Pătimirea Sfîntului Mucenic Artemon
(13 aprilie)
În timpul împărăției lui Dioclețian a fost mare prigoană împotriva
creștinilor; de vreme ce au fost trimiși muncitori prin toate cetățile și
țările stăpînirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor și să silească pe creștini
la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască
și să-i ucidă. Deci, a mers în părțile Capadochiei un comit cu numele Patrichie,
care săvîrșea porunca împăratului.
Dar mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul
Laodichiei, aflînd că se apropia comitul, a luat pe Sfîntul Artemon presbiterul
și pe oarecare din creștini și s-a dus noaptea în capiștea Artemidei și au
sfărmat pe toți idolii ce au fost acolo și i-au ars cu foc. Apoi întorcîndu-se
la biserica creștină, care era la cinci stadii de cetate, își săvîrșeau obișnuitele
rugăciuni și-i întărea pe credincioși, zicîndu-le: "Fiii mei, auzim de Antihrist
cel ce vine în cetate, vrînd să ucidă pe creștini. Deci, nimic să nu vă despartă
pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele și nici
un fel de moarte oricît de cumplită".
Iar după ce a intrat în cetate comitul Patrichie, a adus mai
întîi o jertfă în capiștea lui Apolon și a făcut în acea zi cercetare. Apoi
îngrozirile împărătești le-a pus înainte și s-au îndeletnicit cinci zile în
cercetări și în vînătoare. După aceea a intrat în capiștea Artemidei, vrînd
să săvîrșească necurata jertfă și negăsind pe idoli, întreba unde sînt. Iar
oarecare din elini i-au spus că episcopul Sisinie cu preotul său Artemon și
cu alți creștini au sfărîmat pe Artemida și pe ceilalți idoli ce au fost acolo.
Deci, întrebînd comitul unde este episcopul și creștinii,
i-a răspuns că s-au adunat în biserica lor. Atunci comitul îndată încălecînd
pe cal, s-a dus cu ostași înarmați spre biserica creștină, ca să verse sîngele
celor credincioși, iar pe Sisinie și pe Artemon să-i taie bucăți. După ce
s-a apropiat el de biserică, cînd era ca de o stadie, deodată l-a cuprins
niște friguri mari, încît a căzut și foc peste măsură l-a cuprins, încît pe
năsălie l-au dus la o casă ce se afla acolo.
După ce a înnoptat, ostașii au stat cu lumînări pe lîngă comi-tul
cel bolnav, așteptîndu-i moartea, iar comitul a zis către casnicii săi: "Creștinii
m-au blestemat și Dumnezeul lor mă muncește". Zis-au lui casnicii: "Puternicii
zei și luminata zeiță Artemida, te vor face pe tine sănătos". Bolind el greu
și simțind că moare, a zis către ostași: "Duceți-vă în biserica creștină și
spuneți episcopului Sisinie, că așa zice comitul Patrichie: "Mare este Dumnezeul
creștinilor". Deci, roagă-te către dînsul pentru mine, ca să mă scol din această
boală grea și-ți voi face chipul tău din aur și în mijlocul cetății îl voi
pune".
Ducîndu-se ostașii, au spus episcopului cuvintele comitului,
iar episcopul i-a răspuns: "Aurul tău cu tine să fie! Dar de crezi în Domnul
nostru Iisus Hristos, te vei izbăvi de boala ta". Și iarăși a trimis comitul,
zicînd: "Cred în Dumnezeul tău, numai să mă tămăduiesc!" Deci, episcopul a
făcut pentru dînsul rugăciune și îndată comitul s-a sculat sănătos, neavînd
nicidecum boală trupească. După cîteva zile comitul Patrichie s-a dus în cetatea
Cezareei din Palestina, fiind departe de Laodiceia cam la trei stadii și a
întîmpinat pe Sfîntul Artemon venind de la vînat. Pentru că, cu cuvîntul lui
Hristos, vîna fiare sălbatice și îl urmau doi cerbi și șase asine sălbatice
pe care le ducea preotul la episcop, fiindcă avea episcopul o grădină frumoasă
de pomi și într-însa voia să aibă și fiare sălbatice.
Deci, poruncind comitul să stea, a întrebat pe robul lui Dumnezeu
Artemon, cum a vînat fiarele acelea. Iar el a răspuns: "Cu cuvîntul Hristosului
meu am vînat acestea!" Și i-a zis comitul: "Bătrînule, mi se pare că ești
creștin". Sfîntul a răspuns: "Din tinerețe sînt creștin". Atunci legîndu-l
cu două lanțuri, l-a dat pe el la doi ostași, poruncind să-l ducă pe Artemon
după dînsul, în cetatea Cezareei. Iar sfîntul, fiind legat și întorcîndu-se
către fiarele ce-i urmau lui, le-a zis: "Mergeți la Sisinie episcopul". Iar
ele s-au dus și au stat lîngă ușile ogrăzii bisericii și episcopul a întrebat
pe portar: "De unde au venit aceste animale?" Atunci cu porunca lui Dumnezeu,
un cerb luînd glas omenesc, a zis: "Robul lui Dumnezeu, Artemon este prins
de către răucredinciosul comit și l-au dus legat în Cezareea, iar pe noi ne-a
trimis la tine".
Episcopul s-a spăimîntat de grăirea cerbului și suspinînd
greu de prinderea lui Artemon, a chemat pe diaconul Filie și i-a zis: "O minune
nouă s-a făcut, că iată din aceste fiare pe care le vezi, un cerb a grăit
cu glas omenesc, spunînd, că robul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necuratul
comit și l-a dus în Cezareea legat. Și m-a cuprins spaimă de vorbirea omenească
a cerbului și jale grea pentru prinderea lui Artemon. Deci, ia cîteva prescuri
și du-te în Cezareea cu o slugă, ca să afli dacă sînt adevărate cele grăite
de cerb". Diaconul, luînd prescurile și o slugă, rugîndu-se, s-a dus.
Sosind în Cezareea, a aflat pe Sfîntul Artemon șezînd în temniță
și închinîndu-se lui, a zis: "Robule al lui Dumnezeu Cel de sus și păstor
al oilor cuvîntătoare, cum ne-ai lăsat și ai căzut în mîinile tiranului, căci
noi n-am știut? Ci una din fiarele sălbatice a vestit episcopului despre tine,
vorbind omenește; de aceea m-a trimis episcopul aici, să văd dacă sînt adevărate
cele grăite, pentru că greu se mîhnește pentru tine". Sfîntul Artemon a răspuns:
"Filie, slujitor al Domnului, dacă te duci, vestește stăpînului meu, sfîntului
episcop, că sînt prins la cazne pentru Hristos și șed în temniță. Deci, să
se roage pentru mine ca să pot birui izvodirile cele viclene ale călăului
urît de Hristos și să mă învrednicesc a fi părtaș cu Domnul meu, Iisus Hristos".
Apoi și-au dat sărutare unul altuia și s-au despărțit; diaconul s-a întors
la locul său, iar Artemon a rămas în lanțuri.
Venind diaconul la episcop și spunîndu-i cuvintele lui Artemon,
episcopul s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu grăind: "Doamne Iisuse Hristoase,
Cel ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei și pe cei trei tineri i-ai scos
din cuptorul cel înfocat a lui Nabucodonosor, izbăvește și pe robul tău Artemon
de vrăjmașul Patrichie și fă ca să biruiască toate scornirile de muncă ale
acestuia și îl numără în ceata sfinților mucenici".
Într-una din zile comitul Patrichie, făcînd cercetare în cetatea
Cezareei, a poruncit să aducă înaintea sa pe Sfîntul Artemon, presbiterul
Laodichiei și a zis către dînsul: "Bătrînule, spune-ne cum te numești!" El
a răspuns: "Mă numesc Artemon, rob al lui Hristos Dumnezeul meu". Comitul
zise: "Tu ești cel care ai sfărîmat chipul cel cioplit al marii zeițe?" Sfîntul
răspunse: "Eu sînt". Comitul zise: "Spune-mi, bătrînule, cum ai asuprit puterea
ei, cum n-ai cruțat chipul acela și cum nu te-ai temut de răsplătirea ei?
Iată ea fiind blîndă te-a lăsat să trăiești încă". Sfîntul Artemon răspunse:
"Și pe tine te voi asupri, rugîndu-mă Dumnezeului meu, și-ți voi birui tirania
ta! Iar pe idolul cel mort și mut cum n-aș fi putut să-l asupresc?". Comitul
zise: "Eu, auzind de numele tău, că te numești Artemon, socoteam că ești rob
al zeiței Artemida și mi se pare că, chiar aceea te-a lăsat să trăiești, pentru
că ești de un nume cu dînsa". Sfîntul răspunse: "Preanecuratule păgîn, fiu
al diavolului, întunecatule cu mintea, dacă voiești să auzi de numele meu,
înțelege că eu, fiind încă în pîntecele maicii mele, mi s-a dăruit acest nume
de la Dumnezeu". Comitul a zis: "Cinstește-ți bătrînețile, cruță-ți căruntețile
și jertfește marelui Asclipios, zeul acestei cetăți". Sfîntul răspunse: "Șaisprezece
ani am fost citeț, citind cărțile în biserica Dumnezeului meu; douăzeci și
opt de ani am fost diacon, citind Sfînta Evanghelie și treizeci și trei de
ani am împlinit în preoție, învățînd pe oameni și povățuindu-i la calea mîntuirii
cu ajutorul lui Hristos. Iar acum îmi poruncești să fiu asemenea ție și să
jertfesc diavolului ce este în idolul cel nesimțitor? Iată, vreau să văd pe
zeul tău și să-i cunosc puterea". Comitul zise: "Mare slavă și putere are
marele zeu Asclipios! Iar dacă cineva nu aduce tămîie cu rugăminte înaintea
capiștei lui, nu poate să intre înăuntru; căci erau niște balauri petrecători
în capiștea lui Asclipios și slujitorii le aduceau mîncăruri dulci odată pe
an". Sfîntul zise: "Să mergem în capiștea lui Asclipios și dacă nu mă va lăsa
să intru înăuntru, atunci îi voi aduce tămîie!"
Mergînd comitul și poporul cu sfîntul, apropiindu-se de capiștea
aceea, balaurii și mai ales necuratele duhuri dintr-înșii, nesuferind venirea
mucenicului și puterea lui Hristos ce era într-însul, scoteau șuierături înfricoșate
în capiște și tulburare, încît se clătina ca un copac de vînt, și văzînd aceea
popoarele și comitul, fugeau de frică. După aceea comitul a zis către sfînt:
"Vezi cît de mare este puterea lui Asclipios, căci pe nimeni nu lasă să intre
la dînsul fără tămîie?" Sfîntul zise: "Poruncește jertfitorului tău să-mi
deschidă capiștea, căci eu voi intra". Și a poruncit comitul să deschidă capiștea.
Iar slujitorul care se numea Vitalie a zis către comit: "Mă rog prealuminatei
stăpînirii tale, nu pot deschide fără tămîie și fără rugăminte; pentru că
este mare îngrozirea zeului Asclipios". Deci, luînd slujitorul tămîia, a adus-o
după obiceiul său și a deschis ușa cea încuiată, apoi a fugit îndată.
Atunci comitul, stînd departe, a zis către sfînt: "Bătrînule,
dacă poți să intri, intră". Iar sfîntul, apropiindu-se de ușă și făcînd semnul
Crucii, a intrat cu îndrăzneală și balaurii stăteau nemișcați. Sfîntul s-a
rugat către adevăratul Dumnezeu, zicînd: "Doamne Dumnezeul meu, Cel ce prin
robul Tău Daniil ai sfărmat pe idolul Baal din Babilon și ai ucis balaurul,
tu și acum, Doamne, prin mine păcătosul, cu puterea Ta dumnezeiască ucide
balaurii aceștia, ca să se preamărească numele Tău cel Sfînt". Apoi îngrozind
pe balauri ca să nu vatăme pe nimeni, le-a poruncit să-i urmeze și a ieșit
cu dînșii afară. Iar poporul și comitul, văzînd cum ieșiseră balaurii din
capiștea lui Asclipios, s-au spăimîntat și au început să fugă.
Sfîntul a strigat în urma lor: "De ce fugiți? Nu vă temeți!
Stați și vedeți cum, cu puterea Dumnezeului meu Cel adevărat, balaurii aceștia
vor muri înaintea ochilor voștri!" Și suflînd asupra lor, îndată i-a lăsat
morți, pentru că s-au risipit înaintea picioarelor lui, fiind loviți ca de
un tunet. Atunci Sfîntul Artemon a grăit către comit: "Vezi, Patrichie, pe
zeii cei cinstiți de voi, cum au murit prin puterea lui Dumnezeu și Tatăl
Domnului nostru Iisus Hristos?" Iar comitul și tot poporul s-au înspăimîntat,
văzînd pe balauri uciși fără fier, între care era unul foarte mare, avînd
cinci coți grosime, iar în lungime douăzeci și cinci de coți.
Văzînd aceasta Vitalie slujitorul, și-a ridicat glasul și
a zis: "Mare este Dumnezeul creștinilor și mare este puterea acestui bărbat!
Căci prin suflarea gurii a ucis pe acești balauri" Și, căzînd la picioarele
sfîntului, grăia: "Robule al Dumnezeului Celui de sus, nu mă depărta de tine,
ci mă rog ție, însemnează-mă cu puterea Dumnezeului tău, ca să fiu desăvîrșit,
oaie a turmei tale. Pentru că pînă acum am fost în înșelăciune, uitîndu-mă
la idoli și la acești balauri, iar acum cunosc pe Dumnezeul cel adevărat!"
Iar păgînul comit, avînd ochii sufletești orbiți, deși vedea o minune ca aceea,
însă n-a voit să cunoască adevărul prin puterea dumnezeiască, ci socotea că
Artemon prin vrăji a ucis balaurii.
Nesuferind rușinea și umplîndu-se de mînie pentru a sa rușinare
și pentru pierderea balaurilor, a poruncit ca iarăși să piardă pe sfîntul
mucenic și să-l supună la întrebare înaintea nedreptei sale judecăți. Și a
zis cu mînie către sfîntul: "Așa mă jur pe zeița cea mare Artemida și pe luminatul
Apolon, că de nu vei spune cu ce putere ai ucis balaurii cei mari, în bucăți
te voi sfărîma". Răspuns-a mucenicul: "Cu puterea lui Hristos și cu ajutorul
Sfîntului Arhanghel Rafail, trimis de Dumnezeu, am ucis pe balaurii voștri".
Zis-a comitul: "Oare poate Cel răstignit de neamul jidovesc, să aibă o putere
ca aceasta?" Zis-a sfîntul: "O, întunecatule cu răutatea, învechitule în răutăți
și moștenitorule al iadului, ai auzit și încă auzi, că prin puterea Dumnezeului
meu, au murit fiarele voastre". Atunci comitul, umplîndu-se de mînie, a ars
o tigaie unde a pus pe sfîntul mucenic, încă și țepi de fier a ars și a poruncit
ca să-l împungă și cu alte fiare ascuțite să-i taie mădularele trupului. Și
zicea către dînsul: "Vezi, nesupusule bătrîn, cum piere trupul tău în munci?"
Iar pătimitorul, căutînd la cer, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, nu lăsa
pe necuratul comit să rîdă de mine robul Tău; căci știi, că pentru Tine pătimesc
astfel. Ci dă-mi răbdare pînă în sfîrșit, să se rușineze vrăjmașul meu. Ascultă,
Dumnezeule, rugăciunea robului Tău și ia în urechi ruga mea, Doamne Savaot.
Pentru că Tu ai făcut cerul și pămîntul și toate cele ce sînt minunate sub
cer. Tu ești Domn al tuturor și nu este cel ce poate să se împotrivească Ție.
Deci cu mila Ta mîntuiește-mă, Doamne. Tu ai sfințit pe pruncul Tău, Abel,
cel fără de răutate și junghiat fără vină. Tu ai îndreptat și la înălțime
ai rînduit pe plăcutul Tău Enoh. Tu ai păzit în corabie pe Noe și ai înălțat
pentru binecuvîntare pe arhiereul Melchisedec. Pentru jertfă ai preamărit
pe Avraam, ai înmulțit neamul lui Iacov prin nașterea de fii, ai scos din
focul Sodomei pe Lot și ai fericit prin răbdare pe Iov. Cu al Tău ajutor Iosif
a biruit patimile trupești, s-a preamărit Moise, robul Tău, asupra vrăjmașilor
și toți cei îndreptați prin Tine, Te laudă pe Tine Dumnezeul Cel preamărit.
Acum și eu, robul Tău, mă rog Ție, Doamne, miluiește-mă pe mine cu mila Ta
și ajută-mă cu puterea Ta".
Astfel rugîndu-se sfîntul, iată cerbul care grăise în Laodiceia
cu glas omenesc către episcop, a intrat în Cezareea și trecînd prin mijlocul
poporului în acea priveliște, a căzut înaintea sfîntului mucenic Artemon și-i
lingea picioarele cele sfințite. Apoi, stînd înaintea comitului, prin dumnezeiasca
poruncă pentru mustrarea și înfruntarea păgînilor, iarăși luînd glas omenesc,
a început a zice: "O, comitule, răucredinciosule, cunoaște că nimic nu este
care să fie cu neputință la Dumnezeu și puternic este și celor necuvîn-tătoare
să le dea grai omenesc spre arătarea dumnezeieștii Sale puteri. Deci să știi
că robul lui Dumnezeu, Artemon, degrab se va libera, iar tu de două păsări
cerești vei fi răpit și vei fi aruncat într-o căldare clocotită, pentru că
pe Dumnezeu, pe care L-ai mărturisit și ai crezut într-Însul, de Acela te-ai
lepădat și pe omul cel drept, fără omenie îl muncești".
Iar necuratul comit, fiind dat în vileag și mustrat de dobitocul
cel sălbatic, dar socotind aceea vrajă, s-a mîniat foarte și a poruncit ostașilor
să ucidă cerbul acela. Și unul din ostași, luînd o suliță, s-a pornit să ucidă
pe cerb; dar cerbul a sărit, iar sulița a lovit pe stolnicul comitului și
l-a străpuns, iar cel însulițat, îndată în acel loc și-a dat sufletul. Acest
lucru văzîndul comitul, i-a fost jale de stolnicul său și, sculîndu-se de
pe divan, s-a dus la casa sa, iar pe mucenic a poruncit să-l arunce iar în
temniță.
A doua zi, a poruncit comitul să gătească o căldare mare,
s-o umple cu smoală și s-o fiarbă, vrînd ca să arunce într-însa pe mucenic
cu capul în jos. Și făcîndu-se aceasta, slujitorii au mers să-i spună de fierberea
căldării cu smoală; iar comitul, vrînd cu ochii săi să vadă căldarea aceea,
a încălecat pe cal și s-a dus spre căldare. Iar după ce s-a apropiat, s-au
pogorît din cer doi îngeri ca doi vulturi și, apucînd de pe cal pe comit,
l-au aruncat în smoala care fierbea în căldare și s-a topit, încît nici oasele
nu i-au mai rămas.
Atunci ostașii și tot poporul, văzînd aceasta, s-au înspăimîntat
și au fugit, iar sfîntul, fiind scos din căldare, a rămas singur la un loc,
și stînd, slăvea pe Dumnezeu. Deci, plecîndu-și genunchii, s-a rugat și a
izvorît din locul acela izvor de apă. Apoi, venind Vitalie, slujitorul idolesc
și alți mulți, au fost învățați și s-au botezat de sfîntul. Iar în noaptea
aceea, a venit un glas de sus, zicînd către mucenic: "Ieși din cetatea aceasta
și vino în Asia, în locul ce se numește Vuli, care este lîngă mare. Acolo
vei afla pe Alexandru și pe Pironia, maica aceluia, și vei curăți împreună
cu dînșii pe mulți de diavoli și de felurite boli și mulți luminîndu-se prin
tine, vor preamări pe Dumnezeu".
A doua zi, s-au adunat la Sfîntul Artemon toți cei nou-luminați
prin botez. Iar el, luînd pîinea dumnezeieștilor Taine, a frînt-o în bucăți
și amestecînd-o în paharul sfînt, le-a dat, zicînd: "Această pîine este Trupul
lui Hristos și acest vin este Sîngele lui Hristos, cel vărsat pentru sufletele
voastre! Deci, păziți-vă, fiilor, ca nici unul din voi să nu vă despărțiți
de dragostea lui Hristos, ci stați neclintiți în credință; căci mie mi s-a
poruncit să mă duc în Asia".
Auzind episcopul Cezareei toate cele despre Sfîntul Mucenic
Artemon, că mulți au fost botezați de el și că învață pe popor cuvîntul adevărului,
a mers la dînsul cu credincioșii care erau cu el și sărutînd pe sfînt și făcînd
rugăciune, au însemnat locul acela cu un semn, pe care a pătimit Sfîntul Mucenic
Artemon și după aceea a zidit pe el o biserică. Iar din mucenicii cei botezați,
pe unii i-a sfințit preoți, pe alții diaconi, iar pe Vitalie l-a pus episcop;
căruia i-a și încredințat părțile Palestinei. Iar Sfîntul Mucenic Artemon,
sărutînd pe episcop și pe popor, a ieșit spre partea Asiei hotărîtă lui. Dar
pe cale fiind răpit de înger, a fost dus la locul unde a fost trimis; acolo
a făcut minuni mari cu puterea lui Dumnezeu, căci pe mulți i-a luminat și
i-a adus la Dumnezeu.
După aceea prinzîndu-l cei necredincioși, i-au tăiat capul
și astfel s-a dus la veșnicele locașuri, ca să ia cununa cinstitei slave de
la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh se
cuvine slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|