SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ALEXANDRU, EPISCOPUL COMANIEI
(12 august)
In cetatea Comani, care este
aproape de Neocezareea, pe care o împodobea Sfântul episcop Grigorie,
făcătorul de minuni, a fost un bărbat oarecare cu numele de Alexandru.
El petrecea în chip sărac şi numai Dumnezeu singur ştia plăcuta lui
viaţă, iar de oameni era foarte tăinuită, pentru că era cu învăţătura
filosof ales şi, putând el să aibă bogăţii şi cinste între oameni, şi-a
ales pentru Dumnezeu sărăcia cea de bună voie şi, batjocorind lumea,
şi-a schimbat înţelepciunea sa în neştiinţă, făcându-se pe sine că este
unul dintre cei necărturari şi preasimpli, împlinind întru dânsul
cuvântul apostolului, care zice: De i se pare cuiva că este înţelept
între voi, în veacul acesta, nebun să se facă, ca să fie înţelept.
Deci, fericitul
Alexandru petrecând în smerenia cea mai desăvârşită şi din osteneala
mâinilor sale vrând să se hrănească singur, s-a dat pe sine celui mai
de pe urmă meşteşug, adică să facă cărbuni şi să-i vândă; şi
dintr-aceasta îşi câştiga hrana de toate zilele, fiind de râs şi de
batjocoră copiilor, căci făcând el cărbuni şi aducân-du-i în târg, se
înnegrea pe faţă ca un arap şi hainele lui erau toate negre. Din
această pricină toţi îl numeau "Alexandru Cărbunarul", căci era făcător
de cărbuni. Dar Domnul, Care petrece întru cei de sus, şi priveşte spre
cei smeriţi şi-i înalţă pe dânşii, pe preasmeritul robul său,
Alexandru, încă în viaţa aceasta vrând să-l proslăvească şi Biserica Sa
să o folosească şi să o împodobească printr-însul, l-a înălţat la
treapta cea mai înaltă a arhieriei, printr-un chip ca acesta. Murind
episcopul din Comani, poporul a trimis la Neocezareea, la Sfântul
Grigorie făcătorul de minuni, rugându-l să vină în cetatea lor, pentru
a le pune episcop. Iar Sfântul Grigorie venind la dânşii, s-a făcut
sobor şi alegere pentru un bărbat, care să fie vrednic de cinstea
arhieriei. Deci mulţi alegeau multe feluri de oameni, unii pe cei de
bun neam, alţii pe cei bogaţi, alţii pe cei ce vorbeau frumos, alţii pe
cei cinstiţi la chip şi aleşi la stat, şi îi aduceau la făcătorul de
minuni, lăudându-i şi numindu-i vrednici.
Iar Sfântul Grigorie
făcătorul de minuni nu se grăbea a alege şi a numi pe cineva; ci
aştepta înştiinţare de la Dumnezeu, adică până ce Acela îi va arăta pe
cel vrednic. Şi pe când vorbea el cu soborul, şi-a adus aminte cum
Dumnezeu a ales pe David să păstorească pe Israel; căci atunci când
lesei a adus la Sfântul Samuil Proorocul pe Eliav, fiul său cel mai
mare, şi proorocul a întrebat pe Domnul: Oare acesta este înaintea
Domnului uns al Lui? Domnul i-a zis lui Samuil: Să nu cauţi la faţa
lui, nici la statul mărimii lui. „Deci ni se cade şi nouă - a grăit
Sfântul Grigorie - să nu căutăm la faţă, pentru a alege păstor acestei
cetăţi, ci să căutăm pe cel gătit de Dumnezeu pentru aceasta; căci
lucru omenesc este a căuta la faţă, iar al lui Dumnezeu lucru este a
căuta la inimă. Şi nu din chipul cel dinafară se judecă cel vrednic, ci
din cel dinlăuntru, nevăzut, care este în inimă şi care este arătat
numai lui Dumnezeu".
Zicând aceasta Sfântul
Grigorie, cuvântul n-a fost primit de unii şi aceia cârteau şi ziceau
între ei, râzând: „Dacă pentru alegerea episcopului nu vom căuta la
chipul dinafară şi la cinste, atunci să se aleagă şi să ni se pună
episcop Alexandru Cărbunarul". Atunci au început şi ceilalţi a râde,
auzind că îl pomeneau pe Alexandru. Iar Sfântul Grigorie s-a gândit în
sine şi zicea: „Omul acela de care râd toţi nu a fost pomenit fără
dumnezeiasca rânduială". Apoi a întrebat: „Cine este Alexandru de care
aţi pomenit? Aduceţi-l să-l văd!" Şi atunci Alexandru era afară şi
ţinea caii celor adunaţi acolo. Deci unii, ducându-se, au luat pe
Alexandru şi l-au adus la sobor. Şi intrând în mijlocul soborului, toţi
şi-au întors ochii spre dânsul şi au început a râde, pentru că era cu
totul negru de cărbuni, ca un arap, iar hainele lui erau nişte rupturi
cu multe cusături şi înnegrite de cărbuni. Şi când toţi râdeau de
dânsul, el stătea înaintea arhiereului cu cinste, luând aminte de sine
şi nu se îngrijea de cei ce râdeau de dânsul.
Iar Sfântul Grigorie
făcătorul de minuni, având ochi mai înainte văzători, a cunoscut cu
duhul darul lui Dumnezeu ce era într-însul şi că acela este bărbatul
cel pregătit înainte de Dumnezeu spre arhierie. Deci, sculându-se de la
locul său, a luat de o parte pe Alexandru şi l-a întrebat în
singurătate cine este, jurându-l cu numele lui Dumnezeu să-i spună
despre sine adevărul.
Iar Alexandru, deşi
voia să se tăinuiască, însă nu putea să mintă înaintea unui arhiereu ca
acela. Incă se temea şi de jurământ, de aceea i-a spus toate despre
viaţa sa, cum mai înainte a fost filosof, apoi, de voie şi din
smerenie, a venit într-o sărăcie ca aceasta, pentru Dumnezeu. Şi
vorbind arhiereul cu dânsul, l-a aflat foarte iscusit nu numai în
filosofia cea din afară, dar şi în dumnezeiasca Scriptură. Deci sfântul
a poruncit la ai săi să-l ducă la gazda sa şi să-l spele, să-l îmbrace
în haine curate şi să-l aducă la sobor. Intr-acea vreme Sfântul
Grigorie, şezând la locul său în sobor, se îndeletnicea în vorbirea cea
insuflată de Dumnezeu.
Şi după puţină vreme,
au adus pe Alexandru în mijlocul soborului, spălat, îmbrăcat în haine
luminoase, cu faţa foarte bine împodobit, încât abia l-au cunoscut cei
ce-l ştiau. Iar Sfântul Grigorie a început a vorbi cu dânsul, făcându-i
întrebări din dumnezeiasca Scriptură, iar el răspundea cu bună
înţelegere. Atunci toţi l-au cunoscut că este cărturar foarte înţelept
şi se mirau foarte cum un bărbat ca acela, care ascundea într-însul
atâta înţelepciune, petrecea în mijlocul lor, ca un om de rând şi
neştiutor. Deci se defăimau pe ei înşişi în conştiinţele lor, că pe un
bărbat înţelept ca acela, care se smerise pentru Dumnezeu, îl ocărau,
socotindu-l că este nebun. Atunci se putea vedea împlinirea cuvintelor
Domnului, grăite în Sfânta Scriptură: Căci omul caută la faţă, iar
Dumnezeu priveşte în inimă.
Deci, toţi care erau la
soborul acela, cu bucurie şi într-un glas l-au ales pe el ca să le fie
lor episcop. Apoi Sfântul Grigorie, ridicând pe fericitul Alexandru pe
trepte, l-a hirotonit mai întâi preot, apoi l-a pus episcop. Iar după
aceea, Sfântul Grigorie făcătorul de minuni i-a poruncit să spună
poporului cuvânt de învăţătură. Şi când a început el a grăi cuvântul,
darul Duhului Sfânt curgea ca un râu din gura lui, aducând umilinţă în
inimile tuturor. Atunci s-a făcut bucurie şi veselie în toată cetatea
pentru Alexandru, care era un păstor şi învăţător iscusit, şi slăveau
pe Dumnezeu. După aceea, Sfântul Grigorie s-a dus la Neocezareea, iar
Alexandru păştea turma lui Hristos în Comani, făcându-se pildă
credincioşilor, cu cuvântul şi cu viaţa.
In vremea acestui
arhiereu s-a întâmplat unui filosof din Atena, tânăr de ani, de s-a dus
în Comani. Acela, auzind cuvintele arhiereului cele învăţătoare către
popor, râdea de dânsul, că nu învaţă poporul prin cuvinte ritoriceşti
împodobite, ci învaţă cu vorbă proastă; pentru că arhiereul nu se
îngrijea de podoaba cuvintelor în învăţăturile sale cele grăite către
popor, ci se sârguia pentru folosul sufletelor. Deci multe din vorbele
lui erau grăite simplu pentru cei simpli, dar erau foarte folositoare
de suflet.
Deci odată, acelui
râzător aticesc şi tânăr filosof, i s-a făcut o vedenie ca aceasta: I
se părea că vede un stol de porumbei albi, împodobiţi foarte frumos,
strălucind cu nişte raze minunate, după cuvântul psalmistului: Aripile
porumbiţei sunt argintate, şi între umerile ei cu strălucire de aur...
Şi s-a auzit glas către cel ce vedea acestea: „Acestea sunt cuvintele
episcopului Alexandru, de care tu ai râs". Iar el, deşteptându-se din
vedenie, s-a ruşinat de greşeala sa şi, ducându-se la arhiereu, şi-a
cerut iertare.
După toate acestea, s-a
făcut prigonire asupra creştinilor în împărăţia lui Diocleţian şi a
fost prins de către păgâni şi Sfântul Alexandru, episcopul Comanilor;
şi silit fiind spre închinarea idolească, nu s-a lepădat de Hristos.
Deci, muncindu-l, l-au aruncat în foc, unde Sfântul Alexandru s-a
sfârşit muceniceşte pentru Hristos, Dumnezeul nostru, a Căruia este
slava în veci. Amin.
|