SFÂNTA TEODORA DE LA SIHLA
(7 august)
Această floare duhovnicească
de mare preţ şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul
binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al
XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi
iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie
ostăşească, aşa cum şi numele îl arată, fiind paznic al Cetăţii
Neamţului şi "armaş", adică făcător de arme pentru cei ce apărau
vestita cetate a Moldovei. Iar mama sa, al cărei nume nu ne este
cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică
de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghiolita).
Fiica mai tânără s-a
mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungând la vârsta
rânduită, a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu
un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul
Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Mirele ei Iisus Hristos încă
din copilărie, ea ardea de dorinţa unei vieţi cu totul curate,
închinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o îndemna atât duhovnicul şi
firea ei singuratică, cât şi râvna pentru rugăciunea de taină şi
amintirea marilor sihastri, vechii ei sfătuitori ce se nevoiau în acea
vreme prin pădurile şi munţii din ţinutul Neamţ. Astfel, fericita
Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar
după doi ani şi soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub
numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi
pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.
Fiecare călugăriţă din
schitul în care fusese primită fericita se nevoia cu mare râvnă pentru
Hristos, însă Cuvioasa Teodora, fiind aleasă şi întărită de harul
Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu
smerenia şi cu nevoinţa duhovnicească. Dar, după câţiva ani, năvălind
turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci
toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile din partea locului,
aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut şi
Cuvioasa Teodora. S-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei,
schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure,
acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe
ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări.
Răposând stareţa ei,
fericita Teodora a părăsit Munţii Vrancei, în urma unei descoperiri
dumnezeieşti, şi s-a retras în patria ei mult voia Domnului, farâmituri
de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura
unei stânci din apropiere, numită până astăzi "Fântâna Sfintei
Teodora".
După zeci de ani de
vieţuire pustnicească, Sfânta Teodora a ajuns aproape de sfârşitul
vieţii şi cunoscând că o cheamă Hristos la cereştile locaşuri, unde
este odihna şi desfătarea tuturor sfinţilor, s-a rugat cu lacrimi lui
Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele
Taine, înainte de obştescul sfârşit. Astfel, cu rânduială de sus,
egumenul Sihăstriei a băgat de seamă că păsările luau farâmituri de la
trapeza mănăstirii şi le duceau spre Sihla, aşa că a trimis doi fraţi
să vadă unde anume se duc, căci gândea că trăieşte în munţii Sihlei un
sihastru sfânt.
Astfel mergând cei
trimişi, i-a prins noaptea şi, rătăcind în pădure, se rugau şi aşteptau
să se facă ziuă. Apoi, observând înaintea lor o rază de lumină, ce se
ridica ca un stâlp la cer, s-au apropiat şi au văzut o femeie luminată
la chip, înălţată de la pământ şi rugându-se cu mâinile în sus. Era
Sfânta Teodora. Atunci cuvioasa, cunoscând venirea lor, a mulţumit lui
Dumnezeu, zicând: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ascultat!" Apoi a zis
celor doi fraţi: „Nu vă temeţi, fraţilor, căci sunt o smerită roabă a
lui Hristos! Dar mai întâi aruncaţi-mi o haină să mă îmbrac, că sunt
goală!"
Apoi, chemându-i, le-a
spus viaţa şi sfârşitul ei apropiat şi le-a poruncit, zicând: „Coborâţi
la Sihăstria şi spuneţi egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie şi
pe ierodiaconul Lavrentie cu Trupul şi Sângele lui Hristos!" Iar ei
i-au spus: „Cum să ajungem la schit noaptea, căci nu cunoaştem drumul?"
Atunci Sfânta Teodora le-a răspuns: „Mergeţi după lumina care se vede
înaintea voastră şi numaidecât veţi ajunge!"
Călăuziţi de această
lumină cerească, fraţii au ajuns repede la schit la miezul nopţii, pe
când toca de Utrenie. Iar dimineaţă s-au întors la peşteră cu
ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie, aducând Preacuratele
Taine. După ce Sfânta Teodora şi-a făcut cuvenita spovedanie şi şi-a
destăinuit viaţa, ostenelile şi ispitele ei, a rostit Crezul, s-a
închinat, a primit dumnezeieştile Taine şi a rostit ultimele sale
cuvinte, zicând: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!" In clipa aceea
Cuvioasa Teodora şi-a dat fericitul ei suflet în braţele lui Hristos.
Iar trupul ei purtător de bună mireasmă a fost prohodit şi aşezat cu
cinste de cei doi părinţi în peştera în care s-a nevoit.
Vestea despre viaţa,
nevoinţa şi mutarea la cele cereşti a Sfintei Teodora s-a răspândit
repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova şi chiar dincolo de
hotarele ei. De aceea alergau la sfintele ei moaşte din peşteră
călugări şi credincioşi de prin sate, mai ales cei bolnavi, şi se
vindecau de suferinţele lor, căci trupul ei preamărit cu neputrezirea
era izvorâtor de bună mireasmă şi făcea minuni. Unii sărutau sfintele
ei moaşte; alţii îşi aşezau bolnavii pe racla ei, iar alţii se spălau
cu apă din "Fântâna Sfintei Teodora" şi primeau ajutor şi mângâiere.
Moaştele Cuvioasei
Teodora, numită şi "pământeana", au stat în peştera ei de la Sihla ca
la 100 de ani, bucurându-se de mare cinste, mai mult decât alţi sfinţi
români. Apoi ctitorii schitului Sihla din familia Cantacuzino, înnoind
schitul, au mutat moaştele Sfintei Teodora din peşteră în biserica de
lemn, unde se închinau credincioşii.
După anul 1830,
moaştele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care
le-a aşezat în raclă de argint şi le-a dus în biserica satului
Miclăuşeni-Iaşi, zidită de ei. Iar în anul 1856, moaştele Sfintei
Teodora au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev în schimbul unor
veşminte arhiereşti şi preoţeşti din fir, fiind depuse în peşterile de
acolo, unde se află şi astăzi. La racla Sfintei Teodora este scris în
limba slavonă: Sveti Teodora Carpatina. Aşa s-au înstrăinat moaştele
Sfintei Teodora din patria ei, spre întristarea noastră a tuturor.
Aceasta este pe scurt
viaţa Sfintei Teodora de la Sihla şi acestea sunt faptele ei, prin care
a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinţilor din cer şi
fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată
ţara noastră. Credincioşii din Moldova o cinstesc ca sfântă de la
început şi merg adeseori în pelerinaj la peştera şi chilia ei de la
Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe Sfânta
Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire
în calendar la 7 august.
Cu ale ei sfinte
rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi
ne mântuieşte pe noi toţi, împreună cu ţara şi poporul cel
binecredincios. Amin.
Notă. In
tradiţia locului şi în unele însemnări se spune că fericitul ieromonah
Eleodor, de la Poiana Mărului - Vrancea, fostul ei soţ din tinereţe,
auzind că Sfânta Teodora s-a nevoit în Munţii Sihlei, a venit să o
vadă. Dar, auzind că a răposat, s-a închinat la peştera unde se aflau
moaştele ei şi a rămas la Schitul Sihla până la obştescul său sfârşit,
săvârşind adeseori Sfânta Liturghie, fie în peşteră, fie în biserica
mică de lemn de sub stânci. |