POVESTIRE DESPRE CHIPUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CEL NEFĂCUT DE MÂNĂ ŞI DESPRE ADUCEREA LUI DE LA EDESA ÎN CONSTANTINOPOL
(16 august)
In acele zile în care Domnul
nostru Iisus Hristos arătându-se pe pământ şi petrecând cu oamenii, a
cercetat cetăţile şi satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind
împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala din
popor; era în cetatea Edesa cea din Siria, care se află de partea
cealaltă a râului Eufrat, un boier cu numele Avgar. El pătimea de o
boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vânătă, iar pe
dinăuntru de sfărâmarea oaselor, şi era chinuit cu slăbănogirea tuturor
mădularelor.
Acesta auzind de Domnul
nostru Iisus Hristos şi de acele minuni pe care le făcea, căci cu
cuvântul tămăduia stricăciunile şi slăbănogirile şi toate bolile între
oameni, a dorit să vadă cu ochii săi pe lucrătorul unor minuni ca
acelea, nădăjduind că va câştiga tămăduire de la El. Dar de vreme ce
lui îi era cu neputinţă să meargă el însuşi în Iudeea, a trimis
rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dânsul, în Edesa. Dar
îndoindu-se şi de aceasta, că nu va voi să vină la dânsul Domnul, a
trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puţin să-i
închipuiască faţa Lui pe icoană; ca măcar închipuirea feţei Lui să o
vadă şi să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare
dragoste câştigase către El, încredinţân-du-se din auzire.
Scrisoarea lui Avgar
era scrisă astfel: „Avgar, domnul Edesei, lui Iisus Mântuitorul cel
bun, Care S-a arătat în laturile Ierusalimului în trup, să se bucure!
Eu am auzit despre Tine şi despre preaslavitele Tale faceri de minuni,
cum că fără de doctorii şi fără de buruieni tămăduieşti bolile; orbilor
le dai vedere; şchiopilor, umblare; pe cei leproşi îi curăţeşti şi
izgoneşti din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulţi
ani zac pe pat, îi tămăduieşti cu cuvântul, şi pe cei morţi îi înviezi.
Deci unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gândesc despre Tine:
că eşti ori Dumnezeu coborât din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci
lucrezi nişte minuni ca acestea de mirare.
De aceea scriu către
Tine această smerită „a mea rugăminte, ca să Te osteneşti a veni la
mine şi să-mi vindeci bolile mele cele netămăduite, de care pătimesc de
mulţi ani. Aud încă şi aceasta, că evreii Te urăsc şi voiesc să-Ţi facă
şi oarecare rău. Iar eu am o cetate care, deşi nu este foarte mare,
însă este preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile; deci vino la
mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi nouă amândurora
îndestulată cu toate cele de trebuinţă".
Cu o scrisoare ca
aceasta de la Avgar, ajungând zugravul Anania la Ierusalim, l-a găsit
pe Iisus Hristos în mijlocul mulţimii poporului, stând la arătare şi
spunând cuvânt de învăţătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată
de El din pricina înghesuirii şi strâmtorării poporului. De aceea,
aşteptând o vreme până ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră
care era puţin mai sus de la pământ şi, privind cu dinadinsul spre faţa
Mântuitorului, se căznea să o închipu-iască pe dânsa, dar nu putea;
astfel voind Atotvăzătorul şi Preasfânta Sa faţă schimbând-o cu darul
şi cu slava dumnezeiască neînchipuită şi neajunsă. Deci Anania
ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.
Atunci Domnul a
poruncit Apostolului Toma să meargă şi să cheme pe acel bărbat care
stătea pe piatră şi închipuia faţa Lui. Iar acela fiind adus şi
neîncepând a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume şi după
meşteşug, numindu-l Anania zugravul. Deci, spunându-i pricina venirii
lui, i-a zis: „Unde este scrisoarea stăpânului tău, Avgar, pe care ai
adus-o din Edesa?" Iar Anania, uimindu-se de mirare şi de spaimă pentru
mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sân scrisoarea
domnului său şi cu cutremur a dat-o în mâinile Mântuitorului. Iar
Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: „Fericit eşti
Avgare, cela ce nu m-ai văzut şi ai crezut în Mine, căci scris este
pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă
văd, vor crede în Mine şi vor moşteni viaţa cea veşnică. Imi scrii Mie
ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvârşesc aceea pentru care
sunt trimis şi după săvârşire să Mă întorc la Tatăl, Cel ce M-a trimis
pe Mine. După ce Mă voi înălţa, voi trimite la tine pe unul din
ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvârşit de bolile cele ce te-au
cuprins pe tine şi prin botez îţi va da viaţa cea veşnică ţie şi celor
ce sunt cu tine".
Scriind Domnul nostru
Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu
pecetea pe care era scrisă cu slove evreieşti aceasta: „A lui Dumnezeu
vedere, dumnezeiască minune!" Iar după scrierea şi pecetluirea ei,
împlinind Domnul o altă dorinţă a lui Avgar şi a zugravului, a poruncit
ca să-i aducă apa şi Şi-a spălat Preasfânta Sa faţă şi a şters-o cu
mahrama cea în patru colţuri ce i s-a dat Lui. Şi, o, minune! Apa cea
proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele şi
preasfânta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a închipuit pe
mahrama aceea, pe care Domnul dând-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis:
„Du-o şi dă-o celui ce te-a trimis pe tine!" Acestea au fost în zilele
cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pământ a lui Hristos, aproape de
pătimirea Lui.
Şi s-a întors Anania în
Edesa la domnul său şi i-a dat lui acea închipuire a feţei lui Hristos
nefăcută de mână pe mahramă şi epistola cea scrisă. Iar Avgar, luând-o,
s-a umplut de mare bucurie şi, sărutându-le pe amândouă cu dragoste şi
închinându-se chipului lui Hristos, îndată a câştigat schimbare de
durerile sale, fără numai puţină parte de stricăciune rămăsese pe faţa
lui, până la acea vreme în care avea să vină la dânsul ucenicul cel
trimis de Domnul.
Iar după pătimirea cea
de bunăvoie a Domnului, după înviere şi după Inălţarea Lui la cer, a
mers la Edesa Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh. El a fost unul
din cei şaptezeci de apostoli. Acesta, învăţându-l destul pe Avgar
sfânta credinţă cea întru Hristos, l-a adus la botez. Şi când a intrat
Avgar în sfânta scăldătoare şi s-a botezat, îndată s-a tămăduit şi de
acea parte de lepră ce mai rămăsese, şi a ieşit curat şi sănătos cu
trupul şi cu sufletul. Cu dânsul s-a botezat şi toată casa lui, apoi şi
toată cetatea şi se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus
Hristos/ al Unuia adevăratului Dumnezeu.
La porţile cetăţii
Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulţi
ani acolo, şi căruia îi era dator să i se închine oricine intra în
cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncându-l de acolo şi sfărâmându-l, a
făcut în zidul de piatră, deasupra porţilor, un loc rotund şi adânc
încât să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scândură de lemn
neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefâcut de mână,
punându-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preţ şi împodobind-o, a
pus-o în locul acela în zid deasupra porţilor, făcând încă şi o
scrisoare de aur în acest fel: „Hristoase Dumnezeule, tot cel ce
nădăjduieşte spre Tine nu se va ruşina!"
Şi a poruncit
popoarelor ca oricine va intra în cetate şi va ieşi, să se închine
acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos şi a întărit
şi prin lege aceea, ca şi în neamurile cele mai de pe urmă, cu
neschimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea
evlavioasă poruncă şi aşezare de lege s-a păzit în toate zilele vieţii
lui şi în zilele fiului lui, care a domnit după dânsul în Edesa,
asemenea şi în zilele nepotului său, vreme de mulţi ani. După aceea,
unul din strănepoţii lui Avgar luând domnia acelei cetăţi, iar s-a
înnoit păgânătatea cea de demult, pentru că boierul acela,
îndărătnicindu-se şi depărtându-se de Hristos, s-a abătut la elineasca
închinare de idoli. Deci, văzând pe porţile cetăţii chipul lui Hristos,
care se cinstea de toţi cei ce intrau şi ieşeau, i-a venit greu, fiind
vrăjmaş al lui Hristos, şi a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască
închipuire, iar în locul ei să pună un idol diavolesc.
Iar episcopul cetăţii,
înştiinţându-se de acest lucru şi fâcându-i-se lui vestire de la
Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porţile acelea şi, suindu-se
pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn şi, aprinzând-o, a pus-o
înaintea sfântului chip al lui Hristos. Apoi, astupând-o cu cărămizi şi
cu var, a zidit locul şi l-a netezit, pentru că aşa i se poruncise lui
din dumnezeiasca arătare. Şi după ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui
Hristos nefăcut de mână, a încetat păgânul stăpânitor de la scopul său.
Deci, după multă vreme, s-a dus din pomenirea omenească chipul acela şi
s-a uitat locul unde se zidise, încât nimeni nu ştia de el, până la
arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulţi ani.
In zilele
binecredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împăratul Persiei,
ducându-se cu multă putere de oaste împotriva cetăţii Edesei, a
înconjurat-o şi cu vitejie s-a bătut multă vreme, iar în urmă, cei din
cetate slăbind, s-au aflat în mare frică şi nepricepere şi s-au rugat
lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar într-o noapte i s-a arătat episcopului
Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă,
arătându-i cu degetul porţile cetăţii şi locul din zid, zicându-i:
„Deasupra acestor porţi este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de
mână al Mântuitorului Hristos. Scoate-l din zid şi vei face bine!" Iar
episcopul s-a dus cu sârguinţă la porţile acelea şi, suindu-se la locul
arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că
a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupând-o şi luând cărămizile, a
aflat chipul cel preacinstit şi preasfânt al lui Hristos întreg şi
nevătămat, şi candela nestinsă de atâţia ani şi plină de untdelemn.
Incă şi pe cărămida cu care era astupat chipul, se închipuise altă
asemănare a feţei lui Hristos, nefăcută de mână.
Deci luând episcopul
din locul acela acea sfântă mahramă pe care era închipuirea
Mântuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Şi toţi au avut bucurie
mare şi îndrăzneală, nădăjduind spre Domnul. Iar episcopul a dus cu
litie chipul Domnului pe zidurile cetăţii şi a arătat faţa
Mântuitorului oştirilor persieneşti care tăbărâseră asupra cetăţii.
Deci îndată toată puterea perşilor s-a tulburat de frică mare şi a
început să fugă, gonită fiind de puterea dumnezeiască. Astfel cetatea
Edesa s-a izbăvit de vrăjmaşii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul
nostru şi prin arătarea preasfântului Său chip, cel nefăcut de mână.
După aceea, trecând
iarăşi mulţi ani, a fost la greci împăratul Roman Lecapenul, care se
mai numea şi Porfirogenet, cel ce a împărăţit cu ginerele său,
Constantin, fiul împăratului Leon cel înţelept. Atunci acea sfântă
mahramă, care avea pe dânsa închipuirea cea nefacută de mână a
dumnezeieştii feţe a lui Hristos, a fost adusă din Edesa, care era
stăpânită de saracini, în Constantinopol, căci în vremea aceea, toată
Siria, în care era şi cetatea Edesa, era sub stăpânirea saracinilor.
Acea aducere s-a făcut astfel:
Impăratul grec Roman,
dorind să aibă în cetatea sa împărătească acea vistierie fără de preţ,
a trimis rugăminte de multe ori emirului saracinilor, ca să-i dea
chipul lui Hristos cel nefăcut de mână. Dar emirul, fiind rugat de
creştinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci a
făcut război, căci împăratul Roman a trimis putere grecească asupra
Edesei şi a strâmtorat-o, oştindu-se împrejurul laturii Edesei. Atunci
edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată şi
să nu le pustiască pământul. Iar împăratul cerea de la dânşii chipul
lui Hristos, însă emirul saracinilor, în a cărui stăpânire era Edesa,
nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creştinesc, fiind cuprins
de mare dorinţă să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mână,
a dat emirului douăsprezece mii de arginţi şi două sute de saracini
vestiţi, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă şi o
scrisoare a sa cu pecete împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice
război împotriva Edesei şi asupra cetăţilor celor dimprejurul ei.
Astfel şi-a câştigat
dorinţa, luând chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos şi împreună cu
dânsul şi scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o
scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci
l-a adus cu slavă pe mâinile arhiereilor şi ale celorlalţi cinstiţi
bărbaţi ai rânduielii duhovniceşti, în cetatea împărătească. Şi se
făceau în cale şi în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit
chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii
auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau. Iar un oarecare om
îndrăcit striga, zicând: „Primeşte, Constantinopole, slava şi veselia
ta, şi tu, Porfirogenete, cinstea împărăţiei tale!" Astfel strigând
omul acela, s-a tămăduit de îndrăcire.
Deci s-a aşezat
prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mână al lui Hristos, în
ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său
împărăteasca cetate, cu mare cinste şi prăznuire, şi l-a pus în
Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Fare, spre
apărarea cetăţii şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel
împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Notă. Chipul cel
nefăcut de mână al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în
anul 6452 de la facerea lumii - după mărturia scriitorului de ani al
Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos -, adică în anul 944 de la
întruparea lui Dumnezeu.
|