CUVIOSUL COSMA SIHASTRUL
(3 august)
Despre acest cuvios părinte Cosma, se scrie astfel în cartea ce se numeşte Limonar:
Părintele Vasile,
preotul Mănăstirii Vicantia, ne-a povestit, zicând: „Fiind eu în
cetatea Domnului Antiohia, de la Ierusalim a venit la Preasfinţitul
Patriarh Grigorie, părintele Cosma scopitul din lavra Faran, bărbat
ales în pustnicie, râvnitor al credinţei, păzitor tare al dogmelor
celor drepte şi foarte înţelept în dumnezeiasca Scriptură. Şi petrecând
puţine zile în Antiohia, s-a pristăvit stareţul, iar patriarhul a
poruncit ca cinstitele lui moaşte să le îngroape în mănăstirea sa
patriarhală, unde era îngropat un oarecare episcop.
Iar într-una din zile,
m-am dus să cercetez mormântul sfântului stareţ şi să mă închin
cinstitelor lui moaşte. Acolo am văzut că şedea lângă mormânt un sărac
şi cerea milostenie de la cei ce intrau în biserică. Acela, văzându-mă
că mă închin la mormânt de trei ori şi fac rugăciune preoţească pentru
odihna celui mutat, mi-a zis: «Părinte, mare stareţ a fost acela pe
care l-aţi îngropat aici acum două luni». Eu i-am grăit: «De unde
ştii?» El a răspuns: «Cu adevărat, părinte, eu am fost slăbănog
doisprezece ani şi prin acest stareţ m-a tămăduit Dumnezeu. Şi când
sunt în orice fel de supărare, el vine şi mă mângâie şi-mi dă răcorire.
Să auzi încă şi altă minune despre dânsul. De când l-aţi îngropat, îl
aud în toate nopţile strigând către episcop: „Ereticule, nu te atinge
şi nu te apropia de mine, pentru că eşti vrăjmaşul soborniceştii şi
Sfintei Biserici a lui Dumnezeu!"»
Auzind eu acestea -
zice preotul Vasile - de la săracul cel tămăduit, m-am dus şi am spus
patriarhului şi l-am rugat să poruncească să ia de acolo trupul
stareţului şi să-l pună în alt loc. Iar preasfinţitul patriarh mi-a
zis: «Fiule, să mă crezi că nu se vatămă cu nimic părintele Cosma de
ereticul acela; iar aceasta s-a făcut ca să fie ştiută de noi fapta
stareţului cea bună şi râvna lui pentru dreapta credinţă. Asemenea, să
se vădească şi credinţa cea rea a episcopului, ca să nu-l avem pe el în
rândul dreptcredincioşilor»".
Acelaşi preot Vasile
ne-a mai povestit de părintele Cosma şi aceasta: „Odată am mers la
dânsul în lavra Faran şi stareţul mi-a spus că într-o zi i-a venit lui
un gând, dorind să înţeleagă ce este ceea ce a zis Domnul ucenicilor
Săi: Cel ce are haină să o vândă şi să-şi cumpere sabie. Şi ucenicii
răspunzând: Iată, sunt aici două săbii!, Domnul le-a zis: Este destul.
Deci stareţul, cercetând mult despre aceasta şi neputând să socotească
şi să înţeleagă, a ieşit din chilie întru amiaza zilei, vrând să meargă
la lavra care se numea Pirg, la avva Teofil, ca să-l întrebe despre
acel cuvânt. Şi mergând prin pustie, când era aproape de Calamon, a
văzut un balaur foarte mare coborându-se din muntele Calamonului.
Balaurul acela era atât de mare, încât când se încovoia alunecând,
încovoierea trupului său se făcea ca o boltă şi urma lui rămânea foarte
adâncă pe pământ; şi se ţâra în preajma căii care era înaintea
stareţului.
Şi cunoscând stareţul
că acela este meşteşugul diavolului, care voia să-i împiedice calea pe
care o avea în gând, s-a înarmat cu rugăciunea şi a trecut fără frică
pe calea care-i stătea înainte, pe sub boltirea trupului balaurului, ca
printr-o poartă, nepătimind nici o vătămare, păzindu-se astfel cu
puterea lui Dumnezeu. Şi venind la avva Teofil şi punându-i întrebarea
despre cuvântul ce s-a zis mai înainte, a auzit de la dânsul un răspuns
ca acesta: «Două săbii înseamnă rânduiala cea îndoită a vieţii celei
plăcute lui Dumnezeu: lucrarea şi vederea; adică a se osteni şi a-şi
adânci mintea în dumnezeiasca gândire şi în rugăciune. De are cineva
aceste două fapte bune, acela este desăvârşit»".
Preotul Vasile ne-a mai
povestit despre cuviosul stareţ încă şi aceasta: „La început, când am
mers la părintele Cosma în lavra Faran şi am petrecut într-însa zece
ani, stareţul m-a folosit mult pe mine cu cuvintele sale cele insuflate
de Dumnezeu. Iar odată, vorbind despre mântuirea sufletului, a adus
nişte cuvinte ale Sfântului Atanasie, patriarhul Alexandriei, şi mi-a
zis: «Când vei auzi sau vei afla vreun cuvânt din cărţile Sfântului
Atanasie, de nu vei avea hârtie, să-l scrii pe haina ta»". O sârguinţă
ca aceasta avea cuviosul spre părinţii cei atât de mari şi spre
învăţătorii bisericeşti, cu care şi el, după viaţa cea vremelnică şi
plăcută lui Dumnezeu, a câştigat parte în viaţa cea veşnică, cu darul
Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul
Sfânt, I se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |