Pomenirea Sfintei Mucenițe Tomaida
(14 aprilie)
Această Sfîntă Muceniță Tomaida, a fost născută în Alexandria
de părinți dreptcredincioși și a fost crescută de dînșii în învățătură și
în bune obiceiuri. Iar după ce a ajuns la vîrsta de 15 ani, părinții ei au
măritat-o cu legiuită nuntă, după un oarecare tînăr creștin. Și viețuia Tomaida
cea tînără în casa bărbatului ei cu cinste, avînd laudă pentru întreaga înțelepciune,
blîndețe, bunătate și pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind în
aceeași casă cu socrul său. Acela, prin a satanei lucrare, gîndea cu vicleșug
asupra nurorii sale, ispitit de frumusețea ei și aprinzîndu-se cu poftă trupească
spre dînsa, căuta timp ca să facă cu dînsa păcat, dar nu afla, decît numai
în toate zilele o momea prin oarecare îmbunări și adeseori o săruta. Dar tînăra
Tomaida, fiind întreagă la minte, nu i-a cunoscut sărutarea lui cea înșelătoare
și gîndul cel viclean, ci socotea că din dragoste părintească o face aceasta
și se rușina de el ca de un tată.
Bărbatul ei era vînător de pește și într-o noapte, venind
alți vînători, l-au luat să vîneze pește; iar după plecarea tînărului din
casă, s-a sculat tatăl lui și a început a o sili pe nora sa spre păcat. Iar
ea deodată înspăimîntîndu-se, ca de o răutate neașteptată, a început a se
împotrivi bătrînului celui fără de rușine și-i zicea: "Ce faci tată? Fă-ți
semnul Crucii pe fața ta și te du, că diavolesc este lucrul acesta".
Dar bătrînul nu se depărta, silind-o cu cuvinte fără de rușine,
dar ea fiind înțeleaptă și plină de frica lui Dumnezeu, se apăra de el, rugîndu-l
și sfătuind pe socrul său ca să înceteze de la o fărădelege și necurată poftă
ca aceea. Ci pe cît ea se apăra, pe atît o silea mai tare, arzînd ca o văpaie
de păcatul poftirii spre dînsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spînzurată
și bătrînul ajungînd cu mîna la sabia aceea și scoțînd-o din teacă, a început
a o înfricoșa, zicîndu-i: "De nu mă vei asculta, iată, cu această sabie îți
voi tăia capul". Iar tînăra i-a răspuns: "Chiar și bucăți de mă vei tăia,
nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege". Atunci bătrînul, umplîndu-se
de mare mînie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, și a ucis-o,
tăind-o în două. Iar ea și-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, voind
mai bine să moară, decît să mînie pe Dumnezeu cu o fărădelege ca aceea și
să-și întineze trupul și patul bărbatului său. Iar pe ucigașul acela îndată
l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că el, fiind orbit cu sufletul, a
orbit și cu ochii și, aruncînd sabia, căuta ușile, vrînd să iasă afară din
casă și să fugă fără de știre; dar neputînd să le afle, multă vreme s-a ostenit
pipăind pereții și căutînd ușile, însă neaflîdu-le a rămas acolo.
Apoi venind alți vînători și bătînd în ușă, strigau pe fiul
lui la lucru, iar tatăl a răspuns: "Fiul meu s-a dus la vînarea peștelui,
arătați-mi ușile casei mele, deoarece nu pot să le aflu". Aceia, deschizînd,
au intrat și au găsit pe bătrîn avînd mîinile și hainele pline de sînge și
pipăind pereții; iar pe femeia cea moartă zăcînd la pămînt, tăiată în două
și tăvălindu-se în sîngele său. Aceasta văzînd-o s-au înspăimîntat și întrebau
ce este aceasta și cine a făcut uciderea. Iar bătrînul și-a mărturisit păcatul
său și-i ruga să-l ducă la divan și să-l dea judecății celei după lege, ca
să-și ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.
Deci, întorcîndu-se bărbatul de la vînarea peștelui și văzînd
ceea ce se făcuse, s-a umplut de negrăită jale și rușine. El se tînguia pentru
soția sa cea atît de înțeleaptă și se rușina de tatăl său cel atît de fărădelege;
căci netemîndu-se nici de Dumnezeu, nici de căruntețile sale rușinîndu-se,
a făcut unele ca acestea. Deci, a dat pe bătrîn judecății, de și-a luat pedeapsa
prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat mulțime de popor din cetatea
Alexandriei, mirîndu-se de un lucru nemaipomenit și înfricoșat ca acesta și
fericind întreaga înțelepciune a ei cu laude.
S-a întîmplat în acel timp, că era acolo Cuviosul Părinte
Daniil Schiteanul. Acela a zis către ucenicul său: "Fiule, să mergem să vedem
moaștele sfintei celei tinere". Și, ducîndu-se, le-au văzut; iar după aceea
s-au întors în mănăstirea care se numea Octodecat, adică a optsprezecea și
au întîmpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste și cu dragoste, iar părintele
le-a spus despre pătimirea Sfintei Tomaida, zicîndu-le: "Duceți-vă și aduceți
aici cinstitele ei moaște, pentru că nu se cade, ca trupul ei să se pună cu
oamenii cei mireni, ci cu sfinții părinți". Dar unii din frați au început
a cîrti nevrînd ca trupul cel femeiesc să-l pună alături cu sfinții părinți.
Iar cuviosul le-a răspuns: "Acea tînără pe care nu voiți să o aduceți aici,
îmi este maică și mie și vouă, deoarece pentru întreaga ei înțelepciune a
murit". Atunci monahii nemaiîndrăznind a se împotrivi Sfîntului Părinte Daniil,
s-au dus și au luat acel trup și l-au îngropat cu cinste în gropnița mănăstirii
cu sfinții părinți.
După aceasta, sărutînd cuviosul pe toți părinții, s-a dus
cu ucenicul la schitul său. Și s-a întîmplat, că un oarecare frate să fie
chinuit foarte rău de diavolul desfrînării și, mergînd la Cuviosul Daniil
și-a mărturisit trupeasca patimă cea mare. Zis-a lui cuviosul: "Mergi la Mănăstirea
Octodecatului și întrînd în gropnița sfinților părinți, roagă-te, zicînd:
"Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Tomaida, ajută-mă și mă izbăvește
de păcatul desfrînării!" Apoi nădăjduiește spre Dumnezeu, că te vei libera
de ispita diavolească".
Iar fratele, luînd porunca părintelui, s-a dus acolo și a
făcut precum i se poruncise lui, iar de atunci i-a încetat războiul trupului.
Și întorcîndu-se la schit, a căzut la picioarele Cuviosului Părinte Daniil,
zicînd: "Cu rugăciunile Sfintei Mucenițe Tomaida și cu ale tale, părinte,
m-a liberat Dumnezeu de păcatul desfrînării". Și l-a întrebat starețul cum
s-a liberat, iar fratele a zis: "Numai două-sprezece rugăciuni am făcut și
din candela ce era la mormîntul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn și am
pus capul pe mormîntul ei, unde am adormit. Și, iată, mi s-a arătat o tînără
luminoasă, adică Sfînta Muceniță Tomaida și mi-a zis: "Părinte, părinte, primește
binecuvîntarea aceasta și mergi cu pace la chilia ta". Iar eu, luînd binecuvîntare,
m-am deșteptat din somn și m-am simțit desăvîrșit liber de patimile trupești.
Însă nu știu ce era binecuvîntarea aceea care mi-a dat-o în somn sfînta, decît
numai am cunoscut liberare de patimi".
Și a zis Cuviosul Daniil: "O îndrăzneală ca aceasta au la
Dumnezeu, toți cei ce se nevoiesc pentru întreaga înțelepciune". Deci a petrecut
după aceea fratele acela neavînd nici o supărare trupească și slăvea pe Dumnezeu,
dar preamărea și pe Sfînta Muceniță Tomaida, tămăduitoarea patimilor sale.
Și făceau aceasta și alții, cîți se tulburau de niște patimi ca acelea. Căci
alergau la mormîntul sfintei și cîștigau ușurare și liberare de războaiele
trupești cu sfintele ei rugăciuni. Și așa slăveau prin Sfînta Tomaida, pe
Hristos Domnul Cel preamărit, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt,
se cuvine toată cinstea și închinăciunea în veci. Amin.
***
În patericul Romanilor, în 14 Aprilie, se vorbește de această
sfîntă astfel: În Alexandria, Sfînta fecioară Muceniță Tomaida, deși a avut
bărbat, însă la rînduiala mucenicilor se socotește fără de nici o îndoială,
nu atît pentru aceea că era foarte tînără și demult și-a adus fecioria în
însoțire cu curățenia, cît pentru aceasta, că pentru curățenie a pătimit și
vrednică s-a arătat a fi numărată înaintea Domnului împreună cu cetele fecioarelor
celor curate. Iar Mineiul cel mare o numește pe ea cuvioasă muceniță, dar
acel titlu de cuvioasă muceniță, se cuvine numai la monahiile care pătimesc
pentru Hristos. Cu toate că Sfînta Tomaida nu era monahie cu rînduiala, însă
a arătat monahicească faptă bună, pentru întreaga înțelepciune, pătimind pînă
la sînge. Drept aceea și în gropnița monahicească între cuvioșii părinți,
fericitul Părinte Daniil Schiteanul nu s-a îndoit a o pune pe ea. Deci, cu
vrednicie s-a cinstit cu titlul de cuvioasă muceniță în Minei.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|