„Vieţile Sfinţilor” în istoria spirituală a românilor

Din Vieţile Sfinţilor, din „petrecerea” şi nevoinţele, din răbdarea şi biruinţele duhovniceşti ale sfinţilor, fiecare dreptmăritor creştin învaţă cum să lupte cu patimile şi cum să dobândească biruinţa, cum să cucerească virtuţile şi cum să se roage în chipul cel mai plăcut lui Dumnezeu, cum să se arate ucenic vrednic al Domnului Iisus Hristos întru toate.

Sfinţii Părinţi, prin pilda lor, ne îndeamnă să urmăm cu râvnă pe cei ce au dus viaţa în sfinţenie. Cel mai potrivit şi de dorit mijloc de a-i cinsti pe sfinţi este acela de a le urma exemplul. În trecutul poporului nostru, ei care citeau Vieţile Sfinţilor, ca şi cei care ascultau cu atenţie şi dragoste pe cei care citeau, istoriseau şi altora, cu bucurie curată duhovnicească, faptele sfinţilor, jertfelnicia lor uimitoare, puterea de înfrânare, curăţia strălucitoare a vieţii lor. Vieţile Sfinţilor au constituit astfel un factor puternic de educaţie creştină, constituind o normă morală călăuzitoare în eforturile de îmbunătăţire şi de iubire de oameni, de evlavie adâncă, de apărare a Legii strămoşeşti.

Vieţile Sfinţilor sunt un permanent izvor nepreţuit de edificare creştină. Meditând pios la acest fapt, ne putem da seama că într-un anumit fel viaţa noastră se împleteşte cu viaţa sfinţilor şi sufletele noastre se primenesc în atingere cu credinţa, cu eroismul şi cu jertfelnicia fiinţei lor[1]. Sfântul Nifon, episcopul Constanţei din Cipru, Sfântul Teodosie cel Nou şi alţi sfinţi mărturiseau că în anumite momente cruciale din viaţa lor au mers pe drumul cel bun mai ales datorită influenţei pe care a exercitat-o asupra lor citirea din Vieţile Sfinţilor.

Pentru fiecare creştin, experienţa vieţii sfinţilor pe care ne-o propovăduieşte Sfânta Biserică este o luminoasă pildă şi o călăuză sigură, statornică. Acest lucru ne este adeverit istoric, prin trecutul poporului nostru. Puţine cărţi din literatura noastră veche au avut un ecou atât de puternic şi s-au bucurat de o asemenea preţuire în rândurile credincioşilor; chiar atunci când condiţiile au favorizat tipărirea, tirajele erau destul de reduse, astfel încât vreme îndelungată au fost copiate, într-un număr niciodată îndestulător.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în „Cuvântul către cetitori” de la începutul atât de preţuitelor sale Proloage, spune: „…carele dumneavoastră citindu-le în toate zilele, vă veţi îndulci sufleteşte ca în Raiul adevărat…, de nevoinţele şi biruinţele vitejilor Împăratului şi Domnului ceresc, de a căror nevoinţe îngerii se minunează cum ei putură de se nevoiră şi biruiră a bate război aşa de minunat peste toată minunea şi cinstit peste toată cinstea”. Nu vom putea să nu menţionăm în continuare, ca şi mai înainte, pe un alt vrednic de laudă mitropolit al bisericii noastre, Veniamin Costache al cărui glas ni se adresează limpede în prima jumătate a secolului XIX. Arătând marea însemnătate pe care Vieţile Sfinţilor o au pentru sporirea în dragostea creştină şi pentru statornicia credinţei, el spune: „Dacă de multe ori le veţi citi, cu evlavie şi cu credinţă dreaptă şi cu luare aminte, sufletul vostru cătră urmarea celor bune se va deştepta, mintea se va lumina, ochii se vor face două râuri…Atunci se va da de la Dumnezeu putere sufletului spre lucrarea faptelor celor bune şi spre urmarea celor citite. Atunci veţi cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu, bunătatea, facerile de bine cele către om. Atunci veţi cunoaşte câtă dragoste au arătat sfinţii către Dumnezeu…, cât trupurile lor, unii, nu le-au cruţat, ci tiranilor spre munci le-au dat, pentru dragostea Lui, iar alţii cu post şi cu toată pătimirea şi-au topit trupurile…Nu greşeşte cineva şi nu este departe de adevăr când ar numi cărţile care cuprind vieţile sfinţilor, Raiul cel împodobit cu tot felul de pomi, cu frumoase şi dulci şi de viaţă făcătoare roade, cu tot felul de ierburi mirositoare, de toată boala şi neputinţa tămăduitoare. Că precum acelea îndulcesc simţirile, veselesc ochii, îndulcesc gustul, fac vesel sufletul privitorului, aşa şi acestea îmbărbătează pe deznădăjduit, mângâie pe cel necăjit, pe cel păcătos către pocăinţă îl întorc, pe cel vârtos la inimă îl moaie şi umilinţă îi dăruiesc…, pe cel vechi îl fac nou şi din mort viu, îl deşteaptă din somnul nesimţirii şi al lenevirii şi cătră lucrarea faptelor bune îl îndeamnă, cătră urmarea nevoinţelor sfinţilor îl aprind şi cătră calea ce duce la împărăţia cerurilor îl povăţuiesc.”[2].

Înţelegem din aceste atât de pătrunzătoare cuvinte cât de puternică se dovedeşte înrâurirea vieţilor sfinţilor asupra credincioşilor. Această înrâurire puternică se explică, odată mai mult, şi prin faptul că sfinţii au vieţuit asemenea oricăruia dintre creştini, dar chemarea lor a fost aceea de a dori să-L slujească deplin pe Domnul Hristos. Ei au avut daruri deosebite, au grăit în limbi deosebite, dar s-au hrănit cu aceeaşi învăţătură duhovnicească, chipurile lor se aseamănă pentru că poartă cu toţii semnul Aceluiaşi Dumnezeu[3]. Cum spune Mitropolitul Veniamin Costachi, menirea şi lucrarea duhovnicească a Vieţilor Sfinţilor este aceea de a ne atrage şi a ne călăuzi pe calea ce duce în împărăţia cerurilor.

În literatura Bisericii noastre, după cum este ştiut, Vieţile Sfinţilor, pe lângă faptul că au circulat vreme îndelungată prin neîndestulătoare copii-manuscrise, s-au tipărit de-a lungul timpului de mai multe ori. La noi, la români, o dată cu începuturile scrisului în limba română, s-au tradus, prelucrat şi tipărit şi câteva vieţi de sfinţi. Diaconul Coresi, în 1581, tipărind Cartea ce se cheamă Evanghelie cu învăţătură, publică şi Învăţături la praznicele domneşti şi în amintirea sfinţilor aleşi. În Moldova, când Mitropolitul Varlaam a tipărit în 1643, la Iaşi, Cazania, s-au publicat, pentru prima dată în româneşte: Viaţa Sf. Simeon Stâlpnicul, Viaţa Sf. Paraschiva, Mucenicia Sf.  Mare Mucenic Dimitrie, Viaţa Sf. Nicolae, Mucenicia Sf. Teodor Tiron, Mucenicia Sf.  mare Mucenic Gheorghe, Mucenicia Sf. Mucenic Ioan „de la Suceava”, Viaţa Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei este cel care a tradus şi publicat pentru prima oară în româneşte o lucrare special consacrată Sfinţilor Bisericii Ortodoxe, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, imprimată la Iaşi în patru volume. În 1898, la Bucureşti, Editura „Socec” a început să retipărească opera Mitropolitului Dosoftei, în mai multe broşuri.

Cuviosul Stareţ Paisie de la Mânăstirea Neamţu a îndemnat pe ierodiaconul Ştefan să traducă în româneşte Vieţile Sfinţilor pe larg, în 12 volume. Primul volum, pe septembrie, s-a tipărit în tipografia mănăstirii în 1807, prin înalta purtare de grijă a Mitropolitului Veniamin Costachi. Ultimul volum, pe august, a apărut la Neamţu în 1815. Mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie Dascălul, care a fost ostenitor de frunte la Neamţu în 1807-1815, când s-au tipărit Vieţile Sfinţilor pe larg, reîncepe tipărirea lor într-o nouă ediţie la Mânăstirea Căldăruşani, în anul 1831, cu ajutorul ieromonahului Macarie Protopsaltul. Întreaga colecţie s-a terminat de tipărit în anul 1836. În 1854 se tipăresc, la Mânăstirea Neamţu, Proloagele, în patru volume, cu binecuvântarea, purtarea de grijă şi o Prefaţă de Mitropoliutl Moldovei, Sofronie Miclescu. În traducerea ierodiaconului Ştefan, mai înainte menţionat la Mânăstirea Neamţu, s-au retipărit Vieţile Sfinţilor, cu litere latine, la Bucureşti, între anii 1901-1906, şi s-au împărţit în chip gratuit credincioşilor, prin cheltuiala piosului Iorgu Dumitrescu, din comuna Podul Bărbierului (Dâmboviţa).

Redacţia revistei Luminătorul de la Chişinău începuse să retipărească Vieţile Sfinţilor, tradusă din limba rusă, după ediţia Sfântului Sinod de la Moscova, din 1900, care este de fapt ediţia slavă a Sfântului Dimitrie al Rostovului, cu anumite completări, ediţie care a stat la baza traducerii ierodiaconului Ştefan de la Neamţu.

Câteva volume din Vieţile Sfinţilor, într-o frumoasă limbă românească, au publicat scriitorii Mihail Sadoveanu şi D. D. Pătrăşcanu, sub titlul Din vieţile sfinţilor. Sfintele amintiri (Bucureşti, Editura „Socec”, 1926) şi Spre Emaus. Din vieţile sfinţilor I (Editura „Cartea Românească”, f. a. ); şi scriitorul Al. Lascarov-Moldovanu a ostenit statornic pentru editarea literaturii noastre aghiografice. Un volum pe ianuarie a apărut în editura „Cugetarea”, înainte de anul 1934.

Cel dintâi dicţionar de sfinţi s-a tipărit de către Dr. Gherasim Timuş cu titlul Dicţionar hagiografic, cuprinzând pe scurt vieţile sfinţilor, Bucureşti, 1898. După o stagnare de aproape 50 de ani, activitatea de publicare a vieţilor sfinţilor a fost reluată după 1990. Între lucrările apărute menţionăm: Vieţile Sfinţilor, pe cele 12 luni, editate de Episcopia Romanului, 1993-1999; Proloagele, Editura mitropoliei Olteniei, vol. I şi II, Craiova, 1991 şi retipărite la Bacău, Editura Buna-Vestire, în 1995. Despre sfinţi români canonizaţi în 1955-1956 şi 1992, ca şi despre toţi sfinţii de pe teritoriul românesc, canonizaţi în diferite epoci ale istoriei sau despre personalităţile religioase care îşi aşteaptă introducerea în catalogul sfinţilor, s-a publicat în 1987, valoroasa lucrare alcătuită prin purtarea de grijă a I. P. S. Mitropolit Academician Dr. Nestor al Olteniei, intitulată Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată mai putem menţiona şi lucrarea Dicţionar al sfinţilor ortodocşi, apărută la editura „Lucman”, Bucureşti, în anul 2000.

În ceea ce priveşte tipăriturile vieţilor sfinţilor pe care i-a rodit pământul românesc, poate că singura lucrare destinată special acestor sfinţi, în totalitatea lor o constituie amintita lucrare Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, care „ne arată slujirea oamenilor şi a lui Dumnezeu în duhul dragostei creştine jertfelnice, în contextul vieţii sociale şi istorice a poporului nostru (…), pun în relief şi aspecte istorice deosebite din viaţa neamului nostru – arătând în chip elocvent cum putem sluji pe Dumnezeu şi pe semenii noştri în acest spaţiu geografic şi etnic…”[4].