Sf. Ierarh Ilie Iiorest, mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie) [1]

 

ierarhiiliesava.jpg (182282 bytes)

click pentru detaliu

 

Între mitropoliţii de vrednică pomenire ai Transilvaniei se află la loc de cinste şi Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Ilie Iorest, care a păstorit la Alba-Iulia între anii 1640-1643. De numele lui, ca şi de acela al altui vrednic mitropolit, Sava Brancovici, se leagă o energică acţiune de apărare a Ortodoxiei în Transilvania, în faţa încercărilor de calvinizare a românilor de atunci, motiv pentru care aceştia se prăznuiesc împreună.

Acest vrednic mitropolit s-a născut prin părţile învecinate cu Moldova ale Transilvaniei, probabil Maramureş (deoarece se cunoaşte faptul că a fost dat la învăţătură în Moldova)[2], ca fiu al unei familii de ţărani, primind din Botez numele de Ilie. Va intra de tânăr în mânăstire, la Putna, unde va învăţa carte şi rânduielile bisericeşti şi unde va fi călugărit sub numele de Iorest. Tânărul călugăr va arăta râvnă pentru împlinirea tuturor rânduielilor monahale, iubind învăţătura. Va deveni caligraf şi pictor de icoane, şi datorită vredniciei sale va fi hirotonit ieromonah, în 1625, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că s-a născut în jurul anului 1600, în zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, care înfăptuise prima unire politică a celor 3 ţări româneşti. În 1637 Cuviosul Iorest era egumen al mânăstirii Putna, aşa cum putem afla dintr-o însemnare de pe un manuscris slavon a unei lucrări ce are ca autor pe Simion Metafrastul.

În 1640, la 3 septembrie, mitropolitul Ghenadie al II-lea la Transilvaniei se muta la cele veşnice. Ca urmare, au fost necesare alegeri de mitropolit. Candidaţii erau în număr de trei: Meletie Macedoneanul, egumenul mânăstirii Govora, protopopul din Haţeg, şi „moldoveanul” Iorest, propus de Vasile Lupu. În urma alegerilor, Cuviosul Iorest va fi numit mitropolit al Transilvaniei. Va fi hirotonit la Târgovişte, de către mitropolitul Teofil care păstorea atunci. Din activitatea sa ca mitropolit se cunosc puţine lucruri. În tot timpul păstoririi sale, a făcut vizite canonice in toată Transilvania pentru a cunoaşte starea Bisericii, atât cea materială, cât şi cea spirituală. A depus eforturi intense pentru păstrarea credinţei străbune, în faţa tendinţei de calvinizare şi catolicizare a zonei, propovăduind prin sate şi hirotonind preoţi cucernici şi învăţaţi.

Acestea au atras asupra sa uneltirile cârmuitorilor politici calvini ai Transilvaniei. astfel că după 3 ani de păstorire vrednică, vlădica Iorest va fi alungat din scaun, în februarie 1643, şi întemniţat la Belgrad, unde a pătimit timp de 9 luni, împreună cu alţi preoţi şi călugări ortodocşi. Motivele reale ale înlăturării sale au fost împotrivirea sa la presiunile ce se făceau din partea calvinilor de a contribui la răspândirea învăţăturii calvine, mai ales prin cunoscutul Catehism calvinesc, redactat şi tipărit în româneşte în 1642, cât şi anumite raţiuni de ordin politic, determinate de înăsprirea relaţiilor între Vasile Lupu, care îl recomandase ca mitropolit, şi principele Gheorghe Ràkoczy I.

Prin noiembrie 1643, Vlădica Iorest a fost eliberat din închisoare, în schimbul unei sume de 1000 de taleri, pe care neavându-i, aşa cum mărturisesc documentele vremii, s-au dat chezăşie pentru el 24 de credincioşi. Pentru răscumpărarea chezăşiei, vlădica Iorest va pleca la Putna, pentru a strânge banii necesari. În iunie 1645, va pleca în Rusia, însoţit de călugărul Gherman şi de nepotul său, Jurca, pentru a continua strângerea de ajutoare. Aici va cere ajutorul ţarului, Mihail Feodorovici Romanov, căruia îi va prezenta o scrisoare de recomandare şi părticele din moaştele Sfântului Dumitru din Tesalonic, primind în schimb felurite daruri şi bani. A rămas în Rusia încă un an, cercetând Biserica Rusă, în special Lavra Sfântul Serghie, luând astfel legătură cu teologia rusă a acelei perioade.

Se va întoarce în ţară, unde în 1655 va fi ales episcop al Huşilor, unde va păstori până în anul 1657, aproape de sfârşitul vieţii sale. Alţi autor sunt însă de părere că de la întoarcerea din Rusia, vlădica Iorest s-ar fi retras la mânăstirea sa de metanie, Putna, unde ar fi rămas până la sfârşitul vieţii sale, datat la 12 martie 1678. Probabil că a fost îngropat în afara bisericii mânăstireşti de la Putna, pe latura de sud a acesteia, acolo unde s-au descoperit mai multe morminte arhiereşti[3].

Ţinând seama de viaţa sa curată, dar mai ales de statornicia în credinţa străbună şi de suferinţele îndurate pentru aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, ca acest vrednic ierarh să fie cinstit în Biserica noastră ca sfânt mărturisitor al dreptei-credinţe, şi să fie prăznuit la data de 24 aprilie, împreună cu celălalt vrednic ierarh mărturisitor al ortodoxiei, Sfântul Sava Brancovici. Canonizarea lor solemnă a avut loc în data de 21 octombrie 1955, în catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Tot atunci s-au alcătuit slujba şi sinaxarul celor doi sfinţi mărturisitori, iar mai târziu, slujba Acatistului.



[1] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfântul ierarh Ilie Iorest, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p.385.

[2] Singura monografie închinată acesui ierarh este Mitropolitul Ilie Iorest al Transilvaniei. La 300 de ani de la moartea sa, în B. O. R. , XCIV (1978), nr. 9-10, p1149-1163

[3] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, op. cit. , p. 392.