Sfîntul Mucenic Vadim din Persia
(9 aprilie)
În vremea uciderii sfinților patruzeci de mucenici din Persia,
a fost prins și Sfîntul Vadim Arhimandritul, împreună cu șapte ucenici ai
săi, și din porunca împăratului Savorie au fost închiși în temniță. Acest
sfînt era din cetatea Vitlaplata, de neam foarte bogat și, cînd a voit să
se facă monah, toată bogăția sa a împărțit-o săracilor. Apoi, zidindu-și o
mănăstire afară din cetate, viețuia într-însa, cu fapte bune, sîrguindu-se
în toate a plăcea lui Dumnezeu și a împlini voia cea sfîntă a Lui; pentru
că era bărbat plin de dar și de adevăr, vas ales al lui Dumnezeu.
Acest cuvios părinte, purtîndu-se cu înțelepciune dumnezeiască
și fiind desăvîrșit, s-a suit la muntele Domnului, a locuit în locul cel sfînt
al Lui, a luat binecuvîntare de la Dumnezeu, Mîntuitorul său, și a văzut fața
Dumnezeului lui Iacov. Acesta era în acele vremuri în Persia, ca niște aluat
la frămîntat, fiind din aluatul cel desăvîrșit mucenicesc, al mărturisirii
lui Hristos, prin care cei neputincioși s-au întărit în credință. Acesta era
cu adevărat piatră credincioasă tăiată din munții aceia, care de la început
au fost credincioși, preot ales al lui Dumnezeu, povățuind pe mulți la calea
mîntuirii, care își pusese viteazul și neschimbatul său scop către mucenicia
cea către Hristos, arătînd mare rîvnă pentru Dumnezeul său. Și atît de curat
s-a arătat, încît nici un lucru rău nu avea loc într-însul; lăcomia era departe
de el, iar poftirile fiind stinse într-însul, nu puteau să-l vatăme, încît
chiar Mamona, cunoscînd bunătatea lui, s-a minunat. Aurul nici nu îndrăznea
să vină înaintea feței lui, pentru că bogățiile erau disprețuite de dînsul,
mîndria s-a smerit înaintea lui, mintea cea înaltă ca praful s-a călcat de
dînsul, iar sărăcia și blîndețile l-au cuprins, dreptatea a privit spre dînsul
și adevărul a răsărit în el, dragostea a cuprins grumajii lui, pacea l-a sărutat
și de dînsul s-a bucurat, o întocmire și o minte s-a sădit în el și de toate
rodurile cele drepte era plin acest bărbat, că multe bunătăți erau într-însul;
iar din roadele lui duhovnicești toți s-au săturat cu dulceață.
Acesta a petrecut patru luni în temniță, legat împreună cu
ucenicii lui, bătut aspru în toate zilele, răbdînd toate cu bărbăție, pentru
nădejdea și adevărata credință, care o avea către Dumnezeu. În acea vreme
era un oarecare bărbat cu numele Nirsan, boier mare al cetății, care se numea
Aria, fiind în hotarele ce se numeau Vidghern. Acest Nirsan era creștin și
fiind silit de împăratul să se închine soarelui, după ce n-a voit să se lepede
de sfînta credință în Hristos Domnul, l-a încuiat în temniță. După aceea,
slăbind prin împuținarea sufletului și înfricoșîndu-se cu inima de muncile
cele ce era să pătimească, n-a stat pînă la sfîrșit, precum începuse, în mărturisirea
lui Hristos. Căci, iubind viața aceasta de puțină vreme și așteptînd deșarta
cinste, de la împăratul cel muritor, s-a lipsit de viața cea dumnezeiască
și de cinstea cea veșnică. Însă n-a putut a se îndulci de desfătările lumii
acesteia, precum mai pe urmă va arăta cuvîntul, ci fugind de mucenicie, a
căzut în munci; căutînd slava cea pămîntească, a cîștigat necinstea, de vreme
ce pe împăratul cel de puțină vreme l-a cinstit mai mult decît pe Cel veșnic
și ceresc. Și a dat știre despre sine, că toate cele ce împăratul Savorie
le va porunci, este gata a face.
Împăratul auzind, s-a bucurat foarte și aducîndu-și aminte
de Sfîntul Vadim, i-a poruncit să-l elibereze din legături și să-l ducă din
temniță la palatul său. Și a zis către boierii care stăteau înaintea lui:
"Dacă Nirsan va ucide cu mîna sa pe Vadim, apoi să se dezlege din legături
și să ia el toate averile lui Vadim". Și i-a spus îndată lui Nirsan acele
cuvinte împărătești, iar el a făgăduit, ca în toate să facă voia împăratului.
Deci, a adus pe Sfîntul Vadim la Nirsan și l-a pus în mijloc, iar ticălosul
Nirsan luînd sabia, s-a apropiat ca să ucidă pe mucenicul lui Hristos, dar,
fiind cuprins de un cutremur, cînd a voit să lovească pe mucenic, s-a făcut
ca o piatră nemișcată.
Iar robul lui Dumnezeu căutînd spre el, a zis: "Pînă într-atît
a crescut răutatea ta, o, Nirsane, încît, nu numai că te-ai lepădat de Dumnezeu,
ci și pe robul Lui voiești a-l ucide? Vai ție, tică-losule, ce vei face în
ziua aceea, cînd vei sta înaintea înfricoșatei judecăți, ca să dai un răspuns
Dumnezeului Celui veșnic? Eu, o, ticălosule, mă săvîrșesc în chinuri pentru
Hristosul meu, însă n-aș fi voit ca din mîinile tale să fiu ucis, ci de la
altul oarecare aș fi dorit, ca să sufăr moartea aceasta". Iar Nirsan, rușinîndu-se
de cuvintele acelea și neputînd să facă porunca aceea, stătea tremurînd. După
aceea, făcîndu-și fața ca piatra și inima întărindu-și ca fierul, a lovit
cu sabia în grumaji pe mucenic. Dar de vreme ce mîinile ucigașului tremurau,
era nevoie ca nu cu o lovire, ci cu mai multe să taie pe sfîntul. Deci, lovindu-l
de multe ori cu sabia în grumaji, abia a putut săvîrși tăierea. Iar Cuviosul
Vadim, într-o chinuire ca aceea, și-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui
Dumnezeu. Și toți necredincioșii care erau acolo, s-au mirat de răbdarea mucenicului,
de vreme ce era nemișcat ca un stîlp, primind lovirile de sabie de mai multe
ori. Iar pe ucigașul acela îl batjocoreau ca pe un fricos și ocărîndu-l, se
depărtau de el. Apoi, nu după multă vreme, ucigașul acela și-a luat plata
cea vrednică după faptele sale, căci cu multe feluri de răutăți fiind prins,
a pierit de sabie, singur el fiindu-și ucigaș în a sa deznădejde.
Sfîntul Vadim s-a sfîrșit prin mucenicie, în 8 Aprilie, întru
Domnul nostru Iisus Hristos. Iar trupul sfîntului mucenic, fiind aruncat afară
din cetate, oamenii cei cucernici luîndu-l în taină, l-au îngropat cu cinste.
Iar cei șapte ucenici ai lui, care rămăseseră în temniță, au petrecut patru
ani acolo, pînă la moartea împăratului Savorie. Iar după sfîrșitul aceluia
s-au liberat cu pace și li s-a poruncit să petreacă în a lor credință, cu
darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Cărui slavă este în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|