SFÂNTUL IERARH CALINIC, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI
(23 august)
Sfântul Calinic a fost mai
întâi preot şi păzitor de vase al bisericii Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu din Vlaherna. Apoi, ducându-se către Domnul patriarhul Pavel,
Sfântul Calinic a fost ridicat la scaunul patriarhiei pe vremea
împărăţiei lui Iustinian al doilea, care era rău la nărav şi netemător
de Dumnezeu şi pe mulţi îi chinuia cu nedreptate şi cu tiranie şi nu
cinstea nici duhovniceasca rânduială, nici bisericile lui Dumnezeu.
Acest împărat şi-a zidit nişte palate mari şi frumoase, numindu-le după
numele său. Aproape de acea zidire era o biserică a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, care se numea "Mitropolească". Şi de vreme ce
zidurile palatului ce se zideau trebuiau să fie trase pe acolo, pe
lângă acea biserică, împăratul a vrut s-o strice, ca să nu fie
împiedicare pentru zidire; pentru că acolo voia să fie treptele spre
suire şi spre foişorul palatului. Deci a poruncit patriarhului să facă
rugăciune de binecuvântare pentru risipirea acelei biserici. Iar
patriarhul s-a împotrivit împăratului, zicându-i: „Nici un fel de
rugăciune n-am aflat spre dărâmarea bisericii, ci numai spre întemeiere
şi zidire, că Dumnezeu a făcut lumea spre a fi, iar nu spre risipire".
Tulburându-se trimişii
împărăteşti asupra lui şi silindu-l să îndeplinească porunca
împărătească, el a lăcrimat şi a zis: „Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce
rabzi toate!" Atunci îndată biserica s-a risipit. Dar, după puţin timp,
şi pe împărat l-a ajuns risipirea, prin dreapta judecată a lui
Dumnezeu, pentru că a fost izgonit de la împărăţie cu necinste, iar
palatul cel zidit de dânsul a fost locuinţa altora. Aceasta s-a făcut
în felul acesta:
Inştiinţându-se
împăratul că poporul Constantinopolului nu se împacă cu dânsul,
neiubindu-l pentru multele nedreptăţi care se făceau de el poporului şi
pentru viaţa lui cea necurată, şi auzind că toţi vorbesc rău de el, s-a
umplut de mânie şi de iuţime asupra a toată cetatea şi a poruncit lui
Ştefan patriciul şi voievodul, care era de neam persan şi era om
nemilostiv şi nesăţios de sânge omenesc, să pregătească în mod tăinuit
oaste înarmată şi în noaptea următoare să năvălească fără de veste
asupra caselor celor mai aleşi cetăţeni şi să-i ucidă pe toţi fără
cruţare.
Atunci era în
Constantinopol, Leontie, voievodul Răsăritului, care a arătat de multe
ori mare vitejie în războaie şi a biruit multe oşti potrivnice, iar în
loc de cinste şi laudă a luat de la împărat legătură în temniţă de trei
ani. Acest Leontie era acum slobozit şi, înştiinţându-se de sfatul
împărătesc cel rău şi nedrept şi de porunca lui cea fără de Dumnezeu, a
spus despre aceea în taină unor prieteni credincioşi şi împreună ostaşi
ai săi, iar aceia, asemenea, la alţi credincioşi şi prieteni ai lor;
deci seara târziu s-au adunat la un loc şi s-a făcut mare număr
dintr-înşii. De aceea, apucând înainte de acea nedreaptă ucidere a
cetăţenilor, care era să se înceapă pe la miezul nopţii, au mers
înarmaţi în palatul împărătesc şi, găsind pe împărat dormind, l-au
prins şi l-au legat. Atunci Leontie îndată a deschis toate temniţele şi
a scos pe toţi cei închişi şi i-a înarmat, apoi i-a trimis prin toată
cetatea şi strigau: „Adunaţi-vă toţi creştinii în biserica Sfintei
Sofia, căci împăratul Iustinian este biruit şi legat". Iar popoarele,
auzind acestea, au alergat cu bucurie mare, strigând: Aceasta este ziua
pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Şi
lumi-nându-se de ziuă, Leontie a scos pe împărat legat la locul unde se
făcea alergarea cailor şi, tot poporul strângându-se acolo, a tăiat
nasul împăratului şi l-a trimis în surghiunie la Herson. De atunci
Iustinian act la s-a numit "nas-tăiat".
Iar cetăţenii
Constantinopolului îndată au numit pe Leontie împărat şi Preasfinţitul
Patriarh Calinic l-a încoronat la împărăţie. Deci, petrecând Leontie
trei ani la împărăţie, a fost izgonit de Apsimar voievodul, pe care
ostaşii l-au ales la împărăţie şi l-au numit Tiberie al treilea. Şi
prinzând Apsimar pe Leontie, l-a trimis în mănăstirea Dalmatului. Şi a
împărăţit Apsimar şapte ani.
In acea vreme,
Iustinian nas-tăiat fugind de la Herson din surghiunie s-a dus mai
întâi la hazari, apoi la bulgari. Şi dobândind de la bulgari multă
putere de oaste, a mers la Constantinopol şi s-a oprit la porţile cele
de aur, iar oastea lui s-a întins până la Vlaherna. Deci stând aşa trei
zile, zicea popoarelor din Constantinopol să-l primească iarăşi la
împărăţie, dar popoarele îl ocărau. Iar Apsimar, temându-se de
Iustinian, care venise cu mare putere asupra lui, a fugit la Apoloniad.
Atunci Iustinian a trimis la Preasfinţitul Patriarh Calinic şi la tot
sfatul, rugându-se să-l primească pe el şi făcând jurăminte că nu va
mai face nimănui nici un rău.
Iar patriarhul şi
sfatul, sfătuindu-se, au pus înaintea lui Sfânta Cruce a Domnului,
Sfânta Evanghelie şi Preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui lui
Hristos, ca să-şi întărească jurământul prin sărutarea acestora şi să
nu se răzbune pe nici unul pentru izgonirea sa cea mai dinainte. Deci
Iustinian şi-a întărit jurământul, iar ei, deschizându-i cetatea, l-au
primit cu cinste.
Dar împăratul intrând
în cetate cu putere ostăşească şi luând împărăţia, îndată şi-a călcat
jurământul şi a început a ucide pe mulţi cetăţeni cinstiţi. Apoi,
trimiţând, a adus din mănăstirea Dalmatului pe Leontie, care l-a
izgonit pe el. De asemenea, ostaşii trimişi de el au prins pe Apsimar
în Apoloniad şi l-au adus la el. Iar el a poruncit să-i treacă cu
batjocură pe amândoi astfel legaţi prin mijlocul cetăţii. Apoi,
aducându-i la el la alergarea cailor şi aruncându-i înaintea lui, i-a
călcat cu picioarele, trecând peste grumajii lor şi sfărâmându-le
capetele, iar ostaşii lui strigau cu glas tare: Peste aspidă şi
vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. Astfel
batjocorindu-i pe ei, le-a tăiat capetele. Nu numai atât, dar şi toată
cetatea împărătească a umplut-o de sângele celor ucişi, necruţând nici
poporul.
După aceea, prinzând pe
Preasfinţitul Patriarh Calinic, i-a scos ochii şi i-a tăiat nasul şi
limba, apoi trimiţându-l în surghiunie la Roma; acolo a poruncit să-l
astupe într-un zid de piatră. Iar Sfântul Calinic fiind astupat în zid
la Roma, după patruzeci de zile a căzut astupătura şi s-a găsit încă
viu, abia suflând; iar după patru zile s-a dus către Domnul.
Atunci lui Ioan al
şaselea, papa Romei, i s-au arătat în vis Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel, poruncindu-i să îngroape cu cinste trupul Sfântului Patriarh
Calinic, în biserica lor cea apostolească; şi papa a făcut după porunca
Sfinţilor Apostoli. Iar călcătorul de judecată, schingiuitorul împărat
Iustinian nas-tăiat, n-a scăpat de judecata răzbunătoare a lui
Dumnezeu, căci popoarele şi mai-marii oştilor, văzând tirania lui cea
fără de omenie, s-au sfătuit asupra lui şi, căutând vreme prielnică,
l-au prins şi i-au tăiat capul, şi astfel cel rău a pierit rău. Iar
arhiereul lui Hristos, Calinic, s-a învrednicit de cununa mucenicească
în împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
|