CLXXIII
Te mistuie iubirea? Credeai cã-i o pãpuşã,
Sã-ţi faci un joc cu toane, ca în copilãrie,
Când ea-ţi cerea o fire de salamandrã vie,
În tainica-i vãpaie sã arzi fãrã cenuşã.
Ea nu stã-n trup, stãpânã a cãrnii
şi-a plãcerii,
Înflãcãratul spirit, urgie, le consumã
Îşi catã-n noi duh geamãn...şi, de-l îmbii cu humã,
Rãmâi o biatã urnã cu zgurile durerii...
Te ispiteşte jindul sã-mbraci şi fericirea
Cum pui pentru petrecere o rochie de bricate
Dar trebuie-nfruntatã cu spaimã, ca o moarte...
Cãci ea, ca sã pãtrundã, îţi sparge-alcãtuirea,
Preface în genune lãuntrul tãu, anume
Ca sã încapã acolo, cu ea, întreaga lume.
Sâmbãtã, 19 februarie 1955