CUVIOSUL PIMEN, CEL CU MULTE DURERI
(7 august)
Despre fericitul Pimen luând
cuvânt, să ne pogorâm la mărturisirea pătimirii lui, ca să ştim cum să
răbdăm cu mulţumire şi cu vitejie durerile, şi cum puterea lui Dumnezeu
se săvârşeşte întru neputinţă. Deci acest fericit Pimen s-a născut
bolnav în lume, şi bolnav a şi crescut. Această boală trupească nu a
dat loc celei sufleteşti întru dânsul, căci era curat de toată mâhnirea
şi nu a cunoscut întinăciunea păcatului. Şi de multe ori se ruga de
părinţii săi să-l dea la mănăstire, ca să se tundă în chipul
monahicesc; dar aceia, ca nişte iubitori de fii, vrând să-l aibă
moştenitor după moartea lor, îl opreau.
Iar odată - Dumnezeu
văzând mai înainte ce era mai bine -, fericitul a slăbit peste măsură
şi a venit întru deznădăjduire de viaţă. Atunci părinţii lui, chiar şi
nevrând, au fost siliţi să-l ducă în Mănăstirea Pecersca, poftind pe
cuvioşii părinţi care locuiau în mănăstire să se roage lui Dumnezeu
pentru fiul lor, ca să se tămăduiască de boală. Iar cuvioşii părinţi,
ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci
rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate
de la Domnul, ci mai ales cerea adăugire de boală, ca nu cumva,
însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai
câştige dorinţa. Insă tatăl său şi maica sa şezând lângă el şi
nedându-l să-l călugărească, fericitul era foarte mâhnit.
Şi a început a se ruga
lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-i împlinească dorinţa lui, cu
judecăţile care le ştie singur. Şi iată, într-o noapte, pe când
părinţii lui şi slugile dormeau, au intrat la dânsul îngeri luminaţi,
unii în chip de tineri frumoşi, iar alţii în chip de egumeni şi fraţi,
purtând în mâini lumânări, Evanghelie, cămaşă de păr, mantie, culion,
şi toate cele ce erau de trebuinţă călugăriei, şi-i ziceau lui:
„Voieşti ca să te tundem?" Iar fericitul cu bucurie le-a răspuns: „Cu
adevărat voiesc! Domnul v-a trimis pe voi, domnii mei! Vă rog să-mi
împliniţi dorinţa inimii mele!" Atunci ei îndată au început întrebările
şi toate cele scrise în randuiala tunderii monahiceşti; şi astfel l-au
călugărit în chipul îngeresc cel mare al monahilor, îmbrăcându-l în
mantie şi culion şi numindu-l pe el Pimen. Apoi, dându-i după obicei
lumânare aprinsă, au zis: „Până la 40 de zile şi 40 de nopţi această
lumânare nu se va stinge". încă i-au mai proorocit lui că boala o să-l
chinuiască totdeauna, iar câştigarea sănătăţii o să-i fie semn de
moarte. Apoi, săvârşind toate, l-au sărutat pe el şi s-au dus în
biserică, luând perii lui într-o năframă, pe care au pus-o pe mormântul
Cuviosului Teodosie.
Iar fraţii care erau
aproape în chiliile lor, auzind glasul cântării, au deşteptat pe
ceilalţi dimprejuml lor, părându-li-se că egumenul cu oarecare fraţi
călugăreşte pe cel bolnav, ori că acum s-a pristăvit; deci toţi
împreună au mers în chilia aceea unde zăcea fericitul. Şi au găsit
acolo pe toţi dormind - pe tatăl, pe maica şi slugile lui -, şi i-au
deşteptat; şi toţi s-au umplut de bună mireasmă, iar pe bolnav l-au
văzut plin de bucurie şi veselie, şi îmbrăcat în haine monahiceşti.
Atunci fraţii l-au întrebat: „Cine te-a tuns pe tine monah şi ce
cântare am auzit noi aici, pe care părinţii tăi, la tine fiind, n-au
auzit-o?" Bolnavul a răspuns: „Mi se pare că a venit egumenul cu fraţii
de m-a tuns şi m-a numit Pimen; deci aceia cântau cântarea pe care aţi
auzit-o, iar lumânarea aceasta pe care o vedeţi, mi-a dat-o, zicându-mi
că va arde neîncetat, până la 40 de zile şi 40 de nopţi. Iar perii
capului luându-i în năframă, a mers cu ei în biserică".
Acestea auzindu-le
fraţii, au mers îndată la biserică, dar au găsit-o încuiată; drept
aceea au deşteptat pe paraclisieri şi i-au întrebat: „A intrat cineva
în biserică după rugăciunea Pavecerniţei?" Iar ei au răspuns: „Nu a
intrat nimeni, pentru că şi cheile sunt ascunse la eclesiarh". Deci au
deşteptat şi pe eclesiarh, care, luând cheile, a intrat în biserică, şi
iată, a aflat pe mormântul Cuviosului Teodosie perii puşi în năframă.
Atunci au spus egumenului de toate, iar egumenul, mirându-se foarte
tare, a început a cerceta cu dinadinsul, cine ar fi tuns pe fericitul
Pimen. Dar nu a aflat, decât numai s-a cunoscut de toţi, că această
purtare de grijă era de sus, de la Dumnezeu, prin sfinţii Lui îngeri.
Deci egumenul şi fraţii
au socotit îndelung despre minunea ce se făcuse, dacă se va socoti
tunderea fericitului după randuiala Bisericii. Dar de vreme ce despre
aceasta aveau mărturie încredinţată, căci, după cuvântul lui, fiind
biserica încuiată, s-au aflat în ea perii capului lui pe mormântul
Cuviosului Teodosie, asemenea şi lumânarea ce era destulă să ardă
într-o zi, a ars nestinsă 40 de zile şi 40 de nopţi, de aceea, altă
tundere nu i-au mai făcut lui, ci i-au zis: „Destul îţi este ţie, frate
Pimene, chipul cel dăruit de Dumnezeu şi numele cu care te-a numit.
Insă spune-ne şi nouă - l-a întrebat egumenul, venind cu cărţile cele
de tundere -, ce fel erau cei ce te-au tuns pe tine? Oare nu au lăsat
ceva din cele scrise în cărţile acestea?" Iar fericitul Pimen a zis
către egumen: „Ce mă ispiteşti, părinte? Tu singur venind aici cu toţi
fraţii, ai făcut toate acestea, care sunt scrise în cărţile acestea. Şi
încă mi-ai mai zis şi aceasta, că mi se cade a pătimi în boală toată
viaţa mea şi, când va fi ieşirea mea, atunci mi se va da sănătate,
încât să pot duce cu mâinile mele patul meu cel de moarte. Deci, sfinte
părinte, roagă-te pentru mine, ca Domnul să-mi dea răbdare". Auzind
acestea, l-au lăsat pe el.
Deci fericitul Pimen,
după proorocia celor ce l-au călugărit pe el, a zăcut mulţi ani în
boală foarte grea şi urâtă, încât se îngreţoşau de el şi slujitorii,
care de multe ori îl lăsau flămând şi însetat câte două sau trei zile,
iar el răbda toate cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Şi
odată s-a întâmplat de au adus în Mănăstirea Pecersca pe un alt bolnav
şi l-au tuns monah. Iar fraţii cei rânduiţi la slujirea bolnavilor,
luându-l şi pe acela, l-au dus la fericitul Pimen, ca să le slujească
amândurora împreună şi întocmai; însă neavând de grijă pentru o slujbă
ca aceasta, pe amândoi i-au lăsat în uitare, încât bolnavii slăbeau
fără de apă. Atunci fericitul Pimen a zis celuilalt bolnav: „Frate, de
vreme ce cei ce ne slujesc se îngre-ţoşează de putoarea ce iese de la
noi; deci tu, dacă te-ar scula pe tine Domnul, ai fi voit să petreci în
slujba aceasta?" Iar bolnavul s-a făgăduit fericitului, zicând: „Dacă
Domnul mă va tămădui, eu aş sluji cu osârdie bolnavilor până la moartea
mea". Atunci fericitul Pimen i-a zis aceluia: „Iată, Domnul ridică
boala de la tine şi de acum înainte, fiind sănătos, îndeplineşte
făgăduinţa ta, slujindu-mi mie şi celor asemenea mie; iar peste cei ce
nu au îngrijit de această slujbă, Domnul va aduce boală cumplită, ca,
învăţându-se astfel, să se mântuiască!" Şi îndată bolnavul s-a sculat
şi a început a-i sluji, iar pe cei fără de grijă, care n-au voit să
slujească bolnavilor, i-a cuprins pe toţi boala, după cuvântul
fericitului.
Iar fratele cel
tămăduit de boală a slujit puţin, dar şi el, după puţină vreme,
nesuferind putoarea, s-a depărtat de Pimen şi l-a lăsat flămând şi
însetat; iar el, ducându-se, s-a mutat în altă casă. Şi iată, deodată
l-a aprins o boală înfocată, încât n-a putut să se scoale trei zile şi
nemaiputând suferi setea de apă, a început a striga: „Pentru Domnul,
miluiţi-mă, căci mor de sete". Iar fraţii care erau în altă chilie,
auzindu-l, au mers la dânsul şi, văzându-l cuprins de boală cumplită,
i-au spus despre el fericitului Pimen, zicând: „Fratele ce-ţi slujeşte
moare". Iar fericitul Pimen a zis: „Ceea ce va semăna omul, aceea va şi
secera. De vreme ce m-a lăsat flămând şi însetat, minţind lui Dumnezeu
şi defăimând prostimea mea, aceasta a luat şi el însuşi, Insă, cum
suntem învăţaţi să nu răsplătim rău pentru rău, duceţi-vă şi spuneţi-i
lui: «Te cheamă Pimen, scoală-te şi vino la dânsul»".
Iar când cei ce
veniseră i-au zis aceasta, bolnavul îndată s-a însănătoşit şi,
sculându-se singur, a mers la fericitul nedus de nimeni. Iar fericitul
l-a sfătuit destul, zicându-i aşa: „Puţin credinciosule, iată, te-ai
însănătoşit, de acum să nu mai greşeşti! Au nu ştii că aceeaşi plată
vor avea bolnavul şi slujitorul lui? Căci răbdarea săracilor nu va
pieri până la sfârşit, ci acelora care aici - unde este boală de puţină
vreme - le este necaz şi întristare, acelora le va fi acolo veselie şi
bucurie, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă
fără de sfârşit. De aceea, frate, eu rabd acestea, iar Dumnezeu Care
te-a tămăduit de boală prin mine, Acela poate şi pe mine să mă scoale
de pe patul acesta şi să-mi tămăduiască boala; dar eu nu voiesc, pentru
că cel ce va răbda până la sfârşit - a zis Domnul -, acela se va
mântui.
Mai de folos îmi este
să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul
meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urâta putoare, ca acolo
să mă umplu de buna mireasmă cea negrăită. Bună este, frate,
bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfântul
loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cântare lui
Dumnezeu. Aceea este foarte bineplăcută şi bineprimită, căci Biserica
se cheamă "cer pământesc" şi cei ce stau întru dânsa „în cer a sta li
se pare". Iar această întunecoasă şi puturoasă casă ce este? Au nu
judecată mai înainte de judecată şi o muncă mai înainte de munca cea
fără de sfârşit? Insă cel ce rabdă aici cu mulţumire, zice cu
vrednicie: Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Pe
unii ca aceştia mângâindu-i, şi apostolul a zis: De veţi suferi
certarea, ca unor fii se va afla vouă Dumnezeu, iar de sunteţi fără de
certare, atunci sunteţi din desfrânare, iar nu fii. Incă însuşi Domnul
ne sfătuieşte, zicându-ne: Intru răbdarea voastră veţi câştiga
sufletele voastre ".
Cu nişte sfaturi ca
acestea bine învăţându-se fericitul frate, de atunci nu se depărta de
a-i sluji lui. Iar Sfântul Pimen, viteazul pătimitor şi următor
adevărat al dreptului Iov, mulţumind neîncetat lui Dumnezeu, a zăcut în
chinuirea sa douăzeci de ani. Apoi a sosit vremea pristăvirii lui şi
s-a făcut semn în Mănăstirea Pecersca: Noaptea s-au arătat trei stâlpi
de foc deasupra trapezei şi de acolo au trecut spre vârful bisericii.
Domnul singur ştie ce lucru arăta prin acel semn; însă aceasta era
adevărată, că Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară
de foc, Dumnezeu cel în Treime, Acela a trimis pe îngerii Săi la
sufletul mult bolnăviciosului Pimen, ca la al lui Lazăr, căci în acea
zi îndată s-a făcut sănătos şi spunea că a sosit vremea plecării sale,
precum îi proorociseră cei ce l-au tuns.
Deci sculându-se el,
umbla pe la toate chiliile, închinându-se tuturor şi cerându-şi
iertare, iar fraţilor bolnavi le zicea: „Fraţilor şi prietenii mei,
sculaţi-vă şi petreceţi-mă!" Şi îndată cu cuvântul lui s-a îndepărtat
boala de la ei şi, însănătoşindu-se, mergeau cu dânsul. Iar el intrând
în biserică, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi, luând năsălia
nepovăţuit de nimeni pe cale, a dus-o la peşteră, în care niciodată nu
fusese şi pe care nu a văzut-o de la naşterea sa. Şi intrând în
peşteră, s-a închinat la mormântul Cuviosului Antonie şi a arătat locul
la care voia să fie pus.
Apoi a descoperit o
taină minunată, arătând mormintele fraţilor care zăceau acolo aproape
şi zicând: „Aici aţi pus anul acesta doi fraţi - unul cu schimă, iar
altul fără schimă; deci pe care l-aţi pus fără schimă îl veţi afla în
schimă, pentru că de multe ori voia să se tundă într-însa, dar era
nebăgat în seamă; însă lucrurile l-au arătat vrednic de chipul acela
şi, pentru aceasta, Domnul i-a dăruit schimă după moarte. Iar pe
celălalt frate, pe care l-aţi pus în schimă, îl veţi afla fără de ea,
pentru că în viaţă nu o voia, nici nu a arătat lucruri vrednice de
dânsa, ci zicea astfel: «De mă veţi vedea ieşind din această viaţă şi
murind, atunci să mă tundeţi în schimă». Şi nu-şi aducea aminte de cel
ce a zis: Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se
pogoară în iad, ci noi, cei vii, bine vom cuvânta pe Domnul!
Pentru aceasta s-a luat
de la el acest dar monahicesc şi s-a dat aceluia, care a arătat lucruri
vrednice; pentru că celui ce are lucruri bune, pretutindeni i se va da
şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are lucruri bune, şi ceea ce i se
pare că are, i se va lua. Al treilea frate este pus aici de mulţi ani
şi a putrezit tot, iar schimă lui petrece nestricată, pentru că se
păzeşte spre mustrarea şi osândirea lui; căci el a câştigat lucruri
nevrednice chipului schimnicesc, fiindcă şi-a petrecut toată viaţa în
lenevire şi în lucruri puturoase, neaducându-şi aminte de Cel ce a zis:
Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere, căci tunderea schimnicească
nimic nu foloseşte celor ce n-au lucruri bune care izbăvesc de munci".
Descoperind această
taină, Cuviosul părintele nostru Pimen a zis către fraţi: „Iată, au
venit cei ce m-au tuns pe mine şi vor să mă ia". Şi îndată după aceste
cuvinte, culcându-se, a adormit întru Domnul, iar fraţii l-au pus cu
mare cinste în peşteră la locul arătat de el. Şi săpând mormintele
despre care le vorbise, ei au aflat pe cei trei monahi după cuvântul
sfântului; pe cei doi care muriseră de curând, dintre care de pe cel ce
era pus în schimă era luată schima şi era pusă pe celălalt ce era fără
schimă; iar pe al treilea, ce murise de demult, l-au aflat tot putred
şi doar schima lui era întreagă. Şi mulţi s-au minunat de negrăita
judecată a lui Dumnezeu, că Acela va răsplăti fiecăruia după lucrurile
lui, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi stăpânirea, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
|