SFÂNTUL MUCENIC EVPLU DIACONUL
(11 august)
Pe vremea împărăţiei lui
Diocleţian şi a lui Maximian, fiind mare prigonire împotriva
creştinilor de pretutindenea, aceşti păgâni împăraţi au trimis în
părţile Siciliei un asupritor cumplit, cu numele Pentagur, ca să piardă
cu felurite munci pe creştinii pe care îi va afla. Acel asupritor a
mers în cetatea Cataniei şi a poruncit ighemonului cetăţii, cu numele
Calvisian, ca să adune tot poporul la locul de privelişte, nu numai pe
cei din cetate, ci şi pe cei din satele dimprejur. Deci priveliştea a
fost pregătită la locul ce se numea "al lui Ahilie". Deci, răsunând
trâmbiţele şi timpanele, s-a adunat mulţime mare de popor, de toate
vârstele, bărbaţi şi femei. Şi venind acolo boierul Pentagur cu
Calvisian şi văzând poporul, a întrebat pe Calvisian, ighemonul
cetăţii, zicând: „Oare toţi aceştia dau cinste, închinăciune şi jertfă
zeilor noştri?" Calvisian a răspuns: „Da, luminate Pentagur. Toţi
aceştia pe care îi vezi, de la mic până la mare, slujesc cu osârdie
marilor zei, cu aducere de multe jertfe, şi nici unul nu este
potrivnic". Auzind aceasta boierul Pentagur, s-a umplut de bucurie şi a
lăudat poporul şi pe ighemon.
Apoi, spunându-le
porunca împăratului, a dat putere lui Calvisian înaintea tuturor, ca de
se va afla cineva care să pomenească numele lui Hristos, pe acela să-l
muncească şi să-l ucidă. Astfel rânduind Pentagur, s-a dus la alte
cetăţi; iar Calvisian, chemând slugile de la curte, le-a poruncit să
cerceteze în tot chipul, dacă nu cumva se află undeva în cetate sau în
vreun sat oameni care să ţină măcar în taină credinţa creştinească; iar
de sunt, să-i prindă şi să-i dea la muncire. Iar una din slugi,
apropiindu-se de el, a zis: „Aici în cetate este un om, anume Evplu,
care poartă cu sine o carte. El străbate uliţele, cercetează casele,
învaţă poporul şi le spune oamenilor că Dumnezeul creştinilor este
mare". Şi era Sfântul Evplu cu rânduiala diacon. El purta cartea
Evangheliei, din care, citind popoarelor minunile lui Hristos, îi
învăţa să creadă în El.
Auzind aceasta
ighemonul Calvisian, îndată a trimis să-1 prindă şi să-1 aducă legat
înaintea sa. Iar ostaşii, ducându-se, au căutat pe Evplu prin toată
cetatea şi l-au găsit într-o casă săracă, citind Sfânta Evanghelie şi
învăţând pe cei ce ascultau. Deci prinzându-1, i-au legat mâinile
înapoi şi l-au dus la judecata ighemonului, ducând cu dânsul şi
Evanghelia. Şi văzându-l ighemonul, a zis către dânsul: „Au tu eşti
ocărâtorul zeilor şi neascultătorul poruncilor împărăteşti?" Sfântul
Evplu a răspuns: „Cine sunt zeii voştri, ca să-i cinstesc?" Calvisian a
zis: „Zeii noştri sunt: Zeus, Asclipie şi Artemida". Sfântul a zis
către ighemon: „Tu eşti orb, neştiind pe Domnul Iisus Hristos, Unul
adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi a zidit pe om
din pământ, Care ne-a îmbrăcat pe noi, creştinii, cu haina cea
luminoasă şi fără de preţ, cu haina nemuririi, care este Sfântul
Botez".
Ighemonul a zis:
„Vorbeşti cu mândrie, pentru că nu ai încercat chinurile". Sfântul a
răspuns: „Muncile îmi sunt mie cunună luminoasă, iar ţie întuneric şi
pierzare". Deci umplându-se de mânie ighemonul Calvisian, a poruncit
să-1 spânzure gol la muncire şi cu piepteni de fier să-i strujească
trupul. Iar mucenicul, fiind în această pătimire, şi-a ridicat ochii
spre cer şi se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, pe mine cel
dezbrăcat acum de trupul meu ca de o haină, îmbracă-mă întru nemurire
în viaţa ce va să fie şi dă-mi tărie în ceasul acesta, ca să nu mă
biruiască chinurile!" Atunci s-a auzit glas din cer, zicând:
„Imbărbătează-te, Evplu, şi te întăreşte! Hainele cele adevărate sunt
pregătite ţie".
Şi mucenicul fiind
strujit mult, i-a zis ighemonul: „Incă nu încetezi cu cuvintele tale
cele mincinoase? Pentru ce nu vrei să intri în capiştea zeilor şi să le
aduci lor jertfă, ca să câştigi de la dânşii iertare de greşelile tale,
de la împăraţi - cinste şi bogăţii, iar de la noi - prietenie; şi ai fi
luat mult aur şi argint?" Mucenicul a răspuns: „O, om pierdut, slujitor
al diavolului şi părtaşul lui! Au nu cunoşti că pentru toţi aceia pe
care îi amăgeşti cu aur şi cu argint spre închinarea de idoli, groaznic
vei fi întrebat în ziua înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu?" Atunci
chinuitorul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să-l bată cu ciocane de
fier peste fălci şi să-i sfărâme pulpele şi gleznele. Iar sfântul fiind
astfel bătut, batjocorea pe asupritor şi zicea: „Nebunule,
nepriceputule şi orbitule cu răutatea, pentru ce pui aceste munci
asupra mea, pe care eu, cu ajutorul lui Dumnezeu întă-rindu-mă, le
socotesc ca pe o pânză de păianjen? De poţi, scorneşte alte munci mai
cumplite, căci acestea sunt ca nişte jucării pentru trupul meu".
După aceasta, ighemonul
a poruncit să-1 dezlege de la muncire pe Sfântul Evplu si să-i spânzure
Evanghelia de grumaz şi astfel să-1 ducă în temniţă. Incă a poruncit să
închidă şi să încuie cu tărie uşile temniţei, să le pecetluiască cu
inelul său şi să pună păzitori, ca nu cumva, venind cineva la dânsul,
să-i dea pâine şi apă, ci să se muncească de foame şi de sete şi să
moară.
Şi a petrecut Sfântul
Evplu în temniţă şapte zile şi şapte nopţi, apoi, însetând foarte, s-a
rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, adevăratul nostru
Dumnezeu, Cel ce dai hrană la tot trupul, Cel ce de demult ai adăpat în
pustie pe poporul Tău povăţuit prin Moise, izvorându-le apă vie din
piatră, şi prin apa cea scoasă din osul cel uscat al fălcii măgarului
ai răcorit pe Samson; Tu, Cel ce ne-ai spălat cu apa Sfântului Botez,
dă-mi, rogu-mă, şi mie, celui slăbit de sete, răcorire. Porunceşte să
izvorască în temniţa aceasta izvor de apă şi să-mi stingă setea, ca să
cunoască toţi că Tu eşti Unul Dumnezeu şi nu este altul afară de Tine".
Sfântul rugându-se astfel, deodată a izvorât în temniţă un izvor cu
apă. Deci bând el, s-a răcorit şi s-a săturat cu acea apă ca şi cu
nişte hrană; şi cânta, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.
Iar după trecerea celor
şapte zile, ighemonul Calvisian a poruncit să scoată pe mucenic din
temniţă, dacă este viu; pentru că îl credea mort, pe de o parte din
pricina rănilor, pe de alta din pricina foamei şi a setei. Şi venind
ostaşii şi deschizând uşile temniţei, au văzut multă apă în temniţă şi
s-au înspăimântat. Iar Sfântul Evplu, întinzând mâna spre apă, a făcut
semn ca şi cum i-ar fi poruncit, şi îndată apa aceea s-a făcut
nevăzută. Atunci ostaşii au zis unii către alţii: „Cu adevărat mare
este Dumnezeul Căruia îi slujeşte omul acesta!" Deci, luându-l pe
mucenic, l-au dus în casă la ighemon. Şi văzându-l ighemonul neslăbit
cu trupul, sănătos şi vesel la faţă, ca şi cum fusese la ospăţ, se mira
şi a zis către dânsul: „Măcar acum închină-te zeilor, mai înainte de a
ţi se tăia capul cu sabia". Sfântul răspunse: „Vicleanule şi orbitule
prieten al diavolului, cine voieşte să lase lumina şi să umble după
întuneric?" Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să-i rupă urechile
cu undiţe de fier şi să-l ducă legat în curte la judecată. Şi mergând
acolo şi chinuitorul însuşi, s-a aşezat la locul său şi 1-a silit mult
pe sfântul la jertfele păgâneşti, dar văzând că nu se pleacă, 1-a
osândit la tăiere cu sabia.
Iar mucenicul auzind de
osândirea sa la moarte, a rugat pe ighemon ca, mai înainte de tăiere,
să i se dea vreme să se roage; deci ighemonul i-a făcut voia lui. Şi
când ostaşii au adus pe mucenic la tăiere, în urma lui venea mult popor
vrând să-i vadă sfârşitul, între oameni fiind şi mulţi creştini care
ţineau în taină sfânta credinţă. Deci mergând la locul de moarte,
mucenicul a stat şi, întorcându-se spre popor, a luat Sfânta Evanghelie
pe care o purta şi, deschizând-o, a început a citi minunile lui Hristos
şi a învăţa pe popor cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Şi mulţi din cei
necredincioşi s-au luminat prin cunoştinţa adevărului, apoi sfântul a
început a se ruga lui Dumnezeu. Şi a venit un glas de sus către dânsul,
zicând: „Fericit eşti, Evplu, bunule şi credinciosul Meu rob! Vino şi
intră întru bucuria Domnului tău şi te odihneşte cu toţi cei ce din
veac Mi-au bineplăcut Mie!"
După acest glas,
Sfântul Mucenic Evplu diaconul şi-a plecat capul sub sabie şi, fiind
tăiat, s-a dus către Domnul. El şi-a săvârşit pătimirea sa în 11 zile
ale lunii august. Iar bărbaţii creştini cei binecredincioşi, luând
capul şi cinstitul lui trup, l-au îngropat într-un loc vestit. De la
acel mormânt se făceau multe tămăduiri cu sfintele rugăciuni ale
mucenicului şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună
cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava în veci. Amin. |