteva generatii. Insularii stiu ce gânditi voi despre materia organica.
? Disputa asta nu a luat sfârsit, insista ea. Cât despre celu¬lele de hibernare...
? Acum sunteti obligati sa apelati la noi, rosti el, pentru ca avem materiale mai bune. (Îsi permise un zâmbet discret.) Si am observat ca mai veniti la noi atunci când e cazul unor interventii chirurgicale foarte delicate. 
? Întelegem ca materia organica reprezenta odinioara cea mai comoda solutie pentru supravietuirea voastra în conditiile de la suprafata. Însa vremurile se schimba...
? Voi le schimbati, se înversuna el. (Apoi, observând maxi¬larele înclestate si frustrarea din privirea ei intensa, se mai do¬moli.) Vremurile se schimba mereu. Problema ramâne: cum ne adaptam cel mai bine la schimbare?
? Consumati toata energia voastra pentru a supravietui îm¬preuna cu materia organica! ataca Ale pe un ton necrutator. Din când în când, Insulele mor de foame. Noi nu patim asa ceva. Peste cel mult o generatie, vom umbla sub cerul liber, pe pamânt uscat!
Keel ridica din umeri. Gestul îi irita locul în care era mon¬tata proteza pentru capul sau prea voluminos. Simtea ca muschii cefei încep sa cedeze oboselii, trimitând impulsuri dureroase spre baza craniului.
? Ce parere ai despre vechea disputa, în lumina acestei schimbari? îl provoca ea.
? Ati construit bariere care pot scufunda Insulele, spuse el. Ati facut-o pentru a perpetua modul de viata al Tritonilor. Orice Insular este îndreptatit sa se întrebe daca nu cumva aveti intentia sa scufundati Insulele pentru a scapa de Muti.
? Ward! (Ale dadu nefericita din cap, înainte de a continua.) Sfârsitul Insulelor ? al Insulelor cu care v-ati obisnuit voi ? va surveni foarte curând. Vom apuca sa-l vedem cu ochii nostri. Nu înseamna ca este neaparat un lucru rau.
Eu nu voi apuca sa-l vad, îsi spuse Keel în gând. 
? Întelegi? dori ea sa stie.
? Vreti sa optez pentru schimbarea dorita de voi, conchise el. Vreti sa faceti din mine un Iuda si un tap ispasitor. Stii cine a fost Iuda, Kareen? Stii ce este un tap ispasitor?
Pe fata ei trecu o umbra de oboseala si a iritare: 
? Încerc sa te lamuresc ca Insularii trebuie sa se adapteze în foarte scurt timp schimbarii. Fie ca va place sau nu, veti fi nevoiti sa faceti fata acestei probleme.
? Vreti sa puneti mâna pe instalatiile noastre de hidrogen, se încapatâna el. 
? Încerc sa te tin departe de controversele politice din lumea Tritonilor.
? Kareen, îti spun cinstit, nu am încredere în tine. Banuiesc ca nu vorbesti în numele întregii societati tritoniene.
? M-am saturat de discutia asta, interveni Panille. Te-am prevenit, Kareen, ca un Insular...
? Ma descurc si fara ajutorul tau! îl reduse ea la tacere cu un gest al mâinii. Daca fac o greseala, atunci este greseala mea si îmi asum responsabilitatea. (Apoi se adresa din nou lui Keel.) Consideri ca merita sa recuperam celulele de hibernare sau sa înaltam portiuni de teren uscat deasupra oceanului? Întelegi ca este foarte important sa redam algelor nivelul de constiinta pe care l-au avut înainte ca oamenii sa strice echilibrul acestei pla¬nete?
Asta este o punere în scena, gândi Keel. Joaca teatru. Pen¬tru mine sau pentru Panille? 
? În ce scop si prin ce mijloace? se interesa el pentru a câstiga timp.
? În ce scop? Pentru a dobândi o stabilitate reala. Ne va folosi tuturor. Este ceva care ne va face sa traim împreuna în buna întelegere.
Pare atât de rece, de calculata! Însa ceva nu este în regula cu ea.
? Care sunt prioritatile voastre? întreba el. Algele, continen¬tele sau celulele de hibernare?
? Oamenii mei considera ca celulelor de hibernare trebuie sa li se acorde prioritate.
? Cine sunt "oamenii tai"?
Ea arunca o privire spre Panille, care raspunse:
? Majoritatea Tritonilor, astia sunt oamenii ei. Aici, în adâncuri, deciziile sunt luate de majoritate.
Keel se întoarse catre el:
? Dar care este parerea ta, Umbra? Care consideri ca ar fi prioritatea?
? Eu? (Ochii i se dezlipira cu greu de ecranul monitorului.) Algele. Fara ele, Pandora ar fi un etern tarâm al luptei pentru supravietuire. (Arata spre monitoare care, îsi aminti Keel, înfati¬sau încercarile de salvare a Insularilor.) Ai vazut ce putem face cu ajutorul lor. În momentul de fata reusesc sa mentina Vashon-ul în ape adânci. Datorita lor, supravietuirea devine o problema usor de rezolvat.
? Crezi ca ne putem baza pe ele?
? Da. Am recuperat tot ce se afla în interiorul vechiului Fort. Ne-am facut o idee destul de precisa despre continutul celulelor de hibernare. Cred ca acestea ar mai putea astepta o vreme.
Keel se adresa Sirenei:
? Desigur, trebuie sa recunosc ca sunt îngrijorat. Stiu ce se presupune ca ar exista acolo. Arhivele voastre ce spun?
? Avem toate motivele sa credem ca celulele de hibernare contin plante si animale provenite de pe Pamânt. Tot ceea ce Nava a considerat ca este util colonizarii. Si, probabil, vreo trei¬zeci de mii de oameni. Totul pus la pastrare pe o perioada ne¬definita.
Keel pufni auzind "avem toate motivele sa credem". Deci nu sunt deloc siguri. Merg la nimereala. Ridica privirea spre tavan, gândindu-se la acele fragmente de plastotel, plasmasticla si carne rotindu-se lent în jurul Pandorei, an dupa an.
? Acolo ar putea fi orice, murmura el. Orice!
Stia ca frica era cea care rostise acele cuvinte. O privi acu¬zator pe Ale:
? Pretinzi ca vorbesti în numele majoritatii Tritonilor si to¬tusi am impresia ca te ascunzi.
? Suntem nevoiti sa menajam unele aspecte politice mai delicate... Ward! Proiectul nostru spatial va continua indiferent daca am sau nu succes cu tine.
? Succes? Cu mine?
Sirena asta n-o sa renunte niciodata la calculele ei?
Ale expira aerul din plamâni... mai mult un suier decât un oftat.
? Daca nu reusesc sa te conving, Ward, sansele Insularilor se vor reduce în mod dramatic. Dorim sa punem bazele unei noi civilizatii, nu sa pornim un razboi. Nu vrei sa întelegi? Va ofe¬rim portiuni de uscat pe care sa le colonizati.
? Aha, iata si momeala! exclama el.
Keel se gândi la impactul pe care o asemenea propunere ar avea-o asupra Insularilor. Multi se vor grabi sa o primeasca ? Insularii saraci, cum sunt cei cei din Guemes, sau pescarii care traiesc de pe o zi pe alta. Vashon ar putea reactiona altfel. Însa în aceasta oferta se puteau ghici bogatiile Tritonilor, fata de care Insularii nutreau deja sentimente de profunda invidie. Com¬plexitatea propunerii începu sa se desfasoare în mintea sa. Daca era facuta publica, se vor confrunta cu multe probleme.
? Am nevoie de informatii, spuse el. Cât de avansat este programul vostru spatial?
? Umbra! rosti Ale.
Panille lovi câteva taste. Pe ecranul din fata sa aparu o pereche de imagini despartite printr-o linie verticala. În stânga, se putea vedea imaginea unui turn subacvatic ale carui dimen¬siuni Keel nu le putu aprecia decât dupa ce îsi dadu seama ca siluetele micute din jur nu erau pesti, ci Tritoni. În dreapta, se zarea turnul înaltându-se deasupra apei. Cam cincizeci de metri, judecând dupa proportiile estimate cu ajutorul imaginii din stânga.
? Mâine sau poimâine va avea loc o lansare, îl informa Ale. Este vorba de un test: va fi primul aparat cu echipaj uman la bord. Apoi, în scurt timp, vom începe sa recuperam celulele de hibernare.
? De ce nici o Insula nu a raportat prezenta turnului vostru de lansare?
? Pentru ca am avut grija ca nici una sa nu treaca prin apropierea lui, ridica Panille din umeri.
Keel simtea ca începe sa-l doara capul.
? Asa se explica aparitiile misterioase de care ai auzit, zâmbi Ale. Insularii credeau ca este vorba de întoarcerea Navei.
? Ce amuzant trebuie sa fi fost pentru voi! se stropsi Keel. Insularii astia fraieri si superstitiile lor primitive! (Îi arunca o privire aspra.) Stii, probabil, ca unii dintre ei au considerat apa¬ritia rachetelor voastre drept un semn ca se apropie sfârsitul lumii. Daca ati fi pus-o la curent pe Preoteasa-psihiatru...
? A fost o decizie gresita, recunoscu Ale. Pentru asta te afli acum aici. Cum procedam în continuare?
Seful Justitiei se scarpina în crestetul capului. Ceafa îl durea îngrozitor acolo unde se sprijinea de proteza. Trebuia sa fie foarte atent, sa citeasca printre rânduri... Panille intervenise la momentul oportun, cu o lectie învatata pe dinafara, ca într-o piesa de teatru minutios regizata... Ale spunea doar ceea ce pla¬nuise sa spuna. Totusi, Keel era un barbat calit în disputele politice, pregatit sa exploateze la maximum orice situatie favora¬bila. Sirena vroia sa-i dezvaluie unele secrete din lumea Trito¬nilor. Bineînteles, doar acele secrete pe care le considera ca meritau împartasite Insularilor. El însa cauta sa descopere ceea ce ea nu dorea sa se afle.
? Cum le spunem Insularilor adevarul, fara a le întoarce viata pe dos? contraataca el.
? Nu avem timp de pierdut cu filosofiile insulare, raspunse ea cu duritate.
Keel se zbârli la ea:
? Asta-i o alta modalitate de a spune ca suntem lenesi. Su¬pravietuirea ocupa cea mai mare parte a timpului nostru. Daca nu construim rachete, asta nu înseamna ca stam degeaba! De fapt, noi suntem aceia care nu avem timp la dispozitie. Nu ne sta mintea la calcule, planuri si fraze frumos încondeiate...
? Opreste-te! porunci ea. Daca noi doi nu ne putem întele¬ge, la ce te poti astepta din partea semenilor nostri?
Keel se roti pentru a o privi întâi cu un ochi, apoi cu cela¬lalt. Îsi reprima un zâmbet. Doua lucruri îl amuzau: Sirena vroia sa ajunga undeva, si îsi putea pierde sângele rece. Ridica ambele mâini, masându-si ceafa.
Ale deveni deodata grijulie, dându-si seama ? nu era pentru prima oara când discutau în contradictoriu ? de necazul lui Keel.
? Ai obosit, declara ea. Nu vrei sa te odihnesti si sa bei o cafea? Poate ti s-a facut chiar foame?
? O cana cu cafea din Vashon mi-ar prinde cel mai bine, accepta el, mângâindu-si proteza în partea dreapta. Si sa scap o vreme de chestia asta blestemata care îmi chinuie ceafa. Probabil ca nu aveti pe-aici un fotoliu-masa, nu?
? Materia organica este rara în lumea noastra. Ma tem ca nu putem asigura confortul Insularilor în toate privintele.
? Nu vroiam decât un masaj. Habar n-aveti ce pierdeti ig¬norând utilitatea fotoliilor-masa!
? Sunt sigura ca putem gasi pe cineva care sa-ti faca un masaj.
? Nu suntem confruntati cu numarul si diversitatea proble¬melor de sanatate din Insule, interveni Panille.
Ochii sai erau fixati mereu asupra ecranului împestritat cu cifre, dar atentia parea divizata. Keel nu putea lasa remarca fara raspuns.
? Tinere, banuiesc ca esti foarte priceput în activitatea pe care o desfasori. Însa mândria ca te descurci bine într-un dome¬niu nu trebuie sa te împinga sa-ti dai mereu cu parerea. Exista si domenii în care nu te pricepi. Mai ai multe de învatat. 
Întorcându-se si sprijinindu-se de bratul lui Kareen, se lasa condus spre culoarul exterior, simtind în spate privirile celor din sala. Era bucuros ca va iesi de acolo. Ghicise de câteva ori prezenta unei stari subtile care îi plimba fiori de-a lungul sirei spinarii.
? Te-am convins? îl întreba Ale. 
Îsi târa pasii în urma ei. Picioarele îl dureau, iar capul era plin cu informatii despre care stia ca, în curând, aveau sa schim¬be destinul Insularilor.
? M-ai convins ca Tritonii vor face ceea ce si-au propus. Aveti resursele, structura organizatorica si hotarârea necesare. (Se dezechilibra, însa reusi sa se redreseze la timp.) Nu sunt obisnuit cu podelele care nu se înclina într-o parte si-ntr-alta, explica el. Viata pe uscat va fi grea pentru unul obisnuit sa traiasca pe Insule.
? Nu se vor muta cu totii o data pe continent, rosti ea. La început vor fi adusi doar cei de care este absoluta nevoie. Cei¬lalti vor astepta lânga tarm, pe Insule... sau, cine stie, poate vor fi construite plute pe care vor locui temporar pâna când începem exploatarea terenurilor agricole.
Keel cugeta câteva clipe, apoi:
? De mult timp aveti planul asta în minte. 
? Într-adevar.
? Sa organizati viata Insularilor si sa... 
? Încercam sa gasim o solutie pentru a va salva! Pe toti!
? Serios? (Râse cu tristete.) Cum? Punându-ne sa locuim si sa dormim pe plute, la marginea tarmului?
? Ar fi ideale. (Seful Justitiei îsi dadu seama, dupa stralu¬cirea din ochii ei, ca era entuziasmata de idee.) Când nu vom mai avea nevoie de ele le vom lasa sa moara, folosindu-le apoi ca îngrasamânt.
? Da, desigur. Iar Insulele vor avea aceeasi soarta ? vor deveni fertilizatori. 
? În momentul în care continentul va fi suficient de mare pentru a ne adaposti pe toti, la altceva nici nu le vom mai putea folosi.
Keel nu reusi sa-si disimuleze amaraciunea din voce.
? Kareen, vad ca nu întelegi. O Insula nu este o bucata moarta de... pamânt. Are viata! Este mama noastra. Ne prote¬jeaza pentru ca îi oferim dragoste si atentie. Voi condamnati mama noastra sa devina un morman de îngrasamânt!
Ea îl privi fix câteva clipe, apoi spuse:
? Crezi ca doar Insularii vor fi obligati sa renunte la un mod de viata? Aceia dintre noi care se vor întoarce la suprafata...
? ... vor avea în continuare acces la lumea din adâncuri, o ]ntrerupse el. Nu veti taia cordonul ombilical. Noi vom suferi mai mult în aceasta tranzitie. Se pare ca intentionat uiti lucrul acesta.
? Nu îl uit, Ward! La naiba! De aceea te afli aici, nu?
A sosit timpul sa oprim joaca, hotarî Keel. Trebuie sa-i arat ca nu am încredere în ea si nici nu cred ce spune. 
? Îmi ascunzi ceva, o acuza el. Te-am studiat cu atentie, Kareen. Te framânta un lucru, clocoteste în tine. Un lucru foarte important. Ai încercat tot timpul sa tii sub un strict control ceea ce mi-ai aratat. Ai ales cu grija informatiile pe care mi le-ai oferit încercând sa ma atragi de partea ta. Ai...
? Ward, eu...
? Nu ma întrerupe. Daca vrei sa cooperez, cea mai eficienta politica este sa joci cu cartile pe fata, Kareen. Daca trebuie, te voi ajuta. Însa daca simt ca îmi ascunzi ceva, atunci ma voi opune cu încapatânare intentiilor voastre.
Se oprira în dreptul unei porti închise. Ale îndrepta spre ea o privire absenta.
? Ma cunosti bine, Kareen, insista el. Întotdeauna am vorbit serios. Am sa ma opun proiectelor voastre. Am sa plec de aici... daca nu cumva ma vei retine cu forta... si voi duce o campanie împotriva...
? Bine! facu Sirena aruncându-i o privire crunta. Sa te retin? Nici prin gând nu mi-ar trece! Poate asa ar proceda altii, dar în nici un caz eu. Vrei sa nu-ti ascund nimic? Foarte bine. Necazurile au si început sa apara, Ward. Necazuri cumplite! Insula Guemes s-a scufundat.
Seful Justitiei clipi, de parca miscarea pleoapelor ar fi putut tine piept impactului provocat de cuvintele auzite.
Scufundata! O întreaga Insula!
? Asa deci, murmura el cu o voce ragusita de emotie. Cu¬rentii vostri oceanici n-au dat rezultate de data aceasta. Ati con¬dus Insula spre...
? Nu, spuse ea clatinând din cap. Nu! Nu! Cineva a facut-o în mod deliberat. Nu are nici o legatura cu Controlul Curentilor. A fost un act de distrugere intentionata. O crima mârsava, co¬misa cu sânge rece!
? Cine a facut-o? întreba Keel, aflat înca sub imperiul socului.
? Deocamdata nu stim. Însa au pierit mii de oameni, iar operatiunile de salvare nu s-au încheiat.
Se întoarse si deschise poarta. În miscarea ei domoala, Keel avu impresia ca distinge primele semne ale îmbatrânirii.
Înca îmi ascunde ceva, gândi el intrând în apartamentul Sirenei.




Oamenii îsi petrec viata în labirinturi. Daca scapa de acolo si nu gasesc alt labirint, îsi construiesc unul. De unde vine pasiunea asta pentru experiment?
? Întrebari de la Avata,
Cronici


DUQUE ÎNCEPU SA ÎNJURE, zvârcolindu-se în baia de nutriment si lovind cu pumnii în peretele organic al piscinei pâna când aparura vânatai pe margini.
Gardienii o alertara prompt pe Simone Rocksack.
Era târziu, iar Preoteasa-psihiatru era pregatita pentru cul¬care. Auzind apelul, îsi trase pe ea roba favorita, acoperindu-si formele zvelte si placute ale sânilor si coapselor. Roba aceasta purpurie îi conferea o aura de demnitate, stergând orice urma de feminitate. Se grabi de-a lungul pasajului ce unea locuinta ei cu sala în care se afla piscina, încercând sa estompeze cutele ma¬terialului sifonat în activitatea din timpul zilei. Patrunse în at¬mosfera întunecata a încaperii unde traiau Vata împreuna cu Duque. Nelinistea o prinsese în gheare, si i se vedea pe fata. Îngenunche lânga Duque, spunând:
? Sunt aici, Duque. Vorbesti cu Preoteasa-psihiatru. Cu ce te pot ajuta?
? Sa ma ajuti? racni Duque. Tu nu esti decât o buba pe curul unei scroafe bortoase! Nu esti în stare sa te ajuti nici macar pe tine însati!
Socata, Preoteasa-psihiatru duse mâna la pliul care îi acoperea gura. Desigur, stia foarte bine ce desemna cuvântul "scroafa" ? una dintre creaturile Navei, o femela.
O scroafa bortoasa?
Nu se putu abtine sa nu-si plimbe degetele subtiri si fine pe deasupra abdomenului plat.
? Scroafele nu exista decât în celulele de hibernare, îi amin¬ti ea.
Se straduia sa vorbeasca mai tare, pentru ca Duque sa o poata auzi.
? Asa crezi tu!
? De ce înjuri? întreba ea încercând sa pastreze un ton cât mai politicos.
? Vata ma viseaza în niste situatii îngrozitoare, se plânse Duque. Parul ei... acopera întreg oceanul, si ma farâma în ne¬numarate bucatele.
Simone îl privi cu atentie. Duque devenise o masa impre¬sionanta de carne scufundata în nutriment. Buzele sale pluteau la suprafata precum un covor. Însa parea întreg.
? Nu înteleg, rosti ea. Esti intact.
? Da' nu ti-am spus ca ma viseaza? scânci el. Visele îti pot face mult rau daca nu te pricepi cum sa iesi din ele. Am sa ma înec. Fiecare bucatica din mine se va scufunda la nesfârsit.
? Nu, Duque, nu te îneci, încerca Preoteasa-psihiatru sa-l linisteasca.
? Nu aici, maimuto! În ocean!
Maimuta, gândi ea. Asta era o alta creatura a Navei. De ce le pomenea Duque? Aveau, în sfârsit, sa coboare de pe orbita? Dar de unde stia el? Îsi ridica privirea spre supraveghetorii în¬cremeniti în jurul piscinei organice. Era posibil ca unul dintre ei...? Nu, imposibil!
Vocea lui Duque se auzi dintr-o data clara si extrem de coerenta:
? Nu vrea sa asculte. El vorbeste, iar ea nu vrea sa asculte!
? Cine nu vrea sa asculte, Duque? Cine este "el"?
? Parul ei! Tu nu auzi ce spun eu aici?
Duque lovi cu pumnul în peretele piscinei, foarte aproape de PP. Simone îsi mângâie din nou abdomenul, cu o privire absenta.
? Trebuie sa aducem creaturile Navei aici, pe Pandora?
? Du-le unde vrei tu! Dar n-o mai lasa sa ma viseze scu¬fundându-ma în ocean!
? Vata doreste sa se întoarca în apa oceanului?
? Ma viseaza, tu nu întelegi? Ma viseaza acolo!
? Visele Vata-ei sunt realitate?
Raspunsul lui Duque se limita la simple mormaieli si con¬vulsii.
Rocksack ofta. Privi în piscina, spre Vata: un munte de carne, impasibila, respirând usor. Podoaba ei capilara se unduia precum plantele subacvatice în curentii produsi de agitatia lui Duque. Cum putea parul ei sa existe simultan în ocean si aici, în Vashon? Probabil doar în vise. Sa fi fost înca un miracol al Navei? Trecuse aproape un an de când îi taiase ultima oara firele de par; crescusera suficient de mult pentru a putea repeta ope¬ratia. Dar daca erau taiate... pastrau totusi o legatura subtila cu Vata? Nimic nu era imposibil în împaratia miracolelor. 
Însa cum putea vorbi parul Vata-ei?
Mesajul lui Duque fusese limpede: Vata nu vroia sa asculte cuvintele rostite de propriul ei par. De ce nu vroia sa asculte? Înca nu sosise momentul reîntoarcerii în ocean? Vata îi anunta cumva ca îi va conduce pe toti în adâncuri?
Ofta din nou. În anumite împrejurari, functia de Preoteasa-psihiatru era foarte dificila. Pe umerii ei apasau raspunderi teri¬bile. Zvonurile despre convorbirea avuta cu Duque se vor raspândi cu o viteza uimitoare. Gardienii nu puteau fi opriti sa vorbeasca, sa împrastie informatii distorsionate. Trebuia ca în foarte scurt timp sa dea o declaratie oficiala... o interpretare ferma si încurajatoare. Ceva care sa înabuse speculatiile pericu¬loase.
Se ridica în picioare, si durerea care o înjunghie în ge¬nunchiul drept îi aduse o grimasa pe figura. Privind spre figurile înfiorate adunate în jurul piscinei, rosti:
? Urmatoarea recolta de Vatapar nu se va împarti credincio¬silor. Toate firele vor fi daruite oceanului, ca ofranda.
Duque gemu, apoi striga dintr-o data, foarte clar:
? Catea! Catea! Catea!
Pregatita fiind de comparatiile la care fusese supusa ante¬rior, Simone îsi aminti imediat despre ce animal era vorba. Cateaua era o femela din familia canina. Trase concluzia ca evenimente deosebit de importante aveau sa se produca pe Pan¬dora. Vata îl visa pe Duque obligându-l sa experimenteze stari fantastice, iar acesta invoca rând pe rând creaturile Navei.
Plimbându-si pentru ultima oara privirea pe deasupra gar¬dienilor, le explica, pe îndelete, acest lucru. Trai un sentiment de satisfactie vazând aprobarea întiparita pe fetele lor.




Toti pandoranii se vor elibera atunci când primul aerostat va rasari din ocean, înaltându-se spre cer. 
? Inscriptie prezenta la periferia unei culturi tritoniene de alge


CINCI NOTE MUZICALE se combinara armonios într-o scurta melodie, tragându-l pe Brett în sus... sus... scotându-l dintr-un vis, în care întindea bratele spre Scudi Wang însa nu reusea deloc sa o atinga. Mereu cadea înapoi în adâncuri, la fel cum se scufundase atunci când valul seismic se abatuse asupra Vashon-ului.
Clipi de câteva ori, recunoscând locuinta lui Scudi. Lumi¬nile nu erau aprinse, însa ochii sai supersensibili distinsera mâna Sirenei iesind de sub patura si pipaind lenes peretele, în cautarea comutatorului.
? Este un pic mai sus si spre dreapta, o îndruma el.
? Vezi în întuneric? facu ea uimita.
Mâna descoperi comutatorul, iar camera fu inundata de un val de lumina. Brett inspira adânc, expira încet, apoi îsi freca pleoapele. Schimbarea brusca de luminozitate îi provocase o durere care mergea de la ochi pâna la tâmple.
Scudi se ridica în capul oaselor, cu paturile înfasurate negli¬jent în jurul sânilor.
? Vezi în întuneric? insista ea.
? Da, raspunse Brett. Uneori este foarte folositor.
? Înseamna ca nu esti chiar atât de timid pe cât am crezut la început.
Dadu paturile la o parte, îmbracând o salopeta cu dungi verticale, galbene si verzi. Brett încerca sa-si mute privirea de la trupul ei atragator, însa de data aceasta ochii nu-l mai ascul¬tara.
? Peste o jumatate de ora trebuie sa fiu gata cu verificarea instrumentelor, spuse ea. Apoi ma voi prezenta la datorie.
? Cum facem cu... stii tu, cu prezenta mea aici?
? Am trimis raportul. Formalitatile se vor termina în câteva ore. Sa nu iesi din camera; ai putea sa te ratacesti.
? Am nevoie de un ghid?
? Nu. De un prieten. (Din nou zâmbetul acela strengaresc.) Daca ti se face foame, gasesti mâncare câta vrei. (Arata cu de¬getul spre o usa aflata într-un colt mai îndepartat al camerei.) Dupa ce ma întorc, mergem sa dai interviul. Sau poate ca între timp au sa trimita pe cineva dupa tine.
Pustiul examina înca o data locuinta, cu sentimentul ca aceasta i se va parea foarte mica în absenta lui Scudi si neavând nici o preocupare.
? Nu ai dormit bine? îl întreba ea curioasa.
? Am avut niste cosmaruri. Nu sunt obisnuit sa dorm pe o suprafata tare si nemiscata. Totul este atât de tacut... atât de mort!
Zâmbetul ei parea o aura luminoasa în jurul fetei.
? Trebuie sa plec. Cu cât plec mai repede, cu atât ma întorc mai curând.
Dupa ce usa se închise în urma fetei, linistea din camera rasuna în urechile lui Brett precum o explozie. Privi spre patul în care dormise Scudi.
Am ramas singur.
Stia ca îi va fi imposibil sa adoarma din nou. Nu-si putea dezlipi ochii de pe adâncitura abia vizibila pe care trupul lui Scudi o facuse pe patul în care dormise. Ce camera mica! Oare de ce parea mult mai mare atunci când era binecuvântata de prezenta Sirenei?
Inima începu deodata sa-i bata cu putere, într-un ritm alert. Simti în piept un cârcel care îl împiedica sa respire liber.
Puse picioarele pe podea, se îmbraca, apoi începu sa se plimbe cu pasi mari prin camera. Privirea îi umbla aiurea, în toate partile ? spre chiuveta si robinete, spre dulapul decorat cu scoici dispuse în linii spiralate, spre usa toaletei... totul fusese construit din metal scump însa avea o conceptie simpla si prea rigida pentru gusturile sale. Robinetele erau argintii, stralucitoa¬re, în forma de delfini. Le atinse, apoi îsi plimba mâna pe pe¬retele din spate. Cele doua metale aveau calitati total diferite.
Camera nu era înzestrata cu hublouri sau lucarne, si nimic nu înfatisa imagini din lumea exterioara. Peretii cu alge unduin¬de erau întrerupti doar de cele doua usi. Avu sentimentul ca dispune de o energie imensa pe care nu o putea folosi.
Strânse cele doua canapele-pat, apoi relua mersul prin ca¬mera. Ceva clocotea în el. Cârcelul din piept deveni insuporta¬bil, si umbre negre începura sa-i danseze înaintea ochilor. În jurul lui nu era decât apa! Îsi simti urechile sfâsiate de un tiuit dureros.
Se repezi brusc spre usa, o dadu de perete, apoi iesi împleticindu-se pe culoar. Am nevoie de aer! Cazu într-un ge¬nunchi si duse mâna la piept. De-abia putea sa mai respire.
Doi Tritoni se oprira lânga el, si unul îl prinse de umar.
? Insular.
Vocea sa trada doar curiozitate.
? Nu te agita, veni sfatul celuilalt. Esti în siguranta.
? Aer! gâfâi Brett.
Ceva greu îi apasa pieptul, iar inima continua sa-i bata disperata în cusca.
Tritonul care îl tinea de umar rosti:
? Baiete, aici este suficient aer. Haide, inspira adânc. Spri¬jina-te de mine si încearca.
Brett simti cârcelul cedând un pic, apoi înca putin. O noua voce, autoritara, rasuna undeva în spatele lor:
? Cine l-a lasat pe Mutul asta singur aici? Sa vina un medic! Repede!
Se auzira pasi plecând în graba. Pustiul vru sa ia o gura mare de aer, însa gâtlejul se opuse, scotând un fluierat slab.
? Calmeaza-te. Respira încet si profund.
? Duceti-l la un hublou, porunci vocea autoritara. Sa poata vedea imagini de afara. În marea majoritate a cazurilor, trucul asta se dovedeste util.
Brett fu prins de subsuori si ridicat în picioare. Simtea ca un curent electric slab în vârfurile degetelor si în buze. O figura curioasa se apleca spre el, însa nu o putea distinge foarte bine, de parca o privea prin ceata.
? Asta este prima oara când patrunzi în lumea noastra?
Gura baiatului articula un "da" de-abia auzit. Înca nu era sigur pe picioarele sale.
? Nu te teme, rosti figura difuza. Cam asa se întâmpla cu cei care vin pentru prima oara si sunt lasati singuri. Ai sa-ti revii în curând. 
Îsi dadu seama ca ceilalti îl conduceau printr-un culoar inundat de o palida lumina portocalie. Cineva îi atinse umarul. Gâdilatura curentului din degete si buze disparu, iar umbrele negre care pluteau în fata ochilor începura sa se chirceasca. Tritonii se oprira, îl întinsera pe podea, apoi îl ridicara în capul oaselor sprijinindu-i spatele. Capul începea sa se limpezeasca, si îsi îndrepta privirea spre sirul de lumini. Plafoniera avea înauntru fire de praf si insecte moarte. Ca prin vis, vazu un barbat cam de vârsta lui Twisp aplecându-se spre el. Fata sa era încadrata de un halo de par negru si lung.
? Te simti mai bine?
Brett încerca sa vorbeasca, însa avea gura prea uscata. Nu reusi sa scoata decât o slaba cârâiala:
? Ma simt idiot.
Hohote de râs izbucnira în jurul sau. Apleca putin capul pentru a putea privi printr-un hublou, si descoperi un câmp de alge cu tulpini scurte; nenumarati pesti cautau hrana printre frunze. Aceasta imagine a vietii subacvatice nu prea semana cu ceea ce se putea vedea de la posturile de estimare-a-directiei.
Tritonul îl batu pe umar, spunând:
? Nu-ti face probleme, pustiule. Fiecare are momentele lui în viata când se simte idiot. Oricum, e mult mai bine decât sa fii cu adevarat idiot, nu?
Twisp mi-ar fi vorbit la fel, gândi Brett. Zâmbi spre Tritonul cel pletos:
? Multumesc.
? Tinere, sfatul meu este sa te întorci într-o camera linistita. Încearca sa stai din nou singur.
Perspectiva aceasta facu inima lui Brett sa bata din nou cu putere. Se imagina înca o data singur în camaruta aceea cu pereti metalici si atâta apa în jur...
? Cine te-a adus aici? întreba Tritonul.
? N-as vrea sa creez nimanui necazuri, sovai pustiul.
? Nu te teme, îl linisti celalalt. Am putea aranja ca persoana care te-a adus sa fie scutita de îndatoririle ei obisnuite, pentru a se ocupa mai mult de tine si a-ti usura adaptarea la societatea noastra.
? Am fost salvat de Scudi... Scudi Wang.
? Aha! Cred ca esti asteptat, undeva nu prea departe de aici. Scudi te va însoti. Lex! (Se adresa unui barbat pe care Brett nu-l putea zari.) Cheam-o pe Scudi. Vezi ca-i la laborator! (Apoi îsi îndrepta din nou atentia spre baiat.) Trebuie sa te obisnuiesti sa stai singur. Bineînteles, deocamdata nu e nici o graba.
? Se îndreapta încoace! anunta o voce în spatele lui Brett.
? Foarte multi Insulari acuza un soc atunci când coboara pentru prima oara în adâncuri. As spune ca toti, într-un fel sau altul. Unii îsi revin imediat, altora le trebuie câteva saptamâni. Am senzatia ca tu ai început deja sa te adaptezi.
Cineva de lânga el îl prinse cu blândete de barbie, lipindu-i de buze un recipient plin cu apa. Lichidul era rece si avea o urma de gust sarat.
O zari pe Scudi îndreptându-se spre el, cu îngrijorarea înti¬parita pe fata. Tritonul îl ajuta sa se ridice în picioare, îl prinse de umeri si apoi pornira în întâmpinarea Sirenei.
? Prietenul tau a avut o criza de stress, o informa barbatul. (Apoi pleca mai departe, vorbind peste umar.) Eu as zice totusi sa-l mai lasi din când în când singur, ca sa învete sa-si domine panica.
Scudi îi facu un semn cu mâna, multumindu-i, apoi îl ajuta pe Brett sa se întoarca în camera ei.
? Ar fi trebuit sa ramân, rosti ea. Însa ai fost prima fiinta omeneasca salvata de mine, si am avut impresia ca te descurcai foarte bine...
? Da, si eu am crezut acelasi lucru, asa ca nu-ti mai face reprosuri degeaba. Cine era medicul acela?
? Umbra Panille. Conduce departamentul de Control al Cu¬rentilor din cadrul activitatii de Cautare si Interventie. Eu lucrez în echipa lui.
? Credeam ca era medic, ceilalti spuneau...
? Este si medic. Toti cei de la C si I au aceasta calificare. (Îl prinse de brat.) Acum te simti mai bine?
Brett se îmbujora:
? Stiu ca am facut o prostie. Însa simteam ca trebuie sa iau o gura de aer, iar atunci când am iesit în pasaj...
? Este vina mea, insista ea. Am uitat de panica... si daca nu ne-ar fi amintit mereu la antrenamente! Simteam... ei bine, aveam senzatia ca erai dintotdeauna în camera asta. Pur si sim¬plu am uitat ca apareai pentru prima oara în lumea noastra.
? Aerul în pasaj era atât de... greu, continua Brett. Parca ma scufundasem din nou în apa.
? Acum e bine?
? Da. (Inspira adânc.) Un pic cam... umed, totusi.
? Uneori este atât de umed încât poti chiar sa-ti speli si hainele. Adeseori, Insularii cara dupa ei butelii cu aer uscat pâna reusesc sa se adapteze. Daca te simti bine, cred ca ar fi cazul sa mergem la interviu. (Ridica din umeri la privirea lui nedume¬rita.) Trebuie sa-ti alcatuiasca un dosar, nu?
Brett o privi fix, linistit de prezenta ei. Însa din când în când, senzatia de gol în stomac îsi facea aparitia, amenintatoare. Insularii auzisera ca Tritonii tineau o evidenta stricta a tuturor aspectelor sociale ? rapoarte, înregistrari, dosare despre tot felul de lucruri. Dori sa o întrebe despre modul în care aveau sa decurga formalitatile, dar fu întrerupt de un grup numeros de Tritoni care trecu în graba pe lânga ei carând echipamente ? butelii cu aer, furtunuri, brancarde.
? Ce s-a întâmplat? striga Scudi în urma lor.
? Sosesc supravietuitorii accidentului! veni raspunsul.
Difuzoarele din tavan prinsera deodata viata:
? Alarma Portocalie! Alarma Portocalie! Tot personalul de interventie sa se prezinte la posturi. Acesta nu este un exercitiu de antrenament. Acesta nu este un exercitiu de antrenament. Lasati libere statiile de docare. Degajati culoarele. La departa¬mente se va deplasa doar personalul a carui prezenta este strict necesara. Doar personalul a carui prezenta este strict necesara. Toti ceilalti se vor prezenta la statiile de prim-ajutor. Pe culoare vor avea acces doar urgentele medicale. Alarma Portocalie. Acesta nu este un exercitiu de antrenament...
Alti Tritoni îi depasira în fuga. Unul dintre ei racni peste umar:
? Degajati culoarele!
? Ce s-a întâmplat? întreba din nou Scudi.
? Sunt adusi supravietuitorii Insulei care s-a scufundat la Bariera Mistral.
? Vashon, cumva? striga Brett simtind ca-i sare inima din piept.
Tritonii îsi continuara alergarea fara a-i da raspuns.
Scudi îl trase de brat:
? Sa ne grabim! 
Îl conduse printr-un pasaj lateral si ajunsera în fata unei porti pe care Sirena o deschise fara a sta pe gânduri.
? Trebuie sa te las aici si sa ma prezint la datorie, explica ea.
Brett pasi în urma ei printr-un sas dublu si se trezi în interiorul unui bar. De-a lungul peretilor se aliniau separeuri cu masute scunde. Alte câteva masute se aflau împrastiate prin toa¬ta încaperea. Piloni mari din plastotel defineau culoarele si ser¬veau drept statii de deservire. În colt stateau doua persoane aplecate una spre cealalta deasupra masutei. Scudi îl împinse pe Brett spre separeu, iar el se împiedica, recunoscând silueta din dreapta. Orice Insular cunostea foarte bine trasaturile acelea cio¬plite în capatâna colturoasa, gâtul prea lung si proteza: Ward Keel!
Scudi se opri în fata separeului, strângându-l pe tânar de mâna. Atentia ei se îndreptase spre persoana cu care discuta Keel. Brett o mai zarise de câteva ori pe femeia aceea cu parul roscat, si considera ca prezentarile erau inutile. Pâna la întâlnirea cu Scudi, o considerase cea mai frumoasa fiinta în viata.
? Aici ar fi trebuit sa se desfasoare formalitatile, spuse Ale, însa întreg personalul a trebuit sa se prezinte la datorie.
Pustiul înghiti cu noduri, privind spre Keel:
? Domnule Judecator, cica s-a scufundat o Insula întreaga.
? Da, Guemes, rosti Keel pe un ton calm.
? Ward, propuse Ale, îti sugerez sa te deplasezi împreuna cu tânarul Norton în locuinta mea. Nu zaboviti pe culoare si ramâneti înauntru pâna va anunt eu.
? Trebuie sa plec, Brett, se auzi vocea lui Scudi. Dupa ce se termina totul, vin sa te iau.
Ale o atinse pe brat si plecara în graba. 
Încet, încercând sa-si înfrânga durerea, Keel se ridica în picioare. Astepta putin ca trupul sa se adapteze noii pozitii, apoi iesi din separeu.
Brett asculta atent pasii oamenilor alergând pe culoare, din¬colo de usa.
Seful Justitiei se îndrepta spre iesire, târsâind talpile pe po¬deaua metalica.
? Vino cu mine, Brett.
Nici nu parcursera câtiva metri, când o usa din spatele lor se deschise suierând. Narile simtira mirosul de usturoi prajit în ulei de masline si alte arome pe care Brett nu le cunostea. Vocea unui barbat rasuna puternic:
? Hei, voi doi! Nimeni nu are voie sa umble pe culoare!
Pustiul se rasuci. Trecerea spre bucatarie era ocupata de un barbat solid cu parul grizonat, ale carui trasaturi plate se defor¬masera într-o încruntatura. Apoi, privindu-l pe Brett si recunos¬cându-i pe Keel, arbora un zâmbet.
? Îmi cer scuze, domnule Judecator, spuse barbatul. Nu v-am recunoscut de la început. Totusi, n-ar trebui sa umblati pe culoare.
? Ni s-a recomandat sa plecam de aici si sa ne deplasam la locuinta ambasadoarei.
Tritonul facu un pas în lateral, aratând spre bucatarie:
? Pe aici. Puteti ocupa apartamentul care a apartinut lui Ryan Wang. O vom înstiinta pe Kareen Ale.
? Este mai aproape, rosti Keel atingând umarul lui Brett.
Barbatul îi conduse într-un apartament spatios, nu foarte înalt si inundat într-o lumina blânda. Brett nu reusi sa descopere sursa luminoasa; parea ca razele veneau din toate partile cu aceeasi intensitate. Covoarele groase, de un albastru-deschis îi mângâiau talpile goale. Singurele piese de mobilier pareau a fi câteva divane moi si confortabile, de culoare maro, rosu-aprins si albastru-închis. Însa Brett, familiarizat de-acum cu obiceiul Tritonilor, banuia ca în pereti erau ascunse tot felul de accesorii.
? Va veti simti bine aici, rosti barbatul.
? Cui avem placerea de a multumi pentru aceasta ospitali¬tate? întreba Keel.
? Ma numesc Finn Lonfinn, se prezenta Tritonul. Am fost unul dintre servitorii lui Wang, iar acum ma ocup de întretinerea apartamentelor sale. Prietenul dumneavoastra este...?
? Brett Norton, vorbi baiatul. Eram în drum spre interviu când a sunat alarma. 
Îsi arunca privirea prin camera. Nu vazuse niciodata ceva asemanator. În unele privinte aducea vag cu modul de viata al Insularilor: perne moi, metalul peretilor acoperit cu tesaturi ? multe dintre ele realizate la suprafata. Însa podeaua era dura si stabila, iar în afara aerului care circula prin gurile de ventilatie, nu se auzeau alte zgomote de fond.
? Aveti prieteni pe Guemes? întreba Lonfinn.
? PP-ul s-a nascut acolo, îi reaminti Keel.
Tritonul ridica sprâncenele si îsi concentra atentia asupra lui Brett. Acesta simti ca trebuie sa dea si el o replica:
? Nu, nu cred. De când m-am nascut eu, Insulele noastre nu s-au apropiat una de alta.
Lonfinn se întoarse din nou spre Seful Justitiei.
? V-am întrebat de prieteni.
În tonul vocii, Brett simti zidul rece ridicat între Tritoni si Insulari. În aer plutea cuvântul mutant. Simone Rocksack era o Muta, prietena cu Ward Keel... sau poate ca nu. Cine se putea împrieteni cu cineva care arata ca Simone? Nu, în mod normal nimeni nu putea fi prieten cu PP-ul. Baiatul sesiza deodata o amenintare subtila insinuându-i-se în suflet.
Keel îsi dadu seama, socat, ca Lonfinn facea de fapt aluzii rautacioase referitoare la inferioritatea Insularilor. Atitudinea aceasta era foarte raspândita printre Tritonii mai putin umblati, însa pe Judecator îl nelinistea propria revelatie interioara.
Am fost gata sa-i accept modul de a gândi. O parte din mine a considerat ca Tritonii ne sunt superiori.
Parerea aceasta zacuse în subconstient, fusese hranita ani de zile, iar acum aparea la suprafata înflorind în Keel ca o planta a raului, dezvaluindu-i lucruri pe care nici macar nu le banuise. Mânia îsi facu si ea loc în mintea Judecatorului. Lonfinn între¬base: "Aveti prieteni printre amarâtii din Guemes? Ce trist ca unii dintre colegii vostri de joaca au avut mai putina sansa, fiind ucisi sau schiloditi! Însa moartea si deformarea fizica fac parte integranta din vietile voastre."
? Deci ai fost un servitor, sarja Keel. În momentul de fata, nimeni nu locuieste în apartamentul acesta? 
? Îi apartine de drept lui Scudi Wang. Cel putin asa cred. Însa ea spune ca nu vrea sa stea aici. Presupun ca vor fi închi¬riate, iar câstigul de pe urma lor îi va reveni ei.
Brett îi trimise Tritonului o privire descumpanita, apoi cer¬ceta din nou camera luxoasa. Totul îi inspira o bogatie imensa! 
Înca sub socul revelatiei interioare, Keel se îndrepta cu greutate pâna la un divan albastru, trântindu-se în el si întinzând picioarele.
? Noroc ca Guemes era o Insula mica, declara Lonfinn.
? Noroc?
Cuvântul iesise din pieptul lui Brett.
Lonfinn ridica din umeri:
? Adica... va închipuiti ce tragedie ar fi fost cu o Insula mai mare... Vashon, de exemplu.
? Stim ce vrei sa spui, ofta Judecatorul. Stiu ca aici, printre voi, Insula Guemes a fost poreclita "Ghetoul".
? Nu din rautate... serios, rosti Lonfinn. 
În vocea sa se facuse simtita nemultumirea, dându-si seama ca fusese obligat sa se scuze. 
? Înseamna ca Insulele mai mari au fost solicitate sa acorde din când în când ajutor celor din Guemes, ataca Judecatorul. Hrana si medicamente.
? Da, este adevarat ca noi n-am prea facut comert cu Guemes, recunoscu Lonfinn.
Brett îsi muta privirea de la un barbat spre celalalt, sesizând tensiunea în crestere. În spatele cuvintelor se ascundeau multe, însa pustiul avea nevoie de experienta în lumea Tritonilor pentru a-si da seama despre ce anume era vorba. Nu percepea decât aluziile directe si mânia de-abia tinuta în frâu. Stia ca multi Insulari vorbeau despre Guemes ca despre "Insula Navei". În bataie de joc, desigur, însa asta implica, de asemenea, ca acolo traiau multi Adoratori ? credinciosi fundamentalisti. Nu era de mirare ca PP-ul se nascuse pe Guemes. I se parea normal ca Insularii sa faca glume la adresa guemesienilor, însa tonul aro¬gant al Tritonului îi strecura venin în suflet.
Lonfinn se deplasa pâna într-un colt al camerei, verificând comenzile usii. Apoi se întoarse:
? La toaleta aveti acces prin usa aceasta. În caz ca doriti sa va odihniti, dormitoarele sunt la capatul holului. (Coborî privi¬rea spre Keel.) Banuiesc ca lucrul acela pe care-l purtati la gât devine insuportabil la un moment dat. 
? Într-adevar, rosti Insularul frecându-si ceafa. Dar stiu ca fiecare dintre noi ne confruntam cu câteva chestii insuportabile în viata.
Lonfinn se încrunta:
? Oare de ce în functia de PP n-a fost ales niciodata un Triton?
Raspunse Brett, reproducând comentariul lui Twisp vizavi de aceeasi întrebare:
? Probabil ca Tritonii au alte lucruri de facut, mult mai importante, si nu-i intereseaza.
? Nu-i intereseaza? (Lonfinn se uita la Brett de parca abia atunci i-ar fi sesizat prezenta în apartament.) Tinere, nu cred ca esti calificat sa discuti probleme politice.
? Eu cred ca baiatul punea de fapt o întrebare, zâmbi Keel sarindu-i în ajutor. 
? Întrebarile ar trebui sa fie puse direct, nu pe ocolite, mur¬mura Lonfinn.
? Si ar trebui sa primeasca un raspuns direct, insista Keel, privind spre Brett. Aceasta problema a fost dintotdeauna un su¬biect de disputa între "credinciosii" sprijiniti de diferite lobby-uri politice. Majoritatea Insularilor considera ca a alege PP-ul din rândul Tritonilor ar fi un dezastru. Pentru ca voi aveti si asa prea multa putere de decizie în multe dintre aspectele deloc placute ale vietii lor.
Lonfinn rânji fara urma de bunavointa.
? Iata un subiect politic foarte dificil pentru mintea unui tânar fara experienta, spuse el.
Brett scrâsni din dinti, nemultumit de atitudinea dispretui¬toare a celuilalt.
Tritonul se deplasa pâna la peretele din spatele Judecatoru¬lui si atinse o pata micuta. Lambriul aluneca lateral, dezvaluind un hublou urias prin care se puteau vedea imaginile superbe ale unei gradini subacvatice, acoperita cu un plafon transparent si având în mijloc o tromba de apa din care tâsneau nenumarati pesti multicolori ce se îndreptau apoi spre plantele exotice.
? Eu trebuie sa plec, declara Lonfinn. Distrati-va, Odihni¬ti-va... (Apoi arata cu degetul spre gradina.) Asta o sa va ajute sa suportati mai bine spatiul închis. Chiar si eu o gasesc foarte relaxanta. (Se întoarse spre Brett.) Voi avea grija sa-ti fie trimise toate formularele necesare. Le completezi si le semnezi. N-are nici un rost sa pierdem timpul.
Lonfinn parasi încaperea prin aceeasi usa glisanta prin care intrasera.
? Dumneavoastra ati completat formularele? întreba pustiul privind spre Keel. Despre ce este vorba?
? Formularele satisfac necesitatea Tritonilor de a tine totul sub evidenta. Numele, vârsta, împrejurarile în care ai sosit în lumea lor, experienta profesionala, talentele mai deosebite, daca vrei sa ramâi... (Ezita putin, dregându-si glasul.)... parintii, ocu¬patia lor si mutatiile. Gradul de severitate al mutatiilor suferite.
Brett continua sa îl priveasca în liniste.
? Am sa raspund si la întrebarea pe care ti-o citesc în ochi, continua Judecatorul. Nu. Mie nu mi-au cerut sa completez aces¬te formulare. Sunt sigur ca au un dosar foarte gros în care se afla înscrise toate detaliile importante ale vietii mele... ba chiar si unele aspecte mai picante.
? Mi-ar putea cere sa ramân aici? întreba Brett.
? E posibil sa-ti ceara sa achiti costurile salvarii tale. Multi Insulari s-au stabilit în adâncuri. Înainte de a pleca am de gând sa efectuez câteva cercetari. Stiu ca viata aici poate fi foarte atragatoare. 
Îsi plimba degetele peste materialul fin al divanului, tocmai pentru a întari cele spuse.
Brett ridica ochii spre tavan, întrebându-se cum ar fi sa traiesti o viata întreaga departe de lumina solara. Bineînteles, Tritonii veneau adeseori la suprafata, dar...
? Cele mai bune echipe de salvare sunt compuse în majo¬ritate din ex-Insulari, rosti Keel. Asa spune Kareen Ale.
? Am auzit ca Tritonii te pun mereu sa platesti, facu Brett. Însa nu cred ca mie mi-ar trebui foarte mult pentru a achita costul...
Se întrerupse, iar gândurile se îndreptara spre Scudi. Cum ar putea-o rasplati vreodata? Pentru asa ceva nu exista moneda de schimb.
? Tritonii au multe modalitati de atragere a Insularilor considerati utili, declara Keel. Cred ca si-ar dori sa te includa în societatea lor. Totusi, în momentul de fata nu asta ar trebui sa fie preocuparea ta esentiala. Esti medic, cumva?
? Nu. La scoala am facut câteva cursuri de prim-ajutor si reanimare. Nimic altceva.
Keel inspira adânc si expira cu zgomot:
? Ma tem ca nu este suficient. Guemes s-a scufundat de câteva ore bune. Sunt sigur ca supravietuitorii adusi aici necesita atentia unor persoane mai calificate decât noi.
Lui Brett i se puse un nod în gât.
Guemes s-a scufundat! O întreaga Insula!
? As putea cara o targa, spuse el.
Judecatorul zâmbi cu tristete:
? Sunt sigur ca ai putea. Dar nu cred ca te vei descurca în labirintul coridoarelor. Mai degraba i-am incomoda. Probabil ca deocamdata asta suntem în ochii lor: doi Insulari rataciti care mai mult încurca. Va trebui sa asteptam.




Foarte adesea, este suficient sa întelegem cauzele raului pentru a scapa de el.
? C.G.Jung,
Arhivele Navei


? EXISTA UN BLESTEM ÎN CRONICI, rosti Bushka, la fel de vechi ca si omenirea. Spune asa: "Fie sa-ti traiesti viata în vremuri interesante." Cred ca blestemul asta a cazut pe capul nostru.
De câteva ore, în timp ce barcile îsi croiau drum pe supra¬fata oceanului întunecat al Pandorei, Bushka îi povestea lui Twisp tot ce aflase de la Gallow si de la ajutoarele sale. Peste ei cazuse noaptea, si Twisp nu-l putea distinge. Doar sageata rosie a CDR-ului stralucea pe punte. Restul era cufundat în întuneric... stelele stateau ascunse îndaratul cortinei de nori care îi însotea înca de la asfintit.
? Va fi un continent mai mare decât îti poti tu închipui, continua Bushka. Oriunde îti vei îndrepta privirea, nu vei vedea decât uscat. Asa se lauda ei.
? Cu atât mai rau pentru Insule, conchise Twisp. Si rache¬tele alea pe care le lanseaza...
? Oho! Totul e foarte bine pus la punct. (Vocea lui Bushka rasuna din întuneric pe un ton care lui Twisp nu îi placu deloc.) Nu mai trebuie decât sa aduca jos celulele de hibernare. Au pregatit si spatiile în care sa le depoziteze.
? Mie îmi este greu sa-mi imaginez cum va arata uscatul, recunoscu pescarul. Unde va aparea mai întâi? 
? În locul pe care stramosii nostri l-au numit "Colonia". Pe harti este desenat ca un dreptunghi având colturile usor rotunjite. Curbele se vor accentua, iar dreptunghiul urmeaza sa se trans¬forme într-un oval cu o laguna în centru. Înainte de Razboiul Clonilor era un oras complet, protejat cu ziduri din plastotel, astfel încât reprezinta cel mai bun amplasament pentru a începe ridicarea continentului. Pâna la sfârsitul anului, primul oras va prinde viata sub cerul liber.
? Are sa fie maturat de valuri, spuse Twisp cu neîncredere.
? Nu, îl contrazise Bushka. De cinci generatii lucreaza la proiectul asta. S-au gândit la toate ? politica, economie, alge...
Amuti brusc, întrerupt de croncanitul somnoros al uneia dintre pasari.
Amândoi încremenira, ciulind urechile. Intrasera în terito¬riul de vânatoare al unei haite de Nemilosi? Pasarile nu mai scoasera nici un sunet.
? A visat urât, murmura Bushka.
? Deci Insula Guemes, cu locuitorii ei fanatici, statea în calea proiectului de ridicare a continentului, nu-i asa? relua Twisp. Lozinca lor ? "Sa ramânem pe Insule, unde ne-a lasat Nava" ? deranja foarte multi Tritoni.
Celalalt nu raspunse.
Pescarul se gândi la toate cele dezvaluite de Bushka. Ima¬ginatia sa era influentata de izolarea în care traise aproape o viata întreaga. Se simtea provincial, incapabil sa înteleaga as¬pectele subtile ale politicii si ale economiei. Cunostea doar ten¬dintele generale, care i se pareau destul de simple. Nu avea deloc încredere în proiectele acestea grandioase, de care Bushka se îndragostise în ciuda amarei experiente traite în compania lui Gallow. 
? În planurile lor nu exista loc pentru Insulari, remarca el.
? Asa este. Mutantii vor fi exclusi, murmura Bushka.
? Si cine hotaraste care sunt mutanti si care nu?
Tacerea se prelungi penibil de mult. În cele din urma, primi un raspuns evaziv:
? Argumentul ca Insulele sunt depasite mi se pare valabil. Trebuie sa recunosc ca în privinta asta Gallow are dreptate.
Twisp scruta întunericul în directia lui Bushka. Mai la stân¬ga era o pata putin mai întunecata decât fondul. Acolo îsi con¬centra pescarul atentia. Încerca sa-si imagineze viata Tritonilor ? locuintele lor, constructiile descrise de celalalt. Acasa, îsi spuse el. Ce fel de om trebuie sa fii pentru a spune "acasa" atunci când te gândesti la un astfel de loc? Totul parea identic, stan¬dardizat, precum stupul unor insecte. Se înfiora.
? Ce reprezinta statia spre care ne îndreptam? întreba el. De ce consideri ca este mai sigur sa mergem acolo?
? Organizatia Nemilosilor Verzi numara foarte putini mem¬bri. Baza de Lansare Numarul Unu este uriasa ? fie si datorita personalului numeros, avem mai multe sanse decât în alta parte.
Nu mai am nici o speranta! se framânta Twisp. Daca Tri¬tonii nu îl gasisera pe Brett, ce se mai putea face? Oceanul era prea mare si cautarea lui se dovedea o nebunie. Cum sa des¬coperi locul exact în care valul seismic lovise Vashon-ul? 
? În curând se va lumina, anunta Bushka. La scurt timp dupa aceea, vom ajunge la baza.
Twisp auzea picaturile de ploaie strivindu-se pe punte. Ve¬rifica bateriile cu celule de tipar, care capatasera o culoare ce¬nusie. Exact la timp, în spatele lor rabufni zgomotul asurzitor al unei teribile descarcari electrice. În linistea de dupa soc se auzi vocea speriata a lui Bushka:
? Ce naiba a fost asta?
Pescarul îndrepta lanterna spre el, descoperindu-l într-o pos¬tura caraghioasa: cu capul înfundat în puntea organica. Se prinse cu mâinile de balustrada pentru a reveni în pozitia initiala; ochii speriati ieseau în evidenta pe fata palida.
? Am încarcat bateriile, îl lamuri Twisp. Ar fi bine sa mai prindem un fulger sau doua. Dupa aceea, voi putea pune antena în functiune.
? Pffui! facu Bushka. Pescarii sunt mai trazniti decât îmi închipuiam. Ma mir ca reusiti sa va întoarceti în port.
? Ne descurcam, i-o taie pescarul. Spune-mi, cum ai aflat atât de multe despre lumea Tritonilor?
Bushka se ridica în capul oaselor:
? Ca istoric, stiam deja suficiente lucruri despre societatea lor. Apoi... când ti se pune în fata problema supravietuirii, tre¬buie sa înveti foarte repede.
Twisp îl auzi oftând îndelung. Supravietuire, gândi el. Stin¬se lanterna, dorindu-si sa poata zari fata celuilalt fara ajutorul ei. Bushka nu era las. Îsi facuse stagiul pe submersibile, ca majoritatea Insularilor. Se pricepea la navigatie ? urmase cursuri de specialitate în timpul scolii. Oare de ce cautase sa fie acceptat în societatea Tritonilor? Probabil din cauza ca aveau documente istorice mai complete, arhive, materiale pe care nici macar ei nu le parcursesera în întregime.
Bushka este precum fanaticii din Guemes, descoperi pesca¬rul. Se lasa mânat de instincte. Cauta cu înfrigurare informatiile secrete, inaccesibile majoritatii pandoranilor. Vroia sa afle totul de la sursa, si nu îi prea pasa cum ajungea acolo. Un om pericu¬los.
Twisp îsi concentra si mai mult atentia, sesizând fiecare schimbare de pozitie a lui Bushka. Luntrea îl va avertiza prompt daca celalalt va încerca sa faca vreo miscare spre el.
? Ai face mai bine sa crezi ce-ti spun, îl sfatui Bushka. În curând, Insulele vor disparea de pe planeta asta.
? Am aflat de la radio ca Ward Keel a plecat în adâncuri, într-o misiune de informare, rosti pescarul. Crezi ca a stiut de la bun început?
Bushka îsi schimba centrul de greutate, si pescarul îl auzi râcâind puntea cu piciorul.
? Gallow pretindea ca cei de la suprafata habar n-au de nimic!
Linistea cazu ca un zid între ei. Twisp supraveghea sageata rosie care le indica drumul. Cum puteau fi crezute unele dintre vorbele lui Bushka? Totusi, bariera ridicata deasupra apelor era reala. Si era evident ca ex-Insularul fusese cuprins de agitatie ? se simtea urmarit de ceva important, urât si foarte periculos.
De partea cealalta, Bushka intra în capcana remuscarilor. Trebuia sa am mai mult curaj si sa-i ucid. Însa ceea ce repre¬zenta Gallow era mai maret decât Gallow însusi. Aici nu încapea nici o îndoiala. Fapta sa abominabila era privita altfel de ochii istoricului. Arhivele Navei prezentau o multime de evenimente sângeroase si conducatori care încercasera sa rezolve problemele omenirii prin adevarate masacre. Pâna la distrugerea Insulei Guemes, Bushka se gândise la aceste lucruri ca fiind îndepartate si foarte putin reale. Acum cunostea nebunia aceea, îi vazuse coltii si umbra amenintatoare.
Razele palide ale zorilor aprinsera crestele valurilor, facând mai usoara munca lui Twisp, care pregatea ceva de mâncare pe arzatorul de lânga el. Bushka se temu ca nu cumva pescarul sa-i ceara înapoi pantalonii si tricoul pustiului.
? Cafea? întreba Twisp sesizând privirea istoricului.
? Multumesc. (Apoi vorbi ca pentru sine.) Cum am putut fi atât de orb si ignorant?
Pescarul îl privi în liniste o vreme, apoi întreba simplu:
? Ca te-ai alaturat lor sau ca nu i-ai omorât?
Bushka tusi, dregându-si glasul. Nu luase decât o înghititura din cafeaua fierbinte, dar îsi simtea gura plina de scame.
Înca ma tem, gândi el. Privi spre Twisp, care îsi racea ca¬feaua lipind-o de pârghia cârmei.
? Nici o data nu mi-a fost asa de frica, marturisi el.
Twisp încuviinta. Semnele lasate de frica pe figura lui Bushka erau usor de citit. Frica si ignoranta pluteau pe aceleasi ape. În curând, mânia va lua locul fricii. Însa deocamdata, isto¬ricul era framântat de propriile gânduri.
? Orgoliul, asta m-a împins de la spate, rosti Bushka. Vroiam sa fac parte din viata lui Gallow, sa fiu martor la faurirea istoriei, sa intru în curentul puternic al politicii Tritonilor. Unul dintre cei mai importanti oameni ai lor m-a privit cu amabilitate. Stia ca am sa dau totul din mine. Stia cât de recunoscator îi voi fi...
? Si daca Gallow a murit, împreuna cu echipajul lui? întreba Twisp. Ai sabordat submersibilul, iar tu esti singurul care mai poate da explicatii asupra tragediei Insulei Guemes.
? Nu, am aranjat totul astfel încât sa se poata elibera!
Pescarul îsi retinu un zâmbet amar. De-acum, mânia începea sa iasa la suprafata.
Bushka studie figura lui Twisp inundata de lumina metalica. Pescarul avea un ten bronzat, ca toti Insularii care lucrau pe mare, sub cerul liber. Rafale de vânt îi aruncau parul aspru peste pleoape. Barba nerasa de doua zile îi sublinia maxilarul inferior si prindea din când în când câte o suvita de par. Întreg compor¬tamentul sau ? miscarea calma a ochilor, conturul buzelor ? trada forta si hotarâre. Bushka remarcase plin de invidie clarita¬tea din ochii lui Twisp. Era sigur ca ochii sai nu vor mai oglindi niciodata o asemenea limpezime, dupa masacrarea guemesieni¬lor. În macelul acela, Bushka fusese martor la propria sa moarte.
Cum poate crede cineva ca nu stiam dinainte ce avea sa se petreaca? Cum pot eu sa cred asa ceva?
? M-au pacalit ca pe un fraier, izbucni el. Bineînteles, cu concursul meu! Doar eram pregatit sa ma pacalesc singur, nu?
? Fiecare om are, în viata, momente când recunoaste ca a fost pacalit, aproba Twisp.
Vocea sa era lipsita de orice intonatie. Îl invita pe Bushka sa se confeseze mai departe.
? Niciodata n-am sa mai pot dormi linistit, murmura ca pen¬tru sine istoricul.
Pescarul îsi feri privirea, plimbându-si-o pe deasupra valu¬rilor. Nu-i placea nota de autocompatimire din vocea celuilalt.
? Nu cred ca e cazul sa-ti fie mila de tine, îl certa el. Cum crezi ca se simt supravietuitorii Insulei Guemes? Ce crezi ca vor visa ei de-acum încolo, pentru tot restul vietii?
Bushka îl privi tinta. Un om bun, încercând sa salveze viata partenerului sau. Strânse pleoapele tare, tare de tot, însa imagi¬nile masacrului treceau de bariera lor, înregistrându-se în minte.
Deschise dintr-o data ochii.
Twisp privea intens înainte, putin spre dreapta.
? Unde-i baza aia peste care-ar fi trebuit sa dam în zori? întreba el.
? O vom vedea în curând.
Bushka ridica privirea spre cerul acoperit. Când vor ajunge la Baza de Lansare... ce va face atunci? Întrebarea i se încinse în jurul pieptului, ca o centura prea strânsa. Îl vor crede Tritonii? Si chiar daca îl vor crede, vor actiona în continuare astfel încât sa protejeze siguranta Insularilor?




Niciodata sa nu ai încredere în dragostea unui bar¬bat de seama.
? Proverb insular


KEEL PRIVI ÎN JOS de la înaltimea platformei de obser¬vatie spre o scena de cosmar, regizata parca de emisarii iadului ? targi învalmasite într-un mic bazin de acostare, sosind prin por¬tile aliniate de-a lungul zidului îndepartat. Asta nu este un vis, îsi reaminti el. Echipele de triere se deplasau printre siluetele umane ce patau podeaua. Chirurgii executau operatii de urgenta la fata locului, în timp ce unii supravietuitori erau luati si dusi în alta parte. Mortii ? Keel nu-si imaginase vreodata atâta moar¬te în jur ? fusesera îngramaditi lânga zidul din stânga, asemeni unor halci de carne. Un hublou oval plasat deasupra portilor înfatisa echipele de salvare care veneau cu targile, asteptându-si fiecare rândul sa intre. Echipele de prim-ajutor încercau din ras¬puteri sa faca fata. 
În spatele Judecatorului, Brett scoase un icnet scurt! Zarise doi Tritoni carând un sac spre gramada formata în dreptul pere¬telui din stânga. La un moment dat, din sac cazuse un maxilar inferior! Scudi plângea încetisor lânga baiat.
Keel se simtea cuprins de amorteala, incapabil sa plânga sau sa se înfurie, strivit sub enormitatea a ceea ce vedea. Acum întelegea motivul pentru care Ale o trimisese pe Scudi sa-i cheme aici. Ambasadoarea nu sesizase de la început dimensiunile tragediei. Dar, dupa ce se lamurise cu ochii ei, dorise ca Insularii sa fie martori la eforturile disperate depuse de Tritoni pentru salvarea supravietuitorilor.
Si nu va uita sa pomeneasca de ingrata misiune a trierii mortilor, gândi el.
Zari parul roscat al lui Ale printre medicii care operau cei câtiva supravietuitori întinsi pe podea. În comparatie cu gramada de morti, supravietuitorii constituiau o infima minoritate.
Scudi veni lânga el, cu ochii fixati asupra celor ce se petre¬ceau în sala de jos.
? Sunt atât de multi! suspina ea.
? Cum s-a întâmplat? întreba Brett.
Keel aproba cu o înclinare a capului. Într-adevar, iata o întrebare cu adevarat importanta. Nu avea nevoie de ipoteze, de filozofie... Avea nevoie de un raspuns cert!
? Sunt atât de multi! repeta Scudi, de data aceasta ceva mai tare.
? La ultimul recensamânt, Insula Guemes a fost înregistrata cu aproximativ zece mii de suflete, spuse Keel.
Declaratia îl surprinse înca înainte ca vorbele sa-i iasa din gura. Suflete. Într-o situatie de criza, învataturile Navei ieseau întotdeauna la suprafata.
Keel stia ca era cazul sa se impuna, sa se foloseasca de pozitia sa importanta pentru a cere raspunsuri. Era dator fata de ceilalti, daca nu pentru sine însusi. În primul rând, PP-ul îi va cere lamuriri imediat ce se va întoarce la suprafata. Keel era sigur ca familia Simonei Rocksack nu parasise Insula Guemes. Îsi va revarsa furia teribila asupra lui ? desi pregatirea religioasa o învatase altfel ? si va constitui o forta careia cu greu îi va putea rezista.
Daca am sa ma întorc.
Simtea ca-i vine greata vazând ceea ce se petrecea în sala supravietuitorilor. O surprinse pe Scudi stergându-si lacrimile. Avea ochii umezi si rosii. Da, fusese de un real ajutor acolo jos, în mijlocul cosmarului.
? Scudi, nu este neaparata nevoie sa ramâi aici, cu mine, rosti el. Daca trebuie sa mergi la post...
? Am fost scutita, pentru a sta cu voi, raspunse ea.
Umerii îi fura scuturati de un fior, dar nu-si lua ochii de pe targile pline cu muribunzi.
Nici Keel nu-si putea întoarce capul în alta parte directie, privirile fiindu-i atrase de imaginile înfioratoare. Zona de recep¬tie fusese împartita în mai multe sectiuni, cu ajutorul unor cor¬doane colorate. Echipele de interventie lucrau peste tot, aplecându-se deasupra carnii palide, asezând pacientii pe targi în vederea transferului.
Un grup de Tritoni îsi facu aparitia de sub platforma pe care stateau Keel, Brett si Scudi. Începura sa aleaga sacii, desfacân¬du-i pentru a începe operatiunile de identificare. Câtiva saci nu contineau altceva decât bucati disparate de carne si oase. Echipa lucra expeditiv si eficient, însa Keel sesiza ca toti Tritonii încor¬dasera puternic muschii maxilarelor, si aveau fetele mai albe decât de obicei. Se facura poze pentru identificare. Altii înregis¬trau ceva folosindu-se de o trans-placa. Keel recunoscu imediat obiectul. Ale încercase sa trezeasca interesul Comitetului asupra acestui sistem, însa el nu vazuse decât o alta modalitate de a slabi independenta economica a Insulelor. "Tot ceea ce scrii pe trans-placa este sortat si înregistrat într-un computer," spusese Ale.
Unele lucruri nu trebuie sa fie înregistrate, gândi el.
Un barbat tusi discret în spatele sau. Se întoarse, descope¬rindu-i pe Lonfinn însotit de înca un Triton. Lonfinn purta la subsuoara o cutie din plaz.
? Domnule Judecator, începu acesta, dânsul este Miller Hastings de la Registratura. 
În contrast cu Lonfinn, Hastings era un barbat înalt, cu parul negru, falci late si ochi albastri, patrunzatori. Amândoi purtau costume tritoniene bine croite, de un gri impecabil ? genul de îmbracaminte pe care Keel ajunsese sa îl identifice cu servilismul cel mai iritant.
Hastings îl aborda pe Brett:
? Ni s-a spus ca vom gasi aici un anume Brett Norton. Sunt câteva formalitati de îndeplinit... ma tem ca si dumneavoastra va trebui sa ne dati unele lamuriri, domnule Judecator.
Scudi se ascunse în spatele lui Keel si îl prinse pe baiat de mâna. Un gest pe care Judecatorul îl observa datorita faptului ca avea ochii plasati aproape de tâmple. Surprinzator! Fata era în mod evident speriata.
Hastings fixa cu privirea buzele lui Keel:
? Sarcina noastra, domnule Judecator, este sa va ajutam sa treceti prin aceasta tragica...
? Rahat! exclama Keel.
Lui Brett nu-i venea sa creada ca urechile sale auzisera corect. Expresia de surpriza întiparita pe figura lui Hastings do¬vedea totusi ca Seful Justitiei si Presedintele Comitetului For¬melor de Viata spusese, într-adevar, "Rahat". Privi spre Judecator, care se pozitionase astfel încât cu un ochi sa-i supra¬vegheze pe cei doi Tritoni, iar cu celalalt sa poata urmari acti¬vitatea desfasurata în sala de jos. Aceasta distribuire a atentiei îi descumpani pe noii veniti, însa pentru Brett nu constituia o surpriza; toata lumea stia ca unii Insulari erau capabili de ase¬menea performante.
Hastings mai încerca o data:
? Stiu cât de greu va este, domnule Judecator, însa noi sun¬tem pregatiti pentru situatii din acestea si am pus la punct proce¬duri care...
? Te rog sa manifesti un pic de decenta si sa pleci înainte sa-mi ies eu din fire! îl sfatui Keel.
Vocea nu-i tremurase absolut deloc.
Hastings privi spre cutia din plaz de sub bratul lui Lonfinn, apoi spre Brett.
? Ne asteptam la o reactie de ostilitate, rosti el. Însa cu cât depasim mai curând aceasta bariera, cu atât mai repede...
? Credeam ca am vorbit foarte clar. Pleaca! Nu avem nimic sa-ti spunem.
Cei doi Tritoni schimbara câteva priviri. Expresia de pe figurile lor îi dadea de înteles lui Brett ca nu aveau deloc de gând sa plece.
? Tânarul ar trebui sa vorbeasca pentru sine, se încapatâna Hastings. (Glasul sau era netulburat si cordial.) Ce spui, Brett Norton? Doar câteva formalitati... terminam repede!
Brett înghiti cu noduri. Mâna lui Scudi transpirase toata, iar degetele i se înclestasera între ale sale. Ce facea Keel? De fapt, întrebarea importanta trebuia pusa altfel: Putea Keel sa se descurce? Judecatorul era un Insular de vaza, demn de toata admiratia. Însa aici se aflau în lumea Tritonilor. Înalta umerii pentru a-si întari spusele:
? Lasati-ne în pace cu formalitatile voastre. Orice persoana decenta si-ar da seama ca asta nu este deloc un moment potrivit.
Hastings expira încet, ca într-un suspin. Figura i se întuneca si începu sa vorbeasca dar Keel i-o taie scurt:
? Tânarul vrea sa spuna ca este o nesimtire din partea voas¬tra sa va prezentati acum cu formalitatile în timp ce semenii vostri înalta acolo lânga zid un morman de cadavre apartinând semenilor nostri.
Tacerea dintre cele doua grupuri deveni grea, prinzând parca substanta. Brett nu era chiar distrus psihic vazând gramada de trupuri moarte. Nu se simtise foarte apropiat de guemesieni. Însa Tritonii nu aveau nevoie sa afle acest lucru.
Ei si noi.
Tinea în mâna degetele lui Scudi. Avea impresia ca, dintre toti Tritonii, Scudi si probabil medicul acela din pasaj, Umbra Panille, erau singurele persoane în care se putea încrede... Panille avea ochi limpezi în care se putea citi... compasiunea.
? Nu noi i-am ucis, se repezi Hastings. Va rog sa tineti cont, domnule Judecator, ca Tritonii au dus la bun sfârsit treaba cea mai murdara aducându-i aici, identificând mortii, ajutând su¬pravietuitorii...
? Vai, câta noblete! rosti Keel în bataie de joc. Chiar ma întrebam când aveati de gând sa-mi aruncati praf în ochi cu argumentul asta. Desigur, ati omis sa mentionati suma cu care veti fi platiti pentru stradaniile voastre.
Ambii Tritoni capatara o mina nemultumita, însa nu pareau deosebit de nelinistiti.
? Cineva trebuie sa plateasca, declara Hastings. Cei de la suprafata nu au facilitatile necesare...
? Deci, sarmanii de voi trebuie sa recuperati mortii. Iar familiile lor platesc pentru deranjul vostru. Nu ma îndoiesc ca ati transformat chestia asta într-o afacere foarte rentabila.
? Nimeni nu munceste pe degeaba, se crispa Hastings.
Keel îndrepta un ochi spre Brett, apoi reveni.
? Iar atunci când salvati un pescar viu, aveti oricând la dispozitie o modalitate pentru a-l aduce în lumea voastra ca sa achite costurile prin munca depusa.
? Eu nu i-am cerut nimic lui Brett, sari Scudi.
Ochii ei aruncau sageti mânioase atât spre Keel cât si spre Hastings.
? Te înteleg, Scudi, se scuza Judecatorul. Nu te acuzam pe tine. Însa prietenii tai Tritoni, aici de fata, vad altfel lucrurile. Brett nu are nici barca, nici plasa de pescuit, nici echipamente de navigatie. Cum va plati pentru viata sa? Va taia ceapa timp de zece ani într-un restaurant tritonian?
? Haideti, domnule Judecator, se bosumfla Hastings. Serios, de ce ne faceti greutati?
? Am fost ademenit în lumea voastra sub un pretext fals, ataca Seful Justitiei. Gazdele mele nu m-au scapat de sub ob¬servatie nici macar atunci când m-am dus sa... sa scuip. (Arata cu degetul spre hubloul din apropiere.) Priviti acolo! (Apoi co¬borî degetul spre sala de jos.) Trupurile acelea au fost ciopârtite, arse, sfâsiate. Insula Guemes a fost atacata în mod mârsav! O reconstituire a dezastrului va demonstra clar ca atacul a venit din adâncuri si a fost executat cu ajutorul unui submersibil me¬talic.
Pentru prima oara, Hastings paru gata-gata sa-si piarda controlul. Miji ochii, iar sprâncenele se împreunara deasupra nasului într-o încruntatura ostila. Vorbele iesira ca niste sulite printre dintii înclestati:
? Uitati ce e! Eu execut ceea ce legea tritoniana ma obliga. Judecata mea spune ca...
? Te rog, scuteste-ma, îl întrerupse Keel. Eu sunt judecato¬rul si am mai multa experienta decât tine. În ochii mei, voi doi nu sunteti decât o pereche de lipitori. Nu-mi plac lipitorile. Va rog sa ne lasati în pace si sa plecati!
? Având în vedere ca sunteti cine sunteti, scrâsni Hastings, am sa va respect dorinta... deocamdata. Însa baiatul acesta...
? Baiatul acesta ma are pe mine pentru a-i sustine interesele, insista Keel. Nu e nici locul si nici momentul sa-l deranjati cu formalitatile voastre.
Lonfinn facu un pas lateral, blocând, ca din întâmplare ie¬sirea de pe platforma de observatie.
? Baiatul este major si poate lua singur o decizie, arunca Hastings.
? Domnul Judecator v-a cerut sa plecati, rosti Brett.
Scudi îl strânse tare de mâna, adresându-se celor doi Tri¬toni:
? Va rog, raspund eu pentru dânsii. Ambasadoarea Ale m-a trimis personal sa-i chem aici. Prezenta voastra nu este deloc potrivita.
Hastings o privi fix în ochi ca si cum ar fi vrut sa spuna: "Ce cuvinte mari pentru o fetita mica!" Însa înghiti în sec si tacu din gura. Aratatorul sau se îndrepta spre cutia din plasma¬sticla pe care Lonfinn o tinea sub brat, apoi renunta.
? Foarte bine, accepta el. Am vrut sa usuram derularea for¬malitatilor, dar daca situatia este atât de dificila... (Arunca o privire rapida spre podeaua aglomerata a salii de jos.) Totusi, mi s-a cerut sa va escortez înapoi la apartamentul lui Ryan Wang. Aducerea dumneavoastra aici a fost probabil o greseala.
? Nici eu nu doresc sa mai ramân, spuse Keel. Am vazut destul.
Vocea sa era din nou calma si diplomatica.
Brett sesiza dublul înteles din cuvintele Judecatorului. Fusul asta batrân mai are ascunse vreo doua pânze.
Gândul nu îl parasi pe drumul de întoarcere spre luxoasa locuinta Wang. Procedase întelept punându-se sub protectia Se¬fului Justitiei. Chiar si Scudi trecuse de partea lui Keel. Aceasta îl tinuse tot timpul de mâna pe Brett, în ciuda privirilor dezapro¬batoare trimise de Hastings sau de Lonfinn. Atingerea ei îl um¬plea de un sentiment cald si reconfortant.
Dupa ce intrara în apartamentul cu divanuri moi si frumos colorate, Keel se întoarse spre cei doi Tritoni:
? Va multumesc, domnilor. Sunt sigur ca putem lua legatura cu voi... daca vom avea nevoie.
? Veti mai auzi de noi, preciza Hastings înainte de a pleca închizând usa.
Keel se îndrepta spre usa, apasa contactul... Însa nu se în¬tâmpla nimic deosebit. Usa ramase închisa. Privi întrebator în ochii lui Scudi.
? Oamenii aceia au lucrat pentru tatal meu, rosti ea. Nu-mi inspira deloc încredere.
Se desparti de Brett, mergând pâna la un divan cu perne rosii. Acolo se aseza cu barbia pe genunchi si cu mâinile înfa¬surate în jurul gambelor. Dungile galbene si verzi ale costumului se curbara o data cu trupul ei.
? Brett, începu Keel, am sa vorbesc sincer cu tine, deoarece este posibil ca unul dintre noi sa se poata întoarce la suprafata pentru a preveni Insulele de primejdiile care le asteapta. Cu fiecare clipa, banuielile mele se confirma. Cred ca modul de viata al Insularilor va esua în apele putin adânci!
Scudi ridica barbia, privindu-l cu neîncredere. Brett îsi pier¬duse glasul.
Keel coborî ochii spre Scudi, si pozitia ei îi aminti de o molusca înzestrata cu multe picioare, care atunci când era deran¬jata se strângea ca o bila.
? Dintotdeauna s-a spus ca viata pe Insule este doar tempo¬rara, pâna când ne vom putea reîntoarce pe uscat, continua Ju¬decatorul. 
? Însa Guemes...
Brett nu-si termina fraza.
? Da, Guemes, repeta Keel.
? Nu! sari Scudi. Tritonii nu puteau face una ca asta! Noi protejam Insulele!
? Cred ce spui, Scudi, o linisti Keel. (Ceafa îl durea îngrozi¬tor, dar înalta capul întocmai cum facea atunci când lua o decizie în sala de judecata.) Numai ca sunt oameni si oameni... atât la suprafata cât si în adâncuri.
? Chiar credeti ca Tritonii sunt responsabili de aceasta crima oribila? îl întreba fata.
? N-ar trebui sa tragem concluzii decât dupa adunarea tutu¬ror probelor, rosti el. Cu toate acestea, mi se pare ipoteza cea mai probabila.
Scudi scutura din cap. Brett vazu în gestul ei atât suparare cât si refuzul de a accepta.
? Tritonii nu ar face un lucru ca asta, murmura ea.
? Nu este vorba de guvernul tritonian, îi explica Judecato¬rul. Dar se întâmpla uneori ca guvernul sa mearga pe un drum, în timp ce câtiva oameni aleg o alta cale. Se naste o polarizare politica si ambele parti pierd controlul asupra desfasurarii isto¬riei.
Ce vrea sa spuna? se întreba Brett.
? Tritonii si Insularii au tolerat doar guvernele cele mai su¬ple, continua Keel. Eu sunt Seful Justitiei în cel mai puternic brat al acestui guvern ? cel care decide care dintre noii nascuti pe Insule vor trai sau nu. Unora le place sa ma numeasca Pre¬sedinte, altii mi se adreseaza cu "domnule Judecator". Însa nici¬odata nu am avut sentimentul ca împart dreptatea.
? Nu pot sa cred ca cineva ar vrea sa stearga Insulele de pe suprafata Pandorei, se încapatâna Scudi.
? Cineva a scufundat Insula Guemes, o contra Keel. (Un ochi se îndrepta spre Brett, celalalt ramase atintit asupra lui Scudi.) Ar trebui sa se faca o investigatie. Nu ti se pare normal?
? Ba da, dadu ea din cap tinându-si barbia lipita de ge¬nunchi.
? Mi-ar prinde bine un ajutor din interior. Pe de alta parte, n-as vrea sa pun în pericol pe cineva care ma ajuta.
? Ce ce ar trebui sa va ajut? întreba Scudi.
? Cu informatii. Cu cele mai recente stiri destinate publicu¬lui tritonian. Ar fi utila si o trecere în revista a slujbelor, ca sa aflu care categorii profesionale mai pot accepta angajati si care sunt suprasaturate. Vreau sa stiu ce se întâmpla în realitate în societatea voastra. Si, desigur, voi avea nevoie de o statistica privind Insularii care au migrat aici.
? Nu înteleg, facu ea nedumerita.
? Mi s-a spus ca matematizezi valurile, rosti Keel dupa ce arunca o privire spre Brett. Eu vreau sa matematizez societatea tritoniana. Nu mai recunosc politica voastra traditionala. A in¬tervenit o schimbare, si banuiesc ca nici macar Tritonii nu-si dau seama ca au deviat de la traditie. Stirile reprezinta un termome¬tru foarte bun cu ajutorul caruia se pot pune în evidenta fluc¬tuatiile. La fel si slujbele. Mi-ar putea oferi un indiciu referitor la schimbarile esentiale si la intentiile din spatele acestor schim¬bari.
? Tata avea o com-consola în camera de lucru. Sunt sigura ca putem afla câte ceva prin intermediul ei... Însa nu-mi dau seama cum veti... matematiza.
? Judecatorii se pricep la asimilarea datelor. Eu am o im¬presie buna despre bine, si zic ca sunt un judecator foarte com¬petent. Fa-mi rost de acest material, daca poti.
? Poate ca ar fi indicat sa luam legatura cu Insulari care traiesc aici, sugera Brett.
Keel zâmbi:
? Nu ai încredere în hârtii, nu-i asa? Sunt usor de masluit. Corect, dar de asta ne vom ocupa mai târziu. În momentul de fata ar putea fi periculos.
Are instincte bune, îsi nota în memorie.
Scudi duse palmele la tâmple si închise ochii.
? Semenii mei nu ucid, rosti ea. Noi nu suntem criminali.
Keel o privi atent, dându-si deodata seama ca, în esenta, Tritonii si Insularii erau la fel.
Oceanul.
Nu privise niciodata oceanul din aceasta perspectiva. Cum s-or fi adaptat stramosii lor? Apa era mereu acolo, interminabila, o sursa de viata si o amenintare de moarte. Pentru Scudi si semenii ei, oceanul reprezenta o presiune tacuta. Sunetele erau estompate de adâncime, iar curentii se deplasau maiestuos pe fundul apei, urcând printre umbre pâna sus, la suprafata. Lumea era tacuta si îndepartata, însa apasatoare. Pentru un Insular, oceanul era zgomotos si cu pretentii imediate. Ca sa te adaptezi, aveai nevoie sa elimini inertia din echilibru si constiinta.
Drept rezultat, Insularii capatasera o vivacitate pe care Tri¬tonii o gaseau fermecatoare. Pitoreasca! Tritonii devenisera, dimpotriva, studiati si atenti, cântarindu-si deciziile de parca ar fi prelucrat fatetele unui diamant.
Keel privi spre Scudi, spre Brett, si înapoi spre Scudi. Baia¬tul se îndragostise, fara nici un dubiu. Se simtea atras de dife¬rente? Ce reprezenta pustiul pentru ea, un mamifer exotic sau un barbat? Judecatorul spera ca între cei doi se nascuse un sen¬timent mai profund decât simpla atractie sexuala. Nu era chiar atât de tâmpit încât sa creada ca diferentele dintre Insulari si Tritoni puteau fi rezolvate în cursul unor fuziuni amoroase. Însa rasa umana era înca vie în acesti doi tineri si simtea cum îi uneste. Gândul acesta îi aduse liniste în suflet.
? Tatal meu tinea atât la Insulari cât si la Tritoni, rosti Scudi. Banii lui au facut din Departamentul de Cautare si Inter¬ventie un sistem functional si eficient.
? Arata-mi cabinetul de lucru, o îmboldi Keel. As vrea sa ma folosesc de com-consola.
Fata se ridica în picioare si se duse la usa aflata în coltul îndepartat al camerei:
? Pe aici.
Judecatorul îi facu semn lui Brett sa ramâna pe loc. Poate ca în absenta baiatului, departe de influenta lui tulburatoare, Scudi va gândi mai clar si mai obiectiv.
Dupa plecarea celor doi, Brett se întoarse spre usa blocata. El, Keel si Scudi fusesera izolati de realitatea lumii Tritonilor. Ale dorise ca ei sa vada acea lume, însa altii se opuneau. Iata pentru ce fusesera închisi aici!
Cum ar proceda Queets? se întreba el.
Nu ar fi fost în firea pescarului sa stea ca blegul în mijlocul acestui straniu apartament si sa priveasca neputincios la o usa blocata. Îsi plimba degetul de-a lungul tocului usii. Aliaj de metal.
Ar fi trebuit s-o întreb pe Scudi despre sistemele de comu¬nicatie si modul în care se transporta marfa. Nu-si mai amintea clar nici macar pasajele prin care trecuse. Nu retinuse decât faptul ca nu erau deloc aglomerate ? dupa standardele insulare, bineînteles.
? La ce te gândesti?
Tresari violent simtind vocea lui Scudi în ceafa. Nu îi auzise pasii datorita covorului moale.
? Ai o harta a apartamentului? o întreba el.
? Trebuie sa fie pe undeva pe-aici. Am s-o caut.
? Multumesc.
Continua sa studieze usa blocata. Cum o încuiasera? Îi ve¬nira în minte locuintele Insularilor, unde puteai patrunde dintr-o camera într-alta taind peretele organic cu ajutorul unui cutit. Doar laboratoarele, sediul Securitatii si templul Vata-ei puteau opune o rezistenta mai mare intrusilor ? însa asta se datora mai mult gardienilor decât grosimii peretilor.
Scudi reveni cu un teanc de schite pe care fusesera trasate linii groase si subtiri, marcate cu tot felul de simboluri. Ansam¬blul definea schema complexului tritonian si instalatiile sale. Le depuse în mâna lui Brett de parca i-ar fi încredintat o parte din fiinta ei. Fara a-si putea explica de ce, baiatul simti o mare încarcatura de sensuri în acest gest.
? Aici suntem noi, spuse ea punând degetul pe un conglo¬merat de careuri marcate cu "RW".
Brett studie schitele, pe rând. Nu aveau nici o legatura cu topografia reglabila din cadrul unei Insule, unde idiosincrazia materialului organic viu impunea schimbari favorizând individualitatea. Insulele erau personalizate, adaptate, pictate ? modelate conform necesitatilor sinergetice ale sistemelor de în¬tretinere a vietii si ale populatiei. Schemele din mâna sa erau plicticos de uniforme ? siruri identice de cubicule, pasaje lungi si înguste, canale si tuneluri care mergeau drept precum razele soarelui printre firele de praf. I se parea dificil sa se descurce în aceasta uniformitate, însa facu un efort de concentrare.
? L-am întrebat pe Judecator daca Insula Guemes nu putea fi distrusa de un vulcan, îi marturisi ea.
Brett îsi dezlipi ochii de pe schite:
? Si ce-a spus?
? Au fost prea multi oameni sfârtecati si prea putini arsi. (Îsi acoperi pleoapele cu palmele.) Cine ar fi putut face... asta?
? Keel are dreptate, rosti Brett, trebuie sa aflam cât mai curând posibil cine a facut-o.
Apoi se apuca sa studieze din nou îngramadeala de coloizi si labirinturile misterioase. Dintr-o data, pricepu. Totul i se paru extrem de simplu. Îsi dadu seama ca Tritonii nu s-ar fi descurcat niciodata pe o Insula, unde nu puteai gasi drumul corect decât ajutându-te de memorie. Insularii nu se foloseau de planuri. Se apuca sa înregistreze în minte toate schitele; mai ales localizarea tuburilor de transport si a ascensoarelor. Închise ochii si, plin de încredere, desena în spatele pleoapelor întreaga schema. În spa¬tele sau, Scudi parcurgea camera dintr-un capat într-altul.
Brett deschise ochii.
? Putem scapa de aici? întreba el aratând cu barbia spre usa blocata.
? Da, desigur, ma pricep s-o deschid, raspunse ea. Dar unde vrei sa mergi?
? La suprafata.
Scudi privi spre iesire, facând un "nu" hotarât cu capul.
? Usa este prevazuta cu un contact. Daca o deschidem, se va transmite un semnal electric, iar ei vor afla imediat.
? Ce ne-ar putea face ei în caz ca parasim apartamentul împreuna?
? Ne vor aduce înapoi aici. În orice caz, asta vor încerca sa faca. Sansele sunt de partea lor. În societatea noastra, nimic nu misca fara sa afle cineva. Tatal meu a creat o organizatie foarte eficienta. Iata de ce a angajat oameni ca aceia. (Si arata cu degetul spre usa.) Conducea o afacere imensa ? comert cu ali¬mente. Facea multe schimburi cu Insularii...
Ochii ei alunecara într-o parte, apoi se fixara din nou într-ai lui. Arata spre pereti si tavan:
? Aceasta era cladirea lui. Toata. Pâna la turnul de acostare. (Încercui cu degetul o zona de pe schema.) Iat-o.
Brett se îndeparta încet de ea. Definise o zona la fel de mare ca si o Insula! Proprietatea tatalui ei! Era constient ca, dupa cum dictau probabil legile tritoniene, Scudi o va mosteni. Fata aceas¬ta nu era o simpla muncitoare, o ucenica ce se straduia sa ma¬tematizeze valurile!
Scudi citi în privirea lui ca se retrage, nehotarât, aproape coplesit.
? Traiesc asa cum vreau, începu ea, la fel ca si mama. Eu si cu tata nu ne-am prea cunoscut, n-am avut la dispozitie timpul necesar si nici imboldul sufletesc.
? Nu v-ati cunoscut? tresari Brett.
Si el se înstrainase de proprii parinti, însa îi cunostea totusi destul de bine.
? Decât cu foarte putin înainte sa moara. Locuia în Cuib ? un oras aflat la aproape zece kilometri departare. În tot acest timp, nu am apucat sa-l vad. (Inspira adânc.) Cu câteva zile înainte de a muri, într-o noapte, a venit în apartamentul nostru pentru a discuta cu mama. Nu stiu ce-au vorbit, însa mama era furioasa dupa plecarea lui.
Brett ramase pe gânduri. Ryan Wang fusese proprietarul si administratorul unei enorme averi, unui întreg sector din socie¬tatea tritoniana. La suprafata, bogatii ca acestea erau proprietatea unor familii sau asociatii, în nici un caz a unei singure persoane. Legea n-ar fi permis asa ceva.
? Detinea controlul asupra unei mari parti din productia de hrana din Insule, continua ea. (Un val de roseata îi acoperi obra¬jii.) Prin mita, desigur. Stiu asta deoarece am mai tras cu ure¬chea, iar atunci când era plecat ma foloseam de com-consola lui.
? Ce este de fapt Cuibul? întreba Brett.
? Un oras în care locuiesc foarte multi Insulari. A fost prima asezare ridicata dupa Razboiul Clonilor. Stiai asta?
? Da, rosti el. Într-un fel sau altul, toti provenim de-acolo. 
Învaluit de umbrele pasajului ce ducea la cabinetul de lucru al lui Ryan Wang, Ward Keel asculta de câteva minute bune discutia celor doi adolescenti. Ridica din umeri, nestiind daca era cazul sa-i întrerupa si sa-i ceara lui Scudi câteva lamuriri. Suferinta din vocea ei îl tintui locului.
? Insularii din Cuib lucrau pentru tatal tau? întreba el.
Ea raspunse fara a-si lua ochii de la Brett.
? O parte. Însa nici unul nu detine o pozitie importanta în societate. Insularii se afla sub supravegherea unei agentii guver¬namentale. Am impresia ca ambasadoarea Ale raspunde de ei.
? Deci Insularii trebuie sa se adreseze unei agentii care îi repartizeaza în diferite locuri de munca, conchise Brett.
? Ale trebuia sa se marite cu tatal meu, continua Scudi. O afacere politica rentabila între doua familii puternice... a ramas însa doar o intentie, iar acum nu mai are importanta.
? Tatal tau si ambasadoarea... o casatorie între forta guver¬narii si comertul cu alimente, spuse Brett.
Revelatia aceasta îl luminase aproape instantaneu, luându-l prin surprindere.
? Proiecte nerealizate, care tin de domeniul trecutului, ofta fata. Ale se va casatori probabil cu GeLaar Gallow.
Cuvintele fusesera însotite de o disperare profunda. Brett ramase fara grai. În ochii ei distingea o neagra neliniste, frus¬trarea de a fi un simplu pion într-un joc ale carui reguli nu le cunostea. 
În umbra pasajului, Ward Keel aproba facând o miscare din cap. Se întorsese din cabinetul lui Wang prada unui sentiment de mânie si neputinta. Ochiul atent si experimentat putea distin¬ge acolo întregul complot ? deplasarea centrilor de comanda, acumularea tacuta si neînduratoare a puterii în mâna câtorva persoane, favorizarea identitatii locale si a barierelor dintre gru¬puri. Un termen din Cronici îi revenea cu insistenta în minte: Nationalizare. Oare de ce îi provoca o senzatie de pierdere ire¬cuperabila?
Vom înalta din nou continente.
Vom reveni la o viata frumoasa si buna.
Iata de ce Nava ne-a oferit planeta Pandora.
Ne-a oferit-o noua, Tritonilor, si nu Insularilor.
Îl durea gâtul când încerca sa înghita. La baza întregii ma¬sinatiuni statea proiectul algelor, care avansase prea departe pen¬tru a mai putea fi oprit sau încetinit. Mai mult, acum erau atrasi si Insularii. Justificarile pentru continuarea proiectului nu puteau fi respinse. Com-consola lui Ryan era întesata cu astfel de jus¬tificari: În absenta algelor, cei doi sori vor deteriora scoarta te¬restra a Pandorei, iar oamenii se vor trezi din nou la cheremul eruptiilor vulcanice si a cutremurelor.
Lava ridica platouri subacvatice de-a lungul faliilor. Tritonii profitau de acest avantaj pentru a continua proiectul. Ultimul val seismic fusese rezultatul unei activitati vulcanice si nu al ano¬maliilor gravitationale care ravaseau oceanul pandoran.
? As vrea sa vizitez Cuibul si Insularii care locuiesc în el, declara Brett. Poate ca într-acolo ar trebui sa ne îndreptam.
Gura copiilor adevar graieste! gândi Keel.
Scudi se opuse cu violenta:
? Ne vor descoperi imediat. Securitatea de acolo nu este ca cea de aici. Trebuie sa porti insigne, documente...
? Atunci vom pleca spre suprafata. Judecatorul are dreptate. Insularii trebuie sa afle ce se petrece aici, în adâncuri. Este vorba de viata lor, la urma urmei!
? Si ce anume se petrece? întreba ea.
Keel iesi din umbra, vorbind în timp ce-si târsâia pasii pe covorul moale:
? Iata ce se petrece: Pandora este supusa unor schimbari ? fizice, politice si sociale. Viata, asa cum o stiu Insularii sau Tritonii nu va mai fi posibila. Am impresia ca tatal lui Scudi a visat sa înfaptuiasca lucruri marete, sa transforme în bine Pan¬dora, însa cineva l-a înlaturat si vrea sa transforme visul într-un cosmar.
Keel se opri în fata celor doi tineri, care îl priveau coplesiti.
Oare simt si ei acelasi lucru?
O lacomie cumplita si malefica umbla sa puna stapânire pe Pandora.
Scudi îndrepta un deget spre schemele din mâna lui Brett:
? Baza de Lansare si Postul de Observare Douazeci si Doi. Acolo! Se afla în apropiere de cursul Insulei Vashon. Insula a trecut acum o zi de acest punct, însa...
? Ce vrei sa spui? întreba Keel.
? Cred ca putem ajunge la Postul de Observare Douazeci si Doi. Am lucrat acolo. Daca reusim, voi fi în stare sa calculez pozitia exacta a Vashon-ului.
Keel privi spre desenele respective. Dorul de casa îl izbi pe neasteptate, înmuindu-i genunchii si apasându-i pieptul. Sa intre din nou în atmosfera calda si primitoare a locuintei sale... sa simta dezmierdarile grijulii ale lui Joy. În curând avea sa moara. Îsi dorea ca acest lucru sa se întâmple printre cei dragi. Se opuse din rasputeri, si în cele din urma învinse slabiciunea. Sa evade¬ze? Nu avea nici energia, nici rapiditatea necesara. Ar fi fost doar o povara în spinarea celor doi tineri. Surprinse privirea fierbinte a lui Scudi si felul în care Brett se agata de firul delicat al sperantei. Ei ar putea reusi! Era vital ca Insulele sa afle ce se petrece aici!
? Iata cum vom proceda, rosti el. Veti transmite Insulelor urmatorul mesaj...




Perseverenta te apropie de tel.
? I Ching,
Arhivele Navei


UN STOL DE PASARI SALBATICE trecu în zbor deasu¬pra barcilor, sfichiuind cu aripile cenusiul posomorât al dimi¬netii. Twisp roti capul urmarindu-le traiectoria. Se asezara pe suprafata apei la aproximativ cincizeci de metri mai în fata.
Bushka se ridicase panicat auzind agitatia aripilor, cu trasa¬turile schimonosite de teama.
? Nu sunt decât niste pasari, îl linisti Twisp.
? Ufff! facu Bushka sprijinindu-se cu spinarea de peretele cabinei.
? Daca le dam de mâncare, ne vor urmari, rosti pescarul. Nu le-am vazut niciodata atât de departe de Insule.
? Suntem în apropierea bazei, îi reaminti Bushka.
Apropiindu-se de stol, Twisp arunca peste bord o parte din resturile de mâncare. Pasarile se repezira de-a valma. Cele mai mici dadeau atât de repede din picioare încât patinara pe luciul apei.
Twisp considera ca ochii pasarilor erau fascinanti, însufletiti de o prezenta vie ce nu putea fi sesizata la alte creaturi ale oceanului. Când priveai în ochii lor, ceva omenesc se reflecta înapoi spre tine.
Bushka se ridica în picioare, apoi se aseza pe acoperisul cabinei pentru a privi mai atent stolul de pasari si orizontul îndepartat. Unde este blestemata aia de baza? Evolutia pasarilor îi atragea atentia, precum un magnet. Pescarul afirmase ca actio¬nau dintr-un stravechi instinct. O fi adevarat, cine stie? Instinct! Cât timp dura sa înabusi instinctele? Sau sa le creezi? În ce directie se îndreptau oamenii? Cât de puternice erau aceste forte interioare? Curiozitatea de istoric îi bombarda mintea cu tot felul de întrebari.
? Pasarea aia urâta este o femela, spuse Bushka aratând spre un punct din stol. Oare de ce masculii sunt mult mai interesant colorati?
? Probabil ca e ceva în legatura cu supravietuirea. (Privi spre pasarile care pluteau pe lânga luntre asteptând sa primeasca din nou de mâncare.) Ai dreptate, este o femela. (Încrunta sprâncenele, nemultumit.) Însa îti spun eu un lucru sigur despre ea. N-o sa ceara niciodata unui chirurg sa o faca normala!
Bushka prinse amaraciunea din glasul pescarului si ghici ca acolo se ascundea o veche drama a Insularilor. În prezent, ca¬zurile se înmultisera: iubitul sau iubita se supunea unei operatii chirurgicale pentru ca înfatisarea sa sa se apropie de standardele tritoniene, apoi exercita presiuni asupra celuilalt sa faca la fel. Rezultau nenumarate certuri si despartiri, adevarate tragedii.
? Se pare ca si tie ti s-au aprins calcâiele o data, tatona el. 
? Într-adevar, pot sa spun ca am ars la foc puternic. Recu¬nosc ca la început a fost nemaipomenit. (Ezita putin, apoi începu din nou.) Dar speram ca va fi ceva dincolo de o simpla distrac¬tie... ceva permanent.
Dadu din cap, coplesit de amintiri triste.
Istoricul casca de-i trosnira falcile si se întinse. Pasarile sal¬batice apreciara gesturile sale drept o amenintare si se risipira într-o furtuna de stropi sarati si tipete ascutite.
Twisp îsi îndrepta ochii în directia lor, însa cu o privire absenta.
? O chema Rebeca, se destainui el. Îi placea felul în care-mi înfasuram bratele în jurul ei. Nu s-a plâns niciodata de lungimea lor pâna când...
Se opri, vizibil tulburat.
? A ales o operatie chirurgicala? îl stârni Bushka.
? Mda!
Twisp înghiti cu noduri. Ce m-o fi apucat? De ce-i poves¬tesc eu strainului astuia despre Rebeca? Ma simt chiar atât de singur? Ei îi placea sa hraneasca pasarile în fiecare seara, la tarmul Insulei, iar el se bucurase de acele seri mai mult decât puteau cuvintele sa descrie. Amintirile formara un val mare, greu, napustindu-se spre el... Însa le reteza cu hotarâre. Pe toate!
Bushka îsi studia propriile mâini.
? Ti-a dat papucii dupa acea operatie?
? Sa-mi dea papucii? Nooo! (Ofta din rarunchi.) Ar fi fost simplu si usor. Stiam ca dupa aceea ma voi simti mereu ca un fel de monstru în preajma ei. Nici un Mut nu-si poate permite sa se simta astfel. De-aia multi dintre noi evitam contactul cu Tritonii. Ca sa nu surprindem privirile lor dispretuitoare... sa nu începem sa ne consideram noi însine monstri... sa nu ni se faca sila atunci când ne uitam în oglinda!
? Unde este ea acum? întreba Bushka. 
? În Vashon. Presupun ca undeva aproape de Centru, unde ajungi mai usor daca ai o înfatisare placuta. Pun pariu pe o suma grasa de bani ca traieste în preajma celor bogati si puternici. Meseria ei era sa pregateasca psihicul oamenilor în vederea co¬rectiilor chirurgicale ? devenise un fel de model viu despre ce frumoasa poate fi viata atunci când faci totul cum trebuie.
? A ales si a reusit.
? Daca predici prea mult chestii din astea ajungi sa te ob¬sedeze. Obisnuia sa spuna: "Este simplu sa modifici trupul. Un chirurg bun stie exact unde sa taie. Mintea ridica obstacole mai mari." Cred ca nici nu mai era atenta la ce vorbea.
Bushka privi spre bratele pescarului, si întelese deodata.
? Asa-i, rosti Twisp urmarind privirea celuilalt. Vroia sa-mi "repar" bratele. Nu întelegea nimic, cu tot rahatul ala de prega¬tire psihologica. Nu-mi era mie frica de cutit sau de curentul electric. Însa trupul meu avea sa devina o minciuna. Iar eu nu suport mincinosii!
Omul asta nu e un pescar obisnuit, gândi Bushka.
? Pâna la urma mi-am dat seama ce fel de om este, continua Twisp. Dupa ce consuma un pic de boo în plus, începea sa turuie. "Ce bine daca am fi cu totii cât mai normali posibil!" La fel ca si tine, Bushka.
? Eu nu împartasesc aceeasi parere.
? Pentru ca nu te obliga nimeni. Esti gata sa te alaturi Tritonilor, sa mergi pe continentele lor, sa le respecti regulile.
Bushka nu gasi cuvinte cu care sa raspunda. Întotdeauna fusese mândru de înfatisarea sa "aproape-normala". Nu avusese nevoie de chirurgie.
Pescarul lovi cu pumnul în balustrada luntrei. Pasarile din colivie, tulburate si nemultumite, ridicara capetele si începura sa-si agite aripile.
? Vroia sa aiba copii... cu mine, relua el. Îti poti închipui asa ceva? Gândeste-te ce surprize nemaipomenite poti gasi în crese când toti acesti Muti "corectati" si mincinosi vor începe sa se împerecheze. Ce vor spune copiii care vor creste mari descoperind ca sunt Muti în timp ce parintii lor au o înfatisare normala? Mie nu-mi trebuie complicatii din astea pe cap! (În¬grosa vocea, iritat.) În nici un caz!
Apoi cazu în tacere, învins de amintiri.
Bushka asculta valurile. Slap-slap faceau acestea lovind barcile din lateral, în timp ce pasarile începura sa chiraie si sa se agite în colivie. Se întreba: oare câte povesti de dragoste se stinsesera în fasa din cauza principiilor lui Twisp?
? Sa-l ia naiba pe Jesus Lewis! murmura pescarul.
Bushka încuviinta în sinea sa. Într-adevar, de acolo pornise totul. Sau, în sfârsit, de acolo începuse sa capete o turnura urâta. Pentru istoric, întrebarea ramânea aceeasi: Ce rol a jucat Jesus Lewis? Privi spre bratele lui Twisp ? musculoase, bine dezvoltate, bronzate... si prea lungi. Cei care se nasteau pe In¬sule îsi jucau norocul la o loterie genetica. Asta multumita lui Jesus Lewis si experimentelor sale bioingineresti.
Twisp nu scapase înca de mânie:
? Tritonii nu vor întelege niciodata cum e sa cresti ca Insular! Sa ai mereu în preajma pe cineva ? cineva drag ? care moare sau îsi târaste trupul schilod prin viata. Surioara mea era un copil atât de dragut...
Scutura violent din cap, alungând amintirea.
? Nu folosim cuvântul "mutatie" decât atunci când vorbim în termeni tehnici, începu Bushka. Iar "diformitate" este un cu¬vânt urât. "Greseli", asa le spunem noi.
? Stii ce, Bushka? Eu evit cu buna intentie oamenii cu brate lungi. Nu s-au nascut decât câtiva asemeni mie. (Ridica mâini¬le.) Astea sunt greseli? Si fac din mine o greseala?
Istoricul nu raspunse.
? La naiba! exclama pescarul. Ucenicul meu, Brett, se simte complexat din cauza ca are ochii mari. Rahat, nici nu-ti dai seama decât daca te uiti cu atentie, dar degeaba-ncerci sa-l li¬nistesti, ca el tot complexat se simte. Când te gândesti ca dim¬potriva, ar trebui sa fie mândru! Vede în întuneric! Si asta ti se pare o greseala?
? Eu am considerat dintotdeauna ca este o loterie, dadu Bushka din umeri.
? Nu-i invidiez deloc pe cei din Comitet, se strâmba Twisp. Cine stie ce fel de forme grotesti sau periculoase li se prezinta? Oare cum procedeaza? Si cum determina anomaliile mentale? Ca astea nu apar decât mai târziu! 
? Însa avem si momentele noastre bune, în care ne luam revansa, protesta Bushka. Tritonii apreciaza ca tesaturile noastre sunt cele mai bune. Stii ce preturi obtinem pe ele? De ce nu te gândesti la muzica, la pictura... la arta noastra?
? Sigur ca da! pufni Twisp. Am auzit multi Tritoni care exclamau, privind lucruri create de noi. "Câta stralucire! Foarte nostim! Oh! Nu-i asa ca-i dragut? Insularii au atâta imaginatie!"
? Si ce, nu-i asa? murmura Bushka.
Twisp îl privi timp îndelungat fara a scoate o vorba. Bushka se întreba daca nu cumva comisese vreo grosolanie de neiertat.
Apoi pescarul zâmbi dintr-o data:
? Ai dreptate! Nici un Triton nu stie sa se distreze ca noi. Fie suntem cuprinsi de durere sau disperare, fie dansam si cântam toata noaptea sarbatorind o casatorie, sau o nastere, sau încheierea unui contract avantajos, sau o încarcatura bogata de peste. Am auzit ca Tritonii nu prea sarbatoresc. Ai vazut pe vreunul distrându-se?
? Nici macar o data, recunoscu Bushka.
Si îsi aminti de Nakano, cel din echipajul lui Gallow, po¬vestind despre viata în societatea tritoniana.
"Muncesti, îti gasesti o pereche, torni vreo doi copii, mai muncesti putin si apoi te duci sa mori." Erau cuvintele lui Nakano. "Distractie este atunci când iei o pauza pentru cafea sau mergi cu sania spre un nou post de observare."
Acesta sa fi fost motivul pentru care Nakano se alaturase miscarii initiate de Gallow? Sa participi la câteva distractii neîn¬semnate; sa salvezi un Insular; sa muncesti din greu pentru a ridica o bariera. Îsi dorea Nakano altceva? Bushka nu credea ca viata în adâncuri ar putea fi aspra pentru cei asemeni lui Nakano. Poate doar cenusie si trista. Nu aveau idealuri intelec¬tuale. Nu se confruntau permanent cu suferinta, deci nu puteau aprecia cum se cuvine momentele de bucurie. La suprafata des¬copereai lumina stralucitoare, culoare... si foarte multa veselie.
? Daca ne întoarcem la viata pe continente, totul va fi altfel, declara el convins.
? Cum adica "daca"? N-au trecut nici câteva minute de când spuneai ca este ceva inevitabil.
? Unii Tritoni doresc sa creeze un imperiu subacvatic. Daca reusesc sa se impuna...
Se întrerupse, vazându-i pe Twisp cum îndreapta degetul spre înainte, racnind:
? Pe testiculele Navei! Ce-i aia?
Bushka întoarse capul si zari, aproape chiar în fata lor, un turn gri înconjurat la baza de un cerc de brizanti. Semana cu tulpina groasa a unei flori care avea drept petale o pata albastra de cer. Furtuna care le daduse târcoale în ultimele câteva ore încadrase scena cu halo de nori grosi si negri. Pata de cer era înconjurata de o stralucire rozalie, datorata reflexiei razelor so¬lare. Turnul, la fel de întunecat ca si norii, tâsnea din adâncuri precum un pumn amenintator.
Twisp cazuse în admiratie. Nu se distingea de la cincizeci de klick-uri departare, asa cum declarase Bushka la început, însa era impresionant! Nu se asteptase la ceva atât de mare!
La orizont, strânsi în menghina cenusie a cerului si a oceanului, norii începusera sa se îndeparteze si aparura înca doua pete de cer senin. Cei doi nu-si puteau dezlipi privirile de pe turnul de lansare. Era centrul unui urias vârtej de nori.
? Asta este Baza de Lansare, îi explica Bushka. Inima pro¬gramului spatial! Sunt reprezentate toate factiunile politice din societatea Tritonilor.
? Nu-l poti confunda cu un obiect plutind la suprafata, con¬chise Twisp. Este prea stabil.
? Se ridica la douazeci si cinci de metri deasupra apei, îl informa istoricul, iar Tritonii se mândresc cu el. Pâna acum nu au lansat decât rachete nepilotate, însa lucrurile evolueaza cu mare rapiditate. De aceea Gallow a hotarât sa actioneze acum. Tritonii pregatesc o lansare cu om la bord.
? Si controleaza curentii prin intermediul algelor? întreba Twisp. Cum?
? Nici eu n-am înteles foarte bine. Am fost martor la o demonstratie, însa nu am înteles.
Pescarul oscila cu privirea între turn si Bushka. Pe masura ce barcile se apropiau, colierul de spuma devenea din ce în ce mai lat. Twisp estima ca mai aveau cinci kilometri pâna sa ajun¬ga la turn, dar chiar si de la aceasta distanta vedea spuma bri¬zantilor întinzându-se pe o raza de cel putin o suta de metri. Începea sa se simta agitatia caracteristica activitatii umane. Un hidropter tritonian astepta cuminte în apele mai calme din spa¬tele brizantilor, în timp ce alte ambarcatiuni mai mici se agitau ca insectele în jurul stupului. Un dirijabil plutea în înalturi, fiind folosit ori ca post de supraveghere, ori ca macara aeriana. Lun¬trea se apropiase suficient de mult pentru ca cei doi sa poata distinge Tritonii muncind în apropierea digurilor.
Hidropterul, cu motoarele sale care ieseau în afara ca niste oua enorme, atrase atentia lui Twisp. Nu mai vazuse asa ceva decât de la mare distanta si în holograme. Aparatul era lung de cel putin cincizeci de metri, având foliile de flotare ascunse sub apa. Platforma spatioasa plasata pe lateral gemea sub activitatea lucratorilor care transportau diverse obiecte voluminoase cu aju¬torul unui troliu.
Bushka statea cu o mâna sprijinita pe acoperisul cabinei, cealalta atârnând neglijent pe lânga trup. Privea cu atentie Baza de Lansare cu turnul sau de comanda. Nu se vedea nici un semn cum ca Tritonii ar fi remarcat apropierea celor doua barci, însa Twisp era sigur ca fusesera vazuti si li se calculase cursul. Daca dadeai crezare povestii despre Gallow, motivul pentru care Bushka se îndreptase încoace sarea evident în ochi. Existau puti¬ne sanse ca aceasta baza sa fie ocupata doar de gruparea Nemi¬losilor Verzi. Tritonii se vor apleca asupra fiecarui detaliu din cursul operatiunii criminale. Toate factiunile vor auzi versiunea istoricului. O vor crede oare?
? Te-ai gândit cum au sa reactioneze la povestea ta? întreba Twisp.
? Sansele mele nu sunt deloc mari, indiferent unde m-as duce, raspunse Bushka. Mai bine încerc aici decât în alta parte. (Întoarse capul pentru a vedea figura curioasa a pescarului.) Cred ca oricum ai privi lucrurile, sunt un om mort. Dar oamenii trebuie sa afle.
? Initiativa ta este vrednica de toata lauda, rosti Twisp.
Opri motorul si trase puternic de pârghia cârmei pâna când facu un ocol de o suta optzeci de grade. Sosise timpul ca Bushka sa afle concluziile sale dupa o noapte întreaga de gânduri neli¬nistitoare.
? Ce faci? se repezi istoricul.
Pescarul îsi odihni ambele mâini pe pârghie, si îl privi pe Bushka fix în ochi.
? Am venit pâna aici sperând sa-mi gasesc ucenicul. A fost o prostie din partea mea, stiu. Sincer îti spun, nu credeam ca vom întâlni vreo baza, însa ma gândeam ca vom da totusi peste ceva. În plus, argumentul tau cu ajutorul pe care l-am putea primi din partea Tritonilor mi s-a parut valabil.
? Sigur ca este valabil! Cineva probabil ca l-a recuperat deja si în momentul de fata...
? Însa tu ai intrat în rahat, Bushka. Într-un rahat adânc. Si ma tragi si pe mine, din cauza ca am sosit aici împreuna. Nu sunt genul de om care sa te arunce peste bord sau sa te predea în mâinile lor. (Arata cu barbia spre turn.) Mai ales daca poves¬tea cu Gallow se întâmpla sa fie adevarata.
? Ce vrei sa spui cu "daca" este adevarata?
? Ai vreo dovada?
Bushka simti un nod în gât. Era sigur ca Tritonii culegeau deja mortii si supravietuitorii dezastrului. Pentru el nu mai exista cale de întoarcere. Fara îndoiala, Baza de Lansare reperase cele doua ambarcatiuni împreuna cu ocupantii lor. În curând vor tri¬mite pe cineva pentru investigatii.
? Ce ma fac? se întreba el cu voce mica.
? Ai scufundat o întreaga Insula! mârâi Twisp. De-abia acum îti pui întrebarea asta?
Bushka nu putu decât sa ridice umerii, apoi îi lasa sa cada, într-un gest deznadajduit.
? Cei din Guemes trebuie sa fi avut barci micute plutind pe lânga tarm, spuse pescarul. Exista supravietuitori, si fii sigur ca vor avea ce sa relateze. Unii dintre ei poate ca au vazut submersibilul. Îti dai seama ce vor povesti?
Bushka se mototoli sub greutatea acuzatiei din vocea lui Twisp.
? Tu ai fost pilotul, continua pescarul. Sa nu crezi c-ai sa scapi cu o simpla discutie politicoasa. Ai fost acolo, ai facut ce-ai facut, si vor scoate totul din tine înainte sa poti vorbi cu cineva strain de departamentul Securitatii Tritoniene. Daca ai sa mai iesi vreodata de-acolo.
Bushka îsi sprijini barbia de genunchi. Simtea ca îi vine sa vomite. Din gura îi iesi un geamat necontrolat, care îl lasa per¬plex: nnnnnh nnnnnnh nnnnnnnh.
Nu pot fugi nicaieri. Nicaieri. Nicaieri.
Twisp îi vorbea în continuare, însa el nu mai întelegea ni¬mic, coplesit de durere. Cuvintele nu puteau ajunge acolo unde se refugiase constiinta lui. Cuvintele erau fantome, aratari care îl hartuiau. Nu mai putea suporta hartuiala.
Zumzetul motorului pornit din nou îl scoase din refugiul gândurilor. Nu îndraznea sa ridice ochii pentru a-si da seama încotro se îndrepta pescarul. Toate locurile erau la fel de rele. Mai devreme sau mai târziu... cineva, undeva, îi va lua viata. Nu era decât o problema de timp. Spiritul plutea pe un ocean iar muschii se contractau, transformându-l într-o sfera din ce în ce mai mica, astfel încât sa intre în acel ocean fara a atinge ceva. Voci tipau strident la el, mintea îi înfatisa un univers degenerat, sfâsiat de maceluri, plin de fragmente de Insule si bucati de carne. Trupul tremura scuturat de convulsii puternice. Simtea luntrea miscându-se, dar foarte vag. Ceva din interiorul lui vroia neaparat sa iasa afara. Doua mâini puternice îl apucara de umeri, aplecându-l peste bord. Auzi o voce:
? Varsa tot ce ai în tine. Daca ramâi întins pe punte, te poti sufoca.
Mâinile se îndepartara, însa vocea arunca un ultim comen¬tariu:
? Nataraule!
Acidul din gura era amar si cleios. Încerca sa vorbeasca, dar fiecare sunet îi râcâia gâtlejul precum o folie de glaspapir. Vomita în valurile oceanului, si mirosul respingator îl pocni vio¬lent peste nari. Îsi scufunda mâna în apa, aruncându-si apa sarata peste fata. De-abia atunci reusi sa se ridice în picioare si sa înfrunte privirea lui Twisp. Îsi simtea sufletul pustiu si rece, parasit de orice sentiment.
? Unde sa ma duc? întreba el. Ce sa le spun?
? Adevarul, îl sfatui Twisp. La naiba! N-am vazut niciodata un cretin mai mare ca tine. Cred ca într-adevar esti un fraier implicat fara vrerea ta într-o crima.
? Multumesc, murmura Bushka.
? Cu ceea ce ai facut, te-ai însemnat pentru toata viata. Nici cel mai nefericit dintre Muti nu va fi dispretuit asa cum vei fi tu. Stii ce? Nu te invidiez absolut deloc.
Pescarul arata spre turnul din fata:
? Au trimis o salupa în întâmpinare. Nava! Am intrat în rahat! Simt asta!




În orice moment al istoriei, grupuri de oameni de¬votati îsi asuma îndeplinirea unor misiuni pe care per¬soane clar-vazatoare le percep a fi necesare, desi ceilalti se feresc sa participe la ele.
? A. Huxley, "Portile Perceptiei",
Arhivele Navei


BRETT o urmarea cu sufletul la gura pe Scudi, care desfa¬cuse capacul panoului principal de comanda, apoi descoperise si conectase circuitul usilor de acces în apartamentul tatalui ei. Martor la rapiditatea cu care actionase Sirena, baiatul era gata sa o considere un adevarat geniu. Dar ea refuza cu hotarâre toate laudele.
? De mici ne jucam cu chestiile astea, chicoti ea. Când pa¬rintii încercau sa ne încuie...
? Sa va încuie?
? Da, drept pedeapsa în caz ca...
Tacu brusc din gura, actiona un comutator si puse capacul la loc:
? Repede, vine cineva! (Se apleca spre urechea lui Brett.) Am pus poarta principala pe actionare manuala. La fel am pro¬cedat si cu iesirea de urgenta, care este un panou ceva mai mic în cadrul usii principale.
? Si încotro ne vom îndrepta, odata iesiti afara?
? Sper ca tii bine minte schemele. Va trebui sa plecam înainte ca ei sa banuie ce-am facut.
Îl prinse de mâna si parasira camaruta, îndreptându-se spre holul care ducea în sufragerie.
Hastings si Lonfinn erau deja acolo, implicati într-o discutie aprinsa cu Seful Justitiei.
La aparitia celor doi adolescenti, Keel ridica vocea:
? Mai mult, daca încercati sa dati vina pe Insulari pentru masacrarea guemesienilor, voi cere formarea imediata a unei comisii de investigare. O comisie asupra careia nu veti avea nici un fel de control! 
Îsi freca pleoapele cu ambele mâini, apoi arunca o privire crunta cu ochiul îndreptat spre Hastings. Nu-si putu reprima un sentiment de satisfactie sesizând frisonul interlocutorului sau.
? Domnule Judecator, ameninta acesta, nu faceti decât sa va îngreunati situatia. Gânditi-va macar la acesti doi tineri, daca de dumneavoastra nu va pasa. 
Întoarse brusc capul spre Brett si Scudi, care se oprisera în pragul holului.
Keel îl studie câteva momente, surprins de rapiditatea cu care lucrurile se schimbasera în rau. Niste lachei! Îi masura pe amândoi cu privirea, remarcând ca se postasera astfel încât sa le blocheze accesul spre iesire.
? Mi s-a spus ca în lumea voastra nu exista insecte pericu¬loase, arunca el cu dispret.
Hastings se încrunta, însa colegul sau reusi sa ramâna calm.
? Nu e momentul sa faceti glume proaste! rosti el. Amba¬sadoarea Ale ne-a cerut sa...
? Ambasadoarea Ale sa vina sa-mi comunice cu gura ei ce-are de spus!
Nu primi nici o replica.
? M-a atras aici folosindu-se de niste pretexte false, conti¬nua el. A avut grija sa nu fiu însotit de nici un membru al echipei mele. Motivele vagi pe care le-a invocat nu stau în pi¬cioare, deci nu pot sa trag decât o singura concluzie logica: m-ati luat prizonier. Vreti sa spuneti ca nu-i asa?
Arunca din nou priviri de gheata spre cei doi Tritoni care stateau între el si usa.
? Nu v-am luat prizonier! ofta Hastings. Va protejam, pen¬tru binele dumneavoastra. Sunteti un Insular important; a inter¬venit o criza... 
? Împotriva cui ma protejati?
Îl urmari pe Hastings care încerca sa gaseasca un raspuns, alegând si renuntând la tot felul de alternative. Tritonul deschise de câteva ori gura, însa se razgândi de fiecare data.
Keel îsi masa discret ceafa, acolo unde proteza începuse sa-i irite pielea. Nu apucase sa se odihneasca suficient.
? Ma protejati împotriva celor care au distrus Insula Guemes? întreba el pe un ton categoric.
Hastings si Lonfinn schimbara câteva priviri misterioase.
? Mi-as dori sa fiu mai sincer cu dumneavoastra, dar nu pot, marturisi primul.
? Nu-ti fie teama, sunt la curent cu ce se întâmpla. Fortele politice tritoniene sunt pe cale sa se ciocneasca într-o confrun¬tare care va zgudui din temelie societatea voastra.
? La suprafata se petrece acelasi lucru! sari Hastings. 
? Într-adevar. Cei doi poli sunt Comitetul si Credinciosii. Prin distrugerea Insulei Guemes, Credinciosii au primit o lovi¬tura foarte grea. Însa lichidarea mea nu va împiedica activitatea Comitetului; pur si simplu ma vor înlocui. Mult mai eficient pentru voi ar fi sa întrerupeti orice legatura între mine si ei. Sau, cine stie, poate ca, în urma uciderii mele, Insularii au sa se certe pentru înscaunarea unui nou Sef al Justitiei, iar voi veti sti sa va folositi de aceasta confuzie. Cred ca vizita se opreste aici! Ma voi întoarce la suprafata.
Atitudinea Tritonilor deveni si mai rigida.
? Ma tem ca acest lucru este imposibil... în momentul de fata, spuse Hastings.
? Carolyn Bluelove va fi urmatorul Sef al Justitiei, zâmbi Keel. Nu cred ca veti avea mai multe sanse cu ea decât cu mine.
Impas! gândi Keel.
O tacere apasatoare coborî asupra încaperii, în timp ce Tri¬tonii ramasesera cu ochii atintiti asupra Judecatorului. Hastings pregatea tot felul de argumente, la care renunta apoi nemultumit.
Avea nevoie de cooperarea oarba a lui Keel. Avea nevoie de un acord, fara a-i spune totusi celuilalt despre ce anume era vorba. Hastings se dovedea un copilas naiv daca-si închipuia ca un vechi luptator în arenele politicii nu pricepea acest lucru evident. Din pozitia lor retrasa, Scudi si Brett ascultasera în tacere schimburile de argumente. Sirena se înalta usor spre urechea baiatului, soptindu-i:
? Acolo în dreapta este toaleta oaspetilor. Mergi înauntru si deschide capacul panoului de conexiuni, care se afla deasupra usii. Arunca un pahar cu apa peste el, si scurt-circuitul va stinge luminile din apartament. Eu voi deschide usa de urgenta. O poti gasi în întuneric?
Brett facu semn ca da.
? Putem fi afara înainte ca ei sa-si dea seama ca am evadat, sopti din nou Scudi.
? Lumina din pasaj va patrunde prin usa de urgenta, atunci când o vei deschide.
? De aceea trebuie sa ne miscam repede. Ei vor încerca mai întâi sa utilizeze comenzile principale. În scurt timp însa îsi vor da seama ca trebuie sa apeleze la sistemul manual.
Brett încuviinta din nou.
? Sa te tii de mine, îl sfatui ea.
Hastings se hotarâse sa-i dezvaluie lui Keel o parte din ceea ce stia.
? Domnule Judecator, va înselati asupra persoanei care va ocupa postul de Sef al Justitiei, declara el. Aceasta va fi Simone Rocksack.
? La propunerea lui GeLaar Gallow? întreba Keel amintin¬du-si de informatiile obtinute prin intermediul com-consolei lui Ryan Wang.
Hastings clipi buimac.
? Daca-i asa, sarmanul GeLaar va avea o noua surpriza, continua Keel. Preotii-psihiatri nu pot fi corupti.
? Cred ca va înselati, contra Hastings. Fara primul PP pan¬doran, Morgan Oakes, Jesus Lewis ar fi fost un simplu tehnician de laborator.
O expresie grava se asternu pe figura Judecatorului. O ex¬presie care ar fi facut sa tremure orice solicitant intrat în Tribu¬nal. Însa Hastings îl privea impasibil, asteptând.
? Esti lacheul lui Gallow, spuse Keel. Bineînteles, grupul vostru urmareste sa obtina controlul politic si economic asupra Pandorei, folosindu-se în acest scop de naivitatea Credinciosilor. Simone stia ca îi veti distruge familia, atunci când v-ati napustit asupra Insulei Guemes?
? Gresiti! Lucrurile nu stau chiar asa!
? Atunci cum stau?
? Va rog, domnule Judecator! De ce...
? Cineva a spus odata: "Daca ai controlul asupra hranei, atunci ai controlul asupra oamenilor."
? Discutia asta este inutila. Timpul trece si...
? Si...? Voi deveni înca una dintre victimele dezastrului din Guemes?
? Este în joc viitorul Pandorei, se aprinse Hastings. În vremurile acestea grele, avem nevoie de îndrumarea unor oa¬meni cu judecata dreapta. Cu ajutorul lor, vom iesi la liman.
? Aha. Si pentru început v-ati apucat sa ucideti pe toti aceia care nu gândesc ca voi.
? Nu noi am scufundat Insula Guemes!
Hastings lasase cuvintele reci sa-i curga rar din gura, pentru a da mai multa tarie afirmatiei.
? Atunci de unde stii ca aceia care sunt responsabili de crima aceasta oribila nu-si vor îndrepta armele asupra voastra?
? Dar de ce vorbiti tocmai dumneavoastra de crime? se înfurie Hastings. Câte mii de fiinte ati ucis folosindu-va de înalta autoritate a Comitetului? Sute de mii? Mâinile va sunt patate de sânge, domnule Judecator!
Brutalitatea atacului îl descumpani pe Keel: 
? Însa Comitetul...
? Comitetul joaca asa cum îi cântati dumneavoastra! Atotputernicul Ward Keel arata cu degetul iar moartea, cuminte, loveste imediat cu coasa! Toti stiu asta! Ce este viata pentru unul ca dumneavoastra? Cum poate o minte atât de înstrainata sa înteleaga problemele societatii tritoniene?
Keel nu stia cum sa faca fata atacului. Acuzatia nedreapta îl lovise în plin, lasându-l fara argumente. În fiecare decizie a lui se putea citi respectul si dragostea pentru viata. Deviantii letali nu aveau voie sa-si perpetueze aberatiile, contaminând omenirea!
Se ridica încetisor în picioare, întrebându-se ce va urma. În acelasi timp, Brett porni spre toaleta. Lonfinn se deplasa ime¬diat, blocând iesirea din apartament, însa baiatul nu îl lua în seama si intra în toaleta.
Avu nevoie de câteva clipe pentru a cerceta micuta sala. Capacul panoului cu jonctiuni era o placa izolanta prinsa cu doua suruburi deasupra usii. Scudi îi spusese ca va gasi scula de care avea nevoie ? o pila de unghii ? în sertarul de sub chiuveta. Înlatura capacul, descoperind o jonctiune dubla prote¬jata cu material plastic de culoare verde si albastru. Circuitele n si p fusesera montate în spatele comutatoarelor care schimbau polaritatea.
Un pahar cu apa, îl instruise Sirena.
Lânga chiuveta se afla un pahar, pe care îl umplu. Apoi, sprijinindu-se de mânerul usii, arunca apa peste circuite. Din panou tâsni o explozie de scântei albastre si verzi, iar luminile se stinsera. În acelasi moment deschise usa, patrunzând în întunericul sufrageriei. Hastings racnea cuprins de panica:
? Pune mâna pe Keel. Tine-l bine!
Brett se prelinse pe lânga perete, ajungând lânga Scudi, care mesterea ceva la iesirea de urgenta. O atinse usor. Ea îsi plimba mâna peste fata lui si se înghesui putin în el, simtindu-i caldura protectoare. Usa se deschise brusc. Sirena se arunca prin ea, rostogolindu-se pe o parte. Brett plonja în urma ei, apoi Scudi actiona rapid mecanismul de blocare. Se ridicara amândoi în picioare si tâsnira spre capatul coridorului.
Era pentru prima oara când Brett alerga o suta de metri în linie dreapta. Scudi i-o luase mult înainte, napustindu-se într-un pasaj lateral. Baiatul dadu coltul patinând, la timp pentru a-i vedea calcâiele disparând printr-o trapa ovala si joasa. Înge¬nunche, coborî capul, si fu tras înauntru de mâinile ei puternice. Îsi dadu seama ca nu avea o conditie fizica la fel de buna ca a lui Scudi. Gâfâia dupa atâta efort, si picaturile de transpiratie alunecau pe frunte, intrându-i în ochi. Sirena închise trapa.
? Unde suntem? se interesa el. 
? În pasajul de depanare a sistemului pneumatic. Tine-te de centura mea, ca sa nu ne pierdem. Prima portiune o vom parcurge în patru labe.
Brett o prinse de centura si se trezi aproape târât prin con¬ducta lunga si îngusta, frecându-se cu umerii de pereti, lovindu-i din când în când cu capul. Vizibilitatea era destul de scazuta chiar si pentru el; bineînteles, Scudi nu putea distinge absolut nimic. Conducta facu un cot spre stânga, apoi unul spre dreapta, si în cele din urma începu sa urce cu o panta relativ domoala. Sirena se opri, îl prinse de mâna si i-o aseza pe balustrada unei scari care urca undeva deasupra.
? O scara, sopti ea. Sa vii în urma mea!
Scudi uitase probabil ca el vedea în întuneric, iar Brett nu încerca sa-i reaminteasca. 
? Încotro mergem?
? Sus. Vom urca încontinuu. Ai grija sa nu aluneci. Sunt douazeci si unu de nivele, cu doar trei platforme pe care sa-ti tragi rasuflarea.
? Si ce vom gasi acolo?
? Hidropterele tatalui meu.
? Scudi, esti sigura ca vrei sa faci asta?
? N-am sa cred nimic pâna nu vad dovezile, sopti ea cu o voce bine tinuta în frâu. Însa l-au luat prizonier pe domnul Ju¬decator, iar pe noi au încercat sa ne opreasca. Ceva nu este în regula, si ma tem ca Ale s-a implicat în toata povestea asta. Insulele trebuie sa afle ce se petrece aici.
? Corect!
Sirena porni prima, fosnetul costumului si respiratia ei usoara de-abia auzindu-se.
Brett îsi facu si el curaj. Degetele sale atingeau uneori picioarele lui Scudi pe trepte. Urcarea i se parea lunga, iar pen¬tru fata, care evolua într-un întuneric total, probabil ca era de-a dreptul interminabila. Îi paru rau ca nu numarase treptele, ca sa nu se mai gândeasca la prapastia ce crestea sub el. Simtea goluri în stomac, si cu greu îsi dezlipea mâinile de pe bare. Nu reusea sa distinga nici punctul de plecare, nici capatul de sus al scarilor, ci doar silueta agila a lui Scudi. La un moment dat se opri pentru a arunca o privire într-o parte, si zari câteva conducte. Una dintre ele era fierbinte. Pe alta se condensasera aburi. Îsi plimba mâna peste ea, simtind-o alunecoasa.
Alge, gândi el. Se lasa cuprins de un sentiment de multu¬mire. În sfârsit, ceva familiar! Insulele nu cunosteau o infra¬structura atât de rigida si de standardizata. Conductele organice cresteau în directia în care erau îndrumate, desigur, însa aveau gradele lor de libertate.
Ajungând la prima platforma, Scudi îl prinse de talie, aju¬tându-l sa puna piciorul pe urmatoarea scara. Brett profita de un scurt ragaz pentru odihna.
? Trebuie sa ne grabim, rosti fata. S-ar putea sa ne fi ghicit intentiile.
? Ar putea afla unde suntem?
? Aici nu sunt montati senzori. Iar ei nu au de unde sa stie ca am pus mâna pe o cheie cu care pot intra în pasajele de depanare.
? De unde ai luat-o?
? De pe biroul tatalui meu. Am gasit-o atunci când l-am condus pe domnul Judecator pâna la com-consola.
? Dar cum se face ca tatal tau avea cheia?
? O tinea probabil pentru acelasi motiv ca si noi. Pentru o evadare! 
Îl mângâie usor pe piept, ofta, apoi începu urmatoarea etapa a urcusului.
Brett porni si el. Facea eforturi din ce în ce mai mari, dar fata se departase deja destul de mult. Apoi ajunsera la a doua platforma. Insularul puse piciorul pe ea, gâfâind din greu. Scudi îl ajuta sa atinga urmatoarea scara. Dupa câteva minute, respi¬rând ceva mai regulat, o întreba:
? Cum faci de urci atât de rapid?
? Am antrenament, îi explica ea. Alerg pe culoare si ma pregatesc mult în sala de gimnastica. Atunci când vom umbla din nou pe continente, sub cerul liber, trupurile noastre trebuie sa faca fata solicitarilor. Mediul înconjurator va diferi mult de cel subacvatic.
? Aha! facu Brett.
Stia foarte bine ca replica putea parea idioata, însa altceva nu reusise sa spuna.
? Esti destul de odihnit pentru ultima etapa? se interesa Scudi.
? Ia-o înainte!
De data aceasta se tinu aproape de ea, si uneori îi atingea gheata cu mâna. Era constient ? si ranit în amorul propriu ? ca Sirena impusese un ritm ceva mai lent pentru a-l menaja. Totusi, în felul acesta va reusi sa-si pastreze resursele fizice pentru ceea ce vor întâlni la capatul de sus al scarilor. Simtea, în continuare, prapastia neagra care parca alerga sa-l înhate. Când ajunse în sfârsit la ultima treapta, cuprinse cu bratele suportii verticali si deschise gura larg, tragând aer în piept.
Scudi îi mângâie fruntea:
? Te simti bine?
? Da... Stai putin sa-mi recuperez suflul.
Fata îl prinse de brat:
? Vino. Haide, te ajut eu. Vom gasi un parapet pe-aici pe undeva.
Ajutat de Sirena, Brett urca pe platforma. Zari parapetul, îl prinse bine, apoi se întinse pe podeaua metalica. Scudi îsi odihni mâna pe spatele lui pâna când respiratia i se linisti, dupa care se aseza sprijinindu-se de parapet.
? Hai sa recapitulam planul, îl îndemna ea. 
? Începe tu.
Brett se ridica în capul oaselor, tragându-se aproape de Scudi, bucuros sa simta firele ei de par atingându-i obrazul si sa savureze prospetimea emanata de trupul tânar.
? Sasul se afla chiar lânga mine. Un sas dublu. Presiunea în hangar este suficient de mare, astfel încât apa se mentine la un nivel propriu desfasurarii activitatii umane. Vom patrunde printr-o anexa. Daca nu vedem pe nimeni, ne îndreptam foarte natural spre unul dintre hidroptere, de parca am fi venit într-o vizita. Eu voi fi ghidul tau.
? Si daca ne vede cineva patrunzând prin sas?
? Vom începe sa râdem si sa ne mângâiem ca doi îndragos¬titi care cauta un loc ceva mai retras. Probabil ca în acest caz vom fi mustrati, iar noi va trebui sa ne prefacem cât mai spasiti.
Brett o studie din profil, admirându-i trasaturile delicate.
Foarte inteligent. De fapt, parca si-ar fi dorit sa-i surprinda cineva, iar ei sa-si joace rolul de îndragostiti.
? Odata ajunsi în hangar, unde ne vom putea ascunde?
? Nu ne ascundem. Ne îndreptam spre un hidropter neocu¬pat. Cu ajutorul lui vom ajunge la suprafata.
? Stii sa conduci un hidropter?
? Bineînteles. Am folosit foarte adesea hidropterul laboratorului. (Seriozitatea pusese stapânire pe întreaga ei atitu¬dine.) Ai înteles ce vom face?
? Da. Sa-i dam drumul!
Scudi se desprinse de atingerea lui, îngenunchind lânga pa¬rapet. Brett auzi un sunet metalic aproape imperceptibil, apoi sasul se deschise permitând raspândirea unui halo verzui. Desi era destul de slaba, lumina îl obliga sa-si duca mâna la ochi. Scudi patrunse, apoi întinse mâna spre el. Baiatul se ghemui pentru a putea trece de gaura strâmta, si se trezi într-un spatiu paralelipipedic nu foarte înalt, cu pereti din metal. Luminatia era asigurata de un hublou mare, în capatul îndepartat. Scudi închise sasul si se îndrepta spre poarta montata într-un perete alaturat. Dupa ce o deschise si pe aceasta, iesira într-o pasarela.
? Acum, sopti ea prinzându-i de mâna, ne vom plimba ca si cum ti-as arata hangarul si hidropterele.
Traversara o platforma îngusta cu balustrada, apoi coborâra câteva trepte spre un platou situat cu trei metri mai jos. Brett se opri deodata, refuzând sa înainteze. Încercarile lui Scudi de a-l trage dupa ea se dovedira zadarnice. Descoperise ca întregul complex era acoperit de o cupola transparenta cu raza de mai multe sute de metri!
Plasmasticla, îsi spuse înfiorat. Nici un alt material nu putea suporta o asemenea presiune. Acoperea hangarul precum o cupa gigantica, tinând oceanul departe. O umbrela din plaz! Ridica privirea spre suprafata apei... o întindere de culoare ar¬gintiu-laptoasa prin care patrundeau doua coloane de lumina, ceea ce însemna ca ambii sori se înaltasera pe cer. Aprecie ca nu se aflau la mai mult de cincizeci de metri adâncime.
Scudi îl împunse cu cotul.
Brett studie platoul ? o gigantica suprafata de metal, care spre margini (acolo unde se apropia de cupola transparenta) era dotata cu platforme de lucru. Chiar în timp ce privea, un hidrop¬ter aparu de sub apa, trecu pe sub marginea platoului si patrunse într-un amplasament liber. Apa aluneca în cascada pe suprafata sa metalica si lucioasa, iar motoarele îi murmurau dureros în urechi, chiar si la acest regim de joasa viteza. O data cu hidropterul, baiatul numara sosirea ? pe rând, la mica distanta ? a altor sase aparate uriase. Tritonii, care le asteptau deja aliniati pe platforme, îsi facura imediat de lucru în jurul lor, ajutându-le sa acosteze, transportând carucioare cu marfa din si spre trapele deschise.
? Sunt de-a dreptul gigantice! sopti Brett întinzând gâtul spre prora aparatului de lânga ei.
Cineva lucra de zor acolo, înlaturând stratul subtire de alge depus pe carena motorului.
? Vino! spuse ea încercând sa împrumute vocii un ton de conversatie lejera. Am sa-ti prezint cabina unui hidropter. Kareen vrea neaparat sa vezi totul.
Cuvintele, îsi dadu Brett seama, erau destinate urechilor unui Triton care se oprise lânga ei, înclinând capul pe spate si adresându-le o privire interogativa. Auzind numele ambasadoa¬rei, zâmbi si pleca mai departe.
Brett coborî treptele în urma ei.
? Transportul de hrana se face doar prin intermediul mode¬lelor de saptezeci de metri, începu ea explicatiile. În ciuda dimensiunii lor, ating lejer viteza de optzeci de noduri ? când apele nu sunt prea aglomerate, desigur. Cu o încarcatura usoara, viteza maxima este de o suta de noduri.
Tinându-l de mâna, îi arata rând pe rând hidropterele având grija sa nu încurce activitatea lucratorilor. Ajungând la ultimul, întâlnira sase Tritoni îmbracati în salopete albe. Acestia tocmai paraseau platforma transportând un carucior acoperit cu prelata.
? Echipa de depanare, îl lamuri ea. (Se adresa Tritonului aflat în fruntea grupului.) E ceva în neregula cu hidropterul asta?
? Niste necazuri minore cu inversorul de jet, domnisoara Wang.
Toti sase se oprira, în timp ce seful raspundea întrebarilor puse de Scudi. În salopetele albe, pareau cu totii la fel. Brett nu zari ecusoane, insigne sau alte semne de identificare.
? Îi pot arata invitatului nostru interiorul? ceru Sirena. Cu¬nosc destul de bine hidropterul acesta.
Insularul avu impresia ca aude o nota de falsa nerabdare în vocea ei.
? Bineînteles, raspunse Tritonul. Dar fiti atenta. Are plinul facut în vederea testului final. Nu stati mai mult de o ora, caci va sosi urmatorul schimb sa-l încarce cu marfa.
? Bine, accepta Scudi ocolind caruciorul si invitându-l pe Brett s-o urmeze. E al nostru! Am o ora la dispozitie ca sa-ti arat totul. (Vorbi peste umar, spre echipa de depanare.) Multu¬mesc!
Ei îi raspunsera dând din mâini si îsi vazura de drum.
Dupa ce strabatura jumatate din lungimea hidropterului, Scudi urca pasarela îngusta si se trezira într-un pasaj luminat de tuburi. Îi facu semn sa astepte, în timp ce ea trase cu ochiul prin sasul deschis. Apoi apasa brusc un buton plasat lânga sas. Se auzi un zumzet ca o soapta, si pasarela se replie în interiorul aparatului. Sasul aluneca usor, închizându-se ermetic.
? Repede! striga ea.
Se întoarse. Din nou, o luara la fuga. Traversara o serie de pasaje înguste, alergara de-a lungul unui coridor spatios si, în cele din urma, patrunsera în cabina de comanda situata în partea superioara a prorei si având pereti din plasmasticla.
Scudi ocupa unul dintre cele doua scaune de pilotaj plasate în fata panoului cu instrumente.
? Aseaza-te în celalalt, îl invita ea. Am sa-ti arat cum se manevreaza monstrii astia. Este foarte simplu.
Brett o vazu transformându-se sub ochii lui, devenind o cu totul alta persoana la atingerea comenzilor. Toate miscarile ei erau rapide si sigure.
? Acum asta, facu Sirena apasând un buton galben.
Simtira imediat o vibratie de frecventa joasa sub picioare. Câtiva Tritoni care lucrau pe platforma de dedesubt întoarsera nedumeriti capetele.
Scudi ridica mâna spre un butoni rosu botezat "Evacuare de Urgenta". Îl atinse, apoi trase pâna la refuz maneta din stânga. Hidropterul se îndeparta lent de amplasamentul sau, provocând agitatie printre Tritoni. 
Înainte de a iesi complet din amplasament, Sirena dadu co¬manda de încarcare a balastului. Aparatul aluneca lent sub apa, rotindu-se brusc spre stânga, în timp ce Scudi ridica o bagheta de pe panoul alaturat. Brett observa ca avea un fir cuplat în panou, si se întreba la ce folosea. Mâna ei apuca maneta din dreapta, împingând-o mult înainte, iar hidropterul plonja prompt spre buza cupolei din plaz. Brett îsi înclina progresiv capul, ramânând cu ochii pe marginea cupei inversate.
Odata iesiti în imensitatea oceanului, Scudi începu sa se debaraseze de balast, ridicând nasul hidropterului spre suprafata apei. Brett roti scaunul cu o suta optzeci de grade, ca sa vada daca erau urmariti. Hangarul devenea din ce în ce mai mic, si se parea ca cei dinauntru nu-si revenisera înca de pe urma sur¬prizei.
Saptezeci de metri! fluiera în sinea sa, coplesit. Saptezeci de metri! Cât zece barci puse cap la cap!
? Fii atent la ceea ce fac eu, rosti Scudi. Cine stie când va fi nevoie sa conduci si tu unul!
Brett se întoarse spre ea, trecând în revista manetele, butoa¬nele si indicatoarele.
? Statoreactoarele cu hidrogen, care pot fi folosite atât la suprafata cât si în adâncuri. Sistemul de economisire a combustibilului ne obliga sa reducem viteza atunci când evo¬luam sub apa. Poftim, aici este economizorul. (Arata spre un instrument plasat în spatiul dintre ei.) Cu exceptia cazurilor când te afli într-o situatie disperata, este periculos sa depasesti viteza maxima recomandata de economizor.
Misca încet bagheta din mâna dreapta, înclinând-o spre tri¬bord si putin înapoi.
? Prin intermediul ei se comanda unghiurile de atitudine, îi explica ea. O apropii de tine ca sa ridici nasul aparatului, o îndepartezi daca vrei sa plonjezi.
Brett facu semn ca întelesese.
? Acum sa te lamuresc ce-i cu astea, rosti ea aratând cu degetul spre un grup de instrumente plasat deasupra bordului. Citeste etichetele: consumul de combustibil la suprafata; balas¬tul ? hidropterele având o masa foarte mare, manevrele sunt mai lente decât în cazul submersibilelor; aprinderea; aerul conditio¬nat pentru evolutia în adâncuri ? tine minte ca trebuie sa fie decuplat atunci când urci deasupra apei. Daca apar fisuri în pe¬retele cabinei, suntem ejectati în mod automat Ejectarea manua¬la poate fi comandata de la maneta aceea rosie din centru.
Brett raspundea cu o serie de mormaituri sau "Aha! Am înteles!", fericit ca toate butoanele si instrumentele erau însotite de etichete clare.
Scudi arata spre un ecran mare si caroiat, încadrat de o bordura neagra:
? Acolo pot fi proiectate hartile. De multa vreme încearca Insularii sa obtina asa ceva.
? Si de ce nu ni-l dati?
Brett cunostea sistemul prezentat. Insularii bombaneau me¬reu ca aveau absoluta nevoie de el. Primise numele de Dirijorul, si era un sistem de navigatie care functiona cu ajutorul semna¬lelor transmise de statiile subacvatice fixe ale Tritonilor.
? Este prea complicat, iar întretinerea lui în conditiile de la suprafata costa foarte mult. Nu dispuneti de infrastructura nece¬sara.
Bineînteles! Nu era pentru prima oara când auzea justificari de acest fel. Insularii nu credeau în ele, desi Scudi parea con¬vinsa de ceea ce spunea.
? Am ajuns la suprafata, anunta ea.
Hidropterul sparse suprafata oceanului provocând valuri înalte. Apa curgea siroaie pe cabina de plasmasticla.
Brett duse disperat mâinile la ochi, orbit de lumina care explodase pe neasteptate. Îsi simtea globii oculari ca pe doi carbuni aprinsi în interiorul craniului. Se sprijini cu fata pe ge¬nunchi, chinuit de durere.
? S-a întâmplat ceva? întreba Scudi.
Nu îl privea, ocupata cu deplierea suprafetelor portante si cu cresterea vitezei.
? Ma dor ochii, o informa el. (Clipi de câteva ori, pentru a se adapta la lumina. Câteva lacrimi i se prelinsera pe obraji.) Acum e mai bine.
? Perfect. Pentru ca trebuie sa fii atent la tot ce fac eu. Cel mai bine este sa pornesti paralel cu valurile, apoi sa patinezi peste ele pe masura ce accelerezi. Asteptam sa atingem viteza de croaziera, si dupa aceea voi stabili cursul. Priveste în spate si spune-mi daca ne urmareste cineva.
Brett roti scaunul, remarcând deodata siajul trasat de aparat. Cât de repede mergeau! Hidropterul se zguduia facând salturi pe suprafata apei. Apoi calatoria deveni din ce în ce mai lina, pâna când nu se mai auzira decât suierul ascutit al statoreactoarelor si splasssss-urile suprafetelor portante la atingerea cu valu¬rile.
? Optzeci si cinci de noduri, rosti ea. Au pornit dupa noi?
? Nu vad pe nimeni, raspunse Brett stergându-si lacrimile.
Durerea disparuse.
? Nici instrumentele nu detecteaza urmaritori. Si-au dat pro¬babil seama ca ar fi inutil. Toate celelalte hidroptere din hangar au încarcatura la bord, pe când al nostru nu ne cara decât pe noi. Si are si plinul facut.
Brett îsi îndrepta din nou privirea în sensul de înaintare, închizând pleoapele ori de câte ori ochii întâlneau razele solare reflectate de valuri.
? Goniometrul se afla în dreapta, pe panoul acela verde, spuse ea. Ia încearca, poate prinzi vreun semnal de la Insula Vashon.
Brett se roti spre goniometru. Îsi dadu imediat seama ca era un model mai sofisticat decât cele cu care îl învatase Twisp, însa indicatiile apareau clar sub fiecare buton, iar indicatorul frec¬ventei iesea net în evidenta. Reusi sa capteze semnalul. Sunetul familiar transmis de Vashon tuturor flotelor sale de pescuit îsi facu aparitia în difuzoarele din plafon.
"Este o zi minunata pentru pescuit, si asteptam sa aveti calele pline la întoarcere. Au fost semnalate foarte multe murene în careul nouasprezece." Brett reduse volumul.
? Ce este careul nouasprezece? întreba Scudi.
? O pozitie pe grila, raportata la Vashon.
? Dar Insulele plutesc, îsi schimba mereu pozitia!
? La fel fac si murenele. Altceva nu conteaza.
Brett roti butoanele, prinse amplitudinea maxima a semna¬lului, apoi citi coordonatele.
? Acesta este cursul, anunta el aratând spre cadranul din partea superioara a goniometrului. De fapt, ce indica? Capul compas sau cursul relativ la pozitia sorilor?
? Capul compas.
? Distanta doppler este de cinci sute nouazeci de klick-uri. Avem un drum lung pâna acolo!
? Sapte ore si ceva. Cu plinul facut, hidropterul are o auto¬nomie de zece ore. Am putea reface rezerva de hidrogen folo¬sindu-ne de apa oceanului, însa asta ar însemna sa ramânem locului ca niste pasari adormite, tinte facile daca ei se hotarasc sa porneasca dupa noi sau sa ne întâmpine cu echipajele altor statii.
? E posibil asa ceva?
? Sunt sigura ca vor încerca. În drumul spre Vashon, va trebui sa trecem pe lânga patru posturi de observare.
? Nu ne ajunge combustibilul, spuse el.
? Unde mai pui ca ne pot detecta din adâncuri.
? Ce-ar fi sa ne refugiem pe o Insula mai mica?
? Am vazut ieri, pe harta curentilor, cele mai recente pozitii ale Insulelor. Vashon este cea mai apropiata. Distantele pâna la celelalte sunt mai mari cu cel putin cinci sute de klick-uri.
? Dar daca emitem pe frecventa de urgenta? Le-am putea comunica celor din Vashon tot ceea ce stim. Oricum trebuie sa-i avertizam, nu?
? Si ce anume stim? întreba ea modificând pozitia manetei de gaze.
Hidropterul se înclina usor la contactul cu unul dintre va¬lurile mai înalte.
? Stim ca l-au luat prizonier pe Seful Justitiei. Stim ca au pierit nenumarati Insulari.
? Dar ce facem cu banuielile lui?
? Desigur, sari Brett, sunt doar banuieli, însa nu crezi ca merita sa fie ascultat?
? Si daca Insularii vor încerca sa-l elibereze cu forta? Te-ai gândit la consecinte?
Brett simti un nod în gât:
? Crezi ca l-ar ucide?
? Se pare ca pe undeva exista niste criminali, admise ea. Guemes reprezinta dovada.
? Oare ce rol joaca ambasadoarea Ale?
? Brett, m-am gândit ca Hastings si Lonfinn o supra¬vegheaza pentru a se asigura ca nu le pune planurile în primej¬die. Tatal meu a fost foarte bogat. Nu o singura data m-a prevenit ca acest lucru ar putea aduce necazuri mari celor din jurul lui.
? As putea lua legatura cu Vashon-ul, sa le comunic ca sunt teafar si ma întorc. (Scutura din cap.) Nu, nu e bine. Cei care spioneaza...
? Poti fi sigur ca spioneaza, adauga ea.
? Înca nu a sosit timpul sa dam totul în vileag. Deci, ce facem?
? Ne vom îndrepta spre Baza de Lansare, si nu spre Postul de Observare Douazeci si Doi.
? Dar Judecatorului i-ai spus ca...
? Daca îl vor obliga sa vorbeasca, îi va îndruma pe o pista gresita.
? De ce ai ales tocmai Baza de Lansare? întreba el.
? Pentru ca locul acela nu se afla sub controlul unei singure grupari. Face parte din sperantele noastre de a recupera celulele de hibernare pe care Nava ni le-a lasat pe orbita.
? Dar este un proiect tritonian!
? Un proiect al tuturor Tritonilor! Acolo avem sansa sa spu¬nem ce stim si sa fim ascultati. Vor afla cu totii care sunt inten¬tiile si faptele unora dintre ei.
Brett ramase cu privirea atintita spre orizont. Succesul aces¬tei evadari ar fi trebuit sa-i aduca buna dispozitie. Patrunsese în cabina de comanda a celui mai mare vas pe care-l vazuse vreo¬data, navigând pe crestele valurilor cu fantastica viteza de peste optzeci de noduri. Dar în minte i se aglomerasera o gramada de incertitudini, picurându-i neliniste peste suflet. Scudi facea parte din lumea Tritonilor, în care Keel nu avea nici un strop de încredere. De ce se opusese folosirii radioului? Era sincera oare? O cerceta cu privirea, închipuindu-si ca pe chipul ei ar putea afla raspunsurile. Ce alte interese o mânasera sa-l însoteasca, punându-se în pericol?
Scudi îi întrerupse firul întrebarilor nerostite:
? Stau si ma gândesc... Daca parintii tai n-au primit totusi nici o veste despre tine? Probabil ca sunt cuprinsi de cea mai neagra disperare. La fel si Twisp. Ia legatura cu Vashon-ul. Ne descurcam noi cumva. Cine stie? Poate ca suspiciunile mele sunt nefondate.
O vazu înghitind în gol. Îsi aminti de lacrimile si suspinele ei la vederea gramezilor de cadavre.
? Nu, spuse el. Vom merge la Baza de Lansare.
Se concentra înca o data asupra oceanului. Cei doi sori creasera o patura de vapori fierbinti la suprafata apei. Când era copil si fusese adus pentru prima oara la tarmul Insulei, acesti vapori construisera imagini fantastice pentru mintea lui înca ne¬coapta. Dragoni cu mustati lungi si cozi solzoase unduind deasupra valurilor, murene gigantice si pesti-gunoieri rotunzi ca niste baloane. Astazi, stia ca nu era decât caldura solara reflec¬tata de apa. Simtea umezeala pe frunte si brate. Si-l închipui pe Twisp sprijinit de cârma luntrei, cu ochii închisi si pieptul paros acoperit de transpiratie.
? Unde se afla baza? întreba el.
Scudi întinse mâna spre comenzile monitorului plasat deasupra bordului, rotind un buton. Sub acesta se afla o tastatura cu clape iluminate din interior. Introduse combinatia HF-i, ur¬mata de BL-1. Ecranul afisa numarul 141.2, apoi desena o serie de linii curbe cu focar unic. Un punct verde dansa undeva la marginea exterioara a curbelor.
? Astia suntem noi, îl informa Sirena aratând spre punctul verde. Focarul reprezinta baza. Cap compas o suta patruzeci si unu virgula doi!
Arata spre un indicator a carui sageata rosie se oprise în dreptul valorii de 141.2.
? Asta-i tot?
? Tot? zâmbi Scudi. Sunt sute de statii emitatoare dispuse pe întreaga planeta, linii de productie si un întreg detasament care are drept scop întretinerea instalatiilor. Toate pentru a ne facilita deplasarea precisa dintr-un loc într-altul.
Baiatul ridica privirea spre ecranul monitorului. Liniile pivotasera pâna când punctul verde se înscrisese pe cursul indi¬cat, a carui valoare ? 141.2 ? continua sa straluceasca în coltul din stânga-jos.
? Daca va fi nevoie de schimbarea cursului, vom primi un semnal sonor de avertizare si noile valori ale capului compas, spuse ea. Dirijorul ne va conduce acum spre Baza de Lansare numarul Unu.
Brett cerceta din nou suprafata nesfârsita a oceanului, re¬marcând stropii aruncati la contactul suprafetelor portante cu valurile, gândindu-se cât de valoros ar fi un asemenea sistem de navigatie pentru flota de pescuit a Vashon-ului. Razele fierbinti ale soarelui patrundeau prin peretele transparent, arzându-l. Însa aerul era placut; aer proaspat, venind prin gurile sistemului de ventilare. O avea pe Scudi Wang alaturi... si dintr-o data, Pan¬dora i se paru altfel decât si-o imaginase pâna atunci. Desi re¬prezenta un adversar periculos, întinzându-le capcane mortale la tot pasul, avea o frumusete aparte care astepta cu nerabdare sa fie descoperita.




Masura nivelului de elevare spirituala a omenirii este durata necesara corectarii raului facut semenilor. Recunoasterea greselilor este primul pas crucial.
? Raja Toma,
Jurnale


PANILLE UMBRA acoperi cadavrul Mutului, apoi se spala pe mâini în recipientul cu alcool asezat lânga targa. Peretii salii repetau clinchetele instrumentelor de otel la atingerea cu tavite¬le, în timp ce murmure scurte si mohorâte veneau dinspre gru¬purile de chirurgi. Privi peste umar la lungul sir de targi întinse în centrul încaperii, fiecare dintre ele fiind înconjurata de medici. Uniformele gri erau pline de stropi si dâre de sânge, semne ale încercarilor disperate de a alunga moartea. Cu fiecare ora, ochii de deasupra mastilor antiseptice pareau mai obositi si mai descurajati. Dintre toti supravietuitorii dezastrului, doar doi scapasera neatinsi din punct de vedere fizic. Însa cosmarul le mutilase mintile... Panille nici nu îndraznea sa-i mai numeasca "supravietuitori''.
Mutul de lânga el murise în timpul operatiei, deoarece sân¬gele pentru transfuzii se terminase. Nu fusesera pregatiti sa faca fata unui asemenea numar de raniti. O auzi pe Ale scotându-si manusile.
? Multumesc ca m-ai asistat, rosti ea. Pacat ca n-am reusit, eram atât de-aproape!
Tritonul surprinse câtiva brancardieri ridicând o targa si îndreptându-se cu ea spre zona de reanimare. Bine ca macar unii rezistasera. Cineva din echipa lui îl înstiintase ca adunasera laolalta putinile barci de pescuit care fugisera la timp. Se freca la ochi, si imediat regreta gestul deoarece alcoolul de pe mâini nu se evaporase complet. Lacrimile începura sa-i curga siroaie pe obraji.
Ale îl prinse de umar, conducându-l spre chiuveta de lânga usa. Teava robinetului era înalta si curbata, permitându-i sa-si bage capul sub ea.
? Lasa apa sa-ti curga pe ochi, îl sfatui ea, si clipeste cât mai des ca sa înlaturi urmele de alcool.
? Multumesc.
? Acum te poti odihni, rosti ea întinzându-i un prosop. Asta a fost ultimul.
? De când lucram aici?
? De douazeci si sase de ore.
? Si câti au supravietuit?
? Fara a tine cont de cei în stare de soc psihic, avem noua¬zeci la reanimare, si câteva sute cu rani minore. Nu stiu numarul exact. În orice caz, sub o mie. Iar aici se efectueaza ultimele sase operatii. Ce parere ai despre relatarea ultimului pacient? 
? În legatura cu submersibilul? Mi-e greu sa cred ca se afla sub efectul delirului sau al halucinatiilor. 
? Într-adevar, atunci când l-au adus era perfect constient. Ai vazut ce-a reusit sa faca? Pacat ca n-a rezistat; a luptat mai mult decât toti ceilalti.
? Avea amândoua picioarele retezate de sub genunchi, si a reusit totusi sa opreasca hemoragia de unul singur. Nu stiu ce sa spun, Kareen. Tare n-as vrea sa cred, dar...
? Ne-a zis ca submersibilul a executat câteva tumbe înainte de a se scufunda. Asta nu înseamna oare ca cineva pierduse controlul asupra aparatului? Sunt sigura ca nici un Triton nu ar face intentionat asa ceva!
? Pacientul ? (Panille arata spre targa de lânga ei) ? pretin¬dea ca un submersibil tritonian a vrut ? si a reusit ? sa le scufunde Insula. Cica a vazut totul, înca de când aparatul s-a repezit ca un bolid spre Centru, ca sa sfârtece materialul organic si...
? A fost un submersibil insular, insista ea. Trebuie sa fi fost.
? Dar el ne-a spus...
Kareen inspira adânc, apoi ofta.
? S-a înselat, dragul meu. Si, pentru a evita necazurile, vom fi obligati sa dovedim acest lucru.
Facura amândoi un pas lateral, permitând brancardierilor sa transporte cadavrul Mutului la morga. Kareen începu sa recite ceea ce Panille stia ca va deveni versiunea agreata de majori¬tatea Tritonilor:
? Era un Mut. Chiar si în cele mai fericite împrejurari, Mutii nu sunt în posesia tuturor facultatilor mentale.
? Ai petrecut prea mult timp în compania lui Gallow, o apostrofa el.
? Doar ai vazut si tu ce mult ne-am chinuit din cauza lor! replica ea.
Vocea ei devenise aproape o soapta. Lui Panille nu îi pla¬ceau nici tonul, nici turnura conversatiei. Frustrarea si oboseala scosesera la suprafata trasaturi de caracter pe care nu crezuse ca le va putea întâlni la Kareen Ale.
? Organe lipsa, organe în plus, organe plasate gresit..., continua Sirena cu un gest bizar al mâinii. Nu-mi dau deloc seama cum se descurca profesorii lor la cursurile de anatomie. Nu, Umbra, obligatoriu a fost un submersibil insular. Au reglat niste conturi, cine stie? Ce avem noi de câstigat de pe urma unei asemenea crime? Nimic. Cred ca ar trebui sa bem ceva! Sa bem si sa uitam! Ce spui?
? Daca e sa ne luam dupa relatarea Mutului, în nici un caz nu a fost un submersibil insular, se încapatâna Panille. Nu! Ne-a descris cu lux de amanunte un submersibil destinat sa lucreze la proiectul algelor. Înzestrat cu cuttere si aparate de sudura.
Kareen îl trase lânga ea, cam brutal, asa cum o mama si-ar admonesta fiul care face galagie în timpul Adorarii.
? Umbra! Ceea ce spui tu nu prea se leaga. Daca Tritonii au scufundat Insula, pentru ce si-ar mai fi batut capul ca sa recupereze supravietuitorii? De ce nu i-au lasat sa piara? Nu, noi am trudit din greu aici ca sa salvam ceea ce se mai putea salva. Desi stradaniile noastre ar putea fi zadarnice.
? Cum adica, "zadarnice"?
? N-ai vazut în ce stare erau? Aproape morti de foame. Numai piele si os, îi puteai confunda cu mobila. 
? Înseamna ca va trebui sa-i hranim. Ryan Wang a pus la punct cel mai mare sistem de distribuire a hranei cunoscut în istorie tocmai pentru ca oamenii sa nu moara de foame!
? E mult mai simplu sa le dai de mâncare decât sa pescuiesti mortii.
? Sunt oameni! se înfierbânta Panille.
Ale îi evita privirea, plimbându-si ochii peste echipele de chirurgi si brancardieri. Buzele îi tremurau, si Umbra îsi dadu deodata seama, surprins, ca Sirena facea eforturi disperate pen¬tru a-si pastra stapânirea de sine.
? Pacientul acela era Mut, însa nu nebun, insista el. A ra¬portat ceea ce a vazut, iar descrierea lui a fost foarte clara si coerenta.
? Nu vreau sa-l cred, rosti Ale.
? Cu toate acestea, îl crezi, riposta Panille cuprinzând-o pe dupa umeri.
Atingerea aduse fiori în trupul Sirenei.
? E cazul sa stam de vorba, îl invita ea. Ce-ar fi sa mergem în apartamentul meu?
Apelara la sistemul de transport prin tuburi. Ale îsi sprijinea capul pe umarul lui, atipind în foarte scurta vreme. Începu sa sforaie usor si se înghesui mai mult în el. Panille îsi spuse ca îi placea caldura trupului ei, care îi invadase parca întreaga fiinta. La trecerea printr-o curba mai strânsa, o prinse putin mai tare de umar, ca sa nu se trezeasca. Avea nevoie de un ragaz pentru gândire. Kareen dorea sa-i vorbeasca. Pentru a-l convinge? Cu ce argumente? Cu trupul ei?
Hotarî ca asemenea gânduri nu erau demne de el si le res¬pinse cu brutalitate.
Douazeci si sase de ore în sala de chirurgie! Nu peste multa vreme, Ale se va confrunta cu efectele mai putin agreabile ale meseriei de chirurg. Remarcase deja ca noptile nedormite desenasera cearcane adânci sub ochii ei minunati. Panille se bucura de un singur lucru: chirurgia reînviase doctorul din Ale ? o parte a personalitatii sale care se estompase dramatic în timpul scurtei asocieri cu Ryan Wang. Desi pe întreg parcursul crizei paruse vioaie si foarte utila, Ale adormise imediat ce usa vehi¬culului se închisese în urma lor. Cu fiecare Insular care murea sub bisturiu, ochii ei albastri capatasera nuante din ce în ce mai întunecate.
? Sunt atât de plapânzi! suspinase ea. Atât de sarmani!
Dupa doua ore, nu mai ramasese nici un strop din sângele de rezerva. Serul fiziologic si oxigenul se epuizasera dupa saisprezece ore. Unii dintre chirurgi propusesera folosirea apei oceanului ? dupa sterilizare, desigur ? în loc de ser fiziologic, însa Ale refuzase.
? Trebuie sa ne descurcam cu ceea ce stim, spusese ea. Nu este momentul potrivit pentru experiente.
Plutind în continuare pe apele somnului, Ale cuprinse talia lui Panille, tragându-l mai aproape. Parul îi mirosea a substante antiseptice si a sudoare, însa barbatului îi placea aceasta combi¬natie... pentru ca venea de la ea. Simtea atingerea delicioasa a suvitelor ei mângâindu-i ceafa. Dupa atâtea ore de truda, si parul lui se impregnase cu transpiratie. Ce bine ca îl legase cu o pan¬glica! Tânjea dupa un dus bun, desi oboseala începuse sa-i anes¬tezieze perceptiile senzoriale, îmbiindu-l la somn. Pleoapele grele îi acoperira pe furis ochii... Tresari brusc, descoperind ca se oprisera. Pe indicatorul din plafon clipea mesajul: Organizare si Distribuire.
O mângâie încetisor pe umar, soptindu-i:
? Kareen, am ajuns.
Ea ofta, strângându-l si mai puternic de talie. Panille se folosi de mâna ramasa libera pentru a apasa butonul asteptare.
? Kareen. 
Înca un oftat.
? Te-am auzit, Umbra. Sunt atât de obosita!
? Am ajuns. Haide, vino, înauntru te vei simti mult mai bine.
Ea ridica privirea spre el, fara a schita nici o miscare. Avea ochii tulburi si rosii din cauza nesomnului, însa aura unui zâm¬bet îi aparu totusi pe fata.
? De-abia ma obisnuisem cu tine, rosti ea. Credeam ca te cunosc, dar acum sunt hotarâta sa nu te mai pierd din ochi.
El îi apasa buzele cu un deget, îndemnând-o sa taca.
? Acum am sa te conduc în apartamentul tau. Putem discuta mai târziu.
? Oare ce l-ar face pe misteriosul Umbra Panille sa tresalte de placere? întreba ea în soapta.
Apoi îl saruta. Scurt, fierbinte si apasat.
? Nu te superi, nu-i asa?
? Si Gallow? se interesa el.
? În sfârsit, spuse ea, cu cât iesim mai repede de aici, cu atât mai curând viata îsi va putea urma cursul.
Se desfacura din îmbratisare. Panille savura persistenta sen¬zatiei de caldura care continua sa îi rasfete pielea. Ale iesi din vehicul, puse piciorul pe platforma, apoi întinse o mâna delicata invitându-l si pe el sa iasa afara.
? Esti minunata! grai Umbra.
Sirena îl trase lânga ea, îmbratisându-l. Din nou, toate în¬doielile lui se risipira.
? Te pricepi sa rostesti cuvintele, zâmbi Ale.
? O mostenire de familie.
? Puteai fi un bun chirurg. Ai mâini bune. Mi-ar placea sa-ti studiez mâinile.
? Si mie, murmura el lipindu-si buzele de parul ei. Dintot¬deauna mi-am dorit sa te cunosc mai bine. Stii, nu?
? Te avertizez ca sforai.
? Am remarcat.
Traversara platforma tinându-se pe dupa mijloc.
? Dormi cu gura deschisa si îti curge saliva din gura, con¬tinua el.
? De ce esti urâcios? se plânse ea în gluma, dându-i un ghiont între coaste. Doamnele nu saliveaza în timp ce dorm.
? Da? Atunci de unde provine pata asta umeda pe umarul meu?
? Nesuferitule! 
Îl lua de mâna conducându-l de-a lungul culoarului, catre apartament. Dupa câtiva pasi, îi arunca o privire peste umar:
? Viata este prea scurta, iar clipele de fericire prea rare. Sa nu le pierdem! Vino!
De-abia atunci îsi dadu Panille seama ca viata sa era în pragul unei schimbari majore. Oboseala pierise, alungata de energia luminoasa pe care Ale o iradia în jur. Mersul ei capatase un ritm alert, iar trupul suplu se misca plin de viata. Îsi acordara pasii, strabatând împreuna podeaua placata cu gresie neagra, in¬trând în apartament tinându-se de mâna.





Cel care vede dincolo de forma descopera arhe¬tipul. Celui care întelege dincolo de cuvinte i se dezva¬luie viata.
? Lao Tzi,
Arhivele Navei


AMBII SORI se ridicasera sus pe cerul întunecat, asternând o patura de vapori fierbinti la suprafata apei. Ochii supersensibili ai lui Brett, protejati de ochelari fumurii ? Scudi îi descoperise la bordul hidropterului ? cercetau atent oceanul. Aparatul spar¬gea valurile cu o usurinta fantastica. Era foarte surprins de ra¬piditatea cu care simturile sale se adaptasera vitezei. Întregul trup primea mângâierile unui sentiment linistitor de libertate. Urmaritorii nu mai aveau cum sa-i prinda. Pericolul nu putea veni decât din fata, acolo unde patura de vapori deforma ori¬zontul. Sau, asa cum îl botezase Twisp, "Viitorul".
Când era tânar si mama sa îl dusese pentru prima oara sa vada tarmul Vashon-ului, dragonii cu mustati lungi tulburasera linistea aerului. Astazi, soarele îsi trimitea razele prin peretele transparent al cabinei, atingându-i bratele si fata, stralucind pe deasupra instrumentelor si aprinzând scântei aurii în parul negru al lui Scudi. Dragonii disparusera.
Sirena se apleca mult deasupra comenzilor, studiind cu atentie oceanul, instrumentele si monitorul de navigatie. Dupa câteva clipe arunca o privire discreta spre Brett, si de-abia atunci conturul alb si crispat al buzelor sale se mai îndulci putin.
În dreapta, un câmp imens de alge desena umbre întunecate sub apa. Scudi îndrepta aparatul într-acolo, deoarece apa era mult mai calma. Brett remarca o pata verde, de forma ovala, care iesea în evidenta printre frunze si reflecta puternic razele soarelui. Verdele capata nuante întunecate pe masura ce se în¬departau de centru, iar la periferie se transforma în galben si maroniu.
Vazându-i privirea, Scudi îi explica:
? Algele de la marginea câmpului mor, se curbeaza spre interior si fortifica perimetrul.
Apoi mersera o vreme fara a mai scoate nici un cuvânt.
Scudi îl lua prin surprindere, oprind brusc motoarele. Imen¬sul hidropter încetini, intrând într-o miscare alternativa de tan¬gaj.
Brett îi arunca o privire speriata, însa ea parea calma.
? Porneste! îl invita Sirena.
? Ce?
? Porneste! repeta ea cu o voce calma si autoritara. Ce te faci daca eu voi fi ranita?
Brett se scufunda în scaun, inspectând panoul de control. Sub monitorul din centru se aflau patru comutatoare si o eticheta pe care scria "Procedura de Pornire".
Citi instructiunile, actionând apoi comutatorul botezat "Aprindere". Aproape imediat auzi suierul puternic al statoreac¬toarelor.
Scudi îi zâmbi. 
În continuare, instructiunile îi cereau sa verifice informatia prezenta pe monitorul de navigatie, unde aparuse un punct verde înconjurat de desenul schematic al unui hidropter. Din punctul verde pornea o linie rosie. Actiona comutatorul Înainte, împinse usor maneta de gaze si, cu mâna ramasa libera, strânse puternic mansa directiei. Îsi dadu seama ca palmele îi transpirasera abun¬dent. Aparatul începu sa se ridice deasupra apei, lovind crestele valurilor.
? Trebuie sa pornesti dintre valuri, paralel cu ele, îi reaminti Scudi.
Misca prudent mansa directiei si împinse din nou maneta de gaze. Hidropterul se înalta înca putin deasupra apei. Mari din nou tractiunea, apoi îsi îndrepta atentia asupra vitezometrului, unde aparea valoarea "72". Punctul verde parcurgea fidel linia rosie.
? Foarte bine, îl lauda Scudi. De-aici preiau eu comenzile. Nu uita sa respecti mereu instructiunile.
Viteza crescu iarasi. Gurile sistemului de ventilare aduceau de afara aer proaspat si racoros, desi razele sorilor ardeau puter¬nic prin peretele din plasmasticla.
Brett scruta orizontul pâna la limita de vizibilitate. (Un lu¬cru pe care-l învatase în mod aproape inconstient de la Twisp.) Peisajul îi era familiar, asa îl cunostea înca din frageda copila¬rie ? oceanul nesfârsit, cu valuri lungi, întrerupte ici si colo de smocuri de alge, curenti argintii si creste înspumate biciuite de vânt. Spectacolul din fata ochilor avea un ritm linistitor. Diver¬sitatea aspectelor exterioare erau înghitite de fiinta lui la fel cum întreaga realitate din adâncuri devenea un singur lucru înglobat în imensul ocean. Cei doi sori apareau pe cer în doua momente diferite, dar plecau la culcare împreuna. Valurile se intersectau, revelându-i lucruri ce nu se puteau vedea doar cu ochiul liber. Diversitatea nu era decât la exterior. Esenta era una singura. Încerca sa-i transmita lui Scudi starea sa de spirit, prin câteva cuvinte.
? Sorii se misca astfel din cauza elipselor, îi spuse ea. Cu¬nosc bine valurile. Putem cerceta orice fenomen prin efectele pe care le are asupra acestora.
? Elipse? facu el nedumerit.
? Da. Mama îmi povestea ca, pe vremea când era ea tânara, sorii se întâlneau le miezul zilei.
Scudi nu întelesese ceea ce dorise Brett sa-i comunice. Sau nu dorea sa discute pe marginea subiectului.
? Probabil ca ai învatat multe de la mama ta, rosti el.
? Era foarte isteata, mai putin în privinta barbatilor. Cel putin, asa se caracteriza ea.
? Când era înnebunita dupa tatal tau?
? Da. Sau dupa diversi barbati din posturile de observare.
? Ce sunt aceste posturi de observare?
? Niste locuri aparte, cu personal putin numeros, unde mun¬cim din greu si ne traim viata dupa regulile noastre. Atunci când ma întorc în oras, sau chiar în statia de lansare, îmi dau seama ca sunt diferita. Vorbesc altfel. De multe ori mi s-a atras atentia asupra acestui lucru.
? Ti s-a atras atentia?
Brett intui amenintarea unor conflicte surde si întunecate în lumea tritoniana.
? Mama îmi spunea ca daca vorbesc în oras la fel ca si în posturile de observare, nu ma voi putea integra în societate. Ceilalti ma vor considera un intrus, un potential pericol.
? Pericol? întreba el. Sa vezi lucrurile dintr-un alt unghi?
? Uneori, da. Regula este ca trebuie sa te integrezi. Si tu ai putea trece drept un Triton, însa dupa modul în care vorbesti îmi dau seama ca esti Insular.
Scudi încerca sa-l previna.
Sau sa ma învete.
Abia acum sesiza ca accentul ei era altul aici, nu prea se¬mana cu cel adoptat în adâncuri. Nu difereau atât cuvintele, cât felul în care le rostea. Acum era mai directa.
Privi spre suprafata apei, care trecea cu rapiditate pe sub ei. Cugeta la unitatea Tritonilor, la societatea care vedea pericole în diferenta de accent. La fel ca valurile care se intersectau sub unghiuri ciudate, curentii din societatea tritoniana se izbeau mo¬dificându-si traseul. "Interferenta", asa numeau fizicienii acest fenomen. Macar atâta lucru stia si el.
Usurinta cu care Scudi manevra aparatul deasupra valurilor îi spunea lui Brett câte ceva despre trecutul ei. Nu avea nevoie decât sa arunce o privire monitorului de navigatie si întinderii oceanului pentru a deveni una cu totul. Evita sa treaca pe deasu¬pra câmpurilor de alge si pastra, cu mare siguranta, cursul spre misterioasa Baza de lansare. 
? Întâlnim din ce în ce mai multe alge salbatice, observa el. Tritonii nu par sa se îngrijeasca de ele.
? Pe vremuri, Pandora era stapânita de alge. Astazi, algele se raspândesc cu o viteza exponentiala. Îti dai seama ce înseam¬na asta?
? Da. Cu cât sunt mai multe alge, cu atât se raspândesc si cresc mai repede. 
? În acest moment, seamana cu o explozie, sau cu cristali¬zarea într-o solutie saturata ? daca adaugi în ea un cristal micut, totul precipita formând un unic cristal impresionant. Asta se întâmpla cu algele. Acum învata sa se îngrijeasca singure.
Brett clatina încet din cap.
? Stiu foarte bine ce spune istoria. Totusi... plante consti¬ente?
Sirena trata lipsa lui de încredere ca pe o firimitura ce strica aspectul fetei de masa:
? Daca PP-ul are dreptate ? daca toti au dreptate ? Vata este cheia algelor, cristalul în jurul caruia va precipita constiinta. Sau sufletul.
? Vata, murmura el.
Nu era adept al Adorarii, însa simtea un profund respect pentru fiinta umana care reusise sa supravietuiasca de-a lungul atâtor generatii! Nici un Triton nu ajunsese vreodata la asemenea performanta. Oare Scudi credea în profetiile Preotesei-psihiatru?
O întreba cu voce tare.
Ea ridica din umeri:
? Nu sunt sigura decât pe ceea ce mintea mea reuseste sa înteleaga si sa organizeze. Am vazut algele învatând. Sunt con¬stiente, însa la un nivel foarte scazut. Nu exista nimic magic în constiinta, cu exceptia vietii si a timpului. În plus, nimeni nu poate pune la îndoiala faptul ca Vata are gene de alge.
? Twisp spune ca algelor le-a trebuit un sfert de miliard de ani pentru a deveni constiente. Cum vom sti noi vreodata...
? Le-am ajutat. Restul cade în seama lor.
? Ce rol are Vata?
? Nu stiu sigur. Banuiesc ca este un fel de catalizator. Ulti¬ma legatura naturala dintre alge si stramosul lor, Avata. Umbra pretinde ca, la moartea primelor alge, Vata a intrat în coma. Din cauza socului, probabil.
? Dar Duque? Sau alti oameni ? inclusiv Tritonii ? care au gene de alge? De ce nu suntem si noi catalizatori?
? Nici unul dintre semenii nostri nu le are pe toate ? o astfel de fiinta ar fi alga, si nu om. Fiecare are combinatii diferite din doar câteva gene de alge.
? Duque spune ca Vata îl viseaza.
? Exista fanatici religiosi care afirma ca Vata ne viseaza pe toti, fara exceptie. Însa faptul ca tu si cu mine am reusit sa scapam nu este un vis. (Îl învalui cu o privire calda.) Alcatuim o echipa de nadejde.
Brett rosi, încuviintând.
? Cât mai avem pâna la Baza de Lansare? întreba el.
? Vom ajunge înainte de caderea noptii.
Baiatul cazu pe gânduri, închipuindu-si în ce fel avea sa decurga apropiata întâlnire cu personalul de la baza. Locul acela era important, si adapostea numerosi oameni. Printre ei se puteau ascunde câtiva care participasera direct sau indirect la distrugerea Insulei Guemes. Accentul lui de Insular îl putea pune în primejdie. Întoarse capul spre Scudi, încercând ? pe un ton cât mai natural posibil ? sa o previna asupra acestui aspect; nu vroia sa o sperie, si nici sa ajunga la o discutie în contradic¬toriu. Dar îsi dadu imediat seama ca Sirena era preocupata de aceeasi problema.
? În dulapul rosu de lânga sas vei gasi un costum de sca¬fandru si truse, rosti ea. În preajma Bazei de Lansare, tempera¬tura apei este mai scazuta.
? "Hipotermia ucide", facu el.
Vazând aceste doua cuvinte înscrise cu vopsea galbena si stralucitoare pe dulapul rosu, îsi aminti lectiile de supravietuire. Imediat ce reuseau sa pronunte primele lor cuvinte, copiii Insu¬larilor erau preveniti asupra acestui pericol. Se pare ca în adâncuri se învata aceeasi lectie, desi Twisp îi spusese ca Trito¬nii tolerau mult mai bine temperaturile scazute.
? Vezi daca nu poti gasi doua costume care sa ni se potriveasca, îl îndemna ea. Daca vom fi obligati sa parasim hidrop¬terul...
Lasa fraza în suspensie, constienta ca nu mai era necesar sa o continuie.
Teancul de costume cenusii aranjate în dulap aduse zâmbe¬tul pe fata lui Brett. Îmbracamintea organica proiectata si reali¬zata de Insulari reprezenta unul dintre putinele avantaje pe care cei de la suprafata le aveau în comparatie cu Tritonii. Alese doua costume, unul "mic" si celalalt "mediu", desfacând ambalajul pentru a le putea activa. Puse mâna pe doua truse portocalii, si îngramadi totul sub scaunele de comanda din cabina.
? La ce folosesc trusele acelea? întreba el.
? Sunt truse de supravietuire, îl lamuri Scudi. Pluta gonfla¬bila, cutit, frânghii, pilule analgezice... poti gasi chiar si grenade pentru respingerea haitelor de Nemilosi.
? Ai folosit vreodata grenadele?
? Nu. Dar mama a fost nevoita, pe vremuri. Un membru al echipajului a pierit atunci.
Brett simti fiori reci pe ceafa. Nemilosii erau zariti din ce în ce mai rar în preajma Insulelor. Însa pescarii se mai rataceau în imensitatea oceanului... si, din când în când, copiii neatenti se trezeau smulsi de pe tarm în timpul unui atac perfid. Brusc, oceanul capata în ochii lui o aura întunecata, pierzându-si cal¬dura protectoare. Dadu din cap, încercând sa scape de aceasta impresie. El si cu Twisp petrecusera saptamâni întregi acolo, în imensitate, pe o ambarcatiune micuta si fragila. Hidropterul nu era nici pe departe tot atât de vulnerabil ca o biata luntre. Însa nu aveau pasari care sa-i avertizeze de apropierea fiarelor! Daca împrejurarile îi obligau sa intre în apa... Oare propriile simturi îi puteau avertiza la timp? Nemilosii erau cumplit de iuti.
Cei doi sori se apropiasera mult unul de celalalt, îndreptân¬du-se hotarâti spre orizont. Baiatul scruta întinderea monotona, încercând parca sa scurteze cu privirea distanta pâna la Baza de Lansare. Stia ca teama de Nemilosi era absurda în acest mo¬ment, si poate ca într-o zi vor râde amintindu-si...
Atentia îi fu atrasa de o pata plutind pe valuri, undeva mult în fata si spre dreapta.
? Ce-i acolo? întreba el aratând cu degetul.
? Cred ca e vorba de o barca, îsi dadu Scudi cu parerea.
? Nu, murmura el. Indiferent ce-o fi, sunt doua obiecte.
? Doua barci?
Hidropterul se apropia de locul respectiv cu o viteza impresionanta. Rosti cu o voce de-abia auzita:
? Doua luntri.
? Una o trage pe cealalta, se lamuri Scudi.
Schimba cursul aparatului, îndreptându-se într-acolo.
Brett se ridica în picioare, aplecându-se deasupra panoului de comanda si mijind ochii. Concentrarea îi înfigea sageti dure¬roase în globii oculari. Întinse bratul spre Sirena, batând aerul cu palma în jos: 
? Încetineste!
Ea se conforma. Baiatul se prinse cu ambele mâini de con¬sola pentru a-si pastra echilibrul. Valurile ridicau ritmic nasul hidropterului.
? Este Queets! striga el, aratând spre barbatul de la cârma. Pe dintii Navei! Ala-i Queets!
Scudi opri statoreactorul, manevrând aparatul spre cele doua luntri. Brett, cuprins de agitatie, desfacu prinderile capotei facând-o sa basculeze spre spate. Barcile se apropiasera la doar cincizeci de metri. Se apleca mult în afara, strigând din rarunchi:
? Twisp! Queets!
Pescarul se ridica în picioare, ducându-si mâna streasina la ochi. Cotul statea într-o pozitie caraghioasa, prea mult îndepartat de corp.
? Pustiule!
Brett îl întâmpina cu un salut traditional al pescarilor aflati pe mare:
? Ai cala plina cu peste?
Twisp începu sa danseze fericit, înclinând luntrea dintr-o parte într-alta si batând din palme deasupra capului:
? Ai reusit! Ai reusit!
? Scudi, hai sa mergem acolo, rosti baiatul revenind în ca¬bina.
? Deci acela este Queets Twisp, facu ea.
Porni din nou statoreactorul, avansând putin câte putin. Dadu ocol ambarcatiunilor, apropie hidropterul de luntrea din fata, apoi deschise sasul.
Twisp se prinse de suportii unei suprafete portante si, în mai putin de un minut, intra în cabina înfasurându-l pe Brett cu bratele sale lungi. Palmele uriase scuturau zdravan spatele pus¬tiului.
? Stiam eu ca am sa te gasesc pâna la urma! (Îl îndeparta putin studiindu-i mai bine, apoi facu un gest larg, cuprinzând hidropterul, pe Scudi, costumele de scafandru si ochelarii fumu¬rii.) Pune-ma la curent!
? Povestea-i lunga, grai Brett. Acum ne îndreptam spre o Baza de Lansare tritoniana. Ai auzit cumva de...?
Twisp lasa bratul sa-i cada pe lânga corp, iar figura îi fu acoperita de o adânca tristete.
? Am fost acolo, spuse el. Adica prin preajma locului unde s-a produs nenorocirea. (Se întoarse, aratând spre al doilea bar¬bat din barca.) Epava aia umana se numeste Iz Bushka. Am încercat sa-l duc la Baza de Lansare. E vorba de o problema foarte grava.
? Ai încercat? întreba Scudi. Si ce s-a întâmplat?
? Cine-i zâna asta micuta? facu Twisp întinzându-i mâna si prezentându-se. Queets Twisp!
? Scudi Wang, rostira cei doi adolescenti în acelasi timp.
Râsera, stingheriti.
Twisp îi acorda o privire mai atenta, uimit. Ea era frumoasa Sirena salvatoare care îi aparuse în vise? Nu! Mi-am pierdut mintile? Imposibil!
? Ei bine, Scudi Wang, începu el, cei de-acolo n-au vrut sa ne asculte. Nici macar nu ne-au permis sa intram! (Strânse din buze pâna devenira albe si subtiri ca o ata.) Au pus un hidropter mai mare ca asta sa ne traga pâna aici, si ne-au avertizat sa stam departe de ei. Le-am urmat sfatul. (Îsi arunca ochii prin cabina.) Voi ce treaba aveti? Unde-i echipajul?
? Noi suntem echipajul! facu Brett.
Apoi îi explica de ce se îndreptau spre baza, prezentându-i scena politica a lumii din adâncuri si faptul ca Seful Justitiei fusese luat prizonier. Tocmai când termina de relatat pataniile prin care trecusera, Bushka îsi facu aparitia în cabina. Apucase sa auda o parte din cuvintele lui Brett. Începu sa respire greu, devenind periculos de palid.
? Ne-au luat-o înainte, murmura el. Sunt sigur ca ne-au luat-o înainte! (Ochii sai o întâlnira pe Scudi.) Wang. Esti fiica lui Ryan Wang.
Baiatul se apleca spre Twisp si întreba, gata-gata sa-si piar¬da rabdarea:
? Ce-a patit?
? Are ceva pe constiinta. (Întoarse si el privirea spre Scudi.) Adevarat? Esti fiica lui Ryan Wang?
? Da.
? Doar ti-am spus! se vaita Bushka.
? Mai taci din gura! îl repezi Twisp. Ryan Wang a murit, iar eu m-am saturat sa ascult rahaturile tale! (Se adresa din nou Sirenei.) Brett spune ca i-ai salvat viata. Asa este?
? Da, rosti ea simplu, ridicând usor din umeri.
Atentia ei era concentrata asupra instrumentelor de bord.
? Ar mai trebui sa stim ceva?
? Nnnn... nu cred.
Twisp prinse privirea lui Brett si se hotarî sa le aduca la cunostinta toate vestile rele. Îndrepta degetul mare peste umar, în directia lui Bushka.
? Mortaciunea asta a pilotat submersibilul care a scufundat Guemes. Pretinde ca habar n-avea de intentiile celorlalti. Cica nu si-a dat seama decât dupa ce fiara metalica a început sa muste din Insula. Cica a fost fraierit de comandantul Triton, un individ pe nume Gallow.
? Gallow, murmura Scudi. 
? Îl cunosti? întreba Brett.
? L-am întâlnit de multe ori. Foarte adesea în compania tatalui meu si a lui Kareen...
? Vezi? Ti-am spus! o întrerupse Bushka înghiontindu-l pe Twisp între omoplati.
Acesta îl prinse de încheietura, i-o rasuci la spate si îl îm¬brânci departe.
? Iar eu ti-am spus sa taci din gura!
Brett si Scudi se întoarsera cu fata spre Bushka. Acesta facu doi pasi înapoi.
? De ce ma priviti în felul asta? întreba el. Twisp va poate povesti totul... nu i-am putut împiedica...
Se opri, constatând ca ceilalti îi raspundeau cu tacere.
? Nu au încredere în tine, rosti pescarul pe un ton aspru. Si nici eu! Însa ma gândesc ca daca Scudi te trimite pachet la Baza de Lansare, Gallow n-ar putea decât sa se bucure. Pricepându-se sa manipuleze oamenii, probabil ca si-a infiltrat peste tot agenti fideli. S-ar putea sa fii ucis, Bushka. (Îsi freca ceafa, coborând putin vocea.) Actiunea noastra trebuie sa reuseasca din prima. Nimeni nu ne va oferi o a doua sansa. Bun! Deci Brett si cu mine ne-am putea îndrepta cu barcile spre Vashon, iar...
? Nu! sari pustiul. Nu ma despart de Scudi.
? Ar trebui sa merg singura la baza, interveni si Sirena. Îsi vor da seama ca actionam pe mai multe fronturi, dându-le în vileag masinatiunile.
? Nu! insista Brett, prinzând-o de umar. Suntem o echipa. Nu ne despartim.
Twisp îl cadorisi cu o privire crunta, apoi ofta usor, înmuin¬du-se:
? Deci asa!
? Deci asa! repeta pustiul. (Cuprinse hotarât umerii fetei.) Stiu ca-mi poti porunci sa te urmez... sunt în continuare ucenicul tau. Dar n-am sa ma conformez.
Pescarul i se adresa cu blândete:
? Atunci ar fi mai bine sa nu-ti dau o astfel de porunca.
Zâmbi, pentru a înlatura iritarea din cuvinte.
? Deci cum procedam? întreba Brett.
Tresarira cu totii, surprinsi de vocea lui Bushka:
? Dati-mi mie hidropterul sa merg singur la Baza de Lan¬sare. As putea...
? Ai putea sa iei legatura cu prietenii tai si sa le spui de unde pot culege doua ambarcatiuni usoare, facu Twisp. Ai fi în stare sa ne vinzi pentru...
Paloarea lui Bushka se accentua:
? Îti spun sincer ca nu...
? Deocamdata, pentru noi esti un strain. Asa sa stii! Daca ai spus adevarul, înseamna ca esti mai tâmpit decât pari. Nu, în nici un caz nu putem lasa ca vietile noastre sa depinda de tine.
? Atunci dati-mi o barca.
? Au sa te alunge din nou. Mai departe chiar. (Pescarul întoarse capul spre Brett si Scudi.) Voi doi v-ati hotarât sa ra¬mâneti împreuna?
Brett încuviinta; la fel si Scudi.
? Atunci eu si cu Bushka ne vom întoarce la ambarcatiuni. Mai bine sa ne despartim, actionând pe doua flancuri. Totusi, n-as prea vrea sa pierdem din nou legatura, pustiule. Vom pune locatorul în functiune. Cunosti frecventa?
? Da, dar...
? Trebuie sa gasim un goniometru portabil la bordul mon¬strului asta, facu Twisp.
Privi în jur, cautând.
? Toate trusele de supravietuire sunt dotate cu goniometre, rosti Sirena.
Arata cu degetul spre pachetele de sub scaune.
Twisp se apleca, cercetând cu atentie trusa portocalie.
? Le tineti în stare perfecta de functionare, nu?
? Da, raspunse ea.
? Atunci, propun ca voi doi sa o luati înainte. Noi vom veni cu barcile în urma voastra. Daca veti fi obligati sa plonjati în adâncuri, ne veti gasi usor. Si vice-versa.
? Cu conditia sa mai fie în viata, murmura Bushka.
Pescarul îl studie pe Brett câteva clipe. Era suficient de barbat pentru a lua o decizie? Nu-l putea umili în fata tinerei femei cu o întrebare ca asta. Cei doi adolescenti formau, cu adevarat, o echipa. Erau uniti printr-o legatura subtila, si nu avea rost sa se amestece între ei. Pustiul luase decizia aceasta. Deci, în mintea lui Twisp, devenise deja barbat. Brett mângâia protector umarul fetei:
? Ti-am spus ca lucram bine împreuna. Vezi si tu, am reusit sa ajungem pâna aici. Ceea ce vom face în continuare s-ar putea dovedi periculos, dar chiar tu m-ai învatat ca viata nu-ti ofera niciodata garantii.
Twisp zâmbi. Ceea ce vom face... Pustiul hotarâse, iar tâ¬nara fusese de acord. Perfect. 
? În regula, prietene! Fara sovaieli, fara regrete. (Se întoarse spre istoric.) Ai priceput, Bushka? Noi le asiguram lor spatele.
? Cât timp puteti rezista? se interesa Brett.
? Conteaza pe cel putin douazeci de zile, daca ai nevoie.
? Peste douazeci de zile s-ar putea sa nu mai avem ce salva, grai Brett. Cred ca trebuie sa actionam mult mai rapid.
Twisp lua cele doua truse de supravietuire si se întoarse la bordul ambarcatiunilor însotit de un Bushka teapan si disperat.
Scudi îsi strecura bratul pe lânga talia baiatului, îmbratisân¬du-l.
? Ar trebui sa îmbracam chiar acum costumele de scafan¬dru, îl sfatui ea zâmbind. Mai târziu s-ar putea sa nu mai avem ocazia.
Scoase costumul de sub scaunul pilotului si îl aranja pe spatar. Brett facu la fel. De data aceasta îi veni mult mai usor sa se dezbrace, probabil datorita faptului ca remarcase prezenta foarte multor Tritoni în jurul bazei. Majoritatea îsi încinsesera o simpla centura în jurul taliei, agatând de ea uneltele necesare. Sau poate din cauza ca pe întreg parcursul evadarii îsi tinuse camasa deschisa la piept. Capatase un sentiment de siguranta în interiorul propriei sale pieli. În plus, Scudi nu reactionase în nici un fel, se ferise sa faca vreun comentariu vizavi de sfiala lui. Aprecie lucrul acesta, si descoperi ca începea sa se acomodeze cu dezinvoltura Tritonilor în fata nuditatii. Dar nu era decât la început. Când Scudi îsi scoase camasa tragând de ea în sus, urmari fascinat fiecare zvâcnet al sânilor tari, si îsi dadu seama ca îi va fi foarte greu sa nu îsi lipeasca ochii de ei. Ar fi vrut sa o priveasca la nesfârsit. Sirena se descalta cu o miscare deli¬cata, din vârful piciorului, apoi îsi dadu pantalonii jos. Avea un petic mic de par negru... cret, matasos si ispititor. Lui Brett i se puse un nod în gât.
Vazu deodata ca fata îsi aplecase usor capul într-o parte. Se misca usor, lent. Îi dadea de stire ca surprinsese privirile lui înfiorate, însa nu îl invita sa renunte.
? Ai un trup minunat, rosti el stingherit. N-am vrut sa fiu grosolan...
? Si al tau este frumos. (Îi puse o palma pe piept, apasând.) De mult doream sa te ating.
? Da, spuse el în lipsa de alte cuvinte. 
Îi puse o mâna pe umar, simtind forta si caldura emanate prin pielea neteda. Ridica si cealalta mâna, dorind sa o îmbrati¬seze, iar ea îl saruta. Brett spera din suflet ca ei îi placuse tot atât de mult ca si lui. Un sarut cald, care îi taiase respiratia. Scudi îl atinse cu întreg trupul, strivindu-si sânii de pieptul lui, facându-l sa simta sfârcurile tari împungându-i coastele, iar el simti ca intra în erectie la atingerea cu coapsele ei perfecte. Fata îi mângâie umerii, apoi se agata de gâtul lui sarutându-l puter¬nic, si limbile lor se framântara dulce... Hidropterul se înclina brusc, proiectându-i pe amândoi la podea. 
Începura sa râda.
? A fost placut, rosti el.
? Si este frig, replica Scudi. 
Într-adevar. Imediat dupa plecarea celor doi adulti ? Twisp si Bushka ? sorii apusesera. În aer se simtea deja o racoare densa. Nu duritatea podelei îl deranjase, ci socul brusc provocat de contactul dintre pielea transpirata si metalul rece. Când se ridicara în capul oaselor, spinarea se freca putin de podea, pro¬ducând un sunet ciudat. Un sunet cunoscut, totusi. Ca atunci când îsi cojea pielea arsa de soare.
Ar fi vrut sa ramâna astfel cu Scudi la nesfârsit, însa ea încerca deja sa se ridice în picioare. Aparatul se legana pe valuri, dezechilibrând-o. Brett o prinse de mâna:
? S-a facut aproape întuneric. Nu ne va fi greu sa descope¬rim baza?
? Cunosc drumul, rosti ea. Iar tu vezi foarte bine noaptea. Ar trebui sa pornim...
De data aceasta o saruta el. Scudi se apleca, moale si docila, însa dupa câteva clipe se trase înapoi. Îsi lasase mâna într-a lui, iar în ochi i se citea un sentiment pe care baiatul îl traduse drept frica.
? Ce e? întreba el.
? Daca ramânem aici vom... stii tu... vom face ceea ce vrem sa facem.
Lui Brett i se usca deodata gâtul, dându-si seama ca daca ar fi vorbit vocea i-ar fi sunat sparta. Îsi înghiti cuvintele invi¬tând-o sa continue. Nu stia prea multe despre ceea ce vroiau ei sa faca... dar daca Scudi îl ajuta putin, ar fi fost dispus. Nu vroia s-o dezamageasca, si nu stia foarte clar ce anume astepta ea de la el. Mai mult, nu stia câta experienta avea Sirena în domeniu, dar ar fi vrut foarte mult sa afle.
Scudi îi strânse mâna. 
? Îmi placi, începu ea, îmi placi foarte mult. Daca... daca ar fi sa ma apropii de cineva atât de mult, tu ai fi acela. Dar nu vreau sa ramân însarcinata.
Brett rosi. Nu din cauza ca se simtea jenat, ci de furie ca nu se gândise mai devreme la un lucru atât de evident. Nici el nu era pregatit sa devina parinte.
? Mama avea tot saisprezece ani când m-a nascut, continua ea. A fost nevoita sa aiba grija de mine, asa ca niciodata n-a cunoscut libertatea cu adevarat, libertatea de care se bucurau ceilalti adulti. S-a straduit enorm, si am învatat multe de la ea. Însa foarte rar am cunoscut compania altor copii.
? Deci ea a pierdut viata de adult, iar tu pe cea de copil?
? Da. Si nu regret. Viata mea a fost frumoasa pâna în acest moment. Acum este de doua ori mai frumoasa, pentru ca te-am cunoscut pe tine. Totusi, n-as vrea sa repet greselile mamei. N-as vrea deloc!
Brett încuviinta, o prinse de umeri si o saruta din nou.
Piepturile lor nu se mai atinsera. Mâinile ramasera împreunate, iar baiatul cunoscu, în sfârsit, un sentiment de usurare.
? Nu te superi? întreba ea.
? Nu cred ca m-as putea supara vreodata pe tine! De altfel, vom avea mult timp la dispozitie pentru a ne cunoaste. Tare mult as vrea sa fim împreuna atunci când vei raspunde "da".







... sinele are întrucâtva caracterul unui rezultat, al unui tel atins; ceva care a fost înfaptuit gradat si poate fi experimentat de-abia dupa o lunga truda.
? C.G. Jung,
Arhivele Navei


VATA VISA CA CEVA I SE ÎNCURCASE ÎN PAR. Îi urca pe ceafa, gâdilând-o, stabilindu-se în cele din urma deasupra urechii drepte. Lucrul acela nu avea picioare, era negru, lucios, si acoperit cu o crusta tare precum insectele.
Ca în multe alte visuri, auzi vibratia suferintei. Proiecta totul asupra lui Duque, prin intermediul caruia se putea ridica la un alt nivel de constiinta. Acum recunostea unele dintre voci ca fantome din visurile trecute. Facuse multe excursii în acest vid. Acolo era cineva pe nume Scudi Wang, iar lucrul care i se târa prin par îndreptase mandibule amenintatoare spre fata.
Duque îsi dadu seama ca Vata-ei nu-i placea deloc lucrul acela. Se zvârcolea, rasucindu-si spasmodic capul pentru a scapa de el. Lucrul se scufunda în parul ei si îsi înclesta falcile pe câteva fire, smulgându-le de la radacina. Vata horcai adânc, greu. Scoase intrusul din par si îl strivi între palme.
Fragmentele negre îi alunecara printre degete, însotite de strigate înfundate pe fondul negru si moale. Duque îsi dadu deodata seama ca lucrul din vis ar putea fi real. Pret de o frac¬tiune de secunda, îl simtise transmitând gânduri ? gânduri uma¬ne, înmuiate în spaima. Vata se stabili într-o pozitie mai confortabila si porunci mintii sa schimbe visul în ceva mai pla¬cut. Ca întotdeauna, pluti din nou înapoi în timp, spre zilele petrecute în valea pe care semenii ei o botezasera "Cuibul". Se pierdu imediat în vegetatia luxurianta a acelui loc sfânt. Fusese cea mai buna portiune de uscat pe care Pandora le-o putuse oferi oamenilor, dar acum zacea scufundata în adâncurile reci ale agi¬tatului ocean. Desigur, lucrurile puteau fi cu totul altfel în visuri. Vata trai înca o data placerea de a merge pe uscat, ascunzându-si faptul ca totul se petrecea doar în vis. Însa Duque cunoscuse ? auzise gândurile înfricosate azvârlite într-un moment de moarte disperata. Pentru el, visurile Vata-ei îsi schimbasera semnificatia.




Framântarile pe care le traim înainte de a face o alegere reprezinta sansa noastra de a primi binecuvân¬tarea.
? W.H. Auden,
Arhivele Navei


ULTIMA RAZA DE SOARE pieri sub linia orizontului, de parca ar fi fost flacara unei torte scufundata în oceanul rece. În acel moment straniu, Brett zari turnul de lansare. Conturul masiv si cenusiu al acestuia desena un pod între stratul de nori si apa. Îndrepta degetul în directia respectiva:
? Asta este?
Scudi se apleca în fata pentru a privi mai bine prin semi¬întuneric.
? Nu vad nimic, recunoscu ea, însa instrumentele arata ca se afla la douazeci de klick-uri departare.
? Am petrecut câteva minute bune în compania lui Twisp si a lui Bushka. Ce parere ai?
? Despre Twisp?
? Nu, despre celalalt.
? Avem destui Tritoni care seamana cu el, veni raspunsul ambiguu.
? Deci nici tie nu ti-a facut o impresie buna.
? Este un om slab de caracter, probabil un criminal, spuse ea. Asemenea personaje nu-ti inspira nimic placut.
? Dar crezi în versiunea lui?
? Nu stiu ce sa zic. Daca a facut totul de unul singur iar echipajul, descoperind crima, l-a aruncat peste bord? Din putinul pe care l-am auzit, nu cred ca putem trage o concluzie sigura... mai ales ca nu avem la dispozitie decât marturia lui.
Hidropterul patina pe deasupra unui câmp de alge, înceti¬nind la început si apoi recuperând viteza pe masura ce supra¬fetele portante ascutite îsi taiau drum prin vegetatia abundenta.
? Vai! Nu am vazut algele, se vaita Scudi. Din cauza întunericului. Cât de neîndemânatica sunt!
? Ar putea strica aparatul? se interesa Brett.
? Nu, clatina ea din cap. Am ranit algele. Va trebui sa re¬tragem suprafetele portante.
? Ai ranit algele? (Pe fata lui se putea citi o sincera stupe¬factie.) Cum poti rani o planta?
? Algele nu sunt simple plante. Au atins acel stadiu de dezvoltare în care sensibilitatea... Mi-e greu sa-ti explic. Daca am sa-ti spun tot ce stiu eu despre alge, ai sa-ti închipui ca sunt la fel de nebuna ca si Bushka.
Reduse viteza. Zgomotul de fond se reduse simtitor, iar aparatul greoi începu sa pluteasca pe burta, ridicându-se usor o data cu valurile. Statoreactoarele murmurau molcom în spatele lor.
? Este mult mai periculos sa patrundem noaptea în Baza de Lansare, rosti ea.
Sesizând prompt scaderea luminozitatii ambientale, siste¬mul de iluminare al panoului de bord intra automat în functiune. Instrumentele de bord începura sa raspândeasca fiecare un deli¬cat halo rosiatic, permitând citirea valorilor afisate. Scudi arunca o privire spre Brett, amuzata de umbrele care jucau pe fata lui.
? N-ar trebui sa ramânem aici, în asteptarea rasaritului? în¬treba el.
? Mai indicat ar fi sa ne scufundam. Fundul apei se afla la doar saizeci de brate.
Neprimind nici un raspuns, continua:
? Nu-ti prea place sub apa, nu-i asa?
Brett ridica din umeri.
? Ancora nu ajunge pâna la fundul apei. Însa daca suntem atenti la deriva, putem pluti cu motoarele oprite. Nimic nu ne va face vreun rau cât timp stam aici.
? Nemilosii?
? Nu au cum sa penetreze învelisul unui hidropter.
? Atunci hai sa taiem gazul si sa plutim ? algele ar trebui sa ne tina pe loc. Sunt de acord cu tine, nu cred ca ar fi întelept sa intram noaptea acolo. Vrem ca toti sa ne vada si sa afle motivul sosirii noastre.
Scudi parcurse procedura de oprire a statoreactoarelor. În linistea de dupa aceea, auzira plesnetul valurilor lovind carcasa aparatului.
? Cât de departe se afla baza acum? întreba Brett. 
Îsi încorda privirea spre turn, încercând sa distinga ceva prin întunericul de smoala al noptii.
? Cel putin douazeci de klick-uri.
Baiatul se oprise sa aprecieze distantele comparând totul cu înaltimea pe care o avea Vashon-ul deasupra orizontului. Fluiera admirativ:
? Constructia aia probabil ca este foarte înalta. Ma mir ca Insularii n-au sesizat-o pâna acum.
? Ai nostri controleaza curentii astfel încât sa tina Insulele departe de zona aceasta.
? Controleaza curentii, murmura el ca pentru sine. Da, de¬sigur. (Apoi reveni la subiect.) Crezi ca ne-au detectat?
Scudi apasa un buton de pe consola si difuzorul din plafon începu sa emita o serie de clic-uri si bip-uri familiare, la inter¬vale care coincideau destul de precis cu trecerea peste valuri.
? Nimic nu ne urmareste, rosti ea. Daca am fi fost depistati, difuzorul ar fi început sa urle ca o alarma. Deci, deocamdata nu putem spune decât ca nu ne tin sub observatie.
Baiatul se apleca deasupra butonului apasat de Scudi, citind eticheta: "INDICATOR DE DETECTIE".
? Un sistem automat, îl lamuri ea. Ne avertizeaza în caz ca suntem prinsi într-un fascicul de urmarire.
Hidropterul se înclina deodata puternic, opunându-se parca unei izbituri de val. Brett, obisnuit cu podelele vii ale Insulelor si barcilor, se echilibra primul. Scudi îl prinse de brat pentru a se ridica.
? Alge, îsi dadu el cu parerea.
? Probabil. Mai bine am...
Tacu brusc, cu un icnet surd, privind cu groaza peste uma¬rul baiatului.
Brett se rasuci, descoperind un Triton stând ud leoarca în pragul usii de acces în cabina si tinând în mâna un pistol-laser gata de tragere. Dungi verzi îi strabateau în mod grotesc fata si costumul de scafandru. Un alt Triton se zarea în umbrele pasa¬jului.
Scudi sopti sfârsita în urechea Insularului:
? Gallow. Cel din spatele lui este Nakano.
Tânarul amutise, surprins de discretia cu care Tritonii patrunsesera pâna aici. Ca prin ceata, încerca sa ajunga la sem¬nificatia cuvintelor soptite de Sirena. Deci acum faceau cunos¬tinta cu Tritonul pe care Bushka îl considera vinovat de scufundarea Insulei Guemes! Barbatul era înalt si bine facut; costumul i se potrivea ca o a doua piele. De ce si-a desenat dungile alea verzi? Nu reusea sa-si desprinda ochii de la teava amenintatoare a pistolului-laser.
Tritonul chicoti, placut surprins:
? Domnisoara Scudi Wang! Asta zic si eu noroc! Soarta ne-a cam rasfatat în ultima vreme. Nu crezi, Nakano?
? Nu cred ca doar norocul ne-a salvat, grohai Nakano. Dupa ce Insularul ala idiot a scufundat submersibilul...
? Aaaa, da! fu Gallow de acord. Recunosc ca fara tine, care ai rupt legaturile, n-am mai fi iesit de acolo. (Arunca o privire în jur.) Unde-i echipajul? Avem nevoie de un medic!
Brett, caruia Gallow îi adresase întrebarea, raspunse cu ta¬cere. În sinea sa aprecie ca schimbul de cuvinte dintre cei doi Tritoni dovedea clar: Bushka spusese adevarul.
? Medicul! insista Gallow.
? Nu avem nici un medic la bord!
Brett ramase surprins de vigoarea propriei voci. Gallow, sesizând imediat accentul, trimise o privire dis¬pretuitoare spre Scudi:
? Cine-i Mutul asta?
? Un... un prieten, raspunse ea. Brett Norton.
Tritonul studie pret de câteva clipe trasaturile Insularului, apoi se întoarse din nou spre Scudi:
? Pare aproape normal, însa este totusi un Mut. Bine ca taica-tu nu mai traieste, altfel ti-ar trage o mama de bataie! (Apoi vorbi peste umar.) Verifica tu, Nakano.
Nakano se conforma imediat. Pasii sai umezi rasunau ? slop-slop ? pe culoar în spatele lui Gallow. În scurt timp aparu, dar nu arunca decât un singur cuvânt:
? Nimeni.
? Doar ei doi, zâmbi Gallow. Au plecat într-o calatorie cu hidropterul. Ce dragut!
? Pentru ce ai nevoie de un medic? întreba Scudi.
? Mai-mai ce curiosi suntem! facu Tritonul.
? Bine macar ca am pus mâna pe aparatul asta, rasuna co¬mentariul celui de-al doilea intrus.
? Ca bine spui!
Nakano intra si el în cabina, împingându-l putin pe Gallow. Brett reusi sa-l studieze în detaliu: o silueta uriasa, cu bratele la fel de groase ca si talia unui barbat matur. Figura plina de cica¬trici nu prevestea nimic bun.
Gallow înainta pâna spre unul dintre posturile de pilotaj, aplecându-se deasupra instrumentelor de bord.
? V-am urmarit cu atentie când ati venit, rosti el. (Se întoar¬se spre Scudi, trimitându-i o privire urâta.) La început va gra¬beati, dar dupa aceea ati oprit, asteptând. Cam ciudat pentru un hidropter de dimensiunile astea. Care erau intentiile voastre?
Scudi privi spre Brett, care rosi.
Nakano hohoti zgomotos.
? Fantastic! îi lua Gallow peste picior. Cuiburile îndragos¬titilor devin din ce în ce mai sofisticate! Mmmmda!
? Dezgustator! facu Nakano plescaind din limba.
? Hidropterul asta a fost dat în urmarire, observa Gallow. (Devenise dintr-o data foarte serios. Atitudinea lui îl nelinisti pe Brett.) Înseamna ca l-ati furat! Ce zici, Nakano? Se pare ca Nemilosii Verzi au capturat un cuplu de banditi.
Insularul privi spre costumele de scafandru ale celor doi Tritoni. Panglicile si petele de culoare verde se continuau pe fete, amplificând impresia de grotesc.
? Nemilosii verzi? sari Scudi.
? Da. Noi suntem Nemilosii Verzi, recunoscu Gallow. Cos¬tumele acestea reprezinta camuflajul perfect în adâncuri, mai ales în zonele populate cu alge. Si ne petrecem foarte mult timp printre alge. Nu-i asa, Nakano?
Nakano mormai în barba:
? Mai bine lasam algele sa ne termine. Acum...
Gallow îi facu semn sa taca:
? Am înzestrat baza noastra cu un submersibil si câtiva oa¬meni de nadejde. Ar fi pacat sa pierdem totul printre alge.
Brett sesiza ca Gallow era unul dintre acei indivizi carora le placea foarte mult sa se auda vorbind. Si mai ales sa se laude singuri.
? Cu un submersibil si hidropterul acesta, rosti Gallow plimbându-si mâna în jur, vom reusi sa controlam toate zonele în care se ridica uscatul. Nu e neaparata nevoie sa regizezi tu spectacolul, ci doar sa-i sabotezi pe cei care dirijeaza. Foarte curând, oamenii vor veni în genunchi la mine!
Scudi inspira adânc, încercând sa-si calmeze tumultul inte¬rior:
? Kareen face parte din organizatia voastra?
Ochii lui Gallow aproape ca îi întâlnira pe cei ai Sirenei:
? Ea este... siguranta noastra...
? Seiful nostru, adauga Nakano.
Si amândoi hohotira de parca auzisera un banc grosolan.
Fata scoase un suspin adânc de usurare. Oare trasese în sfârsit concluzia ca tatal sau nu intrase în cârdasie cu acest Gallow?
? Cum facem cu medicul? întreba Nakano. 
Întunericul adânc se asternuse peste ocean. Cabina nu era luminata decât de slaba stralucire a panoului de bord. Un oval de lumina rosie, macabra, umplea spatiul din jurul celor doi Tritoni, aflati amândoi lânga posturile de pilotaj. Îsi apropiara capetele si începura sa susoteasca. Între timp, nelinistea tinerilor crestea. Brett pusese ochii pe usa prin care intrasera Tritonii. Exista cumva vreo sansa sa fuga pe-acolo, ajungând la sas? Însa Guemes fusese distrusa de un submersibil, iar criminalii nu îno¬tasera ca sa ajunga pâna aici. Submersibilul lor fusese ascuns prin apropiere, probabil imediat sub burta hidropterului. Si aveau nevoie de un doctor.
? Trag concluzia ca aveti nevoie de noi, îndrazni el.
? Tragi concluzia? (Gallow îl privi cu aroganta, ridicând sprâncenele.) Mutii nu trag concluzii. Ei nu gândesc.
? Cineva este ranit, si aveti nevoie de un medic, continua Brett. Cum credeti ca veti obtine ajutor?
? Ia te uita, îl duce mintea! îi arunca Tritonul în zeflemea. Nu ma asteptam la asa ceva din partea unui Mut.
? Si nu aveti suficiente resurse ca sa rapiti un medic din Baza de Lansare. Însa v-ati putea servi de noi ca moneda de schimb.
? Fiica lui Ryan Wang ar putea fi schimbata contra unui medic, admise Gallow. Însa pe tine nu te-am putea folosi decât ca momeala pentru pesti.
? Daca-i faceti ceva rau lui Brett, nu voi coopera! ameninta Scudi.
? Sa cooperezi? pufni Gallow. Cine crezi tu ca are nevoie de cooperare?
? Voi! declara Brett.
? Daca îi dau ordin, Nakano va va sfarâma în mii de bu¬catele. Asta numesc eu cooperare.
Brett renunta la comentarii, studiindu-i pe cei doi barbati în lumina rosu-sângerie. De ce asteptau atâta? Spusesera ca au nevoie de un medic. Twisp îl învatase ca atunci când te trezeai în fata unui individ caruia îi placea sa pozeze si sa se laude ? ca Gallow, de exemplu ? trebuia sa cauti întelesuri dincolo de cu¬vinte. Pe Nakano nu stia în ce categorie sa-l încadreze ? repre¬zenta, deocamdata, o necunoscuta primejdioasa. Twisp îi hartuia de obicei cu declaratii curajoase si provocatoare, obligându-i sa se desconspire. Încerca si el aceeasi stratagema:
? Nu aveti nevoie de orice fel de medic, ci de unul anume.
Amândoi Tritonii tresarira, privindu-l uimiti.
? Mai sa fie! murmura Gallow.
Zâmbetul sau crud trimis prin obscuritatea cabinei nu-l de¬zarma pe Insular.
Este nervos! Cauta ceva. Tritonii se temeau ca în ultima vreme Insularii capatasera proprietati telepatice.
? Crezi ca..., începu Nakano.
? Nu! îl opri Gallow.
Brett surprinse licarul unei ezitari pe figura Tritonului, care nu razbatu însa printre cuvinte. Barbatul acesta îsi controla vo¬cea la perfectie. Alaturi de zâmbet, reprezenta instrumentul sau de manipulare. 
? În curând ar trebui sa soseasca celalalt hidropter, spuse Nakano.
Un hidropter anume, cu un medic anume si o încarcatura anume, gândi Brett. Întoarse capul spre Scudi. Desi erau scaldati de penumbra, îi putea distinge foarte clar figura obosita.
? Nu aveti nevoie de noi pentru a face schimb, ci pentru a crea o diversiune, încerca el înca o lovitura. 
Îsi duse degetele spre tâmple, retinându-si un zâmbet de satisfactie.
Gallow ridica o sprânceana, arc negru pe fata mânjita cu verde.
? Nu-mi place chestia asta, murmura matahala. 
În vocea sa se facu simtita teama.
? Simple presupuneri si nimic mai mult! se rasti Gallow la el. Ia priveste-l! Seamana mult cu o fiinta normala. Cine stie, poate chiar are creier!
? Cum adica "simple presupuneri", când...
? Taci, Nakano! (Gallow îsi concentra atentia asupra lui Brett.) Si de ce avem nevoie de voi pentru o diversiune?
Brett lasa mâinile sa-i cada pe lânga corp, permitând zâm¬betului sa se manifeste liber:
? Foarte simplu. Nu stiati ca eram singurele persoane la bord. Afara se facuse întuneric, si n-ati vazut decât un hidropter. Punct.
? Foarte bine pentru un Mut, spuse Gallow. Cine stie, poate ca totusi ai sanse!
? A trebuit sa privesti placuta de identificare de pe consola pentru a-ti da seama ca acesta era de fapt hidropterul dat în urmarire.
? Continua, îl îndemna Gallow.
? Ati sperat sa dati peste un alt aparat, unul întesat cu forte de securitate. De aceea v-ati pregatit cu arme.
Nakano se relaxa. Rationamentul Insularului reusise sa-i elimine teama. Nu avea de-a face cu un telepat!
? Interesant, sopti Gallow. Ai mai tras si alte concluzii?
? Asa ca acum asteptam celalalt hidropter. Altfel nu ti-ai mai fi pierdut timpul cu noi. Daca Securitatea vine sa ne ares¬teze ? pe mine si pe Scudi ? sansele voastre cresc considerabil.
? Sanse?
Tonul vocii sale dadea clar de înteles ca discutia îi facea placere. Pentru Nakano, în schimb, nelinistea îsi aratase din nou coltii.
? Vreti sa capturati pe cineva anume. Un medic. Si, de ase¬menea, va intereseaza încarcatura. Iar acum aveti posibilitatea sa puneti mâna si pe doua hidroptere intacte! Cu un simplu submersibil, ar fi trebuit sa avariati celalalt hidropter pentru a-l opri.
? Stii ce? Cred ca mi-ai putea fi de un real folos, rosti Gallow. Nu vrei sa mi te alaturi?
Brett lasa cuvintele sa-i iasa din gura fara a le mai controla:
? Mai degraba m-as arunca în rahat!
Trupul lui Gallow deveni rigid, iar trasaturile fetei se schimonosira într-o grimasa crunta. Încet, foarte încet, reusi sa revina la atitudinea lui "politica". Însa în ochi îi scânteiau ful¬gere rosii de mânie. Lui Brett îi paru rau ca-l luase gura pe dinainte.
Scudi pleca de lânga el ca si cum s-ar fi temut de conse¬cintele ultimei sale declaratii.
Nakano se apropie de Gallow, soptindu-i ceva la ureche. Chiar în timp ce vorbea, întinse fulgerator bratul, prinzând mâna tinerei Sirene. Aceasta se aplecase cu intentia de a actiona ma¬neta de ejectare aflata între scaunele de pilotaj.
Brett porni spre Nakano, însa matahala întinse palma facân¬du-i semn sa se opreasca.
? Usurel, pustiule, spuse el. Poate ca am strâns-o un pic mai tare, da' nu i-am rupt nimic.
? Avea de gând sa actioneze maneta de ejectare, îl lamuri Gallow.
Vocea sa trada o sincera uimire. Din când în când, arunca priviri crunte spre Scudi. Amândoi Tritonii stateau într-o pata de lumina care împartea cabina în doua parti egale.
? Explozia ne-ar fi facut bucatele, murmura Nakano. Foarte urât din partea ei!
? Se cunoaste ca-i fiica lui Ryan Wang.
? Acum v-ati dat seama pentru ce aveti nevoie de coopera¬rea noastra, profita Brett.
? Avem nevoie sa va legam bine si sa va înecam! latra Gallow.
? Bine, însa atunci când securistii din celalalt hidropter se vor apropia de noi pentru a arunca o privire mai atenta, îsi vor da seama ca ceva nu este în regula. Nu vor trimite decât un om sau doi aici, pastrând restul fortelor pe propriul aparat! 
? Îmi propui un târg, Mutule?
? Da.
? Hai sa-l auzim.
? Scudi si cu mine ramânem aici, la vedere. Ne vom com¬porta ca si cum hidropterul nostru s-a defectat. În felul acesta nu vor banui nimic.
? Si dupa aceea?
? Ne duceti pâna la un post de observare si ne dati drumul sa plecam încotro dorim.
? Ce zici, Nakano? Ti se pare rezonabil?
Matahala grohai nehotarâta.
? S-a facut, Mutule! zâmbi Gallow. Sa stii ca îmi place de tine!
Câta prefacatorie zacea încarcata pe limba acestui om! Lui Brett aproape ca nu-i venea sa creada. Gallow nu-si dadea seama ca intentiile sale erau transparente precum plasmasticla? Un zâmbet mieros nu poate ascunde minciunile la nesfârsit!
Gallow se întoarse spre celalalt Triton:
? Mergi si verifica ce mai e pe-afara. Ai grija sa nu ne trezim cu vreo surpriza.
Nakano porni, disparând pe usa din spatele cabinei. Timp de câteva minute, Gallow fredona o melodie acompaniind-o cu miscari ale capului. Expresia sa era plina de satisfactie. Scudi, frecându-si încheietura mâinii, se apropie de Brett.
? Ai patit ceva? întreba el.
? Nu, dar o sa-mi apara o vânataie.
? Lui Nakano i s-a facut mila de tine, arunca Gallow. Daca vroia îti putea frânge gâtul uite-asa!
Si pocni din degete pentru a da cuvintelor sale cât mai multa putere de convingere.
Nakano se întoarse lasând o dâra de apa în urma sa:
? Am intrat în mijlocul unui câmp de alge care ne tine pe loc. Submersibilul este ancorat chiar sub noi, iar umbra hidrop¬terului îl va camufla pâna în momentul în care pentru ceilalti va fi prea târziu.
? Perfect! Acum, unde îi punem pe astia doi? Sigur, le dam drumu' sa-si joace rolul, dar numai atunci când va fi cazul. (Cugeta câteva clipe, apoi se hotarî.) Aprindem luminile în ca¬bina si îi asezam în dreptul sasului principal, pe care în prealabil îl vom deschide. În felul acesta, vor fi vazuti de departe.
? Iar noi vom astepta pe culoar, imediat în spatele usii, adauga Nakano. Ati înteles, copii?
? Da, întelegem, raspunse Scudi.
? Apoi vom alerga sa stingem luminile, ca si cum ne-am fi dat seama prea târziu de prezenta lor, rosti Brett. Asta îi va lamuri ca au pentru ce urca aici la bord.
? Foarte bine! îl lauda Gallow. Perfect!
Ce mult îi place sa se auda vorbind! gândi Brett. O prinse de brat pe Scudi, atent la încheietura:
? Hai sa aprindem luminile si sa ne ocupam pozitiile.
? Nakano, escorteaza-i! Ai grija sa stea la vedere!
Se îndrepta spre consola de comanda, actionând o serie de butoane. Imediat, luminile începura sa straluceasca.
Brett se opri deodata, cuprins de teama. Vor deschide sasul?
? Ce facem cu Nemilosii? rosti el.
Scudi îl trase dupa ea de-a lungul culoarului.
? Cu ambele categorii de Nemilosi, sansele noastre sunt aceleasi, murmura ea.
A supravietui înseamna sa înlaturi pericolul iminent, îsi aminti pustiul. Era una dintre expresiile favorite ale lui Twisp. Îsi spuse ca daca el si cu Scudi vor reusi sa supravietuiasca acestei încercari, pescarul va trebui sa afle cât de mult îl ajuta¬sera învataturile lui. Acum sosise momentul sa observe cu aten¬tie si sa actioneze prompt.
? Grabiti-va! porunci Nakano.
Venira în urma lui, spre sasul deschis. Razele de lumina loveau cadrul metalic formând un palid halo în jurul deschiderii. Brett privi în noaptea adânca, aproape hipnotizat de ritmul cu care valurile loveau carcasa hidropterului. La suprafata apei plu¬teau frunze de alge.
? Asteptati-ma aici! glasui Nakano. Sa nu care cumva sa faceti vreo smecherie! Ma întorc repede.
Apoi porni pe culoar.
? Ce face tipul ala în cabina? întreba Brett.
? Probabil ca dezafecteaza sistemul de pornire, raspunse Scudi. Doar nu ti-ai închipuit ca ne vor lasa vreodata liberi.
? Bineînteles ca nu.
Fata îsi plimba privirea spre compartimentul din care Brett alesese costumele de scafandru si trusele de supravietuire.
? Daca n-ar fi submersibilul ala sub noi, as plonja chiar acum! sopti ea.
? Nu se afla nimeni în submersibil, murmura Brett. Astia doi sunt singurii... Însotiti probabil de înca unul care are nevoie de medic. Acela nu va fi capabil sa ne faca vreun rau.
? De unde stii?
? Totul este evident, din cuvintele si comportamentul lor. Îti aduci aminte ce povestea Bushka? Au fost doar trei.
? Atunci ce mai asteptam?
? Sa dezafecteze sistemul de pornire, raspunse el. N-am de gând sa ma las vânat de un hidropter ca asta! (Deschise dula¬piorul si alese alte doua truse de supravietuire, dintre care una i-o întinse lui Scudi.) Au avut suficient timp la dispozitie?
? Cred ca da.
? Si eu cred.
Scudi scoase o frânghie subtire din buzunarul exterior al trusei, legând-o cu un capat de centura lui Brett. Celalalt capat îl înfasura în jurul propriei talii.
? Ca sa nu ne despartim, explica ea. Hai!
Vocea lui Gallow rasuna deodata, undeva destul de departe:
? Hei! Voi doi! Ce faceti acolo?
? Mergem sa înotam! striga Brett peste umar.
Plonjara împreuna în apa rece si întunecata.




Fara recunoasterea si acceptarea constienta a fap¬tului ca avem o legatura de rudenie cu toti cei din jur nu poate fi vorba de o sinteza a personalitatii.
? C.G. Jung,
Arhivele Navei


UN SMOC DE ALGE se freca de pupa luntrei, unduindu-se în ritmul impus de valuri. Contactul cu realitatea, gândi Twisp. Noaptea adânca si tacuta casca somnoroasa la apropierea prime¬lor semne ale zorilor. Îl auzi pe Bushka agitându-se. În lunga noapte de dupa parasirea hidropterului, Bushka nu dormise de¬loc bine.
Apa a fost foarte calma în noaptea asta.
O briza delicata îi racorea obrazul stâng, în timp ce barcile alunecau usor printre frunzele abundente. 
Înclina capul pe spate, îndreptându-si ochii spre o spartura în stratul de nori. Pe cer stralucea o puzderie de stele. Avu timp sa distinga forma de sageata a Acelor, înainte ca spartura sa alunece spre o alta portiune de cer.
Am ramas pe cursul stabilit, curentul ne este favorabil. 
Întotdeauna era foarte întelept sa compari indicatia com¬pasului cu pozitia stelelor. Cursul îsi propunea sa vireze în drep¬tul unui loc nemarcat pe harti, de unde puteau porni cu toata viteza spre Vashon. Pe timpul noptii, renuntasera la semnalele audio ale ansamblului goniometru-CDR ? care oferea directia spre Vashon si distanta pâna acolo, pastrând doar informatia vizuala: o luminita rosie clipind lânga genunchiul lui Twisp, simultan cu semnalul trimis de Vashon. Receptorul functiona perfect!
Zorii îi vor gasi plutind dincolo de raza de detectie a Bazei de Lansare. Însa pustiul si fata îi puteau localiza cu destula usurinta.
Oare am facut ceea ce trebuia? se întreba el.
Repetase de multe ori întrebarea aceasta, fie cu voce tare ? pentru Bushka, fie în gând. În momentul în care o luase, decizia i se paruse corecta. Însa acum, noaptea...
Schimbari formidabile acumulau energie în asteptarea clipei descatusarii. Cine erau ei? Niste biete fire de praf în fata fortelor malefice. Un pescar în vârsta cu brate prea lungi. Un intelectual smiorcait ? criminal, poate ? caruia îi era rusine de descendenta sa insulara. Un pusti pe cale sa devina barbat, si care avea ca¬pacitatea de a vedea în întuneric. O tânara Sirena, mostenitoare a monopolului comertului cu hrana pe întreaga Pandora. Con¬secintele mortii lui Ryan Wang raspândeau un parfum pre¬vestitor de rele.
Pasarile începura sa se agite în cusca, la picioarele sale. Mai întâi discret, apoi din ce în ce mai puternic, Twisp auzi torsul unui Nemilos undeva în dreapta, chiar în mijlocul câmpului de alge. Puse un deget pe butonul de actionare a scutului de pro¬tectie, asteptând, încercând sa distinga ceva ? orice ? în smoala din care se ridica zgomotul.
Torsul unui Nemilos putea însemna mai multe lucruri: poate ca dormea, sau avea burta plina, sau reactiona la mirosul hra¬nei... sau poate ca pur si simplu era multumit de viata.
Aseza un picior peste pârghia cârmei, pregatit sa porneasca motorul si sa se care în graba din zona periculoasa. Cu mâna ramasa libera pipai dupa pistolul-laser ascuns în spatele scaunu¬lui.
Bushka începu sa sforaie.
Torsul Nemilosului se opri, apoi fu reluat pe o nota mai joasa. Oare auzise?
Istoricul gâlgâi, se întoarse pe o parte si sforai din nou.
Nemilosul continua sa toarca, însa sunetul palea încet, îndepar¬tându-se de ambarcatiuni.
Sa am încredere în pasarile mele, îsi formula Twisp speran¬ta, sesizând ca agitatia acestora încetase. Somnul îi dadea târ¬coale, apasându-l.
Pericolul parea sa se stinga. Pescarul ciuli urechile, încer¬când sa distinga ceva dincolo se sforaitul lui Bushka. Apoi cauta sa se relaxeze, dându-si seama ca îsi tinuse rasuflarea. Inspira o portie buna din aerul proaspat al noptii. Nodul din gât înca nu disparuse.
Desi nu mai auzea nimic, tensiunea plutea în jurul lui. Pa¬sarile se trezira dintr-o data, chiraind disperate, zbatându-se fre¬netic în cusca si împrastiind pene. Twisp actiona butonul scutului. Se auzi zgomotul inconfundabil al unui corp care înte¬penea în apa, apoi clantanitul falcilor flamânde. Nemilosii se ospatau cu fostul lor confrate.
Canibali scârbosi, gândi el dezgustat.
? Ce-ce... ce...? tresari Bushka speriat.
Se ridica în capul oaselor, înclinând luntrea.
? Nemilosi, îl anunta Twisp. 
Îndrepta pistolul-laser spre locul în care presupunea ca avea loc ospatul si trase rapid sase focuri. Vibratia armei îi transmise furnicaturi în palma umeda de transpiratie. Fasciculele rosiatice se napustira în noapte. Avu loc o eruptie sinistra de urlete stri¬dente, care se stinsera în departare. Nemilosii fugeau în graba din zona respectiva; învatasera foarte repede ca razele subtiri si rosii ale laserelor erau mortale.
Twisp decupla scutul si întinse mâna dupa lanterna, când atentia îi fu atrasa de plasc-plasc-plasc-ul unor vâsle facându-si drum printre alge. Îndrepta lanterna într-acolo, însa noaptea su¬gea lacoma lumina fara a trimite înapoi decât clipocitul valurilor.
O voce rasuna de departe:
? Hei! Aveti cala plina?
Pescarul simti inima tresarindu-i violent în piept. Recunos¬cuse vocea lui Brett!
? Chiar prea plina! striga el agitând lanterna ca pe un loca¬tor. Atentie, Nemilosii dau târcoale!
? Am vazut fasciculele laser! 
În cele din urma, Twisp reusi sa-i distinga: o pata de forma unei amibe uriase, ridicându-se pe crestele valurilor. Vâslele reflectau fragmente din lumina lanternei.
Bushka se apleca peste parapet, înclinând luntrea periculos de mult.
? Hei! facu pescarul. Cu tine vorbesc, Bushka! Treci înapoi ca rastorni barca!
Istoricul se trase înapoi, ramânând însa cu ochii pe forma ce se apropia. Vâslele loveau apa împrastiind stropi albi, vizibili pe fondul negru al plutei gonflabile.
? Ei sunt, suspina Bushka. Au dat gres. Si daca nu te-as fi prevenit!
? Mai taci din gura! se stropsi Twisp. Bine macar ca au scapat cu viata!
Inspira adânc, multumind cerului. El si cu pustiul alcatuiau o familie. Familia se reîntregise!
? Mami, mami, m-am întors acasa! striga pustiul de parca i-ar fi citit gândurile.
Daca lui Brett îi arde de glume, înseamna sa este destul de bine dispus. Deci, lucrurile nu stau chiar atât de rau. Twisp ciuli urechile, cautând sa distinga prezenta Nemilosilor.
Auzind cuvintele baiatului, Bushka începu sa râda cu ho¬hote uscate si urâte, iritându-l puternic pe Twisp. Pluta se apro¬piase destul de mult, puteau vorbi pe un ton normal. Pescarul tinea lanterna îndreptata spre cei doi tineri, departe de propria fata unde lacrimi de oboseala si bucurie îsi croiau drum peste obraji. Brett se opri din vâslit, soptindu-i lui Scudi sa faca la fel. Apoi arunca o frânghie spre luntre. Twisp o prinse, tragând pluta ca pe o plasa plina cu murene si lipind-o de propria barca. Bratul sau lung se întinse îmbratisându-l pe Brett. Costumul de scafandru era umed si umflat. 
În acel moment, pasarile dadura semne ca ar vrea sa por¬neasca din nou vacarmul, însa se potolira imediat. Nemilosii patrulau dincolo de raza lor vizuala, temându-se de fasciculele laser. O haita impresionanta, îsi spuse Twisp. Foamea îi tragea spre prada, însa frica îi tinea departe.
? Putem urca la bord? se interesa Scudi.
? Desigur, îi invita pescarul. 
Îl trase pe Brett, apoi o ajuta si pe Sirena sa urce, îndem¬nând-o sa ia loc pe bancheta din fata sa. Fixa frânghia astfel încât sa pastreze pluta aproape, dupa care ascunse lanterna sub scaun. Mâna sa mare îl prinse pe Brett de umar, si parca n-ar mai fi dorit sa se desparta de atingerea reconfortanta.
? N-au vrut sa va asculte, nu-i asa? întreba Bushka. Ati fost obligati sa fugiti iarasi. Ce s-a întâmplat cu hidropterul?
? Ne îndreptam spre Vashon? se interesa Twisp.
Brett le facu amândurora semn sa o ia mai moale.
? Cred ca e cazul sa stam de vorba, începu el.
Apoi, în cât mai putine cuvinte, le povesti patania cu Gallow si Nakano. O relatare scurta si la obiect. Ascultând-o, lui Twisp îi crescu admiratia pentru baiat.
E istet si se pricepe sa ia decizii!
La sfârsit, Bushka profita de pauza pentru a interveni:
? Hai sa ne caram de-aici! Aia sunt diavoli, nu oameni. Probabil ca te-au urmarit. Când vor sosi aici...
? Nu vrei sa închizi gura odata? sari pescarul. Daca nu vrei, afla ca ti-o închid eu! (Avu nevoie de doua clipe pentru a-si stapâni mânia, apoi se întoarse spre Brett.) Ce crezi? Acum au pus mâna pe doua hidroptere si ne-ar putea vâna cu...
? Nu vor porni în urmarirea noastra, declara Brett. Cel putin, nu acum. Deocamdata au alte prioritati.
? Esti nebun! izbucni Bushka.
? Taci si asculta! îl puse Scudi la punct.
Vocea ei fusese plata si dura ca plastotelul.
? Spuneau ca vor sa captureze un medic, continua tânarul. Probabil nu minteau. Ai fi zis ca încercasera sa realizeze ceva însa esuasera. Erau sub stare de soc si se straduiau sa ascunda acest lucru facând parada. 
? Într-adevar, asta-i Gallow, murmura Bushka.
? Deci, în afara de a captura un medic, ce intentii mai aveau? întreba Twisp.
? Dadeau târcoale Bazei de Lansare. Având de-a face cu Gallow, banuiesc ca nu e vorba de o simpla coincidenta. Cred ca vor sa intre în posesia celulelor de hibernare.
? Bineînteles! sari Bushka. Doar asta v-am spus si eu. 
? Îsi doresc foarte mult sa puna mâna pe ele, sublinie din nou Brett.
Clatina din cap, din ce în ce mai convins de adevarul afir¬matiei sale. Celulele de hibernare care pluteau pe orbita în jurul Pandorei reprezentau subiectul numarul unu pentru speculatiile tuturor. Imaginatia pandoranilor facea explozie în încercarea de a ghici continutul lor.
? Dar de ce ameninta ca îi va împiedica pe Tritoni sa ridice continente? dori Twisp sa afle. Poate reusi asa cu un submersibil si doua hidroptere?
? Cred ca Vashon este în pericol, rosti baiatul. Guemes era mult mai mica, însa... scufundarea Insulelor reprezinta o distrac¬tie prea tentanta pentru cineva de teapa lui Gallow. Dupa ce primele celule de hibernare vor sosi pe planeta, va încerca sa distruga Vashon-ul. Sunt sigur de asta!
? Dar n-a facut nici o referire concreta, nu-i asa? întreba pescarul. Daca totusi a pus mâna pe lista cu continutul real al celulelor de hibernare?
Brett clatina din cap, neîncrezator:
? Nu stiu ce sa spun. Ar fi fost o reusita prea importanta ca sa nu se laude cu ea... Bushka, ti-a zis vreodata ce se afla acolo sus, pe orbita?
? Gallow... viseaza sa obtina gloria eterna, începu acesta. Daca întâlneste un element ? orice fel de element ? care i-ar putea hrani visurile, atunci acesta este real. Niciodata nu a pre¬tins ca stie ce se afla în celulele de hibernare; însa a apreciat foarte bine valoarea lor politica.
? Brett are dreptate în privinta lui Gallow, interveni Scudi. 
În lumina crescânda, Twisp începu sa distinga stralucirea întunecata a ochilor ei.
? Gallow seamana cu multi dintre Tritoni, glasui el. Are impresia ca celulele de hibernare vor salva lumea sau o vor distruge, vor aduce bogatie sau blesteme eterne.
? Insularii au aceleasi convingeri, îi atrase Brett atentia.
? Speculatii! Nimic palpabil! continua Twisp.
Scudi îsi plimba privirile între Brett si pescar, surprinsa de asemanarea modului lor de vorbire. Laconic, practic ? totul ba¬zat pe o integritate deosebita. Îl studie pe Brett cu mai multa atentie, sesizând forta avântata a trupului tânar, puterea viitorului adult. Brett era deja barbat. Tânar, dar ferm pe dinauntru. Ca o narcoza datorata scufundarii ultrarapide, fu strabatuta de gândul ca îl dorea pentru toata viata.
Twisp se întoarse la comenzi, porni motorul si stabili cursul pentru Vashon. Luntrea iesi din câmpul de alge, navigând pe apele libere.
Scudi îsi roti ochii peste valurile scaldate în lumina stralucitoare. Duse mâna spre gât, cauta cu degetele dispozitivul de etansare a costumului de scafandru si, cu un gest nerabdator, trase de el. Se dezbraca repede. Apoi, dupa ce zâmbi spre Brett, întinse costumul pe parapet. Baiatul îi întoarse zâmbetul.
Pescarul îsi plimba privirea peste trupul ei, sesizând mem¬brana care îi unea degetele de la picioare. În rest, silueta se apropia de perfectiunea invocata de Tritoni. Era una dintre rarele ocazii când studia un Triton de aproape. Facând eforturi pentru a se uita în alta parte, observa ca si Bushka se holba neputincios. Scudi se apropiase de istoric, învârtind costumul pe toate partile si scuturându-l. Bushka parca pierduse controlul asupra ochilor, care scrutau, pe rând, valurile oceanului, pieptul pescarului, trupul lui Scudi, din nou valurile...
Twisp crezuse dintotdeauna ca Tritonii nu aveau aceleasi complexe ca si Insularii, si lega acest lucru de afisarea nestin¬gherita a trupurilor perfecte. Atitudinea lui Scudi îi confirma parerea. Tritonii puteau fi întâlniti adesea fie fara vesminte, fie acoperiti de costume lipite de piele. Insularii purtau haine largi care sa le estompeze diformitatile. Era normal deci ca cele doua grupuri sa dezvolte atitudini diferite fata de trup.
Nu e mare diferenta între nuditate si costumul de scafandru, decise Twisp. Îsi dadu imediat seama ca Bushka era tulburat de prezenta în imediata sa vecinatate a trupului gol. Brett se com¬porta ca orice Insular decent, privind în alta parte pentru a nu agresa intimitatea lui Scudi. Dimpotriva, fata nu-si putea lua ochii de pe baiat.
Se petrece ceva aici. Ceva impregnat cu o forta deosebita. Îsi aminti ca ? destul de rar, e drept ? Tritonii se casatoreau cu Insularii si aveau o casnicie fericita.
Bushka reusi în sfârsit sa-si controleze ochii, îndreptându-i spre Brett. Privirea de pe figura sa era ca un strigat de triumf pe care Twisp îl întelegea foarte bine. Bushka sesizase ca ochii baiatului aveau ceva deosebit.
Nu este tot atât de normal ca si mine! Asta exprima figura lui Bushka. 
Îsi aminti ca vazuse odata doi Insulari ? un barbat si o femeie ? tinându-se de mâini. Amândoi aveau bratele anormal de lungi. Era pentru prima oara când întâlnea doi ca el în acelasi loc. Se straduise sa îngroape scena aceea în negurile subcon¬stientului. Ceva mai târziu, când ? din motive personale ? o adusese din nou la lumina, descoperise si un lucru de mare valoare pentru el.
"Ca mine". Asa definim noi oamenii.
Urmarise acel gând pe cai necunoscute, si se ridicase la suprafata stiind motivul pentru care judecase acel cuplu.
Gelozia. 
Întotdeauna alesese femei diferite de el. Când doi mutanti similari hotarau sa se împerecheze, probabilitatea de a transmite diformitatea lor specifica crestea considerabil. Astfel, uneori se perpetuau adevarate bombe genetice cu efect întârziat care nu explodau decât dupa o generatie sau doua.
Majoritatea Insularilor nu-si doresc sa transmita mai de¬parte decât speranta.
Ceva similar se petrecea acum cu Bushka.
Nu-i place Brett, însa deocamdata nu-si da seama. Când va descoperi acest lucru, nu va sti care este motivul. Nu va admite ca din cauza geloziei. Iar daca cineva îi va spune totusi, nu-i va folosi la nimic.
Era clar pentru oricine ca Scudi nu avea ochi decât pentru Brett.
Baiatul daduse peste camara cu provizii si în acel moment pregatea niste pesti la gratar. Fara a o privi pe fata, întreba:
? Scudi, manânci ceva?
Sirena terminase de uscat costumul de scafandru, si îl tra¬sese din nou peste trupul mladios.
? Da, Brett, te rog, rosti ea umblând la dispozitivul de etan¬sare. Mi-e foarte foame.
Brett îi întinse un castron plin si privi întrebator spre Twisp, care încuviinta. Bushka accepta castronul dupa o usoara ezitare.
Nu vrea sa-i ramâna dator pustiului! traduse pescarul.
Baiatul, ca si Bushka de altfel, fusese crescut în buna tra¬ditie insulara. Îndeplini ritualul obisnuit al mesei înainte de a-si umple propriul castron, apoi înghiti continutul cu rapiditatea unui Nemilos. Ridica recipientul peste parapet, îl curata si îl puse deoparte.
? Multumesc, rosti el spre Twisp.
? Pentru ce? întreba pescarul, surprins peste masura. Hrana apartine tuturor, nu?
? Pentru ca m-ai învatat sa fiu atent si sa gândesc drept.
? Am facut eu asa ceva? Credeam ca oamenii au capacitatea asta înca de la nastere.
Bushka asculta cu un dispret prost disimulat acest schimb de cuvinte. Gândurile negre si spaima îl coplesira din nou, da¬torita vestilor referitoare trio-ul Gallow-Nakano-Zent ? Nemilo¬sii Verzi! Cumplit de aproape! Bineînteles ca vor veni dupa fugari. De ce nu ar face-o? Pentru numele Navei, puteau pune mâna pe fiica lui Ryan Wang! Ce mai ostatic! Apoi se gândi la Zent, la ochii aceia sticlosi, lipsiti de orice sentiment uman, carora le placea foarte mult sa vada suferinta întiparita pe chi¬purile altora. Nu-i venea sa creada ca Brett si Scudi reusisera sa pacaleasca niste criminali de teapa lui Gallow, desi acesta era faimos pentru faptul ca-si subestima adversarii, supraestimându-se în schimb pe sine. Studie lacom trupul fetei. Nava! Ce trup! Si, fara exagerare, cel care o poseda are la picioarele sale întreaga lume! Ryan Wang controlase cea mai mare parte a co¬mertului cu hrana pe Pandora iar acum, dupa ce murise, totul va trece pe numele lui Scudi. Miji ochii, studiindu-i cu atentie pe cei doi tineri.
Gallow a crezut ca a dat peste doi tineri speriati. 
În timpul petrecut alaturi de Twisp, învatase ca este pericu¬los sa faci presupuneri. Fara îndoiala, Scudi întretinea o pasiune arzatoare pentru baiat... Însa asta va trece. Întotdeauna se întâm¬pla astfel. Lacheii lui Wang traiau înca. Imediat ce vor afla, vor pune capat povestii de dragoste. Era suficient sa arunce o privire mai atenta spre ochii pustiului.
Pescarul se ridica în picioare, duse mâna la frunte pentru a se proteja de razele nemiloase ale soarelui ce rasarise deasupra orizontului, si scruta întinderea de ape.
? Hidropter! anunta el. Se îndreapta spre Vashon.
? V-am spus eu! urla Bushka.
? Parca are o dunga portocalie pe partea superioara a cabi¬nei, continua pescarul. Cred ca se afla într-o misiune oficiala.
? Pe noi ne cauta, sari din nou Bushka, si dintii începura sa-i clantane de frica.
? Nu-si schimba cursul. Am impresia ca sunt foarte grabiti. Se apleca spre radioreceptor si selecta canalul destinat ur¬gentelor.
Prinsera anuntul de la jumatate: "...ca nu exista deocam¬data un pericol iminent pentru substructura Vashon-ului. Am atins fundul apei la marginea unui câmp cu alge de dimensiuni enorme. La est de noi, în imediata apropiere, am detectat pa¬mânt ridicat deasupra apei si brizanti. Pescarii sunt sfatuiti sa se apropie de Insula prin sud-vest, unde curentii nu sunt deloc puternici. Repetam: toti Insularii care locuiesc sub nivelul de plutire sunt în curs de evacuare. Vashon nu este amenintat de un pericol iminent atâta vreme cât conditiile meteorologice ra¬mân favorabile. Au fost luate masuri pentru remedierea pierde¬rilor si vom primi ajutor din partea Tritonilor. Buletinele informative vor fi transmise din ora în ora si va recomandam sa ramâneti acordati pe canalul de urgenta."
Scudi coborî privirea si clatina nehotarâta din cap.
? Departamentul de Control al Curentilor trebuia sa intervi¬na din timp, sopti ea. Nu înteleg cum de s-a întâmplat asa ceva!
? Sabotaj, declara Bushka. Gallow si-a bagat coada aici. Sunt sigur!
? Pamântul s-a ridicat deasupra apei, murmura Twisp.
Marea schimbare începuse! Simtea asta cu toata fiinta.




De-a lungul istoriei, principalul factor care a deter¬minat moartea omului a fost... omul însusi. Aici, pe Pan¬dora, este posibil sa schimbam acest curs.
? Kerro Panille,
Cronicile


WARD KEEL simtea în cap pulsatii dureroase în ritmul batailor inimii. Crapa putin ? foarte putin ? pleoapele, dar le închise repede, fulgerat de sagetile nemiloase ale unei lumini albe si stralucitoare. Un tiuit încapatânat îi umplea urechile, es¬tompând realitatea exterioara. Încerca sa ridice capul. Degeaba. Îi fusese scos suportul! Facu o noua tentativa si de data aceasta reusi, doar câtiva milimetri. Gândurile îl parasisera; stia ca ar trebui sa-si aminteasca unele lucruri, dar durerea îl coplesea. Partea posterioara a craniului se sprijinea pe o suprafata tare si plata. Greata îi urca pe gât amenintând sa-i umple gura si înghiti disperat aer de câteva ori, de frica sa nu vomite. Aerul avea un gust greu si umed, nu-l ajuta cine stie ce.
Unde ma aflu?
Fragmente de imagini începura sa-i sclipeasca în minte. Ale. Si înca cineva... aha, Umbra Panille. Da, acum îsi aducea aminte. Avusese loc o disputa aprinsa între Kareen si cineva din Comertul Tritonian ? ultima institutie ridicata de Ryan Wang. Sirena îi pusese capat luându-l pe el de-acolo si ducându-l... ducându-l... Nu-si mai amintea. Însa parasisera apartamentul lui Ale. De asta era sigur!
Acum era înconjurat de o atmosfera umeda... aer conditio¬nat caracteristic lumii tritoniene. Încerca sa deschida încet pleoa¬pele. O forma întunecata se apleca deasupra lui, înconjurata de un halo luminos datorat tuburilor din plafon. 
? Îsi revine!
O voce calma, un ton de conversatie banala. Tiuitul ascutit din urechi începea sa cedeze. Deschise larg ochii, si deasupra lui începu sa prinda contur o fata: cicatrici în zig-zag pe obraji si barbie, gura schimonosita... Figura se îndeparta ca un cosmar alungat de trezire, iar Keel avu posibilitatea sa distinga dungi verzi desenate pe gât, sub acele cicatrici înfioratoare.
Urechile prinsera o voce congelata:
? Nu te mai agita pe lânga el, Nakano. Lasa-l ca se descurca singur.
Fata plina de cicatrici arunca înca o privire spre Keel; ochii înfundati în orbite ascundeau ceva ce nu vroia sa iasa la supra¬fata. Nakano? Judecatorul avu impresia ca fata mutilata si nu¬mele ar trebui sa lumineze o amintire importanta. Nimic!
? Mort nu ne foloseste la nimic, rosti Nakano. L-ai lovit cam tare cu chestia aia. Da-mi niste apa.
? Du-te si ia-ti! Ce-ti închipui, ca am ajuns lacheul unui Mut?
Nakano disparu din câmpul vizual al lui Keel si se întoarse dupa câteva clipe cu o carafa si un pai. Mâna brazdata de dungi verzi duse paiul spre buzele Judecatorului.
? Bea! Cred ca are sa te ajute.
M-a lovit cam tare?
O cearta! Îsi aminti ca cineva... Kareen Ale striga la... la...
? Nu-i decât apa, spuse Nakano. 
Îi potrivi paiul între buze, iar Keel sorbi cu nesat apa rece, simtind suvoiul patrunzând în stomac si potolind crampele. Îsi spuse ca ar fi mai bine sa apuce carafa, însa mâinile refuzau sa coopereze.
Curele!
Abia atunci îsi dadu seama ca fusese legat. Pieptul si mâinile. De ce? Sorbi înca o data. Apoi, cu vârful limbii, dadu paiul la o parte.
Nakano îndeparta carafa si îi desfacu legaturile.
Keel îsi misca încet degetele si încerca sa articuleze un "multumesc", însa coardele vocale esuara lamentabil. Nu se auzi decât un suier anemic.
Nakano îi aseza ceva pe piept, iar Keel simti conturul fa¬miliar al protezei.
? Ti-am scos-o când ai vomitat, ca erai gata-gata sa te su¬foci. Nu mi-am dat seama cum se monteaza la loc.
Judecatorul se simtea slabit, însa degetele nu uitasera pro¬cedura exersata de nenumarate ori. Manevra cu abilitate curelele si dispozitivele de prindere, asezând suportul în jurul gâtului. Doua zone dureroase îl chinuiau acolo unde suportii întâlneau umerii. Cel care încercase sa-i scoata proteza nu se gândise sa desfaca elementele de prindere.
Bine macar ca nu mi-au rupt gâtul.
Muschii puternici ai umerilor aveau acum sarcina de a su¬porta povara capului greu. Proteza aluneca în pozitia obisnuita, smulgându-i o grimasa de durere. Vazu ca fusese închis într-o camera rectangulara cu ziduri metalice si cenusii.
? N-aveti cumva o banda electrica? întreba el.
Vocea îi rasuna puternic în urechi, parând mult mai profun¬da decât si-o amintea. Îsi sprijini fruntea în mâini, ascultând cum cineva cotrobaia într-o cutie. Masa pe care statea era mult mai scunda decât crezuse. Nu era o targa mobila, ci o masa normala, care putea fi întâlnita în toate locuintele Tritonilor. În jurul ei se gaseau câteva scaune tapitate si o canapea. Totul parea construit din materiale vechi, moarte.
Nakano îi înmâna o rola de banda electrica. Apoi, ca si cum ar fi raspuns unei întrebari nerostite:
? Te-am pus pe masa din cauza ca nu respirai bine. Cana¬peaua e prea moale.
? Multumesc.
Nakano mormai ceva si se aseza lânga el, pe un scaun.
Judecatorul observa ca încaperea era plina cu carti si benzi. Unele dintre rafturi fusesera întesate pe doua rânduri cu carti de diferite dimensiuni. Întoarse capul si zari o com-consola sofis¬ticata, dotata cu trei monitoare si locasuri pentru benzi. Camera îi dadea senzatia ca se misca ? înainte-înapoi, sus-jos. O senzatie neplacuta chiar si pentru unul obisnuit cu balansul neîncetat al Insulelor.
Distinse un suier surd, îndepartat. Alaturi de el se afla Nakano. Nu foarte departe statea un alt barbat, întors cu spatele. Costumul de scafandru fusese vopsit cu aceleasi dungi verzi. Dupa toate aparentele, mânca.
Keel îsi spuse ca poate ar fi bine sa bage si el ceva în gura. Însa stomacul îl opri ferm: "Las-o balta!"
Medicamentele! Unde este flaconul cu medicamente? Pipai buzunarul de la piept, descoperind ca flaconul disparuse. Îsi dadu seama ca acest spatiu rectangular se misca de-adevarate¬lea ? plutind pe valurile oceanului.
Ne aflam în continuare la bordul hidropterului. Umezeala aerului era artificiala, pentru ca asa preferau Tritonii.
Hidropterul! 
Începu sa-si aminteasca mai multe. Kareen Ale îl urcase la bordul unui hidropter pentru ca sa... sa... sa ajunga la Baza de Lansare. Apoi aparuse celalalt hidropter. Amintirile dadeau na¬vala. Totul se întâmplase dupa caderea noptii. Prin obloanele deschise ale plafonului, putea zari sferele galben-portocalii ale celor doi sori. Dimineata sau seara? Trupul nu îi oferea nici un indiciu. Fu asaltat de un caleidoscop de senzatii neplacute: greata provocata de balans, durerea interioara constanta produsa de boala fatala, si durerea de cap ce se deplasase acum spre tâmpla dreapta ? acolo unde fusese lovit.
Am fost si drogat, pe deasupra.
Atacul survenise în momentul în care hidropterul încetinise brusc.
? Priviti acolo! anuntase cineva.
Un alt hidropter plutea pe valuri, luminat doar de farurile de pozitie. Plutea în deriva printre frunzele grele de alge, si nu era ancorat. Farul hidropterului lui Ale le permise sa desluseasca numerele de identificare încrustate pe partea din fata a aparatu¬lui.
? Ei sunt, spuse ea.
? Crezi ca au dat de necazuri?
? Poti sa fii sigur!
? Vreau sa spun... adica au...
? Au oprit aici pentru a astepta zorile. Algele îi protejeaza de detectia din adâncuri si îi tin pe loc.
? Dar de ce crezi ca au venit aici... atât de aproape de Baza de Lansare?
? Hai sa aflam! 
Încet-încet, motoarele se oprira. Hidropterul lui Ale se apropiase mult de locul respectiv în timp ce patru ofiteri de securitate se pregateau sa urce la bordul aparatului misterios.
Keel si Ale, postati în cabina de comanda, urmarisera cu lux de amanunte tot ceea ce se întâmplase dupa aceea. Când cele doua aparate ajunsera la doar câtiva metri departare unul de altul, patru oameni purtând costume de scafandru sarira în apa, înotara scurta distanta si deschisera sasul principal. Patrun¬sera pe rând, si... nimic.
Judecatorul avu impresia ca tacerea se întinde la nesfârsit. Apoi simtira o înclinare puternica urmata de strigate venind dinspre pupa. Pe neasteptate, doi intrusi îmbracati în costume brazdate de dungi verzi navalira în cabina de comanda. Unul dintre ei era un Triton, o matahala înfricosatoare cu cicatrici oribile pe fata. Keel nu mai vazuse niciodata brate atât de mus¬culoase. Ambii barbati purtau arme. Mai avu timp sa o auda pe Ale strigând: "GeLaar!" Apoi craniul fu umplut de explozia unei teribile dureri.
GeLaar? Pentru a câstiga timp; Keel juca un pic de teatru prefacându-se ametit. Memoria sa enciclopedica trecea în revista nume si trasaturi fizice. GeLaar Gallow, Triton de marca. Fost subordonat al lui Ryan Wang. Pretendent al lui Kareen Ale. Barbatul de la masa împinse castronul, se sterse la gura, apoi se întoarse.
Judecatorul îi înfrunta privirea, tresarind înfiorat sub sageti¬le aruncate de ochii albastri.
Într-adevar, el este! Keel îsi spuse ca Gallow arata grotesc în costumul de camuflaj.
Auzi un suier slab si îndrepta capul în directia zgomotului. Se deschisese o usa, prin care intra un alt Triton.
? Vesti proaste, anunta noul venit. Zent a murit.
? La naiba! rosti Gallow printre dinti. Nu s-a prea straduit sa-l salveze, nu-i asa?
? Ranile erau prea grave. Ea si-a dat toata silinta, acum este epuizata.
? Daca am fi cunoscut cauza! murmura Gallow.
? A fost exact acelasi lucru care a defectat submersibilul, spuse Nakano. Ma mir ca a mai apucat sa se întoarca.
? Lasa-ma cu prostiile! îl repezi Gallow. Pilotul automat l-a adus înapoi. Zent n-a mai apucat sa faca nimic.
? Decât sa activeze sistemul, insista Nakano.
Gallow nu-l lua în seama, întorcându-se spre noul venit:
? Cum merg reparatiile?
? Foarte bine, raspunse barbatul. Am pus piesele necesare si uneltele în containerele destinate rachetelor, apoi le-am urcat la bordul hidropterului bazei. Poimâine la ora asta totul va fi în stare de perfecta functionare.
? Ce pacat ca nu-l putem înlocui si pe Tso la fel de usor! interveni Nakano. Este un bun luptator. Adica a fost.
? Da, spuse Gallow fara a-l privi pe Nakano. (Apoi se adre¬sa noului venit.) Întoarce-te la postul tau.
Tritonul ezita câteva momente, apoi întreba:
? Ce facem cu Zent?
? Cum adica?
? Cu cadavrul lui.
? Dupa ce trec în nefiinta, Nemilosii Verzi devin hrana pen¬tru alge, rosti Gallow. Stii foarte bine. Altfel nu putem afla ce s-a întâmplat acolo.
? Da, domnule.
Barbatul parasi încaperea închizând usor usa în urma lui.
Keel duse mâna la guler pentru a-l largi putin. Simti mirosul acru al unor pete de voma, confirmând ceea ce îi povestise Nakano mai devreme.
Deci vor sa ramân în viata. Nu... au nevoie ca eu sa ramân în viata.
Atâta vreme cât mai traia, Keel avea posibilitatea sa le stu¬dieze slabiciunile. Superstitia era o slabiciune. Îsi promise sa se documenteze mai atent vizavi de straniul ritual al înmormântarii de care pomenise Gallow, si a carui simpla mentionare adusese un aer solemn în încapere. Oamenii acestia erau fanatici. Gallow era un fanatic, se putea citi pe figura lui. Considerau ca natura sacra a telului lor justifica orice fapta. Iata înca ceva ce merita studiat în profunzime. Foarte periculos. Dar... eu oricum am sa mor. Hai sa vedem cât de mult au nevoie de mine.
? Aveam un flacon cu medicamente în buzunar, rosti el. Cineva mi l-a luat.
? Asa deci! Mutul are nevoie de medicamente, glasui Gallow în bataie de joc. Sa vedem cum se descurca fara ele.
? Vei vedea foarte curând, replica Judecatorul. Vei avea la dispozitie înca un cadavru cu care sa hranesti algele.
Puse picioarele pe podea cu o miscare cât mai fireasca, apoi încerca sa umble. Nakano si Gallow schimbara priviri nelinisti¬te, uluite. Keel îsi dadu seama ca lovise în plin.
? Stii despre alge? întreba Nakano.
? Bineînteles. Un om cu pozitia mea sociala...
Lasa în suspensie restul cacealmalei.
? Deocamdata, interesul nostru este ca el sa traiasca, hotarî Gallow. Adu-i medicamentele.
Nakano se îndrepta spre un dulapior discret montat în pe¬retele îndepartat si scoase de acolo un flacon din materie orga¬nica, legat cu o sforicica.
Keel primi flaconul, multumi, apoi cauta o pilula verde si amara pe care o înghiti fara apa. Îsi simtea intestinele de parca ar fi fost înnodate, si aveau sa treaca minute bune înainte ca pilula sa-si faca efectul. Însa simplul fapt ca o luase începea sa-i aduca usurarea. O alta remora, de asta avea nevoie! Însa la ce bun? Prima îl tinuse treizeci si sase de ani. Cea pe care o avea acum functionase bine o singura luna. Trupul sau rebel nu mai suporta remorele!
? Parca-i un facut! sesiza Nakano. Toti cei care nu se tem de moarte stiu despre alge.
Cu o oarecare dificultate, Keel reusi sa pastreze o expresie impenetrabila. Ce vrea sa spuna omul asta?
? Secretul nu poate fi pastrat la nesfârsit, rosti Gallow. Si ei iau legatura cu algele.
Nakano îsi îndrepta ochii spre Judecator, aruncând una din¬tre privirile care faceau ca o matahala de dimensiunile acelea sa para si mai uriasa.
? Câti dintre voi stiti? întreba el.
Keel dadu ambiguu din umeri, ceea ce îi produse o usoara jena.
? Daca secretul s-ar fi raspândit, am fi aflat mai devreme, conchise Gallow. Probabil ca foarte putini Muti sunt la curent. Cei din vârful piramidei, cum e cazul celui de fata.
Judecatorul îsi plimba ochii de la unul la celalalt. Se petre¬cea ceva important cu algele. Ceva care merita aflat. Dar ce anume? Avea legatura cu moartea. Cu contactul direct. Algele se hraneau cu mortii?
? Peste putin timp vom iesi sa receptionam amintirile lui Zent, spuse Gallow pe un ton meditativ. Atunci vom afla ce i s-a întâmplat.
Nakano, mult mai realist, se adresa lui Keel:
? Voi cum contactati algele? Primiti întotdeauna raspuns?
Judecatorul strânse puternic din buze, încercând sa taraga¬neze. Astia vorbesc cu algele? Îsi aminti ce îi spusesera Ale si Panille despre proiectul tritonian al algelor ? le învatau, ajutân¬du-le sa se raspândeasca pe tot cuprinsul Pandorei.
? Noi trebuie sa le atingem, continua Nakano.
? Desigur, desigur! profita Insularul de informatia primita.
Sa receptioneze amintirile lui Zent? Ce se petrecea aici?
Pragmaticul Keel era stupefiat. Oamenii acestia violenti îsi revelasera o neasteptata latura mistica.
Gallow hohoti fara veste:
? Nici tu nu stii mai multe decât noi, Mutule! Algele va sug memoria chiar si dupa ce muriti. Asta am aflat cu totii, însa voi, Mutii, habar n-aveti ce înseamna.
Dupa ce trec în nefiinta, Nemilosii Verzi devin hrana pentru alge, gândi Keel. Si, deocamdata nu-mi dau seama cum, memo¬ria lor poate fi citita de cei vii ? prin intermediul algelor. Îsi aminti de straniile povestiri care abundau în istoria pandorani¬lor ? Nemilosi vorbind cu voce umana, o alga perfect constienta vorbind cu mintea celor ce luau contact fizic cu ea. Deci era adevarat! Iar algele, recreate cu ajutorul genelor purtate de câti¬va oameni, îsi recapatau vechile însusiri. Oare Ale stia toate astea? Unde se afla ea acum?
Gallow arunca o privire satisfacuta prin încapere, apoi se întoarse spre Judecator:
? Foarte confortabila, cabina asta! Ryan Wang i-a facut ca¬dou ambasadoarei Ale un ditamai hidropterul. Cred ca am sa-l transform în centrul meu de comanda.
? Unde este Kareen? întreba Keel. 
? În momentul de fata face pe medicul. Ar fi trebuit sa se tina de meserie. Nu se prea pricepe la politica. De fapt, daca stau sa ma gândesc, cred ca nici medicina nu prea stie. Nu s-a descurcat cu Zent.
? Nimeni nu l-ar fi putut salva pe Tso, se amesteca Nakano. Tare-as vrea sa stiu ce-a patit. Vashon a inventat cumva o noua arma defensiva? (Se întoarse spre Keel, vorbindu-i aspru.) Ia lamureste-ne, domnule Judecator!
? Ce tot vorbesti acolo? Arma defensiva? Împotriva cui?
Gallow se apropie de cei doi:
? Tso împreuna cu doi dintre noii recruti au primit sarcina ? foarte simpla, de altfel ? de a scufunda Vashon-ul. Tso s-a întors facut praf, într-un submersibil avariat. Cei doi recruti nu mai erau cu el.
Keel avu nevoie de un ragaz pentru a-si regasi glasul, apoi începu:
? Sunteti niste monstri. Ati fi în stare sa masacrati mii si mii de oameni pentru...
? Mai bine spune-mi ce s-a întâmplat cu submersibilul nos¬tru! îl înterupse Gallow. Întreaga sectiune din fata arata de parca ar fi fost sfarâmata de un pumn urias.
? Ce s-a întâmplat cu Vashon? murmura Judecatorul.
? E tot acolo... deocamdata, rosti Gallow. Raspunde-mi la întrebare. Sau vrei sa-l rog pe Nakano sa fie mai... convingator?
Keel inspira adânc, îsi simti pieptul tremurând de emotie, apoi expira lent. Iata pentru ce îl tineau în viata! Indiferent ce se întâmplase cu submersibilul, el nu detinea raspunsul. Însa putea încerca totusi ceva. Sectiunea din fata a fost sfarâmata?
? Deci a functionat perfect! spuse el.
Ceilalti îi aruncara priviri mânioase.
? Ce anume a mers? latra Gallow.
? Cablul-capcana.
Era o cacealma teribila, dar spera sa-i reuseasca.
? Stiam eu! izbucni Nakano.
? Povesteste-ne! porunci Gallow. Cum functioneaza?
? Eu nu sunt tehnician si nici inginer, protesta Keel ridicând ambele mâini cu palmele în sus. Nu stiu cum a fost construit. 
? Însa ne poti spune ceea ce stii. Altfel, am sa-l pun pe Nakano sa te tortureze.
Judecatorul privi bratele masive ale lui Nakano, muschii puternic reliefati, ceafa de taur... Înfatisarea matahalei nu îl spe¬ria, iar Nakano stia foarte bine acest lucru. Aluzia facuta mai devreme, cea privitoare la moarte, era ca o legatura de compli¬citate între ei.
? Nu stiu decât ca este organic si functioneaza prin com¬presie, se aventura el.
? Organic? Submersibilul nostru are cuttere si lansatoare de flacari!
Gallow nu-l credea.
? Este ca o plasa, continua Keel lasându-se purtat de aripile imaginatiei. Fiecare parte se poate comporta precum întregul. Odata ajuns în interiorul sistemului vostru de aparare, acolo unde cutterele si lansatoarele de flacari nu pot ajunge...
Ridica din umeri, lasând imaginatia celorlalti sa lucreze pentru el.
? Dar pentru ce ati pus la punct asa ceva? se interesa Gallow.
? Departamentul Securitatii a ajuns la concluzia ca suntem neajutorati în cazul unui atac din adâncuri. Nu puteam sta cu mâinile în sân. Si, dupa cum se vede, estimarile noastre au fost corecte. Guemes reprezinta un funebru exemplu. Acum stim ce era sa pateasca Vashon-ul.
? Da, într-adevar, stim ce a patit Vashon-ul, zâmbi Gallow.
Monstrilor, le arunca Judecatorul în sinea sa.
? Tso le-a provocat probabil câteva stricaciuni, interveni Nakano, altfel Insula nu ar fi esuat.
Keel încerca sa vorbeasca în ciuda nodului din gât. Vocea suna stridenta:
? A esuat?
? Da, a atins fundul apei si acum evacueaza cartierele cen¬trale, rosti rar Gallow, savurându-si cuvintele. (Se apleca spre Nakano, batându-l pe brat.) Tine-i de urât oaspetelui nostru. Eu am sa merg sa pregatesc întâlnirea cu spiritul-alga al lui Tso. Între timp, vezi daca nu poti afla ceva referitor la modalitatea de a îmbunatati contactul cu algele.
Seful Justitiei inspira adânc. Cacealmaua cu arma defensiva a Vashon-ului fusese acceptata. Monstrii vor deveni ceva mai precauti, oferind semenilor sai un ragaz ? asta în caz ca Insula supravietuia esuarii. Însa Vashon mai trecuse de câteva ori prin accidente asemanatoare. Desigur, stricaciunile provocate materialului organic si pierderile economice vor fi importante. Pompele cu balast vor lucra frenetic pentru a ridica si a com¬prima partile mai adânci ale Insulei. Echipamentul greu va fi lasat liber sa pluteasca pe propriile flotoare. Se va cere ajutorul Tritonilor.
Tritonii! Printre cei chemati în ajutor se vor afla si prietenii acestor mizerabili? Vashon va avea nevoie de zile întregi pentru a-si ridica masa enorma la suprafata si a pluti din nou. Daca furtunile sau valurile seismice îi ocoleau...
Trebuie sa scap de aici. Semenii mei trebuie sa afle ce li se pregateste. Au nevoie de mine.
Gallow ajunsese lânga usa. Se opri, privind gânditor spre ceilalti doi. Deschise usa, ramase câteva clipe în prag, apoi rosti:
? Nakano, Mutul asta nu ne-a oferit toate detaliile referitoa¬re la arma defensiva. Si nici nu ne-a spus cum realizeaza con¬tactul cu algele. În capatâna lui stau ascunse informatii foarte valoroase. Daca nu le dezvaluie de buna voie, vom fi nevoiti sa-l dam algelor drept hrana... si sa speram ca în felul acesta vom obtine ceea ce vrem.
Nakano încuviinta fara a întoarce capul.
Gallow pleca încuind usa în urma lui.
? Domnule Judecator, daca se înfurie pe tine n-am sa te pot apara, rosti matahala. (Vocea sa devenise placuta, aproape prie¬tenoasa.) Mai bine ia loc si povesteste-mi tot ce stii. Vrei putina apa? Îmi pare rau ca n-am boo, am fi purtat o discutie mai... civilizata. Ce sa-i faci?
Judecatorul se îndrepta cu greu spre masa unde statuse Gallow si se arunca în scaunul lui, care înca mai era cald.
Ce pereche ciudata!
Nakano îi aduse o carafa cu apa. Keel sorbi cu înghitituri mici, savurând racoarea lichidului.
Era ca si cum cei doi îsi schimbasera personalitatile. Keel întelese ca Nakano si Gallow optasera pentru o veche stratagema folosita de cei de la Securitate: primul gardian facea pe raul, în timp ce al doilea se prezenta drept prieten, prefacându-se uneori ca îl apara pe prizonier de atacurile celuilalt.
? Povesteste-mi despre arma, îl îndemna Nakano.
? Frânghiile sunt mai groase decât tulpinile algelor mature, minti Keel.
Apoi îsi aminti de imaginile subacvatice, cu alge imense ? mai groase decât trupul unui om ? leganându-se în bataia cu¬rentilor.
? Chiar si asa, un aruncator de flacari le poate taia! contra Nakano.
? Însa fibrele au capacitatea de a se reuni la simpla atingere. Taie-le! Daca dupa aceea lipesti capetele taiate, frânghia se pre¬zinta ca si cum n-ar fi patit nimic.
? Cum? se strâmba matahala. Cum ati reusit asta?
? Nu stiu. Cica ar fi vorba de niste fibre-cârlig.
? Acum întelegi, sper, de ce Mutii trebuie sa piara.
? Dar noi n-am facut altceva decât sa ne aparam! protesta Keel. Daca submersibilul acela n-ar fi avut intentia sa scufunde Insula, n-ar fi patit absolut nimic.
Chiar în timp ce vorbea, se întreba înca o data: ce anume distrusese aparatul? Ar fi vrut sa-l examineze. Fusese într-adevar zdrobit? De unde prevenise lovitura? De sus? Sau Zent se cioc¬nise de fundul apei?
? Cum comunicati cu algele? întreba Nakano.
? Le... pur si simplu le atingem!
? Si?
Judecatorul înghiti în sec. În minte îi revenira vechile povestiri, si mai ales consemnarile lui Kerro Panille.
? Este... ca un vis cu ochii deschisi, murmura el. Auzi voci.
? Voci distincte? se interesa Nakano.
? Uneori, minti Judecatorul.
? Cum iei legatura cu spiritul unui anume mort ca sa afli ceea ce stia el atunci când era în viata?
Keel ridica din umeri, gândind cu înfrigurare. Mintea sa nu lucrase niciodata atât de rapid... cautând, facând corelatii. Nava! Ce descoperire! Atunci când murea vreun Insular, rudele îndo¬liate trimiteau trupul defunctului la fundul apei. Câti fusesera absorbiti de alge?
? Deci nici voi n-ati ajuns mai departe decât noi, se linisti Nakano.
? Ma tem ca nu.
? Algele au o minte proprie. Dintotdeauna am spus asta.
Judecatorul se gândi atunci la enormele gradini subacvatice de alge, adevarate paduri de cabluri gigantice îndreptate spre cei doi sori. Vazuse holograme cu Tritoni înotând prin padurile verzi ? siluete argintii între nenumarati pesti si plante. Însa nici unul nu raportase pâna acum ca algele reactionau ca pe vremea primilor pandorani. Deci se putea trage concluzia ca acestea reveneau la o constienta deplina. Oceanul va fi inundat sub o revarsare de constiinta! Tritonii credeau ca detineau controlul asupra algelor si, prin intermediul lor, asupra curentilor.
Dar daca...
Inima începu sa-i bata salbatic în piept.
Un submersibil tritonian fusese sfarâmat. Îsi imagina gigan¬ticele alge înfasurate în jurul aparatului metalic. În închipuirea sa, cutterele si lansatoarele de flacaii începura sa scuipe fasci¬cule aducatoare de moarte. Dar algele lansara semnalele de au¬toprotectie, încordându-se si mototolind jucaria criminala.
Si daca algele au învatat sa ucida?
? Unde suntem acum? întreba el. 
? În apropierea Bazei de Lansare. N-ar fi trebuit sa-ti spun, dar... având în vedere ca oricum nu poti scapa de aici...
Keel permise trupului sa simta mai atent balansul hidrop¬terului. Lumina ce patrundea prin obloane palea vizibil. Se apro¬pie asfintitul? Aparatul plutea pe un ocean extrem de linistit, ceea ce îi aduse un sentiment de multumire în suflet. Vashon avea nevoie de calm.
În apropiere de Baza de Lansare, spune Nakano. Cât de aproape? Ce importanta mai avea? Trupul lui vlaguit ? care trebuia sa suporte în plus si proteza ? nu era în stare sa înoate nici macar câtiva metri. Mediul acesta facea din el un invalid. Un Mut. Nu-i de mirare ca monstrii astia îsi bateau joc de el.
Oscilatiile deveneau din ce în ce mai insesizabile, pe ma¬sura ce atmosfera îsi pierdea stralucirea. Nakano atinse un co¬mutator si, imediat, lampile din apropierea plafonului raspândira o lumina galbena si blânda.
? Vom coborî sa comunicam cu algele, îl înstiinta matahala. Zona asta este populata cu alge vechi, care sunt cele mai apte sa ne raspunda.
Keel îsi închipui hidropterul scufundându-se în mijlocul unei paduri de alge, care stiau acum ce i se întâmplase lui Tso. Cum vor folosi informatia obtinuta?
Eu stiu ce-as face cu oamenii ca astia, daca i-as avea în mâna! I-as strivi ca pe niste viermi. Pentru ca de fapt nu sunt oameni. Sunt aberatii genetice cumplit de periculoase.




Daca ferestrele perceptiei ar fi curate, omul ar ve¬dea totul asa cum este de fapt: infinit. Caci omul s-a închis de buna voie si vede lucrurile doar prin sparturile înguste ale cavernei sale.
? William Blake,
Arhivele Navei


TWISP SE GÂNDI CA POATE AR FI MAI BINE sa re¬nunte la barca-remorca, cu întreaga ei încarcatura. Un al doilea hidropter trecuse prin apropiere în cea mai mare viteza. Îngrijo¬rarea pusese stapânire pe el.
În felul asta am mai câstiga câteva noduri. Estima ca hidropterele, care disparusera deja dincolo de linia orizontului, vor ajunge la destinatie înainte de caderea noptii. Primul proba¬bil ca sosise deja. Iar el era obligat sa se târâie cu luntrea asta nenorocita! 
Îsi râse de propria iritare. Îi facea bine sa râda, astfel reusea sa mai alunge din temeri. Chiar daca Vashon atinsese fundul apei, nu trecea neaparat printr-o primejdie de moarte. Nu ar fi primul accident de acest gen, iar acum beneficia de conditii meteo favorabile. Instinctele sale de pescar simteau clar ca Pan¬dora parcurgea o perioada de acalmie, datorata traiectoriilor ce¬lor doi sori, distantelor pâna la principalele planete apropiate... si algelor. Probabil ca algele ajunsesera la densitatea care le permitea sa exercite o influenta sensibila. În mod cert, frunzele lor aparusera în numar mare la suprafata; gratie protectiei ofe¬rite, numarul pestilor din adâncuri crescuse fantastic de mult. Iernile erau din ce în ce mai blânde. Zumzetul familiar al motorasului, caldura placuta revarsata printre zdrentele de nori, si înaintarea greoaie a luntrei îl asigurara pe Twisp ca va întâlni Vashon-ul exact la momentul potrivit.
Iar atunci va trebui sa lamurim povestea asta a lui Bushka.
Comunitatea de pe Vashon nu putea fi trecuta cu vederea. Acolo existau influenta politica si religioasa, putere si bani.
Si Vata, îsi aminti el. Într-adevar, o avem pe Vata. Pescarul începu sa perceapa prezenta Vata-ei într-o noua lumina. Ea reprezenta mai mult decât o simpla legatura cu trecutul. Era dovada vie ca mitul putea avea substanta. Asta reprezentau Vata împreuna cu satelitul ei, Duque!
? Ultimul hidropter probabil ca ne-a vazut, spuse Bushka. Coordonatele noastre nu mai sunt un secret.
? Chiar crezi ca-i vor pune în alerta pe Nemilosii tai Verzi? îl întreba Twisp.
? Gallow are prieteni sus-pusi, bombani istoricul.
Arunca o privire plina de semnificatii spre Scudi, care statea sprijinita cu spatele de parapet si îl contempla pe Brett. Baiatul dormea întins pe punte.
? Nu putem fi siguri pe ce ne transmit aia la radio, continua Bushka aratând spre obiectul de lânga genunchiul lui Twisp.
Vazând ca pescarul nu-i raspunde, închise ochii.
Scudi, care în timpul acestui schimb de cuvinte îsi plimbase privirea de la un Insular la altul, zari o stare de delasare aster¬nâdu-se asupra lui Bushka. Omul asta renunta cu prea multa usurinta! Ce contrast în comparatie cu Brett!
Refacu în minte evadarea din mâinile lui Gallow, urmata de cursa acerba spre punctul indicat de locator. Umflasera doar una dintre plutele aflate în trusele de supravietuire, pastrând-o pe cealalta ca rezerva. Si nu facusera acest lucru decât dupa ce pusesera un kilometru distanta între ei si hidropter.
La început le fusese greu sa razbeasca printre frunzele grele ale algelor. Se încurcau mereu printre ele. Daca nu ar fi existat acea sfoara între ei, s-ar fi pierdut unul de celalalt. Scudi con¬dusese prima etapa a evadarii. Înotasera într-un echilibru hidrostatic ? cu ajutorul truselor de supravietuire ? imediat sub su¬prafata apei. Atunci când ieseau deasupra pentru a lua o gura de aer, erau nevoiti sa dea la o parte frunzele late. De fiecare data se asteptau sa-i vada pe urmaritori în spatele lor.
La un moment dat auzisera hidropterul pornind, însa statoreactoarele tacura aproape instantaneu. La adapostul alge¬lor, Brett îi soptise:
? Nu îndraznesc sa porneasca în urmarire! În momentul de fata, pentru ei este mai important sa captureze celalalt hidropter.
? Medicul.
? Cred ca este vorba de ceva mult mai serios.
? Adica?
? Nu-mi dau seama. Hai sa pornim mai departe. Pâna di¬mineata trebuie sa iesim din raza lor de detectie.
? Sunt îngrijorata. Daca dam peste Nemilosi?
? Am pregatit o grenada. Le place sa doarma printre alge. Daca deranjam vreunul din somn, vom fi obligati sa ne scufun¬dam adânc.
? Ce mult as dori sa pot vedea mai bine!
Brett o prinse de mâna si începura sa înoate cât mai discret cu putinta.
Desi înaintau teribil de greu printre frunze, fura înghititi de un straniu sentiment de liniste. Se simteau invulnerabili la atacul Nemilosilor ? fie ei negri sau Verzi. Sub apa, la atingerea alge¬lor, se miscau parca pe o muzica nu atât auzita cât intuita. La suprafata lumea era alta, mângâindu-i cu o vibratie mult schim¬bata. Aerul mirosea a proaspat.
Reusind amândoi sa-si depaseasca timiditatea, începura sa discute despre aceasta senzatie. Fiecare îsi imagina ca vorbea cu celalalt, iar cuvintele plecau exact ca în imaginatie, fara vreun efort constient. Aveau sentimentul ca puteau ramâne la nesfârsit în aceasta stare fara a pati nimic rau.
La un moment dat, când iesira la suprafata pentru a lua o gura de aer, Brett simti acut nevoia de a destainui aceasta expe¬rienta neobisnuita. Îsi lipi buzele de urechea lui Scudi:
? Acolo jos se întâmpla ceva.
Cunosteau înca din copilarie povestirile despre vechile alge, despre roca ancestrala. Fiecare banuia gândurile care cutreierau mintea celuilalt, însa nici unul nu reusea sa puna laolalta cuvin¬tele potrivite.
Scudi întoarse privirea spre hidropter, care zacea lenes pe apa întunecata. Profilul aparatului se putea ghici datorita faruri¬lor de pozitie. Desi nu se îndepartasera prea mult de el, parea inocent. Sasul principal statea întredeschis, si avura impresia ca monstrul mecanic le facea prieteneste cu ochiul.
? Auzi ce-ti spun, Scudi? sopti Brett. Ceva ciudat se întâm¬pla cu noi atunci când ne scufundam. (Nu primi nici o replica.) Cica în unele zone apar efecte narcotice.
Fata stia despre ce era vorba. Temperatura scazuta si pre¬siunea din adâncuri actionau în mod straniu asupra corpului, si nu-ti dadeai seama decât atunci când mintea reusea sa se ridice la suprafata visurilor. Dar în cazul de fata nu aveau de-a face cu acel tip de narcoza. Iar costumele de scafandru mentineau o temperatura confortabila în jurul trupului. Aici, la suprafata, se petrecea cu totul altceva. Devenind deodata constienta ca orice întârziere le putea fi fatala, simti ghearele spaimei prinzând-o de ceafa.
? Mi-e frica, sopti ea privind spre hidropter.
? Scapam repede de ei, o linisti Brett urmarindu-i privirea. Vezi? N-au pornit dupa noi.
? Dar au un submersibil.
? Submersibilul se descurca foarte greu printre alge. Ar tre¬bui sa se foloseasca de cuttere pentru a-si taia drum. (Se apropie de ea.) Însa nu asta te sperie.
Scudi nu spuse nimic, înotând pe spate printre alge si sim¬tind în nari puternicul miros de iod. Frunzele îi mângâiau frun¬tea precum o mâna prietenoasa si calda. Stia ca nu aveau prea mult timp la dispozitie. Lumina zilei nu trebuia sa-i prinda în vecinatatea hidropterului. Se întoarse pe burta, apucând câteva frunze. Imediat, se trezi proiectata în euforia pe care o simtise sub apa. Vântul suiera pretutindeni în jurul ei. O pasare necu¬noscuta ciripea la unison cu freamatul valurilor. Efectul hipnotic îi defocaliza privirea... când reusi sa vada din nou cu claritate, distinse o fiinta umana. O femeie foarte batrâna, înconjurata de un halo luminos, aflata parca dincolo de spatiu si de realitatea lumii înconjuratoare. Imaginea se apropie, iar Scudi facu efor¬turi pentru a înlatura senzatia de gol din stomac. Monotonia valurilor si ciripitul pasarii o ajutau mult, însa viziunea nu vroia sa dispara.
Femeia batrâna zacea întinsa pe spate, cu ochii închisi, scufundata în lumina. Singura. Pieptul i se ridica în ritmul res¬piratiei. Scudi privi spre urechea stânga, remarcând o alunita din care rasareau fire de par argintiu. Batrâna nu parea a fi mutanta. Avea pielea închisa la culoare si puternic ridata, cu un luciu usor de culoare verde, precum patina asternuta peste piesele din bronz.
Apoi, deodata, femeia se ridica în capul oaselor. Desi pleoa¬pele îi acopereau în continuare ochii, deschise gura pentru a spune ceva. Buzele se unduiau încet, ca mierea rece. Scudi ur¬mari jocul ridurilor datorat miscarilor fetei. Femeia vorbea, dar nu se auzea nici un sunet. Scudi ciuli urechile, apropiindu-se de buzele crapate... apropiindu-se... apropiindu-se...
Viziunea disparu brusc. Scudi se trezi tusind, vomând, sus¬tinuta de doua brate puternice.
? Scudi! (Recunoscu vocea alarmata a lui Brett.) Scudi! Ce s-a întâmplat? Era sa te îneci. Cadeai din ce în ce mai jos si...
Sirena tusi din nou, varsând apa calda printre buze. Simti ca se sufoca. Deschise larg gura, lasând aerul sa-i patrunda suie¬rând în plamâni.
? Era sa te îneci! repeta Brett.
Baiatul se straduia sa o tina în echilibru pe trusa de supra¬vietuire. Scudi se lasa sa alunece din nou în apa, apucând pa¬chetul cu o mâna. Întelese imediat ce facuse Brett cu trusa: îi reglase comenzile hidrostatice pentru a pluti deasupra apei, apoi o folosise pe post de pluta.
? Parca adormisesi!
Ce simpatic era, cu figura lui îngrijorata! Scudi îsi înabusi un chicotit. Oare Brett nu stia?
Insularul întoarse capul spre hidropter, de care îi desparteau acum peste o mie de metri.
? Algele, rosti ea printre sughituri.
Vibratia îi rani gâtul.
? Te-ai încurcat printre ele?
? Algele... mi-au intrat în minte. 
Îsi aminti de figura aceea batrâna, de gura deschisa precum un tunel printre gânduri straine.
Cu multe ezitari, reusi sa-i descrie întreaga întâmplare.
? Trebuie sa iesim de-aici, hotarî Brett. Daca îti subjuga mintea?
? Nu vroiau sa-mi faca nici un rau. Parca ar fi încercat sa-mi comunice ceva.
? Ce anume?
? Nu stiu. Poate ca ramasese fara cuvinte.
? De unde stii ca nu vroiau sa-ti faca rau? Era sa te îneci!
? Ai intrat în panica, sopti ea.
? Mi-era teama sa nu te îneci!
? A disparut atunci când ai intrat tu în panica.
? De unde stii?
? Stiu.
Fara a mai astepta alte replici, Scudi regla comenzile trusei de supravietuire, o trase sub ea si începu sa se îndeparteze de hidropter.
Brett, legat de Sirena prin sfoara de la centura, se trezi tras pe neasteptate. Îsi gasi destul de greu echilibrul si cadenta, bol¬borosind nemultumit prin apa rece.
Mult mai târziu, pe luntre, Scudi se gândea daca era bine sau nu sa le relateze si celorlalti doi Insulari experienta traita. Se facuse dimineata, iar sorii aparusera de mult pe cer. Vashon înca nu se vedea la orizont. Înainte de a urca la bordul luntrei, Brett o sfatuise: nu care cumva sa scape vreo vorba de fata cu Twisp. Însa de data aceasta, Sirena simtea ca baiatul nu avea dreptate.
? Twisp o sa-si închipuie ca ne-am scrântit! insistase Brett. Auzi! Sa vorbesti cu algele!
Dar s-a întâmplat cu adevarat, îsi spuse Scudi. Ochii ei se dezlipira de pe silueta adormita a lui Brett, poposind pe fata pescarului, care statea calm cu mâna pe pârghia cârmei. Algele au încercat sa-mi vorbeasca... si chiar mi-au vorbit!
Sirena îsi schimba pozitia iar Brett, sesizând parca miscarea, se trezi brusc din somn. Scudi se sprijini cu coatele de marginea parapetului. El ridica privirea pentru a-i întâlni ochii, dându-si imediat seama la ce se gândea.
Algele!
Tânarul se ridica în capul oaselor, scrutând orizontul pustiu. Vântul crescuse în intensitate si ciufulea coama valurilor, îm¬prastiind vapori de apa, iar Twisp se legana într-un ritm care combina balansul luntrei cu vibratia motorului. Atitudinea lui îi amintea lui Brett de toate campaniile de pescuit petrecute îm¬preuna pe valurile oceanului. Bushka plutea în continuare în lumea visurilor, întins lânga cabina.
Scudi cauta privirea baiatului.
? Ma întreb daca au facut rost de medic, rosti Brett.
? De ce-or fi avut nevoie de el? se întreba fata. Aproape toti cei din adâncuri au pregatire de med-teh.
? Cred ca era vorba de ceva destul de grav. Altfel nu se explica.
Twisp adopta o alta pozitie, dupa care rosti fara a întoarce capul spre cei doi:
? Aveti cam multi medici în lumea voastra. Ati putea sa si vindeti.
Brett întelese ce vroia sa spuna pescarul. Subiectul provoca destul de multa amaraciune printre Insulari. Tehnologia de la suprafata, predominant organica, facea ca majoritatea biologi¬lor ? care, în mod normal, ar fi trebuit sa urmeze medicina ? sa fie atrasi spre domeniul mult mai rentabil al bioingineriei. O situatie de-a dreptul ironica: în timp ce structurile Insulei se bucurau de o întretinere perfecta, Insularii erau obligati sa se descurce cu câtiva medici-tehnicieni si un vraci de familie.
Vocile îl trezira si pe istoric, care se lasa înghitit aproape instantaneu de teama lui enervanta:
? Gallow o sa trimita submersibilul în cautarea noastra!
? Mâine vom ajunge la Insula, declara Twisp.
? Crezi ca poti scapa de Gallow? pufni Bushka.
? Stii ce? Am impresia ca parca ti-ai dori sa ne prinda. (Pescarul arata spre un punct situat mult în fata.) Foarte curând vom intra într-o zona cu alge. Cel care piloteaza un submersibil ar trebui sa se gândeasca de doua ori înainte de a patrunde acolo.
? Submersibilele lor sunt construite din metal, îi aminti Bushka. Au în dotare lansatoare de flacari si cuttere.
Se lasa pe spate cu o expresie morocanoasa.
Brett se ridica în picioare, sprijinind o mâna de marginea parapetului. Privi si el în directia aratata de Twisp. Nici urma de Vashon, însa apa începea sa capete o culoare densa si întu¬necata, tradând prezenta unui imens câmp de alge. Se lasa din nou pe vine, atent sa nu fie rasturnat de ruliul barcii.
Alge.
Când înca se mai aflau în padurea de alge, în apropierea nelinistitoare a hidropterului, el si Scudi hotarâsera sa umfle pluta.
Ramasese surprins sesizând cu câta usurinta începusera sa înainteze pe deasupra frunzelor verzi. Algele nu se agatau de pluta, asa cum faceau în cazul unei ambarcatiuni organice. Lu¬necarea capatase caracterul unei soapte dulci. Doar vâslele scur¬te, ascunse în buzunarele costumului de scafandru, aruncau stropi de apa pe pluta si sfâsiau franzele.
Amintindu-si, Brett gândi: S-a întâmplat. Nimeni nu ne va crede, dar s-a întâmplat cu adevarat!
Desi acum salasuia în amintire, experienta ramânea înfrico¬satoare. Pusese mâna pe o frunza rupta si, imediat, auzise oa¬meni vorbind. Voci mai groase si mai subtiri, multe dialecte, toate amestecându-se cu fosnetul plutei alunecând la suprafata apei. Îsi daduse seama ca nu era nici vis, nici halucinatie. Sur¬prinsese fragmente de conversatie reala!
Pe masura ce atingea frunzele, le simtea întinzându-se spre el prin noapte, cautându-i mâinile înclestate pe vâsle.
Scudi Scudi Scudi Brett Brett Brett
Ecourile numelor i se plimbau în minte creând un fel de muzica, o stranie inflexiune lipsita de efectul perturbator al vân¬tului sau al peretilor organici si lacomi din Insule. Niciodata nu auzise vibratii mai cristaline.
Apoi îi izbi o rafala, determinându-i sa ridice pânza rudi¬mentara. Patinând pe suprafata algelor, înghesuiti în spatele plu¬tei, folosira vâslele pe post de cârma. Scudi supraveghea cu atentie receptorul care cauta drumul spre transmitatorul lui Twisp.
La un moment dat, Sirena ridicase privirea spre o stea stralucitoare, înfipta undeva deasupra orizontului. Arata spre ea:
? Vezi?
Brett cunostea steaua respectiva înca din frageda copilarie. Iesise într-o scurta plimbare cu parintii sai, si fusese primul lucru pe care-l remarcase în noaptea calda de vara. O botezase "steaua grasa".
? Mica Dubla, susura Scudi. Este foarte aproape de punctul în care rasar sorii.
? Când se afla atât de aproape de orizont, poti vedea celu¬lele de hibernare trecând pe acolo. (Arata spre orizontul opus.) Twisp m-a învatat asta.
Scudi chicoti usor, apoi se lipi de el cautând caldura.
? Mama mi-a spus ca, în tineretea ei, Mica Dubla se ridica mult deasupra orizontului. Spre nord. Stii, de fapt este un alt sistem binar. De acolo, sorii nostri se vad foarte clar.
? Pentru ei, probabil ca noi suntem "steaua grasa".
Scudi tacu o bucata de timp, apoi se hotarî sa vorbeasca totusi:
? De ce nu vrei sa discutam despre alge?
? Ce-ar fi de discutat?
Brett îsi auzi vocea, dar parca nu era a lui. Aspra, tepoasa si artificiala.
? Au pronuntat numele noastre, sopti Sirena.
Dezlipi cu delicatete o bucata de frunza de pe dosul palmei.
Brett înghiti cu noduri. Avea limba uscata si grea.
? Da, continua ea. De câte ori le-am atins, am receptionat imagini ? ca într-un vis, sau într-o înregistrare holografica. Imaginile acestea reprezinta simboluri, si daca ma gândesc la ele învat un lucru nou.
? Adica tot mai vrei sa le atingi, dupa ce aproape te-au înecat?
? Le judeci gresit. Vorbeam de perioadele anterioare, când lucram în posturile de observatie. Am învatat de la ele...
? Credeam ca voi le educati pe ele.
? Nu-i chiar asa! Algele m-au ajutat mult, de aceea am avut succes cu matematizarea valurilor. Acum, algele învata cu¬vinte.
? Si ce ti-au spus?
? Numele meu... si numele tau. (Scufunda mâna în apa.) Îmi spun ca ma iubesti, Brett.
? Ce nebunie!
? Ca ma iubesti?
? Nu... ca au aflat. Întelegi ce vreau sa spun.
? Deci este adevarat.
? Scudi... (Se poticni.) Mi se citeste pe fata, nu?
? Da, încuviinta fata. Însa nu trebuie sa te temi. Si eu te iubesc.
Brett simti un torent de fericire arzându-i obrajii.
? Algele au aflat, rosti ea.
Mai târziu, în timp ce statea ghemuit pe podeaua luntrei privind cum distanta pâna la noul câmp de alge se scurteaza vazând cu ochii, cuvintele lui Scudi îi rasunau cu insistenta în minte: "Algele au aflat... algele au aflat..." Erau ca valurile oceanului, ridicându-se si coborând usor.
Au pronuntat numele noastre, gândi el. Recunoasterea aces¬tui fapt nu îi aducea deloc linistea. Cine stie? Poate ne chemau ca sa le servim drept cina.
Se concentra asupra altor cuvinte rostite de Scudi: "Mi-ar placea ca trupurile noastre sa-si gaseasca linistea unul în cela¬lalt."
O tânara foarte practica. Nu era dispusa sa cedeze impulsu¬rilor erotice deoarece asta le-ar fi complicat mult existenta. În schimb, recunostea fara ezitare ca îl dorea. Asteptarea putea fi si ea un lucru placut. Sirena se rezemase cu coatele de parapet. Contemplând-o, Brett intui o putere deosebita în fiinta ei.
? Am intrat în câmpul de alge, anunta ea, aplecându-se pen¬tru a-si înmuia mâna în apa sarata.
Brett si-ar fi dorit sa aiba cuvinte pentru a explica ce dorea ea sa faca, însa era sigur ca ceilalti l-ar fi luat drept nebun.
? Ia priviti acolo! sari Twisp, îndreptând barbia în fata.
Baiatul se ridica în picioare, mijind ochii. Frunzele algelor se agitara, apoi se aplecara în lateral formând un culoar larg si foarte lung. Simti apa clocotind sub carcasa barcii. Apoi îsi dadu seama ca înaintau cu o viteza incredibila.
? Este un curent care are aceeasi directie cu noi, murmura pescarul peste masura de uimit.
? Controlul Curentilor, cârâi Bushka. Poftim! V-am spus eu ca ne-au descoperit! Cine stie unde ne duc!
? Direct spre Vashon, anunta Twisp dupa ce consulta instrumentele.
Scudi scoase mâna din apa si traversa luntrea, înclinând-o.
? Ai grija! striga pescarul.
Sirena ezita putin, apoi se hotarî:
? Algele ne ajuta. Controlul Curentilor nu are nici o lega¬tura.
? De unde stii?
? Pentru ca... algele vorbesc cu mine.
Na! Pâna la urma, tot a facut-o! se încrunta Brett.
Bushka pufni scurt si dispretuitor. 
În schimb, Twisp o fixa în liniste câteva clipe, apoi o în¬demna:
? Mai spune-mi.
? De multa vreme primesc semnale de la alge, începu ea. Se împlinesc trei ani de când constientizez acest lucru. Acum îmi transmit cuvinte. Nu numai mie, ci si lui Brett. L-au chemat pe nume.
Pescarul îndrepta capul spre baiat, care îsi drese glasul:
? Aaaahh... cam asa a fost.
? Stramosii nostri pretindeau ca algele sunt constiente, spuse Twisp. Chiar si Jesus Lewis spunea asta. "Algele formea¬za împreuna o fiinta constienta." Tu esti istoric, Bushka, ar tre¬bui sa stii mai bine.
? Stramosii nostri debitau o gramada de idiotenii!
? Orice fenomen este determinat de o cauza, declara pesca¬rul. (Arata cu capul spre culoarul format în câmpul de alge.) Explica asta!
? Controlul Curentilor. Fata nu stie ce vorbeste.
? Plimba-ti mâna prin apa, îl sfatui Scudi. Atinge algele!
? Sigur, facu Bushka. Adica sa-mi folosesc mâna drept mo¬meala. Cine stie ce prind?
Twisp îi arunca o privire rece si calma, apoi trase de cârma apropiind luntrea de marginea din dreapta a culoarului. Bratul sau extrem de lung trecu de marginea parapetului si atinse apa. Brusc, pe fata i se asternu o expresie de uluiala profunda.
? Nava sa ne apere! murmura el, însa nu-si retrase mâna.
? Ce s-a întâmplat? întreba Brett. 
Înghiti în sec si îsi aminti de senzatia experimentata la contactul cu algele. Daca îsi plimba acum degetele prin apa, putea reface acea legatura? Ideea îl atragea si îl speria în acelasi timp. Desigur, experienta de noaptea trecuta fusese reala, însa habar n-avea care erau intentiile algelor. Si tare mult ar fi dorit sa stie!
Scudi era sa se înece. Lucrul asta nu poate fi negat.
? Un submersibil se îndreapta spre noi, anunta Twisp.
Privira cu totii în spate, însa nu descoperira nici un indiciu.
? Ne-au prins în locator si vor sa ne scufunde, continua pescarul.
Scudi se apleca peste bord, atingând frunzele cu mâna.
? Ajutati-ne! sopti ea. Daca stiti ce este acela ajutor.
Buska amutise, tremurând lânga intrarea în cabina. Fata lui îsi pierdu culoarea, devenind o masca a fricii.
? Gallow! scheuna el. Daca nu v-as fi spus!
Cu o miscare lenta dar ferma, algele închisera canalul, des¬chizând un pasaj spre stânga. Curentul se avânta pe noua traiectorie. Purtata de inertie, remorca tragea puternic în dreapta. Twisp se opinti în pârghia cârmei pentru a intra pe derivatie.
? Canalul se închide în urma noastra, spuse Brett.
? Algele ne ajuta, murmura Scudi. Ne ajuta!
Bushka deschise larg gura, apoi o închise cu zgomot fara a scoate un cuvânt. Se întoarsera cu totii spre locul în care arata el cu degetul. Turnul negru al unui submersibil tritonian sparse stratul de frunze, se înclina violent, apoi disparu. Algele se în¬doira deasupra locului respectiv. Bule gigantice de aer aparura clocotind la suprafata, irizate de un film uleios. Barcile fura lovite de valuri micute, obligându-i pe cei patru sa se tina bine de marginea parapetului.
Turbulenta se potoli la fel de brusc precum începuse, însa barcile îsi continuara balansul. Stropii de apa împroscau puntea. Dupa o vreme, scena recapata aspectul calm.
? Algele au facut asta, glasui Scudi. Încercând sa ne urma¬reasca, submersibilul a început sa foloseasca lansatoarele de fla¬cari si cutterele.
Twisp îndrepta privirea spre locul în care algele înca zvâc¬neau printre bule de aer mai mici. Apuca pârghia cârmei cu ambele mâini, dirijând luntrea spre canalul care se deschidea în fata lor, purtându-i înca o data spre Vashon.
? Zici ca algele au facut asta?
? Da. Au astupat gurile de aerisire. Când echipajul a încer¬cat sa arunce balastul pentru a se ridica la suprafata, algele au patruns în interior prin vane. Echipajul a încercat sa iasa, însa tentaculele i-au sfâsiat si au sfarâmat aparatul.
Scoase grabita mâinile din apa, întrerupând contactul tele¬patic.
? Te-am avertizat ca pot fi periculoase, spuse Brett.
Scudi încuviinta, cu o figura ravasita:
? Au învatat sa ucida!




Fiinta noastra nu a fost oare dizolvata de apa som¬nului?
? Gaston Bachelard,
Poemele viselor,
Manualul Preotului-psihiatru


DUQUE PRIMI UN GHIONT SI SE TREZI. Un ghiont intentionat. În marea piscina organica pe care o împartea cu Vata fusese împins, întepat, busculat si leganat, însa acum era în¬ghiontit pentru prima oara. Ceea ce îl surprindea mai tare era ca Vata însasi comisese grosolania.
Esti treaza! gândi el, însa nu primi nici un raspuns. Nici¬odata nu experimentase o astfel de focalizare, de canalizare a întregii ei prezente. De aceea se smulse din amorteala, duse bratul spre ochiul teafar si ridica pleoapa.
Acest fapt conduse la dublarea urgenta a numarului de supraveghetori în jurul Piscinei Vata. Însa ceea ce zari el merita într-adevar toata atentia. Ochiul stâng al Vata-ei ? caprui, enorm... deschis ? aproape ca îl atingea pe al sau. Înghiti cu noduri. Nu avea nici o îndoiala ca si Vata îl vedea pe el.
Vata? 
Încerca din nou, cu voce tare:
? Vata?
Multimea crescânda scoase la unison o exclamatie sugru¬mata. Duque stia ca PP-ul îsi va face curând aparitia.
Percepu ceva în constiinta... un freamat, un oftat adânc. O boare cu gânduri disimulate. Însa el simtea acele gânduri. Le intuia forta imensa si calma.
Stupefactia îl paralizase. Se obisnuise de mult cu felul în care Vata îi proiecta în minte viziuni terifiante. Asa proceda ea atunci când dorea sa scape de furie, de frustrari... i le arunca lui în cap! Acum îi trimitea o imagine a Preotesei-psihiatru dansând goala în fata oglinzii. O buna bucata de vreme, Vata pastrase pentru ea gândurile cu femeia dezbracata. Flux rosu! Vata era mânioasa! Duque bloca suvoiul de mânie si îsi focaliza ochiul intern asupra trupului Preotesei-psihiatru. Un trup suplu, cu sâni puternici, care îsi agita coapsele albe în ritm halucinant. Piscina devenise insuportabil de calda.
Roba favorita a Simonei Rocksack zacea mototolita la pi¬cioarele sale. Duque îsi dori cu toata forta sa poata atinge acel corp de o salbatica frumusete pe care Preoteasa-psihiatru îl ferea de privirile oamenilor.
Si atunci vazu mâinile. O pereche de mâini mari si albe lunecau pe corpul ei, framântându-i sânii obraznici. Barbatul înalt de lânga ea continua sa-i dezmierde trupul pâna ce acesta înceta sa mai danseze, tremurând de placere. Buzele lui se plim¬bara fierbinti peste umeri, sâni, abdomen... peste coapsele stra¬lucitoare. Claia bogata de par blond atragea precum un magnet degetele Simonei. Îl trase aproape de ea, din ce în ce mai aproape... se întoarse cu fata la oglinda, apoi îsi lipi fesele de pântecul lui si începura sa faca dragoste.
Viziunea lua sfârsit cu o explozie alba si furioasa. În con¬stiinta lui Duque ardea cu litere de foc numele GALLOW. Îsi îndrepta din nou atentia spre ochiul Vata-ei si vazu primejdia.
? Pericol, murmura el. Gallow pericol. Simone, Simone.
Ochiul urias se închise, iar Duque simti ca pântecele îi fu¬sese eliberat de sub strânsoarea unui cleste nemilos. Se lasa pe spate, încercând sa respire cât mai profund. Numarul curiosilor crestea mereu, iar speculatiile lor formulate în soapta îl ajutara sa reintre pe apele somnului.
Atunci când PP-ul sosi în încapere, disparusera toate urmele straniului eveniment relatat de privitori.




Pentru a supravietui Perioadei Delirului, am fost obligati sa înnebunim.
? Iz Bushka,
Fizica Expresiei Politice


BRETT SE TREZI ÎN ZORI, simtind leganarea domoala a luntrei. Scudi dormea ghemuita lânga el, iar Twisp întepenise la locul lui obisnuit ? lânga cârma ? desi barca avansa sub comen¬zile pilotului automat. Luminitele rosii clipeau pe cadranul re¬ceptorului, mentinându-i pe cursul spre Vashon.
Scudi adulmeca de doua-trei ori în somn. O pânza usoara îi ferea de aerul umed al noptii. Brett inspira adânc pe nas si îsi spuse ca niciodata nu va mai putea accepta duhorile care încon¬jurau toate cartierele Insularilor. Prinsese gust pentru aerul filtrat al Tritonilor. Mirosul de peste, miasma grea degajata de trupul lui Twisp... toate acestea îl obligau sa reflecteze mai adânc asu¬pra schimbarii ce îi afectase viata.
Tot asa miroseam si eu. Ce bine ca Scudi m-a întâlnit în apa!
Stia foarte bine ca Tritonii faceau glume pe seama mirosului urât al Insularilor. Iar Insularii care se întorceau la suprafata vorbeau în termeni elogiosi despre aerul placut din adâncuri.
Scudi nu comentase nimic; nici la prima întâlnire cu Twisp, nici când urcase la bordul luntrei. Însa pe figura ei se putea citi clar dezgustul. Încercase sa-l disimuleze de dragul lui Brett, însa reactia fusese elocventa.
Baiatul se simti vinovat pentru aceasta jena neasteptata.
N-ar trebui sa-mi fie rusine cu prietenii mei.
Prima raza a zorilor scalda luntrea într-o lumina rozalie.
Se ridica în picioare.
? Ia-mi locul, pustiule, rosti Twisp cu o voce obosita. Simt nevoia sa trag un pui de somn.
? În regula.
Vorbise în soapta pentru a nu o trezi pe Scudi. Sirena se lipise de el cu spatele si coapsele, de parca cele doua trupuri ar fi fost facute unul pentru celalalt. Mâna cuprinsese talia baiatu¬lui. Brett se desprinse usor.
Ridicând privirea spre cerul senin, gândi: Va fi o zi canicu¬lara. Iesi de sub pânza, simtind vaporii de apa umezindu-i parul si fata. 
Îsi trecu mâna peste frunte, aranjându-si suvitele, si porni sa preia pârghia cârmei.
? O sa fie o zi caniculara, anunta pescarul.
Brett zâmbi, bucuros de coincidenta. Fara îndoiala, acum gândeau amândoi la fel. Scruta orizontul. Barcile pluteau în con¬tinuare pe canalul dintre alge, purtate de curent.
? Nu ti se pare ca mergem cam încet? se interesa el.
? S-au cam consumat bateriile, raspunse Twisp. (Arata cu piciorul spre indicatorul roz al bateriilor cu celule de tipar.) Ori ne oprim sa le încarcam, ori ridicam pânza.
Baiatul îsi umezi vârful degetului în gura, apoi îl ridica la nivelul capului. Nu se simtea decât briza propriei lor înaintari. În rest, totul era calm. Încotro îndrepta ochii, dadea peste frunze de alge plutind lenes la suprafata apei.
? Foarte curând ar trebui sa atingem tarmul Vashon-ului, anunta Twisp. Cât timp dormeati voi, am ascultat programul "Pasarea de mare". Cica totul merge bine!
? Parca ziceai ca vrei sa tragi un pui de somn.
? M-am razgândit. Mai întâi vreau s-ajungem la destinatie. În plus, duc dorul vremurilor când stateam amândoi si flecaream despre toate cele. Nu sunt chiar atât de obosit. De la miezul noptii, de când ti-am luat locul la cârma, am închis de câteva ori ochii.
? Si-ai ascultat radioul, îl completa Brett aratând spre casca receptorului.
? Au comentat niste chestii foarte interesante.
Vorbea în soapta, cu atentia concentrata asupra siluetei lui Bushka.
? Totul merge bine, nu?
? Da. "Pasarea de mare" afirma ca Vashon-ul se afla în vecinatatea unor faleze de culoare neagra care rasar mult deasu¬pra apei. Faleze înalte si valuri spargându-se la tarm. Cica oa¬menii si-ar putea construi locuinte acolo.
Brett lasa imaginatia sa lucreze.
Faleza era un cuvânt pe care-l auzise foarte rar.
? Asta ar însemna sa transportam oameni si toate cele ne¬cesare vietii. Cum putem face asta? Si ce se întâmpla daca ocea¬nul urca din nou?
? Dupa cum vad eu lucrurile, ar trebui sa fii pe jumatate pasare ca sa traiesti pe înaltimile alea, îl aproba Twisp. Doar daca reusesti sa te dispensezi de avantajele oceanului. Unde mai pui ca nu stii daca exista apa dulce.
? Dirijabilele ar putea fi de ajutor.
? Probabil ca daca s-ar construi bazine de acumulare a apei de ploaie..., facu pescarul ridicând sprâncenele. Însa marea pro¬blema care-i framânta pe ei o reprezinta amenintarea Tentacule¬lor Nervoase.
Aflat în partea din fata a luntrei, Bushka aparu de sub pânza si îsi atinti privirea asupra lor.
Brett nu-l lua în seama. Tentacule Nervoase! Nu le cunostea decât din hologramele vizionate la lectiile de istorie. Demoni care infestasera continentele Pandorei înainte de exterminarea algelor si instaurarea Perioadei Delirului!
? Atunci când pamântul va iesi deasupra apei, vor aparea si Tentaculele Nervoase, spuse Twisp. Asa afirma expertii. 
? Întotdeauna exista si reversul medaliei, interveni istoricul.
Duse mâna la gura, cascând cu pofta.
Brett îsi dadu seama ca ceva se schimbase în Bushka. De când versiunea sa referitoare la scufundarea Insulei Guemes fu¬sese acceptata, secatura de pâna atunci se transformase într-un personaj tragi-comic.
S-a schimbat cu adevarat, sau îl privim noi dintr-un alt unghi?
Scudi se ridica si dadu pânza la o parte.
? Mi s-a parut mie, sau am auzit pe cineva pomenind despre Tentaculele Nervoase? întreba ea.
Brett îi aduse la cunostinta subiectul discutiei.
? Deci Vashon se afla lânga o portiune de uscat? Pamânt adevarat?
? Asa spun ei, încuviinta Twisp.
Se apleca si smuci o pereche de fire. Imediat, pasarile în¬cepura sa se agite, împrastiind stropi de apa rece. Mai ales pe îmbracamintea lui Bushka.
? Pe dintii Navei! tresari el. E rece!
? Te trezeste de-a binelea, chicoti pescarul. Închipuie-ti ce...
Se întrerupse brusc, aplecând capul într-o parte si ciulind urechile.
Ceilalti auzira si ei, îndreptând capetele înspre directia din care percepeau suierul unui statoreactor. Apoi vazura o linie alba undeva dincolo de alge.
? Un hidropter, sari Bushka. Pe noi ne cauta!
? Instrumentele lor sunt concentrate asupra noastra, desco¬peri Twisp.
? Nu Vashon este destinatia lor. Pe noi ne cauta! repeta Bushka.
? S-ar putea sa aiba dreptate, interveni Brett.
Pescarul coborî gânditor barbia, apoi se hotarî:
? Brett, tu si cu Scudi luati-va costumele de scafandru si trusele alea. Va ascundeti sub apa, printre alge. Bushka, vezi ca pe puntea din fata ai sa gasesti un sac verde si ponosit. Adu-l încoace.
Brett, în timp ce se chinuia sa-si traga costumul, îsi aminti de continutul sacului cu pricina.
? Ce vrei sa faci cu plasa de rezerva? întreba el.
? Cum ce fac? Doar am iesit la pescuit, nu?
? Eu n-am costum de scafandru, se plânse Bushka.
? Ai sa te ascunzi în cabina, sub punte, îi arunca pescarul. Haide, voi doi sariti peste bord! Mai repede, Scudi! Întindeti plasa peste alge.
Dupa ce terminara în cea mai mare graba pregatirile, Bushka disparu sub pânza, ascunzându-se sub puntea din fata; Brett si Scudi se asezara pe marginea parapetului, apoi se ros¬togolira pe spate în apa tragând plasa dupa ei. Zumzetul hidrop¬terului crestea sensibil în intensitate.
Twisp privi în directia sunetului. Distanta dintre el si aparat era înca mare ? aproximativ opt kilometri ? dar scadea cu o rapiditate incredibila. Lua pasarile si le închise în colivie. Apoi gasi câteva murene uscate, le agata de capetele a doua sfori, si le dadu drumul în apa pe post de momeala.
Pluta!
Aceasta se legana alaturi de barca-remorca precum o baliza luminoasa. Întinse bratul lung, prinse frânghia si o trase spre el. Apuca pluta, desfacu orificiul de evacuare a aerului, o desumfla cât putu el de bine, apoi o ascunse sub scaun. Cu coada ochiului, vazu ca Brett si Scudi luau ceva din remorca. Harpon? Ce nai¬ba? Ar face mai bine sa se grabeasca!
Ceva mai linistit, efectua o ultima inspectie vizuala. Bushka se ghemuise sub punte... plasa de pescuit atârna în urma... tinerii se scufundasera sub frunzele algelor. La ce-i trebuie lui Brett harponul? Algele îi protejeaza foarte bine. Pot respira la ada¬postul frunzelor.
Opri motorul si scoase pistolul-laser din ascunzatoare, pu¬nându-l la îndemâna sub un prosop.
? Bushka, striga el, sa stai nemiscat ca un peste mort. Daca nu sunt ei, îti fac semn sa iesi. Însa deocamdata nu putem fi siguri. (Îsi trecu dosul palmei pe deasupra gurii.) Iata-i.
Hidropterul evolua pe deasupra algelor, dând ocol celor doua ambarcatiuni. Frunzele mari tresarira la contactul neplacut cu suprafetele portante. Twisp ridica mâna, în semn de salut si vazu dungi verzi desenate pe costumele noilor veniti. Inspira adânc pentru a-si calma bataile inimii si a alunga tremurul din genunchi.
Fii pregatit sa actionezi, îsi spuse, dar pastreaza-ti calmul.
Aparatul se hotarî sa intre pe canalul dintre alge, apropiin¬du-se de barci din stânga-spate. Suierul statoreactoarelor scazu pâna la o soapta aproape insesizabila. Un val puternic porni dinspre hidropter, leganând luntrea si trezind protestele stridente ale pasarilor.
Twisp ridica înca o data mâna în semn de salut, apoi arata cu degetul spre plasa de pescuit, prevenindu-i pe cei din hidrop¬ter sa vireze mai mult spre stânga. Când distanta dintre ei scazu pâna la douazeci de metri, striga puternic:
? Vreme buna si cala plina!
Strânse mânerul pistolului. Valurile neregulate ridicate de aparatul metalic loveau puternic carcasa luntrei, împroscându-l cu spuma.
Nu primi nici un raspuns dinspre hidropter, care acum se apropiase la nici zece metri proiectând asupra lui o umbra ame¬nintatoare. În cele din urma sasul se deschise, permitând aparitia unui Triton. Dungile si petele verzi desenate pe costumul de scafandru creau o impresie stranie. Aparatul pluti înca putin, apoi se opri complet.
Tritonul striga în jos spre Twisp:
? Credeam ca Mutii nu ies niciodata singuri la pescuit!
? Ai crezut gresit.
? Credeam ca Mutii pescuiesc în apropierea Insulelor, ca sa nu le piarda niciodata din vedere!
? Uite ca eu sunt mai cu mot.
Noul venit îsi plimba ochii pe deasupra barcilor, urmarind felul în care plasa de pescuit agita apa. Apoi se întoarse spre Twisp:
? Ti-ai întins plasa peste alge. Ai putea s-o pierzi!
? Algele adapostesc pesti, rosti pescarul. (Îsi pastra vocea calma, monotona. Ba chiar reusi sa gaseasca un zâmbet) Pes¬carii sunt obligati sa urmareasca pestele.
Sub carcasa hidropterului, prea jos pentru ca Tritonul sa poata banui ceva, Scudi iesi la suprafata dupa aer. Apoi disparu din nou.
? Unde-i pestele prins?
? Ce te intereseaza pe tine?
Tritonul se lasa pe vine, aruncând o privire dispretuitoare:
? Mai plosnita-de-rahat, uite cum stau lucrurile! Termina cu obrazniciile, ca altfel s-ar putea sa dispari fara urma! Eu am sa-ti pun niste întrebari, iar tu ai sa-mi raspunzi. Daca-mi plac ras¬punsurile, îti pastrezi plasa, barca, încarcatura... poate chiar si viata. Ai înteles?
Pescarul tacu din gura. Cu coada ochiului îl zari pe Brett aparând la suprafata. Tinea în mâna harponul luat din remorca, si se îndrepta spre partea din spate a hidropterului.
Ce vrea sa faca? Fir-ar sa fie! S-a apropiat prea mult de luntre, nu pot folosi scutul de protectie daca mi se ofera ocazia.
? Am înteles, facu el într-un târziu. Deocamdata n-am prins nimic. De-abia am întins plasa.
Cei doi tineri disparura în partea cealalta a monstrului me¬talic.
? Ai mai întâlnit pe cineva? întreba Tritonul.
? De la valul seismic încoace, nu.
Tritonul studie fata aspra si bronzata a pescarului.
? De atunci te afli pe valuri? 
În vocea sa se putea citi admiratia.
? Da, raspunse Twisp.
? Si n-ai prins nimic? latra celalalt renuntând brusc la ad¬miratie. Nu te prea pricepi la pescuit, îmi dau seama. Si nici sa spui minciuni. Vezi ca vin spre tine! Nu care cumva sa faci vreo miscare gresita. 
Îsi comunica intentiile cuiva din interiorul hidropterului, apoi scoase o scara scurta.
Miscarile sale erau iuti, bine controlate, necesitând o energie minima. Twisp îsi nota în minte acest lucru si mirosi pri¬mejdia plutind în aer.
Omul asta îsi stapâneste la perfectie trupul, folosindu-l ca pe o arma. Va fi dificil sa-l iau prin surprindere. Însa si Twisp îsi cunostea propria forta fizica. Ridicase de nenumarate ori pla¬se pline cu peste. În plus, atingerea cu metalul pistolului-laser îi dadea un sentiment de încredere.
Tritonul se pregati sa paseasca pe puntea luntrei, pipaind cu un picior marginea parapetului. Twisp facu un pas în spate pen¬tru a compensa deplasarea centrului de greutate. Tritonul zâmbi, luând ambele mâini de pe scara. Pescarul întinse bratul ca pentru a-l ajuta si îi permise sa simta atingerea ferma a mâinii pâna balansul pe ruliu se potoli suficient de mult. Apoi, cu o miscare continua, se îndrepta spre Triton înclinând puternic barca si re¬tragând mâna. Celalalt se arunca speriat în fata. Twisp îl prinse, îl trase spre el, apoi îi încolaci bratul pe dupa gât. Cu cealalta mâna cauta pistolul si i-l lipi de ceafa.
? Nu misca, altfel s-ar putea sa dispari fara urma!
? Haide, Mutule, ucide-ma! gâfâi Tritonul zmucindu-se din toate puterile.
Twisp strânse si mai tare. Fibrele musculare ? care de obicei ridicau plasele fara nici un alt ajutor ? se umflara ca niste od¬goane.
? Spune-le colegilor tai sa iasa afara! mârâi el.
? N-o sa iasa afara, si te va ucide! reusi sa pronunte Trito¬nul. 
Începu din nou sa se zbata. Prinse marginea parapetului, încercând sa-l dezechilibreze pe Twisp.
Pescarul ridica pistolul si-l izbi zdravan în moalele capului. Tritonul icni scurt, prabusindu-se fara vlaga.
Dupa o scurta ezitare, Twisp îndrepta teava armei spre sasul deschis si începu sa urce. Nu-i placea deloc ideea de a sta expus pe treptele scarii, dar nu avea alta alternativa.
Brett aparu pe neasteptate în pragul sasului, zari pistolul îndreptat spre el si se lasa repede la podea.
? Am pus mâna pe hidropter! Nu trage!
Pescarul remarca sânge pe umarul stâng al baiatului si mur¬mura cu strângere de inima:
? Esti ranit?
? Nu. Nu eu. Însa cred ca l-am omorât pe Tritonul din cabina. Scudi încearca sa-l ajute. (Tresari înfiorat.) N-a vrut sa se opreasca. S-a napustit spre harpon!
? Era singurul?
? Da. Au venit doar ei doi. Hidropterul asta este cel pe care l-a furat Scudi.
? Bushka, striga Twisp, fa si tu ceva util! Îti dau un Triton sa-l legi bine.
Aseza trupul inconstient pe carcasa motorului. Bushka îsi facu aparitia în patru labe, tragând o sfoara dupa el. Trasaturile îi erau schimonosite de teama, si parca nu îndraznea sa se apro¬pie de Tritonul lesinat. 
? Îl cunosti? întreba pescarul.
? Da. Îl cheama Cypher. Lucreaza pentru Gallow.
Scudi îsi facu aparitia lânga Brett, palida si cu ochii mariti de neliniste.
? A murit, grai ea. Îmi tot spunea sa-i oferim trupul drept hrana algelor. 
Îsi framânta mâinile patate de sânge de parca ar fi vrut sa le ascunda.
? Nici asta n-a vrut sa se predea. (Twisp arunca o privire spre Tritonul de lânga ei. Bushka îi legase deja încheieturile mâinilor la spate, pregatind sfoara pentru glezne.) Niste fanatici!
Apoi întoarse capul spre Scudi, care introducea un cutit cu mâner negru în buzunarul fixat pe coapsa.
? Cum ati intrat? dori el sa stie.
? Pe partea cealalta se afla trapa pentru scafandri, îi explica Brett. Scudi s-a priceput s-o deschida. Am asteptat pâna ce Tri¬tonul asta a coborât pe luntre, apoi am intrat. Pilotul nu si-a dat seama decât prea târziu, când noi îi cazuseram deja în spate. (Vorbea repede, aproape pe nerasuflate.) De ce s-a napustit la mine, Queets? Vedea foarte bine ca am un harpon în mâna.
? Pentru ca era prost, îl lamuri Twisp. Bine ca tu nu esti.
O privi din nou pe Scudi, apoi coborî ochii spre cutitul de la coapsa. Sirena îsi dadu seama.
? Nu eram sigura. Daca se prefacea?
Fata asta stie sa-si poarte de grija, gândi Twisp. Terminându-si treaba, Bushka se ridica în picioare. Întoarse capul spre hidropter si spuse satisfacut:
? Am facut rost de o masina a-ntâia!
Tritonul tresari, bolborosind ceva de neînteles.
? Pustiule!
Twisp folosise tonul de comanda pe care, dupa atâtea zile petrecute împreuna pe valuri, Brett îl cunostea foarte bine.
? Domnule? raspunse el instinctiv.
? Crezi ca ar fi întelept sa ne mutam la bordul hidrop¬terului?
Brett zâmbi cu toata gura:
? Da, domnule. Este mai mare, mai rapid, mai mobil si mai rezistent. Cred ca am face foarte bine daca ne-am muta.
? Scudi, putem încarca barcile în el?
? Trapa este suficient de larga iar loc avem din belsug. În plus, exista si un troliu.
? Bine, facu pescarul. Brett, o iei pe Scudi si începeti sa transbordati echipamentele. Iz împreuna cu mine vom încerca sa scoatem ceva de la rahatul asta!
? Daca vrei sa dai o mâna de ajutor copiilor, nu te sfii! se oferi Bushka. Pot sa ma descurc singur cu el.
Lovi cu vârful piciorului trupul înca neputincios.
Twisp îl studie cu atentie câteva clipe, remarcând expresia de hotarâre pe care o împrumutasera trasaturile sale. Istoricul îsi canaliza întreaga mânie spre prizonier.
? Bine, accepta el. Afla care le erau intentiile.
Bushka încuviinta.
Pescarul lega parâma de o suprafata portanta a hidrop¬terului, situata chiar sub scara. Începura transbordarea.
Dupa golirea celor doua barci, Twisp îsi permise o pauza. Îi auzi pe cei doi tineri carând ultimele instrumente la bordul aparatului metalic. În zecile de curse efectuate între luntre si hidropter, se atinsesera, se ciocnisera, se frecasera unul de cela¬lalt... bineînteles, cât mai discret posibil. Privindu-i, pescarul simtea cum buna dispozitie pune stapânire pe întreaga lui fiinta. Nimic în lume nu se compara cu dragostea, gândi el.
Bushka se lasa pe calcâie, îndreptând ochii necrutatori spre captiv.
? A ciripit ceva? întreba Twisp de la înaltimea sasului.
? Au pus mâna pe Seful Justitiei.
? La naiba! Stai cu ochii pe el. Noi o sa aducem remorca la bord.
Chiar si cu ajutorul troliului, urcarea barcii se dovedi un adevarat chin. Scudi deschise poarta unui imens compartiment, apoi îi ajuta pe Twisp si Brett sa traga luntrea înauntru si sa o prinda de perete cu ajutorul unor cleme speciale.
Scudi pasi pe punte, întoarse capul si deveni rigida:
? Veniti sa vedeti! striga ea.
Devenise palida ca un nor inundat de razele solare.
Twisp se grabi sa ajunga lânga ea, urmat de Brett.
Tritonul fusese dezbracat si suspendat de încheieturile mâi¬nilor, legate la spate si ridicate pâna la nivelul omoplatilor. Ge¬nunchii de-abia atingeau puntea. Bushka se aplecase amenintator, tinând în mâna un cutit pescaresc cu vârful îndrep¬tat spre pântecele captivului. Costumul de scafandru zacea un¬deva mai departe, facut ferfenita. Muschii Tritonului se înrosisera puternic, în contrast cu buzele subtiri si albe, iar ume¬rii pareau gata-gata sa iasa din încheieturi. Penisul era o bucata de came încordata de frica, încercând sa se retraga la adapostul pelvisului.
? Ce se întâmpla aici? întreba pescarul.
? Ai vrut informatii, scrâsni Bushka. Le vei avea! Am exer¬sat câteva dintre trucurile în care Zent se pretindea specialist.
Twisp se lasa pe vine încercând sa-si stapâneasca reactia de repulsie.
? Serios? facu el. 
Îsi dadu dintr-o data seama ca istoricul suferise o transfor¬mare. Nu mai era naufragiatul plângacios pe care îl smulsese dintre valurile oceanului. Noul Bushka vorbea calm si rece. Ges¬turile sale tradau o fermitate implacabila.
? Cica algele îi fac nemuritori! "Dupa ce trec în nefiinta, trupurile noastre devin hrana pentru alge." I-am promis ca am sa-l ard si ca am sa-i pastrez cenusa.
? Dezleaga-l, Iz, porunci Twisp. Nu trebuie sa te porti cu el în felul asta. Este o fiinta umana! Urca-l pâna aici!
Pe fata lui Bushka trecu în zbor o expresie de nemultumire. Apoi se întoarse si taie legaturile captivului. Tritonul îsi misca încet bratele pentru a repune sângele în circulatie.
? Pretinde ca algele îi ajuta sa-si pastreze identitatea, amintirile... totul!
Scudi îl trase pe Brett lânga ea, soptindu-i la ureche:
? Este foarte posibil!
Acesta încuviinta simplu, coborând din nou privirea spre puntea luntrei. Ceea ce a facut Bushka este de-a dreptul revol¬tator!
Intuind starea baiatului, Scudi continua:
? Chiar crezi ca Iz ar fi fost în stare sa-l ucida si dupa aceea sa-l incinereze?
Brett înghiti în sec. Sinceritatea îl obliga sa spuna:
? Si eu am înfipt harponul în celalalt individ, nu?
? A fost altceva! Acela te-ar fi omorât fara a mai sta pe gânduri. Însa cel de fata este neputincios.
? Nu-mi dau seama.
? Pe mine ma sperie, murmura Scudi.
Hidropterul se zmuci o data... apoi înca o data. În spatele aparatului aparu o zona de apa învolburata.
? Plasa, rosti Brett. Twisp a taiat-o.
Si îl doare sufletul. Întotdeauna i se frânge inima atunci când pestii mor degeaba.
Un vânt racoros sufla asupra lor, facându-i sa ridice ochii spre cer. Norii se apropiau dinspre nord, iar apa începu sa se framânte vizibil. Canalul deschis de alge îi conducea în conti¬nuare spre Vashon.
? Credeam ca va fi o zi caniculara, spuse Brett.
? Vântul s-a schimbat, rosti Twisp. Daca se înrautatesc con¬ditiile meteo, Vashon risca sa dea de necazuri. Hai sa tragem repede luntrea la bord.
Zis si facut. Apoi revenira în cabina de comanda, alaturi de Scudi si Bushka. Sirena ocupa scaunul pilotului, în timp ce Bushka ramase deoparte framântându-si degetele si aruncând priviri mânioase.
? Iz, i se adresa Twisp, chiar l-ai fi ars de viu?
? De fiecare data când închid ochii, nu îmi apar decât ima¬gini cu Guemes si Gallow. (Îndrepta capul de parca ar fi vrut sa priveasca prin pereti, spre cabina în care îl închisesera pe Tri¬ton.) Stiu ca dupa aceea as regreta teribil, dar...
Ridica din umeri.
? Asta nu-i un raspuns.
? Cred ca as fi facut-o!
? Sa stii ca nu te-ar fi ajutat sa dormi mai bine, rosti Twisp. (Întoarse capul spre Scudi.) Spre Vashon!
Sirena porni statoreactoarele. În scurt tirnp hidropterul se lansa pe canalul dintre alge, atingând usor valurile mai înalte.
Pescarul îi facu semn lui Bushka sa vina cu el si se asezara pe o canapea, în partea din spate a cabinei pilotului.
? Ti-a spus cum l-au capturat pe Keel?
? Da, l-au rapit de la bordul unui alt hidropter. Atunci aveau doua aparate.
? Unde se afla Gallow?
? A plecat spre Postul de Observare Douazeci si Doi, cu celalalt aparat. Acolo actioneaza echipa de recuperare a rache¬telor. Gallow crede ca celulele de hibernare adapostesc o întrea¬ga armata, iar cel care le deschide o va comanda dupa bunul plac. Vrea sa detina controlul asupra lansarii si recuperarii. Pro¬babil îsi închipuie ca nu va întâlni mari obstacole în cale.
? Este posibil?
? Ca celulele de hibernare sa adaposteasca o armata? pufni istoricul. Orice este posibil. Chiar sa iasa de acolo si sa traga în noi fara nici o discriminare.
? Ce intentii are cu Judecatorul?
? Sa faca un schimb. El contra Vata-ei. O vrea pe Vata.
? Gallow e nebun! izbucni Twisp. Am fost în Centru si am vazut Complexul Vata. Este enorm. Nu au cum sa...
? Cu un submersibil, se poate. Taie Insula în bucati, izolea¬za Complexul Vata si îl remorcheaza. Este posibil.
? Au nevoie de medici...
? Au medic, îl întrerupse Bushka. Când l-au rapit pe Keel, au pus mâna si pe Kareen Ale. Gallow s-a gândit la toate.
Asupra cabinei de comanda se asternu linistea, perturbata doar de zumzetul molcom al statoreactoarelor. Suprafetele por¬tante patinau din când în când pe coama valurilor.
Pescarul îndrepta privirea spre scaunul pilotului:
? Scudi, ne putem folosi de radio pentru a lua legatura cu Vashon-ul?
? Desigur, însa putem fi auziti si de alte urechi curioase, raspunse ea fara a întoarce capul.
Twisp clatina din cap, furios ca nu putea lua o hotarâre.
Bushka se repezi deodata spre pistolul-laser din buzunarul pescarului, puse mâna pe el si i-l lipi de coaste.
? Ridica-te! scrâsni el.
Stupefiat, Twisp se conforma.
? Ai grija sa nu faci vreo miscare gresita, îl sfatui istoricul. Stiu ca esti foarte puternic.
Brett zari arma din mâna lui Bushka:
? Ce te-a...
? Stai jos!
Brett se prabusi în scaunul de lânga Scudi, care înregistra scena cu coada ochiului apoi se concentra din nou asupra cur¬sului.
? Chiar daca transmitem mesajul prin radio, chiar daca-l ducem noi personal, tot aia e! începu Bushka. Gallow va afla ca secretul lui a fost desconspirat. Dar daca actionam acum, avem avantajul surprizei. El îsi închipuie ca hidropterul acesta înca îi apartine.
? Ce vrei sa spui? întreba Twisp. 
? Întoarce, Scudi! Mergem sa-l vânam pe Gallow. Trebuia sa-l fi ucis atunci când am avut ocazia!




Gresiti când spuneti ca sunt tatal ei. Eu n-am fost decât un instrument pentru conceperea Vata-ei. În cazul de fata, "tata" si "fiica" nu reflecta realitatea. La nas¬tere, Vata a fost mai mult decât suma partilor partici¬pante la actul de concepere. Urmasii nostri trebuie sa stie asta: Vata este mai mult mama pentru noi decât sora pentru ei.
? Kerro Panille,
Documente de Familie


UMBRA PANILLE statea cufundat în penumbra salii de Control a Curentilor, spunându-si ca în Kareen Ale descoperise în sfârsit femeia vietii sale. Datorita ei capatase convingerea ca doar progeniturile tritoniene-normale puteau asigura perpetuarea omenirii pe aceasta planeta.
Controlul Curentilor devenise un vulcan activ, sarcinile obisnuite fiind lasate la o parte. În momentul de fata, prioritate aveau apropiata lansare a rachetei si alerta galbena cauzata de esuarea Vashon-ului pe fundul oceanului.
? De prea multa vreme oamenii acestia depun eforturi in¬credibile, murmura pentru sine.
Trimiteau impulsuri spre câmpurile cu alge... cifrele albastre ale indicatoarelor repetau semnalele primite de la senzorii de deriva... rapoartele dirijabilelor defilau pe monitoare.
Eu nu as urca în asa ceva, gândi el. Dirijabilele evoluau într-un mediu caracterizat de curenti instabili si fenomene imprevizibile. Aerul era mult mai periculos decât apa.
Aici suntem în siguranta. Pentru el, notiunea de siguranta capatase o noua dimensiune. Dorea sa traiasca, pentru a sta cât mai mult timp alaturi de femeia iubita.
Oare unde-o fi acum? De când se despartisera, îsi punea mereu aceasta întrebare. Probabil ca ajunsese deja la Baza de Lansare. Nu-i facea deloc placere sa se gândeasca la distanta care îi separa... distanta însemna timp. Timp pierdut. Dupa ul¬tima noapte petrecuta împreuna, tânjea s-o aiba mereu alaturi.
Îl duruse capul si, desi oboseala îi amortise întreg trupul, nu reusise sa doarma. De fiecare data când închidea pleoapele, imagini cutremuratoare i se plimbau în spatele ochilor. Supra¬vietuitorii guemesieni mânjind podeaua cu sângele lor... bucati de carne si oase, mate, suferinta, gemete... toate pluteau precum fantomele în spatiul aglomerat al încaperii.
Kareen era si ea la fel de epuizata. Nu discutara mult pe drumul spre apartamentul ei, constienti doar de nevoia de a fi împreuna, de a se impregna cu viata dupa ce atâta vreme fuse¬sera împresurati de moarte. Parasisera statia de transport tinân¬du-se de mâna, iar Panille încercase din rasputeri sa se controleze. Daca s-ar fi relaxat, o mânie teribila ar fi explodat în el. Îsi simtea pântecele strâns într-o centura fierbinte si ne¬crutatoare.
Suprafata agitata a apei trimitea în adâncuri un straniu joc de lumini care, alaturi de cadenta pasilor rasunând pe culoar, îi dadu o senzatie de detasare hipnotica. Simtea ca plutea undeva deasupra. Bratele obosite si obrazul Sirenei lipit de umarul sau emanau o profunda si calda tandrete, întreaga ei fiinta era în¬conjurata de vraja. Acum nu o mai suspecta ca încercase sa-l manevreze prin farmecele trupului ei.
Odata ajunsi în apartament, Panille contempla un peisaj subacvatic cu totul diferit: în fata ochilor îi aparuse o gradina luxurianta, cu ferigi unduind în voia curentilor si pesti-fluture jucându-se printre frunze de diferite marimi si forme. O coloana impresionanta de alge urca în spirala spre suprafata, unde mis¬carea valurilor le descolacea si le facea sa semene cu serpii din basme.
Moartea si dezastrul Insulei Guemes ramasesera undeva în urma, departe. Nu aveau ce cauta aici.
Distinse cu greu Bariera Albastra, cu gradinile sale de lalele palide ale caror petale se închideau si se deschideau ca niste guri. Creveti minusculi si portocalii se plimbau din planta în planta hranindu-se cu stamine. Kareen îl conduse în dormitor.
Nu pierdura timpul cu ezitari. Sirena se înalta pe vârfuri, strivindu-si buzele de ale sale, si deschise pleoapele privindu-l în ochi. Panille reusi sa se vada oglindit în pupilele negre. Pal¬mele ei i se plimbara mai întâi pe piept, apoi urcara spre ceafa si smulsera bentita. Avea degete puternice si sigure. Degete de chirurg, gândi el. Umerii puternici ai barbatului fura acoperiti de suvitele negre ale parului. Mâinile lui mângâiara trupul de femeie, oprindu-se în cele din urma asupra tunicii pentru a-i desface pe rând nasturii.
Se dezbracara unul pe celalalt, încet, fara un cuvânt. Lumi¬na din camera prinse triunghiul rosu de pe pântecele ei, jucân¬du-se printre firele de par. Panille simti sfârcul tare ca un nas de copil împungându-i coastele.
Noi am hotarât sa traim, îsi spuse el.
Imaginea Sirenei devenise o vibratie subtila, o mantra care alunga toate dubiile din propria sa lume interioara. În memorie nu mai exista nimic în afara de ei doi si de cele doua trupuri perfect complementare.
Nici nu patrunse bine în lumea somnului, când Kareen îl trezi brusc printr-un tipat ascutit si se agata de el ca un copil ce cauta protectie.
? Am avut un cosmar, sopti ea.
? O realitate urâta este mai grava.
? Visurile sunt reale atunci când te afli în ele. Stii, de fiecare data când ma gândesc la noi doi raul si urâtul dispar. Ne vinde¬cam reciproc.
Cuvintele si atingerea calda a trupului ei îi redara vigoarea. Kareen suspina, trecu deasupra... apoi, cu o miscare lina si curgatoare îl facu sa intre adânc în ea. Sânii frecau dulce pieptul barbatului, într-o miscare de du-te-vino. Suflurile lor se contopira, vazu buzele rosii strigându-l pe nume si simti trapul ei transpirat prabusindu-se moale peste al lui.
O strânse cu drag, mângâindu-i spatele.
? Kareen?
? Mmm? 
? Îmi face placere sa-ti rostesc numele.
Tresari, revenind la realitatea din sala de Control al Curen¬tilor. Repeta de câteva ori în soapta numele ei, descoperind ca îi facea bine.
Poarta principala se deschise brusc în spatele sau. Auzi un suier puternic, dovada a faptului ca nu se respectase procedura regulamentara de închidere a sasului exterior. Surprins, începu sa îndrepte capul în directia respectiva, însa simti un metal rece apasându-i sira spinarii. Coborî prudent privirea si descoperi ca era vorba de un pistol-laser. Îl recunoscu usor pe intrus ? Gulf Nakano, omul lui Gallow. Matahala elibera intrarea împingân¬du-l pe Panille câtiva pasi în fata. În urma sa intrara alti trei Tritoni, îmbracati în costume de scafandru, înarmati si foarte seriosi.
? Ce-i asta? întreba Umbra.
? Sssst! îi porunci Nakano. (Le facu semn tovarasilor sai sa ia pozitie, apoi se adresa celor din sala.) Toata lumea se ridica în picioare!
Nou-venitii se deplasara rapid si eficient, ocupând pozitii echidistante în apropiere de centrul încaperii. Un operator se opuse, însa fu pocnit peste obraz si trimis la podea. Panille deschise gura sa spuna ceva, însa palma grea si uriasa a lui Nakano îi acoperi întreaga fata.
? Lasa-te de prostii, Panille, daca vrei sa ramâi în viata.
Cei trei atacatori îsi reglara armele pentru foc cu raza scurta si începura sa devasteze sala de Control al Curentilor. Plasma¬sticla se topea sfârâind ca apa pe o plita încinsa, consolele se prabuseau într-o explozie de scântei, prin aer începura sa zboare fragmente negre din vinii. Totul se desfasura metodic, cu o în¬fioratoare cruzime. Dupa un minut, Panille îsi dadu seama ca vor avea nevoie de cel putin un an pentru a reface acest... acest adevarat creier.
Distrugerea aceasta îl indigna si îl paraliza în acelasi timp. Asistentii sai se lipisera de pereti, aruncând priviri îngrozite. Operatorul lovit beneficia de atentia unei femei care îngenun¬chease lânga el stergându-i fata însângerata cu un colt al propriei camasi.
? Am capturat-o pe Kareen Ale, îl anunta Nakano. Nu stiu de ce, dar am impresia ca te intereseaza.
Panille simti o gheara în piept.
? Siguranta ei depinde de felul în care vei coopera, continua matahala. Trebuie sa vii cu noi. Te vom pune pe o targa, pre¬tinzând ca esti ranit si te transportam la infirmerie.
? Dar de fapt, unde vreti sa ma duceti?
? Nu te intereseaza. Deocamdata spune-mi daca vrei sa vii de buna voie.
Panille înghiti în sec, apoi încuviinta.
? La plecare vom suda usa interioara. Nu te teme, toti vor fi în siguranta. La sosirea urmatorului schimb, cei dinauntru vor putea sa iasa nevatamati.
Unul dintre intrusi facu un pas în fata.
? Nakano, suiera el pe lânga umarul lui Panille, Gallow a spus ca trebuie sa...
? Gura! Eu sunt seful aici. Urmatorul schimb nu va sosi aici decât peste patru ore. Avem ragaz suficient.
La un semn al lui Nakano, doi dintre oamenii sai luara o targa din rastelul cu targi. Panille se aseza pe ea si se lasa încins cu curelele de fixare. Fu învelit cu o patura.
? Deci nu uitati, se adresa Nakano tovarasilor cu care veni¬se. Este vorba de o urgenta. Ne grabim, însa nu alergam. Aveti grija ca trebuie sa aiba mereu capul doar înainte. Panille, tu tii ochii închisi de parca ti-ai fi pierdut cunostinta. În caz contrar, voi avea grija sa ti-o pierzi cu adevarat.
? Am înteles.
? N-am vrea ca prietena ta sa pateasca ceva neplacut.
Acest gând îl chinui pe Panille în timp ce era transportat pe coridoare.
De ce tocmai eu? Cum de am capatat o asemenea impor¬tanta în ochii lui Gallow?
Se oprira în dreptul primei statii de transport prin tuburi. Nakano forma codul "Urgenta". Vehiculul opri prompt în fata lor, iar cei câtiva calatori aruncara priviri furisate spre trupul lungit pe targa.
? Carantina! rosti scurt matahala. Toata lumea iese afara! Nu va apropiati prea mult.
? Ce-a patit? întreba o femeie facând câtiva pasi înapoi.
? Nu stim. O boala necunoscuta, luata de la Muti. Îl trans¬portam la Centru, dupa care vom steriliza vehiculul.
Pasagerii iesira în graba, lasând loc liber brancardierilor. Usile se închisera alunecând, vehiculul porni, si de-abia atunci îsi permise Nakano sa chicoteasca:
? La primul stranut, la prima durere, toti vor da navala peste medicii din infirmerii.
? De ce atâta graba? se interesa Panille. Si pentru ce ati distrus Controlul Curentilor?
? Problema Guemes fiind rezolvata, lansarea va avea loc în scurt timp. Numaratoarea inversa a început deja. Actiunea noas¬tra trebuie sa se desfasoare rapid si fara piedici, de aceea ne-am prefacut ca e vorba de o problema medicala serioasa. În rest... secret!
? Dar ce legatura exista între noi si lansare?
? Exista! Ne îndreptam spre Postul de Observatie Douazeci si Doi, unde vor fi aduse celulele de hibernare.
Panille simti un val fierbinte de adrenalina invadându-i trupul. Celulele de hibernare!
? De ce ma duceti acolo?
? Am creat un nou centru de control al curentilor, pe care tu îl vei dirija.
? Te credeam mai istet. Nu mi-as fi închipuit ca ai sa intri în plasa lui Gallow.
Un surâs discret se instala pe figura diforma a lui Nakano. 
? În celulele de hibernare se afla sute sau poate chiar mii de oameni, rosti el. Noi îi vom elibera. Vom distrage închisoarea în care au stat închisi milenii întregi.
Panille, fixat fiind de targa, nu putea decât sa-si plimbe privirea. Ceilalti trei erau luminati de acelasi zâmbet extaziat si idiot.
? Oamenii din celulele de hibernare? întreba el în soapta.
Nakano încuviinta.
? Curati din punct de vedere genetic. Oameni puri.
? Dar voi habar n-aveti ce se afla acolo, pe orbita, insista Panille. Nimeni nu stie.
? Gallow stie, pronunta scurt Nakano. 
În vocea lui se facea simtita dorinta de a crede.
Panoul aflat în plafon prinse deodata viata si anunta:
? Baza Bravo, centru de îmbarcare în dirijabile.
Portile alunecara lateral. Panille fu transportat pe o plat¬forma, sub un joc de lumini proiectat prin hublourile din plaz. Întredeschise usor pleoapele.
O baza de îmbarcare în dirijabile? Dar au spus ca... Apoi îsi dadu seama: aveau sa-l transporte pe calea aerului.
Fu tentat sa deschida larg ochii, însa reusi sa se abtina. N-avea rost sa strice tocmai acum totul si sa puna în pericol siguranta iubitei.
Targa se clatina în ritmul pasilor. La un moment dat auzi vocea lui Nakano:
? Faceti loc! Urgenta medicala.
Printre gene, reusi sa distinga interiorul gondolei ? o sfera aplatizata, cu diametral de aproximativ zece metri. Era cons¬truita aproape în întregime din plasmasticla, având o calota ce¬nusie deasupra balonului. Se simti entuziasmat si înfricosat în acelasi timp, nedumerit de activitatea intensa. Auzi sasul închi¬zându-se, apoi vocea lui Nakano:
? Am reusit! Fii linistit, Panille. Suntem în siguranta.
Îi desfacura legaturile, iar el se ridica în capul oaselor.
? Pornim peste doua minute, anunta pilotul.
Umbra ridica privirea spre balonul portocaliu ? care înca nu era complet umflat, faldurile sale acoperind mare parte din cabina. Odata iesiti din tubul de lansare, se va umple cu hidro¬gen. Întorcând capul în dreapta si în stânga, zari doua reactoare cu hidrogen care urmau sa asigure forta de înaintare prin atmo¬sfera.
Fura zguduiti de vibratia unui cablu de ridicare.
? Legati-va centurile, îi sfatui pilotul. Vremea e cam urâta astazi.
Panille se trezi împins într-un scaun lânga Nakano si fixat cu ajutorul unei centuri prinse în jurul taliei. Îsi concentra atentia asupra pilotului. Nimeni nu scotea un cuvânt. Nu se mai auzeau decât butoanele actionate de pilot. Clac-clac-clac. Parca asistau la o conversatie între scoici.
? Deschideti trapa, ordona pilotul într-un microfon atasat la baza gâtului.
Balonul portocaliu fu împresurat de un halo stralucitor.
Cabina se zgudui iar Panille întoarse privirea spre stânga, având pe moment impresia ca gondola statea pe loc iar tubul de lansare cobora cu o viteza din ce în ce mai mare.
Zgomotul produs de troliu înceta brusc, lasând sa se auda frecarea dintre balon si peretii tubului, apoi lumina zilei patrunse în cabina. Panille auzi o exclamatie admirativa. Pluteau încet deasupra oceanului, leganându-se sub balonul portocaliu care începuse sa capete proportii. Reactoarele pornira cu un geamat prelung, oprind leganarea gondolei.
Vremea era noroasa, si în scurt timp intrara în mijlocul unei furtuni. 
? Îmi pare rau însa conditiile meteo nu ne permit sa urma¬rim pe viu lansarea rachetei, rosti pilotul. (Atinse comutatorul din stânga sa si imagini prinsera viata pe ecranul unui monitor.) Cu toate acestea, vom vedea transmisia oficiala.
De acolo de unde se afla, Panille nu reusea sa distinga bine imaginile, iar pilotul taiase sunetul. Iesira din zona turbulenta, dar apa ce se scurgea de pe balonul portocaliu inunda în conti¬nuare peretii transparenti. Apoi cabina fu agitata de miscari vio¬lente si dezordonate, obligând pilotul sa-si foloseasca întreaga maiestrie pentru a o stabiliza. Gesturile sale disperate nu aveau prea mare efect. Fetele rapitorilor capatasera o culoare verzuie, nesanatoasa, care nu avea nici o legatura cu nuanta camuflajului.
? Ce se întâmpla? rasuna o voce de femeie în spatele lui Panille.
O voce inconfundabila. Umbra încremeni, apoi întoarse în¬cet capul. Kareen. Fusese postata lânga sas, ascunsa privirilor sale. Fata i se albise cumplit iar ochii devenisera umbre întune¬cate deasupra obrajilor. Privea în gol.
Panille simti un imens gol în stomac.
? Kareen, o chema el.
Nu primi raspuns.
Gondola continua sa se zbata la cheremul fortelor naturii.
? Ce se întâmpla? mormai îngrijorat Nakano.
Pilotul arata cu degetul spre un indicator montat în partea dreapta a panoului de bord. Panille îsi dezlipi ochii de pe figura înspaimântata a Sirenei. Nu putea distinge toate informatiile afi¬sate pe panoul de comanda, ci doar ultimele doua cifre ale unui numar care se schimba cu o viteza ametitoare.
? Frecventa de ghidare, explica pilotul. Nu vrea sa se cen¬treze pe tinta.
? Daca nu ne fixam pe frecventa corecta nu putem ajunge la destinatie, rosti Nakano cuprins de panica.
Pilotul retrase mâna, iar Panille avu ocazia sa vada înca o data ecranul. Imaginile disparusera, fiind înlocuite de benzi di¬forme, pulsatorii si variat colorate. 
? Încearca radioul, porunci Nakano. Ne vor ghida pe cale verbala.
? Asta si fac! sari iritat pilotul.
Apasa câteva butoane, si dadu volumul la maxim. Gondola fu umpluta de un sunet strident si pulsatoriu.
? Asta-i tot ce reusesc sa prind! Apar tot felul de interfe¬rente. O muzica stranie.
? Modulatii, murmura Panille. Seamana cu o melodie com¬pusa pe ordinator.
? Poftim?
Panille repeta afirmatia facuta, apoi întoarse capul spre Kareen. De ce îi evita privirea? Era foarte palida. Oare o dro¬gasera?
? Altimetrul nu mai functioneaza! scrâsni pilotul. Plutim în deriva. Sa vad daca putem urca deasupra norilor astora bleste¬mati. 
Începu sa apese înfrigurat pe butoane si sa miste manetele de comanda. Însa dirijabilul nu reactiona în nici un fel.
? La naiba! înjura el.
Umbra îsi arunca din nou ochii spre panoul de bord. Nu îi spuse lui Nakano, însa notele îi erau foarte familiare. Ca de altfel si imaginile aparute pe ecran. Vazuse de multe ori acelasi lucru afisat pe monitoarele din sala de Control al Curentilor. Asa raspundeau algele dupa ce primeau instructiuni de modificare a curentilor.




Refulatii manifesta aceleasi psihoze si nevroze ca si întemnitatii. Asa cum cei din urma fug daca li se da drumul, refulatii explodeaza atunci când sunt confrun¬tati cu propria lor conditie.
? Raja Toma,
Jurnale


17 ALKI, 468. 
În captivitate la Postul de Observare Douazeci si Doi.
Gelozia se dovedeste un bun profesor, daca o lasi sa se manifeste. Chiar si Seful Justitiei poate învata multe din gelozia pe care o are fata de Tritoni. În comparatie cu ei, noi ? Insu¬larii ? ducem o viata sordida. Suntem saraci. Printre saraci nu exista secrete. Mizeria si transpiratia care ne-au impregnat viata favorizeaza raspândirea informatiilor si zvonurilor. Chiar si cele mai tainice afaceri devin publice. Spre deosebire de noi, Tritonii au facut din secret un mod de viata. Este unul dintre numeroa¬sele luxuri cu care îsi condimenteaza existenta.
Secretul începe cu izolarea.
Ca Sef al Justitiei si Presedinte al Comitetului Formelor de Viata, îmi plac încaperile izolate. Deci as putea spune ca prizo¬nieratul de fata nu ma deranjeaza teribil de tare. Am scapat de sirurile de cubicule în care trebuie sa tii capul asezat pe ge¬nunchi de-atâta înghesuiala. Gata cu pasii care te calca pe degete în mijlocul noptii! Gata cu amantii înflacarati care îti dau ghion¬turi în spate.
Privilegii si intimitate, iata doua lucruri la care oricine as¬pira. Însa aici, în adâncuri, intimitatea are prioritate.
Captivitatea îmi aduce un gen mai special de intimitate. Nemilosii Verzi nu pot întelege acest lucru. Gardienii mei par epuizati si plictisiti. Plictiseala deschide cai spre inima secrete¬lor, deci sunt pregatit sa ascult. Viata lor a devenit si viata mea. Cât de putin înteleg ei adevaratul secret! Habar n-au de versurile care se formeaza acum în mintea mea pentru a înregistra toata aceasta experienta si a o împartasi cu altii ? daca doresc si daca reusesc sa supravietuiesc pâna când mi se va oferi ocazia. Fa¬naticii acestia nu au nici un pic de îndurare. Guemes reprezinta dovada ca pot comite crime îngrozitoare cu multa usurinta si eficacitate... cu entuziasm, chiar. Nu-mi fac mari sperante ca voi iesi viu de aici.
Cu exceptia activitatii în cadrul Comisiei, foarte putine lu¬cruri îmi vor perpetua existenta în memoria celorlalti. Recunosc ca sunt putin cam mândru de cariera mea. Am câteva regrete referitoare la optiunile extraprofesionale. Copilul pe care Carolyn si cu mine ar fi trebuit sa-l avem... cred ca ar fi fost fetita. Acum as fi avut nepoti. De ce m-am opus nasterii lor? De frica? Ar fi fost niste copii minunati! Si destepti, desigur, asa cum este Carolyn.
Gallow se întreaba de ce stau aici cu ochii întredeschisi. Uneori ma vede si râde. Viseaza sa domine lumea. În privinta asta, nu exista nici o diferenta între el si tatal lui Scudi. Ryan Wang dadea oamenilor de mâncare pentru a obtine controlul asupra lor. GeLaar Gallow are alta metoda. El ucide! Celelalte diferente dintre ei sunt la fel de profunde. Presupun ca moartea este o forma de dominare absoluta. Exista multe feluri de moar¬te. Înteleg bine acest lucru deoarece nu am nepoti. Nu-i am decât pe cei ale caror vieti au trecut prin mâinile mele. Pe aceia care traiesc datorita faptului ca eu am spus "da".
Ma întreb unde l-o fi trimis Gallow pe colosul acela, Nakano. Un adevarat monstru... În aparenta. Imaginea perfecta a unui terorist. Însa motivatiile sale nu plutesc la suprafata. Nimeni nu poate spune despre el ca este transparent. Atunci când forta brutala nu-si are rostul, mâinile lui stiu sa mângâie.
Hidropterul pe care ma aflu pluteste la punct fix, undeva sub suprafata apei. Secret. Intimitate. Linistea care domneste aici poate fi de-a dreptul teribila. Mintea glumeste cu mine în ale¬gerea cuvintelor; jocul mi se pare captivant. Si intimitatea este captivanta. Insularii nu cunosc realitatea vietii din adâncuri. Îsi închipuie ca exista doar intimitate, si din aceasta cauza sunt invidiosi. Ei nu-si dau seama ca exista si liniste. Oare semenii mei o vor trai vreodata? Nu-mi vine sa cred ca PP-ul va cere tuturor Insularilor sa se mute în adâncuri. Cum ar putea-o face? Unde sa ne instaleze Tritonii ca sa nu-si piarda pretioasa intimi¬tate? Însa nu atât teama de Nava cât invidia ne va îndemna sa îndeplinim ordinul. Sunt sigur ca Nava nu s-ar angaja într-un astfel de plan decât prin aluzii subtile. Iar aluziile sufera foarte multe modificari atunci când sunt interpretate de oameni. E ca proiectia prin intermediul unor oglinzi strâmbe. Pentru ca sa înteleg clar acest lucru, nu trebuie decât sa ma aplec putin asupra cronicilor, în special asupra scrierilor acelui PP rebel, Raja Toma. Ahh, Toma, ce supravietuitor perfect ai fost! Sunt recu¬noscator Navei ca gândurile tale au ajuns pâna la mine. Pentru ca si eu stiu cum este sa fii închis în cusca. Si eu stiu cum este sa fii refulat. Datorita tie am ajuns sa ma cunosc mai bine. Ca si tine, ma pot întoarce spre amintirile mele pentru a gasi com¬panie. Iar tu esti printre ele.
Algele ne înregistreaza. Nici un lacat nu va mai bloca poarta spre amintiri. Niciodata.




Daca nu stii nimic despre cifre, nu poti aprecia coincidentele.
? Scudi Wang


BRETT ADMIRA STAPÂNIREA DE SINE de care dadea dovada Scudi. Desi atmosfera din cabina de comanda era foarte încarcata, Sirena îsi concentrase atentia exclusiv asupra mane¬vrelor. Lumina diminetii stralucea puternic, iar hidropterul îsi continua evolutia pe deasupra apei, evitând frunzele de alge care se puteau prinde de traversele suprafetelor portante. Erau mo¬mente când Brett avea impresia ca algele se dadeau intentionat la o parte, deschizându-le canale speciale. Ne îndruma? De ce ar face una ca asta? Din când în când, Scudi deschidea larg ochii. Ce vedea ea în canalele acelea pentru a avea o astfel de reactie? Tenul ei bronzat palea la auzul discutiei în contradicto¬riu pe care o purtau Twisp si Bushka, însa conducea aparatul spre punctul de întâlnire cu Gallow.
Reactia ei nu este deloc naturala, gândi baiatul. Bushka îsi pierduse mintile daca îsi închipuia ca patru oameni îl puteau surprinde si neutraliza pe Gallow. Este obligatoriu ca Vashon sa afle ce se petrece! Scudi trebuie sa-si dea seama de asta!
O ora mai târziu, iesira din zona puternic populata cu alge. Apa devenise mai adânca, iar valurile înalte izbeau suprafetele portante ale hidropterului.
Bushka statea singur în fotoliul de comanda, dupa ce îl obligase pe Twisp sa se aseze pe podea undeva departe de el. Tritonul captiv zacea între ei fara a scoate un sunet, legat pre¬cum un Nemilos care se încurcase în frunzele algelor. Deschidea din când în când ochii pentru a arunca o privire în jur.
Pescarul statea linistit, asteptând o ocazie favorabila pentru a actiona. Brett îl întelegea foarte bine. N-are rost sa te certi prea mult cu cineva care tine în mâna un pistol-laser. 
Îsi îndrepta atentia spre profilul lui Scudi, care scruta concentrata întinderea oceanului si se încorda ori de câte ori avea de dat o comanda pentru schimbarea cursului. Sesiza cu uimire ca un muschi îi tremura pe obraz.
? Scudi, s-a întâmplat ceva? întreba el îngrijorat.
Sirena strânse mansa directiei pâna i se albira încheieturile degetelor. Asa cum statea în scaunul de pilotaj, înconjurata de imensul panou cu instrumente de bord, parea o fetita mica si neajutorata. Purta în continuare costumul de scafandru. Brett zari o iritatie rosie în zona gâtului ? acolo unde materialul freca pielea ? si deveni constient ca si pe el îl deranja acelasi lucru.
? Scudi?
? E-n regula, sopti ea de-abia auzit.
Inspira adânc si se lasa moale pe spatarul tapitat al scaunu¬lui. Baiatul vazu ca încheieturile degetelor încep sa capete o culoare normala. Hidropterul se zguduia din încheieturi la con¬tactul din ce în ca mai des cu valurile. Oare cât mai rezista tratamentului asta? Twisp si Bushka începura din nou o con¬versatie, însa vorbeau prea încet pentru ca ceilalti sa poata înte¬lege ceva. Brett întoarse capul spre ei si îsi focaliza atentia asupra pistolului-laser pe care istoricul îl tinea cu hotarâre în mâna. Teava era îndreptata pe o directie care cadea între Twisp si Triton.
Care erau intentiile reale ale lui Bushka? Era mânat doar de furie? Fara îndoiala, nu va reusi sa scape vreodata de amintirile masacrului la care participase. Însa uciderea lui Gallow nu era de natura sa alunge fantomele. Dimpotriva.
Scudi se apleca spre Brett soptindu-i:
? Vom întâlni o furtuna puternica.
Baiatul privi împrejur, cercetând realitatea aflata dincolo de peretii transparenti. De-abia acum remarca schimbarea dramati¬ca a conditiilor meteorologice. Vântul începuse sa sufle în rafale dinspre stânga, retezând coama valurilor si desenând linii înspu¬mate pe suprafata apei. În departare, norii coborâsera o cortina grea de ploaie, contopindu-se astfel cu oceanul întunecat. Ziua capatase dintr-o data caracteristici metalice si reci. Ridica ochii spre vectorul de pozitie afisat pe monitorul superior si încerca sa estimeze timpul ramas pâna la întâlnirea cu Gallow si haita sa de Nemilosi Verzi.
? Doua ore? întreba el.
? Cred ca vom întârzia, rosti Scudi aratând cu barbia spre furtuna din departare. Leaga-ti centura de siguranta.
Brett se conforma cu promptitudine.
Apoi ploaia cazu peste ei. Vizibilitatea scazu sub o suta de metri. Picaturile uriase loveau cu furie carcasa metalica a apa¬ratului si în cele din urma reusira sa învinga capacitatea jeturilor de aer care foloseau drept stergatoare de parbriz. Scudi reduse tractiunea motoarelor. Hidropterul începu sa izbeasca si mai pu¬ternic valurile înalte.
? Ce se întâmpla? tresari Bushka.
? Furtuna, raspunse Sirena. Priveste!
? Când vom ajunge la destinatie?
Vocea sa capatase un nou ton, sesiza Brett. Nu era chiar frica... Neliniste? Incertitudine? Bushka ? la fel ca toti Insu¬larii ? avea o admiratie deosebita pentru hidroptere, însa nu le prea întelegea. Cum se comportau într-o situatie ca aceasta? Vor fi nevoiti sa se opreasca si sa coboare în adâncuri asteptând trecerea furtunii?
? Nu stiu, facu Scudi. Dar foarte curând vom fi nevoiti sa încetinim chiar si mai mult.
? Sa nu pierdem timpul! porunci Bushka.
Luminozitatea scazuse puternic în cabina, iar valurile de afara se aratau puse pe rele ? se transformasera în talazuri imense si lungi, curbate, cu crestele înspumate. Totusi, hidropterul continua sa înainteze printr-un canal deschis de alge.
Scudi aprinse luminile în cabina si începu sa acorde o aten¬tie sporita monitoarelor panoului de bord.
Brett îsi vazu propria imagine reflectata de plaz si ramase uimit. Chica de par blond îi înconjura scafârlia ca un halo sal¬batic. Ochii devenisera doua gauri în care se putea pierde, ca¬patând aceeasi culoare cenusie si întunecata ca si furtuna sau ca blana unui Nemilos. Pentru prima oara îsi dadu seama cât de mult se apropia înfatisarea lui de standardele tritoniene.
As putea fi acceptat fara nici o problema.
Se întreba cât de mult figura acest fapt în atractia pe care Scudi o manifesta fata de el. Gândul venise brusc, luându-i prin surprindere. Îl departa si în acelasi timp îl apropia de ea. Un Insular si o Sirena. Asa vor fi mereu. Cu ce pericole se putea confrunta un astfel de cuplu?
Scudi îi vazu privirea intensa îndreptata spre plaz.
? Vezi ceva? întreba ea.
Brett îsi dadu imediat seama ca îl întreba daca ochii sai supersensibili îi erau de vreun folos în conditiile de fata.
? Nu. Pentru ochii mei, ploaia este la fel de rea ca si pentru ai tai. Ai încredere în instrumente.
? Vom fi obligati sa încetinim. Iar daca starea vremii se înrautateste, vom coborî în adâncuri. Niciodata n-am...
Fu întrerupta brusc de o zguduitura puternica. Structura de rezistenta a hidropterului protesta atât de violent încât baiatul crezu ca se rupsese. Scudi reduse imediat viteza. Aparatul patina pe coama unui val, înclinându-se cu nasul în fata. Apoi, o data cu valul urmator, se cabra puternic. Desi era bine prins în scaun, Brett avu impresia ca smucelile îi taiau respiratia. 
În spate se auzira miscari dezordonate, bufnituri si înjura¬turi. Bushka, sprijinindu-se de spatarul fotoliului, încerca sa-si recupereze echilibrul. Avusese grija sa nu se desparta de pisto¬lul-laser. Twisp si Tritonul fusesera învalmasiti într-un colt. Pes¬carul împinse captivul la o parte si, sprijinindu-se de perete cu bratul sau lung, se ridica în picioare.
? Ce se întâmpla? urla Bushka.
Gasi un mâner de sprijin montat pe perete, îl prinse, si se arunca din nou în fotoliu.
? Am intrat printre alge, îl informa Scudi. S-au agatat de suportii suprafetelor portante. Am fost nevoita sa le pliez, însa nu intra complet în locas.
Brett ramase cu ochii pe Bushka. Hidropterul plutea pe apa, leganat puternic de miscarea valurilor, în timp ce motoarele abia mai trimiteau un zumzet slab. O banuia pe Scudi ca exagerase gravitatea situatiei. Însa totul depindea acum de ea. Bushka pa¬rea nehotarât. Capul sau mare se înclina o data cu aparatul, încercând sa priveasca peste umarul Sirenei la furtuna de afara. Baiatul îsi spuse deodata ca si Bushka avea o înfatisare frapant de asemanatoare cu a Tritonilor: umeri largi si puternici conti¬nuati cu brate fine si mâini aproape delicate.
Valurile si rafalele de vânt îsi întetira atacul.
? În fata noastra se afla o zona întesata cu alge, explica Scudi. Nu stiu ce cauta aici. Probabil au fost smulse de furtuna si purtate pâna aici. Nu am curaj sa folosesc patinele.
? Ce putem face? întreba Bushka.
? Mai întâi va trebui sa curat suportii pentru a putea retrage suprafetele portante. Altfel, s-ar putea sa se deterioreze. Integri¬tatea structurii este vitala pentru sistemul de comanda, mai ales daca vom fi nevoiti sa ne scufundam.
? Dupa ce curatam suportii, vom folosi din nou suprafetele portante, propuse Bushka. Trebuie sa ajungem la Postul de Observare înainte ca Gallow sa intre la banuieli!
? Daca se deterioreaza un suport în timp ce ne deplasam cu viteza mare, s-ar putea sa ne coste foarte scump. (Scudi arata spre Triton.) Întreaba-l si pe el.
Bushka întoarse capul în directia captivului.
? Ce importanta mai are? facu acesta ridicând din umeri. Daca murim printre alge, devenim nemuritori.
? Cred ca ti-a confirmat spusele, Scudi, interveni pescarul. Deci, cum curatam suportii?
? Manual. Cineva trebuie sa iasa afara.
? Pe vremea asta?
Twisp fixa cu privirea talazurile. Înspumate care abia se mai distingeau pe fondul cenusiu si metalic al furtunii. Hidropterul plutea ca o jucarie, spargând valurile si rasucindu-se la fiecare rafala de vânt.
? Vom folosi cablurile de siguranta, rosti Scudi. Nu e prima oara când fac asa ceva. (Apasa butonul de transfer pentru a activa comenzile lui Brett.) Preiei tu comanda, Brett. Ai grija, mai ales atunci când ajungi pe crestele valurilor, pentru ca vântul are tendinta sa ne arunce în lateral. Suprafetele portante fiind pe jumatate iesite, va fi greu sa stapânesti comenzile.
Baiatul apuca mansa directiei, simtindu-si palmele acoperite cu o pelicula fina de transpiratie.
Scudi îsi scoase centura de siguranta si se ridica în picioare, tinându-se bine de spatarul scaunului pentru a nu fi dezechili¬brata de balansul salbatic.
? Cine ma ajuta? întreba ea.
? Eu! se oferi Twisp. Spune-mi ce sa fac.
? Ia stati asa! sari Bushka. (Îi studie pe cei doi câteva clipe.) Daca faceti vreo prostie, pustiul va avea de suferit!
? Se pare ca ai învatat multe de la Gallow, pufni Twisp. Sigur îti este dusman?
Bushka se albi de mânie, însa nu scoase nici un cuvânt.
Pescarul ridica din umeri si, folosindu-se de mânerele de sprijin montate în pereti, porni spre sas.
? Scudi? arunca el peste umar.
? Imediat! rosti Sirena. (Se întoarse spre Brett.) Încearca sa-l tii cât mai stabil posibil. Afara este prapad.
? Poate ca ar trebui sa vin eu cu tine.
? Nu... Twsip nu se pricepe sa manevreze un hidropter.
? Atunci eu si cu el...
? Nu stiti cum se curata suportii. Asa este cel mai bine. Vom avea grija de noi. (Se apleca brusc, sarutându-l pe obraz.) Nu te teme.
Brett ramase cu o senzatie calda de siguranta. Avea impresia ca stie exact cum trebuie sa actioneze comenzile.
Bushka verifica legaturile Tritonului, apoi lua loc pe scau¬nul lui Scudi, lânga Brett. Acesta îi arunca o privire pe furis, observând ca piedica pistolului era în continuare trasa.
Valurile grele îi izbeau piezis, iar hidropterul abia mai avea suficienta viteza pentru a se orienta. Se auzira voci pe punte. Scudi îi striga ceva lui Twisp. Cabina fu scaldata de un val. Doua alte valuri îi ridicara brusc, producându-le un gol în sto¬mac. Apoi se trezira în fata unui talaz imens, care se curba în fata lor si îsi sparse creasta înspumata în nasul aparatului. Acesta se înclina pe spate pâna ajunse aproape la verticala, cazu în golul lasat de trecerea talazului si fu înghitit de valurile urmatoare. Structura de rezistenta se cutremura îngrozitor. Îsi pierdura cu totii simtul orientarii, în timp ce Brett se lupta eroic sa ridice nasul aparatului la suprafata.
Twisp striga ceva. Vocea sa disperata rasuna deodata pe culoar, înfîgându-se în urechile baiatului.
? Brett! Întoarce! S-a rupt cablul de siguranta al lui Scudi!
Fara a se mai întreba daca hidropterul putea suporta o ase¬menea manevra, Brett trase zdravan de mansa spre stânga, pas¬trând-o în acea pozitie. Aparatul se roti pe coama unui talaz, patina în lateral si se repezi cu nasul în apa. Pasajul fu inundat iar apa patrunse clocotind în cabina, ridicându-l pe Tritonul cap¬tiv si proiectându-l peste Bushka. Valul urmator era sa-i dea peste cap. Reusira sa iasa la suprafata, continuând sa evolueze pe o traiectorie aproximativ circulara. Brett simti apa navalind în cabina si îsi dadu seama ca pescarul deschisese trapa din spate pentru a se face auzit.
Gaseste-o! se ruga el. Ar fi vrut sa abandoneze comenzile si sa fuga spre Scudi, sa o ajute, însa stia ca trebuie sa mentina hidropterul pe traiectorie. Twisp avea multa experienta. Se va descurca!
Apa din cabina le ajunsese pâna aproape de talie. Auzi înjuraturile lui Bushka, si îl vazu straduindu-se tina pe loc trupul Tritonului. 
În mintea sa începu sa rasune o vibratie: Scudi Scudi Scudi...
Vacarmul din cabina scazu deodata.
? A închis sasul! striga istoricul.
? Ajuta-i, Bushka! urla Brett. Fa si tu ceva util, macar o singura data!
Hidropterul se ridica din nou pe creasta unui val, înclinân¬du-se greu pe o parte din cauza apei din cabina.
? Nu e nevoie! facu Bushka. A gasit-o!
? Poti reintra pe cursul stabilit. (Era vocea lui Twisp, rasu¬nându-i în ceafa, însa nu întoarse capul.) Fii linistit, n-a patit nimic.
Brett întoarse hidropterul, spargând un val urias. Aparatul se înclina în fata, iar apa din cabina se aduna spre panoul de bord. Auzi clar zgomotul pompelor muncind de zor sub podea. Risca o privire înapoi, zarindu-si iubita atârnând fara vlaga pe umarul pescarului.
Twisp închise usa, apoi aseza trupul fetei pe fotoliul de comanda.
? Respira, spuse el. (Se apleca asupra ei, punându-i degetele pe gât.) Pulsul este puternic, dar s-a lovit cu capul de învelisul metalic si a lesinat.
? Ati curatat suportii? întreba Bushka.
? Rahat! izbucni Twisp.
? I-ati curatat?
? Da, am curatat afurisitii tai de suporti!
Brett ridica privirea spre monitorul de deasupra si initie o giratie de zece grade, înabusindu-si în acelasi timp o reactie violenta fata de Bushka. Însa acesta cauta de zor ceva pe panoul din fata sa.
? Trebuie sa retragem suprafetele portante, facu el. Asta era ideea, nu? 
Îsi plimba degetele pe deasupra consolei si pe monitor apa¬ru deodata o schema. O cerceta câteva momente, apoi manevra comenzile din partea sa de panou. Dupa câteva clipe îsi dadura seama ca reusise. Hhhhsssss... clank! Suprafetele portante intra¬sera în locasuri.
? Vezi ca nu te-ai încadrat pe curs! sari el dupa aceea.
? Fac tot ce pot, reactiona Brett nemultumit. Daca nu intram piezis în valuri, pâna la urma o sa fim sfarâmati.
? Daca minti, esti mort!
? Poftim! Preia tu comanda daca te pricepi mai bine ca mine! rosti Brett luând mâinile de pe mansa.
Bushka îi lipi teava pistolului de frunte:
? Continua sa pilotezi si nu mai face pe desteptul.
Brett puse mâna pe mansa la timp pentru a înfrunta noul val. Aparatul devenise mai usor de manevrat. Undeva pe panou se aprinsese un buton verde sub care scria: "Suprafetele portante repliate."
Bushka roti scaunul aducându-i într-o pozitie din care îi putea supraveghea atât pe Brett cât si pe Twisp. Tritonul legat zacea lânga scaunul lui, palid ca un mort. Însa respira.
? Intentiile mele nu s-au schimbat, rosti Bushka. (În vocea sa se facu simtita o nota de isterie.) Mergem în continuare la întâlnirea cu Gallow.
Twisp o lega pe Scudi de fotoliu si se aseza lânga ea, pas¬trându-si mâna pe un suport montat în perete. Privi peste umarul lui istoricului.
? Ce este ala? se interesa el aratând spre monitorul din pla¬fon.
Bushka nu se întoarse.
Brett ridica ochii. Pe ecran clipea un hexagon verde-stralu¬citor, undeva în dreapta traiectoriei.
? Ce este ala? repeta Twisp.
Baiatul se apleca asupra consolei si ceru identificarea elementelor de pe ecran.
Lânga hexagon aparu un comentariu: "Postul de Observare Douazeci si Doi."
? Statia de recuperare a celulelor de hibernare, explica Brett. Probabil ca Gallow se afla acolo. Scudi ne-a dus chiar la tinta.
? Condu-ne în interior! porunci Bushka.
Brett modifica din nou cursul, încercând sa-si aminteasca tot ce-i spusese Scudi referitor la proiectul de recuperare a ce¬lulelor de pe orbita. Descoperi ca nu stia prea multe.
? De ce clipeste? întreba din nou pescarul.
? Cred ca face asa atunci când intri în raza lor de detectie, îsi dadu Brett cu parerea. Sau poate ca adâncimea apei scade periculos de mult.
? Crezi? se zbârli Bushka.
? Nu cunosc instrumentele astea mai bine decât tine, se supara baiatul. Daca îti închipui ca te pricepi mai bine, de ce nu treci tu la comenzi?
? Arunca niste apa pe fata aia si trezeste-o, porunci istori¬cul. (Vocea îi suna din nou sparta. Îndrepta pistolul spre Brett, adresându-i-se lui Twisp.) Stai cuminte, Twisp! Altfel, pustiul se va trezi cu o gaura în cap!
Cu mâna ramasa libera, începu sa apese clapele consolei.
? Sunteti niste incompetenti, murmura el. Totul se afla aici, nu trebuie decât sa stii ce sa ceri.
Instructiunile începura sa se deruleze pe ecran.
? Pe testiculele Navei! rosti Twisp înjuratura sa preferata. Ce-i aia?
Prin peretele transparent inundat de apa, undeva spre stân¬ga, Brett zari o pata mare si portocalie plutind pe apa. Se apleca deasupra consolei pentru a privi mai atent. Era ceva lung si portocaliu care întrerupea monotonia cenusiu-întunecata a furtu¬nii. În jurul obiectului se înfasurasera alge.
Hidropterul se apropia rapid de pata portocalie. Brett se apleca spre babord, pregatindu-se sa o observe mai bine.
? Balonul unui dirijabil, se lamuri Bushka. Cum s-or fi pra¬busit?
? Vedeti cumva gondola? întreba Twisp. Brett! Ramâi sub vânt si ai grija sa nu te încurci în balon, pentru ca actioneaza precum o ancora flotanta.
Brett coti putin spre stânga si patrunse în depresiunea lasata de un talaz, balansându-se periculos pe creasta celui urmator. Descoperi gondola, o umbra întunecata plutind pe valuri. Balo¬nul portocaliu înlantuit de alge o tinea pe loc si, într-o anumita masura, netezea furia oarba a apei. Hidropterul ajunse din nou pe coama unui val. Baiatul reusi sa distinga figuri înspaimântate lipite de peretii gondolei.
? Sunt oameni acolo! striga Twisp. Le-am vazut fetele!
? La naiba! se razvrati Bushka. La naiba, la naiba, la naiba!
? Trebuie sa-i salvam, rosti Brett. Nu-i putem lasa acolo.
? Stiu!
Scudi începu deodata sa murmure... cuvinte pe care iubitul ei nu le întelegea.
? Nu va speriati, îsi revine! îi anunta Twisp. Bushka, tu vino aici si ai grija de ea pâna ma duc eu sa vad cum aducem gondola mai aproape de noi.
? Ai vreo idee? întreba Bushka.
? Am sa înot pâna acolo! Ce altceva as putea face? Brett, încearca sa pastrezi hidropterul la punct fix!
? Sunt Tritoni, spuse Bushka. De ce nu ne arunca o frân¬ghie?
? Pentru ca gondola se va duce la fund în clipa în care ei vor deschide sasul.
? Ce... ce se întâmpla? rasuna vocea limpede a Sirenei.
Bushka îsi desfacu legaturile, îndreptându-se spre ea. Auzi¬ra sasul deschizându-se, apoi închizându-se la loc. Istoricul ras¬punse soptit la întrebarea lui Scudi.
? Un dirijabil? Unde ne aflam? 
? În apropiere de Postul de Observare Douazeci si Doi. Unde te duci? Stai locului!
? De-aici preiau eu comanda aparatului! Apa este foarte putin adânca. Foarte putin adânca. Ne putem...
? Bine! Fa ce trebuie sa faci.
Brett simti pasii târsâindu-se pe podea, apa picurând din costumul ud... apoi mâna ei prinzându-i de umar.
? Vai! Ce tare ma doare capul! gemu Scudi. 
Îsi plimba degetele pe ceafa baiatului si acesta fu strapuns brusc de o durere îngrozitoare în tâmpla. Parca cineva l-ar fi izbit acolo cu toata puterea.
Scudi se apleca deasupra lui, asezându-i mâna pe umar pen¬tru a-si gasi echilibrul. Obrajii lor se atinsera.
Brett se simti patruns de un fluid subtil. Panica ar fi vrut sa puna ghearele pe el, însa disparu repede, lasând loc unei straluciri cristaline. I se zbârli parul pe ceafa dându-si seama ca traia o stare de supraconstienta. În el se contopisera doua fiinte, desi percepea separarea fizica.
Vad lumea prin ochii lui Scudi!
Mâinile sale manevrara automat mansa directiei si maneta de gaze, cu o pricepere de care nu se stiuse capabil pâna atunci. Hidropterul aluneca lin spre gondola si ramase pe loc. Tractiu¬nea statoreactoarelor fusese reglata astfel încât sa contracareze actiunea rafalelor de vânt.
Ce se întâmpla cu noi?
Cuvintele se formara tacut în minte. O întrebare formulata instantaneu si un raspuns primit în aceeasi clipa.
Algele ne-au schimbat! Atunci când ne atingem împartasim aceleasi senzatii!
Stapânit de aceasta stranie stare, îl vazu pe Twisp înotând printr-un canal deschis de alge. Se apropiase mult de gondola. Fetele înmarmurite se zgâiau la el, lipite de peretele transparent. Brett avu impresia ca recunoaste una dintre acele figuri. Cu viteza fulgerului intra într-un fel de vis ? un vis în care auzea cuvintele rostite în interiorul gondolei. Visul disparu brusc. Ra¬mase cu ochii holbati înspre valurile înspumate ce zgâltâiau ba¬lonul portocaliu. În cele din urma, Twisp reusi sa fixeze cablul.
? I-ai auzit vorbind? sopti Scudi.
? Nu mi-am dat seama ce spuneau.
? Eu da. Acolo sunt oamenii lui Gallow. Au luat prizonieri.
? Unde-i Gallow? În Postul de Observare?
? Cred ca da. Am recunoscut pe unul dintre prizonieri... Panille cel Negru... Umbra. Am lucrat cu el.
? Cel care m-a îngrijit acolo, pe culoar?
? Da, iar unul dintre rapitori este Gulf Nakano. Ma duc sa-l avertizez pe Bushka. El are arma. Va trebui sa-i închidem în hala.
Scudi se întoarse spre Bushka, pasind cu precautie pentru a nu-si pierde echilibrul. Brett o auzi explicându-i situatia, spu¬nând ca recunoscuse figura lui Nakano.
? Au deschis sasul gondolei si încep sa iasa, anunta baiatul. Îl vad pe Umbra... uite-l si pe Nakano. Gata! Au iesit cu totii. Valurile au inundat gondola.
Scudi se strecura în scaunul pilotului.
? Lasa-ma pe mine, rosti ea spre Brett. Tu ajuta-l pe Bushka sa-i întâmpine pe naufragiati.
? Fara smecherii! sa rasti Bushka la el în timp ce alergau pe coridor.
? Trebuie sa-l scoatem pe Twisp dintre ei!
? El ramâne ultimul, ca sa decupleze gondola în momentul în care aceasta se va scufunda.
Ajunsera în dreptul sasului, simtind vântul biciuindu-le obrajii si aruncându-le picaturi de apa în ochi. Un val se sparse cu furie de carcasa metalica a hidropterului. Brett se felicita ca nu renuntase la costumul de scafandru. În ciuda frigului, trapul sau era scaldat în transpiratie, iar muschii bratelor si ai picioa¬relor se încordasera ca niste frânghii suprasolicitate. Îsi arunca privirea în lungul cablului si zari un sir de capete înaintând spre sas. În frunte era Nakano, urmat de Panille. Cablul tresarea în ritmul valurilor. 
? Îi lasam sa intre unul câte unul si îi bagam în hala din spatele meu, hotarî Bushka.
? Va trebui sa-i dezarmam.
Nakano intra primul. Pe fata avea întiparita agresivitatea brutala a unui Nemilos batrân. Bushka îl ameninta cu pistolul-laser, confisca o arma similara si un cutit din holsterele celuilalt, apoi îi facu semn cu barbia sa intre pe usa halei.
Pret de o clipa, Brett avu impresia ca Nakano se va napusti asupra lui Bushka, desi acesta din urma îi lipise pistolul de coaste. Dar matahala dadu din umeri si coborî în hala.
Panille ramase pe platforma pentru a-i ajuta pe ceilalti. Ur¬matoarea persoana care patrunse prin sas se dovedi a fi o femeie superba.
? Kareen Ale! tresari Bushka. Mai sa fie! (O dezbraca din priviri. Nezarind nici un fel de arma, îi facu si ei semn spre hala.) Intra acolo, te rog.
Sirena privea fix pistolul din mâna istoricului.
? Mai repede!
De sub platforma izbucni brusc un urlet înfiorator. Brett se rasuci ca sa vada despre ce era vorba.
? Ce s-a întâmplat? întreba Bushka. 
Încerca sa-si împarta atentia între usa deschisa a halei si sasul prin care supravietuitorii urmau sa urce la bord.
Brett privi peste umarul lui Panille, care coborâse în apa. Gondola începuse sa se scufunde tragând dupa ea si balonul portocaliu. Twisp desprinsese cablul si îl tinea strâns de capat. Totusi, ceva era în neregula undeva pe la mijlocul cablului. Baiatul încerca sa afle ce anume cauzase acel strigat teribil.
? Ce s-a întâmplat? insista Bushka.
? Nu stiu. Sunt niste alge pe cablu. Gondola a disparut deja sub valuri, Twisp pare în siguranta...
O mâna de om iesi de sub apa dar frunzele algelor se na¬pustira asupra ei, facând-o sa dispara! Twisp ajunse în dreptul lor si ramase acolo, nestiind ce sa faca. Frunzele îi atinsera fruntea, crestetul, apoi se retrasera. Pescarul continua sa înain¬teze în lungul cablului, oprindu-se în final lânga Panille. Era epuizat. Tritonul îl prinse de subsuoara, sprijinindu-l, în timp ce valurile se agitau furioase în jurul lor.
? Aveti nevoie de ajutor? se oferi Brett.
Twisp ridica o mâna spre el, oprindu-l:
? Ma descurc. 
Întinse bratul în lungul cablului si se prinse bine.
? Doi oameni, gâfâi el. Luati de alge. Pur si simplu i-au luat. S-au încolacit în jurul lor si i-au tras sub valuri.
Urca pe platforma, trecu împleticindu-se de pragul sasului, apoi se întoarse pentru a-l ajuta pe Panille. Muschii îi tremurau spasmodic. Bushka îi facu Tritonului semn sa intre în hala.
? Nu! striga Brett interpunându-se între Bushka si Panille. Umbra era prizonierul lor. M-a ajutat. Nu este de-al lor.
? Cine zice asta?
? Algele! raspunse Twisp.




Sa dobândim controlul asupra hranei si religiei, si vom domina lumea.
? GeLaar Gallow


AGITATIA CRESCÂNDA A VATA-EI facea ca nutrimen¬tul sa se reverse pe deasupra marginilor piscinei. Din când în când îsi arcuia spatele de parca ar fi fost cuprinsa de durere. Sfârcurile roz ale sânilor spargeau atunci suprafata lichidului precum piscurile stralucitoare a doi munti albastru-verzui. Unul dintre supraveghetori, Insular cu mintea aburita de boo, se în¬tinse pentru a ciupi unul dintre aceste vârfuri imense brazdate de vene. Peste putin timp fu descoperit într-o stare catatonica, cu degetele mare si aratator împietrite deasupra piscinei, în aceeasi pozitie profanatoare.
Evenimentul o determina pe Simone Rocksack sa-si duble¬ze eforturile de convingere a Insularilor ca trebuie sa emigreze masiv în adâncuri. Povestile despre "Furia Vata-ei" circulau neîngradite si nici unul din anturajul PP-ului nu facea eforturi de a separa realul de fantezie. Atunci când un subaltern protesta împotriva raspândirii zvonurilor false, însasi Simone îl reduse la tacere spunând: "Daca serveste unui ideal moral superior, min¬ciuna nu mai este minciuna. Este o binefacere."
Generatii întregi de oameni evoluasera în jurul Vata-ei, iar ea ramasese închisa în piscina si în propriul sau craniu. Acum explora lumea cu gingasele extremitati ale algelor.
Algele reprezentau pentru ea degete si urechi, nas, ochi si limba. Acolo unde tentaculele masive pluteau lenes la suprafata stralucitoare a apei, percepea rasaritul pastelat al sorilor, plutirea barcilor si a Insulelor, atacurile cumplite ale haitelor de Nemi¬losi. Pestii-gunoieri care curatau frunzele late ale algelor gâdilau cu mustatile lor crevasele adânci ale carnii sale opulente.
Ca si ea, algele erau incomplete... incapabile sa se repro¬duca. Tritonii taiau puieti din tulpinile mature, sadindu-i în na¬mol sau printre stânci. Furtunile, la rândul lor, smulgeau tentacule fragede din trupul-mama si le raspândeau printre pietre unde cresteau în siguranta. De cel putin doua secole si jumatate algele nu mai înflorisera. Nici un aerostat nu mai sparsese su¬prafata apei înaltându-si balonul cu hidrogen printre nori si îm¬prastiind sporii.
Uneori, în somn, pântecele Vata-ei se unduia într-un ritm uitat, în timp ce o dulce stare de vid îi chinuia abdomenul. Acestea erau momentele când se apropia de Duque, trupul ei masiv strivindu-i într-o frustranta parodie de act sexual.
Acum, frustrarile ei se focalizasera asupra lui GeLaar Gallow. O jungla de alge îsi întindea tentaculele uriase încercând sa ajunga la zidurile si portile Postului de Observare Douazeci si Doi, însa fara succes. Perimetrul era prea larg, zidurile prea înalte... tentaculele prea scurte.
Din ce în ce mai multi ochi participau alaturi de alge la dezvaluirea tradarii. Cei mai limpezi apartineau lui Scudi Wang. Vata-ei îi placea compania Sirenei si de fiecare data îi venea foarte greu sa se desparta de ea.
O întâlnise pe Scudi printre alge. Dupa câteva contacte scurte si luminoase cu mintea tânara si proaspata, o cautase zilnic. Atunci când visa imagini terorizante cu alge smulse din piatra-balast si murind în vârtejul furtunii, atingea pielea lui Scudi cu tentaculele sau cu frunzele iar cosmarul se transforma într-o viziune blânda. La rândul ei, proiecta în mintea Sirenei mici povestioare, imagini fragmentate, care alungau teama ca algele ar putea fi periculoase. Visa si pentru altii care nu iesisera niciodata din tarâmul fanteziei. Acum stia ca mama lui Scudi fusese unul dintre acei idealisti incorijibili. Orbita de stralucitoa¬rele viziuni proiectate de alge, femeia intrase neajutorata, cu ochii larg deschisi, în plasa pescarului. Delicatul peste-cu-aer de la gât fusese zdrobit iar ea se înecase. Echipajul submersibilului nu facuse nici un gest pentru a o salva, desi vazuse totul!
Urmarea strania odisee ale carei evenimente se canalizau spre Postul de Observare Douazeci si Doi. În momentul scufun¬darii gondolei îsi întinsese tentaculele si facuse cunostinta cu Panille Umbra si cu Bushka. Ea si cu Panille aveau acelasi sânge.
Frate, gândi ea minunându-se de frumusetea cuvântului. Prin Scudi intra în legatura cu Bushka si cu Panille. Mesajul trimis Sirenei era simplu si limpede: Gasiti-l pe Gallow si obli¬gati-l sa iasa din fortareata. Restul lasati-l în seama algelor.




Viata nu este o optiune, ci un dar. Moartea este optiunea.
? Ward Keel,
Jurnale


DESI SE FACUSE TÂRZIU, somnul nu vroia sa coboare asupra lui Ward Keel. Îsi spuse ca lipsa oboselii era o consecinta logica a starii de captivitate. Pleoapele refuzau cu încapatânare sa se închida. Clipeau încet permitându-i sa admire miscarea gratioasa a genelor, reflectata în plasmasticla de lânga el. Se studie cu atentie. Ochii patau monotonia plasmasticlei ca o fe¬reastra cu margini difuze. Dincolo de perete cresteau algele, aproape la fel de gri ca si fondul apei. Celula aceasta era încal¬zita mai bine chiar decât locuinta sa din Vashon, însa cenusiul din jur aducea o boare de gheata în sufletul sau.
Contemplase algele de-a lungul a câteva ore, pe parcursul carora oamenii lui Gallow se adunasera în Postul de Observare. La început, tulpinile se clatinasera în voia curentilor. Frunzele lor se desfaceau precum parul unei femei mângâiat de briza. Acum ritmul se schimbase. Frunzele îsi îndreptasera vârfurile direct spre Keel. Curentii îsi modificau directia de la o clipa la alta, obligând algele sa participe la un dans halucinant.
Echipajul care plecase de dimineata nu se mai întorsese. Gallow îsi pierduse echipa de medici, si înjura în camera de alaturi cu o voce sparta si enervanta.
Se întâmpla ceva ciudat cu algele, îsi spuse Keel. Mai ciu¬dat chiar decât faptul ca se misca împotriva curentilor.
Niciodata nu luase în considerare posibilitatea ca Brett si Scudi sa fi murit în timpul evadarii. În reveriile provocate de unduirile gratioase ale algelor, gândurile sale se îndreptau adesea spre tinerii sai prieteni.
Sosisera la destinatie? Cuvintele pline de mânie ale lui Gallow nu faceau nici o aluzie la asa ceva. Judecatorul începu sa-si faca griji. Criminalul ar fi reactionat foarte violent daca mesajul ar fi ajuns pe Vashon.
GeLaar Gallow intentioneaza sa puna stapânire pe Co¬mertul Tritonian si pe celulele de hibernare. Rachetele lor plea¬ca în spatiu pentru a recupera celulele de pe orbita. Tritonii schimba planeta de o maniera care sa faca imposibila supra¬vietuirea Insularilor. Daca tentativa lui Gallow va fi încununata de succes, pe Insulari nu îi mai asteapta decât moartea.
Cum va reactiona PP-ul? Nu era sigur ca va apuca sa afle raspunsul la aceasta întrebare. În curând am sa mor. N-are rost sa-mi fac sperante desarte.
Matele începusera sa-l arda din nou, exact la fel cum patise cu patru ani în urma. Stia ca orice urma a remorei disparuse. Fara ea, mâncarea înghitita va trece nedigerata iar intestinele se vor ataca singure. Va muri ori de foame, ori din cauza unei hemoragii interne. N-avea nici un motiv sa puna la îndoiala diagnosticul medicului sau personal. Dovezile erau prea chinui¬toare pentru a se mai preface ca ignora realitatea.
De obicei, eram mereu obosit. De data aceasta, de ce nu pot sa dorm? Din cauza ca ultima oara sângerase în timpul somnului. Se apropiase la un pas de moarte. De aceea nu vroia somnul sa vina.
Nu focul din mate îl tinea treaz. Proteza ? pe care o purta de atâtia ani ? îl învatase sa suporte durerea. Nu. De data aceasta era vorba de luciditatea condamnatului.
Starea limpede de constienta îl facuse pe Judecator sa ur¬mareasca activitatea algelor. Pe la mijlocul diminetii tulpinile începusera sa înfrunte curentii, înclinându-se spre Postul de Observare. Perimetrul proteja zidurile cladirii pe o raza de doua sute de metri. O piatra pretioasa în central unui inel larg. Pestii disparusera si ei. Cu câteva ore mai devreme, Keel avusese oca¬zia sa admire o fauna care rivaliza cu gradinile din Centra ? pesti-fluture desfacându-si aripioarele precum un evantai, omni¬prezentii pesti-gunoieri lustruind cu mustatile lor franzele si plasmasticla, demonii-de-namol ale caror aripioare dorsale se ridicau amenintatoare la cel mai mic semn de pericol... Toti disparusera, iar filtrul cenusiu al serii era pe cale sa-si schimbe rapid culoarea, devenind negru. Nu ramasesera decât algele, sin¬gurul proprietar al lumii aflata dincolo de perimetrul Postului de Observare. Keel avu senzatia ca în aceasta zi le urmarise trecând de la o gratie inofensiva la agresivitate deplina.
Asta este o interpretare de-a mea, îsi aminti el. Nu e cazul sa consider ca niste creaturi neumane au un comportament uman. Asa ceva ar limita valabilitatea studiului. Un fior rece îi strabatu maduva spinarii atunci când îsi dadu seama ca algele acestea fusesera create cu ajutorul genelor purtate de mutantii umani.
Algele aveau o memorie infinita. Asa afirmau cronicile. Asa afirma si GeLaar Gallow. Care-i concluzia? se întreba.
Concluzia este ca algele se apropie de starea de constiinta avuta anterior. Absorb amintirile celor vii si celor decedati de curând. Ward Keel descoperea aici o imensa tentatie.
As putea lasa în urma mea ceva mai mult decât niste jur¬nale mâzgalite. As putea lasa totul! Totul! Ce perspectiva! In¬troduse aceste gânduri în jurnal, dorindu-si sa fi luat cu el întreaga colectie de note si jurnale completate pe parcursul vietii. Probabil ca nici un alt Insular nu meditase asupra vietii si formelor de viata mai intens decât o facuse Judecatorul Keel. Observatiile sale erau de-a dreptul unice si esentiale, desi din când în când pareau ilogice. Nu putea suporta ideea pierderii unor informatii atât de pretioase tocmai într-un moment în care omenirea avea cel mai mult nevoie de ele.
Un altul va avea aceleasi gânduri ca si mine. Mai târziu. Daca timpul va mai exista pentru noi.
Atentia îi fu atrasa de sosirea unui alt submersibil care ? din ordinele lui Gallow ? ocolea cu prudenta zona populata cu alge. Aparatul disparu în interiorul hangarului, iar Keel se trezi urmarind iarasi miscarea halucinanta a tulpinilor si tentaculelor. Acestea se îndreptau în directia oricarui Triton care intra în Pos¬tul de Observare, chiar daca astfel erau obligate sa înfrunte cu¬rentii. Ca niste flori care cauta razele de soare. Din când în când, algele îsi repezeau tentaculele spre vreun intrus, însa Tri¬tonii pastrau o distanta confortabila.
Daca algele se trezesc, viitorul tuturor pandoranilor va sta pe muchie de cutit.
Poate ca dupa ce vor lua contact cu suficient de multi oa¬meni, algele vor gasi modalitatea de a spune: "Ca noi. Daca esti om, înseamna ca esti ca noi." La urma urmelor, exista o înrudire biologica. Înghiti în sec, sperând ca Vata era într-adevar cheia renasterii constiintei algelor. Mai spera, de asemenea, ca indul¬genta facea parte din personalitatea ei.
Avu impresia ca percepe o schimbare. Nu se putea pronunta asupra naturii ei, mai ales ca noaptea dadea târcoale, iar vizibi¬litatea era si-asa destul de redusa, însa avea siguranta ca distanta care separa perimetrul de cladirea Postului de Observare deve¬nise mai mica. Nu cu mult, dar suficient pentru a fi sesizata.
Cauta în memorie toate informatiile referitoare la alge. Con¬stiente; capabile de o comunicare non-verbala, prin atingere; ferm ancorate de pietrele-balast, însa mobile în starea de spori ? numai ca starea de spori disparuse de câteva sute de ani. Acelea erau algele care populau oceanul înainte ca oamenii sa le dis¬truga. Ce surprize le rezervau noile alge? Fusesera re-create por¬nind de la genele existente în oameni. Au învatat sa se miste? Nu parea a fi o festa a imaginatiei. Întunericul de afara devenise aproape total, cu exceptia unei palide straluciri provenind de la Postul de Observare.
Mâine dimineata se va lamuri totul, îsi spuse. Daca o mai apuc. Zâmbi pentru sine. Totul în jur cazuse prada întunericului, doar imaginea sa reflectata în plasmasticla hubloului ramasese aureolata de lumina anemica provenind de la tubul din cabina.
Se departa de peretele transparent, nu înainte de a arunca o ultima privire nasului. I se întindea peste figura precum o fructa zdrobita. Ori de câte ori Judecatorul intra în stare de meditatie, vârful nasului îi atingea buza superioara.
Usa din spatele sau se deschise violent, lovind peretele si facându-l sa tresara. Simti noduri în stomac la aparitia lui Gallow, singur. Tritonul venise cu doi litri de vin insular.
? Domnule Judecator, îti ofer acest vin în semn de ospita¬litate!
Keel citi pe eticheta ca vinul provenea din Vashon ? deci nu din Guemes ? si rasufla usurat.
? Multumesc, domnule Gallow. (Înclina capul o idee, atât cât îi permitea proteza.) Foarte rar am placerea de a savura un vin bun, pentru ca o data cu batrânetea apar si bolile de stomac. (Se aseza cu zgomot pe pat, aratând spre scaunul din apropiere.) Ia loc! Cani ai sa gasesti pe etajera.
? Perfect!
Gallow afisa zâmbetul lui larg care deschisese lacatul mul¬tor usi.
Si inimile femeilor, îsi spuse Keel. Alunga acest gând, jenat de propria reactie. Gallow lua doua cani cioplite în piatra si le aseza pe masa. Toartele erau largi, potrivite pentru degetele groase ale celor care lucrau la posturile de observare.
Gallow turna vin în cani însa nu lua loc.
? Am ordonat sa ni se aduca cina, spuse el. Unul dintre oamenii mei gateste acceptabil. Postul de Observare este foarte aglomerat, astfel încât vom mânca aici. Sper ca n-ai nimic îm¬potriva.
Foarte politicos! Oare ce urmareste? Amândoi ridicara ca¬nile, însa Keel de-abia îsi muie buzele în lichidul de culoarea chihlimbarului.
? E bun! rosti el.
Stomacul i se strânse la contactul cu vinul amar si la gândul hranei fierbinti ce urma sa vina. Si începu sa-l doara la ideea ca va fi obligat sa asculte palavrageala egocentrica a lui Gallow.
? Noroc! îi ura Tritonul. Si sanatate copiilor tai!
Keel ridica sprâncenele, surprins. Nu se asteptase sa auda din gura lui Gallow un traditional toast insular! Îsi simtea limba mângâiata de câteva replici acide, dar hotarî sa le reprime.
? Voi, Insularii, ati devenit maestri în viticultura. (Gallow continua discutia pe acelasi ton agreabil.) Aici, tot ce producem are gust de formaldehida.
? Strugurele are nevoie de aer liber. De soare, si nu de lampi! Iata de ce flecare anotimp are farmecul sau aparte. Când bei vin, gusti din istoria strugurelui. Conditiile din adâncuri sunt foarte bine sugerate de formaldehida... cel putin în privinta vi¬nului.
Expresia lui Gallow se întuneca putin... o încruntatura aproape insesizabila. Apoi aparu iarasi zâmbetul larg si trium¬fator:
? Cu toate acestea, semenii tai abia asteapta sa lase în urma viata pe care o duc în momentul de fata si sa emigreze masiv în societatea noastra. Se pare ca apreciaza gustul formaldehidei.
Aha! Deci pentru asta a venit! Nu era pentru prima oara când auzea conversatii purtate pe marginea acestui subiect. Cei care detineau puterea simteau mereu nevoia de a-si justifica abu¬zurile de putere. Îsi imagina ca pe parcursul istoriei multi întem¬nitati fusesera obligati sa asculte spasenia prefacuta a celor care le rapisera libertatea.
? Privilegiile se justifica singure, grai el. Nu au nevoie decât de un martor amabil. Pentru ce ai venit?
? Am venit sa discutam, domnule Judecator. (Îsi aranja o suvita de par blond care îi cazuse pe frunte.) Conversatie, dia¬log... spune-i cum vrei. Oamenii mei nu îmi pot oferi aceasta placere. Ei se pricep la altele.
? Probabil ca ai în subordine ofiteri, sefi de tot felul. De ce nu apelezi la ei?
? Ti se pare curios? Ti-e teama ca intimitatea detentiei la care ai fost supus va fi violata? Linisteste-te, domnule Judecator, în momentul de fata nu vreau decât sa port o conversatie. Oa¬menii mei mârâie, ofiterii fac planuri, dusmanii comploteaza. Însa prizonierul meu gândeste, altfel nu ar tine un jurnal. Iar eu îi admir pe cei care gândesc. Mintea rationala este un lucru rar, care trebuie respectat si încurajat.
Keel era acum sigur ca Gallow urmarea ceva ? ceva anume.
Ai grija. Omul asta stie sa învârta cuvintele. Picaturile de vin înghitite gasisera punctul slab si începura sa-i arda încet intestinele. Fu tentat sa puna capat conversatiei. Cât respect ai avut pentru mintile guemesiene? Însa nu-si putea permite acest lucru. Insularii aveau o nevoie urgenta de informatii pe care doar el le putea procura.
Voi face totul pentru ei, pâna în ultima clipa pe care o mai am de trait. 
? Îti voi spune adevarul, vorbi el cu voce tare.
? Adevarul este întotdeauna bine venit, raspunse Gallow.
Înclina usor capul într-un gest plin de respect si dadu pe gât tot vinul din cana. Keel îi turna o alta portie.
? Adevarul este ca nici eu nu prea am cu cine discuta, în¬cepu Judecatorul. Am îmbatrânit, nu am copii si n-as vrea sa parasesc lumea asta lasând un gol în urma. Jurnalele ? (arata spre carnetelul învelit în plaz si asezat pe pat) ? sunt copiii mei. Intentionez sa le las într-o stare cât mai buna.
? Ti-am citit notitele. Foarte multa poezie sta ascunsa în ele. Mi-ar placea sa te aud citindu-le cu voce tare. N-am întâlnit pe nimeni care sa aiba gânduri mai interesante decât tine.
? Pentru ca eu îndraznesc sa gândesc, spre deosebire de oamenii tai.
? Nu sunt un monstru, domnule Judecator.
? Nu mai sunt Judecator, domnule Gallow. Faci o confuzie. În momentul de fata, Simone Rocksack este atât Judecator cât si PP. Influenta mea s-a diminuat considerabil.
Gallow ridica din nou cana de vin în sanatatea lui.
? Foarte perspicace, rosti el. Informatia ta este corecta ? Simone Rocksack a cumulat functiile de Sef al Justitiei si PP. Însa în istorie au existat cazuri de corupere a Preotilor-psihiatri. Din acest motiv, nici unul dintre ei nu s-a bucurat de încrederea deplina a oamenilor. Tu, ca Judecator, ai dat oamenilor certitu¬dinea ca exista un echilibru de putere. Ei te asteapta pe tine. Tu le poti înlatura suspiciunile, nu Simone. Dintr-un motiv foarte evident.
? Care este acela?
Gallow ascunse zâmbetul amabil, înaltând privirea rece si albastra spre figura lui Keel.
? Au motive foarte întemeiate sa se îngrijoreze, din cauza ca Simone lucreaza pentru mine. De la bun început.
? Nu ma mira, facu Judecatorul.
Cu toate acestea era surprins. Încerca sa pastreze un ton egal, de conversatie.
Scoate tot ce poti de la el. Este singurul talent care ti-a mai ramas. Foloseste-l!
? Cred ca totusi ti-am facut o surpriza cu vestea aceasta, se încapatâna Gallow. Trupul tau te tradeaza. Tu si PP-ul nu sunteti singurii oameni învatati sa citeasca reactiile subtile ale altora.
? Da, în sfârsit... Nu prea-mi vine sa cred ca a fost de acord cu masacrarea guemesienilor.
? Nu a fost la curent, dar va sti sa faca fata. Daca ajungi sa o cunosti mai bine, îti dai seama ca este o femeie foarte depri¬mata. Foarte... amara. Stiai ca pe fiecare perete al locuintei ei este montata câte o oglinda?
? N-am intrat niciodata la ea în apartament.
? Eu am intrat, facu Gallow umflându-se în piept aproape fara sa vrea. Nici un alt barbat nu se poate lauda cu o asemenea performanta. Urla la urâtenia ei, îsi loveste pielea, se strâmba în fata oglinzii pâna ce ajunge sa se împace cu fizicul sau natural. De-abia atunci iese din camera. Ce creatura trista!
? Ce fiinta umana trista, vrei sa spui!
? Nu se considera umana.
? Ti-a spus tie asta?
? Da.
? Atunci are nevoie de ajutor. De prieteni. De cineva care sa...
? N-ar face decât sa-i aduca mereu aminte de urâtenia ei. S-a mai încercat, sa stii. Pacat, pentru ca ascunde un trup superb sub faldurile rochiilor! Eu sunt prietenul ei deoarece ma considera atragator. Considera ca asa ar trebui sa arate toti oamenii. Uraste ideea perpetuarii unor copii urâti într-o lume urâta.
? Ti-a spus tie asta? insista Judecatorul.
? Da. Mi-a spus si altele. Eu o ascult, domnule Judecator. Tu si Comitetul pe care îl conduci nu faceti decât sa o tolerati. Din cauza asta ati pierdut-o.
? Am impresia ca era pierduta cu mult înainte de a o cu¬noaste eu.
Gallow îsi puse din nou zâmbetul pe fata:
? Ai dreptate, desigur. Dar a existat un moment când putea fi câstigata. Eu am stiut sa profit de ocazie. Voi nu. Este posibil ca atunci sa se fi schimbat întreg cursul istoriei.
? Posibil.
? Crezi ca semenii tai vor continua sa-si etaleze la nesfârsit diformitatile? Nu! Copiii vostri normali sunt trimisi în societatea noastra. La voi vin deseurile noastre, criminalii si infirmii. Ce viata mai e si asta? Mizerie. Disperare...
Gallow ridica din umeri ca si cum argumentele lui nu pu¬teau fi atacate.
Keel nu avea deloc aceeasi impresie despre viata pe Insule. Aglomeratie incompatibila cu standardele tritoniene... da. Miro¬suri urâte... da. Însa peste tot plutea culoarea, muzica, buna dis¬pozitie. Cum le puteai vorbi Tritonilor despre incredibila frumusete a unui rasarit de soare? Despre picaturile de ploaie care îti mângâiau fata si mâinile? Despre apropierea si atingerea permanenta dintre oameni, care îti dovedeau ca traiai si ca celor¬lalti le pasa de tine?
? Domnule Judecator, rosti Gallow. Nu ti-ai baut vinul. Nu te satisface calitatea lui?
Nu vinul e de vina, gândi Keel, ci compania. Apoi, cu voce tare:
? Am o problema la stomac. Trebuie s-o iau mai încet cu vinul. De obicei prefer boo-ul.
? Boo? (Gallow ridica sprâncenele, sincer uimit.) Produsul ala eliminat de Tentaculele Nervoase? Credeam...
? Ca doar degeneratii o beau? Posibil. Mie îmi calmeaza durerile si îmi place, mai ales ca organismul meu respinge ouale care s-ar putea gasi în lichid. Eu nu fac colectie!
Asta cred ca l-a atins!
Gallow încuviinta, apoi strânse din buze pâna devenira o ata alba si foarte subtire.
? Am auzit ca boo-ul provoaca anomalii cromozomice, spu¬se el. Nu credeti ca voi, Insularii, riscati cam mult consumân¬du-l?
? Anomalii cromozomice? pufni Keel. (Nu facu nici un efort pentru a-si ascunde zâmbetul.) E ca si cum ai juca la ruleta iar roata este defecta, nu?
Sorbi înca o data din vin si se lasa pe spate pentru a-si studia mai bine interlocutorul. Expresia de dezgust întiparita pe fata Tritonului îi spuse ca lovise într-un punct sensibil.
Cei care au puncte sensibile pot fi supusi unor verificari, îsi spuse el. Daca îi verifici, atunci poti sa-i si domini. Pozitia sa în cadrul Comitetului îi confirmase de nenumarate ori acest lucru.
? Ti se pare amuzant? îl fulgera Gallow cu privirea sa al¬bastra. Atâta vreme cât semenii tai vor face copii, specia umana se afla în pericol. Ce-ar fi daca...?
Keel ridica atât palma cât si tonul vocii, întrerupându-l:
? Este de competenta Comitetului sa-si puna întrebari de genul "Ce-ar fi daca", si sa raspunda la ele. Vlastarele care reprezinta un pericol pentru omenire nu primesc permisiunea de a trai. Pentru noi, care am învatat sa pretuim viata, acesta este un eveniment deosebit de trist. Dar trebuie sa protejam existenta celorlalti. Spune-mi domnule Gallow, de ce crezi ca toate mu¬tatiile sunt nefaste, urâte sau inutile?
? Te-ai uitat în oglinda? rosti celalalt cu o voce caustica. Gâtul nu-ti poate sprijini capul fara... lucrul acela. Ochii sunt aproape de tâmple si...
? Si au culori diferite. Stiai ca exista mai multi Tritoni cu ochi caprui decât cu ochi albastri? Raportul este cam de patru la unu. Nu ti-a trecut niciodata prin cap ca si tu ai putea fi un mutant? Ai ochi albastri, spre deosebire de majoritatea semenilor tai. Ce sa facem cu tine? Sa te sterilizam? Sa te eliminam? Linia de separatie se trage acolo unde mutatiile pun viata în pericol. Se pare ca voi o trageti folosind criterii estetice. Prefe¬rati genocidul cosmetic. Îi gasiti vreo justificare? De unde stiti ca n-am creat arme biologice secrete ? pe baza de mutatii, de¬sigur ? cu care sa facem fata amenintarii voastre?
Afla care-i sunt spaimele si asmute-le asupra lui.
Dincolo de usa rasuna clinchet de tacâmuri, urmat de apa¬ritia în prag a unui carucior. Tânarul care îl împingea se lasase cuprins de o profunda admiratie pentru Gallow. Ochii sai sor¬beau orice gest al sefului sau; mâinile îi tremurau în timp ce aranjau farfuriile si tacâmurile pe masuta plianta. Servi mânca¬rea aburinda, iar Keel savura aroma placuta a ciorbei de peste. Dupa ce termina de asezat pâinea si desertul, tânarul scoase o lingurita din buzunar si gusta din toate câte putin.
Aha! Deci Gallow se teme sa nu fie otravit. Constata cu satisfactie ca tânarul gustase si din portiile sale. Lucrurile nu se desfasoara chiar asa cum ar vrea Gallow sa credem. Profita de ocazie:
? Faci asta pentru a-ti educa papilele gustative? întreba el.
Servitorul arunca o privire nedumerita spre Gallow, care zâmbi:
? Toti oamenii aflati la putere au dusmani. Chiar si tu. În ce ma priveste, am hotarât sa-mi iau masuri de protectie.
? Protectie fata de cine?
Gallow amuti brusc, servitorul pali.
? O întrebare foarte abila, aprecie Tritonul. 
? În acest fel dai de înteles ca asasinatul reprezinta modalitatea actuala de exprimare în politica. Asta este maniera de guvernare pe care o propui lumii?
Palma lui Gallow se abatu cu furie asupra mesei. Servitorul, speriat, scapa din mâna farfuria care se sparse. Un ciob cazu pe pantoful lui Keel, învârtindu-se ca un titirez asimetric. Gallow îl concedie pe tânar cu un gest aspru. Acesta se grabi sa dispara închizând usa în urma lui.
Tritonul arunca nervos lingura în farfurie, împroscându-l pe Keel cu câtiva stropi de ciorba. Se apleca peste masa, stergând haina Sefului Justitiei cu propria camasa. 
? Îmi cer scuze, domnule Judecator. De obicei nu sunt chiar atât de grosolan. M-ai... iritat putin. Te rog sa ma scuzi.
Pe Keel începusera sa-l doara genunchii si îsi întinse pi¬cioarele pe sub masuta.
Gallow rupse o bucata de pâine si restul îl oferi Judecato¬rului.
? Ai luat-o pe Scudi Wang prizoniera? întreba Keel.
? Bineînteles.
? Si pe Norton, tânarul Insular?
? I-am cazat împreuna. N-au patit nimic rau.
? Nu vei reusi, îl avertiza Judecatorul. Daca te folosesti de rapiri, prizonieri si crime pentru a pune mâna pe putere, guver¬narea ta va fi amenintata de aceleasi nenorociri. Nici un întelept nu ar accepta sa fie stapân peste oameni disperati. Regii sunt facuti dintr-un material mai de calitate decât al tau.
Urechile lui Gallow fura gâdilate de cuvântul "rege". Keel îi vedea buzele exersându-l.
? De ce nu manânci, domnule Judecator?
? Dupa cum am mai spus, am probleme cu stomacul.
? Totusi, trebuie sa manânci. Altfel cum vei putea trai?
Keel zâmbi:
? Nu voi trai.
Gallow aseza prudent lingura pe masa, stergându-si buzele cu mâneca. Sprâncenele se încruntara, îngrijorate.
? Daca nu vrei sa manânci, vei fi hranit cu forta! ameninta el. Scuteste-te de un asemenea... disconfort. Doar nu-ti închipui ca am sa te las sa mori atâta vreme cât te am în custodie.
? Te înseli. Problema asta nu depinde de vointa mea. Mân¬catul îmi produce durere, iar hrana trece prin intestine fara a mai fi digerata.
Gallow se lasa putin pe spate.
? Nu te teme, domnule Gallow. Boala mea nu este conta¬gioasa.
? Dar atunci ce este?
? Un defect. Bioinginerii m-au ajutat pâna acum, însa cazul meu a trecut deja într-o Instanta Superioara.
? Instanta Superioara? întreba Tritonul. Adica exista o gru¬pare politica oculta mai presus decât voi?
Keel începu sa râda, aducând nemultumire si uimire pe fata altfel calma a lui Gallow.
? Instanta Superioara are mai multe denumiri, explica el. Este un grup subversiv, într-adevar. Unii îl mai numesc Nava, altii îi spun Iisus ? care n-are nici o legatura cu Jesus Lewis din lectiile noastre de istorie. Dupa cum îti poti da seama, este o comisie mult mai severa decât cea pe care o conduc eu. Ame¬nintarile tale îsi pierd orice semnificatie.
? Vrei sa spui ca... mori?
Keel încuviinta zâmbind:
? Da. Si indiferent ce vei face, oamenii îsi vor închipui ca tu m-ai ucis.
Gallow îl privi îndelung, apoi îsi strivi buzele cu fata de masa si se ridica în picioare. 
? În acest caz, rosti el sumbru, daca vrei sa salvezi viata celor doi tineri vei face exact ceea ce îti spun eu!




... se întâmpla ca aceleasi nenorociri au tulburat mereu toate epocile istoriei.
? Niccolo Machiavelli,
Discursuri, Arhivele Navei


DIN SCAUNUL SAU DE COMANDA, BRETT contempla stralucirea purpurie a norilor aprinsi de razele de soare. Asfinti¬tul se apropia cu pasi repezi, iar hidropterul avansa cu usurinta peste valurile stârnite de furtuna. Talazurile înspumate se repe¬zeau sa le micsoreze viteza, însa aparatul recupera imediat dupa ce trecea de creasta fiecaruia. Era un ritm pe care tânarul îl întelesese fara a face vreun efort constient. Trupul si simturile se adaptasera perfect.
O cortina cenusie de vapori plutea undeva în dreapta, la doua sute de metri deasupra apei. Probabil frontul unei furtuni. Din fericire, se îndeparta de ei.
Brett, cu atentia împartita între Dirijor si conditiile meteo, reduse brusc tractiunea motoarelor. Aparatul începu sa patineze pe suprafetele portante, deplasându-se cu viteza minima la marginea unui câmp de alge care se pierdea în departare.
Schimbarea brusca îi trezi pe toti din motaiala, împrastiin¬du-i ? cu exceptia lui Bushka ? prin cabina. Se straduira sa îsi gaseasca din nou o pozitie stabila. Bushka ocupa singur fotoliul de comanda, într-o maiestuoasa izolare, neafectat de agitatia produsa si mângâind o bucata de alga lipita pe genunchi. Ochii sai aruncau priviri absente, iar fata trada o intensa concentrare. Alga se agatase de cablul cu care Twisp legase gondola si nimeni nu-i acordase mare atentie, cu exceptia istoricului care se hotarâse s-o pastreze. Tritonul captiv fusese mutat în hala, alaturi de supravietuitorii naufragiului.
Panille, care si el atipise de oboseala, rosti cu o voce îngrijorata:
? S-a întâmplat ceva?
Brett arata spre hexagonul verde prezent pe monitor.
? Ne-am apropiat la câtiva kilometri. 
Îl auzira pe Twisp rostind în spatele lor:
? Bushka, esti sigur ca vrei sa mergi pâna la capat?
? Nu am de ales.
Vocea sunase ca din departari. Alga se acoperise cu o crusta uscata, însa Bushka o mângâia în continuare.
Pescarul împinse barbia spre mormanul de arme confiscate de la naufragiati.
? Atunci ar fi mai bine sa ne înarmam cu totii.
? Am sa ma mai gândesc.
Din nou, mâna istoricului trecu lin pe deasupra crustei verzi.
? Panille, întreba Twisp, cunosti sistemul defensiv al Pos¬tului de Observare?
Scudi, care se asezase pe podea în fata lui Twisp, raspunse în locul Tritonului:
? Se presupune ca Posturile de Observare nu au nevoie sa fie aparate.
? Au sonar, alarme la perimetru ? ca sa semnaleze prezenta Nemilosilor ? si tot felul de chestii din astea, rosti Panille. Fie¬care Post de Observare are în dotare un dirijabil pentru supra¬vegherea conditiilor meteorologice.
? Dar armamentul? insista pescarul.
? Uneltele lor de lucru, spuse Scudi.
Bushka împinse cu piciorul armele depuse îngramadite la picioarele sale:
? Vor fi înarmati cu pistoale-laser. Gallow a avut grija de asta. 
? Însa nu le pot folosi decât în interiorul cladirii, îl completa Panille.
? De aceea am si oprit aici, explica Brett. Crezi ca au aflat de prezenta noastra?
? Au aflat, raspunse Bushka. Însa nu-si dau seama cine sun¬tem.
Dupa care dezlipi alga de pe materialul pantalonilor, lasând-o sa cada pe podea.
Scudi se ridica în picioare si veni lânga Brett, sprijinindu-si bratul de spatarul scaunului:
? Vor avea lansatoare de flacari, cuttere, scuturi de protectie, cutite, berbeci. Uneltele sunt arme foarte eficiente. (Întoarse capul spre Bushka.) De altfel, masacrarea Insulei Guemes ne-a dovedit clar acest lucru.
Panille roti scaunul pentru a privi spre coridorul ce condu¬cea spre hala:
? Cei de-acolo ar putea fi la curent cu unele detalii impor¬tante...
? Dar este absurd! sari Brett. Ce putem face noi împotriva lui Gallow si a armatei sale?
? Vom astepta caderea noptii, hotarî Bushka. În întuneric, toti oamenii seamana între ei. (Apoi se adresa Sirenei.) Zici ca ai lucrat aici. Ne poti desena un plan cu punctele de acces, statia de alimentare cu energie, magaziile cu scule, hangarele, si toate celelalte obiective importante?
Scudi îndrepta ochii spre Brett. Acesta ridica din umeri. Twisp arunca o scurta privire spre pistolul din mâna lui Bushka, apoi spre figura acestuia:
? Tu chiar vrei sa-i atacam?
? Bineînteles.
? Fara arme?
? Surpriza va fi arma noastra de baza.
Pescarul scoase un hohot amar.
? Lasa-ma sa vorbesc cu Kareen, propuse Panille. Nu este de-a lor. Daca a aflat...
? Nu putem avea încredere în ea! latra istoricul. A fost fe¬meia lui Ryan Wang, iar acum îi apartine lui Gallow!
? Nu este adevarat!
? Barbatii s-au lasat întotdeauna fraieriti de femeile frumoa¬se! facu dispretuitor Bushka.
Fata întunecata a lui Panille capata nuante si mai grave, însa reusi sa se stapâneasca. Apoi:
? Algele! Algele ne vor oferi toate informatiile necesare.
? Nici în alge nu putem avea încredere deplina, se împotrivi din nou istoricul. În universul acesta, fiecare creatura constienta se gândeste mai întâi la sine. Deocamdata nu stim care sunt temerile sau dorintele algelor.
Panille arata spre bucata de alga întinsa pe podea:
? Scudi, tu ce parere ai? Ai stat în compania algelor mai mult decât oricare dintre noi.
? Este fiica lui Ryan Wang! izbucni Bushka. Ai înnebunit? Ceri sfat dusmanului? 
? Întreb acolo unde am sanse sa pot primi raspuns! Si nu mai agita arma aia în toate directiile, mai ales daca n-ai de gând s-o folosesti! (Îsi lua privirea de pe figura interzisa a istoricului.) Scudi, din experienta ta, cât de mare este influenta telepatica a algelor?
? Acopera întreaga planeta, si se manifesta aproape instan¬taneu.
? Atât de repede?
Scudi ridica din umeri:
? Si nu uita niciodata ceea ce învata. (Sesiza expresia de uimire întiparita pe fata lui Panille.) Am trimis multe rapoarte. Majoritatea factorilor de decizie nu muncesc în mediul nostru, asa ca pun totul pe seama narcozei. Ca tratament, timp de o saptamâna nu avem voie sa patrundem în apele adânci.
? Mai stii ceva ce ne-ar putea ajuta?
? Acum nu mai putem fi siguri pe ele. Algele tinere sunt simpli conductori. Cele mature au capatat constiinta de sine.
? Ce vrei sa spui? întreba Twisp.
? Daca eu ating o alga tânara, iar tu una matura, ne simtim unul pe celalalt si putem comunica telepatic. Însa acum... acum a aparut un alt fenomen. Bushka are dreptate. Algele au dobân¬dit o oarecare independenta si actioneaza pe cont propriu.
? Au învatat sa ucida! interveni istoricul. 
? Întotdeauna am crezut ca nu sunt capabile decât sa trans¬mita. Acum îmi dau seama ca pot sa si interpreteze.
? Câti oameni poate adaposti cladirea? se interesa Bushka.
Scudi statu pe gânduri câteva clipe, apoi raspunse:
? Au spatiu, hrana si toate cele necesare vietii pentru aproximativ trei sute de persoane. Însa în centru exista un spatiu foarte mare, înca nefolosit. Ar putea ascunde o armata întreaga!
? Gallow are mai mult de trei sute de oameni? întreba Brett.
? Da, încuviinta Bushka.
? Atunci nu ne putem masura cu ei! izbucni Twisp. Ai în¬nebunit, Iz!
? Am sa-l omor pe Gallow!
? Si dupa aia gata? Cum îti închipui ca au sa reactioneze oamenii lui? Au sa-si strânga jucariile si au sa plece acasa?
Bushka evita privirea pescarului.
? Bun! spuse el agitând arma. Sa vedem ce are de spus Kareen Ale. Cupleaza pilotul automat, Brett.
? Pilotul automat? De ce?
? Pentru ca vom merge împreuna sa discutam cu ambasa¬doarea. Aveti grija sa nu faceti gesturi bruste.
Nimeni nu se gândi sa protesteze. Brett si Scudi pornira primii de-a lungul culoarului. Ajunsi la poarta halei, Bushka îi facu semn lui Twisp.
? Deschide mai întâi sasul exterior, porunci el. S-ar putea sa aruncam pe cineva peste bord. 
Încet, împotriva vointei sale, pescarul se conforma. Culoa¬rul fu inundat de o briza proaspata mirosind a sare si iod. Au¬zeau cu totii izbiturile violente ale valurilor încercând sa învinga rezistenta carcasei de metal.
? Deschide poarta halei si stai deoparte, continua Bushka.
Twisp ridica bara de siguranta, desfacu lacatul si trase de mânerul portii.
Pe neasteptate, Brett fu doborât din spate de ceva umed si alunecos. Un tentacul trecu serpuind peste el, coti la stânga si îi prinse pe supravietuitorii dirijabilului într-o strânsoare im¬placabila, lipindu-i de perete. Aparura si alte tentacule. Peste tot se auzeau bubuituri terifiante. Brett se prinse de un suport, îsi regasi echilibrul, apoi zari trasaturile fascinate ale lui Bushka.
Iz statea în picioare cu ambele brate ridicate, tinând înca pistolul-laser în mâna dreapta. Tentaculele algelor îi mângâiau trupul, mai ales fata si mâinile. Alte tentacule înaintara de-a lungul podelei, cautând. Scudi si ceilalti disparusera.
O ramificatie se departa de prizonieri pentru a-l cerceta pe Brett. Filamentele înaintara spre fata baiatului, atingându-i si gâdilându-i pielea.
Auzi suierul vântului frecându-se de carcasa hidropterului; sesiza fiecare componenta tonala. Simturile sale capatasera o acuratete cristalina, înregistrând toate detaliile ? atingerea pode¬lei, ceilalti oameni din jur... apoi multi altii... mii de oameni. Apoi o simti pe Scudi împreuna cu toate gândurile ei clare si luminoase. Pâna si Iz Bushka era acolo, o fiinta extaziata sor¬bind din rezervorul de amintiri al algelor. Paradisul istoricului: istoria aflata de la sursa.
Cuvintele lui Scudi îi rasunara limpede în minte: "Racheta a fost lansata. Au plecat sa aduca celulele de hibernare."
Brett vazu si imagini: o traiectorie de foc strapungând pla¬puma de nori, devenind apoi o stralucire difuza si portocalie pe fondul cenusiu... pâna când disparu cu totul si nu mai ramasera decât norii. Imaginile fusesera însotite de un gând interogator, o curiozitate profunda si neumana. În acest gând, racheta era un tentacul trimis spre negurile misterului, spre descoperirea mari¬lor surprize.
Gândul si imaginile disparura. Brett se regasi întins pe po¬dea cu privirea atintita spre hala pustie. Bushka statea în capul oaselor lânga el, plângând cu suspine. Algele disparusera. 
În acel moment auzi glasurile celorlalti, printre care se distingea perfect cel al lui Scudi:
? Brett! Esti în regula?
Se ridica cu greu în picioare si întoarse capul. Scudi era acolo, urmata de restul echipajului, însa baiatul nu-si putea fo¬caliza privirea decât asupra ei.
? Atâta vreme cât suntem împreuna n-am sa patesc nimic, rosti el.





Simbolurile nu au nici o valoare.
? Duque Kurtz


19(?) ALKI, 468.
Postul de Observare Douazeci si Doi.
Atunci când ceilalti îmi spun "domnule Judecator", simt balanta legii si viata înghetând în palma mâinii mele. Pentru ei nu sunt Ward Keel ? omul cu cap mare, gât lung si mers rigid -ci un zeu care stie sa discearna între bine si rau, alegând binele. Iar binele va veni. Dumnezeu si bine, diavol si rau... cuvintele sunt simbolurile care dau contur si substanta lumii noastre. Le intuim, iar actiunile noastre se bazeaza, pe ele.
Sperantele desarte duc la resentimente. Recunosc, crizele prin care au trecut pandoranii au fost mari; însa noi, oamenii, traim pentru a depasi crizele. Desi nici un zeu nu ne-a promis vreodata ca vom reusi.
Simone Rocksack îsi închipuie ca stie care sunt promisiu¬nile Navei. Asta este meseria ei ? spune ea. Îi lamureste pe credinciosi asupra intentiilor Navei si este crezuta. Însa eu am citit Cronicile si am ajuns la concluzia ca nu suntem nici ras¬platiti, nici pedepsiti. Suntem. Functia mea de Sef al Justitiei a fost sa fac astfel încât sa existam într-un numar cât mai mare.
Existenta Comisiei se bazeaza pe stiinta si teama. Problema, la origine, a fost foarte simpla: ucide-l sau ai grija de el. Daca este periculos, distruge-l. Într-o perioada caracterizata prin foarte multa moarte, puterea asupra vietii si a mortii a conferit Comi¬tetului o aura pe care acesta n-ar fi trebuit s-o accepte. Comitetul s-a substituit legii.
Este adevarat ca PP-ul promoveaza legile Navei. Este de asemenea adevarat ca oamenii ei ajuta la impunerea acestor legi. Ei dau Navei ceea ce se cuvine Navei. Prin noi toti omenirea îsi va urma cursul.
"Curs" este un cuvânt foarte potrivit. Noi, Insularii, întele¬gem curentii, cursul si deriva. Conditiile si vremurile se schimba mereu. Deci este normal sa ne schimbam. Comitetul reflecta aceasta flexibilitate. Majoritatea legilor sunt lipsite de rigiditate, reprezentând de obicei contracte si acorduri între persoane. Tri¬bunalul rezolva neîntelegerile care apar între cele doua parti.
Preocuparea Comitetului este viata si numai viata. Într-un anume fel, s-a ajuns la politica... la problema supravietuirii în grup. Suntem independenti, noi însine alegem membrii Comite¬tului, iar cuvântul nostru are putere de lege pentru orice Insular. Ei nu au încredere în ceea ce este fix. Legile rigide le dau fiori, la fel ca si statuile reci.
Desfatarea pe care o gasim în arta se datoreaza în mare masura caracterului sau tranzitoriu. Este mereu noua si daca vrea sa supravietuiasca timpului trebuie sa se regaseasca pe scena memoriei. Noi, Insularii, avem foarte mult respect pentru minte. Este un loc deosebit de interesant, instrument esential, camera de tortura, adapost si depozit al simbolurilor. Cu ajutorul simbolurilor cream mai multe lumi decât ne-au fost date, deve¬nim mai mult decât suma partilor noastre componente.
Cel care ameninta existenta mintii sau a simbolurilor sale pune în pericol însasi matricea umanitatii. Am încercat sa-i ex¬plic asta lui Gallow. A avut urechi sa auda. Dar nu îi pasa.




Atunci când migreaza centrii de putere, oamenii mi¬greaza si ei.
? George Orwell,
Arhivele Navei


PROBLEMA ERA DACA SA I SE DEA SAU NU arma lui Nakano. Bushka se declarase pentru, Twisp contra. Alesi Panille se pastrau deoparte, ascultând fara a trage cu ochiul. Stateau în picioare, tinându-se de talie si privind spre cerul ce¬nusiu, vizibil prin deschiderea sasului de acces. Hidropterul era comandat de pilotul automat si evolua pe o traiectorie circulara într-o mare zona libera încadrata de alge. Postul de Observare se afla la zece kilometri departare ? un stâlp din piatra cu baza înspumata. În afara unui cerc cu o raza de un kilometru si cu centrul în cladirea postului, algele se întindeau la nesfârsit.
Pe Brett îl nelinistea schimbarea care îl afectase pe Bushka. Ce îi facusera algele? Si unde disparusera ceilalti Tritoni captu¬rati? Dintre cei salvati în urma prabusirii dirijabilului nu mai mai ramasesera decât Ale, Panille si Nakano.
Twisp puse întrebarea cu voce tare, în numele tuturor:
? Ce ti-au facut algele, Iz?
Bushka îsi apleca ochii spre gramada de arme ce zacea la picioarele sale. Cauta cu privirea pistoalele-laser pe care le distribuise deja celorlalti. Nakano era singurul ramas fara arma. Pe figura istoricului se întipari o expresie de uimire copilareasca.
? Mi-a spus... mi-a spus. (Se aprinse deodata.) Mi-a spus ca trebuie sa-l ucid pe Gallow si mi-a aratat cum trebuie sa proce¬dez.
Se întoarse, aruncându-si privirea dincolo de Ale si Panille, spre algele framântate de valuri. Pe fata i se citea acum entu¬ziasmul.
? Si tu ai fost de acord, Nakano? întreba pescarul.
? Ce importanta are? se burzului matahala. Algele îl vor mort, însa el nu va muri!
Twisp ridica din umeri si i se adresa lui Brett:
? Mie nu mi-a spus asa ceva. Dar tie, pustiule?
Brett închise ochii. Scudi se lipi de el, punându-si capul pe umarul lui. Baiatul nu avea cum sa uite experienta pe care o traisera împreuna: mii de oameni supravietuisera în memoria algelor. Agonia Insulei Guemes fusese si ea prezenta, împreuna cu ultimele gânduri si visuri ale guemesienilor masacrati. O au¬zise pe Scudi strigându-i în minte: Acum stiu cum este sa fii Mut!
Sirena se desprinse putin din îmbratisarea lui Brett.
? Algele declara ca-mi sunt prietene din cauza ca eu am fost unul dintre profesorii lor, îi explica ea lui Twisp.
? Tie ce ti-au spus, Twisp? se interesa baiatul, deschizând ochii mari si fixându-l pe barbatul cu brate prea lungi.
Acesta lua o gura mare de aer si rosti limpede:
? Mi-au vorbit despre mine însumi.
? Mie mi-au spus ca au o minte independenta si le place sa-si pastreze gândurile pentru sine, interveni Nakano. Cica în privinta asta seamana cu oamenii. Asa e, Twisp?
? Mai mult sau mai putin, rosti stânjenit pescarul.
? Au mai adaugat ca specia noastra este periculoasa pentru acei conducatori care cer supunere oarba, continua matahala. Algele au un mare respect pentru aceasta trasatura de caracter.
? Poftim! Ati vazut? sari Bushka.
Zâmbi spre ei, ridicând un pistol-laser din gramada de arme confiscate de la supravietuitorii naufragiului. Îl cântari în palma, privindu-l intens.
? Acceptati cu totii? interveni Panille cu vocea sa bine sta¬pânita. (Îl fixa pe Nakano.) Doar tu, Kareen si cu mine am mai ramas! (Împinse barbia spre sas.) Unde sunt ceilalti?
Asupra tuturor se asternu tacerea.
Umbra întoarse capul spre câmpul de alge. Lumina zilei era pe sfârsite, scazând dramatic vizibilitatea. Îsi aminti ca se lup¬tase sa scape din încâlceala pentru a ajunge la Kareen. Sirena tipase, însa tentaculul o eliberase fara a-i face nimic rau. Îl prin¬sese de mâna si se lipisera unul de celalalt în timp ce strigate de groaza rasunau peste tot în jurul lor.
În acel moment de constienta superioara fusese inundat de gândurile lui Kareen: Gallow o luase prizoniera, trimitând-o ca momeala pentru a-l prinde în cursa pe Panille cel Negru. Mai erau si probleme de alianta. Familia ei, în ciuda puterii pe care o detinea, dorea sa aiba un element de control asupra lui Gallow în cazul în care acesta iesea victorios. Însa Kareen îl dispretuia pe Gallow.
Degetele Sirenei i se înfipsesera în parul ud în timp ce-i urla speriata în ceafa. Apoi algele revenisera, atingându-i înca o data. Simtisera amândoi furia lor selectiva, vazusera frunzele si tentaculele încordându-se si pulsând salbatic. Apoi, dintr-o data, cerul cenusiu aparuse din nou prin deschiderea sasului, împreu¬na cu marea agitata. Nici urma de oamenii care fusesera rapiti din hidropter... si înecati!
Dar toate acestea apartineau acum de domeniul trecutului. Bushka îsi drese glasul, scotându-i pe Panille din reverie:
? Erau oamenii lui Gallow. Ce conteaza?
? Nakano a fost si el omul lui Gallow, le aminti Twisp. 
? Îmi este dificil sa aleg, spuse Nakano. Gallow mi-a salvat cândva viata. La fel si tu, Twisp.
? Asa ca treci de partea celui care te-a salvat mai recent! pufni pescarul.
? Am trecut de partea algelor, rosti matahala cu o voce stranie, aproape absenta. Acolo se afla nemurirea mea.
Brett îsi simti gâtul uscat. Tonul acesta îl mai auzise la fanaticii din Guemes, cel mai tare nucleu al Adoratorilor.
Twisp avu o reactie similara. Clatina din cap, nelinistit. Lui Nakano nu îi pasa pe cine ucide. Pentru el nu conteaza decât ca algele sa-i ofere o justificare!
? Gallow o vrea pe Vata, spuse Bushka. Nu putem permite asa ceva. 
Întinse pistolul spre Nakano, care îl lua ascunzându-i în holsterul prins de coapsa.
La gestul istoricului, pescarul puse mâna pe propria arma. Chiar daca Nakano îi zâmbea acum aratându-i mâinile goale, nelinistea nu vroia sa plece din sufletul lui.
? Nu suntem decât sapte, mârâi el. Si trebuie sa atacam o fortareata care adaposteste mai mult de trei sute de oameni înar¬mati!
Bushka închise sasul înainte de a-i raspunde:
? Algele m-au învatat cum sa-l ucid pe Gallow. Nu ai în¬credere în alge?
? Poti sa fii sigur ca nu am!
? Indiferent de parerea ta, Gallow trebuie sa piara.
Trecu pe lânga Twisp, îndreptându-se spre cabina de pilotaj.
Brett o prinse pe Scudi de mâna si porni în urma lui. Îi auzea si pe ceilalti venind. Pescarul, exasperat, începuse sa mormaie:
? Idiot, idiot, idiot...
Pentru baiat, vocea lui Twisp se pierdea sub imperativul pe care algele i-l implantasera în centrii vocali. Cu siguranta, Bushka receptionase acelasi mesaj.
Scoateti-l pe Gallow de acolo. Restul lasati-l în seama lui Avata.
Cuvintele acestea îi vibrau în minte, constituind un fundal pentru o imagine tulburatoare: Ward Keel sechestrat într-o celula din plasmasticla si facându-i semn cu mâna. Brett era sigur ca Judecatorul fusese luat prizonier de Gallow si închis în cladire.
Panille se aseza pe scaunul din stânga pilotului, verificând instrumentele. Hidropterul continua sa deseneze cercuri în zona libera de alge.
Brett se opri lânga scaunul pilotului. Simtind mâna lui Scudi tremurând usor, o strânse cald si ferm. Fata se sprijini de el. Undeva în dreapta, dincolo de peretele cabinei, se putea zari suprafata agitata a oceanului. Sub influenta unui vânt puternic, ploaia cadea oblic. Frunzele algelor se ridicau si dansau în va¬lurile înalte, domolindu-le. În plafonul cabinei se aprinsera au¬tomat tuburile luminoase, ca reactie la întunericul ce îi învaluise pe nesimtite. Vectori luminosi clipeau pe ecranele din fata lui Panille.
Twisp se oprise în pragul usii, cu mâna pe pistolul-laser si cu atentia concentrata asupra lui Nakano.
Vazându-i, matahala zâmbi. Se deplasa prin fata lui Brett, lua loc pe scaunul pilotului si aprinse luminile exterioare. Un far puternic începu sa mature suprafata apei pâna la marginea câmpului cu alge. Brusc, în zona luminata se produse agitatie.
? Nemilosi! exclama Panille.
? Ia uite-l pe ala din frunte! Ce mare e!
Brett si Scudi priveau în tacere haita de Nemilosi si întin¬derea de alge.
? N-am mai vazut niciodata un exemplar atât de urias! re¬cunoscu Ale.
Haita venea în urma sefului, plutind la suprafata apei urma¬rita de farul lui Nakano. Dadu ocol pe la marginea zonei libere, apoi se adaposti printre frunze.
Nakano parasi postul de control si deschise un hublou, la¬sând umezeala si vântul rece sa patrunda în cabina. Ridica pis¬tolul si trimise un fascicul fierbinte spre haita, omorând masculul din frunte si alte doua exemplare de lânga el. Sângele verde se raspândi peste frunze, înghitit de spuma valurilor.
Ceilalti Nemilosi se napustira asupra camarazilor morti, îm¬prastiind sânge si bucati de carne în conul de lumina. Brusc, tentacule groase cât talia unui barbat rasarira din apa si începura sa loveasca salbatic, alungând animalele de la locul festinului si facând ca sângele sa dispara într-o patura de spuma.
Nakano închise repede hubloul si se trase doi pasi îndarat:
? Ati vazut?
Nimeni nu raspunse. Vazusera cu totii.
? Vom coborî sub suprafata apei, hotarî Bushka, si ne vom îndrepta spre cladire. Nakano, tu ocupa o pozitie de unde sa poti fi vazut din exterior. Pâna în ultima clipa, noi ceilalti vom juca rolul de prizonieri.
Brett lasa mâna lui Scudi si veni pâna în fata istoricului:
? Nu sunt de acord ca Scudi sa fie folosita drept momeala!
Bushka dadu sa ridice teava pistolului, dar baiatul îl prinse de încheietura. Muschii tineri, obisnuiti sa ridice plasele de pes¬cuit, se încordara si rasucira bratul istoricului. Pistolul cazu la podea. Brett îl lovi cu piciorul, trimitându-l spre Twisp. Bushka trase cu ochiul în directia armelor îngramadite în fata usii.
? N-ai sa ajungi pâna acolo, asa ca mai bine calmeaza-te! îl sfatui pescarul ridicând pistolul si îndreptându-l spre istoric.
Desi strângea neglijent arma, cu mâna moale, atitudinea sa trada o fermitate de nestramutat.
? Acum ce facem? întreba Ale.
? Am putea da o fuga pâna la Baza de Lansare si sa-i pu¬nem la curent cu ce se întâmpla aici, sugera Panille.
? Veti porni un razboi civil între Tritoni, iar Insularii vor fi primii care vor avea de suferit! protesta Bushka, frecându-si încheietura.
? Mai este ceva, rosti Scudi plimbându-si privirea între Brett si Twisp. Seful Justitiei a fost luat prizonier si adus aici.
? De unde stii? întreba Twisp.
? De la alge.
? Si mie mi-au trimis imagini cu Judecatorul Keel în capti¬vitate, o sustinu Brett.
? Imagini! Viziuni! facu pescarul.
? Singurul lucru important este sa-l ucidem pe Gallow, mur¬mura Bushka.
Twisp întoarse capul spre Kareen Ale:
? Sa vedem ce ne sfatuieste ambasadoarea. Ca doar pentru asta ne aflam cu totii pe culoar, înainte de atacul algelor.
? Sa ne folosim de ajutorul pe care ni-l ofera algele, începu ea. Sa mergem sub acoperirea lor pâna la perimetrul din jurul Postului de Observare... si sa asteptam. Scudi si cu mine vom ocupa o pozitie din care sa putem fi vazute. Gallow va fi tentat sa ne captureze. În plus, Scudi are dreptate: Judecatorul Keel se afla acolo. L-am vazut si eu.
? Eu zic sa ne îndreptam spre Vashon! propuse Brett.
? Nu uita ca celulele de hibernare vor fi aduse aici, continua Ale. Echipa de recuperare...
? Echipa de recuperare este formata fie din oamenii lui Gallow, fie din prizonierii sai, râse Twisp facând haz de necaz. Deci oricum ai lua-o, celulele de pe orbita îi apartin.
Ale îsi arunca ochii spre ceasul de lânga panoul de bord:
? Daca totul se desfasoara fara probleme, celulele de hiber¬nare vor fi aici în aproximativ opt ore.
? Suntem doar sapte oameni, spuse Panille. Nu putem re¬zista opt în ore în fata armatei lui Gallow.
Hohotele lui Bushka îi luara pe toti prin surprindere.
? Discutii sterile, facu el. Cuvinte goale. Algele nu ne vor permite sa plecam de-aici pâna ce nu le îndeplinim dorinta. Trebuie sa-l ucidem pe Gallow. În momentul de fata, nimic altceva nu mai conteaza.
În linistea de dupa aceea nu se auzi decât vocea lui Nakano.
? Atunci ar fi mai bine sa ne pregatim temeinic, mormai el. Mie personal îmi place planul ambasadoarei, însa cred ca ar fi indicat sa trimitem si o echipa de cercetare.
? Iar tu te oferi voluntar, nu-i asa? sari Twisp.
? Daca ai o idee mai buna, arunci spune! îl invita matahala.
Se îndrepta spre peretele din spate al cabinei si deschise un dulap, scotând de acolo butelii cu aer comprimat, masti si cos¬tume de scafandru.
? Ai vazut cum au sfarâmat algele submersibilul acela, îi aminti Brett lui Twisp. Si ai vazut ce-au patit Nemilosii.
? Bine, atunci voi merge eu! se hotarî pescarul. Cei de la Postul de Observare nu ma cunosc. Voi avea grija sa priceapa mesajul nostru!
? Nu, Queets! se opuse Brett.
? Ba da!
Twisp îi privi pe rând, oprindu-se câte o clipa asupra fieca¬rei figuri.
? Ambasadoarea nu poate merge acolo, pentru ca Gallow abia asteapta sa puna mâna pe ea. Deci eu sunt candidatul cel mai potrivit. De altfel, omul asta de aici ma va însoti.
Si pescarul surâse spre Nakano, care paru placut surprins de încrederea acordata.
? De ce tocmai tu? sari Brett. Eu as putea la fel de...
? Ai putea intra foarte usor în rahat! N-ai avut niciodata de-a face cu indivizi de teapa lui Gallow. N-ai avut niciodata ocazia sa te târguiesti pentru a-ti vinde pestele. Eu ma descurc mult mai bine.
? Gallow nu este un amarât de comerciant, îi aminti Bushka.
? Ne vom târgui pentru viata noastra si pentru toate celelal¬te. Tot aia e! Pustiul ramâne aici cu Panille. Vor sta cu ochii pe tine, Bushka, asa ca ai grija ce faci: Eu merg sa-i comunic lui Gallow ce-l asteapta. Atât si nimic mai mult!





Fa ceea ce este bine si nici un rau nu te va atinge.
? Rafael,
Apocrife, Cartea Crestina a Mortilor


LA MAI PUTIN DE UN MINUT dupa ce coborî prin trapa destinata scafandrilor, Twisp pierdu ritmul si începu sa dea ine¬ficient din labele picioarelor. Bratele lungi se dovedeau un han¬dicap. Privi neajutorat cum distanta dintre el si Nakano se mareste considerabil. Ce-i cu graba asta pe capul lui Nakano?
Ca majoritatea Insularilor, Twisp fusese învatat sa utilizeze mastile cu oxigen în caz de urgenta. La un moment dat, coche¬tase chiar cu ideea de a deveni unul dintre rarii Insulari adaptati folosirii pestilor-cu-aer. Însa acestia erau extrem de scumpi, iar operatia costa o avere. În plus, bratele sale perfect adaptate ri¬dicarii plaselor de pescuit îl încurcau atunci când trebuia sa înoa¬te pe sub apa.
Se stradui din rasputeri sa nu-l piarda pe Nakano din ve¬dere. Înota aproape de fundul apei, labele picioarelor agitând nisipul de-a lungul defileului albastriu, iluminat de faruri mon¬tate în stânca. Suprafata apei ramânea o realitate îndepartata, învaluita de întunericul noptii.
Atunci când Panille ancorase hidropterul într-o zona stân¬coasa populata cu alge, îl prevenise:
? Viteza curentului este între doua si patru noduri. Nu stiu de unde vine, însa te va ajuta sa ajungi la Postul de Observare.
? Curentul a fost iscat de alge, le explicase Bushka.
Brett, în continuare nemultumit, protestase:
? Cum va veti întoarce aici?
? Vom fura un vehicul, rostise simplu matahala.
Dupa ce închisese ermetic trapa în urma lui, pregatindu-se sa inunde camera de presurizare, Nakano îl sfatuise:
? Sa nu ramâi în urma, Twisp. Peste zece minute vom ajun¬ge la punctul de acces în cladire. Pe ultimii metri am sa te trag dupa mine, ca si cum te-as fi luat prizonier. 
Însa acum i-o luase mult înainte, si de-abia îl mai vedea prin apa rece si verde. Bulele de aer eliberate de expiratia lui se ridicau spre suprafata, provocând ? în lumina artificiala ? stranii efecte vizuale. Tritonul evolua în elementul lui, pe când Twisp se simtea ca un peste pe uscat.
Ar fi trebuit sa ma astept!
Deodata, Nakano coti viguros la stânga si se prinse de unul dintre elementele de montare a farurilor, în asteptarea lui Twisp. Butelia cu oxigen stralucea pe spatele sau sub un halo galben-verzui, iar masca de pe fata îi conferea un aspect grotesc.
Twisp, cu inima ceva mai usoara, încerca sa schimbe si el directia de înaintare. Însa n-ar fi reusit sa ajunga lânga Nakano daca acesta din urma n-ar fi întins bratul, prinzându-l de valva buteliei. Dupa aceea înaintara lejer, unul lânga altul. Curentul slabise mult în intensitate la poalele falezei pe care fusese cons¬truit Postul de Observare.
Pescarul zari un perete negru din piatra, o parte din el ara¬tând ca si cum ar fi facut parte din fundatia naturala a com¬plexului. Cealalta parte parea a fi fost supusa modificarilor aduse de oameni. Se puteau distinge forme mari si întunecate îngramadite una peste alta. În aceasta constructie fusese montat un imens sas construit din plaz si iluminat din interior. Nakano actiona repede câteva comenzi plasate pe perete, în partea late¬rala a sasului si în scurt timp deasupra lor se deschise o trapa circulara. Patrunsera în camera de presurizare. Nakano nu lasase din mâna valva buteliei lui Twisp, tragându-l în urma lui.
Se trezira într-un spatiu oval scaldat de puternicele raze albastre trimise de tuburile montate în pereti. O a doua trapa transparenta dezvaluia prezenta unui pasaj pustiu ce pleca din peretele îndepartat.
Trapa exterioara se închise automat si auzira vibratia pom¬pelor de evacuare. În scurt timp, nivelul apei din încapere începu sa scada. Imediat ce capetele lor rasarira la suprafata, Nakano lua mâna de pe Twisp. Apoi, dupa ce scoase mustiucul din gura, i se adresa pescarului:
? Esti foarte inteligent pentru un Mut. În orice moment ti-as fi putut rupe furtunul. Ai fi devenit hrana pentru pesti.
Twisp scoase si el mustiucul furtunului, însa nu facu nici un comentariu. Trebuia sa ajunga la Gallow. În rest, nimic nu mai avea importanta.
? Sa nu încerci vreo smecherie cu mine, îl avertiza Nakano. Te fac farâme cu o singura mâna, daca vreau.
Sperând ca Nakano juca teatru pentru eventualii martori ai sosirii lor, Twisp îsi plimba privirea peste trupul musculos al matahalei. Tritonul nu exagerase, era probabil capabil sa-si duca la îndeplinire amenintarea. Însa va fi surprins de forta ce salasuia în bratele de pescar... chiar daca pareau rezultatul unor simple mutatii monstruoase.
Nakano îsi dadu jos butelia si masca, tinându-le în mâna. Twisp astepta evacuarea ultimei picaturi de apa, apoi desfacu legaturile propriei butelii. O agata de brat, constient de greutatea ei. Daca o azvârlea cu putere putea deveni o arma redutabila.
Trapa interioara aluneca în lateral, iar Twisp simti gustul aerului cald si umed. Nakano îl împinse în fata, patrunzând amândoi într-un spatiu rectangular fara alte iesiri vizibile.
Apoi, deodata, auzira o voce rastita venind dinspre plafon:
? Nakano! Trimite-l sus pe Mutul ala. Te astept la nivelul noua. Tin foarte mult sa aflu de ce nu ai venit cu hidropterul acela încoace!
? A fost Gallow, rosti matahala privind spre Twisp. Dupa ce cobor eu, tu continui sa urci.
Pescarul simti un mare gol în stomac. Câti oameni adusese Gallow aici? Avea chiar atât de mare încredere în serviciul sau de Securitate încât îi permitea unui prizonier sa se plimbe fara însotitor? Sau asta nu era decât un siretlic pentru a-l dezarma pe prostul de Insular?
Nakano ridica privirea spre grila de deasupra. Twisp, tra¬gând si el cu coada ochiului spre plafon, distinse lucirea unui video-senzor tritonian.
? L-am luat prizonier pe omul asta, spuse Nakano. Presu¬pun ca va fi preluat de niste paznici.
? Mutul nu are pe unde sa scape, izbucni vocea lui Gallow. Dar ar fi mai bine pentru el sa astepte lânga usa ascensorului. Nu ar folosi nimanui sa-l vânam prin toata cladirea.
Twisp se simti dintr-o data mai greu... si îsi dadu seama ca întreaga încapere începuse sa urce cu repeziciune. Ascensorul se opri la scurt timp dupa aceea, iar usa subtire disimulata în pe¬retele din spate aluneca usor într-o parte, permitându-i sa vada un culoar bine luminat, întesat cu Tritoni înarmati.
Gallow prinse curelele buteliei lui Twisp:
? Am sa iau eu asta. Cine stie? Poate-ti trece prin minte sa o folosesti pe post de arma.
Pescarul dadu drumul echipamentului fara a scoate un cu¬vânt, iar Gallow iesi închizând usa.
Ascensorul porni din nou si nu se opri decât mult mai târ¬ziu. Lui Twisp, urcarea i se paruse interminabila. Iesirea era înconjurata de un halo luminos. Trecu prudent pragul, simtind aerul fierbinte si uscat. Îsi roti privirea, uimit sa vada faleze înalte si negre, cerul liber... Se apropiau zorile si majoritatea stelelor disparusera. Aproape imediat, Marele Soare rasari pe deasupra falezelor, trimitându-si razele peste amfiteatrul natural întesat cu constructii tritoniene. Nu foarte departe se afla o baza de lansare a dirijabilelor.
Pamânt sub cerul liber!
Auzi pe cineva în apropiere folosind un ferastrau. Sunetul îi aducea liniste în suflet ? putea fi întâlnit adesea în magazinele Insularilor, unde metalul si plasticul erau taiate si folosite ca ambalaje.
Pietrele îi raneau talpile goale... Marele Soare îl orbea cu stralucirea sa.
? Abimael, Prostutule! Vino-ncoace daca nu vrei sa te pra¬jesti!
Fusese vocea unui barbat, provenind dintr-o cladire situata la o oarecare distanta în fata sa. Vazu o silueta învaluita de umbra. Sunetul ferastraului nu încetase.
Aerul fierbinte îi dadea o senzatie aparte. Nu era impregnat cu umezeala metalica a buteliilor de scafandru si nici cu vaporii de apa ce învaluiau atât de des Vashon-ul. Suprafata de sub picioare ramânea ferma si stabila. Twisp o percepu ca pe un lucru strain si periculos. Puntile ar trebui sa se miste, sa pulseze!
Toate colturile sunt dure, gândi el înaintând cu greu spre cladire.
Ferastraul se opri din lucru, dându-i ocazia sa distinga o forma umana... un barbat cu pielea închisa la culoare si îmbracat cu o pânza usoara. Parul lung, negru, fusese pieptanat pe spate, iar barba sura îi atârna pâna la buric. Twisp nu vazuse de foarte multe ori în viata asa ceva, desi auzise ca Tritonii îsi lasau barba, iar gena respectiva aparea uneori si în rândul Insularilor. Ori¬cum, aceasta era de-a dreptul impresionanta prin lungime si con¬sistenta.
Barbatul se bucura de o statura robusta. Umerii puternici si pectoralii ar fi facut din el un foarte bun pescar. Doar burta iesea în evidenta, tradându-i vârsta: patruzeci de ani, poate chiar pa¬truzeci si cinci. Avea un ten aproape tuciuriu, ceea ce constituia o ciudatenie la Tritoni. În penumbra, pielea raspândea o stralu¬cire rosiatica.
? Apropie-te, Abimael! îl îndemna barbatul. Altfel ai sa te arzi la picioare. Hai sa-ti dau o prajitura pâna vine mami sa te ia de-aici!
De ce îmi spune Abimael? Pescarul se întoarse pentru a cerceta înca o data depresiunea înconjurata din toate partile de faleze înalte si negre. O echipa de Tritoni lucra la câteva sute de metri departare, maturând solul cu jeturile lansatoarelor de flacari.
Era o scena aproape ireala sub razele fierbinti ale Marelui Soare. Twisp simti inima tresarindu-i în piept: daca se afla sub efectul unei narcoze? Panille îl prevenise: "Nu te aventura la adâncime mare, ai grija sa respiri rar si profund. Altfel te paste betia."
Betie era termenul folosit de Tritoni pentru narcoza cu azot, o intoxicatie ce aparea uneori în timpul folosirii buteliilor cu oxigen la mare adâncime. Circulau multe povesti despre scufun¬datori beti, care aruncasera buteliile si înotasera aiurea pâna când moartea îi ajunsese din urma; sau care ofereau pestilor aerul din rezervoare; sau care începeau un euforic si epuizant dans subacvatic.
? Aud lansatoarele de flacari, rosti batrânul dulgher.
Aceasta banala afirmatie alunga nelinistile lui Twisp. Nu... nu sunt beat... pasesc pe o bucata de pamânt, sub cerul liber. Sunt aici si nu sunt beat. 
? Îsi închipuie ca sterilizeaza solul, continua dulgherul. Îsi închipuie ca Tentaculele Nervoase n-au sa mai apara niciodata. Ce neghiobi! Ouale demonilor sunt peste tot în ocean. Oamenii vor avea mereu nevoie de lansatoarele de flacari.
Barbatul porni ? fara a parasi zona protejata de umbra ? spre o bancuta. Se aseza pe ea si deschise un saculet maroniu, scotând de acolo câteva prajituri glazurate învelite în hârtie. Twisp adulmeca mirosul dulce. Dulgherul prinse o prajitura între degetele sale cu articulatii umflate si i-o întinse.
De-abia în acel moment îsi dadu Twisp seama ca barbatul era orb. Ochii acoperiti cu un film cenusiu-laptos nu pareau sa recunoasca nimic în jurul lor.
Nehotarât, pescarul accepta în cele din urma prajitura si gusta din ea. Fructul suculent din interior îi desfata limba.
Din nou, cerceta atent împrejurimile. Vazuse imagini cu pamânt sub cerul liber ? în picturi si holograme ? însa nimic nu îl pregatise cu adevarat pentru o asemenea experienta. Se simtea atras si totodata respins de ceea ce vedea. Pamântul acesta nu va pluti în voia curentilor oceanului. Stabilitatea solului îi dadea o senzatie de siguranta absoluta, însa îi ciuntea libertatea. Prea multe restrictii în jur! Omul risca sa priveasca lumea printr-o fereastra prea îngusta! 
? Înca o prajitura, Abimael, si dupa aia pleci acasa, rosti dulgherul.
Twisp facu un pas înapoi încercând sa se retraga discret, însa calca pe o piatra si cazu cu fundul pe un bolovan colturos. Scoase un strigat involuntar de durere.
? Nu plânge, Abimael!
? Nu sunt Abimael! protesta pescarul ridicându-se în pi¬cioare.
Dulgherul îsi îndrepta ochii nevazatori spre directia din care venise vocea, tacu pret de câteva clipe, apoi murmura:
? Acum mi-am dat seama. Sper ca ti-a placut prajitura. Îl vezi cumva pe Abimael?
? Nu mai e nimeni pe-aici în afara celor cu lansatoare de flacari.
? Neghiobii! (Înghiti o prajitura întreaga si se linse pe de¬gete.) Au început deja sa-i aduca pe Insulari?
? Nnnn... nu stiu. Cred ca sunt primul.
? Numele meu este Noe, se prezenta dulgherul. Poti s-o iei drept gluma. Sa zicem ca eu am sosit primul aici, în aer liber. Ce diformitati ai, Insularule?
Twisp îsi înabusi un acces de mânie. Brutalitatea întrebarii îl luase pe nepregatite.
? Am brate prea lungi, însa sunt perfecte pentru trasul pla¬selor de pescuit.
? Mutatiile utile nu pot fi considerate monstruozitati, îsi dadu Noe cu parerea. Cum te cheama?
? Twisp... Queets Twisp.
? Twisp. Twisp. Îmi place numele tau. Are o vibratie pla¬cuta. Mai vrei o prajitura?
? Nu, multumesc. Sunt foarte bune, dar mie nu-mi prea prieste dulcele. Cu ce te ocupi aici?
? Lucrez lemnul. Închipuie-ti! Lemn adevarat, autohton! În momentul de fata slefuiesc niste piese pentru mobilierul direc¬torului. L-ai întâlnit? Gallow e numele lui.
? N-am avut... placerea, se abtinu Twisp.
? O vei avea. Se întâlneste personal cu toti. Ma tem însa ca în inima lui nu prea este loc si pentru Muti.
? Cum ai... adica... ce-ai patit la ochi?
? Nu m-am nascut asa. Am orbit din cauza ca m-am holbat prea mult la soare. Pariez ca nu stiai! Daca te asezi pe un teren stabil si nu te-nvârti aiurea poti privi soarele drept în ochi... Numai ca exista pericolul sa orbesti. Eu m-am împacat cu soarta mea.
? Aha! facu pescarul, negasind alte cuvinte.
? Abimael! striga dulgherul.
Nici un raspuns!
? O sa vina el! I-am pastrat o prajitura. Stie ca mereu îi pastrez.
Twisp încuviinta cu o miscare a capului, apoi îsi dadu sea¬ma de inutilitatea gestului. Privi în partea cealalta a bazinului natural. Solul fierbinte stralucea aproape dureros, scaldat de ra¬zele nemiloase ale Marelui Soare. Cladirile de un alb imaculat aveau, din loc în loc, dungi maronii. Oglinda unui lac sclipea lânga falezele îndepartate. (Daca nu cumva era o iluzie!) Tritonii care lucrasera pâna atunci cu lansatoarele de flacari intrasera într-o cladire plasata în centrul bazinului. Totul încremenise: nu se auzeau nici vântul, nici cântecul pasarilor, nici Abimael care ar fi trebuit sa raspunda la chemarea tatalui sau. Nimic! Twisp nu mai fusese niciodata înconjurat de o asemenea liniste. Nici macar în adâncuri.
? Vrei sa stii de ce mi se spune Noe? întreba dulgherul, care între timp se întorsese la ocupatia sa. Mergi la arhive si arunca o privire peste cronici. Primului meu nascut i-am dat numele de Abimael. Ai visat vreodata lucruri stranii, Twisp? Eu de exem¬plu am visat despre o barca uriasa numita "arca". Se facea ca Pamântul fusese acoperit de ape, iar arca a salvat multe vietui¬toare de la înec... Visul seamana oarecum cu realitatea de pe Pandora, nu ti se pare? Totul este acoperit de ape... celulele de pe orbita adapostesc oameni si animale...
Twisp descoperi ca vocea dulgherului îl impresiona profund. Barbatul acesta era un povestitor talentat, stia sa gaseasca inflexiunile potrivite pentru a atrage atentia celorlalti.
? Cei care n-au avut loc pe arca au murit, continua Noe. Dupa ce apele s-au retras, supravietuitorii au dat peste nenuma¬rate cadavre aflate în putrefactie. Arca fusese construita astfel încât animalele si oamenii sa nu urce la bordul ei decât cu in¬vitatie si doar atunci când se cobora pasarela.
Gasi o cârpa de culoare rosie cu care îsi sterse transpiratia de pe frunte.
? Cadavrele putrezeau la soare si puteau îngrozitor, murmu¬ra el.
O briza usoara aluneca de-a lungul peretilor stâncosi, îm¬prastiind mirosurile grele rezultate în urma folosirii lansatoarelor de flacari. Twisp avea impresia ca simte miasmele carnii des¬compuse de care vorbea Noe.
Dulgherul lua doua bucati finisate si le agata într-un cui pe peretele din spatele sau.
? Nava i-a promis lui Noe ca-l va tine în viata. Însa spec¬tacolul acela nu era deloc placut. Când aproape toata lumea moare si foarte putini supravietuiesc, gândeste-te cât de groaznic se simt acestia din urma! Aveau nevoie de miracolul Lazar, care însa le-a fost refuzat.
Noe reveni si ochii sai orbi scânteiara în lumina puternica. Twisp vazu ca pe obraji si piept îi curgeau lacrimi de nefericire.
? Nu stiu daca ma crezi, continua dulgherul, dar Nava mi-a vorbit.
Pescarul privi fascinat fata neagra si brazdata de lacrimi. Pentru prima oara în viata simtea prezenta unui autentic mister.
? Da, Nava mi-a vorbit. Putoarea cadavrelor mi-a ranit na¬rile si am vazut oase zacând printre pietre. Carnea putrezea înca pe ele. Nava mi-a spus: "Nu voi mai blestema niciodata pamân¬tul de dragul omenirii."
Cuvintele lui Noe aveau o forta irezistibila. Twisp se simti cuprins de fiori.
Dulgherul facu o pauza, apoi continua:
? Si Nava a spus: "Imaginatia din inima omului este male¬fica înca din frageda tinerete." Tu ce crezi?
De dragul omenirii, gândi Twisp.
Vocea puternica a lui Noe îl facu din nou sa tresara:
? De dragul omenirii! Ca si cum noi am fi cerut asa ceva! Ca si cum n-am fi putut gasi o solutie mai buna decât moartea!
Pescarul începu sa simta o puternica simpatie pentru dul¬gher. Barbatul acesta era un filosof! Abia acum îsi dadu seama ca Insularii si Tritonii puteau ajunge la o întelegere. Gallow si Nakano nu reprezentau întreaga societate tritoniana.
? Stii ceva, Twisp? întreba Noe. Ma asteptam la ceva mai bun din partea Navei. În nici un caz la macel! Si când ma gândesc ca cica a facut-o pentru binele omenirii!
Facu din nou câtiva pasi prin umbra, ocoli bancuta ca si cum ar fi vazut-o, apoi se opri chiar în fata lui Twisp. 
? Îti aud respiratia, rosti el. Nava mi-a vorbit. Nu-mi pasa daca ma crezi sau nu, eu stiu ca s-a întâmplat.
Mâna sa atinse umarul pescarului, coborî de-a lungul bratu¬lui si în cele din urma îi pipai fata.
? Ai într-adevar brate lungi, sopti el. Nu vad nici o pro¬blema în asta, mai ales daca sunt folositoare. Îmi place fata ta. E plina de riduri, ceea ce înseamna ca petreci mult timp în aer liber. Îl vezi cumva pe Abimael?
Twisp înghiti în sec:
? Nu.
? Sa nu te temi de mine din cauza ca vorbesc cu Nava. Arca noastra se afla pe pamânt ferm si stabil, o data pentru totdeauna. Vom parasi oceanul.
Apoi se întoarse la preocuparile sale.
Twisp simti o mâna atingându-i umarul. Se întoarse brusc pe calcâie si întâlni figura lui Nakano. Matahala se apropiase fara a face nici cel mai mic zgomot.
? Gallow vrea sa te vada! anunta el.
? Unde-o fi Abimael? întreba Noe.




Porumbelul s-a întors la el spre seara; si iata ca în ciocul lui era o frunza de maslin rupta de curând.
? Geneza 8:11,
Cartea Crestina a Mortilor


DUQUE NU LUA ÎN SEAMA exclamatiile martorilor adu¬nati în jurul Piscinei Vata. Urechile sale nu sesizara geamatul sugrumat care iesi din gâtlejul larg si flasc al Preotesei-psihiatru. Atentia îi era concentrata asupra degetelor grele cu care Vata îi apucase organele genitale. Fervoarea ei îl scosese brusc si dure¬ros din pseudo-somn, dar atingerea devenea din ce în ce mai blânda si mai placuta. Exclamatiile din jurul piscinei fura înlo¬cuite de murmure sporadice si câteva chicote înfundate. Când mâna lui Duque porni sa mângâie în mod corespunzator trupul Vata-ei, în încapere coborî linistea. Vata începu sa suspine. Coapsele sale imense se miscau ritmic creând valuri puternice care depasira marginea piscinei împroscându-i pe curiosi.
? Sa vezi ca au sa se împerecheze!
? Ochii ei sunt deschisi! sopti un altul. Se misca!
Vata îsi linse buzele si îl lipi pe Duque de fundul piscinei, cuprinzându-i între coapse. Crestetul si umerii sai iesira la su¬prafata lichidului. Apoi dadu capul pe spate si începu sa respire lung, cu gura larg deschisa.
? Da! rosti ea.
Primul ei cuvânt dupa aproape trei sute de ani, gândi Simone. Dar cum sa le explice credinciosilor circumstantele acestui prim cuvânt?
Face asta ca sa ma pedepseasca! A vazut totul! Apoi se întreba ce fel de pedeapsa i se pregatise lui Gallow.
Abia atunci îsi dadu seama ca valurile din Piscina Vata nu fusesera create doar de miscarea frenetica a celor doi. Podeaua însasi se legana în acelasi ritm.
? Ce se întâmpla? 
Întrebarea îi scapase printre buze, murmurata. Privi în jur sa vada daca o auzise cineva.
Vata scoase o serie de gemete surde, apoi înca un "Da!" exploziv. Duque disparuse aproape complet sub sânii imensi si bratele groase.
PP-ul holba ochii îngrozita dar, în acelasi timp, umilita. Spectacolul oferit de Vata si Duque era o grotesca parodie a ultimelor ore pe care ea le petrecuse împreuna cu Gallow. Iar functia ei nu-i permitea sa paraseasca încaperea, sa scape de rusinea care îi ardea pieptul si urca încet pe sub gulerul robei spre obraji. Broboane de transpiratie îi umezira buza superioara si tâmplele.
Cineva navali strigând panicat:
? Algele!
Vocea lui se chinuia sa acopere strigatele asistentei care ajunsese deja în pragul isteriei:
? Algele! Algele clatina Insula! Afurisitul de ocean se agita de parca ar fi înnebunit!
Mesagerul, un barbat cu picioare scurte si boante, îsi aco¬peri deodata gura cu mâna sa lipsita de degete. Remarcase pre¬zenta Preotesei-psihiatru.
Se auzira trei gemete care adusera fiori pe spinarea Simo¬nei. Vata strânse spasmodic coapsele de câteva ori apoi cazu pe spate, zâmbind, cu ochii mari plutind în extaz, legata în conti¬nuare de Duque prin priponul scurt dar viguros.
Pulsatiile violente ale podelei se domolira. Multimea amuti o data cu orgasmul Vata-ei. PP-ul îsi dadu seama ca acest moment nu trebuia scapat. Înghiti cu noduri, îsi ridica roba pâna la glezne si îngenunche la marginea piscinei.
? Sa ne rugam! porunci ea aplecând capul.
Gândeste! Gândeste repede! Închise strâns pleoapele, ca pentru a alunga frica, realitatea din jur si... si lacrimile acelea tradatoare!





Din punct de vedere fizic, noi suntem creati de pro¬pria noastra reverie ? creata si limitata de ea însasi ? deoarece reveria traseaza viitoarele limite ale mintii.
? Gaston Bachelard,
Poezia visurilor,
din Manualul Preotului-psihiatru


PE DRUMUL SPRE ÎNTÂLNIREA CU GALLOW, Twisp se hotarî sa ignore video-senzorii disimulati în plafon si i se adresa deschis lui Nakano. Era sigur ca matahala intrase într-un complicat joc dublu. De fapt, ce importanta mai avea? Discutia purtata cu dulgherul îi luase o greutate de pe suflet. Gallow va fi obligat sa se încline în fata noilor realitati ale Pandorei. Algele îl doreau mort... deci va muri. Pamântul scaldat de razele soa¬relui apartinea tuturor, iar Gallow nu putea decât sa întârzie inevitabilul; nimic mai mult. Devenise, la rândul lui, prizonier. Împreuna cu toti oamenii sai.
Auzind acestea, Nakano râse:
? Stie ca este prizonier. Stie ca Scudi si Kareen se afla acolo unde deocamdata el nu poate ajunge.
? Nu va ajunge niciodata! rosti pescarul.
? Poate ca nu. Însa Seful Justitiei se afla în mâinile lui. Gallow are posibilitatea sa încheie un târg.
? Ciudat, facu Twisp. Înainte de a discuta cu dulgherul nu stiam care era adevarata miza.
? Care dulgher?
? Barbatul de sus. Noe. Nu l-ai auzit povestind despre arca? Mi-a spus ca a vorbit de câteva ori cu Nava.
? Nu era nici un barbat acolo! Doar tu!
? Cum sa nu, daca-ti spun? Nu-nteleg cum de nu l-ai vazut! Avea o barba pâna aici! (Twisp îsi lipi palma de centura.) Si striga dupa fiul sau. Abimael îl chema.
? Ai avut halucinatii, concluziona matahala. Am înotat la o adâncime prea mare si narcoza a pus ghearele pe tine.
? Mi-a dat o prajitura, murmura Twisp.
Amintindu-si de gustul placut al prajiturii, de glazura ei lipicioasa, pescarul ridica mâna pâna la nivelul ochilor si îsi freca degetele. Nu se lipeau. Apoi. le mirosi. Nu miroseau a prajitura. Le atinse cu vârful limbii. Nici urma de dulce. Începu sa tremure.
? Hei! Linisteste-te, îl sfatui Nakano. Oricine poate pati asa ceva.
? L-am vazut, sopti Twisp. Am stat de vorba. Nava i-a facut o promisiune: "Nu voi mai blestema niciodata pamântul de dra¬gul omenirii."
Matahala facu un pas în lateral:
? Ai înnebunit! Stateai singur sub razele soarelui.
? Nu era un atelier acolo? întreba pescarul cu voce aproape plângacioasa. Si un barbat cu barba lunga, care statea la umbra?
? Nu. Nici un fel de umbra. Probabil ca ai facut insolatie. N-ai avut palarie si Marele Soare te-a lovit în cap. Las-o balta!
? Nu pot. I-am simtit atingerea, degetele lui mi s-au plimbat pe fata. Era orb.
? Bine, atunci lasa ca te gândesti mai târziu la asta. Acum mergem la întâlnirea cu GeLaar Gallow si trebuie sa fii în toate mintile daca vrei sa închei un târg bun.
Ascensorul opri brusc si usa se deschise. Nakano si Twisp iesira într-un culoar, fiind luati imediat în primire de sase Tritoni înarmati.
? Pe aici, grai matahala. Gallow te asteapta.
Twisp lua o gura mare de aer si se lasa condus de-a lungul coridorului cu colturi drepte si pereti tari. Podeaua solida nu facea nici o miscare.
Nu am avut halucinatii. Noe a fost într-adevar acolo, îsi spuse el. Nu sesizase nimic ireal în experienta traita. Algele! Curenti electrici minusculi începura deodata sa-i alerge spre vâr¬furile degetelor. Algele i se insinuasera în minte si pusesera stapânire pe simturile sale!
Constientizarea acestui fapt îl umplu de groaza. Genunchii i se înmuiara.
? Hei, Mutule! striga unul din escorta. Mergi mai repede!
? Fii calm, baiete! rosti Nakano aruncând o privire crunta spre cel care vorbise. Nu e obisnuit sa paseasca pe podele imo¬bile.
Pescarul fu surprins sa distinga tonul protector din vocea lui Nakano si severitatea cu care îl admonestase pe gardian. Nakano a trecut oare de partea mea?
Se oprira în fata unei încaperi a carei poarta mare si drept¬unghiulara fusese deschisa si lipita de perete. Încaperea era spatioasa ? dupa standardele insulare. Avea cel putin sase metri pâna la peretele opus portii si aproximativ zece sau unsprezece metri latime. Gallow statea asezat în fata unui sir de monitoare, lânga peretele îndepartat. Întoarse capul spre Nakano si Twisp, care intrasera lasând escorta în pragul portii.
Twisp fu imediat frapat de regularitatea trasaturilor lui Gallow, de parul auriu si matasos care îi ajungea pâna aproape de umeri. Simti privirea rece si curioasa a ochilor albastri oprin¬du-se insistent asupra bratelor sale lungi. Tritonul se ridica în picioare cu o miscare fluida si veni pâna la doi pasi în fata lor.
? Ma bucur ca te vad, îl întâmpina Gallow. Te rog sa nu te consideri prizonierul nostru. Te consider un negociator venit sa sustina interesele Insularilor.
Pescarul încrunta sprâncenele. Deci Nakano daduse totul pe fata!
? Bineînteles, nu vei fi singurul negociator, adauga Tritonul. Imediat va sosi aici si Seful Justitiei.
Vocea sa era blânda si convingatoare, însotita de un zâmbet calduros.
Îsi foloseste vocea si cuvintele ca pe o arma, gândi Twisp. Un individ de doua ori periculos!
Gallow îl despuie din nou cu ochii aceia reci si albastri.
? Mi s-a spus, facu Tritonul întorcând capul spre Nakano apoi din nou spre Twisp, ca nu ai încredere în alge.
Matahala sesiza privirea fierbinte a Insularului:
? Am spus adevarul, nu?
? Da, este adevarat, recunoscu Twisp desi n-ar fi vrut.
? Prin ridicarea algelor la nivelul actual de constiinta am zamislit un monstru, declara Gallow. Vreau sa-ti spun un secret: eu n-am crezut niciodata în caracterul benefic al acestui proiect. L-am considerat degradant si imoral... o amenintare la adresa tuturor oamenilor.
Facu un gest neglijent cu mâna, dând de înteles ca se ex¬plicase suficient de clar. Apoi îndrepta ochii spre Nakano:
? Esti bun sa-i întrebi pe gardienii de afara daca Seful Jus¬titiei si-a revenit de pe urma indispozitiei? As vrea sa fie adus aici!
Matahala se întoarse pe calcâie si iesi pe culoar unde începu sa discute în soapta. Gallow continua sa-i zâmbeasca lui Twisp. Nakano reveni în încapere.
? Ce-a patit Keel? întreba pescarul. Ce indispozitie?
Apoi, în sinea sa: Tortura? Nu-i placea deloc zâmbetul lui Gallow.
? Seful Justitiei, asa cum prefer sa-l numesc eu, îl lamuri Tritonul, a avut o problema cu digestia.
Pescarul auzi pasi târsâiti apropiindu-se de intrare si îsi în¬drepta imediat atentia într-acolo. Doi gardieni îl adusera pe Ju¬decatorul Ward Keel înauntru, sprijinindu-l de subsuori.
Keel este aproape mort! se cutremura Twisp. Partile expuse ale pielii erau umede si nesanatos de albe. Privirea sticloasa nu reusea sa se coordoneze ? un ochi statea îndreptat spre iesire, celalalt în fata, spre podeaua pe care pasea cu foarte multe chi¬nuri. Gâtul, desi primea sprijinul protezei, nu parea în stare sa suporte greutatea capului.
Nakano aduse un scaun scund, iar cei doi gardieni îl ajutara pe Keel sa se aseze. Acesta ramase câteva clipe nemiscat, cu gura larg deschisa în cautare de aer. Gardienii parasira încaperea. 
? Îmi pare rau, domnule Judecator Keel, începu Gallow. Dar trebuie sa folosim la maximum timpul disponibil. Vreau sa obtin câteva lucruri.
Keel ridica încet ochii:
? Când Gallow vrea ceva, obtine! facu el cu o voce slaba si nesigura.
? Cica aveti o problema cu digestia! se interesa Twisp.
Privirea sa se odihnea asupra Insularului care vreme înde¬lungata reprezentase nucleul societatii de la suprafata oceanului.
Unul dintre ochii lui Keel se roti spre Twisp, remarcând stigmatul purtat de acesta: bratele prea lungi. În plus, accentul de Insular iesea net în evidenta.
? Cine esti tu? întreba el întarindu-si putin vocea.
? Sunt din Vashon, domnule. Ma numesc Twisp. Queets Twisp.
? Aha. Pescar. Pentru ce te afli aici?
Twisp înghiti cu greu. Pielea lui Keel semana cu ambalajul comestibil al cârnatilor. Avea neaparata nevoie de asistenta me¬dicala, si nu de aceasta confruntare cu Gallow. Nu raspunse la întrebarea Judecatorului, ci se întoarse spre Triton:
? Judecatorul Keel ar trebui sa fie internat într-un spital!
Un zâmbet discret se ivi pe buzele lui Gallow:
? Seful Justitiei a refuzat asistenta medicala.
? Acum nu mai are rost sa discutam despre asta, interveni Keel. Care este scopul acestei întâlniri, Gallow?
? Dupa cum stiti, Vashon a esuat pe fundul apei în apropie¬rea uneia dintre barierele noastre. A supravietuit furtunii dar pagubele sunt însemnate. În momentul de fata, am putea-o dis¬truge cu mare usurinta.
? Dar voi sunteti prizonieri aici! sari Twisp.
? Adevarat, recunoscu Gallow. Însa va dati seama ca oame¬nii mei nu s-au strâns cu totii aici. Multi dintre ei sunt plasati strategic în punctele cheie ale societatilor tritoniana si insulara. Abia asteapta un semn se la mine!
? Ai oameni printre Insulari? facu uimit pescarul.
? Da, cu PP-ul în frunte.
Zâmbetul îi mângâie din nou buzele.
? Iata ceva remarcabil, mai ales dupa ce a scufundat Insula Guemes, spuse Keel.
Vorbise aproape normal, însa eforturile de a sta drept si constient erau evidente. Broboane de transpiratie îi aparusera pe fruntea înalta.
Gallow îndrepta degetul spre Twisp, fulgerându-l cu privi¬rea:
? Tu o ai pe Kareen Ale, pescarule! Vashon o are pe Vata. Eu le voi avea pe amândoua!
? Foarte interesant, comenta Judecatorul întorcându-se spre Twisp.
? Kareen este cu tine?
? Se afla în hidropter, dincolo de perimetru. Printre alge, acolo unde Gallow si ai lui nu pot ajunge.
? Cred ca Nakano poate, zâmbi Gallow. Ce spui, Nakano?
? E posibil.
? Algele nu i-au pricinuit nici un rau la venirea încoace, continua Gallow. Nu crezi ca a capatat imunitate împotriva lor?
Twisp îsi îndrepta privirea spre Nakano, care adoptase o atitudine pasiva: asculta cu ochii pironiti în gol.
Pescarul avu impresia ca Nakano apartinea, într-adevar, al¬gelor. Matahala facuse un pact cu monstrul oceanului! În ochii sai, Nakano reprezenta întruparea tuturor viciilor criminale ale Tritonilor, ascunse în spatele unei masti de om modest. Asta doreau algele de la el?
"Nemurirea mea se afla printre alge", afirmase Nakano.
Vocea sa fusese plina de fanatism.
? Hai sa ne întelegem, propuse Gallow. Crimele si violenta nu-si mai au rostul. Suntem oameni rezonabili. Voi vreti ceva, eu vreau ceva. Trebuie sa ne întelegem.
Gândurile lui Twisp revenira la acea stranie întâlnire cu dulgherul Noe. Daca totul fusese doar o halucinatie, cu ce scop i-o proiectasera algele în minte? Care era mesajul?
Masacrul nu este bun. Chiar daca Nava însasi îl cere, ma¬sacrul nu se justifica. Twisp simtise asta în cuvintele si atitudi¬nea lui Noe.
Arca a ajuns în port iar pamântul nu va mai cunoaste nici¬odata blestemul Navei. Legenda arcei i se întiparise vag în min¬te... oare Nava le trimitea un mesaj, prin intermediul algelor?
Pe de alta parte, Gallow întruchipa tradarea. Era dispus sa recurga la orice mijloace pentru a-si atinge scopurile. Simone Rocksack lucra pentru el? Daca da, atunci cei doi fusesera legati printr-un pact malefic.
Si daca Nakano are dreptate? Daca narcoza adâncurilor pusese stapânire pe mine?
Nakano se întoarse deodata spre Twisp, întrebându-l:
? De ce nu ai greturi?
Fusese o interventie atât de neasteptata încât pescarul tre¬sari. Îsi dadu seama ca matahala îi citise gândurile, si se con¬centra putin asupra posibilelor implicatii.
? Esti si tu bolnav? întreba Keel ridicând privirea spre Twisp.
? Nu, ma simt foarte bine.
Se concentra mai atent asupra lui Gallow, sesizând urmele îngaduintei de sine întiparite pe fata acestuia, zâmbetul perfid, cutele de pe frunte, ridurile care-i încadrau gura. Îsi dadu seama ce avea de facut. Vorbi încet si clar, trimitând cuvintele ca pe niste pietre:
? Imaginatia din inima ta este malefica înca din frageda tinerete.
Aceleasi cuvinte pe care Nava i le spusese lui Noe! 
Îi iesisera foarte usor pe gura, si imediat simti ca erau juste.
? Nu esti un diplomat foarte priceput! mârâi Gallow încrun¬tându-se.
? Adevarat. Eu sunt un simplu pescar.
? Pescar, dar nu fraier! rosti Keel.
Râsul sau se transforma într-o tuse uscata si anemica.
? Crezi ca Nakano a capatat imunitate împotriva algelor, continua Twisp. Te înseli. Eu am fost pasaportul lui. Fara mine s-ar fi alaturat celorlalti tovarasi cu care venise. Ti-a povestit despre ei, nu?
? Va spun ca algele au scapat de sub control! striga Trito¬nul. Au devenit un monstru care domina Pandora. Stramosii nostri nu s-au înselat. Au procedat corect ucigându-le.
? Probabil, fu de acord Twisp. Însa noi nu vom mai fi în stare sa facem acelasi lucru.
? Ba da! Cu otravuri si lansatoare de flacari!
? Nu! izbucni Nakano pironindu-l pe Gallow cu o privire aspra.
? Le vom reduce numarul astfel încât sa nu mai scape de sub control, încerca Tritonul sa-l linisteasca. Nu atât cât sa-si pastreze constiinta, dar suficient pentru a asigura nemurirea fratilor nostri.
Matahala coborî barbia în piept, pastrând aceeasi expresie pe fata.
? Spune-i, Nakano, porunci Twisp. Te poti întoarce la hidropter fara mine?
? Chiar daca algele m-ar lasa sa trec, cu echipajul mi-ar fi greu sa ma descurc.
? Pe de alta parte, facu Judecatorul Keel, nu vad cum ai sa scufunzi Vashon-ul când deja a atins fundul apei.
În coltul gurii îi aparu un zâmbet chinuit.
? Va închipuiti deci ca nu mai pot face nimic?
Twisp privi pe furis spre usa deschisa, acolo unde gardienii se prefaceau ca nu sunt atenti la ceea ce se discuta înauntru.
? Oamenii tai nu stiu în ce capcana i-ai vârât? rosti el cu voce rasunatoare. Cât timp tu ai sa traiesti, ei sunt prizonieri aici!
Un flux violent de sânge înrosi fata lui Gallow:
? Dar Vashon...
? Vashon este înconjurat de alge! Oamenii pe care i-ai tri¬mis acolo nu se vor mai întoarce niciodata! (Coborî privirea spre Keel.) Domnule Judecator, poate ca ar trebui...
? Nu, nu, sopti acesta. Continua. Te descurci foarte bine.
Gallow depuse eforturi disperate pentru a-si stapâni mânia. Inspira adânc de câteva ori, apoi se umfla în piept:
? Dirijabilele...
? Dirijabilele nu pot face mare lucru, îl întrerupse Nakano. Stii bine ce a patit cel în care am fost eu. Sunt foarte vulnerabile.
Gallow se întoarse spre el de parca atunci îl vedea pentru prima oara:
? Mi se pare mie, sau l-am auzit vorbind pe credinciosul meu Nakano?
? Nu întelegi? întreba matahala pe un ton patrunzator. Nu conteaza ce ni se întâmpla. Vino, voi merge cu tine printre alge. Ne vom abandona lor.
Gallow facu doi pasi înapoi.
? Vino! insista Nakano. Seful Justitiei este pe moarte. Vom merge toti trei, împreuna. Nu vom muri. Vom trai de-a pururi fuzionând cu algele.
? Idiotule! racni Gallow. Algele pot muri! Au mai fost ucise o data!
? Algele nu sunt de acord cu tine, ridica Nakano vocea. Avata traieste la nesfârsit!
O lumina salbatica îi straluci în privire.
Gallow încerca o noua stratagema, punând în voce toata puterea sa de convingere:
? Nakano, Nakano, tu esti cel mai devotat tovaras al meu. Hai sa nu ne pierdem ratiunea din cauza unei discutii ceva mai aprinse. (Îsi îndrepta nelinistit ochii spre garzile postate la intra¬re.) Desigur, algele pot trai la nesfârsit... dar nu într-un numar atât de mare încât sa ne ameninte existenta.
Expresia lui Nakano ramase neschimbata.
Keel, contemplând desfasurarea discutiei prin ochii torturati de durere, îsi spuse: Nakano îl cunoaste! Nu mai are încredere în el!
Twisp gândea la fel. Acum descoperise cea mai eficienta arma pentru a-l învinge pe Gallow. Nakano poate fi asmutit împotriva stapânului sau.
Gallow îsi compuse un zâmbet sumbru pe care-l adresa lui Keel:
? Domnule Judecator, tine cont ca PP-ul se afla acolo si îmi slujeste interesele. În plus, nu uita ca eu sunt în posesia celulelor de hibernare.
Asta a fost atacul lui cel mai bun! aprecie Keel.
? Pun pariu ca Simone nu stie ca tu ai scufundat Insula Guemes, reusi el sa pronunte.
? Dar cine îi poate dezvalui secretul? întreba Gallow pri¬vind în jurul lui de parca nu mai vedea pe nimeni.
Acesta sa fie actul prin care suntem condamnati la moarte? se întreba Twisp. Vom fi redusi definitiv la tacere? Se hotarî sa atace curajos:
? Daca nu ne întoarcem la hidropter, vor difuza stirea prin radio, iar Bushka o va confirma.
? Bushka? (Ochii lui Gallow tradau atât stupefactie cât si încântare.) Te referi la Bushka, Insularul care ne-a furat sub¬mersibilul? (Zâmbi spre Nakano.) Ai auzit? Cica l-au descoperit pe hotul submersibilului.
Matahala nu reactiona în nici un fel.
Gallow consulta ceasul de lânga com-consola.
? Poftim! A sosit timpul dejunului. Twisp, ce-ar fi sa ramâi aici cu domnul Judecator Keel? Am sa trimit pe cineva cu mân¬carea. Eu am sa iau masa împreuna cu Nakano si ne vom con¬sulta asupra posibilelor compromisuri. Sunt sigur ca si voi veti face acelasi lucru.
Apoi se apropie de matahala:
? Haide, prietene. Nu ti-am salvat viata ca sa-mi fii adver¬sar.
Nakano privi pe furis spre Twisp. Gândul i se citea clar pe fata: De ce mi-ai salvat viata?
Pescarul se hotarî sa raspunda întrebarii nerostite:
? Stii foarte bine de ce.
Iar în gând: Te-am salvat pentru ca erai în pericol.
Nakano se opuse presiunii exercitate de Gallow asupra bratului sau.
? Haide, prietene, doar nu te-ai suparat pe mine! Vom mer¬ge amândoi sa fuzionam cu algele, dar la momentul potrivit. Acum e prea devreme. Mai avem atâtea de realizat! 
Încet, nehotarât, Nakano se lasa condus afara din încapere.
Keel întoarse cu greu privirea spre pescar. Muschii îi tre¬murau atât de tare încât capul i se zgâltâia violent, în ciuda protezei.
? Nu avem prea mult timp la dispozitie, spuse el. Fa loc pe masa aia din colt si ajuta-ma sa ma întind pe ea.
Twisp matura toate obiectele de pe masa apoi îl lua în brate pe Judecator, surprins sa descopere ca acesta cântarea mai putin chiar decât un copil. Keel se transformase într-o gramada de oase învelite în piele. Traversa camera si îl depuse cu mare atentie pe tablia mesei.
Judecatorul ridica degetele spre proteza.
? Ajuta-ma sa scot blestematia asta! gâfâi el sugrumat.
Pescarul desfacu legaturile, îndeparta proteza de pe umerii lui Keel si o lasa sa cada cu zgomot pe podea. Judecatorul rasufla ceva mai usurat.
? Prefer sa parasesc lumea asta asa cum am venit, horcai el. (Fiecare cuvânt îi sorbea din bruma de energie vitala.) Nu, nu protesta. Amândoi stim ca voi muri.
? Nu pot face nimic pentru dumneavoastra?
? Ai facut deja. Mi-era teama ca am sa mor în mijlocul strainilor.
? Sunt sigur ca se mai poate...
? Nu, nu se mai poate. Cei mai buni doctori din Vashon mi-au transmis deja verdictul Instantei Superioare. În momentul de fata tu esti cel mai potrivit sa sustii interesele oamenilor. Îmi dau seama ca-ti pasa.
? Domnule... daca pot face ceva... orice...
? Foloseste-ti întelepciunea pentru a împiedica planurile lui Gallow. Ai vazut deja ca Nakano poate fi întors împotriva lui. 
? Într-adevar.
? Un ultim lucru...
? Orice!
? Nu-i lasa sa ma dea algelor. Nu vreau. Viata trebuie sa aiba un trup al sau, chiar si o carcasa amarâta cum este cea pe care o voi parasi în curând.
? Am sa...
Se întrerupse. Sinceritatea îl obliga sa taca. Ce putea face?
Keel îi întelese dilema:
? Stiu ca vei face tot ce-ti va sta în putinta. Iar daca n-ai sa reusesti, nu eu îti voi fi judecator.
Ochii lui Twisp se umplura de lacrimi:
? Am sa fac... tot ce pot. Tot ce pot!
? Sa n-o judeci prea aspru pe Simone, murmura Keel.
? Poftim?
Pescarul îsi apropie urechea de buzele Judecatorului. Acesta repeta, adaugând:
? Simone este o femeie sensibila si complexata. L-ai vazut pe Gallow. Închipuie-ti ce putere de atractie a avut asupra ei. 
? Înteleg.
? Sufletul meu tresalta de fericire vazând ca Insulele au putut da nastere unor oameni ca tine. Acum sunt pregatit. Ma pot înfatisa în fata Instantei Superioare.
Twisp îsi sterse lacrimile din ochi, aplecând si mai mult urechea de parca ar fi vrut sa mai auda câteva cuvinte. Însa Keel amutise. Trapul vlaguit încetase sa mai respire. Pescarul puse un deget pe artera de la gâtul Judecatorului, încercând sa simta pulsul. Nimic.
Se ridica în picioare.
Cum sa fac?
În camera nu se afla nici un fel de material cu ajutorul caruia sa-l incinereze pe Keel. Privi neajutorat spre trupul întins pe masa.
? A murit?
Fusese vocea lui Nakano.
Twisp se rasuci descoperindu-i pe Triton stând în pragul portii. Lacrimile sale ofereau un raspuns destul de concludent.
? Nu trebuie sa fie dat la alge, glasui el.
? Prietene Twisp, Keel a murit însa nu este obligatoriu sa ramâna mort. Te poti întâlni cu el în Avata.
Twisp înclesta pumnii atât de tare încât muschii bratelor începura sa-i tremure:
? Nu! Mi-a spus ca nu vrea sa fie dat la alge!
? Dar asta nu depinde de noi, spuse Nakano. Daca a fost un om merituos, Avata va dori sa-l pastreze.
Twisp se interpuse între el si masa.
? Lasa-ma sa-l duc la Avata, rosti Nakano facând un pas înainte.
Când matahala intra în raza de actiune a bratului sau, pes¬carul îsi repezi pumnul concentrând în el toata greutatea trupu¬lui. Lovitura îsi atinse tinta, explodând în falca lui Nakano. Muschii grosi ai gâtului absorbira cea mai mare parte a socului, însa ochii sai devenira sticlosi. N-apuca sa-si revina, când Twisp se repezi si-i rasuci un brat la spate, cu intentia de a-l arunca la podea.
Nakano încorda muschii, împiedicând tentativa pescarului, apoi se întoarse lent, ca o imensa tulpina de alga.
Gardienii navalira brusc în camera. Mâini ostile îl prinsera pe Twisp, lipindu-l de perete.
? Sa nu-i faceti vreun rau! striga Nakano.
Presiunea asupra pescarului se diminua, dar nu disparu.
Nakano se apleca spre el, cu o expresie trista pe fata si o dâra de sânge în coltul gurii.
? Te rog, prietene Twisp, nu vreau sa-ti fac rau. Vreau doar sa cinstesc amintirea Sefului Justitiei si Presedintelui Comitetu¬lui Formelor Vitale. Amintirea unui barbat care vreme îndelun¬gata a slujit binele omenirii.
Unul dintre gardieni pufni în râs.
Nakano îl prinse fulgerator de umar, ridicându-l ca pe un peste uscat si azvârlindu-l într-un colt al camerei.
? Insularii acestia de care voi va bateti joc îi sunt dragi lui Avata! bubui matahala. Avata nu face diferente între Tritoni si Insulari. Acela care uita acest lucru va avea de-a face cu mine!
Gardianul lovit se ridica încet, cu spatele lipit de perete si cu figura deformata de spaima. 
Îndreptând un deget gros spre Twisp, Nakano se adresa celorlalti:
? Lasati-l sa se ridice, dar nu-l scapati din mâna.
Apoi se apropie de masa si ridica în brate trupul lui Keel. Porni cu el spre iesire, oprindu-se o clipa în prag.
? Dupa ce plec eu, îl duceti pe acest pescar la seful nostru. GeLaar Gallow a urcat la suprafata si vrea sa faca niste decla¬ratii. (Se apleca asupra lui Twisp, cu o mina gânditoare.) Are nevoie de ajutorul tau pentru a aduna celulele de hibernare. Încep sa soseasca!




Hibernarea este fata de staza tot asa cum este moartea fata de somn. Mai aproape de moarte decât de viata, hibernarea poate fi oprita doar prin actul de gratie al Navei.
? Cronici


KAREEN lega ciotul de brat al lui Bushka folosind un garou din trusa de supravietuire, în timp ce Brett îl tinea nemis¬cat. Istoricul zacea lânga sasul principal, urmarind cu ochi tul¬buri suprafata oceanului. Marele Soare, care ajunsese la jumatatea traiectoriei diurne, picta forme efemere printre frun¬zele algelor, când stralucitoare, când întunecate, în functie de trecerea norilor.
Un geamat scapa printre buzele lui Bushka.
Hidropterul se legana usor pe apele linistite. Ale se spriji¬nise cu spatele de peretele culoarului, pentru a fi mai sigura în miscari.
? Asa! spuse ea dupa ce facu nod garoului.
Pete mari de sânge mânjisera totul în jur: podeaua, costu¬mele de scafandru...
Ale întoarse capul si striga:
? Umbra! Ai pregatit targa?
? Vin acum cu ea!
Brett inspira adânc si privi prin hublou spre algele linistite. Pareau atât de inofensive! Orizontul capatase o culoare aproape absurda ? roz-cenusie ? acolo unde Micul Soare urma sa apara pentru a-si ajunge din urma tovarasul.
Recapitula în minte ultima jumatate de ora. Fusese de-a dreptul infernala!
Bushka, plimbându-se neîncetat si aparent fara tinta prin cabina pilotului, îi facuse sa uite pret de câteva clipe amenin¬tarea. Apoi, fara veste, se repezi pe culoar si actiona comanda manuala a sasului principal. Apa explodase în cabina, venind cu o presiune enorma ? se aflau la treizeci si cinci de metri adân¬cime. Bushka era pregatit. Se feri din calea fluxului de apa si puse mâna pe una dintre buteliile cu aer aranjate lânga sas, pe care si-o monta cu multa îndemânare.
Brett si Panille, porniti în urmarirea sa, fusesera rasturnati la impactul cu apa si dusi de-a berbeleacul, înapoi spre cabina. Doar prezenta de spirit a lui Scudi, care izolase rapid un sector aflat între cabina si sasul principal, salvase hidropterul si ocu¬pantii lui de la un dezastru.
Bushka împinse în picioare si iesi în jungla de alge din jurul aparatului.
Scudi, luptând împotriva tonelor de apa intrate în toate compartimentele, renunta la balast si actiona pompele de eva¬cuare a apei. Apoi striga spre Kareen sa-i ajute pe Brett si pe Umbra. Hidropterul se ridica încet printre tulpinile algelor.
Cei doi barbati, înotând în apa care le ajungea pâna la brâu, acceptara mâna întinsa de Kareen si intrara în cabina. Scudi, dupa ce arunca o privire scurta pentru a se asigura ca Brett era teafar, îsi concentra atentia asupra lumii subacvatice vizibile prin parbriz. 
? Îl sfâsie! exclama ea deodata.
Se strânsera cu totii în jurul ei, urmarind înfrigurati ceea ce se petrecea afara. Prin apa verzuie îl zarira pe Bushka, foarte aproape de peretele transparent. Un tentacul urias i se înfasura în jurul pieptului, tinându-l pe loc, în timp ce altul îl prinse de mâna. Nu trecu nici o clipa si bratul lui Bushka începu sa îm¬proaste un lichid întunecat.
Kareen icni îngrozita.
Dupa câteva fractiuni de secunda, Brett întelese si el. Lichi¬dul acela împrastiat de Bushka era sânge. Bratul îi fusese smuls din trup.
Ca si cum ar fi vrut sa scuipe, tentaculele îl azvârlira pe istoric spre suprafata apei.
Scudi înclina hidropterul cu nasul în sus si porni dupa Bushka. Îl descoperira plutind în semiinconstienta si sângerând abundent. Algele respinsera atacul unor Nemilosi atrasi de mi¬rosul de sânge.
Dupa ce Iz primi ultimele îngrijiri, Brett si Panille îl asezara pe targa si pornira spre cabina. Ale se grabea sa tina pasul cu ei.
? A pierdut foarte mult sânge, spuse ea. Artera brahiala era larg deschisa.
Scudi ramase la comanda, aruncând doar o scurta privire spre fata palida a lui Bushka atunci când targa pe care era asezat acesta fu depusa pe podea, în spatele ei. Se stradui sa mentina hidropterul pe o evolutie circulara într-o zona libera de alge. Valuri micute loveau ritmic carcasa metalica. Pompele evacua¬sera apa nedorita, însa podeaua era înca umeda.
Imaginile ranilor lui Bushka nu vroiau sa-i iasa din minte. Nava, salveaza-ne! Algele au început sa omoare!
Panille se apleca asupra ranitului. Desi figura ex-Insularului capatase o culoare cenusie, acesta parea constient.
? Ce-ai vrut sa faci? întreba Tritonul.
? Sssst! se opuse Ale.
? Lasa... nu face nimic, reusi sa îngaime Bushka. Plecasem sa-l omor pe Gallow.
Panille nu reusi sa-si stapâneasca indignarea:
? Era sa ne ucizi pe toti!
Kareen îl trase deoparte.
Brett se aseza în scaunul copilotului alaturi de Scudi si cer¬ceta cu privirea cladirea întunecata a Postului de Observare, cu baza sa înconjurata de spuma. Micul Soare urcase sus pe cer si suprafata apei reflecta acum de doua ori mai multa lumina.
? Algele! murmura Bushka.
? Taci din gura, îl certa Ale. Pastreaza-ti fortele.
? Trebuie sa vorbesc. Toti guemesienii masacrati... se afla în alge. Toti! Au spus ca am smuls un brat omenirii... si m-au pedepsit în acelasi mod. La naiba! La naiba! 
Încerca sa-si îndrepte ochii spre umarul din care lipsea bratul, însa legaturile nu-i permisera.
Scudi întoarse ochii spre Brett. Era posibil ca algele sa fi dobândit personalitatea tuturor mortilor pe care-i absorbisera? Vor începe razbunarile contra celor vii si vinovati? Dupa ce capatasera constiinta si posibilitatea de a se exprima, algele actionasera cu violenta. Frunzele verzi care înconjurau hidrop¬terul îi provocara fiori de neliniste.
? Nemilosii misuna peste tot, anunta ea.
? Unde... unde-mi este bratul? gemu Bushka. 
Închise pleoapele. Capul mare parea ca se umflase.
? L-am pus în congelator, îl linisti Ale. Vom interveni cât mai putin asupra tesutului ranit. Astfel, sansele de a-l putea lipi la loc cresc considerabil.
? Algele stiu ca n-am fost decât un fraier... de care a profitat Gallow, mormai istoricul rotind capul dintr-o parte într-alta. De ce m-au ranit pe mine?
O rafala puternica de vânt lovi hidropterul dintr-o parte, împingându-l spre alge. Carcasa începu sa vibreze asurzitor, iar aparatul se înclina periculos de mult, redresându-se apoi cu un suier strident.
? Ce s-a întâmplat? întreba Ale. Ce sunt alea?
Brett arata cu degetul spre cerul de deasupra Postului de Observare:
? Cred ca algele au dorit sa ne atraga atentia asupra unui lucru. Priviti acolo! Ati mai vazut vreodata atâtea dirijabile?
? Dirijabile pe naiba! sari Panille. Pe matele Navei! Alea sunt aerostate... mii de aerostate!
Brett ramase cu gura deschisa si ochii cuprinsi de uimire. Ca toti copiii pandorani, vazuse hologramele care înfatisau pur¬tatorii de spori ai algelor. Însa fenomenul acesta disparuse de pe cerul Pandorei în urma cu multe generatii. Panille nu se înseala. Aerostate!
? Sunt minunate! murmura Scudi.
Baiatul fu de acord cu ea. Aerostatele ? gigantice baloane organice umplute cu hidrogen ? dansau sub razele celor doi sori, aureolate de toate culorile curcubeului. Pluteau pe deasupra Pos¬tului de Observare împinse de un vânt ce sufla constant spre sud-vest.
? Algele nu mai au nevoie de noi, constata Panille. De acum încolo se vor ocupa singure de propria propagare. 
? Încep sa coboare, rosti Brett. Priviti! Unele dintre ele îsi târasc tentaculele prin apa.
Grupul de aerostate trecuse binisor de cladirea cenusie si, purtat de vânt, cobora spre suprafata oceanului.
? Ai zice ca sunt comandate de la distanta, observa Scudi. Vedeti cum evolueaza toate împreuna?
Din nou, ceva greu izbi carcasa hidropterului. Lânga ei se deschise un canal ce se îndrepta spre locul în care aerostatele ar fi urmat sa atinga apa. Luat de curent, aparatul se încadra pe noul traseu.
? Cred ca e bine sa nu ne opunem, propuse Panille.
? Dar Twisp este înca acolo, la Postul de Observare! pro¬testa Brett.
? Nu noi suntem dirijorii spectacolului, ci algele. Prietenul tau va trebui sa se descurce singur.
? Cred ca Umbra are dreptate, interveni Scudi aratând spre turnul care iesea din apa. Vezi? Au aparut alte aerostate. Aproape ca au atins stânca.
? Dar daca Twisp se întoarce si noi nu...
? Ne vom întoarce imediat ce algele ne vor permite, îi pro¬mise Scudi pornind statoreactoarele.
? Nu! Eu am sa iau doua butelii cu aer si...
? Brett! îl opri Sirena atingându-i bratul. Ai vazut ce-a patit Bushka.
? Dar eu n-am ranit nici o alga... nici un om... cu exceptia Tritonului care a vrut sa ma omoare.
? Nu stim ce intentii au.
? Are dreptate, rosti Panille. Daca ramâi fara brate, cu ce-l mai poti ajuta pe prietenul tau?
Brett se scufunda înapoi în scaun.
Scudi împinse maneta de gaze si scoase suprafetele portan¬te. Hidropterul câstiga viteza, se ridica si începu sa patineze pe deasupra canalului care conducea spre aerostate.
Insularul nu mai scoase o vorba. Avu deodata impresia ca ceilalti ? Tritoni, cu totii ? se întorsesera împotriva lui. Chiar si Scudi. De unde stiau ei ce vroiau algele? De acord, deschisesera un canal printre frunzele dese. De acord, creasera un curent care sa circule prin acel canal. Însa poate ca Twisp avea nevoie de ei acolo unde ar fi trebuit sa-l astepte.
Clatina deodata din cap. Îsi închipui cum ar fi reactionat Twisp la astfel de proteste. De ce esti idiot? Algele se exprima¬sera fara echivoc. Iz... canalul... curentul ? cuvintele nu puteau fi mai elocvente decât faptele. Scudi si ceilalti întelesesera si acceptasera înaintea lui, atâta tot!
Cu un gest scurt si transant, Scudi opri motoarele. Hidrop¬terul se lasa din nou pe apa, formând valuri pe ambele parti ale carcasei.
? Canalul se înfunda aici, anunta ea.
Privira cu totii prin parbriz. Algele nu numai ca închisesera canalul, dar se si ridicasera ? tulpini, frunze si tentacule ? mult deasupra apei, formând o padure verde si deasa în fata lor.
Brett roti capul spre stânga. Postul de Observare se contura pe cer la nici trei klick-uri departare. Aerostatele continuau sa coboare în grup. 
? În holograme nu erau atât de divers colorate, rosti Panille.
? Probabil ca e vorba de o noua specie, fara îndoiala, se pronunta Kareen.
? Ce facem acum? întreba Brett.
? Stam pe loc pâna aflam de ce am fost adusi aici, hotarî Scudi.
Insularul ridica privirea spre aerostate, ale caror tentacule întunecate se întindeau spre apa. Razele sorilor desenau halouri luminoase în jurul imenselor baloane.
? Cronicile afirma ca algele produc hidrogenul folosind acelasi procedeu ca si voi, Insularii, spuse Panille. Baloanele sunt formate prin extruziune, umplute si trimise spre cer pentru a raspândi sporii. Unul dintre stramosii mei a calatorit cu aeros¬tatul. (Cuvintele sale devenira soapte pline de entuziasm.) Din¬totdeauna m-au fascinat. De când visez aceasta zi!
? Ce vor sa faca? se interesa Scudi. De ce sa aduca sporii tocmai aici? E plin de alge!
? Tu presupui ca sunt dirijate de o inteligenta, încerca Ale o explicatie. Însa probabil ca se îndreapta încotro le duce vântul.
? Nu! facu Panille miscând hotarât capul. Nu. Cel care controleaza curentii controleaza si distributia de temperatura la suprafata oceanului. Iar cel care controleaza asta poate directio¬na curentii de aer.
? Atunci ce vor sa faca? repeta Scudi întrebarea. Viteza lor a scazut mult. Ca si cum se vor aduna în locul acesta.
? Celulele de hibernare? încerca din nou Ale.
? Cum ar putea algele sa..., începu Scudi. (Se opri, apoi relua.) Acesta este locul în care vor lua contact cu suprafata oceanului?
? Cam pe-aici, cred! ridica Ale din umeri. Umbra?
? Da, aici s-a prevazut ca va fi zona de contact, raspunse el. (Apoi arunca o privire ceasului.) Vad ca deja s-a produs o întârziere fata de orarul programat initial.
? Uite-acolo, ce aerostat neobisnuit! sari Brett. Sau este un dirijabil?
Arata cu degetul spre cer, aproape atingând parbrizul.
? Parasuta! se înviora Panille. Pe matele Navei! Aia este prima celula de hibernare!
? Priviti aerostatele! interveni Scudi.
Baloanele colorate începura sa se roteasca, deschizând un spatiu liber în centru. Întreg grupul se deplasa usor spre sud-vest, formând cu ajutorul tentaculelor un fel de plasa cu care sa prinda parasuta.
Acum puteau distinge cu totii un obiect leganându-se sub corola parasutei: un cilindru argintiu care reflecta razele stralucitoare ale sorilor.
? Pe Nava! se minuna Panille. Obiectul ala este foarte mare!
? Sunt curioasa ce-o fi înauntru, murmura Kareen.
? Vom afla în curând, spuse Brett. Priviti! Deasupra para¬sutei... mai vine una... si înca una.
? Ohhh, suspina Panille. Daca as putea atinge un aerostat... macar unul singur!
Prima celula de hibernare ajunsese acum la mai putin de o suta de metri deasupra apei. Coborî încet, disparând în mijlocul aerostatelor si nu reusira sa o vada atingând valurile. O a doua celula patrunse în cercul deschis, apoi o a treia... a patra... Numarara douazeci, unele mai mari decât hidropterul.
Cercul format de aerostate se închise în momentul în care ultima celula de hibernare atinse apa. Algele deschisera imediat un canal, legând pozitia hidropterului cu locul în care se aduna¬sera aerostatele.
? Suntem invitati sa mergem într-acolo, decise Scudi.
Porni motoarele si puse hidropterul sa înainteze cu o viteza mai mica decât cea de decolare. Prora spargea valurile si, pe masura ce se apropiau de capatul culoarului, vazura aerostatele dându-se la o parte. În curând ajunsera într-o zona circulara libera de alge, presarata cu celule de hibernare.
Contemplara cu totii spectacolul ce se oferea ochilor. Tentaculele aerostatelor se îndreptara spre mecanismele de etan¬sare a celulelor de hibernare, le deschisera si patrunsera serpuind spre misteriosul lor continut. Sasuri largi si curbate se dadura la o parte în fata lor. Una dintre celule se înclina brusc, luând apa. Imediat îsi facura aparitia câteva mamifere marine si plonjara în valuri.
? Orci! exclama Panille. Priviti! (Arata cu degetul spre un punct aflat în spatele lui Brett.) Balene cocosate! Exact asa cum arata în holograme.
? Balenele mele, sopti Scudi.
Canalul coti la stânga, dirijându-i spre un grup de sase ce¬lule asezate una lânga alta într-o zona compacta de alge. Tenta¬culele aerostatelor cotrobaiau în ele.
Apropiindu-se mai mult, zarira un tentacul negru iesind cu o forma umana care se zbatea sa scape. Un om dezbracat, cu pielea deschisa la culoare. Tentaculele ridicara un alt om... si înca unul... si înca unul... toate culorile pielii aparura pe rând. Unele mai întunecate decât cea a lui Scudi, altele mai deschise decât cea a lui Kareen Ale.
? Ce intentii au cu sarmanii oameni? întreba Kareen.
Figurile oamenilor scosi din celule tradau o teama evidenta, care disparu însa treptat sub privirea ocupantilor hidropterului. Încet-încet, aerostatele începura sa transporte oamenii spre apa¬rat.
? Iata de ce am fost adusi aici, întelese Brett. Haide, Umbra. Sa deschidem trapa.
Scudi opri statoreactoarele.
? Nu putem face fata atâtor oameni, se plânse ea aratând cu barbia spre numeroasele aerostate care ridicau oameni din celu¬lele de hibernare.
Peste o suta fusesera scosi pâna în acel moment, iar tenta¬culele cotrobaiau în continuare.
? Ne vom scufunda! adauga ea.
Brett se opri la intrarea în coridor si privi în directia aratata de Scudi: 
? Îi vom remorca pâna la Postul de Observare. Merg sa caut un cablu corespunzator.
Se rasuci brusc si porni în graba spre sasul principal. Auzi pasii lui Panille urmându-l îndeaproape.
Atunci când deschise sasul, descoperi ca aerostatele se adu¬nasera deja în jurul intrarii. Pe neasteptate, un tentacul se strecura si îl prinse. Brett încremeni. Cuvintele îi umpleau min¬tea, clare, nedistorsionate.
Nu te teme, fiinta gingasa. Tu esti prietenul lui Scudi, pe care Avata o îndrageste. Va aducem Navigatori-Cloni sa traias¬ca în pace alaturi de voi, cei care ati supravietuit pe Pandora alaturi de Avata.
Brett începu sa respire des si superficial. Simti lânga el gândurile lui Panille: gânduri tulburi care nu aveau deloc clari¬tatea celor provenite prin intermediul tentaculelor. Panille proiecta gânduri de admiratie, amintiri din timpul scolii, holograme înfatisând aerostate, povestiri de familie referitoare la pri¬mul Panille pandoran... apoi teama ca masa de oameni adusa de baloanele imense vor scufunda hidropterul.
Aerostatele va vor sustine la suprafata apei, transmisera tentaculele. Nu va temeti. Ce zi splendida! Ce surprize minunate am primit în dar de la Nava!
Insularul îsi regasi progresiv propriile simturi. Tentaculul negru nu se desprinsese de el. Unul dupa altul, oameni dezbra¬cati erau introdusi pe culoar. Oameni deosebit de înalti! Câtiva dintre ei fura nevoiti sa aplece capul pentru a nu se lovi de plafon.
Panille, si el în contact cu un tentacul, parea cuprins de zapaceala. Le facea semn Navigatorilor-Cloni sa înainteze pe coridor si sa intre în cabina.
? Puteti intra si în hala, daca vreti! striga Brett.
Oamenii ascultau de îndrumarile celor doi pandorani... fara întrebari, fara proteste. Pareau a fi înca în stare de soc dupa trezirea provocata de tentaculele aerostatelor.
? Suntem trasi spre Postul de Observare, anunta Panille în¬torcând privirea spre stânca neagra vizibila prin deschiderea punctului principal de acces. 
Începea sa se auda foarte clar zgomotul brizantilor spargân¬du-se la baza cladirii.
? Gallow! tresari Brett.
Nici nu rosti bine cuvântul, si tentaculul se desprinse de trupul lui. Panille fu eliberat si el. Spatiul era foarte aglomerat cu siluete tacute. Multi altii puteau fi vazuti plutind în tentacu¬lele aerostatelor care se prinsesera de marginea deschiderii prin¬cipale. Începu sa înainteze încet, scuzându-se, simtind atingerea trupurilor goale care îi faceau loc.
Cabina de pilotaj nu era chiar atât de aglomerata precum coridorul. Se lasase loc liber în jurul targii pe care zacea Bushka si în jurul scaunelor de comanda ocupate de Scudi si Kareen. Parbrizul era aproape în întregime acoperit de o retea densa formata din tentacule împletite. Cele doua Sirene de-abia mai puteau privi prin câteva brese. Cladirea cenusie se înalta se¬meata, înconjurata de spuma brizantilor.
? Algele au ajuns pâna la baza, spuse Kareen. Ia priviti! Nu a mai ramas nici un pic de spatiu liber.
Unul dintre Navigatorii-Cloni, un barbat atât de înalt încât aproape atingea plafonul, facu doi pasi în fata si privi prin bre¬sele retelei de tentacule. Apoi se roti brusc si acorda atentie Sirenelor, remarcând ca labele picioarelor erau înzestrate cu o membrana transparenta. În cele din urma întoarse capul spre Brett, atras de ochii mari si neobisnuiti.
? Doamne, apara-ne! facu el. Daca ne vom reproduce pe aceasta planeta, urmasii nostri se vor naste cu deformatii?
Pe Brett îl surprinsera mai întâi accentul ? un accent melo¬dios, straniu ? si de-abia dupa aceea mesajul. Barbatul acesta îi privea atât pe Insulari cât si pe Tritoni cu aceeasi expresie re¬voltata.
Kareen, indignata, privi furis spre Brett, apoi spre siluetele care umpleau cabina. Încet-încet, starea de soc disparea de pe fetele Navigatorilor-Cloni. Oare cum se puteau recunoaste între ei... altfel decât dupa culoarea pielii? Semanau atât de mult unii cu altii! 
Întelese deodata ca acestia erau Navigatori normali... oa¬meni normali, care impuneau standardul caracteristicilor umane. Ea, Kareen putea fi considerata un adevarat monstru din cauza staturii scunde si a membranei de la degetele picioarelor!
Nava! Nici nu îndraznea sa-si închipuie cum va reactiona un nou-venit atunci când va vedea oameni ca Seful Justitiei sau chiar Queets Twisp, cu bratele sale dizgratioase. Dar daca ar vedea-o pe Preoteasa-psihiatru?
Hidropterul se lovi de un bolovan... apoi de înca unul... si de înca unul. Fu ridicat usor si depus pe o suprafata solida.
? Am ajuns, anunta Scudi. 
? Într-un fel sau altul, vom fi obligati sa-l înfruntam pe GeLaar Gallow, spuse Panille.
? Poate ca algele au rezolvat deja problema în locul nostru, murmura Kareen.
? Cine stie ce vor face algele? Ma tem ca Twisp are drep¬tate. Nu putem avea încredere în ele.
? Totusi, sunt foarte convingatoare, rosti Brett amintindu-si de atingerea tentaculului.
? Iata de ce consider ca sunt periculoase! se încapatâna Panille.




Neghiobii! Au ucis vitele sacre ale regelui-soare; pentru fapta lor, zeul nu le-a mai permis sa-si vada patria.
? Homer,
Arhivele Navei


OAMENII LUI GALLOW se adunasera pe suprafata plata a bazinului, soaptele lor înfrigurate confirmându-i faptul ca în acest moment detinea o pozitie importanta. Gallow îl invitase sa urce câteva trepte înguste taiate în piatra. La capatul lor, se trezi pe un promontoriu care domina oceanul în partea de sud-vest a Postului de Observare. O briza destul de puternica îi sufla în fata. 
? Într-o zi am sa-mi construiesc aici resedinta administrati¬va, rosti Gallow cuprinzând cu un gest generos întreg promon¬toriul.
Twisp privi în jur, remarcând piatra neagra a stâncii în care straluceau fragmente minerale scaldate de razele sorilor. Vazuse multe zile ca aceasta ? amândoi sorii pe cer, oceanul frematând linistit sub o patura de alge ? însa niciodata de la o asemenea altitudine. Nici cel mai înalt punct de observare al Vashon-ului nu îi oferise vreodata aceasta senzatie de calm si fermitate.
Gallow va construi aici? 
Încerca sa prinda fragmente din conversatiile purtate sub ei, dar majoritatea tradau o stare de nervozitate care i se transmisese si lui Gallow.
? Celulele de hibernare vor coborî curând, anunta el, si vor fi ale mele!
Twisp arunca o privire spre întinderea nesfârsita de alge, amintindu-si cuvintele lui Nakano: "Are nevoie de ajutorul tau."
? Cum vei pune mâna pe ele? întreba el pe un ton care sa nu trezeasca iritare.
Nu avea deloc nevoie sa mentioneze prezenta algelor care înconjurasera aceasta stânca iesita din ape. Îsi dadu seama ca acestea avansasera mult fata de pozitia în care se gaseau atunci când intrase în cladire însotit de Nakano.
? Cu ajutorul dirijabilelor, spuse Gallow.
Si arata spre cele trei baloane care asteptau cuminti momen¬tul decolarii. Tritonii din jurul lor pareau singurele fiinte animate de un scop clar.
? Ne-ar fi mult mai usor, desigur, daca am avea la dispozitie hidropterul vostru, continua Gallow. Sunt gata sa ofer multe în schimbul aparatului.
? Ai si tu un hidropter. L-ai ancorat la adapost de rafalele vântului.
Vorbea detasat, amintindu-si de câte ori se aflase într-o si¬tuatie asemanatoare, negociind cel mai bun pret pentru pestele prins.
? Stim amândoi ca algele nu vor permite aparatului meu sa treaca printre ele, rosti Gallow. Dar daca te-ai întoarce pe hidropterul tau împreuna cu Nakano...
Pescarul inspira adânc. Exista o diferenta profunda între negocierea pretului pentru peste si situatia de fata. Îi respecta pe angrosisti, chiar si atunci când interesele sale se bateau cap în cap cu ale lor. Însa Gallow îi provoca repulsie. Se stradui sa nu lase acest sentiment sa-i razbata prin voce.
? Nu-mi dau seama ce-ai putea sa-mi oferi, grai el.
? Putere! Vei lua parte la administrarea noi lumi pandorane!
? Doar atât?
? Doar? facu Gallow, sincer surprins.
? Am impresia ca Pandora se va schimba oricum. Nu vad ce rol vei juca tu pe noua scena atâta vreme cât algele sunt pornite sa te omoare.
? Nu întelegi nimic, riposta celalalt. Comertul Tritonian controleaza majoritatea resurselor de hrana si prelucrarea aces¬teia. Kareen Ale se va dovedi maleabila si va împarti actiunile ei cu...
? Kareen Ale nu se afla în mâinile tale.
? Da, dar cu hidropterul tau... si cu cei dinauntru...
? Din câte am vazut eu, Kareen îi apartine lui Panille Um¬bra. Iar în ceea ce o priveste pe Scudi Wang...
? Este un copil care...
? Care stapâneste o imensa avere.
? Exact! Hidropterul tau si oamenii de la bord reprezinta cheia!
? Dar tu nu o ai. Eu o am.
? Iar eu te am pe tine, rosti Gallow punând un pic de ame¬nintare în voce.
? În timp ce algele îl au pe Judecatorul Keel.
? Dar nu ma au pe mine. Mai am înca posibilitatea de a recupera celulele de hibernare. Dirijabilele au o evolutie ne¬sigura si înceata, însa se vor descurca.
? Deci îmi oferi o pozitie de subordonat în organizatia ta. Cum ma vei împiedica sa obtin întreaga putere? Odata ajuns la bordul hidropterului...
? Prin Nakano.
Pescarul îsi musca buza de jos pentru a nu izbucni în râs. Gallow nu prea avea putere de cumparare. De fapt, acum nu mai putea cumpara nimic: algele se pornisera împotriva lui si hidropterul se afla în mâinile unuia care vroia sa-i împiedice accesul la celulele de hibernare. Ridica privirea spre cer. De aici vor putea observa caderea celulelor în ocean. Asa spusese Gallow. Oamenii sai de la Baza de Lansare îl prevenisera ca acestea vor sosi în foarte scurt timp. Iata totusi un lucru demn de a fi luat în considerare: Tritonul avea adepti în multe locuri importante... chiar si printre Insulari.
Însa celulele de hibernare...!
La acest gând, Twisp începu sa freamete. Copilaria sa fu¬sese împanata cu povestiri ce faceau speculatii vizavi de conti¬nutul celulelor de hibernare. În imaginatia tuturor, acestea devenisera un sac plin cu daruri menit sa umanizeze planeta Pandora.
Algele îl pot împiedica pe Gallow sa ajunga la ele? 
Întoarse capul spre dirijabile. Fara îndoiala, lucrurile acelea se puteau ridica la o înaltime inaccesibila pentru alge. Dar algele le vor permite sa smulga pretioasele trofee din ocean? Totul depindea de traiectoria pe care soseau celulele de hibernare. Din acest punct de observare putea zari o suprafata libera de alge. Acolo vor cadea? Sansele i se pareau foarte mici.
Gallow veni lânga el pentru a admira bazinul interior si dirijabilele.
? Acesta este atuul pe care-l tin ascuns în mâneca, rosti el îndreptând barbia spre dirijabile.
Pescarul stia cum sa puna pe jar un angrosist încapatânat. Îl ameninta ca se duce la alt cumparator. Adopta un ton sarcastic si îi dadea celuilalt de înteles ca era prea mic pentru un joc atât de mare.
? Cred ca în momentul de fata tu nu mai valorezi nici macar cât un peste mort, sarja el. De fapt, îti dai seama si singur. Daca celulele de hibernare ajung printre alge, esti terminat. Fara os¬tateci, nu alcatuiti decât o mâna jalnica de oameni adapostiti pe o farâma de pamânt. Chiar daca ai adepti peste tot, te vor parasi imediat ce vor întelege cât de neputincios esti.
? Te am pe tine, scrâsni Gallow. Te pot face sa regreti ca nu ai fost mai cooperant.
? Nu-mi poti face nimic, declara Twisp pe un ton cât mai calm. Suntem singuri aici. Nu trebuie decât sa te apuc de ceafa si sa ma arunc cu tine în ocean. Algele ne vor prinde.
Gallow zâmbi si scoase un pistol-laser din buzunarul de la piept.
? Nu ma iei prin surprindere, spuse pescarul. Mi-am dat seama ca joci murdar.
? As fi încântat sa te fac bucatele, zâmbi Tritonul printre dinti.
? Dar ai nevoie de mine. Gallow, tu nu stii sa joci. Tie nu-ti plac decât lucrurile sigure.
Celalalt se încrunta.
Pescarul întoarse capul spre dirijabile. Cineva pompa hidro¬gen în ele.
? Alea nu sunt lucruri sigure, adauga el.
Zâmbetul ar fi vrut sa abandoneze figura rece a lui Gallow, însa acesta îl mai retinu câteva clipe.
? Nu înteleg de ce discutam în contradictoriu, mârâi el pri¬vind spre arma.
? Asta ai impresia ca facem?
? Tragi de timp. Vrei sa vezi unde vor cadea celulele de hibernare.
Twisp zâmbi.
? Esti destul de istet pentru un Insular, glasui Tritonul. Stii foarte bine ce-ti ofer. Ai putea avea orice-ti doresti. Bani... fe¬mei...
? De unde stii ce vreau eu?
? Nu esti altfel decât ceilalti. Ma uit la bratele tale si-mi spun ca ai putea gasi unele Sirene care sa te considere accep¬tabil.
Gallow puse pistolul la loc în buzunar si întinse palmele goale în fata:
? Vezi? Stiu cum sa te iau. Stiu ce-ti trebuie.
Pescarul clatina încet din cap, apoi privi în directia dirija¬bilelor. Acceptabil? Nu trebuia sa faca decât un pas ca sa-l ia de gât pe cel mai inacceptabil om care infecta planeta cu pre¬zenta lui. Nu trebuia sa faca decât doi pasi si se vor prabusi amândoi în abis.
Dar asa nu voi afla niciodata sfârsitul povestii.
Reflecta la posibilitatea de a-si recapata constiinta în marele rezervor unificator al algelor. Îsi spuse ca reactia lui Keel fusese cu totul justificata. Gândul de a-si pierde identitatea printre alge îi provoca si lui aceeasi repulsie. La naiba! N-am putut face nimic pentru Judecator! Gallow va plati pentru asta!
O umbra trecu pe deasupra lui si briza care îi mângâia fata deveni deodata rece. Crezu ca e vorba de înca un nor, însa Gallow icni si holba ochii... Twisp simti o atingere pe umeri, pe obraz. Ceva aspru care semana cu o sfoara.
Dadu capul pe spate si descoperi un aerostat! Tentaculele lungi si negre se înfasurara în jurul lui. Undeva în departare auzi un strigat. Parca ar fi fost al lui... Gallow?
O voce perfecta îi inunda simturile: auzul, pipaitul, vazul...
Bine ai venit la Avata, pescar Twisp. Care este dorinta ta?
? Da-mi drumul! exclama Twisp.
Ahhhhhh, însa tu vrei sa-ti pastrezi trupul, nu? Deci Avata nu te poate lasa aici caci trupul îti va fi ranit sau distrus. Fii linistit si nu te teme. Avata te va duce la prietenii tai.
? Si Gallow?
Gallow nu este prietenul tau!
? Stiu!
Si Avata stie acest lucru. Lui Gallow i se va da drumul, asa cum ai cerut si tu, însa de la o înaltime foarte mare. Gallow nu mai reprezinta decât o curiozitate, o aberatie. Este mai bine sa-l consideram o boala infectioasa si mortala. Avata va alunga boala din trupul bolnav.
Twisp deveni constient ca plutea prin aer si vântul îi suiera pe la urechi. Sub el se întindea o imensa zona cu alge. O sen¬zatie brusca de ameteala îi înfipse ghearele în gât si în piept.
Nu te teme, rosti vocea cristalina. Avata creste din nou în oceanul-mama. Avata a regasit Piatra. Ceea ce oamenii au dis¬trus, oamenii au refacut. Deci ati învatat din propriile greseli.
O senzatie puternica de amaraciune izvorî deodata din su¬fletul lui Twisp:
? Deci o sa puneti totul în ordine. Gata cu greselile! Totul va fi perfect pe cea mai perfecta dintre lumi.
Impresia unui hohot surd îi strabatu întreaga fiinta, apoi auzi din nou vocea perfecta:
Nu-ti proiecta temerile asupra lui Avata. Avata este oglinda în care te vei descoperi pe tine însuti. Tonul vocii se schimba deodata, devenind aproape strident. Iata! Aici îti sunt prietenii. Poarta-te frumos cu ei si fa-i partasi la toate bucuriile tale. Dovedeste ca Insularii au învatat din greselile trecutului.




Daca vine razboiul, cel mai inteligent lucru pe care-l poti face este sa ramâi în viata si sa sporesti astfel numarul celor cu mintea sanatoasa.
? George Orwell,
Arhivele Navei


SE LASASE ÎNTUNERICUL, dar Insula Vashon se afla suficient de aproape pentru ca Brett sa poata distinge luminile celor mai înalte cladiri. Lua loc lânga Scudi, în fata panoului de comanda, si trase cu urechea la conversatiile purtate în spatele lui. Majoritatea Navigatorilor-Cloni fusesera cazati la Postul de Observare, în mijlocul Nemilosilor Verzi ? care îi întâmpinasera cu teama si cainta în priviri. Hranirea tuturor acestor oameni devenise o problema prioritara. Doar câtiva reprezentanti ai ce¬lor din celulele de hibernare ramasesera la bordul hidropterului. Clonul numit Bickel se apropie de Brett urmarind spectacolul creat de luminite pe fondul negru al noptii.
Brett decise ca Bickel merita studiat cu atentie, caci emana în jurul sau o aura de autoritate si forta. De fapt, toti Naviga¬torii-Cloni dadeau aceasta impresie, fiind înalti si bine legati. Problema cu mâncarea ameninta sa devina foarte spinoasa.
Cineva din spatele cabinei se apropie de Bickel:
? Va fi necesar sa întocmim un raport detaliat imediat cum ajungem acolo.
Insularul recunoscu vocea ambasadoarei Ale. Apoi îl auzi pe Twisp tusind. Rapoarte? Probabil. Unele dintre vechile procedee aveau în continuare valabilitate. Experienta traita de Twisp între tentaculele aerostatului trebuia sa fie adaugata la celelalte informatii achizitionate între timp.
... Scudi, pe care Avata o îndrageste. 
Întoarse privirea spre profilul iubitei conturat clar în lumina palida a panoului de bord. Ori de câte ori se gândea la ea, o caldura placuta îi umplea pieptul. Mi-e draga mi-e draga mi-e draga...
Dublul sir al luminilor albastre, care marca intrarea în portul principal al Vashon-ului aparu în fata lor. Scudi reduse viteza si aparatul începu sa pluteasca pe apa.
? O echipa de medici este gata sa se ocupe de Bushka ime¬diat cum sosim, anunta ea. Transportati-l spre sasul principal.
? Bine.
Auzira pasii Sirenei Ale îndepartându-se.
? Ceea ce se vede dincolo de Insula este pamânt? întreba Bickel.
Brett tresari. Navigatorii-Cloni vorbeau atât de tare!
? Da, este pamânt, raspunse Scudi.
? Cred ca are cel putin doua sute de metri înaltime, rosti Brett.
Apoi îsi dadu seama ca nici Scudi si nici barbatul de lânga ei nu distingeau foarte clar detaliile.
Hidropterul intra în port. Brett deschise trapa de urgenta si lasa vântul sa-i dezmierde obrajii, bucurându-se de reîntâlnirea cu contururile familiare ale acestui loc pe care-l cunoscuse atât de intim. Parca trecusera eoni de când valul seismic îl daduse prada oceanului. Pozitia pe care o ocupa în cabina de comanda îi permitea sa zareasca totul ? tarmul, Insularii care se grabeau sa prinda parâmele aparatului în timp ce Scudi actionase rever¬soarele de jet... Suierul înceta aproape imediat. Dupa câteva oscilatii usoare, hidropterul se lipi de materialul organic al cheiului. Scudi aprinse luminile în interior.
Figuri cunoscute priveau silueta lui Brett... Insulari pe care-i remarcase de multe ori în plimbarile pe tarm. Împreuna cu ei venira si miasmele.
? Phhuahhhh! facu Bickel. Locul asta pute!
Baiatul simti bratul lui Scudi cuprinzându-i pe dupa gât, apoi capul ei lipindu-i-se de umar.
? Pe mine nu ma deranjeaza mirosul, iubitule, îi sopti ea.
? O sa facem curat dupa ce ne mutam pe pamânt, promise Brett. 
Înalta ochii spre blocul masiv de stânca ce domina cerul în spatele Vashon-ului. Luminite micute scânteiau pe peretele ne¬gru, reflectând stralucirea primita de la stele. Acolo va merge împreuna cu Scudi? Sau se va întoarce în adâncuri pentru a ajuta la ridicarea continentelor?
O voce striga spre el:
? Brett Norton, tu esti?
? Da!
? Vezi ca ai tai abia asteapta sa te revada. Îi gasesti la Gale¬riile de Arta.
? Fii bun si spune-le sa vina la Asul de Cupa! Am acolo niste prieteni cu care vreau neaparat sa ma întâlnesc!
? Iisuse! exclama Bickel. Ia te uita la diformitatile lor! Cum naiba pot trai oamenii astia?
? Traiesc foarte fericiti, veni replica lui Brett. Ar fi bine sa te obisnuiesti cu ei, Navigatorule-Clon. Mie mi se par minunati!
Se apleca spre Scudi, dându-i de înteles ca ar vrea sa para¬seasca hidropterul. Se ridicara împreuna din fata panoului de bord si se apropiara de silueta înalta a lui Bickel.
? Cum mi-ai spus? întreba acesta.
? Navigator-Clon. Toate fiintele umane aduse de Nava pe Pandora sunt Cloni.
? Mmmmdah... Da.
Bickel îsi freca barbia si întoarse capul spre multimea adu¬nata pe chei. Navigatorii-Cloni erau cu cel putin un cap mai înalti decât Insularii.
? Iisus sa ne ajute, sopti el. Atunci când am creat Nava... n-am banuit niciodata...
Dadu din cap fara a termina fraza.
? Ai grija cui povestesti despre originile Navei, îl povatui Brett. Unora dintre Adoratori s-ar putea sa nu le placa.
? Nu-mi pasa, mormai Bickel. Nava a fost creata de oameni ca mine. Scopul nostru a fost sa cream o constiinta mecanica.
? Iar atunci când ati obtinut aceasta... aceasta constiinta, îl iscodi Scudi, ea a...
? A preluat controlul. Ne-a comunicat ca este dumnezeul nostru si ca trebuie sa ne hotarâm asupra modalitatii în care o vom adora.
? Ce ciudat, murmura Sirena.
? Ai face bine sa ma crezi. Are careva vreo idee cât timp am stat în hibernare?
? Ce importanta are? întreba Brett. Traiesti acum, aici, si trebuie sa te descurci în conditiile existente.
? Hei, pustiule! (Era vocea lui Twisp, strigându-l de pe co¬ridor.) Haide! Te-am asteptat pe chei. Multe lucruri s-au întâm¬plat între timp. Echipe de Tritoni patruleaza în adâncuri, prajindu-i pe Nemilosi. Demonii îsi reclama si ei dreptul de a trai pe uscat.
? Venim acum!
Baiatul o prinse de mâna pe Scudi si pornira spre iesire.
? Vata si Duque au disparut, îi anunta Twisp. Cineva a rupt Piscina Vata. Când s-au adunat primii curiosi, cei doi nu mai erau acolo.
Brett simti transpiratia acoperindu-i deodata palmele. Gallow? Nu... Gallow pierise. Atunci, cine? Unul dintre oamenii lui? Grabi pasul.
Un sunet aspru veni dinspre chei.
? Ce-a fost asta? întreba Scudi.
? N-ati auzit niciodata cocosi cântând? întreba Bickel, care îi ajunsese din urma.
? I-a adus un aerostat, le explica Twisp. Se numesc gaini. Seamana cu pasarile de pe luntrea mea.




În existenta fizica veti avea de suferit; însa nu va pierdeti curajul, caci eu am depasit existenta fizica.
? Cartea Crestina a Mortilor


VATA SE LEGANA pe un pat format din frunze de alge, tinând capul usor ridicat pentru a-l privi pe Duque care dormea pe imensul ei brat stâng. Micul Soare abia rasarise si arunca o lumina cruda asupra scenei. Oceanul ridica ritmic valuri usoare ale caror creste erau netezite de frunzele verzi.
Atunci când Vata sau Duque se simteau încoltiti de foame, cili minusculi provenind de la alge se insinuau în venele lor si substantele nutritive începeau sa curga ? dinspre alge spre Vata... dinspre alge spre Duque. Iar dinspre Vata curgea informatia ge¬netica stocata în celule, sub forma ei cea mai pura: Vata spre Avata.
Ce trezire minunata! gândi ea.
Algele se târâsera pâna la marginea piscinei, în centrul Vashon-ului, aducând în acelasi timp un mare val de apa care maturase toti supraveghetorii, în frunte cu Preoteasa-psihiatru. Tentaculele îi învelisera pe amândoi si îi dusesera la tarm. Un curent iute îi îndeparta apoi de trupul zdrelit al Insulei.
La o oarecare distanta de Insula, fura luati de aerostate si adusi în zona aceasta, unde nu exista altceva decât ocean si alge.
La contactul cu tentaculele aerostatelor, Vata cunoscu trezi¬rea deplina.
Ce minunat... toate acele vieti pastrate... vocile... Minunat! Foarte ciudat, dar unele voci protestau împotriva includerii în constiinta globala. De exemplu, auzise schimbul de replici dintre Avata si cineva pe nume Keel.
? Mi-ai adus modificari! (Acesta fusese Keel.) Vocea mea era plina de imperfectiuni si le sesizam întotdeauna. Faceau parte din mine!
? Acum traiesti în Avata.
Ce vibratie atotcuprinzatoare, ce calm!
? Mi-ai dat o voce perfecta. N-o vreau!
Când auzi din nou glasul lui Keel, descoperi ca avea un ton diferit, întrerupt mereu de hârâituri si accese de tuse.
? Ai impresia ca vorbesti limba semenilor mei! îl acuza Keel. Ce absurditate!
? Avata vorbeste toate limbile.
Bine i-a zis-o! gândi Vata. Însa Duque, a carui constienta înregistra si ea aceasta discutie, era de acord cu Keel.
? Fiecare planeta are propriul ei limbaj, propriile mijloace subtile de comunicare.
? Tu nu-l întelegi pe Avata?
? A, ba da! Vad ca ai învatat bine cuvintele. Si cunosti modalitati de exprimare prin actiune. Dar nu ai patruns pâna în inima mea. Altfel nu ai fi încercat sa ma modifici, sa ma ame¬liorezi.
? Ce doresti de la Avata?
? Sa ma lasi în pace!
? Nu vrei sa fii pastrat în Avata?
? Ba da, curiozitatea ma împinge sa accept. Mi-ai aratat efectul Lazar si ma bucur ca am scapat de durerile trupului.
? Asta nu-i o ameliorare? De ce ai acceptat-o?
? Nu ma poti ameliora! Doar eu pot face asta. Tu si cu Nava luati-va miracolele si spalati-va pe cap cu ele. Poftim! Ai de-a face cu unul dintre secretele limbajului meu.
? Mi se pare un pic cam brutal, dar am prins sensul.
? Limbajul acesta s-a nascut pe planeta unde Lazar a trait, a murit si a înviat. Acolo au învatat semenii mei sa vorbeasca. Primul Lazar ? cel original ? m-ar fi înteles la perfectie. Asa sa stii!
Când Vata îl trezi pe Duque pentru a-i împartasi nedume¬rirea, acesta râse.
? Ai vazut? striga el. Pentru noi conteaza foarte mult sa stim cine ne impune propriile visuri!
-------------------------