Pătimirea Sfintelor Mucenițe și surori Agapia, Hionia și Irina
(16 aprilie)
Zăbovind împăratul Dioclețian în Acvilinia, cetatea Italiei,
i s-a dat de știre de la Roma, cum că toate temnițele Romei sînt pline de
creștini care, deși pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul
lor, ci toți îl au de învățător pe Hrisogon și-l ascultă, ținîndu-se de învățătura
lui. Deci, Dioclețian a poruncit ca pe toți creștinii să-i dea la moarte,
iar pe Hrisogon să-l aducă la dînsul spre cercetare.
Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat
din Roma în Acvilinia, la împăratul Dioclețian, Sfînta Anastasia, vindecătoarea
de răni, îi urma de departe, ca unui învățător al său. Deci, cercetîndu-se
de către împărat mucenicul lui Hristos și nesupunîndu-se păgîneștii porunci
a împăratului, l-a condamnat la moarte și i-a tăiat capul afară din cetate,
departe, la un loc pustiu. Și se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind
aruncat spre mîncare fiarelor și păsărilor.
Nu departe de acel loc era locuința unui oarecare preot cu
numele Zoil, bărbat creștin și sfînt și aproape de el își aveau locuința aceste
trei fecioare surori după trup și după duh: Agapia, Hionia și Irina. Acel
preot, prin descoperire dumnezeiască, aflînd de trupul Mucenicului Hrisogon,
l-a luat pe el împreună cu capul și, punîndu-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns
în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfîntul Hrisogon,
zicîndu-i: "Să știi că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui
Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia
ca să se îngrijească de dînsele, deșteptîndu-le spre vitejeasca nevoință pînă
ce se vor încununa prin pătimire. Și să fii și tu cu bună nădejde, că îți
vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele
de aici te vei libera și la Hristos vei trece cu bucurie și te vei odihni
împreună cu sfinții".
S-a descoperit despre aceasta și Sfintei Anastasia și, pornindu-se
cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut
înainte și-l întreba unde sînt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfîrșit
ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dînsele,
le-a sărutat cu dragoste și a petrecut o noapte, vorbind cu dînsele multe
cuvinte folositoare de suflet și pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le
îndemna să stea cu bărbăție în munci pentru Hristos, Mirele lor, pînă la sînge;
și au văzut în casa preotului și moaștele Sfîntului Hrisogon, mucenicul lui
Hristos și iubitul său învățător și au plîns peste moaște mult timp cu lacrimi
fierbinți, încredințîndu-le rugăciunilor aceluia.
După aceea iarăși s-a întors în cetatea Acvilinia să facă
obișnuita slujire legaților lui Hristos celor din temniță. Și a fost după
cum a grăit Sfîntul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfînt preot,
în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare
Agapia, Hionia și Irina le-au prins păgînii și le-au dus la împăratul Dioclețian
la cercetare. Văzîndu-le împăratul, a zis către dînsele: "Ce nebunie v-a îndemnat
pe voi să urmați rătăcirii celei deșarte și de prisos, să dați defăimare legii
celei drepte, iar pe zei, ca pe o urîciune, să-i treceți cu vederea? Dar,
deoarece vă văd că sînteți de bun neam, tinere și frumoase, de voi fiindu-mi
milă, vă cruț și vă sfătuiesc ca, lepădîndu-vă de Hristos al vostru, să aduceți
zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici
de frumusețile voastre, ca să aveți pentru voi bărbați slăviți, pentru care
veți fi cinstite".
Cea mai mare dintre surori, Sfînta Agapia, a răspuns zicînd:
"Împărate, ție îți stă înainte purtarea de grijă pentru trebuințele poporului,
a neamurilor și oștirilor, iar tu grăiești cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului
Celui viu, al Cărui ajutor îți este de trebuință și a Cărui bunătate îndelung
te rabdă, iar tu îl hulești pe El". Dioclețian a răspuns: "A înnebunit aceasta;
să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfînta Hionia, a zis:
"Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă
judecată". Iar împăratul, lepădînd-o și pe aceea, a poruncit ca pe a treia
să o aducă mai aproape de dînsul. Și a zis către ea: "Deoarece s-au făcut
rele surorile tale, măcar tu, cea mai tînără, pleacă-ți capul zeilor ca și
surorile tale, uitîndu-se la tine, să facă la fel".
Sfînta Irina a răspuns: "Să-și plece capul idolilor toți cei
ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu.
Și ce poate să fie mai deșert și mai nebunesc lucru decît acesta, ca să se
închine omul idolului făcut de mîini omenești, care pentru preț a fost lucrat;
căci mai întîi te sfătuiești cu meșterul cu ce preț și ce fel de idoli să-ți
facă ție, adică ori stînd, ori șezînd, ori culcat, ori jucînd, ori rîzînd,
ori plîngînd și din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de
piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Și, dacă îl lucrează rău,
atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai prețul ce te-ai tocmit.
Apoi lucrului aceluia cumpărat îți pleci capul, numind pe acel idol zeu al
tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".
Zis-a Dioclețian: "La niște cuvinte ca acestea, cu munci se
cade a răspunde". Și a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniță,
iar Sfînta Anastasia îndată, după obiceiul ei mîngîia pe cei ce pătimeau în
legături și a mers la sfintele fecioare, mîngîindu-le cu nădejdea ajutorului
celui nedepărtat al lui Hristos și cu nădejdea slăvitei biruințe asupra vrăjmașilor.
Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia
pentru oarecare rînduieli ale poporului și au fost duși după dînsul toți creștinii
cei ce se aflau în temnițele Acviliniei, între care erau și aceste trei sfinte
fecioare - Agapia, Hionia și Irina -, iar Sfînta Anastasia le urma de departe.
Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredințat lui Dulție, ighemonul,
cercetarea creștinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce
nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulți
sfinți mucenici, munciți în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut
a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare
se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, cînd le-au pus la cercetare
înaintea ighemonului Dulție, acela, văzînd frumusețea cea mare a lor, a nutrit
gînduri necurate pentru dînsele și le-a dat în pază la un străjer, care le
făgăduia libertate și daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă.
Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decît o dată
să se prihănească; încît nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri,
nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdînd
focul desfrînării celei aprinse într-însul, a gîndit ca singur să se ducă
la dînsele noaptea, în casa în care erau ținute și să le silească la păcat.
Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune,
înălțînd lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cîntînd psalmi. Iar ighemonul,
vrînd să intre la dînsele, cînd s-a atins de pragul ușii lor, îndată a înnebunit.
Și era acolo o bucătărie și stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările,
tigăile înnegrite de funingine. El, neintrînd la sfintele fecioare, a mers
la vasele acelea și în loc de fecioare, cuprindea și săruta căldările cele
înnegrite, oalele și tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul
desfrînării și nu era cunoștință întru el. Și a fost chinuit de necuratul
duh multă vreme, părîndu-i-se că vasele cele înnegrite sînt sfintele fecioare.
Și cu totul i s-a înnegrit fața; mîinile și toate hainele întinîndu-se foarte
mult. Apoi a ieșit afară la slujitorii cei ce-l așteptau pe el, stînd cu lumînările.
Iar aceia, văzîndu-l cu totul înnegrit și înfricoșat ca un arap, sau mai bine
zis ca un diavol, s-au spăimîntat și, aruncînd lumînările au fugit de dînsul.
Părîndu-i-se că este defăimat de dînșii, s-a mîniat asupra lor.
Apoi a început a se lumina de ziuă și oriunde se ducea, în
toate părțile fugeau de dînsul slugile, străjerii și străinii, ca de o nălucă
înfricoșată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrînd să se jeluiască împăratului
de ostașii care erau sub stăpînirea lui, că nu-l ascultă și își bat joc de
dînsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toți au rîs în hohote de el și
unii fugeau de dînsul, iar alții îl împingeau, nelăsîndu-l și dîndu-i brînci
de la ușile palatului, că nu-l cunoștea nimeni, cum că este ighemonul Dulție,
ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că
este înnegrit, fiindu-i schimbați ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea
că este la față alb, iar la haine și la mîini curat.
Și, abia înțelegînd slugile că a înnebunit stăpînul lor, au
alergat după dînsul și, prinzîndu-l, l-au dus în casă, zicîndu-i: "Vezi-te
singur în ce chip ești". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui și toți
cei din casă, slugile și slujnicile au început a se tîngui pentru dînsul,
ca pentru un îndrăcit, iar alții se mîhneau pentru el, ca de un ieșit din
minte; însă el nu înțelegea și se mira pentru ce unii plîngeau pentru dînsul,
iar alții fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necurați și s-a
văzut înnegrit, fața sa în oglindă a văzut-o ca de arap și s-a cunoscut pe
sine că este batjocorit de diavolul.
Atunci s-a mîniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea
i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă și gîndea în ce chip să le pedepsească.
Spălîndu-și trupul și hainele schimbîndu-și, a șezut la judecată la vedere,
înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punîndu-le înainte și pe
sfintele fecioare aducîndu-le de față, a poruncit să le dezgolească, ca să
vadă trupurile lor. Însă cînd au început slujitorii să dezbrace hainele de
pe dînsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui
Dumnezeu, hainele lor atît de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca
pielea de trup și toți se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit
slujitorii ca să le dezbrace și nimic n-au sporit. Iar ighemonul, șezînd la
judecată, deodată a dormit un somn greu, încît nici nu puteau a-l deștepta.
Pentru că îl clătinau și cu mare glas strigau spre dînsul, iar el dormea ca
un mort. Și, luîndu-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă,
îndată s-a deșteptat.
Auzind împăratul de cele ce s-au întîmplat ighemonului Dulție
îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie
comitul. Iar acela, mai întîi pe Sfînta Irina punînd-o înaintea sa, a întrebat-o:
"Te vei supune poruncii împărătești?" Răspuns-a sfînta: "Nu mă voi supune,
căci sînt creștină și roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Și a poruncit comitul
să o ducă în temniță. Apoi pe Agapia și pe Hionia punîndu-le înaintea judecății
sale a zis către dînsele: "Sora voastră cea mai tînără a fost amăgită și învățată
de voi ca să defaime dumnezeieștile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă
chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă și să ne asculte. Dar și voi,
de voiți să vă liberați de munci, aduceți zeilor jertfă, precum aducem și
noi, supunîndu-ne împărăteștilor porunci". Răspuns-a Sfînta Agapia: "Credința
noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfînta Hionia: "Dar tu ce zici?"
A răspuns Sfînta Hionia: "Credința noastră este neschimbată!" Zis-a comitul:
"Sînt la voi cărți creștinești?" Grăit-au sfintele: "Sînt cărți, dar sînt
ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmașii lui
Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă dați de bunăvoie la o primejdie
ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar
folositoare; căci dintr-însa se naște slava cea veșnică". Comitul zise: "Împliniți
porunca împărătească și jertfiți zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns:
"Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată.
Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos,
ci fă cele poruncite ție de împăratul tău cel pămîntesc, precum și noi facem
cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".
Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor:
"Agapia și Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească
împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare
s-au umplut de bucurie și au strigat cu mare glas: "Mulțumesc Ție, Doamne
Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui
Preasfînt, în mîinile Tale, Stăpîne, primește sufletele noastre". Și le-au
aruncat în foc și, rugîndu-se, și-au dat sufletele în mîinile Domnului lor,
iar acel mare foc arzînd, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte
fecioare, dar nici de hainele lor și nici urmă nu era pe dînsele de arderea
focului, spre arătarea necredincioșilor că nu au murit de arderea focului,
ci cu rugăciune și-au cerut de la Dumnezeu acel sfîrșit fericit. Iar trupurile
lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia,
vindecătoarea de răni și le-au dus la stăpîna lor, în casa în care locuia.
Iar Sfînta Anastasia, ungînd cu aromate acele trupuri mucenicești, le-a pus
cu cinste în mormîntul cel nou, bucurîndu-se cu duhul și rugîndu-se Domnului,
ca să o învrednicească și pe ea a fi părtașă darului acelora.
A doua zi, Sisinie comitul, șezînd la judecată, a adus pe
Sfînta Irina și a zis către dînsa: "Jertfește zeilor ca să nu pieri în foc
ca și surorile tale". Sfînta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sîrguiesc a fi
părtașă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dînsele cînd voi sta înaintea
feței lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari
munci decît surorile tale". Sfînta răspunse: "Sînt gata pentru toate muncile,
pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobîndesc viață
și prin foc trecînd, să ajung la odihnă și la răcorire". Comitul zise: "Voi
porunci să te ducă în casa de desfrînare, ca acolo să fii batjocorită pînă
vei muri". Sfînta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrînați, mîncîndu-se
ca de un cîine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur mușcîndu-se și mai cu
voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decît să-mi întinez
sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăția care se face fără de
voie și pe care sufletul nu o voiește nu se socotește păcat înaintea lui Dumnezeu.
Oare s-au întinat sfinții care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea
numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sîngiuirile
cele jertfite idolilor?"
Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mîncînd din jertfele
noastre?" Sfînta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au și
încununat. Căci, avînd mîinile legate și gura deschizîndu-le cu sila, le-ați
turnat sîngele cel jertfit; că plăcerea ce se primește de voie are pedeapsa
păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Așa și mie,
care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veți
face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu
Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua și cinste de la Dînsul, ca
una ce pătimesc pentru Dînsul nevoie și silă. Deci n-am nici o grijă de orice
veți voi să faceți trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veți da, sînt
gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic
Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceți ceea ce ați gîndit asupra mea".
Atunci comitul a dat-o ostașilor, ca s-o ducă în casa de desfrînare
și s-o batjocorească oricîți vor voi, pînă ce va muri. Deci, fiind dusă sfînta
de ostași, i-au ajuns alți doi ostași al căror chip era minunat și luminat,
ca trimiși de la comitul și au grăit către cei ce o duceau pe sfînta: "Ne-a
trimis comitul să duceți pe această fecioară la locul unde vă vom arăta".
Apoi i-au dus după cetate și, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostașilor:
"Duce-ți-vă și ziceți comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a
poruncit". Deci, s-au dus ostașii la comit, iar cei doi luminați s-au făcut
nevăzuți, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Și stătea Sfînta Irina pe deal,
lăudînd și mulțumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mîinile desfrînaților.
Aflînd de aceea, comitul s-a mîniat că nu i s-a îndeplinit
porunca și încălecînd pe cal a alergat la dealul acela. Și vedea pe sfînta
fecioară stînd pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul
acela îngrădit ca de un zid mare și de nesuit. Deci, umblînd împrejurul dealului,
se trudea cu mînie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; și, ostenindu-se
așa de dimineață pînă seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostași care erau
lîngă el au întins arcurile, au slobozit săgeți către dînsa și au rănit-o.
Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu rîd de tine, ticălosule, căci
ca la un bărbat tare ai ieșit cu oaste și cu război către mine neputincioasa.
Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoțește acum
cu surorile mele!" Zicînd aceasta și lui Dumnezeu dînd mulțumire s-a culcat
pe pămînt și și-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte
de Paști, iar după ce a înnoptat, Sfînta Anastasia a trimis pe slugile sale
și au luat cinstitul trup al Sfintei Mucenițe Irina din deal și, ungîndu-l
cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.
Astfel s-a săvîrșit pătimirea Sfintelor trei mucenițe, surori
și fecioare Agapia, Hionia și Irina și îndată sfintele mucenițe fecioare au
stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului și al Sfîntului
Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|