Pătimirea Sfîntului Mucenic Martin Mărturisitorul, Papă al Romei
(14 aprilie)
După sfîrșitul lui Teodor papă al Romei, a luat scaunul Bisericii
Romei fericitul Martin, cu glăsuită alegere a tuturor. În acea vreme la răsărit
împărățea peste greci, Consta, fiul lui Constantin și nepotul lui Eraclie
împăratul. Dar în acei ani împărații grecești stăpîneau și Roma cea veche,
iar rudele stăpîneau părțile Apusului și se înmulțea atunci la Răsărit eresul
monoteliților, adică al celor ce mărturisesc că numai o voie este în Hristos
Domnul nostru. Iar eresul acela ieșise din eresul ce fusese mai înainte al
lui Evtihie, care zicea că numai o fire este în Hristos, împotriva mărturisirii
ortodoxe, care întărește a crede că în Domnul nostru Dumnezeu Cel întrupat
sînt două firi, precum și două voințe și lucrări, fiind deosebită fiecare
fire, însă într-o singură persoană a lui Hristos. Pentru că nu în două persoane
despărțite este Hristos Dumnezeu, ci în doimea firilor este cunoscut cu neamestecare.
Și a început acel eres prin Chir, patriarhul Alexandriei și
Serghie al Constantinopolului, învoindu-se la aceasta și împăratul Eraclie,
unchiul împăratului Constantin. După Serghie a fost patriarh în Constantinopol,
Piros, tot eretic monotelit, apoi Pavel, de același eres. După îndemnarea
acelui Pavel, împăratul Consta a scris o cărticică plină de eresul monoteliților,
numind-o "tipos" și a trimis-o pretutindeni, poruncind ca astfel să se creadă.
Deci, mulți din cei dreptcredincioși, care nu se învoiau cu eresul acela,
se împotriveau nedreptei porunci împărătești, suferind prigoniri, bătăi, chinuri
și morți. Unul ca acesta a fost Cuviosul Maxim Mărturisitorul, precum se scrie
în viața lui pe larg. La preasfințitul papă Martin, care a luat scaunul patriarhiei
Romei celei vechi, împăratul a trimis îndată acea cărticică a sa cu socoteală
ereti-cească și cu credința cea rea, dorind ca noul papă Martin să primească
acea credință și să se întărească sobornicește. Iar Fericitul Martin lepăda
acea rea credință, zicînd: "Chiar dacă toată lumea ar voi să primească această
nouă învățătură, potrivnică celei drepte, eu nu o voi primi, nici mă voi depărta
de evanghelica și apostolica învățătură și de la așezămintele Sfinților Părinți,
măcar de voi pătimi și moartea". Și a trimis la Pavel patriarhul Constantinopolului
bărbați cinstiți din rînduiala bisericească cu o scrisoare, prin care îl ruga
și-l sfătuia să nu se facă împerechere în unirea bisericească, nici să semene
neghine eretice în mijlocul grîului credinței dreptcredincioase; și să sfătuiască
pe împăratul, să înceteze de la o socoteală ca aceea potrivnică Bisericii.
Iar patriarhul Pavel, nu numai că nu a ascultat pe Fericitul Papă Martin;
dar și pe trimișii lui i-a surghiunit cu necinste și cu bătăi în țări îndepărtate.
Atunci preasfințitul Papă, cu sfatul Cuviosului Maxim Hriso-politeanul,
care era în acea vreme în Roma, a adunat sobor local, chemînd pe episcopii
Apusului, în număr de 105; și punîndu-le înainte rătăcirea lui Chir, a lui
Serghie, a lui Piros și a lui Pavel împreună cu împărăteasca scrisoare, care
se numea "tipos", le-au dat anatemei; și a scris către toți credincioșii,
care erau în toată lumea, întărindu-i în dreapta credință, arătîndu-le ereticeasca
vătămare și poruncindu-le să se ferească cu strășnicie de ea.
Auzind de aceasta împăratul Consta, s-a umplut de mînie și
de mare tulburare, încît a trimis la Roma pe un oarecare voievod al său, cu
numele Olimpie, ca să prindă pe Sfîntul Martin Papă. Iar cînd a sosit Olimpie
la Roma, a apucat soborul din acel loc; și văzînd mulțimea episcopilor și
a poporului ce se adunase, iar cetatea plină de duhovnicească și mirenească
rînduială, n-a mai îndrăznit să prindă pe papa la arătare, ci a învățat pe
unul din ostași, să-l ucidă în biserică. Și intrînd acel ostaș în biserică,
avînd ascunsă pe sub haine o sabie ascuțită, s-a apropiat de papă, ca să-l
străpungă deodată. Dar a orbit îndată, pentru că Domnul, Care nu lasă toiagul
păcătoșilor peste soarta drepților, n-a lăsat pe ucigaș să-și ridice mîna
de călău asupra credinciosului său rob.
Văzînd Olimpie că Domnul păzește pe slujitorul Său, a lăsat
pe Papa Martin și s-a dus în Silicia împotriva saracinilor și a murit acolo.
Iar împăratul, fiind îndemnat de Pavel Patriarhul, a trimis la Roma pe voievodul
Teodor, care se numea Caliop, ca să piardă pe Papa Martin, aruncînd asupra
lui niște pricini mincinoase, zicînd că s-ar fi înțeles cu saracinii, îndemnîndu-i
asupra împărăției grecești și că voiește să se scoale cu război împotriva
împăratului, ca și cum n-ar fi păzit credința cea dată de la părinți și că
ar fi hulit și pe Preacurata Maica lui Dumnezeu.
Ajungînd trimisul împăratului la Roma, punea învinuirile acelea
asupra Papei înaintea tuturor. Iar Fericitul Martin Papă, nefiind vinovat
de nici o învinuire din acelea, se dezvinovățea de clevetirile cele nedrepte,
zicînd: "Cu saracinii n-am avut niciodată vreo înțelegere, numai că am trimis
milostenie fraților celor dreptcredincioși, care petrec în mijlocul saracinilor
în sărăcie și în nevoi. Iar pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, dacă nu o cinstește
cineva, nu o mărturisește și nu i se închină ei, blestemat să fie acela, în
veacul de acum și în cel viitor. Și sfînta credință cea dată de la Sfinții
Apostoli și de la purtătorii de Dumnezeu părinți, nu noi, ci cei ce înțeleg
cele potrivnice, n-o păzesc cu dreptate".
Dar trimisul împăratului, neascultînd îndreptările papei,
îl găsea vinovat în toate, adăugînd la sfîrșit și aceasta, că nu după pravilă
s-ar fi suit pe scaun. Apoi, într-o noapte, neștiind nimeni, cu putere ostășească
a prins pe papa, l-a dus la liman și punîndu-l într-o corabie, l-a trimis
departe pe mare, printre insulele ce se numeau Ciclade. Și la una din insulele
acelea, care se numea Naxia, a fost ținut sfîntul un an întreg, chinuindu-se
cu foamea și cu cele ce nu-i ajungeau pentru trebuință. Iar cînd i se aducea
ceva de la iubitorii de Dumnezeu ai acelei țări, cărora li se făcea milă de
papa cel izgonit, apucau străjerii înainte și o luau cu sila, de la cei ce
aduceau și, ocărîndu-i, le zicea: "Dacă cineva va voi să-l iubească și să-i
fie milă de dînsul, acela este vrăjmaș patriei. Căci izgonitul acesta este
eretic, potrivnic lui Dumnezeu și răsturnător a toată împărăția grecească".
Și străjerii aceia făceau mult necaz sfîntului, batjocorindu-l și ocărîndu-l.
Și slăbea sfîntul cu puterea trupească, pe de o parte cu chinurile și neajunsurile
cele din toate zilele, iar pe de altă parte de boala de care era cuprins.
Dar nu slăbea și cu mărimea sufletului, ci răbda cu mulțumire toate pentru
Dumnezeu. După aceea l-au dus în Bizanț.
Ajungînd corabia în Bizanț pe o vreme senină și sosind de
dimineață la limanul ce se numea al lui Eftimie, aproape de Arhandia, veneau
la sfîntul, care era foarte bolnav, diferiți oameni fără de omenie, trimiși
anume de la palatele împărătești și de la patriarhie, să necinstească cu vorbe
grele și cu defăimări pe cel atît de cinstit arhiereu al lui Dumnezeu. Deci
răbda aceasta sfîntul de dimineața pînă seara. Apoi, apunînd soarele, a venit
un oarecare Notarie, cu numele Sagoliv, cu mulți ostași și, luînd pe sfîntul
din corabie, l-au pus pe o pîrghie, neputînd nicidecum să meargă de boală,
și l-au dus într-o curte oarecare ce se numea Prandiaria. Acolo l-au închis
într-o cămară întunecoasă și strîmtă și îl străjuiau cu tărie, păzindu-l să
nu știe de dînsul nimeni din cetate că este acolo. Și a petrecut sfîntul în
acea închisoare nouăzeci și trei de zile, neputînd către nimeni să vorbească.
După aceea l-au dus de acolo în casa sachelarului și adunîndu-se
acolo senatorii, pe cînd îl duceau pe pîrghie la dînșii, un oarecare senator
mai mare a strigat la dînsul poruncindu-i să se scoale, dar slujitorii care-l
duceau, i-au spus că nu poate să stea, deoarece este bolnav. Însă el îi poruncea
cu mînie ca și bolnav să stea în picioare, înaintea lor; dar el neputînd să
stea, a poruncit să-l sprijinească. Deci, s-a sculat sfîntul și a stat în
mijloc, sprijinindu-se de alții. Mai erau acolo și mulți martori mincinoși,
pregătiți anume pentru aceea și mai înainte învățați, care aduceau asupra
lui cele pomenite mai sus și alte feluri de pricini nedrepte și mincinoase
și mărturiseau, jurîndu-se pe Sfînta Evanghelie. Și fiindcă Fericitul Martin
nu știa să vorbească grecește, voind să se îndrepteze prin tălmaciul său,
nu-l asculta și nici nu-l lăsa a vorbi ceva, ocărîndu-l cu cuvinte necinstite.
Atunci prea sfîntul Papa a grăit către dînșii: "Știe Domnul că îmi veți face
mare bine, dacă mă veți ucide mai degrabă cu orice fel de moarte".
După aceasta sfîntul a fost dus la un loc oarecare înalt,
de priveliște, unde tot poporul obișnuia a se aduna, și acolo, neputînd să
stea, îl țineau sprijinit. Iar împăratul privea spre dînsul pe ascuns din
oarecare case înalte. Și mergînd Sachelarie de la împăratul, cu groază a zis
către sfîntul: "Vezi, că de vreme ce ai lăsat pe Dumnezeu și Dumnezeu te-a
lăsat pe tine!" Zicînd aceasta, a poruncit poporului ca să blesteme pe Fericitul
Martin și striga poporul cu glas mare: "Anatema să fie Papa Martin!" Iar cei
ce știau că nu este cu nici un lucru vinovat Papa Martin, aceia cu fața mîhnită
și cu ochii plini de lacrimi ieșeau de la acea priveliște.
După aceea a zis Sachelarie către mai marele curții: "Ia-l
pe acesta și să-l zdrobești, căci nu este vrednic să mai trăiască". Și îndată,
luînd pe sfîntul, au dezbrăcat de pe el haina de deasupra, iar pe cea de dedesubt
au rupt-o de sus pînă jos și i-au pus fiare grele pe grumaz și pe tot trupul
și de acolo îl duceau prin cetate la divan și o sabie era dusă înainte, ca
să-l taie. Iar din popor unii îl batjocoreau, îl ocărau, îl defăimau și clătinînd
capul, ziceau: "Unde este Dumnezeul lui? Unde este învățătura credinței lui?"
Iar alții plîngeau și se tînguiau, văzînd o necinstire ca aceea și chinuire
făcută pentru nevinovăție, unui atît de mare arhiereu al lui Dumnezeu. Iar
cuviosul suferea îndoită pătimire: pe de o parte cu trupul de boală, de legăturile
cele grele și de mîinile călăilor, care cu nemilostivire îl trăgeau; iar pe
de alta cu sufletul, de ocările cele fără de cinste, răbdînd rușine și durere.
Fiind dus la divan, l-au aruncat în temniță, între făcătorii
de rele și între tîlhari, tîrîndu-l pe jos legat, pe trepte multe, pe care
sfîntul căzînd și lovindu-se, s-a rănit pe tot trupul pînă la vărsare de sînge.
După cîteva ceasuri, l-au mutat într-o altă temniță, care se chema a lui Diomid,
unde, de dureri și de răceala mare, căci era luna lui ianuarie, era aproape
de moarte. Dar femeia străjerului temniței milostivindu-se de sfîntul, a mers
în taină în temniță la sfîntul legat. Luîndu-l de acolo, i-a bandajat rănile
și l-a pus pe patul său și l-a îmbrăcat cu haine și a zăcut sfîntul pînă seara
fără de glas, ca un mort. Iar după ce s-a făcut seară tîrziu, Grigorie, mai
marele famenilor împărătești, a trimis pe vătaful casei sale, cu puține mîncări
la Sfîntul Martin, zicîndu-i: "Nu slăbi de tristețe, căci nădăjduiesc la Dumnezeu,
că nu vei muri!"
Aceasta auzind Cuviosul Martin, a suspinat din inimă, pentru
că nu i-a fost bine primit acel cuvînt, căci dorea să moară într-a sa pătimire
pentru dreapta credință; și îndată a luat de pe dînsul obezile cele de fier.
Iar a doua zi, împăratul s-a dus să cerceteze pe Patriarhul Pavel, care, fiind
bolnav, era aproape de moarte și i-a spus toate cele despre Papa Martin. Iar
Pavel greu suspinînd și întorcîndu-se spre perete, a zis: "Vai mie și aceasta
s-a adăugat la osîndirea mea!" Și l-a întrebat împăratul: "Pentru ce grăiești
astfel?" Patriarhul a răspuns: "Au doar puțină tiranie este aceasta stăpîne,
ca să pătimească papa unele ca acestea?" Și cu jurămînt sfătuia pe împăratul,
ca să înceteze a mai face rău mai mult papei.
După opt zile, patriarhul Pavel murind, Demosten notarul,
a fost trimis de împărat cu alți bărbați vestiți, în temnița lui Diomid, la
Sfîntul Martin. Aceia intrînd, i-au zis: "Stăpînul nostru, împăratul, se miră
în ce slavă mare erai și la cîtă necinste ai ajuns! Iar pentru necinstirea
ta nimeni nu este vinovat, decît numai tu singur". Iar preasfințitul papă,
nerăspunzîndu-le nimic, ci ridicîndu-și spre Dumnezeu ochii, a zis: "Slavă
și mulțumită Împăratului Celui fără de moarte!" Și întrebau pe Sfîntul Martin
despre Pir, care a fost mai înainte patriarh, dacă de voia sa a fost în Roma
și a făcut lepădarea de credința a monoteliților și dacă Teodor cel ce a fost
mai înainte papă, l-a primit pe el. Iar Sfîntul Martin le-a spus toate cele
despre Pir amănunțit; că, mergînd de bună voie la Roma, a dat pe hîrtie lepădarea
sa de nedreapta credință, deși după aceea s-a întors iarăși la cea dintîi
rea credință a monoteliților; și că Papa Teodor a fost primit cu cinste ca
un episcop și îndestulat cu toate cele de trebuință. Iar la sfîrșit, sfîntul
a spus și aceasta către ei: "Iată în mîinile voastre sînt, faceți cu mine
ce voiți, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să știți cu întemeiere, că de mă
veți sfărîma în bucăți, nu mă voi împărtăși cu cei rău credincioși, cît timp
vor sta în credința cea rea. Încercați cu lucrul și veți vedea ce fel este
darul lui Dumnezeu în robii Lui".
Acestea auzindu-le trimișii, s-au întors la împărat, minunîndu-se
de astfel de mărime de suflet și de neînfricata inimă a sfîntului, care nu
se înfricoșa de chinuri și de moarte. Și petrecînd sfîntul în temnița lui
Diomid optzeci și cinci de zile, Sagoliv notarul a mers la sfîntul, zicînd:
"Poruncit îmi este, să te iau de aici în casa mea, iar după aceea te voi trimite
undeva". Iar sfîntul îl întreba, unde va fi trimis și în care loc, dar acela
nu voia să-i spună. Cuviosul a zis: "Lăsați-mă să fiu aici pînă în ceasul
acela, în care voiți să mă trimiteți unde voiți". Și s-a dus notarul. Apoi
apunînd soarele, Fericitul Martin Papa a zis către ai lui împreună legați:
"Apropiați-vă, fraților, și să dăm cea mai de pe urmă sărutare unul altuia,
căci îndată va veni cel ce o să mă ia de aici". Deci, s-au sărutat cu durere
în inimă. Iar sfîntul cu fața veselă le-a zis: "Nu plîngeți, ci mai bine bucurați-vă
împreună cu mine, care mă bucur; căci mă duc în surghiun pentru dreapta credință!"
După aceea iarăși a mers notarul cel sus-pomenit și luînd
pe sfîntul, l-a dus; și toți cei ce erau în temniță, se tînguiau fără de mîngîiere
pentru despărțirea lui de ei. Sfîntul a fost pus în corabie și trimis în surghiun
la Herson, unde, fiind chinuit cu foamea, cu strîmtorarea și cu tot felul
de lipsuri, după doi ani s-a dus către Domnul. Iar sfîntul lui trup a fost
îngropat afară din cetatea Hersonului, în biserica Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, care se numea a Vlahernei. Mormîntul lui era slăvit, de vreme
ce multe feluri de tămăduiri se dădeau bolnavilor, cu rugăciunile lui cele
sfinte și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl
și cu Sfîntul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|