SFINŢII MUCENICI ANICHIT, FOTIE ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII
(12 august)
Fiind păgânul împărat
Diocleţian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creştini
înaintea întregului sfat şi a pus de faţă în mijlocul cetăţii o mulţime
de unelte spre muncire: săbii, cuţite, ţepi, unghii de fier, tigăi,
roate, căldări şi toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită.
încă a gătit şi fiare înfricoşate, voind ca prin toate acelea să
înfricoşeze pe cei numiţi cu numele lui Hristos. Şi a trimis îngroziri
înfricoşate şi pe la toate marginile împărăţiei Romei, poruncind ca
pretutindeni să gonească, să muncească şi să ucidă pe creştini; şi
multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.
In cetatea Nicomidiei
era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit şi cu dregătoria comit,
anume Anichit. Acela, umplându-se de râvnă pentru Domnul Dumnezeu, a
venit înaintea împăratului şi cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus
Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, vorbind despre
naşterea Lui cea dintâi fără de început şi despre întruparea cea de pe
urmă, pe care a primit-o pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a
arătat cu îndrăzneală şi a batjocorit înşelăciunea idolească, numind pe
zeii păgânilor surzi şi nesimţitori şi ocărând pe cei ce li se închină
lor. Iar la sfârşit a zis: „O, împărate, îngrozirile tale gătite
împotriva creştinilor şi puse înainte nu ne înfricoşează de fel; pentru
că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor
fără de suflet".
Iar împăratul,
umplându-se de mânie şi nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele
despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfântul
Anichit şi după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a
fost bătut cu vine de bou aşa de tare, încât şi oasele îi trecuseră
prin piele. Iar el, răbdând acea muncire cu bărbăţie ca în trup străin,
striga cu glas tare către poporul care privea la dânsul, propovăduind
pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a
poruncit să-l dea spre mâncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui
unui leu înfricoşat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se
de mucenic, s-a făcut mai blând ca un miel şi se gudura la sfântul, iar
sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a şters cu laba ca şi cu
un burete. Iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase,
Iţi mulţumesc că m-ai izbăvit din dinţii acestei fiare şi mă rog Ţie,
Stăpâne, ca şi în cealaltă nevoinţă să-mi întinzi ajutorul dreptei
Tale, ca să pot birui mânia chinuitorului şi să mă învrednicesc a lua
cunună de la Tine".
Astfel rugându-se
sfântul, s-a făcut cutremur de pământ şi a căzut capiştea lui Eraclie
cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetăţii s-au prăvălit şi au
ucis pe mulţi din păgâni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie
capul mucenicului cu sabia. Şi când călăul a ridicat sabia să taie pe
mucenic, îndată i-au slăbit mâinile şi a căzut la pământ, şi astfel
stătea nemişcat ca un nesimţitor. Văzând aceasta Diocleţian, a poruncit
să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era aşezată între nişte
fiare ascuţite, să pună foc dedesubt şi să întoarcă roata ca să fie
tăiat bucăţi de ascuţişul fiarelor şi, arzându-se de foc, să moară. Iar
sfântul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: „Doamne, Iisuse
Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă
cei ce privesc la mine; ci, văzând grabnicul Tău ajutor, să se
întărească a sta cu bărbăţie împotriva muncitorului şi să ia de la Tine
cununa biruinţei". Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era
legat, roata a stat nemişcată şi focul s-a stins. După aceea
chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă şi să
arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului
intrând cu mucenicul în căldare şi îndată plumbul s-a răcit ca gheaţa.
Astfel nevoindu-se
Sfântul Anichit pentru dreapta credinţă, o rudenie a lui, anume Fotie,
văzând puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată
frica şi, ieşind din poporul care privea la privelişte, a alergat la
sfântul mucenic, cuprinzându-l pe dânsul cu dragoste şi sărutându-l;
numindu-l părinte şi mijlocitor al mântuirii sale şi arătându-se gata
ca, împreună cu dânsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar
către împărat a strigat, zicând: „Ruşi-nează-te, închinătorule de
idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!" Atunci împăratul a strigat către
slujitori: „Tăiaţi-l cu sabia!" Dar când unul din slujitori şi-a scos
sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu,
mâinile cu sabia spre sine şi, lovindu-se peste genunchi, a căzut la
pământ şi a pierit. Iar Sfântul Fotie şi cu Sfântul Anichit au fost
legaţi cu lanţuri de fier şi împreună închişi în temniţă.
Apoi, după trei zile,
Diocleţian scoţând pe mucenici, a zis către dânşii: „De mă veţi asculta
pe mine şi de vă veţi închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare şi
vă voi îmbogăţi cu averi". Iar sfinţii au răspuns: „Cinstea şi bogăţia
ta să fie cu tine întru pierzare!" Atunci muncitorul, mâniindu-se, a
poruncit ca să-i spânzure goi la muncire şi cu unghii de fier să le
strujească trupurile lor; apoi cu lumânări aprinse să le ardă şi după
aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinţii se
veseleau, mulţumind lui Dumnezeu, ca şi cum nu simţeau nici o durere,
căci Domnul îi păzea pe ei nevătămaţi, pentru slava sfântului Său nume.
După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici aşa
nu au fost biruiţi de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziţi fără
vătămare şi, fiind târâţi, mergeau ca într-o căruţă şi cântau puterea
cea nebiruită a Domnului şi unul cu altul se întăreau prin cuvinte.
Iar caii cei sălbatici
deodată stând, picioarele sfinţilor s-au dezlegat şi s-au sculat
sănătoşi. Atunci chinuitorul iarăşi a poruncit ca să-i bată pe ei
foarte tare şi, amestecând oţet cu sare, să toarne pe rănile lor şi
după aceea să-i arunce în temniţă. Astfel au petrecut sfinţii în
temniţa aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăşi i-a scos
la muncire şi chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia
poporului cea de piatră şi să închidă într-însa pe mucenici; dar
sfinţii rugându-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a
despicat şi, izvorând apă, le-a fost lor spre răcorire.
Iar după două zile,
slujitorii deschizând baia, au văzut într-însa pe sfinţi vii, umblând
şi cântând, şi au spus despre aceasta împăratului. Dar el,
necrezându-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinţii, văzând pe
împărat, au strigat către dânsul: „Iată noi, o, muncitorule, în toate
muncile ne-am arătat biruitori, iar tu eşti biruit şi ruşinat!" Atunci
împăratul, întorcându-se cu ruşine, a poruncit să-i prindă pe mucenici
şi să-i ţină legaţi, până ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut
un cuptor mare şi l-a întărit cu patru stâlpi de fier, în care putea să
încapă mulţime de oameni, şi l-a ars, precum a ars Nabucodonosor
cuptorul Babilonului, vrând să arunce într-însul spre ardere, nu numai
pe aceşti doi mucenici, ci şi pe toţi creştinii care i-ar fi aflat. Dar
creştinii, cu femeile şi cu copiii, neaşteptând tragerea şi aruncarea
în cuptor de către păgâni, singuri spre dânsul alergau cu grăbire şi cu
mare glas strigau: „Creştini suntem şi cinstim pe Unul Dumnezeu!" Iar
Sfinţii Mucenici Anichit şi Fotie au intrat cei dintâi în cuptorul
acela; apoi şi toată mulţimea creştinească care se adunase acolo,
ridicându-şi mâinile spre cer şi rugându-se, s-au aruncat în mijlocul
cuptorului şi strigau din văpaie, zicând: „Mulţumim Ţie, Atotputernice
Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus
Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne
Ţie, Preamilostive, întinde de sus mâinile Tale şi primeşte sufletele
noastre întru odihna cea veşnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor
Tăi".
Astfel rugându-se, s-au
sfârşit, iar Sfinţii Anichit şi Fotie au stat vii trei ceasuri în
cuptorul acela. Apoi, rugându-se, şi-au dat sufletele lor în mâinile
lui Dumnezeu. Şi trăgând slujitorii cu cârlige de fier trupurile celor
doi sfinţi, i-au văzut că erau atât de nevătămaţi de foc, încât nici de
perii lor nu se atinsese focul. Deci mulţi din cei necredincioşi au
crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu
Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
|