Sfinții mărturisitori care au pătimit
în Edesa de la arieni
(25 august)
Biserica lui Hristos, cîștigîndu-și libertate pe vremea marelui
împărat Constantin, și aceasta după multe prigoniri care fuseseră asupra creștinilor
de la păgînii împărați și chinuitorii închinători de idoli, acum începuse
a înflori în pace și liniște. Dar prin lucrarea diavolească, se ridicase iar
prigoană asupra ei, nu de la închinătorii de idoli, ci de la creștinii cei
răucredincioși, care se abătuseră de la adevărata credință.
După sfîrșitul lui Constantin, se întărise eresul hulitor
de Hristos al lui Arie, mai întîi în împărăția lui Constantie, fiul lui Constantin,
apoi în împărăția lui Valens; iar aceasta, fiindcă amîndoi acei împărați erau
amăgiți de reaua credință a lui Arie. Deci, stăpînind în vremile lor, au prigonit
preamult Biserica lui Hristos. Sub stăpînirea lui Valens și în păgîneasca
îndrăcire a aceluia, dreptcredincioșii arhierei erau izgoniți din scaunele
lor, iar în locurile lor erau puși eretici. În cetatea Edesa era un episcop
dreptcredincios și sfînt, anume Varsis, avînd darul de a tămădui toate bolile
oamenilor și acela se împotrivea eresului lui Arie.
Pe acesta, nesuferindu-l, răucredinciosul împărat Valens
l-a izgonit de pe scaun și l-a trimis în surghiun, mai întîi în insula Arad.
Apoi, auzind că acolo se adună mult popor la acest sfînt episcop și ascultă
învățătura lui despre credința cea dreaptă, l-a trimis de acolo la Oxirinh,
cetatea Egiptului. Dar și de acolo, înștiințîndu-se de minunile și de învățătura
sfîntului, l-a trimis într-o altă cetate mai depărtată, care se numea Fenon,
fiind aproape de barbari. Acolo arhiereul și mărturisitorul lui Hristos s-a
și sfîrșit în chip fericit. Iar în insula Aradului, patul ce rămăsese după
dînsul, dădea tămăduiri de neputințe, încît, cîți pătimeau de ori ce fel de
boli, punîndu-se pe patul acela, îndată se făceau sănătoși și se eliberau
de duhuri necurate.
Răul împărat Valens, izgonind de pe scaunul episcopal al
Edesei pe un arhiereu sfînt ca acesta, a ridicat în locul lui pe unul cu numele
și cu obiceiul de lup, pentru că Lup era numele acelui mincinos arhiereu,
fiind chiar lup. Puteai să vezi deci, intrînd în turma lui Hristos, în loc
de arhiereu, un lup răpitor îmbrăcat în haina cea de oaie a arhieriei. Deci,
poporul cel dreptcredincios al Edesei, fiind cu acel mincinos păstor eretic,
care ajunsese în acel loc sfînt ca o urîciune a pustiirii, n-a voit a se împărtăși,
ci ieșind afară din cetate la cîmp și adunîndu-se într-un loc pustiu, săvîrșea
slujbele lui Dumnezeu ca și în biserică, căci nici o biserică din cetate nu
se dăduse dreptcredincioșilor, ci toate le erau închise lor, iar bisericile
cele mai mari le stăpîneau arienii din porunca împăratului.
Apoi și împăratul, venind din Antiohia, a mers în Edesa și,
înștiințîndu-se că toți creștinii dreptcredincioși se îngrețoșează de reaua
credință cea arienească și nu vor să aibă împărtășire cu episcopul Lup, ci
fug de el și se adună afară din cetate la rugăciunile lor, s-a mîniat asupra
eparhului Edesei, cu numele Modest, pentru că lasă pe popor să facă aceea.
Deci, a lovit cu palma peste obraz pe eparh și i-a poruncit să pregătească
oaste înarmată, și cînd poporul cel credincios, după obiceiul lui, se va aduna
dimineața la rugăciune afară din cetate, atunci să scoată împotriva lor ostașii,
omorînd și risipind acea adunare creștinească.
Eparhul, deși luase necinste de la împărat, însă cruțînd
poporul nevinovat, a spus în taină celor credincioși să nu mai iasă afară
din cetate, nici să se adune la slujba și rugăciunea cea obișnuită, de vreme
ce mînia împărătească i-a poruncit să scoată asupra lor ostași înarmați și
să-i ucidă. Dreptcredincioșii, auzind de aceasta, în loc să se teamă, s-au
umplut de mai mare rîvnă și, sculîndu-se foarte de dimineață, au ieșit afară
din cetate la locul adunării lor cu femeile și cu copii lor, dorind ca acolo
toți să-și pună sufletele lor pentru Iisus Hristos. Eparhul, împlinind porunca
împărătească, a ieșit ca la război cu ostașii cei înarmați.
Dar, pe cînd erau la porțile cetății, au văzut pe o femeie
ieșind din casa ei, neînchizînd nici ușile după ea, nici îmbrăcîndu-se cumsecade,
și nu avea cu dînsa, decît un prunc mic; deci, sîrguindu-se, trecea de la
ceata lui și alerga afară din cetate. Atunci eparhul a poruncit să o prindă
și să o aducă la sine. Oprind-o în cale, a întrebat-o pe ea, zicînd: "Femeie
săracă, unde te sîrguiești atît de dimineață să alergi degrabă?" Femeia a
răspuns: "Mă duc la cîmp unde se adună creștinii!"
Eparhul a zis: "Au n-ai auzit că eparhul o să meargă acolo
cu oaste, și pe toți cîți va găsi acolo o să-i ucidă?" Femeia a răspuns: "Am
auzit și pentru aceasta mă grăbesc, ca să mor împreună cu dînșii pentru Hristos!"
Eparhul a întrebat: "Dar pe pruncul acesta pentru ce îl duci cu tine?" Femeia
a răspuns: "Voiesc ca și pruncul meu să se învrednicească de chinuire împreună
cu mine". Eparhul, auzind aceasta, s-a mirat de o dorință de moarte ca aceea
a celor dreptcredincioși, pentru dreapta credință. Atunci, întorcînd oastea
înapoi, a mers la împărat și i-a zis: "De-mi poruncești mie să mor, sînt gata;
dar lucrul cel poruncit de tine, nu-l pot săvîrși!"
Apoi a spus împăratului de acea femeie cu pruncul, cu cîtă
sîrguință se grăbea afară din cetate, la cîmp, dorind muceniceasca moarte
a ei și a pruncului său. Asemenea i-a spus și despre dorința spre moartea
cea cu osîrdie a poporului; adică s-au pregătit să moară cu femeile și cu
copiii lor pentru mărturisirea credinței lor celei în Hristos. Și i-a mai
zis: "Nu se poate sili poporul Edesei spre împărtășirea credinței cu episcopul,
decît numai să-i taie pe toți pînă la unul! Dar ce folos va fi atunci? Căci
ei, pentru vitejeasca pătimire a lor, vor avea slavă între cei de pe urmă
creștini, iar nouă ne va rămîne rușinea și ocara veșnică!"
Astfel eparhul a schimbat gîndul împăratului de la uciderea
poporului, căci n-a mai poruncit să facă nici un rău poporului, ci numai pe
preoți, pe diaconi și pe ceilalți clerici, care nu se împărtășeau cu episcopul
arienesc, să-i prindă și să-i pună la încercare.
Deci, eparhul chemînd la sine toată rînduiala duhovnicească
din Edesa, care petrecea în buna credință, mai întîi îi îndemna pe ei cu cuvinte
blînde, ca, supunîndu-se poruncii împăratului, să primească împărtășire cu
episcopul Lup, și le zicea: "Cea mai de pe urmă nebunie a voastră este aceasta,
că, fiind oameni puțini, nu ascultați pe împăratul vostru, care stăpînește
atîtea țări și mai vîrtos vă împotriviți lui". Eparhul zicîndu-le aceasta,
toți tăceau. Apoi eparhul a zis către mai-marele preoților, anume Evloghie,
bătrîn de ani: "De ce nu-mi răspunzi?" Evloghie a zis: "De vreme ce vorbești
către toți de obște, de aceea eu singur nu îndrăznesc a apuca cu răspunsul
meu înaintea celorlalți; iar de mă vei întreba de ceva pe mine singur, îți
voi răspunde". Eparhul a zis: "De ce nu te împărtășești cu împăratul?" Iar
fericitul Evloghie, rîzînd de acea întrebare ereticească, i-a zis: "Au doar
împăratul a luat și rînduiala de preot, ca să mă împărtășesc cu dînsul?"
Atunci eparhul, umplîndu-se de mînie, a ocărît pe sfîntul
bătrîn și a zis: "O, nebunule, pentru ce te înstrăinezi de credința împăratului
și nu te împărtășești cu aceia care au împărtășire cu împăratul?" Atunci toți
împreună cu bătrînul Evloghie, mărturisind dreapta lor credință cea întru
Hristos Dumnezeu, se arătau gata să-și pună sufletele lor pentru dînsa. Deci,
eparhul cu porunca împărătească, prinzînd 80 de bărbați din rînduiala duhovnicească
și legîndu-i cu lanțuri, i-a trimis în surghiun în Tracia. Cînd acei mărturisitori
ai lui Hristos erau duși în surghiunie, pretutindeni poporul credincioșilor
din cetăți și din sate ieșea în întîmpinarea lor, le făcea mare cinste și
îi îndestula cu cele de trebuință.
Ereticii, văzînd aceasta, au trimis degrabă înștiințare împă-ratului,
zicînd: "În loc de necinste, mai multă cinste li se dă celor ce se duc în
surghiun!" Atunci împăratul a poruncit să-i despartă cîte doi și să-i trimită
pe unii în Tracia, pe alții în Arabia, iar pe alții în Egipt și în alte țări.
Fericitul Evloghie și cu dînsul și un alt cinstit preot, anume Protoghen,
au fost duși în Antinoe, cetatea Tebidei, unde nu erau mulți credincioși,
ci numai elini care se închinau idolilor. Sfinții, petrecînd acolo puțină
vreme, au tămăduit toate bolile ce erau în popor, cu chemarea numelui lui
Iisus Hristos, și pe mulți i-au adus la credința creștinească prin Sfîntul
Botez.
Pierind răucredinciosul Valens, și luînd sceptrul împărăției
Răsăritului Teodosie, cel binecredincios, s-a rușinat arieneasca rătăcire
și a tăcut. Slăbind puterea și chinuitoarea stăpînire a ereticilor, care prigoneau
Sfînta Biserică, mărturisitorii lui Hristos, cei ce erau izgoniți și cîți
nu se duseseră către Domnul și erau printre cei vii, li s-a dăruit libertate,
întorcîndu-se fiecare în patria sa, iar dreptcredincioșii arhierei și-au luat
iar scaunele.
Atunci și acei doi sfinți preoți, Evloghie și Protoghen,
s-au întors din surghiun în Edesa. Creștinii cei dreptcredincioși și-au reluat
bisericile de la arieni, iar Evloghie a fost pus episcop al Edesei, pentru
că Sfîntul Varsis s-a dus către Domnul pe cînd era în surghiun, Protoghen
a fost episcop în cetatea Carea din Mesopo-tamia și amîndoi au împodobit Biserica
lui Hristos cu cuvîntul și cu fapta pînă la sfîrșitul lor; iar noi pentru
toate acestea slăvim pe Hristos, Mîntuitorul nostru cel slăvit în veci, împreună
cu Tatăl și cu Sfîntul Duh. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna august
|