SFANTUL PROOROC SAMUIL
(20 august)
Mai înainte de începerea
rânduirii împăraţilor întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind încă
conduse de judecători, era un om din neamul leviţilor cu numele Elcana.
El petrecea în cetatea Ramada, de la muntele ce se numeşte Sifa, din
partea lui Efrem - cetate care mai pe urmă s-a numit Armatem sau
Arimateea, de unde era Iosif, cel ce a îngropat preacuratul trup al
Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Acest om, Elcana, avea două
femei: Ana şi Fenana. Fenana năştea fii, iar Ana nu. Insă Elcana iubea
mai mult pe Ana decât pe Fenana, pentru aceea Fenana ura pe Ana şi o
scârbea. Şi tulburându-se Ana de zavistnica sa, se întrista de
nerodirea sa şi se tânguia. Iar omul acela se ducea în fiecare an cu
cele două femei ale sale la praznicele cele mari la Silom - la muntele
şi cetatea care se numea aşa -, aducându-şi acolo jertfele şi
rugăciunile Domnului Dumnezeului Savaot, căci acolo era mai înainte de
Ierusalim, biserica şi chivotul lui Dumnezeu, şi toate seminţiile lui
Israel mergeau acolo la închinăciune.
In vremea aceea, era un
arhiereu şi judecător al lui Israel, cu numele Eli, care avea doi
feciori, Ofni şi Finees. Şi mergând odinioară Elcana cu soţiile sale la
Silom şi aducând jertfe lui Dumnezeu, a dat din părţile cele jertfite
Fenanei şi fiecăruia din copiii ei câte o parte, iar Anei i-a dat numai
o parte, că nu avea fii. Deci Fenana o batjocorea şi o ocăra pe ea, din
această pricină. Şi s-a scârbit Ana pentru ocărârea şi nerodirea ei, şi
plângea, nu mânca şi slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a
închis pântecele şi nu i-a dat fii, încât a ajuns de batjocura Fenanei.
Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Ano, ce-ţi este ţie de plângi?
Pentru ce nu mănânci? De ce îţi tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ţi
sunt eu mai bun decât zece fii?" Dar Ana nu voia să se mângâie.
Iar după mâncarea lor,
au mers la biserica Domnului în Silom. Şi arhiereul Eli şedea pe scaun
lângă pragul uşii bisericii Domnului. Şi stând Ana înaintea bisericii,
s-a închinat Domnului şi a plâns din amărăciunea inimii sale, începând
a se ruga în taină: „Adonai, Doamne Savaot, dacă vei privi spre
smerenia roabei Tale şi de-Ţi vei aduce aminte de mine şi de vei da
roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ţi-l voi da Ţie ca dar, ca
să-Ţi slujească în toate zilele vieţii lui. Vin sau altă băutură beţivă
nu va bea şi brici nu se va sui pe capul lui, ca şi asupra nazoreilor".
Astfel rugându-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta la gura ei,
că se ruga în inima ei şi numai buzele şi le mişca, iar glasul ei nu se
auzea. Deci Eli a socotit că este beată şi a zis către dânsa: „Femeie,
până când stai aici beată? Du-te de la casa Domnului şi te trezeşte!"
Ana i-a răspuns: „Nu, domnul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie plină
de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură beţivă, ci am
vărsat înaintea Domnului sufletul meu. Nu da pe roaba ta fiicelor lui
Israel spre batjocură, că de multe mâhniri şi tânguiri m-am topit până
acum".
Preotul Eli a răspuns:
„Mergi cu pace, Dumnezeul lui Israel să-ţi împlinească toată cererea
ta, pe care o ceri de la Dânsul". Ana a zis: „Am aflat dar, eu roaba
Ta, înaintea ochilor Tăi". Şi s-a întors Ana la bărbatul său şi a
mâncat cu el, a băut, şi faţa ei n-a mai scăzut. Apoi, sculându-se de
dimineaţă şi închinându-se Domnului, s-au întors la casa lor. Şi a
căutat Domnul la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat
nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece şi, după împlinirea
vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuil, care se tălmăceşte
"cerut de la Dumnezeu".
Sosind după aceasta
praznicul în care bărbatul ei avea obicei ca să meargă cu toată casa sa
la Domnul în Silom, ca să aducă jertfe şi rugăciuni lui Dumnezeu şi să
dea zeciuială din roadele pământului său, Ana a grăit către bărbatul
său: „Nu mă voi sui cu tine acum în Silom, ci voi rămâne acasă ca să
înţarc pruncul, iar după ce-l voi înţărca, atunci voi merge ca să mă
arăt feţei Domnului şi voi împlini făgăduinţa mea, ca fiul meu să
petreacă pururea slujindu-i Lui". Şi a zis bărbatul ei: „Fă precum este
plăcut înaintea ochilor tăi şi Domnul să săvârşească cuvântul tău cel
ce iese din gura ta". Şi a petrecut Ana în casă până la trei ani,
neieşind în Silom la Domnul, până ce a înţărcat pe pruncul Samuil, căci
femeile evreice aveau obicei ca până la trei ani să hrănească de la sân
pruncul lor.
Iar după înţărcarea
aceluia, a mers cu el şi cu bărbatul său, aducând spre jertfă trei
viţei, trei măsuri de făină de grâu şi un foaie de vin şi au intrat în
casa Domnului în Silom, şi pruncul cu dânşii. Deci Ana l-a adus pe el
Domnului, precum a făgăduit, şi l-a dat preotului Eli, zicând: „Eu sunt
femeia aceea care mai înainte cu trei ani m-ai văzut rugându-mă
Domnului pentru dezlegarea nerodirii. Domnul a împlinit cererea mea şi
mi-a dat pruncul acesta, pe care l-am cerut de la Dânsul; iar eu îl dau
pe el Domnului, după cum am făgăduit, ca să-I slujească Lui în toate
zilele vieţii sale". Astfel a dat Ana pruncul în mâinile preotului,
apoi s-a închinat Domnului; iar Elcana, bărbatul ei, a dat darurile
aduse spre jertfă. Şi s-a umplut Ana de duhul proorociei şi a cântat,
grăind: întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea
întru Dumnezeul meu..., şi celelalte cuvinte ale cântării ei, care acum
adeseori se cântă în biserică.
Iar după împlinirea
jertfelor de mulţumire şi a rugăciunilor lor, Elcana şi Ana s-au întors
acasă; iar pe pruncul Samuil, fiind de 3 ani, l-au lăsat Domnului la
Eli preotul, pentru că acum n-au mai voit să ia cu dânşii pe cel care
l-au dat o dată lui Dumnezeu. Şi creştea pruncul stând lângă casa
Domnului, învăţa carte şi ascultarea întru sfinţenia lui Dumnezeu
înaintea feţei lui Eli. Iar maica lui adeseori mergând acolo cu daruri
pe care le aducea lui Dumnezeu, ducea îmbrăcăminte fiului său şi se
bucura de dânsul, văzându-l crescând şi slujind în haine preoţeşti de
lână în biserica Domnului. Şi preotul Eli îl iubea pe el, văzându-i
osârdia lui la slujire şi văzând mai dinainte într-însul dăruirea lui
Dumnezeu. Apoi el a binecuvântat pe părinţii lui Samuil, zicând către
Elcana: „Să-ţi dea Domnul ţie alt rod din femeia ta, Ana, pentru acest
dar pe care l-aţi dăruit Domnului".
După aceasta, Domnul
iarăşi a cercetat pe Ana, care a început a naşte fii şi fete. Iar
Samuil creştea întru acele zile nu numai cu trupul, dar şi cu
înţelegerea, fiind bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Şi
a îmbătrânit preotul Eli, iar fiii lui, Ofni şi Finees, erau răi ca şi
fiii fărădelegii, care nu ştiu pe Domnul, nici nu păzesc dreptăţile
preoţeşti; pentru că făceau strâmbătate celor ce aduceau jertfe, luând
pentru ei părţile cele mai bune. Asemenea făceau silă şi femeilor care
mergeau la biserica Domnului pentru rugăciune şi s-a făcut de către
dânşii sminteală şi strâmbătate la tot Israelul. Şi auzind preotul Eli,
tatăl lor, de lucrul acesta, nu-i pedepsea pe ei cu bătăi şi cu
despărţire, ci numai cu cuvintele îi îndemna să înceteze de la
lucrurile cele rele, dar ei nu-l ascultau pe el.
Deci Domnul S-a mâniat
nu numai asupra fiilor celor răi, dar şi asupra tatălui lor, pentru că
nu pedepsea cu pedepse cuviincioase pe fiii săi, pentru păcatele lor,
chiar dacă el singur era bun. Deci a voit Domnul ca să piardă pe Eli cu
fiii şi toată casa lui, şi a trimis mai întâi la Eli pe un oarecare
prooroc neştiut, zicându-i: „Eu am ales casa tatălui tău din toate
casele lui Israel, ca să-mi slujească în biserica Mea, dar tu n-ai
băgat în seamă cinstea Mea, cinstind pe fiii tăi mai mult decât pe Mine
şi lăsându-i pe ei să facă fărădelege înaintea Mea. Pentru aceasta voi
lua acea cinste din casa ta, că numai pe cei ce Mă preoslăvesc pe Mine,
îi voi preamări şi Eu, iar cel ce Mă defaimă pe Mine, va fi necinstit.
Şi iată, vin zile în care voi pierde sămânţa ta şi sămânţa casei
tatălui tău. Deci acest semn să-ţi fie ţie de pedeapsa ce va veni
asupra casei tale, că amândoi fiii tăi, într-o zi, vor cădea omorâţi de
sabie, şi voi ridica în locul lor preot credincios Mie, care va face
toate după inima Mea". Această prooro-cie i s-a făcut lui Eli, când
Samuil era încă prunc. Dar nici după proorocia aceasta, Eli nu s-a
sârguit să pedepsească pe fiii săi, ci numai cu cuvântul îi certa pe
ei, iar fiii cei răzvrătiţi nu se temeau de tatăl lor. Deci Dumnezeu,
fiind mai mult mâniat, apropia pedepsirea şi a repetat a o spune
aceasta mai înainte lui Eli prin Samuil, astfel:
Când Samuil avea
doisprezece ani şi slujea Domnului înaintea preotului Eli, într-o
noapte, Eli şedea şi se odihnea în umbrarul de lângă casa Domnului, la
locul său cel deosebit, şi ochii lui erau îngreunaţi de somn, iar
Samuil dormea în biserica Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu şi
unde ardea sfeşnicul. Atunci Domnul a strigat dinăuntrul catapetesmei,
zicând: Samuile! Samuile! Şi îndată deşteptându-se Samuil, a zis: Iată,
eu. Şi a alergat la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe
mine?" Iar Eli a zis: Nu te-am chemat, fiule! Intoarce-te şi dormi.
Atunci Samuil s-a întors şi a adormit. Iar Domnul l-a strigat a doua
oară: Samuile! Samuile! Şi, sculându-se Samuil, a alergat a doua oară
la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?" Iar preotul
i-a zis: Nu te-am chemat, fiul meu. Intoarce-te şi dormi. Dar Samuil nu
cunoştea în acea vreme glasul Domnului, de vreme ce nu i se făcuse lui
vreo descoperire dumnezeiască. Deci Domnul a chemat a treia oară pe
Samuil, care, sculându-se, s-a dus degrabă la preotul Eli, zicându-i:
„Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?"
Atunci Eli, cunoscând
că Domnul cheamă pe copil, i-a zis: Intoarce-te, fiule, şi dormi, şi
când te va mai chema pe tine Cel ce te cheamă, atunci să zici: Spune,
Doamne, că robul Tău ascultă! Apoi Samuil s-a dus la locul său şi a
adormit. Şi venind Domnul, a stat aproape şi l-a strigat ca întâia, a
doua şi a treia oară, zicându-i: Samuile! Samuile! Iar Samuil,
deşteptându-se şi sculându-se degrab, a zis: Grăieşte, Doamne, că robul
Tău ascultă! Şi a zis Domnul către Samuil: Iată, Eu voi face graiurile
Mele întru Israel, încât tot cel ce le va auzi pe acestea, va răsuna în
amândouă urechile lui. In ziua aceea voi ridica asupra lui Eli toate
câte le-am grăit asupra casei lui. Voi începe şi voi sfârşi. Şi i-am
spus lui că Eu voi pedepsi casa lui până în veac, pentru nedreptăţile
fiilor lui, de care ştia că rău au vorbit pe Dumnezeu, şi nu i-a
pedepsit pe ei.
Aceste cuvinte ale
Domnului le asculta Samuil cu cutremur şi după ce s-a sfârşit arătarea
Domnului, iarăşi a adormit până dimineaţă. Iar a doua zi, sculându-se,
a deschis uşile bisericii Domnului şi se temea să spună stăpânului său,
preotului Eli, această vedenie. Iar Eli, chemându-l pe el, i-a zis:
Fiule Samuile, ce-a grăit Domnul către tine? Mă rog ţie, nu tăinui
aceasta înaintea mea. Şi a jurat Eli pe Samuil ca să nu ascundă
înaintea lui nici un cuvânt din cuvintele Domnului. Deci Samuil i-a
spus lui toate câte a auzit; iar preotul Eli a zis cu smerenie: Precum
este plăcut Domnului meu, aşa să facă. Dar acum Eli nu mai putea să
pedepsească şi să îndrepteze pe fiii săi, de vreme ce acum era foarte
bătrân şi fiii săi nu se temeau de el nicidecum. Iar Samuil din zi în
zi creştea şi se întărea cu duhul, şi darul lui Dumnezeu, care era
întru dânsul, se înmulţea, pentru că era Domnul cu dânsul, cuvintele
prooroceşti erau în gura lui şi nici un cuvânt al lui nu era deşert. Şi
au cunoscut toate popoarele israelite că Samuil este prooroc credincios
al Domnului.
Şi trecând câtăva
vreme, a sosit pedeapsa lui Dumnezeu asupra casei lui Eli, iar pe lângă
aceea şi asupra întregului Israel. Pentru că nu numai fiii lui Eli au
mâniat pe Dumnezeu, ci şi israelitenii, care, deşi nu toţi, însă mulţi
se învăţaseră de la păgâni la închinarea de idoli şi nu părăseau
idolatria. Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar a-duceau jertfe şi
idolilor şi mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung
răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui
Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel.
Iar când aceia, cu
fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie şi răzbunare, atunci
dreptul Judecător şi răsplătitor, aducân-du-şi aminte şi de păcatele
poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai
mari, şi cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atât de
degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel
mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu la
stăpânirea şi povăţuirea poporului. Atunci filistenii s-au sculat cu
război împotriva israelitenilor; iar israelitenii au ieşit la război
împotriva lor. Şi bătându-se ei, au fost biruiţi de filisteni şi au
căzut ucişi din tabăra lui Israel ca la 4000 de bărbaţi.
Atunci cei mai bătrâni
ai lui Israel şi-au zis: „Pentru ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea
celor de altă seminţie? Să luăm chivotul Domnului Dumnezeului nostru
din Silom şi să-l aducem în oastea noastră, ca să fie în mijlocul
nostru când ne luptăm cu cei de altă seminţie, şi ne va mântui Domnul
pe noi din mâinile vrăjmaşilor noştri!" Astfel sfatuindu-se, au trimis
la Silom şi au luat de acolo chivotul legii care sade pe heruvimi; iar
lângă chivotul legii erau amândoi fiii lui Eli: Ofni şi Finees. Şi când
au adus chivotul Domnului în oaste, tot Israelul a strigat cu glas mare
de bucurie, încât a răsunat pământul. Iar cei de altă seminţie au auzit
glasul acela şi au zis: „Ce este această strigare mare în tabăra
iudeilor?" Şi s-au înştiinţat de venirea chivotului legii în tabăra lui
Israel. Deci atunci s-au temut şi au zis: „Zeii au venit la dânşii în
oaste, ca să oştească asupra noastră; amar nouă, cine ne va scoate pe
noi din mâinile lor, căci aceia au bătut Egiptul cu toate rănile? Dar
să ne întărim, o, bărbaţi filisteni, ca să ne luptăm vitejeşte cu
iudeii, astfel ca să nu le robim lor, precum ne-au robit ei nouă".
Astfel filistenii,
îmbărbătându-se cu cuvinte unul pe altul, s-au înarmat cu tărie. Şi s-a
făcut război şi tăiere mare de amândouă părţile şi în loc ca filistenii
să fie biruiţi, ei au biruit pe iudei. Pentru că, fiind mâniat
Dumnezeu, n-au ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde
ajunge răzbunarea cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruţă nici
sfinţenia. Şi au biruit filistenii pe israeliteni şi au ucis din oastea
lor ca la 30000. Apoi au luat chivotul legii şi l-au dus în robie,
omorând pe amândoi fiii lui Eli, care erau lângă chivot; şi aşa au
căzut amândoi de ascuţişul săbiei, după cuvântul Domnului. Astfel
Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub
stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului,
lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti şi bisericile
Sale în pustiire. Fiii lui Eli, care erau preoţi în locul tatălui lor
cel îmbătrânit, judecători şi îndreptători a tot Israelul, aceia au
mâniat pe Dumnezeu prin fărădelegile lor şi tot Israelul a suferit
printr-înşii pedeapsă de la Dumnezeu şi chivotul Domnului a fost dat în
mâinile cele necurate ale celor de altă seminţie.
Astfel fiind biruită
tabăra lui Israel, un bărbat din seminţia lui Veniamin, cu numele
Ieminei, fugind de la război, a venit în Silom, având hainele sale
rupte şi ţărână pe capul lui. Acela a spus prin cetate de uciderea
taberei lor şi toată cetatea a strigat cu glas de plângere. Iar Eli
şedea pe scaunul său lângă uşile bisericii Domnului, şi inima lui era
în spaimă mare pentru chivotul lui Dumnezeu. Şi auzind glasul strigării
poporului, a zis către cei ce erau înaintea lui: Ce este această
strigare? Şi a venit la Eli omul acela, care era din tabără, şi i-a
zis: „Eu am scăpat astăzi de la război". Eli i-a zis: „Ce s-a făcut
acolo, fiule?" El a zis: „Bărbaţii lui Israel sunt biruiţi de cei de
altă seminţie şi au fugit din faţa lor. Ucidere mare s-a făcut în popor
şi amândoi fiii tăi au murit, iar chivotul legii este luat de
biruitori".
Şi când a auzit Eli de
luarea chivotului lui Dumnezeu, îndată a căzut pe spate de pe scaun şi
i s-a sfărâmat spatele şi a murit; căci era un om bătrân şi greoi,
având 98 de ani. Apoi cei de altă seminţie, după biruirea oştirii lui
Israel, luând chivotul lui Dumnezeu, l-au dus în cetatea lor cea mai
mare, în Azot, dănţuind şi lăudându-se că au robit pe Dumnezeul lui
Israel. Şi l-au dus pe el în capiştea zeului lor spurcat, Dagon, şi
l-au pus împreună cu idolul lor; iar a doua zi, intrând în capiştea lui
Dagon, au găsit pe zeul Dagon căzut la pământ şi zăcând cu faţa în jos
înaintea chivotului lui Dumnezeu. Deci, ridicându-l de la pământ, l-au
pus la locul său; iar dimineaţa iarăşi sculându-se, au intrat în
capişte şi au găsit pe Dagon, nu numai căzut înaintea chivotului lui
Dumnezeu, dar şi sfărâmat, pentru că capul şi amândouă gleznele
picioarelor lui erau luate fiecare deosebi şi aruncate în prag, iar
amândouă palmele mâinilor lui zăceau lângă uşă; astfel că numai trupul
lui Dagon rămăsese.
Dar nu numai pe Dagon,
zeul filistenilor, l-a pedepsit puterea lui Dumnezeu, care era cu
chivotul, ci şi pe toţi filistenii şi pământul lor, căci i-a lovit pe
ei, de la mic până la mare, cu neobişnuite boli şi cu bube pline de
puroi în locurile lor cele tăinuite şi din această pricină mureau
mulţi, iar cei ce erau vii, aceia pătimind de rănile cele cumplite,
scoteau ţipete de durere, încât glasul strigării lor se suia până la
cer. Incă şi pământul se umpluse de şoareci care mâncau toate şi din
această pricină se împuţise de mulţimea şoarecilor. Şi cunoscând
filistenii că Dumnezeul lui Israel îi pedepseşte pentru chivotul Său
luat de ei în robie, l-au trimis pe el chiar şi nevrând iarăşi la
israeliteni, însoţit cu daruri de aur, precum scrie pe larg despre
aceasta în cele dintâi cărţi ale împăraţilor. Noi însă să ne întoarcem
la povestirea care ne stă înainte, despre Sfântul Prooroc Samuil.
După războiul acela şi
după moartea lui Eli - preotul şi judecătorul lui Israel - şi a fiilor
lui, israelitenii au fost 20 de ani sub jugul robiei filistenilor,
stăpâniţi de vrăjmaşii lor şi dându-le lor dajdie. Iar după 20 de ani,
văzând Dumnezeu primejdia poporului Său cel strâmtorat de filisteni,
S-a milostivit spre dânşii şi a voit să-i izbăvească pe ei din mâinile
vrăjmaşilor lor. Deci a ridicat mai întâi între ei pe propovăduitorul
pocăinţei, pe acest credincios rob şi preot al său, pe proorocul
Samuil; pentru că în alt chip nu voia Domnul să miluiască pe poporul
Său, decât după ce mai întâi s-ar fi pocăit ei. Sfântul Samuil
propovăduia la toate seminţiile lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceţi
cu toată inima către Domnul, lepădaţi zeii cei străini din mijlocul
vostru şi dumbrăvile lui Astarot şi gătiţi-vă inimile spre Domnul,
slujindu-I Lui singur, şi El vă va izbăvi pe voi din mâinile celor de
altă seminţie". Şi au ascultat popoarele cuvintele lui Samuil şi au
crezut în el, pentru că îl ştiau din copilăria lui şi cunoşteau că
vorbele lui erau nemincinoase. Atunci fiii lui Israel au lepădat zeii
cei străini ai lui Baal şi dumbrăvile lui Astarot, şi au început a
sluji numai Domnului. Iar pe Sfântul Samuil îl aveau ca un prooroc şi
preot al lui Dumnezeu, judecător şi îndreptător. Deci Sfântul Samuil a
poruncit ca să se adune la dânsul toţi israelitenii, în cetatea
Masifat, la un munte înalt, ca acolo să facă cu pocăinţă rugăciune
sobornicească către Dumnezeu. Şi adunându-se popoarele lui Israel la
Samuil, proorocul lui Dumnezeu, şi rugându-se, posteau şi îşi
mărturiseau păcatele, zicând: „Am greşit înaintea Domnului". Iar
Sfântul Samuil, ca un preot, aducea jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea
păcatelor lor.
Atunci filistenii cei
de altă seminţie, auzind de adunarea popoarelor lui Israel şi socotind
că gătesc război împotriva lor, au năvălit fără de veste asupra lor
înarmaţi în putere, vrând să-i piardă desăvârşit. Şi auzind fiii lui
Israel că vrăjmaşii sunt aproape, s-au temut foarte şi au zis către
Samuil, proorocul lui Dumnezeu: „Nu tăcea, ci roagă-te către Domnul
Dumnezeul nostru, ca să ne izbăvească din mâinile celor de altă
seminţie". Iar Sfântul Samuil îi întărea pe ei, ca să nu fie fricoşi,
ci numai să se roage Domnului şi să nădăjduiască spre El. Şi se ruga şi
el însuşi cu dinadinsul pentru ei, înălţând arderi de tot, iar Domnul
l-a ascultat pe el. Şi încă neisprăvind Samuil jertfa, cei de altă
seminţie se apropiaseră de ei. Dar Dumnezeu a tunat tare în ziua aceea
asupra celor de altă seminţie, slobozind asupra lor tunete şi fulgere
înfricoşătoare, încât ei, tulburându-se de frică, au căzut înaintea
israelitenilor.
Şi ieşind bărbaţii
israeliteni din cetatea Masifat, au gonit pe vrăjmaşii lor şi i-au
bătut, fugărindu-i până în valea Betfor. Şi au bătut israelitenii pe
filisteni, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului
Samuil, plăcutul Lui, şi pentru pocăinţa lor. Astfel a smerit Domnul pe
cei de altă seminţie înaintea poporului Său, iar ei n-au mai îndrăznit
să meargă în hotarele lui Israel în toate zilele lui Samuil, şi
cetăţile ce le luaseră de la israeliteni le-au întors înapoi. Deci era
pace poporului lui Dumnezeu în toate zilele judecăţii şi stăpânirii
Sfântului Samuil, căci povăţuia bine pe toţi israelitenii, cercetând
cetăţile şi îndreptând pe cei ce aveau trebuinţă de îndreptare,
judecând drept, fără de plată, pentru că de la nimeni nu primea daruri
şi nici nu judeca căutând la faţă. Iar întoarcerea lui era la Armatem
unde s-a născut, că acolo era casa lui. Acolo judeca el pe Israel şi
tot acolo a zidit altar Domnului.
Şi judecând Sfântul
Samuil pe Israel mulţi ani, a îmbătrânit şi a pus în locul său pe doi
fii ai săi, pe Ioil şi Avia, ca să fie judecători popoarelor. Dar ei
n-au voit să umble în căile lui, ci s-au abătut în urma lăcomiei şi au
început a lua daruri de la cei ce căutau judecăţi, a judeca cu plată şi
a face judecăţi nedrepte. Deci bărbaţii lui Israel au mers la Sfântul
Samuil şi i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe
calea ta; deci să pui împărat peste noi, ca să ne judece şi să ne
îndrepteze, precum şi celelalte neamuri au împăraţii lor". Aceste
cuvinte n-au fost plăcute înaintea lui Samuil, pentru că nu cereau ca
să-şi pedepsească pe fiii săi sau să-i îndepărteze de la judecătorie,
lucru care era gata să-l facă, ci cereau să le pună împărat. Iar
poporul stătea asupra lui, zicându-i: „Dă-ne împărat, ca să ne judece."
Atunci Samuil s-a rugat către Domnul, iar Domnul a zis: „Ascultă glasul
popoarelor acestea şi fă precum cer, că nu te-au defăimat pe tine, ci
pe Mine, ca să nu împărătesc peste ei. Spune-le însă stăpânirea
împăratului care va împăraţi peste dânşii".
Şi a grăit Samuil către
popoare: „O, bărbaţi ai lui Israel, să ştiţi cum va stăpâni peste voi
împăratul pe care îl cereţi. El va lua pe fiii voştri şi îi va face
slujitorii lui. Ii va îmbrăca în arme, pe cai îi va pune şi le va
porunci să alerge înaintea caretelor sale. Ii va pune polcovnici şi
sutaşi şi încă îi va şi robi. îIi va face să are ţarinile sale, îi va
pune secerători secerişurilor sale, culegători viilor sale şi lucrători
la toate lucrurile plăcute lui. Fetele voastre le va lua la fierberile
de mirosuri, la bucătării şi la pitarii. Satele, viile, măslinişurile
şi toate bunătăţile voastre le va lua şi le va da slugilor sale; iar
seminţele, viile şi ţarinile ce vă vor rămâne vouă le va zeciui, ca din
acelea să-i daţi a zecea parte. Asemenea şi slugile şi dobitoacele
voastre cele mai bune le va lua de la voi pentru el, şi voi veţi fi
robii lui şi veţi striga îngreuiaţi de împăratul vostru în zilele
acelea, dar Domnul nu vă va auzi, pentru că singuri aţi poftit împărat
pentru voi". Astfel grăindu-le Sfântul Samuil, popoarele nu au voit să
asculte cuvintele lui, ci strigau către dânsul, zicând: „Vrem împărat,
ca să fim şi noi cum sunt celelalte neamuri, ca să ne judece pe noi
împăratul nostru şi să iasă la război înaintea noastră împotriva
vrăjmaşilor". Iar Sfântul Samuil le-a poruncit să se ducă fiecare la
locul lui, până ce Dumnezeu le va arăta un bărbat vrednic de împărăţie.
Şi era în seminţia lui
Veniamin, în cetatea ce se numea Gava, un om pe nume Chiş, şi acela
avea un fiu pe care îl chema Saul, frumos la mărimea statului şi bun.
Şi nu era altul între fiii lui Israel mai bun decât el. Deci se
pierduseră asinii lui Chiş şi a trimis Chiş pe Saul, fiul său, cu o
slugă, să-i caute. Iar ei căutându-i şi străbătând pretutindeni, nu-i
găseau, apoi s-au apropiat de muntele Sifa, unde era cetatea Armatem,
patria şi casa Sfântului Samuil. Şi a zis Saul către sluga sa: „Să ne
întoarcem acum acasă la tatăl meu, că mi se pare că se întristează mai
mult pentru noi decât pentru asini." Şi i-a zis sluga: „Iată, aici în
cetate este omul lui Dumnezeu, cel mai înainte-văzător, care spune
celor ce se duc la dânsul, cele ce au să fie; deci să mergem la dânsul,
poate ne va spune unde vom putea afla asinii". Şi au mers la omul lui
Dumnezeu. Insă Domnul spusese mai înainte Sfântului Samuil toate despre
Saul şi i-a poruncit, ca pe acela să-l ungă împărat al lui Israel.
Şi văzând Sfântul
Samuil pe Saul, fiul lui Chiş, l-a primit cu dragoste şi i-a zis să nu
se mâhnească pentru asini, că acum s-au aflat. Deci l-a odihnit la el
în ziua şi noaptea aceea. Iar a doua zi, slobozindu-l pe el, a luat un
vas cu untdelemn şi l-a turnat pe capul lui Saul, apoi l-a sărutat şi
i-a zis: „Iată, Domnul te-a uns pe tine pentru a împărăţi popoarele
cele din Israel. Şi vei împăraţi peste popoarele Domnului şi le vei
mântui din mâinile vrăjmaşilor lor dimprejur".
Această ungere s-a
făcut în taină, ca o proorocie a împărăţiei lui Saul ce avea să fie. Şi
a spus Sfântul Samuil lui Saul cel uns toate cele ce aveau să i se
întâmple în cale, zicându-i: „Acest semn să-ţi fie că Domnul te-a uns
împărat; când vei pleca astăzi de la mine, vei afla doi bărbaţi lângă
mormântul Rahilei, în hotarele lui Veniamin în Silom, care îţi vor
zice: «S-au aflat asinii pe care îi căutaţi şi tatăl tău a lepădat
grija pentru asini, iar acum se îngrijeşte foarte mult de voi!» Apei,
când vei pleca de la acei doi bărbaţi şi vei merge la dumbrava
Taborului, vei afla acolo trei bărbaţi suindu-se la Dumnezeu în Vetim
cu aducere de jertfe, unul aducând trei capre, altul ducând trei saci
de pâine, iar al treilea, un foaie cu vin. Aceia ţi se vor închina şi
îţi vor da ţie două pâini. Apoi te vei sui în muntele Domnului şi vei
întâmpina ceata proorocilor. Acolo se va pogorî peste tine Duhul
Domnului şi vei prooroci cu dânşii. Pe aceste semne când le vei vedea
împlinindu-se, după cuvântul meu, să ştii că Dumnezeu este cu tine!" Şi
plecând Saul de la Sfântul Samuil, toate i s-au întâmplat aşa precum i
le spusese proorocul.
După aceasta, Sfântul
Samuil a poruncit tuturor popoarelor să se adune la Domnul în cetatea
Masifat. Deci, ducându-se şi el acolo, a zis către fiii lui Israel:
„Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu sunt Cel ce am scos pe
părinţii voştri din pământul Egiptului şi v-am scos pe voi din mâinile
lui Faraon şi de la toţi împăraţii care vă mâhneau. Iar voi M-aţi
defăimat astăzi pe Mine, Dumnezeul vostru, Cel ce v-am mântuit de toate
răutăţile şi ziceţi că vă trebuie împărat, ca să domnească peste voi.
Deci să fie după dorinţa voastră". Zicând acestea Samuil, a pus
înaintea Domnului toate seminţiile lui Israel, după steagurile lor şi a
început a arunca sorţi, din care seminţie să le aleagă împărat; şi a
căzut sorţul pe seminţia lui Veniamin. Apoi a aruncat iar sorţi întru
seminţia aceea peste bărbaţii cei vestiţi, şi a căzut sorţul pe Saul,
fiul lui Chiş. Şi îl căutau pe Saul prin mijlocul lor, dar nu l-au
aflat, pentru că se ascunsese într-o casă, făcându-se nevrednic de o
cinste înaltă ca aceea, şi fugea de dânsa. Dar Domnul l-a făcut arătat,
iar popoarele alergând împreună cu Samuil, l-au luat de acolo şi,
aducându-l, l-au pus în mijlocul soborului. Şi era la statură mai înalt
decât toate popoarele. Şi a zis Samuil către popor: „Vedeţi pe cine a
ales Domnul, că nici unul din voi nu este ca el". Deci toate popoarele
s-au bucurat şi au strigat: „Să trăiască împăratul nostru!"
Atunci Samuil a pus
înaintea popoarelor legi împărăteşti, a scris o carte din acele legi şi
a pus-o înaintea Domnului. Dar nu s-a întărit atunci desăvârşit
împărăţia lui Saul, fiindcă erau unii care cârteau şi nu se învoiau.
Atunci Samuil a eliberat toate popoarele, ducându-se fiecare la locul
său. Deci s-a dus şi Saul la casa sa, în cetatea care se numea Gava, şi
s-au dus cu dânsul şi fiii celor puternici, ale căror inimi le plecase
Domnul spre Saul. Iar fiii celor potrivnici au zis: „Oare acesta ne va
izbăvi din mâinile vrăjmaşilor noştri?" Şi îl necinsteau pe el,
neaducându-i daruri, dar Saul se făcea că nu aude ocările lor.
Iar după o lună, Naas,
împăratul amonitenilor, a venit cu putere mare asupra cetăţii care se
numea Iavis a Galaadiei, cea din ţinutul lui Manase, şi a tăbărât
asupra ei cu tărie. Iar cetăţenii cei înconjuraţi, văzând puterea cea
mare a lui Naas, i-au zis: „Să ne pui aşezământ şi noi îţi vom sluji
ţie". Iar Naas le-a răspuns: „Aşezământul pe care îl voi pune este
acesta, că voi scoate fiecăruia din voi ochiul cel drept şi voi pune
ocară asupra lui Israel". Atunci cetăţenii au trimis la Saul, rugându-l
să le ajute şi să-i scape din înconjurarea aceea. Iar Saul a trimis
îndată în toate hotarele lui Israel, şi, adunând degrabă oaste multă şi
luând cu dânsul şi pe Sfântul Prooroc Samuil, s-a dus fără de veste
asupra lui Naas, împăratul amonitenilor. Şi a năpădit asupra lui foarte
de dimineaţă, a biruit oastea lui şi a izgonit-o, omorând chiar şi pe
împărat.
Atunci popoarele lui
Israel au zis către proorocul lui Samuil: „Cine este cel ce zicea să nu
împărătească Saul peste noi? Daţi-ni-i nouă pe aceia ca să-i ucidem".
Dar Saul a zis: „Să nu moară nici unul pentru mine în ziua de acum, că
Domnul a făcut astăzi mântuire întru Israel". Iar Sfântul Samuil a
grăit către popoare: „Veniţi să mergem în Galgal şi să înnoim acolo
împărăţia!" Deci toate popoarele s-au dus acolo şi Samuil a uns în faţa
tuturor pe Saul la împărăţie înaintea Domnului. Şi au jertfit acolo
înaintea Domnului jertfele cele de pace, veselindu-se Saul foarte mult
şi împreună cu dânsul toţi bărbaţii lui Israel.
Şi veselindu-se
popoarele pentru împăratul lor cel pus din nou, cu care câştigaseră
biruinţa asupra amonitenilor, Sfântul Samuil a zis către dânşii: „Iată,
am ascultat glasul vostru pentru toate câte mi-aţi zis mie şi v-am pus
împărat. Iată, acum împăratul merge înaintea voastră, iar eu am
îmbătrânit mergând cu voi din tinereţile mele până în ziua de astăzi;
de aceea, să-mi spuneţi acum înaintea lui Dumnezeu şi înaintea unsului
Lui, împăratul vostru: Am luat eu de la cineva din voi vreun viţel,
vreun asin sau altceva? V-am făcut eu vreo strâm-bătate sau silă sau am
luat din mâinile cuiva plată sau oricare dar? Spuneţi dacă am făcut
ceva din acestea şi vă voi întoarce".
Popoarele au zis către
dânsul: „Nu ne-ai făcut strâmbătate în nimic, nici ne-ai silit, nici
ne-ai jefuit, nici plată n-ai luat de la noi, nici oarecare daruri".
Samuil a zis către dânşii: „Martor este Domnul în această zi şi unsul
Lui, împăratul vostru, că n-aţi avut pricini asupra mea, pentru care
v-ar fi trebuit împărat, de vreme ce singur Domnul era împăratul vostru
şi vă povăţuia prin feluriţi judecători, scăpându-vă din mâinile
vrăjmaşilor voştri. Dar ca să înţelegeţi că răutatea voastră este mare
înaintea Domnului, fiindcă aţi cerut împărat, iată, îndată veţi vedea
semnul". Zicând aceasta, a început a se ruga Domnului. Şi ziua era
senină şi uscată, fiind vreme de seceriş, dar deodată au început tunete
mari, fulgere înfricoşate şi nori, şi s-a vărsat ploaie puternică,
încât s-au temut toate popoarele de Domnul şi de Samuil.
Atunci ei au zis către
Samuil: „Roagă-te Domnului Dumnezeului Tău pentru noi, robii tăi, ca să
nu murim, pentru că vedem că am adăugat această răutate la păcatele
noastre, cerând împărat". Şi a zis Sfântul Samuil către ei: „Nu vă
temeţi, că Domnul nu va părăsi poporul Său. De acum fiţi lângă
împăratul vostru şi slujiţi Domnului cu toată inima voastră şi faceţi
voia Lui, voi cu împăratul vostru, iar eu nu voi înceta a mă ruga
Domnului pentru voi, numai să vă temeţi de Dânsul, să-i slujiţi în
adevăr, ştiind toate minunile şi facerile de bine ce v-a făcut vouă.
Iar dacă veţi începe a face rele, atunci veţi pieri împreună cu
împăratul vostru". Astfel zicând Sfântul Samuil către popoare, a lăsat
puterea judecătoriei şi lua aminte numai la slujirea jertfei.
Iar Saul împărăţind în
Israel, a început după o vreme a se îndărătnici şi a mânia pe Dumnezeu.
Şi a îndrăznit a se atinge de rânduiala preoţească, ca să aducă jertfe
lui Dumnezeu fără Samuil, preotul Lui. Incă s-a arătat şi neascultător
poruncii Domnului, când i-a poruncit prin gura proorocului Său Samuil
să meargă şi să piardă poporul lui Amalec, pentru o răutate veche a
lor; că, mergând popoarele de la Egipt la pământul făgăduit, le-au
făcut mare împiedicare pe cale. Şi i-a poruncit, zicându-i: „Să nu
cruţi pe nimeni din ei, să-i ucizi de la parte bărbătească la parte
femeiască, de la cei tineri până la cei ce sug piept, de la capre până
la oi şi de la cămile până la asini".
Şi adunând împăratul
Saul oaste multă, a mers asupra ţării lui Amalec şi, biruind puterea
acelora şi robindu-le ţara, a prins viu pe Agag, împăratul lor, şi a
ucis cu sabia tot poporul lui Amalec, pe bătrâni şi pe tineri, pe femei
şi pe bărbaţi, iar pe împărat l-a cruţat. Şi au luat Saul şi poporul
lui pentru ei cele mai bune din turmele lor, şi numai pe cele proaste
şi defăimate le-au prăpădit. Asemenea şi toate bunătăţile lor le-au
jefuit pentru ei, nepăzind porunca Domnului, ca să nu cruţe nimic, nici
să ia pentru ei, ci toate să le dea pierzării. Apoi a fost cuvântul
Domnului către proorocul Samuil, zicând: „M-am căit că am uns pe Saul
la împărăţie, deoarece s-a întors de la Mine şi cuvintele Mele nu le-a
păzit". Şi s-a mâhnit Samuil pentru Saul şi a strigat către Domnul,
rugându-se toată noaptea pentru el.
Şi sculându-se Samuil
de dimineaţă, a mers întru întâmpinarea israelitenilor care se
întorceau de la război, şi a aflat pe Saul în Galgal; şi iată, acolo
înălţa singur Domnului ardere de tot. Şi văzând împăratul Saul pe
Sfântul Samuil, i-a zis: „Binecuvântat eşti tu Domnului, că am făcut
toate câte mi-a grăit Domnul prin tine". Sfântul i-a zis: „Ce este
glasul turmelor acestea în urechile mele şi glasul dobitoacelor pe care
îl aud?" Impăratul a zis: „Le-am adus de la Amalec, că cele ce erau
bune le-au cruţat popoarele şi le-au adunat; iar cele ce erau mai
proaste le-am ucis". Sfântul Samuil i-a zis: „Pentru ce n-ai ascultat
glasul Domnului în toate câte ţi-a grăit şi te-ai pornit spre câştiguri
şi ai făcut vicleşug înaintea Domnului?" Şi Saul a zis către Samuil:
„Am ascultat glasul Domnului şi am făcut precum mi-a poruncit. Am
dezrădăcinat pe Amalec, iar pe Agag, împăratul lor, l-am prins şi l-am
adus viu. Iar popoarele au luat pradă cele mai bune oi şi bivoli din
turme, pentru arderea cea de tot şi pentru jertfa lui Dumnezeu".
Deci Sfântul Samuil a
zis către Saul: „Oare sunt plăcute lui Dumnezeu arderile de tot şi
jertfele voastre? Nu era oare mai bine să asculţi porunca Domnului?
Ascultarea este mai bine primită Lui decât toate jertfele şi grăsimile
cele de berbeci. Precum este păcatul de vrăjitorie, tot aşa este şi
păcatul de împotrivire la porunca Domnului; precum este păcatul
închinării la idoli, aşa este şi păcatul călcării poruncilor Domnului.
Iar de vreme ce tu ai defăimat cuvântul Domnului, te va defăima şi pe
tine Domnul şi casa ta nu va împărăţi întru Israel". Saul a zis: „Am
greşit de am călcat cuvântul Domnului şi cuvintele tale, pentru că m-am
temut de popoare şi am ascultat glasul lor. Dar mă rog ţie, rabdă
greşeala mea şi te întoarce cu mine la jertfă, ca să mă închin lui
Dumnezeu înaintea ochilor tăi". Iar Sfântul Samuil şi-a întors faţa,
vrând să plece de la el, dar Saul l-a apucat de marginea hainei şi a
rupt-o, trăgând la sine pe omul lui Dumnezeu.
Deci i-a zis lui
Sfântul Samuil: „Domnul a rupt astăzi împărăţia lui Israel din mâna ta
şi o va da aproapelui tău, cel mai bun decât tine". Şi a zis Saul către
Sfântul Samuil: „Am greşit Domnului, dar nu mă ruşina acum înaintea
bătrânilor lui Israel şi înaintea poporului meu; deci întoarce-te cu
mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău". Şi s-a întors Samuil
cu Saul şi s-au închinat. Apoi el a zis către Saul: „Să-mi aduceţi aici
pe Agag, împăratul lui Amalec". Şi a venit Agag la dânsul tremurând şi
a zis: „O, cât de amară este moartea!" Sfântul Samuil a zis către Agag:
„Precum sabia ta a făcut fără de fii pe femei, tot astfel va rămâne şi
maica ta fără de fii". Atunci Samuil a înjunghiat pe Agag înaintea
Domnului în Galgal, nu ca şi cum l-ar fi chinuit, ci împlinind porunca
Domnului. După aceea, Samuil s-a dus în Armatem şi Saul s-a dus la casa
sa în Gava. Şi n-a mai văzut Sfântul Samuil pe împăratul Saul până în
ziua morţii sale, dar plângea pentru dânsul, fiindu-i jale de pierzarea
lui.
Iar după câtva timp,
Domnul a zis către Samuil: „Până când plângi tu pe Saul, pe care eu
l-am lepădat, ca să nu împărătească în Israel? Umple cornul tău de
untdelemn şi mergi în Betleem la lesei, că între fiii lui am aflat
vrednic de împărăţie". Şi a zis Sfântul Samuil: „Cum voi merge? Că va
auzi Saul şi mă va ucide?" Domnul i-a zis: „Ia o junincă şi, ducând-o
acolo, vei zice: «Am venit să aduc jertfă Domnului»; şi vei chema la
jertfă pe lesei şi pe fiii lui. Iar eu îţi voi arăta ţie cele ce vei
face şi-mi vei unge pe acela ce-ţi voi zice". Deci Samuil a făcut după
cuvântul Domnului, a mers în Betleem şi cei mai bătrâni s-au
înspăimântat de venirea lui şi au ieşit în întâmpinarea lui şi i-au
zis: „O, înainte văzătorule, oare cu pace este intrarea ta?" Şi a zis
sfântul: „Pace! Am venit să aduc jertfa Domnului; deci sfinţiţi-vă prin
înfrânare şi prin rugăciune şi să veniţi la mine ca să fac jertfă".
Iar după săvârşirea
jertfei, Sfântul Samuil mergând în casa lui lesei, i-a poruncit să
aducă la dânsul pe fiii săi unul câte unul. Deci lesei a adus la
prooroc pe Eliav, cel mai mare fiu al său. Şi a întrebat proorocul pe
Domnul, rugându-se către Dânsul întru sine, dacă acesta este cel
înainte ales de Dânsul la împărăţie. Şi a zis Domnul lui Samuil: „Nu
căuta la faţa lui, nici la mărimea statului lui, căci l-am lepădat pe
el; pentru că eu nu judec căutând la faţă. Omul caută la faţă, iar
Dumnezeu caută la inimă". Apoi lesei a chemat pe Amina -dab şi l-a pus
pe el înaintea feţei lui Samuil, care a zis: „Nici pe acesta nu l-a
ales Domnul". Şi a adus lesei pe Sama, şi a zis proorocul: „Nici pe
acesta nu l-a ales Domnul". Deci lesei a adus pe cei şapte fii ai săi
înaintea lui Samuil, şi a zis Samuil către dânsul: „N-a ales Domnul
dintre aceştia".
Apoi Samuil iarăşi a
zis către lesei: „Nu mai ai alţi fii?" lesei a zis: „Mai am încă unul
mic, dar acesta paşte oile la iarbă". Samuil a zis către lesei:
„Trimite şi adu-l aici pe el, că nu vom şedea până ce va veni el aici".
Şi trimiţând lesei, a adus pe David. Iar acesta era rumen şi frumos la
ochi şi la faţă. Şi a zis Domnul către Samuil: „Scoală-te şi-l unge pe
el, că acesta este". Deci Samuil a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns
împărat în mijlocul fraţilor lui. Şi a zburat duhul Domnului peste
David dintru acea zi şi după aceea. Şi sculân-du-se Samuil, s-a dus în
Armatem, în casa sa, unde săvârşind zilele bătrâneţilor sale, a adormit
cu somn de moarte. Deci adunându-se tot Israelul, l-a plâns pe el şi
l-a îngropat acolo, în casa cea din Armatem.
Pe acest Sfânt Prooroc
Samuil l-a fericit cu laude Isus Sirah, zicând: „Samuil, proorocul
Domnului, cel iubit de Domnul, a ridicat împărăţia şi a uns pe Saul şi
pe David peste poporul Lui. Cu legea Domnului a judecat adunarea şi a
cercetat Domnul pe lacov prin rugăciunile lui. Şi a fost cunoscut întru
credinţa sa că este prooroc credincios. El a chemat pe Domnul cel
puternic, când îl împresurau vrăjmaşii lui împrejur, iar Domnul a tunat
din cer, şi cu glas mare a făcut auzit glasul Lui. El a pierdut pe
stăpânitorii Tirului şi pe toţi boierii filistenilor. Mai înainte de
sfârşitul său, Samuil s-a mărturisit înaintea Domnului şi a unsului
Lui, că din averi şi până la încălţăminte n-a luat de la nimeni ceva,
şi nu i-a făcut lui ocară nici un om. După adormirea sa a proorocit şi
a arătat împăratului Saul sfârşitul lui. Apoi a înălţat din pământ
glasul său prin proorocie, pentru ca să piardă fărădelegile
popoarelor". Acestea le-a zis Sirah, iar noi, păcătoşii, nădăjduind ca,
prin rugăciunile acestui sfânt plăcut al lui Dumnezeu, să câştigăm
iertare de păcate şi mântuire, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul
Duh, pe un Dumnezeu în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Notă. Cum, după
adormirea sa, Sfântul Prooroc Samuil a spus împăratului Saul moartea,
caută despre aceasta în cartea împăraţilor, în cap. 28. Iar în 11 zile
ale lunii martie, caută la pătimirea Sfântului Mucenic Pionie, spre
sfârşitul istoriei pătimirii lui. |