Viața Cuviosului Marcu din muntele Fracesc - Etiopia
(5 aprilie)
Cuviosul Serapion ne spunea: Petrecînd am mers și eu în pustia
cea mai dinăuntru a Egiptului, la părintele Ioan, starețul cel mare și, luînd
binecuvîntare de la dînsul, am șezut să mă odihnesc după osteneală. Dormind,
am avut o vedenie în somn și am văzut doi sihaștri oarecare venind și luînd
binecuvîntare de la stareț, zicînd între ei: "Acesta este ava Serapion, să
luăm binecuvîntare de la dînsul". Și le-a zis lor ava Ioan: "Acum a venit
din pustie și foarte mult este ostenit; lăsați-l puțin să se odihnească".
Iar aceia au zis despre mine către starețul: "Cît de multă vreme este de cînd
se ostenește acesta în pustie, iar la ava Marcu, cel ce viețu-iește în muntele
Fracesc, din Etiopia, n-a mers. Căci între toți pustnicii din pustietăți nu
este asemenea cu acel Marcu, care are o sută treizeci de ani. Și acum sînt
nouăzeci și cinci de ani de cînd locuiește în pustie și pe nici un om din
cei care viețuiesc pe pă-mînt n-a văzut; iar unii din cei ce sînt întru lumina
vieții veșnice, au fost la dînsul mai înainte de aceasta și s-au făgăduit
că-l vor primi la ei".
Acestea grăindu-le ei către ava Ioan, m-am deșteptat din dormitare
și pe nimeni n-am văzut la bătrînul și i-am spus lui vedenia aceea. Iar el
mi-a zis: "Dumnezeiască este vedenia aceasta, dar unde este muntele Fracesc?"
Și i-am zis lui: "Roagă-te pentru mine, părinte!" Și după terminarea rugăciunii,
am sărutat pe bătrînul și m-am dus în Alexandria, calea fiind cam de douăsprezece
zile; și am trecut-o în cinci zile, ostenindu-mă prin aspra pustie ziua și
noaptea, arzîndu-mă ziua de zăduful soarelui, care ardea chiar și în țarina
pămîntului.
Intrînd în Alexandria, am întrebat pe un neguțător despre
calea către muntele Fracesc, din Etiopia, dacă este departe. Iar el a zis:
"Cu adevărat, părinte, mare este lungimea căii aceleia. Căci pînă la hotarele
Etiopiei și a limbii heteului, este cale de douăzeci de zile, iar muntele
de care întrebi este și mai departe". Și iarăși l-am întrebat: "Cîtă hrană
și băutură ar fi nevoie spre trebuință trupească? Pentru că voiesc să mă duc
acolo". Răspuns-a acela: "Dacă călătoria ta va fi pe mare, nu vei zăbovi mult,
căci nu sînt departe de aici părțile acelea; iar de te vei duce pe uscat,
vei călători treizeci de zile".
Auzind acestea de la dînsul, mi-am luat apă într-o ploscă
de tigvă și puține finice și, punîndu-mi nădejdea spre Dumnezeu, am plecat
la drum și am mers prin pustia aceea douăzeci de zile. Și mergînd n-am văzut
nimic, nici fiară, nici pasăre, căci pustia aceea nu are vreun loc de odihnă
sau hrană; pentru că ploaie sau rouă nicidecum nu se pogoară acolo și nimic
nu se află de mîncare în acea pustie. Iar după acele douăzeci de zile mi s-a
sfîrșit apa pe care o aveam în tigvă, asemenea și finicii s-au împuținat și
am slăbit foarte, încît nu puteam merge mai departe, nici să mă întorc înapoi
și eram ca un mort. Și iată mi s-au arătat acei doi sihaștri, pe care mai
înainte îi văzusem în vedenie la Ioan, marele stareț.
Aceia, stînd înaintea mea, mi-au zis: "Scoală-te și mergi
cu noi". Și sculîndu-mă, am văzut pe unul dintre ei plecîndu-se la pămînt
și întorcîndu-se către mine, mi-a zis: "Voiești să te răcorești?" Și i-am
zis lui: "Precum voiești, părinte". Și mi-a arătat o rădăcină din semințele
pustiei și mi-a zis: "Primește și mănîncă din rădăcina aceasta și călătorește
întru puterea Domnului". Și am mîncat puțin și îndată m-am răcorit și fără
de necaz s-a făcut sufletul meu, căci eram ca și cum niciodată nu slăbisem.
Și mi-au arătat cărarea pe care să merg spre Sfîntul Marcu, iar ei s-au dus
de la mine.
Eu călătorind, m-am apropiat de un munte foarte înalt, care
părea că ajunge la înălțimile cerești, însă nu era pe dînsul nimic altceva,
fără numai țărînă și pietre. Apropiindu-mă de munte, am văzut în marginea
lui marea și am mers, suindu-mă la munte, șapte zile. Sosind a șaptea noapte,
am văzut pe îngerul lui Dumnezeu pogorîndu-se din cer spre Sfîntul Marcu și
zicînd: "Fericit ești ava Marcu și bine-ți va fi! Iată am adus la tine pe
ava Serapion, pe care l-a dorit sufletul tău să-l vadă, de vreme ce pe altcineva
din neamul omenesc n-ai voit să vezi!"
Iar eu auzind acestea, m-am făcut fără de frică și mergeam
după vedenia aceea, pînă ce am ajuns la peștera în care viețuia Sfîntul Marcu.
Cînd m-am apropiat la ușa peșterii, am auzit pe Sfîntul grăind stihuri din
psalmii lui David și zicînd: O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne,
ca ziua de ieri care a trecut, și cealaltă parte a psalmului aceluia.
După aceea a început, din multa bucurie duhovnicească care era într-însul,
a grăi către sine astfel: "Fericit este sufletul tău, o, Marcu, căci, păzindu-te
Domnul, nu te-ai întinat cu necurățiile lumii acesteia, nici s-a robit mintea
ta de gîndurile cele necurate. Fericit este trupul tău, că nu s-a legat cu
poftele și cu patimile păcatelor. Fericiți sînt ochii tăi, pe care n-a putut
să-i amăgească diavolul, prin vederea frumuseților celor străine. Fericite
sînt urechile tale, că n-au auzit glasul și strigarea femeiască în lumea deșartă.
Fericite sînt nările tale, că n-au mirosit lucrurile păcatelor. Fericite sînt
mîinile tale, că nu s-au ținut, nici s-au atins de ceva din lucrurile omenești.
Fericite sînt picioarele tale, care n-au pășit în calea ce duce la moarte,
nici s-au pornit pașii tăi spre păcat; pentru că sufletul și trupul tău s-au
umplut de viața cea duhovnicească și s-au sfințit cu dulceața sfinților îngeri".
Și a început iarăși către sufletul său a grăi: "Binecuvintează,
suflete al meu pe Domnul și toate cele dinlăuntru meu numele cel sfînt al
Lui. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul și nu uita toate răsplătirile
Lui. Pentru ce te mîhnești suflete? Nu te teme! Nu te vei opri în temnițele
iadului și diavolii nicidecum nu vor putea să clevetească, pentru că nu este
în tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana păcatului. Tăbărî-va îngerul Domnului
împrejurul celor ce se tem de Dînsul și-i va izbăvi pe ei. Fericită este sluga
aceea, care a făcut voia Domnului său".
Acestea și multe altele spunînd Cuviosul Marcu din dumnezeiasca
Scriptură, pentru mîngîierea sufletului său și spre întărirea nădejdii celei
neîndoite în Dumnezeu, a ieșit spre ușa peșterii și, plîngînd de bucurie,
a grăit către mine cu umilință: "O, cîtă este osteneala duhovnicescului meu
fiu, Serapion, care s-a ostenit să vadă petrecerea mea!" Și, binecuvîntîndu-mă,
m-a cuprins cu mîinile și, sărutîndu-mă, mi-a zis: "Nouăzeci și cinci de ani
am petrecut în pustia aceasta și n-am văzut vreun om, iar acum văd fața ta,
pe care de mult am dorit s-o văd. Și cum nu te-ai lenevit să suferi atîta
osteneală, ca să vii la mine? Deci, să-ți dea Domnul nostru Iisus Hristos
plată în ziua în care va judeca tainele omenești".
Acestea zicîndu-le Cuviosul Marcu, mi-a poruncit să șed. Și
am început eu - zice Serapion - a-l întreba de viața lui cea vrednică de laudă,
iar el mi-a spus, zicînd: "Nouăzeci și cinci de ani am, precum am zis, dar
nici fiară, nici pasăre, nici pîine omenească n-am mîncat, nici cu îmbrăcăminte
nu m-am îmbrăcat. Dar am pătimit treizeci de ani în nevoi și necaz, de foame,
de sete, de goliciune și, mai ales, de năvălirile diavolești. În acei ani
am mîncat țărînă, silindu-mă foamea, și beam apă din mare, cînd mă chinuia
setea. Și s-au jurat între ei diavolii pînă la o mie de ori, ca să mă înece
în mare; și apucîndu-mă, mă trăgeau spre părțile cele de jos ale muntelui
acesta. Iar eu mă sculam și mă suiam la vîrful muntelui, dar ei iarăși mă
tîrau, pînă ce n-am rămas nici cu piele pe trupul meu. Bătîndu-mă și tîrîndu-mă
strigau, zicînd: "Ieși din pămîntul nostru, pentru că de la începutul lumii
nimeni din oameni n-a venit aici. Dar tu cum ai îndrăznit de ai venit?"
După o pătimire ca aceasta de treizeci de ani, după o foame
ca aceasta, sete, goliciune și războaie de la diavoli, s-a vărsat darul lui
Dumnezeu și milostivirea Lui asupra mea cu purtarea de grijă a Lui; s-a schimbat
trupul meu cel firesc și a crescut păr pe el, precum și hrană neîmpuținată
mi se aduce acum și îngerii Domnului vin la mine. Și am văzut locul Împărăției
cerului și locașurile sufletelor sfinților, fericirea cea făgăduită și pregătită
celor ce fac cele bune. Am văzut arătarea Raiului lui Dumnezeu și pomul cunoștinței
din care au mîncat strămoșii noștri. Am mai văzut și arătarea lui Enoh și
Ilie în Rai și nu este ceva, care să nu-mi fi arătat mie Domnul, din cele
ce am cerut de la El".
Și am întrebat pe fericitul Marcu - zice Serapion: "Spune-mi
mie, părinte, cum ți-a fost venirea ta aici?" Iar Sfîntul a început a-mi povesti
așa: "Eu m-am născut în Atena și am învățat filosofia, iar după ce au murit
părinții mei, am zis în sine-mi: "Și eu voi muri precum și părinții mei au
murit; deci, sculîndu-mă, mă voi lepăda de bunăvoie de lume mai înainte, pînă
a nu-mi veni ceasul ca să mă răpesc dintr-însa". Și îndată, dezbrăcîndu-mă
de haine, m-am aruncat pe o scîndură în mare, fiind purtat de valurile, și
cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu am sosit la muntele acesta".
Așa vorbind, zice Serapion, a sosit ziua și am văzut trupul
lui, că era cu peri acoperit peste tot ca o haină și m-am înspăimîntat și
tremuram de frică, de vreme ce nu se putea vedea într-însul nicidecum cuviință
omenească și după nimic nu se putea cunoaște că este om, fără numai după glasul
și după cuvintele ce ieșeau din gura lui. Iar el, văzîndu-mă că mă tem, mi-a
zis: "Nu te înspăimînta de vederea trupului meu, că este trup stricăcios luat
din pămînt". Și m-a întrebat, zicînd: "Oare lumea stă în legea lui Hristos,
după cel mai dinainte obicei?" Iar eu i-am zis lui: "Cu darul lui Hristos,
mai bine este astăzi decît în vremurile de mai înainte". Iarăși m-a întrebat:
"Mai este oare slujirea de idoli și prigonire asupra creștinilor pînă acum?"
I-am răspuns: "Cu ajutorul sfintelor noastre rugăciuni a încetat prigonirea,
și slujirea de idoli nu mai este". Și s-a bucurat bătrînul cu bucurie mare,
auzind acestea. Apoi iarăși m-a întrebat: "Mai sînt oare sfinți în lume, ca
să facă minuni, precum a zis Domnul în Evanghelie: De veți avea credință
cît un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia, treci de aici și te
aruncă în mare și va fi vouă?"
Zicînd Sfîntul acestea, deodată s-a ridicat muntele și s-a
pornit de la locul său, ca de cinci mii de coți și s-a dus în mare. Plecîndu-se
Sfîntul Marcu și văzînd muntele pornind, a făcut cu mîna spre dînsul, zicîndu-i:
"Ce ai făcut tu, munte? Nu ți-am zis să pornești, ci am vorbit cu fratele;
deci, tu stai la locul tău". Zicînd el acestea, a stat iarăși muntele la locul
său. Eu, văzînd aceasta, am căzut cu fața la pămînt de frică. Iar el, apucîndu-mă
de mînă, m-a ridicat și, sculîndu-mă, mi-a zis: "N-ai văzut, cred, niște minuni
ca acestea în zilele tale!"
Eu am zis: "Nu, părinte". Iar el, suspinînd, a plîns cu amar
și a zis: "Amar pămîntului că pe el creștinii numai cu numele se numesc creștini,
iar cu faptele sînt departe!" Și iarăși a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeu,
Cel ce m-a adus la locul acesta sfînt, ca să nu mor în patria mea și să mă
îngrop în pămîntul cel necurat și plin de greșeli".
Petrecînd ziua aceea în cîntări de psalmi și în duhovnicească
vorbire și făcîndu-se seară, Sfîntul mi-a zis: "Frate Serapioane, oare nu
este vremea ca, după rugăciune, să gustăm ceva?" Iar eu nu i-am răspuns. Și
îndată, ridicîndu-și mîinile spre cer, a început a citi psalmul acesta: Domnul
mă paște și nimic nu-mi va lipsi... Iar după sfîrșitul psalmului, întorcîndu-se
spre peșteră, a strigat grăind: "Pune, frate, masa!" Și iarăși a zis către
mine: "Să intrăm și să ne împărtășim din masa pe care Dumnezeu ne-a trimis-o".
Iar eu m-am minunat și m-am înspăimîntat, că toată ziua pe nimeni n-am văzut
în peșteră, fără numai pe Sfîntul Marcu singur; iar el către un necunoscut
poruncește să-i pună masă.
Intrînd noi în peșteră, am văzut masa, două scaune și două
pîini calde și moi erau puse înainte și multe poame, doi pești fripți, verdețuri
curate, măsline, finice, sare și un vas plin cu apă mai dulce decît mierea.
Șezînd noi, Sfîntul Marcu a zis: "Binecuvintează, fiule Serapioane". Iar eu
am zis: "Iartă-mă, părinte!" Atunci sfîntul a zis: "Doamne, binecuvintează!"
Și am văzut din cer o mînă întinsă aproape de masă, însemînd cu crucea cele
puse înainte. Iar după ce am mîncat, a zis: "Ia, frate, acestea de aici!"
Și îndată cu o nevăzută mînă s-a luat masa. Iar eu de amîndouă mă minunam:
și de sluga cea nevăzută - căci îngerul Domnului cel fără de trup, cu porunca
lui Dumnezeu slujea celui ce era înger în trup, adică Cuviosului Marcu - și
că în toate zilele vieții mele n-am gustat așa fel de pîine dulce și din acea
hrană, nici n-am băut o apă dulce ca aceasta, precum era la acea masă.
Atunci, Sfîntul mi-a zis: "Văzut-ai, frate Serapioane, cîte
bunătăți trimite Dumnezeu robilor săi? Pentru că în toate zilele îmi trimite
Dumnezeu o pîine și un pește. Iar astăzi, pentru tine, mi s-a îndoit masa;
căci două pîini și doi pești ne-a trimis și cu o masă ca aceasta în toate
zilele mă hrănește Domnul, pentru pătimirea mea cea dintîi. Pentru că treizeci
de ani, precum ți-am spus mai înainte, petrecînd în locul acesta, nici o rădăcină
de buruiană nu găseam, cu care aș fi putut să mă hrănesc, suferind de foame
și de sete. Apoi de mare nevoie mîncam țărînă și beam apă amară din mare și
am umblat gol și desculț; și mi-au căzut degetele de la picioare, de ger și
de cumplitul zăduf și soarele mi-a ars trupul. Zăceam cu fața la pămînt ca
un mort și diavolii mă munceau ca pe un părăsit de Dumnezeu; iar eu cu ajutorul
lui Dumnezeu pe toate acestea le răbdam, pentru dragostea Lui cea dumnezeiască.
Iar după ce s-au sfîrșit acei treizeci de ani ai pătimirii
mele, cu porunca lui Dumnezeu mi-a crescut păr și, ca o haină, mi-a acoperit
toate mădularele. Și de atunci pînă acum, diavolii n-au mai putut să se apropie
de mine, foamea și setea nu mă stăpînește, nici gerul și nici zăduful nu mă
supără și pe lîngă toate acestea de nimic n-am bolit. Iar astăzi se sfîrșește
măsura vieții mele și te-a trimis Dumnezeu aici și cu sfintele tale mîini
să-mi îngropi smeritul meu trup".
După un ceas Sfîntul iarăși mi-a zis: "Frate Serapioane, să
petreci noaptea aceasta fără somn, pentru despărțirea mea". Și am stat amîndoi
la rugăciune, cîntînd psalmii lui David. După aceea, mi-a zis Sfîntul: "Frate
Serapioane, după plecarea mea, să-mi pui trupul meu în peștera aceasta cu
pacea lui Hristos și să astupi ușa cu pietre și să te duci la locul tău și
aici să nu rămîi". Iar eu, închinîndu-mă Sfîntului, rugîndu-l, i-am zis: "Părinte,
roagă-te lui Dumnezeu, să mă ia împreună cu tine și să merg unde vei merge
tu". Iar Sfîntul, răspunzînd, mi-a zis: "În ziua veseliei mele nu plînge,
ci mai ales te veselește, că ți se cade să te întorci la locul tău. Iar Domnul,
Care Te-a adus aici, să-ți dăruiască mîntuire pentru osteneala ta cea plăcută
Lui. Și să știi că nu pe aceiași cărare pe care ai venit aici, va fi întoarcerea
ta, ci cu altă neobișnu-ită călătorie vei ajunge la locul tău".
Apoi Sfîntul Marcu, după ce a tăcut puțin, a început a zice:
"Frate Serapioane, plăcută îmi este ziua aceasta, mai mult decît zilele vieții
mele, pentru că astăzi se desparte sufletul meu de pătimirile cele trupești
și merge să se odihnească în locașurile cele cerești. Astăzi se odihnește
trupul meu de multe dureri și osteneli; astăzi mă primește odihna mea cea
luminată".
Acestea zicînd el, s-a umplut peștera de o lumină mai luminoasă
decît soarele și s-a umplut muntele acela de o mireasmă de aromate. Luîndu-mă
de mînă Sfîntul Marcu, a zis astfel: "Rămîi peșteră, în care am petrecut cu
trupul meu, slujind lui Dumnezeu în vremelnica mea viață; iarăși va petrece
în tine, care ai fost casă durerilor, ostenelilor și nevoilor, trupul meu
cel mort, pînă la învierea cea de obște. Iar Tu, Doamne, desparte-mă de trupul
meu, căci pentru Tine am răbdat foamea, setea, goliciunea, gerul, zăduful
și toată strîmtorarea. Însuți, Stăpîne, îmbracă-mă cu haina slavei, în ziua
înfricoșată a venirii Tale. Odihniți-vă de acum ochii mei, care n-ați dormitat
în rugăciunile cele de noapte; odihniți-vă picioarele mele cele ostenite de
stările cele de toată noaptea. Mă duc din viața aceasta vremelnică, iar tuturor
celor ce rămîn pe pămînt, le doresc să se mîntuiască.
Mîntuiți-vă, pustnicilor, care rătăciți în peșteri și în munți
pentru Dumnezeu! Mîntuiți-vă, nevoitorilor, care pentru împărăția cerurilor
cea cu anevoie, răbdați toată nevoia! Mîntuiți-vă, legații lui Hristos, cei
închiși pentru dreptate, care nu aveți mîngîiere decît numai pe unul Dumnezeu!
Mîntuiți-vă, lavre, cele ce slujiți lui Dumnezeu ziua și noaptea! Mîntuiți-vă,
sfinte biserici, cele ce sînteți curățire a păcătoșilor! Mîntuiți-vă, preoții
Domnului, mijlocitori către Dumnezeu pentru oameni! Mîntuiți-vă, fiii împărăției
lui Hristos, care v-ați făcut fiii lui Hristos prin Sfîntul Botez! Mîntuiți-vă,
iubitorilor de Hristos, cei ce primiți pe străini ca pe însuși Hristos! Mîntuiți-vă,
milostivilor, cei vrednici de milă. Mîntuiți-vă, cei bogați în Domnul care
sînteți făcători de bine! Mîntuiți-vă, cei săraci pentru Domnul! Mîntuiți-vă,
binecredincioșilor împărați și domni, care, cu dreptate și cu milostivire,
faceți judecățile! Mîntuiți-vă, pustnicii cei smeriți, și nevoitorii cei iubitori
de osteneală. Mîntuiți-vă toți cei ce vă iubiți unul pe altul, întru Hristos.
Mîntuiește-te, pămîntule, și toți cei ce viețuiesc pe tine, prin pacea și
dragostea lui Hristos".
După ce a zis acestea Sfîntul Marcu, întorcîndu-se către mine,
m-a sărutat, zicîndu-mi: "Mîntuiește-te și tu, frate Serapioane! Hristos,
pentru Care, cu nădejde, ai suferit osteneala aceasta, să-ți dea plată după
osteneala ta, în ziua venirii Lui". Și iarăși mi-a zis: "Frate Serapioane,
te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca să nu iei ceva
de la smeritul meu trup, nici chiar un fir de păr. Nici să se apropie de el
îmbrăcăminte de haine, ci perii cu care m-a îmbrăcat Dumnezeu, să fie trupului
meu spre îmbrăcare, iar tu să nu petreci aici".
Aceasta zicînd Sfîntul, și eu tînguindu-mă, s-a auzit un glas
din cer, zicînd: "Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie. Aduceți-Mi pe lucrătorul
dreptății, pe creștinul cel desăvîrșit și pe credinciosul rob. Vino, Marcu!
Vino, de te odihnește în lumina bucuriei și în duhovniceasca viață!" Și a
grăit către mine Sfîntul: "Să plecăm genunchii, frate". Și i-am plecat. Apoi
am auzit un glas îngeresc, grăind către Cuviosul: "Întindeți mîinile tale".
Pe acest glas auzindu-l eu - zice Serapion - m-am sculat îndată
și uitîndu-mă am văzut sufletul Sfîntului Marcu, dezlegîndu-se din legăturile
trupești și acum de mîini îngerești cu haină albă luminoasă acoperindu-se
și suindu-se la ceruri. Încă am văzut și calea văzduhului către cer și acoperămîntul
cerului descoperindu-se. Apoi am văzut cetele diavolești stînd lîngă drum
gata și am auzit un glas îngeresc grăind către diavoli: "Fugiți, fiii întunericului,
de la fața luminii dreptății!" Însă a fost oprit în văzduh sfîntul lui suflet,
ca un ceas și a venit un glas din cer către sfinții îngeri, zicînd: "Luați
și aduceți aici, pe cel ce a rușinat pe diavoli".
Iar după ce sufletul Cuviosului a trecut de cetele diavolești
fără de vătămare, pe cînd se apropia spre cerul cel deschis, am văzut ca o
asemănare de mînă dreaptă întinsă pe cer și primind sufletul cel fără prihană.
Apoi acea vedenie s-a ascuns din ochii mei și nimic n-am mai văzut, fiind
la al șaselea ceas din noapte.
Deci am îngrijit și am așezat cinstitul trup al Sfîntului
Marcu, petrecînd toată noaptea în rugăciune. Iar după ce s-a făcut ziuă, am
săvîrșit obișnuita cîntare de laudă asupra trupului, sărutîndu-l cu lacrimi
de bucurie; apoi l-am pus în peșteră și am astupat ușa peșterii cu pietre.
După rugăciunile cele din destul, m-am pogorît din munte, rugîndu-mă lui Dumnezeu
și chemînd pe Sfîntul să-mi fie ajutor, într-acea ieșire din pustia cea înfricoșată
și neumblată. Iar după apusul soarelui, șezînd eu să mă odihnesc, iată cei
doi sihaștri, care mai înainte mi se arătaseră, mi-au stat înainte, zicîndu-mi:
"Cu adevărat, frate Serapioane, ai îngropat astăzi trupul unui fericit părinte,
căruia nu-i este vrednică toată lumea. Deci, sculîndu-te, să călătorești noaptea
pentru că aerul este răcoros; căci ziua nu se poate umbla cu înlesnire din
cauza zădufului celui mare al soarelui".
Iar eu, sculîndu-mă, i-am urmat și am călătorit cu dînșii
pînă dimineața. Iar cînd începea să răsară ziua, mi-au zis: "Frate Serapioane,
mergi cu pace la ale tale și te roagă Domnului Dumnezeu". Mergînd eu nu departe
de dînșii, mi-am ridicat ochii, căutînd înaintea mea, și m-am văzut sosit
înaintea ușii bisericii din mănăstirea părintelui Ioan, marele stareț. Și
minunîndu-mă, am preamărit pe Dumnezeu cu mare glas și mi-am adus aminte de
cuvintele Sfîntului Marcu, care îmi zisese că nu pe aceiași cale pe care am
mers la dînsul, îmi va fi întoarcerea de la dînsul. Și am crezut, că eram
purtat cu rugăciunile sfîntului. Apoi am mărit mila preabunului Dumnezeu,
pe care a făcut-o cu mine nevrednicul, prin rugăciunile și mijlocirile Cuviosului
Părintelui nostru Marcu, credinciosul robul Său.
Auzindu-mi glasul Cuviosul Ioan, a ieșit la mine degrabă și
a zis: "S-a întors la noi în pace cu Dumnezeu, Cuviosul Serapion". Și am intrat
în biserică, apoi am spus starețului și ucenicilor lui toate cele ce se făcuseră
și toți au preamărit pe Dumnezeu. Și a zis către mine starețul: "Cu adevărat,
frate, acela a fost desăvîrșit creștin, dar noi numai cu numele ne numim creștini,
iar cu faptele stăm departe de adevărata creștinătate. Însă Iubitorul de oameni
și milostivul Dumnezeu, Cel ce a primit pe Sfîntul Marcu, plăcutul Său, în
curțile cele veșnice ale Împărăției cerurilor, Acela să ne acopere și pe noi
și toată sfînta sa sobornicească și apostolească Biserică cu aripile Sale,
de toate meșteșugirile diavolești și totdeauna să fie cu noi smeriții robii
Săi, să ne povățuiască spre împlinirea voii Lui celei sfinte și dumnezeiești,
ca să urmăm și noi marilor Sfinți Părinți, cuvioșilor părinților noștri. Ca
și noi, întru înfricoșata zi a judecății, să cîștigăm milă, împreună cu Cuviosul
Marcu, marele părinte; cu rugăciunile Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare
de Dumnezeu și cu ale tuturor sfinților celor ce au plăcut Domnului nostru
Iisus Hristos. Căruia I se cuvine toată slava, împreună cu Tatăl și cu Preasfîntul,
bunul și de viață făcătorul Duh, acum și pururea și în vecii nesfîrșiți".
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|