LUNA OCTOMBRIE
ZIUA ÎNTÂI


CUVÂNT LA ACOPERĂMÂNTUL
PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulțit păcatele noastre, s-au înmulțit și primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăți, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între frații cei mincinoși (II Corinteni 11, 26). Când cuvintele Domnului s-au împlinit: Că se va scula neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri, când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi și rănile cele purtătoare de moarte, atunci Preacurata și Preabi-necuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul său spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi, de foamete, de ciumă și de cutremur; să ne apere de războaie și de răni, să ne acopere și să ne păzească pe noi nevătămați sub Acoperământul său.
Despre acest lucru s-a făcut încredințare în Constantinopol în împărăția lui Leon cel înțelept, împăratul cel dreptcredincios, întru preaslăvita biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvârșirea cântării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, și-a ridicat ochii și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Văzând aceasta Sfântul Andrei, a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: „Oare vezi, frate, pe împărăteasa și Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?" Iar el a răspuns: „O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt!"
Precum oarecând Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare, o femeie înveșmântată cu soarele, așa și Sfântul Andrei în biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut pe Mireasa cea fără de mire, îmbrăcată în porfiră ca soarele. Semnul văzut de Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea noastră cea Preamilostivă, care s-a arătat în acea vreme când se produse tulburarea întregii făpturi: „...și au fost fulgere și vuiete și tunete și cutremur și grindină mare. Și un semn mare s-a arătat pe cer: o femeie înveșmântată cu soarele".
Deci, pentru ce semnul acela care înainte închipuia pe Preacurata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte de fulgere, de tunete, de vuiete, de cutremur și de grindină, când încă toate stihiile erau în pace, ci numai atunci când s-a făcut tulburarea cea înfricoșată a cerului și a pământului? S-a făcut pentru ca să se arate că apărătoarea noastră cea preabună, în vremea cea rea când năvălește nevoia asupra noastră, atunci vine în ajutorul nostru și ne ocrotește de fulgerele amăgitoarei deșertăciuni lumești, care nu strălucesc îndelung, de glasurile mândriei vieții și de cele ale slavei deșarte, de tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmașului, de cutremurul patimilor și de grindina pedepsei celei ce de sus năpădește asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci când toate aceste primejdii ne supără, îndată, ca un semn mare, se arată "Ajutătoarea cea grabnică a neamului creștinesc", prin folosirea cea nevăzută, păzindu-ne și acoperindu-ne pe noi.
Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din fața arcului; căci în lumea aceasta suntem puși ca un semn spre săgetare și zboară asupra noastră săgețile din toate părțile, unele din arcul vrăjmașilor celor văzuți, care își încordează arcul asupra noastră și se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmașilor nevăzuți, încât noi ne jelim așa: „Nu putem să suferim săgetăturile diavolești". Altele vin de la firea care se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mâniei și îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, de care zice David: De nu vă veți întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat și l-a pregătit și în el a gătit unelte de moarte; săgețile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat (Psalm 7, 12).
Cu toate săgețile acelea, ca să nu fim răniți de moarte, ni s-a dat nouă acel semn, ca să fugim din fața arcului sub Acoperământul Preacuratei și Preabinecuvântatei Fecioare, cu al cărei acoperământ apărându-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări. Căci această apărătoare a noastră are o mie de paveze spre apărarea noastră, cum grăiește către dânsa Duhul Sfânt: „Ca turnul lui David grumajii tăi: o mie de paveze spânzură pe dânsul, toate săgețile celor puternici".
A zidit oarecând David un turn al său prea frumos și prea înalt, între Sionul cel ce stă pe muntele înalt și între Ierusalim cel pus mai jos și fiică a Sionului l-a numit. Și era turnul acela între dânșii ca grumazul între trup și cap, căci cu înălțimea sa întrecea Ierusalimul și ajungea Sionul. Iar pe turnul acela erau atârnate pavezele și toate armele cele de război pentru apărarea Ierusalimului. Deci, aseamănă Duhul Sfânt pe Preacurata Fecioară cu turnul lui David; căci aceasta, fiind fiica lui David, mijlocește între Hristos, capul Bisericii, și între credincioșii care sunt trupul Bisericii Lui, întrecând Biserica ca ceea ce este cu adevărat mai înaltă decât toți; iar pe Hristos ajungându-L, ca cea care i-a dat trup, mijlocește și acum, când a stat în văzduh între cer și pământ, între Dumnezeu și între oameni, între Hristos și Biserica cea care se luptă, ca turnul lui David între Sion și între Ierusalimul cel plin de pavezele celor tari.
Iar paveze sunt rugăciunile ei pentru noi, cele întru tot puternice către Dumnezeu, care s-au auzit de cei vrednici în vremea cinstitului ei acoperământ; pentru că se ruga cu umilință ca o maică către Fiul și Făcătorul său, grăind cuvinte de rugăciune milostivitoare și de îndurare, zicând: „Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul Preasfânt numele Tău; și unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine. Iar celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și de toate nevoile și răutățile îi izbăvește".
Oare astfel de rugăciuni ale ei nu sunt paveze care apără Biserica? Cu adevărat sunt paveze nebiruite, cu care vom putea să stingem toate săgețile cele aprinse. Sfântul Ambrozie zice despre turnul lui David că pentru două pricini era zidit: spre apărarea cetății și pentru împodobirea ei. Zice el: „A zidit David un turn care să fie spre apărare și spre înfrumusețarea cetății. Spre apărare, că de departe privește pe vrăjmașul și îl izgonește pe el de la cetate; iar spre înfrumusețare, că pe toate zidirile cele înalte ale Ierusalimului le întrece cu înălțimea sa".
De aceea nu în zadar s-a asemănat cu turnul acela acoperitoarea noastră, care ne este nouă turn de tărie în fața vrăjmașului, căci cu adevărat ne apără pe noi și ne împodobește. Ne apără când pe vrăjmașii noștri cei văzuți și nevăzuți îi izgonește de la noi departe, când pe cei robiți din legături îi scapă, când pe cei chinuiți de duhuri necurate îi izbăvește, când pe cei mâhniți îi mângâie, pe cei năpăstuiți îi apără, pe cei flămânzi îi hrănește, când celor înviforați adăpostire se face și pe bolnavi îi cercetează. Și ne împodobește pe noi, acoperind înaintea lui Dumnezeu goliciunea cea de rușine a sufletului nostru; iar cu slujirile sale prea înalte, ca și cu niște prea scumpe podoabe și cu prea multe daruri, ca niște nesecate vistierii, împlinind lipsa noastră, ne face bineprimiți înaintea ochilor Domnului. Ea împodobește pe cei ce nu au îmbrăcăminte de nuntă și îi îmbracă cu haina sa și îi face ca și cum nu s-ar vedea de ochiul cel atotvăzător rușinea goliciunii lor sufletești, lucru care se închipuia înainte în pământul cel nevăzut și neîmpodobit, acoperit atunci de ape. Căci pământul cel deșert și neîmpodobit era chipul sufletului celui păcătos, care și-a pierdut duhovniceasca sa frumusețe și s-a făcut deșert de lucruri bune și străin de darul lui Dumnezeu. Iar apele, care acopereau pământul cel neînfrumusețat, înainte au închipuit milostivirea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ca pe o mare nesecată și ca niște râuri ce cu nelipsire spre toți se revarsă și pe toți îi acoperă.
Când Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor, la fel se purta și pe deasupra pământului celui neînfrumusețat și acoperit de ape, ca și cum nevăzând lipsa lui de frumusețe, tăinuit închipuia aceea că sufletul cel acoperit prin milostivul Acoperământ al Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, chiar dacă ar fi lipsit de frumusețe, nu se va păgubi de darul Duhului Sfânt. Căci Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu va acoperi lipsa lui de frumusețe, ca o apă pe pământul cel neînfrumusețat și cu buna podoabă a darului său îl va înfrumuseța și pe Sfântul Duh îl va atrage la dânsul. Ne înfrumusețează pe noi Preacurata Fecioară, când pe cei păcătoși îi face drepți și pe cei necurați îi face curați.
Fericitul Anastasie Sinaitul grăiește pentru dânsa așa: „Pe magi îi săvârșește apostoli și pe vameși, evangheliști, iar pe desfrânate mai cinstite decât pe fecioare le face. Așa pe Maria Egipteanca, care a fost desfrânată, a făcut-o acum mai cinstită decât pe multe fecioare și cea care mai înainte era întunecată și necurată, acum ca soarele strălucește în împărăția lui Hristos, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care tuturor celor ce aleargă la dânsa le este acoperământ și înfrumusețare". Ea împodobește tot Ierusalimul duhovnicesc, adică Biserica lui Hristos, care cântă astfel către dânsa în praznicul acesta de acum: „O, ce minunată înfrumusețare a tuturor credincioșilor ești, împlinirea proorocilor, slava apostolilor și podoaba mucenicilor, lauda fecioriei și prea minunatul Acoperământ a toată lumea!"
Pe turnul lui David, împreună cu pavezele, erau toate săgețile celor puternici. Și acest însuflețit turn, Preacurata Fecioară Maria, are lângă sine săgețile celor puternici, adică rugăciunile sfinților, celor ce se roagă împreună cu dânsa. Căci nu singură s-a arătat în biserică stând în văzduh, ci cu oștile îngerești și cu mulțime de sfinți, care în haine albe și cu cucernicie stăteau împrejurul ei. Rugăciunile cele către Dumnezeu ale tuturor sfinților acelora sunt ca săgețile celor puternici, care pot să gonească toate taberele vrăjmașului. Știe Doamna cea preacurată, Născătoarea de Dumnezeu, că război este viața noastră pe pământ. Căci vrăjmașul se războiește asupra noastră cu toate puterile sale, pornind împotriva noastră taberele sale și înconjurându-ne pe noi cu toate legiunile sale: Înconjuratu-ne-au pe noi câini mulți, adunarea celor vicleni ne-a cuprins, deschis-au asupra noastră gura lor, ca un leu ce răpește și răcnește. Pentru aceea cereasca împărăteasă vrând să ne ajute, a pornit asupra vrăjmașului nostru toate cereștile puteri, a chemat pe prooroci, pe apostoli, a adunat pe mucenici, pe feciorelnici, pe cuvioși, pe drepți, și cu aceștia a venit să ne ajute nouă și să se așeze împrejurul nostru, ca să ne dea nouă biruință asupra vrăjmașilor. Căci printr-însa se ridică biruințele, printr-însa cad vrăjmașii. A venit cu îngerești oști, că este mai înainte văzută de Iacov ca o scară, pe care mulțimea îngerească o înconjoară.
Pomenind aici de scara lui Iacov, poate să se întrebe cineva: pentru ce îngerii pe dânsa nu aveau odihnă, ci neîncetat se urcau și se coborau? Înțelegând că scara aceea era înainte închipuirea Fecioarei Maria, după cuvântul cel bisericesc către dânsa: „Bucură-te, podul cel ce duci la ceruri și scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov", se va ști pentru ce nu au odihnă pe scară îngerii. Că cea întru rugăciune neadormită, Născătoarea de Dumnezeu, poruncește îngerilor, ca împreună cu dânsa neîncetat să ajute oamenilor și, suindu-se, să înalțe la Dumnezeu rugăciunile celor ce se roagă; iar pogorându-se, să aducă de la Dumnezeu oamenilor ajutor și daruri. Această scară și acum a pogorât cu sine din cer mulțimea îngerilor, aducându-ne nouă de sus acoperire și apărare. A venit cu îngerii, ca îngerilor săi să le poruncească să ne păzească pe noi în toate căile noastre. Și pe soborul tuturor sfinților l-a adus cu sine, ca, făcând pentru noi sobornicească rugăciune, pe ale noastre umilite rugăciuni, sobornicește să le aducă la Fiul său și Dumnezeul nostru.
Între toți sfinții cei ce s-au arătat în biserică cu Preacurata Fecioară, doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul - altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuți din femeie - și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus și care s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amândoi rugătoarea noastră, Fecioara Maria, i-a luat cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe cei ce au multă îndrăzneală către Dumnezeu, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea ajutorându-se. Și a stat Preacurata Fecioară între acești sfinți, precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între serafimi, precum Moise cu mâinile întinse între Aaron și Or; iar Amalicul iadului cade cu toată stăpânirea și puterea sa cea întunecată.
Deci să prăznuim Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aducându-ne aminte de acea preamărită arătare a ei, care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfântul Andrei și de Epifanie. Să prăznuim, mulțumind Acoperitoarei noastre pentru această prea mare milostenie arătată spre neamul creștinesc, și cu dinadinsul s-o rugăm pe ea ca, acum și întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperământul ei. De vreme ce fără de Acoperământul și sprijinul ei, nouă celor ce întotdeauna mâniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putință a trăi, pentru că mult greșind, cădem sub multe certări, după cum zice Sfânta Scriptură: Multe sunt bătăile păcătosului.
Și acum am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stăpână; căci de nu ar fi stat înainte această folositoare rugându-se pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi dintru atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Ne sfătuiește Proorocul Isaia: Ascundeți-vă cât de puțin, până ce va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20). Unde vom putea să ne ascundem de mânia Domnului? Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri ca să scăpăm noi, pătimașii, afară de a uneia Stăpânei lumii, care pentru sine grăiește prin gura Duhului Sfânt: „Eu ca negura am acoperit pământul". Deci sub Acoperământul acesta să ne ascundem, care acoperă tot pământul ca o negură.
O, Preacinstită Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pentru ce te asemeni cu un lucru urât ca negura? Oare nu-ți sunt ție soarele, luna și stelele spre asemănare? Precum cu mirare s-a zis despre tine: „Cine este aceasta care se ivește ca o dimineață, frumoasă ca luna, aleasă ca soarele?" Iar negura ce fel de frumusețe are, că nu te scârbești a te asemăna ei? „Negura când pe pământ se înmulțește și îl acoperă, atunci toate fiarele scapă de vânători, pentru că nimeni nu le poate vâna". Aceasta este taina pentru care Preacurata Fecioară Maria s-a numit negură, căci și pe noi ne acoperă din calea vânătorilor. Noi, păcătoșii, pentru neomenia noastră, dobitoa-ce și fiare suntem, după socoteala Celui-cu-gura-de-aur. Pântecelui îi plăcem ca urșii, pe trup îl îngrășăm ca vierul, ținem minte răul ca și cămila, răpim ca lupii, ne mâniem ca șerpii, mușcăm ca scorpia, suntem vicleni ca vulpea, otrava răutății purtăm ca vipera. Pe noi, care suntem astfel de fiare, ne ajung feluri de vânători, ne ajunge dreapta mânie a lui Dumnezeu, izbândind toate meșteșugirile noastre cele rele: Dumnezeul izbânzilor, Domnul Dumnezeul izbânzilor cu îndrăzneală a stătut. Ne ajung pe noi și fărădelegile noastre, încât grăim fiecare: Apucatu-m-au fărădelegile mele și n-am putut să văd. Ne apucă pe noi vrăjmașul cel nevăzut: „Făcutu-s-a ca un urs vânător, pândindu-mă pe mine ca leul în ascunzișuri". Ne apucă pe noi și vrăjmașul cel văzut. Zis-a vrăjmașul: „Gonind voi prinde, ucide-voi cu sabia mea, stăpâni-va mâna mea".
Dar să îndrăznim, că avem negura cea gândită care ne acoperă pe noi, pe Preasfânta Fecioară Maria, spre care nădăjduim să scăpăm, că sub Acoperământul ei nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri. Numai cu umilință către dânsa să strigăm, zicând: „Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, că tu ești acoperitoarea noastră, Preasfântă Fecioară. În ziua răutăților noastre, acoperă-ne pe noi. Toate zilele vieții noastre sunt rele, precum oarecând Iacov cel din Legea Veche a zis: «Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele». Rele sunt zilele noastre în care vedem numai rele și singuri într-însele multe răutăți facem, adunându-ne nouă mânie în ziua mâniei. Deci, în toate zilele noastre cele rele, o, Sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, de al tău milostiv Acoperământ avem trebuință și te rugăm acoperă-ne pe noi în toate zilele noastre, dar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărți de trup; de față să stai nouă în ajutor și să ne acoperi pe noi de duhurile rele din văzduh și în ziua înfricoșatei judecăți să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământul tău". Amin.

TOT ÎN ACEASTĂ ZI,
SFÂNTUL APOSTOL ANANIA

Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei șaptezeci, a fost episcop în cetatea Damascului. Acesta l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel, pentru că Domnul i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i să meargă pe ulița care se cheamă Dreaptă și acolo să caute în casa lui Iuda pe un oarecare Saul, supranumit și Tarsianul, care se ruga. Însă Apostolul Anania s-a lepădat de aceasta, știind câte răutăți făcuse Saul sfinților în Ierusalim și cu ce gând anume venise în Damasc, ca să-i lege pe toți cei ce cheamă numele Domnului. Iar Domnul îl îndemna, zicând: „Mergi, că vas ales îmi este Mie acesta". Și îndată Anania, sculându-se după porunca Domnului, a mers la Saul și, punându-și mâinile pe el, i-a zis: „Saule, frate, Domnul Cel ce ți s-a arătat ție pe cale m-a trimis ca să vezi și să te umpli de Duhul Sfânt". Și îndată Saul a văzut iar Apostolul Anania l-a botezat. După câteva zile, când iudeii se sfătuiseră să-l ucidă pe Pavel pentru o schimbare ca aceea a lui - că din gonaci s-a făcut propovăduitor al numelui lui Iisus -, atunci Anania împreună cu ceilalți ucenici luându-l pe Pavel, l-au scos peste zid într-o coșniță. Apoi Pavel singur intrând în adunarea iudeilor, propovăduia cu îndrăzneală numele Domnului, nu numai evreilor, ci și celor de alte limbi a binevestit Evanghelia împărăției. S-a dus din Damasc în Elevteropol și acolo, arătând noroadelor calea mântuirii și tămăduind pe cei bolnavi și neputincioși, pe mulți i-a adus la credința în Hristos.
În zilele acelea era în Elevteropol ighemonul Lucian, care se închina la idoli și nu la Dumnezeu. Pe Lucian l-a ridicat diavolul împotriva creștinilor și l-a îndemnat să trimită o scrisoare ca aceasta în toată stăpânirea sa: „De s-ar afla cineva numind pe Hristos și închinându-se Celui răstignit, acela poruncim ca să fie dat la cumplite chinuri; iar care va jertfi zeilor celor fără de moarte, lepădându-se de Hristos, acela se va învrednici de daruri și cinste de la noi". Această scrisoare, cu rău vicleșug ieșind, l-a aflat pe Sfântul Anania în acea țară pe care străbătând-o, cu propovăduirea Evangheliei o lumina și tămăduia toate bolile în popor, pentru că Domnul era cu dânsul, făcând prin mâinile lui multe minuni.
Deci, prinzând închinătorii de idoli pe Sfântul Anania, l-au dus înaintea ighemonului Lucian, de care fiind silit sfântul în multe feluri să jertfească idolilor, nu s-a supus, ci le-a răspuns, zicând: „Nu mă voi închina mincinoșilor idoli, ci Unuia adevăratului Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos mă închin, pe care ochii mei L-au văzut, și gură către gură am vorbit cu Dânsul, nu numai când era pe pământ ca un om, ci și după înălțarea Lui la Ceruri; căci, fiind eu în Damasc, mi S-a arătat mie însumi și m-a trimis să-l tămăduiesc pe Saul, pe care, prin minunata sa înțelepciune și putere, l-a întors la cunoștința cea adevărată și pe noi toți ne-a izbăvit din diavoleștile mâini și ne-a adus la Părintele Său. Deci, Acestuia mă închin și nu diavolilor celor ce voiesc să piardă tot neamul omenesc". Iar ighemonul a început a-l îngrozi cu muncile de nu-i va îndeplini porunca; dar el stătea ca un stâlp nemișcat întru mărturisirea lui Hristos.
Apoi, ridicându-și spre cer mâinile, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul binecuvântatului Părinte, ascultă rugăciunile mele și mă fă vrednic părții fericiților apostoli în veacul ce va să fie. Precum ai mântuit pe Saul prin adevărata lumină, mântuiește-mă din mâinile acestui necurat ce se împotrivește adevărului, ca să nu se facă voia lui asupra mea și să nu mă vâneze în cursele înșelăciunii sale. Și să nu mă lipsești pe mine de împărăția cea cerească, care este gătită tuturor celor ce iubesc calea adevărului Tău și păzesc poruncile Tale".
Iar ighemonul, nesuferind să audă aceste cuvinte ale lui, a poruncit să fie întins la pământ și să fie bătut. Și bătându-l slujitorii tare, crainicul striga: „Ascultă-l pe judecător și nu fi potrivnic poruncii lui; jertfește zeilor cărora li se închină toată lumea". Iar după ce au încetat a-l bate, i-a zis ighemonul sfântului: „Măcar acum cruță-ți sufletul și ascultându-mă pe mine, leapădă-te de Cel răstignit, ca să nu aduc mai cumplite munci asupra ta". Atunci a răspuns Anania: „Ceea ce ți-am spus ție din început, aceea și acum a-ți grăi nu încetez; că de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda și nu mă voi apropia de cele fără de suflet pietre și lemne, la care voi vă închinați și ca pe niște dumnezei le cinstiți".
Judecătorul, văzându-l pe el neînduplecat, a poruncit să-i fie strujite coastele cu cârlige de fier și cu lumânări aprinse să-i ardă rănile. Și sfântul, răbdând, își ridica ochii spre cer și se ruga cu dinadinsul. După acele chinuri judecătorul a zis: „Până când vei petrece în nesupunere? Până când nu te miluiești singur pe tine și nu te închini marilor zei? Oare mai plăcut îți este să pătimești toate acestea în zadar pentru un Hristos, pe care L-au răstignit evreii, decât să fii întreg și sănătos? Mă jur că nu te voi slobozi viu, dacă vei fi nesupus așa mult timp". A răspuns sfântul: „Fă ce vrei, vrăjmașule al lui Dumnezeu, prieten al diavolului, că ai auzit de la mine de multe ori că nu mă voi închina zeilor tăi, afară de Unuia Dumnezeu care este Tată al Unuia Născut Fiul Lui și începător al Sfântului Duh, Care a făcut cerul și pământul și pe toate cele ce sunt într-însele, în care am crezut. Acela mi-a dat mie putere ca toată ziua să stau tare înaintea ta și cu bărbăție să sufăr aceste chinuri. Pentru ce îți faci mai multe osteneli, căci iată cele de la mine ai auzit, că voii tale nu mă voi supune. Deci, fă neîntârziat ce ai de gând să faci".
Judecătorul, umplându-se de mânie, a poruncit poporului să-l ia pe Sfântul Anania și, scoțându-l din cetate, să-l ucidă cu pietre. Și luându-l acel norod fără de lege, l-a dus la locul uciderii, unde punându-l pe el să stea drept, l-a ucis cu pietre ca pe alt Ștefan; iar el, cu mare glas, zicea: „Doamne, Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Și așa s-a sfârșit, împlinindu-și mucenicia, și s-a dus la cereștile lăcașuri. Iar poporul, văzând că murise, l-a lăsat neîngropat și s-a dus. Și s-a întâmplat atunci că pe acolo treceau niște oameni credincioși de la Damasc. Și aceștia au luat sfântul trup al Apostolului lui Hristos și cu cinste l-au dus în Damasc și l-au îngropat în patria lui.


TOT ÎN ACEASTĂ ZI,
CUVIOSUL ROMAN,
FĂCĂTORUL DE CONDACE

Sfântul Roman era de neam din Siria și era crescut în cetatea Emesiei. Din tinerețe a început să-I placă lui Dumnezeu, petrecând în feciorie și în curăție. Mai întâi a fost paraclisier în biserica Veritului, apoi a mers la Constantinopol, în anii domniei împăratului Anastasie, și petrecea în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Kiri, nevoindu-se la viața cea îmbunătățită în post și rugăciune și ostenindu-și trupul la multe nevoințe și la privegheri de toată noaptea, pentru că mergea de cu seară în Vlaherna și toată noaptea stătea la rugăciune, și iarăși se întorcea în Kiri. Apoi a fost rânduit în biserica Sfânta Sofia la slujba paraclisieriei. Nu știa carte, dar era înțelept în lucrurile cele bune prin care îi întrecea pe cărturarii cei înțelepți; fiindcă îl căuta pe Dumnezeu, mai multă înțelegere era întru dânsul decât în cei ce căutau înțelepciunea acestui veac. Pentru că a fost ca unul dintre aceia despre care zicea Apostolul: Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii, ca pe cele înțelepte să le rușineze.
Și îl iubea patriarhul Eftimie, pentru viața lui cea îmbunătățită și, văzându-i ostenelile în biserică, căci cu toată osârdia se silea la ascultare, îi dădea lui parte asemănătoare cu clericii și din această cauză cârteau clericii împotriva patriarhului, zicând: „Pe cel ce este prost, asemenea cu noi l-ai făcut". Și îl urau pe Roman și mari su-părări îi făceau. Odată, la vecernia praznicului Nașterii lui Hristos, venind împăratul în biserică pe când Roman așeza lumânările, l-au apucat pe el clericii și l-au tras la amvon, zicându-i: „Dacă ești învrednicit la aceiași parte ca și noi, suindu-te acum în amvon să cânți ca și noi asemenea, dumnezeiască cântare de laudă". Aceasta o făceau spre rușinarea lui, fiind cuprinși de zavistie, căci îl știau că nu știe carte și nu poate să facă aceasta.
Iar Roman, fiind defăimat de clerici înaintea împăratului și a tot norodul care era în biserică, s-a rușinat și a început a plânge. După sfârșitul slujbei, când toți au ieșit din biserică, s-a aruncat înaintea chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu amar tânguindu-se și rugându-se. Apoi, plângând destul și rugându-se, s-a ridicat și a mers la casa sa și fără să mănânce, din pricină că era mâhnit, a adormit puțin. Și iată că i s-a arătat în vis Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, care tuturor scârbiților le este mângâiere, ținând în mâini o hârtie mică, și a zis cu glas lin către Roman: „Deschide-ți gura". Și făcând el aceasta, Sfânta Fecioară i-a pus hârtia în gură, zicându-i: „Mănâncă această hârtie".
Iar Roman a mâncat și a înghițit hârtia și îndată s-a deșteptat și nu a văzut pe nimeni, căci nevăzută se făcuse aceea care i se arătase. Și s-a umplut inima lui de negrăită bucurie și de mângâiere duhovnicească și se gândea asupra vedeniei. Apoi a simțit în mintea sa înțelegere de carte, pentru că i-a deschis lui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mintea - precum oarecând Fiul ei apostolilor - ca să înțeleagă Scripturile. Și s-a umplut inima lui de înțelepciune mare și a început cu lacrimi a da mulțumită învățătoarei sale, că în așa de puțină vreme l-a înțelepțit pe el, mai mult decât ar înțelege cineva învățând mulți ani. Și venind vremea slujbei celei de toată noaptea, a mers la biserică bucurându-se și veselindu-se de darul pe care i l-a dat Fecioara cea cu dumnezeiesc dar dăruită.
Când a sosit ceasul cântării condacului, s-a urcat Sfântul Roman în amvon (pentru că pe amvon era obiceiul să cânte un cleric condacul) și a cântat cu dulce glas condacul său, pe care l-a alcătuit în mintea sa, zicând: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera celui neapropiat aduce" și celelalte. Văzând și auzind aceasta, toți s-au minunat și cu mulțumire au ascultat cântarea aceea, luând aminte la puterea cuvintelor celor ce se cântau.
După cântare l-a întrebat patriarhul: „De unde îți vine ție această înțelepciune?" Iar el nu a tăcut puterea Născătoarei de Dumnezeu, ci a mărturisit darul ei, preamărind pe învățătoarea cerească cea care l-a făcut pe el înțelept. Apoi s-au rușinat clericii care l-au mâhnit și, pocăindu-se, au căzut la picioarele lui Roman, cerându-și iertare. Iar patriarhul l-a făcut pe el îndată diacon, și curgea din gura lui ca un râu înțelepciunea, și cei ce mai înainte îl batjocoreau pentru prostie și neștiință de carte, aceia pe urmă învățau de la dânsul.
Deci, a făcut și a cântat mulțime de condace la praznicele dumnezeiești și ale Născătoarei de Dumnezeu și la sfinții însemnați, încât condacele lui s-au numărat ca la o mie și mai bine. Și a fost cinstit de toți și foarte iubit.
Deci, petrecându-și vremea vieții sale cu dumnezeiască plăcere și cu dreptate, s-a mutat la veșnicele lăcașuri, și acum cu cetele îngerești cântă lui Dumnezeu cântare întreită și sfântă. Amin.
18
LUNA  OCTOMBRIE

17
ZIUA  ÎNTÂI