CUVIOŞII TEODOR ŞI VASILIE AI PECERSCĂI
(11 august)
Dumnezeiescul Pavel a zis că
rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint. Cuvântul acesta s-a
împlinit cu lucrul în această viaţă vrednică de laudă, unde vrăjmaşul,
începătorul răului, nu cu alt lucru, decât cu iubirea de argint, a adus
rele ispite sufleteşti şi trupeşti asupra sufletului fericitului
Teodor, şi pătimiri şi moarte nu numai asupra lui, dar şi asupra
fericitului Vasilie, sfetnicul său, pentru care se scrie astfel:
Fericitul Teodor avea în viaţa sa multă avere şi auzind pe Domnul în
Evanghelie zicând: Fiecare din voi care nu se leapădă de toată averea
sa, nu poate să-Mi fie ucenic, a urmat acestui cuvânt. Deci a lăsat
toate cele lumeşti şi, împărţindu-şi averea săracilor, s-a făcut monah
în Mănăstirea Pecersca şi s-a nevoit întru fapte bune. Apoi, cu porunca
egumenului, s-a făcut vieţuitor al peşterii ce se numea "Nemţească",
unde, petrecând mulţi ani, se nevoia cu multă înfrânare.
Acestui fericit Teodor
vrăjmaşul i-a adus oarecând supărare şi mâhnire multă pentru averea
împărţită săracilor, punându-i în gând lungimea anilor, slăbiciunea
trupului şi sărăcia hranei mănăstireşti. Fericitul Teodor n-a înţeles
ispita şi nu şi-a adus aminte de Domnul, Care a zis: Nu vă îngrijiţi cu
sufletul vostru, ce veţi mânca sau ce veţi bea. Căutaţi la păsările
cerului, că nu seamănă, nici nu seceră şi nu adună în jitniţe, şi Tatăl
vostru cel ceresc le hrăneşte pe ele. Deci a început de necaz a veni la
deznădejde pentru sărăcie, întunecat fiind multe zile de către
vrăjmaşul, iar această mâhnire o mărturisea la arătare prietenilor săi.
Şi era acolo în
mănăstire un monah oarecare, cu numele Vasilie, unul din cei
desăvârşiţi. Acesta, vrând să mângâie şi să scoată pe Teodor din groapa
deznădejdii, i-a zis: „Frate Teodore, rogu-te să nu-ţi pierzi plata ta,
căci dacă îţi pare rău după averea ce ai împărţit-o la săraci, eu mă
voi sârgui să-ţi dau toate, numai tu să zici înaintea lui Dumnezeu ca
milostenia ta să mi se socotească mie. Iar tu îndată vei fi fără grijă,
luându-ţi averea, dar caută, de te va suferi Domnul; pentru că şi în
Constantinopol, un om oarecare s-a căit de aurul ce l-a împărţit
milostenie şi l-a socotit înaintea lui Dumnezeu ca al altuia, de la
care şi-a luat înapoi ceea ce a împărţit. Insă când a zis: «Nu eu,
Doamne, am făcut milostenia, ci a acestuia este», îndatăa căzut în
mijlocul bisericii şi a murit; şi astfel a pierdut pe amândouă împreună
- şi aurul şi viaţa".
Auzind Teodor acestea
şi luându-le în minte, plângea de greşeala sa şi fericea pe fratele cel
ce l-a deşteptat dintr-o neputinţă ca aceasta. Căci pentru unii ca
aceştia a zis Domnul: De vei face om cinstit din cel nevrednic, ca gura
Mea vei fi. De atunci s-a făcut între ei mare dragoste. După aceasta,
Teodor sporea bine în poruncile Domnului şi săvârşea toate cele ce sunt
drepte, bine plăcute, sfinte şi neprihănite.
Atunci diavolul a luat
mare rană că n-a putut să-l înşele în felul acela spre iubirea de
argint. Deci s-a înarmat iar asupra lui, punându-i înainte alt meşteşug
de aceeaşi pierzare, căci odată Vasilie a fost trimis de egumen la o
ascultare, unde a zăbovit trei luni. Atunci vrăjmaşul, găsind vreme
prielnică pentru meşteşugirea lui, s-a închipuit în asemănarea lui
Vasilie şi s-a dus la el în peşteră, făcându-se a vorbi cu dânsul
despre cele folositoare. Şi i-a zis: „Teodore, cum sporeşti acum? A
încetat războiul diavolesc de la tine sau încă îţi face supărare,
aducându-ţi iubire de câştig şi deşteptând amintirea averii împărţite
la săraci?"
Iar Teodor, necunoscând
că este diavolul şi părându-i-se că îi vorbeşte fratele, a răspuns: „Cu
rugăciunile tale, părinte, sporesc bine, căci întărindu-mă prin tine,
nu ascult gândurile ce mi le aduce diavolul. Şi acum, de îmi vei
porunci ceva, voi face cu osârdie şi te voi asculta, căci prin
învăţătura ta am aflat mare folos sufletului meu". Atunci diavolul,
care i se părea frate, luând îndrăzneală, i-a zis: „Iţi dau încă un alt
sfat, prin care îţi vei afla odihnă şi degrab vei lua răsplătire de la
Dumnezeu pentru averea împărţită. Cere de la Domnul Dumnezeu să-ţi dea
aur şi argint mult şi să nu laşi pe nimeni să intre la tine, nici tu să
nu ieşi din această peşteră". Iar Teodor a făgăduit că va face toate
acestea.
Atunci vicleanul diavol
s-a dus de la dânsul şi, nevăzut aducân-du-i gând despre aflarea
comorii, îl îndemna să se roage pentru aceea. Deci Teodor se ruga către
Domnul să câştige de la Dânsul acea comoară, făgăduindu-se să le
împartă pe toate în milostenie. Apoi adormind, a văzut în vis pe diavol
luminos şi împodobit ca un înger, arătându-i comoara din peşteră.
Această vedenie arătându-i-se nu o dată, ci de mai multe ori, după
câteva zile s-a dus la locul arătat în vis şi, începând a săpa, a găsit
comoara: mulţime de aur, de argint şi vase scumpe.
După aceasta iar a
venit diavolul în chipul lui Vasilie şi a zis către Teodor: „Unde este
comoara care ai primit-o? Că cel ce ţi s-a arătat ţie mi-a spus şi mie
că ţi se va da mulţime de aur şi argint, după rugăciunea ta". Iar
Teodor nu voia să-i arate comoara. Atunci diavolul cel cu rău meşteşug
a început îndată a-i zice şi pe faţă şi a-i aduce şi în taină gândul să
ia comoara şi să se ducă în altă parte. Dar mai întâi i-a zis astfel:
„Frate Teodore, nu ţi-am spus eu oare că degrab vei lua de la Dumnezeu
răsplătirea averii dată milostenie? Că El a zis: Cel ce-şi va lăsa casa
sau ţarinile, pentru numele Meu, va lua însutit şi va moşteni viaţa
veşnică. Deci acum, iată, ai bogăţia în mâinile tale, fă cu dânsa ce
voieşti".
Teodor a răspuns:
„Pentru aceasta am cerut de la Dumnezeu, pentru ca, dacă îmi va da, să
le împart pe toate milostenie, şi socotesc că pentru aceea mi-a şi
dăruit-o". Iar potrivnicul i-a zis: „Frate Teodore, păzeşte-te ca
vrăjmaşul să nu-ţi aducă, ca şi mai înainte, necaz pentru împărţire,
căci, iată, ţi s-a dat altă avere în locul celei împărţite de tine
săracilor. Eu te sfătuiesc să iei această comoară şi să te duci în altă
ţară şi acolo vei câştiga moşii pentru trebuinţa ta, că şi aşa vei
putea să te mantuieşti şi să scapi de meşteşugirile diavoleşti, iar
când va sosi ducerea ta din această lume, le vei da pe acestea cui vei
voi şi aşa va rămâne pomenirea ta după tine". Iar Teodor i-a zis: „Dar
nu mă voi ruşina eu că am lăsat lumea şi toate cele din lume,
făgăduindu-mă să-mi sfârşesc viaţa în peştera aceasta, iar acum să fiu
fugar şi vieţuitor lumesc? Dacă ai plăcere, lasă-mă să petrec în
mănăstire şi acolo voi face toate câte îmi vei zice". Diavolul a
răspuns: „Aici nu vei putea să tăinuieşti comoara, că o vor afla şi
ţi-o vor lua; deci primeşte sfatul meu şi fă degrab ceea ce-ţi zic, că
de n-ar fi plăcut lui Dumnezeu să ai avere, nu ţi-ar fi dăruit-o, nici
nu mi-ar fi spus mie să te întăresc".
Atunci Teodor, crezând
pe diavol ca pe frate, a început a găti în taină căruţele şi vasele în
care să-şi adune comoara şi să iasă din peşteră, unde voia să-l scoată
diavolul cu înşelăciunea, ca să-l despartă de sfântul loc al Cuvioşilor
părinţi Antonie şi Teodosie, al însăşi Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, şi mai ales ca să-l despartă de Dumnezeu. Dar iubitorul de
oameni, Domnul, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, a
mântuit şi pe acest rob al Său, Teodor, prin rugăciunile cuvioşilor
Săi, căci într-acea vreme s-a întors din cale Vasilie - cel ce mântuise
şi mai înainte pe Teodor de gândul cel rău - şi a mers în peşteră,
voind să vadă pe fratele care vieţuia într-însa, şi i-a zis: „Frate
Teodore, cum mai petreci, că de multă vreme nu te-am mai văzut?" Iar
Teodor s-a mirat de o închinăciune ca aceasta şi i-a răspuns: „Ce zici
că de multă vreme nu m-ai văzut? Ieri şi alaltăieri şi totdeauna ai
fost cu mine şi m-ai învăţat. Şi iată, eu acum mă duc, precum mi-ai
poruncit".
Iar Vasilie s-a mirat
mult de un răspuns ca acesta, şi l-a întrebat: „Frate Teodore, spune-mi
ce cuvânt este acesta, că mi-ai zis că ieri şi alaltăieri şi totdeauna
am fost cu tine şi te-am învăţat? Şi unde te duci? Că eu acum m-am
întors din cale şi nu ştiu nimic. Oare nu ţi s-a întâmplat ceva din
lucrarea diavolească? Te rog pentru Dumnezeu, nu tăinui de mine nimic".
Iar Teodor i-a zis cu mânie: „Ce mă ispiteşti şi de ce îmi tulburi
sufletul, într-un fel zicându-mi uneori, iar alteori într-alt fel? Care
cuvinte să le cred?" Apoi, ocărându-l, l-a gonit de la el. Iar Vasilie,
primind acestea, s-a dus în mănăstire. Atunci diavolul a venit iar la
dânsul în chipul lui Vasilie şi i-a zis: „Frate, eu, ticălosul, îmi
pierdusem mintea, zicându-ţi altele; pentru aceea nu-ţi pomenesc ocara
pe care am luat-o de la tine, dar îţi zic iar aceasta: ia-ţi comoara pe
care ai găsit-o şi ieşi degrabă de aici în noaptea aceasta!" Zicându-i
acestea, s-a dus de la el.
După aceea Vasilie a
venit iar la dânsul, luând cu el şi pe unii din părinţii bătrâni, şi a
zis către Teodor: „Aceştia sunt martori că de trei luni nu te-am mai
văzut, pentru că am fost trimis de egumen pentru trebuinţa
mănăstirească; şi astăzi este a treia zi de când m-am întors în
mănăstire. Deci eu abia am venit şi tu mi-ai zis că ieri, alaltăieri şi
totdeauna am fost cu tine; pentru aceea socotesc că aici a fost o
lucrare diavolească în chipul meu. Şi de voieşti să înţelegi adevărul,
să faci astfel: Când va veni la tine cineva, să nu-l laşi să-ţi
vorbească până ce nu va face rugăciunea lui Iisus, şi de nu va voi,
atunci vei înţelege că este diavolul". Zicând acestea Vasilie, a făcut
rugăciune de certare asupra diavolului, chemând pe sfinţi în ajutor;
apoi întărind bine pe Teodor, s-a dus la mănăstire în chilia sa. După
aceasta, diavolul n-a mai îndrăznit să se arate lui Teodor, iar el
atunci a înţeles înşelăciunea vicleanului. Şi de atunci pe oricine
venea la dânsul îl silea să facă mai întâi rugăciunea lui Iisus şi
numai după aceea vorbea cu dânsul. Aşa s-a întărit asupra vrăjmaşului
şi Domnul l-a izbăvit din gura leului, care căuta să-l înghită, precum
se întâmplă şi multora care se depărtează în pustietăţi şi în
prăpăstiile pământului, şi se liniştesc în singurătate, cărora le este
trebuinţă mare de tărie şi de ajutorul dumnezeiesc, ca să nu fie
biruiţi în războiul celui ce vieţuieşte de unul singur şi să fie
înghiţiţi de fiarele cele pierzătoare de suflet.
Deci fericitul Teodor,
izbăvindu-se din groapa pierzării, a început a se sârgui foarte, pentru
ca mai vârtos vrăjmaşul să cadă în groapă, iar nu el. Mai întâi a săpat
pământul adânc şi acolo a pus comoara cea aflată, care vrăjmăşea asupra
sa, apoi a acoperit-o bine, ca să piară şi pomenirea ei cu sunet. Apoi,
fericitul Domnului s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu să-i dăruiască
uitare de locul acela în care a ascuns-o şi să ia de la dânsul toată
patima iubirii de argint. Şi i-a împlinit Dumnezeu rugăciunea, că de
atunci niciodată nu ştia de acel loc şi nici nu se gândea vreodată să
câştige averi, căci socotea aurul şi argintul ca tina. Iar ca să nu
aibă diavolul iarăşi îndrăzneală asupra lui, atunci când, fiind el fără
de lucru, s-ar fi dat lenevirii, din care se naşte păcatul, s-a dat
fericitul acesta Teodor la o slujbă grea. El a pus în peşteră o râşniţă
şi a început a sluji fraţilor, ducând grâu din mănăstire şi măcinându-l
cu mâinile sale. De atunci, în toate nopţile petrecea fără somn,
ostenindu-se la lucrul mâinilor şi la rugăciune, apoi sosind ziua,
ducea făina şi iarăşi aducea grâu. Slujind el astfel mulţi ani, făcea
multă uşurare slujitorilor mănăstireşti, neruşinându-se de un lucru ca
acesta.
Şi trecând multă vreme
şi chelarul văzând pe Teodor într-o slujbă ca aceea ostenindu-se în
grea chinuire, s-a umilit şi odată fiind adus grâu de la moşie în
mănăstire, a trimis la el în peşteră cinci care, ca să nu mai vie
întotdeauna să-şi ia singur, făcându-şi osteneală peste osteneală. Iar
Teodor turnând grâul în vase, a început a râşni, cântând Psaltirea pe
de rost; iar când a ostenit şi voia să se odihnească puţin, atunci
deodată s-a făcut un glas ca tunetul şi râşniţa a început a măcina
singură. Iar fericitul înţelegând diavoleasca lucrare, s-a sculat şi a
început a se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; apoi a zis cu glas tare:
„Certe-te pe tine Domnul, vicleanule diavol!" Dar diavolul nu înceta
măcinatul la râşniţă. Atunci Teodor a zis iar: „In numele Tatălui, al
Fiului şi al Sfântului Duh, Cel ce te-a surpat din cer şi te-a dat în
călcarea plăcuţilor Săi, îţi poruncesc eu, păcătosul, să nu încetezi cu
lucrul acesta, până nu vei râşni tot grâul, ca şi tu să slujeşti
sfinţilor fraţi".
Zicând sfântul acestea,
a stat la rugăciune; iar diavolul, neîndrăznind a nu asculta certarea,
a râşnit tot grâul în acea noapte. Iar a doua zi, Teodor a înştiinţat
pe chelar să trimită să ia faina, iar chelarul s-a mirat de acel lucru
minunat, cum cinci care s-au râşnit într-o noapte. Şi mergând el singur
în peşteră, a scos din ea cinci care de făină. încă şi o altă minune
s-a făcut, căci din acelaşi grâu s-au mai găsit şi alte cinci care de
făină. Deci în aceste lucruri ale fericitului Teodor s-a împlinit
cuvântul apostolilor, care au grăit: Doamne, şi diavolii ni se supun
nouă întru numele Tău. Asemenea şi graiul lui Iisus Hristos, Cuvântul
lui Dumnezeu, Care a zis: Iată vă dau vouă putere să călcaţi peste
şerpi, peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului...; pentru că
voind viclenii diavoli să înfricoşeze pe acest rob al lui Dumnezeu şi
să-l robească lor, precum îl amăgiseră mai înainte, ei înşişi au
câştigat asupra lor legăturile robiei, încât au şi strigat atunci,
zicând: „De acum nu ne vom mai afla aici".
Apoi Teodor şi Vasilie
au făcut sfat plăcut lui Dumnezeu între ei, ca gândurile lor să nu le
tăinuiască niciodată, ci amândoi să le socotească împreună, dacă sunt
plăcute lui Dumnezeu; deci, după socoteala lor, Vasilie a intrat ca să
se liniştească în peşteră, iar Teodor pentru bătrâneţe a ieşit din
peşteră, ca să locuiască în mănăstirea cea veche.
Iar mănăstirea cea
veche era atunci arsă şi lemnele spre zidirea bisericii şi a tuturor
chiliilor erau aduse cu plute pe malul Niprului, pentru care erau
tocmiţi cărăuşi să le suie la deal. Iar Teodor vrând ca să-şi facă
chilie, a început a căra singur lemne de pe mal la deal, nedând altora
osteneala sa. Insă mincinoşii diavoli uitaseră că nu demult fuseseră
siliţi de Teodor în robie şi se fagăduiseră că nu se vor mai afla la
el; deci iar îi făceau supărare şi câte lemne ridica el peste zi la
deal, cu mare osteneală, pentru facerea chiliei, diavolii le surpau
noaptea din deal pe toate, vrând ca astfel să izgonească pe fericit de
acolo. Iar Teodor cunoscând supărarea diavolilor, a zis către ei: „In
numele Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Care v-a poruncit să
intraţi în porci, vă poruncesc şi eu, păcătosul robul Lui, ca toate
lemnele ce sunt pe mal să le suiţi în deal, ca fraţii cei ce slujesc
Domnului să rămână fără osteneală, iar casa de rugăciune a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi chiliile lor să şi le poată zidi fără
surparea voastră, ca să ştiţi că Domnul este în locul acesta". Deci,
îndată în acea noapte, diavolii au suit de pe mal la deal toate
lemnele, încât erau destule pentru zidirea întregii mănăstiri, nu numai
pentru chilia Sfântului Teodor.
Iar a doua zi, cărăuşii
sculându-se, au mers la mal, vrând să care lemnele la deal, dar n-au
găsit nici unul. Apoi, căutând încoace şi încolo, au văzut că acum
toate erau ridicate pe deal, nepuse împreună la un loc, ci toate
osebite, care cu care să fie - deosebi acoperământul, deosebi podul şi
deosebi stejarii cei mari, care erau greu de purtat din pricina
lungimii lor. Iar acest lucru era de mare mirare, pentru că se făcuse
mai presus de puterea omenească.
Drept aceea s-a
proslăvit Dumnezeu în plăcutul Său, Teodor, împreună cu sfetnicul său,
Vasilie, pentru ale căror nevoinţe s-a făcut această minune prea de
mirare. Insă aceşti robi ai Domnului nu se mândreau de supunerea
diavolească, ci urmau după cum s-a zis: Nu vă bucuraţi că duhurile vi
se supun vouă, ci vă bucuraţi că numele voastre s-au scris în cer. Iar
diavolii, fiind vădită la arătare înşelăciunea lor de Teodor şi de
Vasilie, nu puteau suferi ocările lor, căci ei oarecand erau cinstiţi
şi închinaţi de cei necredincioşi ca nişte dumnezei, iar pe urmă se
vedeau nebăgaţi în seamă de aceşti credincioşi ai lui Dumnezeu, Teodor
şi Vasilie, fiind defăimaţi şi necinstiţi, şi slu-jindu-le lor ca nişte
robi cumpăraţi, uneori râşnindu-le grâu, alteori suindu-le lemne la
deal; iar pe lângă acestea erau şi goniţi din oameni prin certarea
acestor sfinţi. Pentru aceea se auzea că au strigat în vremea ridicării
lemnelor, zicând: „O, răi şi cumpliţi pizmaşi ai noştri, Teodor şi
Vasilie, nu vom înceta, nici nu ne vom odihni luptându-ne cu voi, până
ce vă vom da morţii!"
De atunci, viclenii
diavoli, neştiind ca vor fi mijlocitori de mai cinstită cunună pentru
sfinţi, au început cu totul a îndemna pe oamenii cei răi să-i piardă pe
ei. Căci îndată după minunea ce se făcuse, au ridicat, prin zavistia
diavolească, tulburare în lucrătorii cei tocmiţi, care ziceau
fericitului Teodor: „Dă-ne nouă plata, căci nu ştim cu ce meşteşug
tocmindu-te cu Vasilie, ai făcut ca aceste lemne să fie suite în deal,
iar noi eram gata să le cărăm". Incă şi un judecător nedrept, fiind
biruit de darul aurului - neaducându-şi aminte de osândirea lui
Dumnezeu, că cel ce judecă cu nedreptate, el însuşi va fi osândit -, a
judecat ca Teodor să dea plata celor tocmiţi, zicând cu îndrăzneală:
„Diavolii care ţi-au ajutat a le căra, să-ţi ajute şi a plăti".
Era foarte cumplită
atâta zavistie diavolească împotriva neagoni-sitorului Teodor şi a lui
Vasilie, sfetnicul său. Insă aceasta neajungând spre ucidere,
potrivnicul diavol a ridicat alt vifor purtător de moarte, aducându-şi
aminte de biruirea sa cea dintâi.
Deci s-a dus în chipul
lui Vasilie, care atunci se liniştea în peştera nemţească, la unul din
sfetnicii domneşti, boier foarte cumplit şi sălbatic, răucredincios cu
cuvântul şi cu lucrul, căruia Vasilie îi era cunoscut. Şi i-a zis
diavolul aceluia astfel: „Teodor, care a fost în peşteră înaintea mea,
a găsit comoară mare - aur, argint şi vase de mult preţ - şi luând-o,
voia să fugă în altă ţară, dar eu l-am oprit; şi iată, acum se face a
fi nebun şi se împărtăşeşte cu dracii, poruncindu-le lor a râşni şi a
sui lemnele de la mal în deal. Insă comoara el o păzeşte cu dinadinsul
până la vreme îndemânatică, ca, tăinuindu-se de mine, să fugă cu dânsa
unde va voi, iar voievodul nu va găsi nimic din ea". Boierul, auzind
aceasta de la diavolul apărut în chipul lui Vasilie, l-a dus la domnul
Mstislav Sviatopolcovici.
Iar diavolul, spunând
toate acestea voievodului, a adăugat şi aceasta: „Să-l prindeţi degrab,
până ce nu va fugi, şi să luaţi comoara; iar de nu va vrea s-o dea de
voie, să-i daţi bătăi multe şi atunci o va da. Iar de nu se va îndrepta
nici aşa, dându-l pe el la chinuri grele, să mă chemaţi pe mine, că eu
îl voi vădi înaintea voastră, a tuturor şi voi arăta locul unde este
ascunsă comoara". Semănând această înşelăciune, diavolul a plecat din
faţa lor.
Iar a doua zi,
voievodul s-a dus el însuşi cu mulţi ostaşi, ca la un vânat sau ca la
un ostaş tare şi, luând pe fericitul Teodor, l-a dus la casa sa, unde a
început a-l întreba întâi cu îmbunări, zicându-i: „Părinte, spune-mi
mie de ai găsit vreo comoară precum am auzit". Teodor a răspuns: „Aşa
este, am găsit o comoară şi acum este ascunsă în peşteră". Iar
voievodul a întrebat: „Dar nu ştii, părinte, cine a ascuns-o pe ea şi
cât aur, argint şi vase sunt în ea?" Fericitul a răspuns: „Incă trăind
Cuviosul părintele nostru Antonie, spunea că este o comoară nemţească
în peştera aceea, care pentru aceea se numeşte "nemţească" şi până
acum. Insă aur şi argint am văzut foarte mult, iar vasele sunt
latineşti". Apoi voievodul i-a zis: „Părinte, de ce nu mi-o dai mie?
Căci eu aş împărţi-o cu tine şi cât îţi va trebui vei lua. Pe lângă
aceasta vei fi părinte tatălui meu şi mie". Şi era atunci tatăl lui,
voievodul Sviatopolc, în Turova. Iar fericitul Teodor a zis: „Mie nu-mi
trebuie să iau nimic dintr-însa, căci nu-mi este de folos. V-aş da-o
toată, de vreme ce aceleia slujiţi, de care eu sunt liber; dar Domnul a
luat de la mine pomenirea acelui loc, în care am ascuns-o".
Atunci voievodul a zis
slugilor cu mânie: „Vă poruncesc să ferecaţi mâinile şi picioarele
acestui călugăr şi trei zile să nu-i daţi nici pâine, nici apă, de
vreme ce n-a voit mila mea". Apoi, după ce l-a ferecat, iarăşi l-a
întrebat: „Spune-mi, unde este comoara ta?" Iar Teodor le-a răspuns:
„Nu ştiu, precum am zis, unde am ascuns-o". Deci voievodul a poruncit
să-l muncească cu bătăi multe, încât toată rasa i s-a udat de sânge.
Apoi a poruncit să-l spânzure la un fum mare şi după aceasta să-l lege
înapoi şi să aprindă foc sub dânsul. Şi mulţi se mirau de răbdarea
bărbatului, căci petrecea în văpaie ca în rouă şi nici de rasa lui nu
s-a atins focul. Iar unul din cei ce erau de faţă, văzând aceasta, i-a
spus voievodului. Iar el, cuprins de spaimă, a zis stareţului: „De ce
te pierzi pe tine, nedându-ne nouă comoara care ni se cuvine?" Teodor a
zis: „Adevărul îţi spun, că atunci când am găsit-o, m-am izbăvit de
iubirea de argint, cu rugăciunile fratelui meu, Vasilie; şi acum,
precum am zis, Domnul a luat de la mine pomenirea acelui loc în care am
ascuns-o".
Iar voievodul, auzind
aceasta, a trimis degrabă la peşteră, la fericitul Vasilie, care,
nevoind să vină, l-au adus cu sila. Atunci voievodul i-a zis: „Toate
cele ce mi-ai poruncit să fac acestui rău stareţ, le-am făcut, dar
nimic n-am sporit. Deci, pe tine însuţi, pe care voiesc să te am în loc
de tată, te-am chemat ca mărturie". Iar Vasilie, îndoindu-se, i-a zis:
„Ce ţi-am poruncit eu să faci?" Voievodul a zis: „Mi-ai spus de comoara
ce a găsit-o dânsul, iar el nu voieşte să-mi spună de ea, cu toate că
l-am muncit". Atunci Vasilie i-a zis: „Am cunoscut meşteşugul
vicleanului diavol, care te-a înşelat şi care a minţit asupra mea şi
asupra acestui cuvios; căci pe mine niciodată nu m-ai văzut, eu
neieşind din peşteră de cincisprezece ani". Atunci toţi cei ce stăteau
de faţă au zis: „Inaintea noastră a tuturor ai vorbit voievodului". Iar
Vasilie a zis: „Diavolul v-a înşelat pe toţi, că eu nu v-am văzut nici
pe voi, nici pe voievodul vostru".
Iar voievodul,
mâniindu-se, a poruncit să-l muncească şi pe acesta fără de milă, ca şi
pe Teodor. Apoi, nesuferind mustrarea sa, s-a iuţit mai mult, fiind
ameţit de vin, şi luând o săgeată, a rănit pe fericitul Vasilie. Iar
Vasilie a scos săgeata din pântecele său şi a aruncat-o spre voievod,
zicându-i: „De această săgeată, nu după multă vreme, şi tu vei fi
rănit". Lucrul acesta s-a şi împlinit, după proorocia sfântului. Insă
mai înainte de aceea, sfinţii abia fiind vii, voievodul a poruncit să-i
închidă deosebi în temniţă, ca a doua zi să le dea munci mai cumplite.
Dar într-acea noapte ei au adormit cu cinstita lor moarte înaintea
Domnului; iar Domnul a scos din temniţă sufletele lor, ca să se
mărturisească numelui Lui cel sfânt, în lumina cea pururea fiitoare. Şi
înştiinţându-se ceilalţi fraţi, au mers şi au luat trupurile sfinţilor
pătimitori şi le-au îngropat cu cinste în peştera nemţească, în care ei
s-au nevoit cu iubire de osteneală şi cu dumnezeiască plăcere. Insă
după aceea au fost mutate în peştera Cuviosului Antonie, unde şi până
acum se află nestricaţi în hainele şi în rasele cele însângerate, care
asemenea au rămas nestricate.
Iar nu după multă vreme
de la fericitul lor sfârşit, s-a împlinit proorocia Cuviosului Vasilie,
căci voievodul Mstislav Sviatopolcovici a fost săgetat în cetatea
Vladimir, pe când se lupta cu voievodul David Igorovici. Atunci,
cunoscându-şi săgeata sa cu care a rănit pe fericitul Vasilie, a zis:
„Iată mor astăzi pentru Cuvioşii Teodor şi Vasilie". Astfel a luat
răsplătire răul ucigaş după faptele sale. Iar cuvioşii pătimitori, ca
nişte biruitori ai diavolului celui ce biruieşte prin iubirea de
argint, nu cu argint stricăcios şi cu aur, ci cu slavă şi cinste
veşnică sunt încununaţi, şi au câştigat coroana de piatră scumpă, care
este Hristos, a Căruia este cinstea şi slava, cu Dumnezeu Tatăl şi cu
Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |