Viața Cuviosului Nifon, Episcopul Novgorodului
(8 aprilie)
Fericitul Nifon s-a făcut monah al sfintei Mănăstiri Pecersca,
în zilele egumenului Timotei. Și rîvnea preamult vieții cuvioșilor și marilor
părinți, ostenindu-se cu dumnezeiască plăcere în rugăciune, priveghere, post
și în toate obiceiurile cele îmbunătățite. Iar cînd fericitul Ioan, episcopul
Novgorodului, s-a lăsat de bunăvoie de scaunul său, unde s-a ostenit douăzeci
de ani, fiind slăbit, s-a retras la liniște în mănăstire. Atunci fericitul
Nifon, strălucind cu razele bunătăților sale cele multe și în părțile cele
mai depărtate, prin voia lui Dumnezeu, a fost ales de toți cu un glas la scaunul
episcopiei Novgorodului; și s-a sfințit în Kiev de preasfințitul mitropolit
Mihail al doilea.
Astfel, venind la scaunul său și fiind ca o făclie pusă în
sfeștnic, cu mult mai luminos a strălucit cu rîvna cea mare pentru ocîrmuirea
cea cu bună rînduială a dreptei credințe, sîrguindu-se foarte mult spre înmulțirea
slavei lui Dumnezeu și spre paza vieții celei vremelnice și a celei veșnice,
a oilor sale cuvîntătoare. Căci mai înainte de toate, înmulțind slava lui
Dumnezeu prin sîrguința sa a zidit o biserică de piatră, a Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, în mijlocul Novgorodului și cu dumnezeiescul ajutor a terminat-o
în puțin timp. Iar biserica Sfintei Sofia din acea cetate, a înfrumusețat-o
cu zugrăvire de icoane pînă la pridvor și cu plumb a acoperit-o pe deasupra.
Păzind cu credință viața oilor cuvîntătoare, se afla acest
bun păstor într-o bunătate ca aceasta. De se întîmpla cîndva război între
ei, el se sîrguia cu totul să-i împace. Așa a auzit odată că stăteau împotrivă
kievenii și cernigovenii, cu mulțime de ostași, voind să facă război. De aceea
luînd cu sine pe dregătorii Novgorodului, s-a dus la cei ce se pregăteau de
război și, Dumnezeu ajutîndu-i, i-a împăcat. Asemenea și în alte războaie
binecuvînta poporul Domnului cu pace, păzindu-le vremelnica lor viață. Dar
mai mult se îngrijea de păzirea vieții veșnice a oilor celor cuvîntătoare
și la aceasta își aducea aminte de cuvintele Domnului cele grăite pentru Dumnezeu
Tatăl. "Știu, zice, că porunca Lui este viața veșnică", și de aceea sfătuia
cu toată puterea pe credincioși, să nu se depărteze de poruncile Domnului
și de învățăturile cele de pravilă ale Bisericii Lui, ca să nu se depărteze
de veșnica viață. Iar pe cei ce se depărtau și făceau călcare de lege, îi
mustra, propo-văduindu-le deschis că vor pieri pentru fărădelegea lor, stîndu-le
asupra în bună vreme și fără de vreme, mustrîndu-i, certîndu-i și rugîndu-i
cu toată îndelunga răbdare precum a poruncit Apostolul.
În zilele acestui fericit, izgonind novgorodenii pe voievodul
lor Vsevolod Mstislavici, a venit la dînșii spre domnie, fiind chemat, Sviatoslav
Olgovici și s-a însurat cu o femeie care după învățătura pravilei nu i se
cădea. Atunci acest fericit arhiereu nu numai că nu a voit să-l cunune, dar
pe tot clerul său l-a oprit, ca să nu-i vadă nici cununia, ca unui fărădelege,
cînd s-a cununat de preoții care veniseră cu dînșii, și mustra pe voievod
cu îndrăzneală pentru călcarea lui de lege, urmînd psalmului ce zice: Grăit-am
mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat.
Acest bărbat rîvnitor, a scos din călcarea de lege Biserica
Rusiei, ce era împotriva pravilei, în acest fel. A ajuns sfîrșitul fericit
al lui Mihail, preasfințitul mitropolit al Kievului, nu al celui dintîi care
de mult se pristăvise, ci al altuia mai din urmă, de la care acest sfînt episcop
Nifon a primit sfințirea. Iar marele voievod al Kievului Iziaslav Mstislavici
a ales în locul lui la arhierescul scaun al mitropoliei Kievului, pe unul
Clima filozoful, care era călugărit în schimă și a voit să fie sfințit, netrimițînd,
pentru oarecare împiedicare, ca să ia binecuvîntare de la preasfințitul scaun
la Patriarhia Constantinopolului.
Deci a adunat pentru aceasta sobor din episcopii pămîntului
Rusiei, între care s-au adunat: Onufrie al Cernigovului, Teodor al Belgorodului,
Eftimie al Periaslavului, Damian al Iorbevului, Teodor al Vladimirului, sfîntul
acesta al Novgorodului, Manuil al Smolenscului, Ioachim al Turovii și Cosma
al Poloniei. La acest sobor Sfîntul Nifon, episcopul Novgorodului, nu voia
nicidecum ca episcopii Rusiei să îndrăznească a-și sfinți mitropolit fără
binecuvîntarea celui a toată lumea Patriarh al Constantinopolului, pentru
că mărturisea cu vrednică credință și cu tărie, că acest lucru este potrivnic
învățăturii sfintei Biserici a Răsăritului, care prin Sfîntul Botez s-au luminat
fiii Rusiei de la scaunul Constantinopolului făcîndu-se fii ai Ortodoxiei,
adică ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu, Care ne-a cercetat de sus. Căci de acolo
și pe Mihail, întîiul Mitropolit al Kievului l-a dat și cu putere a întărit
ca să fie mitropolit în Kiev cu binecuvîntarea Patriarhului Constantinopolului.
Grăind acestea viteazul mărturisitor, îngrozea pe fiii Rusiei
cu bărbăția, ca nu cumva prin împotrivire să cadă din alegerea de fii ai Răsăritului,
cu voia lui Dumnezeu, pentru că zicea: "Vine mînia lui Dumnezeu peste fiii
cei nesupuși". Și se țineau de mărturisirea lui cinci episcopi ai Rusiei,
Cosma al Poloschiei, Ioachim al Turovchiei, Manuil de Smolensc, Eftimie al
Periaslaviei, Teodor al Belgorodiei. Însă ca să nu fie rușinat pentru a sa
nedreaptă voință, n-a ascultat pe fericitul Nifon, ci ceea ce a voit, aceea
a și făcut cu ceilalți episcopi plecați lui. Și așa cu porunca voievodului,
Clima cel care avea capul Sfîntului Clement Papa al Romei, pe care marele
Sfînt Vladimir cînd a primit Sfîntul Botez, l-a adus din Herson, dîndu-i-se
lui în dar de episcopul Hersonului spre binecuvîntare, a fost sfințit aici,
în loc de binecuvîntarea ce se cădea să aibă de la Patriarhul Constantinopolului,
după sfatul lui Onufrie episcopul Cernigovului. Și n-a fost după pravilă pe
scaunul arhieresc al Mitropoliei Kievului.
Apoi i s-a întîmplat a avea trebuință de acest fericit Episcop
Nifon, ca să slujească cu dînsul dumnezeiasca Liturghie. Dar Sfîntul Nifon,
rîvnitorul dreptei credințe, îi zicea: "Deoarece n-ai luat binecuvîntare de
la Patriarhul Constantinopolului, cel a toată lumea, precum nu ne-am învoit
la sfințirea ta, așa și acum nu mi se cade a sluji cu tine". Atunci Clima,
mîniindu-se pe fericitul, îndemna pe voievodul Iziaslav asupra lui și pe ajutătorii
săi ca să-l trimită în surghiun. Iar voievodul Iziaslav, pentru aceea, nu
îl lăsa pe fericitul în Novgorod la scaunul episcopiei, ci îl ținea în Mănăstirea
Pecersca în surghiun. Dar fericitul petrecea acolo, foarte mult bucurîndu-se,
și mulțumea lui Dumnezeu că s-a întors la liniștita sa viață cu sfinții.
Iar cînd iubitorul de Hristos domnul Gheorghe Monomaho-vici,
a biruit pe Iziaslav Mstislavici și a luat domnia Kievului, atunci a liberat
pe sfîntul la scaunul lui din Novgorod cu mare cinste. Iar novgorodenii cei
ce erau tulburați și lepădați ca oile ce n-au păstor, l-au primit cu bucurie
negrăită. Apoi patriarhul Constantinopolului cel a toată lumea, auzind despre
fericitul toate acestea, arătînd bărbăție pentru învățăturile părintești,
a trimis scrisoare la dînsul, fericindu-l pentru mărimea înțelegerii și a
tăriei și numărîndu-l cu cei de demult sfinți părinți, care s-au luptat cu
tărie pentru dreapta credință. Iar el, citind patriarhiceasca binecuvîntare,
se întărea cu mai multă rîvnă. De aceea nu a fost lipsit de plata cea vrednică
a ostenelilor sale de la Iisus Începătorul păstorilor, precum ne-a arătat
fericitul lui sfîrșit, de care vom spune aici.
După cîtăva vreme de la întoarcerea sa pe scaunul lui din
Novgorod, fericitul episcop Nifon a auzit, că de la patriarhul a toată lumea
din Constantinopol se aduce în Rusia un mitropolit Constantin, ca pe Clima
mitropolitul Kievului, cel nesfințit după pravilă și care a tulburat pe credincioși,
să-l pogoare de pe scaun și să se suie el. Atunci, umplîndu-se de bucurie
duhovnicească, a gîndit în sine, ca să le împlinească pe amîndouă odată, și
de la acest arhiereu să ia binecuvîntare și să se închine în sfînta Mănăstire
Pecersca, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Cuvioșilor Părinți. Pentru
acea pricină a venit iarăși în cetatea Kievului și aștepta venirea mitropolitului,
care de curînd ieșise din Constantinopol, precum cu încredințare se înștiințase.
Și viețuind în sfînta Mănăstire Pecersca, avea mare dragoste
către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și către Sfinții Părinți. Dar nu după
multă vreme a venit acolo o boală cumplită, care a adus moartea cuviosului
acesta. Atunci a spus fraților o minunată vedenie, pe care a văzut-o, cu trei
zile mai înainte de a se îmbolnăvi. "Venind eu în chilie, zicea el, după cîntarea
Utreniei, aveam nevoie de puțină odihnă și îndată un somn ușor mi-a venit
și iată m-am aflat în biserica aceasta a sfintei Mănăstiri Pecersca, la locul
lui Nicolae Sviatoșa și mă rugam mult cu lacrimi către Preasfînta Născătoare
de Dumnezeu, că doar așa aș vedea pe bunul egumen, care și după moarte are
sîrguință pentru înmulțirea faptelor bune în locașul său, adică pe Cuviosul
Teodosie".
Apoi ducîndu-se în biserică frați mulți, și unul dintr-înșii
apropiindu-se de mine, mi-a zis: "Oare voiești ca să vezi pe Cuviosul Părintele
nostru Teodosie?" Iar eu văzîndu-l pe dînsul și alergînd de bucurie, am căzut
la picioarele lui și m-am închinat pînă la pămînt. Iar el, ridicîndu-mă, m-a
binecuvîntat și mi-a zis: "Bine ai venit, frate și fiule Nifone! De acum vei
fi nedespărțit de noi". Și ținea în mîinile sale o carte, pe care, dacă am
cerut-o, mi-a dat-o; iar eu, desfăcînd-o, am citit-o. Această vedenie făcîndu-mi-se
- zice fericitul Nifon -, îndată mi-am venit în simțiri și acum știu, că această
boală îmi este încercare de la Dumnezeu".
Bolind astfel treisprezece zile, a adormit cu pace întru Domnul,
în opt zile ale lunii Aprilie, sîmbătă în Săptămîna cea Luminată și s-a pus
trupul lui cu cinste, în peștera Cuviosului Teodosie. Iar cu duhul stă împreună
cu Cuviosul cel cu numele darului, înaintea scaunului Stăpînului Hristos,
unde, îndulcindu-se de cereștile frumuseți cele negrăite, se roagă și pentru
noi fiii săi, zicînd: "Iată noi și pruncii pe care ni i-a dat Dumnezeu!" Căruia,
în Treimea cea nedespărțită, adică Tatălui, împreună și Fiului și Sfîntului
Duh, I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și
în nesfîrșiții veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|