Adormirea Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria
(15 august)
După săvîrșirea tuturor tainelor mîntuirii noastre și după
Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata și Preabinecuvîntata
Fecioară Maria, Maica Lui și Mijlocitoarea mîntuirii noastre, viețuia în Biserica
creștină, care începuse a-și răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se
pentru slava Fiului și Dumnezeului său. Căci, prin împlinirea cuvintelor sale,
ceea ce se vedea încă din zilele vieții sale avea să fie fericită de toate
neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită
și Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor vii. Și s-a apropiat de
preacinstita și preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea
ca să iasă din trup și să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată
și necontenită dumnezeiască dorință, ca să vadă preadulcea și preadorita față
a Fiului său, Care șade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzînd către Dînsul
mai mult decît serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din
ochii săi cei preasfinți. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia și pe
ea la Dînsul din valea aceasta a plîngerii, și s-o ducă în bucuriile cele
de sus și nesfîrșite.
Deci, viețuind în casa Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu,
ieșea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul,
S-a înălțat la ceruri, și acolo își făcea rugăciunile sale cu dinadinsul.
Odată, rugîndu-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup și trecerea
mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfîntul Arhanghel Gavriil,
care i-a fost ei din pruncie slujitor și hrănitor întru Sfînta Sfintelor,
binevestitor al întrupării lui Dumnezeu și nedepărtat păzitor întru toate
zilele vieții sale. Acela cu prealuminoasă față, aducîndu-i de la Domnul cuvinte
făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după
trei zile.
Deci, vestind arhanghelul Preacuratei Fecioare ceasul morții,
îi zicea să nu se tulbure de aceasta, ci să primească cu veselie cuvîntul,
de vreme ce viața aceasta trece, ca să petreacă în veci cu Cel fără de moarte,
cu Împăratul slavei, Fiul ei și Dumnezeul nostru, cu arhanghelii și îngerii,
cu Heruvimii și Serafimii, cu toate cetele cerești și cu sufletele drepților.
Căci Hristos o așteaptă pe ea întru Împărăția cea de sus, ca să petreacă și
să împărățească cu Dînsul în vecii cei fără de sfîrșit. Iar moartea cea trupească
nu va stăpîni peste dînsa, precum n-a stăpînit nici cea sufletească; semnul
ei de dănțuire asupra morții, va fi acesta: printr-un somn de puțină moarte
adormind, dintr-acela degrab se va deștepta ca dintr-un somn și, scuturînd
de la ochi stricăciunea mormîntului ca pe o dormitare de somn, va vedea viața
cea fără de moarte și slava, în lumina feței Domnului, întru care, dănțuind,
cu glas de bucurie va trece în veacul acesta.
Deci, binevestitorul i-a dat un dar din rai, care era o stîlpare
dintr-un copac de finic, strălucind cu lumina darului ceresc, ca ea să fie
dusă înaintea patului, cînd preacinstitul și preacuratul ei trup va fi petrecut
spre îngropare. O, de cîtă mare și negrăită bucurie și ©veselie s-a umplut
preabinecuvîntata Fecioară, pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie
și mai dulce, decît ca să petreacă în ceruri, cu Fiul și Dumnezeul său și
să se îndulcească totdeauna de vederea feței lui celei preaiubite? Apoi, închinîndu-se
pînă la pămînt, a dat mulțumire Stăpînului său, zicînd: "N-aș fi fost vrednică,
Stăpîne, să Te primesc pe Tine în pîntecele meu, dacă Tu singur nu m-ai fi
miluit pe mine, roaba Ta, însă am păzit vistieria Ta cea încredințată mie;
pentru aceea mă rog Ție, Împărate al slavei, să nu mă vatăme pe mine stăpînirea
gheenei, pentru că dacă cerurile și îngerii în toate zilele se cutremură înaintea
Ta, cu atît mai vîrtos omul cel zidit din pămînt, nici un bine avînd, fără
numai cît va primi dintru a Ta bunătate; pentru că Tu ești Domnul și Dumnezeul
cel veșnic binecuvîntat".
Deci, Preacurata Stăpînă dorea să vadă pe Sfinții Apostoli
cei risipiți prin toată lumea și să nu vadă pe stăpînul întunericului și înfricoșările
lui în ceasul ieșirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Însuși Fiul
ei, împreună cu sfinții Săi îngeri venind, să-i primească sufletul în sfintele
sale mîini, precum i s-a făgăduit aceasta de mai înainte. Deci, după ce Stăpîna
noastră și-a făcut în Muntele Eleonului rugăciunile și mulțumirile, și-a plecat
la pămînt cinstiții săi genunchi înaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci
un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neîn-suflețiți
își plecau vîrfurile lor în jos, închinîndu-se împreună cu dînsa, și astfel
își arătau slujirea lor cea cu cuviință de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica
lui Dumnezeu și de cîte ori dînsa se închina la pămînt și se scula de la închinăciune,
de atîtea ori și copacii aceia se aplecau și se ridicau, închinîndu-se.
După rugăciune, Preacurata Fecioară întorcîndu-se acasă,
îndată s-au cutremurat toate de dumnezeieștile puteri care nevăzut o înconjurau
pe dînsa și de slava cea preasfîntă cu care era strălucită Maica lui Dumnezeu.
Pentru că față ei cea preacinstită, care strălucea de-a pururea cu darul mai
mult decît fața lui Moise, care altădată a grăit cu Dumnezeu în Sinai, s-a
luminat atunci mai mult cu nespusă slavă; deci, Preacurata a început a-și
pregăti cele pentru ducerea ei. La început a spus aceasta lui Ioan, fiul cel
încredințat de Hristos, și i-a arătat stîlparea cea luminoasă, care de la
înger i se dăduse, poruncindu-i lui s-o ducă înaintea patului ei. După aceea
a spus de plecarea ei degrab și celorlalți slujitori ai casei ei. Ea a poruncit
ca să împodobească cămara și patul, să o tămîieze bine, să pună multe lumînări,
să le aprindă și să gătească toate cele trebuincioase pentru îngropare. Deci,
Ioan îndată a trimis la Sfîntul Iacov, ruda Domnului, întîiul ierarh al Ierusa-limului
și tuturor neamurilor și vecinilor, spunîndu-le de moartea cea apropiată a
Maicii lui Dumnezeu și le-a arătat și ziua morții. Sfîntul Ioan a trimis nu
numai tuturor credincioșilor din Ierusalim, dar și prin cetățile și satele
ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni,
precum și o mulțime de credincioși.
Preasfînta Fecioară a spus tuturor la arătare toate cuvintele
cele ce i le-a zis îngerul despre mutarea sa la cer și, ca încredințare a
celor grăite, le-a arătat stîlparea cea de finic, ce i-o adusese îngerul Gavriil
și care strălucea ca o rază cu lumina cereștii slave. Deci, toți cei ce se
adunaseră la Preacurata Maica Domnului, auzind de acest sfîrșit din preasfînta
ei gură, plîngeau; iar din această pricină casa se umplea de plînsete și tînguiri
și o rugau pe Stăpîna cea milostivă, ca pe o Maică a tuturor, să nu-i lase
pe ei sărmani. Însă ea le poruncea să nu plîngă, ci să se bucure pentru moartea
ei că, stînd mai aproape și înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind față
către față pe Fiul și Dumnezeul Său și vorbind gură către gură, ©atunci va
putea cu mai multă înlesnire ca să se roage și să milostivească bunătatea
Lui. Ea îi încredința pe cei ce plîngeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa
sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi
și va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mîngîietoare, pe care le
grăia către cei ce stăteau de față și plîngeau, ridica mîhnirea din inimile
lor și le potolea tînguirea cea cu lacrimi. Ea a poruncit ca cele două haine
ale ei să le dea la două văduve sărace, care îi slujeau cu dragoste sîrguitoare
și hrana lor o aveau de la dînsa. Asemenea a poruncit și pentru cinstitul
ei trup, să se îngroape în satul Ghetsimani de lîngă Muntele Eleon, care nu
este departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, în valea lui Iosafat,
era mormîntul sfinților și drepților ei părinți, Ioachim și Ana, și a Sfîntului
și Dreptului Iosif, logodnicul său; adică între Ierusalim și Muntele Eleonului
se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea.
Aceasta poruncindu-le și așezîndu-le ea, s-a făcut deodată
un zgomot foarte mare, ca de tunet, și mulțime de nori a înconjurat casa aceea;
căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinții îngeri, luînd pe Sfinții Apostoli de
la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, și i-au pus la Sion înaintea
ușilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Văzîndu-se unul pe altul, se bucurau și se întrebau care
este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieșind la ei Sfîntul Ioan Cuvîntătorul
de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie și cu lacrimi, spunîndu-le că s-a apropiat
vremea ducerii de la cele pămîntești a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Atunci au înțeles Sfinții Apostoli că pentru aceea i-a adunat Domnul din toată
lumea, ca să fie de față la fericitul sfîrșit al Preacuratei Maicii Lui, și
ca să-i îngroape cu cinste sfîntul ei trup; deci, s-au umplut de multă jale
pentru moartea ei. Intrînd în casă, au văzut pe Maica lui Dumnezeu șezînd
pe pat, plină de duhovnicească veselie. Închinîndu-se, i-au zis: "Binecuvîntată
ești Tu de Domnul, cel ce a făcut cerul și pămîntul!" Iar Preacurata a zis
către ei: "Pace vouă, fraților aleși de Domnul!" Și i-a întrebat: "Cum ați
venit aici?" Iar ei au spus că fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu,
din părțile unde propovăduiau, au fost răpiți de nori și aduși.
Atunci Preasfînta Fecioară a preamărit pe Dumnezeu că i-a
împlinit dorința inimii sale, ascultîndu-i rugăciunea; pentru că dorea ca
la sfîrșitul ei să vadă pe Sfinții Apostoli. Și a zis către ei: "Domnul v-a
adus pe voi aici spre mîngîierea sufletului meu, care se va despărți de trup,
precum cere datoria firii omenești. Acum s-a apropiat vremea cea hotărîtă
de Ziditorul meu!" Iar ei au zis către dînsa cu jale: "Stăpînă, văzîndu-te
pe tine petrecînd în lume, ne mîngîiem ca de Însuși Stăpînul și Învățătorul
nostru, iar acum vom suferi jalea și întristarea inimilor noastre, lipsindu-ne
de petre-cerea ta pe pămînt împreună cu noi. Dar, de vreme ce cu voința Celui
născut din tine, te muți la cele mai presus de lume, de aceea ne bucurăm de
sfatul lui Dumnezeu cel rînduit pentru tine; însă pătimim durere pentru sărăcirea
noastră, că de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica și mîngîietoarea
noastră!"
Grăind Sfinții Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci
ea a zis către ei: "O, prieteni și ucenici ai lui Hristos, nu plîngeți! Nu
amestecați bucuria mea cu întristarea voastră, ci bucurați-vă împreună cu
mine, că mă duc la Fiul și Dumnezeul meu; iar voi să îngropați trupul meu,
cum îl voi înfrumuseța pe pat, ducîndu-l în Ghetsimani. După aceea să vă întoarceți
iar la slujba cuvîntului care vă este înainte; iar pe mine, după ducerea mea
de la voi, de va voi Dumnezeu, ©puteți să mă vedeți!" Astfel vorbind dumnezeiasca
Maică cu Sfinții Apostoli, a sosit și dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel
ales, care, căzînd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a închinat și, deschizîndu-și
gura, a fericit-o, zicînd: "Bucură-te, Maica vieții și luminarea propovăduirii
mele, cu toate că nu m-am îndulcit cu vederea feței lui Hristos, Domnul meu,
mai înainte de înălțarea Lui la cer; însă, văzîndu-te acum pe tine, cred că-L
văd pe Dînsul".
Cu Sfîntul Pavel erau și următorii lui, Dionisie Areopagitul,
Ierotei cel minunat și Timotei, asemenea și ceilalți apostoli din cei 70,
aducîndu-i Sfîntul Duh pe toți, ca toți să se învrednicească de binecuvîntarea
Preasfintei Fecioare Maria și să se rînduiască îngroparea cea cuviincioasă
a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare îl chema la sine pe nume și-i binecuvînta
și le fericea credința și ostenelile lor cele suferite întru buna-vestire
a lui Hristos, dorin-du-le fiecăruia fericirea veșnică, pentru starea împreună
a toată lumea, și făcea rugăciuni către Dumnezeu pentru viață cu pace.
Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, și venind acel
ceas așteptat și binecuvîntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare
de Dumnezeu, ea voia să se săvîrșească. Deci, fiind multe lumînări aprinse
și făcîndu-se de Sfinții Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioară
zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare,
așteptînd venirea la dînsa a Fiului și Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată
a strălucit în casă o lumină a dumnezeieștii slave. De acea strălucire lumînările
s-au întunecat, și, la cîți s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat
toți; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, și slava Domnului venea din
cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii și cu îngerii,
cu toate cereștile puteri, și cu sufletele drepților și sfinților strămoși
și prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se
apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de față a Fiului Său,
a strigat cu bucurie cuvintele obișnuitei sale cîntări, grăind: Mărește
suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul
meu, că a căutat spre smerenia roabei sale...
Apoi s-a ridicat de pe pat, sîrguindu-se întru întîmpinarea
Lui, și s-a închinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea
spre dînsa cu preaiubiții Săi ochi, și-i zicea: "Vino cea de aproape a Mea,
vino, porumbița Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, și intră în vistieriile
vieții celei veșnice!" Iar ea, închinîn-du-se, a zis: "Bine este cuvîntat
numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine,
Împărate al slavei, întru Împărăția Ta cea fără de sfîrșit! Tu știi, Doamne,
că din toată inima Te-am iubit pe Tine și am păzit vistieria cea încredințată
mie de către Tine, iar acum primește în pace sufletul meu, și mă acoperă pe
mine, ca nici o strîmbătate satanicească să nu mă întîmpine pe mine!"
Atunci Domnul, mîngîind-o pe ea cu cuvinte preadulci, îi
zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sînt călcate de picioarele
ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pămînt spre cele cerești; pentru aceea
o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răspuns: Gata este inima mea,
Dumnezeule, gata este inima mea. Și iarăși a zis cuvîntul ei cel vechi:
Fie mie acum după cuvîntul tău! Deci, s-a culcat pe pat și, veselindu-se
negrăit pentru vederea prealuminatei fețe a Domnului și a Fiului său Cel preaiubit,
din dragostea cea preadulce către Dînsul și din bucurie duhovnicească, preasfîntul
său suflet l-a dat în mîinile Fiului său. Însă nici o durere trupească n-a
avut, ©ci a adormit ca într-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit
fără de stricăciune și L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere
preacinstitul ei suflet și trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă
stricăciunea. Atunci îndată s-a început acea bucurie și acea dulce cîntare
îngerească, întru care se auzeau aceste cuvinte, repetîndu-se adeseori de
îngeri, adică cuvintele închinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de
dar, Domnul este cu tine, binecuvîntată ești tu între femei!
Astfel a fost petrecut sfîntul ei suflet de mîinile Domnului
la toate cereștile rînduieli cu bucurie. Și o petreceau pe ea și ochii apostolilor,
care se învredniciseră a privi la acea preaslăvită vedenie, precum altădată
pe Domnul, Care se înălța din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii și
erau înspăimîntați ca niște uimiți. Apoi, venindu-și întru sine, s-au închinat
Domnului Celui ce a înălțat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au
înconjurat patul, și au văzut preasfînta față a Sfintei Maria strălucind ca
soarele, și bunămirosire străină ieșea din curatul ei trup, care covîrșea
toate aromatele pămîntești, și pe care limba omenească nu poate a le spune.
Apoi cu toții au sărutat cu frică și cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l
cu evlavie; deci, s-au sfințit din atingerea lui, simțind în inimile lor preamultă
bucurie duhovnicească, din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel
se dădeau tămăduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se
vindeca, picioarele șchiopilor se întăreau, duhurile cele necurate se izgoneau,
și se tămăduiau toate bolile. Toate acestea se făceau numai cu singură atingere
de patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Acestea toate făcîndu-se așa, s-a început petrecerea primi-torului
de Dumnezeu trup al Mariei. Sfîntul Petru era la început cu Sfîntul Pavel,
iar Sfîntul Iacov, ruda Domnului, și cu ceilalți mari Sfinți Apostoli, au
ridicat pe umeri patul. Sfîntul Ioan ducea înaintea patului acea stîlpare
strălucitoare de lumină. Apoi venea toată adunarea de sfinți și mulțimea poporului,
cu lumînări și cu cădiri împrejur, înainte mergînd și urmînd și cîntîndu-se
cîntarea cea de moarte. Sfîntul Petru începea, iar ceilalți după dînsul cîntau
cu un glas psalmul lui David: Întru ieșirea lui Israel din Egipt...,
și la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cîntau și alți psalmi
de prăznuire, de mulțumire și de laude precum lucra Duhul Sfînt în gurile
celor ce cîntau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a
fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la
satul Ghetsimani. Deasupra patului și deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut
un cerc de nori mare și luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobișnuită
rază; iar prin nori se auzeau dulci cîntări îngerești de uimire, care umpleau
văzduhul și totul se lucra pe pămînt în auzul poporului.
Acel cerc de nori în chip de cunună mergea cu cîntarea îngerească
prin văzduh deasupra trupului Maicii lui Dumnezeu, care se petrecea pînă la
mormînt. La o petrecere de bucurie ca aceasta, care a o spune după vrednicie
nici un cuvînt nu este îndestulat, s-a întîmplat un lucru potrivnic: poporul
Ierusalimului foarte numeros al evreilor necredincioși, auzind acea străină
cîn-tare și văzînd acea preaslăvită petrecere a trupului celui primitor de
Dumnezeu, a ieșit din case și urma prin cetate, mirîndu-se de atîta slavă
și cinste care se făcea trupului Maicii lui Hristos. Deci, înștiințîndu-se
de aceasta arhiereii și cărturarii, s-au umplut de zavistie și de mînie și
au trimis slujitori și ostași și au îndemnat pe mulți din popor ca, alergînd
cu arme, să gonească pe cei ce petreceau trupul Sfintei Maria, și pe ucenicii
©lui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc. Deci, cînd cei îndemnați
spre fapta cea rea alergau cu mînie înarmați ca la război și aproape erau
să-i ajungă, atunci îndată acel nor din văzduh, plecîndu-se la pămînt, a înconjurat
ca un zid soborul Sfinților Apostoli, asemenea și pe toți care erau cu dînșii,
încît numai cîntarea se auzea, iar ei singuri erau nevăzuți de cei ce veneau
cu scop rău. Atunci sfinții îngeri, zburînd nevăzut deasupra preacuratului
trup și deasupra cetei credincioșilor, au lovit cu orbire pe acei făcători
de rău și au sfărîmat capetele multora de zidurile cetății; iar alții, neștiind
pe unde să meargă, pipăiau zidurile și căutau povățuitori.
Atunci s-a întîmplat unuia din numărul preoților din legea
veche, anume Atonie, de a ieșit la drum. Acela, după ce norul s-a ridicat
la înălțime după dumnezeiasca rînduială și pentru o mai mare minune, a văzut
pe Sfinții Apostoli și mulțimea credincioșilor cu lumînări și cu cîntări de
psalmi, înconjurînd patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și, umplîndu-se
de zavistie, a înnoit în sine vechea răutate asupra Domnului nostru Iisus
Hristos, și a zis: "Acesta este trupul care a născut pe înșelătorul acela,
care a stricat legea părinților noștri! Vezi ce fel de cinste are? Și, fiind
tare cu trupul, de mare mînie, s-a repezit cu sălbăticie și a alergat spre
pat, voind să răstoarne la pămînt preacuratul trup al Preasfintei Fecioare
Maria. Dar, cînd mîinile lui cele îndrăznețe s-au atins de pat, îndată au
fost tăiate de sabia cea nematerialnică a izbîndirii lui Dumnezeu de îngerul
cel nevăzut, și au rămas lipite de pat; iar Atonie a căzut, răcnind și văitîndu-se
cu amar.
Dar, cunoscîndu-și greșeala, se căia și striga către apostoli:
"Miluiți-mă pe mine, robii lui Hristos!" Sfîntul Apostol Petru, poruncind
să stea cu patul ce se purta, a zis lui Atonie: "Iată, ai luat ceea ce ai
căutat; deci, cunoaște că Dumnezeul izbîndirilor este Domnul; dar a te tămădui
de răni noi nu putem, decît numai Domnul nostru, spre care voi v-ați sculat
cu nedreptate, l-ați prins și l-ați ucis. Acum nici El nu va voi să-ți dea
tămăduire, dacă nu vei crede într-Însul mai întîi cu toată inima și de nu
vei mărturisi cu gura că Iisus este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu".
Atonie a strigat: "Cred că El este Mîntuitorul lumii Hristos, cel vestit de
prooroci mai-nainte! Noi și mai-nainte l-am știut că El este Fiul lui Dumnezeu,
dar din zavistie, întunecîndu-ne cu răutate, n-am voit să mărturisim măririle
lui Dumnezeu, și i-am rînduit cu nedreptate moarte. Dar El, cu puterea dumnezeirii
înviind a treia zi, ne-a umplut de rușine pe noi, toți urîtorii lui, pentru
că ne sîrguiam să ascundem Învierea Lui, dînd multă plată străjerilor; dar
n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindeni.
Atonie mărturisind acestea și căindu-se de greșeala ce a
făcut cu îndrăzneală, Sfinții Apostoli s-au bucurat împreună cu toți credincioșii,
precum și îngerii se bucură de păcătosul care se pocăiește. Apoi Petru a poruncit
lui Atonie ca să lipească cu credință rănile mîinilor tăiate de mîinile care
erau atîrnate de pat și să cheme numele Preasfintei Fecioare Născătoare de
Dumnezeu cu credință. Făcînd Atonie aceasta, îndată mîinile cele tăiate s-au
lipit la locurile lor și s-au făcut sănătoase desăvîrșit, rămînînd pe dînsele
numai semnul tăierii ca o ață roșie, care înconjura carnea de la încheieturi.
Atonie, căzînd înaintea patului, s-a închinat lui Hristos Dumnezeu, Cel născut
din Preacurata Fecioară, și a fericit-o cu multe laude pe aceea care L-a născut,
aducînd pentru dînsa proorocești mărturii din Scriptură, precum și pentru
Hristos singur, încît toți se mirau foarte mult de vorbele acelea și de acea
slăvită tămăduire a mîinilor lui Atonie, ©și pentru cuvintele lui cele înțelepte,
grăite spre slava lui Hristos Dumnezeu și spre lauda Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu.
Atonie, intrînd în rînd cu Sfinții Apostoli, a urmat patului
care se ducea la Ghetsimani. Asemenea și cei ce erau orbiți și cîți și-au
cunoscut greșeala alergau cu pocăință, fiind duși de povă-țuitori la Născătoarea
de Dumnezeu, și se atingeau cu credință de cinstitul pat; atunci îndată cîștigau
vederea ochilor lor trupești și sufletești, că milostiva Maică a tuturor,
Preasfînta Stăpînă de obște, precum în nașterea sa a făcut bucurie la toată
lumea, tot așa și în adormirea sa n-a voit să mîhnească pe nimeni, ci pe toți,
deși o vrăjmășeau pe ea, i-a mîngîiat cu milostivire, cu darul și cu bunătatea
sa, fiind Maica cea bună a bunului Împărat.
Sfinții Apostoli cu toată mulțimea credincioșilor, ajungînd
la satul Ghetsimani, cînd au pus lîngă mormînt patul cu preasfîntul trup,
atunci s-a ridicat iar strigare de plîngere în popor, tînguin-du-se toți pentru
sărăcia lor și pentru lipsirea unei bunătăți ca aceasta. Ei, căzînd la trupul
preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îl cuprinseră, îl udau cu lacrimi și îi
dădeau sărutarea cea mai de pe urmă; deci, abia spre seară l-au pus în mormînt
și, punînd o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormînt, fiind ținuți
de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinții Apostoli au zăbovit în satul
acela trei zile, petrecînd lîngă mormîntul Preacuratei Fecioare, săvîrșind
ziua și noaptea cîntări de psalmi.
În toată vremea aceea de trei zile, se auzeau în văzduh preadulci
glasuri de oști cerești cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu și fericind pe Maica
lui Dumnezeu. Dar s-a întîmplat, după dumnezeiasca rînduială, ca Sfîntul Toma,
unul din apostoli, să nu se afle la preaslăvita îngropare a trupului cel de
Dumnezeu primitor al Preacuratei Fecioare, ci el a sosit a treia zi la Ghetsimani.
El se mîhnea și se întrista foarte mult, că nu s-a învrednicit de binecu-vîntarea
și de sărutarea cea mai de pe urmă a Preasfintei Fecioare Maria, precum s-au
învrednicit ceilalți Sfinți Apostoli. Nici s-a învrednicit să vadă dumnezeiasca
slavă, tainele lui Dumnezeu cele minunate, lucrările cele de la adormirea
ei și petrecerea trupului care a fost, și pe care ceilalți s-au învrednicit
a o vedea, deci, plîngea mult de aceasta. Pentru aceea Sfinților Apostoli
le era jale de dînsul și s-au sfătuit ca să deschidă mormîntul, ca măcar astfel
să vadă trupul Preacuratei Stăpîne Născătoare de Dumnezeu și, închinîndu-se
aceluia și sărutîndu-l, să primească răcorire de jalea sa și mîngîiere de
mîhnirea sa.
Dar, cînd au prăvălit piatra și au deschis mormîntul, îndată
s-au spăimîntat, pentru că au văzut mormîntul deșert, nefiind în el nimic
altceva decît numai cele de îngropare, și din care ieșea mare mirosire de
bună mireasmă. Sfinții stăteau și se minunau și nu pricepeau ce este aceasta!
Deci, sărutînd cu lacrimi și cu cucerni-cie acea pînză cinstită și curată
ce rămăsese în mormînt, s-au rugat împreună Domnului ca să li se descopere
unde se află cinstitul trup al Maicii Domnului. Spre seară, apostolii au șezut
să-și întărească puțin trupurile cu hrană. Iar obiceiul mesei apostolești
era într-acest chip: între dînșii lăsau un loc gol, cu o pernă pe dînsul,
iar pe pernă, o bucată de pîine, locul acela era în cinstea Mîntui-torului
Hristos.
După masă, sculîndu-se și făcînd mulțumire, au luat acea
bucată de pîine ce era menită Domnului, și au ridicat-o, slăvind numele cel
mare al Preasfintei Treimi, și sfîrșeau cu această rugăciune: "Doamne, Iisuse
Hristoase, ajută-ne nouă!" Apoi mîncau bucata aceea de pîine ca o binecuvîntare
a Domnului. Astfel făceau Sfinții Apostoli, nu numai cînd erau împreună, ci
și fiecare făcea așa unde se întîmpla. ©Atunci ei adunîndu-se în Ghetsimani
și mîncînd împreună, mintea și vorba nu le era de altceva, decît numai pentru
aceasta, că n-au găsit în mormînt preasfîntul trup al Născătoarei de Dumnezeu.
După sfîrșitul mesei, sculîndu-se și începînd, după obicei,
să ridice bucata de pîine pusă în partea Domnului și să slăvească pe Preasfînta
Treime, îndată s-a auzit un glas de cîntare îngerească. Ei, ridicîndu-și ochii,
au văzut vie în văzduh pe Preacurata Fecioară Maica Domnului nostru, stînd
cu mulțime de îngeri și strălucind cu negrăită slavă, și a zis către dînșii:
"Bucurați-vă, căci eu sînt cu voi în toate zilele!" Atunci ei, umplîndu-se
de bucurie, în loc de "Doamne, Iisuse Hristoase", au strigat: "Preasfîntă
Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!" De atunci Sfinții Apostoli s-au încredințat
despre aceasta și toată Biserica a crezut astfel, că Preacurata Născătoare
de Dumnezeu a fost înviată a treia zi de Fiul și Dumnezeul său, și a fost
luată cu trupul la ceruri.
Deci, întorcîndu-se ei iarăși la mormînt, au luat pînza cea
curată, care rămăsese spre mîngîierea celor scîrbiți și spre mărturia cea
adevărată a sculării din mormînt a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aceasta
s-a făcut, pentru că nu se cădea cortului vieții să fie ținut de moarte și
să rămînă cu cealaltă făptură în stricăciunea pămîntului, ea care a născut
din nestricatul său trup pe Ziditorul făpturii. Și s-a mai vădit prin această
minunată înălțare, că Dătătorul legii este împlinitorul legii celei date de
El, ca fiii să cinstească pe părinții lor. Deci, ei au cinstit pe Maica Sa
cea fără de prihană ca pe Sine; căci precum Hristos singur a înviat cu slavă
a treia zi, tot așa a luat-o și pe ea la Sine în cele cerești. Despre aceasta
zicea mai înainte și dumnezeiescul David: Scoală-Te, Doamne, în odihna
Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale. Astfel s-au împlinit prooroceștile
cuvinte ale lui David, în învierea Domnului și a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu; căci, precum a fost mormîntul Fiului său tăiat în piatră, tot așa
a fost și mormîn-tul Maicii lui Dumnezeu, care se vede deșert și închinat
de credincioși pînă acum.
Așa a binevoit dumnezeiasca rînduială, ca Sfîntul Toma să
nu fie la Adormirea Preacuratei Maicii Domnului, ca pentru dînsul să se deschidă
mormîntul și să se încredințeze Biserica despre învierea Preasfintei Născătoare,
căci și mai-nainte, despre învierea lui Hristos, s-a încredințat tot prin
necredința lui Toma. Astfel a fost adormirea Preacuratei și Preabinecuvîntatei
Născătoare de Dumnezeu. Astfel a fost îngroparea trupului ei cel fără de prihană.
Astfel a fost încredințarea despre slăvită învierea ei din mormînt și despre
luarea trupului la ceruri. Sfinții Apostoli, după săvîrșirea tuturor acelor
minuni și taine ale lui Dumnezeu, s-au întors iarăși purtați de nori, fiecare
în partea sa, unde propovăduiau cuvîntul.
Despre felul petrecerii Preasfintei Fecioare Născătoare
de Dumnezeu pe pămînt, a scris Sfîntul Ambrozie, zicînd: "Era Fecioară nu
numai cu trupul, dar și cu duhul, smerită în inimă, înțelepțită în cuvinte,
negrabnică la grăire, totdeauna la citire, trează în osteneli, prea înțeleaptă
în vorbire, vorbind precum cu Dumnezeu, iar nu precum cu oamenii. Pe nimeni
nu asuprea, ci tuturor le dorea bunătăți; nu s-a îngrețoșat niciodată de vreun
om sărac, nici a rîs de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea.
Nimic nu era în gura ei, ceva într-acest fel, care să nu fie dar vărsat; era
în toate lucrurile cele feciorești, iar vederea ei era chip al desăvîrșirii
celei dinlăuntru, era model de milostivire și de bunătate". Apoi ce fel era
cu obiceiul ei cel preasfînt și cu chipul cel trupesc, aceasta se află astfel
scris la Epifanie și la Nichifor: "Ea era în tot lucrul cinstită ©și statornică.
Grăind, foarte puțin și numai ce era de trebuință. Lesnicioasă spre a asculta,
grăitoare de bine, dînd fiecăruia cinstire; era măsurată la sfat, obișnuia
totdeauna a vorbei cuviincios către fiecare om, fără de rîs și fără de tulburare,
dar mai ales fără de mînie.
Vederea feței ei era ca vederea grăuntelui de grîu; părul,
galben; ochii, ascuțiți la vedere; iar luminile erau asemenea cu măslina.
Sprîncenele ei erau negre și plecate; nasul, potrivit; buzele, ca floarea
trandafirului, pline de cuvinte dulci. Fața, nici rotundă, nici scurtă, ci
puțin lungăreață. Mîinile și degetele, lungi. În scurt, era împărtășită de
toată măreția; smerită, neprefăcîndu-și fața deloc, și nici o moliciune nu
avea cu sine, ci totdeauna umilință aleasă. Hainele care le purta erau proaste,
precum le arăta și sfîntul acoperămînt al preasfîntului ei cap. Și ca să spun
pe scurt: în toate lucrurile ei era de față mult dar dumnezeiesc. Iar acum,
sălășluindu-se în cele cerești și stînd de-a dreapta Scaunului lui Dumnezeu,
în ce fel este, să spună gurile îngerilor și a arhanghelilor, cum și duhurile
și sufletele drepților, care stau înaintea ei. Deci, precum de vederea feței
lui Dumnezeu, tot așa și de vederea feței Preacuratei Născătoare de Dumnezeu
săturîndu-se, aceștia să grăiască pentru ea după vrednicie. Iar noi slăvim
pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, să ne închinăm
ei cu osîrdie, ca una ce este slăvită și fericită de toate neamurile în veci.
Amin".
Pentru toată viața din început a Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu, s-a scris cîte o parte în celelalte praznice ale ei; la zămislire,
la naștere, la intrarea în Biserică, la Buna Vestire, la Nașterea lui Hristos
și la Întîmpinare. Aici, după descrierea despre adormirea ei cea fără de moarte,
spre împlinirea istoriei celei despre ea, se adaugă și aceasta: Cum și unde
a petrecut Stăpîna noastră după Înălțarea lui Hristos?
Sfîntul Evanghelist Luca scrie în Faptele Apostolilor, că,
Domnul înălțîndu-Se la ceruri, ucenicii Lui s-au întors de la Muntele Eleonului
la Ierusalim, și s-au suit în foișorul unde a fost Cina cea de Taină a lui
Hristos. Și toți așteptau cu un suflet în rugăciuni și în cereri, cu femeile
și cu Maria, Maica lui Hristos, pe care, după ducerea Domnului de la dînșii,
o aveau ca pe o mîngîiere și răcorire în mîhniri, întărire și învățătoare
în credință. Pentru că aceasta, toate cuvintele care le spunea și toate faptele
cele minunate, începînd de la Buna Vestire cu zămislirea cea fără de sămînță
și nașterea cea fără de stricăciune a lui Hristos, cele ce se făceau în pruncia
și în viața Lui mai înainte de botezul lui Ioan, toate acestea le spunea iubiților
ucenici ai Fiului Său. Și, ca una ce avea de la Duhul Sfînt mai multă descoperire
pentru dumnezeirea Lui și din vederea lucrurilor lui Hristos, îi încredința
pe dînșii prin spunerea cu de-amănuntul de toate faptele ce s-au făcut cu
dumnezeiasca putere, mai înainte pînă ce s-a arătat lumii, și cu acelea îi
întărea în credința cea fără de îndoială.
Toți se rugau în foișorul acela, așteptînd venirea Duhului
Sfînt, pe Care a făgăduit Domnul că-L va trimite lor Tatăl, și se pregăteau
înainte de primirea darurilor lui Hristos. După cele zece zile de la Înălțarea
Domnului, cînd s-a făcut pogorîrea Sfîntului Duh în chip de limbi de foc peste
Sfinții Apostoli, la început Sfîntul Duh a stat peste Sfînta Fecioară Maria,
în care și mai înainte își avea locuință plăcută și iubită, și totdeauna petrecea
nedepărtată. În vremea aceea a primit binecuvîntata Fecioară pe Duhul Sfînt,
mai mult decît pe toți apostolii; căci, pe cît vasul se face mai mare, pe
atît mai multă apă încape în sine. Deoarece Preacurata Fecioară era vas al
Sfîntului ©Duh mai mare decît toți, pentru că este mai înaltă decît apostolii
și decît ceilalți sfinți, precum îi cîntă Biserica, zicînd: "Cu adevărat ești
mai presus decît toți, Fecioară Curată!" Tot astfel darul Duhului Sfînt a
încăput în sine mai mult decît în toți.
Petrecerea Preacuratei Fecioare era în casa Sfîntului Ioan
Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era în cetatea Ierusalimului. Ea a rămas la
el din ceasul acela, cînd a zis Domnul pe cruce: Femeie, iată Fiul Tău!
Iar ucenicului: Iată Maica ta! Deci, ucenicul a luat-o întru ale
sale și slujea ei ca maicii sale. Sfinții Apostoli, după primirea Sfîntului
Duh, nu s-au risipit îndată prin lume, ci au petrecut mult în Ierusalim, precum
este arătat în Faptele Apostolilor. Acolo se scrie că, după uciderea Sfîntului
Mucenic Ștefan, era mare prigonire asupra Bisericii Ierusalimului. Toți cei
mai mici, apostolii și ceilalți credincioși, s-au risipit prin toate părțile
Iudeei și ale Samariei, afară de apostolii cei mari; căci ei, deși unii din
ei se duceau într-alte părți, precum s-au dus în Samaria, Petru și Ioan, acoperindu-se
cu rînduiala lui Dumnezeu, se țineau pe lîngă Ierusalim, pînă la vreo zece
ani de la înălțarea Domnului, adică pînă la acea vreme, în care împăratul
Irod și-a pus mîinile ca să facă rău unora din Biserică. Petru singur a tămăduit
în Lida pe Enea, slăbănog de opt ani, și în Iope a înviat pe Tavita cea moartă.
În Chesaria a botezat pe Cornelie sutașul și în Antiohia
a întemeiat mai întîi scaunul arhieriei sale. Iacov, fratele lui Ioan, s-a
dus în Spania, însă iar s-a întors în Ierusalim, ca să slujească mai întîi
la mîntuirea semințiilor lui Israel și să întărească Biserica cea dintîi în
Ierusalim, care este maica tuturor Bisericilor, precum cîntă Cuviosul Damaschin,
zicînd: "Tu ai luat întîi iertarea păca-telor". Pe de altă parte Iacob dorea
să vadă adeseori pe Preacurata Fecioară, Maica Domnului, și să audă de la
dînsa cuvinte dumnezeiești. El o avea pe ea ca pe o moștenitoare a lui Hristos,
Dumnezeul nostru, și, privind la cinstita și sfînta ei față, ca la fața lui
Hristos și ascultînd cuvintele ei cele dulci, se umplea de negrăită bucurie
duhovnicească. Deci uitau toate amărăciunile și primejdiile, iar inima lor
se îndulcea din limba cea curgătoare de miere a Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu. Pentru aceea, mulți din cei luminați de prin laturile cele depărtate
alergau la Ierusalim să vadă pe Maica lui Hristos Dumnezeu și să-i asculte
vorbirea ei cea sfîntă. Căci, precum Mîntuitorul Hristos umplea cu slavă toate
marginile pămîntului, tot așa și Maica Lui cea fără prihană, pe toți îi atrăgea
la vederea Ei, precum este arătat în scrisoarea Sfîntului Ignatie purtătorul
de Dumnezeu, pe care a scris-o în Antiohia, către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul
de Dumnezeu:
"Sînt multe femei la noi care doresc să vadă pe Maica lui
Hristos și se sîrguiesc în toate zilele, că doar ar putea să călăto-rească
la voi, ca s-o cerceteze pe ea, și să se atingă de pieptul ei, cel ce a hrănit
cu lapte pe Hristos, și să se înștiințeze de la dînsa pentru oarecare taine.
Aceasta, pentru că slava ei a străbătut pînă la noi, că ea, fiind Fecioară,
este Maica lui Dumnezeu plină de toate darurile și de toate bunătățile. Se
mai spune de dînsa, că în prigoniri și în primejdii este veselă, în sărăcie
și în neajunsuri nu se mîhnește, spre cei ce îi fac rău nu se mînie, ci le
face mai mult bine, blîndă în lucrurile cele de bună întîmplare, milostivă
spre cei săraci, cărora le ajută pe cît poate, iar celor ce sînt vrăjmași
ai credinței noastre, li se împotrivește foarte mult. Iar dreptei noastre
credințe și bunei cucernicii este învățătoare, asemenea și tuturor credincioșilor
povățuitoare spre lucrul cel bun. Pe cei smeriți îi iubește mai mult și singură
este smerită către toți; astfel că toți cei ce au văzut-o, o laudă. ©Cît de
răbdătoare este cînd învățătorii și fariseii rîd de dînsa. Niște oameni vrednici
de credință ne-au spus că în Maria, Maica lui Iisus, firea omenească, pentru
sfințirea ei cea multă, se vede că este asemenea cu firea îngerească. Lucrurile
acestea care se aud, au deșteptat în noi nemăsurata dorință, că doar am putea
să vedem pe acea minune cerească și să admirăm pe această preasfîntă".
Într-altă scrisoare, Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu
scrie către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu: "Eu, dacă îmi va fi cu
putință, voi veni la tine, ca să văd pe credincioșii sfinți care s-au adunat
acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toți
este minunată, cinstită și iubită și toți doresc să o vadă. Cine n-ar fi dorit
s-o vadă pe Sfînta Fecioară și să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul
Cel adevărat?" Din aceste scrisori se poate înțelege cît de multă dorință
aveau sfinții, ca să vadă pe acea însuflețită sfințenie a lui Dumnezeu, pe
Preacurata Fecioară Maria. Iar cei ce s-au învrednicit a o vedea, spuneau
tuturor că sînt fericiți; căci cu adevărat, erau fericiți ochii care o vedeau
pe ea după Hristos Mîntuitorul, și fericite erau urechile care se învredniceau
să audă cuvintele ei cele grăitoare de Dumnezeu și făcătoare de viață. O,
cît de multă mîngîiere și dar luau unii ca aceia!
Pentru aceasta a lăsat Domnul nostru pe Preacurata Maica
Sa, ca să fie pe pămînt între cei vii, ca, prin a ei stare de față, cu sfatul,
cu învățăturile și cu rugăciunile cele calde către Fiul lui Dumnezeu, Biserica
creștină să se înmulțească, să se întărească, și să primească îndrăznire,
ca să stea pentru Domnul său pînă la sînge. Fecioara Maria pe toți îi întărea
prin mîngîierea Duhului Sfînt și pentru toți se ruga. Cînd Sfinții Apostoli
au fost închiși în temniță, ea a adus lui Dumnezeu rugăciune umilită pentru
dînșii și a fost trimis îngerul Domnului la ei, de le-a deschis noaptea ușile
temniței și i-au scos. Cînd a fost dus la moarte Sfîntul Întîiul Mucenic și
Arhidiacon Ștefan, ea îl urma de departe. Fiind el ucis cu pietre în Valea
lui Iosafat, lîngă pîrîul Chedrilor, ea, cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu,
stătea pe un deal, privind de departe la sfîrșitul lui. Deci, se ruga Domnului
cu dinadinsul pentru dînsul ca să-l întărească în pătimire și să primească
sufletul lui în mîinile Sale. Cînd Sfîntul Apostol Pavel, înainte de creș-tinarea
lui, făcea rău Bisericii și o prigonea, ea a vărsat atîtea rugăciuni calde
către Dumnezeu, încît l-a făcut din lup răpitor, mielușel blînd; din vrăjmaș,
apostol; și din prigonitor, ucenic și învățător a toată lumea.
Dar ce fel de faceri de bine n-a avut Biserica cea dintîi,
ca o fiică mică de la maica sa, adică de la Preacurata Născătoare de Dumnezeu?
Ce fel de daruri n-a scos, ca dintr-un izvor de-a puru-rea curgător, pînă
ce prin sîrguința aceea, și cu darul hrănindu-se și crescînd, a venit în măsura
vîrstei bărbătești! Biserica se întărise atît, încît nici de porțile iadului
nu era biruită. Acest lucru chiar și Preasfînta Născătoare de Dumnezeu îl
putea vedea și se umplea de bucurie, după ceea ce s-a zis de David: Maică
ce se veselește de fii... Deoarece în toate zilele vedea că se înmulțesc
fiii Bisericii; căci la începutul propovăduirii lui Petru trei mii de suflete
au crezut, apoi cinci mii, și după aceea mulți fără număr. Biserica lui Hristos
se înmulțea prin toată lumea, fiindcă cei ce se întorceau în Ierusalim de
la propovăduire, spuneau toate Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Ea, auzind,
se bucura cu duhul, și dădea laudă Fiului și Dumnezeului ei.
Cînd Irod a ridicat prigonire asupra Bisericii, pe Iacov
fratele lui Ioan, care se întoarse atunci din Spania, l-au ucis cu sabia.
Apoi l-au prins și pe Petru și l-au închis în temniță, voind să-i facă ©și
lui același lucru. Însă după acea minunată liberare din temniță și din legături
a lui Petru prin înger, a fost nevoie ca chiar cei mai mari apostoli să iasă
din Ierusalim față de cumplita prigonire din partea evreilor. Ei s-au risipit
prin toată lumea, după cum le căzuseră sorții fiecăruia dintr-înșii în ce
parte să se ducă. Dar, mai înainte de despărțirea lor, au alcătuit Simbolul
mărturisirii credinței, ca toți să propovăduiască pretutindeni într-un singur
fel și să sădească sfînta credință în Hristos. Drept aceea, s-a dus fiecare
la sorțul său, rămînînd în Ierusalim numai Sfîntul Iacob, rudenia Domnului
după trup, care a fost pus de Hristos, cel dintîi episcop în Ierusalim.
Într-acea vreme a ieșit din Ierusalim și Sfîntul Ioan Cuvîntă-torul
de Dumnezeu, al cărei fiu era, pentru primejdiile care veneau de la zavistnicii
iudei. Ei s-au dat într-o parte, dînd loc mîniei, pînă ce a încetat acea cumplită
prigonire și muncire. Dar ca să nu se arate că sînt deșerți, s-au dus în Efes,
unde îi căzuse sorțul lui Ioan. Această ducere în Efes a Preacuratei Maicii
lui Dumnezeu cu Ioan, se încredințează din aceasta; se află o scrisoare a
Sfîntului Ioan apostolul la al treilea sinod a toată lumea, ce s-a ținut în
Efes contra lui Nestorie, către clerul din Constantinopol, în care se scrie
cuvintele aceste: "Nestorie, născocitorul de eresuri din cetatea Efesului,
în care a petrecut odată și Sfîntul Ioan Cuvîn-tătorul de Dumnezeu și Sfînta
Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, fiind chemat la judecată de Sfinții
Părinți și de episcopii sinodului, singur pe sine despărțindu-se și fiind
tulburat de știința cea rea, n-a îndrăznit a veni la dînșii. Drept aceea,
după ce a fost chemat de trei ori, Sfîntul Sinod l-a osîndit cu dreaptă judecată,
dîndu-l jos din toată cinstea preoțească.
Din cuvintele acestea și din scrisoarea în care se zice că
Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu și Sfînta Fecioară Maria au petrecut odată în
cetatea Efesului, se poate ști că Maica Domnului s-a dus din Ierusalim cu
Cuvîntătorul de Dumnezeu și a petrecut în Efes cîtăva vreme. Dar Preasfînta
Fecioară Maria n-a fost numai în Efes, ci și în alte cetăți și țări, cercetînd
pe cei luminați din nou. Astfel se povestește că ea a fost și în Antiohia,
cercetînd pe Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu, precum i se făgăduise
prin scrisoarea sa, zicînd: "Voi veni cu Ioan să te văd pe tine și pe cei
ce sînt cu tine!" Se vorbește că a fost și în Cipru, la Sfîntul Lazăr cel
înviat a patra zi, care era episcop acolo. Asemenea a fost și la Muntele Athonului,
pentru care lucru Ștefan Monahul Sfetago-reanul scrie o istorisire ca aceasta:
După înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ucenicii
fiind adunați în Sion, cu Maria, Maica lui Iisus, așteptau pe Mîntuitorul,
precum le poruncise lor ca să nu se depărteze din Ierusalim, ci să aștepte
făgăduința Domnului. Ei au aruncat sorți și unde îi va cădea partea fiecăruia
dintr-înșii, acolo să propovă-duiască Evanghelia Domnului. Atunci Preacurata
a zis: "Voiesc ca și eu să arunc sorțul meu cu voi, ca să nu fiu fără de parte,
și să am partea pe care va voi Dumnezeu să mi-o dea". Ei au aruncat sorțul
cu cucernicie și cu frică, după cuvîntul Maicii lui Dumnezeu, și i-a căzut
sorții pămîntul Ivirului. Preacurata Născătoare de Dumnezeu, primind cu bucurie
acea soartă, voia ca îndată să se ducă în țara Ivirului, după primirea cea
în limbi de foc a Sfîntului Duh. Dar îngerul lui Dumnezeu i-a zis: "Să nu
te depărtezi acum din Ierusalim, ci să petreci aici pînă la o vreme, iar sorțul
care ți-a căzut se va lumina în zilele din urmă și stăpînirea ta va fi acolo;
deci, ai să te ostenești, puțin după o vreme, în pămîntul în care va voi Dumnezeu
să te pună". ©Atunci Preacurata a petrecut în Ierusa-lim multă vreme.
Lazăr cel înviat a patra zi era în insula Ciprului, pentru
că acolo se hirotonise arhiereu de Apostolul Varnava. El dorea cu multă dragoste
să vadă pe Preacurată Maica Domnului nostru, pe care nu o văzuse de demult,
dar nu îndrăznea să se ducă la Ierusalim de frica evreilor. Maica lui Dumnezeu,
înțelegînd aceasta, a scris o scrisoare către Lazăr, mîngîindu-l și poruncindu-i
să trimită o corabie, cu care să vină la dînsul în Cipru, iar el să nu vină
la Ierusalim.
Lazăr, citind scrisoarea, s-a bucurat foarte mult și s-a
minunat de atît de multă smerenie a ei. Apoi a trimis cu mare grabă la dînsa
corabie și scrisoare. Apoi Preasfînta Maria, sculîndu-se, a intrat în corabie
cu Sfîntul Ioan, iubitul ucenic al lui Hristos, și cu ceilalți care le urmau
lor cu cucernicie, și au început a călători spre Cipru. Deci, ridicîndu-se
un vînt potrivnic, a dus corabia tocmai la limanul Muntelui Athos, și aceasta
a fost acea puțină osteneală a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, care i
s-a zis ei de către înger. Muntele acela era pretutindeni plin de idoli, căci
acolo era o capiște mare și o locuință a lui Apolon și multe alte lucruri
drăcești se săvîrșeau în locul acela. Deci, toți elinii aveau pentru acel
loc multă cinste, pentru că era foarte ales, deoarece acolo venea toată lumea
la închinăciune și fiecare își lua răspunsul la cele ce întreba de la ghicitorii
de tot lucrul.
Cînd a sosit acolo Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, îndată
s-a făcut printre toți idolii o strigare și un țipet întru acest fel: "Pogorîți-vă
la limanul lui Climent, și primiți pe Maria, Maica Domnului Iisus!" Aceasta
s-a făcut fiindcă diavolii erau siliți de puterea lui Dumnezeu, de aceea au
vestit adevărul fără voie, precum a făcut altădată în latura gherghesenilor,
cei ce au strigat către Domnul: Ce este nouă și Ție, Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, ca mai înainte de vreme să ne muncești pe
noi? Poporul, auzind aceasta, s-a minunat și au alergat cu toții la malul
mării, spre limanul care s-a zis mai sus. Deci, văzînd corabia și pe Maica
lui Dumnezeu, au luat-o pe ea cu cinste, și la adunarea lor au întrebat-o
cum a născut pe Dumnezeu și cu ce fel de nume. Ea, deschizîndu-și dumnezeiasca
sa gură, a binevestit poporului cu de-a-mănuntul toate cele despre Hristos
și, toți căzînd, s-au închinat lui Dumnezeu Cel ce S-a născut dintr-însa;
iar pe aceea care L-a născut, au cinstit-o cu multe laude; deci, crezînd,
s-au botezat, căci multe minuni a făcut Maica lui Dumnezeu.
După botez, ea a pus poporului care s-a luminat din nou,
povățuitor și învățător, pe unul din următorii săi, care a fost în corabie
cu Sfîntul Ioan, și, bucurîndu-se cu duhul, a zis: "Acest loc este dat mie
de la Fiul lui Dumnezeu să-mi fie mie întru sorți". Apoi a binecuvîntat poporul
și a zis: "Darul lui Dumnezeu să petreacă în locul acesta și la cei ce petrec
aici cu credință și cu cucernicie și păzesc poruncile Fiului și Dumnezeului
meu; iar bunătățile cele de trebuință spre petrecerea cea de pe pămînt, vor
fi lor din destul cu puțină osteneală. Deci, li se va pregăti lor viața cea
cerească și nu va lipsi mila Fiului meu din locul acesta, pînă la sfîrșitul
veacului; iar eu voi fi folositoare locului acesta și spre Dumnezeu caldă
mijlocitoare pentru dînșii!"
Acestea zicîndu-le, iarăși a binecuvîntat poporul și, intrînd
în corabie cu Ioan și cu ceilalți următori ai lor, au plecat la Cipru, unde
au găsit pe Lazăr în mare mîhnire, de vreme ce Maica lui Dumnezeu n-a ajuns
la dînsul mai degrab, temîndu-se să nu i se fi întîmplat ei pe mare vreo împiedicare
de valuri și furtună; pentru că nimic nu știa despre dumnezeiasca rînduială
ce se făcuse. Deci, venind Maica ©lui Dumnezeu, îndată i s-a schimbat mîhnirea
lui întru bucurie și i-a adus lui daruri, un omofor și niște mînecuțe, pe
care singură le-a lucrat într-adins pentru dînsul. Deci, toate cîte se făcuseră
în Ierusalim și în Muntele Atonului, i le-a spus lui, și pentru toate au mulțumit
lui Dumnezeu. Petrecînd în Cipru multă vreme și Biserica de acolo mîngîind-o
și binecuvîntînd-o, iarăși s-au suit în corabie și s-au dus la Ierusalim.
Acestea le-a scris monahul Ștefan Atonitul despre străinătatea Născătoarei
de Dumnezeu.
Preacurata Fecioară, cercetînd laturile cele mai sus zise,
iarăși s-a dus la Ierusalim, unde, petrecînd în casa cea de la Sion a lui
Ioan, a fost păzită de dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu de zavistnica
și ucigașa de Dumnezeu sinagogă a evreilor, care nu încetau a vrăjmășui împotriva
Fiului lui Dumnezeu și împotriva celor ce credeau într-însul. Dar nicidecum
n-ar fi putut suferi evreii ca să fie între cei vii Maica lui Hristos, ci
cu totul ar fi pierdut-o pe ea, dacă n-ar fi acoperit-o Dumnezeu cu o oarecare
deosebită purtare de grijă, astfel ca mîna necredincioșilor să nu se atingă
de chivotul lui Dumnezeu cel însuflețit; căci precum pe Fiul ei, Hristos Dumnezeul
nostru, în Nazaret, patria Lui, cînd toți care erau în adunare, s-au umplut
de mînie și L-au dus în vîrful muntelui ca să-L arunce jos, însă Hristos,
trecînd prin mijlocul lor, s-a dus. Astfel că evreii cei mincinoși n-au putut
să pună chinuitoarele lor mîini pe Dînsul, nici să se atingă de Cel văzut,
fiind împiedicați și opriți de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, că încă
nu venise ceasul Lui. Tot așa a făcut Domnul și pentru Preacurata Maica sa,
căci a oprit răutatea cea evreiască scornită de ei și a stricat sfatul lor
cel viclean pornit împotriva ei; pentru că de multe ori voiau ei ca să prindă
pe Maica Domnului și să o piardă sau să-i facă rău, dar nu puteau.
Deci, Preacurata Fecioară a petrecut în Ierusalim în mijlocul
atîtor urîtori și vrăjmași ai săi, ca o oaie în mijlocul lupilor și ca un
crin între spini, găsind adesea întru dreptate cuvintele strămo-șului său
David: Domnul este luminarea mea și Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme?
Domnul este scutitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? De s-ar rîndui
asupra mea tabără, nu se va teme inima mea; de s-ar ridica asupra mea război,
spre Dînsul eu nădăjduiesc; de voi merge prin mijlocul umbrei morții, nu mă
voi teme de rele, că Tu, Fiule și Dumnezeul meu, ești cu mine...
Apoi a venit la dînsa spre cercetare și închinăciune și Sfîntul
Dionisie Areopagitul, cel luminat în Atena de Sfîntul Apostol Pavel, și a
petrecut nedepărtat de dînsul trei ani, avînd mare dorință să vadă pe Maica
lui Dumnezeu. După trei ani de la luminarea sa, mergînd într-adins cu binecuvîntarea
învățătorului său, Apostolul Pavel, și văzînd pe cea dorită, s-a umplut de
multă mîngîiere duhovnicească, încît singur despre aceasta o spune în scrisoarea
sa către Sfîntul Apostol Pavel, scriind astfel: "Vai, necredincios lucru mi-a
fost mie, mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, o povățuitorule și începătorul
nostru cel preaales! Că afară de Dumnezeul Cel Preaînalt, să fie ceva plin
de dumnezeieștile puteri și de darurile cele minunate, nimeni din oameni nu
poate, să o ajungă cu mintea pe aceea, pe care am văzut-o și am înțeles-o
eu cu ochii, nu numai cei sufletești, ci și cu cei trupești; pentru că am
văzut cu ochii pe cea cu chip dumnezeiesc și mai sfîntă decît toate duhurile
cerești, pe Maica lui Iisus Hristos, Domnul nostru, pe care mi-a dăruit-o
mie a o vedea darul lui Dumnezeu și cinstea vîrfu-rilor apostolilor, asemenea
și darul cel nespus al singurei Milostive Fecioare și Preacuratei.
Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu cel Atotputernic, iarăși
și iarăși, ©și înaintea darului cel mîntuitor și înaintea Preaslăvitei Cinstitei
Fecioare Maria, că, pe cînd era cu Sfîntul Ioan Evanghelistul, petrecînd în
trup și strălucind la cer ca un soare, am intrat înaintea feței celei cu chip
dumnezeiesc a Preasfintei Fecioare, atît de mare și nemăsurată dumnezeiască
rază, nu numai m-a strălucit din afară, dar și înlăuntru mai mult m-a luminat
și m-a umplut de atîtea preaminunate și felurite aromate cu bună mirosire,
încît nici trupul meu cel neputincios, nici duhul n-a putut suferi unele ca
acele semne atît de mari și începături ale fericirii și slavei celei veșnice.
Inima mea și duhul meu au slăbit de slavă și de dumnezeieștile daruri.
Mărturisesc cu Dumnezeu, Care a petrecut în preacinstitul
și feciorescul pîntece, că, de nu mi-ar fi fost mie dumnezeieștile Tale învățături
și legi, în pomenire și în mintea cea luminată, aș fi înțeles-o pe ea că este
adevărat Dumnezeu, și aș fi cinstit-o pe ea cu închinăciunea care se cuvine
unuia adevăratului Dumnezeu. Căci nici o slavă și cinste mai mare nu poate
să fie ajunsă de mintea oamenilor celor preamăriți de Dumnezeu, precum a fost
acea fericire pe care am gustat-o eu nevrednicul, învrednicindu-mă în acea
vreme și făcîndu-mă atunci foarte fericit. Mulțumesc Celui Preaînalt și Preabunului
meu Dumnezeu, dumnezeieștii Fecioare și preasfîntului Apostol Ioan, asemenea
și ție, începătorului Bisericii care dănțuiește, celui ce o facere de bine
ca aceasta cu milostenie mi-ai arătat mie".
Aceasta este scrisoarea Sfîntului Dionisie, din care este
destul a vedea și a înțelege ce fel de dar dumnezeiesc avea preacinstita față
a Preacuratei Stăpînei noastre, petrecînd pe pămînt. Deci cei ce o vedeau
pe ea în trup, se luminau cu sufletele și se îndulceau cu inimile de multă
bucurie duhovnicească. Căci mulți alergau la ea de pretutindeni din cei noi
luminați; iar ea, ca o adevărată Maică, pe toți îi primea întocmai cu nefățărnicie
și pe toți îi miluia cu darul său. Celor bolnavi le dădea tămăduiri; neputincioșilor,
sănătate; celor mîhniți, mîngîiere, și tuturor de obște, întărire în credință;
neîndoire în nădejde, îndulcire în dragostea cea dumnezeiască, iar păcătoșilor,
îndreptare.
Preacurata Fecioară, viețuind în casa lui Ioan, ieșea adeseori
spre a cerceta locurile acelea, pe care preaiubitul său Fiu și Dumnezeu le-a
sfințit cu urmele preasfintelor Sale picioare și le-a pecetluit cu vărsarea
sîngelui Său. Cerceta și Betleemul, unde S-a născut dintr-însa negrăit, păzindu-i
nevătămată fecioria ei. Mai ales înconjura acele locuri unde Domnul nostru
a pătimit de voie și le uda cu lacrimile sale, din dragostea cea de maică,
plîngînd și zicînd: "Aici a fost bătut preaiubitul meu Fiu! Aici a fost încununat
cu cunună de spini! Aici a ieșit purtînd Crucea și aici a fost răstignit!"
Apoi, ajungînd la Sfîntul Mormînt și umplîndu-se de negrăită veselie, grăia
cu lacrimi de bucurie: "Aici, fiind îngropat cu trupul Hristos, a înviat a
treia zi cu preaslăvire!"
Se scrie și aceasta, că oarecare din iudeii zavistnici au
spus arhiereilor și cărturarilor că Maria, Maica lui Iisus, iese în toate
zilele la Golgota și la Mormîntul în care a fost pus Iisus, Fiul ei, își pleacă
genunchii, plînge și cădește Mormîntul cu tămîie, iar ei au pus păzitori,
ca pe nimeni din creștini să nu-i lase să se apropie acolo. De unde este arătat,
că dintr-acea vreme s-a început acel dreptcredincios obicei între credincioșii
creștini, ca să cerceteze Sfintele Locuri și să se închine Domnului Hristos
Dumnezeu, Care a voit a pătimi pentru noi de voie. Căci începătura acelui
obicei a fost însăși Născătoarea de Dumnezeu, căreia i-au urmat și celelalte
sfinte femei și bărbați. Drept aceea de la arhiereii și cărturarii care încă
suflau cu îngrozire ©și cu ucidere, se pusese pază, ca să nu lase pe nimeni
să se apropie de Mormîntul lui Iisus și pe însăși Maria, Maica Lui, să o ucidă;
dar Dumnezeu a orbit ochii păzitorilor, ca să nu vadă venirea Mariei la Mormîntul
lui Hristos.
Deci, de cîte ori mergea acolo, după obiceiul său, preabine-cuvîntata
Fecioară, păzitorii nu puteau deloc s-o vadă, nici pe cei ce erau cu ea. După
o vreme îndelungată, păzitorii, ducîndu-se de la Mormînt, au spus cu jurămînt
arhiereilor și cărturarilor, că pe nimeni n-au văzut venind la Mormîntul lui
Iisus. Preasfînta Maria mai mergea încă și la Muntele Eleonului, de pe care
Domnul nostru S-a înălțat la ceruri și acolo, plecîndu-și genunchii, săruta
urmele lui Hristos, care de preasfintele Lui picioare s-au închipuit acolo
pe piatră. Ea se ruga către Fiul său cu multă plîngere, ca să binevoiască
s-o ia și pe Ea la sine; pentru că mai mult decît Sfîntul Pavel, fără de asemănare,
dorea Fecioara să se dezlege și să petreacă cu Hristos.
Adeseori zicea cuvintele lui David: "Cînd voi veni și
mă voi arăta feței Domnului? Lacrimile mele s-au făcut mie pîine ziua și noaptea.
Cînd voi vedea pe Fiul meu cel preaiubit? Cînd voi veni către cel ce șade
de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl? Cînd voi sta înaintea Scaunului slavei Lui?
Cînd mă voi sătura de vederea feței Lui? O, preadulcele meu Fiu, acum este
vremea să te milostivești spre Sion! Acum este vremea să mă miluiești pe mine,
Maica Ta, din valea plîngerii a acestei lumi, pe aceea care, pînă la atîta
nevedere a preasfintei feței Tale, mă tînguiesc. Scoate de acum sufletul meu
din trup ca din temniță, căci în ce chip dorește cerbul izvoarele apelor,
tot așa dorește sufletul meu de Tine, Dumnezeule, ca să mă satur, cînd mi
se va arăta slava Ta".
Sfînta Fecioară se obișnuise ca uneori să întîrzie în Muntele
Eleonului, căci lîngă muntele acela era satul care se numește Ghetsimani și
lîngă el, sub munte, o grădină cu saduri, din care Zevedei avea puțină cîștigare,
și care era moștenirea Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Într-acea
grădină, Domnul nostru, mai înainte de patima Sa cea de voie, se ruga și asuda
fața cu sînge, șezînd în genunchi înaintea Tatălui ceresc. Deci, într-acea
grădină, după aceea, și Preacurata Maica Lui, în același loc vărsa rugăciu-nile
sale cele fierbinți, asemenea șezînd în genunchi și udînd cu lacrimi fața
sa și acel loc. Acolo a fost mîngîiată de înger cu vestirea de la Dumnezeu
a grabnicei ei mutări la ceruri.
Acolo s-a făcut de două ori arătare îngerească Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu, mai înainte de sfîrșitul ei, după mărturia lui Gheorghe
Chedrin, istoricul grec; adică mai înainte cu 15 zile de adormirea ei; apoi
mai înainte cu trei zile, cînd a luat de la înger acea stîlpare de lemn de
finic din Rai, pe care a dus-o Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu.
În știre să fie și aceasta, că praznicul Adormirii Preasfintei
Fecioare Născătoare de Dumnezeu este așezat în 15 zile ale lunii lui august,
ca să se prăznuiască cu toată cinstea, de pe vremea împărăției dreptcredinciosului
împărat grec Mauriciu. Drept aceea, prăznuim cu bucurie preaslăvita ei mutare
de pe pămînt la cer și slăvim pe Cel ce S-a născut dintr-însa și Care a luat-o
la cer cu slavă, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce împreună cu Tatăl și
cu Sfîntul Duh este slăvit în veci. Amin.
*
Unii, precum Meliton, episcopul Sardelor, scriu că și Sfîntul
Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, se dusese la Efes și de acolo a fost adus de nor, precum au fost
aduși înainte și ceilalți apostoli și au venit la îngroparea Maicii lui Dumnezeu.
Iar ceilalți, de care povestesc Metafrast și Sofronie cu neîndoire, spun că
Sfîntul Ioan nu se depărta de Maica cea dăruită cu darul de Dumnezeu, al cărei
fiu era din încredințarea lui Hristos, ci îi slujea ei întotdeauna, ca un
adevărat fiu pe maica sa, avînd-o în casa sa pînă la fericitul ei sfîrșit.
El se ducea uneori pentru puțină vreme în cetățile de primprejur, precum s-a
pomenit mai sus, adică se ducea cu Petru în Samaria, și aceasta o făcea după
bunăvoința și binecuvîntarea Maicii lui Dumnezeu, dar îndată se întorcea iarăși
la dînsa în Ierusalim. Pînă să se întoarcă el, slujba Preacuratei Fecioare
o împlinea Sfîntul Iacov, ruda Domnului, cel ce întotdeauna petrecea în Ierusalim
la scaunul său. După povestirea oarecărora, și Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de
Dumnezeu, ca și ceilalți apostoli, a fost răpit de nor, și aceasta s-a făcut
dintr-o cetate mai apropiată.
Acestea s-au spus pentru a ști unde și cum a petrecut Preasfînta
Fecioară Născătoare de Dumnezeu după înălțarea Domnului. Deci, pentru cinstita
ei adormire, citește precum este scris cuvîntul mai înainte.
*
Pentru anii Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu,
cît a petrecut pe pămînt, și în care an a murit, multă neîntocmire este între
scriitorii bisericești de istorii și de hronografuri.
Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, scriitorul istoriei
bisericești, și apoi de la dînsul și sinaxarele lunilor - al Moscovei, al
Kievului și al Azovului -, povestesc că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria
s-a întîmplat în anul al 48-lea de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, și
în al 15-lea de la Înălțarea Lui. Ea a viețuit pe pămînt 63 de ani. Sinaxarele
lunilor numără acești ani astfel: A născut pe Domnul nostru Iisus Hristos
în al 15-lea an al vîrstei Sale. După răstignirea și înălțarea Domnului la
cer a petrecut în casa Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu 15 ani, și
a murit în anul 48 de la nașterea lui Hristos, pe vremea împărăției lui Claudie
Cezarul. Astfel că toți anii vieții ei au fost 63.
Nichifor Calist, în a doua carte a sa, în capitolul 3, aduce
pe Sfîntul Apostol Evod, unul din cei 70, care a fost întîiul episcop în Antiohia
după marele Apostol Petru, și spune că, adormirea Preacuratei Fecioare a fost
în anul 44 de la întruparea lui Hristos; iar toți anii vîrstei ei sînt 59.
Nichifor scrie numărul anilor lui Evod astfel: De trei ani Preacurata Născătoare
de Dumnezeu s-a dus în templu și acolo a petrecut 11 ani în sfînta sfintelor.
Apoi s-a dat de preoți lui Iosif spre pază, la care a petrecut 4 luni și a
luat buna-vestire cea de bucurie de la îngerul Gavriil. A născut pe Domnul
Hristos în anul al 15-lea al vîrstei sale, în 25 ale lunii Decembrie; după
aceea a petrecut 33 de ani, în care Cuvîntul cel mai înainte de veci și Fiul
ei, petrecea pe pămînt. După pătimirea de voie, învierea și înălțarea Domnului,
a șezut în casa lui Ioan 11 ani. Astfel toți anii vieții ei adunați sînt 59.
Aceste cuvinte ale lui Evod adunîndu-le Nichifor, pe a sa înțelegere le pune
în cartea a 2-a, în capitolul 21, spunînd că Preacurata Fecioară s-a mutat
în al 60-lea an al vîrstei sale.
Ipolit spune că Preacurata Fecioară a petrecut după pătimirea
Domnului Hristos 9 ani și s-a mutat în al 43-lea an de la întruparea Domnului,
iar toți anii vieții ei ar fi 58.
Meliton, episcopul Sardelor, a scris că, în anul 22 după
Înălțarea Domnului, Preasfînta Fecioară Maria a trecut de la cele pămîntești
la cele cerești, în anul 58 de la întrupare, iar de la nașterea sa în anul
69.
©Sfîntul Epifanie și cu Gheorghe Chedrin scriu asemenea,
că Preacurata Fecioară, după înălțarea Domnului, a petrecut 24 de ani, iar
toți anii ei au fost 62, neajungînd 23 de zile pînă la 62 de ani, pentru că
s-a născut în septembrie, în opt zile, și s-a mutat în 14 zile ale lunii August.
După această numărare a lui Epifanie și a lui Chedrin, Preacurata Fecioară
s-a mutat în anul 57 de la întru-parea lui Dumnezeu Cuvîntul, la sfîrșitul
lui Claudie și la începutul împărăției lui Nero.
Sfîntul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Egiptului,
ase-menea și Sfîntul Simeon Metafrast, nu numără anii vieții Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, ci numai amintește că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a
făcut la adînci bătrîneți. Cu aceștia se unește și Meletie Atenianul, istoric
bisericesc.
Să nu ne mirăm de această neîntocmire a acestor mulți scrii-tori
pentru anii vieții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că în acele
vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, și nu era vreme de scrierea
cărților, cu de-amănuntul, de numărarea anilor și de faptele bisericești;
pentru că atunci credința lui Hristos nu se răspîndea prin scripturi, ci prin
propovăduire cu gura și cu nevoințe mucenicești. Deși atunci erau scriitori
de cărți, dar aceia în scurtă vreme se sfîrșeau mucenicește și cărțile lor
se ardeau de către păgînii prigonitori. Pentru aceasta să se țină cine va
voi, de oricare scriitor și numărător de anii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Deci, este cu putință a socoti că mai vrednică este istoria
acelora care au scris mai tîrziu despre anii vieții Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu și au zis că la adînci bătrîneți a trecut la viața cea neîmbătrînită.
Socotește aceasta de aici: la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
în timpul îngropării trupului ei cel curat și primitor de Dumnezeu, a fost
cu Sfinții Apostoli și Sfîntul Dionisie Areopagitul, iar Dionisie s-a întors
la Hristos în Atena de Sfîntul Apostol Pavel, în anul 52 de la întruparea
Cuvîntului lui, după adevărata urmare a celor vrednici de credință scriitori
de istorii și de ani.
Deci, dacă Preacurata Fecioară s-a mutat, după Ipolit, în
anul 43 de la întruparea lui Hristos, după Evod în anul 44, sau după Eusebiu
și sinaxarele lunilor în anul 48, apoi cum putea să fie Sfîntul Dionisie la
adormirea ei cea mai de pe urmă în anul 52, cînd el s-a întors spre Hristos.
Deci, Preacurata Fecioară s-a mutat mai tîrziu, după întoarcerea lui Dionisie.
Acest sfînt a fost la adormirea ei cu ceilalți Sfinți Apostoli și bărbați
apostolești.
Mai mult, nu se cuvine a ispiti și-a iscodi tainele acelea,
pentru care Dumnezeu n-a voit să le arate tuturor.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna august
|