SFÂNTUL MUCENIC IPOLIT ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL
(13 august)
După sfârşitul Sfântului
Mucenic şi Arhidiacon Lavrentie, fericitul Ipolit, mai-marele ostaş şi
păzitor al celor legaţi, - care mai întâi a avut sub paza sa ca pe un
legat pe Lavrentie, apoi s-a făcut ucenicul lui -, a îngropat cu cinste
rămăşiţele mucenicului şi abia a treia zi după îngropare s-a întors
acasă. Şi erau toţi casnicii lui - în număr de nouăsprezece suflete,
bărbaţi şi femei - învăţaţi în credinţa creştinească şi botezaţi de
Sfântul Lavrentie. Deci rugându-se cu aceia lui Dumnezeu, s-au
împărtăşit cu toţii cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele lui
Hristos. Apoi, după acea hrană duhovnicească, au pus masa spre
întărirea trupului.
Dar mai înainte de a
începe ei a mânca, au venit ostaşii care, prinzând pe Ipolit, l-au dus
la împăratul Deciu. Şi văzându-l pe el, împăratul a râs şi a zis: „Şi
tu te-ai făcut vrăjitor, căci ai furat trupul lui Lavrentie?" Răspuns-a
Ipolit: „Eu nu sunt vrăjitor, ci creştin!" Şi mâniindu-se împăratul, a
poruncit să-i sfărâme gura cu pietre. După aceea a dezbrăcat de pe el
haina pe care o avea după obiceiul creştinesc. Dar Ipolit a zis: „Nu mă
dezbraci pe mine, ci abia ai început a mă îmbrăca". Zis-a împăratul:
„Imi pare că nu eşti cinstitor al zeilor, de graieşti aşa cuvinte fără
de minte şi nu te ruşinezi de goliciunea ta!" Răspuns-a Ipolit: „Sunt
înţelept şi nu gol, că m-am îmbrăcat în Hristos. Atunci eram nebun,
când slujeam ca şi tine diavolilor; atunci eram gol, când nu aveam
darul lui Hristos, iar acum sunt creştin!" Zis-a împăratul: „Jertfeşte
zeilor, ca să nu mori în munci, ca şi Lavrentie". Răspuns-a robul lui
Hristos: „O, de m-aş învrednici părţii Sfântului Lavrentie, pe care tu,
ticălosule, nu eşti vrednic a-l pomeni cu gura ta cea spurcată!"
Impăratul a poruncit ca
pe Sfântul Ipolit să-l întindă la pământ şi să-l bată cu beţe. Iar
mucenicul striga, pe când îl băteau: „Creştin sunt!" Apoi chinuitorul a
poruncit să înceteze de a-l mai bate şi să-l ridice de la pământ, spre
a-l îmbrăca în haina ostăşească, după obiceiul păgânesc. Şi a zis către
el: „Adu-ţi aminte de cinstea ta cea ostăşească şi să ne fii prieten,
împărtăşindu-te cu noi din jertfe, precum obişnuiai înainte". Răspuns-a
sfântul: „Eu sunt ostaş al lui Hristos, Mântuitorul meu, şi doresc să
mor pentru El!" Zis-a Deciu către eparhul Valerian: „Ia-l pe acesta cu
toate averile lui şi, muncindu-l, să-l pierzi".
Şi în ziua aceea,
Valerian a trimis de a jefuit averile lui Ipolit şi a aflat că în casa
lui toţi casnicii credeau în Hristos; deci a poruncit să-i aducă
înaintea sa. Intre ei era şi mama lui Ipolit, pe nume Concordia. Iar
Valerian, căutând spre ei, le-a zis: „Cruţaţi-vă anii vieţii voastre,
ca să nu pieriţi împreună cu Ipolit, stăpânul vostru". Răspuns-a
Concordia: „Noi dorim mai bine să murim cu stăpânul nostru cu cinste,
întru credinţa lui Hristos, decât să trăim fără de cinste între voi,
păgânii". Zis-a Valerian: „Neamul de rob nu se îndreptează în alt chip,
decât numai cu bătaia".
Deci a poruncit ca pe
Concordia să o bată cu vergi de plumb şi în acea bătaie sfânta muceniţă
şi-a dat sufletul său Domnului. Acolo era şi Sfântul Ipolit ţinut de
ostaşi, care, văzând pe maică-sa sfârşindu-se muceniceşte, s-a veselit
şi a zis: „Iţi mulţumesc Doamne, că ai trimis-o pe maica mea întru
împărăţia Ta, înaintea sfinţilor Tăi!" Iar eparhul a zis către el: „Tu
mai nădăjduieşti încă spre meşteşugul cel vrăjitoresc, nu cinsteşti pe
zei şi nici nu te supui poruncii împărăteşti?" Şi umplându-se de mânie,
a poruncit ca pe toţi, împreună cu Ipolit, să-i scoată afară din
cetate, după porţile lui Tiburtie, şi să-i omoare. Şi mergând Sfântul
Ipolit cu ei, îi întărea, zicându-le: „Fraţilor, nu vă temeţi, eu şi
voi avem un Stăpân deasupra noastră!" Iar după ce i-au dus la locul de
moarte, pe toţi i-au tăiat călăii înaintea ochilor lui Ipolit. Iar cei
tăiaţi, bărbaţi şi femei de toată vârsta, au fost optsprezece la număr,
afară de Sfânta Concordia, care fusese ucisă mai înainte în cetate. Iar
pe Sfântul Ipolit singur, din porunca eparhului, l-au legat de cozile
unor cai sălbatici şi aceia l-au târât prin nişte locuri aspre, până ce
şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Ipolit
s-a sfârşit pătimind pentru Hristos împreună cu casnicii săi în 13 zile
ale lunii august, a treia zi după sfârşitul Sfântului Lavrentie. Şi
sosind noaptea, a venit Sfântul Iustin preotul cu ceilalţi credincioşi
şi adunând trupurile muceniceşti, le-au îngropat în acelaşi loc. Ei au
căutat şi trupul Sfintei Muceniţe Concordia, cea care a fost ucisă în
cetate, dar negăsindu-l, s-au mâhnit şi au plâns. Iar acel trup era
aruncat în ieşitoarea poporului, în loc necurat.
Iar a douăsprezecea zi
după sfârşitul Sfântului Ipolit, un creştin, anume Irineu,
înştiinţându-se de la un ostaş despre trupul Sfintei Concordia, a luat
şi pe un alt creştin, anume Avundie, şi a scos noaptea de acolo acel
cinstit trup neîntinat de necuraţii şi l-a dus la preotul Iustin. Iar
acela s-a bucurat foarte mult şi l-a îngropat lângă trupul Sfântului
Ipolit şi ale celorlalţi mucenici. Iar a doua zi acel lucru a fost
auzit de eparhul Valerian şi a prins pe amândoi creştinii aceia, pe
Irineu şi pe Avundie, poruncind să-i arunce pe ei acolo de unde au scos
trupul muceniţei şi să-i înece pe dânşii de vii în necuraţii. Deci au
murit acolo amândoi acei sfinţi, în 26 zile ale lui august. Iar Sfântul
Iulian, luând noaptea de acolo trupurile lor, le-a îngropat lângă
moaştele Sfântului Lavrentie, slăvind pe Hristos Dumnezeu, cel slăvit
în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.
Notă. In Prolog,
în 10 zile ale acestei luni este scris că, după pătimirea Sfântului
Mucenic Ipolit, amândoi tiranii, Deciu şi Valerian, au pierit într-a
şaptea zi, astfel: Incălecând ei pe caii lor şi mergând la privelişte,
au pierit. Iar în ceasul morţii, Deciu striga: „O, Ipolite, mă duci
legat ca pe un rob?" Iar Valerian a strigat: „O, Lavrentie, cu lanţuri
de fier mă tragi aşa legat?" Scriitorii de fapte bisericeşti greci au
scris într-alt fel despre pieirea lui Deciu. Evsevie Pamfil, episcopul
Cezareei Palestinei, în cartea VII, în capul 1, spune că a fost ucis cu
copiii lui. Nichifor Calist, cartea V, în capul 33, povesteşte că a
fost biruit de sciţi în război şi a fost ucis împreună cu fiul său.
Gheorghe Chedrinul, scriitorul de istorii al Constantinopolului, a
scris că, fiind biruit de sciţi, a fugit şi s-a înecat într-un iezer cu
fiul lui, şi trupurile lor n-au fost găsite. Hronograful Apusului
povesteşte că Deciu, fiind biruit de goţi, a fugit şi s-a înecat în
iezer, iar fiul lui a fost ucis. Deci, faţă de aceste nepotriviri,
nimic nu îndrăznim să întărim; este destul să ştim că necuraţii tirani
au pierit cu sunet, iar sfinţii mucenici dănţuiesc cu Hristos.
|