Pătimirea Sfîntului Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului din Asia
(11 aprilie)
În zilele Apostolilor și pe vremea împărăției lui Domițian,
s-a pornit mare prigoană asupra creștinilor, încît prin toată lumea se trimitea
la domni și la stăpînitori scrisori de la împăratul, ca să se supună creștinii
poruncilor împărătești și să primească credința cea rea a nebuniei idolilor
și să cinstească capiștile idolești cu toată rînduiala. Atunci s-a arătat
mulțime de credincioși și de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvîntul
lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mîntuitorul.
Atunci și marele stîlp al credinței, temelia adevărului creștinătății
și propovăduitorul Dumnezeirii Celei mai înainte de veci, a Unuia Născut Fiul
lui Dumnezeu, Sfîntul Ioan Evanghelistul, preaalesul Apostol, a fost surghiunit
în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele șapte
sfeșnice, poruncindu-i să scrie către cei șapte îngeri, adică episcopi ai
celor șapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.
Acolo, prin gura Domnului, s-a pomenit acest arhiereu Antipa,
astfel: "Antipa mărturisitorul Meu cel credincios a fost ucis între voi, între
care petrece satana". Căci Sfîntul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului.
Și dintr-acele cuvinte care s-au scris pentru dînsul în descoperirea lui Ioan,
este arătat în ce fel a fost Antipa, credinciosul mărturisitor al lui Hristos
și în ce fel au fost locuitorii Pergamului, avînd sataniceasca petrecere între
ei. Iar în mijlocul lor, Sfîntul Antipa, era ca o lumină în întuneric, ca
un trandafir în mijlocul spinilor, ca niște aur în mijlocul noroiului, sau
mai bine să zicem în mijlocul cuptorului de foc, după cum este scris, ca aurul
cel lămurit în ulcea. Acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata
lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; și pe cît cineva putea, pe atît
năpăstuia pe alții. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun și drept, dacă
biruia pe cineva din creștini, sau îl pierdea de pe pămîntul celor vii. Acolo,
fiind creștineasca adunare, erau creștinii în mare chinuire și tulburare din
pricina acelor necredincioși.
Atunci fericitul Antipa, bărbatul cel ales, cel neclintit
în credință și statornic în viața îmbunătățită, deloc nu se tulbura, ci ca
și cum ar fi fost schimbat într-o fire îngerească din cea omenească, stătea
împotriva potrivnicilor, netemîndu-se de nimic. Chiar ieșea adeseori în popor,
neavînd nici o grijă de îngrozirea muncitorilor; apoi strălucea ca o rază
prin mijlocul lor și cu lumina credinței celei curate și drepte izgonea întunericul
rătăcirii și al închinării idolilor. Pentru aceasta, diavolii cei crezuți
de elini, a fi zei, toți au fugit de acolo și nici unul dintre aceia nu îndrăznea
să mai rămînă în acea cetate a Pergamului, în care viețuia Sfîntul Antipa.
Deci, diavolii se arătau în vis slujitorilor lor, zicîndu-le: "Nici din jertfele
voastre nu gustăm, nici mirosim aburii și fumul jertfelor, de vreme ce sîntem
izgoniți de Antipa, mai marele creștinilor".
Atunci, mulțimea elinilor mîniindu-se, s-au pornit asupra
lui Antipa și, prinzîndu-l, îl trăgeau la locul unde se obișnuia a se aduce
necuratele lor jertfe. Și a zis ighemonul către dînsul: "Au tu ești Antipa,
care nu asculți poruncile împărătești și pe alții îi înveți să nu asculte?
Jertfele cele făcute de noi zeilor atît le tulburi, încît pe nici unul din
zei nu-l lași să se sature de grăsime? De aceea, toți zeii, lăsînd cetatea,
s-au dus și ne este frică, să nu năvălească vreo mare primejdie asupra cetății,
de vreme ce ei nu voiesc s-o mai păzească. Destul îți este pînă astăzi îndeletnicirea
în creștineasca vrăjitorie. Pocăiește-te de acum și la legile noastre supune-te;
ca zeii care stăpînesc această preafrumoasă cetate, să aibă grijă de noi și
să nu înceteze a ne păzi. Iar de nu vei face aceasta și de nu vei voi să te
lepezi de credința ta, și cinstirea zeilor noștri de o vei defăima, apoi după
legea romanilor, te vei munci cu vrednice pedepsiri".
Sfîntul Antipa a răspuns: "Aceasta s-o știi, o, ighemoane,
că sînt creștin, iar împărăteștii porunci, celei nebune și păgînești, niciodată
nu voiesc să mă supun. Dar, de vreme ce împotriva cuvintelor tale se cuvine
a da răspuns cuviincios, îți răspund astfel: Dacă zeii voștri, cărora vă închinați,
sînt izgoniți de un om muritor, și dacă aceia pe care îi socotiți că vă sînt
apărători și pentru voi izbînditori, caută de la voi ajutor, de aici puteți
cu ușurință să vă cunoașteți rătăcirea. Căci dacă, celor ce li se face vreun
rău, nu pot să se răzbune, și singuri mărturisesc că de un om sînt biruiți,
apoi cum vor putea, pe tot neamul omenesc sau vreo cetate, s-o izbăvească?
Aceasta socotind și cunoscînd, sînteți datori măcar acum să vă depărtați din
pierzătoarea voastră rătăcire și să credeți în Hristos, Care S-a pogorît din
cer ca să mîntuiască neamul omenesc. Acela cu adevărat la sfîrșitul veacurilor
va veni să judece pe toți și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui,
ori cu cinste, ori cu osîndă".
Astfel răspunzînd Sfîntul Antipa cu bunăînțelegere, ighe-monul
a început a zice așa: "Voi vă supuneți legilor celor noi și rînduielilor celor
aflate de voi, defăimînd buna cinstire cea veche, pe care din început am primit-o
de la strămoșii noștri și ca o moștenire de la dînșii a ajuns pînă la noi,
adică cinstirea de zei. Deci, urmînd obiceiurilor strămoșilor noștri, nu este
bine a ne îndepărta de dînșii; căci cele vechi sînt mai bune decît cele noi,
sînt mai adevărate și mai vrednice decît acelea și care cu vechimea vremii
sînt întărite. De aceea ești dator și tu a-ți schimba credința, ca să nu urmezi
acelui Om, care S-a arătat nu cu multă vreme mai înainte de tine și care a
tulburat viața omenească prin farmece și a fost răstignit pe vremea lui Pilat.
Deci, supune-te poruncilor împărătești, ca împreună cu noi să petreci fără
primejdie, pentru că la tot lucrul ne vei avea ajutători, ca pe niște fii
iubiți ai tăi. Căci bătrînețile tale sînt vrednice de toată cinstea și meriți
să te iubim ca pe un tată".
La acestea, Sfîntul Antipa a răspuns: "Chiar de vei astupa
urechile mele cu dovezi fără de număr, eu nu voi fi atît de nebun și fără
minte, după ce am ajuns la bătrînețile cele mai de pe urmă și de moarte m-am
apropiat, să-mi schimb credința pentru această ticăloasă și necinstită viață
și să mă depărtez de mărturisirea credinței celei adevărate. Deci, nu-mi amăgi
mintea, care întotdeauna se îndeletnicește cu citirea dumnezeieștilor cărți;
căci din început n-a fost nici un zeu de-ai voștri, ci mai pe urmă s-au arătat
și nici un bine n-au făcut, nici un folos de la ei nu ne-a venit. Ci singuri,
fiind oameni necurați, s-au făcut pricinuitori de viață rea altor oameni iubitori
de desfătări. Pentru ce nu urmați celor ce au voit să se suie la cer, care
nu se rușinau a se amesteca cu ale lor surori? Pentru aceea a și venit potopul,
care a pierdut neamul lor, de vreme ce pe căile cele drepte și credincioase
n-au voit să umble. Iar dacă și voi veți voi să urmați fărădelegilor pentru
vechimea lor, apoi nu cu apă, ci cu focul cel veșnic veți fi pedepsiți și
de viermii cei neadormiți veți fi mîncați, de nu vă veți pocăi".
Acestea și multe altele grăind bărbatul cel sfînt, l-au răpit
oamenii cei păgîni și l-au dus la capiștea Artemidei, unde era un bou de aramă,
pe care arzîndu-l, l-au aruncat pe mucenic peste el. Dar el însemnîndu-se
cu semnul Crucii, se ruga din mijlocul focului către Dumnezeu, strigînd: "Dumnezeule,
Cel ce ne-ai arătat Taina cea din veac ascunsă, pe Domnul nostru Iisus Hristos,
prin care și sfaturile Tale cele neștiute ni le-ai descoperit, îți mulțumesc
de toate bunătățile Tale, că ne mîntuiești pe noi cei ce nădăjduim spre Tine
și m-ai învrednicit în ceasul acesta, să fiu vrednic să mă scriu în numărul
sfinților mucenici, care au pătimit pentru numele Tău cel Sfînt. Primește
duhul meu cînd va ieși din viața aceasta și-mi dă parte ca să aflu doar la
Tine parte și la Unul Născut Fiul Tău și nu numai pe mine, dar și pe cei ce
vor fi după mine, să-i faci părtași milei Tale, ca de toți să se slăvească
numele Tău cel Sfînt, în veci. Amin".
Acestea și alte asemenea zicînd Sfîntul Antipa, s-a rugat
multă vreme, chinuindu-se pe boul cel roșit de foc. După aceea s-a rugat pentru
cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, de
nesuferita durere a dinților, cum și pentru lăsarea păcatelor, ca să dobîndească
milă la judecata care va să fie pentru toată lumea. Isprăvindu-și rugăciunea
și-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce și s-a suit
la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească. Apoi niște bărbați
binecredincioși, luînd sfintele lui moaște, le-au pus cu cinste în aceeași
cetate a Pergamului. Și a izvorît dintr-însele mir, care tămăduia toate bolile
omenești, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu
Tatăl și cu Sfîntul Duh în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|