SFANTUL APOSTOL MATIA
(9 august)
Sfântul Apostol Matia era cu
neamul din Betleem, din seminţia lui Iuda. El a învăţat în Ierusalim
din copilărie Scripturile şi înţelegerea Legii, de la Sfântul Simeon
primitorul de Dumnezeu, de care a fost povăţuit şi la toată fapta bună,
trăind cu dumnezeiască plăcere şi umblând pe căile cele drepte ale
poruncilor Domnului. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos, după 30 de
ani ai naşterii Sale din Preasfânta Fecioară, a fost botezat în Iordan
de Ioan, S-a arătat lumii adunând pe ucenicii Săi şi propovăduia
împărăţia lui Dumnezeu, învăţând popoarele şi făcând multe semne şi
minuni; atunci Matia, auzind propovăduirea şi învăţătura lui Hristos şi
văzând facerile Lui de minuni, s-a rănit cu dragoste spre Dânsul şi,
defăimând cele lumeşti, i-a urmat Lui cu ceilalţi ucenici şi cu
poporul, îndulcindu-se de vederea feţei şi de cuvintele cele prea dulci
ale lui Dumnezeu cel întrupat. Iar Domnul, Care cearcă inimile şi
rărunchii, văzând osârdia aceluia şi ştiinţa cea curată, l-a ales pe el
nu numai în ucenicie, dar şi în slujba apostoliei.
Mai întâi Sfântul Matia
a fost unul din cei 70 de apostoli mai mici, pentru care se scrie în
Evanghelie: A arătat Domnul şi pe alţi 70 şi i-a trimis pe ei câte doi
înaintea feţei Sale... Apoi, după pătimirea cea de bună voie, după
Invierea şi Inălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Matia a
fost numărat cu cei 12 Sfinţi Apostoli mai mari, în locul lui Iuda,
care căzuse, căci ceata de 12 fiind neîmplinită, Sfântul Petru, cel mai
mare dintre apostoli, stând în mijlocul bisericii, a ţinut cuvânt
despre aceasta, că se cuvine a se împlini locul lui Iuda, care a căzut
şi a pierit, ca să fie întreagă şi neschimbată ceata de 12 mai mari
apostoli, mai întâi aleşi ai Domnului. Şi au pus pe doi: pe Sfântul
Iosif, care se numea Varsava, şi pe acest Sfânt Matia. Şi, rugându-se,
au zis: „Tu, Doamne, ştiutorul tuturor inimilor, arată pe unul care
l-ai ales dintre aceşti doi, ca să ia soarta slujbei acesteia şi a
apostoliei, din care a căzut Iuda". Apoi, trăgând la sorţi, sorţul a
căzut pe Matia şi a fost numărat între cei doisprezece apostoli, iar
alegerea â fost întărită de Domnul prin trimiterea Sfântului Duh în
limbi de foc, Care a şezut şi pe Sfântul Matia, precum a stat şi pe
ceilalţi sfinţi apostoli, dându-i lui dar asemenea.
Iar după primirea
Sfântului Duh, apostolii primind sorţii în care parte să meargă fiecare
dintre dânşii spre propovăduirea lui Hristos, Sfântului Matia i-a căzut
sorţul să meargă în Iudeea, ca acolo să propovăduiască pe Hristos
Dumnezeu. Şi s-a ostenit într-însa, cercetând cetăţile şi satele şi
binevestind mântuirea lumii. Dar nu numai în Iudeea a purtat numele lui
Hristos, ci şi între neamuri, pentru că se povesteşte despre dânsul, că
şi în Etiopia a propovăduit cuvântul. Acolo a suferit multe chinuri,
fiind târât, bătut, spânzurat la chinuire, strujit cu fiare pe coaste
şi ars cu foc pe dedesubt; dar, întărindu-l pe el Hristos, toate
chinurile acelea le-a primit cu bucurie şi le-a răbdat vitejeşte.
Incă se povesteşte
despre Sfântul Matia că s-a ostenit şi în Macedonia cu buna vestire a
lui Hristos, unde păgânii elini, prin-zându-l şi vrând să ispitească
puterea credinţei propovăduite de dânsul, i-au dat să bea o băutură
otrăvitoare, care pierdea vederea ochilor, căci dacă cineva gusta
dintr-însa, îndată rămânea orb. Dar sfântul apostol, bând otrava aceea
în numele lui Hristos, a rămas nevătămat; încă şi pe cei orbiţi de acea
otravă - mai mult de 250 de oameni -, punându-şi mâinile pe dânşii şi
chemând numele lui Hristos, i-a tămăduit. Acest lucru nesuferindu-l
diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioşilor în chip de copil mic,
poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea
drăcească.
Dar când aceia voiau
să-l prindă pe apostol, el umbla prin mijlocul lor nevăzut de dânşii;
şi, căutându-l ei trei zile, nu l-au găsit. Apoi sfântul arătându-se
lor de bunăvoie, s-a dat în mâinile lor, iar ei legându-l l-au închis
în temniţă, unde, arătându-i-se diavolul cu mânie, scrâşnea din dinţi
asupra lui. Dar în noaptea următoare, Domnul stând înaintea lui în
lumină mare, l-a întărit pe el şi, dezlegându-l din legături, a deschis
uşile temniţei şi l-a lăsat liber. Deci, făcându-se ziuă, sfântul
apostol iarăşi s-a arătat în mijlocul poporului şi propovăduia pe
Hristos cu îndrăzneală. Iar când oarecare oameni împietriţi cu inimile
nu numai că nu credeau propovăduirea lui, dar se şi mâniau împotriva
lui şi voiau să pună mâinile lor ucigaşe pe dânsul, îndată
deschizându-se pământul, i-a înghiţit, iar cei rămaşi, temân-du-se,
s-au întors la Hristos şi s-au botezat.
După aceasta, apostolul
lui Hristos s-a întors iarăşi în Iudeea, la sorţul său şi, propovăduind
cuvântul lui Dumnezeu, pe mulţi din fiii lui Israel îi întorcea la
Hristos Domnul, încredinţându-i pe ei prin semne şi minuni, pentru că
pe cei orbi îi lumina, pe cei leproşi îi curăţa, pe diavolii din oameni
îi izgonea cu numele lui Hristos; şchiopilor le dădea umblare;
surzilor, auzire, şi pe cei ce mureau îi întorcea la viaţă. Drept
aceea, pe Moise îl numea că este sfânt şi Legea lui cea dată de
Dumnezeu pe lespezi le poruncea să o păzească şi-i învăţa să creadă în
Hristos, în Cel închipuit mai înainte de însuşi Moise prin semne şi
prin profeţii, şi întru Cel mai înainte vestit de cuvintele
proorocilor, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl spre mântuirea lumii şi
Care S-a întrupat din Preacurata şi Preanevinovata Fecioară. Şi le
tâlcuia lor Sfântul Matia toate cele vestite de prooroci pentru
Hristos, că acum s-au împlinit în Mesia Care a venit.
In vremea aceea, Anan
era cel dintâi arhiereu printre iudei, urâ-tor şi hulitor al numelui
lui Iisus Hristos şi prigonitor al credincioşilor, cu a cărui poruncă
şi Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului
şi a fost ucis. Şi trecând Sfântul Matia prin părţile Galileei, intra
prin adunările evreieşti şi propovăduia pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
iar evreii cei orbiţi de necredinţă şi de răutate, pornindu-se spre
mânie, l-au prins şi l-au dus în Ierusalim la arhiereul Anan.
Iar arhiereul,
strângând adunare evreiască vicleană şi punându-l înaintea lor pe
apostolul lui Hristos, a început a zice către ai săi: „Ştie adunarea
aceasta şi toată lumea în câtă ocară a venit neamul nostru, nu din vreo
vină a noastră, ci cu răzvrătirea unora, care au ieşit de la noi, şi cu
lăcomia ighemonilor romani, sau mai bine zis cu tirania. Nevrednici
sunt de pomenire cei ce ne-au adus nouă eresurile, cu care atâtea mii
de oameni s-au înşelat. Ştiţi singuri câţi au fost ucişi de ostaşii
romani şi au pierit înşelătorii şi cei înşelaţi, însă nu fără de mare
defăimare a neamului nostru.
Unii ca aceştia au fost
începătorii de eresuri: Iuda Galileeanul şi Teuda vrăjitorul, care
pierind, a pierit şi pomenirea lor. Dar mai mare începător de eresuri
decât toţi s-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-se pe sine
că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele
Sale şi cu minunile Sale făcute cu farmece, şi inimile lor le-a tras în
urma sa, defăimând păzirea Legii; dar a luat judecată după legea pe
care o hulea. Dar ce zic? Ştim că de la Insuşi Dumnezeu este dată Legea
lui Moise şi este păzită de patriarhi şi prooroci, cărora le-a dat să
facă şi minuni, precum Iisus nu putea să facă. Cine nu ştie că Moise a
vorbit cu Dumnezeu ca şi cu un om? Cine nu ştie că Ilie a fost luat la
cer cu căruţă de foc? Cine nu a auzit că mortul, fiind aruncat pe
oasele cele moarte ale lui Elisei, a înviat? Şi alţi sfinţi ai lui
Dumnezeu câte minuni au făcut? Dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit
a-şi alătura cinstea dumnezeiască sau să scornească lege nouă, precum a
îndrăznit Iisus. Proorocii au grăit cu smerit chip şi glas, fiind
învăţaţi de Duhul Sfânt; iar El de la Sine spunea cuvinte mândre şi
ajunsese până la atâta îndrăzneală, încât şi pe boieri şi pe arhierei
îi ocăra cu cuvinte necinstite, iar pe cărturari şi pe farisei îi numea
făţarnici. Deci care din prooroci a îndrăznit a spune aşa? Dar după
mândria Sa, Şi-a găsit sfârşit vrednic, luându-Şi plata după faptele
Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, şi de ar fi
murit învăţătura Lui odată cu El, ca să nu fi fost nimeni să o învie!
Iar aceasta, o, de câtă durere ne este nouă, că Templul lui Dumnezeu,
Sfânta Cetate şi legile părinteşti se află sub jugul romanilor şi nu
este nimeni care să-i fie milă, nimeni care să ne împărtăşească
durerea, nimeni care să ne scoată!
Suntem traşi la
judecată fără de vină şi răbdăm. Ne îmbulzesc şi ne învoim. Ne răpesc
şi tăcem. Iar mai vârtos galileenii ne dau pe noi în mâinile romanilor,
când sângele lui Hristos, ca al unui om nevinovat, nu se ruşinează a-l
aduce asupra noastră şi al neamului nostru. Deci se cade ca acei
galileeni - nefiind mulţi - să piară, decât să se dea pierzării de
romani acest loc sfânt şi tot neamul nostru; pentru că dintre două
răutăţi - de nu se poate scăpa de amândouă -, pe una suferită mai uşor
este de nevoie a o alege. De aceea şi acest ucenic al lui Hristos ce
stă înaintea noastră este vrednic de moarte; însă mai întâi singur de
la sine să socotească, căci nu-i oprim lui vremea spre a se gândi, nici
nu-i dorim pierzarea, ci îndreptarea lui. Deci din două să-şi aleagă
una: sau să urmeze Legii celei date de Dumnezeu prin Moise şi să fie
viu, sau să se numească creştin şi să moară!"
Iar Sfântul Matia,
ridicându-şi mâinile în sus, a zis: „Bărbaţi fraţi, pentru acea pricină
pe care voi o aruncaţi asupra mea, nu este de trebuinţă a grăi multe,
căci pentru mine a fi creştin nu este vină, ci slavă, pentru că Insuşi
Domnul zice în proorocie: In zilele cele de apoi, întru cei ce-Mi
slujesc Mie se va numi nume nou. Arhiereul Anan a zis: „Cum nu este
vină a avea Legea cea sfântă întru nimic, a nu-L cinsti pe Dumnezeu, ci
a lua aminte la basmele cele cu farmece şi deşarte?" Sfântul a răspuns:
„De veţi asculta cuvintele mele, vă voi arăta că cele propovăduite de
noi nu sunt basme şi farmece, ci sfântul adevăr, mărturisit de la
început prin lege".
Iar arhiereul
învoindu-se să audă, Sfântul Matia şi-a deschis gura sa şi a început a
le spune cele mai înainte închipuite şi vestite despre Iisus Hristos,
din cărţile Legii Vechi, cum Dumnezeu a făgăduit strămoşilor - lui
Avraam, lui Isaac şi lui Iacov -, ca din seminţia lor să ridice pe un
bărbat ca acesta, Care avea să binecu-vinteze toate seminţiile, pentru
Care şi David a mărturisit: Se vor binecuvânta întru El toate
seminţiile pământului şi toate neamurile îl vor ferici pe El. Şi cum
rugul mai înainte nearzând închipuia întruparea Lui cea din Curata
Fecioară, pentru care şi Isaia a proorocit: Iată Fecioara în pântece va
zămisli şi va naşte Fiu, pe Cel numit Emanuil, care se tâlcuieşte: „Cu
noi este Dumnezeu". Iar Moise mai luminat a zis mai înainte: Prooroc va
ridica vouă Domnul dintre fraţii voştri, ca şi pe mine, pe Acela să-L
ascultaţi întru toate cele ce va zice vouă. Şi iarăşi patima Lui cea de
voie, acelaşi Moise a închipuit-o mai înainte prin şarpele cel înălţat
pe lemn în pustie. Iar Isaia mai înainte a proorocit: ca o oaie s-a
adus spre înjunghiere. Şi iarăşi: Şi cu cei fără de lege s-a socotit.
Iar chip al învierii Lui celei de-a treia zi a fost Iona, care a ieşit
nevătămat din pântecele chitului".
Nişte cuvinte ca
acestea cu arătări minunate Sfântul Matia tâlcuindu-le despre Iisus
Hristos din cărţile lor evreieşti, arhiereul Anan n-a suferit, ci,
umplându-se de mare mânie, a zis cu iuţime către dânsul: „Oare aşa
îndrăzneşti spre stricarea Legii? Oare nu ştii Scriptura, care zice:
Iar de se va scula întru tine prooroc sau văzător de visuri şi-ţi va da
ţie semn sau minune, şi va veni semnul sau minunea care a zis către
tine: Să mergem să slujim la alţi zei, pe care nu-i ştiţi..., proorocul
acela sau văzătorul de visuri să moară?"
Sfântul Matia a
răspuns: „Acela, de care ne este nouă cuvântul, nu este numai prooroc,
ci şi Domnul proorocilor, este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, a cărui
dumnezeire se arată prin semne adevărate şi pentru aceea am crezut în
El, şi nădăjduiesc că întru mărturisirea preasfântului Său nume voi
rămâne neclintit". Arhiereul a zis: „Dacă ţi se va da ţie vreme să te
gândeşti, te vei pocăi oare?" Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie să
mă depărtez de adevărul pe care l-am aflat o dată. Pe Iisus
Nazarineanul cel lepădat de voi şi dat la moarte, Il cred cu inima şi-L
mărturisesc cu gura, că este adevărat Fiul lui Dumnezeu, de asemenea cu
Tatăl, de o fire cu Acela şi mai înainte de veci; şi zic că sunt rob al
lui Hristos!"
Atunci arhiereul,
astupându-şi urechile şi scrâşnind din dinţi, a început a striga cu
mânie: „Huleşte, huleşte...". Apoi a adăugat: „Să asculte Legea". Şi
îndată s-a deschis o carte a Legii şi s-a citit la locul unde era
scris: Omul care va blestema pe Dumnezeul său, va lua păcat; iar cel ce
va huli numele Domnului, cu moarte să moară. Cu pietre să-l ucidă toată
adunarea lui Israel. Să nu-l cruţe pe el ochiul vostru, ca să scoateţi
răutatea din Israel.
Citindu-se aceste
cuvinte în cartea aceea, arhiereul a zis către apostolul lui Hristos:
„Gura ta asupra ta a grăit, fie sângele tău asupra capului tău". Zicând
acestea arhiereul, a osândit la moarte pe apostolul lui Hristos, ca să
fie ucis cu pietre. Deci, luând pe Sfântul Matia, au mers la locul care
se zicea Betlaschila - adică casa celor ucişi cu pietre -, şi sfântul a
zis către iudeii care îl duceau: „Făţarnicilor, bine a proorocit David
despre voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului şi sânge nevinovat vor
osândi. Şi Iezechiel zice: Omorâţi sufletele cărora nu li se cădea să
moară".
Sfântul zicând acestea,
doi martori, după rânduiala Legii, şi-au pus mâinile pe capul său şi au
mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea. Şi aceia au
aruncat primii asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânşii ca
acele pietre aruncate întâi de dânşii să le îngroape cu dânsul, întru
mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început şi ceilalţi
a arunca pietre asupra lui şi a-l ucide; iar el, ridicându-şi mâinile
spre cer, şi-a dat sufletul său. Iar nelegiuiţii aceia au adăugat şi
altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat şi capul cu
securea, după obiceiul romanilor. Acest lucru a fost făcut spre
plăcerea romanilor, ca şi cum acel propovăduitor al lui Hristos ar fi
fost potrivnic cezarului. Astfel Sfântul Apostol Matia, nevoindu-se cu
nevoinţă bună, şi-a sfârşit alergarea sa. Iar credincioşii, luând
apostolescul trup, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru
Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine
cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |