Sfînta Muceniță Sira fecioara, rudă
cu Sfînta Maria Golinduhia
(24 august)
În zilele lui Hosroe cel bătrîn, împăratul Persiei, în al
28-lea an al împărăției lui, Sfînta fecioară Sira s-a arătat în Persia, ca
un mărgăritar curat și mare, strălucind cu frumusețea credinței creștinești
și slăvindu-se prin nevoință pentru Hristos cu cele mai mari pătimiri. Ea
s-a născut în cetatea Hirhaselevcos, din neam păgînesc, din care se nășteau
totdeauna multe roduri ale diavolului. Tată avea un slujitor idolesc și vrăjitor
vestit, care fusese multă vreme judecător în adunarea vrăjitorilor și a popilor
persienești. El era împreună șezător la înalta stăpînire între dînșii, și
se numea Mavit. El știa bine învățăturile lui Zoroastru, mai-marele vrăjitor
și întîiul învățător în citirea stelelor, din Persia.
Vrăjitorul acela care a născut pe această fecioară Sira,
ura foarte mult pe creștini și se sîrguia să-și păzească pe fiica sa, ca să
nu vină la cunoștința și prietenia fecioarelor creștinești, fiindcă în Persia
erau atunci mulți creștini, precum sînt acum în toată Asia, deși viețuiesc
în strîmtorare și în defăimare. De aceea, fiind ea încă copil mic, a dat-o
după moartea maicii sale în altă cetate, care se numea Fars, în care se afla
toată învățătura vrăjitorească. El a dat-o la o femeie vrăjitoare, rudă a
lui, ca să o crească în deprin-derea vrăjitoriei păgînești. Cînd fecioara
a început a veni în înțelegere, îndată a învățat vrăjitoria. După aceea a
dat-o la slujirea cea necurată a jertfelor, pentru a săvîrși oarecare jertfe
diavolești, care se numeau de ei Iast, și acelea le aveau ca pe niște jertfe
mai curate. Însă aceasta se vorbește despre dînsa, ca să se știe în ce fel
de întunecare și înșelătorie diavolească a fost, și din ce fel de întuneric
a ieșit și din cursele diavolului a scăpat la lumina cunoș-tinței adevărului.
Deci, ajungînd ea în vîrsta desăvîrșită și știind bine toată
învățătura vrăjitorească, slujea cu căldură în rînduiala jertfelor necuraților
zei ai Persiei. Ei i s-a rînduit calea mîntuirii astfel: după purtarea de
grijă și după rînduiala lui Dumnezeu, a făcut cunoștință cu niște femei creștine
sărace și a auzit de la dînsele despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul
Dumnezeu; deci, a început cu dinadinsul a întreba de credința creștinească,
despre dogmele ei și despre toată rînduiala și viața creștinească, și cele
ce le auzea de la dînsele, pe acelea le judeca cu mintea, alegînd între credința
creștinească și cea persană. Deci, a văzut între ele mare deosebire în toate,
căci toate cele ce erau ale credinței persane, pe acelea le vedea mincinoase
și necurate; iar cele ale credinței creștinești le vedea drepte și curate.
Atunci și-a pus ca scop să lase păgînătatea persană și să se facă creștină.
Voind ea să știe mai bine despre dreapta credință creș-tinească,
a început a merge în taină la biserica creștină, a asculta citirile și cîntările
bisericești și învățăturile cuvintelor lui Dumnezeu; a lua aminte la buna
rînduială și la buna săvîrșire a slujbelor bisericești. Ei i-a plăcut foarte
mult credința creștinească și toată rînduiala ei; deci, a început a urma vieții
creștinești prin postire și prin omorîrea trupului său. Ea se păzea foarte
mult de a se mărita și a-și risipi mintea prin grijile vieții; căci acum avea
vîrsta de optsprezece ani. De aceea nu se arăta ochilor oamenilor mireni,
nici nu se aduna cu fecioarele și cu femeile persiene cele slăvite și bogate,
ci se ferea de ele, fugind de vorbire și de prietenia lor.
Dar ea adeseori se întîlnea cu fecioarele și cu femeile creștine
și vorbea despre nașterea lui Hristos din Preacurata Fecioară și despre toate
minunile Lui, despre patima și moartea cea de bunăvoie, despre Înviere și
Înălțare la ceruri; despre înfricoșata judecată ce va să vină, despre răsplătirea
drepților și despre chinul credincioșilor. Toate cele ce le auzea de la fecioarele
creștine le credea fără șovăire, le scria în inima sa și se umilea. Astfel
ardea de dragostea către Hristos. Se închidea în camera sa și citea cărți
creștinești, se deprindea la rugăciuni și la cîntarea psalmilor și se ruga
către adevăratul Dumnezeu al creștinilor, presărîndu-și capul cu țărînă.
Astfel a petrecut multă vreme, păzindu-și în taină credința
creștinească, căci se temea de tatăl său și de ceilalți vrăjitori; deci, aceasta
socotea că este destul spre mîntuire, ca să creadă în Hristos, căci încă nu
înțelesese cuvîntul apostolului: Cu inima se crede întru dreptate, iar
cu gura se mărturisește spre mîntuire. După o vreme oarecare, a căzut
într-o boală trupească și n-a căutat doctorii în vrăji, precum era obiceiul
păgînilor, ci și-a întors mintea către Dumnezeu și, bolind cu trupul, a mers
la biserica creștinească și a rugat pe preot să-i dea ei din biserică puțină
țărînă, avînd credința că va cîștiga tămăduire din acea țărînă. Dar preotul
s-a lepădat de dînsa ca de o necurată, zicîndu-i: "Ce împărtășire îți este
ție cu credincioșii, tu care ești necredincioasă și slujitoare de idoli, care
vii la biserica creștinească?"
Ea nu s-a mîniat de aceea, știindu-și singură nevrednicia
sa, dar, tăcînd puțin, s-a atins cu credință de haina preotului, ca altădată
femeia cananeiancă de haina lui Hristos, și îndată a cîștigat tămăduire de
neputința sa și s-a întors acasă sănătoasă. Deci, se mira de schimbarea sa
din boală în sănătatea cea atît de grabnică și zicea în sine: "Dacă slujitorii
lui Hristos au o putere ca aceasta, cu atît mai vîrtos trebuie să fie Atotputernic
Hristos". Ea dorea să vină în desăvîrșita credință creștinească și gîndea
cum ar putea să cîștige Sfîntul Botez.
Dar diavolul, care urăște pe cei buni, văzînd într-însa începuturi
bune ale sfintei credințe, s-a sîrguit să facă împiedicare scopurilor ei.
Deci, i s-a arătat ei noaptea cu mînie, ocărînd-o că, lăsînd obiceiurile părintești,
a căutat ajutor la creștini în boală, atingîndu-se de haina preotului creștinesc.
Dar fericita fecioară, cunoscînd că aceea este amăgire diavolească, s-a îngrădit
pe sine cu semnul Sfintei Cruci, precum se deprinsese de la creștini, și,
plecîndu-și genunchii la pămînt, a început a citi psalmul 90 al lui David:
Cel ce locuiește întru ajutorul Celui Preaînalt, se va sălășlui în acoperămîntul
Dumnezeului cerului. Diavolul, stingîndu-se puțină vreme, s-a arătat iarăși,
zicîndu-i cu mînie aceleași cuvinte. Atunci fecioara, plecîndu-și iarăși genunchii
către Dumnezeul cerului, a început a citi același psalm. Diavolul, fugind
puțin și iarăși întorcîndu-se, a îndrăznit a-i zice: "Eu sînt Dumnezeu, Care
locuiește în cele de sus, sub a Cărui apărare petrec toți, și ți se cade ție
să alergi la mine, iar nu la creștinii care te amăgesc pe tine".
Atunci ea, plecîndu-se a treia oară la rugăciune, s-a rugat
cu osîrdie lui Hristos Dumnezeu ca să-i descopere ei adevărul și să gonească
de la dînsa înșelăciunea. Și îndată cu puterea lui Dumnezeu a fost gonit de
la dînsa ispititorul, însă în mintea ei a rămas ca o urmă de înșelare diavolească
oarecare îndoire. Cunoscînd că aceea este din lucrare diavolească, cu inimă
mai călduroasă s-a întors către Dumnezeu, căindu-se cu lacrimi și mărturisind
neputința sa. În noaptea următoare a fost mîngîiată de Dumnezeu prin vis și
i-a însemnat ei dinainte mucenicia, care i s-a făcut astfel: se vedea că stă
pe o treaptă mai înaltă mai sus de preoți și ținea în mîinile sale sfîntul
potir, plin de sîngele lui Hristos. Pe acela îl arăta poporului, iar doi diaconi,
stînd de amîndouă părțile, cădeau. Această vedenie însemna că avea să primească
pentru Hristos paharul pătimirii, înaintea ochilor poporului cel din priveliște.
Iar treapta cea mai înaltă pe care stătea, însemna cinstea muceni-cească,
care covîrșește toate rînduielile sfinților. Cădirea era semn că pătimirea
ei avea să fie bineprimită lui Dumnezeu, ca jertfa și tămîia, și prin aceasta
toată Biserica lui Hristos va mirosi bine.
După vedenia aceea a început viața cea cu nevoință întru
Dumnezeu. Deci ea s-a cunoscut de frați și de rudenii că s-a aplecat la credința
creștinească, fiind văzută schimbată la trup, galbenă la față de înfrînare
și de post și vorbind puțin. Închizîndu-se în camera sa, petrecea în tăcere,
iar de la aducerea jertfelor la zei și la obișnuitele lor slujbe a încetat
cu desăvîrșire. Toți s-au mîhnit pentru ea și au rugat-o pe mama lor vitregă
să o îndemne să înceteze cu viața aceea și să nu se depărteze de la slujba
zeilor părintești, ca să nu aducă necinste neamului lor și să nu pornească
mînia împărătească asupra casei lor. Iar mama ei vitregă, învățîndu-se în
taină de la cel ce de demult a amăgit în Rai prin asemănarea șarpelui pe Eva,
s-a apropiat de această fericită fecioară cu fața veselă și, zîmbind, a început
a-i spune despre sine că este de aceeași credință creștinească, și se prefăcea
ca și cum o păzea și slujea lui Hristos în taină.
Deci o sfătuia în taină să nu se depărteze de la Hristos,
iar la arătare să facă după obiceiul jertfei slujba idolilor, ca, văzînd-o
toți că slujește zeilor, să se lepede de părerea cea pentru creștinătatea
ei. "Făcînd tu aceasta - zicea învățătoarea către fecioară -, nu vei mînia
pe Hristos, pentru că El se mulțumește dacă cineva Îi slujește în taină, și
nici nu vei întărîta pe tatăl și pe frații tăi. Vei scăpa de chinurile cele
cumplite care au să fie asupra ta, dacă vei asculta de sfatul meu. Să te gîndești
însă că ești fecioară tînără și neputincioasă cu trupul, și nu vei putea să
rabzi bătăile, rănile, ruperile trupului, arderile și celelalte chinuri, și
mi-e frică ca nu cumva, slăbind în chinuri, fără voie să te lepezi la arătare
de Hristos, că atunci păcatul îți va fi mai mare. Deci, îți este mai bine
să slujești Lui în taină, iar la arătare să arăți ca și cum ai sluji zeilor.
Cred că aceasta nu ți se va socoti ca păcat".
Acestea și altele de felul acesta grăindu-le mama cea vitregă
Sirei, în toate zilele, i-a plecat inima la sfatul său, pentru că Scriptura
zice: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Însă Domnul n-a
lăsat pe roaba Sa în acea amăgire ca mult să se afunde în adînc, ci iarăși
a întărit-o prin noi descoperiri. Trecînd patru luni și sosind cele 40 de
zile ale Marelui Post, fecioara a voit să-l petreacă în postire, nevoințe
și în tăinuiri pustnicești. Cînd a început a posti, a văzut în vis pe frații
săi aruncați în gunoi și în noroi, și pe tatăl său zăcînd într-un pat pîngărit,
iar în altă parte a văzut un pat înalt și frumos, strălucind cu o lumină minunată,
și o mulțime de fețe luminate o chemau în acea cămară. Deci, după această
vedenie, deșteptîndu-se din somn, a alergat foarte de dimineață la biserica
creștinească și, mergînd la episcopul Ioan, i-a spus cu de-amănuntul toate
cele cîte i se întîmplase, adică, cum s-a tămăduit de boală prin atingere
de haina preoțească, și de vedenia ce i s-a făcut în vis. Deci, ruga pe episcop
să-i dea Sfîntul Botez.
Auzind episcopul toate cele ce i-a spus ea, s-a bucurat cu
duhul că este chemată de Dumnezeu spre mîntuire. Socotind el vremea ce era
atunci, nu a învrednicit-o de Sfîntul Botez, pentru că a știut-o că este de
neam mare și tatăl ei putea multe. Deci, era ură mare de la toți vrăjitorii
asupra credincioșilor în vederea ochilor și se temea a-i întărîta, ca să nu
se pornească cu mînie pentru botezul ei. Căci vor îndemna pe împărat să ridice
prigonire și chinuire asupra Bisericii lui Hristos și vor risipi oile cuvîntătoare
ale Domnului cu neîmblînzita lor mînie de lupi răpitori. Episcopul se îndoia
pentru fecioară, ca nu cumva, temîndu-se de îngrozirea și chinurile tatălui
său, să se lepede de Hristos, și atunci harul Sfîntului Botez va fi batjocorit.
De aceea a sfătuit-o ca mai întîi să mărturisească tatălui ei pe Hristos,
asemenea și fraților, rudelor și tuturor casnicilor ei, și dacă va putea răbda
pătimirile ce i se vor face de la ei, și de va rămîne pînă la sfîrșit întru
mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, atunci se va învrednici de Sfîntul
Botez. Astfel sfătuind-o episcopul, a trimis-o acasă cu pace.
Plecînd necăjită fecioara de la episcop că nu și-a cîștigat
dorința, se tulbura cu mintea pentru că era între dragoste și între frică;
arzînd cu dragoste spre Hristos și temîndu-se de chinuri. Deci de frică a
tăcut. După aceea i s-a făcut iarăși o vedenie în vis: Vedea pe îngerul lui
Dumnezeu ținînd un toiag de fier, cu care a lovit-o, zicînd: "Unde este făgăduința
ta, cu care te-ai făgăduit că vei sluji lui Hristos, adevăratul Dumnezeu și
cu tărie vei sta împotriva păgînilor pentru numele Lui?" Deșteptîndu-se ea
din somn, s-a înspăimîntat de vedenia aceea. Începînd a se lumina de ziuă,
a chemat-o mama sa cea vitregă și îi poruncea să jertfească zeilor vrăjitoreasca
jertfă cea de dimineață, după obiceiul său.
Iar ea, arzînd acum cu rîvnă după Hristos, voia să mărtu-risească
la arătare numele Lui și să se lepede înaintea tuturor de vrăjitorii și de
slujirile idolilor. Ea s-a arătat în ceasul acela ca și cum ar asculta pe
maica sa, și, luînd uneltele vrăjitorești de jertfă, după diavoleștile predanii
ale lui Zoroastru, s-a dus la jertfelnic și, văzîndu-se strălucită cu oarecare
lumină dumnezeiască și întărindu-se în inima sa, s-a lepădat de frică și a
sfărîmat înaintea tuturor uneltele vrăjitorești și a scuipat asupra focului,
pe care perșii îl au în loc de zeu. L-a aruncat jos, altarul l-a răsturnat
și a strigat cu glas mare: "Sînt creștină și mă lepăd de idoli și de toate
lucrurile lor cele vrăjitorești și diavolești. Scuip pe mincinoșii idoli și
spre altarele cele necurate, și cred în adevăratul Dumnezeu al creștinilor;
deci, iată, mă duc la biserica creștină". Frații ei împreună cu mama cea vitregă
și cu toți cei din casă auzind aceasta, au prins-o și au încuiat-o în cămară,
punîndu-i păzitori ca să nu iasă. Atunci se întîmplase că tatăl ei nu era
acasă, iar fericita zicea către ei să trimită să cheme pe tatăl său, ca să
mărturisească numele lui Hristos și înaintea lui, măcar de s-ar da de el la
chinuri. Ea nu mai voia acum să-și păzească în taină credința sa pentru Hristos;
ci avea dorința să o arate, netemîndu-se de nici un fel de chinuri.
În acea vreme, adunîndu-se la dînsa rudele și vecinii, o
îndemnau cu lacrimi să înceteze de la o faptă ca aceea, să nu mîhnească pe
tatăl și pe frații săi, să nu-și necinstească neamul și să nu se dea de voie
la chinurile cele cumplite. Dar ea nu voia să asculte cuvintele lor cele viclene.
Venind tatăl și văzînd focul lor cel vrăjitoresc pe care îl avea în loc de
zeu, risipit de fiica lui, jertfelnicul răsturnat, uneltele vrăjitorești sfărîmate,
și pe fiica sa, Sira, preamărind numele lui Hristos cu glas mare, s-a umplut
de negrăită mînie, și, apucînd-o, a bătut-o fără milă, pînă ce a ostenit.
Apoi a început să plîngă, s-o îndemne și s-o momească, zicîndu-i cuvinte de
dragoste și de rugăminte; dar nimic n-a sporit, deși îi făcea multe rele,
ținînd-o legată, închisă în loc întunecos, chinuind-o cu foamea și cu setea,
și dîndu-i multe bătăi. Uneori el singur, alteori prin rudenii voia s-o amăgească,
să se întoarcă la zei și la acea slujbă vrăjitorească. Dar roaba lui Hristos
petrecea ca un diamant tare și ca un turn, neclintită în mărturisirea preasfîntului
nume al lui Iisus Hristos.
Tatăl său, văzînd voința ei neschimbată spre credința creș-tinească
și că nu poate cu nici un chip s-o întoarcă de la dînsa, s-a dus și a spus
lui Mavit, mai-marele vrăjitorilor. Mavit, adunînd pe ceilalți popi și vrăjitori
din cetățile de primprejur, a șezut cu dînșii lîngă capiștea focului zeului
lor și a pus pe fecioara lui Hristos înaintea judecății sale; deci, s-a adunat
acolo popor mult ca la o priveliște mare. Printre oameni erau și mulți creștini,
care se adunaseră să vadă nevoința fecioarei Sira, pentru că toți aflaseră
de întoarcerea ei spre Hristos și de pătimirea ce a suferit de la tatăl său.
Mavit a întrebat-o: "Pentru ce te-ai lepădat de învățăturile și de zeii părintești
și ai luat altă credință?" Ea a răspuns: "Orice om care are înțelegerea sănătoasă,
nu se aseamănă dobitoacelor necuvîntătoare, care se duc în urma celor ce le-au
născut, fără să știe unde; deci, merge pe calea pe care o vede mai bună, nici
urmează părinților și strămoșilor săi cei rătăciți în pierzare; deci, și eu,
văzînd că credința creștinească este mai bună decît păgînătatea părintească,
am ales pe cea mai bună și m-am lepădat de cea rea".
Mavit, mîniindu-se, a zis: "Fecioară, multe chinuri te așteaptă
dacă nu vei asculta!" Ea, punîndu-și mîna pe grumaji, i-a zis cu mare îndrăzneală:
"Pe aceștia să-i tai, că ai putere, ți-am spus o dată aceasta". După aceea
Mavit a mai grăit mult către dînsa, dar ea nimic nu i-a mai răspuns, ci zicea
în sine psalmii lui David, pe care ei nu-i înțelegea. Atunci Mavit a zis către
ceilalți: "Ce grăiește aceasta?" Dar nimeni nu știa cele ce grăia dînsa; iar
unul dintr-înșii a zis: "Grăiește oarecare învățătură creștinească". Mavit
a trimis îndată ca să cheme pe episcopul creștinesc, și să afle de la dînsul
dacă fecioara grăiește cuvinte creștinești. Episcopul a venit cu frică, temîndu-se
de stăpînirea vrăjitorilor. Mucenița uitîndu-se spre el și văzînd că se temea,
a strigat către dînsul, zicînd: "Părinte, nu te teme, ci adu-ți aminte de
Scriptura care zice: Am grăit întru mărturiile tale înaintea împăraților
și nu m-am rușinat. Și iar: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că
sufletul nu pot să-l ucid.
Episcopul, fiind întrebat despre cuvintele ce le-a grăit
fecioara, a spus că sînt creștinești. Mult mîniindu-se asupra fecioarei, a
poruncit să o bată peste gură. După aceea a început a o momi cu cuvinte amăgitoare,
apoi a o îngrozi cu chinurile, dar cu nimic n-a sporit; astfel că se rușina
de creștinii care erau la acea priveliște. Apoi, Mavit a poruncit ca pînă
la o vreme s-o păzească în casa tatălui său, nevoind să spună împăratului
așa repede, ca să nu se necinstească între dînșii acel cinstit neam. Apoi
a sfătuit pe tatăl ei să se sîrguiască a întoarce pe fiica sa mai mult cu
momiri, decît cu îngroziri. Mucenița, întorcîndu-se acasă, se bucura și slăvea
pe Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi cercetată pentru numele lui Hristos,
înaintea boierilor și a judecătorilor și înaintea a tot poporului.
Mucenița stînd în casa părinților, Domnul mîngîia și întărea
pe roaba sa cu noi descoperiri, pentru că adeseori i se făceau arătări îngerești,
din care se învăța cum să răspundă înaintea păgînilor judecători. Uneori i
se arătau Moisi, Ilie, Apostolul Petru și alți sfinți, precum de aceasta se
scrie mai pe larg în istorie. Tatăl său se îngrijea în tot chipul de întoarcerea
ei de la Hristos și, neputînd să o schimbe din hotărîrea ei cea tare, a spus
de dînsa lui Mavit și la tot divanul. Atunci se întîmplase de venise în cetatea
aceea un oarecare bărbat cu numele Daru și cu dregătorie din cel mai înalt
sfat împărătesc. Aceștia, amîndoi puternici, Daru și Mavit, erau împreună
și ascultau cuvintele tatălui, care se plîngea de fiica sa și striga împotriva
creștinilor că s-ar fi adunat asupra lui și ar fi vrut să-l ucidă cu pietre.
Daru a trimis la fecioară pe niște bărbați vestiți, ca s-o întrebe pentru
ce a lăsat înțelepciunea vrăjitorească și s-a abătut la credința creștinească.
El a poruncit trimișilor s-o îndemne cu cuvinte bune, făgăduindu-i daruri
împărătești; iar de nu-i va asculta, atunci să-i spună că o așteaptă chinuri
cumplite.
Aceia, ducîndu-se la dînsa și întrebînd-o, grăindu-i multe
cuvinte momitoare și îngrozitoare, fericita le-a spus: "Eu singură voiam să
merg la cel ce v-a trimis și să-i grăiesc despre credința mea în Hristos;
dar de vreme ce ați venit voi la mine, ascultați cuvintele mele: eu am luat
credința creștinească pentru că am cunoscut-o că este dreaptă și adevărată.
Credința creștină are un Dumnezeu, pe Ziditorul a toate. El este Atotputernic
și fără de moarte; iar vrăjitoria și slujirea voastră de idoli am urît-o,
deoarece aveți mulți zei care sînt fără suflet și nu pot nimic. Deci, spuneți
celui ce v-a trimis să nu mintă în făgăduința sa, prin care îmi făgăduiește
chinuri cumplite, ci să le împlinească cu fapta, că sînt gata să pătimesc
și să mor pentru Hristos, Dumnezeul meu". Acel dregător cu numele Daru, auzind
un răspuns ca acesta al fecioarei, s-a umplut de mînie și a poruncit s-o ia
din casa părintească și să o ducă în temnița poporului. Acolo, să-i lege mîinile
și picioarele cu fiare, s-o încuie într-o închisoare strîmtă și întunecoasă
și să nu-i dea nici pîine, nici apă.
Deci, sfînta a petrecut în acea închisoare trei zile și trei
nopți, neputînd a se mișca, pe de o parte de greutatea marilor lanțuri de
fier, iar pe de alta, de strîmtoarea locului. După trei zile, scoțînd-o pe
ea de acolo, o întreba, oare s-a învățat acum și oare voiește să se întoarcă
la legile și la zeii părintești? Dar ea petrecea neschimbat în credința lui
Hristos. Deci, a condamnat-o s-o arunce într-o groapă adîncă, întunecoasă
și puturoasă, punînd pe dînsa o greutate de fier mare. Cînd puneau pe dînsa
fiarele și voiau să o ferece cu lanțurile cele cu piroane, acele piroane nu
puteau să intre în găurile cele pregătite lor, deși au chemat mulți fierari
care se osteneau în zadar. Atunci mucenița a făcut semnul Sfintei Cruci spre
piroane și spre lanțuri, și îndată piroanele s-au prins bine la locul lor.
Însă vrăjmașii lui Hristos, fiind orbiți cu răutatea, n-au înțeles puterea
cea minunată a Sfintei Cruci și au ferecat strîns pe sfînta, plecîndu-i capul
spre picioare, și astfel au aruncat-o în groapa aceea.
Dar, Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu părăsește pe cei
ce-L iubesc, îndată a trimis ușurare roabei Sale în groapa aceea; căci o lumină
cerească i-a strălucit ei acolo și legăturile de fier s-au desfăcut, au căzut
de pe dînsa și putoarea s-a prefăcut în bună mireasmă, astfel că mucenița
era ca într-o cămară, bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu. Creștinii care
erau în acea cetate, adunîn-du-se în biserică cu episcopul lor, se rugau cu
lacrimi lui Dumnezeu pentru mucenița Sira, ca să o întărească pe ea și să-și
săvîrșească nevoința sa cu bine. Mucenița a petrecut în groapa aceea cinci-sprezece
zile, și nimeni nu se aștepta ca ea să fie acolo vie, din pricina mirosului
greu, al foamei celei mari și de strîmtoarea fiarelor celor grele ce erau
puse pe dînsa.
În acea vreme era secetă, din lipsă de ploaie, și din popor
se zicea, că pentru fecioara Sira cea chinuită cu nedreptate, îngrozește mînia
lui Dumnezeu cu uscăciune și cu foamete. Deci, era cîrtire împotrivas popilor
și vrăjitorilor. După cele cincisprezece zile, păgînii judecători s-au înștiințat
că fecioara Sira este vie în groapă și că s-a dezlegat de legături, și se
mirau foarte mult. Atunci ei au poruncit să o scoată de acolo și să o ducă
iarăși în temnița cea de obște a poporului.
Cînd au scos pe mucenița din groapă, îndată s-a vărsat din
cer o ploaie foarte mare și a adăpat pămîntul din destul; iar poporul a zis
că Dumnezeu a trimis ploaie pămîntului pentru cea scoasă din groapă. Deci,
Domnul a dat roabei Sale darul facerii de minuni ca să tămăduiască bolile
și să izgonească diavolii. Mulți veneau la dînsa pentru tămăduire, cînd ședea
în temniță, și cîți se atingeau de hainele sau de legăturile ei, cîștigau
tămăduiri de neputințele lor; iar diavolii nu sufereau apropierea ei, căci
în oarecare vreme, sosind praznicul sfinților mucenici, care au pătimit mai
înainte în Persia și care se săvîrșea o dată pe an în biserica ce era în afara
cetății, mucenița a dorit să fie acolo la cîntarea cea de toată noaptea.
Atunci unul din creștini, iubitor de Dumnezeu, a dat păzitori-lor
aur și s-a făcut singur chezaș, ca să o elibereze pe muceniță din temniță
în acea noapte, făgăduindu-se s-o aducă iarăși la dînșii în zorile dimineții.
Sfînta, fiind lăsată în voie, și-a schimbat hainele ca să nu fie cunoscută;
și, venind la biserică, a stat în unghiul pridvorului și asculta cîntarea
bisericească. Acolo, în adunarea cea de praznic, era o femeie îndrăcită și
aceea, cum s-a apropiat de Sfînta fecioară Sira, îndată a strigat diavolul
dintr-însa, făcînd arătare, că mucenița Sira a venit în biserică și-l izgonește
pe el. Cînd poporul o căuta pe dînsa, ea îndată a fugit de acolo și s-a dus
la temniță. Așa se temeau diavolii de dînsa, încît nici nu puteau să se apropie
de ea. În altă noapte, iarăși prin chezaș și cu plată fiind eliberată noaptea
din temniță de păzitori, a mers la episcop și a luat de la dînsul Sfîntul
Botez, în biserica care era în cetate.
După aceasta, Mavit și ceilalți judecători și slujitorii
vrăjito-rești s-au sfătuit să trimită pe mucenița Sira la împărat, de vreme
ce cu nici un chip n-au putut să o întoarcă de la credința creștinească. Ei
au trimis-o, punînd pecete pe grumazul ei, după obiceiul lor, ca să nu fie
dată acolo o alta în locul ei, iar pecetea aceea era astfel că nu era cu putință
să se șteargă din grumaz, decît numai împreună cu capul.
Ostașii, luînd-o, au dus-o în cetatea care se numea Acvac;
căci acolo era atunci împăratul și au dat-o pe ea eparhului cetății, cu înștiințarea
pricinii ei, din ce neam este și ce a răbdat. Eparhul mai întîi o îndemna
cu cuvinte amăgitoare, apoi o îngrozea cu chinurile, ca să se întoarcă la
credința cea dintîi; dar, văzînd-o pe ea nesupusă, a dezbrăcat-o de hainele
ei și, îmbrăcînd-o într-o zdreanță murdară, a dat-o în paza unor evrei, știind
că ei sînt vrăjmașii cei mai mari ai creștinilor. Acei evrei, luînd-o pe ea
și înfășurînd-o cu legături de fier, au închis-o într-o casă întunecoasă,
iar ca hrană îi dădeau ei o bucată foarte mică de pîine de orz, cît numai
să nu moară de foame. În toate zilele o certau, ocărînd-o cu cuvinte defăimătoare
și, hulind pe Hristos, îi ziceau: "Unde este cuvîntul cel grăit de tine, că
legăturile vor cădea singure de pe grumaz, de la mîini și de la picioarele
tale? Să vedem noi acum cum vor cădea?"
Într-una din zile, evreii defăimînd așa pe sfîntă, ea și-a
ridicat ochii în sus, a suspinat și în taina inimii sale s-a rugat Domnului.
Atunci îndată înaintea ochilor lor au căzut obezile de la grumaji, de la mîini
și de la picioarele ei, iar evreii s-au mirat foarte mult. Sfînta a petrecut
acolo unsprezece zile. Apoi eparhul a poruncit să o aducă iarăși la sine și,
aflînd-o neînduplecată către credința lor, a trimis-o la mai-marele vrăjitorilor,
care era lîngă împărat, înștiințîndu-l despre toate cele despre dînsa, precum
se înștiințase și el. Mai-marele vrăjitorilor, punînd-o înaintea sa, a zis
către dînsa: "De ce te-ai lepădat de credința noastră, pe care o țin cu cinste
împărații și boierii, care s-a răspîndit pretutindeni, stăpî-nește pe toți
și îmbogățește pe cei ce o păzesc pe ea, iar tu te-ai lipit de creștini, de
oamenii cei necinstiți, proști, lepădați și urîți de toți?"
Sfînta a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Unde sînt acum
coroanele împăraților voștri? Unde este slava boierilor voștri? Iată, toate
acelea au trecut, împărații și boierii, înflorind ca iarba, în puțină vreme
s-au vestejit și s-au dat morții celei veșnice, căci n-au cunoscut pe adevăratul
Dumnezeu, pe Ziditorul tuturor, și nu s-au închinat Stăpînului vieții și al
morții, ci au cinstit zidirea ca pe un Dumnezeu, închinîndu-se focului, apei,
soarelui, lunii și stelelor. Iar creștinii, pentru pătimirile ce le rabdă
în viața cea de aici de la voi, vor cîștiga viața cea veșnică și pentru necinstirea
cea vremelnică, vor moșteni slava cea cerească". Mîniindu-se, marele vrăjitor,
a început a cerceta cu de-amănuntul unde fusese pînă atunci. Înștiințîndu-se
de felul chinurilor și legăturilor ce a suferit și că a fost păzită de evreii,
a poruncit să o ducă iarăși în închisoarea lor, să o păzească bine și să nu
lase la ea pe nimeni din creștini. Luînd-o iudeii, fără omenie îi făceau răutate
roabei lui Hristos, chinuind-o astfel trei zile cu fel de fel de chinuri.
Rînduindu-se de către împărat un dregător peste toate temnițele
și închisorile și acela înștiințîndu-se de muceniță, a luat-o din închisoarea
jidovească și a adus-o în închisoarea sa. Aceasta a făcut-o însă pentru cîștig,
deoarece era obicei la creștini a-și răscumpăra de la păzitori, cu aur și
argint, intrarea în temniță la cei legați, care pătimeau pentru Hristos. Cînd
au intrat în închisoarea muceniței oarecare creștini, care cumpăraseră cu
argint intrarea, au mers la ea spre cercetare. Dar, văzînd-o legată cu fiare
și goală zăcînd pe pămînt, i-au adus un așternut, ca măcar atît să-i facă
ușurare în acele chinuri. Venind unul din păzitorii temniței, a aruncat pe
muceniță de pe așternut, și cu aceasta i-a pricinuit mare durere din pricina
greutății fiarelor ce erau pe dînsa. Dar, îndată legăturile de fier s-au dezlegat
și au căzut de pe dînsa și mare mirare le-a fost acelora care s-au întîmplat
acolo.
În timpul acela, împăratul a voit să iasă din cetatea aceea
la o alta ce se numea Resancusadon, și toți puternicii Persiei au mers cu
dînsul, precum și mai-marele vrăjitorilor. Ei au adus în urma lor acolo și
pe cei legați, între care și pe Sfînta Muceniță Sira. Rugîndu-se Domnului
în toată calea aceea, cînta psalmii lui David. Iar ostașii cei ce o duceau,
de multe ori o îngrozeau ca să tacă, pentru care au legat-o cu lanțuri mai
grele; dar ea nu înceta a cînta și a mulțumi lui Dumnezeu.
Pe cînd erau la locul ce se numește Carsa, mai-marele vrăjitorilor
și cu ceilalți judecători au pus-o pe ea mai întîi la întrebare, și au zis
către dînsa: "Destulă vreme ai avut de la noi să te gîndești; deci, acum spune
ce ți-ai ales? Te vei întoarce la slujba cea dintîi a zeilor, ca să fii vie,
sau mori, rămînînd în credința creștină?" Răspuns-a sfînta: "Ce să-mi aleg
mai mult, decît ce am ales o dată. De multe ori ți-am spus: sînt creștină,
roaba lui Hristos, și pe Acela l-am iubit, Aceluia îi slujesc și pentru El
doresc a muri". Zis-a mai-marele vrăjitorilor: "Grăiește-ne nouă cuvinte de
ale înțelepciunii noastre și pe care le-ai învățat de la început".
Iar ea a început a zice cu mare glas psalmii lui David și
rugăciuni către Dumnezeu. Mîniindu-se, mai-marele vrăjitor a poruncit să-i
rupă hainele de pe dînsa; și, lăsînd-o goală, i-a zis: "Nu-ți este rușine
acum?" Răspuns-a sfînta: "Pentru ce să mă rușinez? Nu sînt nici răpitoare,
nici desfrînată și nici alt rău n-am făcut; iar dacă m-ați dezbrăcat de hainele
cele din afară, eu am în cer îmbrăcăminte luminoasă, nestricăcioasă și veșnică.
Acea îmbrăcă-minte mi-a gătit-o Domnul meu, pentru Care acum cu necinste sînt
dezgolită".
Astfel grăind ea, stăpînitorul țării Huzainului, șezînd cu
mai-marele vrăjitor, a zis: "Ce se îndrăcește aceasta?" Iar sfînta a răspuns:
"Nu sînt eu îndrăcită, ci tu ești îndrăcit, pentru că slujești diavolilor!
Și de vei voi, voi pune semnul Crucii pe fruntea ta, și diavolul v-a ieși
din tine. Atunci ochii ți se vor lumina și vei cunoaște adevărul". Deci, toți
cei ce erau acolo, au strigat: "Vino-vată este morții, căci hulește pe zei,
defaimă pe împărat și batjocorește pe boieri!" Pentru aceea, au judecat-o
la moarte și au însemnat-o cu pecetea pe grumaji, ca nu cumva prin vreo meșteșugire
să se omoare altă fecioară în locul ei. În ziua aceea, cînd au voit s-o scoată
spre ucidere, s-au sfătuit oarecare din sfetnici, ca să-i mute moartea pentru
altă dată. Să nu o omoare în acel loc, unde erau mulți creștini, ca să nu
se ridice între ei gîlceavă și tulburare. Pentru aceea a mutat uciderea ei,
și a dat-o mai-marelui păzitor al închisorii.
Luînd el pe muceniță, o avea iarăși închisă cu ceilalți legați.
După aceea împăratul s-a dus în cetatea Vetarmais, și a voit să zăbovească
acolo. Aducîndu-se acolo și sfînta muceniță, a pus-o în temniță, unde, îmbolnăvindu-se,
aștepta să moară. Ea se ruga cu lacrimi Domnului ca să nu moară astfel, și
să se lipsească de cununa mucenicească, ci să se învrednicească a se sfîrși
prin pătimire. Ascultînd Dumnezeu rugăciunea roabei sale, i-a dat sănătate.
După aceasta, unul din păzitorii temniței, aprinzîndu-se
de diavol spre păcatul trupesc, a rugat pe mai-marele păzitor al închisorii
ca să poruncească să batjocorească pe cea legată, pe Sfînta fecioară Sira.
Luînd el poruncă de la mai-marele păzitor, s-a apropiat de mireasa lui Hristos,
plin de poftă necurată. Dar Domnul, păzind pe roaba Sa, a lovit pe acel poftitor
cu orbirea ochilor, la urechi și la limbă, astfel că a rămas orb, surd și
mut; și, căzînd cu fața la pămînt, striga cu glas urît. Văzînd aceea mai-marele
păzitor al închisorii, în loc să se înspăimînte și să cunoască puterea lui
Dumnezeu, părîndu-i rău de îndrăzneala acelui nelegiuit, singur s-a aprins
de acea poftă fără-de-lege asupra sfintei fecioare, și s-a gîndit să se pornească
spre sfîntă. Iar sfînta a zis către el: "Eu sînt logodită cu Împăratul ceresc,
și Acela nu te va lăsa să necinstești fecioria miresei Sale!" Mai-marele acela
neascultînd cuvintele ei, cînd a vrut să se ducă la ea, îndată îngerul lui
Dumnezeu l-a lovit și a căzut la pămînt ca mort. Mergînd slugile lui, l-au
scos din acel loc, și abia mai tîrziu și-a venit în simțire.
După o pedeapsă ca aceea a lui Dumnezeu, robul satanei, rămînînd
neîndreptat, s-a umplut de mînie, și s-a sîrguit ca îndată să piardă pe muceniță,
pentru că i se poruncise s-o omoare cu orice chin va voi. Însă n-a voit s-o
omoare cu sabia, ci s-a gîndit s-o sugrume cu funii, pentru aceea a chemat
fierarul, să scoată fiarele de pe dînsa. Sfînta a zis către mai-marele acela:
"Nu este trebuință de fierar". Zicînd aceasta a aruncat obezile de pe grumaji,
din mîini și de la picioare, și cei ce au văzut aceasta s-au mirat, însă n-au
cunoscut puterea lui Dumnezeu. Atunci mai-marele păzitor a poruncit să-i lege
mîinile iarăși, ca să nu se împotrivească cu ele, cînd o va sugruma. Mucenița
iarăși a zis către dînsul: "Lasă-ți sfaturile tale cele deșarte, că de bună
voie mă voi da la moarte pentru Dumnezeul meu, astfel că nu voi mișca mîinile".
Deci au pus pe grumajii ei o funie, și au început a o sugruma.
Acum fiind aproape de moarte, slăbindu-i funia, a zis către
dînsa: "Dacă voiești să te lepezi de credința creștină, te vom lăsa să trăiești".
Însă mucenița le-a răspuns lor: "Săvîrșiți-vă o dată porunca voastră". Atunci
ei au început a o sugruma din nou, și iarăși cînd slăbea, o întrebau pe dînsa
dacă voiește să se lepede de Hristos și să fie vie; dar ea, dorind moartea
cea pentru Hristos, le poruncea ca să-și săvîrșească porunca. Deci au tras
funia de amîndouă părțile, pînă ce au omorît-o.
Astfel s-a sfîrșit mucenicește Sfînta Muceniță, fecioara
Sira, pentru Hristos, Domnul său. Cinstitul ei trup, chinuitorii n-au vrut
să-l dea îngropării, ci spre mîncarea cîinilor; luîndu-l din temniță l-au
dus acasă, unde, adunînd o mulțime de cîini și închizînd porțile curții, a
aruncat trupul muceniței spre mîncare, dar cîinii nici nu s-au atins de dînsul.
Atunci noaptea l-au aruncat afară; iar creștinii care erau în cetatea aceea,
înștiințîndu-se de sfîrșitul mucenicesc al sfintei mucenițe, au pîndit unde
vor arunca chinuitorii trupul ei. Deci, cînd au văzut unde l-au aruncat, creștinii
l-au luat și l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul
Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă - După sfîrșitul Sfintei Mucenițe Sira,
nemaitrecînd mulți ani, a început a pătimi pentru Hristos, de la Hosroe, bătrînul
împărat al perșilor, și rudenia ei, Sfînta Maria, care pe grecește se numea
Golinduhia. Viața și pătimirea ei s-au prelungit pînă la celălalt Hosroe,
care era nepot celui dintîi; iar istoria despre dînsa caut-o în 12 zile ale
lunii lui iulie.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna august
|