Pomenirea Sfinților nouă mucenici care au pătimit în Cizic
(29 aprilie)
Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea
Misia-mică, ce era veche și slăvită, lîngă marea Elespontului, care desparte
Asia de Europa învecinîndu-se cu Troada, cea pe care picioarele învățătorului
limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această
cetate a primit sămînța Cuvîntului lui Dumnezeu, tot de la Sfîntul Pavel,
vasul alegerii. Deși era strălucită cu lumina sfintei credințe, la început
nu avea mulți creștini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui
Hristos, mai ales de către păgînii împărați ai Romei, care au împărățit mai
înainte de marele Constantin, și care dădeau înfricoșate porunci prin toate
țările și se trimiteau ighemoni păgîni, ca pe toți cei ce mărturiseau numele
lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor
supune, cu munci și cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulți credincioși se
ascundeau, fugind prin munți și prin pustie, iar alții petrecînd între păgîni,
își tăinuiau buna lor credință în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos,
Dumnezeul lor și rîvneau după El mărturiseau pe față Preasfînt Numele Lui
și de bunăvoie se dădeau în mîinile muncitorilor și își puneau sufletele lor
pentru El.
Unii ca aceștia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbați viteji,
care erau nemișcați în sfînta credință, ca muntele Sionului și cu rîvnă după
Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sînt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru,
Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon. Aceștia, fiind din diferite
locuri și țări, s-au adunat în Cizic și, nebăgînd în seamă groaznicele porunci
împărătești și frica tiranilor, preamăreau pe Hristos și cu toată îndrăzneala
Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor și Atoatețiitor.
Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu și cinstitoare de mulți zei
idolești, o ocărau și o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli;
în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare,
adică idolilor; în locul Celui viu, celor morți; în locul Celui adevărat,
se închinau mincinoșilor zei și în locul Celui Preamilostiv și dătător de
bunătăți, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfinții îndemnau pe oamenii
cei orbiți cu necredința, ca, lepădînd întunericul cel înnegurat al minții,
să vadă adevărul; și luminîndu-se cu lumina cunoștinței, să creadă întru Unul
adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer și toată lumea o stăpînește.
O îndrăzneală ca aceasta văzînd-o slujitorii diavolului, i-au
prins îndată, ca niște lupi pe oi, cu sălbăticie și fără de omenie și, legîndu-i,
i-au dus la judecată înaintea boierului cetății, în Cizic. Deci, vitejii ostași
ai lui Hristos stăteau înaintea stăpînitorilor păgîni cu dîrzenie în suflet,
avînd inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu și cu rîvnă, ca
de o văpaie mare arzînd după Dînsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele
lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, și mai ales nevăzutului
boier al întunericului și la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai
ales voiau să se lupte. Deci, erau obosiți în multe feluri de chinuri și pedepse,
fiind aruncați în temniță și iarăși scoși și chinuiți, ca să se lepede de
Hristos și să jertfească idolilor. Iar ostașii lui Hristos nicidecum nu se
depărtau de Domnul și, văzînd înșelăciunea păgînească și deșarta închinare
la idoli, au ocărît și au rușinat pe stăpînitori. Pentru aceea, după alte
munci, li s-au tăiat capetele și tot în acel loc li s-au îngropat și trupurile.
După cîțiva ani, împărățind marele Constantin, luminat cu
Sfîntul Botez, a încetat prigonirea și a răsărit lumina dreptei credințe în
toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioșii creștini scoțînd de sub pămînt
trupurile celor nouă sfinți mucenici, și găsindu-le nestricate, le-au pus
în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara
cea de mare preț. Apoi s-au făcut multe minuni și tămăduiri prin sfintele
lor moaște: diavolii erau izgoniți, gîrbovii se îndreptau și bolile de friguri
cu desăvîrșire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingîndu-se de
vestita raclă a sfinților, și cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea
numai de racla sfinților răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept
aceea, mulțime de popor necredincios, văzînd unele tămăduiri de diferite boli,
care se făceau la sfintele moaște ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos.
Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfînta credință
în Hristos și a sfărîmat idolii și capiștile idolești; iar în locul lor au
ridicat biserici lui Dumnezeu și a înflorit în cetatea Cizicului sfînta credință,
cu minunile și rugăciunile sfinților, cei nouă la număr, care se odihnesc
acolo.
Apoi, după marele împărat Constantin și după Constantie, fiul
lui, care împărățiseră multă vreme, luînd împărăția Iulian Parava-tul, unii
din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat și au clevetit asupra
creștinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toți zeii și capiștile și
au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deși a poruncit să înnoiască iarăși
zeii și capiștile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creștin, n-a îndrăznit
să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat
numai pe episcopul lor, Elevsie, și l-a băgat în temniță. Apoi ducîndu-se
asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberîndu-se astfel episcopul.
Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credințe,
întărindu-se și îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde
ale sfinților mucenici făcute pentru dînsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni
să cîștigăm și noi tămăduiri de bolile noastre sufletești și trupești și să
ne învrednicim darului și milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna aprilie
|