CLXXXI

 
Oricât de drãgastoasã ţi-e iscusita limbã,
Ştiu când mã minţi, cu toate ce-mi spui şi faci pe plac,
Neaşteptat culoarea privirilor se schimbã
şi ochii tãi o clipã se bâlbâie şi tac.
Cât mi-eşti de drag atuncea ! Cum îţi iubesc minciuna !
Întreg te afli-acolo, tu, cel adevãrat,
Tu, candid plin de viţii, amestecând într-una
Pãcatul ce luceşte ca aurul curat..
şi nici o vinã... Rãul sub tine-i calul sprinten,
Sfãrâmã stavili, inimi, sã zboare unde-i ceri,
În coastele Iubirii cruzimea-i ager pinten,
Stau bine stropii roşii pe negrele plãceri,
         Şi-ademenind lumina cu îngerii-ţi perfizi,
         În iadul tãu tragi cerul şi astfel mi-l deschizi...

 
Miercuri, 13 aprilie 1955

 
<<<< Prima paginã >>>>