Viața și pătimirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Marcu
(25 aprilie)
Sfîntul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminția lui
Levi, ucenic al Sfîntului Apostol Petru și fiu iubit al aceluia întru Sfîntul
Duh, pe care îl pomenește în scrisoarea sa, zicînd: "Vă sărută pe voi aleasa
Biserică din Babilon și Marcu, fiul meu". Iar fiu era nu după trup, ci
după duh, născut prin bunavestire și prin baia Sfîntului Botez. Sfîntul Marcu
a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai
întîi cu Sfîntul Petru, de care a fost pus și episcop. Ei au călătorit împreună
pînă la Roma, unde a scris Sfînta Evanghelie după rugămintea credincioșilor,
pentru că îi rugaseră cei din Roma, care deja crezuseră în Hristos prin Sfîntul
Pavel, ca să n-o lase nescrisă, așa cum i-a spus Sfîntul Petru prin cuvinte.
Deci plecîndu-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui
Hristos pe pămînt cu oamenii, dar mai întîi, singur a arătat-o lui Petru.
Iar el, văzînd-o și citind-o, a încredințat că este adevă-rată și a poruncit
tuturor s-o citească și să creadă toate cele scrise într-însa. După aceea
a fost trimis Sfîntul Marcu de către Sfîntul Apostol Petru, mai întîi la Acvileea
pentru propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt, unde întîi
a fost episcop în Alexandria și binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părțile
acelea ca Livia și Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idolești, le-a
luminat cu lumina - sfintei credințe și le-a adus la Hristos. Și pretutindeni
făcînd minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mîinilor pe capul
episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a învățat pe mulți oameni o viață
atît de îmbunătățită, încît și necredincioșii se minunau foarte mult și-l
lăudau.
Pentru că povestește Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei,
asemenea și Nechifor Xantopol, amîndoi scriitori vrednici de credință ai istoriei
bisericești, că slăvitul între evrei cu înțelepciunea, adică Filon, care se
cunoscuse cu Sfîntul Petru în Roma, a fost înștiințat despre creștinii cei
ce au fost în Alexandria și în tot Egiptul, de către Sfîntul Marcu. Apoi scriind
multe cuvinte de laudă, între care și aceasta: "Unii ca aceștia - adică creștinii
- bogățiile cele vremelnice și toate averile lor își lasă și nimic dintr-ale
lor nu voiesc să aibă pe pămînt. Și ori în ce loc sînt, ei au deosebite și
cinstite case de rugăciune, în care cu cucernicie și cu curăție își săvîrșesc
tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac în acelea, decît numai prooroceștile
citiri acolo se ascultă și cu cîntare, după al lor obicei, slăvesc pe Dumnezeu.
Unii dintre dînșii ies de prin cetăți și lepădînd toate grijile cele lumești
petrec în cîmpii, în grădini și în pustie, ferindu-se de petrecerea cu toți
oamenii, știind că însoțirea cu cei ce nu se potrivesc cu viața, este împiedicare
spre fapta bună.
Apoi înfrînarea și omorîrea trupului le au ca o temelie, pe
care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dînșii nu mănîncă,
nici nu bea pînă seara, iar alții pînă a patra zi nu gustă nimic; alții în
tîlcuirile și înțelegerile Scripturii fiind mai iscusiți și cu acea duhovnicească
hrană a gîndirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptură, neputînd a se sătura,
nu-și aduc aminte pînă la a șasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum
nu beau, nici nu mănîncă carne și nimic din cele mișcătoare, ci numai pîine
și apă, sare și isop. Acestea erau la dînșii desfătările.
Sînt între dînșii și din partea femeiască, care s-au deprins
cu o viață ca aceasta, între care multe au îmbătrînit în feciorie, păzind
întregimea trupului curat, nu de silă, ci cu bunăvoie și cucernicie. Și în
înțelepciunea aceea păzindu-se, nu numai inimile, ci și trupurile își sfințesc,
socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre sălășluirea
înțelepciunii, să slujească îndulcirii patimilor. Și acei care doresc sămînța
Cuvîntului lui Dumnezeu și patul cel neîntinat și fără de moarte, din care
se naște rodul cel ce niciodată nu moare, luînd tîlcuirea Sfintei Scripturi
de la cei mai bătrîni ai lor, caută în ea duhovnicească înțelegere și tainele
cele ascunse, socotind că Scriptura este ca un trup văzut, iar priceperea
ca un suflet nevăzut. De dimineață se scoală la doxologia lui Dumnezeu și
la rugăciune, la cîntare și la ascultarea Cuvîntului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi
femeile; iar alții cîte șapte săptămîni petrec în post desăvîrșit. Această
zi este la dînșii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai înainte gătindu-le,
se odihnesc. Preoții și diaconii săvîrșesc dumnezeiasca slujbă, iar peste
toți aceia este mai întîi șezător un episcop". Acestea le scrie Filon evreul,
despre ucenicii Sfîntului Evanghelist Marcu și despre sfintele obiceiuri ale
Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai întîi întru Duhul Sfînt și în preda-niile
apostolești. Astfel Sfîntul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri
a lucrat via lui Hristos în părțile Egiptului, avînd scaunul său în Alexandria,
unde s-a și sfîrșit prin pătimire.
Iar pentru pătimirea Sfîntului Evanghelist Marcu, Sfîntul
Simeon Metafrast scrie așa: "În acea vreme, cînd Sfinții Apostoli s-au împărțit
prin toată lumea, Sfîntul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers în părțile
Egiptului. Însă l-au primit pe el ca pe un evanghelist și păzitor al dumnezeieștilor
canoane ale Sfintei Apostoleștii Biserici. Sfîntul Marcu mai întîi a propovăduit
Evanghelia Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos în tot pămîntul
Egiptului, în Livia, Marmarichia, Amonichia și în Pentapoli. Pentru că toți
cei din părțile acelea au fost netăiați împrejur, împietriți la inimă și închinători
la idoli, plini de toate necurățiile și slujitori ai duhurilor celor necurate;
pentru că prin toate cetățile, satele și la răspîntii zideau capiști, idoli
și fermecătorii și toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul nostru Iisus
Hristos, prin venirea Sa a stricat și a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul
evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca
învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari într-însa. Că pe cei bolnavi
îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite
le îngrozea prin cuvîntul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire
și facere de minuni, luminîndu-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos
și pe idoli împreună cu capiștile le-au lepădat și sfărîmat și s-au botezat
în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh.
Acolo întîi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfînt, să se ducă
în Alexandria Farului și să semene acolo sămînța cea bună a Cuvîntului lui
Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru că era o cetățuie mică
ce se numea Faros, în care pe un stîlp foarte înalt se aprindea în toate nopțile
foc, pentru cei ce călătoreau pe mare cu corăbiile, cărora acel foc le strălucea
ca o rază, arătîndu-le calea spre liman.
Deci, Sfîntul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu
osîrdie se sîrguia să meargă ca spre nevoință acolo și, sărutînd pe frați,
le-a zis lor: "Domnul meu mi-a spus, să mă duc în cetatea Alexandria". Atunci
frații lui l-au petrecut pînă la corabie și mîncînd cu dînsul pîine, s-au
despărțit de el, zicînd: "Domnul nostru Iisus Hristos să-ți rînduiască cale
bună". Plecînd de acolo Sfîntul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria și
ieșind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion și, intrînd
prin porțile cetății, i s-a stricat papucul. Văzînd aceasta, apostolul, a
zis în sine: "Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!" Apoi, văzînd
pe cizmar dregînd încălțăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosîndu-i
papucul, din întîmplare și-a străpuns mîna stîngă cu unealta sa și a chemat
pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întîmplări ca acestea.
Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul și a zis în sine:
"Bună a făcut Domnul calea mea!" Și era dureroasă rana de la mîna cizmarului
și mulțime de sînge curgea. Iar Sfîntul Marcu a scuipat pe pămînt și, făcînd
tină din scuipat, i-a uns rana, zicînd: "În numele lui Iisus Hristos, Cel
ce este în veci, fii sănătos!" Și îndată i s-a tămăduit rana și i s-a însănătoșit
mîna.
Cizmarul, văzînd o putere ca aceea a acelui bărbat, cum și
curata și îmbunătățita lui viață, care se cunoștea din privire, a zis către
dînsul: "Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea și rămîi o zi la
mine, robul tău, ca împreună să mîncăm pîine, deoarece ai făcut acum cu mine
milă". Iar apostolul, bucurîndu-se, a zis: "Domnul să-ți dea pîinea vieții
celei cerești". Apoi luînd omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.
Intrînd Sfîntul Marcu în casa lui, i-a zis: "Binecuvîntarea
Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraților". După rugăciune
au stat să mănînce, vorbindu-și cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfînt:
"Părinte, cine ești tu și de unde este în tine cuvîntul acesta atît de puternic?"
Răspuns-a Sfîntul Marcu: "Eu sînt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu. Ți-L voi arăta pe El ție". Zis-a omul: "Aș fi voit să văd chiar
eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu". Și Sfîntul Apostol a început a-i binevesti
Evanghelia lui Iisus Hristos și a-i arăta din prooroci cele ce s-au grăit
despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: "Eu, Scriptura cea arătată de
tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada și Odiseea și cîte le socotesc
egiptenii". Deci, Sfîntul Marcu Îl propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui
că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Și a crezut omul
cuvintele Sfîntului Marcu, văzînd semnele și minunile lui și s-a botezat el
și toată casa lui, și o mulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului
aceluia era Anania. Iar după ce a crezut și din zi în zi s-a înmulțit numărul
credincioșilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean
a venit la dînșii, și hulește zeii lor și oprește a li se aduce jertfe. Deci,
căutau să-l ucidă pe el și-l pîndeau să-l prindă.
Sfîntul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credincioșilor episcop
pe Anania și trei preoți: Maleon, Sabin și Kerdon; cum și alți șapte diaconi
și pe alți unsprezece clerici pentru slujba bisericească. Apoi a plecat de
acolo la Pentapoli și a petrecut doi ani, unde a întărit pe frații cei ce
erau acolo, punîndu-le în cetățile cele de primprejur episcopi, preoți și
clerici și iarăși s-a întors în Alexandria. Aici a aflat pe frații cei ce
se înmulțiseră cu darul și în credința Domnului, care și biserică și-au zidit
acolo lîngă mare, la un loc ce se numea Vucol sau hrănitor de dobitoace. Apoi
s-a bucurat foarte mult de aceasta și, plecîndu-și genunchii, a preamărit
pe Dumnezeu, petrecînd în acea biserică vreme îndelungată. Iar creștinii s-au
înmulțit, batjocorind pe elini, și pe idolii lor îi ocărau.
Înștiințîndu-se elinii, stăpînitori ai cetății, că Sfîntul
Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau
despre el că face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea
auzire și orbilor vedere. Deci îl căutau pe el și negăsindu-l, scrîșneau din
dinți și strigau cu mînie în capiștele lor cele necurate și la jertfele lor
cele idolești, zicînd: "Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela!"
Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Paștilor și, sosind ziua Duminicii
Învierii lui Hristos, în douăzeci și patru ale lunii aprilie, în care și la
elini se săvîrșea necurata prăznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfîntul
Evanghelist Marcu tocmai săvîrșea în biserică dumnezeiasca slujbă. O vreme
ca aceea nimerind-o necurații, au năvălit fără de veste cu puterea lor asupra
bisericii și prinzînd pe sfînt, i-au pus o funie de grumazul lui și-l tîrau,
zicînd: "Să ducem pe boul acesta la locul boilor!" Iar Sfîntul Marcu mulțumea
lui Hristos Mîntuitorul, zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase,
că m-ai învrednicit să pătimesc acestea pentru numele Tău!" Și fiind tîrît
sfîntul pe pămînt și pe pietre ascuțite, i se rănea trupul de ascuțișul pietrelor,
roșindu-se acel drum de sîngele lui.
După ce a înserat, necurații elini au aruncat pe Sfîntul Apostol
Marcu în temniță, pînă ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde.
Dar la miezul nopții, ușile fiind încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor,
s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorîndu-se din cer, s-a
atins de apostol, zicîndu-i: "Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților
celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești
numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi
împre-ună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer
duhul tău și moaștele tale pe pămînt vor fi păzite!"
Văzînd această vedenie, Sfîntul Marcu și-a întins mîinile
sale în sus zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu
m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rînduit! Rogu-mă Ție, Stăpîne,
primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău". Acestea zicîndu-le,
Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dînsul în chipul acela, cînd era cu
ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dînsul:
"Pace ție, Evanghelistul Meu!" Iar Sfîntul Marcu a răspuns, zicînd: "Pace
și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!" Și s-a dus de la dînsul Domnul.
Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniță o mulțime de cetățeni și scoțînd
pe sfînt afară, i-au pus iarăși funia de grumajii lui și iarăși îl tîrau peste
pietre ascuțite, zicînd: "Să tragem boul la ocolul boilor!" Iar Sfîntul Marcu
mulțumea lui Dumnezeu și se ruga zicînd: "În mîinile Tale, Doamne, îmi dau
duhul meu!"
Acestea zicînd, și-a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulțimea
necuraților elini, vrînd să ardă trupul sfîntului, au făcut foc în locul acela,
care, după aceea, s-a numit îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru
Iisus Hristos, s-a văzut o negură întunecoasă, pentru că soarele și-a ascuns
razele sale și s-a făcut tunet înfricoșător, a căzut cutremur mare și ploaie
cumplită, pînă seara, iar poporul a fugit de frică, lăsînd trupul sfîntului.
Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri și au ucis
pe mulți. Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: "Fericitul zeu Serapid,
în ziua sa a făcut toate aceste lucruri înfricoșătoare". Iar oamenii cei binecredincioși
mergînd, au îngrijit trupul sfîntului și l-au dus la locul unde își făcea
rugăciunile sale și cîntările de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste în partea
de răsărit, în mormînt de piatră și săvîrșeau pomenirea lui cu cucernicie,
cinstind pe cel dintîi sfînt al Alexandriei, nimic mai cinstit și mai scump
avînd decît sfintele lui moaște.
Sfîntul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfîrșit
în Alexandria Egiptului, în douăzeci și cinci de zile ale lunii aprilie, stăpînind
Nero în Roma, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia
se cuvine cinstea, slava și stăpînirea, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh,
în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|