Pătimirea Sfîntului Mucenic Amfian și a fratelui său Edesie
(2 aprilie)
Sfinții mucenici Amfian și Edesie au fost frați după trup, născuți
dintr-un tată în păgînătatea elinească, iar patria lor a fost cetatea Patara
din țara Lichiei. De acolo au fost trimiși de părinții lor la Virit (Beirut),
pentru învățătura înțelepciunii celei din afară, unde, cu cinste, cu blîndețe
și cu toată înțelepciunea petrecînd zilele lor din tinerețe, erau în mirarea
tuturor, pentru viața lor cea fără de prihană. Căci, lepădînd năravurile cele
obișnuite ale tinerilor, se asemănau bătrînilor celor cinstiți, avînd drept
căruntețe, înțelepciunea - după Scriptură - și în loc de vîrsta bătrîneților,
viața cea curată.
Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru
că a răsărit în inimile lor lumina cunoștinței adevărului și au început a
vedea rătăcirea închinătorilor de idoli și a cunoaște calea cea dreaptă a
bunei credințe celei creștinești. Apoi, doreau ca mai desăvîrșit să știe cele
despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu și să se facă robi
ai Aceluia. Întorcîndu-se de la Virit acasă, au găsit pe tatăl lor avînd boierie
în Patara, dar păgînătatea elinească nu o lăsase; asemenea și pe toate rudeniile,
care nu voiau să se deștepte din întunericul închinării idolești. Deci, nesuferind
să se împărtășească cu păgînii și să petreacă în loca-șurile păcătoșilor,
au plecat în taină de la ai lor, lăsîndu-și părinții, casa, averile și desfătarea
vieții pentru Hristos.
Purtîndu-se cu duhul lui Dumnezeu, au mers în Cezareea, cetatea
Palestinei, unde au aflat pe plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Pamfil, prezbiterul
creștinesc, care după aceea s-a făcut mucenic al lui Hristos și s-au încredințat
lui spre învățătura duhovniceștii înțelepciuni. De la el învățînd sfînta credință
și deprinzînd toate creștineștile taine, s-au luminat cu Sfîntul Botez și
viețuiau împreună cu dascălul lor Pamfil, spre lauda lui Dumnezeu. Apoi se
îndeletniceau cu citirea cărților și în legea Domnului învățau ziua și noaptea.
Într-acea vreme, Maximian, al doilea împărat cu același nume,
a luat partea Răsăritului de la Maximian Galeriu, unchiul său, fiind foarte
cumplit asupra creștinilor. Pentru că, arătîndu-și păgînătatea după neamul
său și ură împotriva adevăratului Dumnezeu, prigonea Biserica lui Hristos
mai amar decît împărații care au fost înaintea lui. Și a fost tulburare mare
în toate părțile Răsăritului, pretutindeni fiind uciși robii lui Hristos.
Mulți, sîrguindu-se să scape de primejdiile ce veneau asupra lor, își lăsau
casele și cetățile și fugeau, ascunzîndu-se de frica muncitorilor; iar mulți
se dădeau în mîinile păgînilor și în nevoința pătimirii intrau, pentru dragostea
lui Hristos.
Unul ca acesta a fost Sfîntul Amfian, viteazul tînăr cu vîrsta
trupească abia fiind de douăzeci de ani, iar de o sută de ani cu înțelegerea
și cu mărirea de suflet. Cînd în toată Cezareea, precum și prin celelalte
cetăți și țări, propovăduitorii chemau pe nume pe fiecare dintre cetățeni
la diavoleștile locașuri, prin porunca boierilor, și toți creștinii erau în
mare primejdie, atunci viteazul Amfian, urmărind scopul său, a ieșit din acel
loc în care se ascundeau creștinii, tăinuit de toți, și s-a dus la necurata
capiște idolească, în care Urban ighemonul în acel ceas aducea idolilor jertfă.
Fără frică apropiindu-se de el, a apucat de dreapta lui cea cu jertfă și cu
îndrăzneală, cu mare glas, printr-o dumnezeiască stăpînire îl sfătuia ca să
înceteze de la o rătăcire ca aceea, iar pe diavolii și idolii cei făcuți de
mîini omenești să nu-i socotească zei, defăimînd pe Unul adevăratul Dumnezeu.
Acea îndrăzneală a lui pe mulți creștini i-a întărit în credință,
iar pe necredincioși și mai ales pe însăși ighemonul, l-a pornit spre mînie
și urgie. Și îndată ostașii care erau cu ighemonul s-au năpustit ca lupii
asupra oilor, i-au dat lovituri peste gură, peste față și peste tot trupul,
apoi, tăvălindu-l pe pămînt și călcîndu-l cu picioarele, l-au aruncat în temniță
și l-au înfășurat în legături.
Iar a doua zi l-au scos la judecată și l-a silit ighemonul
la jertfă idolilor, dar s-a arătat nesupus și nebiruit ostașul lui Hristos.
Fiind spînzurat și cu unelte ascuțite de fier strunjit peste tot trupul, pînă
la oase, bătut cu vergi de plumb peste față, peste grumaji și peste coaste,
nu i se vedea fața de răni, încît nici de cei cunoscuți nu se cunoștea, iar
coastele lui erau sfărîmate și zdrobite. Dar el n-a încetat a mărturisi în
munci numele lui Iisus Hristos, pătimind ca într-un trup străin. După aceea
l-au înmuiat în untdelemn, învăluindu-l și legîndu-i picioarele, l-au aprins
cu foc și, arzînd pătimitorul, se topea ca ceara. Însă nici cu această muncă
nu l-au putut birui, ci, mai ales umplîndu-se de o mai mare îndrăzneală, striga
cu mare glas, preamărind pe Hristos, iar nedumnezeirea elinească vădind-o
și ocărînd-o. Apoi, l-au aruncat în temniță, iar în a treia zi, fiind abia
viu, iarăși muncitorii îl întrebau cu munci și în aceeași mărturisire petrecînd
neschimbat, ighemonul a poruncit să-l arunce în adîncul mării.
Ducînd pe mucenicul în mijlocul noianului și legîndu-i o piatră
de dînsul l-au aruncat în mare. Și îndată, în acel ceas, s-a umflat marea
cu valurile, s-a cutremurat pămîntul, cetatea s-a clătinat și toți erau cuprinși
de frică mare. Valurile mării, înălțîndu-se, au scos trupul mucenicului afară
pe pămînt, înaintea porților cetății. Astfel a fost pătimirea și sfîrșitul
Sfîntului Mucenic Amfian, în a doua zi a lunii Aprilie, joi. După aceasta,
au fost prinși și ceilalți creștini, precum și Edesie, fratele lui Amfian.
Deci unii îndată au fost munciți în multe feluri, iar alții s-au osîndit la
tăiere, prin unelte de aramă, în Palestina, unde au și fost trimiși, printre
care și Edesie.
După cîtăva vreme l-au adus pe Edesie în Alexandria, cetatea
Egiptului. Acolo, văzînd pe Ieroclei voievodul șezînd la judecată, mai presus
de măsură iuțindu-se asupra creștinilor, iar pe fecioarele cele sfințite lui
Dumnezeu și pe femeile creștine foarte înțelepte dîndu-le spre batjocură desfrînaților
celor fără de rușine, sfîntul s-a umplut de rîvnă pentru Hristos și înaintea
tuturor, repezindu-se asupra acelui boier, l-a lovit peste obraz și, trîntindu-l
la pămînt, îl bătea cu mîna, iar cu cuvîntul îl ocăra pe acel păgîn judecător,
pentru judecățile cele nedrepte.
Atunci, îndată cei ce stăteau împrejur l-au apucat și l-au
muncit asemenea ca pe Sfîntul Amfian, fratele său, și astfel și-a cîștigat
sfîrșitul. Pentru că după cumplitele munci l-au înecat în mare, luînd Sfîntul
Edesie cununa biruinței împreună cu Sfîntul Amfian, de la Hristos, Mîntuitorul
nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci.
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|