CLXXV

 
Sã fie dar Iubirea o mascã a Durerii ?
Alt chip al ei când poate adoarme şi viseazã?
De ce atunci în mine rãmâne pururi treazã,
Fãr' de ogoi chiar pânã pe perina plãcerii?
Cu care inşii meşteri strâng roze cu duiumul;
Strivite-n teascuri grele şi stoarse, le deşartã
De tot ce au în ele adânc etern: parfumul.
Închisã în cleştare, esenţa lor strãbate
Departe, peste veacuri...nici moartea n-o învinge,
Şi duhul rozei umple pe toţi câţi va atinge...
Aşijderi eu, de-a voastre torturi neîndurate,
         Mã distilez în versuri, prin harul poeziei
         Vã-mbãlsãmez în pura miresmã-a veşniciei.

 
Miercuri, 23 februarie 1955

 
<<<< Prima paginã >>>>