Sfîntul Apostol Tit, unul din cei
șaptezeci
(25 august)
Sfîntul Apostol Tit era de fel din Creta și din părinți de
bun neam, pentru că se trăgea din seminția lui Miroi, antipatul Cretei; dar
erau necredincioși, deoarece se țineau de păgînătatea închinării de idoli,
și chiar el singur tot aceleași păgînătăți a slujit de la început. El din
tinerețea lui a arătat multă sîrguință către înțelepciunea păgînească, îndeletnicindu-se
la citirea cărților vechi de filosofie și făcătoare de stihuri, precum ale
lui Homer și ale celorlalți scriitori. El petrecea cu fapte bune, în nerăutate
și în întreaga înțelepciune, măcar că era în necunoștință de Dumnezeu. El
și-a păzit fără de prihană fecioreasca curățenie a trupului său, precum mai
pe urmă a mărturisit despre dînsul Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu,
în scrisoarea sa către Filadelfi, numindu-l pe dînsul feciorelnic. Deci, pe
Dumnezeu, pe Care Tit nu-L știa prin credin-ță, pe Acela îl cinstea prin fapte
bune și Lui I se arăta plăcut.
Cînd era de douăzeci de ani, a auzit un glas din cer venind
către dînsul și zicîndu-i: "Tite, ție ți se cade să te duci de aici și să-ți
mîntuiești sufletul tău, pentru că nu-ți ajunge spre mîntuire numai învățătura
păgînească". Acest glas auzindu-l Tit, dorea ca și a doua oară să-l mai audă
pe el, pentru că știa glasurile și cuvintele care se făceau uneori de la idoli,
dar nu voia să le creadă pe ele, pentru că începuse a cunoaște înțelepciunea
lor cea drăcească. El a mai petrecut acolo un an, cînd i s-a dat în vis o
dumnezeiască poruncă, ca să citească cărți evreiești; și după acea vedenie,
el a început a le cerceta.
Căzîndu-i în mînă cartea Sfîntului prooroc Isaia, a deschis-o
și a găsit la capitolul 41 acestea: Înnoiți-vă către Mine ostroave...,
pe care citind-o, a găsit într-însa oarecare cuvinte, ca și cum ar fi fost
grăite spre inima lui de Dumnezeu. Acele cuvinte sînt acestea: Robul Meu
ești și Eu te-am ales pe tine. Nu te teme că te-am lăsat, Eu sînt cu tine.
Nu te amăgi cu zeii cei mulți păgînești, pentru că eu sînt Dumnezeul tău.
Și iarăși: Eu sînt Dumnezeul tău, care țin dreapta ta și-ți grăiesc ție.
La sfîrșitul capitolului a citit despre idoleasca înșelăciune, astfel: "Dintre
idolii lor nu este unul care să grăiască; că dacă vei întreba pe ei de unde
sînt, nu-ți vor răspun-de; căci aceia care îi fac pe ei sînt printre voi,
și vă înșeală pe voi". Aceste cuvinte din cartea proorocească, și multe altele,
i-au fost lui ca o cheie, căci, deschizîndu-i ușa minții spre cunoștința adevăratului
Dumnezeu și spre înțelegerea înșelăciunii idolești și a rătăcirii păgînești,
ardea cu inima spre Dumnezeu, pe care evreii Îl cinsteau.
În acea vreme s-a auzit în insula Creta, unde trăia Tit,
că Hristos Dumnezeu S-a arătat în trup printre oamenii din Ierusalim. El face
multe minuni și fapte negrăite; căci slava despre Dînsul străbătuse prin toate
marginile pămîntului. Deci, antipatul Cretei, care era unchi după mamă lui
Tit, sfătuindu-se cu cei mai de frunte bărbați, a trimis la Ierusalim pe nepotul
său, pe acest bine înțele-gător și iubitor de înțelepciune, Tit, ca pe unul
care era destul a auzi și a înțelege cele grăite de gura lui Iisus Hristos
și a vorbi cu dînsul și tot ceea ce va afla de la Hristos, va putea cu de-amănuntul
să le spună lor.
Tit, mergînd la Ierusalim și văzînd pe Stăpînul Hristos,
I s-a închinat Lui, apoi I-a urmat Lui și ucenicilor Lui amestecîndu-se cu
ceilalți din popor, ce umblau după Hristos. El singur a fost martor al minunilor
pe care Hristos le făcea. A văzut și mîntuitoarele Patimi și s-a încredințat
despre Învierea Lui. Iar după Înălțarea Domnului, Sfîntul Duh pogorîndu-se
peste Apostoli în limbi de foc și grăind lor în limbi străine, Tit, robul
Lui, i-a auzit vorbind în limba lui și se mira, precum despre aceasta se scrie
în Faptele Apostolilor: Nemernicii cretani - între care era și Tit
-, mirîndu-se, unul către altul ziceau: "Îi auzeam pe Sfinții Apostoli
grăind măririle lui Dumnezeu în limbile noastre". De toate acestea Tit
a fost vestitor și propovăduitor în patria sa, Creta.
Fericitul Tit a fost rînduit în slujba apostolească, cînd
li s-a deschis neamurilor ușa credinței. Mai întîi a fost botezat Cornelie
sutașul; apoi după dînsul și ceilalți elini. Atunci și Tit, fiind din neamul
celor netăiați împrejur, a luat botezul de la Sfîntul Apostol Pavel, care
mai înainte s-a numit Saul. Pentru că pînă atunci, deși Tit crezuse în Hristos
de la început, însă nu se botezase; pe de o parte că pe atunci apostolii încă
nu primeau în biserică pe cei netăiați împrejur, iar pe de alta, că greu își
socoteau lor în Legea veche tăierea împrejur, despre care ziceau evreii, care
crezuseră în Hristos, că este trebuință mai întîi limbilor care primeau credința,
ziceau că nu este cu putință cuiva să se mîntuiască fără tăierea împrejur,
precum se scrie despre aceasta în Faptele Apostolilor: Oarecare pogorîndu-se
în Iudeia, învăța pe frați, zicînd: De nu vă veți tăia împrejur după obiceiul
lui Moisi, nu puteți să vă mîntuiți. Unii ca aceștia cîrteau asupra Sfîntului
și Marelui Apostol Petru, despre botezul lui Corneliu sutașul, zicînd: "Ai
intrat și ai mîncat cu dînșii la bărbatul acela, care nu are tăiere împrejur".
Deci, pe cînd Sfinții Apostoli vorbeau sobornicește despre
aceasta, au lăsat neamurile cele din nou creștinate fără tăierea împrejur.
Atunci și fericitul Tit, venind la Botez, n-a mai fost silit de nimeni la
tăierea împrejur, despre care lucru Apostolul Pavel pomenește către Galateni,
zicînd: Nici Tit, care este cu mine, n-a fost silit să se taie împrejur;
însă după Botez, fiind sfințit de ceilalți apostoli mai mari la slujba apostolească,
a fost numărat în rîndul celor șaptezeci de apostoli. El a fost trimis
între neamuri cu Sfîntul Pavel la propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, fiind
următor lui nu numai ca un ucenic dascălului, ci ca și fiul cel iubit al dascălului,
pentru că Pavel îl numea fiul său. Acest lucru se poate vedea din scrisoarea
lui Pavel către dînsul, care zice: Lui Tit, adevăratul fiu, dar și milă.
Zice încă și aceasta: Este de trebuință să rugăm pe Tit, ca precum a început,
așa să și sfîrșească... Și a zis iar: Mulțumită lui Dumnezeu, Cel ce
a dat pentru voi aceiași sîrguință în inima lui Tit...
De aici se poate vedea duhovniceasca dragoste în Hristos,
care o avea Pavel către Tit. Uneori îl numește fiul său, iar alteori frate.
Altădată, zăbovind Tit unde a fost trimis, Pavel se întristează și zice în
sine: Ducîndu-se în Troada la propovăduirea lui Hristos, și fiindu-mi ușa
deschisă întru Domnul, duhul meu n-a avut odihnă, neaflînd pe Tit, fratele
meu... Deci, cînd Tit nu era de față, marele Apostol Pavel se întrista
cu duhul: Tot așa și cînd era el de față avea duhovnicească mîngîiere, pentru
că zice: Dumnezeu ne-a mîngîiat prin venirea lui Tit... Și iarăși zice:
Ne-am bucurat de bucuria lui Tit.
Pavel, străbătînd multe țări cu bună vestirea cuvîntului
lui Dumnezeu, a ajuns și în Creta, patria lui Tit. Pe atunci era antipat în
Creta, Rustil, bărbatul surorii lui Tit. Acela, auzind propovădui-rea apostolească
pentru Hristos Dumnezeu, întîi rîdea; apoi, murind fiul lui și fiind înviat
de Sfîntul Apostol Pavel, a crezut în Hristos și a primit Sfîntul Botez cu
toată casa sa. Apoi mulți necredincioși din insula aceea au primit sfînta
credință și Botezul. Sfîntul Pavel a pus pe fericitul Tit episcop în insula
Cretei și în celelalte insule dimprejur. Și, încredințîndu-i popoarele cele
din nou luminate, l-a lăsat acolo; iar el s-a dus în alte țări, ca să propovăduiască
pe Hristos altor popoare.
Ducîndu-se în Nicopoli, a scris Sfîntului Tit o scrisoare
învățătoare, cum trebuie să cîrmuiască eparhia sa. El îi zicea: Pentru
acesta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele nesfîrșite, și să așezi
preoți prin toate cetățile, precum ți-am poruncit. Sfîntul Ioan Gură de
Aur, socotind aceste cuvinte apostolești, zice: "Din cei ce erau cu Pavel,
Sfîntul Tit era iscusit pentru că de n-ar fi fost iscusit, nu i-ar fi încredințat
lui insula, nu i-ar fi poruncit să împli-nească cele nesfîrșite, și nu l-ar
fi făcut judecător la atîția episcopi, dacă n-ar fi nădăjduit foarte mult
în acest bărbat".
Sfîntul Pavel, voind să zăbovească mai mult în Nicopoli,
a chemat pe Sfîntul Tit iar la el, zicînd către dînsul în scrisoarea sa: Cînd
voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, sîrguiește-te să vii la mine în
Nicopoli, pentru că am socotit să iernez acolo. Sfîntul Tit, ducîndu-se
în Nicopoli și zăbovind puțin cu dînsul, l-a trimis înapoi la Creta. După
aceasta, Sfîntul Pavel a fost prins în Ierusalim, legat cu lanțuri, și de
acolo a fost dus la Roma. Sfîntul Tit, auzind de aceea, s-a dus la Roma să
vadă nevoința pătimirii dascălului său. El a petrecut în Roma pînă la sfîrșitul
Sfîntului Pavel, și, îngropînd cinstitul lui trup, după tăierea poruncită
de Nero, s-a întors în Creta la păstoria sa.
Tit avea scaunul arhieriei sale în una din cinstitele cetăți
ale Cretei, care se numea Gortina, și se ostenea neîncetat, întorcînd pe păgîni
la Hristos, învățîndu-i cu cuvintele și încredințîndu-i cu minunile. În insula
aceea era un idol slăvit al Artemidei, zeița păgînilor, la care se ducea mulțime
de popor păgînesc și i se închina cu aducere de jertfe. Sfîntul Apostol Tit,
ducîndu-se acolo în vremea adunării și prăznuirii păgînilor, grăia către dînșii
cuvîntul lui Dumnezeu și îi îndemna să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu
și să-și cunoască înșelăciunea idolească.
Poporul neluînd aminte la cuvintele lui, el s-a rugat Domnului
și îndată acel idol a căzut, sfărîmîndu-se în bucăți. Poporul s-a spăimîntat,
și de atunci au crezut în Hristos ca la cinci sute de suflete. Asemenea, cînd
din porunca împăratului Romei se zidea în Creta o capiște mare idolească,
în cinstea spurcatului zeu Jupiter, și era tocmai pe sfîrșite, Tit, apostolul
lui Hristos, trecînd pe acolo, s-a rugat adevăratului Dumnezeu și deodată
a căzut capiștea, risipindu-se pînă în temelie. Prin această minune, mulțime
de păgîni s-au întors la Hristos și au zidit o biserică foarte frumoasă în
numele lui Iisus Hristos adevăratul Dumnezeu.
Astfel Sfîntul Apostol Tit, luminînd cu lumina sfintei credințe
insula Creta și cele dimprejur, și ajungînd la adînci bătrîneți, s-a mutat
către Domnul, avînd 94 de ani de la nașterea sa. La sfîrșitul său a văzut
pe sfinții îngeri venind să-i ia sufletul. Lui i se luminase fața ca soarele,
căci întreaga sa viață fusese lumina lumii; și tot al aceluia era și sfîrșitul,
cinstit prin strălucire de lumină de Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul
lumii.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna august
|