SCOATEREA CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI A DOMNULUI
(1 august)
Prăznuirea scoaterii
cinstitei Cruci a Domnului s-a aşezat în această zi în anii
binecredinciosului împărat grec Manuil şi a marelui domn al Rusiei,
Andrei Gheorghievici, de către preasfinţitul Luca, patriarhul
Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului şi de
Nestor, episcopul Rostoyului. Şi s-a aşezat această prăznuire pentru o
pricină ca aceasta: împăratul Manuil şi marele domn al Rusiei petrecând
în pace şi iubire de fraţi, s-a întâmplat într-o zi de au ieşit la
război: cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar acesta din
Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în
Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau aşa după
râul Volga, fiindcă petreceau în josul acestui râu. Şi le-a dăruit
Domnul Dumnezeu la amândoi biruinţă împotriva potrivnicilor. Impăratul
grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari şi i-a
supus lui, făcându-i birnici ai stăpânirii sale.
Iar marele cneaz Andrei
avea obicei, când mergea la război împotriva vrăjmaşilor, de lua cu
sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, care are în braţele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci,
pe Hristos, Mântuitorul nostru. El mai lua încă şi cinstita Cruce a
Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşminte sfinţite.
Astfel ieşea la război, cu aducere de multe rugăciuni cu lacrimi către
Hristos Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, împărtăşindu-se cu
dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Cu nişte
arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decât cu săbiile şi cu
suliţele, şi nădăjduia mai mult spre ajutorul Celui Preaînalt, decât
spre vitejia şi puterea oştirii sale, ştiind bine cuvântul lui David:
Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine îi va
plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul şi întru cei
ce nădăjduiesc spre mila Lui. Incă şi pe oastea sa, acest
binecredincios domn pe de o parte o întărea cu pilda cucerniciei sale
întru rugăciuni, iar pe de alta o deştepta cu porunca sa spre
rugăciuni. Deci toţi căzând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu şi a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.
Iar marele domn,
privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: „O, Stăpână, ceea
ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru! Tot cel ce nădăjduieşte spre
tine nu va pieri; şi eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid
şi acoperământ, iar Crucea Fiului tău, armă ascuţită împotriva
vrăjmaşilor. Deci roagă pe Mântuitorul lumii, pe Care îl ţii în braţele
tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzând feţele potrivnicilor,
care doresc război cu noi; iar sprijinul tău cel atotputernic să ne
ajute nouă şi să calce pe vrăjmaşii noştri". Iar după multă rugăciune,
sărutând ei sfânta icoană şi cinstita Cruce, toţi mergeau cu
îndrăzneală împotriva vrăjmaşilor şi astfel le ajuta lor Domnul cu
puterea Crucii, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le ajuta cu
mijlocirile sale cele către Dumnezeu.
Un obicei ca acesta
având marele domn totdeauna, a ieşit cu astfel de rânduială cu oastea
sa împotriva bulgarilor - precum de demult marele împărat Constantin a
purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei - şi, mergând la câmp, s-a
luptat cu oştirea bulgărească. Deci, biruindu-i, a gonit după dânşii şi
a luat patru cetăţi ale lor, precum şi a cincea, anume Brehimul, la
râul Kamii. Şi când s-a întors în cortul său de la lupta cu păgânii, a
văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate
cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întâi. De aceea, marele
domn, luând iarăşi mai mare bărbăţie şi mai multă îndrăzneală, şi-a
întors puterea sa împotriva păgânilor şi a ars cetăţile acelea cu foc,
încât a făcut pământul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăţi ce
rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.
Asemenea şi Manuil,
împăratul grecilor, care ieşise cu oastea sa împotriva turcilor, a
văzut tot atunci o minune ca aceea, adică nişte raze de foc ce ieşeau
din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe
care o avea cu cinstita Cruce în ostile sale, şi a biruit în acea zi
puterea turcilor. Deci s-au înştiinţat unul pe altul prin scrisori de
biruinţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmaşilor, şi de
strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieşind din chipul
Mântuitorului şi au proslăvit pe Dumnezeu. Şi sfâtuindu-se cu arhiereii
lor cei mai mari, au aşezat prăznuire în ziua întâi a lui august, dând
mulţumire lui Hristos Mântuitorul şi Preacuratei Lui Maici. Iar pentru
pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind înarmaţi, au biruit pe
vrăjmaşi, au poruncit ca să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita
Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul bisericii, ca să se
închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute,
proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Incă
arhiereii au mai poruncit să se facă şi sfinţirea apei, şi s-a numit
prăznuirea aceasta "Scoaterea Cinstitei Cruci", căci se scoate cu
slăvită umblare Crucea Domnului împreună şi cu sfintele icoane, la
pâraie, la fântâni şi la izvoare.
Deci să prăznuim,
fraţilor, lăudând şi mulţumind Preamilos-tivului Dumnezeu şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Maicii Lui celei fără de prihană,
Stăpâna noastră cea binecuvântată Fecioara Maria, şi slăvita Cruce să o
cinstim cu dreaptă credinţă. Şi să prăznuim cu cucernicie şi cu plăcere
dumnezeiască, având între noi pace şi dragoste, mângâind cu milostenie
pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele şi luând
aminte la frica de Dumnezeu, pentru ca astfel plăcând Ziditorului şi
Stăpânului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice, împreună
cu toţi sfinţii, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul
Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să
vie cu slavă şi cu putere multă, a judecătorului viilor şi al morţilor,
şi va străluci pe toţi drepţii cu străluciri luminoase şi dătătoare de
bucurie. Iar după săvârşirea judecăţii, va merge înaintea tuturor
cetelor sfinţilor, povăţuindu-i în împărăţia cerului. Atunci vor
prăznui, dănţuind în vecii cei fără de sfârşit, toţi sfinţii, cu care
şi pe noi, păcătoşii, să ne numere Preamilostivul Hristos Mântuitorul
nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin. |