Pătimirea Sfinților Mucenici Agatopod diaconul și Teodul citețul
(5 aprilie)
Pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximiam, păgînii împărați
ai Romei, erau în Tesalonic doi clerici bisericești plăcuți lui Dumnezeu,
Agatopod și Teodul. Agatopod era cu rînduiala diacon, bătrîn de ani și foarte
înțelept, împodobit cu căruntețe, iar Teodul era citeț, tînăr și frumos la
față, fiind în anii tinereții și viețuind în curăție și fără de prihană, fiu
al unor cinstiți părinți creștini, care avea frați după trup, pe Capiton,
Mitrodor și Filostorghie, toți desăvîrșiți dreptcredincioși către Dumnezeu.
Chiar mai înainte de nevoința pătimirii, fericitul Teodul a luat semn de la
Dumnezeu pentru cununa mărturisirii ce avea să o cîștige. Pentru că într-o
noapte, odihnindu-se, i se părea în vedenia visului că ia în mîna sa un lucru
de la o persoană cinstită.
Deci, deșteptîndu-se din somn, a găsit în mîinile sale un
inel foarte frumos, neștiind din ce fel de materie era lucrat, avînd pecete
cu închipuirea Sfintei Cruci, care era semnul pătimirii pentru Iisus Domnul,
Cel ce a pătimit pe Cruce pentru noi. Cu inelul acela tînărul cel sfînt tămăduia
toate bolile între oameni și numai dacă întîmpina Teodul, care purta inelul
acela, pe cineva din cei bolnavi, îndată fugea boala de la cel neputincios
și i se dădea sănătate, și pentru aceasta mulți dintre elini se întorceau
către Hristos.
După aceea, păgînii împărați au ridicat prigonire asupra creștinilor
și au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii să se închine
idolilor celor făcuți de mîini omenești, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor.
Acea poruncă a mers și la Tesalonic și se puneau înainte la priveliște uneltele
cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii împărătești. Mulți din
credincioși fugeau să se ascundă, oriunde puteau. Unii alergau voioși la munci,
iar alții, fiind neputincioși, temîndu-se de îngrozirile cele de moarte, se
lipeau de păgîni și mîncau din jertfele cele idolești, iubind această deșartă
viață mai mult decît cea fără de moarte; și, fugind de muncile cele de scurtă
vreme, își pregăteau moartea cea veșnică și pierzătoare.
Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, însă se biruia
și se rușina de cei viteji la suflet și tari ostași ai lui Hristos, precum
și de acești doi sfinți, adică de Agatopod și Teodul, pentru că aceștia în
vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petreceau în
casa lui Dumnezeu totdeauna. Ziua și noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru
Sfînta Biserică, care era în primejdii și așteptau să-i ducă la munci. Dar,
înștiințîndu-se ostașii, i-au prins și i-au aruncat în temniță. Pe atunci
era în Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, într-una din zile, șezînd
la judecată a poruncit să pună înainte la cercetare pe mărturisitorii lui
Hristos, pe Agatopod și Teodul. Iar aceia, fiind chemați, mergeau cu veselie
ca la un ospăț, ținîndu-se de mîini unul de altul, cu fețele luminoase, cu
sufletele viteze și cu mare glas și cu îndrăzneală strigau: "Sîntem creștini!"
Și astfel au stat înainte la judecata tiranului.
Vrînd tiranul mai întîi pe cel tînăr să-l vîneze cu amăgirile
sale, a poruncit ca să se depărteze toți și pe Agatopod să-l ducă de acolo,
iar lui Teodul, chemîndu-l mai aproape de sine, i-a zis prietenește: "Ascultă-mă,
o, tînărule, rogu-te, leapădă acea nouă amăgire creștinească și apropie-te
de legile cele vechi, ca să nu te lipsești rău de viața ta". Iar Sfîntul Teodul,
cu fața veselă, i-a răspuns: "Eu de mult am scăpat de toată amăgirea și rătăcirea,
iar pentru tine, care ai iubit deșertăciunea, mă tem foarte mult ca să nu
cazi în moartea cea veșnică". Aceasta zicînd sfîntul, nu s-a mîniat ighemonul,
ci în tot chipul îl amăgea, uneori făgăduindu-i daruri, iar alteori cinste,
ca să se apropie la închinarea de idoli. Și stătea acolo un slujitor al lui
Die, anume Zenos. Acela a zis către sfîntul: "Dacă darurile și cinstirile
nu te pleacă spre jertfă, apoi muncile te vor sili, ca să te supui împărăteștilor
porunci".
Mucenicul a răspuns aceluia: "Îngrozirile muncilor nu pot
deloc să mă înfricoșeze și cît de puțin nu pot să mă plece la voia voastră".
Faustin iarăși îl sfătuia și îi zicea: "Au nu este mai bună viața cea cinstită,
decît moartea cea cumplită?" Sfîntul Teodul a răspuns: "Cu adevărat și eu
am cunoscut aceasta, că mai bună este viața decît moartea, și mi-am pus în
minte să trec cu vederea această viață muritoare de puține zile pe pămînt,
ca să mă fac părtaș vieții celei fără de moarte și bunătăților cerești celor
veșnice. Drept aceea, muncește-mă cu focul și cu bătăile și vei cunoaște că
trupul care se muncește este stricăcios și pieritor, iar sufletul cel înțelegător
fiind nestricăcios, prin munci despărțindu-se mai degrabă de trup, mai mult
se va veseli în viața cea fără de sfîrșit". Zis-a ighemonul: "Spune-mi, te
rog, cine este mijlocitorul acestui mare bine, pentru a cărui dragoste ți-ai
ales bătăile și moartea, a le trece cu vederea astăzi de voie".
Sfîntul Teodul a răspuns: "Dumnezeu, Cel ce a încuiat toate
cu legile cele firești, și Fiul Său, Iisus Hristos, Cuvîntul Tatălui, cu a
Cărui Cruce însemnîndu-mă din pruncie, pînă la sfîrșitul vieții mele nu mă
voi părăsi de însemnarea Lui; ci, mai degrabă prin muncile tale mă voi despărți
de trup, decît de Crucea lui Hristos; pentru că sînt slugă credincioasă a
Stăpînului meu și nu mă înfricoșez nici de foc, nici de uneltele de muncă".
Faustin ighemonul, minunîndu-se de o bărbăție și îndrăzneală
ca aceea a Sfîntului tînăr Teodul, a poruncit să-l ducă departe, la un loc
deosebit, iar Sfîntul Agatopod, chemîndu-l la sine, i-a zis: "Închină-te zeilor
noștri, căci Teodul, care a fost mai înainte în înșelăciune, acum a făgăduit
să se închine lor și să aducă împreună cu noi jertfă". Iar Sfîntul Agatopod,
cunoscînd amăgirea ighemonului, a răspuns: "Și eu cu sîrguință și cu bucurie,
după cuvîntul lui Teodul, voi aduce jertfă adevăratului Dumnezeu și Fiului
Său, Iisus Hristos. Pentru că acelui Dumnezeu a făgăduit Teodul să-I aducă
jertfă de bună mireasmă". Faustin la rîndul lui a zis: "Nu acelora pe care
tu îi numești, ci celor doisprezece zei care țin lumea a făgăduit Teodul să
le jertfească".
Iar Sfîntul Agatopod, clătinînd puțin din cap, a zis: "Oare
dumnezei numești pe aceia care din materii stricăcioase i-a închipuit meșterul
după asemănarea omenească? Oare dumnezei sînt aceia, pe care i-au făcut oamenii
cu mîinile lor și ca unor mai buni și mai mari decît ei fără de minte au legiuit
să le slujească? Oare dumnezei sînt aceia, care, dacă voiește cineva să-i
răstoarne și să-i sfărîme pe dînșii, nu pot să se împotrivească, nici să se
apere pe ei? Care nu văd cu ochii, nici nu umblă cu picioarele și nici o simțire
oarecare nu au în ei? Oare dumnezei sînt aceia, pe care îi cred elinii că
aveau oarecînd suflet viu și spun despre dînșii că fac preaurîte lucruri desfrînate,
iar acum pe aceia cioplindu-i, într-un ban sau în patru, îi vînd meșterii?
Oare eu jertfa ce se cuvine Atotputernicului Dumnezeu să o aduc nevrednicilor
și necuraților ce sînt socotiți de tine ca dumnezei ai voștri? Oare cîntare
să cînt idolilor celor surzi?"
Unele ca acestea grăind sfîntul, boierii ce stăteau înaintea
ighemonului s-au temut ca nu cumva și ceilalți creștini care erau aduși la
ispitire, prin cuvintele lui Agatopod, să se întărească în credință. Deci,
îndată a poruncit ca împreună cu Teodul să-l ducă în temniță. Și fiind duși
sfinții, popor mult urmîndu-le, în multe feluri îi supărau pe dînșii, văzîndu-i
că se sîrguiesc spre mai bine. Pentru că unii, milostivindu-se de tinerețile
lui Teodul, se sileau, prin multe și îndemnătoare cuvinte, să-l întoarcă de
la socotința lui cea neschimbată; iar alții, văzînd cinstitele cărunteți ale
lui Agatopod, cu glas ca de sfătuire strigau către el: "Oare și tu, Agatopoade,
ai minte copilărească, de nu cunoști cele ce îți sînt de folos vieții tale?"
Iar sfinții, nerăspunzînd nimic poporului, mergeau.
Sosind la temniță, s-au rugat lui Dumnezeu cu liniște și s-au
alăturat celor închiși, care erau ținuți acolo din diferite pricini. Iar la
miezul nopții, prin oarecare vedenii dumnezeiești, s-au întărit și s-au deșteptat
bucuroși, chemînd pe Iisus, Mîntuitorul tuturor. După aceea, spălîndu-și mîinile
și fața cu apă curată și plecîndu-și capul și genunchii la pămînt, cu un glas
au înălțat rugăciune lui Dumnezeu, zicînd:
"Dumnezeule, Făcătorule și Atoateștiutorule, pierzătorul adîncului,
Cel ce ai făcut lumea aceasta văzută și ai rînduit alergarea cea neîncetată
a cerului, ca întru dînsa soarele pe toate să le lumineze ziua, iar luna să
alunge întunericul cel de noapte cu strălucirea sa, și amîndoi să slujească
împreună cu stelele la ieșirea celor ce se nasc pe pămînt; Cel ce ai dat pămîntului
să nască ființe, iar adîncului mării, naștere de pești, păsărilor, loc în
văzduh, ca marea să slujească omului celui zidit de Tine, prin ale sale daruri,
iar văzduhul, prin cîntarea păsărilor, să aducă cîntare plăcută Ție, apoi
pămîntul, scoțînd cu îndestulare neamului omenesc roduri de multe feluri,
Ție, Stăpînului tuturor, să-Ți înalțe mulțumire prin gurile omenești; Tu pe
neamul nostru, cel ce a făcut fărădelege și de la poruncile Tale s-a depărtat
și în beții și desfrînări a căzut, nu l-ai lăsat să piară pînă în sfîrșit,
nici ai eliberat pe diavol să orbească făptura cea înțelegătoare și să o ducă
pînă la iad, ci, dînd uitării greșelile omenești și, prin milostivire plecîndu-Te,
ai trimis la oameni de pe scaunul ceresc pe Unul născut Fiul Tău, Care, firea
omenească primind-o, pe a Sa nestricăciune să o amestece cu a noastră stricăciune
și cuvîntul Tău, Cel ce petrece cu Tine pururea, prin Care toate s-au făcut,
pe cei rătăciți în nedreptăți să-i întoarcă iarăși la calea cea dreaptă. Pentru
că Tu cu Fiul și Fiul cu Tine și cu Sfîntul Duh, privind spre toată lumea,
cu minunile Tale cele preaslăvite pe cei necredincioși i-ai adus la sfînta
credință. Tu, Fiule al lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh,
l-ai înviat pe Lazăr cel mort de patru zile cu cuvîntul, biruind legile firii
și ale morții. Tu, prin tina cea pusă pe ochii lui, ai luminat pe omul cel
orb din naștere, precum și altădată acelei femei ce-i curgea sînge, cînd s-a
atins de hainele Tale, îndată i-ai dat tămăduire, asemenea și pe slăbănog
făcîndu-l sănătos, i-ai poruncit să-și poarte patul său.
Deci, și acum, o, Dumnezeule, binevoiește spre însoțirea noastră
și ne întărește cu putere de sus, ca prin ajutorul Tău suferind cu vitejie
muncile păgînilor, să putem trece la cereasca Împărăție".
Astfel rugîndu-se sfinții, cei ce erau legați împreună cu
dînșii, care pentru ucideri sau desfrînări erau ținuți acolo, lepădînd frica
morții celei trupești, degrabă au căzut la picioarele sfinților, cerîndu-și
iertare de greșelile lor și scăpare din moartea cea sufletească. Iar poporul
care era afară, stricînd încuietorile temniței a intrat înăuntru și asculta
cu dulceață și cu mirare cuvintele ce ieșeau din gurile robilor lui Dumnezeu.
Văzînd-o aceasta Evpsihie, mai marele curții Tesalonicului, cel mai osîrdnic
slujitor al diavolului, a alergat degrabă la ighemon, spunîndu-i că mulți
vor lăsa slujba zeilor dacă acei doi creștini care se țin legați în lanțuri
nu vor fi pierduți. Și s-a tulburat ighemonul de mînie și îndată a trimis
ostași ca să aducă la dînsul pe bătrîn și pe tînăr și i-a pus înainte la nedreaptă
judecată pe robii lui Hristos.
Deci, uitîndu-se ighemonul către Sfîntul Teodul, a zis: "Oare
nu știi că cu dreptate este a asculta poruncile împăraților ce stăpînesc lumea?"
Sfîntul Teodul a răspuns: "Pe cele ce le poruncește Stăpînul cerului și al
pămîntului, pe acelea cu adevărat trebuie a le asculta mai întîi și cu lucrul
a le împlini, că acesta este lucru dreptcredincios, iar cele ce poruncesc
împărații cei vremelnici, numai acele porunci care vor fi drepte și nepotrivnice
cerescului Făcător este bine a le asculta, iar de sînt nedrepte, apoi nicidecum
nu se cade a le asculta pe dînsele".
Faustin ighemonul a zis: "Spune-mi mie, cine a făcut cerul?"
Răspuns-a Sfîntul Teodul: "Dumnezeu Atotțiitorul și Fiul lui Dumnezeu, Iisus
Hristos, Care este Cuvîntul Tatălui". Zis-a Faustin: "Oare Acela este, pe
Care, muncindu-L cu munci preacumplite iudeii, L-au răstignit?" Răspuns-a
mucenicul: "Acela este, pe Care L-au răstignit evreii și a pătimit de voie
pentru noi; Care, după aceea, a înviat din morți cu puterea dumnezeirii Sale
și Care, ca un biruitor al morții, a fost văzut înălțîndu-se la cer, de unde
iarăși va veni ca să judece pe cei necredincioși". După aceea Faustin a zis:
"Dar pentru ce zeilor noștri nu voiești să le aduci jertfe?" Sfîntul răspunse:
"Nu este mai bine a aduce jertfe Aceluia de care sînt zidiți făcătorii idolilor,
decît idolilor celor făcuți? Cu adevărat este mai bun Ziditorul decît zidirea".
Atunci Faustin ighemonul a poruncit să dezbrace de haine pe
Sfîntul Teodul cel tînăr și să-l golească spre muncire. Iar crainicul striga:
"Jertfește zeilor și vei scăpa!" Dar mucenicul grăia către muncitor: "Hainele
de pe trup mi le-ai luat, dar credința către Dumnezeul meu nu o vei putea
lua în veci de la mine". Grăind astfel sfîntul cu libertate și defăimînd muncile,
numindu-i pe împărați tirani de multe ori, ighemonul a poruncit ca înaintea
feței lui Teodul să-i pună să jertfească idolilor pe cei care au fost mai
înainte creștini și care, fiind biruiți de munci, s-au închinat idolilor.
Acest lucru văzîndu-l Sfîntul Teodul, îl durea inima pentru cei biruiți și
căzuți; iar către ighemon grăia: "Pe cei neputincioși i-ați biruit, iar pe
ostașii cei tari ai lui Hristos nicidecum nu puteți să-i biruiți, chiar de
veți afla munci și mai mari, dar să știi, ighemoane, că aceste munci pe care
le-ai gătit asupra noastră sînt puține și vrednice de rîs. Deci să afli mai
cumplite munci, ca să cunoști cît de mare este credința și dragostea noastră
către Dumnezeu".
După aceasta ighemonul a poruncit Sfîntului Teodul ca să aducă
cărțile creștinești la judecată. Iar sfîntul a răspuns: "Dacă aș fi știut
că, cunoscînd deșertăciunea închinării idolești, o vei lepăda și vei voi a
te întări în adevărul dreptei credințe, apoi ți-aș fi adus cărțile proorocești
și apostolești. Dar, de vreme ce știu că gîndești vicleșug, nu-ți voi da în
mîini dumnezeieștile daruri". Faustin zise: "Nu te voi cruța, zdrobindu-ți
trupul și dîndu-l fiarelor spre mîncare, dacă nu mă vei asculta degrabă".
Sfîntul răspunse: "Iată trupul meu stă înaintea muncilor,
iuțește-te asupra lui precum voiești și muncește-l mai cumplit decît îngrozirile
cele grăite de tine, dar eu nu voi da păgînilor spre batjocură sfintele cărți".
Atunci ighemonul, voind să înfricoșeze pe mucenic, a poruncit să-l ducă la
moarte, socotind că, văzînd pedeapsa de moarte, se va teme și se va supune
voinței lui. Deci fiind scos la locul de schin, cînd a văzut Sfîntul Teodul
sabia asupra sa, a strigat către Dumnezeu: "Slavă Ție, Dumnezeule, Tatăl Domnului
meu, Cel ce a binevoit a pătimi pentru noi. Iată, cu darul lui Hristos, vin
și eu către Tine, murind pentru Tine cu osîrdie!" Zicînd aceasta, și-a plecat
capul sub sabie, dar nu l-a tăiat; pentru că, aflînd ighemonul că Sfîntul
Teodul dorește tăierea de sabie, ca pe o cunună de veselie, a poruncit să-l
întoarcă întreg.
Într-acea vreme ighemonul ispitea pe Sfîntul Agatopod, întrebîndu-l
și zicînd: "Ce fel de viață ai?" Sfîntul răspunse: "Aceea pe care o are și
Teodul". Ighemonul zise: "Ce fel de împărtășire ai cu Teodul? Oare vreo rudenie
oarecare v-a însoțit?" Sfîntul Agatopod răspunse: "Cu neamul sîntem despărțiți
între noi, dar cu credința și cu obiceiul sîntem uniți, și pe cît ne deosebim
cu neamul, pe atît ne unim cu duhul". Ighemonul zise: "Văd că amîndoi vă sîrguiți
la o muncă, pentru că aceasta o spun cuvintele voastre". Sfîntul Agatopod
răspunse: "Dacă cu o muncă ne ducem din viața aceasta, apoi tot de aceeași
răsplătire ne vom învrednici de la Dumnezeul nostru".
Faustin zise: "Nu-ți este rușine ție, fiind bătrîn, să te
amăgești ca un tînăr și să te dai de bunăvoie în arătată primejdie?" Sfîntul
Agatopod răspunse: "Nu mă amăgesc nicidecum, nici nu sînt deșert de nădejdea
în Hristosul meu și pe cît sînt mai bătrîn cu anii, pe atît mă sîrguiesc a
arăta mai multă osîrdie către Dumnezeul meu și laud pe Teodul, care stă tare,
deși este mai tînăr, pentru cinstea adevăratului nostru Dumnezeu". Iar Faustin
ighemonul, căutînd spre Teodul, i-a zis: "Nu te amăgi, o, tînărule, de cuvintele
bătrînului acestuia! Nu te da la moarte fără socoteală, pentru că el, fiind
bătrîn acum, nu este cu mirare că dorește moartea; iar tu, fiind încă tînăr
și puțin viețuind, pentru ce voiești să te lipsești în deșert de această dulce
viață?" Sfîntul Teodul răspunse: "Să nu mă socotești că sînt mai neputincios
decît bătrînul și nu voi putea suferi muncile cele de o potrivă, pentru că,
deși sînt tînăr cu anii, însă întocmai ca bătrînul știu pe Unul Dumnezeu a
toate făcător și sînt gata a pătimi întocmai pentru Dînsul".
Grăind sfinții unele ca acestea și chemînd pe Hristos, i-au
legat ostașii după porunca tiranului și i-au dus iarăși în temniță; iar ei
slăveau pe Dumnezeu, cu al Cărui ajutor au biruit pe diavol. Iar cunoscuții
lor, adunîndu-se, i-au înconjurat plîngînd; și i-a întrebat Sfîntul Teodul:
"Pentru ce v-ați adunat aici și de ce plîngeți?" Ei au răspuns: "Plîngem pentru
primejdia voastră". Iar sfîntul, zîmbind, a zis: "Pentru ce voi, înduioșîndu-vă,
plîngeți de primejdiile noastre, ca să ne întristați pe noi, cei ce alergăm
spre cele mai bune?"
Grăind acestea Sfîntul Teodul, a venit un ostaș cumplit trimis
de la ighemon, care, legîndu-i pe amîndoi cu lanțuri de fier, i-a băgat în
temnița cea mai dinăuntru și i-a încuiat, să nu poată intra nimeni la dînșii.
Sfinții mucenici, după ce a înserat, într-un tîrziu, s-au rugat lui Dumnezeu
ca să-i întărească întru nevoință pînă în sfîrșit și s-au odihnit. Iar Domnul
nostru Iisus Hristos, Cel ce caută pe cuvioșii Săi, fiind cu un suflet și
un gînd, le-a trimis la amîndoi o vedenie în vis, despre sfîrșitul ce aveau
să-l aibă. Această vedenie le-a fost astfel: Li se părea că intră amîndoi
într-o corabie, ce era plină de oameni, și se vedeau în corabie în mijlocul
mării, primejduindu-se de furia valurilor, pentru că marea se învăluia de
o furtună mare și se izbea corabia de valuri sfărîmîndu-se și afundîndu-se.
Și vedeau pe oamenii care erau cu dînșii, unii înecîndu-se, alții înotînd,
alții apropiindu-se de cîte o piatră și pierind, iar pe ei prin îndreptarea
cîrmaciului, s-au văzut izbăviți de înecare, îmbrăcați în haine luminoase
și ajungînd la un munte oarecare înalt, care nu era departe.
Deci, deșteptîndu-se din somn, au spus unul altuia vedenia
aceea și se mirau cum amîndoi au avut aceeași vedenie. Și au cunoscut că la
amîndoi un dar li se va dărui de Hristos, adică mucenicia mării, în care mulți
afundîndu-se, ei vor trece izbăviți, și se vor sui la muntele ceresc, spre
primirea răsplătirilor celor veșnice. Și întărindu-se cu nădejde, au mulțumit
de aceea Bunului Dumnezeu, Povățuitorul lor, căzînd cu fețele la pămînt și
zicînd: "Cine aștepta vreodată o facere de bine ca aceasta, pe care Tu, o,
Dumnezeule, ne-ai dăruit-o nouă prin întruparea Fiului Tău, Domnului nostru
Iisus Hristos? Cine este cu obiceiul atît de fără de omenie, să nu cinstească
dreapta credință, mai mult decît desfătările cele deșarte, fiind miluit cu
atîtea faceri de bine? Cine este atît de grabnic la facerea de bine ca Fiul
Tău, Care întru al Său dar mai înainte de vreme ne-a făcut încredințați prin
descoperire, arătîndu-ne cununile mai înainte de a sfîrși noi alergarea noastră
și ne-a întărit spre nevoința ce ne este înainte?"
Așa mulțumiră ei lui Dumnezeu pînă a doua zi și, rugîndu-se,
străjerii temniței au intrat cînd se făcea ziuă, spunîndu-le că pe Teodul
și pe Agatopod îi cheamă ostașii la ighemon. Iar ei, îngrădindu-se cu semnul
crucii, au ieșit din temniță, fiind legați cu lanțuri și mergînd după ostași.
Iar mulțimea cunoscuților, adunîndu-se acolo, a ridicat plîngere pentru dînșii,
știind că acum are să moară acea frumoasă pereche, către care Sfîntul Teodul
cu fața luminoasă, a zis: "Dacă din dragoste plîngeți pentru noi, apoi mai
mult se cade vouă a vă bucura de noi, că pentru atît de bună pricină, adică
pentru cinstea adevăratului Dumnezeu, ne nevoim. Iar de plîngeți din inimă
diavolească, apoi pentru voi plîngeți mai mult decît pentru noi, că ați rătăcit
din calea cea dreaptă și vă duceți la pierzare".
După ce la a treia cercetare au pus înainte pe sfinți, Faustin
ighemonul întrebîndu-i, nimic n-au mai răspuns, fără numai acestea: "Sîntem
creștini și anume pentru numele lui Hristos, toate voim a le pătimi". Atunci
ighemonul, cu fața mîhnită, a hotărît asupra lor munci de moarte: "Teodul
și Agatopod, care n-au voit să aducă jertfă idolilor, să se arunce în mare!"
Și, luîndu-i ostașii, i-au dus la mare și, legîndu-le mîinile înapoi și pietre
grele la grumaji, i-au pus în corabie. Într-acel ceas s-a adunat o mulțime
de prieteni, de vecini și necunoscuți, dintre care unii se tînguiau pentru
un sfîrșit ca acela, iar alții cu laude fericeau pe vitejii ostași ai lui
Hristos, că au sfărîmat capul vrăjmașului și mor cu osîrdie pentru dreapta
credință.
Iar ighemonul, fiindu-i milă de sfinți, a trimis la dînșii
pe un bărbat vestit, anume Fulvie, sfătuindu-i ca numai tămîie să aducă idolilor
și vor scăpa de la moarte, iar ei nu încetau a chema pe Iisus Hristos și de
idolii cei necurați lepădîndu-se. După multă sfătuire și îndemnare, văzînd
păgînii că nicidecum robii lui Hristos nu se pleacă la sfatul lor, au început
mai întîi pe Sfîntul Agatopod a-l arunca în mare. Iar el, căutînd la cer,
a strigat cu glas mare: "Cu acest al doilea botez se spală toate greșalele
noastre și mergem la Iisus Hristos curați!" Zicînd sfîntul așa, l-au aruncat
în mare, iar după dînsul și pe Sfîntul Teodul.
Și așa și-au sfîrșit nevoința pătimirii sfinții mucenici și
cununa biruinței au luat din dreapta Celui de sus. Iar marea, primind trupurile
sfinților, într-același ceas le-a scos cu valurile la uscat, dezlegate de
legături și de pietre, fiind foarte luminate, pe care, luîndu-le cunoscuții,
le-au îngropat cu cinste.
După puțină vreme, li s-a arătat lor Sfîntul Teodul în haine
albe și cu fața luminoasă, poruncindu-le ca averile lui să se împartă celor
scăpătați, sărmanilor și văduvelor.
Deci, s-au sfîrșit acești doi sfinți, în cinci zile ale lunii
aprilie, întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, a unui Dumnezeu
slăvit în Treime în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|