CUVIOSUL MUCENIC DOMETIE PERSUL ŞI CEI DOI UCENICI AI SĂI
(7 august)
Acest cuvios a trăit pe
vremea marelui împărat Constantin şi era de neam pers. El a fost
povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar, şi
lăsându-şi păgânătatea părintească şi rudeniile a mers la hotarele
greceşti, în cetatea care se numea Nisibe şi, intrând intr-o mănăstire,
a primit Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc şi a petrecut
în toată nevoinţa vieţii pustniceşti. Dar prin zavistia şi asupririle
diavolului viclean, fiind urât de monahii ce erau acolo, a fugit şi a
mers în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, în cetatea lui
Teodosie, şi a urmat vieţii arhimandritului Nurvel, despre care se
spune că 60 de ani n-a gustat fiertură şi dormea foarte puţin,
neculcându-se, nici şezând, ci stând rezemat în toiagul său.
De acel arhimandrit s-a
hirotonit diacon Cuviosul Dometie, iar când s-a înştiinţat că
arhimandritul voieşte să-l silească şi la preoţie, s-a dus de acolo şi
s-a suit într-un munte pustiu, unde vieţuia întru Dumnezeu, suferind
arşiţa, frigul şi toate schimbările văzduhului.
Apoi, intrând într-o
peşteră, petrecea acolo săvârşind multe minuni cu numele lui Hristos,
pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dânsul şi îi aducea de la
înşelăciunea idolească la credinţa în Hristos. Iar când a mers acolo
Iulian, lepădatul de Dumnezeu, înştiinţându-se de cele ce făcea
sfântul, a poruncit să-l omoare cu pietre. Şi ducându-se trimişii, au
aflat pe sfântul părinte cu cei doi ucenici ai lui făcându-şi cântarea
cuviincioasă a ceasului al treilea, şi, năvălind asupra lor, i-au
omorât cu pietre.
Astfel şi-a săvârşit
Cuviosul Dometie alergarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu,
împreună cu cei doi ucenici ai lui. |