Viața Cuviosului Ștefan, egumenul Pecerscăi și Episcopul Vladimirului
(27 aprilie)
Cel care are răbdare, se învrednicește de toată fapta bună,
se bucură în necazuri, este bine iscusit în primejdii și în ispite se veselește,
cum a zis Efrem Sirianul, însuflat fiind de Dumnezeu. Unul ca acesta a fost
Cuviosul Părintele nostru Ștefan, care, pătimind pentru frații săi, deși a
fost mult necăjit, însă Dumnezeu l-a veselit foarte mult; pentru că își aducea
aminte cuviosul de cuvîntul proorocului și împăratului David, care zicea:
După mulțimea durerilor din inima mea, mîngîierile Tale au veselit sufletul
meu. Pentru aceasta toate încercările grele, ca și cum ar fi fost trimise
de la Dumnezeu, le primea cu bucurie. Apoi bine s-a deprins cu iscusința la
toate faptele cele bune, pentru că din copilăria sa a fost crescut sub mîna
celui vrednic de laudă între egumeni, adică a Cuviosului Părintelui nostru
Teodosie al Pecerscăi și a fost ucenicul lui pururea, îndulcindu-se și hrănindu-se
totdeauna de cuvintele cele insuflate de Dumnezeu, ce ieșeau din gura aceluia
cea curgătoare de miere, ca un prunc; care ca un fiu cu tatăl s-au unit prin
toată asemănarea cea îmbunătățită.
Pentru aceasta cu dragostea s-a unit și s-a lipit în inima
tuturor fraților, de la care mai întîi a fost ales purtător de grijă al rînduielilor
bisericești. Și atunci învățînd singur egumenul, adică Cuviosul Teodosie pe
frați în biserică, cu duhovnicești cuvinte, acesta cu vrednicie îi învăța.
Iar după aceea, cînd Cuviosul Teodosie avea să-și dea sfîrșitul acestei vieți
vremelnice, l-au rugat toți cu un glas, zicînd: "Ștefan este vrednic ca după
tine să ia egumenia. Ștefan să ne fie egumen!"
Cuviosul Teodosie s-a plecat la rugăciunea fraților și chemînd
pe fericitul Ștefan, iubitul său ucenic, i-a încredințat înaintea tuturor,
ograda cea plină de cuvîntătoare oi, cele de Dumnezeu însuflate și biserica
fiind pusă pe temelie bună, îl ruga ca să o desăvîrșească. Apoi îl învăța
să păzească rînduiala mănăstirii, să iubească pe frați din curată inimă și
neadormit să-și aibă ochiul ini-mii către Dumnezeu, iar iubirea de străini
să nu o uite. Și așa s-a mutat la veșnicele lăcașuri, însă s-a făgăduit ca
și în locul său, Pecersca cea încredințată fericitului Ștefan, să fie cu ajutorul
totdeauna nedespărțit.
Murind Cuviosul Teodosie și fericitul Ștefan primind egumenia
Sfintei Pecersca, lavra cea făcătoare de minuni, se nevoia foarte mult, silindu-se
la zidirea sfintei de Dumnezeu însemnatei biserici, pe care Cuviosul Teodosie
începuse a o zidi, precum și la toată iconomisirea mănăstirească. Și cu darul
lui Dumnezeu, prin rugăciunile părinților noștri Antonie și Teodosie, nu după
mulți ani s-a săvîrșit biserica. Mănăstirea din nou a îngrădit-o și a mutat
acolo pe frați din mănăstirea cea veche, lăsînd numai puțini dintre dînșii.
Cuviosul Părintele nostru Ștefan a rînduit și aceasta, ca în mănăstirea lui
totdeauna să se săvîrșească Sfînta Liturghie pentru frații cei răposați și
pentru fericiții ctitori. Iar Dumnezeu îi dădea toate din belșug spre trebuința
lui, încît se înmulțea lucrul acela, cu darul lui Dumnezeu.
Dar vrăjmașul, care urăște binele și se luptă totdeauna cu
robii lui Dumnezeu, a zavistuit grija cea atît de mare a fericitului pentru
locașul lui cel sfînt; și slujindu-se cu meșteșugirile sale cele rele, o tulburare
ca aceea a făcut între unii frați, încît nu numai că a scos din egumenie pe
acela, pe care mai înainte singuri cu un glas îl aleseseră; dar l-a îndepărtat
și din mănăstire, deși era nevinovat. Însă toate acestea le-a răbdat Cuviosul
Ștefan cu vitejie de la frații săi și cu dragostea nu se depărta nicidecum
de la aceia, de la care era depărtat cu trupul; ci cu dinadinsul se ruga lui
Dumnezeu pentru dînșii, urmînd în aceasta celui de un nume cu sine, Sfîntul
Întîiul Mucenic Ștefan, și zicea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"
Pentru că era atras sfîntul de dragostea Cuviosului Teodosie, ca fierul de
magnet.
Mulți din boieri și din dregători aflînd de un necaz ca acesta
al Cuviosului Ștefan, fiind fii duhovnicești ai lui și încredințați lui de
Cuviosul Teodosie, le-au părut rău, că duhovnicescul lor părinte a pătimit
așa, și de milă, i-au dat din averile lor destul, pentru cele de trebuință.
În acea vreme, Cuviosul Ștefan aducîndu-și aminte de acele preaslăvite minuni,
cărora singur a fost văzător, cum ar fi meșterii din cetatea lui Constantin
care au venit la Cuvioșii Părinți Antonie și Teodosie ai Pecerscăi, aducînd
cu ea icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și au povestit și vedenia
împărătesei din Vlaherna. Apoi, ajutîndu-i Dumnezeu, cu ajutorul Cuvioșilor
Părinți Antonie și Teodosie, și-a zidit o mănăstire, nu departe de a Pecersăi,
la Clova, în care a zidit și o biserică din piatră în numele Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu și în pomenirea punerii cinstitului veșmînt al Ei, după felul
bisericii din cetatea lui Constantin, ce este în Vlaherna. Și în toți anii
făcea praznic luminat în 2 zile ale lunii Iulie, și adunînd acolo mulți frați,
viețuia cu plăcere de Dumnezeu.
Iar tipicul bisericii și în toată rînduiala iconomisirii mînă-stirești,
precum o primise de la Cuviosul Teodosie în mănăstirea Pecersca, așa a poruncit
să se păzească și într-a sa mănăstire. Și arătînd multe isprăvi, spre folosul
celor dreptcredincioși, mergea din putere în putere, încît și în cele mai
depărtate părți era slăvit și știut de mulți pentru viața lui cea îmbunătățită.
Pentru aceasta, cînd s-a sfîrșit episcopul slăvitei cetăți a Vladimirului,
pe care acel mare stăpînitor Vladimir o zidise în numele său, atunci acel
cuvios a fost ales la arhierescul scaun al cetății aceleia și a fost hirotonisit
de prea sfințitul Mitropolit Ioan al Kievului. Și păștea bine oile cele încredințate
de Dumnezeu, făcîndu-se chip turmei, cu cuvîntul, cu viața, cu dragostea,
cu duhul, cu credința și cu curăția.
Apoi prin bunăvoința lui Dumnezeu și cu sfatul Fericitului
Ioan, egumenul Pecerscăi și al tuturor fraților, aveau să se mute cinstitele
moaște ale Cuviosului Părintelui nostru Teodosie din peșteră în biserica cea
zidită de Dumnezeu. În acea vreme vrednică de minune, acest episcop Ștefan,
venind de la Vladimir, s-a aflat la Clova în mănăstirea sa și a văzut în noaptea
aceea peste cîmp, o rază mare strălucind deasupra peșterii și socotind că
se mută cinstitele moaște ale Cuviosului Teodosie - aflînd scopul acela -,
s-a mîhnit foarte, căci le mută fără dînsul. Și îndată a încălecat pe un cal
și a alergat degrabă spre peșteră, luînd cu dînsul pe Climent, pe care îl
pusese egumen în locul său la Clova.
Și mergînd a văzut de departe raza care i se arătase deasupra
peșterii; însă cînd s-a apropiat, a văzut acolo lumînări multe. Și, mergînd,
la peșteră, nimic din acestea n-a mai văzut; și a înțeles că într-adevăr s-a
învrednicit a vedea lumina dumnezeieștii slave, din cinstitele moaște ale
Cuviosului Teodosie; pentru că săpase deasupra cinstitelor lui moaște și le
dusese la ușa peșterii. Iar în altă zi, după vedenia aceea, a slujit și Sfîntul
Ștefan la mutarea cinstitelor moaște ale părintelui și învățătorului său,
Cuviosul Teodosie.
Apoi, ducîndu-se în ale sale la scaunul Vladimirului, a făcut
multe fapte bune spre sporirea cuvîntătoarei sale turme; pentru care s-a găsit
vrednic de cununa slavei celei neveștejite, pe care de la începutul anilor
săi a însemnat-o pentru numele său, iar cu faptele a căutat-o. Și așa, după
mulți ani, pentru primirea acelei cununi, s-a dus la Hristos Începătorul păstorilor,
în anul de la zidirea lumii 6602, iar de la nașterea lui Hristos 1094, în
27 de zile ale lunii Aprilie. Cu rugăciunile Cuviosului Ștefan, purtător de
cunună, învrednicește-ne și pe noi, Hristoase, Dumnezeule, a merge către Slava
Ta și a Părintelui Tău Celui fără de început, a Duhului Celui de o ființă
cu Tine, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|